Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
9Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Conf. Dr. Gabriela Duda, Luna, topos romantic

Conf. Dr. Gabriela Duda, Luna, topos romantic

Ratings:

4.5

(2)
|Views: 929|Likes:
Published by Father Dorin
Toposul romantic al lunii
Toposul romantic al lunii

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: Father Dorin on Jul 26, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/17/2011

pdf

text

original

 
GABRIELA DUDA
,
 Destinul unui topos romantic: luna
DESTINUL UNUI TOPOS ROMANTIC: LUNA
Conf. univ. dr. GABRIELA DUDAUniversitatea „Petrol-Gaze”, Ploiesti
 L’histoire d’un motif ou d’un topos s’identifie avec l’histoire d’une littérature. L’histoire dumotif romantique de la lune n’en fait pas exception. En examinant la poesie roumaine de Mihai Eminescu jusqu’aux poètes postmodernes on peut déceler les mouvementes de contestation de la grande tradition poétique du 19ème siècle, mouvements qui se sont systématisés tout au long du siècle suivant. 
Există forme poetice care, prin bogătia simbolismului lor, pot rescrie istoria unei literaturi.Mai ales motivele sau
topoi
îsi remodelează întelesurile urmând cursul epocilor literare si, de aceea,devin semnificante pentru asezarea unei literaturi în matca timpului istoric, înregistrând reactiile deacceptare sau de contestare a unei ideologii literare, a unei mode literare, a unui tip de viziune poetică. Un asemenea topos este cel al lunii.Prelungind prin semnificatiile sale gândirea mitică, simbolul lunii domină teritoriulimaginarului nocturn, asa cum soarele îl domină pe cel diurn. Există o ambivalentă a simbolisticiilunii pe care astrul diurn nu o cunoaste, ambivalentă sesizabilă în aproape toate culturile tra-ditionale; rezumând am putea spune că simbolismul lunar, corelat cu cel al soarelui, exprimă periodicitatea si reînvierea, căci luna guvernează desfăsurarea spectacolului cresterii si aldescresterii
1
.
 
Astrul nocturn este „un instrument de măsură universal” al timpului
2
, ritmând viata simoartea deopotrivă; de aceea, nu este deloc neobisnuit că luna a fost, simultan, privită ca simbol alfertilitătii, intrând în aceeasi serie simbolistică cu apa si vegetatia, si ca simbol al mortii: numeroasedivinităti lunare sunt htoniene si funerare.Luna care veghează curgerea veacurilor, veghează si curgerea gândurilor, este o călăuză nunumai a nomazilor prin desert, ci si a omului dintotdeauna pe căile nestiute ale cugetării; de aceealuna simbolizează, în egală măsură, „cunoasterea prin reflectare”, cunoasterea teoretică, ratională,iar noaptea guvernată de lună rămâne timpul predilect al reflectiei.Am reamintit aceste consideratii foarte generale, legate de lună, pentru că aproape toatesemnificatiile acestui simbol plurivalent se prelungesc, mai clar sau mai difuz, în poezia romantică,ce redescoperă nu atât dimensiunea temporalitătii, cât diversitatea trăirilor care i se asociază. Lunaintră în scenariul nocturn al poemului romantic nu numai ca element obligatoriu, ci si ca unul foartelesne perceptibil, pentru că se fixează din capul locului într-un topos literar de mare prestigiu,indicând o schimbare de regim a imaginarului poetic.La intrarea poeziei românesti în modernitate, natura încă nu există în sine, ca subiectautonom al discursului, ci ca decor idealizat de privirea adesea conventională a subiectului liric;desigur, presentimentul naturii ca realitate autonomă la Cârlova ori la Grigore Alexandrescu există,dar, de cele mai multe ori, natura se propune fie ca un fundal pe pânza căruia se dramatizează unsentiment, o stare, o idee ca în meditatia
Umbra lui Mircea. La Cozia
, fie ca peisaj, umanizat,îmblinzit, ca în pastelurile lui V.Alecsandri. Inspirat, la începuturile poeziei noastre moderne, deexemplul
 Noptilor 
lui Young, cunoscut prin traducerile lui Simeon Marcovici ale variantei franceze
31
 
GABRIELA DUDA
,
 Destinul unui topos romantic: luna
semnate de Le Tourneur, dar mai ales prin poezia lui Lamartine
3
, peisajul romantic nocturn esteobligatoriu dominat de lună, maestru ce regizează spectacolul de sunet si lumină al poeziei.Plurisemantismul motivului selenar, deschiderea acestuia spre dimensiunea cosmică, apar însă la Eminescu si am putea spune că toate semnificatiile pe care poetul le-a acordat motivului sereîntâlnesc în poezia care vine după el; este ca si cum un fluviu urias s-ar fi desfăcut în zeci si sutede suvoaie, a căror origine comună o recunoastem datorită unor curenti vizibili care le străbat si lecălăuzesc curgerea neîntreruptă. Dar nu amprenta lui Eminescu, pe care o descifrăm în poezia celor care vin după Eminescu va interesa în aceste pagini, ci îndepărtarea de Eminescu, iar o dată cu asta,de modelul romantic, în cele din urmă, de un concept de poezie încremenit într-un romantismminor, încă foarte rezistent la jumătatea secolului trecut.În cartea sa
Melancolia lui Eminescu
, G.Gană observa că Eminescu inaugurează un alt tip deimaginare a naturii decât predecesorii si contemporanii săi: „Peisajul necropolă a istoriei si peisajul populat de om nu mai apar la Eminescu decât foarte rar si nu mai sunt caracteristice. Pentru că – siaceasta este deosebirea esentială – Eminescu este un poet cu viziune cosmică si metafizică, nuneapărat prin amploarea imaginilor, ci prin semnificatia lor. Oricât de concrete – si puterea lui de a plasticiza este incomparabil mai mare –, ele se integrează într-o viziune globală si parcipă lasemnificatia generală. Peisajele lui nu sunt doar fragmente de univers, sunt metafore ale lui, si avorbi de pastel în legătură cu ele ar fi impropriu. Emotia estetică se prelungeste într-o adeziuneexistentială, «a fi» devine «a fi înăuntrul naturii», care e ceva – sau singurul – absolut ”
4
. Luna estesituată, în acest spectacol cosmic, jucat pe scena poeziei eminesciene, într-un loc geometric, căci se poate vorbi, în cazul lui Eminescu, de un adevărat „tropism selenar”
5
, care face din el un poet alnocturnului, receptacol al vietii si al mortii.Indiferent de semnul care se acordă simbolisticii selenare, în scenografia lirică eminescianăluna ocupă întotdeauna o pozitie centrală, iar viziunea antropomorfică pe care o reiterează poetuleste grăitoare: luna e crăiasa „pămâneană”, „regina noptii”, „al noptilor monarc”, „regina cea bălaie”, „al noptii blândul soare”, „[luna] ca un palid dulce soare”, „doamna mărilor si-a noptii”.Luna apare, în viziunea poetică a lui Eminescu, drept zână, divinitate protectoare a Daciei mitice,care îsi revarsă, dintr-un ocean de lumină, razele binecuvântate asupra patriei originare. Aflat subsemnul tutelar al lunii, Dacia lui Eminescu devine un spatiu privilegiat: „Si atuncea peste ape fata sfânt-a lunei plineÎsi ridică discul splendid în imperiul de lumine,Mării mândre poleindu-i pânzăriile-i de-azur.Ea adoarme-ale ei spume, ca mărgăritarul, sure, Nisipisul străluceste, râuri scapără-n pădure (
Memento mori
).Divinitate benefică, luna smulge întunericului noptii fâsii din realitate, luminând cu luminaei cerul, codri, marea sau râurile; „Luna prin nouri înger pe lume blând veghează” pentru ca lumeasă nu fie înghitită de întuneric: „De pe-un deal răsare luna ca o vatră de jăratic / Luminândstrăvechiul codru si castelul singuratic” (
Călin. File de poveste
).Luna care „varsă farmec” face însă să se schimbe contururile stiute ale lumii: atinsă delumina lunii, natura îsi revelează esenta magică, dobândind, prin transfigurare, o altă realitate:Luna tremură pe codri, se aprinde, se măreste,Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăveste,Iar stejarii par o strajă de giganti ce-o înconjoară,Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară/ [...]Si cu cât lumina-i dulce tot mai mult se lămureste,
32
 
GABRIELA DUDA
,
 Destinul unui topos romantic: luna
Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproapeDimpreună cu al unei disc, stăpânitor de ape (
Scrisoarea IV 
)Perceptia naturii în ordinea feericului este călăuzită la Eminescu de lumina lunii care, asemeni privirii poetului, depăseste, prin amplificare, prin transfigurare, realitatea.Lumina lunii este astfel semnul unei idealităti palpabile, al unui Eden nocturn, ale căruicontururi se încheagă însă părelnic, tremurător, căci pe celălalt versant al simbolisticii selenare,luna, „visul negurii eterne”, devine mesagerul care, o dată cu somnul si visul, vesteste moarteaindividului (
Mai am un singur dor 
) si a cosmosului (
Scrisoarea I 
). De fapt, aparitia / disparitia luniinici nu vorbeste despre altceva decât despre căderea la infinit în moarte, în al cărei imperiu luna necălăuzeste:Si din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;Amortită li-i durerea, le simtim ca-n vis pe toate,Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrăriiSi ridică mii de umbre după stinsul lumânării...Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta, fecioară,Si câti codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,Când plutesti pe miscătoarea mărilor singurătate,Si pe toti ce-n astă lume sunt supusi puterii sortiiDeopotrivă-i stăpâneste raza ta si geniul mortii! (
Scrisoarea I 
).Eminescu care dorise să-si intituleze volumul de poezii
 Lumină de lună 
transformă motivullunii într-un centru al gândirii si al viziunii sale poetice, epuizând toate valentele posibile care puteau fi atasate acestui
topos
; de aceea, orice refrazare a motivului nu putea, în poezia celor care i-ai urmat, să sune decât ca
déjà connu
, ca semn de indeniabil eminescianism; si ar fi fost nevoie devoci lirice foarte puternice care să învingă intertia prestigiului; mai târziu, pentru unii, întreeminescianism si romantismm s-a pus chiar semnul egalitătii.Este ciudat că St. Petică a cărui mostenire eminesciană, tratată manierist, este totusiimportantă
6
nu face niciodată apel la motivul lunii: romantismul latent al poetului nu se vădeste înalegerea timpului nocturn ca timp al poeziei – cele multe drame lirice pe care le pune în scenăPetică se desfăsoară la ceasul înserării, când ziua se îngână cu noaptea (de altfel, amurgul va fitimpul predilect al simbolistilor) –, iar spatiul a fost deja transformat în decor, într-un cadru stilizat,civilizat prin numeroase aluzii culturale care îl înnobilează. Luna nu mai există ca centru cosmic allumii, pentru că natura însăsi ca spatiu cosmic nu mai există; de la simbolisti încolo, poetii nu vor mai evoca luna decât parodic ori asumându-si descendenta eminesciană. Într-una din extrem de putinele locuri din poezia lui Petică în care este evocată, luna îsi revarsă asupra îndrăgostitilor lumina mai curând malefică, oricum aducătoare de suferintă si grea neliniste: „Vai, chinul noptilor de vară,/ Si groaza razelor de lună!/ Misterul lor e o povară/ Si pacea lor e o minciună! [...]// Iubitiidorm. De-asupra pare/ Că trece dragostea pierdută;/ Un glas de clopot e-o chemare / În noapteaclară si tăcută// Le’ngălbeneste fata luna/ Cu dureroasa-i poezie;/ Ei dorm mai strânsi ca totdeauna/Si plâng în somn fără să stie” (
Când viorile tăcură 
, V). Petică nu se va îndepărta de modeluleminescian constientizând acest lucru, asumându-si libertatea de a fi altceva decât marele înaintas.Macedonski, în schimb, refuză dintru început modelul Eminescu si eminescianismul a cărui pri-mejdie probabil că o intuise. Deja din
 Noapte de aprilie
, adoptând o poză dezabuzat cinică, poetul proclama iubirea „un capriciu de-o noapte” si se dispensa, în consecintă, de luna si stelele care ar fi putut prezida la împlinirea ritalului erotic: „Luna nu era în ceruri ca s-o am de mărturie,/ Si-
33

Activity (9)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
cezarascrib liked this
AngelickA09 liked this
monhala liked this
Demonic_me liked this
Father Dorin liked this
aleah liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->