You are on page 1of 5

Adevărata reuşită este să devii cel mai bun care poţi.

definiţie de Harold Taylor


Bineînţeles că toţi avem limitele noastre, dar cum altfel îţi poţi afla graniţele, dacă nu explorând în lung
şi-n lat cât poţi de mult? Prefer să dau greş la ceva nou, necercetat, decât să am o reuşită sigură la ceva
ce am mai făcut deja.

citat din A.E. Hotchner


Să înţelegem bine viaţa căci există un singur început cu maximum de reuşită, celelalte sunt startări din
ce în ce mai obosite şi cu şanse din ce în ce mai mici.
Viorel Muha (decembrie 2008)

Cu toţii operăm în două moduri contrastive, care ar putea numite unul deschis si unul închis. Cel
deschis este mai relaxat, mai receptiv, mai democratic, mai jucăuş şi mai plin de umor. Cel închis e mai
rigid, mai sever, mai ierarhizat, mai obtuz. Majoritatea oamenilor, din păcate, îşi petrec o mare parte din
viaţă în modul închis. Nu că el n-ar fi de folos. Dacă sari printr-o râpă, clipa în care te-ai desprins de la
sol este cea mai proastă pentru a te gândii la alternative. Când ocupi postul de observaţie al duşmanului,
nu-ţi pierde timpul să vezi partea amuzantă. Fă-o la modul "închis". Dar în clipa în care operaţiunea s-a
încheiat, încearcă să te întorci la modul "deschis" – să-ţi deschizi din nou mintea spre toate datele faptei
să vezi dacă o poţi numi una reuşită, dacă are nevoie de îmbunătăţiri. Adică, trebuie să ne întoarcem la
modul deschis, pentru că astfel suntem mai atenţi, mai receptivi, mai creativi, şi decimai inteligenţi.

citat din John Cleese

Calea spre reuşită e de două ori rata eşecului.

citat din T.J. Watson Sr.


Aproape orice descoperire este în sine un instrument de reuşită.
Dacă nu există încredere deloc sau aproape deloc, nu există fundaţia pentru o reuşită de durată.

Esenţiale sunt ţelurile pe care ni le-am propus. Nimeni nu l-a putut opri pe Don Quijote să ia cu asalt
morile de vânt. Nici râsetele, nici realismul celorlalţi. Nu cunosc un exemplu mai clar că poţi să fii un
ratat fără să fii un mediocru, că o viaţă poate fi împlinită nu numai printr-o reuşită, ci şi printr-un eşec.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă

Omul a primit de la Divinitate bunătatea care să-l conducă în toate mişcările lui. Apropiindu-şi acest
principiu divin, el atinge acea stare în care fără să se gândească la recompense sau interese, poate făptui
ceea ce este drept cu o simplitate şi cu o siguranţă instinctivă. Aceasta duce la o admirabilă reuşită,
favorizată de stăruinţă.

în Cartea transformărilor

Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani... dar ce e mai
important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează
pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă
încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde
printre fotografii îngălbenite de timp... mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa
să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect.
Când nu mai poti să alergi, ia-o la trap.
Când nu poţi nici asta, ia-o la pas.
Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată.
citat din Maica Tereza

Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti...


Iartă-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse...


Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi...


Caută succesul, oricum.

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela...


Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi...


Construieşte, oricum.

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi...


Fii fericit, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine...


Fă bine, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns...


Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu...


N-a fost niciodata între tine şi ei, oricum.

poezie de Maica Tereza

Ce-ţi rezervă viaţa?

Să iubeşti, să plângi, să râzi


Să ai inima ca gheaţa,
Să salvezi, să distrugi, să fugi
Ce-ţi rezervă viaţa?

Să devii un doctor bun?


Să devii electrician?
Să devii doar un nebun?
Sau să fii bogat în bani?

Dar nu trebuie să ştim


Un răspuns la întrebare
Ce vom face? Ce-o să găsim?
Ce vom deveni noi oare?

Tu, iubite cititor,


Fă-ţi un mare viitor
Să nu urăşti, să nu fugi,
Să nu ucizi, să nu distrugi.

Căci vezi tu, dragă copilaş,


Poţi rămâne sau pleca,
Poţi să faci ce vrei în viaţă
Că alegerea e a ta!

Tu, iubite cititor,


Să nu mai strigi dup-ajutor,
Luptă mult şi luptă bine
Chiar dacă nu-ţi convine
Dar să nu renunţi deloc
C-o să ai parte de noroc
Şi să nu faci în exces
C-o să ai parte de succes.

Deci nu-i nevoie de destin


Să ne spună doar minciuni,
Să ne spună ce-o să fim,
De-om fi răi sau de-om fi buni.

Să iubeşti, să plângi, să râzi


Să ai inima ca gheaţa,
Să salvezi, să distrugi, să fugi
Ce-ţi rezervă viaţa?

poezie de Andrei Tudora

4.  Daca A reprezinta succesul in viata, atunci A este egal cu x plus y plus z. Munca reprezinta x; y inseamna
joaca; iar z - sa stii sa-ti tii gura.
Albert Einstein 10/01/2007

5.  Incearca sa fii un om de valoare si nu neaparat un om de succes.


Albert Einstein 09/01/2007

6.  Nu cunosc solutia pentru a atinge succesul, dar stiu ca pentru a esua e suficient sa incerci sa multumesti pe
toata lumea.
Bill Cosby 08/01/2007

7.  O persoana are succes daca se trezeste dimineata si se intoarce inapoi seara in pat iar intre cele doua momente
face doar ceea ce doreste sa faca.
Bob Dylan 07/01/2007

8.  Succesul in afaceri presupune pregatire si disciplina si munca multa. Dar daca nu esti speriat de aceste lucruri,
oportunitatile sunt mereu foarte mari.
David Rockefeller 06/01/2007

9.  Doreste-ti succesul si nu perfectiunea. Nu renunta niciodata la dreptul tau de a gresi, pentru ca atunci iti vei
pierde abilitatea de a invata lucruri noi si de a inainta in viata.
Dr. David M. Burns 05/01/2007

10.  Nimic nu schimba parerea ta despre un prieten mai mult ca succesul - al tau sau al lui.
Franklin P. Jones 04/01/2007

11.  Multi dintre cei ce esueaza in viata sunt persoane care nu au realizat cat de aproape au fost de succes in
momentul cand au renuntat.
Thomas A. Edison 03/01/2007

12.  Tot ce ai nevoie in viata este ignoranta si incredere; astfel succesul este garantat.
Mark Twain 02/01/2007

13.    Succesul reprezinta abilitatea de a trece de la un esec la altul fara sa iti pierzi entuziasmul.
Sir Winston Churchill

SUCCESUL ESTE UN ‘SPORT DE ECHIPA’


Vineri, 02 Aprilie 2010 06:50 Ionel Calota

Când te gândeşti la “succes”, ce îţi vine în minte? Cum l-ai putea defini? Pentru unii oameni, succesul înseamnă un loc de
muncă bine plătit, care conferă putere sau un anumit statut social. Alţii consideră drept succes o promovare mult râvnită sau
recunoaşterea meritelor personale în cadrul companiei sau al comunităţii. Iar pentru alţii, succesul reprezintă atingerea
obiectivelor dorite.

În fiecare dintre aceste scenarii, succesul este perceput la nivel individual. Totuşi, în cartea Manualul Învingătorilor, autorul –
un antrenor de fotbal american pe nume Jim Tressel –- ne propune să regândim această percepţie. El defineşte succesul ca
fiind ’’o satisfacţie interioară şi o pace a minţii generate de sentimentul că am făcut totul, cât am putut de bine, pentru grup’’.
Tressel continuă şi afirmă că “succesul este un sport de echipă.”

Există multă înţelepciune într-o astfel de gândire: dacă te ocupi de vânzări, spre exemplu, chiar dacă eşti persoana cea mai
tenace şi convingătoare, succesul tău nu va dura în timp dacă produsele sau serviciile oferite sunt de slabă calitate sau nu pot
fi livrate la timpul convenit. O conferinţă de afaceri – pentru a avea succes – necesită implicarea mai multor oameni care să
se ocupe de o mulţime de detalii – înregistrarea participanţilor, cazarea, pregătirea diferitelor sesiuni şi chiar stabilirea
meniurilor pentru fiecare zi. Un director executiv, oricât de aclamat ar fi, trebuie să aibă în subordine personal foarte bine
instruit, capabil să îndeplinească obiectivele companiei. Cel mai priceput chirurg are nevoie de asistente, infirmiere şi alt
personal medical pentru a efectua o operaţie cu succes.

Cu ani în urmă, când eram editorul unei reviste, una dintre cele mai plăcute experienţe a fost să lucrez împreună cu echipa
noastră de creaţie pentru a aduce fiecare ediţie în planul realităţii. Eu scriam şi mă ocupam de editare, dar depindeam de
designerul nostru, de editorul asociat, de asistentul executiv şi de managerul pentru ilustraţii şi materiale, cu care trebuia să
mă întâlnesc şi organizez şedinţe pentru stabilirea conţinutului, coperta şi paginaţia, titlurile articolelor, fotografiile,
caricaturile şi celelalte forme de grafică. Mă minunam de fiecare număr publicat, realizând că revista ca un întreg, era mai
grozavă decât părţile componente luate separat.

Ideea succesului corelat cu munca în echipă este un concept despre care Biblia vorbeşte în mai multe locuri. Iată câteva
exemple:

You might also like