Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
6Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Viciul lecturii Dilemateca

Viciul lecturii Dilemateca

Ratings: (0)|Views: 191 |Likes:
Published by Alexandru Ofrim

More info:

Categories:Types, Research, History
Published by: Alexandru Ofrim on Nov 02, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/26/2013

pdf

text

original

 
VICIUL LECTURII
Scriitorul francez Valéry Larbaud publicaîn 1924 un volum de eseuri intitulat 
Levice impuni, la lecture
Lectura, acestviciu nepedepsit
 ). Formularea este preluata de la poetul american LoganPearsall Smith, care spunea desprelectură că este „un viciu rafinat şi nepedepsit, acea egoistă, calmă şi durabilă beţie.” Dincolo de acestemetafore ale lecturi se pot ascundereprezentări, atitudini şi discursuri despre lectură. A citi nu este o simplăabilitate, ci un ansamblu complex de practici care antreneaza gesturi, posturi,obişnuinţe şi spaţii de desfăşurare. Cu alte cuvinte, actul lecturii implică puneri în joc ale corpului si ale simţurilor. Asocierea, uneori, a cititului cu viciul şi devianţa se datorează atît acestei componente somatice a lecturii, cît şi capacităţii ei de a înflăcăra imaginaţia şi de a lansa cititorul în universul secund al ficţiunii.Istoria lecturii 
La o primă vedere, ideea unei istorii a lecturii poate părea bizară, pentru că cititul ne apare astăzi ca oactivitate banală, cotidiană şi de la sine înţeleasă. De fapt, practicile şi obişnuinţele noastre de lectură numai sînt aceleaşi cu cele ale oamenilor de altădată. În trecut se citea altfel, existau alte reprezentărilegate de actul lecturii. De exemplu, multă vreme, din Antichitate pînă în Evul Mediu, singurul mod de aciti era lectura cu voce tare, pentru sine sau pentru ceilalţi. Lectura silenţioasă, oculară, era puţincunoscută şi practicată. Modalităţile de lectură, practicile ei, s-au schimbat de-a lungul timpului, înlegătură cu o mulţime de factori: modificarea caracteristicilor materiale ale cărţii, ale formatului ei,laicizarea culturii scrise şi progresele alfabetizării, evoluţia modurilor de viaţă şi apariţia spaţiului privat şi – nu în ultimul rînd – transformările petrecute la nivelul reprezentărilor corpului.Istoricii care s-au ocupat de evoluţia lecturii în spaţiul occidental vorbesc despre o adevărată „revoluţie alecturii” care ar fi avut loc la mijlocul secolului al XVIII-lea. Practicile de lectură se modifică, are loctrecerea de la lectura cu voce tare la lectura silenţioasă şi rapidă, de la lectura intensivă la lecturaextensivă a unor texte aparţinînd unor genuri diferite. Spre deosebire de lectura intensivă, ritualizată, carepresupunea frecventarea unui număr redus de cărţi religioase, lectura extensivă este o lecturădesacralizată, profană, o practică individuală exersata în singuratate, o opţiune personală. Treptat,lectura se privatizează, devine un act solitar şi introvertit, care predispune la izolare, la refugiere în lumeaimaginarului.
Romanul şi furia de a citi 
La sfîrşitul secolului al XVIII-lea se vorbea în Germania despre lectura in termeni precum
lesewut 
– „furiade a citi”,
lesesucht 
– „pasiunea de a citi” şi
leserei 
– „foamea de a citi”. Acest fenomen, prezent în ţărileoccidentale, trebuie legat de apariţia romanului modern, a publicului cititor, a bibliotecilor publice şi uneinoi pieţe a cărţii.Noul mod de lectură, sentimental şi emoţional, exprima dorinţa cititorilor de a intra în contact cu lumea dinspatele textului tipărit, cu vieţile personajelor. Acestă modalitate de lectură se propagă cu repeziciune înrîndul femeilor şi al tinerilor din clasa de mijloc, care încep sa citească de bună voie, pentru propria lor placere, însă neselectiv şi cu competenţe reduse de lectură. Virulenţa „furiei de a citi” i-a alarmat nu
 
numai pe oamenii bisericii ci şi pe intelectualii iluminişti ai vremii, care pun în circulaţie un întreg discursdespre pericolele lecturii. Critica împotriva lecturii excesive a vizat în primul rînd literatura de ficţiune,romanul sentimental. Ideea centrală era aceea că femeile şi persoanele necultivate nu îşi pot controlaaceastă dorinţă de a citi şi practică o lectură cu efecte periculoase, emoţională şi empatică, de identificarecu personajele. Lectura ar fi o activitate normală doar pentru elitele masculine, recomandată doar unuinumăr restrîns de persoane educate, care dispun de un bun control al sinelui. Ori, victimele potenţiale ale„furiei de a citi” erau în primul rînd femeile, fiinţe fragile, frivole, incapabile de un asemenea autocontrol,prizoniere ale propriilor emoţii. De altfel, romanul a fost considerat foarte devreme un gen literar destinatlectoratului feminin, receptiv şi avid de a-şi face educaţia sentimentală la şcoala acestuia.Discursul raţionalist distinge pe de o parte „lectura bună”, cea a cărţilor de edificare şi de cultivare aspiritului şi, pe de altă parte, „lectura viciu”, cea a cărţilor aparţinînd literaturii de ficţiune, a romanului, olectură nefastă, socialmente inutilă, asociată cu căutarea plăcerii, a distracţiei, cu lenea şi plictiseala.”Lectura viciu”, mijloc de evaziune care îndeamnă la frivolitate şi concupiscenţă, este o temă caretraversează secolele XVIII şi XIX, o regăsim în discursul teologilor şi moraliştilor, dar şi în cel alscriitorilor, pedagogilor şi medicilor. Această anatemizare a lecturii romanului recurgea chiar la metaforeigieniste: lectura este un viciu, otravă pentru suflet şi corp, duce la decăderea morală şi fizică, estecontagioasă şi dă dependenţă, fiind comparată cu efectele alcoolului, drogurilor şi narcoticelor. Termeniprecum „epidemie”, „ciumă” sînt deseori asociaţi cu condamnarea difuzării noilor practici de lectură.Bibliotecile publice şi cabinetele de lectură particulare au fost deseori comparate de unii moralişti cubordelurile şi considerate adevarate locuri de perdiţie care răspîndesc viciul în rîndul femeilor şi altineretului lipsit de discernămînt. În
Confesiuni 
(1771), Jean-Jacques Rousseau îşi aminteşte că în adolescenţa lui, pe cînd era calfă laatelierul unui gravor din Geneva, trecuse şi el prin acea „furie de a citi”, cheltuindu-şi banii pentru a împrumuta cărţi de la un cabinetul unei doamne: „bune, rele, toate mergeau, nu alegeam nimic, citeamorice cu acelaşi nesaţ.” Efectele nocive n-au întîrziat să se manifeste: din cauza „lecturilor pe ascuns şiprost alese, firea îmi deveni posacă, sălbatică; mintea începu să mi se strice, trăiam ca un om ursuz cuadevărat. Dar dacă patima mea nu mă feri de cărţi proaste şi fără miez, norocul mă feri de cărţi obsceneşi destrăbălate (...) Şi hazardul a secondat atît de bine firea mea pudică, încît trecusem de treizeci de anifără să-mi fi aruncat ochii pe vreuna din acele periculoase cărţi pe care o frumoasă doamnă din lumeamare le găseşte incomode, în sensul că nu poţi, spune ea, să le citeşit decît cu o singură mînă....”Rousseau a fost un critic sever al literaturii de ficţiune, pe care nu o recomanda educaţiei copiilor şitinerilor. În
Emil sau despre educaţie
, el spune că „lectura, singurătatea, lipsa de ocupaţie, viaţa moleşităşi sedentară, legăturile cu femeile şi cu tinerii: iată cărările primejdioase care se deschid la vîrsta lui şi îlţin necontenit lîngă pericol.” Tot el refuză femeilor orice pretenţie intelectuală şi atrage atenţia asuprapericolelor lecturii pentru tinerele fete („O femeie prea învăţată este nenorocirea soţului său, a copiilor, atuturora.”)
Pericolele lecturii feminine
 Începînd cu mijlocul secolului al XVIII-lea, o întreagă retorică se organizează în jurul ideii că lecturaromanului este o experienţă distructivă pentru sufletul şi corpul femeii. Lecturile galante erau consideratepericuloase mai ales pentru fete, punîndu-le în primejdie castitatea şi puritatea. Romanul le corupe, sestrecoară în patul lor virginal, locul predilect de lectură clandestină şi de ascundere a cărţilor. Lecturaacestui gen de literatură le face să viseze la iubiţi ideali, să se identifice cu personajele şi să cadă pradăunor periculoase reverii. Romanul a fost acuzat că stîrneşte imaginaţia fetelor, că le aprinde pofteletrupeşti şi le iniţiază în jocurile şi plăcerile dragostei. Ele pierd contactul cu realitatea şi se lasa bîntuite dehimere. În această ipostază, cartea este un adevărat seducător, iar lectura asemenea mărului interzis dincare Eva îndrăzneşte să guste şi cade în păcat.De altfel, un topos al literaturii libertine este seducerea tinerei cu ajutorul lecturii. Maestrul filozof libertin îidă lecţii tinerei naive în cadrul unei lecturi în doi a unor cărţi licenţioase, bine alese şi bogat ilustrate.Personajul feminin din romanul
Tereza filozoafa
, atribuit marchizului d’Argens, capitulează şi îşi pierdevirginitatea după ce citeşte cărţile din biblioteca seducătorului: „În primele patru zile am cercetat pe rînd,
Histoire du Portier du Chartreux 
, cea a călugăriţei carmelite,
 Acadèmie des Dames
,
LaurieresEclésiastiques
,
Thérmidore
,
Fretillon
, şi încă multe altele de acelaşi fel (...) În a cincea zi, după o oră delectură, am căzut într-un fel de extaz.”Viciul lecturii are aceleaşi efecte nocive şi asupra femeilor căsătorite, pericole despre care bărbaţii audiscutat îndelung. Femeia care citeşte îşi neglijează îndatoririle domestice şi conjugale, se sustrage
 
comunităţii familiale, îşi ignoră soţul şi copiii, se gîndeşte să divorţeze şi îşi înşeală bărbatul. Toatepericolele lecturii feminine, toate viciile atribuite cititoarei, se regasesc în romanul romanul lui Flaubert,
Doamna Bovary 
. Eroina romanului, Emma, este o victima absoluta a lecturii, a vieţii trăite exclusiv peplanul imaginar. Ea manifestă un dezinteres familial, devine o mamă deplorabilă, şi o soţie adulterină. Lavîrsta de 15 ani cunoaşte primele reverii romaneşti la pensionul de maici, unde, pe ascuns, împrumută şiciteşte pe nerasuflate romane de aventuri de la o fată bătrînă care lucra la spălătorie. După ce secăsătoreşte, ea cade din nou în bulimia lecturii, pentru a compensa plictisul cotidian al unei provinciidezolante unde nu se întîmplă niciodata nimic. Lectura ei este contemplativă, de abandon, nu are odistanţă critică faţă de ceea ce citeşte, se complace în nesfîrşite reverii şi se transpune în lumea ficţiunii.Trăind în această lume paralelă, inevitabil îşi pierde pe rînd iluziile şi sfîrşeşte prin a-şi pune capăt zilelor.Emma înghite arsenic şi, deloc întîmplător, are impresia ca simte în gură un gust ca de cerneală, pentrucă, nu-i aşa, adevărata otravă care a ucis-o au fost cărţile pe care le-a citit cu atîta nesaţ.
Lectura şi viciul solitar 
Cartea medicului elveţian Tissot
L’Onanisme
(1769, reeditată pînă în anul 1905!) inaugurează unabundent discurs medical care denunţă aceasta practica solitara. Acum începe o adevarata cruciadă împotriva onaniei, văzută ca un temut flagel, cauză a unor grave tulburări psihice şi corporale. Un istoricamerican, Thomas Laqueur, în cartea sa
Solitary Sex:A Cultural History of Masturbation
(2003)semnaleaza că această activitate solitară nu a devenit o problemă socială decît în secolul al XVIII-lea, odată cu apariţia spaţiului privat. Mai mult decît atît, Laqueur a observat că dezbaterile şi spaimele legatede onanism coincid cu generalizarea lecturii silenţioase, extensive, solitare. Această formă de plăcere sedesfăşoară în secret, în solitudine, departe de privirile indiscrete. Lectura, la rîndul ei devenită o ocupaţiesolitară, care solicită imaginaţia, generînd emoţie şi plăcere, a fost cu uşurinţă asociată viciuluiautosatisfacerii sexuale. În discursul medical anti-onanism, lectura romanului a fost denuţată ca primulstadiu al masturbării. Pretutindeni în spaţiul occidental, detractorii literaturii de ficţiune sînt cei carestigmatizează practica sexuala solitară. A apărut chiar un cuvînt nou, „novelism”, calchiat după„onanism”. Din nou asistăm la o somatizare a lecturii, care devine astfel, intim legată de corp, are efecteasupra fiziologiei acestuia. Tabloul patologic al onanismului se confundă cu cel al lecturi interpretată caviciu. Onanistul ca şi cel care suferă de viciul lecturii (sau de amîndouă cel mai adesea) pot fi recunoscuţidupă tenul alb sau gri, marcat de o paloare maladivă, după ochii încercănaţi, consecinţă a devianţei şi a îndelungilor lecturi nocturne . Medicii sfătuiau părinţii să fie vigilenţi, să nu-i lase pe tineri în singurătate şimai ales să le supravegheze îndeaproape lecturile, să le interzică cu desăvîrşire lectura în pat.Dacă în urma practicării viciului solitar, bărbaţii deveneau lipsiţi de energie şi îşi pierdeau puterile, lafemei, tabloul clinic al onanismului era mult mai înfricoşător: ele devin indecente, isterice şi nimfomane. Însecolul al XIX-lea, isteria feminină („furia uterină”) a ocupat un loc important în imaginarul medical. Pentruprofilaxia isteriei la femei, medicii recomandau abţinerea de la băuturi excitante precum ceaiul, cafeaua,lichiorul dar şi abţinerea de la lectura romanului. Au fost aduse chiar argumente statistice care sădemonstreze că isteria le afecta mai ales pe femeile care citesc, aproape deloc pe cele analfabete. În„patologia lectorală” feminină, lectura romanului ca şi onanismul, duc la manifestarea aceloraşi simptome:paloare, palpitaţii, crize de nervi, convulsii, delir, leşinuri, stări depresive.
Imagini ale lecturii feminine
Pe lîngă sursele literare şi medicale, iconografia lecturii (pictură, grafică, fotografie) poate oferi precizăridespre cum era reprezentată lectura feminină în secolele XVIII şi XIX. O gravură din secolul al XVIII-lea,intitulată
Le Midi 
, atribuită lui Baudoin, înfatişează o tînără femeie, elegant îmbrăcată, singură, întinsă într-o grădină, într-o stare de reverie voluptoasă, cu ochii intredeschişi şi care scapă din mîna dreaptă ocarte, în timp ce mîna stîngă se pierde discret între jupoane. Avem de-a face aici cu un adevărat topos allecturii feminine: asocierea acesteia cu erotismul şi cu viciul solitar. Erotizarea lecturii feminine apare lapictori precum Fragonard, Chardin, Boucher, Greuze, Hogarth, Whistler.Alungită în pat sau pe canapea, aceasta este postura corporală a femeii care citeşte. Ideea că femeile auo atracţie deosebită pentru lectura în pat face parte tot din acest clişeu care leagă lectura feminină deerotism (patul, loc privilegiat al plăcerilor trupeşti dar şi al plăcerilor lecturii). Acestă postură de lectură erarezervată exclusiv femeilor. Imaginile cu bărbaţi citind în dormitor, în pat, sînt rare sau caricaturale (laDaumier, de exemplu).Lectura romanului era considerată în cazul fetelor şi al femeile adulte un fel de succedaneu al plăcerilor erotice, un act de relaxare, un abandon corporal şi sufletesc. Numeroase detalii picturale vin să sugereze

Activity (6)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
Iulian Doroftei liked this
Ellada Color liked this
MorganRisin liked this
bamse liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->