Professional Documents
Culture Documents
Cu adanca emotie vorbesc despre teologia Sfantului Siluan. Gratie ucenicului sau si parintelui
meu duhovnicesc care a fost regretatul parinte Sofronie de la Manastirea Sfantul Ioan
Botezatorul (Maldon, Essex), am ajuns sa apreciez gandirea Sfantului Siluan nu numai ca
membru crestin al Bisericii Ortodoxe, dar si ca student, iar mai apoi profesor de teologie si epis-
cop. Sfantul Siluan ramane calauza vietii mele duhovnicesti, fiindca, in ciuda aparentelor,
gandirea sa are o importanta cruciala nu numai pentru monahi, ci si pentru teologi si ierarhi in-
sarcinati cu reflectia si conducerea Bisericii in lume. Cu inima plina de recunostinta si evlavie voi
vorbi deci despre invatatura teologica a Sfantului Siluan.
Teologia academica si viata ascetica
Teologia a fost identificata in epoca noastra cu o activitate a mintii, si e privita in mod normal ca
o ramura a stiintei. In Biserica veche insa, titlul theologos a fost rezervat pentru foarte pu tini
(pe cat stim numai Sfantului Ioan Evanghelistul, Sfantului Grigorie din Nazianz si Sfantului
Simeon Noul Teolog), in timp ce in epoca noastra e folosit pentru toti cei ce dobandesc o di-
ploma de la o facultate teologica dupa o perioada mai scurta sau mai lunga de studii. Ceea ce
numim in mod normal "teologia academica" pare insa sa lipseasca cu totul in cazul Sfantului
Siluan: el n-a studiat niciodata in nici o facultate teologica si n-a scris vreo carte care sa fie
folosita in stiinta si cercetarea teologica. Asadar, el nu poate fi numit "teolog" in acest sens
modern al cuvantului. Putem deduce oare din aceasta ca nu exista o "teologie a Sfantului Siluan
Athonitul"?
Legat de aceasta e si accentul Sfantului Siluan pe rugaciunea pentru cei adormiti in Domnul.
Atat de centrala e aceasta tema pentru invatatura Sfantului Siluan, ca el e gata sa contrazica
chiar si punctele de vedere ale unor importanti parinti duhovnicesti care ii sugereaza - in
aparenta - ca n-ar trebui sa planga pentru cei morti, ci numai pentru el insusi. "Am incetat sa
mai plang pentru cei morti - spune el -, dar atunci au incetat si lacrimile pentru mine insumi".
Si, comentand punctele de vedere ale acestor asceti, spune: "Daca mi-ar fi cu putinta, i-as
scoate pe toti din iad si numai atunci sufletul meu si-ar gasi pacea si s-ar bucura".
Aceasta e din nou o tema ecleziala si ne conduce la experienta euharistica. Tema e euharistica
in mai multe sensuri. In Euharistie Biserica nu doar se roaga adeseori pentru cei morti - si inca
in punctul central al anaforalei euharistice -, dar se si intelege pe sine drept o comuniunea intre
cei vii si cei adormiti.
Multe s-au scris despre insistenta Sfantului Siluan asupra iubirii de vrajmasi. Am observat mai
sus ca aceasta e pentru el o tema profund teologica. Trebuie sa adaugam ca, in acelasi timp, ea
este si o tema euharistica si ecleziologica. Pentru Sfantul Siluan "ca sa tii rugaciunea, trebuie sa
iubesti pe oamenii care te ocarasc si sa te rogi pentru ei, pana ce sufletul tau se va fi impacat
cu ei, si atunci Dumnezeu iti va da rugaciune neincetata, pentru ca El da rugaciunea celui ce se
roaga pentru vrajmasi". Iertarea vrajmasilor nostri e insa o tema atat de esentiala pentru
impartasirea noastra euharistica, incat Domnul face din ea o conditie a acestei impartasiri si asa
fac si parintii, ca de exemplu Sfantul Maxim Marturisitorul in comentariul sau la Tatal nostru,
Sfantul Anastasie Sinaitul etc. Toate pacatele pot fi iertate inainte de impartasanie prin
Spovedanie, dar daca nu ne impacam cu vrajmasii nostri si tinem minte raul facut noua de ei,
impartasirea de Euharistie nu ne e pur si simplu ingaduita. Atat de cruciala e pentru Euharistie
iubirea de vrajmasi, asupra careia insista Sfantul Siluan.
O alta tema interesanta legata de ecleziologie e viziunea Sfantului Siluan cu privire la soarta
ereticilor. In relatarile despre viata sa facute de parintele Sofronie, se face mentiune despre
opinia unui oarecare parinte Casian, care obisnuia sa spuna ca toti ereticii vor merge spre
pierzanie. Sfantul Siluan e infatisat ca replicandu-i astfel: "Nu stiu aceasta, dar cred numai in
Biserica Ortodoxa: in ea este bucuria mantuirii intru smerenia lui Hristos". Aceasta pozitie e
extrem de semnificativa si ea difera radical de spiritul zelos ce caracterizeaza multi monani chiar
si la Sfantul Munte, si exprima o pozitie teologica privitoare la delicata chestiune a limitelor
Bisericii, asemanatoare celeia luate de teologi ortodocsi contemporani, potrivit carora singurul
lucru pe care-l putem spune, ca ortodocsi, cu certitudine despre cei din afara Bisericii e ca
suntem siguri de mantuirea oferita noua in Biserica noastra, evitand sa-i condamnam si lasand
pe seama lui Dumnezeu judecata finala asupra tuturor, inclusiv asupra noastra insine.
In fine, merita observat ceea ce gandeste Sfantul Siluan despre preotie, si mai cu seama despre
episcopi in Biserica. El ii vede ca purtatori ai harului Duhului Sfant in stare de a lega si dezlega
pacatele oamenilor. El ii numeste pastori, meniti sa stranga turma imprastiata si sa o hraneasca
duhovniceste. Sunt mijlocitori la Dumnezeu pentru poporul lor. Sunt iubiti de Domnul pentru
iubirea lor fata de poporul Sau. El ii indeamna:
"Fratilor, sa ramanem in ascultare de pastorii nostri si atunci va fi pace obsteasca si Domnul va
ramane prin Duhul Sfant cu noi toti. (...) Cine intristeaza un preot intristeaza pe Duhul Sfant
Care viaza in el. (...) Ce sa spunem atunci de episcop? Episcopilor li s-a dat un mare har al
Duhului Sfant; ei sunt asezati mai presus decat toti; ca vulturii, ei se ridica in inaltimi si de acolo
vad in departari nesfarsite si cu o minte de-Dumnezeu-graitoare teologica pastoresc turma lui
Hristos".
Sfantul Siluan pare a nu fi afectat de atitudinile moraliste moderne fata de preoti si episcopi. El
scrie:
"Poate ca vei gandi; cum poate cutare episcop sau duhovnic sau preot sa aiba Duhul Sfant,
cand ii place sa manance si are atatea slabiciuni? Dar eu iti spun: este cu putinta, daca nu pri-
mesc ganduri rele; asa incat, chiar daca are unele defecte, acestea nu impiedica harul sa vieze
in sufletul lui, asa cum un pom verde poate avea si ramuri uscate fara ca acestea sa-l vatame,
si el aduce roade; sau, intr-o holda de grau, chiar daca graul este amestecat cu neghina,
aceasta nu-l impiedica sa creasca".
In aceasta chestiune Sfantul Siluan reprezinta o ecleziologie tipic traditionala care ii caracteriza
pe toti monahii Bisericii Ortodoxe pana de curand, si care rezulta dintr-o ecleziologie euharistica
implicit prezenta in gandirea sa si in viata sa monahala.
O teologie a comuniunii
Acestea sunt doar cateva observatii cu privire la teologia Sfantului Siluan. Ele nu vor nicidecum
sa epuizeze semnificatia teologica a gandirii sale. Si alte aspecte, mai cu seama cele legate de
antropologie, ar trebui adaugate pentru a intregi tabloul. Cele spuse insa ne ingaduie sa tragem
cateva concluzii fundamentale indeosebi privitoare la legatura dintre teologie si viata ascetica.
Teologia e "logos" despre Dumnezeu. Acest "logos" poate fi exprimat prin cuvinte, dar
continutul si sursa lui nu stau in intelect. Ele afecteaza intreaga noastra existenta. Traditia
ascetica, a Sfantul Siluan nu este cea de tip evagrian, care pune accentul pe curatirea mintii. Ea
tine mai degraba de traditia macariana. Preluata si dezvoltata de Sfantul Maxim Marturisitorul si
altii, ea continua prin miscarea isihasta si monahismul athonit pana in zilele noastre. In aceasta
traditie accentul e pus pe curatirea inimii inteleasa drept centrul ascultarii si iubirii. In aceasta
traditie iubirea devine o categorie gnoseologica: prin iubire cunoastem fiind cunoscuti prin
iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Ascetismul iubirii duce la o teologie care poate fi redata inte -
lectual de notiuni cum sunt relationalitatea, comuniunea, persoana etc. Nu este prin urmare o
teologie antiintelectuala, ci o teologie ce creeaza notiuni ce urmaresc sa elibereze mintea
omeneasca de rationalism si sa ne faca in stare sa angajam, in cuvantul nostru despre
Dumnezeu, intreaga noastra fiinta in relatie cu toate celelalte fiinte, si mai cu seama cu
Dumnezeu insusi, "Cel ce este" prin excelenta.
Acest fel de teologie izvorat din curatirea inimii de sursa tuturor patimilor, care e iubirea de
sine, trece prin crucea lui Hristos, care S-a golit pe Sine insusi de orice iubire de sine si s-a
identificat cu ceilalti pana la moarte, ne duce la revelatia fiintei lui Dumnezeu insusi ca Sfanta
Treime alcatuita din persoane iubitoare, si astfel ne indumnezeieste dandu-ne Duhul Sfant ca
harul de a cunoaste pe Dumnezeu asa cum suntem cunoscuti de El in Hristos, adica iubindu-L
asa cum ne-a iubit mai intai El insusi. Experienta tuturor acestor lucruri se face in comuniunea
pe care o creeaza Duhul Sfant ca trup al lui Hristos, Biserica. Astfel, ascetismul nu e un lucru
paralel cu Biserica, ci in ultima instanta locul in care se cultiva si se practica insasi fiinta Bisericii
ca iubire si comuniune, prin lupta impotriva patimilor care impiedica aceasta comuniune si iubire
sa zideasca Biserica.
Teologia ascetica a Sfantului Siluan ajunge de la teologia trinitara la hristologie, pnevmatologie
si ecleziologie. E o teologie ce poate fi usor tradusa in dogmatica. Si este vremea ca teologii sa
foloseasca in mod creator asemenea surse cum e acest tip de teologie ascetica, astfel ca dogma
sa-si redobandeasca semnificatia esentiala si sa inceteze de a fi simple formule moarte repetate
de specialisti.
Fie ca rugaciunile Sfantului Siluan sa ne calauzeasca pe toti pe calea teologiei. Aceasta nu e
nimic altceva decat vederea si cunoasterea lui Dumnezeu-Treime pe de o parte prin iubirea care
leaga cele Trei Persoane divine intr-o indisolubila unitate de comuniune - manifestata si revelata
noua in Fiul intrupat, Domnul nostru Iisus Hristos -, iar pe de alta parte prin comuniunea de
iubire creata in inimile noastre de Duhul Sfant. Astfel vom putea cunoaste pe Dumnezeu asa
cum este El iubind toate ale Sale, pe aproapele nostru si intreaga creatie, in si prin comuniunea
Trupului lui Hristos care este Biserica.
Ioannis Zizioulas Mitropolit al Pergamului