Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Instinctul lui Inez

Instinctul lui Inez

Ratings: (0)|Views: 23|Likes:
Published by ralucadiana92

More info:

Published by: ralucadiana92 on Oct 05, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/31/2012

pdf

text

original

 
CARLOS FUENTES
Instinctul
LUI INEZ
HUMANITAS
BUCUREŞTI
Traducere din spaniolă de CORNELIA RĂDULeu
Colecţie îngrijită de IOANA PÂRVULESCUCoperta colecţieiIOANA DRAGOMIRESCU MARDAREDescrierea CIP a Bibliotecii Naţionale FUENTES, CARLOSInstinctul lui Inez / Carlos Fuentes; trad.: Cornelia Rădulescu. - Bucureşti: Humanitas, 2002,208 p.; 18 cm. (Cartea de pe noptieră; 29)ISBN 973-50-0251-5I. Rădulescu, Cornelia (trad.) 821.134.2(72)-31=135.1CARLOS FUENTES
 INSTINCTO DE INEZ ©
Aguilon, Altea, Taurus, Alfaguara, S.A. de C.V., 2001© HUMANITAS, 2002, pentru prezenta versiune românească ISBN 973-50-0251-5
 
 —Aici nu vom avea nimic de spusdespre propria noastră moarte.Această frază i se tot învîrtea de cevavreme prin cap bătrînului maestru. Nu în-drăznea să o scrie, îi era teamă că aşternînd-o pe hîrtie ar fi actualizat-o cu consecinţe funes-te. După asta, n-ar mai putea spune decît cămortul nu ştie ce e moartea, dar nici cei viinu ştiu. De aceea fraza care îl bîntuia ca o fan-tasmă verbală îi era şi suficientă, şi insu-ficientă. Exprima totul, dar cu preţul de a numai putea spune nimic, îl condamna la tăcere.Şi ce-ar putea să spună despre tăcere el, careşi-a dedicat viaţa muzicii — „cel mai puţinsupărător dintre zgomote", după expresiagrosolană a grosolanului soldat corsican, Bo-naparte?îşi petrecea orele concentrat asupra unuiobiect, îşi imagina că dacă atinge un obiectgîndurile negre se vor risipi, agăţîndu-se dematerie. A descoperit repede că preţul unei
 
asemenea deplasări e foarte mare. Credea cădacă moartea şi muzica îl identificau (sau seidentificau) în prea mare măsură cu un bătrînfără alte resurse decît memoria, agăţarea deun obiect i-ar conferi, la cei nouăzeci si trei deani ai săi, gravitaţie pămîntească, greutatespecifică. El şi obiectul său. El şi materia satactilă, clară, vizibilă, un lucru cu formă inal-terabilă.Era o pecete. Nu discul de ceară, de metal sau plumb pecare îl întîlnim pe blazoane şi embleme, ci opecete de cristal. Perfect circulară şi fără fisu-ră. Nu ar sluji la pecetluirea unui document,a unei uşi sau a unei lăzi; însăşi textura ei,cristalină, nu s-ar putea adapta nici unui obi-ect pecetluibil. Era o pecete de cristal sufici-entă sieşi, fără nici o utilitate, poate doar aceea de a impune o obligaţie, de a transcen-de o dispută printr-un act de pace, de a deter-mina un destin sau, poate, de a da seamă deo hotărîre irevocabilă.Pecetea de cristal putea
 să fie
toate acestea,deşi nu se putea şti la ce putea
 sluji.
Cîteoda-tă, contemplînd perfectul obiect circular aşezatpe un trepied lîngă fereastră, bărînul maestruprefera să-i confere obiectului toate atributeletradiţiei — semn de autoritate, de autentici-tate, de aprobare — fără ca nici unul să i se po-trivească pe de-a-ntregul.10De ce? N-ar fi ştiut să spună cu exactitate. Peceteade cristal făcea parte din viaţa lui de zi cu zi,astfel că uita uşor de ea. Cu toţii sîntem înacelaşi timp victime şi călăi ai unei memoriiscurte care nu ţine mai mult de treizeci desecunde şi ne face să trăim fără a cădea pri-zonieri tuturor lucrurilor care se întîmplă în jurul nostru. Dar memoria lungă este ca uncastel construit din mari blocuri de piatră. Ede ajuns un simbol — castelul însuşi — ca să-ţiaminteşti tot ce conţine. Să fie oare această pe-cete rotundă cheia propriei lui locuinţe per-sonale, nu casa materială pe care o locuia acumla Salzburg, nu casele vremelnice care i-au datadăpost de-a lungul profesiunii sale itine-rante, nici măcar casa copilăriei de la Marsilia,uitată cu tenacitate pentru a nu-şi mai aduceaminte niciodată de sărăcia şi umilinţa emi-grantului, nici măcar imaginabila peşterăcare a fost primul nostru castel? Să fie spaţiuloriginar, cercul inviolabil, intim şi de neîn-locuit care le conţine pe toate, dar cu preţulde a schimba amintirea succesivă pe o memo-rie iniţială suficientă sieşi şi care nu are ne-voie să-şi amintească viitorul?Baudelaire evocă o casă nelocuită plină declipe care au murit şi ele. Ajunge oare să des-chizi o uşă, să destupi o sticlă, să iei din cui11

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->