Comunicarea –

„transmitere de informatii” sau “construcţie de semnificaţii”?

Dinamica vieţii sociale ne-a determinat să avem astăzi, într-o singură

săptămână, mai multe contacte personale decât aveau strămoşii noştri, probabil,
de-a lungul întregii lor vieţi. Deşi stabilirea şi gestionarea acestor relaţii sociale
presupune o bună înţelegere a comunicării interpersonale, constatăm că suntem
nepregătiţi, că nu am fost educaţi în acest sens, că, deşi facem eforturi pentru a
evita neînţelegerile, acestea se produc mai des decât ne-am dori.
“Neînţelegerile reprezintă cea mai des întâlnită formă a comunicării”
spunea Peter Benary.
Comunicarea, proces complex, a devenit obiect de studiu al mai multor
ştiinţe, în definirea acesteia conturându-se două mari modele:
- modelul tehnicist – defineşte comunicarea ca fiind transmiterea unui
mesaj de la emiţător la receptor
- modelul psihosociologic – priveşte comunicarea ca pe o interacţiune,
un process dinamic care implică o transformare generată de
influenţarea reciprocă întra interlocutori, care, simultan, emit şi
recepţionează informaţii.
Influenţarea interlocutorului, în această concepţie, are în vedere
motivaţiile interioare, emoţiile şi interesele acestuia. Sensul atitudinii pe care o
va avea este stabilit de aceste elemente şi pentru a se obţine rezultatul dorit
trebuie cunoscută toată gama de stări interioare ale acestuia.
Dale Carnagie, în “Arta de a reuşi în viaţă”, spunea că “nu există decât un
singur mijloc pentru ca o persoană să întreprindă o acţiune oarecare. Acela de a
deştepta în acea persoană dorinţa de a îndeplini această acţiune”.
Cercetările moderne aduc în discuţie importanţa fundamentală a situaţiei
(a contextului, a împrejurărilor,…) asupra felului în care se formează atitudinea,
sensul conduitei umane. Dacă avem în vedere faptul că sensul conduitei se
formează întotdeaunea printr-o “punere în relaţie” a diferitelor elemente care
intervin în comunicare (context, emoţii, interese, seturi de valori, principii,…)
înţelegem importanţa covârşitoare pe care o are situaţia în acest proces
psihologic. Descompunerea unei situaţii date în elementele sale componente şi
reconstituirea acesteia sub o altă formă, crează un context nou, care poate genera
interlocutorului (prin “punere în relaţie”) o atitudine total diferită.
Pentru a exemplifica cele arătate mai sus, luăm exemplul prezentat de
Alex Mucchielli în lucrarea “Les Motivations”:
Pe podul din Brooklyn, într-o dimineaţă de primăvară, un orb cerşeşte. Pe
genunchii săi se află un carton pe care scrie: “Orb din naştere”. Mulţimea trece
indiferentă prin faţa lui. Un necunoscut se opreşte. Ia cartonul, îl intoarce,
mâzgăleşte câteva cuvinte pe el şi pleacă. Imediat după aceea, miracol! Fiecare
trecător întoarce capul şi mulţi, înduioşaţi, opresc şi aruncă un bănuţ în cutie.
Cele câteva cuvinte au fost de ajuns. Ele spun simplu: “Este primăvară, iar eu nu
pot să o văd”.
Care este explicaţia schimbării atitudinii trecătorilor? De ce în prima în
prima situaţie aceştia nu-i dădeau nimic cerşetorului, iar după schimbarea
cuvintelor acceptă să-i ofere un ban?
Observăm că in prima situaţie elementele care o compun sunt: o zi
superbă de primăvară (să profităm de ea), un cerşetor (ca mulţi alţii din spaţiul
citadin) şi o pancartă cu un mesaj prin care acesta ne spune că este orb din
naştere (infirmitatea lui l-a împiedicat întotdeauna să vadă). Cerşitul apare ca un
fapt banal, o piedică în calea senzaţiei normale de relaxare şi plăcere a
trecătorilor (poate chiar agresivitate pentru unii). Oamenii nu se simt vizaţi de o
infirmitate pe care, oricum, nu o pot repara. Acest ansamblu de semnificaţii face
ca actul de a da de pomană cerşetorului să apară drept negativ.
Schimbarea mesajului îl repoziţionează pe cerşetor. Ea modifică anumite
contexte care compun o situaţie. Cerşetorul devine un „infirm”, care îşi respinge
condiţia de neputincios, spunând indirect că “ar vrea să fie ca ceilalţi”, să se
bucure de venirea primăverii. Schimbarea mesajului a dat naştere unor noi relaţii
între cerşetor şi trecători şi unor noi norme de referinţă pentru conduită. În
situaţia nou creată a da bani de pomană a capătat un sens pozitiv şi s-a produs.
Este mai mult decât compasiune pentru infirmitatea lui. Este admiraţie pentru
curajul de a lupta cu infirmitatea (vrea să fie ca ei), este despăgubire pentru
suferinţa lui, este recompensă pentru că nu este la fel ca ceilalţi cerşetori şi
doreşte să participe şi el la bucuria trecătorilor (prilejuită de venirea primăverii).
Specialiştii în comunicare au analizat noţiunea de situaţie şi efectele pe
care le are contextualizarea asupra sensului (pozitiv sau negativ) conduitei
umane. Se consideră că orice situaţie poate fi descompusă într-o suprapunere de
contexte care sunt prezente simultan. Au fost definite 7 contexte fundamentale:
spaţial, fizic şi senzorial, temporal, poziţionărilor, relaţional, identităţilor şi
normativ. Sensul global al comunicării este rezultanta însumării semnificaţiilor
căpătate de comunicare în toate aceste contexte, problema identificării “celui
mai pertinent context” într-o situaţie dată fiind o permanentă preocupare.