Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
152Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
STILISTICA

STILISTICA

Ratings: (0)|Views: 11,290 |Likes:
Published by lucian_ovidiu

More info:

Published by: lucian_ovidiu on Oct 05, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/21/2013

pdf

text

original

 
1
 
NOłIUNI GENERALE DE STILISTICĂ
Stilistica, ca ramură a lingvisticii, datează de la începutul secolului al XX-lea, cândCharles Bally, fost student al lui Ferdinand de Saussure şi, mai apoi, profesor alUniversităŃii din Geneva, publică o serie de lucrări în care afirmă că
stilistica se ocupă cu studiul mijloacelor de expresie ale vorbirii unei comunităŃi lingvistice din punctul de vedereal conŃinutului lor afectiv, adică exprimarea faptelor de sensibilitate prin limbaj şi acŃiuneafaptelor de limbă asupra sensibilităŃii 
(Bally,1919:16). Această definiŃie pune în evidenŃăfaptul că domeniul stilisticii se situează cu preponderenŃă în registrul vorbirii (parole), alactualizării posibilităŃilor comunicative ale limbii (langue). Stilistica se opreşte numai lamjloacele de expresie cu conŃinut afectiv, produs al stărilor sufleteşti afective; „un cuvânt, oparticularitate sintactică etc. pot avea, în ce priveşte sensul, două elemente distincte: unulstrict intelectual, care este noŃiunea pură, reprezentarea obiectului în discuŃie, altul afectiv,care arată poziŃia subiectivă, reacŃia sentimentală a individului vorbitor faŃă de noŃiunearespectivă.”(Iordan, 1975:12). Nu toate cuvintele conŃin ambele elemente semanticeamintite, pentru că nu toate obiectele (în accepŃia largă a termenului) produc asupravorbitorului o impresie de natură afectivă; totuşi dacă în momentul vorbirii el este stăpânitde stări sufleteşti afective, va recurge la cuvinte şi construcŃii sintactice- numite
expresive
-menite să satisfacă nevoia de a da curs liber emoŃiei.Pentru Bally, deci, valoarea stilistică a unui cuvânt, a unei formule sintactice etc.este identică cu valoarea ei afectivă. Limba vorbită este mai spontană, mai liberă decât ceascrisă, aşadar mai bogată în cuvinte şi construcŃii expresive, produse ale afectului. Ballyconsacră, în
Le
 
langage et la vie,
un capitol întreg raporturilor dintre limba vorbită şi limbascrisă, care nu trebuie eliminată din cadrul preocupărilor stilistice, dacă conŃineparticularităŃi stilistice venite din limba vorbită; în schimb, el exclude din sfera de investigaŃiia stilisticii studiul limbii scriitorului, sub motiv că expresivitatea scrisului literar nu estespontană, ci derivă din folosirea voluntară şi conştientă a limbii în vederea obŃinerii unor valori estetice.Din cele arătate până aici rezultă că
expresivitatea
poate fi situată la originea întemeierii stilisticii, iar modul în care a fost concepută, cauza divizării acesteia în
stilisticălingvistică
şi
stilistică literară (estetică
). Pentru Ch. Bally, Iorgu Iordan, J.Marouzeau,expresivitatea limbii, ca obiect de studiu al stilisticii, derivă din exprimarea lingvistică astărilor emoŃionale ale vorbitorului în procesul comunicării, faptul de stil fiind produsullingvistic al relaŃiei de cauzalitate dintre emoŃie şi expresivitate. Pentru K.Vossler,L.Spietzer, Damaso Alonso, expresivitatea este un element estetic, imanent în orice fapt de
 
2
limbă, convertit într-un enunŃ artistic de către creatorul de literatură beletristică. Fie că estespontană, fie că este elaborată, expresivitatea unui enunŃ este în mod esenŃial condiŃionatăde vorbitorul care formulează mesajul şi îşi are originea în însăşi structura internă a faptuluide limbă, aşa cum arată Tudor Vianu: „Distingem în faptele de limbă un nucleu alcomunicării şi o zonă înconjurătoare a expresivităŃii individuale.” (Vianu,1968:41). Prinaceastă structură internă, orice enunŃ lingvistic (inclusiv cel convertit în enunŃ estetic) estetranzitiv şi reflexiv totodată, adică omul comunică şi, în acelaşi timp, se comunică pe sine.EnunŃurile se diferenŃiază între ele prin desfăşurarea diferită a raportului dintre cele douăatribute ale semnelor alcătuitoare: tranzitivitatea şi reflexivitatea , expresie a raportuluidintre nucleul comunicării şi zona expresivităŃii individuale. Orice structură lingvistică secaracterizează printr-o dimensiune stilistică.Expresivitatea unui text este rezultanta acŃiunii tuturor funcŃiilor particulare ale limbii(descrise de Roman Jakobson)aşa cum sunt acestea orientate de funcŃia stilisică (cf.M.Riffaterre). Prin funcŃia stilistică, raportului mediat de gândire dintre limbă şi planulreferenŃial i se alătură raportul dintre enunŃ şi protagoniştii actului lingvistic: emiŃătorul şireceptorul; astfel, dimensiunea stilistică se relevă ca o componentă subiacentă celeiinformaŃionale, care nu afectează conŃinutul logico-semantic al enunŃului, ci dezvoltă uncadru particular care „umanizează” relaŃiile dintre emiŃător şi destinatar; de aceea ea estespecifică numai limbilor naturale.Utilizarea unei limbi naturale presupune o permanentă adaptare a structurii idiomuluila necesităŃile social-culturale ale vorbitorilor; rezultatele cele mai importante sunt limbajeleşi stilurile, adică o serie de subansambluri care se deosebesc mai mult ori mai puŃin întreele prin marcarea stilistică.
Marca stilistică
reprezintă trăsătura distinctivă a diferenŃierii stilistice. Ea este„imprimată” în zestrea semantică a unui element lingvistic (care poate fi cuvânt, formă sauconstrucŃie) - este o
marcă directă
(sau
individuală
) - sau rezultă din cumularea însemnelor pe care le poartă mai multe elemente lingvistice de acelaşi fel şi este o
marcă difuză
(saude
convergenŃă
). Marca directă poate preexista sub forma unei valori stilistice cunoscute,preexistente (terminologiile, neologismele, cuvintele de argou etc.), sau poate fi „provocată”prin procedee speciale numite figuri de stil (figuri fonologice: aliteraŃia, simbolismul foneticetc; figuri morfosintactice: repetiŃia, enumeraŃia, hiperbatul etc.: figuri semantice; metafora,mtonimia etc.); şi într-o situaŃie şi în alta ea se manifestă într-un context stilistic. Mărciledifuze sunt rezultatul reliefării la nivelul întregului text (contextul are aici dimensiuneamaximă) a unor categorii de cuvinte forme construcŃii, fie prin prezenŃă abundentă, fie prinprezenŃă redusă sau prin absenŃă totală (de exemlpu, lipsa imperativelor, a vocativelor şi a
 
3
interjecŃiilor arată obiectivitate stilistică, neparticipare afectivă; frecvenŃa ridicată asubstantivelor concrete dă textului aspect descriptiv; preferinŃa pentru adjectiveleapreciative duce la un stil emfatic sau participativ etc.). Individualitatea stilistică a unui textrezultă tocmai din acŃiunea mărcilor stilistice, obŃinute prin selecŃia şi combinarea semnelor lingvistice de diferite niveluri în funcŃie de atitudinea subiectivă a vorbitorului faŃă deconŃinutul exprimat sau faŃă de interlocutori. În realizarea specificului stilistic al unui text unrol îl au şi
elementele neutre stilistic 
ce reprezintă fondul uniform pe care se realizează princontrast efectul unităŃiilor şi construcŃiilor marcate stilistic. Sunt neutre stilistic cuvintele dinlexicul fundamental, formele şi construcŃiile de uz general, fără de care este imposibilărealizarea unor comunicări clare; întrucât ele servesc la marcarea, prin opoziŃie, a altor elemente, sunt considerate
marca stilistică zero
, ce constituie reper de referinŃă pentrucelelalte mărci stilistice.
 
Stilul 
este noŃiunea fundamentală a stilisticii; el poate fi definit ca ansamblul departicularităŃi de exprimare, orală şi scrisă, a unui vorbitor sau a unei categorii de vorbitori,ori, altfel spus, ca maniera specifică în care sunt selectate şi folosite în exprimarea orală şiscrisă, posibilităŃile comunicative ale limbii. Dacă specificul rămâne la nivelul unui singur individ (de regulă un creator de litratură beletistică), rezultă un
stil individual 
; dacă, princonvergenŃa unor trăsături comune, ajunge să caracterizeze categorii socioprofesionalesau socioculturale de indivizi, atunci rezultă
stiluri colective, supraindividuale
; comunicărilerealizate în legătură cu aspecte culturale sau profesionale nu se formulează „în general”, cise construiesc într-un anumit stil (limbaj) care poate fi diferenŃiat (prin alegere, deviere sauspecializare) de exprimarea literară nespecializată (o categorie de referinŃă ideală,inexistentă ca atare). Stilurile supraindividuale (sociostilurile) pot avea diferite clasificări, înfuncŃie de grupul de vorbitori la care se raportează, în funcŃie de mediul căruia îi estedestinată comunicarea, de obiectul şi scopul acesteia, de efectul obŃinut la receptare. Înlingvistica românească cele mai studiate stiluri supraindividuale sunt
stilurile funcŃionale
,numite şi
limbaje sectoriale sau de specialitate.
 Stilurile funcŃionale au caracter istoric şi îşi datorează apariŃia unor factoriextralingvistici: evoluŃia culturală a societăŃii, dezvoltarea diferitelor domenii de activitatecare au impus fixarea unor limbaje specializate. Identificarea unui anumit număr de stilurifuncŃionale este, în consecinŃă o problemă de adecvare a formei lingvistice la conŃinutulcomunicării (scopul acesteia, obiectul, situaŃia de comunicare etc.). Pentru limba românăliterară se acceptă existenŃa unui stil artistic care se opune stilurilor non-artistice.ModalităŃi de concepere a stilului:

Activity (152)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Liliya Hovornyan liked this
Elena Tanase liked this
anaanastasiavad liked this
zamfirela liked this
Rody Curcenco liked this
Rody Curcenco liked this
Vio Teo Lungeanu liked this
Taniusa Pascaru liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->