NUªA ILISIE

LIVADA CU DRAGOSTE
ºi alte poeme
Postfaþã de Artur Silvestri:
„Un lirism «hispanic» genuin“

AT
RP
HI
CA

C A R PAT H I A P R E S S — 2 0 0 7
R ES
S
P
 CARPATHIA PRESS, 2007
str. ªcoala Herãstrãu nr. 62, sector 1
Bucureºti, România, cod 014146
E-mail: carpathia.press@gmail.com
Tel/fax: 004-021-317.01.14
ISBN: 978-973-7609-28-1

AUTOREA DESPRE CARTEA EI

Livada cu dragoste
Era livada cu lacrimi,
Ce înfloriserã
În acea dimineaþã
Din sãrutul tãu
ªi de aceea þin ºi acum
Ochii închiºi,
Ca sã nu se scuture!

Coperta este ilustratã de una din fotografiile „spaniole“ ale autoarei

Coperta ºi tehnoredactare: Gabriela CHIRCEA
Tipar: S.C. EURO PRINT COMPANY S.R.L., Buzãu, România
 CREZUL POETIC

Omul este un mic Dumnezeu care „face“, „dã nume“,

„creeazã“, „dã naºtere“.
ªi fiecare „îndeletnicire“ este migãloasã ºi tulburãtoare
pentru felul „conºtient “ în care omul se implicã în aceastã
„facere“, desãvârºindu-se astfel în Universul faptic ºi spiritual
în care trãieºte. De fapt, omul se desãvârºeºte, desãvârºind.
Dintre toate, poate cã cea mai profundã ºi mistuitoare este
creaþia, la care se poate ajunge numai prin iubire, ca loc comun
între Dumnezeu ºi umanitate. Pornind de la iubire, Dumnezeu
însuºi se desãvârºeºte în om sub forma artei, pentru cã arta
este magie vie!
Este un moment tainic, unic, miraculos, de comunicare
între om ºi „Marele Anonim“, pe care nu oricine îl poate prinde,
dar, pe care oricine îl poate „surprinde“ când, deja, a devenit
artã. Arta este magie vie ca ºi apa sfinþitã. Te scoate în afara
timpului, te imortalizeazã, te imunizeazã, te modificã-fie cã eºti
creator sau consumator de artã.
Scrisul?
Cred cã scrisul, pentru mine, este ceva asemãnãtor cu
ceea ce Domnul Profesor Artur Silvesri spunea, chiar dacã
într-un alt context: este un „cer sufletesc“, ca un cer de trãiri
atât de profunde ce mã fac uneori sã simt o libertate fãrã
egal, nu atât spiritualã cât ºi realã, ca atunci când, stând dea-
supra apei ºi sub cer, încetez sã mai am, chiar ºi numai pen-
tru câteva clipe, o existenþã corporalã.
Scrisul pentru mine este la fel de tainic ca o împãrtãºanie!
Numai cã, în loc sã mã împãrtãºesc tãcând, o fac scriind,
trãind, iubind ºi „împãrtãºind“ mai departe. Arta este magie!
NUªA ILISIE

3
NOAPTEA CA O PÃDURE

Umblu prin noapte

Ca printr-o pãdure udã
Aºa de tare
Îmi foºnesc gândurile
Când îþi aud paºii
ªi atât de uzi
Îmi sunt ochii
Când nu þi-i mai aud.

4
BEÞIE IMPUDICÃ

M-am îmbãtat de noapte

ªi de iubire
ªi umblu nebunã
Pe strãzi,
Fãrã tine,
Ca într-o impudicã beþie,
Umblu cu tine în minte,
Eºti vinul meu de iubire,
M-am îmbãtat de noaptea
Cu tine!

5
E TOAMNÃ ªI-ATÂT

Copacii îºi dezbracã încet

Ultima frunzã
E toamnã ºi frig
Iar focul din sobã arde lent.
Mã inundã...
Nu ºtiu dacã sunt tristã
Sau doar te strig.
Mi-e frig...
Tristeþea toamnei
Coboarã încet,
Mã frãmântã.
E toamnã ºi-atât!
Copacii îºi aruncã tãcuþi
Ultima frunzã
ªi cred cã voi pleca
Venind...
Spre tine,
Ca o cãlãuzã...

6
NOAPTE ÎN CÂRLIGE DE RUFE

Azi-noapte te-am visat!

Am visat cã prindeai
În cârlige noaptea!
O prindeai bine de un capãt
ªi de celãlalt o prindeam eu,
Sã stea întinsã perfect
Sã parã noaptea cea mai lungã
Pentru cã intrase la aºteptare
ªi la dor...
Dar dimineaþa tot a venit!
ªi a smuls cârligele
Prinse atât de bine,
Iar noaptea s-a spulberat,
Aºa alungitã cum era
ªi la un capãt eram eu
Cu cârligul în mânã
ªi la celãlalt, tu,
Descumpãnit, dar râzând...

7
FLOAREA ALBÃ DE CIREª

În floarea albã
De cireº,
L-am zãrit
Pe Dumnezeu,
Sau te-am zãrit
Pe tine, cu chipul Sãu
ªi-am mirosit
Profund
ªi m-am simþit
Atât de bine,
Cã tot cireºul
S-a scuturat
Pe mine!...

8
LICURICII DIN SÂN

În noaptea aceea adâncã,

De iarnã,
În care dispãruserã
Toate vietãþile pãmântului
ªi doar vântul se lovea
Bezmetic în oglindã,
Cerul se lãsase greu
În jos
ªi mi-ai spus
Sã nu deschid fereastra
Cã s-ar putea sã ne inunde.
— „Ne-am cufundat în cer ca într-o mare“
Nu ºtiu cum m-ai privit,
Cã m-am oprit din ce fãceam
ªi-am tresãrit.
— „Închide ochii ºi deschide palma!“
Dar am triºat
(ca ºi tine)
ªi am privit
Cum îmi strecurai
În sân
Licurici aprinºi
Ca un jar viu
Rãscolit atunci
De privirile tale.

9
CU CHIPUL TÃU LIPIT DE GENE

Ce dimineaþã
Poate fi!
Cu luna dormitând
Pe-o parte
ªi soarele
Privind departe,
Cu-n ochi deschis
Peste câmpii...
Ce dimineata
Poate fi!
Cu chipul tãu
Lipit de gene
ªi cu iubirea
Picurând alene
În ceaºca mea
Cu nostalgii...

10
SCRISOARE DE LA LELIÞA

Ochii încercãnaþi ºi triºti

Scormonesc departe, în zare
În cãutarea chipului tãu...
ªi mâinile subþiri
Ard,
Presimþind plãcerea
Atingerii tale...
Te aºtept
Ca într-o dulce agonie
ªi nu vreau,
Nu vreau,
Sã mã vindec de tine,
Bãdie!

11
LUCRURILE CARE MÃ PRIVESC

Caut un loc
De singurãtate
Unul mai singur
Decât toate celelalte
ªi nu-l gãsesc,
Nu-l gãsesc!
Lucrurile toate,
Mirate,
Mã privesc!

12
 DESPÃRÞIRE

Am ascultat
Cum se chemau pãsãrile
In acea înserare
Fãrã cusur
ªi cum ºuºoteau
A dragoste, cãutându-se
Printre frunziºuri.
Aºa cum tu mã cãutai
Printre lucruri,
Când am plecat.

13
PORUMBEII DIN PALME

M-am întins pe câmp

În clipa aceea tainicã,
În care ziua ºi noaptea
Se îngânau; sau se cãutau.
Nu înþelegeam prea bine
Semnele acelei deveniri,
Când ziua trece spre noapte
Iar noaptea, spre noapte
ªi mai adâncã.
Stãtusem mult la pândã
Sã fur clipa aceea,
Dar mi-a scãpat.
Mi-a scãpat printre alte clipe
ªi am furat
Doar o margaretã.
Îmi amintesc ºi acum.
ªi-am început, ca în copilarie,
Sã-i rup petalele, una câte una.
Dar vântul s-a stârnit
ªi-au devenit
Un stol nebun
De porumbei albi
Încât, sã nu te surprindã,
Dacã dupã atâta timp
ªi dupã atâta depãrtare,
Se aºeazã cuminþi
În palmele tale.

14
LILIACUL CE A ÎNFLORIT SUB PERNÃ

Am împletit
O cununã de flori,
Am împletit-o
Pe searã,
Cântând,
Când ºi greierii cântau
ªi privighetoarea
ªi ciocãrlia
ªi alte pãsãri strãine
Ce se adunaserã
Sã vadã cum împleteam eu
Cununa aceea de flori;
Cã aºa se dusese vestea
Din cântec în cântec.
Am împletit,
Pe searã,
O cununã de flori,
De petunii,
Trandafiri,
ªi maci
ªi iasmin
ªi cred
Cã în zori
A ajuns pânã la tine
(atât de mult te-am dorit!)
Altfel,
Cum ai fi gãsit, tu,
Dimineaþa, sub pernã
Liliac înflorit?

15
DRAGOSTE ÎN HAMBAR

Ne vom iubi,
Bezmetic ºi barbar
Într-un hambar
Pãrãginit ºi putred
ªi ne vom dezmierda
Pe lemnul umed
De restul
Nici nu vom avea habar.

Ne vom iubi,
Bezmetic si barbar
În noaptea albã a iubirii noastre
Doar luna în hambar o vom lãsa-o
Sã-ngemaneze trupurile noastre.
Ne vom iubi bezmetic ºi barbar,
Într-un hambar,
Ca-ntr-un palat regal.
1990

16
TÃCEREA CA UN NÃVOD

Tu ºtii cum se prelingea

Ploaia aceea nebunã
Pe fereastra casei mele?
Cã am o singurã fereastrã
În toatã casa!
O fereastrã de jur împrejur.
Tu ºtii cum se prelingea
Ploaia aceea nebunã
De jur împrejurul casei mele?
Cu picãturi rotunde
ªi mari
ªi grele!
Cã încercam sã le numar
ªi nu reuºeam
ªi o luam de la capãt
Mereu de la capãt
Pânã când s-a înnoptat
ªi cineva a aruncat
Tãcerea,
Ca un nãvod pe mare.

17
NELINIªTEA DIN CUVINTE

Uneori mi-e teamã de cuvinte

Ca de niºte cãlãi,
Cu ochi lucitori
Aºteptând sã mã execute
În zori.
Uneori mi-e frig de cuvinte
Simþindu-le rãcoarea
De reptilã pe frunte.
ªi de simþãminte
Mi-e teamã uneori,
Ca de un vârtej
Cu ploaie fierbinte.
1988

18
PRIN OCHIUL LUNII

ªi nu-mi mai doresc nimic

Decât sã se-ntunece,
Decât sã te simt în jurul meu
Ca pe o fiinþã
Fãrã contur,
Sã te simt
De jur împrejur.
Iar când va rãsãri luna,
Prin ochiul ei rotund
Aº vrea sã mã priveºti,
La fel de blând
Cum te privesc ºi eu.

19
SEARA PE CÂMP

Seara pe câmp
Stau ºi ascult
Foºnetul frunzelor
De porumb
ªi îl confund
Cu zborul pasãrii,
Cu o aripã lovind în vânt
ªi alta —
Rãdãcinã în pãmânt.
1988

20
N-A FOST SÃ FIE!

M-am cufundat
În iarba verde ºi deasã
La fel de verde
Ca iarba de acasã.
Am tras peste mine
Cerul pufos,
Cã aºa-mi era bine!
ªi doar un singur ochi
L-am lãsat deschis,
Ca sã surprind
Zborul
ªi copacii ºuºotind.
Dar ºi pe-acela l-am închis.
Cum crezi ca m-am trezit?
C-un zgomot sacadat
ªi-un ochi de om zãpãcit!
A fost o minune
Cã nu m-a cosit!

21
A VÃZUT CINEVA UN CAL ALB?

Voiam sã fug în dimineaþa aceea,

Atât de limpede, cã pânã ºi chipurile sfinþilor
Se puteau ghici!
Cerul sau marea? Încotro?
Cerul.
Dar nu simt decât niºte muguri firavi de aripi
În dreptul umerilor! Atunci...
Marea!
ªi cum aº putea sã fug deasupra peºtilor argintii?
Cum aº putea pãºi peste mare?
Când, în dimineaþa aceea atât de limpede,
Toþi peºtii ieºiserã din adâncuri
Cu gândul sã fugã ei înºiºi, sau sã zboare!
ªtiam eu cã pentru nimeni nu e simplu!
ªi am oftat! Am oftat atât de tare
Cã i-am speriat ºi au fugit înapoi, în adâncuri.
Iar, în urma lor, din fuga lor,
A ieºit cãtre mine
O herghelie sãlbaticã de cai albi
Galopând pe coama valului.
O herghelie sãlbaticã de cai albi înspumaþi,
Ce fugeau împotriva mea....
ªi aº fi vrut,
Doamne, cât aº fi vrut,
Sã-l prind pe cel mai nãrãvaº,
Cu care sã fug, eu însãmi,
Spre þãrmul fãrã sfârºit...
A vãzut cineva un cal alb?

22
OCHIUL DIN GAURA CHEII

Azi-noapte,
Când mã priveai,
Iscoditor,
Prin gaura cheii,
Afarã ningea.
ªi eram desculþã,
Nu ºtiu
Daca þi-ai dat seama!
În locul acela
Zãpada se topea
Încet,
De parcã,
Ea însãºi mã privea.
ªi-am adormit
Pe prispã,
Sub ochiul tãu iscoditor
Din gaura cheii,
Pe prispã, da!
Acolo unde,
Dimineaþã,
Þi-am rãsãrit, timid,
Ca floarea ta de ghiaþã!

23
DIN PÃR, ÎMI IZBUCNISERÃ CIªMELE

Ploua torenþial ºi minunat

În noaptea rece ºi fugarã
Eram vãpaie ºi mã mistuiam
ªi renãºteam fierbinte
Din stropii grei de ploaie.
Ploua torenþial ºi minunat
Din pãr îmi izbucniserã ciºmele
ªi mã spãlam de ultimul pãcat
ªi mã prindeam
În joc ucigator de iele.
1990

24
PALMA TA CA O REPTILA

Ca o reptilã flãmândã,
Rece, cu miros de iarnã
Palma ta
ªerpuia
În spuma albã
A aºternutului cald
Adulmecându-mã.
Eu
Mã cuibãrisem hoþeºte
În mura ochilor tãi
Aºteptând în tãcere
Sã mã descoperi.

25
DE VEGHE ÎN LANUL DE SECARÃ

Am sã-þi devin necesarã, o ºtiu.

Ca înserarea dupã o lungã zi de varã,
Am sã-þi devin necesarã.

Mã vei cãuta cu un freamãt dureros

Imaginea chipului meu te va sãgeta
Pânã la os.
Am sã-þi devin necesarã.

În surdinã mã vei chema, fãrã vinã,

Mireasma pãrului meu o vei adulmeca
Pânã la rãdãcinã.
Inevitabil, am sã-þi devin necesarã
Cât am sã stau de veghe în lanul de secarã.
1988

26
OCHII SUFLETULUI

Tu crezi
Cã erau multe
Flori
Pe câmpul acela
Întins
Ca o palmã
De copil
Sau nouã ne înfloriserã
Mii de ochi
Privindu-le?

27
INEVITABILA RISIPÃ

Cât de generos mã risipesc

Printre lucruri
ªi ce dureros
Las din mine fãrâme,
Însufleþind lucrurile
Pe lângã care trec...
Ar trebui sã am o mulþime de suflete,
Pentru fereastra din copilãrie
Care îmi spune poveºti
Când o ating,
Pentru pietrele din drumul ºtiut
Cãtre pãdure,
Pentru ziduri, pentru flori
ªi mai ales pentru pãpuºi
ªi pentru odãile fãrã uºi,
Prin care umblu despletitã
Ca o fantasmã,
Risipindu-mã, însufleþindu-le,
Reconstituindu-mã.
1988

28
 OCHII PLOII

Tu ai vãzut cum
Mã privea ploaia
Cu mii de ochi
Rotunzi
Aruncaþi la întâmplare
În lacul de sub fereastrã,
Ca o risipã de priviri
Ude?

29
 PIEZIª

Plouã pieziº
ªi subþire,
Doar gândul stâng
Mi-este ud,
Doar în rest nu mi-e bine.
Plouã pieziº
ªi parcã aº vrea
Sã mã zvânt
La jumãtatea uscatã a lunii
ªi sã mã iau de mânã cu nebunii.
Plouã pieziº
Doar gândul subþire
Mi-e ud; sau mi-e stâng,
Doar în rest nu mi-e bine
Doar aº vrea sã mã zvânt.
1991

30
 CERªINDU-TE

Te-am auzit venind,

Te-am auzit
Cu toate simþurile,
Cã îºi fãceau de cap,
Prin întuneric,
Nebunele!
ªi când ai intrat,
Au tãbãrât pe tine
Ca niºte copii flãmânzi,
Cerºindu-te!

31
 MÉLANGE

Când sunt singurã,

Simt o plãcere nedesluºitã
De a împrãºtia lucrurile:
Florile le aºez în pantoful mic
Al fetiþei cu nasul cârn,
Ochelarii îi ascund în leagãnul
Copilãriei lui Blaga,
Iar ceasul,
Ceasul care mã înspãimântã
ªi mã incomodeazã,
Îl aºez, de fiecare datã,
Sub greutatea de granit
A cuvântului.
1988

32
CUM TOARCE VÂNTUL PISICA

Toatã noaptea
A bãtut vântul!
A bãtut cu sânge rece
De þipau a disperare toþi copacii,
Ascunzându-se dupã frunzele
Înnebunite de durere.
Câinii lãtrau la lunã
Cu spinarea încovoiatã
Încercând sã rupã lanþurile.
ªi pisica vecinului
(care þipa ºi el)
A sãrit de pe marginea balconului
La mine în pat,
Cã fereastra era spartã,
Când eu dormeam
ªi a început sã toarcã, nebuna
A început sã toarcã
La fir subþire,
Vântul!

33
LOVITURÃ DE GRAÞIE

Cum m-a surprins

Aceastã dimineaþã
Cu cerul larg,
Larg deschis!
ªi-atât de tare m-a lovit
Privirea ta îngreunatã
De iubire,
C-am sângerat
ªi cerul s-a închis!

34
RUGURI APRINSE

Ai înþeles
Cã nu am stat pe gânduri
ªi m-am trântit
Toatã,
(aproape dezbrãcatã!)
În pâlcul de margarete
Ce izbucniserã albe
În pragul casei tale?
Dar trupul greu de aºteptare
A cãzut în adâncuri,
Închizând dupã el
Uºa albã de flori
ªi de fluturi speriaþi,
Plutitori...
Aºa cã nu te mai întreba
Unde sunt
Dacã în fiecare dimineþã
Îþi înfloresc
Ruguri aprinse
De margarete roºii!

35
MI-AM AMANETAT ULTIMUL DINTE

Aº vrea sã-þi spun

Cã a venit, totuºi, primãvara.
Mâine este sâmbãtã
ªi iarãºi o sã plouã la prânz.
Mi-am cumpãrat ciorapi
Gri cu dungi verzi;
Tu ce trabuc mai fumezi?
Pâinea este tot uscatã,
Bântuie stafii la poartã, pe stradã.
Acum vântul s-a mai oprit
Dar cucuveaua tot cântã
ªi am un gust amar de la berãria din colþ.
Vânzãtoarea mi-a vãrsat violete în pahar
De mi s-au albãstrit toate visele.
Aº vrea sã-þi spun
Cã a venit totuºi primãvara.
Mi-au înmugurit toate gândurile
ªi toate poftele,
Cã nimic nu mã mai poate opri sã fiu.
ªi parcã, totuºi, cucuveaua tot cântã.
Se dezgheaþã apele,
Se aude zbaterea peºtilor sub gheþuri,
Unii chiar ºtiu cã vor sfârºi în cârlig.
Dar pâinea este tot uscatã
ªi, daca vrei sa ºtii,
Asearã mi-am amanetat ultimul dinte.
Era de minte.
Oricum îmi plãcea cum îþi aprindeai þigara.
Aveai un fel ciudat de a fi, un ritual anume.
Am probat într-un magazin multe pãlãrii
ªi am visat cã rãsãreau violete pe unde cãlcam.
Un trecãtor m-a oprit pe stradã
ªi m-a întrebat ce zi e:
„Cât vrei?“ i-am rãspuns.
„Aºa sã-þi ajute Dumnezeu!“
ªi a început sã ningã.

36
SUNT FLUTURELE DIN SÂNUL TÃU

Azi noapte am visat

Cã în camera aceea micã de hotel
Între patul meu vechi,
Cu saltea descusutã,
ªi patul tãu, care era la fel,
A crescut o mare linã,
Linã ºi adâncã.
M-a trecut un fior,
Cã aº fi dorit
S-ajung pânã la tine
Sã-þi ating mãcar
Fruntea.
Dar am pãºit,
Uitându-mã în ochii tãi
Miraþi ºi negri
ªi marea s-a topit.
S-a topit într-o mare de zãpadã
Peste care am trecut,
Sã ajung pânã la tine,
Sã mã strecor ca un
Fluture flãmând
Sub cãmaºa ta albã...
Atunci s-a deschis uºa,
Impinsã de luminã
ªi tu m-ai amãgit c-o mângâiere
ªi mi-ai zâmbit,
Când au intrat peste noi
Urºi albi, jucãuºi...
ªi aºa m-am trezit!

37
 TAIFUN DE FLORI

E liniºte ºi cald
Cântã greierii-n noapte
Pe buze îmi curg lacrimi
ªi se fãrâmã ºoapte
Aº vrea sã se scuture florile toate,
Sã vina peste noi,
Un uragan vrajitoresc de flori,
De ploi de flori
ªi de ninsori.
Aº vrea sã se scuture florile toate
ªi-apoi, de haine-ncet sã mã despoi,
Sã mã cufund în apele de flori
Pe umeri sã îmi creascã sori
ªi ramuri înflorite de meri cântãtori.
1990

38
 UN LIRISM „HISPANIC“ GENUIN

Impusã ca prozatoare ºi probabil cã încã o vreme apre-

ciatã cu precãdere prin creaþia în acest câmp, Nuºa Ilisie s-a
exprimat, totuºi, cu mai multã lãrgime decât ceea ce se cu-
noaºte în mod curent. Romancierul social ºi nuvelistul de, încã,
prea numeroase îndemnãri ascund însã un poet de sensibi-
litãþi neaºteptate ºi de un straniu hispanism genuin ce nu s-a
câºtigat prin biografie, pãrând a fi o realitate de conformaþie
sufleteascã pasionalã ce se întâlneºte mai rar la noi, deºi nu
fãrã o anumitã preistorie. Cãci poezia Nuºei Ilisie este a unui
fel de Lorca feminin ºi cu mai multã directeþe cultivând decla-
raþia înfloratã deopotrivã cu un senzualism uimitor ce existã
nu doar acum ci ºi în lirismul mai vechi care, deci, dãdea semne
înainte de a se naºte geograficeºte recent în mediul emoþiilor
toride. Cele dintâi producþiuni indicau, de altminteri, o înclinaþie
cãtre un fel de sentimentalism rebel chiar dacã încã reþinut.
Poeta minulescianiza cu virtuozitate deºi în registru mai puþin
cantabil presimþind aproape la tot pasul un fond gâlgâitor ce
traducea aceeaºi euforie a simþurilor precum la Maria Bãnuº
în „Þara fetelor“ ori din senzualismul de înfãþiºãri muzicale
ale Magdei Isanos fãrã a se deduce, cu toate acestea, nici
cea mai micã înrâurire cãci lirica exprimã nu bibliografie ci o
pasionalitate de fiinþã naturalã ce nu are nevoie de modele.
Regimul ei este instinctual ºi „modern“ prin simþirile primitive
ºi nu prin voinþa de a se adapta, lipsind „sistemul“ ºi „creaþia“
în sens didactic dar eliberând senzaþiile lipsite de aproape orice
inhibiþie care mai recent se manifestã cu o rãspândire
covârºitoare. Acestea, ca ºi modul liric în tonalitãþi sãlbatice
precum natura, fac din aceastã poezie un document sufletesc
impresionant cãruia tehnica ºi metoda liricã, dacã se vor însuºi,
nu-i vor aduce nici un spor ci doar o denaturare nepotrivitã.
Poeta va rãmâne, esteticeºte, în literatura românã atâta vreme
cât „nu va învãþa poezie“ ci o va exprima „în felul nesãbuit“ ce
aparþine vieþii de naturã universalã.
ARTUR SILVESTRI

39
 SUMAR

Crezul poetic ......................................................... 3

Noaptea ca o pãdure .............................................. 4
Beþie impudicã ........................................................ 5
E toamnã ºi-atât ...................................................... 6
Noapte în cârlige de rufe .......................................... 7
Floarea albã de cireº ................................................ 8
Licuricii din sân ....................................................... 9
Cu chipul tau lipit de gene ...................................... 10
Scrisoare de la leliþa ............................................... 11
Lucrurile care mã privesc ...................................... 12
Despãrþire ............................................................ 13
Porumbeii din palme .............................................. 14
Liliacul ce a înflorit sub pernã .................................. 15
Dragoste în hambar ............................................... 16
Tãcerea ca un nãvaod ............................................ 17
Neliniºtea din cuvinte ............................................. 18
Prin ochiul lunii ..................................................... 19
Seara pe câmp ...................................................... 20
N-a fost sã fie! ...................................................... 21
A vãzut cineva un cal alb? ...................................... 22
Ochiul din gaura cheii ............................................ 23
Din pãr, îmi izbucniserã ciºmele ............................... 24
Palma ta ca o reptilã ............................................ 25
De veghe în lanul de secarã ................................... 26
Ochii sufletului ...................................................... 27
Inevitabila risipã .................................................... 28
Ochii ploii ............................................................. 29
Pieziº .................................................................. 30
Cerºindu-te ........................................................... 31
Mélange .............................................................. 32
Cum toarce vântul pisica ........................................ 33
Loviturã de graþie ................................................. 34
Ruguri aprinse ...................................................... 35
Mi-am amanetat ultimul dinte .................................. 36
Sunt fluturele din sânul tãu ..................................... 37
Taifun de flori .......................................................... 38
Postfaþã: „Un lirism «hispanic» genuin“ de Artur Silvestri .... 39

40