Master ATDR

Modul 17- Cercetare-Proiectare

MODALITATI DE VALORIFICARE A DIVERSITATII CULTURALE IN AREALELE SLAB DEZVOLTATE

Baco Raluca

Pavelescu Cristina

1|Page
INTRODUCERE

Argument

Metoda de studiu si detalierea surselor de informatie

Prezentarea conţinutului lucrarii

Dicţionar de termeni utilizaţi pe parcursul lucrarii

CAPITOLUL 1
1.1. Conceptul de diversitate culturala (definitii, interpretari, evolutie)
1.2. Context:
1.2.1.Abordare la nivel global, european (tratate, documente, indicatori)
1.2.2.Dimensiunea politicilor culturale in Romania
Organizatii, asociatii, autoritati in Romania care trateaza diversitatea culturala

1.3.Prezentarea problemei
Cauze

(factori geografici, istorici, politici, economici)

Efecte – Tipuri de relatii in zonele cu diversitate culturala si probleme specifice
Scenariu IF NOT

1.4.Rolul politicilor culturale, respectiv a diversitatii culturale in procesul de dezvoltare si

revitalizare la nivel national, regional, local

CAPITOLUL 2

Diversitatea culturala in areale slab dezvoltate

2.1 Tipuri de areale slab dezvoltate

2|Page
2.2 Importanţa diversităţii culturale în dezvoltarea economică şi socială şi în menţinerea
identităţii locale

2.3 Modalităţi de dezvoltare în zone cu resurse limitate

CAPITOLUL 3

Modalitati de aplicare a politicilor culturale privind diversitatea culturala

3.1. Studii de caz in Europa

PROIECT: LIVING HERITAGE, : MACEDONIA, REGIUNEA DOLNA REKA

PROIECT: HERITOUR,GRECIA, REGIUNEA SERRES
PROIECT: FAIR CULTURE?, MINISTERUL EDUCATIEI, FINLANDA, 2007

PROIECT: PEISAJ CULTURAL - PROTEJAREA PEISAJELOR ISTORICE

CULTURALE ÎN VEDEREA ÎNTĂRIRII IDENTITĂŢILOR REGIONALE ŞI A
ECONOMIILOR LOCALE, PROGRAMUL INTERREG IIIB CADSES, 2004 - 2009

Tipuri de zone, regiuni de diversitate etno culturala in Romania

• Regiuni de diversitate etnoculturala in Romania
Analiza comparativa cu alte regiuni ale Romaniei cu alte regiuni din Europa
(influente, tipuri de organizare, tipuri de cultura, relatii, istoric, elemente care au
adus influente)
• Microregiunile, ariile culturale

CAPITOLUL 4

4.1. Identificarea zonelor cu diversitate culturală in România

4.2. Tipuri de abordări – Analiză comparativă Transilvania – Dobrogea

CAPITOLUL 5

Finanţarea intervenţiilor

• Rolul organizaţiilor nonprofit. exemple

• Parteneriatul public-privat.
• Conceptul de societate participativă

3|Page
Introducere

Dimensiunile fenomenului cultural

Cuvinte cheie : dimensiune teritoriala, politica, economica si sociala

Cultura apare în contextul european undeva la intersecţia dintre sfera politică şi cea economic –
socială. Cultura este o componentă a sistemului social, determină toate celelalte componente
(economică, demografică, politică, psiho-socială etc.) şi este determinată la rândul său de
acestea.

Spre deosebire de celelalte sectoare ale economiei, contribuie nu numai la „buna stare” a
societaţii în general, ci şi la fenomenul de integrare socială, educaţie, încredere şi spirit de
apartanenţa la o comunitate istorică. Devine astfel un instrument puternic de comunicare a
valorilor şi de promovare a obiectivelor interesului public.

Dimensiunea politică a culturii

Aşadar „Cultura” îndeplineşte o sumă de funcţii politice şi sociale, acestea fiind adesea
folosite ca argumente pentru politicile culturale la nivel naţional şi care treptat au căpătat
relevanţă într-o lume globalizată şi multiculturală.

În adevăr este un „ambasador” şi un promotor al valorilor europene, al stilurilor de viaţă

şi liantul în dialogul intercultural internaţional.

Dimensiunea economică a culturii

Cultura a fost permanent constrânsă şi ameninţată de eficienţa economică. Discuţiile

referitoare la această temă sunt îngreunate de o serie de factori:
• Organizaţiile culturale cu o poziţie plină de aversiune faţă de atribuirea unei
valori economice culturii şi artei. In viziunea lor investirea în acest sector nu are

4|Page
 nevoie de o justificare economică – actul de creaţie ar trebui sa fie independent
de orice evaluare a rentabilităţii lui.
• La nivel european nu exista un sistem bine pus la punct pentru monitorizarea
sectorului cultural (sisteme statistice diferite). Există o dimensiune bine stabilită
a investiţiilor în domeniul stiinţei şi inovaţiei, spre deosebire de cel cultural,
unde o transpunere economică a valorii artei şi creaţiei este dificil realizat.
• Sectorul privat este încă rezervat în privinţa investiţiilor în proiectele culturale.

Diversitatea culturală implică schimburi, inclusiv prin intermediul comertului de

bunuri si servicii culturale. Implică de asemenea ca un astfel de comert să fie echilibrat, astfel
încât să permită conservarea si promovarea diverselor manifestări culturale din lumea întreagă.

Este bine cunoscut faptul ca benefiiciile din sectorul cultural nu se rezumă la consumul
de „bunuri culturale” şi că devine o sursă de inovaţie, pentru sectoarele economice „non-
culturale” (industriile creative). Astfel contribuţia culturii, economic vorbind, a fost treptat
recunoscută odată cu dezvoltarea industriilor culturale.

Dimensiunea socială a culturii

În prezent avem de-a face cu o societate orientată preponderent pe consum. Atunci când
nevoile de bază sunt satisfăcute şi există un nivel ridicat al educaţiei, apare implicit un interes din
ce în ce mai mare pentru consumul de cultură şi participarea la diferite activităţi culturale
(situaţia marilor oraşe europene). De aceea rolul culturii în dezvoltarea umană este esenţial, iar
prin diversificarea opţiunilor indivizilor se urmăreşte în final dobândirea unui anumit nivel de
cunoaştere, necesar pentru a progresa.

Cultura devine treptat un instrument în conturarea specificului unei comunităţi. Mă voi opri la
viziunea antropologilor cu privire la acest termen complex, pentru faptul că până la urmă
„cultura este un set de strategii adaptate pentru supravieţuire”1 şi un spaţiu cultural devine mai

1
Rapoport, Anatol.(1911 - 2007), a efectuat studii referitoare la comportamentul uman şi a mediului în anii 50.

5|Page
valoros cu cât stilul de viaţă, comportamentul şi activităţile specifice grupurilor sociale
reprezintă ingredientele cheie în indentificarea locului

Dimensiunea teritorială a culturii

La nivel national, regional, local

Argument

Diversitatea cuturala este o sursa de inovatie, creativitate si antreprenoriat ce poate deveni

o forta pozitiva ce declanseaza noi energii si resurse pentru dezvoltarea asezarilor.

Diversitatea culturala ca o caracterirstica distinctiva a unui anumit teritoriu presupune

valorificarea fiecarei element cultural specific fiecarui grup social, dar si a elementelor
rezultate din interactiunea grupurilor sociale active in acest teritoriu (fenomenul de
hibridizare culturala).
Cultura a devenit cea mai dinamică componentă a civilizaţiei noastre. Acest dinamism, această
căutare de noi forme şi modalităţi de exprimare, este în acelaşi timp şi rezultatul şi motorul
„societăţii informaţionale”, a „societăţii bazate pe cunoaştere”.

6|Page
 În ce priveşte comunitatea, se simte o nevoie acută de infomare, iar un nivel de
participare scăzut poate fi ameliorat neparticiparea prin promovarea unor programe eficiente, de
educaţie şi informare în domeniul cultural. Într-un oraş, marcat de amprenta puternică a istoriei,
dar şi de decadere masiva economica, o revitalizare prin artă şi cultură devine un pas important
pentru conturarea identităţii locale, închegarea comunităţii şi mobilizarea ei în diferite activităţi
vizând calităţii vieţii (pentru locuitori) şi atractivităţii oraşului (pentru vizitatori). În acest caz
arta devine mijloc de investigare şi exprimare socială. Pentru ca aceste iniţiative să funcţioneze,
o colaborare cu alte centre care împărtăşesc aceleaşi nevoi de îmbunătăţire a mediului cultural
existent, dar mai ales o seamă de valori cultural - istorice, poate constitui un element cheie.

Schema demers – LUCRARE DE CERCETARE

7|Page
CAPITOLUL 1

1.1. C o n c e p t u l d e d i v e r s i t a t e c u l t u r a l ă (definiţii, interpretări, evoluţie)

Definirea conceptului
Lipsa unei definiţii concrete sau mai degrabă o multitudine de alte concepte implicate în
conturarea termenului de „ diversitate culturala”, reprezintă un obstacol in identificarea unor
instrumente, politici pentru protejarea si promovarea diversităţii culturale.
Exista o serie de termeni utilizaţi pentru descrierea unor aspecte legate de diversitate culturală:
multiculturalitate, pluralism cultura, interculturalitate, fuziune culturală.
MULTICULTURALITATE - diversitate culturală la nivelul unei societăţi („within” a society);
acest tip de abordare se concentrează pe drepturile omului, participarea egală a tuturor
minorităţilor in viaţa culturală si ancorare formală în cadrul legal si instituţional a acestora.
Politici: POLITICI CULTURALE2, pentru completarea unei imagini de ansamblu privind
diversitatea culturală – POLITICI EDUCAŢIONALE, POLITICI MINORITARE.

Bhikhu Parekh3 face distincţia între multicultural si multiculturalism, primul referindu-se la

dimensiunea socială a fenomenului de diversitate etnoculturală (aspect demografic – decriptiv,
existenţa unor segmente de populaţie fiverse din punct de vedere rasial sau etnic într-o ţară) , ce
de-al doilea semnalând răspunsul normativ la consecinţele ce recurg din diversitate (aspect
politico- programatic, programe şi politici formulate pentru a, valorifica şi gestiona şi răspunde

2
Din definiţia dată politicilor culturale în lucrarea “Reflexions prealables sur les politiques culturelles” (Paris,
Unesco, 1969) ca fiind “un ansamblu de practici sociale, conştiente şi deliberate, de intervenţie satisfacerii unor
certe nevoi culturale, prin angajarea optimă a tuturor resurselor materiale şi umane de care societatea dispune la un
moment dat ”, putem constata că,
• prin intermediul programelor de revitalizare şi prin prisma unei dezvoltări durabile, acestea au
drept scop creşterea capacităţii de adaptare a structurilor şi funcţiunilor comunităţii umane la
cerinţele şi nevoile, societăţii actuale;
• gestiunea (administrarea, controlul) resurselor este una din principalele atribuţii;
• importanţa culturii şi rolul acesteia în dezvoltarea societăţii – materializată în aceste “nevoi
culturale”;
3“
Politici de integrare a minorităţilor naţionale din românia. Aspecte legale şi instituţionale într-o perspectivă
comparată”, Cluj-Napoca, Fundaţia CRDE, 2008

8|Page
la problema diversităţii etnice si aspect ideologic-normativ, enunţarea de principii, sloganuri şi
modele de acţiune politică, bazate pe teorii sociologice considerente etico- filozofice asupra
locului persoanelor ce au o identitate culturală distonctă în societatea contemporană) . El
distinge mai multe paliere de manifestare a fenomenului de diversitate: diversitatea
subculturala (amestec de tradiţii, obiceiuri, practici, stiluri de viaţă care pot fi identificate în
acelasi spaţiu cultural comun), diversitatea de perspective (societăţi divizate prin prisma unor
sisteme de valori diferite si care se afla într-o relatie de competiţie pentru deţinerea monopolului
în spaţiu cultural definit, reflectă interesul unor comunităţi, cu o anumita istorie la bază si
concentrate teritorial, în susţinerea culturii proprii prin soluţii politice potrivite).

INTER-CULTURALITATE – diversitate culturale între state („between” states), societăţi,

culturi; sub acest aspect, diversitatea culturală este privită în primul rand ca un concept politic –
schimb echilibrat (bunuri,servicii, resurse umane) între culturi şi state; această abordare dezvoltă
legături între cultură şi comerţ, cultură si economie în general.
Politici: POLITICI CULTURALE in relaţie cu instrumente financiare, legale pentru
promovarea pe pieţele culturale a anumitor tipuri de schimburi care să nu fie subminate de alţi
exportatori majori sau alte conglomerate culturale.
Deşi nu se pune accent pe tradiţionalele instrumente ale politicilor culturale (subvenţii, limitări
în ce priveşte împroprietărirea, cadrul instituţional - reţelele de instituţii publice etc.) acestea
susţin promovarea diversităţi culturale.
Orice intenţie în dezvoltarea unei metodologii de evaluare a diversităţii culturale şi de
identificare a diferitelor direcţii de acţiune a politicilor culturale, trebuie să pornească de la o
delimitare a obiectivelor specifice (grad de dezvoltare, tradiţie, identitate) fiecărui stat in parte. O
altă decizie importantă este delimitarea responsabilităţii publice şi a celorlalte grupuri de actori
(ONG-uri, actori privaţi etc.).

G l o b a l i z a r e. L o c a l . G l o c a l .
Pe acest fond, dezbaterile politice curente se adresează acum problemelor legate de identitate,
diversitate culturală. Conservarea identităţii culturale este modalitatea prin care societatea îşi
păstrează valorile proprii, stimulând creativitatea şi inovaţia printr-un demers educaţional şi

9|Page
antrenant, care să ofere fiecărui individ dreptul de a-şi conserva memoria culturală şi patrimoniul
identitar. Succesul în competiţia globală este dat de diversitatea şi specificitatea ofertei, fapt ce a
determinat redescoperirea valorilor culturale naţionale. Cu toate acestea globalizarea, deşi
reprezintă o oportunitate pentru diversificarea vieţii culturale, devine o ameninţare a identităţilor
culturale.
Aşadar, acest fenomen a generat o serie de provocări în toate domeniile (ex. sectorul
economic), care şi–au găsit răspunsul în cultură şi creativitate (industriile creative), prin iniţiative
la nivel local. Se disting astfel cele două dimensiuni ale culturii – globală şi locală
(„glocalitate”). Glocalul este un fenomen cu o anumita rezonanţă la nivel local şi cu o capacitate
de transfer la nivel global („ orice eveniment care se adresează particularului şi se
interconectează cu generalul”4).

Drepturi culturale
Implicit, când discutăm de diversitate culturală şi politici culturale, ne voi opri şi asupra
„drepturilor culturale”. Drepturile culturale reprezintă o categorie a drepturilor omului, alături
de cele civice, politice, economice şi ca o subcategorie a drepturilor educaţionale. În mod
tradiţional ele au fost asociate cu drepturile minorităţilor naţionale sau cu diferite forme de
expresie a creaţiei. Acestea nu au fost evaluate ca şi drepturi de bază, dar insăşi dimensiunea
etică a culturii si a politicii culturale sunt inseşi integrate în materializarea practică a drepturilor
de bază. Astfel violarea drepturilor omului are inevitabil implicaţii culturale. (discriminarea
limbii materne, trensgresia identităţii culturale şi a simbolurilor, practici restrictive în ceea ce
priveşte cooperarea şi mobilitatea , precum şi alte forme de cenzură). Principiile de la care ar
trebui sa pornească formularea acestor drepturi culturale sunt : acceptarea de către comunitate a
diversităţii culturale, autonomia culturii şi artei (mai precis a valorilor culturale), şi libera
alegere a a individului.
Deşi conceptul a apărut la inceputurile secolului 20, nici până în prezent nu beneficiază de o
definiţie clară şi ficare ţară a avut o abordare particulară. Există totuşi două mari categorii:
dreptul la cultură şi dreptul la creativitate (actul artistic). În ce priveşte prima categorie, au fost

4
Definiţia “glocalului” din dicţionarul Metapolis, pag. 264-265

10 | P a g e
definite o serie de drepturi ca: dreptul de participare la viaţa culturală, dreptul la patrimoniu
cultural, dreptul de a dezvolta si proteja cultura, respectul faţă de cultura si autonomia sa, dreptul
la libera alegere a identităţii culturale, dreptul de a proteja produse culturale, semnificaţii, derptul
5
de a se implica în formularea politicilor culturale etc.. Stamatopoulou afirma că drepturile
culturale sunt vitale pentru fiecare individ în parte, dar în special sunt adresate minorităţilor.
Grupuri sociale vulnerabile şi deseori marginalizate, minorităţile găsesc „cultura” ca un
refugiu şi o motivaţie.
Deşi, cum spuneam drepturile culturale sunt asociate în special cu minorităţile , ar trebui văzute
ca dreptul fiecărui individ în parte, ca nu cumva – deşi având cele mai bune intenţii – efectul să
fie exact invers, conducând la marginalizare şi formare a ghetourilor.
O problema majoră care reiese din discursul despre drepturi culturale este teama guvernării de a
pierde coerenţa societăţii la nivel naţional. Astfel un stat poate considera un gest inocent
respectarea tradiţiei populare, dar nu şi promovarea limbii minorităţilor în cauză în educaţie şi
media. Acest fenomen creează o experienţă culturală şi o expresie artistică falsă.
Semnificaţia socială şi justificarea politicii culturale derivă dintr-o serie de responsabilităţi şi
libertăţi atât la nivelul individului, cât si la nivelul comunităţii.

5
Dr. Stamatopoulou, in prezent şef al Forumului ONU pe probleme de indigeni, este activă în dezbaterile -privind
drepturile culturale

11 | P a g e
Schema prezentată6 punctează o serie de cuvinte cheie şi precondiţii în formularea politicilor
culturale. Astfel reponsabilităţile aduc în prim plan identitatea culturală, participarea, patrimoniul
cultural, infrastructura, accesibilitatea.

Heterogenizare .Omogenizare.Hibridizare
Dinamica acestui fenomen oferă atât oportunităţi cât şi ameninţări în domeniul culturii. Există
câteva teorii contemporane cu privire la impactul acestuia, care aduc în discuţie o serie de
termeni : heterogenizare culturală (creşterea varietăţii şi diversităţii produselor culturale),
omogenizare culturală (ameninţarea culturilor locale de către modele vestice- americane),
hibridizarea culturii (efect al amestecului de culturi).
Exploatarea diversităţii culturale, promovarea înţelegerii reciproce, respectarea grupurilor
diverse ale unei comunităţi, sunt văzute ca metode de valorificare a potenţialului local şi de
evitare a conflcitelor în aşezările care se confruntă cu această diversitate. În acest context, în care
fiecare dintre grupuri este preocupate de păstrarea identităţii lui, este deosebit de util conceptul
de hibridizare. „Hibridizarea, ca proces intersecţional şi tranzacţional facilitează tranziţia de la
multiculturalism la interculturalism”. 7
Diversitatea culturala, rezultată în urma migraţiei popoareleor şi dinamicii graniţelor, se referă la
diferenţe în comporatmente, tradiţii, obiceiuri, limbaj, mod de viaţă, mentalităţi, etc. Conform
Declaraţei Unesco a diveristpţii culturale, cultura apare în diferite ipostaze de-a lungul timpului
şi pe teritorii diferite şi se manifestă sub forma unicităţii şi pluralităţii identităţilor grupurilor ţi
societăţilor care alcătuiesc rasa umană. Ca sursă de schimburi şi creativitare, diversitatea
culturală este necesră pentru rasa umană cum este necesară biodiveristatea pentru natură.8
Conform convenţiei, diversitatea culturală este vazută ca un un factor pentru dezvoltare.
Hibridizarea este rezulatul unor procese socio-cultural (care există separat), care se combină
pentru a genera noi structuri,obiecte şi procese. Idei şi procese hibride sunt metode de a
recunoaşte ceva diferit şi metode de a combate tensiunile cauzate de diferenţe.

6
Fair culture? pag 36
7
“Hybrid cultures”- N. Garcia Canclini,Paidos Barcelona, 2001
8
Declaraţia Diversităţii culturale, UNESCO

12 | P a g e
Patrimoniul este considerat ca un aspect esenţial al identităţii unei comunităţi.9 Însă
comercializarea acestui bun poate avea efecte drastice asupra cadrului cultural, constituind un
impediment pentru dezvoltare, deoarece se pierde tocmai specifcul care a dus la creşterea
interesului pentru elementele de patrimoniu.

1.2. Context:
1. 2. 1. A b o r d a r e l a n i v e l g l o b a l , e u r o p e a n (t r a t a t e , d o c u m e n t e)
DOCUMENTE
DECLARAŢIA UNIVERSALĂ UNESCO PRIVIND DIVERSITATEA CULTURALĂ
CONVENŢIA UNESCO PRIVIND PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DIVERSITĂŢII ŞI EXPRESIEI
CULTURALE
COMPENDIUM PENTRU POLITICI CULTURALE ŞI TENDINŢE ÎN EUROPA, BUDAPESTA 2006
ÎMPĂRŢIND DIVERSITATEA, ABORDĂRI NAŢIONALE PRIVIND DIALOGUL INTERCULTURAL ÎN
EUROPA, 2008
RAPORT PRIVIND IMPOTANŢA INVESTIRII ÎN DIVERSITATE CULTURALĂ ŞI DIALOG
INTERCULTURAL
AGENDA EUROPEANĂ PENTRU CULTURĂ ÎNTR-O LUME GLOBALIZATĂ, BRUSELLES, 2007
Încearcă să găsească legăturile dintre lumea europeană (şi diversitatea culturală de care este
caracterizată) şi cultură în contextul globalizării, contribuţia Uniunii Europene la viaţa culturală
şi să propună parteneri şi metode în vederea cooperării dintre cele două.

DIVERSITATE CULTURALĂ ŞI SOCIALĂ ÎN EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST, FACTORI NOI ŞI VECHI,

PRAGA, 2004
EUROPA CA PROIECT CULTURAL, 2002-2004
POLITICI LOCALE PENTRU DIVERSITATE CULTURALĂ, INSTITUTUL PENTRU CULTURA
BARCELONE, 2006

CONVENŢIA DESPRE VALOAREA PATRIMONIULUI CULTURAL PENTRU SOCIETATE, Faro, 2005

Convenţia stabileşte norme de protectie a patrimoniului cultural şi imporatnţa acestuia pentru
societate.Acesta convenţie incerce să găsesscaă răspunsuri la diferite probleme: cui si de ce îi

9
“Cultural heritages as reflexive traditions”- Ulrich Kockel, Mairead Nic Craith, editura Palgrave
Macmillan2007

13 | P a g e
este transmis patrimoniul. Se bazeasză pe ideea că patrimoniul cultural poate facilita participarea
societăţii la viaţa culturală.Patrimoniul este văzut atât ca resursă de dezvoltare socială prin
creşterea diversităţii culturale şi a promovării dialogului intercultural, cât şi ca model de
dezvoltare economică bazat pe principiile dezvoltării durabile.

CONVENŢIE PENTRU SALVGARDAREA PATRIMONIULUI CULTURAL IMATERIAL, PARIS 2003

EXPERIENŢA DIVERSITĂŢII CULTURALE ÎN ŢĂRILE MEMBRE ALE FORUMULUI EUROPEAN
PENTRU ARTE ŞI PATRIMONIU, 2007
APA ŞI DIVERSITATEA CULTURALĂ, UNESCO, 2003, KYOTO
CONVENŢIA EUROPEANĂ A PEISAJULUI, FLORENŢA 2007
PROGRAMUL ESPON TEDI (TERRITORIAL DIVERSITY)
PRINCIPII, VALORI ENUNŢATE, PROMOVATE ŞI ÎNCURAJATE DE DOCUMENTELE ŞI
ORGANIZAŢIILE NAŢIONALE SI ALE UNIUNII EUROPENE

EUROREG
Este o organizaţie care studiază efectele integrării europene asupra statelor ce se confruntă cu
problema minorităţilor (activizăţi economice, contribuţia la cultură, drepturiale minorităţilor,
etc.)
ECOVAST10
Este o asociaţie înfiinţată în 1984 care are ca obiectiv oferirea comunităţilor rurale a unor
condiţii de viaţă mai bune (vitalitate economică, socilă şi culturală) şi de a proteja patrimoniul
cultural European.
Dintre proeictele iniţiate de ECOVAST, enumerăm Heritage Trails project, Slovenia,Slovacia şi
Bulgaria,proiectul Reţeaua Wine Traditions (WITRANET), Transnational Woodland Industries
Group (TWIG).

10
“Integrated rural community development” Joan Asby, Birgitta Wiberg, Staffan Bond,
Howard Brindley, Michael Dower, and Janos Karasz -, iunie 2000

14 | P a g e
VALORI, PRINCIPII ENUN ATE DE PRINCIPALELE DOCUMENTE I ORGANIZA II EUROPENE I
NA IONALE – CONCLUZII
Valorile, scopurile patrimoniului cultural : identitate, apartenenţă, înţelegere, coeziune,
creativitate, o coexistenţă armonioasă în comunitate
Susţinere a patrimoniului cultural prin: responsabillitate, dezvoltare durabilă, menţinerea
tradiţiilor, reglementări specifice fiecărui element de patrmoniu
Patrimoniu cultural ca factor de dezvotare prin: folosirea potenţialului economic al acestuia,
promovare, exploatare fără a afecta valorile

Indicatori
SCALA DISTANTEI SOCIALE – BOGARDUS (1925), reprezintă una dintre iniţiativele timpurii de
măsurare a sentimentelor unei persoane faţă de diferite grupuri etnice. El a propus şapte grade de
acceptare socială materializate prin relaţii de rudenie, de vecinătate, dar şi acceptare ideii de a
munci împreună sau admiterea ca cetăţean. Asftel metoda implică stabilirea de către subiecţi a
unei distanţe faţă de diferite naţionalităţi. Ulterior , Katz si Braly (1933) au punctat că aceasta
metodă poate conduce la raspunsuri stereotip, influenţate cu foarte mare uşurinţă de prejudecăţile
existente faţă de anumite grupuri sociale (mulţi dintre subiecţi nici nu au intrat în contact cu
reprezentanţi ai etniilor respective, dar au optat pentru o caracterizare general acceptată).
Au existat diferite modalităţi de dimensionare a acestui fenomen. Indexul de fracţionalizare
etnică11 (James D. Fearon, 2003) , reluat actualizat permanent (în funcţie de datele oferite de
recensăminte) şi nuanţat în ansamblu de introducerea indexului de fracţionalizare lingvistică şi
religioasă (Alberto Alesina12) au semnalat corelaţii interesante între valori mari ale indexului de
fracţionalizare şi indicatori ce reflectă creştere economică scăzută, performanţe slabe ale
instituţiilor şi politici publice ineficiente.
Colin Mercer13 punctează necesitatea dezvoltării unor indicatori culturali, spunand că aceştia
reprezintă mai mult decat nişte simple date statistice si o materializarea a politicii culturale, ci şi
un pas înainte spre implemtare. Desigur nu există niste indicatori culturali universali, diferind de
11
probabilitatea ca două persoane alese aleator din populaţia unei ţări să aparţină unor grupuri etnice diferite
12
Studiul “Fractialization” realizat de echipa A. Alesina.–A. Devleeschauwer – W. Easterly – S. Kurlat.– R.
Wacziarg, Journal of Economic Growth, 2003, vol. 8, pp. 155-194
13
Cercetator, analist si consilier in materie de politici, interesat de: industriile culturale şi creative, cartografiere
culturale şi planificarea, dezvoltarea culturală, de management şi de cooperare, culturale şi de indicatori statistici,
Creativitate în economie cultural

15 | P a g e
la o ţară la alta sau de context. Conform spuselor lui Mercer ar exista patru categorii de
indicatori:
1. Vitalitataea şi diversitatea culturală ( economie, producţie, educaţie, forţa de muncă)
Indicatorii din acest grup evaluează sustenabilitatea economiei culturale şi felul în care
mobiliataea şi diversitatea resurselor culturale contribuie în final la creşterea calităţii
vieţii
2. Acces, participare şi consum cultural (orientare socială, infrastructură)
Indicatorii din aceasta categorie măsoară oportunitatile şi constrângerile din punctul de
vedere al utilizatorului, consumatorului (evaluare demografică a utilizatorilor şi non-
utilizatorilor de resurse culturale)
3. Cultura, stil de viata si identitate (orientare personală, utilizatori de produse culturale)
Aceste set indicatori evaluează în ce măsura capitalul şi resursele culturale pot constitui
sau contribui la formarea diferitelor stiluri de viaţă şi identităţi. Aceasta implica
conştientizarea existentei sub-culturilor, neglijate de politicile culturale actuale
4. Cultură, etică, guvernanţă şi comportament (calitatea vieţii, politic, etic, moral)
Acestă categorie urmăreşte modul în care resursele culturale contribuie la formarea
caracterelor atât a indivizilor cât şi a colectivităţii, respectiv contribuţia acestora la
coeziunea comunităţii, incluziunea şi excluziunea socială;

Indexul Diversitatii Culturale

Au existat o serie de iniţiative în ceea ce priveşte măsurarrea diversităţii (ex. Iniţiativa
Comisiei Europene - „Towards an international instrument on cultural diversity”, 2003)
.ERICards14 şi Consiliul Europei au dezvoltat un cadru pentru indicatorii privind diversitatea
culturală, coeziunea socială şi dialogul intercultural (2005). Există asfel zece categorii de
indicatori: 1. indicatori generali privind diversitatea culturală (concepte, drepturi culturale
etc), 2.indicatori de conţinut, 3.indicatori etno-culturali (diversitate lingvistică, drepturi
culturale, egalitate etc.), 4.indicatori generali privind coeziunea socială (toleranţă,
reciprocitate, atonomie, participare, calitatea vieţii), 5.indicatori generali privind dialogul

14
European Institute for Comparative Cultural Research

16 | P a g e
cultural (grupuri minoritare naţionale, imigrare etc.), 6.dialog intercultural – indicatori privind
guvernanţa (reţele de cooperare inter-guvernamentale, mecanisme de participare, actori etc.), 7.
dialog intercultural – indicatori privind măsurile şi politicile culturale, 8. dialog intercultural –
arta si educaţie, 9. dialog intercultural – pluralism în media, 10. dialog intercultural – acces şi
participare la viaţa culturală.
In România se operează în continuare cu „Barometrul cultural”. Nu există date şi
indicatori suficienţi privind diversitatea culturală, iar necesitatea extinderii evaluării culturii şi
implicit a diversităţii culturale este absolut necesară.

1. 2. 2. D i m e n s i u n e a p o l i t i c i l o r c u l t u r a l e î n R o m â n i a

• Programele de punere în valoare a patrimoniului cultural, de conservare şi

restaurare a monumentelor istorice reprezintă o prioritate în cadrul politicilor
culturale din România;
În România, problema este că în continuare ne concentrăm eforturile pe intervenţii
punctuale şi devine uneori aproape imposibil să ne imaginăm, cu nivelul actual de dezvoltare al
ţării şi suportul economico-financiar necesar, vectorii unei dezvoltări viitoare. Pe de altă parte
este o nevoie acută de organizare, un plan care să nu aibă în vedere numai prezenţa culturală
românească sub forma târgurilor, expoziţiilor, evenimentelor în general, ci anticiparea unor
centre de interes cultural şi concentrarea tuturor mijloacelor asupra a ceea ce este cu adevărat
semnificativ pentru cultura noastră.
Prioritatea politicilor culturale româneşti (după 1996) este patrimoniul şi foarte multe din
iniţiative s-au focalizat pe această direcţie. Această atitudine (programe speciale pentru
protejarea, restaurarea, conservarea monumentelor de patrimoniu, pentru prezervarea siturilor
istorice) este justificată ţinând cont de starea în care se află valorile noastre culturale. Au existat
rapoarte ale unor experţi europeni (-Politica culturală în România. Raport al unui grup de
experţi europeni [Cultural Policy in Romania. Report on an European group of experts],
preşedinte: Terry SANDELL, raportor: Jacques RENARD, Programul european de evaluare a
politicilor culturale în România, October 1999) cu privire la politicile culturale în România, care
exprimă însă rezerve faţă de selectarea acestei priorităţi. remarcând că nu se înţelege motivaţia

17 | P a g e
pentru care alte priorităţi sunt defavorizate (sectorul creaţiei). Acestea constituie o analiză destul
de clară şi corectă a situaţiei actuale, schiţând şi câteva din direcţiile pe care ar urma să se
dezvolte reforma instituţională din domeniul culturii, în România. Totodată, ele permit şi o
comparare cu politicile culturale aplicate de celelalte state europene. Se poate constata, de
exemplu, că România tinde să se apropie de modelul ţărilor nordice, în care se încearcă
descentralizarea instituţiilor culturale şi responsabilizarea autorităţilor administraţiei publice
locale, reducerea personalului administrativ şi implicarea specialiştilor în evaluarea actului
cultural.
Fundamentul teoretic constă în intervenţii la diferite seminarii şi workshop-uri (Mosaic -
1998/2000, iniţiat de Consiliul Europei, Asociaţia ECUMEST). În 2000 a fost iniţiat Forumul
Cultural şi continuat în 2002 sub titlul de Forumul Cultural Naţional. În paralel existau şi
instituţiile artistice (ex. centrul internaţional de artă contemporană - CIAC). Cu excepţia unor
studii realizate de IMAS (1999), Fundaţia Concept (2000) şi ARCULT (2002), iniţiativele
culturale aproape că lipsesc din peisajul urban. În prezent, accesul la diferite analize comparative
şi introducerea termenului de „management cultural” pun bazele unei strategii în acest domeniu.

Organizatii, asociatii, autoritati in Romania care trateaza diversitatea culturala

ORGANIZAŢII, INSTITUTII
UNESCO
CENTRUL DE STUDII I CERCETĂRI ÎN DOMENIUL CULTURII
Infiinţat în 2005, CSCDC, instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii, Cultelor şi
Patrimoniului Naţional, contribuie la elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice
din domeniul culturii.

CENTRUL DE RESURSE PENTRU DIVERSITATEA ETNOCULTURALĂ

„Misiunea Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală este de a contribui la
construcţia democratiei in România prin ameliorarea climatului interetnic şi promovarea
principiilor echităţii si pacii etnoculturale.”
CRDE contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor etnice punând în valoare diversitatea.
CRDE realizează sau promovează proiecte care vizează diferitele aspecte ale acomodării
diversităţii etnoculturale: buna guvernare a comunităţilor multietnice, îmbunătăţirea relaţiilor

18 | P a g e
etnice prin activităţi de dezvoltare comunitară, cercetare şi documentare privind minorităţile
naţionale, educaţie multiculturală, dialog interetnic.

SERVICIULUI MINORITATILOR CULTURALE din cadrul MINISTERULUI CULTURII SI CULTELOR

opereaza cu urmatoarele domenii culturale in ce priveste minoritatile:

- cercetare, istorică, etnologică, etnoculturală
- memorialistică, aniversări, comemorări
- conservarea, dezvoltarea şi punerea în valoare a identităţii culturale şi lingvistice
- protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional mobil şi imobil
- cooperare interculturală externă

ECUMEST - asociaţie culturală, al cărei scop este intermedierea şi acompanierea proceselor de

acces , diversitate şi participare culturală, pentru emanciparea instituţională a sectorului culturii
în Romania şi în Europa centrală şi de est.
Este membră a unor retele culturale ca : IETM - Informal European Theatre Meeting, INCD -
International Network on Cultural Diversity, Balkan Express
Activităţi : „politici culturale, cooperare culturală internaţională şi integrare europeană: către un
spaţiu public european, susţinerea creativităţii”

Lucrarea „SECTORUL CULTURAL DIN ROMANIA. INFRASTRUCTURA. RESURSE.

CONSUM” prezintă situaţia sectorului cultural, prin prisma parametrilor infrastructură, resurse,
consum şi îşi propune crearea unui instrument de lucru util (cu o structură modulară – un nucleu
principal orientat pe niste micro-zone ale sectorului cultural - biblioteci, muzee, cinema, instituţii
de spectacol, suplimentat de alte directii – industrii creative turism cultural, cultură scrisa) pentru
mai multe categorii de utilizatori, acest “barometru cultural” cuprinzând informaţii din mai multe
paliere de analiza (judeţean, regional, local). Astfel îşi propune:
• Măsurarea gradului de adecvare a infrastructurii de distributiea bunurilor culturale la
nevoile populaţiei.
• Măsurarea consumului şi participării culturale.

19 | P a g e
 • Măsurarea nevoilor culturale ale populaţiei pe tipurile de industrii culturale, creative şi de
entertainment.

Orice modalitate de valorificare a culturii , respectiv a diversităţii culturale implică o

îmbunataţire a infrastructurii culturale, o creştere a resurselor culturale şi a consumului cultural.

Analiza comparativă cu alte ţări din Europa

şi trasarea unor ierarhii ale componenţelor vieţii culturale a întâmpinat dificultăţi în compararea
domeniilor culturale cu denumiri variabile de la o ţară la alta. Indicele vieţii culturale15
(indicele infrastructurii culturale, indicele producţiei culturale, indicele consumului cultural),
completarea, evaluare si contextualizarea datelor oficiale INS (prezentate in capitolul 1) prin
intermediul cercetării sociologice de tip barometru sunt principalele instrumente de operare
pentru conturarea unei imagini cât mai apropiate de realitate.
Printre problemele abordate este sesizată şi diferenţele urban – rural, rolul dar şi starea actuala a
instituţiei căminului cultural. Importanţa vieţii culturale în mediul rural este sesizat şi de Sandu
Dumitru, susţinând aportul semnificativ al patrimoniului cultural rural (material şi imaterial) în
ce preveşte conturarea indentităţii culturale a unei regiuni, arie culturala, judeţ.
Conturarea unei tipologii de consumatori şi comportamente culturale devine semnificativă pentru
elaborarea unui diagnostic destul de îngrijorator a cererii culturale contemporane în România.

1.3. P r e z e n t a r e a p r o b l e m e i
În Europa există aproximativ 337 de comunităţi minoritare recunoscute oficial de autorităţile
statelor respective, România, cu cele 18 de grupuri minoritare reprezentate în Parlament,
respectiv cele 23 de categorii identitare înregistrate de recensământ ocupă locul trei – după
Federaţia Rusă, cu 45 minorităţi naţionale recunoscute şi Ucraina, cu 23 – în ierarhia ţărilor cu

15
Indicele vietii culturale – cuprinde indicatori ai disponibilitatii, ai participarii si productiei resurselor culturale intr-
o masurare compozita15 - definitie prezentata in lucrarea SECTORUL CULTURAL DIN ROMANIA.
INFRASTRUCTURA.RESURSE.CONSUM , Capitolul 2 – “Evolutia sectorului cultural in Romania (1995-2005),
pag 46

20 | P a g e
număr semnificativ de minorităţi16. In baza acestei realitati, Romania se poate numara printre
tarile care a intreprins o seria de masuri in sprijinirea minoritatilor (acte normative- aprox 200,
institutii de stat sau servicii in cadrul acestora , fonduri pentru sprijinirea organizatiilor).
În momentul de faţă nu există politici europene pentru aceste minorităţi. Politica de coeziune nu
face referire la minorităţi. Există însa preocupări în acest sens concretizate doar prin enunţarea
unor documente şi cărţi care definesc metode şi norme pentru protejarea minorităţilor şi care
susţin fenomenzul de descentralizare . (care sunt alea (pg. 45) Discursul european este momentan
normativ, prin enunţatea unor principii în numeroase tratate şi carte.
Singura intervenţie bugetară a Comiesiei Uniunii Europene pentru minorităţi constă în referirea
acestora în cadrul categoriei privind Educaţia, unde se încurajează protecţia şi promovarea
„limbilor regionale şi minoritare”. S-a înfiinţat atunci (în 1983) un buget pentru limbile pe cale
de dispariţie, care a fost desfiinţat în 1998. Au fost reintroduse în anul 2001, Anul European al
Limbilor, ca urmare a intenţiei de a încuraja diversitatea lingvistică.

Pentru cine este o problemă?

Miza adevarată a diversitatii culturale este asigurarea supravieţuirii culturale (cultural survival
sau survivance – Charles Taylor, 1992) a comunităţilor minoritare. În consecinţă,
marginalizarea sau ignorarea acestei realităţii are implicatii şi devine o „problemă” atât la
nivel local (comunitate ), regional si naţional.
Minoritate- grup autodefinit de persoane care au în comun aparteneţa la un limbaj istoric şi la
o cultură proprii şi particulare unei regiuni geografice fără a beneficia însă de un stat al lor.17

C a u z e (f a c t o r i g e o g r a f i c i , i s t o r i c i , p o l i t i c i , e c o n o m i c i )
O pistă de pornire în ce priveşte factorii determinanţi ai acestui fenomen, cu implicaţii deosebite
la nivel de politici culturale, este disticnţia între:

16
Datele au fost preluate din lucrarea “ POLITICI DE INTEGRARE A MINORITĂŢILOR NAŢIONALE DIN
ROMÂNIA. ASPECTE LEGALE ŞI INSTITUŢIONALE ÎNTR-O PERSPECTIVĂ COMPARATĂ”, Cluj-
Napoca, Fundaţia CRDE, 2008
17
EUROREG –„Cercetare în ştiinţe sociale şi umanitare- Schimbarea intereselor şi identităţilor în regiunile
europene de graniţă, ploitici ale Uniunii Europene, minot’rităţi etnice şi transformări socio-politice „, iulie 2005,
Raport al Comisiei Europene

21 | P a g e
 • diversitate cu rădăcini istorice, reperezentată de existenta unorcomunităţi cu o
anumita tradiţie la nivel naţional („minorităţi natţonale”) , concentrate teritorial
• diversitatea ca rezultat a unui fenomen migraţional, care produce practic nişte
grupuri etnice.
În primul caz , divesitatea de perspectivă şi relaţia cu teritoriul determină crearea unui mediu
competitiv în ce priveşte dominarea spaţiului cultural. Această relaţie de competiţie dusă la
extrem se transformă în conflict şi devine complet neproductivă.
În al doilea caz, componenţa de mobilizare a multiculturalismului aferent nu înregistrează
schimbări esenţiale în cadrul sistemului de valori ci doar deschiderea si diversificarea spaţiului
cultural comun.
Efecte
a.Tipuri de relaţii identificate la nivelul unei societăţi multiculturale între grupurile sociale
minoritare: de cooperare, de competiţie, de conflict
La nivel european sunt considerate extrem de importante atât recunoaşterea cât şi conştientizarea
identităţilor şi diferenţelor dintre culturi, încercând să se realizeze o imbogăţire a dialogului
intercultural. Zonele cu diversitate culturală (în sensul prezenţei într-un anumit teritoriu a mai
multor etnii si modele culturale) presupun existenţa diferitelor forme de dialog, intensificarea
capitalului relational între diferite grupuri sociale şi, în cel mai fericit caz, o încercare de
inţelegere reciprocă, dincolo de avantajele economice. Spunem în cel mai fericit caz pentru că
diversitatea culturală la nivelul unui teritoriu stabilit poate genera dimpotrivă conflicte sociale şi
caracteristica distinctivă a teritoriului (prezenta multiculturalităţii) să devină orice altceva decât
un element de polarizare culturală.
Identitatea culturală la ambele niveluri – naţional şi internaţional – rămâne una din principalele
necesităţi psihologice şi spirituale. Imposibilitatea de a-şi putea păstra propria identitate, conduce
în mod automat şi de altfel firesc, la conflicte în interiorul unei societăţi, sau în cadrul societăţilor
dintr-o anumită regiune.
b. Tipuri de abordări la nivel de politici culturale
1. NOUA EXPERIENTA / „NEW EXPERIENCE” – ideologii bazate pe egaliatate între naţiuni şi

minorităţi prin negarea diversităţii pe cât posibil şi promovarea unor valori comune
standadardizate

22 | P a g e
2. TENDINTA CONSTRUCTIVISTA/ „CONSTRUCTIVIST TENDENCY” – politici culturale socialiste –

crearea unei „noi culturi integrative” şi un nou individ; reminescenţe ale acestui tip de abordare
există şi în prezent materializate în politicile culturale concentrate pe probleme de indentitate (în
special afirmarea valorilor culturale naţionale şi minoritare) şi deconstrucţia abordărilor de tip
socialist. Noile direcţii DE-CONSTRUCTIVISTE se concentrează spre pe revitalizarea valorilor
cultutale din trecut, dialog limitat cu alte culturi, intoleranţă faţă de alte valori.
3. DEZINTEGRARE CONCEPTUALA/ „CONCEPTUAL DISINTEGRATION” – politicile culturale se

indreaptă către probleme de identitate, schimbarea identităţilor şi văd diversificarea culturală ca

o provocare dominantă. Concentrarea pe conturarea identităţii conduce la interpretarea
diversităţii culturale ca o importantă realizare a unei anumite culturi si mai puţin spre toleranţă a
acestei diversităţii în cadrul altor culturi.
4. LIPSA UNOR CONCEPTE COMUNE ŞI A CUNOAŞTERII CULTURII – lipsa unor concpete standard

şi o bună cunoaştere a propriei culturi.

5. INTERESE DIFERITE / „SPLIT INTERESTS” – interese orientate în două direcţii diferite: 1- către

nivele locale de diversificare (etnii, naţional, clasă socială etc.) si 2- către integrarea în tendinţele
europene. Astfel valorile culturale tradiţionale îşi pierd puternic din intensitate în favoarea unui
acces facil în viaţa culturală europeană ţi dialog cultural global.
6. MARGINALIZAREA STANDARDELOR/ „ MARGINALISATION OF STANDARDS” – marginalizarea

culturilor minorităţilor şi operarea cu tipuri europene standard la nivel local.

7. EXTRAPOLAREA POLITICILOR CULTURALE „EXTRAPOLATION OF CULTURAL POLICIES” - în

cadrul programului „EUROPEAN PROGRAM OF NATIONAL CULTURAL POLICY REVIEWS”

lansat de Consiliul Europei, s-au clarificat şi armonizat metodologiile de operare, respectiv a fost
tratată şi problema de-standardizarii şi promovării diversităţii culturale
8. VALORI LOCALE VS STANDARDE GLOBALE/ „LOCAL VALUES VERSUS GLOBAL STANDARDS”
În consecinţă la nivel naţional se contureaza o serie direcţii de acţiune cu privire la fenomenul
diversităţii culturale:
a. Marginalizarea problemei în Albania, Serbia, Monte Negro
b. Tratamentul diferit a diferitelor minorităţi în Slovenia - minorităţile cu tradiţie (italieni,
ungari ) sunt privilegiate faţă de noile minoritati (croaţi, sârbi)

23 | P a g e
 c. Acceptare formală a standardelor europene şi practici non-transparente –ex. România,
Bulgaria, Grecia

S c e n a r i u i f n o t
Minorităţile etnice dispun de un foarte larg patrimoniu şi o mare diversitate de resurse culturală.
Ele se confrunta cu probleme legate de asimilare, de incluziune, aparteneţă la o cultură straină de
a lor, încercând în acelaşi timp să îşi menţină identitatea.
Arealele slab dezvoltate dispun de resurse limitate pentru a se sustine. De aceea este important ca
elementele culturale specifice fiecarei minorităţi sau grup etnic de care dispun aceste aşezări să
fie exploatate pentru a completa harta identităţii arealului respectiv şi transformarea lui dintr-un
simplu spatiu comun într-un spaţiu cultural.
Sacrificiul extrem în cazul intervenţiilor eronate sau ignorării unor fapte reale este pierderea
identităţii culturale a „locului”.

1.3.Rolul politicilor culturale, respectiv a diversităţii culturale în procesul de dezvoltare si

revitalizare la nivel naţional, regional, local
• Proiectele culturale joacă un rol din ce în ce mai important începând cu 1980, dar
recentele strategii se bazează pe proiecte şi programe, de capital redus şi în special pe
rolul culturii si artelor in revitalizarea urbană.
• În acest subcapitol ne vom opri la o serie de calităţi ale programelor bazate pe
valorificarea culturii , care fac posibil răspunsul la nevoile locale.

Pentru un oraş de
talie mica, introducerea
unei astfel de strategii
bazate pe politici culturale
rămâne o adevărată
provocare, dar nu şi
imposibilă.

Cât despre
obiectivele naţionale o
regenerare economică presupune încurajarea turismului cultural atât în nucleul generator, cât şi
în aria lui de influenţă. Alături de coeziunea socială, cultura si arta conturează şi distinge „brand-
ul „ unui areal faţă de celelalte.

24 | P a g e
 Dialogul şi participarea comunităţii în acest proces de revitalizare prin cultura si artă sunt
esenţiale, iar evenimentele culturale creează o memorie colectivă şi o comemorare celor
speciale.
Arta deschisă publicului devine un agent al exprimării, interpretării şi negocierii. Ea
aduce în discuţie o serie de probleme ale societăţii şi îşi educă publicul prin căi inovatoare. Când
artele devin o organizaţie puternică într-o comunitate, mediul educaţional este îmbunătăţit şi
oamenii devin motivaţi cu privire la participarea lor la evenimente, acţiuni.
Cultura şi arta devin importante instrumente de mobilizare a comunităţii în diferite
activităţi, prin faptul că poate capta interesul, curiozitatea sau chiar energia cu privire la
schimbare.
Cu privire la generaţiile implicate în astfel de iniţiative, pot funcţiona foarte bine în
dialogul cu tineretul. Uneori este singura modalitate de a-i antrena în diferite programe de acest
tip.
În acelaşi timp, echipele de specialişti, văd potenţialul uman ca lucrul cel mai de preţ. Ei
acceptă ca un mediu creativ, în care există coeziunea socială şi o anume calitate a vieţii în
general, cetăţenii plini de imaginaţie şi încredere îşi folosesc la maxim potenţialul. Drept
urmare s-au îndreptat spre artă, mergând pe un mecanism de implicare a individului în procesul
de dezvoltare a societăţii.
Prin urmare, viabilitatea politicilor culturale este determinată în mod esenţial de o
abordare holistică, inter-sectorială, în care politicile specific culturale se împletesc cu politicile
economice, financiar-fiscale, educative şi sociale, realizându-se astfel politici de dezvoltare
integrate şi coerente.
Vis a vis de diversitate culturala, directiile de actiune ale politicilor culturale se indreapta
practic catre doua directii majore –PATRIMONIU CULTURAL SI EVENIMENT
Modalitatile de materializare a diversitatilor culturale sunt:
1. PATRIMONIU CULTURAL MATERIAL (patrimoniu construit elemente separate sau
ansambluri, arheologic, artefacte ca cimitire, mori, poduri, etc.)
2. PATRIMONIU CULTURAL IMATERIAL (istoric, folclor, lingvistică, tradiţii, dansuri, cântece,

religie, gastronomic, meşteşuguri, produse specifice, industrii specifice, tehnologii specifice)

25 | P a g e
 3. PEISAJELE CULTURALE reprezinta conform definitiei peisaje particulate în care se
manifestă interactiunile între oameni si mediul în care trăiesc, de-a lungul timpului.
Valori culturale, sunt acele atribute ale peisajului cultural care reflectă sisteme de
valori(umane).
Tipuri de peisaje culturale
Peisaje culturale amenajate- grădini, parcuri, peisaje naturale amenajate, îmbunătătite în scop
estetic.
Peisaj evoluat/evolutiv, peisaje care reflectă puternice asociatii cu procese ale vietii omenesti
(acestea pot fi finite sau în evolutie, în curs de desfasurare)
Peisaje asocitae- cu un anumit eveniment istoric sau cu personalităti, fără alte calităti culturale,
si unde sunt putine dovezi ale acestei asocieri.
ICOMOS UK, 2004

Patrimoniu construit reperezinta una din cele mai vulnerabile domenii şi în acelaşi timp
incarcatp de potenţial

Una din cauzele conflictelor inter-etnice este diferenţa între sistemele de valori ale diferitelor
minorităţi. Aceste sisteme de valori devin tangibile şi vizibile prin patrimoniu construit, iar
arhitectura si arta joaca un rol important prin integrarea mesajelor culturale în mediul construit.
Dialogul cultural reprezintă un mecanism prin care diversitatea culturală poate conduce la
cunoaştere, inovaţie, dezvoltarea capitalului social. Acest mecanism este important în special în
cultura vizuală – spaţiul construit. Desigur elementele de patrimoniu pentru polarizarea şi
câştigarea unor anumite teritorii.

Identitatea şi percepţia vizuală a patrimoniului cultural construit

Spaţiul semnificativ este definit de către autor ca fiind spaţiu pentru reflecţie conştientă, iar informaţiile
vizuale capătă o importanţă deosebită în ce priveşte utilizatorii permanenţi ai locului respectiv (locuitorii),
cât şi cei temporari. Astfel in schema de mai jos este analizată dinamica naturii spaţiului şi relaţiile între
„loc” şi „spaţiu”. Fluxul continuu de schimbări în spaţiul construit sunt sesizate atât în spaţiul conştient
(modificări în percepţia vizuală a spaţiului respectiv), dar implicit în spaţiul inconştient (reacţii,

26 | P a g e
sentimente etc.). O intervenţie deliberată în mediul construit, creează un nou spaţiu animat şi transformat
gradat , iar una nepotrivită poate conduce la pierderea identităţii locale şi alienarea culturilor locale.

Schema18 ”CICLUL DINAMIC AL SPATIULUI ARHITECTURAL SI A FORMARII/ DEZVOLTARII

<LOCULUI >”

CAPITOLUL 2
Diversitatea culturala in areale slab dezvoltate

2.1 Tipuri de areale slab dezvoltate

-aşezări cu „ecologii”, condiţii de climă şi geografice extreme, unde accesul este limitat şi
dotările, serviciile insuficiente: zone montane, insulare, mlăştinoase, deşertice
- asezari rurale
-aşezări care se află la o depărtare decât valoarea acceptată la nivel naţional de un centru urban
-zone cu potenţial scăzut: aride, lipsite de apă, cu un grad mare de poluare sau afectate de
poluare, cu activităţi miniere, etc.
-aşezări in care excluziunea socio-politica (pe baza limbii, identităţii) determină, contribuie la
sărăcia unui mare procent al populaţiei

18
Hisham Elkadi, “Whose identity? Valuing the culture built heritage in diverse and tentioned societies”, ITU A\Z,
vol.4, no:1, 45-55, 2007

27 | P a g e
-aşezări care se confruntă cu diferite conflicte, de-a lungul unei mari perioade de timp (conflictul
în sine generează o sărăcie din punct de vedere al resurselor a zonei economice, naturale şi
sociale).

Vom analiza preponderent spatiul rural datorita rolului semnificativ al acestuia in

completarea identitatii culturale a unei societati.
Astfel o parte din studiile de caz din urmatoarele capitole se vor opri asupra unor modalitati
de valorificare diversitatii culturale in mediul rural.

Arealele rurale slab dezvoltate se confrunta cu probleme:

-Sociale: îmbătrânirea popula iei, fenomene de migra ie, în special a tinerilor, izolare,
excluziune sociala, accesul la educaţie, servicii sociale, de sănătate, acces limitat la informaţie,
locuri de muncă limitate
-Economice: sărăcie, lipsa infrastructurii, dependen a de sectorul primar, lipsa unui acces la
servicii, izolare, excluziune sociala
Pericolele la care este supus patrimoniul rural în prezent :pierderea identităţii,presiuni din
exterior, schmibări în modul de via ă specific rural.
Era informaţiei a mai adăugat o categorie a comunităţilor defavorizate: acele comunităţi care nu
au acces la informaţie, fie prin inetrnet, televiziune, radio. Această izolare limiteză posibilităţile
de participare şi exprimare în sfera publică şi nu pot interveni în procesul de decizie asupra
acţiunilor ce se întreprind pentru comunitate sau în alte aspecte ale vieţii comunitare, riscând o
marginalizare politică, socială şi economică. Aceste comunităţi se ghidează dupa o cultură
preponderent orală, obţinându-şi informaţiile din surse cum ar fi: radioul, schimburile de opinii
între localnici, iar principalele activităţi generatoare de interacţiuni sociale sunt: sărbătorile
tradiţionale, bâlciuri, evenimente(nunţi, botezuri, înmormântări), iar alte elemete de propagare a
informaţiei sunt: poeziile, proverbe, poveşti, cântece populare, legende, datini, leacuri transmise
de-a lungul timpului, superstiţii, etc. Acest tip de comunicare a apărut din necesiate, în aşezările
izolate sau mai putţin dezvoltate care nu dispuneau de sisteme de comunicare mai eficiente, care
au fot nevoiete sa îsi transmită pe alte căi informaţiile. Chiar dacă acest sistem de comunicare

28 | P a g e
poate părea deficitar, deţine anumite valori care ar putea fi exploatate în sensul dezvoltării
unei culturi superioare, cu elemete moderne, însă bazată pe valori tradiţionale. 19

2.2 Importanţa diversităţii culturale în dezvoltarea economică şi socială şi în menţinerea

identităţii locale

O dată cu deschiderea graniţelor europene, s-a manifestat o creştere a interesului pentru

descoperirea, cunoaşterea şi aprofundarea unor culturi, etnii, popoare, prin facilitarea accesului
spre teritoriile locuite de aceştia şi prin politicile Uniunii Europene de sprijinire şi încurajare a
divesităţii şi a coeziunii sociale. Există creştere a interesului pentru ceea e este specific.
Conservarea bun comun al unor comunităţi (patrimonial cultural) dă un sens dezvoltării sociale.
În căutatea autencităţii şi ulterior a inovaţiei, omul modern se întoarce la rădăcini, căutând
identitatea în spaţiul rural.
Spaţiile care sunt caracterizate de diversitate prezintă un interes deosebit, deoarece dezvăluie
culturi diferite ce coexistă pe acelaşi teritoriu, interacţionează şi generează noi tipuri de
organizare.
Specific pentru zonele cu diversitate culturală sunt atât elementele caracteristice fiecărui
element în parte, dar în special peisajul cultural care rezultă din hibridizarea culturilor.
Din cauza acestui interes pentru fenomenul respectiv, se recomandă dezvoltarea turismului
(văzută şi ca o alternativă pentru zonele sărace sau defavorizate, izolate, lipsite de resurse, dar
care dispun de alte tipuri de valori cu valenţe turistice). În această situaţie valorificarea
diversităţii culturale se atinge prin întărirea specificului fiecărui element cultural (patrimoniu
material sau imateria, valori etno- culturale, lingvistice) în parte şi protejarea acestora, dar şi prin
încurajarea interacţiunii dintre ele. Astfel, prin efectul sinergiei, valoarea rezultată a
patrimoniului cultural într-un teritoriu divers din punct de vedere cultural este mai mare decât
suma valorilor fiecarui element.
Periferialitatea poate fi transformată din dezavantaj în avantaj, aceleaşi motive care fac un
teritoriu neatractiv pot fi vazute ca avantaje: depărtarea de centre urbane sau alte obiective poate
fi benefică pentru turism prin benefcii pe care le oferă această depărtare: izolarea de lumea

19
“Communication for Isolated and Marginalized Groups Blending the Old and the New”, Silvia Balit
iulie, 2004

29 | P a g e
aglomerată a oraşelor, căutarea unui cadru mai liniştit, bla. Trebuie găsit însă un echilibru între
aceste atribute care pot contribui la dezvoltarea turismului şi aspecte care ţin de accesibilitate,
accesul la servicii şi dotări, pentru a oferi confort turiştilor.
Cerinţele turiştilor au devenit din ce în ce mai rafinate şi sofisticate: aceştia caută în acelaşi timp
confort, diversitate, noutate, izolare.Altă atracţie pentru turişti în aşezătile izolate o reprezintă
multitudinea de elemente de patrimoniu şi experienţa unui stil de viaţă care s-a păstrat intact,
neafectat de trecerea timpului, sau afectat parţial, datorită izolării. Acest fapt atrage însă după
sine o serie de dezavantaje, faptul că acetse comunităţi nu beneficiază de noi tehnologii şi o serie
de alte facilităţi care vin o dată cu inovaţia. Imposibilitatea creării de noi activităţi care sa
genereze profit şi dezvoltare în teritoriu, creare de locuri de munca (lipsa resurselor, a
posibilităţii creării unor activităţi industriale), reprezintă un element de interes pentru turişt
(datorită păstrării intacte a cadrului fizic şi natural), deci o oportunitate pentru dezvoltarea de
activităţi turistice. Astfel, simptomele periferialităţii pot deveni surse de vindecare a problemei
teritoriilor care se confruntă cu ele.
Conform tratatului de la Maastrich din 1992, turismul ar un rol important în reducerea
disparităţilor.
Pin exploatarea calităţilor unor astfel de teritoriu şi dezvoltarea prin turism a lor, se poate crea
însă o noua problemă: aglomerarea şi ajungerea la stuaţia de a nu mai fi atractiv din puct de
vedere turistic (degradarea peisajului şi a mediului, transformarea spaţilui prin adopatea nolior
tehnologii şi pierderea identităţii, exemplu estonia). De aceea trebuie găsită o stare de echilibru.
O dezvolatre a turismului în acste cazuri necesită o implicare şi din partrea comunităţii locale.
În final, prin atingerea obiectivelor enunţate mai sus şi respectarea valorilor enunţate în diverse
documente europene, diversitatea culturală poate fi vazută ca soluţie de dezvoltare economică
şi socială.

2.3 Modalităţi de dezvoltare în zone cu resurse limitate

Valorificarea resurselor specifice locale ale zonelor defavorizate – asezari rurale

În procesul de dezvoltare rurală este important să se găsească un echillibru între agricultura

tradiţională ca principala activitate economică în majoritatea zonelor rurale europene, alte
activităţi rurale şi protejarea naturii. Identitatea locală, potenţialul endogen şi conştientizarea
30 | P a g e
importanţei unei dezvoltări durabile şia protejării mediului devin în acest proces elemente
cheie.20
Se încurajează dezvoltarea unor activităţi bazate pe exploatarea durabilă a produselor rurale şi
care să utilizeze capital uman din mediul rural, diversificarea activităţilor din domeniul
agriculturii, modernizarea elementelor ce ţin de producţie şi exploatare.
Dupa anii 50 Uniunea Europeană a acodat un interes deosebit politicilor de dezvoltare rurală din
cauza urbanizării puternice care a avut loc în acea perioadă şi ca urmare a acesteia a depopulării
nasive a zonelor rurale. Acetse noi măsuri crează oportunităţi pentru exploaterea capitalului
uman din sate, care se îndreaptă în prezent spre urban şi pentru întărirea identităţii locale.
În ciuda unor probleme specifice zonelor periferice cu care se confruntă numeroase aşezări
europene au reuşit să îşi valorifice resursele de care dispun pentru o dezvoltare a turismului,
văzut ca singura alternativă de devoltare pentru situaţiile respective21: North Cape, aflată în
extremitatea de nord a Europei (valori de peisaj natural), Agroturism în Orkney, Bute, Turism
montan în Tarna, Arjeplog.
Comunităţile etnice minoritare dintr-o anumită regiune, datorită specificului şi modului de viaţă
care au elemente distinctive, aduc contribuţii la peisajul cultural al regiunii respective prin:
valori culturale (tradiţii, limbă, artistice, literatură, arhitectură), dar şi contribuţiie conomice
(obiecte de artizanat, activităţi economice). Prin acest schimb se realizează procesul de
hibridizare în urma căruia se crează noi valori şi se îmbogăţeşte viaţa culturală.
Diversitatea etnica se menţine prin conservarea tradiţiilor, obiceiurilor, limbii şi caracteristicilor
fiecărei etnii în parte şi prin accentuarea caracteristicilor comune determinate de convivilaitatea
în acelaşi spaţiu cu o identitate proprie, formată de-a lungul timpului.
Popoarele îşi crează o identitate proprie prin modul în care se adapteză peisajului, climei,
condiţiilor locului şi din modul în care folosesc materialel locale, volume, forme specifice.

Exploatarea patrimoniului architectural

20
“Tourism in the Peripheral Areas of Europe- Case Studies of Tourism in Peripheral Areas”, Proceedings
from an international seminar on Bornholm, Frances Brown , Derek Hall, Septembrie 1997
21
Idem

31 | P a g e
Cea mai bună metodă de a proteja patrimoniul (material şi imaterial) este de a-l integra în
viaţa socială. Clădirile monument sunt protejate în mod optim dacă sunt utilizate, şi în special
dacă au funcţii publice (în felul acesta participa la viaţa socială, iar comunitatea poate profita de
prezenţa lor), tradiţiile, riturile, obiceiurile, viaţa artistica, meşteşugurile unei comunităţi sunt
revitalizate prin integrarea lor în viaţa cotidina şi prin utilizare.
Specificul este dat de modul în care sunt folosite formele,materialele locale pentru a realza
arhitectura, modul în care aşezările, arhitectura şi comuniattea se adapteaza la condiţiile de relief
şi climă, inteacţiunea cu elemente exterioare sau gradul de izolare (care determină gradul de
mixitate al unei culturi, de diversiate a comunităţii, de puritate a stilului, de diversitate a stilurilor
arhitecturale, lingvistică, a tradiţiilor, religioasă, etc.)
Conservarea şi protejarea arhitecturii vernaculare este mărturie a unor practici şi stiluri de viaţă
din trecut, esenţa identităşii culturale şi istorice a unei regiuni, aşezări.
Astfel, în Macedonia- restaurarea arhitecturii vernaculare determină apariţia turismului în zonă,
văzută ca singură metodă de revitalizare economică şi îmbunătăţirii a condiţiilor de viaţă a
regiunii analizate. Alt exemplu de dezvoltare rurală prin turim este valorificarea obiectelor de
arhitectură sacră în Slovacia. 22
Reconvesie funcţională (exemplu: transformarea unei mori în spaţiu expoziţional şi comecial,
Bovey Tracey, Marea Britanie, transformarea unor ferme istorice în unităţi de cazare)
Specifică pentru peisajul cultural rural este arhitectura vernaculară.Un interes deosebit îl prezintă
arhitectura vernaculară a minorităţilor, deoarece conţine elemente noi, putând fi considerată exotică. Ea
reprezintă cea mai vizibilă şi uneopri cea mai trainică amprentă a comunităţlor care s-au perindat pe
un teritoriu de-a lungul timpului. Din acest motiv poate fi considerată o mărturie istorică a zonei
respective. De aceea, regiunile cu diversitate culturală prezintă şi o diversiatate a stilurilor arhitecturale şi
reprezintă un element important de atractivitate turistică.

Agroturismul
Turiştii caută specifcul local în cazul turismului rural. Patrimoniul poate fi un element esenţia al
specificităţii locale. Cazarea se face de obicei în pemsiuni sau unităţi de cazare care să redea cât
mai mult din modul de viaţă specific comunităţii respective. De exemplu, în Anglia cazarea

22
“ FUTUROPA- The rural vernacular habitat,a heritagein our landscape”, Consiliul Europei , nr. 1,
2008

32 | P a g e
turiştiolor se face în unităţi modernizate iar banii din turism se investesc pentru resturarea altor
construcţii, folosind meşteri locali. S-a găsit astfel o metodă de dezvoltare a zonelor şi de oferire
de noi locuri de muncă, atât în domeniul turismului cât şi a meşterilor locali, păstrându-se în
acealaşi timp caracterul zonei. În Italia (Salento) investitorii închiriau locuinţele pe 10 ani, le
dezvoltau, restaurau şi modernizau pentru turism, iar după cei 10 ani proprietarii decideau dacă
păstrează locuinţele în circuitul turistic sal le atribuie alte folosinţe.

Agroturismul în cadrul comunităţilor multietnice reprezintă, ca în cazul multor aşezări rurale un mijloc
de dezvoltare a unei zone prin turism. Turistul poate experimenta, în cadrul unei aşezări multietică
diferite moduri de viaţă şi diferite abordări.

Exploatarea şi valorificarea produselor de artizanat

Produsele de artizanat şi produsele tradiţionale au de cele mai multe ori caracter de unicat şi
prezintă interes tocmai datorită acestui aspect şi deoarece sunt lucrate manual (marea majoritate)
şi prin tehnici specifice,tradiţionale, folosind mijloace învechite, transmise din generaţie în
generaţie.
Exemple: broderiile de dantelă din Croaţia, regiunea de nord, care au devenit un simbol pentru
regiunea Hvar şi acare au devenit o sursă considerabilă de venit, tradiţia veche de câteva secole
de realizare a tapiţeriilor din regiunea Creuse, Franţa, jucăriile de lemn realizate manual în câteva
sate din Croaţia.23
Minorităţile entice au de cele mai multe ori elemente tradiţionale specifice, de aceea li produsele de
artizanat sau meşteşugurile practicate de acestea conţin elemente de noutate. Din acest motive ele pot fi
comercializate cu succes atât la nivel local cât şi naţional sau internaţional, cu condiţia existenţei unei
bune promovări şi a creării unnei mărci recunoscute.

Produse locale şi identităţi locale ca element cheie de dezvoltare locală

Aceste produse şi valori locale ţin de elemente ale patrimoniului imaterial: tradiţii, meşteşuguri,
cântece, povestiri, proverbe, evenimente. Ele pot crea atractivitate turistică prin caracterul unic
pe care îl posedă.

23
Lista Patrimoniului Imaterial UNESCO

33 | P a g e
O bună ilustrare de metode de valorificare şi păstrare a identităţii unei regiuni se regăseşte în
Lista Patrimoniului Intangibil, UNESCO.
Organizarea de evenimente muzicale
Concerte de muzică duduk ) în aer liber. (muzică tradiţională armeniană; se foloseşte un
instrument tradiţional, asemănător cu oboiul; înainte se cânta la diferite evenimente şi serbări
tradiţionale, acum este în pericol de dispariţie . Alte metode de salvare a acestor elemete de
patrimoniu intangibil, imaterial, enunţate în proiectul 11-2006/04-2009: realizarea unor cursuri
speciale de învăţare a acestui tip de muzică, în şcolile provinciale, publicarea unui manual practic
pentru interpreţi şi pentru studenţi, realizarea unui inventar al tradiţiei armeniene duduk şi
organizarea a diferite concerte. Scopul proiectului este de a încuraja perfecţionarea şi menţinerii
în viaţa culturală a interpreţilor de muzică duduk şi de a reînvia interesul pentru muzica duduk
pentru publicul armenian.
Evenimente publice
Comunităţile Garifuna din Honduras, Guatemala, Nicaragua and Belize
Posedă un limbaj propriu, care a rezistat de-a lungul timpului în ciuda discriminărilor comunităţii
Garifuna. Cîntecele conţin elemente specifice africane, iar texetele lor conţin elemete de istorie,
legendă a poporlui, a vieţii de yi cu yi, a obiceiurilor, modului de viaţă. Aceste elemente sunt
dificil de păstart şin cauza caracterului migratoriu al poporului. Modalităţi de salvare: revitalizare
lingvistică, programe de expansiune lexicală, promovarea predării limbilor, învăţării şi
practicării, inventarierea formelor de artă a comunităţii, promovarea festivalurilor regionale
Garifuna.24
Identitatea este poate cea mai puternică a manifestării diversităţii culturale şi condiţia ca aceasta să
existe. De aceea, ea trebuie păstrată, încurajată şi promovată, împreună cutoate elementele ale acestei
identităţi. Pentru ca o comunitate etno-culturală să se detvolte în sensul valorificării patirimoniului
etno-cultural acesta este primul pas. Identitatea comunităţii multiculturale constă din interacţiunea
elementelor specifice fiecărei culture, păstându-şi în acelaşi timp specificul. Valoare unor manifestări
culturale creşte atunci când acestea aparţin unor culture diferite şi împărtpşesc acelaşi spaţiu de
exprimare.

24
Lista Patrimoniului Imaterial UNESCO

34 | P a g e
Crearea unor trasee turistice
Crearea unor trasee turistice, prin includerea în circuitul turistic un numar cât mai mare de
obiective turistice duce la potenţarea dezvoltareării regionale şi teritoriale a aşezărilor, pentru ca
întreaga aşezare să beneficieze de beneficiilr economice aduse de turism. Aceste trasee trebuiesc
puse în legătură cu cel puţin o aşezare urbană, pentru a prelua turişii şi pentru a crea
oportunitatea unei dezvoltări echilibrate, policentrice. Un astfel de proiect îl reprezintă Heritour
(vezi studiu de caz nr. 2) , care realizează, în diferite ţări europene, trasee tematice, pentru a
promova identităţi şi resurse culturale ale zonelor implicate în proiect.
În cazul unei regiunii de diversitate culturală se poate stabilli un traseu cultural care să lege
principalele localităţi: urbane sau rurale ce se constituie ca nucleu al fiecărei etnii în parte.

Crearea unei imaginii a regiunii

Imaginea unei regiuni se poate baza pe elemente de valoare ale unei regiuni: patrimoniu,,
diversitate culturală, arhitectură tradiţională, meşteşuguri şi meserii, elemente de natură şi peisaj,
caracterul oamenilor, identitate regională, multi- culturalism. Pentru promovarea unei regiuni se
realizează pe baza cooperării între actori cu legături directe în regiune, care să aibă cunoştinţe
puetrnice despre zonă, ministerul turismului sau alte autorităţi interesate de dezvoltarea zonei.
Ca primă etapă se realizează întărirea identităţii şi a diverităţii, iar ca a doua etapă
dezvoltarea turistică pe baza valorilor nou create.

Prin evaluarea zonei şi a specificului (în special cultural) şi prin inventarierea elementelor de valoare a
diverităţii culturale, se poate formula un concept de promovare şi nişte elemente constituente ale
imaginii regiunii. Crearea unei mărci a zoeni care să pună accentual pe diveristatea culturală este
pentru evidenţierea şi remarcarea ei la nivel naţional, European, mondial, fiind primul pas în.
Contribuie la creşterea competivităţii.

Activităţi muzeale
Atât cele puctuale de tipul clădirilor muzeu cât şi cele desfăşurate pe suprafeţe mai mari (parcuri,
muzee ale satului) pot fi elemente generatoare de evenimente, activităţi, motoare ale dezvoltării
culturale ale unei zone/regiuni, dar în primul rând simbol al exprimării identităţii unui loc.

35 | P a g e
O iniţiativă de a face cunoscută viaţa rurală a românilor a avut loc în Sibiu, la Muzeu Astra, prin
organizarea unor activităţi designate copililor în cadrul spaţiului Etno Tehno Parc. Proiectul
este foarte important deoarece se adresează copiilor, şi foloseşte pentru aceasta un limbaj
adecvat: -“Activităţi practice: desen, jocuri distractive, jocuri interactive”. Se folosesc puzzle- uri
şi cărţi de colorat ce ilustrează patrimoniul Muzeului în aer liber, precum şi publicaţia “Abecedar
şi Dicţionar Etimologic,- Atelierul celor mici”. Se vor citi poveşti şi istorioare ce surprind
universul magic al morilor, al gospodăriilor ţărăneşti şi al obiectelor tradiţionale.- Atelier de
pictură pe sticlă,- Lecţii de agricultură: la strâns de fân”. Se folosesc unelte tradiţionale în
miniatură,- Să învăţăm să folosim războiul de ţesut, furca şi fusul”.
“Este un spaţiu neconvenţional, în care sunt stimulate deprinderile tehnice, prin jocuri de
asamblare şi construcţie, sunt dezvoltate atât cunoştinţele despre patrimoniul tehnic, cât şi despre
tradiţiile şi obiceiurile poporului roman , un loc în care jocul devine mijloc în procesul de
dezvoltare intelectuală, atitudinală şi aptitudinală.”
Realizarea unor muzee etnografice care să expună obiecte etnografice şi elemente specifice fiecărei
etnii, arhitectura vernaculară diversificată(Proiect Muzeul Satului) din regiunile diverse etno-cultural
este o modalitate de păstrare a identităţii locale şi de păstrare a memoriei collective. Aceste muzee pot
genera diferite activităţi culturale şi evenimente.

Oportunitatea creării unui parc naţional etno-cultural

Poate constitui o metodă optimă de protejare a valorilor existente, prin norme şi elemente de legislaţie
stricte, de încurajare a dezvoltării în regiune (în special a turismului) şi de creşterii a atractivităţii şi
competivităţii regiunii, de întărire a identităţii.

CAPITOLUL 3
Modalitati de aplicare a politicilor culturale privind diversitatea culturala

1.
36 | P a g e
PROIECT: LIVING HERITAGE
LOCATIE: MACEDONIA, REGIUNEA DOLNA REKA

Motivul alegerii
Proiectul prezintă un exemplu concret de valorificare a unor elemente de patrimoniu
immaterial prin organizarea unor evenimente. Aceste activităţi au, pe lângă rorlul de a întări
relaţiile şi legăturile în cadrul comunităţilor multietnice şi de a facilita dialogul între ele şi o
mai bună înţelegere, şi o contribuţie la economia satelor respective prin dezvoltarea
turismului.

În regiunea Dolna Reka oamenii au început să se cunoască mai bine

Multicultutralitate în Dolna
Reka
Proiectul „Costume şi obiceiuri
tradiţionale- Martor etern”
Satele Rostuse şi Bituse,
Macedonia de Vest
Macedoneni (musulmani şi
ortodocşi), albanezi, turci
prin proiectul „Costume şi obiceiuri tradiţionale- Martor etern”. S-au
organizat discuţii şi evenimente în mai multe sate ale regiunii în care
locuitorii erau încurajaţi să participe şi să contribuie cu amintiri ale
lor sau din strămoşi despre tradiţii şi elemente caracteristice ale
comunităţii din care făceau parte. Au fost organizate apoi expoziţii cu
fotografii, costume tradiţionale, desene ale copiilor. Prin această
metodă au fost explicate asemănările şi deosebirile, elementele
carecteristice celor 3 etnii care au participat la proiect. Toate acestea
au fost redate prin materiale promoţionale şi a fost întocmită o
broşură.
Specificul local este cel mai bine reprezenatat în timpul verii, cand
este dezvăluit în cadrul unor evenimnete ca nunţi, botezuri. Alt
element al specificului regiunii este dat de gastronomie, cu elemente
turceşti, albaneze, macadonene. Regiunea conţine şi multe element de
patrimoniu arhitectual religios, precum obiective turistice culturale şi
naturale.

Zilele culturii în Vrapciste Zilele culturii în Vrapciste

Iniţiativa acestui eveniment a porinit de la un grup de tineri care au
considerat că elementele specifice şi patrimnoniul cultural ale satului
nu sunt exploatate suficient şi evenimentele culturale în zonă nu sunt

37 | P a g e
Nord-vestul Macedoniei, suficiente. Obiectivul era de a întări relaţiile interetnice (prin
regiunea Gostivar valorificarea şi înţelegerea patrimoniului cultural local) şi de a
facilita o mai buna înţelegere a culturii, patrimoniului celuilalt, de a
oferi un schimb de experienţă în cadrul comuntăţii multietnice a
satului Vrapiciste şi, pornind de la această experienţă a mai multor
comunităţi, pentru a se ajunge la o dezvoltare economică şi socială. A
fost înfiinţat un muzeu etnologic şi au fost organizate diferite
activităţi: festival cultural, competiţia luptătorilor „pelivani”,
prezentarea bucătăriei tradiţionale, prezentarea costumelor
tradiţionale şi a meşteşugurilor şi obiectelor de artizanat. Au fost
publicate diferite materiale promoţionale, adunate în cartea
„Vrapciste de-a lungul istoriei”.

2.
PROIECT: HERITOUR
LOCATIE: EUROPA

Motivul alegerii
Proiectul prezintă un model de dezvoltare a unor teritorii bogate în elemente de patrimoniu, însă
sărace în alte tipuri de resurse. Din cauză că fiecare aşezare componentă a teritoriului respectiv
prezintă un element de interes, s-a mers pe ideea de traseu cultural. Proeictele existente, care
fac parte din circuitele culturale respective pornesc de la un model de bază, adaptabil, rezultatul
fiind însă specific. Tocmai datorită acestui caracter de adapatbilitate şi datorită oferirii
posibilităţii exploatării elementelor valoroase într-un teritoriu (în cazul de faţă diversitatea
culturală) am ales prezentarea acetui proeict. De asemenea, diversitea culturală din aşezările
izolate sau defavorizate poate fi exploatată cu succes prin crearea unor astfel de trasee,
datortădispunerii punctuale, dispersate a resurselro ce se vor exploatate.

38 | P a g e
Proiectul Heritour se adresează în special zonelor rurale care nu au fost caracterizate de
atractivitate turistică, dar care dispun de un potenţial cultural considerabil prin prezenţa unor
elemnte de patrimoniu. Scopul principal este de protejare, oraganizare şi promovare a
patrimoniului cultural în aşetări isolate, defavortizate, rurale, de munte şi de graniţă. De aceea se
intenţionează stabilirea unor trasee, reţele culturale regionale şi trans-naţionale. Promovarea
turismului ar duce la stimularea economiei şi crearea de noi locuri de muncă în zonele respective.
În acest proiect sunt implicate instituţii din turism şi comerţ, precum şi instituţii guvernamentale şi
de cercetare. Ca rezultat al proeictului patrimonial cultural local va fi evaluat şi va fi iplementată o
metodologie, vor fi realizate studii de fezabilitate şi de matketing pentru traseele culturale
tematice. Din cauza faptului ca majoritatea aşezăriloe care fac parte din trasee sunt de tip rural,
vor fi relaizate legături cu un centru urban (cu valenţe turistice) al regiunii, pentru a prelua şi
atrage turiştii şi pentru a-i încuraja să viziteze împrejurimile şi zonele rurale sau mai defavorizate
ale regiunii. Întrucât elementele regiunilor ţintă au o dimensiune locală, vor fi dezvoltate mai multe
reţele, trasee tematice(religioase, industriale, de artizanat) în fiecare regiune. Se va crea astfel o
reţea de trasee turistice culturale, care poate acoperi o largă paletă de opţiuni turistice şi diferite
nevoi ale consumatorului. Există şşi posibilitatea creării unor trasee culturale trans-naţionale.
Efectele estimate pe termen lung ale proiectului sunt întărirea identităţilor regionale şi
cunoştinţele legate de cultura şi specificul regiunilor ce participă la proiect, cooperare trans-
naţională a regiunilor participante şi crearea de noi locuri de muncă în domeniul turismului, care
duce la scăderea tendinţei migratorii în regiunile respective şi a sărăciei şi în final dezvoltare
economică şi socială a zonei.
O regiune implicată în proiectul Heritour este regiunea Serres, din nordul Greciei.

Identitatea locală, rezultată ca urmare a

intercţiunilor religiilor pe acest teritoriu, reprezintă
SERRES, REGIUNEA DE NORD A GRECIEI
în prezent o oportunitate pentru o dezvoltare
durabilă a regiunii. Strategia de dezvolztare rurală
se bazează pe întărirea acestei odentităţi şi

39 | P a g e
 reabilitatea patrimoniului arhitectural penrtu a
ajunge în final la dezvoltarea turismului. Diversitatea
elementelor arhitecturale din regiunea Serres este
marcată de îmbinarea elementelor tradiţionale, ale
neoclasicismului simbolist şi moderne, având ca
rezultat un fenomen de hibridizare, urmărindu-se
revitalizarea valorilor tradiţionale şi păstarea
autencităţii regiunii.
Pe acest teritoriu au avut loc, din cauza a diferiţi
factori politici şi istorici (aparteneţa la statul
otoman, reintegtarea în statul grec de dupa primul
război mondial) fenomene de migraţie care s-au
constituit
într-un fenomen de diversiate etnică şi religioasă, având ca principale etnii pe cele greceşti,
turceşti şi bulgare.
Diversiatea acestei aşezări se manifestă în:
- modul de organizare al aşezărilor (rurale şi urbane)
- specificul arhitectural dat de îmbinarea stilurilor diferite, specifice fiecărei comunităţi,
etnii

40 | P a g e
3.
PROIECT: FAIR CULTURE?
MINISTERUL EDUCATIEI, FINLANDA, 2007

Motivul alegerii
Concluziile primei etape a proiectului de cercetare sesizează distanţa între teorie şi realitate.
Problemele dezbătute la nivel internaţional atrag de la sine o capacitate de reacţie şi consecinţe
în practicile şi deciziile de zi cu zi. Lipsa informaţiilor, a metodelor şi instrumentelor de analiză
privind cultura, diversitatea culturala şi preluarea formală a unor concepte lansate pe plan
internţtional crează o ruptură faţă de realitate.
Astfel, orice iniţiativă de formulare a unor politici culturale , ar trebui să fie rezultatul unei
evaluări cât mai corecte a datelor existente , a intereselor grupurilor tinta şi dezvoltarea unor
indicatori şi măsuri ca un remediu pentru deficitul actual existent .

Analiza porneşte cu o prezentare a situaţiei la nivel

internaţional (documente UNESCO, ONU, CONSIULIUL
EUROPEI) şi continuă la nivel naţional urmărind

Proiectul îşi propune o cercetare legislaţia finlandeză, programele guvernului,

detaliată a situaţiei politicii culturale, obiectivele Ministerului Educaţiei şi direcţiile de
documentelor care o influenţează, acţiune formulate de agenţiile subordonate
tratatelor, declaraţiilor, legislaţiei, ministerului. Iniţiativele de conturare a unor indicatori
programelor, strategiilor, normelor şi internaţionali privind politicile culturale (pornind de la
practicilor administrative cuvinte cheie: tradiţie, stil de viaţă, identitate
culturală, vitalitate, diversitate, coeziune socială,
dialog intercultural etc.). pot constitui o bază pentru
dezvoltarea unor posibile instrumente de operare în
acest domeniu.
Proiectul utilizează conceptul „fair culture” si mizează
pe dimensiunile etice ale politicilor culturale:

41 | P a g e
 accesibilitate, participare, diversitate. Termenul
„FAIR CULTURE” inseamna acoperă o varietate de acţiuni si grupuri de actori
implinirea drepturilor culturale , implicaţi în domeniul culturii si artei.
integrarea si valorificarea Instituirea unui comitet reprezentand diferite interese
semnificatiilor culturale indiferent de şi experţi, care să analizeze aspecte legate de politicile
etnie, abilitate, religie etc.. culturale şi să genereze o dezbatere socială pe această
temă, a fost una dintre primele măsuri alături de o
colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe privind
sustenabilitatea producţiei culturale, antreprenoriat
cultural, proprietate intelectuală.
Proiectul a debutat cu un seminar in 2006 la Helsinki,
urmand publicarea lucrării „Fair Culture? Ethical
dimension of cultural policy and cultural rights”, şi o
conferinta intitulată „Fair Culture – Culture for
Sustainable Development” (2007). În următoarea
perioadă 2008 – 2010 îşi propun o reviziure a
cercetărilor acumulate şi pe viitor dezvoltarea unei
serii de indicatori pentru evaluarea politicilor
culturale.
În calitate de autoritate coordonatoare In paralel, Ministerul Educaţiei continuă să pună în
Ministerul Educatiei promovează aplicare programul „Acces to Arts and Culture for
accesibilitatea artelor şi culturii în All”. Acesta conţine măsuri pe care ministerul le va
primul rând prin furnizarea unor pune in aplicare in 2010 Obiectivele acestui program
informaţii pe baza, prin alocarea de se concentrează pe protejarea drepturilor culturale şi
resurse, precum şi prin managementul lingvistice ale minorităţilor.
şi monitorizarea permanentă ale Se pune accentul pe necesitatea revizuirii şi
performanţei in sectorul său. îmbunătătirii practicilor instituţiilor culturale şi a altor
actori activi în domeniul culturii (administraţiile locale
şi regional in special).

42 | P a g e
4.
PROIECT: PEISAJ CULTURAL - PROTEJAREA PEISAJELOR ISTORICE CULTURALE ÎN
VEDEREA ÎNTĂRIRII IDENTITĂŢILOR REGIONALE ŞI A ECONOMIILOR LOCALE
PROGRAMUL INTERREG IIIB CADSES, 2004 - 2009

Motivul alegerii
• Peisajele istorice culturale sunt tipice celor mai multe părţi ale Europei Centrale. Cu
toate acestea, în ziua de azi, diversitatea acestor peisaje culturale este pusă în pericol
prin neglijarea protejării naturii şi a păstrării moştenirii/patrimoniului şi prin procesele
de depopulare.
• Consideram ca teritoriul transilvanean este exemplu de bună practică în ce priveşte
măsurile privind patrimonial cultural şi atitudinea faţă de diversitatea culturală prezentă
în acest teritoriu
• Proiectul selectat este unul dintre exemplele care vor sustine analiza comparative din
capitolul 4 cu o altă zonă cu un grad mare de multiculturalitate (comparativ cu media
naţioanală) – DOBROGEA.

Acest proiect urmăreşte pe lângă creşterea interesului

“Proiectul PEISAJ CULTURAL are ca pentru peisaje culturale cât şi un portal de acces
scop protejarea şi gestionarea deschis la internet, "Peisaj Wikipedia" în vederea
peisajelor ca piatră de temelie a integrării peisajelor în dezvoltarea regională prin
identităţii CADSES şi ca sursă a proiecte pilot exemplare în domeniile agriculturii,
dezvoltării regionale durabile. Având turismului, marketing-ului regional şi energiilor
la bază o abordare inter-sectorială regenerabile. Pentru susţinerea, dezvoltarea şi
care acoperă protecţia naturii, protejarea acestor peisaje culturale, se urmăreşte
conservarea patrimoniului, precum şi eloborarea unor strategii integrate la nivel naţional,
dezvoltarea rurală, şi fiind susţinută de regional, local şi crearea unei reţele transnaţionale
un cadru de cercetare transnaţional, pentru a sprijini adoptarea Convenţiei Europene a

43 | P a g e
proiectul dezvoltă exemple de bune Peisajului în aria CADSES. Reţeau va rămane
practici pentru implementarea deschisă pentru viitori colaboratori.
Convenţiei Europene a Peisajului.” Un proiect pilot a fost “Muzeul Etnografic al
Transilvaniei”
Printre măsurile prioritare se regasesc inventarierea
peisajelor culturale regionale, cu organizarea unei
tabare de teren studenţesti; monumentelor de
arhitectură populară, formarea unor centre de
mestesuguri traditionale, grupuri folclorice
tradiţionale în ariile cercetate; crearea unui registru
digital al peisajelor culturale "Transilvania", realizarea
unei retele transilvanene de workshop-uri şi
schimburi transregionale academice, schimb
cultural cu instituţii culturale similare.

3.2. Tipuri de zone, regiuni de diversitate etno culturala in Romania

Ariile culturale. Microregiunile.

Ariile culturale
Am selectat articolele lui Sandu Dumitru pentru a identifica modalităţi de delimitare spaţială a
fenomenului cultural, dar şi metode de analiăa la nivelul unui palier teritorial adecvat (analiza
cluster) . Ariile culturale reprezintă nişte subdiviuni ale regiunilor istorice şi poate o
dimesiune teritorială mult mai apropiată de scara cercetării noastre.
Delimitarea ariilor culturale
Clasificarea multicriterială a judetelor indica o eterogenitate a judeţtelor şi în consecinţă din
punct de vedere al structurii globale de dezvoltare o ignorarea a graniţelor regiunilor istorice şi
respectiv, din punct de vedere cultural o altă distribuţie spaţială.

44 | P a g e
Pornind de la o serie de premise (raportul între profilul cultural latent şi cel empiric, raportul
rural-urban în determinarea caracterului cultural al arealului studiat şi caracterul vag al limitelor
noilor formaţiuni în discuţie – ariile culturale), autorul realizează grupări ierarhice ale judeţelor
în funcţie de similitudinea profilului cultural ale acestora. Măsurarea acestui grad de similitudine
se realizează prin intermediul unui indice de consistenta, compus din 19 indicatori25.
Aceasta analiză de tip cluster este aplicata unui set de 40 de judeţe, utilizând date de la mijlocul
anilor 80.
Ponderea indicatorilor rurali în raport cu cei urbani este justificata în ce privşste rolul
componeţei rurale în determinarea specificului cultural al unităţii teritoriale studiate
(Cultura standardizată în oraşe prin mijloace media, locuire, locuri de munca etc. şi aportul
semnificativ al mediului rural în conturarea specificităţii culturale).
Similitudinea culturală este influenţată si de procese de comunicare şi difuziune culturală.
Ariile culturale de tip „insulă” sunt rezultatele fie a modului de urbanizare specific (Bucureşti,
Constanţa), fie a structurii etnice sau a distanţei mari faţă de judeţul asemănător (Sălaj, Satu
Mare), fie sunt zone de contact între diferite regiuni istorice(Suceava, Buzău, Gorj).
În concluzie, principalele caracteristici de polarizare culturală sunt: regiunile istorice, regiunile
geografice, profilul de dezvoltare, compozitia etnică. În baza acestor caracteristici, autorul a
genrat cinci grupuri culturale: 1. Moldova (+ Buzău), 2.provinciile sudice (Muntenia,
Dobrogea etc.), 3.ariile montane-româneşti pe axa Gorj-Maramures, 4.arii cu grupari
etnice minoritare(Brasov, Sibiu etc.), 5. Bucuresti.

O dimensiunea socială a culturii la nivelul ariilor culturale este redată, de catre acelasi autor,
prin identificarea unor modele de sociabilitate. Am considerat relevant tipul de sociabilitate

25
In functie de dimensiunile de analiza mentionate,acesti indicatori sunt: A. distributia ecologica a populatiei – 1. Judete din
Moldova,2.judete din Transilvania, Banat sau Crisana – Maramures, 3.judete din Muntenis, Oltenia sau Dobrogea, 4.indicele
localizarii dominante a populatiei rurale la munte, deal sau campie, 5.pondere populatie urbana in 1988, 6.indicele marimii medii
a oraselordin judet; B.compozitia populatiei – 7. Pondere populatie de +60ani la 01.01.1988;8.salariati la 1000locuitori in
commune;9.salariati/cooperatori care au lucrat in agricultura;10.pondere de teren agricol in gospodariile particulare, 11.pondere
romaniin 1977; C.retele de comunicare – 12.pondere strazi modernizate;13.abonamente TV la 1000 de locuitori, 14. Abonamente
telefon la 1000 de locuitori; D. fenomene demografice – 15.rata totala a fertilitatii, 16.rata imortalitatii infantile, 17.rata
divortialitatii, 18.rata imigrarii, 19.indice de imigrare in comunele altui judet masurat cu imigranti pe durata vietii la
recensamantul din 1977. Toti indicatorii pentru care nu se fac alte specificatii au valori determinate la nivel de total commune din
judet, 1985 sau 1986.

45 | P a g e
regională, în măsura în care devine o premisă necesară de implementare unor programe şi
proiecte sau date de intrare pentru acţiuni de dezvoltare comunitar-regională.

Toleranta - Intoleranta
După cum precizam diversitatea culturală generează de la sine o serie de relaţii de cooperare, de
indiferenţă, conflict etc., iar studierea acestui fenomen poate intervini justificat în predicţia unor
evoluţii negative a dinamicii acestor relaţii inter-etnice. Modelele de sociabilitate şi respectiv
tipologiile de arii culturale pot constitui o bază de date pentru formularea unor direcţii de acţiune,
dezvoltarea unor parteneriate şi cooperări în ce priveşte politicile culturale.
Autorul constată diferenţieri privind gradul de toleranţă etnică atât la nivelul regiunilor
istorice, identificând Transilvania ca „singura regiune istorică în care toleranţa este relativ
omogenă, şi de nivel ridicat”, cât şi la nivelul ariilor culturale. Se regăseşte frecvent dualitatea
dezvoltat – intolerant versus slab dezvoltat şi tolerant, exceptie facând Crişana – Maramureş
şi Oltenia, unde zonele tolerante sunt şi cele dezvoltate.

Profil de sociabilitate
În baza informaţiilor acumulate la nivel de arie culturale, D.Sandu identifică 6 tipuri de
sociabilitate regionala: sociabilitate de tip deschis (toleranta interetnică, încredere
interpersonală , grad de realaţionare ridicat); sociabilitate de tip închis (neîncredere şi relaţii de
utilitate instituţianal slab reprezentată); sociabilitate de deschidere critică (raporatare critică la
instituţii); sociabilitate de tip conformist (încrederea în instituţii); sociabilitate de deschidere
generalizată (sociabilitate pozitiva, toleranţă, reţele dense de relaţii sociale); sociabilitate de
criticism instituţional (neîncredere institutională).

În urmatoarea etapă vom incerca o suprapunere a acestor informaţii cu areale multiculturale

la nivel naţional şi conturarea unor potenţiale platforme de dialog şi cooperare.

46 | P a g e
CAPITOLUL 4

4.1. Identificarea zonelor cu diversitate culturală in România

4.2. Tipuri de abordări – Analiză comparativă Transilvania – Dobrogea
În selectarea celor două areale am utilizat următoarele criterii:
- grad de multiculturalitate – structura etnică a populaţiei
- gradul de sociabilitate; toleranţă – intoleranţa fatţăde prezenţa altor grupuri etnice
- nivel de dezvoltare, poziţia la nivel naţional
- măsuri, strategii în ce priveste valorificarea diversităţii culturale

CAPITOLUL 5

Finanţarea intervenţiilor

5.1. Posibilită i de finan are

Fondul FADR, prioritatea 3 – diversificarea economiei rurale i a calită ii vie ii în zone rurale
(încurejarea creării de microîntreprinderi, încurajarea turismului rural, revitalizare rurală)-
exemple de proiecte
Programele Intereg care sprijină cooperarea trans-frontalieră şi inter-regională
Programul Urban- susţine dezvoltarea durabilă a oraşelor şi a zonelor urbane slab dezvoltate.
Programul Leader- pentru dezvoltare rurală prin inţiative locale.
Programul Equal- combate inegalităţile şi discriminarea în piaţa municii

5.2. Actori implicati

• Rolul organizaţiilor nonprofit
• Conceptul de societate participativă

47 | P a g e
BIBLIOGRAFIE

DICTIONARE

“Dictionnaire de la Géographie et de l’espace des sociétés”, realizat sub indrumarea lui Jacques
Lévy si a lui Michel Lussault, editura Belin. Paris, 2003;

“Dictionar de sociologie”, coordonatori: Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu, editura Babel, 1993

Capitolul 1

Carti

Centrul de Studii si Cercetari in Domeniul Culturii(CSCDC), echipa: Anda Becut, Liviu

Chelcea (coordonator), Lucian Drobaca (coordonator), Radu Malureanu, Gabriel Jderu, Marius
Lazar, Raluca Nagy, Gabriel Simion (2007) ,SECTORUL CULTURAL DIN
ROMANIA.INFRASTRUCTURA.RESURSE.CONSUM, Editura Polirom, Iasi, Romania.

Centrul de Studii si Cercetari in Domeniul Culturii(CSCDC), echipa: Anda Becut, Liviu

Chelcea (coordonator), Monica Stroe, Stefania Voicu, Oana Donose, Craiţa Curteanu, Bogdana
Humă, Mihai Popa (2007) , DIAGNOZA SECTORULUI CULTURAL. INSTRUMENT PENTRU
MANAGEMENTUL CULTURII , Editura Polirom, Iasi, Romania

Sandu, Dumitru. (1999). Spaţiul social al tranziţiei. Iaşi:POLIROM

Radoslav, Radu (2000), “Topos comportamental – Armonizarea dintre spaţiul urban şi

comportament uman”, ed. Marinească, Timisoara– Clarificarea conceptului de spaţiu
cultural – “Topos Comportamenal“

Articole si publicatii

Ministry of Education - Hannele Koivunen, Leena Marsio (2007:21)

“Fair Culture?Ethical dimension of cultural policy and cultural rights”, Finlanda

48 | P a g e
Ministry of Education Department for Cultural, Sport and Youth Policy , (2006) “Fair
culture – culture for sustainable development Background Paper on Cultural Sector and
Development Work in the Nordic Countries”, Finlanda

Colin Mercer (2006) “LOCAL POLICIES FOR CULTURALDIVERSITY: SYSTEMS,

CITIZENSHIP, AND GOVERNANCE WITH AN EMPHASIS ON THEUK AND AUSTRALIA”

Nada Švob-Đokić and Nina Obuljen (2003 ), “Comparative cultural policy issues
related to culturaldiversity in South East Europe. Mapping the approaches and
practices”, a cultural policy paper commissioned by Policies for Culture

Hisham Elkadi (2007), “Whose identity? Valuing the culture built hetitaje in diverse
and tensioned societies”, University of Ulster Belfast UK

Sandu, Dumitru (2002) Ariile culturale ca matrice de sociabilitate, Sociologie

Românească, 3-4.

Sandu, Dumitru (1990) Ariile culturale ale României, Sociologie Românească, 3-4.

Evan Alderson(1993), Reflections on Cultural Policy: Past, Present and Future, capitolul 1,
editat de – The Calgary Institute for Humanities.

Centrul de Studii si Cercetari in Domeniul Culturii(CSCDC), TURISMUL CULTURAL ÎN

ROMÂNIA RURALĂ ŞI DEZVOLTARE COMUNITARĂ: UNDE STĂM ŞI CE FACEM?

Fundaţia CRDE, (2008) “ POLITICI DE INTEGRARE A MINORITĂŢILOR NAŢIONALE

DIN ROMÂNIA. ASPECTE LEGALE ŞI INSTITUŢIONALE ÎNTR-O PERSPECTIVĂ
COMPARATĂ”, Cluj-Napoca

49 | P a g e
Statistici

INS - seria de chestionare CULT 1,2,3,4 – Descriere sintetica a unor aspecte

infrastructura culturala, productia de bunuri si servicii culturale

CSCDC –

Rapoarte formulate de experti europeni

Politica culturala în Romania. Raport al unui grup de experţi europeni [Cultural Policy in
Romania. Report on an Eurpoean group of experts] (preşedinte: Terry SANDELL, raportor:
Jacques RENARD), Programul european de evaluare a politicilor culturale în România, October
1999, 40 p.

Strategii culturale în perioadele: până în 2006 şi viitoarele obiective strategice pentru

perioada 2007-2013, pentru a concluziona direcţiile în care au evoluat politicile culturale
(http://www.cultura2007.ro/, http://www.cultura.ro);

Planuri de amenajare a teritoriului

PATN – sectiunea IV- Reţeaua de localităţi

Capitolul 2

Articole_________________________________________________________________

Convenţia despre valoarea patrimoniului cultural pentru societate, 2005, Faro –

Prezentarea unor principii pentru importanţa patrimoniului cultural şi rolul lui de a
potenţa dezvoltarea umana şi socială

Sustainable Rural Development Based on Cultural Heritage, 2002, Jacques P. Feiner,

Shiwen Mi , Willy A . Schmid - Reabiliatrea zonei Văii Shaxi, China.

Principii: dezvoltare durabilă a turismului,turism rural, and ecoturism

Communication for Isolated and Marginalized Groups Blending the Old and the
New”, Silvia Balit, iulie, 2004

FUTUROPA- The rural vernacular habitat,a heritagein our landscape”, Consiliul Europei
, nr. 1, 2008

Tourism in the Peripheral Areas of Europe- Case Studies of Tourism in Peripheral

Areas , Proceedings from an international seminar on Bornholm, Frances Brown , Derek
Hall, Septembrie 1997

50 | P a g e
Lista Patrimoniului Imaterial UNESCO

Capitolul 3

www.heritour.org

Capitolul 4

DANIELA SERBAN, CONSTANTIN MITRUT, DANA EPURE, SILVIA-ELENA

CRISTACHE, SIMONA VASILACHE(2008), “ITERCULTURAL AND INTER-
CONFESSIONAL REALTIONS IN A ROMANIAN COUNTRYSIDE”, JOURNAL FOR THE
STUDY OF RELIGIONS AND IDEOLOGIES
ETNOPSIHOLOGII MINORITARE IN SPATIUL DOBROGEAN , 2007, MICTAT
A. GARLAN, EDITURA LUMEN, IAŞI, ROMÂNIA

51 | P a g e
A N E X E

Extrase din articolul

“ARIILE CULTURALE CA MATRICE DE SOCIABILITATE”, Sandu Dumitru

52 | P a g e
53 | P a g e
54 | P a g e
A N E X E 2

Extrase din studiile CSCDC referitioare la Sectorul cultural.

“BAROMETRUL CULTURAL 2007”, CSCDC

55 | P a g e
“Date despre potentialul cultural si turistic al localitatilor din Romania”, CSCDC

56 | P a g e
57 | P a g e
58 | P a g e