Metabolismul

energetic
 Totalitatea transformărilor de
substanţă, energie şi informaţie din materia vie
constituie metabolismul.
 Metobolismul poate fi considerat ca fiind procesul prin care
materia vie îşi menţine entropia la valori mici, opunându-
se tendinţei generale a universului de creştere a entropiei.
Acest lucru se realizează printr-un consum permanent de
energie, conform ecuaţiei:
 ΔG = ΔH – TΔS
 S - entropia – energia ce nu este disponibilă pentru un
lucru util.
 H - entalpia – cantitatea totală de energie construită în
sistem.
 G - energia liberă de reacţie – portiunea din energia totală
a unui sistem, disponibilă pentru realizarea unui lucru util.
 În cazul reacţiilor chimice din organism de tipul A + B
→C+D
 ΔG0’ – este energia disponibilă pentru reacţie, în
conditii fiziologice, atunci când concentraţiile [A],
[B],[C],[D] au valoarea egala cu 1M (cu excepţia
[H+]=10-7 M).
 Mecanismul menţinerii entropiei la nivelul scăzut
implică utilizarea unor surse de energie cu entropie
mică – energie chimică (organisme heterotrofe) şi
- energie solară (autotrofe).
 Căldura, având entropie mare, nu poate asigura
desfăşurarea reacţiilor metabolice.
 Procese capabile să furnizeze energie celulei
Organismul heterotrof preia continuu din mediul înconjurător biomolecule
complexe (proteine, glucide, lipide) pe care le descompune în compuşi simpli
în reacţii exergonice, proces numit catabolism. Catabolismul utilizează de
asemenea şi propriile structuri organice ale organismului, ce suferă un proces
permanent de reînoire.
Energia rezultată, precum şi compuşii simpli, rezultaţi în catabolism, sunt
utilizaţi în susţinera funcţiilor organismului, în construcţia şi în reînnoirea
structurilor organismului, proces numit anabolism.
Cele două procese, anabolismul si catabolismul, sunt
interdependente şi în echilibru, iar intermediarii extremi ai celor două
procese sunt comuni şi în concentraţie constantă (glicemia, uremia etc).

În metabolism, procesele catabolice şi anabolice au loc prin intermediul

unor succesiuni de reactii chimice, numite căi metabolice. Acestea sunt
reglate prin mecanisme proprii (pH, concentraţie de substrat sau de produs
final, reglare enzimatică) sau prin mecanisme de control (nervos sau
hormonal).
Desfăşurarea metabolismului
 ΔG0 = variaţia energiei libere de reacţie standard în
mediul biologic  este constanta fizico-chimică ce
caracterizează sistemul biochimic reacţional

 Pe baza ΔG0  reacţiilor biochimice li se poate

determina caracterul:
– Endergonic, consumator de E, (reacţiile de condensare) Acid
glutamic+NH3 → Glutamină + H2O ΔG0=+3,4kcal/mol

– Exergonic, producator de E (reacţiile de oxidare-oxidarea

glucozei elibereaza 686kcal/mol, oxidarea ac palmitic
elibereaza 2338kcal/mol şi rc de hidroliza, hidroliza zaharozei
elbereaza doar 5,5 kcal/mol iar a ATP, 7,3 kcal-mol)
– Izergonice (reacţiile de izomerizare)
Cuplarea energetică a proceselor endergonice cu
cele exergonice – principiul intermediarului comun
(I)

 Cuplarea energetică proceselor anabolice

(endergonice, ΔG0’>0) cu cele catabolice (exergonice,
ΔG0’<0)
  se realizează cu transfer de energie
  se realizează cu participarea unui intermediar comun
TEORETIC: A + C  I  B + D
O ALTĂ VARIANTĂ: (I  I*), există o formă energizată
I* (cuplată cu o reacţie exergonică) şi o formă
neenergizată I (cuplată cu o reacţie endergonică)
Unde I = forma neenergizată a intermediarului şi I* forma
energizată
Cuplarea energetică a proceselor endergonice cu
cele exergonice – principiul intermediarului comun
(II)

 Reacţia I  I* are ΔG0  0 şi funcţionează

concomitent cu desfăşurarea în paralel a unei reacţii
exergonice
 Reacţia I*  I are ΔG0  0 se poate cupla cu o reacţie
endergonică de valoare egală sau mai mică
 I* nu este în relaţie structurală cu reacţia A  B şi C
 D  I*  acumulator energetic general  de
exemplu: ATP, care îndeplineşte condiţiile pentru a
satisface ambele variante de cuplare.
 În realitatea celulară: ADP + Pa  ATP + H2O,
– ADP = compus mai slab energizat
– ATP = compus mai puternic energizat.
Compuşi macroergici (I)

 Definiţii:
– Compuşii macroergici = compuşi care conţin legături
chimice cu potenţial energetic ridicat, denumite legături
macroergice.
– Legăturile macroergice = legături covalente fosfatice /
nefosfatice care se hidrolizează printr-o reacţie puternic
exergonică (ΔG0  7 kcal / mol.
 Exemple de compuşi macroergici:
– Acid adenozin trifosfat (ATP), ΔG0’ = -7,3 kcal / mol
– Guanozin trifosfat (GTP)
– Uridin trifosfat (UTP)
– Citozin trifosfat (CTP)
– Fosfoenolpiruvat, ΔG0’ = -14,8 kcal / mol
– Carbamilfosfat, ΔG0’ = --12,3 kcal / mol
– Acid 1,3 – bifosfogliceric
– Creatinfosfat+10,3kcal / mol
– Acetil-CoA, ΔG0’ = -7,7 kcal / mol
Compuşi macroergici (II)
Utilizarea unor compuşi macroergici:
– UTP  procese biochimice de tezaurizare,
respectiv interconversiune de monozaharide;
– CTP  sinteza de fosfolipide
– GTP  sinteza legăturilor peptidice

Compusi microergici:
Glicerol-3-P, Go’ = -2,2 kcal
Glucozo-6-P, Go’= -3,3 kcal
AMP, G o’ = -3,4 kcal
Fructozo-6-P, Go’ = -3,8 kcal
Glucozo-1-P, Go’ = -5,0 kcal
Acidul adenozin trifosforic (ATP)

1. Generalităţi:
 Importanţa lui a fost sesizată în deceniul al IV-
lea al secolului nostru
 Este un nucleozid purinic trifosforilat
 Reprezintă „moneda universală pentru întreaga
energetică celulară”
 Prezintă diferite valori energetice pentru diferite
legături fosforice
– –7,3 kcal pentru trecerea ATP  ADP şi ADP 
AMP (pur teoretică)
– –3,4 kcal pentru trecerea AMP  adenozină
(legătură cu energie joasă)
2. Constituirea legăturii macroergice a ATP
– Teoretic: AMP + H3PO4  ADP + HOH, ΔG0’ = +7,3 kcal
(endergonic)  NU în natură
– AMP + ATP  2 ADP, reacţie catalizată de adenilatkinază
(miokinază)  efect energetic nul
– Reacţie endergonică: ADP + H3PO4  ATP + HOH, ΔG0 =
+7,3 kcal

3. Descompunerea energetică a ATP:

– Prin reacţia de hidroliză a ATP-ului la ADP
– ATP + HOH  ADP + Pa, ΔG0 = -7,3 kcal
– Prin reacţia de detaşare a acidului pirofosforic (PPa) 
legătura lui macroergică se descompune instantaneu 
hidroliza ATP fuzionează energia ambelor legături fosfat-
macroergice !!! Descompunerea ADP este particulară: 2ADP
 AMP + ATP
– ATP + HOH  AMP + PPa, ΔG0 = -7,3 kcal
4. Utilizarea ATP în procese metabolice  ATP este
folosit în realizarea proceselor metabolice sau pentru
realizarea diverselor activităţi celulare (contracţie,
mişcare, influx nervos, travaliu osmotic, secreţie
glandulară):
– Glucoză + ATP  glucozo-6-P + ADP, în vederea
desfăşurăriii unor procese de sinteză
– Glicerol + ATP  glicerol-fosfat + ADP, reacţie catalizată de
glicerolkinaza
– AA + ARNt + ATP  AA-ARNt + AMP + PPa
– R-COOH + ATP + CoA-SH  R-CO~S-CoA + AMP + PPa,
esterul tiolic macroergic fiind format cu participarea ATP-ului
ca donor de energie
– Acid glutamic + NH3 + ATP  Gln + ADP + Pa, reacţie
realizată, de asemenea pe seama energiei eliberate la
hidroliza ATP-ului
Mecanisme energetice în sinteza de ATP(in formarea
compusilor macroergici)
Mecanismul oxidării în organismul animal
 Generalităţi:
– Reacţiile de oxidare = reacţii puternic exergonice
– Lavoisier, 1780  oxidarea biologică este, din punctul de vedere al
energiei eliberate, identică cu fenomenul petrecut sub forma arderii în
atmosferă
– Particularităţile oxidării biologice (care este, totuşi, fundamental diferită
de arderea substanţelor în atmosferă):
 Oxidarea substratului se realizează prin mobilizarea hidrogenului /
electronilor
 Reacţia cu valoare energetică principală este cea a oxidării
hidrogenului activat, mobilizat de pe substrat de către O2
– H2 + ½ O2  H2O, ΔG0’ = -52,6 kcal,
– Iar C substratului se elimină fără probleme ca şi CO2
 Eliberarea de energie se realizează în cadrul unui şir de reacţii
parţiale, cu mobilizarea energiei chimice în trepte, cu formare de
compuşi macroergici
Etapele oxidării biologice:

 Oxidarea anaerobă  etapa incipientă, mecanism:

dehidrogenarea moleculei de substrat (scăderea conţinutului în
H2 al substratului)
– Dehidrogenarea în trepte a substratului, cu trepte de hidratare intercalate
(acestea cresc conţinutul în oxigen al moleculei)
– Hidrogenul se transferă pe un acceptor specific, de ex.:
 COENZIMA PIRIDINICĂ (NAD+ sau NADPH+)
 COENZIMA FLAVINICĂ (FMN, FAD)
 aceste coenzime funcţionând împreună cu enzimele dehidrogenaze

 Oxidarea aerobă  etapa avansată, are loc cu participarea la

proces a oxigenului molecular activat, în calitate de acceptor al
hidrogenului mobilizat anterior
– Oxigenul molecular acceptă hidrogenul (de pe substrat), cu formarea de
H2O şi revenirea coenzimei la forma oxidată
– Reacţia globală este 2H + ½ O2  H2O
 Dar, aceasta se desfăşoară în multe trepte intermediare, suma acestor trepte
constituind de fapt lanţul respirator (în care participă de fapt un mare număr
de enzime oxido-reducătoare)
DECI:

I. SH2 + Coox  Sox + CoH2

II. CoH2 + ½ O2  Coox + H2O
2H + ½ O2  H2O

!!!!! Etapele oxidării biologice  sunt intercondiţionate,

astfel încât etapa aerobă DEBLOCHEAZĂ faza
anaerobă
Energia se elibereaza in ambele etape, spre ex, pt 1 mol
glucoza, - in et anaeroba, ΔG0 = -78 kcal/mol
- in et aeroba, ΔG0 = -608kcal/mol
Enzime şi coenzime cu rol în realizarea oxidării biologice (I)

 Oxidaze  catalizează mobilizarea hidrogenului de pe

substrat, cu acceptor obligator O2, cu formare de H2O (sau
H2O2, pentru enzime ca MAO)
– Citocromoxidaza
 Hemoproteină larg răspândită în materia vie
 Conţine două molecule hem şi 2 atomi de Cupru
 Este componentă terminală a lanţului respirator
 Se mai numeşte citocrom a3 sau „fermentul (roşu) respirator al lui Warburg”
 Este inhibată de CO, cianuri, H2S

– Flavoproteine (conţin FAD sau FMN ca grupare prostetică) ± Mo, Fe

(metalo-flavoproteine)
 L-aminoacid oxidaza  realizează dezaminarea oxidativă a AA naturali
 Xantin-oxidaza  prezentă în lapte, intestinul subţire, rinichi; rol în conversia
purinelor la acid uric
 Aldehid-dehidrogenaza  prezentă în ficatul mamiferelor, acţionează asupra
aldehidelor şi compuşilor N-heterociclici
 Glucozo-oxidaza  determinarea glucozei în lichide biologice
Enzime şi coenzime cu rol în realizarea oxidării biologice (II)

 Dehidrogenaze anaerobe(intervin in oxidarea anaeroba) 

enzime ce catalizează mobilizarea hidrogenului din substrat,
dar nu sunt capabile de a-l transfera asupra oxigenului; ele îl
transferă pe un alt substrat independent / sau în cadrul lanţului
respirator.
– Dehidrogenazele cu coenzime piridinice (NAD-, NADP-dependente):
 Catalizează reacţii de dehidrogenare a unor substraturi în cadrul glicolizei,
acidului citric
 Participă la iniţierea lanţului respirator
 Intervin în ciclul pentozo-fosfaţilor, în transformarea malatului la piruvat

– Dehidrogenazele anaerobe cu grup prostetic riboflavinic (au

structură FMN sau FAD):  rol în cadrul lanţului respirator

– Dh porfirinice sau Citocromii (dehidrogenaze anaerobe)

 Au structură hemoproteică
 Sunt identificaţi mai mulţi citocromi: b, c1, c, a (din constituţia lanţului
respirator) şi P-450, b5 (din microzomi)
 Intră în constituţia lanţului respirator mitocondrial, ca transportor de electroni
ce acţionează în lanţ succesiv
 Asigură transportul electronilor la citocromoxidază
 Oxidaze intervin in etapa oxidarii aerobe  catalizează mobilizarea
hidrogenului de pe substrat, cu acceptor obligator O2, cu formare de
H2O (sau H2O2, pentru enzime ca MAO)
– Citocromoxidaza
 Hemoproteină larg răspândită în materia vie
 Conţine două molecule hem şi 2 atomi de Cupru
 Este componentă terminală a lanţului respirator
 Se mai numeşte citocrom a3 sau „fermentul (roşu) respirator al lui Warburg”
 Este inhibată de CO, cianuri, H2S

– Flavoproteine (conţin FAD sau FMN ca grupare prostetică) ± Mo, Fe (metalo-

flavoproteine)
 L-aminoacid oxidaza  realizează dezaminarea oxidativă a AA naturali
 Xantin-oxidaza  prezentă în lapte, intestinul subţire, rinichi; rol în conversia purinelor
la acid uric
 Aldehid-dehidrogenaza  prezentă în ficatul mamiferelor, acţionează asupra
aldehidelor şi compuşilor N-heterociclici
 Glucozo-oxidaza  determinarea glucozei în lichide biologice
Enzime şi coenzime cu rol în realizarea oxidării biologice (III)

 Hidroperoxidazele  folosesc ca substrat apă

oxigenată sau peroxizi organici:
– Peroxidazele
 Scad nivelul peroxizilor
 Sunt hemoproteine prezente în lapte, leucocite sau
plachete

– Catalaza
 Foloseşte apă oxigenată ca donor şi acceptor de electroni
 Este o hemoproteină cu 4 grupări hem

 Este prezentă în sânge, măduva osoasă, rinichi şi ficat

 Are ca funcţie descompunerea apei oxigenate

Rolul catalazei în descompunerea
apei oxigenate
Enzime şi coenzime cu rol în realizarea oxidării biologice (IV)

 Oxigenazele  catalizează încorporarea oxigenului

într-un substrat, nu participă la procese celulare
energogene; sinteza enzimelor de biosinteză /
catabolism
– Dioxigenaze (oxigenaze adevărate): homogentinizat-
dioxigenaza, L-triptofan-dioxigenaza

– Monooxigenaze: participă la procesul de hidroxilare din

cursul transformării compuşilor steranici în cortexul
suprarenalian, în celulele hepatice, la metabolizarea unor
medicamente de către F (aminopirina, morfina, amfetamina)
cu participarea citocromului P-450
Fosforilări oxidative (FO) cuplate cu oxidarea substraturilor
prin dehidrogenare
Asigura utilizarea energiei rezultate din et oxidatiei biologice. E
puternic ENDERGONICA,>9 kcal/mol. Consta in fosforilarea
ADP, cu formare de ATP si apa. Necesita si o relatie structurala
a reactantilor, pe lingaconditia energetica.
 Există trei reacţii de fosforilare de substrat în celulele animale:
– două - în cadrul oxidării anaerobe a glucozei  mecanisme unice de
sinteză a ATP, în absenţa oxigenului
– una - în cadrul „ciclului acizilor tricarboxilici” (ciclul citric)  degradarea
oxidativă a acidului acetic provenit din diverse substraturi energetice
(glucoza, acizi graşi, AA)

 Mecanismele FO  implică trei etape:

– formarea unui compus care depozitează temporar energie (compus cu
legătură nefosforică) ~X
– formarea unui compus fosforilat (cu Pa) care devine macroergic ~P
– formarea ATP
Cele trei reacţii de fosforilare de substrat sunt:

1. Sinteza ATP cu oxidarea gliceraldehid-3-fosfat la acid 3-

fosfogliceric în degradarea anaerobă a glucozei; se
desfăşoară în etape
– intervine gliceraldehid-3-fosfat-dehidrogenaza (NAD+) prin funcţia sa –
SH,
– Se formeaza acidul1,3-disfosfogliceric, ΔG0 = -11,8 kcal /mol
– Sub acţiunea 1,3-difosfoglicerat kinazei, acidul 1,3-difosfogliceric
reacţionează cu ADP şi formează ATP şi acid 3-fosfogliceric.

Bilanţul energetic:
din cei 16 kcal / mol eliberaţi, 11,8 kcal sunt folosite pentru
formarea acidului difosfogliceric, iar din aceştia 7,3 kcal intră în
formarea ATP, restul transformându-se în Q.
2. Sinteza ATP cuplată cu transformarea acidului 2-
fosfogliceric în acid piruvic  tot în degradarea anaerobă a
glucozei; comportă 2 etape:
– Sub acţiunea enolazei, acidul 2-fosfogliceric se transformă în
acid fosfoenolpiruvic (PEP) (printr-o oxidoreducere
intramoleculară, cind din 2 grupari alcool se formeaza una
carbonil)
– Sub acţiunea piruvat kinazei, acidul fosfoenolpiruvic se
transformă în acid enolpiruvic, care suferă procesul de
tautomerizare, transformându-se în acid piruvic, rc
ireversibila.

Bilanţul energetic:
din hidroliza PEP  14,8 kcal / mol din care s-ar putea forma 2
ATP, dar se formează doar 1 ATP, restul se transformă în Q.
3. Sinteza ATP cuplată cu decarboxilarea oxidativă a acidului
α-cetoglutaric (în ciclul citric)

– Prin decarboxilare, acidul α-cetoglutaric (un intrmediar al

ciclului citric) se transformă în acid succinic, decarboxilarea
este asociată cu oxidarea unui atom de C
– C este transformă în C carboxilic
– Intervine un complex multienzimatic, a-cetoglutarat DH, ce
utilizeaza mai multe tipuri de cofactori enzimatici:TPP, lipoat,
Co-A-SH, FAD si NAD+
– Oxidaţia realizată este puternic exergonică, ea se cuplează
cu sinteza unei legături macroergice de sulf (succinil-CoA).
Apare tranzitor o moleculă de GTP, care poate fi utilizat şi
direct sau ca intermediar în ciclul citric
– Formarea legăturii fosfat-macroergice a ATP
Fosforilarea oxidativă în lanţul respirator

 Lanţul respirator:
 este faza finală aerobă a oxidării care asigură combinarea
atomilor de hidrogen (de pe substrat) cu oxigenul molecular
 se caracterizează printr-un şir de reacţii intermediare
succesive în care are loc transfer de echivalenţi reducători
(H+ sau e-) rezultând un şir de substanţe care trec succesiv
din stare redusă în stare oxidată (sisteme redox)
 atât hidrogenul, cât şi oxigenul se activează
 este localizat în mitocondrii, în membrana lor internă

 Funcţia lanţului respirator:

– Asigurarea dehidrogenărilor din cadrul căilor degradative
specifice
– Eliberarea de energie, inclusiv pentru refacerea ATP
 Mitocondria este centrul energetic al celulei, aici având loc
majoritatea proceselor de cuplare a energiei rezultate din
reacţiile de oxidare cu sinteza intermediarului macroergic ATP.
 Numărul mitocondriilor este constant şi caracteristic fiecărui tip
celulă. De ex. în celula hepatică de şobolan sunt 800
mitocondrii ce ocupă aproximativ 20% din volumul celular. În
miocard mitocondriile ocupă 50% din volumul celular.
 În celulă, mitocondria este localizată pe lângă structurile
consumatoare de ATP (miofibrile), fie lângă sursele de stocare
a energiei cum ar fi picături de lipide. Suprafaţa membranelor
interne mitocondriale este direct proporţională cu respiraţia
ţesutului, prin respiraţie înţelegându-se procesul ce transformă
în energie ATP energia produsă în reacţiile controlate ale
hidrogenului cu oxigenul cu formare de apă
 Comparativ cu fosforilarea oxidativă de substrat, fosforilarea oxidativă de lanţ
respirator este o variantă mai simplă şi mult mai eficientă.
 Ea cuprinde următoarele etape:
1. În citoplasmă, sub acţiunea dehidrogenazelor piridinice şi flavinice, are loc
mobilizarea H de pe substrate, H ce este transferat cofactorilor enzimatici
specifici NAD+ sau FAD.
2. Hidrogenii mobilizaţi în citoplasmă sunt transferaţi în matricea mitocondrială
prin sistemele de navetare de hidrogen citoplasmă→mitocondrie.
3. În mitocondrie reacţia de oxidare a hidrogenului 2H+ 1/2O2 → H2O are loc în
mai multe trepte (catena respiratorie) fiecare treaptă fiind reprezentată de un
sistem redox . CATENA RESPIRATORIE
4. Componentele catenei respiratorii generează un transfer de H+ în spaţiul
mitocondrial intermembranar, care generează un potenţial electrochimic ce
constituie forţa motoare a sintezei ATP prin fosforilarea ADP. TRANSFERUL ŞI
STOCAREA DE ENERGIE
5. Oxidarea hidrogenului transferat prin NADH, H+ şi FADH2 în reacţia cu oxigenul
produce, prin cuplare cu fosforilarea ADP+P i, circa 2,5 molecule ATP în cazul
NADH, H+ şi respectiv 1,5 molecule ATP pentru FADH 2. (RANDAMENTUL)
  
 Sisteme redox: reprezintă cuplajele stărilor redusă şi
oxidată ale aceleiaşi substanţe în prezenţa unui
donator, respectiv acceptor de echivalenţi reducători.
Ele se caracterizează printr-un potenţial redox
măsurabil.

– Exemple de sisteme redox:

 acetat-acetaldehidă;
 H+ - H2,
 NAD+ - NADH + H+,
 piruvat – lactat,
 oxalacetat - malat,
 citocrom oxidat – citocrom redus

Reacţia globală a lanţului respirator

2H + ½ O2  H2O
 Navetarea
 Membrana internă mitocondrială este impermeabilă pentru
NADH,H+.
 Pentru a o putea traversa NADH,H+ are nevoie de un
sistem de navetare, cel mai răspândit fiind sistemul „malat-
aspartat” ce cuprinde transportorul malat-α-cetoglutarat şi
transportorul glutamat-aspartat
 Prin acest sistem NADH,H+citosolic devine
NADH+H+mitocondrial

 În muşchi, creier şi ţesut adipos brun exista un alt tip de

naveta, ce utilizeaza cuplul dihidroxiaceton fosfat – glicerol
3 –P.
 Lanţul respirator este constituit dintr-un şir de sisteme redox care asigură
desfăşurarea reacţiei globale:
2H + ½ O2  H2O.

Trecerea e- prin componentele lanţului respirator se face în ordinea creşterii

electropozitivităţii poteţialului redox E0’. Variaţia globală de energie liberă pe lanţul
respirator este calculată pe baza diferenţei dintre poteţialul redox NADH/ NAD+= -
0,32 V şi al O2=0,82 V.
∆G0= -(2X23,062X[(0,82v-(-0,32v)] = -52,6 kcal/mol

Lanţul respirator este localizat în mitocondrii la nivelul membranei interne

. Încercarea de izolare a componentelor lanţului respirator a dus la separarea

a 2 componente solubile: citocrom c + CoQ (ubiquinona) şi
5 componente insolubile numite complexe I-V.
Punerea împreună a acestora asigură oxidarea completă a NADH, H+ sau a
succinatului în prezenţa O2 pînă la H2O cu formare de ATP
Componentele lanţului respirator

 LR are loc în membrana internă mitocondrială unde toate

componentele realizează un aranjament spaţial special.

 Studiul membranelor mitocondriale interne a evidenţiat 5

tipuri de fragmente, complexele I – IV, care conţin sistemul
transportor de echivalenţi reducători şi complexul V care
realizează cuplarea oxidării cu fosforilarea:

– Complexul I (NADH-CoQ-oxidoreductaza)  catalizează transportul

de echivalenţi reducători de pe NADH + H+ asupra coenzimei Q
– Complexul II (succinat-CoQ-oxidoreductaza)  realizează transferul
de hidrogen din succinat asupra CoQ
– Complexul III (CoQ-citocrom c-oxidoreductaza)  catalizează
transportul electronilor de pe coenzima Q asupra citocromului c
– Complexul IV (feocromocitom c–oxigen-oxidoreductaza) 
catalizează transferul de electroni de pe citocromul c asupra
oxigenului
– Complexul V – realizează cuplarea oxidaţiei cu fosforilarea
Componentele lanţului respirator
 În esenţă, componentele principale ale lanţului
respirator sunt:
– NADH-dehidrogenaza,
– coenzima Q (ubichinona),
– sistemele citocromilor b, c1, c, a
– citocromoxidaza.

 Componente auxiliare sunt: fier-sulf proteinele

asociate cu flavoproteinele.
 Complex I NADH-dehidrogenaza
 este o proteină catalitică, cu grup prostetic FMN şi patru
proteine cu Fe-S
 rol: catalizează reacţia de preluare a echivalenţilor
reducători e- de la NADH + H+ şi de cedare a acestora unui
acceptor specific CoQ.
reoxidarea NADH-dehidrogenazei se realizează cu ajutorul a
4 sulf- proteine

Complex II transferă e- de la FADH2 la CoQ. Coenzima
FAD este asociată cu enzime ca
succinat dehidrogenaza(FAD dependentă),
glicerol-3-fosfat dehidrogenaza sau
acil- CoA dehidrogenaza.
 Coenzima Q (ubichinona)
 este un derivat al 1,4-benzochinonei; este un compus cu masă moleculară
mică, structură hidrocarbonată, izoprenică,
 10 molecule de izopren. Nu este o coenzimă propriu-zisă, ci este dizolvată în
membrana internă mitocondrială. Poate funcţiona ca acceptor reversibil de
hidrogen.
 funcţia CoQ:
– preluarea echivalenţilor reducători rezultaţi în urma acţiunii complexelor I şi II
– cedarea echivalenţilor reducători sistemului citocromic
– iar H+ trec în matricea mitocondrială.
– CoQH2 + 2cit.b (Fe3+)ox  CoQ+ 2cit b (Fe2+)red +2H+ (eliberat în matricea
mitocondrială)
 Sistemul citocromilor cuprinde hemoproteine ce au ca grup
prostetic hemul, cu o structură modificată faţă de cea a hemului din
hemoglobină pentru a permite transformare reversibilă Fe 2+  Fe3+.
Această adaptare permite existenţa citocromilor ca sisteme redox,
 Trecerea electronilor de la un sistem redox citocromic la altul se
face pe baza creşterii electropozitivităţii potenţialelor redox.
 citocrom b (Fe2+) redus + 2citocrom c1 (Fe3+)oxidat 
 citocrom b (Fe3+) oxidat + 2citocrom c1 (Fe2+) redus
Singurul citocrom ce a putut fi separat şi purificat a fost citocromul c, restul
fiind puternic integraţi în complexele III şi IV.
Citocromoxidaza

este o hemoproteină mai complexă, legată indestructibil în

membrana mitocondrială

 se formează din cit a redus care reacţionează cu cit a3

rolul ei: preluarea electronilor de la sistemul citocromilor şi
transferarea acestora asupra oxigenului molecular
are o asemănare funcţională mare cu Hb fiind din acest motiv
sensibil la acţiunea inhibitoare a CO, HCN, azidă

(modul de reacţie cu oxigenul, ireversibil, determinând sensul

deplasării echivalenţilor reducători în lanţ).
 Cuplarea lanţului respirator cu
fosforilarea ADP
 Este descrisă de teoria chemioosmotică a lui Mitchel.
 Energia eliberată în cursul reacţiilor redox din lanţul respirator
este utilizată în transportul activ de H+ din matricea
mitocondrială în spaţiul intermembranar (membrana internă a
mitocondriei fiind impermeabilă pentru H +).
 Se creează un gradient de pH ce generează un potenţial
electrochimic între matrice şi spaţiul intermebranar, potenţial a
cărei forţă electromotoare se va descărca prin intermediul unor
canale specifice de protoni, F0. Energia transmisă la nivel F0 va
modifica conformaţia unui factor de cuplare F1, eveniment cuplat
cu reacţia de fosforilare ADP+Pi→ATP.
 Cele două componente F0 şi F1 sunt componentele
complexului V, numit ATP sintetază (Paul Boyer, laureat
premiul Nobel).
 Oxidarea unei molecule de NADH,H+ produce
trecerea a 10H+, în timp ce a uneia de FADH2 doar
a 6H+.
 Excesul de H+, în spaţiul intermembranar,
generează un potenţial asemănător celui existent
într-o baterie. Descărcarea acestuia se realizează
la nivelul ATP sintetazei, ce reprezintă un canal
ionic în membrana internă a mitocondriei, ce se
deschide la o anumită valoare a potentialului ionilor
H+, valoare ce conţine suficientă energie pentru a
susţine energetic reacţia de fosforilare a ADP cu
formare de ATP.
Obţinerea unei molecule ATP va necesita
descărcarea a 4H+ prin membrana internă
mitocondrială, din care
 un H+ pentru translocarea unei molecule
H2PO4- şi
 3H+
pentru reacţia de fosforilare a ADP în
ATP.
 Deci
•la oxidarea unei molecule NADH+H+ în lanţul respirator se
obţin 2,5 molecule ATP, iar
•la oxidarea uneia de FADH2 1,5 molecule ATP.

În concluzie,
1.fluxul de e- din catena respiratorie generează energie,
2.aceasta produce un flux de protoni de-a lungu
membranei interne a mitocondriei ce generează un potenţia
electrochimic
3. descărcarea lui se materializează în energia reacţiei de
fosforilare a ADP cu producerea ATP.
Particularităţi –
transfer de energie – funcţie generală a LR (I)

 Primul element constitutiv al LR este NADH-

dehidrogenaza.

 Dehidrogenazele cu NADP au un rol mai redus în

energogeneză, funcţionând mai ales ca donator de
hidrogen pentru reacţii de biosinteză.

 Dehidrogenazele flavinice (FMN, FAD) stabilesc

relaţie cu al II-lea complex al LR şi nu cu NADH-
dehidrogenaza (ea însăşi o flavin-dehidrogenază); ex:
acil CoA-dehidrogenza, glicerol-fosfat dehidrogenaza
Fapte experimentale care susţin teoria
1. Introducerea de protoni într-o suspensie de mitocondrii generează
ATP.
2. Fosforilarea oxidativă nu are loc în sisteme solubile unde nu există o
barieră membranară. Existenţa membranei mitocondriale
impermeabile impune ca transportul substanţelor de o parte şi de
alta să se facă prin transportori activi.
3. Agenţii care decupleaza fosforilarea ADP de oxidarea în catena
respiratorie (dinitrofenol (DNF), valinomicina) sunt substanţe
IONOFORE care favorizează transportul cationilor prin membrane
şi astfel descarcă potenţialul electrochimic între interiorul şi
exteriorul membranei. Potenţialul electrochimic din exteriorul
membranei va inhiba transportul altor agenţi reducători,situatie
mentinuta pînă cand nu se formeaza de ATP.
4. ATP sintetaza purificată şi încorporată în membrana artificială a
unor vezicule este capabilă să sintetizeze ATP atunci cînd se
stabileşte un potenţial electrochimic de-a lungul membranei.
5. Subunitatea F0 a ATP sintetazei, purificată şi introdusă într-o
membrană artificială, face ca membrana să devină
permeabilă pentru protoni.
Reglarea fosforilării respiratorii

– constă în exercitarea unui autocontrol al intensităţii acesteia; într-o

reglare rapidă a intensităţii respiraţiei celulare
– fenomenul este cunoscut sub numele de „control respirator”
– este cuplat cu formarea de ATP
– intensitatea respiraţiei celulare variază în funcţie de starea funcţională a
celulei  este proporţională cu nevoia de energie a acesteia
– se realizează prin reglarea fluxului de electroni prin lanţul respirator

sH2 + 1/2O2 + 3ADP + 3Pa  sox + 3ATP + 4H2O

– SH2  redă prezenţa substratului organic, care, în mod normal este

asigurată
– O2  nu este factor limitator într-un organism normal
– Pa  în mod normal, este disponibil în cantităţi satisfăcătoare pentru
desfăşurarea procesului
– ADP  concentraţia lui este variabilă în funcţie de intensitatea
consumului de ATP  în relaţie cu nevoile energetice
 Semnificaţia ADP ca reglator al
1.
respiraţiei celulare
Satisfacerea nevoilor energetice nu se face prin stocaj de ATP ci
prin mobilizarea energiei chimice din substraturi (glucide,
lipide, proteine).
2. Cantitatea de ATP, ADP, AMP de aproximativ 50 grame (1-10
mM/l) din organism, constituie rezerva de energie utilă în mod
nemijlocit, ce rezultă numai din energogeneza perfect adaptată
nevoilor energetice ale organismului. In repaus, se consumă
40 kg ATP/24h, în timp ce în efort se consumă 0,5 kg ATP /
minut!!!!!
 Diferenţa de energie dintre cea rezultată din oxidarea în lanţul respirator
şi cea înmagazinată în legăturile macroergice din ATP se eliberează sub
formă de căldură, contribuie la menţinerea temperaturii corpului.
 lanţul respirator este suficient de exergonic pentru ca procesul să
devină ireversibil.,
Decuplarea respiraţiei de procesul de fosforilare

 Reprezintă situaţia în care lanţul respirator transportă

echivalenţi reducători, dar fenomenul respirator nu se însoţeşte
de generare de ATP
 Are la baza faptul că eliberarea de energie în urma funcţionării
lanţului respirator se asociază cu lizarea acesteia
 În urma decuplării, substraturile se oxidează, iar energia se
transformă în căldură (se pierde)
 Inhibitorii acţionează la nivelul complexelor I, III şi IV:
– La nivelul complexului I  amobarbital (derivat barbituric), antibioticul
pericidina A şi rotenona
– La nivelul complexului III  dimercaprololul şi antimicina A
– La nivelul complexului IV  oxid de carbon, cianuri, azide
– Asupra oxidării şi fosforilării  oligomicina
– Fosforilarea oxidativă  atractilozidul
Mecanismul fosforilării respiratorii

 Teoria cuplării chimice (Slater, 1953)  permite

explicarea acţiunii decuplante
 Teoria conformaţională  admite intervenţia unui
proces de conservare temporară a energiei eliberate
pe baza fluxului de electroni
 Teoria chemiosmotică (Mitchell, 1961)

  elimină obligativitatea intervenţiei unor intermediari

  admite, ca factor esenţial, materializarea energiei
eliberate în cursul funcţionării lanţului respirator, sub forma
unui gradient de protoni organizat transversal faţă de
mebrana mitocondrială
Procese oxidative cu rol neenergogen (I)

Hidroxilarea unor substraturi endogene sau exogene (I)

 Se produc ca:
– Modificare de etapă în biosinteza unor molecule  hormoni
steranici, colesterol, acizi biliari
– Degradarea unor compuşi  hormoni steranici, hem,
medicamente, pesticide

 Reacţia este:
A-H + O2 + EH2  A-OH + H2O + E,
şi este catalizată de MONOOXIGENAZE (hidroxilaze
sau oxigenaze cu funcţii mixte).
Enzima poate fi NADP sau NAD.
Procese oxidative cu rol neenergogen (II)

Hidroxilarea unor substraturi endogene sau exogene (II)

 Reacţia se desfăşoară în:

– Glanda suprarenală (reticul endoplasmic, mitocondrii)  intervine în
transformarea hormonilor steranici produşi aici
– Ficat (reticulul endoplasmic)  intervine asupra unor substanţe exogene
(medicamente, toxice) sau endogene (hormoni steranici, vitamina D)
 Componenta principală a sistemului  citocromul P450
(hemoproteină)
 Transportul  cu ajutorul flavoproteinelor; citocromul P450
preia, succesiv 2e-, activând oxigenul sub forma radicalului
superoxid O2.. Energia mobilizată de către transferul
echivalenţilor reducători este utilizata pentru reacţia
endergonică.
 Semnificaţia mecanismului:
– Realizarea unor biotransformări
– Creşte hidrofilia unei serii de substanţe  acţiune de detoxifiere
Ciclul citocrom P-450 al hidroxilazei din
microzomii adrenali
Procese oxidative cu rol neenergogen (III)

Metabolismul radicalului superoxid (I)

 O2 – are reactivitate chimică scăzută
 Pentru îndeplinirea funcţiilor sale biologice, oxigenul  trebuie
să se activeze

 Specii reactive (unele cu rol toxic):
– Oxigenul singlet (forma sigma şi forma delta)  poate rezulta din
iluminarea retinei şi a cristalinului din ochii mamiferelor
– Radicalul superoxid  ia naştere prin reoxidarea univalentă a unor
oxidoreductaze reduse; se formează în toate ţesuturile aerobe, în
mitocondrii şi microzomi
 Funcţii:
– Sinteza protrombinei, a colagenului, a unor substanţe cu rol în neurotransmisie, în
catabolismul cerebral al unor substanţe - TRIPTOFAN
– În exces  realizarea unor fenomene patologice  inflamaţii cronice, procese
autoimune, alterări toxice
 Eliminarea:
– Prin formare de apă oxigenată (care va fi eliminată cu ajutorul catalazei)
– Reacţie catalizată de enzima superoxid dismutaza
Procese oxidative cu rol neenergogen (IV)

Metabolismul radicalului superoxid (II)

– Radicalul hidroperoxid  se formează prin protonarea
radicalului superoxid, HO2.  conduce la formarea H2O2
– Radicalul hidroxil (OH.)  are mare reactivitate; este
responsabil de majoritatea deteriorărilor oxidative în
sistemele biologice
– Apa oxigenată  se formează prin reacţia dintre doi radicali
hidroperoxid.

 Enzime şi compuşi care îndepărtează ionul foarte

rapid:
– Superoxid dismutaza
– Catalaza
– Glutation peroxidaza
– Glutation reductaza
– Vitamina A, C, E, etc.