Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
BOIERUL

BOIERUL

Ratings: (0)|Views: 18|Likes:
Published by Valeriu CIUCULIN

More info:

Published by: Valeriu CIUCULIN on Jul 12, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/22/2010

pdf

text

original

 
B O I E R U L
Cele mai frumoase şi simţite povestiri despre animalele dragi nouă sescriu după trecerea lor în nefiinţă. Probabil numai atunci realizăm ce am pierdut şi încercăm să exprimăm ce nu am reuşit sau nu am băgat prea multîn seamă cât au trăit.Boierul este numele unui motan. De rasăeuropeană, mare, puternic, inteligent, un pic cam bădăran, de profesie... vagabond tomberonist.În urmă cu vreo şapte ani, deschizând uşaapartamentului într-o seacând Mitzi, felinacasei, stătea atenla ă, nd semnale dincolo era ceva, am zărit un motan mare, alb cucâteva pete negre, care se uita cu mult interesspre noi, dar nu îndrăznea să intre. M-am dat de-o parte şi am lăsat animalele să comunice întreele. După numai două minute de semnale numaide ei ştiute, motanul a intrat în apartament. Am închis uşa în urma lui. Aavut o reacţie de teamă, dar de îndată ce l-am mângâiat s-a liniştit. L-am dusîn bucătărie, i-am pus să mănânce ce am crezut de cuviinţă, a mâncat tot ceera cu carne, dar şi brânză, şi pâine şi a lipăit cu mare poftă lapte cât i-a fostnecesar. Când şi-a potolit foamea, s-a postat în mijlocul bucătăriei şi măurmărea cu privirea. L-am mângâiat, m-a răsplătit cu torsul lui zgomotos,apoi a căutat ieşirea şi, când am deschis uşa, s-a dus uşurel pe scări în jos.În zilele următoare a venit din nou, pe seară, locuim la etajul întâi şi probabil aştepta să se liniştească circulaţia pe scări ca să-şi ia inima în dinţi pentru a veni la uşa noastră. Seri la rând i-am deschis uşa şi l-am hrănit. Nucerea decât un pic de mâncare şi un pic de dragoste. I-am dat şi un nume,Boierul, mi s-a părut mie că are aere de mare boier de ţară. Nu ştiu dacă el pricepea că are nume sau simţea nevoia să aibă unul, dar nouă ni se părea căeste esenţial să aibă.Peste vreo trei săptămâni a îndrăznit să intre în camera de zi, unde asimţit el că lumea se mai uită la un televizor şi nu e circulaţie mare. L-amlăsat. S-a urcat pe canapea şi şi-a stabilit un loc al lui, la margine, probabilca să nu deranjeze prea mult. Stătea ce stătea, dormea bine, un ceas, două, poate trei, apoi deodată se ridica şi se ducea la uşă. Dacă era închisă, trăgeacu gheara lui puternică de partea de jos. Era imposibil să nu-i auzi cererea. Îideschideam şi se ducea afară.Mai târziu am aflat de prin vecini că se mai ducea şi la alte uşi, unde,rareori, primea câte ceva de mâncare, dar nicăieri băgat în casă, ci la uşa de
 
la intrarea în apartament. Am început să-l zărim noaptea printre blocuri,alergând după mâţe şi certându-se cu alţi motani. Dacă îl strigam de pe balcon, răspundea cu nişte semnale scurte şi intra în scara blocului, ştiind căi se va deschide uşa la noi.Uneori venea murdar, nu ne plăcea, intra pe la subsol şi mai cădea înmizerii, şi puţea ca naiba, dar el tot frumos şi drăgăstos era pentru noi. Îlmai ştergeam din când în când, promiţându-i o baie sănătoasă când urma săse facă mai cald.Simţea nevoia de companie, se ţinea după noi acolo unde mergeam prin apartament, nu cerea niciodată ceva, căci avea şi un glas cam slab (însăcând se certa cu un mascul de talia lui se auzea de la cinci blocuri!), dar  primea mai tot ce i se oferea.Copiii de pe scară ştiau că îl primeam în apartament şi de câte ori îlgăseau la uşă, băteau ca disperaţii până deschideam. Şi întotdeauna îl primeam cu drag.În primăvară avea un obicei nou. Este neliniştit, mânca repede ceea cei se oferea, apoi se agita un pic, ba pe balcon, ba prin baie, până am văzut cefăcea: îşi punea semnele de mascul prin locuri numai de el ştiute, locuri pecare Mitzi le studia mai târziu cu mare atenţie, de parcă citea ba otelegramă, ba o scrisoare de amor. Am început să-l urmăresc când venea încasă şi, de îndată ce-l simţeam în căutarea unui loc unde să mai pună vreo"telegramă", mă răsteam la el şi căuta imediat ieşirea.Au trecut anii, a mai îmbătrânit şi el, dar venea mereu pe la noi, cândte aşteptai mai puţin. Avea un "sector" de activitate de vreo două hectare, eramare şef pe tarlaua lui, îl vedeam adesea şi pe la tomberon – obiceiurile din prima parte a vieţii sunt adânc înrădăcinate, se întâmpla să plece de la noi cu burta plină şi peste un sfert de oră îl găseam pe gunoaie.În toţi aceşti ani de când îl cunoşteam, o singură dată l-am văzut bolnav. Trei zile la rând a venit în apartament, n-a vrut să mănânce nimic,doar stătea lângă noi în pat, cu ochii închişi, şi arăta că suferă. I-amadministrat medicaţie prescrisă de medic fără să-l vadă (la ghearele pe carele avea, nimeni nu îndrăznea să-l ia în braţe) şi ne-am rugat pentru sănătatealui. Atunci a fost prima dată când, fără să-i ceară cineva, a căutat apropiereaunui om şi s-a aşezat în poala primei persoane pe care a găsit-o şezând. Nuştiu ce l-a ajutat atunci mai mult, medicamentele, dragostea şi mângâierileoferite sau poate rugăciunile. Oricum, după trei zile era acelaşi pisoi pecare-l cunoscusem, vioi, vesel şi mare mâncău.Au trecut anii. Ne obişnuisem cu el, venea, mânca ce găsea, de nu îi puneam noi ceva special pentru el, iar dacă nu era nimic pe farfuria pisicilor,aştepta răbdător, până venea careva sau până pricepea că nu vine nimeni.Atunci pleca spre una din încăperi, se urca în pat şi se culca. Ştia el că mai

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->