UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A

BANATULUI TIMIŞOARA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
CENTRUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

REFERAT

BOTANICĂ

PROFESOR COORDONATOR : STUDENT :

Dr.ing. CIUTINA VIRGIL Neşcu Claudia

1
 DESCRIEREA BOTANICĂ A SPECIILOR
CULTIVATE
DIN FAMILIILE : BUXACEAE ŞI ROSACEAE

2
 DESCRIEREA BOTANICĂ A SPECIEI CULTIVATE
DIN FAMILIA BUXACEAE

Ordinul EUPHORBIALES – Cuprinde două familii :

Euphorbiaceae şi Buxaceae (arbuşti şi arbori unisexuaţi cu 30 specii
sempervirescente, dintre care cimirirul – Buxus sempervirens – un arbust
mediteranian ce se cultivă şi la noi în parcuri.
Familia Buxaceae, face parte din Ordimul
EUROPHORBIALES, care au următoarele caracteristici generale :
- flori unisexuate
- înveliş floral simplu
- gineceu trilocular
- fructul este o capsulă
- seminţele sunt albuninate şi au caruncul
Familia Buxaceae. Prezintă un singur gen – Buxus – şi o singură
specie cultivată frecvent la noi – B.sempervirens (2n=28), (buxus, cimişir,
merişor),(x=7) arbust cu frunze opuse, mai mult sau mai puţin eliptice,
persistente, fără stipele; florile sunt unisexuat-monoice, actinomorfe, pe tipul 4,
gineceul tricarpelar; se cultivă frecvent pentru garduri vii. Poate avea o înălţime
cuprinsă între 0,30 – 4 m.

DESCRIEREA BOTANICĂ A SPECIEI CULTIVATE

DIN FAMILIA ROSACEAE

Cuprinde un mare număr de plante lemnoase şi erbacee, cu arealul

mai ales în emisfera nordică, unele fiind cosmopolite. Numărul rozaceelor pe
glob se apreciază la circa 3500 specii, care aparţin la peste 100 genuri. În
România cresc spontan 24 genuri cu 22 specii, plus circa 80 specii cultivate,
unele cu mare importanţă economică (majoritatea pomilor fructiferi). Rozaceele
sunt plante variate ca habitus. Frunzele sunt alterne, cu stipele la bază. Florile, la
bază cu bracteole, sunt actinomorfe, hemafrodite, rar unisexuale sau plantele
sunt poligame, pe tipul 5, foarte rar 4. Învelişul floral este diferenţiat în caliciu şi
corolă, cu elementele libere. Prefloraţia este imbricată (circinată). Androceul are
numeroase stamine, iar gineceul este apocarpic, cu număr variabil de carpele (∞-
1). Sunt plante entomofile, cu disc nectarifer intra sau extrastaminal. Ovulele
sunt anatrope, cu 2 integumente. Seminţele sunt exalbuminate sau cu endosperm

3
slab dezvoltat şi embrionul drept. Fructele, variabile, caracterizează subfamiliile
sau genurile. Endospermul este de tip nuclear. Frecvent se întâlnesc fenomenele
de partenogeneză şi partenocarpie, mai rar poliembrionie.
Alcaloizii lipsesc, dar unele specii conţin heterozide cu acid
cianhidric, sapotoxine, uleiuri eterice.
Importanţa economică este foarte mare, familia cuprinzând
principalele specii producătoare de fructe (măr, păr, prun, piersic, etc.),
numeroase plante ornamentale (Rosa, Spiraea etc.) şi nectarifere.
Reprezentanţii familiei sunt grupaţi în 4 subfamilii : Spiraeoideae,
Maloideae, Rosideae şi Prunoideae.
Subfamilia Spiraeoideae (x=8,9). Cuprinde plante lemnoase, sub
formă de arbuşti. Florile au alcătuirea următoare : K5C5 A10+10+10 G3-8.
Receptaculul este mai mult sau mai puţin plan, gineceul superior, apocarp,
alcătuit din 3-8 carpele, fiecare carpelă având numeroase ovule. Fructele
apocarpice (multiple), polifolicule.
Genul Spiraea este reprezentantul tipic al subfamiliei, având
caracterele menţionate şi ca o excepţie de la familie, nu prezintă stipele. Are
circa 100 de specii, numeroase fiind ornamentale; cea mai cunoscută este
S.vanhouttei (=S, cantoiensis x S.trilobata) (taulă, cununiţă - 2n = 36), arbust cu
ramuri arcuate, pendule şi flori albe grupate în corimbe simple. S. Salicifolia
creşte spontan prin locuri mai umede şi se cultivă în scop decorativ. Are frunze
alungit-eliptice şi flori roze.
Genul Physocarpus, cu specia Ph , opulifolius (tavalgă – 2n = 18),
este cultivată în scop decorativ. Are frunze trilobate şi flori albe.
Subfamilia Maloideae (Pomoideae – x = 17), Cuprinde plante
lemnoase, sub formă de arbori şi arbuşti. Frunzele sunt simple, cu stiple, de
obicei căzătoare. Receptaculul este concav şi creşte cu gineceul în timpul
fructificaţiei. Gineceul este format din 5-1 carpele libere (apocarp), inferior,
adâncit în receptacul cu care concreşte. Fiecare capelă are mai multe ovule.
Fructele sunt pseudopolifolicule.
Genul Malus cuprinde 38 specii caracterizate prin prefoliaţie
convolută, flori plăcut mirositoare, grupate în cime, antere galbene, stile
concrescute la bază, fructul cu două cavităţi – pedicelară şi calicială, fără
sclereide. Alcătuirea lorii : K5C5A10+5+5 G(5-2)¹.
Malus domestica (mărul) cultivat pentru fructe, este o specie de
origine hibridă, rezultată din încrucişarea speciilor M.sylvestris, M.dasyphylla,
M. Praecox şi a altor specii asiatice ca M.prunifolia, M.baccata etc. (2n=34),
M.sylvestris (mărul pădureţ – 2n = 34) este un arbore spontan, caracterizat prin
ramuri cu spini, frunze mature glabre şi fruct mic, de 1,5 – 2,5 cm diametru.
M.praecox (dusen, măr precoce) este un arbust cu ramuri de obicei spinoase,
lăstari glabri, frunze cordat-ovate, mici, de 1,5 – 3 cm lungime, fructe mici, până
la 2 cm diametru. Creşte spontan în Rusia, la noi este cultivat ca portaltoi.
M.paradisiaca (mărul paradis) este un arbust mai mic la port ca dusenul, de

4
circa 2 m, frunzele sunt lungi de 5-8 cm; fructele au 3-5 cm diametru. Specia
creşte spontan şi cultivată ca portaltoi.
Genul Pyrus se caracterizează prin frunze cu prefoliaţie involută,
flori cu miros neplăcut, grupate în corimbe, antere roşii-violete, stile libere, fruct
piriform cu o singură cavitate, cea calicială (lipseşte cavitatea pedicelară,
caracteristică fructului de măr) şi cu sclereide.
Pyrus communis (=P.sativa; P.domestica)(părul) este cultivat
pentru fructe; specie de origine hibridă, provenită din încrucişarea speciilor
P.pyraster, P.amygdaliformis, P.persica, P.salicifolia, P.elaegrifolia, P.nivalis
(2n=34), P.pyraster (părul pădureţ 2n=34) este un arbore cu ramuri terminate
cu spini, frunze subrotunde, glabre. Creşte spontan în pădurile de amestec de la
câmpie şi coline.
Genul Cydonia are o singură specie cultivată la noi – C.oblonga
(gutuiul 2n=34), arbore scund sau arbust, nespinos, cu frunze eliptice, întregi,
păroase. Florile sunt mari, solitare, aproape sesile, stilele libere şi păroase la
bază. Fructul este mai mult sau mai puţin constat, păros şi foarte bogat în
sclereide. Gutuiul creşte cultivat şi subspontan.
Genul Chaenomeles este asemănător cu Cydonia de care se
deosebeşte prin următoarele caractere : arbuşti spinoşi cu frunze crenat serate,
flori câte 2-6 (nu izolate), caliciul caduc, stile unite la bază şi glabre.
Ch.japonica (gutuiul japonez) este un arbust de până la 1 m înălţime, cu frunze
lat-eliptice, crenate, flori mici de circa 2 cm diametru.
Ch.lagenaria (=Ch.speciosa – gutuiul japonez)(2n=34) este un
arbust de circa 2 m înălţime, cu frunze alungit-eliptice, serate, flori mari, de 3-4
cm diametru. Ambele specii sunt mult cultivate în scop decorativ.
Genul Crataegus cuprinde câteva specii spontane şi cultivate,
cunoscute sub numele popular de „păducel” sau „gherghinar”. Sunt arbori şi
arbuşti cu ramuri spinoase, flori mici şi grupate în corimbe compuse. Gineceul
are 1-5 carpele şi numărul carpelelor, respectiv al stigmatelor, este un caracter
folosit pentru recunoaşterea speciilor. La maturitate carpelele devin tari.
C.monogyna (păducelul – 2n=34) este cel mai răspândit însoţitor al stejăretelor;
are gineceul 1-carpelar.
C.oxyacantha (=C.laevigata -2n=34) are gineceul cu 2 carpele.
Ambele specii prezintă forme de cultură, decorative.
Sorbus aucuparia (2n=34)(scoruş de munte) este un arbore scund,
cu frunze imparipenat-compuse, gineceu 3-carpelar, fructe roşii de circa 8 – 10
mm diametru. Creşte spontan şi cultivat în scop decorativ.
S.domestica (scoruşul de grădină-2n=34) este un arbore cu frunze
imparipenat-compuse, gineceu 5 carpelar, fructe portocalii de 2-3 cm diametru.
Creşte spontan şi cultivat pentru fructele comestibile.
Genul Mespilus are o singură specie – M.germanica (moşmon –
2n=34), un arbore scund, sau arbust, cu frunze eliptice, întregi, flori solitare,
aproape sesile, sepale liniar-lanceolate şi mai lungi decât petale. Fructele

5
(moşmoanele) au cavitatea calicială mare şi sunt comestibile, după o păstrare
mai îndelungată. Creşte cultivat şi spontan.
Subfamilia Rosoideae (x=7,8 sau 9). Cuprinde plante variate ca
habitus, lemnoase şi erbacee, frunze la bază cu stipele persistente, adesea
concrescute cu peţitolul. Florile au frecvent caliciu extern (calicul), receptacul
convex sau concav, gineceu superior sau inferior, cu numeroase carpele (foarte
rar se reduc la 2 sau 1), fiecare carpelă având numai 1-2 ovule. Fructele,
multiple, sunt polinucule, excepţie făcând genul Rubus care are polidrupe sau
fructe „false”.
Genul Rosa (x=7) numără peste 100 specii spontane şi cultivate.
Sunt arbuşti cu ramuri cu spini, frunze imparipenat-compuse, cu stipele
persistente şi concrescute cu peţiolul. Floarea are alcătuirea K5C5A∞G(∞).
Receptaculul este concav; la maturitate devine cărnos şi comestibil.
Fructul este o pseudopolinuculă. Adesea se întâlnesc indivizi poliploizi.
R.canina (măceşul – 2n=35) este specia cea mai răspândită. Arbust
de 2-3 m, are frunze 5-7foliolate, cu foliolele glabre. Serveşte ca portaltoi
pentru trandafiri.
R.gallica (răsură – 2n=28) este un arbust mic de circa 0,5 m; are
frunze cu 5 foliole, flori mari de 4-8 cm diametru, solitare; specie teraploidă,
folosită ca genitor pentru formarea multor specii cultivate prin hibridare.
R.multiflora (trandafirii următori, grătăruşi – 2n=14) este o specie cultivată, cu
tulpina urcătoare, flori numeroase, mici.
Se cultivă soiuri hibride ce aparţin grupei „Polyantha”. Din
R.chinensis (= n R.indica – 2n = 14) (trandafir chinezesc) se cultivă mai ales
R.chinensis semperflorens (trandafiri de lună), arbust de circa 1 m înâlţime,
aproape fără spini, cu flori de obicei izolate. Înfloreşte până toamna târziu.
R.damascena (trandafir de Damasc), cu flori roze sau roşii şi
R.alba, cu flori albe, se cultivă mult în Bulgaria şi în sudul Franţei pentru uleiul
de trandafir folosit în industria parfumurilor. Alte specii se cultivă pentru
producerea vitaminei C.
Genul Rubus (x=7) însumează peste 200 specii (după Flora R. S.
România, peste 3000), care sunt arbuşti spinoşi cu frunze compuse, 3-5 foliolate
(rar frunze simple, la R. odoratus), inflorescenţe cimoase. Florile au alcătuirea :
K5C5A∞G∞. Receptaculul este convex, gineceul superior şi fructele polidrupe.
Sunt specii adesea poliploide.
R. Ideus (2n=14,21) zmeurul – este un arbust de 1-2 m, cu tulpini
bienale, foliole alb şi dens păroase pe faţa inferioară. Fructele sunt comestibile.
Creşte spontan şi cultivat.
R. Odoratus (2n=14) este o specie ornamentală cu frunze simple, 5
lobate, cu flori mari, roşii.
R. Caesius (mur de mirişte-2n=28) este un arbust târâtor, adesea
buruiană în culturi; creşte îndeosebi în lungul apelor, prin lunci.

6
 Genul Fragaria (x=7) cuprinde plante perene cu tulpini scapiforme
şi stolonifere, frunze trifoliolate, flori cu caliciu dublu, receptacul convex, la
fructificare cărnos şi comestibil, gineceu superior, cu număr mare de carpele :
K5C5A∞G∞. x=7.
Fragaria moschata (= F. Elatior)(căpşunul -2n=42) creşte
cultivată; are scapul mai lung decât frunzele bazale, stolonii scurţi, sepalele după
înflorire patente sau reflecte; florile adesea sunt unisexuate.
F. Vesca (2n=14) (fragii de pădure) are stoloni lungi, subţiri, scapul
aproape egal cu frunzele bazale, sepale patente sau reflecte la fructificare. Partea
cărnoasă a fructului se desprinde de sepale. F. Vesca a dat naştere la multe soiuri
de fragi cultivate.
F. Viridis (= F. Collina) (fragii de câmp -2n=14) prezintă stoloni
scurţi, frunze păroase. Sepalele sunt alipite de fruct; partea cărnoasă nu se
desprinde de pedicel. Adesea florile sunt unisexuate.
F. Ananassa (= F.virginiana XF,, chiloensis) (căpşunul cultivat-
2n=56) are fructele mari, de 2-3 cm diametrul.
Genul Potentilla este reprezentat de specii erbacee, perene, cu
frunze palmate, rareori penate. Florile prezintă caliciu. Receptaculul este
aproape plan şi la maturitate se usucă.
P. Agentea (scrântitoare -2n=14) este foarte răspândită de la câmpie
până la etajul fagului. Are frunze palmat sectate, argintiu păroase pe faţa
inferioară şi flori galbene, pe tipul 5.
P. Reptans (cinci degete -2n=28) are tulpini târâtoare, frunze
palmat compuse, cu cinci foliole. Frecventă în pajişti umede.
Subfamilia Prunoideae (x=8). Cuprinde specii lemnoase. Frunzele
sunt simple. Receptaculul este concav, cu ţesut nectarifer pe partea internă.
Gineceul este inferior, 1 – carpelor, liber faţă de receptacul, care se usucă şi
cade. Fructul este o drupă. Formula florală : K5C5A10+10+10G1.
Genul Prunus cuprinde arbori şi arbuşti, cu ramuri adesea acoperite
cu ghimpi. Ritidomul crapă longitudinal. Frunzele au prefoliaţie convolută.
Florile sunt mici, albe, solitare sau grupate cîte 2, cu pediceli scurţi. Ovarul şi
fructul sunt glabre. Drupa are epicarpul subţire, acoperit cu pruină, mezocarpul
este cărnos şi zemos, iar endocarpul comprimat.
P.spinosa (porumbarul -2n=32) este un arbust spinos cu frunze
eliptice, păroase şi flori solitare, care apar înaintea frunzelor. Fruct globulos,
albastru negricios, cu gust astringent. Creşte spontan, de la câmpie până la
regiunea submontană.
P.cerasifera (corcoduşul) este un arbust sau arbore, cu lăstari şi
frunze glabre, flori solitare, rar câte 2 şi fructul globulos, 2n=16. În România nu
creşte spontan ci subspontan, arealul natural al speciei fiind vestul Asiei până în
peninsula Balcanică. Se cultivă ca portaltoi varianta myrobolana (mirobolanul)
şi în scop decorativ, varianta pissardii (corcoduşul roşu -2n=48) cu frunze, flori
şi fructe roşii.

7
 P.insititia (goldan, scolduş) este un arbust sau arbore, adesea cu
spini, lăstari şi pedicei dens păroşi. Florile sunt câte 2, fructele rotunjite, albastru
negricioase; mezocarpul este aderent la endocarpul subglobulos şi aproape
neted. Creşte spontan în ţinuturile din jurul Mării Mediterane. În ţara noastră nu
creşte spontan, ci cultivat şi subspontan.
P.domestica (P.domestica ssp.oeconomica; P.oeconomica) este un
arbore nespinos, cu lăstari şi pediceli glabri sau numai la început păroşi. Fructele
sunt alungit eliptice, mari, de 4-8 cm lungime, cu mezocarpul neaderent la
endocarp.Endocarpul este comprimat şi carenat. Specia are probabil origine
hibridă, genitorii fiind P.spinosa şi P.cerasifera 2n=48) Este o specie cultivată.
Genul Cerasus cuprinde arbori şi arbuşti. Ritidomul se desface
deobicei în fâşii circulare. Frunzele au prefoliaţia conduplicată. Florile sunt
mari, lung pedicelate, grupate în inflorescenţă. Fructele sunt globuloase,
epicarpul fără priună, endocarpul globulos, neted.
C.avium (2n=16) cireşul – este un arbore cu ritidom circular şi
frunze pubescente pe faţa inferioară. Inflorescenţele sunt umbele cu 3-6 flori
fără frunze la bază, provenite din acelaşi mugur. Sepalele au marginile întregi.
Fructele sunt dulci sau amare.
C.vulgaris (vişinul -2n=32) este un arbore mai mic decât cireşul
uneori arbust. Prezintă frunze glabre. La baza inflorescenţei are 1-3 frunzuliţe
provenite din acelaşi mugur. Sepalele au marginea serat –glanduloasă. Fructele
sunt globuloase, roşii, cu gust acru.
C.mahaleb(=padus mahaleb) – vişinul turcesc -2n =16, este un
arbore, foarte rar arbust, cu frunze glabre, lat ovate, flori grupate în raceme
simple, scurte, cu aspect de corimb. Fructele sunt drupe mici de 7,8 mm
diametru, brun negricioase, amare, comestibile. Creşte spontan în Dobrogea şi
sudul ţării. Este cultivat în perdele de protecţie şi ca port altoi pentru cireş şi
vişin.
Genul Padus se caracterizează prin flori mici, grupate în
inflorescenţe alungite, raceme simple.
P.racemosa (mălinul -2n=32) este un arbore ce creşte spontan şi se
cultivă în scop decorativ. Are flori albe, plăcut mirositoare, fructe negre
lucitoare, mici de 7-8 mm diametru, necomestibile.
Genul Armeniaca este reprezentat de o singură specie – armeniaca
vulgaris (2n=16) caisul. Este un arbore scund, cu frunze lat ovate până la
cordate, prefoliaţie convulută, flori subsesile, solitare sau câte două, albe, care
apar înaintea frunzelor. Ovarul şi fructul sunt dens păroase; fructele sunt
globuloase, mari de 4-8 cm diametru, galbene portocalii; endocarpul neted, se
desface de mezocarp. Specia este originară din Asia centrală şi China, fiind
multicultivată în sudul ţării noastre.
Amygdalus communis (migdalul -2n=14) este un arbore cu frunze
lanceolate – eliptice, crenat – serate, glabre, lucitoare. Peţiolul este mai lung ca
jumătatea lăţimii limbului. Florile cu petale roze până la albe, apar înaintea

8
frunzelor. Mezocarpul se usucă şi crapă la maturitate; fructul este o drupă parţial
dehiscentă. Seminţele conţin nitril – glucozidul amigdalină care, în contact cu
acidul clorhidric din stomac, formează acid cianhidric otrăvitor. Specie cultivată
în sudul ţării pentru seminţe şi în scop decoretiv.
A.triloba arbust cu frunze lat eliptice, uşor trilobate la vîrf, flori
roze bătute. Este cultivat în scop ornamental.
Genul Persica prezintă o singură specie cultivată la noi –
P.vulgaris persicul -2n=16, un arbore cu frunze lanceolat – eliptice, cu marginea
serată şi peţiolul mai scurt ca jumătatea lăţimii limbului. Prefoliaţia este
conduplicată. Florile sunt solitare, rar grupate câte 2, subsesile, cu petale roze,
roşiatice sau rareori albe. Gineceul este unicarpelar; la unele cultivaruri gineceul
este bicarpelar, apocar (un argument pentru a considera gineceul unicarpelar ca
apocarp), dând naştere la fructe apocarpe (multiple) polidrupe, aşa numitele
fructe „gemene” sau „duble”. Epicarpul este păros sau glabru, iar mezocarpul
suculent, variat colorat, se desface sau este aderent la endocarp; Endocarpul
prezintă ornamentaţii puternice sub formă de adâncituri sau brazde. Piersicul
este cultivat în regiunea de câmpie, în special în sudul ţării pentru fructe.
Piersicul este o specie cu caractere heterogene.
Anexa referatului cuprinde speciile din famila ROSACEAE,
enumerate mai sus.

9
 BIBLIOGRAFIE

1.- COSTE I. – Botanica, Sistematica şi Geobotanica

Lito USAB Timişoara 1994

2.- PĂUN şi colab. - Botanica

Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti
1980

3.- CIUTINA V. – Curs botanică

Editura SOLNES 2001

4.- POP I. Şi colab. – Botanica sistematică

Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti
1980

5.- HODIŞAN I. , POP I. – Botanica sistematică

Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti
1980

6.- LUCIA POPOVICI - ATLAS BOTANIC – Ediţia a II-a, revizuită

CONSTANŢA MORUZI Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1985
ION TOMA

7.- VASILE CIOCÎRLAN - FLORA ILUSTRATĂ A ROMÂNIEI

Editura CERES – Bucureşti 1988

10