LEGENDA CELOR TREI MAGI

CARE AU VIZITAT MAREA CRIPTA

SI AU DESCOPERIT CENTRUL IDEII

Mult dupa moartea lui Hiram si a lui Solomon si a tuturor celor din
vremea lor, dupa ce armatele lui Nabucodonosor au distrus regatul lui
Iuda, au facut una cu pamantul Ierusalimul, au daramat Templul, au dus
in robie pe cei scapati cu viata, pe cand muntele Sion nu mai era
decat un pustiu neroditor cutreierat de cateva capre slabanoage pazite
de nomanzi flamanzi si pusi pe jaf, iata ca intr-o dimineata trei
calatori au descalecat de pe camilele lor obosite.

Erau magi, initiati din Babilon, preoti ai unui cult universal care
venisera in pelerinaj si pentru cercetarea ruinelor Templului.

Dupa ce au mancat cate ceva in graba, pelerinii s-au dus la ruine.

Bucati de zid si ramasite de coloane le-au aratat locul unde se aflase
odinioara Templul. S-au apucat apoi sa cerceteze capitelurile cazute
la pamant, sa curete pietrele pentru a da la iveala inscriptii ori
simboluri.

Pe cand faceau toate acestea, au descoperit o spartura napadita de

maracini sub daramaturile unui zid.

Era un put in coltul de sud-est al Templului. Magii si-au taiat cale

pana acolo, si cel mai varstnic, care parea sa le fie conducator, s-a
intins peste marginea putului si a privit in interior.

Cum era chiar miezul zilei, soarele stralucea la zenit, iar razele lui
cadeau aproape vertical in strafunduri. Privirile magului au fost
atrase de un obiect stralucitor. I-a chemat pe insotitorii sai, care,
asezandu-se la fel, au putut vedea si ei. Era acolo un obiect demn de
toata atentia, o podoaba sacra, fara indoiala. Cei trei pelerini au
hotarat sa coboare dupa ea. Si-au dezlegat braiele, le-au legat cap la
cap pentru ca, astfel, cel mai varstnic dintre ei sa poata cobora
ajutat de ceilalti doi, rezemati unul de celalalt pentru a-i sustine
greutatea. Apucandu-se cu mainile de coarda, magul a disparut in gura
putului.

Pentru a sti ce era obiectul care atrasese atentia pelerinilor, sa ne

intoarcem cateva veacuri pana la momentul uciderii lui Hiram.

Pe cand, la poarta de la Orient, Maestrul a fost strapuns cu varfurile

compasului de catre a doua calfa inraita, el a fugit catre poarta
dinspre Miazazi. Stia ca daca ar fi incercat sa iasa, ar fi putut fi
urmarit sau, asa cum s-a si intamplat, putea intalni o a treia calfa
inraita. Si-a scos atunci de la gat o bijuterie prinsa pe un lant
format din saptezeci si sapte de verigi si a aruncat-o in putul
deschis in coltul de sud-est a Templului.

Bijuteria avea forma unui triunghi (Delta) cu latura de-o palma si era
facuta din cel mai curat metal pe care Hiram, ca un initiat perfect,
gravase numele de nerostit al lui Dumnezeu. El purta aceasta bijuterie
cu fata spre el astfel incat ceilalti nu-i puteau vedea decat spatele,
pe care nu scria nimic.

Pe masura ce cobora, ajutandu-se cu mainile si picoarele, magul

observa ca peretii putului erau impartiti in zone sau inele din piatra
de culori diferite, cu inaltimea de un cot fiecare. Pana jos, a
numarat zece astfel de inele. A zarit acolo bijuteria lui Hiram, a
ridicat-o si, privind-o, a fost adanc miscat sa observe numele cel de
nerostit pe care il cunostea, fiind si el un initiat perfect. Pentru
ca insotitorii sai nu erau, el si-a pus la gat bijuteria, ca si alta
data Maestrul Hiram.

Privind apoi in jur, a vazut in zid o deschizatura prin care s-ar fi

putut strecura un om. A intrat acolo pasind pe dibuite prin intuneric.
Mainile sale au intalnit o suprafata si, pipaind-o, i s-a parut a fi
de bronz. S-a reintors apoi pe fundul putului, si-a anuntat
insotitorii sa tina strans coarda si a urcat la suprafata.

Zarind bijuteria la gatul conducatorului lor, ceilalti doi magi s-au

inclinat in fata lui caci au inteles ca tocmai trecuse printr-o noua
initiere.

El le-a spus tot ce vazuse si le-a povestit despre poarta de bronz.

Si-au dat cu totii seama ca acolo era ascuns un mare mister si s-au
hotarat sa mearga sa-l descopere impreuna.

Ei au prins unul dintre capetele corzii facute din braiele lor sub o
piatra nedeta de langa gura putului pe care inca se mai putea citi
Jakin. Au infasurat coarda in jurul unui trunchi de coloana pe care se
vedea scris Boaz. Astfel prinsa, coarda putea sustine greutatea unui om.

Frecand doua bucati de lemn, doi dintre ei au aprins un foc sacru si

l-au intetit cu suflarea lor. In acest timp, cel de-al treilea a adus,
din povara purtata de camile, trei torte din cele folosite pentru
alungarea, pe timp de noapte, a fiarelor salbatice. Tinand fiecare
intr-o mana o torta aprinsa de la focul sacru, magii au coborat unul
cate unul pe fundul putului.

Odata ajunsi acolo, condusi de cel mai varstnic, s-au afundat in

tunelul ce ducea la poarta de bronz. La lumina tortelor, pe poarta se
zarea un ornament in relief de forma unei coroane regesti inconjurate
de douazeci si doua de puncte asezate in cerc.

Magul cel varstnic s-a adancit intr-o meditatie profunda, apoi a

rostit cuvantul Malkuth si poarta s-a deschis pe data.

Cautatorii s-au pomenit in fata unei scari ce se afunda mai adanc in

pamant; cu tortele aprinse, au coborat scara numarand treptele. Dupa
trei trepte au ajuns pe un palier triunghiular de la care, pe partea
stanga, incepea o noua scara. Dupa inca cinci trepte, un nou palier de
aceeasi forma si cu aceleasi dimensiuni conducea, catre dreapta, spre
o alta scara de sapte trepte.

Traversand un al treilea palier, magii au mai coborat noua trepte pana

la o a doua poarta de bronz.

Magul cel batran a observat si aici un ornament in relief reprezentand

o piatra de unghi inconjurata de douazeci si doua de puncte asezate
intr-un cerc. A rostit cuvantul Iesod si poarta s-a deschis.

Magii au patruns intr-o incapere rotunda si boltita ai carei pereti

erau impodobiti cu noua arce care porneau de la baza zidului si se
intalneau in varful plafonului.

Au cercetat-o cu luare-aminte la lumina tortelor, sa vada daca mai

exista si alta iesire. Cum n-au gasit, s-au gandit sa se intoarca. Dar
batranul mag a mai facut o incercare: a cercetat pe rand arcele, le-a
numarat, a cautat un punct de reper si i-a strigat inapoi pe ceilalti.
Descoperise intr-un ungher intunecat o noua poarta de bronz.
Ornamentul acesteia era un soare stralucitor, de asemenea inscris in
cercul celor douazeci si doua de puncte. Cand magul a rostit cuvantul
Netzah, poarta s-a deschis si au patruns cu totii intr-o a doua
incapere.

Pe rand, cautatorii au trecut de inca sapte porti ascunse si au pasit

in noi cripte.

Pe ele erau infatisate: o luna invaluita in lumina, un cap de leu, o

curba dulce si mladioasa, o rigla, un pergament rulat, un ochi si o
coroana regeasca.

Cuvintele-cheie rostite au fost: Hod, Tiphereth, Chesed, Geburah,

Chochmah, Binah si Kether.

Cand au patruns in cea de-a noua cripta, magii s-au oprit inmarmuriti,
orbiti, plini de teama. Aceasta incapere nu zacea in intuneric; era,
dimpotriva, cuprinsa de o stralucire peste fire. Erau in mijlocul ei
trei sfesnice cu inaltimea de unsprezece coti, cu trei brate fiecare.
Ele ardeau neintrerupt de veacuri, iar distrugerea regatului lui Iuda,
nenorocirile Ierusalimului si distrugerea Templului nu dusesera la
stingerea lor. Ele trimiteau o lumina vie, puternica si blanda in
acelas timp, prin toate ungherele si decoratiunile minunat sapate in
piatra muntelui.

Pelerinii si-au stins tortele de care nu mai aveau nevoie, le-au lasat
la intrare, si-au scos incaltarile ca pentru a intra intr-un loc sfant
si au inaintat spre uriasele sfesnice, inclinandu-se de noua ori.

La baza triunghiului format de cele trei sfesnice se ridica un altar

de marmura laba in forma de cub cu latura de doi coti. Pe fetele
altarului de marmura erau reprezentate in aur: uneltele masoneriei:
rigla, compasul, echerul, nivela, mistria, ciocanul (partea din fata);
figurile geometrice: triunghiul, patratul, steau a cu cinci colturi,
cubul (pe fata laterala din stanga); numerele 27, 125, 343, 1331 ( pe
fata laterala din dreapta); in sfarsit, pe partea din spate, ramura de
salcam. Pe altar era asezata o impresionanta piatra de agat de trei
palem, iar deasupra se putea citi, scris cu litere de aur, Adonai.

Cei doi discipoli s-au inclinat pentru a cinsti numele lui Dumnezeu,
dar magul cel batran, dimpotriva ridicandu-si capul, le-a spus: "A
venit timpul sa primiti si ultima invatatura care va face din voi
initiati perfecti. Ca simbol, acest nume nu este in stare sa exprime
ideea Conceptiei Supreme.

A luat apoi de pe altar, cu ambele maini, piatra de agat si s-a intors

catre discipoli zicandu-le:
"Priviti, aceasta este Conceptia Suprema! Va aflati chiar in Centrul
ideii.

Discipolii au dat sa rosteasca pe rand litere iod, he, vav, he (IHWH),

dar maestrul le-a strigat: "Tacere! Este cuvantul cel de nerostit pe
care nici o gura nu trebuie sa-l scape".

A asezat apoi la loc pe altar piatra de agat si a intors bijuteria

maestrului Hiram pentru a le arata ca avea gravate aceleasi litere.

"Aflati acum, a continuat magul cel batran, ca nu Solomon a pus sa fie

sapata aceasta cripta si nici pe cele pe care le-am strabatut mai
inainte si nicidecum nu este el acela care a ascuns aici piatra de
agat. Ea a fost asezata aici de Enoh, primul dintre toti initiatii,
Initiatul Initiator, cel care nu a murit, ci supravietuieste in toti
fii sai spirituali. Enoh a trait cu mult inainte de Solomon, inaintea
potopului chiar, incat nu se poate sti cand au fost sapate in piatra
muntelui aceasta cripta si cele opt pe care le-am strabatut mai
inainte".

In toata aceasta vreme, cei doi care tocmai primisera suprema initiere
isi luasera privirile de la altar si de la piatra de agat pentru a
cerceta zidurile si plafonul foarte inalt al incaperii in care eocul
vocilor lor rasuna prelungit. Ei zarira inca o poarta ascunsa cu
grija, pe care era reprezentat un vas spart. Ei spusera atunci
maestrului lor: "Deschide-ne si poarta aceasta caci trebuie sa se afle
o noua taina in spatele ei".

Batranul le raspunse: "Nu! Aceasta poarta nu trebuie deschisa. Ea

ascunde o taina, dar este una infricosatoare, aducatoare de moarte".

"O, tu vrei sa ne ascunzi ceva ce tii doar pentru tine; dar vrem sa
stim totul si vom deschide noi poarta aceasta".

Cei doi au pornit sa rosteasca pe rand cuvintele pe care le-au auzit

din gura maestrului lor; cum aceste cuvinte n-au dat nici un rezultat,
le-au spus pe toate cate le treceau prin minte. Erau gata sa se dea
batuti cand unul dintre ei spusese: "Nu putem continua asa la infinit.
La rostirea acestui cuvant (ebr. En Soph), poarta se deschise
izbindu-se de pereti si cei doi nesabuiti fura rasturnati la pamant de
un vant turbat ce rascoli incaperea si stinse sfesnicele.

Maestrul s-a aruncat asupra portii si, opintindu-se s-o inchida la

loc, si-a chemat discipolii in ajutor si numai punand umarul impreuna
au putut in cele din urma s-o inchida.

Luminile din sfesnice insa nu s-au reaprins, astfel ca magii au ramas

in bezna cea mai adanca. Dar s-au adunat la auzul vocii maestrului
care le-a spus: "Vai, era de asteptat o nenorocire ca aceasta! Era
scris ca veti avea aceasta nesabuinta. Iata-ne acum in pericol sa
pierim in aceste hrube necunoscute oamenilor. Sa incercam totusi sa
iesim de aici, sa ne intoarcem prin cele opt incaperi si sa ajungem la
putul prin care am coborat. Sa mergem tinandu-se de maini pana vom
regasi iesirea. Vom face acelasi lucru in fiecare dintre incaperi pana
ce vom da de scara cu douazeci si patru de trepte. Sa nadajduim ca vom
reusi".

Si asa au facut. Au petrecut lungi ore de spaima, dar nu si-au pierdut

speranta. Cand au ajuns la scara cu douazeci si patru de trepte, au
inceput s-o urce numarand 9, 7, 5, 3, regasind astfel fundul putului.
Era miezul noptii si stelele straluceau pe cer; coarda pe care
coborasera atarna acolo unde o lasasera.

Inainte de-a incepe sa urce, maestrul le-a aratat discipolilor sai

bucata de cer care se zarea prin gura rotunda a putului zicandu-le:
"Cele zece cercuri pe care le-am vazut coborand pe peretele putului
corespund celor zece nivele ale scarii in spirala; ultimul, al
unsprezecelea, este acela de unde a suflat vantul distrugerii, adica
cerul infinit luminat de astre ce intrec intelegerea noastra".

Cei trei initiati au ajuns la suprafata printre ruinele Templului; au

desfasurat coarda de pe trunchiul coloanei fara a mai vedea acolo
cuvantul "Boaz" si, desfacand legaturile, si-a luat fiecare braul sau.
S-au saltat apoi in sa si, fara a schimba o vorba, adanciti in cea mai
profunda meditatie sub cerul instelat, au disparut in noapte, in pasul
domol al camilelor, spre Babilon.