Blaise Pascal

Blaise Pascal (n. 19 iunie 1623, Clermont-Ferrand, Franţa - d. 19 august 1662, Paris) a fost un
matematician, fizician şi filosof francez având contribuţii în numeroase domenii ale ştiinţei,
precum construcţia unor calculatoare mecanice, consideraţii asupra teoriei probabilităţilor,
studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune şi vid. În urma unei revelaţii religioase
în 1654, Pascal abandonează matematica şi ştiinţele exacte şi îşi dedică viaţa filozofiei şi
teologiei.

În onoarea contribuţiilor sale în ştiinţă numele Pascal a fost dat unităţii de măsură a presiunii,
precum şi unui limbaj de progamare.

S-a născut în Clermont la 19 iunie 1623 (acum Clermont-Ferrand), în regiunea Auvergne din
Franţa. Blaise Pascal a fost al treilea copil al lui Etienne Pascal şi singurul său fiu. Mama lui
Blaise a murit când acesta avea doar trei ani, micul Blaise fiind foarte afectat de această pierdere.
În 1632, Etienne şi cei patru copii ai săi au părăsit Clermont pentru a se stabili la Paris, iar tatăl,
un matematician cu vederi mai neortodoxe asupra educaţiei, a stabilit că Blaise nu va învăţa
nimic despre matematică până la vârsta de 15 ani. Impulsionat de această interdicţie, la vârsta de
12 ani, Blaise a început să înveţe geometrie de unul singur, descoperind că „suma unghiurilor
unui triunghi este egală cu 2 unghiuri drepte“. Când a aflat tatăl său, s-a îmbunat şi i-a permis lui
Blaise să aibă o copie a „Elementelor“ lui Euclid.

La vârsta de 14 ani, Blaise Pascal a început să-l însoţească pe tatăl său la întrunirile lui Mersenne
de la Paris, la care participau Roberval, Auzout, Mydorge, Desargues, ultimul devenind un
model pentru tânărul Pascal. Pe la vârsta de 16 ani, Blaise a prezentat la aceste întruniri câteva
teoreme despre geometria proiectivă, incluzând hexagonul mistic al lui Pascal.

În decembrie 1639, familia Pascal a părăsit Parisul pentru a locui la Rouen unde Etienne a fost
numit colector de taxe pentru Normadia de Sus şi unde Blaise publică în februarie 1640 Essay on
Conic Sections (Eseu despre secţiunile conice). După ce a lucrat 3 ani, între 1642 şi 1645, Pascal
a inventat primul calculator mecanic, Pascaline pentru a-l ajuta pe tatăl său în munca sa de
colector de taxe.

În 1646 tatăl său s-a rănit la picior şi a trebuit să se recupereze acasă, în grija a 2 fraţi mai tineri
dintr-o mişcare religioasă, care au avut o influenţă asupra tânărului Pascal care a devenit profund
religios. Tot din această perioadă datează şi primele încercări de studii asupra presiunii
atmosferice, iar in 1647 demonstrează că vidul există, după ce la 25 septembrie el şi Descartes s-
au contrazis asupra acestui adevăr. În 1648 Pascal a observat că presiunea atmosferei scade cu
înălţimea şi a dedus că vidul există deasupra atmosferei.
În septembrie 1651, Etienne Pascal moare, iar într-o scrisoare adresată uneia din surori dă un
adânc înţeles creştin morţii în general şi morţii tatălui său în particular, idei care formează baza
pentru lucrării sale filozofice ulterioare, Les pensées.

Din mai 1653, Pascal scrie Récit de la grande expérience de l'équilibre des liqueurs (Tratat
despre echilibrul lichidelor) în care explică legea presiunii. În urma corespondenţei cu Fermat
din vara anului 1654 a pus bazele teoriei probabilităţii. În această perioadă are şi probleme de
sănătate, dar continuă lucrul până în octombrie 1654. Pe 23 noiembrie 1654, în urma unei
experienţe religioase îşi dedică viaţa Creştinătăţii.

După această dată, Pascal face vizite la mănăstirea Jansenistă Port-Royal des Champs la cca. 30
de km sud-vest de Paris şi publică lucrări anonime reunite în Lettres provinciales, în 1656. Între
1656 şi 1658 scrie Les pensées, cea mai cunoscută lucrare teologică a lui Pascal.

Moare la 39 de ani pe 19 August 1662, în urma extinderii tumorii maligne din stomac şi este
înmormântat St. Étienne-du-Mont în Paris.

Contribuţii în ştiinţă

Pascaline unul din primele calculatoare mecanice, lăsat după moartea lui Pascal lui Carcavi, unul
din prototipuri aflându-se la muzeul Zwinger din Dresda

La vârsta de 16 ani Pascal a prezentat primul său rezultat original cunoscut sub numele de
triunghiul lui Pascal (teorema lui Pascal) Triunghiul lui Pascal este un aranjament geometric al
coeficienţilor binomiali, numit astfel în onoarea matematicianului francez Blaise Pascal. Înălţimea şi
laturile triunghiului conţin cifra 1, iar fiecare număr de pe o linie n reprezintă suma celor 2 numere de pe
linia superioară n-1., iar la 18 ani a construit primul calculator mecanic, pentru a-şi ajuta tatăl la
calculul taxelor. Dispozitivul numit Pascaline, semăna cu un calculator mecanic al anilor 1840,
iar această invenţie îl face pe Pascal a doua persoană care inventează calculatorul mecanic
deoarece Schickard mai făcuse unul în 1624. Pascal se confruntă cu probleme de design ale
calculatorului, datorate sistemului francez din acea vreme. Erau 20 de soli într-o livră şi 12 dinari
într-un sol, astfel încât Pascal trebuia să rezolve probleme tehnice mult mai grele cu această
împărţire a livrei în 240 decât dacă ar fi lucrat cu împărţirea la 100. Oricum producţia aparatelor
a început în 1642, dar până în 1652 fuseseră produse 50 de prototipuri, însă puţine au fost
vândute, şi producerea calculatorului aritmetic al lui Pascal a încetat în acel an. Unul din aceste
prototipuri este la muzeul Zwinger, în Dresda Germania. Aflând de încercarea lui Torricelli de a
determina presiunea atmosferică, Pascal a început să caute diverse tipuri de experienţe care să
dovedească temeinicia descoperirii lui Torricelli, construind o instalaţie cu tuburi care demonstra
influenţa presiunii. În august 1648 Pascal a observat că presiunea atmosferei scade cu înălţimea
şi a dedus că vidul există deasupra atmosferei. Descartes îi scria lui Carcavi în iunie 1647 despre
experimentele lui Pascal: „Eu am fost acela care l-am sfătuit acum doi ani sa facă aceasta, de
aceea, deşi nu am participat eu însumi, nu m-am îndoit de succesul nostru...“, deşi cu un an
înainte, în urma unei neînţelegeri cu Pascal cu privire la existenţa vidului îi scria lui Huygens că
Pascal „... avea prea mult vid în capul său.“ Pascal a fost primul care s-a gândit că, cu ajutorul
barometrului, poate fi măsurată diferenţa de altitudine dintre două puncte şi a atras atenţia că
modificarea lungimii coloanei de mercur mai depinde şi de umiditate şi temperatura aerului,
putând fi folosită astfel în previziuni meteorologice. Nu mai puţin importante sunt lucrările lui
Pascal din domeniul hidrostaticii. În lucrarea sa cea mai importantă „Tratat despre echilibrul
lichidelor“ a formulat legea fundamentală a hidrostaticii, numită apoi legea lui Pascal. A
calculat mărimea presiunii hidrostatice, a descris paradoxul hidrostatic, legea vaselor
comunicante şi principiul presei hidraulice. El a lucrat la secţiunile conice şi a produs teoreme
importante în geometria proiectivă. În „The Generation of Conic Sections (Generaţia secţiunilor
conice)“, Pascal considera conurile generate de o proiecţie centrală a unui cerc. Acesta era prima
parte a tratatului asupra conurilor (pe care Pascal nu l-a terminat niciodată). Lucrarea este acum
pierdută dar, Leibniz şi Tschirnhaus au notat din ea şi prin acestea este posibilă o imagine
aproape completă a lucrării. Lucrarea lui Pascal asupra coeficienţilor binomiali l-a condus pe
Isaac Newton la descoperirea teoremei binomului general pentru puteri fracţionare şi negative.
Din corespondenţele cu Fermat se va naşte apoi teoria probabilităţilor, în urma unor întrebări
adresate de cavalerul de Mére privind jocul de zaruri. Din 1654 abandonează însă lumea
ştiinţifică pentru a se dedica Creştinătăţii, ultima sa lucrare publicată descriind curba trasată de
un punct pe circumferinţa unui cerc care se învârte. Din 1658 începe din nou să se gândească la
probleme de matematică din cauza durerilor care îi chinuiau somnul. Pascal îi provoacă pe Wren,
Laloubère, Leibniz, Huygens, Wallis, Fermat cu două probleme : calculul ariei oricărui segment
de cicloidă şi centrul de gravitate al oricărui segment, probleme pe care Pascal le rezolvase
folosind calculul îndivizibililor al lui Cavalieri, în scrisorile către Carcavi.

Pascal a făcut speculaţii teologice şi asupra noţiunii de infinit, în timp ce Isaac Newton, Leibnitz
(şi chiar el însuşi prin studiile sale asupra epicicloidei), puneau bazele calcului infinitezimal, din
care apoi, scuturându-se de aura mistică, se va naşte Analiza matematică.