Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more ➡
Download
Standard view
Full view
of .
Add note
Save to My Library
Sync to mobile
Look up keyword
Like this
310Activity
×
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
curs EVALUARE

curs EVALUARE

Ratings:

4.86

(7)
|Views: 40,757|Likes:
Published by tilloya

More info:

Published by: tilloya on Jul 13, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, DOC, TXT or read online from Scribd
See More
See less

08/09/2013

pdf

text

original

 
TEORIA ŞI METODOLOGIA EVALUĂRII
Delimitări conceptualeEvaluarea şcolară
este procesul prin care se delimitează, se obţin şi se furnizează informaţii utile, permiţând luare unor decizii ulterioare (Cucoş, 2002); actul evaluării constituindu-se din succesiunea a treimomente relativ distincte: măsurarea, aprecierea rezultatelor şcolare şi adoptarea măsurilor ameliorative.Evaluarea trebuie concepută nu ca etapă supraadăugată sau suprapusă a procesului de învăţământ, ci caact integrat activităţii pedagogice. Este o ocazie de validare a justeţei secvenţelor educative, a componentelor  procesului didactic şi un mijloc de delimitare, fixare şi intervenţie asupra conţinuturilor şi obiectivelor educaţionale.În perimetrul educaţional, evaluarea poate viza educaţia privită global în raport cu alte activităţi sociale,instituţiile de învăţământ, cadrele didactice, responsabilii educaţiei în raport cu standardele ocupaţionale şi înfuncţie de exigenţele de politică educaţională, elevii în calitate de beneficiari ai sistemului de educaţie, calitateacurriculumului, calitatea învăţământului, utilizarea timpului educaţional etc..
Docimologia
reprezintă studiul sistematic al examenelor, analiza ştiinţifică a modurilor de notare, avariabilelor notării la examinatori diferiţi şi la acelaşi examinator, a factorilor subiectivi ai notării, precum şiidentificarea mijloacelor menite să contribuie la asigurarea obiectivităţii unei examinări şi evaluări.
Eficienţa învăţământului
se refela capacitatea sistemului educional de a produce în modsatisfăcător, rezultatele preconizate, adide a le vedea concretizate în comportamentele şi atitudinileabsolvenţilor, prin eforturi determinate la nivel macro- şi micro-structural.
Randamentul şcolar
– este dat de nivelul de pregătire teoretică şi acţională a elevilor, reflectând oanumită concordanţă a acestor concretizări cu conţinutul circumscris de programele şcolare
Măsurarea consecinţelor instruirii
constă în operaţia de cuantificare a rezultatelor şcolare, respectiv deatribuirea unor simboluri exacte unor componente achiziţionate, prin excelenţă calitative. Măsurarea presupune odeterminare obiectivă, prin surprinderea riguroasă a unor achiziţii şi nu implică formularea unor judecăţi devaloare.
Funcţiile evaluării
Scopul evaluării este de a perfecţiona procesul educativ. Raportându-ne la derularea unei secvenţe de formare,sau la un ansamblu de activităţi de formare, se pot desprinde următoarele funcţii ale evaluării:
De constatare
– dacă o activitate educativă s-a derulat în condiţii optime, verificarea achiziţiilor şcolare;
De informare
a societăţii prin diferite mijloace privind stadiul şi evoluţia pregătirii populaţiei şcolare.
De diagnosticare
a cauzelor care au condus la o slabă pregătire şi la o eficienţă scăzută a acţiunilor educative;
De prognosticare
a nevoilor şi disponibilităţilor viitoare ale elevilor sau ale instituţiilor de învăţământ;
De selecţie sau de decizie
asupra poziţiei sau integrării unui elev într-o ierarhie, într-o formă sau într-unnivel al pregătirii saule.
Pedagogică
 – din perspectiva elevului - motivaţională, stimulativă, de orientare şcolară şi profesională,de întărire a rezultatelor, de formare a unor abilităţi, de conştientizare a posibilităţilor; din perspectiva profesorului: faptul de a-i oferi indicii asupra a ceea ce are de făcut în continuare.Prin raportare la elevi, evaluarea are (M. Stanciu, 2003) următoarele funcţii:
 De supraveghere
a procesului de învăţare a elevilor prin comparaţie cu un set de criterii stabilite prealabil;
 Dezvoltarea motivaţiei învăţării
, astfel încât elevii să acumuleze energia necesară pentru depăşiriiobstacolelor învăţării;
Consolidarea şi sistematizarea
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor transmise;
 Realizarea unui feedback intern
 pentru ameliorarea calităţii rezultatelor;
Selecţie
 – pe baza rezultatelor obţinute la diferite tipuri de evaluări se realizează clasificarea şi admitereaelevilor la concursuri, examene şcolare.
Certificarea competenţelor 
într-un anumit domeniu al cunoaşterii, profesional, sportiv sau artistic.Prin raportare la profesor, evaluarea elevilor îndeplineşte funcţii de:
Feedback privind eficienţa procesului de predare învăţare, pertinenţa strategiilor de predare învăţare;
Autoreglarea procesului didactic;
Orientarea şcolară şi profesională a elevilor;
1
 
Cunoaşterea elevului ca agent al propriei formări, personalizarea demersului didactic pe baza cunoaşterii particularităţilor individuale ale elevilor.
Operaţiile principale ale evaluării
sunt măsurarea şi aprecierea.
Măsurarea
 permite stabilirea unei relaţii întreun ansamblu de obiecte, fapte rezultate şi un ansamblu de simboluri, pe baza unor caracteristici ale entităţilor măsurate. Dificultăţile măsurării ţin de faptul că în genere obiectivele se realizează pe termen lung, că nu existăinstrumente standardizate pentru a face măsurători la o anumită clasă şi în final evaluările realizate cotidian decadrele didactice suferă încă de mult subiectivism (Ausubel şi Robinson).
Aprecierea
constă în emiterea unei judecăţi de valoare asupra rezultatelor unei măsurări. Ea presupune criteriiclare care să diminueze subiectivismul; astfel s-au imaginat diferite modalităţi de apreciere: prin raportare lanormă, prin raportare criterială, prin raportare la individ şi la grupul de apartenenţă (I.T.Radu) şi prin raportare laobiective. Aprecierea prin raportare la normă descrie performanţa unui individ prin raportare la un grup dereferinţă şi permite cunoaşterea de către un grup de elevi a criteriilor îndeplinite şi a celor ratate în legătură curealizarea unui obiectiv. Aprecierea criterială constituie ca punct de referinţă criterii precum: norma de grup(raportarea se face la nivelul unei clase) şi progresul individual (raportarea se face la posibilităţile fiecărui elev şila nivelul de la care el a pornit). Aprecierea prin raportare la obiective consideră drept reper formal al evaluăriiobiectivele educaţionale propuse, avându-se în vedere în primul rând obiectivele trunchiului comun alcurriculumului ce stau la baza evaluărilor naţionale (examene de capacitate, bacalaureat).C. Cucoş (2002, p. 392) menţionează trei modele de notare sau apreciere – prin raportare la grup (indică măsurarealizării obiectivelor programelor şcolare, fapt ce ţine şi de competenţa şi aspiraţiile cadrului didactic prinfixarea gradului de acceptabilitate sau de admisibilitate), prin raportare la standarde fixe (servind unor trieri şiierarhizări cu un grad înalt de obiectivitate) şi prin raportare la rezultatele anterioare ale elevului (servind înspecial construirii unor programe de instruire diferenţiate).Aprecierea se exprimă în mai multe moduri: prin propozii (lau/mustrare, acceptare/respingere,acord/dezacord, bine/slab), prin simboluri (note, litere, culori, calificative şi alte simboluri), prin clasificare, prinraportul de evaluare pentru o clasă, aşa cum se practică în alte ţări.
Decizia
are în vedere stabilirea unor concluzii care rezultă din interpretarea datelor evaluării şi, pe această bază,stabilirea unor măsuri de reglare a funcţionalităţii procesului de predare-învăţare şi de îmbunătăţire a rezultatelor  pe care elevii le vor obţine la evaluările viitoare.
Strategii de evaluare şi notareStrategiile sau formele de evaluare
se stabilesc având în vedere următoarele criterii: timpul de realizare a predării / învăţării, cantitatea de informaţie sau experienţă evaluată şi funcţiile pe care actul de evaluare leîndeplineşte.
În funcţie de axa temporală rezultă tipurile: evaluare
iniţială
, evaluare
 paralelă
sau
concomitentă
cu predarea (acesteia putându-i-se atribui şi denumirea de evaluare
continuă
) şi evaluarea
 finală.
În funcţie de
cantitatea de informaţie
se disting: evaluarea
parţială sau secvenţială
şi
evaluareaglobală
.
Prin cumularea celor două criterii amintite anterior cu criteriul funcţiilor evaluării rezultă trei tipuri saustrategii de evaluare: evaluarea iniţială (sau predictivă), evaluarea formativă (continuă) şi evaluareasumativă (cumulativă)
Evaluarea iniţială
se efectuează la începutul unei activităţi de instruire (ciclu şcolar, an şcolar), din raţiunidiagnostice şi predictive, urmărindu-se sondarea premiselor cognitive şi atitudinale (interese, motivaţii), necesareasimilării noilor cunoştinţe. Informaţiile obţinute orientează activitatea cadrului didactic în trei planuri: modul de predare-învăţare a noilor conţinuturi, oportunitatea unui program de recuperare pentru întreaga clasă; măsuri desprijin şi de recuperare pentru unii elevi (I. T. Radu). Evaluarea
iniţială
devine operantă prin
concursul deadmitere
şi
testarea de început 
, pe care fiecare profesor poate să o facă pentru specialitatea sa
Evaluarea formativă sau continuă
este centrată pe procesul de predare-învăţare (M. Scriven), se desfăşoară petot parcursul unui itinerar pedagogic, este frecventă şi îi permite elevului să se orienteze asupra propriului nivel,să-şi remedieze erorile şi lacunele imediat după apariţia lor şi înainte de declanşarea unui proces cumulativ (B. S.Bloom); este un demers de tip diagnostic, un feedback pentru profesor şi elev (G. de Landsheere), urmărind săasigure progresul fiecărui individ angajat într-un proces de învăţare (Scriven, G. Scallon, 1988). Într-o prezentaresintetică, caracteristicile evaluării formative ar fi următoarele (ap. Stanciu, 2003, p. 281):
Caracterul continuu – realizarea sa pe parcursul întregului proces instructiv educativ;
Caracter secvenţial – se realizează pe secvenţe mici de învăţare, determinând modul în care elevulreuşeşte să depăşească diferite obstacole în învăţare;
2
 
Caracter reglator – permite luarea unor măsuri de reglare a demersului didactic pe baza informaţiilor pecare cadrul didactic le primeşte despre progresele şi dificultăţile elevului în învăţare.
Caracter formativ – această evaluare admite erorile, tatonările în învăţare, permite o confruntare periodică a proiectului şi a obiectului învăţării, dezvoltă capacitatea de autoevaluare a elevului şi implicitautonomia sa.
Evaluarea continuă
sau formativă se realizează prin
verificarea curentă, orală
sau
 scrisă, practică, testul docimologic
cotidian.
Evaluarea sumativă sau cumulativă
este o evaluare finală şi externă (M. Scriven) care constă într-o aprecierede ansamblu a schimbărilor survenite ca urmare a implicării subiectului într-o activitate de formare (G. Meyer) şiurmăreşte clasarea, certificarea sau atestarea progreselor elevilor.Evaluarea sumativă se delimitează prin următoarele caracteristici:
Caracter final, de bilanţ – se realizează la finalul unei unităţii de învăţare, semestru, an şcolar, cicluşcolar;
Caracter global – acoperă o arie largă de continuturi predate / învăţate, operând sondaje la nivelulelevilor şi materiei supuse evaluării.
Caracter constatativ – verifică rezultatele finale ale elevilor, le comunică în exterior, situează elevii prinraportare la obiective, clasifică elevii în funcţie de rezultatele obţinute, certifică competenţe formate, selimitează la constatarea reuşitei sau a eşecului şi are un efect slab în reglarea demersului didactic.
Fidelitate scăzută prin raportare la nivelul general al pregătirii elevilor.
Evaluarea sumativă
se realizează prin
teza semestrială
sau
 prin examenul de încheiere
, fie a unui an, fie a unei perioade mai lungi.Trebuie să remarcăm că fiecare act de evaluare include în sine ambele funcţii (atât cea orientativ-ameliorativă,cât şi cea de ierarhizare a elevilor), cu precizarea că, una dintre ele poate trece în prim plan, în dependenţă desituaţia concretă, sau se poate afla, din principiu, pe primul plan. De pildă, o verificare scrisă curentă(extemporal) porneşte de la premisa că ambele funcţii sunt avute în vedere, adică, prin aceasta, elevul să fie şiorientat asupra propriului nivel, şi notat. Dacă, însă, rezultatele înregistrate de elevi sunt în majoritate sub cotadezirabilă, este indicat să se pună accent prioritar pe funcţia formativă, renunţând la cea de decizie asupraierarhizării prin notă. La rândul său, o teză semestrială are, prin natura sa, o funcţie primordial ierarhizantă,subordonându-şi-o pe cea orientativ-ameliorativă.O prezentare analitică, oricât de succintă, a metodelor de evaluare are menirea de a pune cititorul în temă, cu privire la cele mai importante implicaţii teoretice şi practice ale lor.
Metode de evaluare
Sub acest titlu se cuprind astăzi:
(1)
câteva metode de verificare a progresului la învăţătură al elevilor (verificarea orală curentă, verificarea scrisăcurentă, verificarea scrisă periodică, prin teză, verificarea practică, fie curentă, fie periodică, verificarea cucaracter global, adică examenul – fie scris, fie oral, fie practic, fie toate acestea, verificarea la sfârşitulfiecărui capitol, verificarea prin teste, şi
(2)
metodele de apreciere (aprecierea verbală, fără atribuirea unei note, iar alături de ea, notarea).
Metode de verificare (măsurare)
Iată o prezentare selectivă a metodelor de verificare a rezultatelor elevului,limitată la cele care interesează în prim plan în învăţământul preuniversitar.1.
Verificarea orală curentă,
constă din dialogul dintre profesor şi elev cu care debutează fiecare lecţie mixtă.Durata ei este de aproximativ o treime din lecţie şi poate să cuprindă un număr variabil de elevi, între 3-4, launele discipline şi 6-8 sau mai mulţi la altele; acestea din urmă sunt avantajate atât de natura lor, cât şi de bazadidactică de care dispun. Este cazul unor materii şcolare ca matematica, fizica, chimia, al căror conţinut permiteca o parte însemnată a răspunsului elevului să fie mai întâi schiţat independent în scris, pe tablă. La rândul ei,existenţa unui eventual cabinet de specialitate implică şi dotarea lui cu mai multe table.Motivaţia utilizării acestei metode constă din următoarele:se împleteşte strâns cu predarea şi învăţarea, ceea ce îi conferă mari resurse formative; permite o constatare amănunţită şi nuanţată a cunoştinţelor elevului, ceea ce constituie ca punct de plecare necesar pentru aprecierea cât mai aproape de valoarea reală a elevului; permite, de asemenea, constatarea în amănunt a erorilor elevului, de unde şi posibilitatea desprijinire concretă a lui să se îndrepte;ea este şi ocazie a unui exerciţiu de exprimare a elevului, graţie corectării imediate a fiecăruirăspuns.
3

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->