POLITICA O VOCATIE SAU O PROFESIE

In iarna revolutiei din 1919, la initiativa Uniuni studentesti libere din München,
Max Weber, cel mai reputat politolog din acea vreme, tine un discurs
studentilor. Discursul contine, foarte concis prezentate, toate ideile de baza ale
operei weberiene - definirea celor trei tipuri „pure” ale conducerii politice,
descrierea celor doua tipuri de etica politica: cea a convingerilor si cea a
responsabilitatii, dar, in acelasi timp, vrea sa serveasca drept ghid in viata celor
ce au intentia sa se ocupe de politica. Avand dubla valoare de indreptar pentru
viitorii politicieni si de introducere in opera weberiana, Politica, ca o vocatie si o
profesie este prima lucrare a lui Max Weber tradusa in limba romana. Discursul
debuteaza cu o definitie a statului modern autorul fiind de acord cu Trotkii care
la Brest - Litovsk a spus ca orice stat se intemeiaza pe constrangere.

Ideea se continua subliniind faptul ca relatia dintre stat si constrangere este deo-sebit
de intima, constrangerea fiind instrumentul specific al statului. Weber sustine ca statul
constituie un raport de dominare a oamenilor de catre oameni, bazat pe instrumentul
exercitarii legitime a constrangerii. In concluzie, statul este institutia care detine
monopolul violentei legitime intr-un teritoriu dat. In continuare se evidentiaza o
tipologie a tipurilor de dominatie. Dominatia traditionala prin care puterea guverneaza
si se mentine prin intermediul credintei celor guvernati in sacralitatea traditiilor,
obiceiurilor si normelor, care asigura dreptul guvernantilor la dominatie. Acest tip se
bazeaza pe respectul servitorilor pentru figura tipica, monarhul ereditar in regimul
politic specific. Dominatia carismatica se bazeaza pe recunoasterea „gratiei” sefului,
dictatorului de exceptie de catre adeptii sai. Este tipul de dominatie a carei legitimitate
apeleaza la transcendenta, la un principiu cu ajutorul caruia conducatorul intretine o
relatie privilegiata. Conducatorul carismatic si calitatile lui au mai putina importanta,
fidelii sai fiind ghidati de emotie. Este caracteristica dictaturilor, un exemplu fiind
bonapartismul. Dominatia rationallegal sau birocratica este cea care isi sprijina
legitimitatea pe un corp de reguli legale, reguli generale, se bazeaza pe credinta in
legalitatea reglementarilor date. Figura tipica de dominatie este cea a superiorului, a
functionarului care prin ratiune este urmat de cetatenii dintr-o democratie
parlamentara. Max Weber a incercat sa reliefeze diferenta dintre un politician de
profesie si un politician de vocatie, fiind precizate doua moduri prin care se face
profesie din politica: sa traiesti pentru politica sau din politica. Cel care traieste pentru
politica, traieste launtric din asta, fie pentru pura placere de a poseda puterea pe care o
exercita, fie pentru a-si sustine echilibrul interior si respectul de sine. Conditia
esentiala din perspectiva economica, pentru a trai pentru politica este independenta
financiara fata de aceasta activitate. Acest tip de om politic ar trebui sa fie disponibil
in sensul ca obtinerea veniturilor sa nu presupuna efort continuu, sa nu ii absoarba o
mare parte din puterea de munca si capacitatile intelectuale. Ideea de vocatie politica,
in forma ei pregnanta isi are radacinile in dominatia carismatica, in virtutea
devotamentului supusilor fata de conducator, ceea ce il transforma intr-o persoana cu
vocatie de conducator. Politicianul de profesie este acel tip de om politic care este
foarte preocupat de partea economica a profesiei si se indeparteaza de la scopul
acesteia. De obicei aceasta categorie este formata din persoane neinstarite care se
intretin din politica si care foarte usor pot cadea in capcana tentatiei de a-si urmari
interesele economice in detrimentul intereselor celor pe care ii reprezinta.
 Politicianul de profesie este acela care fiind lipsit de mijloace trebuie sa fie
subventionat sau salariat. Max Weber gaseste trei calitati deosebite pe care trebuie sa
le aiba un politician acestea fiind: pasiunea, simtul responsabilitatii si intuitia. Pasiune
este privita ca devotamentul pentru o cauza, acesta trebuind sa fie insotita de
responsabilitatea pentru acea cauza. Pentru ca acestea sa fie posibile este necesara
principala calitate psihologica a politicianului - intuitia si de capacitatea de a lasa
realitatea sa lucreze asupra ta pastrand distanta fata de lucruri si oameni. Sunt
inventariate si principalele pacate ale politicianului. Doua pacate sunt lipsa de
obiectivitate si responsabilitate. Alaturi de tentatia subiectivitatii, un dusman al
politicianului este si vanitatea. In politica exista doua tipuri de pacate capitale anume
absenta unei cauze si lipsa responsabilitatii, care sunt comise din dorinta de a iesi in
fata. In ultima parte a pre-legeri sunt analizate etica convingerilor si etica
responsabilitatii. Cel care se ghideaza dupa etica responsabilitatii ia in considerare
toate defectele curente ale oamenilor si se face raspunzator pentru propriile sale fapte
spunand: aceste urmari trebuie puse pe seama faptelor mele. Cel care este adeptul
eticii convingerilor se simte responsabil pentru mentinerea aprinsa a flacarii
protestului impotriva nedreptatii sociale. Ca o concluzie, politica este o lupta tenace si
lenta impotriva imposibilului alaturi de pasiune si de intuitie. Cel care reuseste sa
poarte aceasta lupta trebuie sa fie un bun conducator dar si un erou pentru ceilalti.
Max Weber incheie prelegerea printr-o ultima definitie a persoanei cu vocatie pentru
politica si anume: acel om care in lupta cu viata si cu lumea este capabil sa spuna si
totusi! si sa continue sa se zbata.