Ê



 

 


 


  

 



 
  






  

 


     

 


c
 Cel de-al doilea Război Mondial şi cursul său influenţat în mare parte de zvonuri ce
apăreau în număr mare a condus către o cercetare mai atentă în acest domeniu. Efectele negative
majore pe care le aveau asupra trupelor şi a populaţiei i-au determinat în anii ¶40 pe psihologii
amerincani (G. Allport şi L. Postman, 1948)1 să ajungă la o cunoaştere precisă a fenomenului.
Kapferer dă şi el o definiţie a zvonului: Äapariţia şi circulaţia în cadrul societăţii a unor informaţii
fie încă neconfirmare public de către sursele respective, fie nedezminţite de acestea´2. Însă cea
mai cunoscuta definiţie a fenomenului aparţine sociologului T. Shibutani, conform căreia
zvonurile sunt ştiri improvizate, rezultate în urma unui proces de ´deliberare colectivă´3. Oricand
publicul nu înţelege ceva şi nu primeşte explicaţiile necesare, apar zvonurile4, care creează
impresia de aparentă lămurire. Oamenii sunt curioşi, simt nevoia să arate că sunt cel mai bine
informaţi. În acelaşi timp au tendinţa de a amplifica informaţiile adăugând comentarii personale.
Jean Delumeau5 explica psihologic zvonul prin credulitatea maselor. El lua în considerare
două variabile, frica şi emoţia, pe baza cărora a analizat diferite zvonuri. Anxietatea patologică
conduce, după părerea sa, la reacţii fondate pe pericole inexistate. De aici porneşte si denaturarea
mesajului transmis de zvon, care în lanţul lung pe care il formează, se transformă şi este
retransmis după filtrul receptorului. Distorsiunea informaţiei este o condiţie fundamentală.
Lucrările lui Allport şi Postman (1965) au pus în evidenţă trei legi de transmisie a
zvonurilor: p
  (cu cât timpul de circulaţie este mai mare, cu atât zvonul devine mai
uşor de înţeles şi de relatat), p

 (detaliile pe care se pune accentul dobândesc loc
central în semnificaţia acestuia), p
 p (informaţia se conservă şi se reorganizează in
jurul unor motive centrale. Asimilarea se poate face la
 
p, prin    

 sau prin 

 p ).
Nivelarea nu se produce până la dispariţia mesajului, ea funcţionează în baza unui set de
reguli. Astfel, cu cât o povestire este mai scurtă, cu atât ea poate fi reprodusă mai fidel, cu căt
numîrul detaliilor este mai mic, cu atâr riscul distorsiunii scade, iar relatarea devine atât de scurta
încât poate fi reprodusă mecanic, ceea ce sporeşte viteza de circulaţie.
Accentuarea se manifestă prin fenomene ca reţinerea unor detalii, simboluri frapante,
adoptarea unor forme numerice de multiplicare a detaliilor în povestire, plasarea acţiunii în
prezent, ceea ce conferă dinamism.
Asimilare se face în funcţie de atitudinea, aspiraţiile şi motivaţiile receptorului sau a
grupului din care face parte.procesul evbidenţiază capacitatea de ajustare de la o instanţă la alta.
c
  
   !" # $  %& " '( ) #* % '+
  '

,- ./ 0 1 
/2 ' c

!  34 ) 56   ( 6 (7 % 4( %  (
  1 ( c8  9:;
8
<%( 98
=
<%( :c
>
 # (   ? % 69c %9 "%
  c: 9c


vonul cunoaşte o sursa de emitere, un mediu de răspândire, un mijloc de transpunere, o
informaţie sau un mesaj şi un receptor. Acestea sunt toate elementele unui act ori proces
comunicaţional. Sursa va fi întotdeauna elementul cel mai greu de depistat, deoarece
anonimatul, una dintre trăsăturile zvonului, este ceea ce produce mesajul sub această formă.
Începutul secolului XX a reprezentat şi începutul unei noi preocupări existent în toate ţările de a
organiza şi instrui încă din timp de pace forţe şi organe specializate (cuprinzând politologi,
psihologi, sociologi, lingvişti, etc.) care să Äconstruiască" zvonuri ce oferă explicaţii mistificate,
dar cu un mare grad de credibilitate, în scopul influenţării forţelor armate adverse, a unor mari
comunităţi umane şi chiar populaţii. Apariţia mijloacelor de comunicare de masă, deşi teoretic
ar fi trebuit să elimine circulaţia informaţiilor Ädin gură în gură´, publicul continuă să prea
astfel informaţiile şi să le transmită mai departe. Ba chiar, în ultimii ani, mass-media este
părtaşă la transmiterea zvonurilor. Un bun exemplu autohton este cazul conflictului de la
Eurovision, ediţia 2007, dintre Marius Moga şi trupa Todomondo 6. Todomondo se lupta pentru
primul loc, alături de Smiley şi Andra (susţinuţi de Marius Moga). După ce primii au câştigat
semifinalele, echipa din spatele duo-ului a realizat o cercetare de marketing, în urma căreia
reieşea că segmentul de public ce care ei au fost votaţi, era reprezentat de adolescenţi şi tineret,
în timp ce Todomondo câştigase voturile adulţilor. Nu după mult timp, în presă au apărut
câteva declaraţii neoficiale ale celor de la Todomondo. ÄEi´ spuneau că vor semna pe sânii
femeilor dacă vor câştiga finala. Bineînţeles că această ştire a avut o influenţă rea, chiar dacă
informaţiile nu au fost confirmate sau verificate.
În prezent, specialiştii se găsesc deseori în situaţia de a produce zvonuri credibile pentru
a influenţa colectivul, ori grupări importante. Acest lucru ilustrează elocvent funcţia zvonului de
a produce modificări ale tensiunii emoţionale. Efectul de ³p
    , în care acesta
este cuprins (în cea mai mare parte) datorat mijlocului de propagare, dar şi mediului în care
evoluează. Mai mult decat atât: zvonul este un p
  care se 
de la sine.
Sau este oprit printr-o măsură radicală. Căi de transmitere fiind şi mijloacele de informare de
masă, acestea permit pătrunderea zvonului în locuinţe, îl duc la receptor, la oamenii de rând.
Formulele introductive de lansare a zvonurilor- Äse spune", Äam aflat", Äcica", Äam auzit" -
conţin avertismentul unor posibile erori şi a nesiguranţei informaţiei.
Obiectul zvonurilor, pornind de la aceste particularităţi ale retransmiterii permanente,îl
poate constitui scăderea eficienţei, grupului căruia îi este destinat urmărind influenţarea
moralului şi coeziunea acestuia. Pentru ca un zvonsă devină eficace, prin efectele individuale
sau colective, este necesar a cunoaşte anumite condiţii ce realizează eficacitatea. Printre acestea
reţinem că publicul este actorul care încearcă să obţină cât mai multă informaţie, starea de spirit
:
@AA< ! !%9<+9(A;A8A$6 !4(!%!9(
8
a grupului şi situaţia psihologiă a epocii accentuează sau diminuează, sâmburele de adevăr
deţinut este tratat ca totalitatea adevărului, zvonul produce panică generatoare de catastrove prin
dezorganizarea funcţiei psihicului individual şi al comportamentului colectiv, martorii unor
evenimente răspund mai mult în funcţie de gradul de probabilitate a lucrurilor în funcţie de ceea
ce observă.
Unul dintre specialiştii studiului minciunii, G. Durandin7, analizând rezultatele analizei
unei experienţe, rezumă comportamentul în felul următor:
1. martorii dau informaţii false cu aceeaşi siguranţă cu care le dau pe cele corecte fiind în
acelaşi timp de buna credinta;
2. Numai în mod cu totul excepţional se poate obţine o marturie în totalitate exactă;
3. de multe ori ceea ce declarăm reflectă mai degrabă automatismele gândirii noastre de
gândire, decât ceea ce au văzut cu adevarat;
4. !n consecinţă, dacă mai multe declaraţii coincid, aceasta nu înseamna neapărat că sunt
adevărate.

Psihologul Liliana Petric8 vorbeşte despre un caz celebru care ilustrează felul în care procesul
neîntelegerii se poate repeta: în măsura în care de fiecare dată noul mesaj rămâne ambiguu,
acesta permite o interpretare personală din partea fiecărui nou receptor. În timpul primului război
mondial, un ziar german ÄKolnische
eitung" a fost primul care a anunţat căderea oraşului
Anvers. Titlul de pe prima pagină era: ÄLa vestea căderii Anversului s-au tras clopotele". Pentru
că ziarul era german, se înţelegea de la sine că în Germania se trăseseră clopotele în cinstea
acestei victorii. Informaţia a fost reluată de ziarul francez ÄLe Marin". Potrivit informaţiilor din
ÄKolnische
eitung", Äpreoţii din Anvers au fost forţati să tragă clopotele după ce oraşul a fost
ocupat". Ştirea din ÄLe Marin" e preluată de ÄTimes" la Londra: ÄPotrivit ziarului ÄLe Marin",
via Koln, Äpreoţii belgieni care au refuzat să tragă clopotele la căderea Anvers-ului au fost
demişi din funcţie". A patra versiune se afla în ÄCorriere della Sera": Potrivit ziarului ÄTimes",
citând informaţii din Koln, via Paris, Änefericiţii preoţi care au refuzat să tragă clopotele la
căderea Anversului au fost condamnaţi la muncă silnică".
iarul ÄLe Marin" reia această ultimă
informaţie: Potrivit unei ştiri din ÄCorriere della Serra", via Koln şi Londra, se afirmă că
Äbarbarii cuceritori ai Anvers-ului i-au pedepsit pe nefericiţii preoţi pentru refuzul lor eroic de a
trage clopotele, spânzurându-i în clopote cu capul în jos, ca balanţe vii". Astfel, ÄLe Marin" a
fost cel care a alimentat zvonul barbariei germane la Anvers. Trebuie să remarcam mai multe

;
9 # % B  (  (  B % &+   >

B  "7   % 4 * +C9 56   %$4(  (7 % $  4 *C
+ ? (%  (9 ‘

=
lucruri: pe de o parte, dacă distanţa dintre prima şi ultima versiune e apreciabilă, trecerea de la o
versiune la alta nu are nimic surprinzator. Se supune unei logici de clarificare a cuvintelor
ambigue sau de percepere selectivă a lor. Pe de altă, parte fiecare ziarist a introdus câte un
element nou: dispunând de o informaţie prea saracă, a încercat să reconstituie un puzzle complet
cu riscul de a inventa piesele ce lipseau. Aceste elemente reflectă starea de spirit a momentului:
războiul din 1914 devenise aproape un razboi sfânt. Franţa avea să-şi ia revanşa asupra
germanilor, spălând ruşinea înfrângerii din 1870 şi eroismul era cu atât mai mare cu cât
duşmanul era descris ca un barbar. Deformarea confirmă clişeele ce se vehiculau despre nemţi,
justificând temerile latente ale populaţiei; prin intervenţia mediilor de informare, publicul
zvonurilor sporeşte considerabil, nemaifiind strict local, ci internaţional; raportarea permanentă
la sistemul de referinţă folosit de fiecare pentru a evalua o informaţie;
zvonul prezintă anumite strategii şi filtre caracteristice specifice categoriilor socioprofesionale.
! n cadrul unei anchete întreprinse în U.R.S.S.9 în legătură cu credibilitatea zvonurilor,
95% dintre intelectuali, faţă de 56% dintre ţăranii intervievaţi, au declarat că zvonul e mai
plauzibil decât informaţia transmisă de mediile de informare oficiale. Ţăranii acordă cea mai
mică încredere zvonurilor, dar sunt cei care le folosesc cel mai mult. Pentru ei zvonul este un
substitut al mediilor de informare oficiale, acestea fiindu-le mai puţin accesibile. Dimpotrivă,
intelectualii beneficiază pe scară largă de mediile de informare oficiale, dar au nevoie de un zvon
pentru compensaţie. Pentru ei, zvonul este un conectiv: permite decăderea inteligentă a
informaţiilor oficiale. Intelectualii au astfel şi ei nevoie de zvonuri pentru a dobândi o
perspectivă asupra mediilor de informare şi pentru a dovedi că nu se confundă cu publicul larg.
În concluzie, putem afirma că zvonul nu este neaparat Äfals", în schimb el este neapărat
neoficial10. El demonstrează că toate certitudinile sunt de natura socială: este adevarat tot ceea ce
grupul din care facem parte consideră ca fiind adevarat.
Se impune totuşi şi diferenţierea între zvon, vorbă, bârfă, clevetire ori eroare. Primul
termen se referă la un proces de difuzare în lanţ, la o forţă de propagare, la o amplitudine al
cărei rezultat este sunetul care se înalţă din toate aceste voci, şi pe care-l putem urmări.
Vorba se referă la un proces lipsit de continuitate, ezitant, foarte limitat în spaţiu: e normal să
nu se propage nimic, din moment ce e doar o vorba vagă. ÄNu e decât o vorbă" înseamna ca
sunetul abia daca a fost perceput, deci mesajul nu are tocmai o existenţă reală, sigură: nici nu se
aude. Vorba este lipsită de însemnatate. Bârfa se referă la subiectul zvonului şi a vorbei. Ea
vorbeşte despre necazurile, bucuriile oamenilor de toate categoriile. Nu este rău intenţionată şi
se practică doar din nevoia de a avea un subiect de discuţie. De aceea o barfă trebuie schimbată



  99  #9
9 D% 4 (  ((    '6 E  <  F &  c:= 9c: !=9
c
 )  34

 %  1 (
  c8 9=
>
mereu cu alta mai proaspătă.Clevetirea reprezintă o definiţie a mesajului din punct de vedere al
sursei. Ca şi ponegrirea, reflectă şi o judecată de valoare, un mod de a discredita zvonul sau
vorba, reproşându-i provenienţa dintr-o sursă total lipsită de credibilitate. Atunci când avem de-
a face cu surse oficiale sau care se bucură de respect, mesajul primeşte un titlu de nobleţe: este
o Äinformaţie". În cazul unei erori, nu este un zvon ci o Äinformaţie falsă".
Pentru public, zvonul evocă ceva misterios, aproape magic.
vonurile cresc, zboară,
şerpuiesc, mocnesc, circulă. El va reprezenta un mijloc de comunicare complementar, dar şi o
informaţie paralelă, aşadar necontrolată. Pentru profesioniştii din media lipsa de control a
zvonului evoca spectrul unei defecţiuni a fiabilităţii informaţiei, defecţiune ce trebuie eliminată.
Pentru cetaţean şi pentru omul politic, lipsa controlului denotă lipsa cenzurii şi accesul la o
realitate obscură sau ascunsă.

:
 ‘



‘
‘
‘

‘  ‘ 
 ‘  , Word of mouth communication in The Soviet Union, Public
Opinion Quarterly 28, 1964
R
 ‘ 

 ‘   ‘ 
 ‘ 
 ‘  
‘  ‘ 
 ‘ 
‘ 
 ,
Dicţionar de Sociologie, Bucureşti, SC ÄŞTIINŢĂ & TEHNICĂ" SA, 1998‘‘
 

‘  Frica în Occident, vol.1, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1986‘


‘., Les rumeurs, multiplicat Lecons de psychologie sociale, Paris, l950
!  ‘   ,
vonurile, cel mai vechi mijloc de informare din lume, Bucureşti,
Humanitas, 1993
 "
‘#

, Mijloace şi tehnici de influenţare psihologică.
vonul şi dezinformarea ca mijloc
de realizare a influenţării psihosociologice în mediul militar.

http://balonul-cu-idei.blogspot.com/2007/03/zvonul -formator-de-opinii.html