APLICAREA PRINCIPIILOR ECOMARKETINGULUI

7 ÎN DIVERSE ACTIVITATI ECONOMICE

“Multe dintre problemele noastre imediate

decurg din încercarea de a atinge scopuri
economice, fara a ne preocupa de celelalte
parti ale ecosistemului. Daca am fi tinut
seama din timp de posibilitatea unei
strâmtorari energetice, daca am fi încercat
sa prevedem impactul anumitor tehnologii
asupra mediului ambiant, daca ne-am fi
gândit cum submineaza economia
bunastarii viata familiala si organizarea
comunitara, poate ca nu am fi ajuns în
capcana de acum”
(Toffler, Alvin, Eco-spasm,
Editura Antet, Oradea, 1996).

Protectia mediului ambiant reprezinta, în prezent, o conditie

esentiala pentru desfasurarea în bune conditii a oricarei activitati economice.
Marketingul si ecologia se constituie în doua domenii între care se stabilesc
multiple relatii si conexiuni.
Ecologia si marketingul sunt domenii care se interfereaza pe
multiple planuri, deoarece ambele pornesc de la ideea ca, în desfasurarea
oricarei activitati economice trebuie acordata atentia cuvenita, pe de o parte
sporirii cantitatii si calitatii produselor si serviciilor în conditii de
solvabilitate pentru indivizi, colectivitati, firme etc., iar pe de alta parte
protectiei mediului ambiant. Desigur, exista cazuri în care, din dorinta
realizarii unui profit maxim se neglijeaza aspectele sociale, aspectele privind
protectia mediului ambiant.
Poluarea poate avea loc în diferite etape ale ciclului economic,
pornind de la extragerea resurselor materiale, prelucrarea, distributia
 Ecomarketing

sau consumul lor, cu mari diferentieri pe ramuri economice sau pe faze ale
productiei sau circulatiei. Unele ramuri sunt considerate poluante, altele
nepoluante; la acelasi produs tehnologiile sunt foarte diferite din punctul de
vedere al gradului de poluare. În mod asemanator se pune problema
diferentierilor si în logistica de distributie a diferitelor produse sau servicii.
Cererea de bunuri si servicii ecologice este în permanenta crestere în
perioada actuala. Aceasta cerere conditioneaza comportamentul
consumatorilor si al industriilor, îsi exercita influenta si asupra cadrului
legislativ.
În vederea prevenirii poluarii si protejarii mediului ambiant, sub
presiunea asociatiilor ecologiste si legislatiei privind protectia
consumatorilor, cresc investitiile facute în ramurile productive ale
economiei(industrie, agricultura, transporturi etc.) a caror eficienta este de
dorit sa fie maxima.
În acest context marketingul ofera un vast câmp de actiune prin
adaptarea si aplicarea la specificul actiunilor ecologiste a principiilor,
metodelor si tehnicilor sale specifice, prin gestiona-rea rationala a actiunilor
ecologice, optimizând raportul dintre eforturile facute si rezultatele obtinute,
dintre care unele mai greu de cuantificat, ceea ce plaseaza actiunile cu
prioritate în marketingul social, domeniu vast din care face parte si
marketingul ecologic (ecomarketingul).
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

7.1 Ecomarketigul în industrie

Dezvoltarea stiintei si tehnicii a atras cu sine si aparitia fenomenelor

de degradare a mediului înconjurator. Omul modern a preferat ruperea
echilibrului om-natura în favoarea unei dezvoltari rapide si de multe ori
anacronice a societatii, fara a lua în calcul si reversul “medaliei”. Progresul
tehnic si tehnologic ultrarapid a avut ca efect degradarea mediului în care
traim. Mentinerea actualului ritm de dezvoltare a societatii, fara a lua în
calcul si mediul ca sistem, va duce cu siguranta la dezechilibre naturale
majore, punând în pericol, în ultima instanta, chiar existenta speciei umane,
a planete i în general.
Începând cu a doua jumatate a secolului nostru, omul a devenit din
ce în ce mai constient de necesitatea adoptarii unor masuri de protectie si
conservare a mediului, luând astfel nastere o serie de tratate, conventii
internationale, menite sa reglementeze problemele legate de poluarea
mediului înconjurator. Conjunctura economica actuala nu favorizeaza
includerea protectiei mediului printre criteriile pe baza carora se
fundamenteaza strategia dezvoltarii economice a României.
În procesul de supravietuire economica a unitatilor industriale,
cheltuielile suplimentare destinate protectiei mediului sunt greu de suportat,
ele regasindu-se în pretul produselor finite si fiind preluate de societate.
Structura actuala de productie nu poate fi rapid adaptata la standardele
occidentale de protectie a mediului.
Statele din Europa de Est si cele ale fostei Uniuni Sovietice sunt
responsabile pentru 26% din emisiile totale de dioxid de carbon (gazul cel
mai important care produce efectul de sera) si 17% din hidrocarburile
clorofluorurate (CFC) care sunt responsabile de subtierea stratului de ozon.
 Ecomarketing

Problematica analizei riscurilor ecologice legate de activitatea

industriala a reprezentat multa vreme o chestiune facultativa, tratata în mod
diferentiat de catre factorii decizionali responsabili de poluarea mediului
înconjurator. Accidentele industriale grave produse în ultimii ani au condus
la cresterea fireasca a interesului opiniei publice privind chestiunea
riscurilor ecologice.
Piata ofera avantajul încurajarii folosirii eficiente a energiei si a
resurselor, ea a esuat însa în luarea în considerare a costurilor ecologice. În
ansamblu, costurile poluarii generate de procesele industriale sunt suportate
de societate, în ansamblul sau (mai putin de consumator sau producator).
Între mediul înconjurator si economie exista o legatura extrem de
strânsa. În conditiile actuale, pentru ca România sa evolueze, problema
mediului înconjurator trebuie inclusa, ca parte integranta, în toate reformele
si politicile din domeniul economic si social1.
Mentinerea sistemului subventiilor, o concurenta înca în faza de
formare si dezvoltare sunt conditii care nu impun stimularea conservarii
energiei, apei sau a materiilor prime de orice fel. Ineficienta în utilizarea
energiei reprezinta una din problemele sensibile ale perioadei actuale, alaturi
de poluarea aerului, emisiile de dioxid de carbon etc.
În România, ramuri cum ar fi chimia sau metalurgia necesita
modernizarea echipamentelor si o schimbare privind sistemul economic al
serviciilor nepoluante. Controlul poluarii se afla abia la început de drum.
Lipsa unor resurse financiare determina lipsuri în acest domeniu. În situatia
în care poluarea nu este supravegheata, factorii de degradare actioneaza

1
William Booth, expert international Private Agencies Collaboratinng Together (PACT),
An International Consortium S.U.A., Conferinta Cooperarea în problemele mediului
înconjurator în România
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

permanent, producând niveluri ridicate de poluare, deseuri toxice etc.

Necesitatea obtinerii profitului va conduce la încurajarea folosirii
eficiente a energiei si a reducerii cantitatii de deseuri. Investitiile directe în
domeniul controlului poluarii si depoluarii ofera evidente avantaje
economice. De exemplu, în S.U.A., industria de control asupra poluarii
angajeaza aproximativ 3 milioane de oameni si genereaza un venit anual de
98 miliarde $.
Depoluarea este costisitoare; pretul inactiunii este însa si mai mare.
Pagubele produse de poluare în sanatate, agricultura, silvicultura si
constructii reprezinta aproximativ 5-10% din PIB. Rezulta astfel ca
depoluarea si controlul poluarii sunt conditii primare ale relansarii
economice (si nu un obstacol).
România poate utiliza experienta Occidentului si aplica doar acele
politici, strategii si instrumente care s-au dovedit eficiente. În domeniul
industrial, experienta arata ca eliminarea poluarii din procesele industriale
este mai avantajoasa (din punct de vedere al mediului înconjurator cât si din
punct de vedere economic) decât combaterea poluarii “la capatul conductei”
sau “la cosul de fum”.
Compania “3M” (S.U.A.) a redus la jumatate cantitatea de deseuri
într-o perioada de 15 ani, economisind aproape 300 miliarde $. Programul
de reducere a cantitatii de deseuri previne producerea anuala a 100000 t aer
poluat, 275000 t deseuri solide si namoluri si mai mult de 1,5 miliarde
galoane ape reziduale.
Din punctul de vedere al tehnologiei utilizate, intereseaza în
formularea strategiilor urmatoarele as pecte:
Ø raportul dintre consumurile de resurse si cantitatile de emisii si
deseuri produse;
 Ecomarketing

Ø nivelul consumurilor în raport cu tehnologia cea mai putin

poluanta;
Ø posibilitatile de reducere a consumurilor.
Tehnologiile “curate” presupun:
• reducerea utilizarii substantelor periculoase;
• un mediu de lucru mai bun;
• reducerea productiei de deseuri;
• poluare mai redusa;
• reducerea consumului de combustibili fosili si a altor resurse
materiale.
Se diminueaza astfel consumul de resurse, impactul asupra sanatatii
oamenilor si asupra mediului.

7.2 Ecomarketingul în agricultura

Ecomarketingul agricol a aparut ca una din ramurile marketingului,

mai precis a marketingului social, care, dupa unii autori, îsi propune
antrenarea comunitatii mondiale în efortul general de oprire a degradarii
planetei. Ca urmare a vastitatii problematicii ecologiei si marketingului, a
interferentelor si influentelor reciproce dintre acestea, ecomarketingul în
agricultura se refera la o multitudine de domenii de activitate, între care
putem enumera:
Ø protejarea solului, apelor si aerului, împotriva poluarii si
degradarii;
Ø refacerea solului, apelor si aerului, acolo unde au avut de suferit;
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

Ø cercetarea si introducerea în productia agricola si în industria

alimentara a bioindustriilor, a biotehnologiilor si a tehnologiilor ecologice
(regenerabile, alternative, organice etc.);
Ø colectarea si utilizarea pentru hrana omului si animalelor într-o
proportie cât mai mare a tuturor produselor comestibile furnizate aproape
gratuit de catre natura (fructe de padure, vânat, produse alimentare oferite de
ape etc.);
Ø colectarea si utilizarea pe scara larga a plantelor medicinale, care
în tara noastra se gasesc în cantitati mari si caracterizate printr -un procent
mai mic de poluare decât în alte tari deosebit de apreciate pentru industria
farmaceutica si pentru tratament naturist;
Ø colectarea si reciclarea deseurilor si produselor secundare
provenite din agricultura, industria alimentara sau din consum;
Ø înfrumusetarea mediului ambiant prin floricultura, arhitectura
peisagera, cresterea pasarilor si animalelor de apartament;
Ø agroturism;
Ø prevenirea comercializarii unor produse agroalimentare infestate
sau nocive pentru sanatatea omului si mediului.
În tara noastra exista posibilitati pentru practicarea unei agriculturi
ecologice, ca urmare a conditiilor naturale favorabile de care dispunem: o
suprafata mare ocupata cu pasuni si fânete naturale; utilizarea unei cantitati
de îngrasaminte, pesticide si erbicide mult mai mici decât în alte tari; un
grad mai redus de poluare a solului si apei în comparatie cu alte tari;
existenta unei zone care nu a fost colectivizata (si, în consecinta, în zona
respectiva agricultura practicata a fost una mai putin industriala decât în
zonele colectivizate) etc.
 Ecomarketing

În ultimii ani se manifesta, în rândurile consumatorilor, un interes

din ce în ce mai mare pentru produsele agricole si alimentare de calitate. În
categoria produselor “de calitate” pot fi incluse si produsele rezultate în
urma practicarii unui tip de agricultura denumit “agricultura ecologica”.
Utilizarea intensiva în sectorul agricol a unor cantitati sporite de
substante chimice, atât pentru fertilizare cât si pentru tratarea culturilor, a
condus la aparitia si manifestarea pe piata a unei cereri pentru produse
“curate”, din partea unui numar din ce în ce mai mare de consumatori.
Acest tip de cerere se înscrie într-o miscare mai ampla si mai de durata, în
directia conservarii si protejarii mediului, care se manifesta, evident, si în
agricultura.
Agricultura ecologica reprezinta o posibila solutie la urmatoarele
doua probleme: pe de o parte satisfacerea cererii pentru produse naturale,
obtinute prin metode care nu presupun folosirea substantelor chimice, iar pe
de alta parte diversificarea sectorului agricol, în contextul general al
protectiei mediului.
Bazata pe sisteme de productie agricole durabile, agricultura
ecologica vizeaza asigurarea producerii de produse agricole în cadrul
exploatatiilor agricole prin reducerea intrarilor, în mod deosebit a
pesticidelor si a îngrasamintelor chimice. Prezervând diversitatea biologica
si utilizând specii adaptate mediului în care vor fi cultivate, specii rezistente
la atacurile bolilor si daunatorilor, agricultura ecologica asigura mentinerea
unui capital genetic important pentru perioada urmatoare, oferind în acelasi
timp consumatorilor produse agricole variate.
Agricultura ecologica încurajeaza integrarea unor activitati
complementare în cadrul exploatatiei agricole; favorizeaza sistemele de
policultura – interesante atât din perspectiva protectiei mediului cât
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

si a conservarii peisajului. Restrictiile în ceea ce priveste fertilizarea si

utilizarea de substante fitosanitare garanteaza obtinerea unor produse
sanatoase si, în acelasi timp, elimina riscul contaminarii mediului, fie la
nivelul solului, fie la cel al pânzei freatice.
La nivel macroeconomic, efectele benefice ale practicari agriculturii
ecologice s-ar putea traduce printr-o mai buna ocupare a fortei de munca si,
acolo unde exista, eliminarea excedentelor. Chiar daca agricultura ecologica
raspunde la numeroasele preocupari ale lumii contemporane, dezvoltarea ei
nu este lipsita de obstacole si dificultati, ci dimpotriva.
Transformarea unei exploatatii agricole traditionale într-o exploatatie
care practica o agricultura de tip ecologic comporta o serie de riscuri, atât
din punct de vedere tehnic cât si economic. În perioada de conversie,
agricultorul nu poate compensa pierderea de productivitate pentru ca
produsele cu adevarat “curate” se obtin într-un interval de timp relativ
îndelungat: cu cât intensivitatea practicilor traditionale este mai mare, cu
atât perioada de conversie este mai îndelungata. De asemenea, se considera
ca agricultura ecologica presupune costuri de productie mai mari decât
agricultura conventionala, costuri datorate, în principal, utilizarii unei forte
de munca mai numeroase si randamentelor scazute ale culturilor.
Nu putem omite faptul ca, desi curentele de opinie în favoarea
acestui tip de agricultura sunt extrem de favorabile, totusi numarul
consumatorilor nu este la fel de important, ca urmare, în principal, a faptului
ca preturile practicate la produsele ecologice sunt mai ridicate.
Conceptul actual de agricultura ecologica este rezultanta unor
îndelungi cautari si rezultatul dezvoltarii mai multor metode de productie
agricola – considerate alternative, initiate si practicate mai ales în nordul
Europei înca de la începutul secolului XX. Se considera ca un numar
 Ecomarketing

de trei miscari pot fi considerate precursoare ale acestui tip de agricultura.

Acestea au fost inspirate de anumite curente filosofice, precum si de
contextul economic, social si politic manifestat în anumite perioade.
Prima miscare s-a desfasurat în Germania, l-a avut ca initiator pe
Rudolf Steiner si s-a bazat pe o teorie filosofica elaborata în 1913, ca o
reactie la dezvoltarea materialismului în epoca respectiva. Agricultura
biodinamica, model dezvoltat de Pfeiffer (discipolul lui Steiner) preconiza
principiile unei alimentatii sanatoase si echilibrate, pornind de la o serie de
caracteristici ale agriculturii ecologice, cum ar fi: neutilizarea
îngrasamintelor minerale solubile si un anumit grad de autonomie al
exploatatiei agricole, ca urmare a practicarii unui sistem de policultura.
Agricultura biodinamica lua în considerare si o dimensiune cosmica a
fenomenelor, abordând chiar influenta fazelor lunii si a stelelor asupra
culturilor.
O a doua miscare s-a dezvoltat în Elvetia, în anii 40, la initiativa lui
Hans Peter Rush si a lui H. Muller, care au asigurat si o vulgarizare a ideilor
respective. Accentul cadea, în acest caz, pe încurajarea unor circuite scurte
de distributie. Aceste principii s-au concretizat în modelul agriculturii
biologice, un tip de agricultura care se bazeaza pe o utilizare cu maximum
de eficienta a resurselor regenerabile. De asemenea, se acorda o importanta
deosebita humusului din sol, utilizarii compostarii de suprafata si realizarii
unui minimum necesar de lucrari agricole. Este abandonata ideea
autonomiei exploatatiei agricole.
Agricultura organica a aparut în Anglia, dupa al doilea razboi
mondial, punând accentul pe echilibrul biologic si fertilitatea solului. Se
considera ca fertilitatea solului este influentata într-o masura hotarâtoare de
aportul adus de materiile organice compostate, materii care sunt
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

de asemenea importante în ceea ce priveste rezistenta plantelor la boli si

daunatori. Aceste teorii au fost amplu dezvoltate în “testamentul agricol” al
lui Sir Howard, care dateaza din 1940 si care are la baza o serie de cercetari
efectuate în India, de -a lungul a câteva decenii. Au început de asemenea sa
apara o serie de asociatii si organizatii care promovau o agricultura naturala,
care respecta mediul.
Dezvoltarea agriculturii ecologice nu s-a realizat pe o scara larga în
perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial ca urmare a
faptului ca obiectivul prioritar al agriculturii europene în acea epoca era
satisfacerea nevoilor imediate. În perioada cuprinsa între sfârsitul anilor 60
si începutul deceniului urmator au luat fiinta si s-au dezvoltat numeroase
asociatii si organizatii care promovau agricultura ecologica. În acelasi timp
însa se manifestau miscari de contestare a acestui tip de agricultura,
determinate de interesele comerciale diferite ale epocii.
În anii '80 agricultura ecologica s-a extins si în afara spatiului
european, mai ales în SUA. A crescut numarul producatorilor si au început
sa se manifeste o serie de preocupari în domeniile procesarii si
comercializarii. Acesta este raspunsul la o cerere din ce în ce mai mare
exprimata de cons umatori. În aceeasi perioada au început sa apara primele
initiative legislative în domeniu (în tari precum Austria, Franta, Danemarca)
si au aparut primele subventii la produsele ecologice.
Recunoasterea acestui mod de productie la nivel european s-a facut
prin intermediul Reglementarii numarul 2092 din 1991, prin intermediul
careia s-au definit si s-au uniformizat metodele de lucru din diversele tari
europene membre ale Comunitatii. În aceste conditii, consumatorul poate fi
mai sigur în legatura cu produsele consumate, cu modul lor de obtinere,
prelucrare si comercializare.
 Ecomarketing

Agricultura ecologica difera în multe privinte de agricultura

conventionala. Avantajele acesteia sunt, între altele, urmatoarele:
• nu polueaza solul si apele subterane cu pesticide;
• mareste diversitatea biologica în regnul vegetal si animal;
• pastreaza structura solului si echilibrul la nivelul
microorgasnismelor componente ale acestuia;
• reduce spalarea mineralelor datorita utilizarii sporite a materiilor
organice;
• depinde foarte mult de echilibrul natural. Pentru protejarea
culturilor ea înlocuieste aplicarea regulata de pesticide cu metode
naturale de aparare;
• utilizeaza resursele naturale, locale si regenerabile;
• utilizeaza mijloace de productie cu consum mic de energie si
reduce dependenta externa a agriculturii.

Apropierea legislatiilor presupune existenta, în tarile din Europa

Centrala si de Est, a unui organ legislativ national asemanator celui din
U.E., cât si existenta unei instante de control operationale, eficace, care sa
lucreze sub controlul autoritatilor competente. Legislatiile nationale trebuie
sa acopere ansamblul regulilor de productie, în special cele referitoare la
perioada de conversie a metodelor traditionale de agricultura la metodele
specifice agriculturii ecologice , metode de fertilizare, metode de eradicare a
parazitilor si a bolilor, de protectie împotriva acestora, metode de prelucrare
si etichetare etc.
Evolutia suprafetelor cultivate conform principiilor agriculturii
ecologice, în Comunitatea Europeana, au evoluat în perioada 1987-1993,
conform datelor înscrise în tabelul alaturat.
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

Suprafata cultivata conform principiilor

agriculturii ecologice (ha)
Tara 1987 1993
Germania 34000 228000
Franta 40000 90000
Marea Britanie 8600 30000
Danemarca 4000 18600
Italia 6000 15000
Olanda 3400 10000
Spania 2700 8500
Belgia 1200 1600
Irlanda 1300 1600
Portugalia 320 1500
Luxemburg 162 500
Grecia - 200
TOTAL 102682 405500
Sursa: Patrice Baillieux, Alberik Scharpe, 1994
Principiile de productie ecologica în exploatatiile agricole sunt
definite prin Reglementarea 2092 / 1991 astfel:
1. Fertilitatea si activitatea biologica a solului trebuie sa fie asigurate
prin culturi de leguminoase, prin îngrasaminte verzi sau plante cu
înradacinare profunda, în cadrul rotatiei anuale, precum si prin încorporarea
de materii organice (compostate sau nu) obtinute în exploatatii agricole care
respecta modul de productie ecologic. Anumite subproduse rezultate din
cresterea animalelor (cum ar fi gunoiul de grajd) sunt acceptate pentru a fi
utilizate daca provin din acelasi tip de exploatatii agricole. Daca aceste
mijloace nu sunt suficiente pentru a asigura un aport nutritiv corespunzator
al solului si sunt necesare si alte tipuri de materii si substante, pot fi utilizate
un numar restrâns de îngrasaminte minerale sau organice, strict precizate de
Reglementarea 2092.
2. Protectia plantelor împotriva bolilor si daunatorilor este asigurata
printr-un ansamblu de tehnici care sa evite utilizarea pesticidelor: alegerea
 Ecomarketing

unor specii rezistente natural; programe adecvate de rotatie a culturilor etc.

În cazul unui pericol imediat care ameninta cultura, exista un numar limitat
de produse fitosanitare aprobate în vederea utilizarii.
3. Recoltarea anumitor specii vegetale spontane este asimilata
metodelor de agricultura ecologica.
4. Trecerea de la o agricultura conventionala catre o agricultura
ecologica se face prin parcurgerea unei perioade minime de reconversie: doi
ani pentru culturile anuale si trei ani pentru culturile perene. Perioada de
reconversie presupune anumite restrictii si în ceea ce priveste
comercializarea produselor agricole obtinute în intervalul respectiv. În plus,
crearea unor servicii care sa raspunda de ansamblul operatiunilor, cu functii
de control si consiliere în legatura cu agricultura ecologica presupune
eforturi suplimentare de organizare si formare a personalului.
Am putea defini agricultura ecologica drept acel tip de agricultura
care protejeaza mediul ambiant, contribuie la protejarea sanatatii omului si
animalelor, care asigura o utilizare prudenta si rationala a resurselor
naturale. Obiectivele agriculturii ecologice ar putea fi sintetizate astfel:
Ø sa evite toate formele de poluare, atât la nivelul produselor cât si
la nivelul mediului;
Ø sa mentina fertilitatea naturala a solurilor, prin aceasta putându-se
asigura de o maniera durabila securitatea alimentara a planetei;
Ø sa permita agricultorilor un nivel de viata decent;
Ø sa produca, în cantitati suficiente si la un nivel calitativ
corespunzator alimente-produsele de care depinde, într-o mare masura
sanatatea consumatorilor.
În practicarea unei agriculturi ecologice, o deosebita importanta o
are solul. Modul în care planta se hraneste îsi pune amprenta asupra sanatatii
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

acesteia si implicit asupra sanatatii celor care o consuma. Ameliorarea si

întretinerea solurilor este deci un obiectiv prioritar al agriculturii ecologice,
obiectiv care poate fi transpus în practica apelând la urmatoarele mijloace
concrete de actiune: cresterea continutului de humus (se poate realiza prin
utilizarea îngrasamintelor organice, composturilor etc.); realizarea
echilibrului mineral si oligomineral al solului (pentru atingerea acestui
echilibru, se vor urmari aspectele legate de: tipurile de substante utilizate
anterior, starea vegetatiei, aspectul acesteia, starea de sanatate a animalelor -
bolile acestora fiind uneori reflectarea unor dezechilibre ale solului); o
succesiune a culturilor stiintific stabilita (este recomandabila evitarea
monoculturii); asocierile vegetale; executarea unor lucrari ale solului care sa
permita eliminarea excesului de apa, o buna aerisire etc.
Agricultura ecologica opereaza cu o serie de notiuni specifice, între
care putem aminti:
Ø produse chimice - produse naturale . Sunt considerate a fi
“produse chimice” (si nu “produse naturale”), totalitatea substantelor simple
sau complexe obtinute prin tratarea chimica a produselor minerale, prin
reactii chimice pornind de la produse naturale vegetale sau animale, prin
sinteza totala sau partiala etc.;
Ø aditivii chimici. În grupa acestor substante sunt incluse substante
precum: colorantii, conservantii, antioxidantii, autorizate pentru utilizare în
alimentatia umana si animala. Produsele care încorporeaza aceste substante
sunt considerate “produse chimice”;
Ø îngrasamintele chimice. Toate îngrasamintele obtinute pe cale
chimica, prin actiunea unui acid, prin precipitare sau prin actiunea unei baze
sunt considerate a fi “îngrasaminte chimice”;
 Ecomarketing

Ø pesticide organice de sinteza . În aceasta categorie de substante

sunt incluse toate substantele fitosanitare sau agrofarmaceutice destinate
utilizarii în urmatoarele domenii: cercetare, agricultura, industrie, comert
(insecticide, fungicide, erbicide, substante de crestere obtinute prin sinteza,
alte produse de sinteza).
În agricultura ecologica sunt interzise urmatoarele categorii de
substante (atât la nivelul productiei, cât si al conservarii si transformarii):
aditivii chimici, pesticidele organice de sinteza, îngrasamintele chimice.
Dintre substantele fertilizante sunt excluse de asemenea: sarurile brute de
potasiu, clorura de potasiu, gunoiul de grajd industrial (este acceptat doar
daca este compostat si daca s-a stabilit ca nu contine reziduuri de pesticide
sau aditivi chimici), subprodusele industriilor agroalimentare (acestea ar
putea fi utilizate, însa cu conditia sa nu contina substante chimice).
Exista o serie de norme, de reguli foarte strict precizate care
trebuiesc îndeplinite si urmate de catre agricultorii care doresc sa practice o
agricultura ecologica. Între acestea putem enumera:
• toti agricultorii care doresc sa practice o agricultura ecologica vor
trebui sa adere (într-o forma sau alta) la principiile acestui tip de agricultura;
• suprafetele destinate agriculturii ecologice vor trebui sa astepte o
perioada de timp în cazul în care ele au fost destinate anterior agriculturii de
tip industrial (perioada se stabileste la câtiva ani, în unele cazuri este vorba
de 5 ani);
• necesitatea efectuarii unor controale din partea organismelor care
gestioneaza practicarea unei asemenea agriculturi.
Produsele rezultate vor fi etichetate utilizând formula “agricultura
ecologica”.
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

7.3 Ecomarketigul transporturilor

Dezvoltarea accelerata a economiei din tara noastra din a doua

jumatate a secolului nostru a impus, în mod inevitabil, o amploare deose bita
a activitatilor de transport, aceasta ducând la dezvoltarea capacitatilor si a
infrastructurii.
Activitatea de transport afecteaza mediul înconjurator prin diverse
forme de poluare: gaze evacuate în atmosfera (oxidul de carbon, oxizii de
azot, dioxidul de carbon), metale (plumb, în cazul benzinei cu plumb) etc.;
poluare fonica (zgomote); vibratii.
Prin arderea benzinei în camera de ardere a motorului rezulta
poluanti periculosi în cantitati însemnate, îndeosebi oxid de carbon, oxizi de
azot, hidrocarburi, cu efecte deosebit de grave asupra mediului si sanatatii
oamenilor.
Un aspect important al poluarii datorate activitatilor de transport îl
reprezinta, de asemenea, poluarea fonica. Aceasta se datoreaza zgomotului
produs de motor si frecarii rotilor cu suprafata carosabila. Un rol important
în stabilirea intensitatii poluarii fonice îl au calitatea motorului propulsor si
calitatea strazilor. Zgomotul se caracterizeaza prin intensitate, durata si
frecventa. Practic, se considera ca limita de suportabilitate pentru om nivelul
de 65 dB. În general, în marile orase sursele de zgomot sunt reprezentate de
transporturi. Zgomotul este direct proportional cu intensitatea traficului si
viteza autovehiculelor.
Desigur, poluantii enumerati sunt responsabili într -o masura
însemnata de degradarea mediului natural, dar implicatiile negative ale
activitatii de transport asupra mediului sunt mai ample.
 Ecomarketing

Transportul urban durabil

În cele ce urmeaza vor fi prezentate mai multe exemple 2 în care
politica de transport adoptata într-un oras este favorabila protectiei mediului
înconjurator. Scopul urmarit este de a sensibiliza autoritatile în adoptarea
unor solutii care pot fi incluse în politicile de transport urban si, de
asemenea, de favorizare a contactelor între autoritati si specialistii în
domeniul protectiei mediului.
BICICLETA ÎN ORAS
În multe orase din Europa, politicienii si guvernantii au recunoscut
posibilitatea de rezolvare a unor probleme legate de poluarea aerului si de
trafic, prin introducerea transportului cu bicicletele ∗. Nu exista un “oras
model” pentru acest tip de transport si de aceea au fost selectionate câteva
exemple care pot demonstra eficacitatea mersului pe bicicleta.
Troisdorf (Germania, 65000 locuitori) Exemplul acestui oras este
remarcabil: aici, în afara introducerii a numeroase inovatii în domeniu, s-a
realizat si o mai buna comunicare cu publicul; 70% din infrastructura
necesara circulatiei bicicletelor este finantata de autoritatile locale.
Salzburg (Austria, 145000 locuitori) Au fost create numeroase
avantaje pentru acest tip de transport, dar circulatia cu ajutorul bicicletelor a
crescut în mod semnificativ doar datorita introducerii unei noi politici în
domeniul stationarii.
Groningen (Olanda, 165000 locuitori) Capitala a provinciei cu
ace lasi nume, Groningen este foarte cunoscut pentru ca circa 50%

2
Asociatia Austriaca de Transport “Verkehrsclub Ossterreich”, Departamentul Cercetari
Transporturi; coordonator Robert Thaler; autori: Wolfgang Rauh, Helmut Koch s i
Franz Skala
*
Daniel Fistung, dupa Stefan Suter (coordonator) si Rene Neuenschwander, Ecoplan –
Elvetia
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

din traficul total este efectuat cu ajutorul bicicletelor. Acest succes a condus,
în principal, la scaderea traficului auto în centrul orasului, precum si la
posibilitatea reducerii spatiilor destinate autoturismelor.
Geneva (Elvetia, 165000 locuitori) Geneva reprezinta unul dintre
orasele cu cel mai mare numar de autovehicule. În acelasi timp, aici gasim
unul dintre cele mai bune exemple de planificare eficienta a circulatiei pe
doua roti.
Ba sel (Elvetia, 170000 locuitori) Pentru biciclisti se prefera reteaua
rutiera existenta, fara a construi noi piste speciale. La Basel majoritatea
drumurilor cu sens unic pot fi folosite de biciclisti în ambele directii, pentru
zonele cu circulatie rapida si la intersectii, biciclistii având si benzi speciale,
ce le faciliteaza deplasarea. Numeroase cai de circulatie rezervate
autobuzelor, sunt de asemenea accesibile biciclistilor.
Alte exemple: York si Houten joaca un rol important în promovarea
utilizarii eficiente a bicicletelor, la fel ca si orasele Munster si Erlangen, din
Germania. De asemenea, Darmstadt, tot din Germania, este bine cunoscut
datorita faptului ca a permis circulatia bicicletelor pe caile pietonale;
Saarbrucken era “pierdut” pentru ciclisti, pâna când s-a luat decizia de
folosire de catre acestia, a tuturor drumurilor cu sens unic, aflate sub
incidenta limitarii vitezei de circulatie la maximum 30 km/h. Totusi, în
Copenhaga, Danemarca, se poate gasi structura cea mai performanta.
Nakskov, oras cu 16000 locuitori din Danemarca, reprezinta exemplul clasic
pentru succesul transportului pe bicicleta, în orasele mici. Winterhur, în
Elvetia, dispune de o retea bogata de drumuri pe doua benzi si are, de
asemenea, reputatia de a fi orasul cel mai predispus folosirii bicicletelor.
Utilizarea bicicletei reprezinta doar un aspect al unei politici de
transport eficiente. În numeroase orase europene, datorita avantajelor
 Ecomarketing

transportului rutier, automobilul ramâne înca un mijloc de transport

privilegiat.
În Salzburg, dupa ce s-a revenit la parcarea cu plata din centrul
orasului, în câteva saptamâni, în zona respectiva, circulatia cu bicicleta a
crescut cu 120%. În Groningen nu s-a reusit cresterea importanta a traficului
cu bicicletele, pâna ce nu au fost realizate trasee proprii, altadata utilizate de
automobile, folosindu-le în mod exclusiv pentru transporturile publice si cu
vehicule nemotorizate.
Esential este faptul ca fara un dialog cu utilizatorii nu trebuie
întreprinse noi actiuni. Decizia de a utiliza o bicicleta depinde în mod cert
de opinia fiecaruia. Influentarea opiniei si comportamentului oamenilor
poate fi mai eficienta decât introducerea unor conditii si instalatii
suplimentare. O politica nu este eficienta decât daca ea poate fi “vânduta”
electoratului. Aceste obiective, modificarea atitudinii si promovarea ideilor,
necesita existenta unui oficiu pentru relatii publice, bine pus la punct.
Înainte de a ne gândi la solutii, trebuie sa ne gândim la obiective.
Scopul nu este de a construi un numar cât mai mare de drumuri pentru
biciclisti, ci de a face din folosirea bicicletei un mod de transport important.
Întrebând oamenii în privinta alegerii unui mod de transport, în dauna altuia,
“câstigul de timp” este mentionat cel mai mult, urmat de securitate si apoi
de confort. Acesta înseamna ca transportul cu bicicleta trebuie sa fie mai
putin periculos, mai rapid si mai comod.
De asemenea, înainte de sporirea vitezei, este preferabil sa evitam
pierderile inutile de timp. Ciclistii pierd timp deoarece sunt obligati sa faca
ocoliri sau pentru ca asteapta la semafoare. Dar cel mai mare obstacol
ramâne drumul însusi, conceput pentru automobile: drumuri cu sens unic,
interdictii de viraj, in terdictii pietonale (în anumite cazuri). Ideal ar fi
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

daca ciclistilor li s-ar acorda libertatea de circulatie care exista în trecut,

pâna s-au introdus reglementarile necesare circulatiei automobilelor.
Drumurile cu sens unic descurajeaza biciclistii; îi obliga sa faca
ocoliri si sa nu utilizeze în ambele sensuri drumurile paralele cu traseele mai
importante si mai periculoase. Totusi, este posibil, în aproape toate cazurile,
sa se permita ciclistilor circulatia în ambele sensuri.
În intersectii, adesea este mai periculoasa folosirea benzii de
circulatie pentru biciclete, decât drumul propriu-zis. În majoritatea cazurilor,
accidentele survin între automobilele care vireaza si ciclistii care-si continua
drumul pe directia înainte. Aceste accidente nu pot fi evitate decât daca
pericolul este în mod clar semnalat. Trebuie luate masuri, nu numai de
micsorare a riscurilor de accidente în intersectii, dar si de limitare a vitezei
automobilelor. Cum s-a mai aratat, pistele cicliste amelioreaza în mod cert
confortul acestora. Ciclistii se simt ocrotiti deoarece sunt separati de traficul
motorizat. Pistele cicliste trebuie sa fie suficient de largi, clar separate de
trotuare si asfaltate.
Mersul pe jos si cu bicicleta sunt doua dintre modurile lente de
transport, daca le comparam cu transportul motorizat. Se uita adesea ca un
ciclist se deplaseaza în medie de 5 ori mai rapid decât un pieton.
Infrastructura necesara circulatiei cu bicicleta este diferita, în mod cert, de
cea necesara deplasarii pietonilor. Utilizarea bicicletelor în oras nu poate fi
agreabila si fara pericole, decât daca ciclistii sunt considerati utilizatori
efectivi ai drumurilor.
Pentru îmbunatatirea circulatiei bicicletelor în oras, se impune:
• conceperea infrastructurii destinate ciclistilor trebuie sa se
conformeze regulilor si principiilor de trafic (posibilitatea virajului direct
 Ecomarketing

catre stânga, fiecare margine a drumului nefiind rezervata decât circulatiei

într-un singur sens);
• spatiul rezervat ciclistilor este prelevat din sosea, întreaga retea
rutiera fiind accesibila pentru biciclete;
• ca regula generala, ciclistii nu trebuie obligati sa respecte
interdictiile impuse vehiculelor motorizate (drumuri cu acces interzis, cu
sens unic, interdictii de virare la dreapta sau la stânga etc.);
• podurile si pasajele subterane care nu sunt destinate traficului auto
trebuie sa fie accesibile pentru pietoni si ciclisti, permitându-le o trecere
usoara si în deplina securitate;
• benzile de circulatie rezervate ciclistilor sunt speciale, bine
întretinute, mai ales pe timpul iernii;
• magazinele si cladirile publice sunt dotate cu parcari pentru
biciclete. Garile sunt dotate cu parcari acoperite;
• trebuie organizate campanii publicitare pentru încurajarea
populatiei, în ideea folosirii bicicletei ca mijloc de transport.
PIETONII ÎN ORAS
Vor fi evidentiate câteva experiente concludente în ceea ce priveste
promovarea mersului pe jos, în câteva orase europene.
Numeroase orase din Europa au recunoscut rolul important al
traficului pietonal în ameliorarea vietii urbane. Exemple de promovare a
mersului pe jos se gasesc atât în orasele cu mari aglomerari, cât si în cele
mici.
Houten (Olanda, 28000 locuitori) Orasul Houten a fost conceput în
anii ’70. El are doua retele rutiere: una rezervata pietonilor si ciclistilor si
cea lalta vehiculelor motorizate. Numarul foarte redus al accidentelor rutiere
este aici de invidiat.
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

York (Marea Britanie, 100000 locuitori) În timp ce în multe orase

traficul pietonal scade rapid, în York el a continuat sa creasca, gratie
eforturilor concentrate de ameliorare a instalatiilor destinate pietonilor.
Grenoble (Franta, 150000 locuitori) La Grenoble, reintro-ducerea
tramvaielor a coincis cu reamenajarea completa a strazilor apartinând
zonelor pietonale sau cu trafic redus.
Graz (Austria, 235000 lo cuitori) La Graz s-a introdus limitarea
vitezei de deplasare în tot orasul la maximum 30 km/h, cu exceptia axelor
principale. Aceasta masura a permis reducerea considerabila a accidentelor
rutiere.
Viena (Austria, 1600000 locuitori) Sute de pasaje si de re-fugii
pentru statiile de tramvai au fost reconstruite, echipându-le cu trotuare mai
largi pentru o securitate sporita a pietonilor.
Alte exemple. Numeroase caracteristici scot în evidenta
Amsterdamul (Olanda): obiective de planificare urbana (oras “compact”),
politica de stationari si planuri de reducere a traficului motorizat în centrul
orasului; orasul istoric Bologna (Italia) reprezinta exemplul tipic pentru ceea
ce se poate numi “oras construit pentru pietoni”; Aachen (Germania) este
cunoscut pentru îmbunatatirile efectuate asupra semnalizarii rutiere
pietonale. Aici pot fi analizate avantajele si dezavantajele diferitelor tehnici
de reglare a traficului pietonal în intersectii.
În majoritatea oraselor mici, problemele de circulatie se
concentreaza de-a lungul drumurilor principale, unde se gasesc magazine,
birouri, cafenele etc. Aici oamenii se întâlnesc, sunt livrate marfurile si
automobilele stationeaza.
Mersul pe jos este atractiv daca este rapid, comod si fara pericole.
Altfel, pot exista alte moduri de transport, mai agreate.
 Ecomarketing

Pietonii nu agreeaza ocolirile. În plus, la o retea de strazi echipate cu

trotuare adecvate, mai sunt necesare si legaturi de toate tipurile (pasaje,
poduri etc.). Timpul de asteptare la pasaje -le pietonale trebuie redus.
Nevoile pietonilor nu trebuie neglijate atunci când se realizeaza planificarea
teritoriala a orasului. Un oras conceput pentru pietoni, trebuie sa cuprinda
numeroase zone comerciale, iar distantele dintre locurile de munca si
domicilii sa fie reduse.
Pentru ameliorarea securitatii pietonilor sunt determinante limitarile
de viteza. Daca un pieton este accidentat de un vehicul ce ruleaza cu
maximum 30 km/h, riscul de a fi omorât este de circa 10%, dar creste la
50% când viteza atinge 50 km/h. Securitatea intersectiilor este îmbunatatita
daca autoturismele îsi adapteaza viteza fata de pietoni si nu invers.
Trotuarele largi permit realizarea unor deplasari mult mai agreabile
si mai numeroase. La origine, centrele istorice ale oraselor au fost construite
pentru pietoni. Masurile luate, de facilitare a mersului pe jos, restituie
pietonilor acest scop istoric. Un oras fara masini reprezinta situatia ideala
pentru pietoni. În Elvetia, exista numeroase orase turistice închise total
circulatiei auto.
Mersul pe jos reprezinta veriga de legatura în lantul modurilor de
transport ce protejeaza mediul. Doar combinatia între mersul pe jos,
bicicleta si transportul public permite atingerea scopului urmarit, în orice
situatie si în limite de timp rezonabile, fara utilizarea vehiculelor proprii. Si
aceasta deoarece un acces rapid, comod si sigur la statiile de autobuz,
tramvai si gari este indispensabil într-un sistem eficient de transport.
Este clar ca traficul auto va fi dezavantajat daca acordam prioritate
pietonilor. În toate tarile Uniunii Europene, majoritatea cetatenilor doresc
introducerea de masuri favorabile pietonilor, chiar daca astfel automobilistii
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

vor fi dezavantajati. Sustinerea masurilor asa zis “nepopulare” este adesea

subestimata. O campanie de sensibilizare a opiniei publice, ce trebuie sa
faca parte din orice program de promovare a mersului pe jos, trebuie sa
reuseasca sa rupa tacerea marelui segment de oameni care prin aceasta
pozitie nu se implica.
În vederea realizarii unui oras mai accesibil mersului pe jos, sunt
necesare o serie de masuri:
• mersul fara obstacole si pericole, criterii de baza ale unei politici
eficiente de transport urban;
• introducerea regulilor favorabile pietonilor, ce pot încuraja mersul
pe jos;
• obtinerea unui plus de securitate si de spatiu pentru pietoni;
• reducerea vitezei, restrictii pentru autovehicule;
• sporirea securitatii pasajelor pietonale;
• realizarea unei retele de trotuare largi, fara obstacole si ocolisuri;
• introducerea de zone mai numeroase si mai întinse pentru pietoni,
realizarea unor cai de acces mai agreabile, la statiile de tramvai/autobuz sau
spre gari;
• facilitarea deplasarilor pe jos, modificând amenajarea teritoriala,
reducând expansiunea urbana si distantele între centrele comerciale si
domicilii;
• sensibilizarea public ului si acordarea prioritatilor pentru pietoni în
planurile de amenajare teritoriala, atât în ceea ce priveste partea de
constructie, cât si cea de finantare.
 Ecomarketing

STATIONAREA ÎN ORAS
Fiecare deplasare a unui autovehicul începe si se termina într-un loc
de pa rcare. Acest fapt conduce la necesitatea integrarii într-o politica de
transport urban ecologic a unor actiuni de promovare a masurilor speciale
destinate zonelor de stationare, destinate reducerii impactului negativ asupra
mediului de catre traficul rutie r.
Experienta orasului Berna. Zona urbana a cantonului Berna (Elvetia)
cuprinde mai mult de 20 de comune, totalizând 300000 de locuitori. În
aceasta zona, din totalul locuitorilor, muncesc 160000, dintre care 75% chiar
în oras. Aici, politica locurilor de stationare este integrata în cea de
circulatie si în cea de amenajare teritoriala. La baza politicii parcarilor stau
planul de actiune contra poluarii aerului, reteaua de cale ferata urbana si
conceptia traficului. La Berna, costul parcarii este diferentia t pe zone.
Pentru viitor, autoritatile locale au intentia de introducere a unui sistem
diferentiat de taxare, în functie de zone, concomitent cu dublarea pretului
stationarii.
Un sistem asemanator a fost introdus în Copenhaga, costul
stationarii fiind rela tiv mare. Orasul este împartit în 4 zone, pretul de parcare
variind de la o zona la alta. Un alt sistem de acest tip a fost introdus la
Nurenberg (Germania), pentru a realiza o retea de parcare eficienta.
Pretul parcarii poate conduce la cresterea traficului. Din aceasta
cauza, la Berna, în afara planului da actiune împotriva poluarii aerului, s-a
luat în considerare si necesitatea reducerii numarului de parcari. Aici, timpul
limita de stationare este în functie de taxa si de zona: el variaza între 15
minute si 2 ore.
Parcari pentru “vizitatori” Automobilistii care vin la manifestari
culturale sau sportive, creeaza adesea aglomerari. Chiar daca un numar mare
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

de parcari gratuite este disponibil, chiar si cel mai eficient transport în

comun nu ar face fata unor astfel de situatii. De aceea, în 1994, stationarea
în jurul Centrului Expozitional din Berna, s-a platit. Un sistem similar a fost
introdus si în jurul stadioanelor.
Stationarea în zonele rezidentiale Autoritatile au conceput un plan
pentru anii 1994-1995, de introducere a unor zone albastre în toate zonele
rezidentiale din Berna. Principalele caracteristici ale acestor zone albastre
sunt:
Ø în zilele saptamânii, timpul de stationare este limitat între orele 8
si 19 la 90 minute, si la 3 ore în restul zilei;
Ø locuitorii sau persoanele care lucreaza în zonele rezidentiale, pot
achizitiona cartele de parcare pe timp nelimitat;
Ø în anumite zone albastre, viteza este limitata la maxim 30 km/h.
Sistemul P+R (Park & Ride) Finantarea si gestiunea sistemului
“Park & Ride”, integrat în proiectul “Berner S-Bahn” au facut obiectul unor
discutii particulare. Guvernul cantonului a votat un decret prin care a
determinat conditiile de aplicare pentru P+R (de exemplu: criterii de locatii,
taxe minime etc.) la care trebuie ca utilizatorii sistemului sa dea un raspuns,
în vederea obtinerii unei finantari din partea statului. Un proiect P+R,
respectând aceste conditii, a fost conceput pentru cantonul Berna.
Park & Ride înseamna construirea unor parcari de -a lungul unei zone
urbane, permitând automobilistilor sa-si paraseasca autovehiculele si sa
utilizeze un alt mijloc de transport.
Parcari apartinând administratiei publice Deoarece s-a luat în
considerare aplicarea unor masuri restrictive de stationare, cantonul Berna
considera ca un prim exemplu trebuie sa -l dea administratia: guvernul a
stabilit reguli (de exemplu introducerea unui sistem de taxare a stationarii,
 Ecomarketing

care sa includa costurile utilizarii spatiilor si investitiile), aplicabile

parcarilor din proprietatea cantonului.
Parcari apartinând companiilor particulare Autoritatile nu au dreptul
sa oblige companiile particulare sa ia masuri restrictive în parcarile
existente. De aceea, exista intentia de semnare a unor acorduri voluntare cu
astfel de companii, care sa oblige la introducerea unor masuri restrictive,
mai ales în parcarile extinse. Pentru a facilita acest lucru, a fost elaborat un
manual intitulat “Punerea în aplicare a masurilor destinate limitarii
stationarii”.
Introducerea de masuri ce vin sa limiteze stationarea în zona urbana
a cantonului Berna este însotita de o vasta campanie de sensibilizare:
brosuri, afise, pliante, spoturi publicitare etc. În principiu, autoritatile locale
dispun de instrumente eficiente pentru introducerea unei politici de transport
ecologic.
Politica locurilor de stationare aplicata în centrul unui oras, creeaza
repercusiuni asupra zonelor învecinate. De aceea, autoritatile locale trebuie
sa coordoneze actiunea de introducere a unei astfel de politici. O politica
globala a locurilor de stationare trebuie sa tina cont de:
• noile si actualele amplasamente;
• parcarile publice si cele particulare;
• combinarea între taxe, timp, obiective, utilizatori.
De asemenea, masurile trebuie sa tina cont si de calitatea
transporturilor publice, în sensul:
• conceperii unor mari proiecte de protectia mediului, care
reprezinta o buna ocazie de introducere a unor noi masuri;
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

• campaniilor destinate luarii unei atitudini pozitive vis-à-vis de

masurile aplicate trebuie integrate într-o politica eficienta a
parcarilor.
Experienta mai multor orase a dovedit ca si masurile restrictive pot
influenta pozitiv economia locala, mai ales comertul, daca se tine cont de
urmatoarele aspecte:
• folosirea oricaror ocazii de reproiectare a drumurilor si spatiilor
publice;
• introducerea progresiva a masurilor restrictive;
• ameliorarea accesului pentru pietoni, ciclisti si transporturile
publice.
Venitul cumulat din taxele de parcare poate folosi la introducerea
unor mijloace ecologice de transport.
Zonele albastre au permis reducerea considerabila a circulatiei
navetistilor în zonele rezidentiale, mai ales în orele de vârf, dimineata si
seara. Experienta a demonstrat ca:
• zonele albastre ar trebui sa fie introduse în toate perimetrele
rezidentiale urbane;
• trebuie facute controale în mod regulat;
• trebuie oferite solutii alternative la cererea navetistilor;
• sistemele P+R se preteaza la introducerea zonelor albastre;
• veniturile zonelor albastre sunt superioare costurilor de realizare
si functionare a acestora.
Parcarea cu plata, asociata cu reducerea spatiului de parcare, pot
reduce semnificativ volumul traficului, în zonele centrale: la Berna,
obiectivul este de reducere a circulatiei auto cu 20%, la Amsterdam cu 35%.
 Ecomarketing

Circulatia autovehiculelor ce sunt în cautare de spatii de parcare, poate fi

redusa: la Nurenberg, 20% pâna la 30% din suprafata spatiilor de parcare
este disponibila în permanenta.
Sistemul “P+R” contribuie la reducerea volumului traficului daca
sunt respectate anumite principii:
• decizii necentralizate de limitare a lungimii r utelor;
• inexistenta concurentei între “P+R” si transporturile publice: daca
noi “P+R” sunt create la limita centrului orasului, utilizatorii
transporturilor publice pot prefera utilizarea vehiculelor proprii;
• definirea principiilor de gestiune pentru “P+R” (de exemplu:
nivelul si structura taxelor impuse utilizatorilor, limitarea
accesului etc.)

7.4 Ecomarketigul activitatii turistice

Aflat într-o forma incipienta de dezvoltare, ecoturismul, definit ca

acea componenta a pietei turistice3 practicata în spatii putin modificate de
om, a aparut în urma cu aproximativ doua decenii. Conceput ca un
parteneriat între agentii de turism, comunitati locale, organizatii de mediu,

3
Piata turistica reprezinta locul în care se întâlneste si se confrunta cererea si oferta de
produse turistice, spatiul special amenajat în care cumparatorii si vânzatorii de servicii
turistice se întâlnesc pentru a-si schimba marfurile. În sens larg, specialistii în marketing
definesc piata turistica printr-un ansamblu de elemente, si anume: produsul turistic;
firmele care presteaza servicii; consumatorii de turism; spatiul economico-geografic;
intervalul de timp vizat s.a. În consecinta, piata turistica se defineste ca fiind spatiul
economico geografic în care se întâlnesc si se confrunta, într-un interval de timp dat,
purtatorii cererii si ofertei de produse turistice, precum si factorii care determina
comportamentul acestora.
Plecându-se de la obiectivele urmarite cu precadere de diferitele categorii de
turisti, putem distinge: piata turismului cultural; piata turismului istoric; piata turismului
religios; piata turismului sportiv; piata turismului stiintific; piata turismului medical etc.
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

colective de specialisti, ecoturismul presupune dezvoltarea si promovarea

turismului rural, ceea ce poate constitui una din sansele de reusita ale satului
romanesc.
Notiunea de turism durabil (prin aceasta întelegându-se totalitatea
formelor de dezvoltare, amenajare si activitati turistice ce respecta si
pastreaza pe termen lung resursele naturale, culturale, economice si sociale),
inclusa în conceptul general de dezvoltare durabila, a gasit în Europa si în
România o audienta mai larga decât ecoturismul, considerat mai restrictiv.
Alaturi de efectele pozitive incontestabile, ecoturismul poate
conduce, indirect, si la efecte nedorite, cum ar fi: dezvoltarea de catre
reprezentanti ai autoritatilor locale sau guvernamentale a unui turism de
masa în situri virgine, în numele ideii de ecoturism; utilizarea, ca argument
publicitar, a particulei “eco” pentru un turism care nu aplica principiile de
ocrotire a mediului.
Pornind de la programul initiat în 1992 la nivelul Uniunii Europene,
care sustine realizarea a 17 proiecte pilot ”turism si mediu” în întreaga
Europa, în cadrul programului de activitate derivat din strategia de reforma
din tara noastra, un loc aparte îl detin problemele legate de dezvoltarea si
promovarea turismului rural.
Ministerul Turismului din România a acordat o atentie deosebita
perfectionarii cadrului legislativ adecvat stimularii, dezvoltarii si
armonizarii turismului rural cu legislatia din tarile Uniunii Europene. În
practicarea unui turism “verde”, este necesara implicarea factorilor
decizionali prin politica de dezvoltare economica, prin reglementari juridice,
legislative , financiar-bancare, administratiile locale.
În tara noastra exista numeroase sate ce dispun de conditii favorabile
practicarii ecoturismului, dar slaba lor valorificare a determinat ministerul
 Ecomarketing

de resort sa considere agroturismul ca pe o sansa reala pentru economiile

locale si deci si pentru dezvoltarea rurala în ansamblul ei.
Optiunea pentru noi forme de turism rezulta si din analiza aspectelor
negative ale situatiei reale din industria hoteliera / restaurante, si anume:
Ø localizarea unitatilor hoteliere sau a restaurantelor, mai ales a
celor din marile aglomerari urbane, în zone cu mult praf, zgomot, noxe de
fum si gaze de la esapamentele vehiculelor care circula prin aceste zone;
Ø designul acestor unitati, care trebuie armonizat cu noile cerinte de
mediu, regândirii sistemelor de ventilatie si încalzire, etanseizarea
ferestrelor si a cailor de patrundere a temperaturilor nedorite (curent, frig
iarna si cald vara);
Ø utilizarea ineficienta a resurselor de apa furnizate de retelele
municipale sau orasenesti, în contextul lipsei cronice de apa potabila în
multe localitati, cresterii exorbitante a pretului de furnizare, cât si risipei
uriase care are loc prin scurgerile provocate de robineti defecti etc.;
Ø consumuri energetice mari, prin utilizarea unor echipamente si
tehnologii învechite si energofage, arzatoare si cazane cu consumuri mari si
randamente scazute, care polueaza mediul prin emisii de dioxid de carbon si
derivati nocivi de sulf;
Ø utilizarea unor înalbitori si detergenti “ne-ecologici” care
afecteaza aerul si apa, prin deversarea lor la canal sau direct în râuri sau
mare, fara a trata apele uzate si a reduce impactul negativ asupra mediului;
Ø nesortarea resturilor menajere înainte de a fi aruncate la pubele /
containere, ceea ce conduce la evacuarea unui gunoi cu risc sporit de
otravire a mediului;
Ø lipsa unor adevarate industrii de suport pentru reciclarea uriaselor
cantitati de deseuri care pot fi refolosite, de facilitati acordate celor
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

care au initiat si dezvoltat politici active de sortare, colectare si chiar

prelucrare / reciclare a deseurilor;
Ø lipsa unor programe coerente de protectie a mediului, inclusiv a
celui turistic, stiut fiind faptul ca turismul “înghite” toate nerealizarile si
starile negative, reflectate si în “apetitul” consumatorilor pentru turism.
Solutiile oferite sunt, în majoritatea cazurilor, studii de caz si realizari
notabile din tari cu un turism dezvoltat, toate bazate pe experiente
îndelungate si realizari de succes:
Ø filtre intermediare din otel inoxidabil care retin nisipurile / mâlul
ce vin pe reteaua de distributie;
Ø filtre care trateaza apa si o ionizeaza;
Ø filtre magneto-ceramice, care reduc duritatea apei si “sparg”
aglomerarile de calcar si magneziu, care se depun pe conducte si le
colmateaza, reducând presiunea în mod nejus tificat si “mâncând” tevile, dar
nu distrug calciul si magneziul din apa;
Ø filtre cu carbune activ sau cu straturi multiple de cuarturi, care
retin gustul si mirosul neplacut al apei clorinate sau tulbure cât si
eventualele particule fine neoprite de celela lte filtre intermediare;
Toate aceste tipuri de filtre, produse de firme de renume, pot fi achizitionate
si de pe piata româneasca. Prin utilizarea unor astfel de filtre, combinat cu
detergentii biodegradabili folositi în spalatoriile de vesela sau de lenjerie, se
mareste durata de viata a instalatiilor de circuit interior al apei, a
echipamentelor si instalatiilor, apele deversate ca efluenti vor fi mai curate
si mai putin nocive.
 Ecomarketing

Unul din capitolele extrem de importante în depasirea si rezolvarea

acestor probleme si nu numai este reprezentat de comunicare. Comunicarea
poate fi prezentata sub doua aspecte fundamentale:
Ø personalul unitatilor, cel care poate si trebuie sa puna în practica
curenta toate metodele moderne de management ecologic al mediului
hotelier/restaurante, economisirea resurselor consumate, reducerea
deseurilor etc. si sa aduca în final satisfactia clientului;
Ø clientul, destinatarul si receptorul final.
Pentru realizarea acestor deziderate, sunt necesare masuri în ambele
sensuri:
Ø pe de o pa rte, prin instruirea periodica si temeinica a personalului
de servire, tehnic si a celui cu atributii de control-coordonare, asupra
sarcinilor de serviciu cu încarcatura “ecologica” si de cooperare cu ceilalti
parteneri si clienti;
Ø pe de alta parte, prin comunicarea catre clienti a tuturor masurilor
cu impact de mediu, care sa îi faca sa aprecieze eforturile respective, sa
“cupleze” la aceste masuri si sa devina parte activa în introducerea si
derularea programelor ecologice promovate de hoteluri si restaurante.
Parte activa a procesului de comunicare, clientul trebuie sa înteleaga:
• de ce s-a ales drumul “verde”;
• cum pot fi economisite apa, energia, detergentii;
• cum pot economisi anumite resurse fara a scadea confortul;
• cum pot contribui la colectarea de fonduri privind anumite actiuni
stimulative (fondurile pot fi obtinute si din vânzarea anumitor
deseuri reciclabile).
Aplicarea principiilor ecomarketingului în diverse activitati economice

Comunicarea cu clientii si instruirea personalului sunt considerate a

fi armele “ascunse” ale oricarui manager în reusita programelor de
management ecologic al hotelurilor, restaurantelor si formarii profesionale.
Competitia, dura pe pietele cu care România se afla în concurenta
directa, a demarat deja astfel de procese de îmbunatatire a mediului în
sectorul turism, hoteluri si restaurante. Touroperatorii îsi trimit delegatii în
prospectare si monitorizare a unitatilor cu care vor derula contractele, iar pe
agenda de control a acestora figureaza câteva aspecte esentiale pentru turisti
si pentru succesul agentiilor:
• calitatea apei (de baut, din piscine, a marii etc.),
• lipsa noxelor poluante;
• zgomotul;
• lipsa mirosurilor dezagreabile;
• lipsa rozatoarelor, câinilor vagabonzi si a insectelor etc.

Evolutiile economiei si a societatii românesti nu pot fi concepute

decât în pas cu cerintele minime de protectie a mediului, cerinta absolut
valabila si în cazul activitatii turistice. Legislatia în vigoare obliga operatorii
din domeniul turismului, hotelurilor si restaurantelor etc. sa fie brevetati
prin Acordul de mediu si sa respecte cu strictete normele de protectie a
mediului, fie prin masuri punitive (amenzi, retragerea dreptului/autorizatiei
de functionare pentru poluare, lipsa de curatenie, deversarea la
canal/aruncarea de resturi menajere sau substante nocive care pot distruge,
uneori iremediabil, mediul), fie prin aplicarea unor preturi/tarife prohibitive
pentru consumurile de energie electrica, combustibili si apa, în contextul
 Ecomarketing

pietei libere. Aceste masuri vin sa alerteze operatorii în ambele sensuri:

Ø pe de o parte sa aplice cu strictete normele legale de pastrare a
mediului înconjurator, fiind pasibili de sanctiuni severe din punct de vedere
civil, material, administrativ sau chiar penal,
Ø pe de alta parte, prin aplicarea unor politici active de protectia
mediului, sa economiseasca resurse impor tante, sa constituie atractivitate pe
piata turistica locala, nationala si internationala.