Citate din Sfintii 

Parinti
“Dumnezeu se descopera , nu unei minti ascutite, ci unei inimi curate:”fericiti cei cu
inima curata ca aceia vor vedea pe Dumnezeu”(Mat. 5, 8)” – Prot. P. Socolov
“Dupa cum e cu neputinta sa cunoastem soarele fara soarele insusi, tot astfel e cu
neputinta sa-L cunoastem pe Dumnezeu fara Dumnezeu insusi” – Prot. P. Socolov
“Nu este nimic mai sarac decat capul care face filosofie despre Dumnezeu, fara
Dumnezeu” – Sf. Ioan Scararul
“Nu vorbi nimic despre Dumnezeu din cele ce nu le-ai invatat de la El insusi.”- Sf. Ioan
Scararul
“Este foarte primejdios sa vorbesti despre Dumnezeu, ceea ce iti vine in minte, oricat de
adevarat ti s-ar infatisa cale vorbite. Cuvantul adevarat despre Dumnezeu, este numasi
cuvantul lui Dumnezeu” – Sf. Ioan Scararul
“E primejdios sa inoti imbracat in toate hainele, e primejdios sa te atingi de teologie, cand
ai vreo patima oarecare” – Sf. Ioan Scararul
“Daca Moise era oprit sa se apropie de rugul ce ardea, inainte de a-si scoate mai intai
incaltamintea, atunci cum te poti apropia tu, de Dumnezeu fara sa te eliberezi in prealabil
de legatura simturilor” – Sf. Tihon Zadaronschi
“Duhul nostru este din Dumnezeu si numai in Dumnezeu isi poate gasi linistea si
fericirea” – Fericitul Augustin
“Cum se explica faptul ca nici un lucru pamantesc, nici cinstea, nici bogatia, nici
cunostinta nu ne satisfac inima noastra? Cum se explica faptul ca in toiul fericirii
pamantesti noi ne plictisim si simtim un gol in sufletul nostru? Acesta este un glas
expresiv al inimii care spune: omule, nu cauta bunatatile satisfacatoare pe pamant, in
aceasta vale a desertaciunii si pieirii; fericirea ta nu e decat in unicul Dumnezeu!” –
Iacov- Arhiepiscopul Nijegorod
“Nu este nimic asa de mare ca omul cu Dumnezeu si nu este nimic asa de neinsemnat ca
omul fara Dumnezeu” – Adrian Jugschii
“Cand traiesti cu Dumnezeu gasesti fericire si in nenorocire” – Sf. Tihon Zadon
“Cu Dumnezeu afli raiul si in iad, iar fara Dumnezeu e un chin si in cer” – Sf. Tihon
Zadon
“Cauta-L pe Dumnezeu, dar nu cauta locul unde salasluieste El” – Avva Sisoe
“O, suflete al meu! Dumnezeu e intotdeauna cu tine, iar tu traiesti ca si cum El ar fi
departe de tine” – Sf. Ioan Gura de Aur
“Dumnezeu se apropie de noi cand noi ne apropiem de El” – Filaret-Mitropolitul
Moscovei
“Daca vrei sa faci toate lucrurile tale bine, atunci inghipuieste-ti ca Dumnezeu se uita la
Tine” – Filaret-Mitropolitul Moscovei
“In fata maretiei lui Dumnezeu nu este nimic maret, iar in fata bunatatii Lui nu e nimic
bun” – Sf. Tihon Zadon
“Dumnezeu e credincios fagaduintelor Sale, dar numai pentru oamenii care sunt
credinciosi fagaduintelor lor” – Filaret-Mitropolitul Moscovei
“Daca Dumnezeu isi amana pedeapsa atunci tu nu-ti amana intoarcerea” – Fericitul
Augustin
“Sa nu crezi ca nu mai este dreptatea lui Dumnezeu acolo unde nu o observa ochiul tau
grosolan” – Filaret-Mitropolitul Moscovei
“Sa nu doresti sa ti se intample ceea ce vrei, ci ceea ce ii place lui Dumnezeu. Tu trebuie
sa doresti ceea ce Dumnezeu doreste” – PreotI Talmacev
“Ceea ce e folositor pentru noi aceea vrea Dumnezeu; ceea ce vrea Dumnezeu aceea e
folositor pentru noi” – Sf. Ioan Gura de Aur
Sfintii sunt recunoscuti doar de Sfinti, pentru ca ei au acelasi fel de viata, aceleasi trairi si
aceleasi feluri de a se exprima. Ei înteleg harul ce lucreaza într-un Sfânt Parinte doar prin
felul în care se exprima.
Gândindu-ma odata la iad pentru câteva minute – acesta este locul potrivit mie, datorita
nenumaratelor mele pacate – m-am gasit în acel întuneric înfricosator! Am trait durerea
insuportabila si chinul inexprimabil. Dupa ce mi-am revenit din acea stare, toata chilia
mirosea îngrozitor. Nu poti întelege mirosul iadului si suferinta condamnatului.
— Când mintea coboara în inima, ramâne tot timpul acolo? Si daca e asa, cum poate un
om sa lucreze, cum îsi poate împlini ascultarea în manastire?
— În primul rând, mintea nu este suprimata, ci este completata si se întoarce la conditia
sa naturala. Este împotriva naturii sale atunci când ramâne afara de esenta ei, inima. Prin
rugaciune alunga toate lucrurile straine naturii sale. Ulterior, când mintea coboara în
inima, ratiunea poate fi ocupata cu alte lucruri fara sa fie îndepartata de inima. De
exemplu, în timpul Sfintei Liturghii un preot lucrator al rugaciunii inimii poate fi atent la
o parte a ritualului sau poate spune unui diacon sau unui alt preot ceva important pentru
savârsirea Tainei, fara ca mintea lui sa-i fie separata de inima. Totusi, când ratiunea
hoinareste spre gânduri pacatoase, mintea poate fi rupta complet de esenta ei. Din acest
motiv un nevoitor, pentru a nu fi vatamat de gânduri în timp ce spune rugaciunea lui
Iisus, le tine ocupate numarând mataniile.
Exista o legatura strânsa între placere si durere în viata ascetica a Parintilor. Placerea a
adus si caderea si durerea; si tocmai aceasta durere este cea care restaureaza omul pâna la
starea lui originara si îl vindeca. Astfel, omul sufera mult. El plateste pentru fiecare gând
rau si placere masura proportionala de suferinta, astfel încât sa se creeze un echilibru.
De multe ori diavolul însusi, se apropie de tine. În astfel de cazuri simti o frica teribila.
Sufletul si trupul îti sunt cuprinse de o durere mare. Nu se compara nici pe departe cu
frica ce o simtim în prezenta criminalilor. Pentru ca însusi iadul se apropie.
Sfântul Serafim de Sarov a pierdut harul lui Dumnezeu, pentru ca s-a mâniat împotriva
unui frate. Nu a fost nenorocire mai mare pentru el. Abia atunci a putut întelege suferinta
lui Adam care a fost alungat din rai dupa pierderea comuniunii cu Dumnezeu. Astfel,
Sfântul Serafim a ramas o mie de zile si nopti cerând harul lui Dumnezeu pe o stânca, de
unde a coborât abia dupa ce l-a primit.
Este atâta necuratie înlauntrul nostru încât sufletul nostru duhneste. Uneori vin oameni în
chilia mea si, din cauza mizeriei lor launtrice, lasa un miros rau…
Sfintii Parinti spun ca razboiul este de obicei la fel de salbatic cum au fost patimile
înainte. Pentru fiecare placere el trebuie sa plateasca la fel de multa durere. Exista o
legatura strânsa între placere si durere în viata ascetica a Parintilor. Placerea a adus si
caderea si durerea; si tocmai aceasta durere este cea care restaureaza omul pâna la starea
lui originara si îl vindeca. Astfel, omul sufera mult. El plateste pentru fiecare gând rau si
placere masura proportionala de suferinta, astfel încât sa se creeze un echilibru.
Întâmplari petrecute cu multi ani în urma si pentru care a simtit placere, fiind uitate între
timp, apar acum cu toata taria si marimea lor. El poate ajunge chiar la dezgust si
deznadejde.