Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more ➡
Download
Standard view
Full view
of .
Add note
Save to My Library
Sync to mobile
Look up keyword
Like this
0Activity
×
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
SA INVATAM ISTORIA CU NICOLAE IORGA

SA INVATAM ISTORIA CU NICOLAE IORGA

Ratings: (0)|Views: 4,897|Likes:
Published by Danilovici
ISTORIE
ISTORIE

More info:

Published by: Danilovici on Jul 25, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, DOC, TXT or read online from Scribd
See More
See less

11/26/2012

pdf

text

original

 
Abordări istoriografice :răscoala seimenilor şi dorobanţilordin Ţara Românească (1655)Ştefan Aftodor
Finalitatea unui demers istoric, analizat în structura sa conceptuală, este rezultatul uneisume de factori, pornind de la posibilităţile de informare, realizările din respectivul domeniu saude motivaţiile ideologice! Acest ultim fapt a determinat în istoriografia românească un procesde denaturare în care evenimentul istoric a fost falsificat, sau au fost exacerbate unele trăsăturiminore, tocmai pentru că ele „demonstrau” linia doctrinei chemate să releve adevărul absolut.Tema de mai sus ilustrează, ca un studiu de caz, modul în care a evoluat abordarea unuieveniment din istoria românilor!Dintr-un început se poate afirma că problematica, în abordarea ei metodologică, acunoscut două etape principale în istoriografia românească: prima reprezentată de studiile deistoricilor formaţi până ; a doua este reprezentată de cercetările din perioada comunistă.
1
 Mişcarea declanşată la sfârşitul domniei lui Matei Basarab(1653-1654), de nemulţumirileslujitorilor, mai cu seamă de cele ale seimenilor şi care a degenerat într-un mod fără precedent în primii ani ai domniei lui Constantin Şerban(1654-1658), a fost abordată spre cercetare de istoriciîncă de la începutul istoriografie moderne, primul care se opreşte serios asupra sa fiind E.Hurmuzaki, în „Fragmente din istoria românilor”,
2
urmat apoi de A. D. Xenopol, care acordăacestei teme câteva pagini în lucrarea sa dedicată istoriei românilor.
3
 Ambii istorici, ce şi-auscris operele în ultima parte a secolului al XIX-lea, prezintă sumar evenimentele, bazându-se pesursele reprezentate mai ales de cronicele Ţării Româneşti şi Moldovei.
4
 Caracterul analitic al cercetării celor doi istorici este determinat, adar, dedisponibilitatea informativă, relativă în acea perioadă. Prezentarea lui A.D. Xenopol este maidegrabă preocupată să informeze asupra evenimentelor propriu-zise. Totuşi, istoricul considerăaceastă mişcare a fost genera, la sfârşitul domniei lui Matei Basarab, de neplatalefurilor(p.157), iar apoi de tentativa de reformare a sistemului de către Constantin Şerban, lasfatului sfetnicilor săi dar şi că a fost îndreptată asupra boierimii, care a suportat toate efecteledezlănţuirii furiei mercenarilor şi slujitorilor. De altfel, toţi istoricii importanţi din prima
1
Din păcate după 1989 această tema nu a mai fost abordată decât tangenţial în istoriografia românească. Într-n scurtstudiu ,
 Noi “avvisi” din Veneţia relative la istoria românilor în veacul al XVII-lea
, în SMIM, XVII, 1999, CristianLuca scria : “ Revolta ce a cuprins Ţara Românească în intervalul februarie-iunie 1655 este cunoscută înistoriografia românească, din punct de vedere terminologic, ca Răscoala seimenilor.....Seimenilor răsculaţiîmpotriva domnului Ţării Româneşti, Constantin Şerban, care dorea să întrerupă menţinerea acestora, atât decostisitor financiar, în rândul oştirii muntene, li s-au alăturat călăraşii, dărăbaniiţii un număr de ţărani şi orăşeni,într-o virulentă reacţie antinobiliară motivată de presupusa influenţare a hotărârilor voievodului de către o parte a boierimii”(p.35).
De remarcat că autorul citează la notă doar două studii, mai exact cele care s-au străduit sădemonstreze caracterul luptei de clasă, al acestei mişcări
. Un motiv care ne-a determinat să împărţim abordareatematică în doar două etape, şi nu trei cum ar fost firesc, a fost dat de faptul că nu există actualmente o pozitienouă, ci mai degrabă o ajustare la realităţile anilor ‘90 a unui punct de vedere format în anii ’60, dar cea mai atentăcercetare o datorăm lui Constantin Reyachevici asupra opiniilor căruia ne vom opri în paginile următoare.
2
Eudoxiu Hurmuzachi,
 Fragmente din istoria românilor,
tom III,Bucureşti,1900. De precizat că primul studiu afost în limba germană(Fragmente zur Geschicte der Rumänen) si a apărut în anul 1884!
3
A.D. Xenopol,
 Istoria Românilor din Dacia Traiană,
vol IV, Editia a IV-a, Bucureşti,Editura Enciclopedică,1993, p.158-162.
4
Dintre izvoarele care cuprind şi relatarea evenimentelor din 1655 amintim mai cu seamă :
 Istoria Ţării Româneşti1290-1690.Letopiseţul cantacuzinesc
, ed.C.Grecescu şi D.Simionescu, Bucureşti,1963; Radu Popescu,
 Istoriiledomnilor Ţării Româneşti
, ed.C.Grecescu, Bucureşti, 1963; G.Kraus,
Cronica Transilvaniei 1608-1665
,ed.Gh.Duzinchevici şi E.Reus-Mârza, Bucureşti, 1965.
 
 jumătate a secolului XX au tratat această mişcare: N.Iorga
5
, N.C. Bejenaru,
6
V. Motogna
7
, Gh. I.Brătianu, Ilie Minea
8
, P.P.Panaitescu, C.C. Giurescu sau Al. V. Boldur. Nicolae Iorga este celcare acordă cea mai mare atenţie acestei probleme, fapt ilustrat prin realizarea unui studiuspecial legat de revolta slujitorilor din Ţara Românească. Marele istoric român aduce acesteiteme şi contribuţii documentare, în volume diferite.
9
După lectura studiului special al acesteiteme se poate aprecia că N. Iorga are mai valoroasă contribuţie la cunoaşterea mişcăriislujitorilor, raportat la perioada amintită. Ca şi ceilalţi istorici, N.Iorga narează episoadeleesentiale ale răzmeriţei slujitorilor, de la sfârşitul domniei lui Matei Basarab şi de la începutulcelei ale lui Constantin Şerban. Interesantă este observatia conform căreia:”între străini şidorobanţi, oamenii de ţară, se făcuseră încuscriri, aşa încât ei lucrau ca un singur corp„politic”.”
În schimb studiul lui L. Demeny
,
Cu privire la caracterul răscoalei din 1655 în Ţara Românească 
, se înscrie în etapa care tratează mişcarea slujitorilor dintr-o perspectivă multschimbată, în acord cu „noile curente” din istoriografiaromânească a perioadei comuniste. Bineînţeles,în spiritul luptei de clasă. De fapt, autorul urmăreşte în construcţia istorică sădovedească netemeinicia concluziilor la care au ajuns „istoricii burghezi”, precum A.D.Xenopol, N. Iorga , Ilie Minea sau N.C. Bejenaru, acuzi de „modul unilateral şineştiinţific”(p.311) în cercetarea acestei probleme şi să „releve” marele „adevăr” necunoscut până atunci : răscoala seimenilor şi dorobanţilor a fost de fapt o puternică mişcare populară cuun caracter antifeudal şi antiotoman.(p.311). Pentru a-şi justifica ipotezele L. Demeny face otrecere în revistă a realizărilor cercetărilor „efectuate în anii regimului democrat popular”,carelămuresc cauzele răscoalei din 1655 prin „exploatarea boierească şi bisericească foarteapăsătoare”, prin fiscalitatea excesivă, ce au determinat „profunde nemulţumiri” ale maselor  populare, ce vor da evenimentelor din 1655 „un pronunţat caracter social, antiboieresc,antifeudal şi în acelaşi timp, antiotoman”(p.314). Iată cum L. Demeny transforma răscoalaslujitorilor în „mişcare populară”. De fapt, autorul denaturează caracterul mişcării din 1655 prinreliefarea unor efecte produse de aceasta, pe fondul unor realităţi social-economice şi politiceanalizate din perspectiva epocii în care trăia. Practic avem o dezechilibrare conceptua periculoasă pentru înţelegerea evenimentelor petrecute în anii 1654-1655, deosebit de complexe prin cauzele, caracterul şi consecinţele lor.De altfel, autorul susmenţionat, alături de Lidia Demeny şi Nicolae Stoicescu semneazăcea mai amplă lucrare dedicată evenimentelor din 1655.
Sunt reluate şi în această lucrarecriticile la adresa „istoricilor burghezi”!
Astfel, lui N.Iorga i se reproşează că „este de parte
5
Marele istoric român s-a preocupat în mai multe rânduri de această temă. Cea mai importantă contribuţie a salegată de această temă rămâne
 Răscoala seimenilor împotriva lui Matei Basarab,
AARSMI, tom XXXIII,1910-1911, dar tratarea evenimentelor din anii 1653-1655 se regăseşte şi în lucrări cu caracter precum :
Istoria românilor  pentru poporulu românesc,
Vălenii de Munte, 1908;
Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, vol. I până lamişcarea lui Horea,
Bucureşti, 1915;
 Istoria armatei româneşti
, Bucureşti,1930;
 Istoria românilor,vol.VI,Monarhii,
volum îngrijit de Ştefan Andreescu,Bucureşti, Editura Enciclopedică,2000; Tot marelui istoric sedatorează cele mai semnificative documente legate de această problemă, ce au fost publicate în
Studii şi documentecu privire la istoria românilor,
vol. IV,V şi IX, Bucureşti,1905.
6
N.C.Bejenaru,
Constantin Şerban înainte de domnie
în „Arhiva”, 1924,nr.1, p.14-26.
7
V.Motogna,
 Epoca lui Matei Basarab şi Vasile Lupu,
în „Cercetări Istorice”,XIII-XVI,nr.1-2,1940.
8
I.Minea,
Urmările militare ale celei de-a doua lupte de la Şoplea,
în „Buletinul Institului de Istorie a românilor „A.D.Xenopol””, nr.1, 1942.
9
Vezi nota 4.
10
N.Iorga,
 Istoria Românilor, vol. VI,
 p.171.
11
L. Demeny,
Cu privire la caracterul răscoalei din 1655 în Ţara Românească,
în « Studii. Revistă de istorie », nr.2, anul XVI, 1963,p. 307-335.
12
Lidia A. Demeny, L. Demeny, N. Stoicescu,
 Răscoala seimenilor sau răscoală populară?1655. Ţara Românească,
Bucureşti, 1968.
 
13
Autorii de mai sus găsesc şi o explicaţie pentru slaba tratare a subiectului de istoriografie de până atunci :”lipsade interes pentru această temă în istoriografia burghea avut la bază poziţia de clasă şi gnoseologică a unor istorici”!!!
 
marii boiermi”, şi că „manifestă o neînţelegere a rostului mişcării şi cauzelor pentru care armataşi masele populare răsculate au pus mâna pe arme”, iar I.Minea poartă responsabilitatea faptuluică are „o poziţie ostila faţă de răsculaţi”.
Practic este aceeaşi metodă de aflare a „adevărului”istoric numai că „argumentele” sunt şi mai mult trâmbiţate, preocuparea autorilor fiind unasingură: reconsiderarea evenimentelor prin transformarea lor într-o „luptă de clasă”. Deşi estecea mai bine documentată lucrare dedicată problemei, fiind anexate documente interesante
,metoda de cercetare este viciată de prejudecata nesănătoasă a luptei de clasă, racordată la unsistem politic ce urmărea să legitimeze ideea unei societăţi fără clase, prin înfierarea trecutului .Aşadar, întregul trecut trebuia să fie prezentat în coordonatele luptei de clasă, iar elitele trebuiaustigmatizate prin toate căile posibile, cea istoriografică fiind una dintre cele mai importante.Astfel, pe o treaptă superioară studiului lui L. Demeny, lucrarea din 1968 se remarcă prinaceeaşi abordarea subiectivă a unor evenimente din trecutul românesc,
sau mai bine zis prinexacerbarea unor efecte ale unor evenimente ce sunt denaturate, nefiresc, artificial, dindestinaţia lor şi le este dată altă finalitate. Scopul pe care autorii îl urmăriseră reiese înmod relevant din ultimele rânduri ale lucrării, atunci când răscoala din 1655 esteprezentată ca un prim moment al luptei de clasă, ce se va repeta în secolele următoare.Revolta seimenilor şi dorobanţilor era transformată în „răscoala maselor populare”!
Senaşte totuşi întrebarea cum au putut istorici de o asemenea valoare să vadă în răscoala de la 1655 preludiul unor momente cruciale din istoria românilor precum Unirea principatelor, obţinereaindependenţei sau desăvârşirea unităţii statale!
Un răspuns posibil este legat de caracterulregimului comunist de după 1965, şi anume latura sa naţionalistă! Realităţile politice determinauvicierea demersului ştiinţific. Ceea ce pare ciudat este faptul că studiul consacrat exclusivevenimentelor din anii 1654-1655 a fost elaborat într-un moment în care nu se poate vorbi derepresiunea sistemului totalitar, ci într-un an în care spiritul lui Roller în istroriografia română părea a apune.De remarcat că în analiza pe care autorii precizaţi mai sus o fac lucrărilor care au tratat„răscoala seimenilor” nu se regăseşte decât o lucrare apreciată în mod unanim. Este vorbastudiul monografic al lui Paul Cernovodeanu
, apărut în anul 1961. De fapt acest studiu
esteunul din primele care analizează evenimentele din perspectiva luptei de clasa: „boierimeaasupritoare” a avut de înfruntat nu „o răzvratire izolată a corpurilor ostăşeşti ci o adevăratărăscoală populară la care au participat meşteşugari, târgoveţi, ţărani”.
De fapt autorul explică„duşmănia oştenilor faţă de marea boierime”prin originea unora dintre oşteni, mai exact căaceştia ar fi fost foşti rumâni. Astfel, factorul care a generat mişcarea a fost :”creştereaexploatării maselor populare de către boierimea nesăţioasă”.
 
14
Lidia A. Demeny, L. Demeny, N. Stoicescu,
op.cit.,
p.15-16. De reţinut că lucrarea este structurată pe optcapitole. Capitolele I,V,VII şi VIII au fost scrise de Lidia A. Demeny, capitolul II de Nicolae Stoicescu, capitoleleIII şi IV de N.Stoicescu şi L.Demeny, iar articolul VI de L.Demeny.
15
Aproape o sută de pagini cuprind diverse surse documenatare, de la corespondenţe şi cronici. Vezi,
 Ibidem
, p.193-298.
16
De fapt, transformarea revoltei slujitorilor în luptă de clasă şi mişcare populară, iar apoi asocierea acestora cumomentele cruciale din istoria românilor, „culminând cu insurecţia armatei din august 1944”(
 Ibidem,
 p.190), nuavea decât scopul acordării legitimităţii unui regim făra legitimitate istorică.
17
Iată cum scria L. Demeny :”Autorul lucrării, bazându-se în genere pe publicaţiile de izvoare şi lucrările maivechi, aduce totuşi unele materiale documentare noi, mai ales în ce priveşte participarea şi rolul maselor în aceastămişcare »,
art.cit 
., p.308. Un alt studiu lăudat este cel scris de L.Demeny-Meşcova,
 Relaţiile seimenilor cu cazaciilui Bogdan Hmelniţki în timpul răscoalei populare din 1655 în Ţara Românească 
, în „Studii privind relaţiileromâno-ruse”, vol. III, Bucureşti, 1963, p.3-17.
18
Paul I. Cernovodeanu,
 Răscoala seimenilor şi dorobanţilor din Bucureşti,la 1655,
Bucureşti, 1961.
19
 
 Ibidem, p.5-6.
Ca şi următorii istorici care se vor ocupa de acest subiect, Paul I Cernovodeanu reproşează “vechiiistoriografii” faptul că a făcut abstracţie de situaţia economică şi socială a “maselor populare”. Dar şi în acest cazistoriografia de tentă marxistă nu face decât să exacerbeze nuanţele unor evenimente pentru ca până la urmă să letransforme în realitatea istorică cea mai semnificativă.
20
 
 Ibidem
 p.30 şi 43.

Activity (0)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 thousand reads
1 hundred reads
Irina Serjant liked this
livius43 liked this
Mikaela Micky liked this
Daniel liked this
Adriana Haidau liked this
narcisseverin liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->