Grupul social reprezintã un ansamblu de persoane caracterizat

de o anumitã structurã ºi cu o culturã specificã, rezultat din

relaþiile
ºi procesele psiho-sociale dezvoltate în cadrul sãu.
Grupurile sociale sunt unitãþi, ansambluri de indivizi condiþionate
social-istoric reunite prin anumite relaþii ºi activitãþi.
Studiul sistematic – din punct de vedere sociologic – al grupului social a
fost dezvoltat de ªcoala de la Chicago (Thomas, Park, Mead) care
considerã
grupul ca faptul social primar. Pentru a sublinia ideea de dezvoltare a
grupului ºi procesele din interiorul sãu, Lewin dezvoltã ideea dinamicii
de
grup.
Clasificare grupurilor se poate face dupã mai multe criterii:
1. dupã tipul de relaþii:
•grupuri primare (“face-to-face”) – relaþii directe între membri;
•grupuri secundare (Cooley);
2. dupã normalitate:
•grupuri formale (oficiale, instituþionalizate);
•grupuri informale (neoficiale);
3. dupã apartenenþã:
•grupuri de apartenenþã (Hyman, Merton);
1
•grupuri de referinþã (grupurile din care individul ar dori/doreºte sã
facã parte; aceste grupuri au mai multe funcþii: normativã,
comparativã, publicã).

3. Tipuri de grupuri

3.1. Cuplul. Este cel mai mic grup posibil ºi existenþa sa trebuie
corelatã cu câteva caracteristici recente alte atitudinilor faþã de
cãsãtorie:
•coabitarea – acceptarea de a alcãtui un cuplu fãrã ritul social al
cãsãtoriei;
•instabilitatea relaþiilor premaritale ºi maritale;
•întârzierea pronunþatã a vârstei de cãsãtorie;
•celibatul; explicat prin mai mulþi factori din care principalul pare a fi
concepþia partenerilor de a-ºi asigura condiþiile pentru
urmãrirea/atingerea
obiectivelor proprii.

3.2. Grupul mic.

•de la 2 la 30-40 chiar 70-80 indivizi;
•momentul decisiv al apariþiei grupului mic îl reprezintã activitatea de
muncã, dar ºi criterii afective, preferenþiale;
•din numãrul de membri rezultã anumite caracteristici:
− relaþii complexe
− relaþii de comunicare
− relaþii de simpatie, de afinitate
•structuri de dominare
•coeziunea de grup – mãsura în care grupul este unit, dispune de
unitate;
coeziunea:
− are un sens valoric
− factor temporal – se realizeazã în timp
•dinamica specificã a statutelor ºi rolurilor
Ca efect al coeziunii ºi dinamicii de grup apare climatul de grup
(atmosfera).
Coeziunea + climatul → factori ai productivitãþii grupului

3.3. Grupul mare (grupul secundar)

Grupul secundar constã din douã sau mai multe persoane implicate
într-o relaþie impersonalã ºi au un scop practic specific. Oamenii
coopereazã cu alþi semeni pentru realizarea unui scop. Spre deosebire
de
grupul primar, relaþia dintre membrii grupului secundar este un mijloc
pentru atingerea unui þel. Exemple de grupuri secundare: corporaþiile,
ºcolile, unitãþile de muncã, unitãþile militare, comunitãþile etnice ºi
naþionale. Prin natura lor, grupurile secundare se manifestã ca medii
sociale
în care indivizii se produc ca actori sociali.

Diferenþele între grupul primar ºi cel secundar sunt prezentate mai jos
(dupã James W. Vander Zanden, 1988, p.110).
Caracteristicile grupurilor
primare
Caracteristicile grupurilor
secundare
- numãr mic de persoane - numãr mare de persoane
- implicarea întregii
individualitãþi
- implicarea unor segmente ale
vieþii unei persoane
- relaþie personalã - relaþie impersonalã
- interacþiune continuã - interacþiune sporadicã
- duratã lungã - duratã scurtã
- aºteptãri informale - aºteptãri formale
- constrângeri impuse informal - constrângeri impuse formal
- legãturi expresive - legãturi instrumentale
3.4. Grupul de presiune
Grupul de presiune este constituit dintr-un numãr de persoane cu
anumite interese ºi direcþii comune de acþiune ºi care urmãresc
atingerea
unor scopuri sociale sau politice în mod declarat sau ascuns. Aceste
grupuri
pot acþiona agresiv sau opresiv, cu mijloace deschise, controlabile, ex:
sindicatele, sau dimpotrivã, ele pot fi formale sau informale. Una din
modalitãþile de acþiune: lobby – presiune pentru a obþine o influenþã
socialã
3
sau politicã. În principiu grupurile de presiune urmãresc sã-ºi amplifice
la
maximum influenþa asupra centrelor de decizie.
3.5. Comunitãþile teritoriale
Comunitatea umanã teritorialã se defineºte ca fiind macrogrupul sau
acea colectivitate umanã care trãieºte într-o anumitã arie geograficã ºi
care
dispune de o culturã comunã, de un anumit sistem social, o anumitã
organizare a activitãþilor ºi care este conºtientã de apartenenþa sa la
acea
unitate socialã.
Comunitatea are un habitat social.
Clasificarea tradiþionalã a comunitãþilor: rurale ºi urbane.
a) Comunitãþi rurale – caracteristicile tipice:
•autonomie relativã faþã de societatea care le integreazã;
•structura grupurilor locale are un rol în organizarea activitãþilor
sociale;
•prezintã o relativã autarhie (închidere) a sistemului economic propriu
ºi
care nu separã consumul de producþie;
•existã puternice raporturi de cunoaºtere;
•relativã izolare faþã de colectivitãþile din jur;
•au anumite caracteristici în funcþie de forma de relief (Blaga);
•au o mai mare relevanþã a raporturilor de rudenie;
•predominanþã a elementelor culturii populare (folclor).
b) Comunitãþile urbane (considerat de unii specialiºti cã este un
habitat împotriva naturii) are urmãtoarele caracteristici:
•extensia volumului demografic;
•densitate demograficã foarte mare;
•dominaþia activitãþii de tip industrial;
•relaþii sociale mai puternic reglementate instituþional;
•reducerea proceselor de intercomunicare ºi intercunoaºtere;
•restrângerea ponderii relaþiilor de rudenie;
•viaþa este mai alertã, mai tensionatã;
•relaþiile interpersonale mai restrânse ºi mai puþin intense;
•relaþiile de vecinãtate au o pondere mai micã.
Procesul de urbanizare – corelat cu cel de industrializare – determinã
ca unele caracteristici tipice sã-ºi piardã din importanþã ºi între cele
douã
comunitãþi sã fie mai mare deschidere.