Samanta

Samanta, caracteristica gimnospermelor si angiospermelor, rezulta din

ovul, in urma procesului de fecundatie. Forma generala a semintei depinde
de forma ovulului din care provine. O samanta este alcatuita din tegument,
embrion si albumen sau endosperm. Tegumentul provine din integumentul
extern sau din unicul integument al ovulului, are rol protector, iar suprafata
sa poate fi neteda, reticulata, aripata sau cu peri. La Phaseolus tegumentul
are suprafata neteda. Embrionul reprezinta componenta vie , esentiala a
semintei si cuprinde radicula, tigela, gemula si cotiledoanele.
Radicula sau radacinita, se afla langa micropil si va da radacina
principala la germinarea semintei. La porumb este invelita de coleorhiza.
Tigela sau axa hipocotila se afla in continuarea radiculei si va da
hipocotilul. Acesta din urma reprezinta internodul situat intre baza radacinii
si nodul unde se insera cotiledoanele.
Gemula, plumula sau mugurasul se afla intre cele doua cotiledoane la
dicotiledonate sau la baza unicului cotiledon la monocotiledonate si va da
cea mai mare parte a tulpinii cu frunze inserate la noduri. La porumb (Zea
mays) este invelita de coleoptil.
Cotiledoanele pot fi foarte subtiri, foliacee ( la ricin), groase, foliacee(
la fasole) sau in forma de scut ( la porumb).
Albumenul sau endospermul secundar este un tesut special de rezerva.
In functie de prezenta sau absenta acestuia, pot fi: albuminate ( Zea mays)
sau exalbuminate (substantele de rezerva se acumuleaza in cotiledoane, ex:
Phaseolus) .
Dupa natura chimica a substantelor de rezerva predominante,
semintele pot fi: amilacee (porumb), aleuronice(fasole), oleaginoase si
cornos-hemicelulozice.

Germinarea cariopselor de porumb (Zea mays)

Cariopsele reprezinta fructele indehiscente ale plantelor de porumb,

care au samanta strans lipita de pericarp.
Pe parcursul procesului de germinare se disting trei etape: imbibitia,
cresterea heterotrofa si rasaritul.
In timpul primei etape care dureaza cateva ore, apa patrunde prin
punctul de insertie al cariopselor, printr-un proces de difuziune, determinand
hidratarea prin imbibitie a amidonului si a substantelor proteice din
endosperm si scutellum. Ca urmare a acestui proces, masa medie a
cariopselor creste cu 44,8% in primele 24 de ore si cu 9,5% in urmatoarele
24 de ore.
In cariopsele imbibate are loc hidroliza amidonului din tesutul
separator, in prezenta hidrolazelor biosintetizante, epiderma dorsala a
scutellumului. Tesutul separator, denumit si strat fibros, se afla intre
scutellum si endosperm si asigura coeziunea acestora. Este alcatuit din celule
deformate care contin granule de amidon.
Epiderma dorsala a scutellumului reprezinta locul de tranzit spre
embrion al compusilor rezultati din hidroliza substantelor de rezerva din
endosperm, iar celulele care o alcatuiesc prezinta numerosi sferozomi.
Imbibitia este insotita de alungirea si cresterea volumului acestor celule, de
disparitia sferozomilor si in final printre celule se formeaza canale care
contin substante mucilaginoase ce au rol in transportul apei de imbibitie.
Treptat acest tesut dispare si ramane un loc liber care va fi ocupat de apa de
imbibitie. Presiunea generata de imbibitie substantelor coloidale determina
boltirea pericarpului din zona embrionului ceea ce faciliteaza fisurarea
acestuia in dreptul coleorizei, admisia apei, schimbul de gaze si iesirea
radiculei prin fisuri, urmata de aparitia tulpinitei protejata de coleoptil.
In timpul celei de-a doua etape, embrionul are o nutritie heterotrofa,
utilizand substantele de rezerva din scutellum si endosperm. Astfel, are loc
activarea sistemului hormonal. Substantele inhibitoare de crestere,
reprezentate de acidul abscisic, manifesta o scadere cantitativa, in timp ce
giberelinele, implicate in sinteza enzimelor, si auxinele, si citochininele,
implicate in procesul de crestere, evidentiaza o acumulare. De asemenea se
dasfasoare activarea sistemului enzimatic. Se considera ca cele mai multe
enzime implicate in biodegradarea substantelor de rezerva din cariopse se
biosintetizeaza “de novo”, dar unele dintre acestea pot fi active pe parcursul
perioadei de repaus sau sunt legate de diferiti constituenti de unde pot fi
eliberate in aceasta etapa. Ca urmare a activitatii enzimelor hidrolitice are
loc hidroliza substantelor de rezerva, compusii rezultati fiind utilizati pentru
cresterea embrionului si pentru producerea de energie biochimica, necesara
proceselor de biosinteza. Principala substanta de rezerva este amidonul care
este depozitat in parenchimul amilifer al endospermului. Ritmul de hidroliza
a amidonului si de formare a glucidelor in semintele de porumb este mai
redus la temperatura de 10-15 °C, datorita influentei temperaturii asupra
activitatii asupra amilazelor. Acumularea glucidelor solubile in endosperm si
in scutellum genereaza potentialul osmotic care determina absorbtia apei
dupa incetarea procesului de imbibitie. Compusii solubili rezultati din
hidroliza substantelor de rezerva sunt translocati de la celula la celula, prin
plasmodesme, pe cale simplsmica sau pe cale apoplasmica prin spatiile
libere dintre microfibrilele celulozice din peretii celulari. Transportul
glucidelor solubile se realizeaza prin difuziune, de la concentratiile mai mari
din celulele endospermului spre concentratiile mai mici din celulele
embrionului, datorate utilizarii permanente in procesele de crestere si in
producerea de energie. Pe parcursul procesului de germinare a carioselor de
porumb au loc numeroase modificari biochimice. Pe parcursul a 120 de ore
de la imbibitia semintelor are loc scaderea continutului in substanta uscata,
lipide, azot total si proteine insolubile si cresterea continutului de glucide
solubile, proteine solubile si acizi nucleici. Compusii simpli care au rezultat
din biodegradarea substantelor de rezerva sunt utilizati pentru biosinteza
compusilor organici cu rol plastic. Zaharoza translocata din scutellum, in
celulele embrionului, este hidrolizata la glucoza si fructoza, care sunt
utilizate pentru biosinteza celulozei, a hemicelulozelor si a substantelor
pectice, sau sunt biodegradate in continuare prin ciclul glicolitic pana la acid
piruvic. Acest acid, cat si alti acizi organici rezultati din ciclul Krebs pot fi
utilizati pentru sinteza aminoacizilor, care la randul lor sunt folositi pentru
biosinteza proteinelor.
Pe parcursul perioadei de repaus vegetativ, unul din principalele
procese care au loc in semintele hidratate este refacerea structurii
membranelor plasmatice. Energia biochimica necesara pentru procesele de
biosinteza este produsa in procesul de respiratie. Circa 40% din energia
rezultata din acest proces se acumuleaza in legaturile macroergice ale ATP-
ului, fiecare legatura ingloband 30 kJ. Restul de 60% din energie se elimina
in mediul ambiant sub forma de caldura, cunoscuta si sub numele de caldura
de germinare.
Biosinteza si acumularea ciclinelor si a citochininelor stimuleaza
procesul de diviziune a celulelor embrionului, iar biosinteza si acumularea
auxinei si a expansinelor stimuleaza procesul de extensie celulara. Mayer si
Poljakoff-Mayber (1982) au precizat ca procesul de crestere a embrionului
cariopselor de porumb se datoreste in prima etapa extensiei celulelor
coleorizei si numai ulterior are loc diviziunea celulara. Ca urmare a
diviziunii si cresterii celulelor embrionului, radacina penetreaza prin
crapaturile pericarpului si patrunde in sol. Radacina isi continua cresterea in
sens geotrop pozitiv, in timp ce tulpinita, protajata de coleoptil, creste
geotrop negativ.
Rasarirea plantulelor de porumb este facilitata de cresterea
mezocotilului, format intre locul de initiere al scutellumului si al
coleoptilului. Cresterea redusa a axei hipogee impiedica iesirea cotiledonului
la suprafata solului. Ca urmare, acesta ramane in sol, este lipsit de
cloroplaste si este neasimilator.
 Factorii de mediu care influenteaza in mod deosebit germinarea
cariopselor de porumb sunt temperatura, aprovizionarea cu apa si cu
substante nutritive.
Temperatura minima necesara pentru germinarea cariopselor variaza
intre 8 si 10° C, temperatura optima de germinare are valorile cuprinse intre
32 si 35°C, iar cea maxima intre 40 si 44°C.
Procesul de crestere si dezvoltare a plantelor de porumb se poate
delimita in 11 faze fenologice dintre care 5 pentru etapa vegetativa si 6
pentru cea generativa si este stimulat sub actiunea hormonilor stimulatori.
Citochininele stimuleaza procesul de diviziune celulara, in timp ce auxina
stimuleaza extensia celulara.
Radacina principala embrionara se formeaza din radicula embrionului,
iar alte 2-3 radacini se formeaza la nivelul nodului scutelar. Tulpinita
embrionului sau axul hipocoti, cuprins intre radicula si locul de insertie a
scutelumului, prezinta o crestere redusa, determinand ramanerea in sol a
cotiledoanelor. In hipocotil isi au originea 3-5 radacini adventive primare,
care impreuna cu radacina embrionara au o existenta temporara.
Rasarirea plantelor de porumb, respectiv aparitia la suprafata solului a
mugurasului protejat de coleoptil, este facilitata de formarea axului
mezocotil, intre locul de insertie a scutelumului si a coleoptilului, a carui
insusire caracteristica este capacitatea de a prezenta cresteri variate in
functie de adancimea la care se afla cariopsa.
Radacinile adventive se formeaza la baza internodurilor, prin
dediferentierea celulelor din parenchimul subcortical, care intra in faza de
diviziune si formeaza primordii in forma de con. Cresterea radacinii are loc
in sens geotrop pozitiv, datorita interactiunii dintre transportul bazipetal al
auxinei, transportul acropetal al acidului abscisnic sintetizat in radacina si
prezentei ionilor de calciu.
Tulpina este alcatuita din noduri si internoduri, are forma cilindrica si
este plina in interior cu un tesut parenchimatic. Cresterea tulpinii se
realizeaza initial prin diviziunea celulelor din mezocotil. Ulterior cresterea
tulpinii se realizeaza prin diviziunea celulelor din meristemele apicale si
intercalare.
Initierea primordiilor foliare pe apex are loc din momentul rasaririi si
pana la diferentierea inflorescentei barbatesti. Ritmul de diferentiere foliara
este dependent de temperatura. Ritmul de formare a frunzelor este influentat
si de temperatura solului pana in faza de 8 frunze si in continuare de
temperatura apexului. Frunzele sunt dispuse pe tulpina in pozitie alterna si
sunt alcatuite din teaca si limb, care are suprafata superioara paroasa si cea
inferioara glabra. Celulele epidermice sunt mari si cu peretii exteriori mai
ingrosati (cutinizati). Intre cele doua epiderme se gaseste mezofilul format
din celule poliedrice, sarace in cloroplaste. Numarul de frunze de pe o planta
de porumb variaza intre 13 si 21.
Procesul de crestere si dezvoltare la plantele de porumb este
coordonat genetic. Dupa Veit s.a. (1993), formarea inflorescentelor
barbatesti si femeieste are loc in acelasi timp . Din meristemul apical se
formeaza paniculul, iar din una sau mai multe celule meristematice din axila
frunzelor se formeaza inflorescenta femeiasca. In general, cateva noduri
sterile separa cele doua inflorescente. Dezvoltarea reproductiva incepe o
data cu modificarea formei meristemului apical si cu diferentierea
inflorescentei barbatesti. In perioada de crestere vegetativa, meristemul
apical are forma semiconica si se alungeste cand incepe procesul de formare
a inflorescentei barbatesti. La baza frunzelor se formeaza muguri axilari care
vor da nastere inflorescentelor femeiesti. Atat meristemele apicale, cat si
cele axilare formeaza mai intai un numar de primordii foliare. Dupa
formarea acestora se initiaza formarea inflorescentelor barbatesti si
femeiesti.
Mugurii axilari dau nastere la formatiuni scurte care sustin
inflorescentele femeiesti. Acestea alcatuiesc un spadice, cu lungimea de 10-
30 de cm care se compune dintr-un ax gros, pe care, in alveole, sunt dispuse
in randuri spiculete sesile. Fiecare spiculet este acatuit din 2 flori, din care,
de obicei, numai floarea superioara este fertila. Intreaga inflorescenta este
invelita de hipsofile, care reprezinta frunze de protectie. Alungirea
stigmatelor incepe cu 7-10 zile inainte de iesirea lor de sub invelisul
protector alcatuit din hipsofile. Primele stigmate care ies la exterior sunt cele
care provin de la ovarele situate la baza inflorescentei, in timp ce stigmatele
care provin de la ovarele apicale ies cu 5 zile mai tarziu. Cresterea
stigmatelor inceteaza in momentul in care se produce polenizarea si
fecundarea, partea bazala se deshidrateaza , iar stigmatul se brunifica.
Florile barbatesti alcatuiesc o inflorescenta numita racem cu panicule
spiciforme. Aceasta inflorescenta este alcatuita dintr-un ax principal, cu 10-
40 de axe laterale.
Eliberarea polenului dureaza, dupa Sadras s.a.(1985), circa 5-7 zile.
Durata de viata a grauncioarelor de polen, dupa Tollenaar si Dynard (1978),
este de 2 zile, in functie de conditiile climatice. Polenizarea se realizeaza cu
ajutorul vantului. Stigmatul bifurcat este acoperit cu perisori care retin
graunciorii de polen. Acestia germineaza imediat. Fecundarea are loc dupa
15-25 de ore de la polenizare, in functie de lungimea stigmatului.
Pe parcursul cresterii cariopselor se disting trei faze: faza de crestere,
faza de depozitare si faza de deshidratare. Embrionul care are lungimea de
0,1 mm, dupa 5 zile de la polenizare, creste astfel incat la maturitate are
lungimea de 8 mm. Acesta este complet format inainte de inceperea
depozitarii substantelor de rezerva. La maturitate, embrionul reprezinta 10%
pana la 11% din greutatea semintei si corespunde unei mici plantule de
porumb prevazuta cu radicula preotejata de coleoriza, muguras (plumula), cu
primordii foliare, protejat de coleoptil si un cotiledon (scutelumul).
Endospermul rezulta din zigotul accesoriu, prin fecundarea nucleului
secundar al sacului embrionar de catre unul din nucleele spermatice. Zigotul
accesoriu se divide cariocinetic, astfel incat dupa aproximativ 8 diviziuni
succesive rezulta 256 de nuclee. Dupa 3-4 zile de la fecundare se formeaza
primii pereti despartitori, rezultand astfel primele celule ale endospermului.
Incepand cu ziua a 5-a dupa fecundare, celulele formate incep sa se divida,
iar dupa 7 zile se divid numai celulele din stratul periferic alcatuit din
numeroase celule mici. In primele 8-10 zile de la fecundare ritmul
diviziunilor celulare este maxim (Knowles s.a., 1986). Pe parcursul a doua
saptamani dupa inflorire, cand are loc diviziunea celulelor endospermului,
proplastidele se diferentiaza in amiloplaste si incepe depozitarea amidonului.
Zona exterioara a endospermului are culoarea galbuie(endospermul
cornos) si este alcatuita din celule poliedrice, in care se afla granule de
amidon. La centru, se endospermul fainos alcatuit din celule ce contin
granule mari de amidon, legate intre ele prin punti proteice.
La exteriorul endospermului se gaseste stratul celulelor cu aleurona,
alcatuit din celule cubice, mici, cu peretii ingrosati. Acestea contin in
citoplasma corpuscule proteice cu aleurona.