Professional Documents
Culture Documents
Securitatea societală
1. Idei
[suport de curs nedefinitiv]
Introducere în problematică
La nivelul ideilor, securitatea societală o considerăm pe trei paliere:
Modificarea axului de gândire reprezintă, în sine, ameninţări la adresa coerenţei sociale întrucât
societatea nu are formate mecanismul sistemic, impersonal, autocorecţiile prin care se reface
echilibrul dintre cadre şi manifestări.
1
fondatori ai SUA, John Adams, spunea, după grecii antici că „Nu poate exista virtute publică fără
virtute individuală, iar virtutea publică este singura care poate fi Întemeietoare a Republicii”:
"There must be a positive Passion for the public good, the public Interest, Honour, Power,
and Glory, established in the Minds of the People, or there can be no Republican
Government, nor any real Liberty. And this public Passion must be Superior to all private
Passions. Men must be ready, they must pride themselves, and be happy to sacrifice their
private Pleasures, Passions, and Interests, nay their private Friendships and dearest
connections, when they Stand in Competition with the Rights of society."1
Progresul însuşi este parte a noţiunii de securitate societală. Deci, într-o primă accepţiune, până la
apariţia Şcolii de la Copenhaga şi în special a scrierilor lui Barry Buzan, securitatea societală
desemnează accesul la progres şi condiţiile necesare pentru realizarea acestuia. Cea mai
importantă condiţie a progresului este libertatea, a insului şi a comunităţii din care acesta face
parte (insul-cetăţean şi societatea democratică).
Definiţia pe care o propune Buzan nu reprezintă o noutate pentru cultura europeană: aşa cum am
arătat mai sus, progresul a fost dintotdeauna sinonim cu creşterea calităţii integrării sociale a insului
1
Adams citat in Paul A. Rahe, Republics Ancient and Modern: Classical Republicanism and the American
Revolution. Volume: 2 (1994) p. 23. [http://en.wikipedia.org/wiki/American_Revolution#cite_note-Rahe1994-
11]
2
Pasajul rostit de Reagan la Congresul Naţional Evanghelic din Orlando, Florida: “In your discussions of the
nuclear freeze proposals, I urge you to beware the temptation of pride -- the temptation of blithely declaring
yourselves above it all and label both sides equally at fault, to ignore the facts of history and the aggressive
impulses of an evil empire, to simply call the arms race a giant misunderstanding and thereby remove yourself
from the struggle between right and wrong and good and evil. *s.n.+” sursa: John Kirshon, “President Reagan
call USSR “Evil Empire”. Historic Speech Cast Cold War in Religious Terms”. Suite101.com, 8 martie 2010
[http://www.suite101.com/content/president-reagan-calls-ussr-evil-empire-a210620]
2
prin prezervarea libertăţii sale, în acelaşi timp. Cultura română, chiar mai înainte cu Maiorescu, prin
personajul Dinu Păturică al lui Nicolae Filimon, aflase care este cea mai gravă ameninţare la adresa
societăţii: despiritualizarea şi pervertirea elitelor.
„După ce a ruinat de ajuns pe nenorocitul boier, care nu l-a lăsat să piară de foame pe
drumuri, după ce şi-a luat rangul de pitar, la care nu este vătaf de curte care să nu aspire,
omul nostru caută un pretext şi părăseşte casa stăpânului său tocmai atunci când acesta
simte cea mai mare nevoie de dânsul.
Este cunoscut că omul îmbogăţit prin furtişag nu se satură niciodată de avere, oricât de bogat
ar deveni, ci, din contră, caută nouă mijloace de a-şi mări bogăţiile. Căsătoria, dar, devine
pentru dânsul o nouă mină de exploatat. … Soţia lui devine o Messalină *depravată+; copiii se
nasc Dumnezeu mai ştie cum, cresc împreună cu slugile şi, numai când ajung la gradul cel mai
înalt al corupţiunei, îi trimite în Francia ca să înveţe carte.
Nenorociţii copii, lipsiţi de educaţiunea morală şi neîntăriţi prin virtuţi şi exemple de onoare
învăţate din casa părinţilor, cum ajung la porţile Parisului cad în mâinile femeilor şi junilor
celor stricaţi, cari îi depravează şi mai rău; iar când se întorc în patrie, nu aduc decât viciul şi
depravarea sau, dacă vreunul dintr-înşii reuşaşte a învăţa ceva, această cultură intelectuală,
nefiind susţinută de o educaţiune morală, produce mai mult rău decât bine nenorocitei ţări
ce hrăneşte în sânu-i asemenea vipere.
Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat, se deosibeşte de omul onest prin mai multe
fapte, iar mai cu seamă prin purtarea sa. El nu se pronunţă definitiv pentru nici o doctrină
politică, nu se face adept credincios al nici unui partit, nu doară că are spiritul drept şi
nepărtinitor, ci ca să poată exploata deodată toate doctrinele şi partitele în folosul său. …
Ajuns la gradul de mărire pentru care a comis toate mişeliile, a suferit toate umilinţile şi a
declamat, fără de a le simţi, toate virtuţile din lume, ciocoiul îşi ridică masca ipocriziei de la
ochi şi se arată lumei în mizerabila şi uricioasa nuditate a sufletului său celui mic.
Inima lui, asprită de suferinţele, umilirile şi-njosirile prin care a trecut, devine inecapabilă de
orice simţământ frumos şi uman. Libertatea presei îl supără, căci descoperă inechitaţile vieţii
sale şi nu-l lasă să despoaie de averi pe stat şi pe particolari; funcţiunile statului le împarte la
ciocoi cu cea mai mare prodigalitate şi, ca să se poată folosi mai bine de orândurile în
servicie, îşi recrutează un ciocoi tot de calibrul său şi speculează printr-însul pânea
nenorociţilor funcţionari.
Iată tipul ciocoiului din toate ţările şi mai cu seamă din ţara noastră …” (Nicolae Filimon,
Ciocoii vechi şi noi. Sau ce naşte din pisică şoarici mănâncă. Romanţ original, EDPL,
Bucureşti, (1863) 1964 p.7-9)
Ceea ce este nou este accentul pe importanţa covârşitoare a culturii pe care îl regăseşte intelectul
european de la sfârşitul secolului al XX-lea. Accentul pus pe dreptul la identitate, pe cultură nu este
însă neapărat „o rezolvare” a problemei culturale. Vestul produce tot atât de bine entonaţionalisme
care fragmentează realul şi deci, posibilitatea de înţelegere a acestuia, ca şi continentele considerate
3
mai înapoiate, arată Anthony Smith, prin conceptele de etnonaţionalism şi etnoglobalizare (Smith:
1991).
Din punctul nostru de vedere principalul factor de securitate societală este calitatea ideii dominante
la un moment dat în societate. Dacă ideea dominantă are capacitatea de a organiza societatea, vom
spune că societatea respectivă este sigură. Principiul funcţiei organizării se întemeiază pe libertatea
insului şi a corpurilor funcţionale (profesionale) din societate de a produce ordine. Ordinea, în această
accepţiune, este un produs constant de jos în sus. Singurul lucru pe care trebuie statul să-l asigure
este cadrul, justiţia legală.
Deci, securitatea societală este validată pe termen scurt (6 luni – 1 an), mediu (3-5 ani), lung (10 ani –
o generaţie) de calitatea creşterii ei în spaţiul istoric, în timp, în raport cu provocările problemelor de
natură naţională, internaţională, de mediu, transnaţională etc. Spunem că avem „creştere socială de
calitate” atunci când *Buzan – libertatea insului şi a colectivităţilor. Noţiunea de libertate presupune
însă conservarea vectorului care trebuie să fie liber, nu dizolvarea acestuia, pentru că atunci nu mai
vorbim de libertate ci de eliminarea actorului care face obiectul libertăţii.+
Ideea de stat
Exprimarea instituţională a
Baza fizică a statului statului
Pentru gândirea socială românească, ideea pe care trebuie aşezat statul este dreptatea – la rândul
ei însemnând aşezarea statului pe criteriul ierarhiei competenţelor şi socializarea legilor. Dreptatea
se referă, concret, la punerea în acord a prestigiului şi formelor de măsurare a acestuia (în primul
rând recompensele materiale, inclusiv salariul) cu munca depusă. Dreptatea face legătura dintre
individ şi comunitate. Fără comunitate şi deci fără noţiunea de „interes public”, conceptul de
securitate societală rămâne fără obiect.
3
Barry Buzan, p.75
4
Dreptatea, după aceea, este operaţionalizată în concret în raport cu legea paralelismului sociologic
(Gusti):
„Am stabilit prin urmare un întreit paralelism sociologic, cunoscut în sistemul şcolii de la
Bucureşti sub denumirea de lege a paralelismului sociologic, care înseamnă, în altă
terminologie, un întreit echilibru social: un paralelism între manifestări, un paralelism între
cadre şi un paralelism între cadre şi manifestări. Paralelismul acesta priveşte în acelaşi timp
existenţa şi funcţionarea societăţii, ceea ce se indică uneori sub numele de statică socială, cât
şi evoluţia societăţii, ceea ce se indică şi cu numele de dinamică socială. Societatea omenească
nu poate fi redusă la nici unul din genurile ei de manifestări, fie ele economice, spirituale,
etico-juridice şi politico-administrative. Ea le cuprinde pe toate deodată şi nici nu se poate
lipsi de vreuna în prezent sau în decursul dezvoltării ei, fără a risca să-şi vadă primejduit
echilibrul. Societatea omenească este înrâurită în acelaşi timp de cadrele cosmologic,
biologic, psihic şi istoric, fără să se poată lipsi de vreunul din ele, decât cu preţul unui
dezechilibru. În sfârşit, societatea omenească [prin manifestări] înrâureşte la rândul ei
cadrele, ajungând în cazurile normale la o adaptare reciprocă sau la o formulă de echilibru şi
dimpotrivă, orice nepotrivire dintre cadre şi manifestări duce la dezechilibru social. …
În încheiere, subliniem că legea paralelismului sociologic sau a echilibrului social general nu are
numai o valoare teoretică, ci şi practică. Prin respectarea ei, societăţile pot dobândi un
echilibru mai trainic şi pot evita fenomenele de dezechilibru şi de dezagregare …. Pe calea
aceasta sociologia poate întemeia ştiinţific politica şi deci alături de celelalte ştiinţe, ea poate
servi îmbunătăţirii vieţii omeneşti.” (Gusti, 1999, p.30-31, s.n.)
Aceste cinci sectoare nu operează izolat unul de celălalt. Fiecare defineşte un punct central în cadrul
problematicii securităţii, ca şi un mod de a ordona priorităţile, dar toate sunt întreţesute într-o
strânsă reţea de legături.” (Buzan, p.31)
Pentru Buzan, ideea organizatoare este esenţială pentru asigurarea coerenţei dintre ins-societate şi
stat. Ideea organizatoare se referă la imaginarul colectiv care stă la baza construcţiei instituţionale,
privind funcţia şi rolul instituţiilor, al statului etc. şi care, definesc, în ultimă instanţă, însăşi ideea de
stat.
5
„Fiecare stat îşi are ideea sa unică, în realitate o compilaţie de mai multe elemente.” (Buzan,
p.90)
Dacă ideile înseşi sunt slabe sau dacă sunt slab susţinute în societate sau daca sunt puternic
susţinute, dar opuse, aflându-se în competiţie cu societatea, atunci statului se află pe un
fundament politic fragil. …” (Buzan, p.88)
Bunăstarea societăţilor, sugerează Buzan, depinde în foarte mare măsură de accentul pe care elitele
înţeleg să-l pună pe societate sau pe forţa brută. Orientarea ideii, iată, este de natură să întărească
sau să slăbească statele şi societăţile.
Din punctul de vedere al paradigmei securităţii societale principalul factor de risc la adresa ordinii
mondiale este statul de forţă fără incoerenţă internă – pe liniile propriei coeziuni interne (ai
securităţii societale).
„ Distincţia dintre state slabe şi state puternice este vitală pentru orice analiză a securităţii naţionale.
… statele slabe sau puternice se referă la gradul de coeziune socio-politică; puterile slabe sau de forţă
se referă la distincţia tradiţională dintre state în funcţie de capacitatea lor militară şi economică în
relaţie unele cu altele. ….” (Buzan: 106)
Ceea ce lasă deoparte De Soto este faptul că societăţile pot fi incapacitate să se organizeze expresiv
dacă infrastructura lor culturală (tradiţia şi clasele purtătoare de cultură) sunt dezorganizate. De Soto
identifică o parte din ideologia „neoliberalizării” ca şi una dintre cauzele care au împiedicat găsirea
unor soluţii (stabilizare, investiţii străine etc.) însă nu merge mai departe, fiind adeptul explicaţiilor
sistemice al înapoierii.
Pierderea rolului – credibilităţii agenţiilor de rating şi al băncilor – care, paradoxal, s-au bucurat – cu
excepţia Lehman Borthers, de suportul statului (deci capitalismul cel mai speculativ nu mai are
repere ale riscului, fiind salvat public)
4
De Soto, The Mystery of Capital, p.6
6
Prăbuşirea statului social al bunăstării şi acutizarea „războaielor culturale” interne din lumea
occidentală: sistemul de asigurări de sănătate şi sistemul de pensii este suprasolicitat şi în plină
re/deconstrucţie; în acelaşi timp se manifestă cu acuitate probleme legate de avorturi,
homosexualitate („culture wars” în SUA). Nu în ultimul rând, problema imigraţiei şi a răsturnării
axului cultural-demografic în favoarea hispanicilor în SUA.
Suport
„Securitatea colectivităţilor umane este afectată de factori din cinci sectoare principale: militar,
politic, economic, social şi de mediu.
Securitatea economică priveşte accesul la resurse, finanţe şi pieţe necesar pentru a susţine un nivel
acceptabil de bunăstare şi de putere a statului.
Securitatea mediului se referă la menţinerea biosferei locale şi planetare, ca suport esenţial de care
depind toate acţiunile oamenilor.
Aceste cinci sectoare nu operează izolat unul de celălalt. Fiecare defineşte un punct central în cadrul
problematicii securităţii, ca şi un mod de a ordona priorităţile, dar toate sunt întreţesute într-o
strânsă reţea de legături.” (Buzan: 31)
Iată de ce, nici un ţel de echitate socială oricât de înalt şi nici o experienţă de îmbunătăţire a vieţii
oamenilor oricât de bine intenţionată, nu trebuie să se atingă de această «causa rerum», care este
răsplata spiritului creator şi a muncii productive. ...
Mai mult decât atât, dinamismul economic nu are nevoie să fie apărat numai din partea marilor
transformări sociale rapide; el poate fi pus în pericol de însăşi politica de Stat, atunci când aceasta
vădeşte oscilaţii care zdruncină încrederea şi sentimentul de siguranţă, fără de care nu se poate
concepe într-o ţară nici o activitate economică de mare anvergură şi de lungă durată.
Păstrarea nervului viu al iniţiativei productive şi al muncii creatoare punându-le totdeauna înainte
siguranţa răsplatei – oricât de târziu ar fi ea aşteptată – este pentru o ţară, un lucru mai preţios decât
7
păstrarea aurului său şi a bogăţiilor sale cele mai scumpe. *s.a.+” (Manoilescu, Mihail Manoilescu,
Politica producţiei naţionale, Cultura Naţională, 1923, pp.22-23,)
Bibliografie
Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, ediţia a doua, O agendă pentru studii de securitate
internaţională în epoca de după războiul rece, traducere de Vivia Săndulescu, Editura Cartier,
Chişinău, 2000 (1991 ed. Engl.)
Hernando De Soto, The Mystery of Capital. Why Capitalism Triumphs in the West and Fails
Everywhere Else, A Black Swan Book, London, 2000
John Williamson, A Short History of the Washington Consensus, Paper commissioned by Fundación
CIDOB for a conference “From the Washington Consensus towards a new Global Governance,”
Barcelona, September 24–25, 2004 [http://www.iie.com/publications/papers/williamson0904-2.pdf -
oct. 2010]
Dani Rodrik, Goodby Washington Consensus, Hello Washington Confusion?, Harvard University,
January 2006, Paper prepared for the Journal of Economic Literature,
[http://www.mayin.org/ajayshah/A/2006_02_01_rodrik_review.pdf – oct. 2010]