Consiliul Barourilor şi al Societăţilor de Drept din Europa (CCBE) are drept scop primordial

reprezentarea barourile membre şi societăţile juridice, indiferent dacă acestea sunt membri
deplini (de exemplu, acei din Uniunea Europeană, spaţiul economic european sau Confederaţia
Elveţiană), membru-asociat sau observator, în orice problemă de interes comun legată de
exercitarea profesiei de avocat, dezvoltarea legii şi a practicii judiciare referitoare la supremaţia
legii şi administrarea justiţiei, modificările substanţiale ale legii însăşi la nivel european şi
internaţional (art. III 1 a. al Statutului CCBE).
În acest sens, reprezentanţa oficială a barourilor şi a societăţilor de drept cuprinde mai mult de
700000 de avocaţi europeni. CCBE a adoptat două texte de bază, care sunt incluse într-o broşură,
şi care ambele sunt complementare şi diferite ca natură. Cea mai recentă este Carta principiilor
de bază ale avocatului european care a fost adoptată la şedinţa plenară din Bruxelles la 24
noiembrie 2006. Carta nu este menită a fi un cod de conduită. Ea are scopul de a fi aplicată pe
teritoriul Europei nu doar de membrii, asociaţii şi observatorii CCBE. Carta conţine o listă de
zece principii de bază, comune pentru regulile naţionale şi internaţionale ale profesiei de avocat.
Carta are ca scop, inter alia, de a ajuta asociaţiile barourilor care luptă pentru a-şi stabili
independenţa şi de a spori nivelul de înţelegere de către avocaţi a rolului lor în societate. De
asemenea, Carta este destinată atât avocaţilor, cât şi persoanelor cu funcţii de răspundere,
precum şi publicului larg.
Codul deontologic al avocatului european datează cu 28 octombrie 1988. El a fost modificat de
trei ori, ultima modificare fiind adoptată la şedinţa plenară din Oporto la 19 mai 2006. Acesta
este un text obligatoriu pentru toate statele-membre: astfel toţi avocaţii care sunt membri ai
barourilor acestor ţări (indiferent dacă aceste barouri sunt membri deplini, asociaţi sau
observatori ai CCBE), în activităţile lor transfrontaliere din cadrul Uniunii Europene, al spaţiului
economic european şi al Confederaţiei Elveţiene, precum şi în cadrul ţărilor-membri asociaţi sau
observatori, trebuie să se supună prevederilor Codului. Aceste două texte includ un comentariu
pentru primii şi un memorandum explicativ pentru ceilalţi.
Nu este necesar a sublinia importanţa acestui set de norme incluse în aceste două documente,
care constituie baza deontologiei profesiei de avocat în spaţiul european şi care contribuie la
formarea avocatului european şi a baroului european.

Carta principiilor fundamentale ale avocatului european

Într-o societate bazată pe respectul faţă de justiţie, avocatul are un rol eminent. Misiunea sa nu se
limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Avocatul trebuie să vegheze la
respectarea Statului de drept şi a intereselor persoanelor cărora le apără drepturile şi libertăţile.
Este de datoria avocatului nu numai să pledeze cauza clientului său, ci să şi îl consilieze.
Respectarea misiunii avocatului este o condiţie esenţială a Statului de drept şi a unei societăţi
democratice.”
Codul deontologic al avocaţilor europeni, elaborat de CCBE, articolul 1.1
Există principii fundamentale care, chiar dacă sunt exprimate într-o manieră uşor diferită în
cadrul diferitelor sisteme de drept, sunt principii comune pentru toţi avocaţii europeni. Aceste
principii fundamentale stau la baza diferitelor coduri naţionale şi internaţionale care guvernează
deontologia avocatului. Avocaţii europeni urmează să respecte aceste principii care sunt
esenţiale pentru buna administrare a justiţiei, pentru accesul la justiţie şi dreptul la un proces
echitabil, astfel cum acestea sunt impuse prin Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Pentru interesul general, barourile, curţile şi tribunalele,
legiuitorii, guvernele şi organizaţiile internaţionale trebuie să dispună respectarea şi apărarea
acestor principii fundamentale.
Principiile fundamentale ale avocatului sunt îndeosebi:
(a) Independenţa şi libertatea de a asigura apărarea şi consilierea clientului său;
(b) Respectarea secretului profesional şi a confidenţialităţii cauzelor ce i-au fost încredinţate;

1
(c) Prevenirea conflictelor de interese, fie între mai mulţi clienţi, fie între clientul său şi el însuşi;
(d) Demnitatea, onoarea şi probitatea;
(e) Loialitatea faţă de clientul său;
(f) Scrupulozitatea în materie de onorarii;
(g) Competenţa profesională;
(h) Respectarea confraţilor;
(i) Respectarea Statului de drept şi contribuirea la o bună administrare a justiţiei;
(j) Autoreglementarea profesiei sale.

Comentariul asupra Cartei principiilor fundamentale ale

avocatului european

1. La 25 noiembrie 2006, CCBE a adoptat unanim „Carta principiilor fundamentale ale

avocatului european”. Carta conţine o listă de zece principii generale, care reglementează
întreaga activitate a avocatului european. Legătura dintre aceste principii constituie baza
dreptului la legitima apărare, care este nucleul tuturor drepturilor democratice.
2. Principiile de bază exprimă fondul tuturor regulilor naţionale şi internaţionale care
guvernează conduita avocaţilor europeni.
3. Carta ia în consideraţie următoarele:
- regulile profesionale naţionale ale statelor europene, inclusiv regulile statelor care nu sunt
membre ale CCBE, dar care împărtăşesc principiile generale ale practicii juridice europene;
- Codul de Conduită CCBE al Avocaţilor Europeni;
- Principiile de Aplicare Generală a Codului Internaţional de Etică în cadrul Asociaţiei
Internaţionale a Barourilor;
- Recomandarea Rec (2000) 21 din 25 octombrie 2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului
Europei către Statele-membre despre libertatea exercitării profesiei de avocat;
- Principiile de Bază ale Rolului Avocatului, adoptate la Congresul al Optulea al Naţiunilor
Unite despre Prevenirea Crimei şi a Tratamentul Delincvenţilor, Havana (Cuba), 27 august-7
septembrie 1990;
- Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Europene de Justiţie şi, în
particular, judecarea la 19 februarie 2002 de către Curtea Europeană de Justiţie a cazului
Wouters v. Algemene Raad van de Nederlandse Orde van Advocaten (C-309/99);
- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi Carta Europeană a Drepturilor Omului;
- Rezoluţia Parlamentului European despre profesiile juridice şi interesul general în
funcţionarea sistemului de drept din 23 martie 2006.
4. Carta este planificată pentru a servi drept act european, acţiunea căruia se va extinde asupra
membrilor, asociaţilor şi observatorilor CCBE. Sperăm ca această Cartă le va fi de ajutor, spre
exemplu, barourilor care luptă pentru independenţă în cadrul regimurilor democratice europene.
5. Sperăm că Carta va spori înţelegerea printre avocaţi, persoane cu funcţii de decizie, precum
şi a publicului în ceea ce priveşte rolul avocatului în societate şi modul în care principiile prin
care este reglementată profesia de avocat susţine acest rol.
6. Rolul avocatului, atunci când este menţinut de către o persoană fizică, o corporaţie sau de
către stat, rezidă în consilierea de încredere a clientului şi reprezentarea acestuia, avocatul fiind
un profesionist respectat de către terţi şi un participant indispensabil în procesul de justiţie. Prin
cumularea acestor elemente, avocatul, care serveşte în mod onest intereselor clientului său şi îi
protejează drepturile acestuia, de asemenea, întruneşte funcţiile avocatului în societate, cele de
anticipare şi prevenire a conflictelor, de asigurare că aceste conflicte îşi vor găsi rezolvare în
baza principiilor recunoscute în dreptul civil, public sau penal, punându-se accentul cuvenit pe
drepturi şi interese, de favorizare a dezvoltării ulterioare a legii şi de protejare a libertatăţii,
dreptăţii şi supremaţiei legii.
2
7. CCBE are convingerea că judecătorii, legislatorii, guvernatorii şi organizaţiile internaţionale
vor lupta, alături de asociaţiile barourilor, pentru menţinerea principiilor prevăzute în Cartă.
8. Carta conţine o prefaţă formată dintr-un extras din preambulul din Codul de Conduită al
Avocatului European, inclusiv afirmaţia că: „Respectul pentru profesia de avocat constituie o
condiţie esenţială pentru supremaţia legii şi a democraţiei în societate”. Supremaţia legii este
strâns asociată cu noţiunea de democraţie, precum aceasta este înţeleasă în prezent în Europa.
9. Paragraful introductiv prevede că principiile din Cartă sunt esenţiale pentru administrarea
eficientă a justiţiei, accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, după cum este cerut de
Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Avocaţii şi barourile asociate vor continua să se afle în fruntea campaniilor de promovare a
acestor drepturi în statele europene care îşi construiesc democraţia sau în cele, care au deja un
sistem democratic bine stabilit, dar în care aceste drepturi sunt în continuare în pericol.

Principiul (a) – Independenţa şi libertatea de a asigura apărarea şi consilierea clientului său

Avocatul trebuie să fie liber în sens politic, economic şi intelectual atunci când acţionează în
cauza clientului său, când acordă consultaţii sau când îşi reprezintă clientul. Aceasta înseamnă că
avocatul trebuie să fie independent faţă de stat sau de alte interese puternice şi nu trebuie să
permită ca această independenţă să fie compromisă de presiuni nepotrivite din partea asociaţilor
săi. Avocatul trebuie să rămână, de asemenea, independent faţă de clientul său dacă avocatul
doreşte să se bucure de încrederea terţilor şi a instanţei de judecată. Un avocat nu poate asigura o
calitate înaltă a serviciilor sale fără a rămâne total independent de clientul său. Apartenenţa
avocatului la o profesie liberă şi autoritatea care derivă din această apartenenţă îl va ajuta sa-şi
menţină independenţa. Autoreglementarea profesiei va fi privită ca fiind vitală pentru
consolidarea independenţei avocatului. Trebuie menţionat faptul că, în societăţile nedemocratice,
avocaţii pot fi împiedicaţi să acţioneze în cauzele clienţilor lor şi pot fi arestaţi sau executaţi
pentru asemenea încercări.

Principiul (b) – Respectarea secretului profesional şi a confidenţialităţii cauzelor ce i-au fost

încredinţate

Esenţa profesiei de avocat include şi faptul că acestuia i se vor comunica lucruri, pe care clientul
nu i le-ar spune altei persoane – cele mai intime detalii ale vieţii private sau cele mai valoroase
secrete comerciale – şi că avocatul ar trebui să fie receptiv la informaţiile obţinute pe bază de
încredere. Fără siguranţa confidenţialităţii nu poate exista încredere. Carta pune un accent special
pe dualitatea naturii principiului – respectarea confidenţialităţii nu este doar obligaţia avocatului,
ci este un drept fundamental uman al clientului. Regulile „privilegiului profesional” interzic ca
informaţia comunicată avocatului să fie folosită împotriva clientului. În unele jurisdicţii dreptul
la confidenţialitate este privit ca un drept, care aparţine clientului exclusiv, în timp ce în alte
jurisdicţii „secretul profesional” poate necesita ca avocatul să păstreze secretul clientului său,
împărtăşit în bază de încredere, faţă de avocatul părţii adverse. Principiul (b) conţine toate aceste
concepte înrudite – privilegiul profesiei juridice, confidenţialitatea şi secretul profesional.
Datoria avocatului faţă de client rămâne chiar şi după ce avocatul încetează să mai acţioneze.

Principiul (c) – Prevenirea conflictelor de interese, fie între mai mulţi clienţi, fie între clientul
său şi el însuşi

Pentru a-şi exercita în mod corespunzător profesia, avocatul trebuie să evite conflictul de
interese. Astfel, avocatul nu poate să reprezinte doi clienţi în aceeaşi cauză, daca ei sunt în
conflict sau dacă există riscul de conflict între interesele acestor clienţi. De asemenea, avocatul
trebuie să se abţină să reprezinte un client nou, dacă avocatul posedă vreo informaţie
confidenţială obţinută de la un client sau fost client de-al său. Avocatul nu ar trebui să reprezinte

3
un client, dacă există un conflict între interesele acestuia şi interesele avocatului. Dacă un
asemenea conflict apare în timp ce avocatul acţionează în interesul clientului său, acesta trebuie
să înceteze reprezentarea. Acest principiu trebuie privit în strânsă legătură cu principiile (b)
(confidenţialităţii), (a) (independenţei) şi (e) (loialităţii).

Principiul (d) – Demnitatea, onoarea şi probitatea

Pentru a se bucura de încrederea clienţilor, a terţilor persoane, a instanţelor de judecată şi a

statului, avocatul trebuie să demonstreze că este demn de încredere. Aceasta se atinge prin
apartenenţa la o profesie onorabilă, o condiţie de bază fiind ca avocatul să nu facă nimic ce i-ar
putea compromite reputaţia sa sau reputaţia profesiei, în general, şi încrederea publică în profesia
de avocat. Aceasta nu înseamnă că avocatul trebuie să fie un individ perfect, însă acesta este
dator să se abţină de la conduita dezonorantă şi manierele care ar putea dezonora profesia de
avocat în activitatea sa juridică, în alte activităţi profesionale sau chiar în viaţa privată. Conduita
dezonorantă poate duce la anumite sancţiuni, inclusiv în cazurile cele mai grave, excluderea din
profesie.

Principiul (e) – Loialitatea faţă de client

Loialitatea faţă de client este esenţa rolului avocatului. Clientul trebuie să fie capabil de a avea
încredere în avocat în calitate de consilier şi de reprezentant. A fi devotat clientului înseamnă că
avocatul trebuie să fie independent (a se vedea principiul (a)), trebuie să evite conflictul de
interese (a se vedea principiul (c)) şi trebuie să menţină încrederea clientului (a se vedea
principiul (b)). Unele din cele mai delicate probleme legate de conduita profesională apar din
interacţiunea dintre principiul loialităţii faţă de client şi principiile care stabilesc datoriile mai
largi ale avocatului – principiul (d) (demnitatea şi onoarea), principiul (h) (respectul faţă de
colegi) şi, în special principiul (i), respectul faţă de supremaţia legii şi administrarea echitabilă a
justiţiei). Având tangenţă cu asemenea probleme, avocatul trebuie să-i explice clientului că nu-şi
încalcă principiile şi nu-şi compromite atribuţiile de apărător, înaintând un caz neonest, în
numele clientului, în instanţa de judecată sau în alte organe judiciare şi de drept.

Principiul (f) – Scrupulozitatea în materie de onorarii

Onorariul încasat de avocat trebuie să fie total cunoscut clientului, trebuie să fie corect, rezonabil
şi conform legii şi regulilor profesionale, cărora se supune avocatul. Chiar dacă codurile
profesionale (şi principiul (c) al acestei Carte) subliniază importanţa evitării conflictului dintre
avocat şi client, problema legată de onorariul avocaţilor pare să prezinte un pericol inerent pentru
un asemenea conflict. Respectiv, principiul dictează necesitatea unei reglementări profesionale
pentru a verifica dacă clientului nu i-a fost impus un preţ excesiv.

Principiul (g) – Competenţa profesională

Este evident că avocatul nu poate consilia sau reprezenta în mod efectiv clientul dacă nu are o
pregătire profesională corespunzătoare. Recent, training-ul post-calificare (dezvoltare
profesională continuă) a câştigat o intensitate deosebită ca răspuns la rata de modificare rapidă a
legislaţiei şi a practicii şi în mediul tehnologic şi economic. Regulile profesionale subliniază des
faptul că avocatul nu trebuie să preia un caz care nu ţine de competenţa sa.

Principiul (h) – Respectarea confraţilor

Principiul reprezintă mai mult o asigurare a amabilităţii – deşi aceasta este importantă în cazurile
delicate şi litigioase în care este implicat avocatul în numele clientului său. Principiul se referă la

4
rolul de intermediar al avocatului, căruia îi este încredinţat să vorbească adevărul, să se supună
regulilor profesionale şi să-şi ţină promisiunile. Administrarea eficientă a justiţiei cere ca
avocaţii să aibă un comportament respectuos unii faţă de alţii, pentru ca litigiile să fie soluţionate
într-un mod civilizat. De asemenea, este în interesul comun al avocaţilor ca aceştia să acţioneze
cu bună-credinţă unii faţă de alţii şi să nu înşele. Respectul reciproc dintre colegii de breaslă
facilitează administrarea eficientă a justiţiei, serveşte la soluţionarea conflictelor pe cale amiabilă
şi este în interesul clienţilor.

Principiul (i) – Respectarea Statului de drept şi contribuirea la o bună administrare a justiţiei

A fost caracterizată o parte a rolului avocatului ca participant în administrarea eficientă a

justiţiei. Aceeaşi idee este uneori exprimată prin descrierea avocatului ca fiind un „ofiţer al
curţii” sau ca „ministru al justiţiei”. Avocatul nu trebuie să dea niciodată cu bună-ştiinţă
informaţii false sau care ar putea induce în eroare curtea. De asemenea, avocatul nu are dreptul
să mintă terţele persoane în timpul activităţii sale profesionale. Aceste interdicţii uneori sunt
împotriva intereselor urgente ale clientului şi mânuirea acestui conflict aparent între interesele
clientului şi interesele justiţiei este o problemă delicată, pe care avocatul trebuie să fie pregătit s-
o rezolve. Avocatul este împuternicit să ceară asistenţă de la baroul său în soluţionarea unor
asemenea probleme. Dar într-o ultimă analiză, avocatul poate să reprezinte cu succes clientul
doar dacă avocatul poate să se bucure de încrederea curţii şi a terţelor persoane ca fiind un
intermediar demn şi un participant în administrarea eficientă a justiţiei.

Principiul (j) – autoreglementarea profesiei avocatului

Una din trăsăturile caracteristice societăţilor nedemocratice o constituie acţiunea statului de a

supune controlului, în mod deschis sau neafişat, profesia de avocat şi activitatea avocaţilor. Cele
mai multe profesii juridice europene întrunesc o combinaţie de reglementări de stat şi o serie de
autoreglementări. În multe cazuri, statele, recunoscând importanţa principiilor de bază, au folosit
legislaţia ca să le susţină, spre exemplu, prin acordarea suportului statutar confidenţialităţii sau
prin acordarea asociaţiilor barourilor puterea statutară de a adopta reguli profesionale. CCBE are
convingerea că doar elementul puternic al autoreglementării poate garanta independenţa
profesională a avocaţilor vizavi de stat. De asemenea fără garanţia independenţei este imposibil
ca avocatul să-şi îndeplinească obligaţiile şi rolul său juridic.

____________________
2. Adoptat la Şedinţa Plenară a CCBE din 11.05.2007
3. Codurile de conduită naţionale pot fi găsite pe pagina web a CCBE:
http://www.ccbe.eu/index.php?id=107&L=0
4. PRINCIPIILE GENERALE ALE PROFESIEI DE AVOCAT IBA
http://www.ibanet.org/images/downloads/BIC/2006%20general%20principles%20for%20legal%
20profession.pdf
5. Recomandările Consiliului Europei Nr. (2000) 21 ale Comitetului de Miniştri
https://wcd.coe.int/com.instranet.InstraServlet?Command=com.instranet.CmdBlobGet&
DocId=370284&SecMode=1&Admin=0&Usage=4&InstranetImage=62250
6. Principiile de bază ale profesiei de avocat ale Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru
Drepturile Omului http://www.unhchr.ch/html/menu3/b/h_comp44.htm
7. Eur-Lex, Official Journal of the European Communities, 4.5.2002, http://eur-lex.europa.
eu/LexUriServ/site/en/oj/2002/c_109/c_10920020504en00040005.pdf
8. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, http://www.un.org/Overview/rights.html
9. Consiliul Europei, Convenţia pentru Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale
Omului, http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/D5CC24A7-DC13-4318-B457-

5
5C9014916D7A/0/EnglishAnglais.pdf
10. Parlamentul European, Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene
http://www.europarl.europa.eu/charter/pdf/text_en.pdf
11. Parlamentul European, Rezoluţia privind profesiile juridice şi interesul general în
funcţionarea sistemului de drept, 23 martie 2006.
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P6-TA-
2006-0108+0+DOC+XML+V0//EN

CODUL DEONTOLOGIC AL AVOCAŢILOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană a fost iniţial adoptat în Sesiunea Plenară
din data de 28 octombrie 1998, şi modificat ulterior în Sesiunile Plenare ale CCBE din 28
noiembrie 1998, 6 decembrie 2002 şi 19 mai 2006.

CUPRINS

1. PREAMBUL

1.1. Misiunea avocatului

1.2. Natura normelor deontologice
1.3. Obiectivele Codului
1.4. Domeniul de aplicare "ratione personae"
1.5. Domeniul de aplicare "ratione materiae"
1.6. Definiţii

2. PRINCIPII GENERALE

2.1. Independenţa
2.2. Încrederea şi integritatea morală
2.3. Secretul profesional
2.4. Respectarea deontologiei altor barouri
2.5. Incompatibilităţi
2.6. Publicitatea personală
2.7. Interesul clientului
2.8. Limitarea răspunderii avocatului faţă de client

3. RELAŢIILE CU CLIENTII

3.1. Debutul şi încetarea relaţiilor cu clientul

3.2. Conflictul de interese
3.3. Pactul "de quota litis"
3.4. Stabilirea onorariilor
3.5. Aconturi asupra onorariilor şi cheltuielilor
3.6. Împărţirea onorariilor cu o persoana care nu este avocat
3.7. Costul litigiului şi asistenta gratuită
3.8. Fondurile clienţilor
3.9. Asigurarea pentru răspunderea profesională

6
4. RELATIILE CU MAGISTRATII

4.1. Deontologia aplicabila în activitatea judiciara

4.2. Caracterul contradictoriu al dezbaterilor
4.3. Respectul faţă de judecător
4.4. Informaţii false sau susceptibile de a induce în eroare
4.5. Aplicarea în cazul arbitrilor şi al persoanelor exercitând funcţii similare

5. RELATIILE DINTRE AVOCATI

5.1. Confraternitatea
5.2. Cooperarea dintre avocaţii din State Membre diferite
5.3. Corespondenta transmisa intre avocaţi
5.4. Onorariile pentru recomandare
5.5. Comunicarea cu partea adversa
5.6. Abrogat de Sesiunea Plenara de la Dublin, din 6 decembrie 2002)
5.7. Răspunderea pecuniara
5.8. Pregătirea continua
5.9. Litigiile dintre avocaţii din mai multe State-membre

1. PREAMBUL

1.1. Misiunea avocatului Intr-o societate întemeiata pe respect faţă de justiţie, avocatul
îndeplineşte un rol special. Îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidela a unui
mandat în cadrul legii. Avocatul trebuie să vegheze la respectul Statului de drept şi a intereselor
celor ale căror drepturi şi libertăţi le apără. Este îndatorirea avocatului nu numai să pledeze
pentru cauza clientului sau ci şi să fie sfătuitorul clientului.
Respectul pentru misiunea profesionala a avocatului este o condiţie esenţială a Statului de drept
şi a unei societati democratice.
Prin urmare, misiunea avocatului ii impune indatoriri şi obligaţii multiple, (uneori aparent
contradictorii), în raport de:
- client,
- tribunale şi celelalte autoritati în faţă cărora avocatul pledeaza pentru cauza clientului sau
acţionează în numele acestuia,
- profesia sa în general şi fiecare confrate în particular,
- public, pentru care o profesie liberala şi independenta, supusa respectarii normelor pe care ea şi
le-a impus, este un mijloc esenţial de apărare a drepturilor omului în faţă Statului şi a altor puteri
din societate.

1.2. Natura normelor deontologice

1.2.1. Normele deontologice sunt destinate să garanteze, prin acceptarea lor liber consimţită,
buna îndeplinire de câtre avocat a misiunii sale, recunoscuta ca fiind indispensabila pentru buna
functionare a oricarei societati omeneşti. Nerespectarea acestor norme de catre avocati poate
duce la o sancţiune disciplinara.

1.2.2. Fiecare barou are normele sale specifice, care deriva din propriile sale traditii. Ele sunt
adaptate organizarii şi domeniului de activitate al profesiei în respectivul Stat Membru, precum
şi procedurilor juridice, procedurilor administrative şi legislatiei nationale. Nu este nici posibil şi

7
nici nu este de dorit ca acestea să fie dezradacinate sau să se incerce generalizarea unor norme
care nu sunt susceptibile de a fi generalizate.
Normele specifice fiecărui barou se referă totuşi la aceleaşi valori şi relevă, de cele mai multe
ori, o bază comună.

1.3. Obiectivele Codului

1.3.1. Integrarea continuă a Uniunii Europene şi a Spatiului economic european şi intensificarea

activitatii transfrontaliere a avocatului în interiorul Spatiului economic european, au facut
necesara, pentru binele public, definirea unor norme uniforme, aplicabile oricarui avocat din
Spatiul economic european, pentru activitatea sa transfrontaliera, indiferent care ar fi baroul
caruia ii apartine respectivul avocat. Definirea unor astfel de norme are esentialmente drept scop
atenuarea dificultatile care deriva din aplicarea unei duble deontologii, asa cum se prevede în
articolele 4 şi 7.2. din Directiva 77/249 si în articolele 6 şi 7 din Directiva 98/5/CE.

1.3.2. Organizatiile reprezentative ale profesiei de avocat reunite în cadrul CCBE doresc ca
normele Codului, enuntate mai jos,
- să fie recunoscute, din acest moment, ca fiind expresia consensului tuturor Barourilor din
Uniunea Europeana şi din Spatiul economic european,
- să fie adoptate ca reguli aplicabile, în termenul cel mai scurt, în functie de procedurile nationale
si/sau ale Spatiului economic european cu privire la activitatea transfrontaliera a avocatului din
Uniunea Europeana şi din Spatiul economic european,
- să fie luate în considerare la efectuarea oricarei revizuiri a normelor deontologice interne, în
vederea armonizarii progresive a acestora din urma.
Ele doresc, printre altele, ca, în masura posibilului, normele deontologice interne să fie
interpretate şi aplicate intr-o maniera conforma acelora din prezentul Cod.
Atunci când normele din prezentul Cod vor fi fost facute aplicabile în activitatea transfrontaliera,
avocatul va ramane supus normelor baroului de care apartine, în masura în care acestea din urma
concorda cu cele ale prezentului Cod.

1.4. Domeniul de aplicare "ratione personae"

Normele de mai jos se vor aplica avocatilor, în sensul Directivei 77/249/CEE si în sensul
Directivei 98/5/CE.

1.5. Domeniul de aplicare "ratione materiae"

Fără a contraveni încercării de a realiza o armonizare progresivă a normelor deontologice

aplicabile într-un cadru unic, naţional, normele expuse mai jos se vor aplica activităţii
transfrontaliere desfăşurate de avocat în interiorul Uniunii Europene si în Spaţiul economic
european. Prin activitate transfrontalieră se înţelege:
(a) orice raport profesional cu un avocat dintr-un alt Stat-membru;
(b) activităţile avocatului într-un alt Stat-membru, indiferent daca avocatul se afla sau nu acolo.

1.6. Definiţii

În prezentul Cod:
"Stat-membru" semnifică un Stat-membru al Uniunii Europene sau orice alt Stat a cărei profesie

8
de avocat este vizata de articolul 1.4.
"Stat-membru de origine" semnifică Statul-membru în care avocatul a dobândit dreptul la titlul
profesional.
"Stat-membru gazda" semnifică oricare alt Stat-membru în care avocatul desfăşoară o activitate
transfrontalieră.
"Autoritate competentă" semnifică organizaţia sau organizaţiile profesionale ori autorităţile
respectivului Stat-membru care au competenţa de a stabili normele deontologice şi de a exercita
controlul disciplinar asupra avocaţilor.

2. PRINCIPII GENERALE

2.1. Independenta
2.1.1. Multitudinea indatoririlor care ii revin avocatului impune o independenta absoluta a
acestuia, scutita de orice presiune, indeosebi de presiunea derivata din propriile sale interese sau
datorata influentelor din afara. Aceasta independenta este, de asemenea, necesara atat pentru
increderea în justitie, cat şi pentru increderea în impartialitatea judecatorului. Prin urmare,
avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independentei sale şi să vegheze la a nu neglija etica
sa profesionala pentru a-i mulţumi pe clienţii sai, pe judecator sau pe terti.

2.1.2. Aceasta independenta este necesara si în activitatea juridica, si în cea judiciara. Sfatul dat
de avocat clientului sau nu are nici o valoare atunci daca acest lucru a fost facut din complezenta,
din interes personal sau sub efectul unei presiuni din afara.

2.2. Increderea şi integritatea morala Relatiile bazate pe incredere nu pot exista decat atunci când
nu exista nici o urma de indoiala cu privire la onoarea personala, la probitatea şi integritatea
avocatului. Pentru avocat, aceste virtuti traditionale constituie obligatii profesionale.

2.3. Secretul profesional

2.3.1. Prin insasi natura misiunii sale, avocatul este depozitarul secretelor clientului sau şi
destinatarul comunicarilor de natura confidentiala. Fără garantia confidentialitatii, increderea nu
poate exista. Prin urmare, secretul profesional este recunoscut ca fiind deopotriva un drept şi o
indatorire fundamentala şi primordiala a avocatului.
Obligatia avocatului cu privire la secretul profesional serveste atat intereselor administrarii
justitiei, cat şi intereselor clientului. în consecinta, aceasta trebuie să beneficieze de o protectie
speciala din partea statului.

2.3.2. Avocatul trebuie să respecte secretul oricarei informatii confidentiale de care ia cunostinta
în cadrul activitatii sale profesionale.

2.3.3. Aceasta obligatie privind secretul profesional nu este limitata în timp.

2.3.4. Avocatul impune angajatilor sai şi oricarei persoane care colaboreaza cu el în activitatea sa
profesionala să respecte secretul profesional.

2.4. Respectarea deontologiei altor barouri

Atunci când indeplineste o activitate transfrontaliera, avocatul poate fi obligat să respecte

regulile deontologice ale Statului Membru gazda. Avocatul are datoria de a se informa asupra
normelor deontologice pe care trebuie să le respecte în exercitarea acestei activitati specifice.

9
Organizatiile membre ale CCBE sunt obligate să depuna codurile lor deontologice la
Secretariatul CCBE, pentru ca orice avocat sa-si poata procura o copie de la respectivul
secretariat.

2.5. Incompatibilitati

2.5.1. Pentru a-i permite avocatului sa-si desfasoare activitatea cu independenta ceruta şi de o
maniera corespunzatoare indatoririi sale de a participa la administrarea justitiei, exercitarea
anumitor profesii sau a anumitor functii ii este interzisa.

2.5.2. Avocatul care asigura reprezentarea sau apararea unui client în faţă justitiei sau în faţă
autoritatilor publice ale unui Stat-membru gazda va respecta normele de incompatibilitate
aplicabile avocatilor din respectivul Stat.

2.5.3. Avocatul stabilit într-un Stat-membru gazda, care doreste să exercite acolo în mod direct o
activitate comerciala sau o activitate diferita de profesia sa de avocat, este obligat să respecte
normele de incompatibilitate aplicabile avocatilor din respectivul Stat.

2.6. Publicitatea personala

2.6.1. Avocatul este autorizat să informeze publicul asupra serviciilor pe care le ofera, sub
conditia ca informatia să fie fidela, veridica şi să respecte secretul profesional şi alte principii
esentiale ale profesiei.

2.6.2. Publicitatea personala a unui avocat, indiferent de media utilizata, dupa cum este cazul, în
presa, radio, televiziune, prin comunicare comerciala electronica ori prin alt mijloc, este
autorizata în masura în care este conforma cu prevederile din art. 2.6.1.

2.7. Interesul clientului

Sub rezerva respectarii stricte a normelor legale şi deontologice, avocatul are obligatia de a apara
intotdeauna cat mai bine interesele clientului sau, chiar în raport cu propriile sale interese sau cu
interesele confratilor sai.

2.8. Limitarea raspunderii avocatului faţă de client

In masura în care legislatia Statului Membru de provenienta şi legislatia Statului Membru gazda
autorizeaza acest lucru, avocatul poate să limiteze raspunderea sa faţă de client, în conformitate
cu regulile profesionale carora le este supus.

3. RELATIILE CU CLIENTII

3.1. Debutul şi incetarea relatiilor cu clientul

3.1.1. Avocatul nu actioneaza decat atunci când este imputernicit de clientul sau. Avocatul poate
totusi să actioneze într-un caz în care a fost insarcinat de un alt avocat care îl reprezinta pe client

10
sau în care a fost numit de o instanta competente.
Avocatul trebuie să se straduiasca, în mod rezonabil, să cunoasca identitatea, competenta şi
posibilitatile persoanei sau ale autoritatii de care a fost imputernicit, atunci când circumstante
specifice releva ca aceasta identitate, aceasta competenta sau aceste imputerniciri sunt
indoielnice.

3.1.2. Avocatul isi sfatuieste şi isi apara clientul cu promptitudine, în mod constiincios şi cu
diligenta. El isi asuma personal raspunderea pentru misiunea care i-a fost incredintata şi
informeaza pe client cu privire la evolutia cauzei care i-a fost incredintata.

3.1.3. Avocatul nu accepta sa-i fie incredintata o cauza atunci când stie sau când ar trebui să stie
ca el nu are competenta necesara pentru a se ocupa de aceasta cauza, fără a coopera cu un avocat
care are competenta necesara.
Avocatul nu poate accepta o cauza atunci când , datorita altor obligatii, se afla în imposibilitatea
de a se ocupa de ea cu promptitudine.

3.1.4. Avocatul nu va putea să exercite dreptul sau de a nu se ocupa de o cauza în asa fel sau în
astfel de circumstante incat clientul să nu mai poata gasi alta modalitate de a fi asistat juridic la
timp, pentru a se putea preveni prejudicierea clientului.

3.2. Conflictul de interese

3.2.1. Avocatul nu poate să consilieze, să reprezinte sau să actioneze în numele a doi sau mai
multi clienti din aceeasi cauza, daca exista un conflict de interese, sau când exista riscul
semnificativ de a aparea un astfel de conflict intre interesele acestor clienti.

3.2.2. Avocatul trebuie să se abtina să se mai ocupe de cauzele ambilor sau tuturor clientilor
implicati, atunci când intervine un conflict intre interesele acestora, când secretul profesional
risca să fie violat sau când independenta sa risca să fie stirbita.

3.2.3. Avocatul nu poate accepta o cauza a unui nou client, daca secretul informatiilor
incredintate de un vechi client risca să fie violat sau atunci când cunoasterea de catre avocat a
cauzelor vechiului sau client ar favoriza pe noul client în mod nejustificat.

3.2.4. în cazul în care avocatii practica meseria intr-o asociatie în grup, paragrafele de la 3.2.1. la
3.2.3. sunt aplicabile asociatiei în ansamblu şi tuturor membrilor sai.

3.3. Pactul "de quota litis"

3.3.1. Avocatul nu poate sa-si fixeze onorariile pe baza unui pact "de quota litis".

3.3.2. Pactul "de quota litis" este o conventie incheiata intre avocat şi clientul sau, inainte de
incheierea definitiva a unei cauze de interes pentru respectivul client, conventie prin care clientul
se angajeaza să ii verse avocatului o parte din ceea ce rezulta de pe urma cauzei, fie ca aceasta
consta intr-o suma de bani, fie în orice alt bun sau valoare.

3.3.3. Nu constituie un astfel de pact convenţia care prevede stabilirea onorariului în functie de
valoarea litigiului de care se ocupa avocatul, atunci când aceasta valoare este corespunzătoare
unui tarif oficial sau daca ea este autorizata de autoritatea competenta de care depinde avocatul.

3.4. Stabilirea onorariilor

11
3.4. Avocatul trebuie să îl informeze pe client cu privire la tot ceea ce cere cu titlu de onorariu,
iar valoarea insumata a onorariilor sale trebuie să fie echitabila şi justificata, în conformitate cu
legea şi cu normele deontologice la care avocatul este supus.

3.5. Aconturi asupra onorariilor şi cheltuielilor

Când avocatul solicita varsarea unui aconto cu titlu de avans asupra cheltuielilor si/sau a
onorariilor, acesta nu trebuie să depaseasca o estimare rezonabila a onorariilor şi a cheltuielilor
probabile pe care cauza le implica.
În caz de neplata a avansului solicitat, avocatul poate să renunţe să se mai ocupe de cauza sau se
poate retrage, cu condiţia respectării dispoziţiilor articolului 3.1.4.

3.6. Impartirea onorariilor cu o persoana care nu este avocat

3.6.1. Avocatului ii este interzis să isi imparta onorariile cu o persoana care nu este avocat, în
afara cazului în care asocierea dintre avocat şi aceasta alta persoana este autorizata de legislatia
şi regulile deontologice caruia avocatul este supus.

3.6.2. Articolul 3.6.1. nu se aplica sumelor sau compensatiilor varsate de catre avocat
mostenitorilor unui confrate decedat sau unui confrate care s-a retras din calitatea de succesor al
clientelei respectivului confrate.

3.7. Costul litigiului şi asistenta gratuita

3.7.1. Avocatul trebuie să incerce, în orice moment, să gaseasca o solutionare a litigiului

clientului sau care să fie corespunzatoare costului cauzei, şi va trebui ca, la momentul oportun, să
isi consilieze clientul cu privire la oportunitatea de a cauta să ajunga la o intelegere sau de a face
apel la solutii alternative pentru a incheia litigiul.

3.7.2. în cazul în care clientul este susceptibil să beneficieze de asistenta gratuita, avocatul are
obligatia sa-l informeze despre aceasta.
3.8. Fondurile clientilor

3.8.1. Avocatul care detine fonduri în numele clientilor sai sau în numele unor terti (denumite în
continuare "fondurile clientilor"), este să le depuna într-un cont deschis la o banca sau un
organism financiar agreat şi controlat de catre autoritatea competenta (denumit în continuare
„contul tertului”). Contul tertului trebuie să fie distinct de orice alt cont al avocatului. Toate
fondurile clientilor primite de un avocat trebuie să fie depuse într-un astfel de cont, în afara
situatiei în care proprietarul acestor fonduri este de acord să le acorde o destinatie diferita.

3.8.2. Avocatul tine registre complete şi corecte a tuturor operatiunile efectuate cu fondurile
clientilor, facând distinctie intre aceste fonduri şi alte sume pe care le detine. Aceste registre
trebuie pastrate timp de o perioada fixata în conformitate cu regulile nationale.

3.8.3. Un cont al clientului nu poate să fie debitor, decat în circumstante exceptionale permise
expres de regulile nationale sau în legatura cu cheltuieli bancare, asupra carora avocatul nu are
nici o influenta. Un astfel de cont nu poate fi oferit drept garantie sau să serveasca drept gaj
pentru nici un motiv. Nu poate exista nici un fel de compensatie sau conventie de fuziune intre
un cont al tertului şi orice alt cont din banca, dupa cum nici fondurile care apartin clientului

12
dintr-un cont al tertului nu pot fi utilizate pentru a rambursa sume datorate de avocat bancii sale.

3.8.4. Fondurile clientilor trebuie să fie transferate proprietarilor unor astfel de fonduri în cea mai
scurta perioada de timp ori în conditiile autorizate de acestia.

3.8.5. Avocatul nu poate transfera în contul sau fonduri depuse într-un cont al tertului pentru a
plati onorariul sau cheltuieli, daca nu a informat în scris clientul despre acest lucru.

3.8.6. Autoritatile competente ale Statelor Membre sunt autorizate să verifice şi să examineze,
pastrand secretul profesional, documentele legate de fondurile clientilor.

3.9. Asigurarea pentru raspunderea profesionala

3.9.1. Avocatul trebuie să isi asigure responsabilitatea civila profesionala intr-o masura
rezonabila tinand cont de natura şi importanta riscurilor asumate.

3.9.2. Daca acest lucru este imposibil, avocatul trebuie să informeze clientul asupra acestei
situatii şi asupra consecintelor acesteia.

4. RELATIILE CU MAGISTRATII

4.1. Deontologia aplicabila în activitatea judiciara Avocatul care se prezinta în faţă Curtilor şi
Tribunalelor sau care participa la o procedura trebuie să respecte normele deontologice aplicabile
în respectiva jurisdictie.

4.2. Caracterul contradictoriu al dezbaterilor

Avocatul trebuie să respecte, în orice circumstanta, caracterul contradictoriu al dezbaterilor.

4.3. Respectul faţă de judecator

Avocatul va da dovada de respect şi de loialitate faţă de oficiile judecatorului, dar, în acelasi

timp, isi va apara clientul în mod constiincios şi fără teama, fără a tine cont de propriile sale
interese şi nici de vreo consecinta de orice fel ce l-ar putea privi pe el sau pe oricare alta
persoana.

4.4. Informatii false sau susceptibile de a induce în eroare

Avocatul nu trebuie, în nici un moment, să furnizeze judecatorului, cu buna stiinta, o informatie

falsa ori vreo informatie de natura sa îl induca pe acesta în eroare.

4.5. Aplicarea în cazul arbitrilor şi al persoanelor exercitand functii similare

Normele aplicabile în cazul relatiilor dintre un avocat şi un judecator se aplica, în egala masura,
si în cadrul relatiilor avocatului cu arbitrii şi cu orice alta persoana care exercita o functie
judiciara sau semi-judiciara, chiar ocazional.

5. RELATIILE DINTRE AVOCATI

13
5.1. Confraternitatea

5.1.1. Confraternitatea impune ca relaţiile dintre avocaţi să fie bazate pe încredere, spre interesul
clientului şi pentru a evita atât procesele inutile cat şi orice comportament susceptibil să
impieteze reputaţia profesiei. Totuşi, ea nu trebuie să pună niciodata în opozitie interesele
avocaţilor şi interesele clientului.

5.1.2. Avocatul recunoaste drept confrate pe orice avocat dintr-un alt Stat-membru şi manifesta
faţă de acesta un comportament colegial şi loial.

5.2. Cooperarea dintre avocatii din State Membre diferite

5.2.1. Este de datoria oricarui avocat ca, la solicitarea unui confrate dintr-un alt Stat Membru, să
se abtina să accepte o cauza pentru care nu are competenta necesara. Intr-o astfel de situatie, el
trebuie să isi ajute confratele să intre în contact cu un alt avocat care să fie în masura sa-i ofere
serviciul cerut.

5.2.2. Atunci când avocatii din doua State Membre diferite lucreaza impreuna, amandoi au
datoria de a tine cont de diferentele care pot exista intre sistemele lor legislative, barourile lor,
competentele şi obligatiile profesionale care exista în Statele Membre respective.

5.3. Corespondenta transmisa intre avocati

5.3.1. Avocatul care adresează unui confrate dintr-un alt Stat-membru o comunicare careia
doreşte să i se confere un caracter "confidential" sau "without prejudice", va trebui să precizeze
în clar acest lucru inca dinaintea expedierii primei comunicari.

5.3.2. în cazul în care destinatarul comunicării nu este în măsura să îi confere acesteia un caracter
"confidenţial" sau "without prejudice", el va trebui să îl informeze pe expeditor fără întârziere.

5.4. Onorariile pentru recomandare

5.4.1. Avocatul nu poate nici să pretinda şi nici să accepte din partea unui alt avocat sau din
partea vreunui tert un onorariu, un comision sau vreo alta compensatie pentru faptul ca a
recomandat un avocat unui client sau ca a trimis un client la un avocat.

5.4.2. Avocatul nu poate varsa nimanui un onorariu, un comision şi nici vreo alta compensatie în
contrapartida pentru ca i-a fost prezentat un client.
5.5. Comunicarea cu partea adversa

Avocatul nu poate intra în relaţie directa cu o persoana, cu privire la o anume cauza, atunci când
ştie ca respectiva persoana este reprezentata sau asistata de un alt avocat, exceptand cazul în care
el are acordul confratelui sau (şi se angajează sa-l tţină pe acesta la curent).

5.6. Abrogat de Sesiunea Plenara de la Dublin, din 6 decembrie 2002)

5.7. Raspunderea pecuniara în relatiile profesionale dintre avocatii din barouri din State
Membre diferite, avocatul care, nelimitandu-se doar la a recomanda un confrate unui client sau la

14
a i-l prezenta, ci incredinteaza o cauza unui omolog al sau ori îl consulta intr-o cauza, este
obligat în mod personal, chiar în caz de insolventa a clientului, să plateasca onorariul, cheltuielile
şi sumele avansate datorate omologului strain. Totusi, respectivii avocati pot conveni, inca din
momentul demararii acestor relatii, stabilirea unor dispozitii speciale cu privire la acest subiect.
în plus, avocatul poate, în orice moment, să limiteze obligatia sa personala la nivelul valorii
totale a onorariilor, cheltuielilor şi sumelor avansate de confratele strain, inainte de a-i notifica
acestuia din urma decizia sa de a-şi declina raspunderea pe viitor.

5.8. Pregatirea continua

Avocatii trebuie să mentina şi să dezvolte cunostintele şi competentele lor profesionale, data

fiind dimensiunea europeana a profesiei lor.

5.9. Litigiile dintre avocatii din mai multe State Membre

5.9.1. Atunci când un avocat este de parere ca un confrate dintr-un alt Stat-membru a incalcat o
norma deontologica, el trebuie sa-şi atentioneze confratele asupra acestui lucru.

5.9.2. Atunci când intre avocatii din mai multe State Membre apare un diferend personal, de
natura profesionala, acestia trebuie să incerce mai intai sa-l solutioneze pe cale amiabila.

5.9.3. Inainte de a angaja o procedura impotriva unui coleg dintr-un alt Stat Membru, pe tema
unui diferend de tipul celui mentionat la paragrafele 5.9.1. şi 5.9.2., avocatul trebuie să
informeze barourile de care depind cei doi avocati, pentru a permite respectivelor barouri sa-şi
dea concursul în vederea solutionarii diferendului pe cale amiabila.

MEMORANDUM EXPLICATIV
Comentariul Articolului 1.4 – Domeniul de aplicare "ratione personae"

Normele sunt destinate pentru a se aplica tuturor avocaţilor după cum sunt aceştia definiţi în
Directiva privind Serviciul Avocaţilor din 1977 şi în Directiva privind Instituţia Avocaţilor din
1998, şi avocaţilor din cadrul Membrilor asociaţi şi observatori ai CCBE.
În această categorie se includ şi avocaţii din ţările care au aderat ulterior la Directive, ale căror
denumiri au fost adăugate în amendamentele Directivelor.
Codul se aplică în mod corespunzător tuturor avocaţilor reprezentaţi la CCBE, fie ca Membri cu
drepturi depline, Membri Asociaţi sau Observatori.
Membrii, anume:
Albania Avokat
Armenia Pastaban
Austria Rechtsanwalt;
Belgia avocat / advocaat / Rechtsanwalt;
Bulgaria advokat;
Croaţia odvjetnik;
Cipru dikegуros;
Republica Cehă advokбt;
Denmarca advokat;
Estonia vandeadvokaat;
Finlanda asianajaja / advokat;
FYRO Macedonia advokat;
Franţa avocat;
Georgia Advokati / Advokatebi

15
Germania Rechtsanwalt;
Grecia dikegуros;
Ungaria ьgyvйd;
Islanda lцgmaрur;
Irlanda barrister, solicitor;
Italia avvocato;
Latvia zvērināts advokāts;
Liechtenstein Rechtsanwalt;
Lituania advokatas;
Luxembourg avocat / Rechtsanwalt;
Malta avukat, prokuratur legali;
Montenegro advokat;
Moldova Avocat
Olanda advocaat;
Norvegia advokat;
Polonia adwokat, radca prawny;
Portugalia advogado;
Romania avocat;
Serbia advokat;
Slovacia advokбt / advokбtka;
Slovenia odvetnik / odvetnica;
Spainia abogado / advocat / abokatu / avogado;
Suedia advokat;
Elveţia Rechtsanwalt / Anwalt / Fьrsprech /
Fьrsprecher / avocat / avvocato /advokat;
Turcia avukat;
Ukraina advokat;
Regatul Unit advocate, barrister, solicitor.
Se doreşte ca acest Cod să fie acceptat de juriştii din alte State-nemembre din Europa şi de
oriunde altundeva astfel încât să poată fi aplicat, prin convenţii corespunzătoare, între aceştia şi
statele-membre.

Comentariul Articolului 1.5 – Domeniul de aplicare „Ratione materiae”

Normele expuse vor fi aplicate activităţii desfăşurate de avocat dincolo de frontiere, în interiorul
Uniunii Europene şi în Spaţiul economic european, Confederaţiei Elveţiene şi celei a avocaţilor
din Statele Asociate sau Membre ale CCBE – a se vedea Articolul 1.4 şi definiţia „Stat-membru”
din Articolul 1.6 (a se vedea şi posibila extindere pe viitor asupra activităţii avocaţilor din alte
state). Definiţia activităţilor dincolo de frontiere ar include, de exemplu, raporturile în statul A,
chiar şi cu referire la o întrebare ce ţine de legislaţia internă a statului A, dintre un avocat din
statul A şi un avocat din statul B; însă nu s-ar referi la raportul dintre avocaţii din statul A asupra
unei situaţii apărute în statul B, cu condiţia că niciuna din activităţile lor profesionale nu se
desfăşoară în statul B; s-ar referi la orice activitate a avocaţilor din statul A în statul B, chiar dacă
aceasta se desfăşoară în forma unor comunicări transmise din statul A în statul B.

Comentariul Articolului 1.6 – Definiţii

Această prevedere conţine un număr de definiţii utilizate în cuprinsul Codului, "Stat-membru”,

"Stat-membru de provenienţă", "Stat-membru gazdă", "autoritate competentă", „Directiva
77/249/EEC” şi „Directiva 98/5/EC”. Referinţele la sintagma „când avocatul desfăşoară activităţi
dincolo de frontiere” vor fi interpretate în lumina definiţiei propuse pentru termenul „activităţi
dincolo de frontiere” din Articolul 1.5.

16
Comentariul Articolului 2.1 –Independenţa

Această prevedere reiterează formularea generală a principiului în Declaraţia de la Perugia.

Comentariul Articolului 2.2 – Încrederea şi integritatea morală

Această prevedere reafirmă principiul general conţinut în Declaraţia de la Perugia.

Comentariul Articolului 2.3 – Confidenţialitatea

Această prevedere reiterează, în Articolul 2.3.1, principiile generale formulate în Declaraţia de la

Perugia şi recunoscute de ECJ în speţa AM&S (157/79). Mai apoi, în Articolele 2.3.2 până la 4,
le dezvoltă într-o normă specifică referitoare la protecţia confidenţialităţii. Articolul
2.3.2.conţine o regulă de bază care pretinde respectarea confidenţialităţii. Articolul 2.3.3
confirmă că această obligaţie îi incumbă avocatului condiţia confidenţialităţii chiar dacă el/ea
încetează să mai reprezinte clientul în cauză. Articolul 2.3.4 confirmă că nu doar avocatul însuşi
trebuie să respecte confidenţialitatea, ci să ceară şi de la colaboratorii/angajaţii săi să acţioneze în
mod similar.

Comentariul Articolului 2.4 – Respectarea normelor altor barouri

Articolul 4 al Directivei privind Serviciul Avocaţilor cuprinde prevederi ce se referă la nomele

ce urmează a fi respectate de un avocat dintr-un Stat-membru care prestează ocazional sau
temporar servicii în alt Stat-membru în temeiul Articolului 49 al Tratatului consolidat al CE,
după cum urmează:
(a) activităţile referitoare la reprezentarea clientului în proceduri juridice sau în faţa autorităţilor
administrative vor fi desfăşurate în fiecare Stat-membru gazdă potrivit normelor referitoare la
avocaţi stabilite în acel stat, cu excepţia condiţiilor ce se referă la domiciliere şi înregistrare în
cadrul unei organizaţii profesionale în acel stat;
(b) un avocat ce desfăşoară aceste activităţi trebuie să respecte normele deontologice existente în
Statul-membru gazdă, fără a fi prejudiciate obligaţiile asumate de către avocat în Statul-membru
din care el/ea provine.
(c) în cazul în care astfel de activităţi sunt desfăşurate în Regatul Unit, sintagma „normele
deontologice ale Statului-membru gazdă” presupune normele deontologice aplicabile avocaţilor
consultanţi, în cazul în care astfel de activităţi nu sunt prevăzute pentru avocaţii pledanţi şi
pentru reprezentanţi. În caz contrar, se vor aplica normele deontologice referitoare la cei din
urmă. Oricum, avocaţilor pledanţi din Irlanda le vor fi întotdeauna aplicate normele deontologice
ce sunt aplicate avocaţilor pledanţi şi reprezentanţilor din Regatul Unit.
Când aceste activităţi sunt desfăşurate în Irlanda „normele deontologice ale Statului-membru
gazdă”, referitoare la susţinerile orale în faţa instanţei, presupun normele deontologice ce se
aplică avocaţilor pledanţi. În celelalte cazuri, urmează să se aplice normele deontologice
referitoare la avocaţii consultanţi. Oricum, avocaţilor pledanţi şi reprezentanţilor din Regatul
Unit li se vor aplica întotdeauna normele deontologice ce sunt aplicate în Irlanda avocaţilor
pledanţi; şi
(d) un avocat ce desfăşoară alte activităţi decât cele enumerate în punctul (a) rămâne a fi
subiectul normelor şi condiţiilor de conduită profesională ale Statului-membru din care el/ea
provine fără a aduce vreun prejudiciu respectării normelor, indiferent de sursa acestora, care
guvernează profesia în Statul-membru gazdă, în special în ceea ce priveşte incompatibilitatea
exercitării profesiei de avocat cu altă profesie în acel stat, secretul profesional, relaţiile cu alţi
avocaţi, interdicţia de a reprezenta în acelaşi timp clienţi cu interese contradictorii şi publicitate.
Cele din urmă norme se aplică doar în cazul în care acestea pot fi respectate de avocatul care nu

17
e stabilit într-un Stat-membru gazdă, şi în măsura în care respectarea lor este justificată în mod
obiectiv pentru a asigura, în acel stat, exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor avocatului,
reputaţia profesiei şi respectul normelor ce ţin de incompatibilitate.
Directiva privind Instituţia Avocaţilor conţine prevederi referitoare la normele ce trebuie
respectate de către un avocat dintr-un Stat-membru ce profesează permanent în alt Stat-membru
în temeiul art.43 al Tratatului consolidat al UE, după cum urmează:
(a) indiferent de normele privind conduita profesională cărora el/ea este supus în Statul-membru
din care provine, avocatul care profesează potrivit titlului conferit în ţara sa de origine va fi
subiectul aceloraşi norme ca şi avocaţii care profesează potrivit unui titlu similar în Statul-
membru gazdă, în privinţa tuturor activităţilor pe care le desfăşoară avocatul în acel teritoriu.
(b) Statul-membru gazdă ar putea solicita ca un avocat, care profesează potrivit titlului pe care l-
a obţinut în ţara sa de origine, fie să obţină o scutire de asigurarea profesională, fie să devină
membrul unui fond profesional de garantare în corespundere cu reglementările stabilite de stat
pentru activităţile desfăşurate în teritoriul său.
Oricum, un avocat ce profesează potrivit titlului pe care l-a obţinut în ţara sa de origine poate fi
scutit de această obligaţie dacă avocatul poate dovedi că dispune de o asigurare sau o garanţie
obţinută în conformitate cu normele Statului-membru gazdă, în măsura în care această asigurare
sau garanţie este echivalentă în condiţiile şi aria de acoperire. În cazurile în care echivalenţa este
doar parţială, Autoritatea Competentă din Statul-membru gazdă poate cere ca să fie contractată o
asigurare sau o garanţie suplimentară pentru a suplini elementele ce nu sunt acoperite de
asigurarea sau garanţia contractată în conformitate cu normele Statului-membru gazdă (Articolul
6.3); şi
(c) avocatul înregistrat în Statul-membru gazdă ce profesează potrivit titlului obţinut în ţara sa de
origine poate profesa în calitate de avocat salariat în serviciul altui avocat, asociaţie sau barou de
avocaţi, în cadrul unui serviciu public sau privat, cu condiţia că Statul-membru gazdă permite
acest lucru avocaţilor care deţin asemenea titlu profesional recunoscut în acel stat (Articolul 8).
Cazurile care nu sunt reglementate de niciuna dintre aceste directive sau care depăşesc
prevederile acestor directive, obligaţia avocatului în conformitate cu dreptul comunitar de a
respecta normele altor Barouri de avocaţi va fi interpretată în lumina altor reglementări
relevante, cum ar fi Directiva privind Comerţul Electronic (2000/31/EC).
Unul din scopurile principale ale Codului rezidă în a minimiza şi, în măsura în care este posibil,
a exclude problemele ce pot apărea din „deontologia dublă”, adică aplicarea a mai mult de un set
de norme naţionale potenţial conflictuale la una şi aceeaşi situaţie (a se vedea Articolul 1.3.1).

Comentariul Articolului 2.5 – Activităţi incompatibile

Exisă diferenţe atât între, cât şi în cadrul Statelor-membre în ceea ce priveşte măsura în care
avocaţilor le este permis a se implica în alte activităţi, de exemplu în activităţile comerciale.
Scopul general al prevederilor care exclud avocaţii de la exercitarea altor profesii rezidă în
protejarea acestora de diferite influenţe ce ar putea afecta independenţa avocatului sau rolul său
în administrarea justiţiei. Varietatea acestor norme reflectă diferite situaţii pe plan local, diferite
viziuni despre funcţionarea corespunzătoare a avocaturii şi diferite modalităţi de adoptare a
normelor. De exemplu, în unele cazuri există interdicţia absolută de angajare în activităţi
concrete, în timp ce în alte situaţii angajarea în atare activităţi este în general permisă, cu
condiţia respectării anumitor garanţii ale independenţei avocatului.
Articolele 2.5.2 şi 3 prevăd diferite situaţii în care avocatul dintr-un Stat-membru se angajează în
activităţi dincolo de frontiere (după definiţia din Articolul 1.5) într-un Stat-membru gazdă când
el/eu nu este membru al unei profesiuni cu caracter juridic în Statul gazdă.
Articolul 2.5.2 impune respectarea absolută a normelor din Statul-gazdă referitoare la activităţile
incompatibile pentru avocatul care este reprezentant în procedurile juridice sau în faţa
autorităţilor publice naţionale din Statul-gazdă. Această prevedere este aplicabilă indiferent dacă
avocatul este sau nu stabilit în Statul-gazdă.

18
Articolul 2.5.3, impune respectarea normelor din Statul-gazdă referitoare la activităţi interzise
sau incompatibile în alte situaţii în cazul în care avocatul stabilit într-un Stat-membru gazdă
doreşte să se angajeze acolo în mod direct într-o activitate comercială sau într-o altă activitate
diferită de profesia sa de avocat.

Comentariul Articolului 2.6 – Publicitate personală

Termenul „Publicitate personală” se referă atât la publicitatea barourilor de avocaţi, cât şi a

avocaţilor independenţi, diferită de publicitatea corporativă organizată de barourile şi asociaţiile
de avocaţi pentru membrii lor în totalitate. Normele ce reglementează publicitatea personală a
avocaţilor variază în mod considerabil în Statele-membre. Articolul 2.6 concretizează că nu sunt
impuse restricţii la publicitatea privind practicarea avocaturii dincolo de frontiere. Oricum,
avocaţii sunt supuşi interdicţiilor sau restricţiilor impuse de nomele naţionale ce reglementează
profesia lor, şi un avocat va rămâne subiect al interdicţiilor sau restricţiilor impuse de către
Statul-gazdă când acestea îi incumbă avocatului în temeiul Directivei privind Serviciul
Avocaţilor şi Direcţia privind Instituţia Avocaţilor.

Comentariul Articolului 2.7 – Interesul clientului

Această prevedere se referă la principiul general că avocatul trebuie să plaseze întotdeauna

interesul clientului înaintea interesului său personal sau a intereselor confraţilor săi.

Comentariul Articolului 2.8 – Limitarea răspunderii avocatului în raport cu clientul

Această prevedere concretizează faptul că nu există nicio interdicţie cu referire la limitarea

răspunderii avocatului faţă de clienţii săi în cazul practicării dincolo de frontiere, fie prin contract
sau prin folosirea unei asocieri limitate, a unui parteneriat limitat sau a unui parteneriat cu
răspundere limitată. Oricum, se specifică faptul că această practică poate fi folosită doar în
situaţia în care este permisă de lege sau de norme deontologice relevante – şi într-un număr de
jurisdicţii în care legea sau normele profesionale interzic sau restricţionează atare limitare de
răspundere.

Comentariul Articolului 3.1 – Iniţierea şi încetarea relaţiilor cu clientul

Prevederile Articolului 3.1 sunt desemnate pentru a garanta că se menţine o relaţie între avocat şi
client şi că avocatul primeşte indicaţii de facto de la client, chiar dacă acestea sunt transmise
printr-un intermediar împuternicit în mod corespunzător. Este responsabilitatea avocatului să se
convingă de împuternicirile intermediarului şi doleanţele clientului.
Articolul 3.1.2 se referă la maniera în care avocatul trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile.
Prevederea referitoare la faptul că avocatul îşi asumă personal răspunderea pentru derogarea de
la instrucţiunile care i-au fost date presupune că avocatul nu poate evita răspunderea prin
punerea ei în seama altcuiva.
Această prevedere nu urmăreşte limitarea avocatului prin limitarea responsabilităţii sale pe plan
juridic cu condiţia că o atare soluţie este permisă de o lege relevantă sau de norme profesionale –
a se vedea Articolul 2.8.
Articolul 3.1.3 statuează un principiu important în special pentru activităţile desfăşurate dincolo
de frontiere, de exemplu, în cazul în care un avocat este rugat să conducă un caz în numele altui
avocat sau client din alt stat care poate fi nefamiliarizat cu legislaţia relevantă şi cu practica
judiciară, sau când un avocat este rugat să conducă un caz referitor la legislaţia altui stat care nu
îi este cunoscută.

19
Avocatul, în mod general, este în drept să refuze să accepte instrucţiuni în primul caz, totuşi
Articolul 3.1.4 statuează că, odată acceptate, avocatul are obligaţia să nu renunţe la acestea fără a
se asigura că interesele clientului sunt respectate.

Comentariul Articolului 3.2 – Conflictul de interese

Prevederile Articolului 3.2.1 nu interzic avocatului să reprezinte mai mulţi clienţi în una şi
aceeaşi cauză cu condiţia că între aceştia nu există un conflict de interese şi nu există nici riscul
ca un asemenea conflict să apară.
În cazul în care un avocat reprezintă, totuşi, interesele a doi sau mai mulţi clienţi în acest mod şi
apare fie un conflict de interese între aceştia, fie riscul de a fi încălcat principiul confidenţialităţii
sau apar alte circumstanţe în care independenţa avocatului poate fi prejudiciată, avocatul trebuie
să înceteze să-i reprezinte pe ambii clienţi sau pe toţi.
Cu toate acestea, pot apărea circumstanţe în care există anumite disensiuni între clienţii care sunt
reprezentaţi de acelaşi avocat în care poate fi mai adecvat ca avocatul să intervină în rol de
mediator. Ţine de competenţa avocatului să evalueze dacă, într-un anumit caz, există un conflict
de interese de natură să-l determine să renunţe la caz. Dacă nu este aplicabilă această soluţie,
avocatul urmează să le explice clienţilor situaţia de fapt, să obţină aprobarea lor, să încerce să
rezolve situaţia din postura de mediator şi, doar în cazul în care încercarea de mediere eşuează,
să renunţe la caz.
Articolul 3.2.4 conţine aplicarea prevederilor anterioare ale Articolului 3 în cazul avocaţilor care
îşi exercită profesia în asociaţii. De exemplu, o firmă de avocaţi trebuie să renunţe la o cauză
atunci când există un conflict de interese între doi dintre clienţii săi, chiar dacă avocaţi diferiţi
din cadrul firmei reprezintă aceşti clienţi. Pe de altă parte, în situaţii excepţionale, în „camerele”
din asociaţiile formate din avocaţii pledanţi din Regatul Unit, în care fiecare avocat reprezintă
clientul în mod individual, este posibil ca avocaţi diferiţi din cadrul unei asociaţii să reprezinte
clienţi cu interese opuse.

Comentariul Articolului 3.3 – Pactul "de quota litis"

Aceste prevederi reflectă situaţia acceptată de comun acord de toate Statele-membre că fiind o
convenţie abstractă privind onorariul pentru serviciile avocatului (pactum de quota litis) şi care
contravine administrării corespunzătoare a justiţiei pentru că încurajează speculaţiile şi poate da
naştere unor abuzuri. Prevederile nu urmăresc să prevină menţinerea sau introducerea unor
norme potrivit cărora avocaţii sunt remuneraţi în funcţie de rezultate sau doar dacă rezultatul este
satisfăcător, cu condiţia ca atare norme să fie suficient de bine reglementate şi controlate pentru a
permite protecţia intereselor clientului şi administrarea corespunzătoare a justiţiei.

Comentariul Articolului 3.4 – Stabilirea onorariilor

Articolul 3.4 stabileşte trei cerinţe: o cerinţă generală, cea de a informa clientul referitor la
onorariul solicitat de avocat, cerinţa ca acesta să fie corectă şi rezonabilă ca sumă şi cerinţa de a
respecta normele legale şi profesionale relevante.
În multe state-membre există diverse mecanisme menite să reglementeze prin legi sau norme
deontologice onorariile percepute de avocaţi, fie prin stabilirea acestora de către autorităţile
competente ale baroului, fie în alt mod. În cazurile reglementate de Directiva privind Instituţia
Avocaţilor, când avocaţii cad sub incidenţa normelor Statului-gazdă, modul de calculare a
onorariului poate fi ajustat la ambele reglementări.

Comentariul Articolului 3.5 – Aconturi asupra onorariilor

20
Articolul 3.4 stabileşte că avocatul poate să solicite vărsarea unui acont cu titlu de avans asupra
cheltuielilor şi/sau a onorariilor, dar stabileşte limita prin referinţa la o estimare rezonabilă a
acestui acont. A se vedea şi prevederile Articolului 3.1.4 referitoare la dreptul de renunţare.

Comentariul Articolului 3.6 – Împărţirea onorariilor cu o persoană care nu este avocat

În unele State-membre avocaţilor le este permisă practicarea profesiei în asociere cu membrii

altor profesiuni recunoscute, fie că aceştia sunt sau nu practicieni din sfera jurisprudenţei.
Prevederile Articolului 3.6.1 nu urmăresc să interzică împărţirea în cadrul unor astfel de
parteneriate aprobate în modul corespunzător. De asemenea, nu se urmăreşte interzicerea
împărţirii onorariilor de către avocaţii activitatea cărora este reglementată de Cod (a se vedea
Articolul 1.4) cu alţi “avocaţi” din State-nemembre sau practicieni în domeniul altor profesiuni
din sfera juridică, cum ar fi notarii.

Comentariul Articolului 3.7 – Soluţionarea corespunzătoare a costului şi beneficiului

ajutorului legal

Articolul 3.7.1 accentuează importanţa faptului ca avocatul să găsească o soluţie pentru litigiul
clientului său care să fie corespunzătoare costului cauzei, inclusiv oportunitatea de a căuta să
ajungă la o înţelegere sau de a face apel la soluţii alternative pentru a încheia litigiul.
Articolul 3.7.2 cere avocatului să informeze clientul dacă acesta este susceptibil să beneficieze
de apărare din oficiu. Prevederile privind apărarea din oficiu diferă considerabil în statele-
membre. În activităţile desfăşurate dincolo de frontiere avocaţii trebuie să ţină cont de faptul că
pot fi aplicabile prevederi referitoare la apărarea din oficiu despre care ei nu au cunoştinţă.

Comentariul Articolului 3.8 – Fondurile clienţilor

Prevederile Articolului 3.8 reflectă recomandările adoptate de către CCBE în Bruxelles în

noiembrie 1985 privind necesitatea reglementării minime şi implementarea prevederilor
referitoare la controlul şi dispunerea de fonduri ale clienţilor de către avocaţii din cadrul
Comunităţii.
Articolul 3.8 stabileşte câteva standarde minime care trebuie respectate, fără ca acestea să se
suprapună detaliilor din legislaţiile naţionale care reglementează mai deplin sau mai aspru
protecţia fondurilor clienţilor.
Avocatul care deţine fonduri în numele clienţilor săi, chiar în cazul unei activităţi desfăşurate
dincolo de frontiere, trebuie să respecte normele impuse de Baroul în cadrul căruia activează.
Avocatul trebuie să fie conştient de problemele ce apar în situaţia în care normele mai multor
State-membre pot fi aplicate, în special în cazul în care avocatul e stabilit întru-un stat-membru
gazdă potrivit Directivei privind Instituţia Avocaţilor.

Comentariul Articolului 3.9 – Asigurarea pentru răspunderea profesională

Articolul 3.9.1 reflectă recomandarea adoptată şi de către CCBE la Bruxelles, în noiembrie 1985,
privind necesitatea ca toţi avocaţii din cadrul comunităţii să aibă asigurare permanentă pentru
răspunderea sa pentru neglijenţa profesională. Articolul 3.9.2 se referă la situaţia în care
asigurarea nu poate fi obţinută în temeiul regulilor stabilite în Articolul 3.9.1.

Comentariul Articolului 4.1 - Deontologia aplicabilă în activitatea judiciară

Această prevedere aplică principiul în baza căruia avocatul este obligat să se supună normelor
stabilite în instanţa sau tribunalul în faţă căruia pledează.

21
Comentariul Articolului 4.2 - Caracterul contradictoriu al dezbaterilor

Această prevedere stabileşte principiul general că avocatul nu trebuie să încerce să obţină un

avantaj inechitabil faţă de oponentului său. De exemplu, avocatul nu trebuie să stabilească
contacte cu un judecător fără a informa în prealabil avocatul care reprezintă partea adversă, sau
el nu poate transmite unui judecător acte, note sau alte documente, fără ca acestea să fi fost
comunicate, în timp util, avocatului părţii adverse, cu excepţia cazurilor în care respectivele
demersuri sunt autorizate prin normele de procedură aplicabile. În măsura în care normele de
drept nu interzic acest lucru, avocatul nu poate să divulge sau să înainteze instanţelor o
propunere de soluţionare a cauzei, făcută de partea adversă sau de către avocatul acesteia, fără o
autorizare expresă a avocatului părţii adverse. A se vedea şi prevederile Articolului 4.5.

Comentariul Articolului 4.3 - Respectul faţă de judecător

Această prevedere reflectă necesitatea unui echilibru dintre respectul faţă de judecător şi faţă de
lege, pe de o parte, şi promovarea interesului clientului, pe de altă parte.

Comentariul Articolului 4.4 – Informaţii false sau susceptibile de a induce în eroare

Această prevedere stabileşte principiul general conform căruia avocatul nu trebuie să-i furnizeze
judecătorului, cu bună ştiinţă, o informaţie falsă sau de natură să îl inducă pe acesta în eroare.
Respectarea acestei prevederi este necesară pentru a asigura respectul reciproc dintre judecători
şi avocaţi.

Comentariul Articolului 4.5 - Aplicarea în cazul arbitrilor

Această prevedere extinde aria de aplicare a normelor precedente referitore la instanţe sau alte
organe cu atribuţii cvasi-judiciare.

Comentariul Articolului 5.1 – Confraternitatea

Această prevedere reafirmă principiul general conţinut în Declaraţia de la Perugia şi statuează că

este în interesul practicienilor din domeniul jurisprudenţei de a menţine relaţii de încredere
reciprocă şi colaborare. Oricum, această prevedere nu poate justifica neglijarea intereselor
clientului în favoarea interesului colegilor de breaslă (a se vedea şi Articolul 2.7).

Comentariul Articolului 5.2 - Cooperarea dintre avocaţii din diferite State-membre

Această prevedere dezvoltă principiul general conţinut în Declaraţia de la Perugia cu referire la

evitarea neînţelegerilor în situaţii care implică avocaţi din diferite State-membre.

Comentariul Articolului 5.3 - Corespondenţa transmisă între avocaţi

În anumite State-membre corespondenţa dintre avocaţi (scrisă sau verbală) este interpretată ca
fiind confidenţială. Aceasta înseamnă că conţinutul acestor comunicări nu poate fi dezvăluit altor
persoane, nu poate fi adus la cunoştinţa clienţilor avocatului şi nici prezentată în instanţă. În alte
State-membre, atare cerinţe sunt impuse doar atunci când corespondenţa e marcată cu
specificarea “confidenţial”.
Totuşi, în alte State-membre, avocatul trebuie să informeze pe deplin clientul despre
corespondenţa relevantă dintre un coleg de profesie care reprezintă partea adversă iar marcarea
scrisorii cu specificarea “confidenţial” presupune că aceasta este destinată atât avocatului, cât şi
clientului său, nu şi terţilor.

22
În unele state, dacă avocatul doreşte să indice că o scrisoare este trimisă cu scopul de a rezolva o
dispută, şi nu pentru a fi prezentată în instanţă, acesta o va marca cu specificarea “Fără
prejudiciu”.
Aceste diferenţe pe plan naţional generează multe neînţelegeri.
Ori de câte ori un avocat doreşte să trimită o scrisoare unui coleg de breaslă din alt Stat-membru,
intenţionând ca aceasta să fie confidenţială şi destinată doar avocatului sau că este „fără
prejudiciu” avocatul destinatar poate fi întrebat dacă doreşte să accepte această calitate. Un
avocat care doreşte ca toată corespondenţa sa să fie tratată astfel, trebuie să menţioneze calitatea
mesajului pe plic sau în comunicare.
Avocatul destinatar al unei asemenea corespondenţe, dar care nu este în măsură să asigure
respectarea statutului scrisorii, trebuie să informeze imediat emitentul, astfel ca scrisoarea să nu
fie trimisă. Dacă comunicarea a fost deja recepţionată, destinatarul trebuie să o returneze imediat
emitentului, fără a lua cunoştinţă de conţinutul ei, dacă legislaţia naţională a destinatarului îi
interzice să întreprindă aceste acţiuni, el trebuie să anunţe imediat emitentul.

Comentariul Articolului 5.4 - Onorariile pentru recomandare

Această prevedere stabileşte principiul general că un avocat nu poate să pretindă şi nici să

accepte onorarii pentru recomandarea unui client, fapt care ar conduce la lezarea dreptului
clientului la libera alegere a avocatului sau la aceea că interesul clientului nu ar fi servite în cel
mai bun mod. Nu este interzisă recomandarea între avocaţi într-un mod corespunzător, gratis (a
se vedea şi Articolul 3.6).
În unele State-membre, avocatul are dreptul la comisioane în anumite cazuri concrete: a) este
servit interesul clientului, b) clientul este pe deplin informat despre acest fapt, c) clientul a
consimţit plata comisionului. În asemenea cazuri, reţinerea comisionului de către avocat
constituie o parte din onorariul său pentru serviciul acordat clientului şi nu intră sub incidenţa
interdicţiei privind onorariile pentru recomandare, care urmăreşte să prevină avocaţii despre
obţinerea profiturilor secrete.

Comentariul Articolului 5.5 - Comunicarea cu partea adversă

Această prevedere stabileşte principiul general acceptat şi urmăreşte promovarea unor relaţii
colegiale între avocaţi şi prevenirea tentativelor de obţinere a foloaselor de la clientul altui
avocat.

Comentariul Articolului 5.6 – Schimbarea avocatului

Articolul 5.6 reglementa procedura de schimbare a avocatului. A fost exclus din Cod la 6
decembrie 2002.

Comentariul Articolului 5.7 - Răspunderea pecuniară

Această prevedere reafirmă principiile ce sunt cuprinse în Declaraţia de la Perugia. De vreme ce

neînţelegerile referitoare la responsabilitatea pentru onorariile neachitate duc adesea la disensiuni
între avocaţii din Statele-membre, este important ca avocatul care doreşte să-şi excludă sau să-şi
limiteze obligaţia personală de responsabilitate pentru plăţile unui confrate din străinătate trebuie
să stabilească clar aceste prevederi în momentul încheierii tranzacţiei.

Comentariul Articolului 5.7 – Menţinerea dezvoltării profesionale

Urmărirea dezvoltării dreptului este o obligaţie profesională. În special, este esenţial ca avocaţii
să fie conştienţi de influenţa crescândă a dreptului European asupra domeniului lor de activitate.

23
Comentariul Articolului 5.8 - Litigiile dintre avocaţii din mai multe State-membre

Avocatul are dreptul de iniţiere a oricărei proceduri legale sau de a face uz de alt mijloc la care
el/ea este îndreptăţit împotriva unui confrate dint-un stat-membru. Oricum, în cazul în care între
avocaţii din mai multe State-membre apare vreun diferend personal, de natură profesională,
înainte de a face uz de atare mijloace, ei trebuie să încerce să-l soluţioneze mai întâi pe cale
amiabilă, cu concursul barourilor sau al asociaţiilor de avocaţi.

24