Professional Documents
Culture Documents
Student: Coordonator:
Lect. univ. dr.
Dumitrescu Marius Emilia Mădulărescu
Iunie, 2010
CUPRINS
1. Bibliografie ……………………………………..……………………………………………... 3
2. Introducere ………………………..……………………...…………………………………… 4
2
4. Recunoaşterea prin hotărâre judecătorească ……………………….………………………….... 6
Bibliografie
1. Constituţia României
3. Codul civil
3
4. Legea nr. 105/1992
9. Ovidiu Ungureanu, Călina Jugastru, Manual de drept internaţional privat, Ed. Rosetti,
2002
10. Nicoleta Diaconu, Drept internaţional privat, -curs universitar-, Ed. Lumina Lex, Bucuresti,
2002
2. INTRODUCERE
1
Pentru detalii: O. Căpăţînă, Efectele hotărârilor judecătoreşti străine în România, Ed. Academiei, Bucureşti,
1971
4
acea hotărâre. În general, în cazul în care cel care a pierdut procesul nu execută de bunăvoie obligaţia,
hotărârea judecătoreasca este investită cu formula executorie şi se procedează la executarea silită.
Formula executorie este ordinul dat de instanţa judecătorească organelor de executare silită, de a duce
la îndeplinire dispozitivul hotărârii. În acest fel este pusă în mişcare forţa de constrângere a statului
pentru realizarea justiţiei. Forţa de constrângere nu se poate desfăşura decât pe teritoriul statului care o
exercită, iar organele de executare ale unui stat nu se pot supune ordinului dat de instanţa altui stat,
deoarece statele sunt suverane şi egale. De aceea, forţa executorie a unei hotărâri judecătoreşti are un
caracter strict teritorial, neputând opera de plin drept pe teritoriul altui stat decât acela a cărui instanţă
a investit hotărârea cu formula executorie.
Hotărârea judecătorească străină dobândeşte, în general, forţa executorie, întocmai ca şi
hotărârea proprie a statului pe teritoriul căruia se cere executarea, dacă se obţine exequatur-ul.
Hotărârea judecătorească străină produce efecte în altă ţară dacă se îndeplinesc cerinţele
stabilite de legea statului unde se invocă acele efecte. Aceste cerinţe legale constau, de regulă, în
recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine sau în obţinerea exequatur-ului pentru acea hotarare.
În anumite condiţii, o hotărâre judecătorească străină poate să producă unele efecte şi
independent de îndeplinirea cerinţelor legale menţionate.
Noţiunea de recunoaştere.
Potrivit art. 165 din Legea nr. 105/1992, termenul de hotărâre străină se referă la actele de
jurisdicţie ale instanţelor judecătoreşti, notariatelor sau oricăror autorităţi competente dintr-un stat2.
Legea nr. 105/1992 deosebeşte între recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine şi
executarea acestora.
Pe de altă parte, există doua feluri de recunoaştere:
- de plin drept;
- prin hotărâre judecătorească a instanţei române.
2
C.S.J., s. Civ., dec.nr. 3074/2003.
5
Prin recunoaştere, hotărârea judecătorească străină beneficiază la noi în ţară de autoritate de
lucru judecat, întocmai ca o hotărâre judecătorească română. În acest sens, art. 167 din Legea nr.
105/1992 prevede că hotărârile judecătoreşti străine pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de
puterea lucrului judecat. În acest caz, este vorba de recunoaşterea prin hotărâre judecătorească română,
dar acelaşi efect îl produce şi recunoaşterea de plin drept. Convenţiile internaţionale pot să prevadă şi
alte efecte pe care le produce recunoaşterea.
Astfel, de exemplu3, recunoaşterea sentinţelor arbitrale străine se refera la:
a) efectele pe care sentinţa arbitrară străină le produce ca fapt juridic;
b) puterea de lucru judecat;
c) efectele probatorii ale sentinţei arbitrare străine din calitatea sa de act4.
Recunoaşterea sentinţelor arbitrale străine operează potrivit convenţiilor arătate de plin drept.
Recunoaşterea de drept.
Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine intervine de plin drept în următoarele
condiţii(art. 166 din Legea nr. 105/1992):
- se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate;
- sau, hotărârile judecătoreşti străine referitoare la statutul civil al cetăţenilor statului de
cetăţenie, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al
fiecărei păţi.
În cazul în care hotărârea judecătorească străină se referă la statutul civil al persoanei cu
domiciliul în statul care a pronunţat-o, prin aplicarea legii domiciliului, aceasta beneficiază de
recunoaşterea de plin drept dacă este mai întâi recunoscută de statul cetăţeniei acelei persoane.
3
Recunoaşterea hotărârilor de divorţ pronunţate în străinătate este supusă condiţiile prevăzute de art. 166 din
Legea nr. 105/1992 sau, după caz prevederile tratatelor bilaterale de asistenţă juridică în materie – Tribunalul
Arad, dec. Nr. 1135/2002, în Curierul Judiciar nr. 10/2003, p. 46-47.
4
Art. 178 din Legea nr. 105/1992 prevede că hotărârea străină, dată de o instanţă competentă, are forţa
probantă în faţa instanţelor române cu privire la situaţiile de fapt pe care le constată.
6
RECUNOAŞTEREA PRIN HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ
4.1. CONDIŢII
Celelalte hotărâri judecătoreşti străine decât acelea care beneficiază de recunoaştere de drept
pot fi recunoscute prin hotărâre judecătorească română dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele
condiţii potrivit art. 167 din Legea nr. 105/19925:
1) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată;
2) instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii tării sale, competenţa să judece procesul. Este
vorba atât de competenţa de drept internaţional privat a instanţei respective, cât şi de competenţa de
drept intern a aceleiaşi instanţe, deoarece legea nu distinge, referindu-se la competenţa de a judeca
procesul, ceea ce înseamnă competenţa sub ambele aspecte;
3) există reciprocitate în ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei
care a pronunţat hotărârea.
Dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să se constate, de
asemenea, că i-a fost înmânată în timp util citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cât şi actul de
sesizare a instanţei şi că i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva
hotărârii.
Caracterul nedefinit al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a
participat la proces în faţa instanţei străine, poate fi invocat numai de către acea persoană.
Art. 168 din Legea nr. 105/1992 arată cazurile în care recunoaşterea hotărârii judecătoreşti
străine poate fi refuzată şi anume6:
1) hotărârea este rezultatul unei fraude comisă în procedura urmată în străinătate;
2) hotărârea străină încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român;
3) procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre.
Legea precizează că recunoaşterea nu poate fi refuzată pentru motivul că instanţa a aplicat o
altă lege decât aceea arătată de dreptul internaţional privat român, în afară numai dacă procesul
5
C.S.J.,s. com., dec. Nr. 799/2003.
6
C.S.J., s. Com., dec. Nr. 29/2003; C.S.J., s. Com., dec. Nr. 1618/2003.
7
priveşte starea civilă şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia adoptată diferă de cea la care s-ar fi
ajuns potrivit legii române.
8
- copia dovezii de înmânare a citaţiei şi actului de sesizare, comunicate părţii, care a fost lipsa în
înstanţa străină sau orice alt act oficial care să ateste că citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute, în
timp util, de către partea împotriva căreia s-a dat hotărârea;
- orice alt act de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplineşte celelalte condiţii
prevăzute de lege pentru recunoaştere.
Actele menţionate vor fi însoţite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate în condiţiile
art. 162 din Legea nr. 105/1992. Nu se cere supralegalizarea în cazul în care părţile sunt de acord cu
depunerea de copii certificate pentru conformitate.
Din redactarea textului art. 173 şi 174 din Legea nr. 105/1992, rezultă că obiectul exequatur-
ului este de a acorda în ţara noastră forţa executorie unei hotărâri judecătoreşti străine. În realitate el
este mai larg: prin exequatur, hotărârea străină dobândeşte şi autoritatea de lucru judecat în ţara
9
noastră7. În afara unor excepţii, hotărârea judecătorească străină nu poate avea, înainte de a obţine
exequatur-ul ori recunoaşterea, autoritate de lucru judecat. Raţiunea acestei soluţii se găseşte în
principiul suveranităţii statelor şi în organizarea judiciara a fiecărui stat.
Autoritatea lucrului judecat este o interdicţie, un ordin adresat judecătorului de a nu judeca din
nou o cauză definitiv judecată. Această interdicţie sau ordin nu poate privi decât pe judecătorii statului
respectiv, nu şi pe judecătorii altui stat, căci atunci ar însemna că ei să se supună ordinului care îşi
trage puterea din suveranitatea unui stat străin. Dacă însă hotărârea judecătorească străină obţine
exequatur-ul, ea dobândeşte nu numai o forţă executorie, ci şi autoritatea de lucru judecat, în statul a
cărui instanţă a acordat exequatur-ul. Aceste doua efecte se dobândesc în temeiul hotărârii de
exequatur, prin care se recunoaşte eficacitatea hotărârii judecătoreşti străine. În prezent, dacă hotărârea
pentru care s-a cerut încuviinţarea executării a fost prealabil recunoscută exequatur-ul nu mai produce
efectul cu privire la autoritatea de lucru judecat.
Prin urmare exequatur-ul poate avea un dublu obiect: acordă hotărârii străine autoritate de
lucru judecat şi forţă executorie în România.
Controlul hotărârilor judecătoreşti străine nu este la fel de organizat în toate statele.
Condiţiile cerute pentru acordarea exequatur-ului sunt stabilite de legea locului unde urmează
să intervină executarea hotărârii judecătoreşti străine, căci aceste condiţii nu sunt aceleaşi în toate
statele. Potrivit art. 174 din Legea nr. 105/1992, condiţiile pentru acordarea forţei executorii unei
hotărâri judecătoreşti străine în ţara noastră sunt:
a) hotărârea este dată de o instanţă judecătorească competentă. În această privinţă trebuie precizat că
este vorba de competenţa jurisdicţională determinată în felul următor:
- competenţa jurisdicţională în dreptul internaţional privat, aşa cum rezultă din normele juridice
ale tării unde s-a pronunţat hotărârea judecătorească:
- competenţa materială şi teritorială în dreptul intern, aşa cum rezultă din normele de drept
intern ale ţării unde s-a pronunţat hotărârea a cărei executare s-a cerut apoi în ţara noastră. Rezultă că
instanţele noastre judecătoreşti, în vederea acordării exequatur-ului, sunt îndreptăţite să verifice atât
7
D. Stăncescu, Despre efectele internaţionale ale hotărârilor judecătoreşti, in J.N. nr. 6/1960., p. 1101.
10
competenţa în dreptul internaţional privat, cât şi aceea în dreptul intern, aşa cum rezultă acestea din
normele juridice ale ţării în care s-a pronunţat hotărârea respectivă;
- competenţa jurisdicţională în dreptul internaţional privat, aşa cum rezultă din normele noastre
juridice în materie ori din convenţiile internaţionale încheiate de ţara noastră.
O hotarare judecătorească străină pronunţată cu încălcarea competenţei exclusive a jurisdicţiei
române nu poate fi executată în România. Soluţia este expres prevăzută de art. 174 alin. ultim., art. 167
alin. 1 lit. b şi art. 168 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 105/1992.
b) hotărârea judecătorească este executorie, potrivit legii care se aplică pe teritoriul unde a fost
pronunţată. Nu pot fi executate pe teritoriul României hotărârile străine prin care s-au luat măsuri
asiguratorii şi cele date cu executare provizorie.
Caracterul executoriu al hotărârii trebuie să rezulte din hotărâre sau dintr-o adeverinţă separată.
c) hotărârea judecătorească a fost dată cu aplicarea legii materiale competente potrivit normelor
dreptului internaţional privat8. Sunt necesare următoarele precizări şi anume că legea aplicabilă este
arătată de dreptul internaţional prival al ţării în care s-a pronunţat hotărârea şi legea aplicată poate să
fie aceeaşi ori alta faţă de legea aplicabilă în cauză după dreptul internaţional privat român precum şi
dacă procesul priveşte starea civilă şi capacitatea unui cetăţean român, soluţia dată prin hotărâre
străină, pe baza legii aplicabile arătată de dreptul internaţional privat străin, să nu difere de aceea la
care s-ar fi ajuns potrivit legii române.
d) hotărârea judecătorească să nu aducă atingere ordinii publice în dreptul internaţional privat român,
fie prin dispoziţiile ei, fie prin executarea ei.
e) între ţara noastră şi ţara a cărei instanţă a dat hotărârea să existe reciprocitate de executare9.
f) dreptul de a cere executarea silită să nu fie prescris potrivit legii române(art. 174).
g) hotărârea judecătorească străina să nu fie rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în
străinătate. În acest sens, art. 174 şi art. 168 din Legea nr. 105/1992.
h) să nu existe o hotărâre judecătorească română în aceea materie, anterioară hotărârii străine, ori o
sesizare anterioara a unei instanţe române(art. 174 şi art. 168).
i) să nu fie vorba de o hotărâre în materie de stare civilă şi capacitate privind pe un cetăţean român, iar
soluţia dată potrivit legii determinată de dreptul internaţional privat al ţării unde s-a pronunţat
hotărârea diferă de ceea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.
8
Această condiţie a fost aplicată de T.S., dec. Civ. Nr. 2129 din 28 sept. 1974, in C.D., 1974, p. 280.
9
Pentru această condiţie, Tribunalul Municipiului Bucureşti, sentinţa civila nr. 120/1971, in R.R.S.I. nr. 4/1973,
p. 246.
11
6.3. EXEQUATUR-UL PARŢIAL
Dacă hotărârea judecătorească străină conţine soluţii asupra mai multor capete de cereri, care
sunt disociabile, încuviinţarea executării poate fi acordată separat.
Hotărârea judecătorească străină are valoare prin ea însăşi. Ea nu poate să aibă forţa executorie
şi autoritate de lucru judecat, dacă nu se obţine exequatur-ul, ori nu este recunoscută.
10
Gr. Porumb, Codul de procedură civilă, comentat şi adnotat, Ed. Ştiinţifică Bucureşti, 1962, vol II, p. 163.
11
C.S.J., s. Civ., dec. Nr. 2679/2003.
12
Dar hotărârea judecătorească străină, având o valoare prin ea însăşi, fiind deci o realitate care
nu se poate ignora produce unele efecte independent de procedura exequatur-ului sau recunoaştere.
Astfel12:
a) forţa probantă. Hotărârea străină este un act emanat de o autoritate străină. Potrivit regulii locus
regit actum, ea va avea puterea doveditoare pe care o conferă legea sub imperiul căreia a fost
pronunţată. În acest sens art. 178 din Legea nr. 105/1992 prevede că hotărârea străină, dată de către o
instanţă competentă, are forţa probantă în faţa instanţelor române cu privire la situaţiile de fapt pe care
le constată.
b) hotărârea străină declarativă de faliment produce efecte fără procedura exequatur-ului ori
recunoaşterii în măsura în care nu comportă acte de urmărire asupra bunurilor sau de constrângere
asupra persoanelor13.
c) hotărârea străină considerată ca o justă cauză. În unele cazuri, hotărârea judecătorească dată într-un
stat fără a conduce la executarea silită în alt stat atrage în acesta din urmă modificarea unui raport
juridic, care dacă n-ar fi fost hotărârea străină, ar fi fost altfel soluţionat.
Astfel, de exemplu, debitorul chemat în judecată pentru neplată se poate apăra arătând că a
plătit unei alte persoane decât creditorului său, întrucât a fost obligat la aceasta prin hotărâre străină.
Tot astfel, o persoană recăsătorită într-un alt stat, se poate apăra într-un proces de bigamie invocând
hotărârea de divorţ străină, deşi aceasta nu este recunoscută ori investită cu exequatur.
Chiar dacă hotărârea străină produce unele efecte fără a se fi obţinut exequatur-ul ori
recunoaşterea, aceasta nu înseamnă că ea este sustrasă oricărui control judiciar. Acest control se va
exercita când se va pune în discuţie valoarea hotărârii, fie pe cale incidentală, fie pe cale principală.
Astfel:
a) în faţa unei instanţe judecătoreşti române se cere declararea nulităţii unei căsătorii pentru bigamie.
Pârâtul se va apăra prin invocarea hotărârii de divorţ străine prin care s-a desfăcut căsătoria sa
anterioară. În acest fel, pe cale incidentală, se va verifica valabilitatea hotărârii judecătoreşti de divorţ
străine:
b) o persoană a obţinut divorţul printr-o hotărâre judecătorească străină şi voieşte să se recăsătorească,
dar se face opunere la căsătorie, contestându-se regularitatea hotărârii de divorţ străine. Ofiţerul de
stare civilă refuză încheierea căsătoriei, în această situaţie, la cererea părţii, va decide instanţa
12
D. Stăncescu, op. cit., p. 1102-1103.
13
I. Nestor, O. Căpătîna, Jurisprudenţa română de drept internaţional privat, in R.R.S.I. nr. 3/1973, p. 353.
13
judecătorească. Obiectul litigiului se confundă, în mod practic, cu verificarea hotărârii străine. În acest
caz, valabilitatea hotărârii străine se verifică pe cale principală.
Se pune întrebarea care este deosebirea între acest control al hotărârii judecătoreşti străine şi
exequatur-ul propriu-zis, ori recunoaşterea hotărârii. Deosebirea constă într-o facilitate de ordin practic
care se acordă celui interesat: controlul instanţei române va interveni numai în cazul când se contestă
regularitatea hotărârii străine; în lipsă de atare contestaţie, cel interesat îşi va putea valorifica în mod
direct drepturile decurgând din hotărârea străină14.
Din cele mai sus arătate rezultă că în dreptul internaţional privat se face distincţie între
eficacitatea hotărârii străine condiţionată de exequatur ori recunoaştere şi eficacitatea hotărârii străine
independentă de această formalitate.
În legătură cu efectele internaţionale pe care le produce hotărârea judecătorească străină, s-a
pus întrebarea dacă pentru înregistrarea hotărârii de divorţ emanate de la instanţa străină este sau nu
necesară obţinerea exequatur-ului. În dreptul internaţional privat sunt păreri în sensul ambelor soluţii.
14
D, Stăncescu, op. cit., p. 1103.
14