You are on page 1of 4

Florin scrie un roman

de Mircea Cărtărescu

Introducere Poet şi prozator contemporan, Mircea Cărtărescu apartine generaţiei


postromantice. A publicat volumele de versuri „Poeme de amor”, „Totul” şi de proză „Nostalgia”,
„Travesti” şi „Orbitor”.
Povestirea „Florin scrie un roman” abordează problema creaţiei literare, a „scrisului”,
punând în discuţie într-o manieră originală raportul realitate-ficţiune şi relaţia autor-narator-
personaj.
Titlul Întrucât tema textului este scrisul, titlul conţine în structura sa verbul „a scrie",
trimiţând la tema povestirii - creaţia literară, „scrisul” ca act creator. Prezenţa prenumelui „Florin”
dă o notă familiară autorului şi subliniază importanţa acestuia în realizarea romanului. Substantivul
„roman”, dincolo de nota uşor ironică la adresa tentativei literare a adolescentului, aduce în discuţie
şi raportul realitate-ficţiune.
Florin apare în triplă ipostază: de autor al romanului haiducesc, de narator al aventurilor
haiducului Florea şi de personaj al povestirii realizate de scriitorul Florescu. Numele personajelor –
Florea, Florin, Florescu – au un radical comun, sugerând legătura strânsă dintre autor, narator şi
personaj.
Povestire în ramă. Structură şi compoziţie. Textul este alcătuit din trei părţi realizate în
juxtapunere, de fapt trei povestiri în ramă, cărora li se poate da câte un titlu: „Florea haiducul",
„Florin şi gaşca lui", „Scriitorul Florescu". Părţile sunt delimitate şi grafic, prin intermediul
punctelor de suspensie.
Singurul liant al celor trei planuri narative este Florin, privit în tripla sa ipostază de narator,
autor şi personaj.
Trecerea de la ficţiune la realitate, apoi întoarcerea la ficţiune, se produc cu ajutorul lui
Florin. Cititorul intră în ficţiunea romanului haiducesc trăid aventura haiducului Florea, apoi revine
la realitate aflând că haiducul este un personaj creat de adolescentul Florin. Acesta are preocupări
specifice vârstei (jocurile pe calculator, rolele, „gaşca”) şi transpune episoade din viaţa sa în pasaje
ale cărţii, pentru a o pedepsi în plan literar pe prietena sa Ana, care l-a părăsit pentru un alt băiat. În
ultima parte a povestirii, impresia de realitate lăsată de adolescentul visător este demontată şi
împinsă în ficţiune de scriitorul Florescu, care mărturiseşte că Florin nu este decât un personaj în
scrierea lui, propus editurii pentru a fi inclusă în manual. Florescu este de fapt un alter-ego al
autorului Mircea Cărtărescu.
Introducere pentru prima secvenţă Primul plan narativ, „romanul haiducesc" a cărui acţiune
este plasată în evul mediu, este creaţia lui Florin, copilul de 13 ani cu talent literar, capabil să
născocească aventuri palpitante, aşa cum sunt cele ale haiducului Florea. Această secvenţă
înfăţişează un episod din viaţa haiducului Florea.
Caracterizarea lui Florea Florea este personajul principal din prima secvenţă a prozei lui
Mircea Cărtărescu, „romanul haiducesc”. Personajul este o copie a eroilor din baladă. Realizat
schematic după tiparul clasic al acestor eroi legendari, personajul înglobează o sumă de însuşiri
pozitive, având ca trăsătură dominantă vitejia.
Portretul fizic succint, realizat direct de către narator prin descriere, dezvăluie forţa
herculeană şi frumuseţea virilă a haiducului cu „pieptul lat şi păros".
Trăsăturile morale se desprind direct (din autocaracterizare şi din perspectiva celorlalte
personaje) şi indirect (din fapte şi vorbe).
Povestirea romanului haiducesc Scăpat dintr-o nouă primejdie, haiducul Florea soseşte la
hanul Aniţei. El se confesează hangiţei, lăsând să se întrevadă un suflet bântuit de tristeţe din cauza
destinului de fugar şi a vieţii mereu pe drumuri: „Pentru mine a rânduit soarta o viaţă de fugar, o
viaţă pe drumuri, cu potera trimisă de Vodă veşnic pe urmele mele". Haiducul tânjeşte după
petreceri şi veselie: „Alei, Aniţo, crâşmăriţo, ce bine e de unii pe lumea asta. (...) Paralele curg,
glumele şi cântecele se ţin lanţ, să tot trăieşti...".
Deşi priveşte cu jind veselia celor de la han, Florea şi-a asumat destinul justiţiar, revoltat de
nedreptăţile la care sunt supuşi oamenii: „Iarna bat satele şi plec urechea la necazul oamenilor. Îmi
fierbe sângele în vine de atâtea nevolnicii." El îi pedepseşte necruţător pe boierii care-i obidesc pe
ţărani: „Însemn la răboj pe cutare şi pe cutare boier ce-i obideşte pe ţărani. Vara-i pândesc în
codru cu sâneaţa asta a mea şi-i judec cum ştiu eu. Unul nu scapă de pedeapsă."
Florea recunoaşte că este hăituit şi încolţit de căpitanul Gealatu, „fiară însetată de sânge”,
care vrea să-l prindă: „mă încolţeşte ca pe o jivină din pădure! Parcă-i spune diavolul unde îmi am
sălaşurile şi ascunzişurile de taină.” Haiducul îşi deschide cu sinceritate inima în faţa hangiţei:
„Visez şi noaptea chipul lui hâd şi pe cei patruzeci de poteraşi..."
Ferindu-şi ochii de privirea haiducului, Aniţa îl îndeamnă să bea vin şi să dea grijile la o
parte. Florea nu observă lipsa de sinceritate a hangiţei şi ignoră faptul că „drumeţii cu straie
ponosite” erau morocănoşi.
Atât Aniţa cât şi Gealatu vor să se răzbune pe Florea. Aniţa îl consideră „un nemernic"
pentru că i-a respins dragostea. Gealatu vrea să se răzbune pentru că, într-o confruntare, Florea l-a
rănit. Gealatu îi pomeneşte numele „scrâşnind din măsele, pentru că i-a spintecat obrazul, lăsându-i
o rană urâtă de la buze la ureche, pe obrazul stâng."
Indirect, din faptele şi vorbele personajului, folosindu-se ca moduri de expunere naraţiunea
şi dialogul, sunt relevate vitejia, forţa şi spiritul justiţiar ale haiducului.
Aniţa şi Gelatu i-au întins viteazului o capcană: hangiţa îi dă să bea vin cu somnoroasă, şi cei
patruzeci de poteraşi, îmbrăcaţi în drumeţi, îl înconjoară şi îl leagă „cu funii groase ca mâna".
Florea îşi păstrează stăpânirea de sine, îl înfruntă cu mult curaj pe căpitan („Deşi ameţit de
somnoroasă, flăcăul îl fulgeră cu privirea pe duşmanul său") şi i se adresează dispreţuitor („încă nu
m-ai răpus, fiară sălbatică!").
Bălan, „armăsarul haiducului, tovarăş de nădejde în toate primejdiile", vine la chemarea lui
Florea. Cu o lovitură de copită, îi zdrobeşte capul lui Gealatu.
Dovedind o forţă ieşită din comun, viteazul rupe frânghiile cu care este legat, smulge un
iatagan de la un poteraş şi, rotind iataganul, îi loveşte pe cei patruzeci de poteraşi, care cad „ca
spicele". Comparaţia marchează şi antiteza dintre vitejia haiducului şi neputinţa adversarilor.
Înfăptuind un act justiţiar, „haiducul puse foc la han", şi pedepseşte trădarea hangiţei,
lăsând-o „să jelească la marginea drumului". Generos, îi lasă însă viaţa.
Comentarii privind personajele Personajele secvenţei formează un triunghi al nefericii, pentru
că două dintre ele, Aniţa şi Gealatul, cad victime propriei răutăţi şi trădării, iar cel de-al treilea, eroul,
devin solitar. Această secvenţă are similitudini cu povestirea “Iapa lui Voda”. În ambele acţiunea
se petrece în evul mediu, există un cal cu însuşiri aparte şi o singură prezenţă feminină.
Privit doar în contextul primei secvenţe, Florea este un personaj baladesc, care îmbină
trăsăturile reale cu cele supranaturale. Totuşi, naratorul doreşte să demitizeze personajul, făcând din
el un erou nemulţumit de soartă şi bântuit de temeri.
Privit în contextul întregii povestiri, Florea este un alter-ego al autorului Florin, copilul de
13 ani, transpus însă într-o realitate virtuală, transfigurată după propria voinţă şi imaginaţie, „...fără
să bănuiască nicio clipă adevărul: că nu trăieşte în realitate, ci în nişte pagini scrise cu pixul".
Caracteristicile primului plan narativ Acţiunea este plasată în Evul Mediu, la hanul Aniţei.
Personajul principal este un erou justiţiar, ideal de frumuseţe şi vitejie, care împarte dreptate celor
obidiţi şi duce o viaţă plină de primejdii. În antiteză cu eroul apare căpitanul de poteră Gelatu, hâd la
chip, plin de cruzime, laş şi intrigant. Eroul este ajutat şi salvat de un prieten de nădejde, murgul,
care intervine în momentul culminant.
Atmosfera, amintind de baladele populare, este plină de dramatism. Tensiunea creşte pe
măsura desfăşurării întâplărilor, până în momentul pedepsirii căpitanului şi hangiţei trădătoare.
Atmosfera de epocă este redată şi cu ajutorul lexicului, al arhaismelor („poteră”, „zlot”, „haiduc”,
„răboj”, „gealat”, „sâneaţă”), al regionalismelor şi al cuvintelor populare („cofă”,
„samavolnicie”, „a obidi”, „ibovnică”).
Prima expresie („După aceea”) şi ultima („apoi”) leagă episodul de restul romanului,
respectiv de nişte întâmplări anterioare, şi lasă finalul episodului deschis spre alte aventuri care vor
urma.
Al doilea plan narativ prezintă viaţa lui Florin, un băiat de 13 ani care este naratorul
aventurilor lui Florea.
Florin citeşte satisfăcut ultimul episod al romanului său haiducesc. El este entuziasmat că a
reuşit să imagineze aventuri palpitante şi personaje verosimile (credibile), ca un adevărat scriitor.
Este dornic să le citească prietenilor ultimele pagini, convins că le va plăcea: („Chestia asta o să le
placă, la pariu, şi lui George Mare şi lui Ovidiu..." Considerându-şi romanul superior tentativelor
literare ale altor colegi, îşi exprimă dispreţul faţă de aceştia, gândind cu superioritate: „Vreo doi se
apucaseră şi ei de un SF, dar nu ieşise nimic. Idioţii îi vopsiseră pe extratereştri în toate culorile, le
făcuseră coarne şi antene, dar mai mult nu-i dusese mintea."
Băiatul se aşază la calculator şi joacă „Duke”, punându-şi problema dacă eroul care omoară
monştrii la comanda jucătorului ştie că acela este numai un joc: „Se-ntreba uneori dacă Duke, eroul,
sau monştrii ştiau că nu sunt adevăraţi, că totul e doar un joc, în care ei trebuie să facă tot ce le
comandă copilul care se joacă."
După ce se plictiseşte, Florin îşi ia rolele şi, cu caietul în buzunar, iese pe stradă cu gând să-şi
întâlnească prietenii. Încearcă să atragă atenţia colegei sale Ana şi a prietenelor ei printr-o figură, dar
nu reuşeşte. Drept represalii, îşi imaginează cum o va pedepsi pe Aniţa, imaginea Anei în romanul
haiducesc. Luând o îngheţată, băiatul alunecă uşor cu rolele prin faţa vitrinelor.
Caracterizarea lui Florin Personajul principal al celei de-a doua secvenţe a textului, care ar
putea fi intitulată „Florin şi gaşca lui" este Florin, un copil de 13 ani cu talent literar şi imaginaţie
debordantă.
Trăsăturile acestui personaj se desprind predominant prin caracterizare indirectă, din
atitudinile şi faptele sale, precum şi din modul în care vorbeşte.
Ca orice creator, Florin îşi admiră opera („Marfă!") şi ştie să speculeze gustul publicului
(„Chestia asta o să le placă, la pariu, şi lui George Mare şi lui Ovidiu..."). Considerându-şi romanul
superior tentativelor literare ale altor colegi, îşi exprimă dispreţul faţă de aceştia, gândind cu
superioritate: „Vreo doi se apucaseră şi ei de un SF, dar nu ieşise nimic. Idioţii îi vopsiseră pe
extratereştri în toate culorile, le făcuseră coarne şi antene, dar mai mult nu-i dusese mintea."
Fire imaginativă, Florin este atras de realitatea virtuală oferită de un joc pe calculator
(„Duke"), cu monştri. Cu mintea lui iscoditoare, Florin îşi pune întrebări legate de puterea
demiurgică a creatorului: „Se-ntreba uneori dacă Duke, eroul, sau monştrii ştiau că nu sunt
adevăraţi, că totul e doar un joc, în care ei trebuie să facă tot ce le comandă copilul care se joacă."
Florin are trăsăturile vârstei: se plictiseşte repede, caută alt joc, real („când se plictisi îşi puse
rolele"), îi place să fie în centrul atenţiei (văzând un grup de fete, „băiatul îşi luă vânt, încercă
fluturele"), se simte frustrat dacă nu i se acordă atenţie şi are planuri de răzbunare („Lasă, Ano, că te
aranjez eu...").
Trăsăturile lui de caracter se dezvăluie indirect şi prin relaţia sa cu celalte personaje.
Florin având o fire neviolentă, răzbunarea se va realiza tot în planul ficţiunii, unde haiducul
Florea, curajos şi sigur pe sine, face tot ce nu îndrăzneşte să facă copilul. Florin regretă acum că a
cruţat viaţa personajului Aniţa, care o simbolizează pe fosta sa prietenă, Ana, care l-a părăsit pentru
un băiat din a opta, poreclit Călăul „fiindcă dădea la picioare la fotbal".
Autenticitatea personajului se realizează prin elemente lexicale de argou, specifice exprimării
copiilor: „marfă", „gaşcă", „haios", „la pariu".
Florin este purtătorul unui mesaj subtil al scriitorului Florescu, personajul din a treia secvenţă
a textului, că personajul este o construcţie imaginară şi nu există decât în lumea ficţiunii: „el nu
trăieşte în realitate, şi el e doar un personaj în povestirea mea..."
Naraţiunea în ramă Naraţiunea se bazează pe procedeul povestirii în ramă, prin inserţii
succesive: romanul haiducesc se inserează în povestea lui Florin, iar aceasta este inclusă la rândul ei
în textul de manual pregătit de scriitorul Florescu.
Corespondenţa între personaje Coerenţa naraţiunii e dată de prezenţa personajelor: Florea-
Florin-Florescu, Aniţa-Ana, Gealatu-Călăul. Legătura dintre planurile narative este dată de
personajele care se înrudesc onomastic (Florea, Florin, Florescu) şi care ilustrează trăsăturile fiecărui
narator, imaginea creatorului în momente şi situaţii diferite. Haiducul Florea, copilul Florin şi
scriitorul Florescu reprezinta imaginea creatorului, hangiţa Aniţa şi colega lui Florin, Ana, sunt
întruchiparea femeii ipocrite şi infidele. Haiducul Florea este o altă imagine a lui Florin, proiectată în
eposul haiducesc. Aici, neîmplinirea prieteniei lui Florin cu colega sa Ana se transferă în plan literar
în pedepsirea hangiţei Aniţa, ilustrare a ipocriziei feminine. Căpitanul de poteraşi Gealatu şi
bătăuşul Călăul, ale căror nume sunt sinonime, întruchipează răutatea şi violenţa.
Raportul autor-narator-personaj Important este raportul dintre autor, naratorul fiecărei
secvenţe şi personaje. În primul plan narativ, relatarea se face la persoana a treia. Naratorul, Florin,
se detaşează în mod obiectiv de personajul său, haiducul Florea. În al doilea plan narativ, naratorul
este scriitorul Florescu, care relatează la persoana a treia despre Florin, prietenii lui şi colegele sale.
În ultimul plan narativ, relatarea se face la persoana întâi, naratorul fiind scriitorul Florescu, care este
şi personaj al acestei secvenţe. Florescu explică foarte clar posibilităţile nelimitate pe care le are
artistul de a-şi schimba personajul, mânuind modalităţile narative şi mijloacele artistice.
Autorul întregii povestiri este scriitorul Mircea Cărtărescu. Prin puterea imaginaţiei sale, el
dispune de narator şi de personaje, le face să vorbească şi să acţioneze în diverse situaţii. El
transfigurează sentimentele din lumea reală în plan artistic prin intermediul ficţiunii. În multiple
ipostaze, autorul scrie în fond despre sine, exprimând felul său de a imagina lumea.

You might also like