Professional Documents
Culture Documents
ANALIZĂ MATEMATICĂ
Calcul diferenţial
MATHEMATICAL ANALYSIS
Differential calculus
ANALIZĂ
MATEMATICĂ
Calcul diferenţial
Seria „MATEMATICĂ“
4 ANALIZĂ MATEMATICĂ
Editura AGIR
Bucureşti, 2002
ASOCIAŢIA GENERALĂ A INGINERILOR DIN ROMÂNIA
© EDITURA AGIR, 2002
Editură acreditată de C.N.C.S.I.S.
Imprimat în România
Prefaţă
Bucureşti,
februarie 2002
G. Păltineanu
Cuprins
4.5. Derivate parţiale de ordin superior. Diferenţiale de ordin superior ........... 144
4.6. Derivatele parţiale de ordinul doi ale funcţiilor compuse de două
variabile..................................................................................................... 150
4.7. Formula Taylor. Extremele funcţiilor de mai multe variabile ................... 152
4.8. Teorema de inversiune locală .................................................................... 158
4.9. Transformări regulate ................................................................................ 162
4.10. Funcţii implicite....................................................................................... 165
4.11. Funcţii dependente şi independente......................................................... 170
4.12. Extreme cu legături.................................................................................. 175
4.13. Schimbări de variabile ............................................................................. 180
4.14. Elemente de teoria câmpurilor................................................................. 182
BIBLIOGRAFIE................................................................................................... 188
1. Şiruri şi serii de numere reale
*) *
∀ ε > 0, ∃ nε ∈ astfel încât bn − an < ε , ∀ n ≥ nε .
12 ANALIZĂ MATEMATICĂ
Demonstraţie
1 * 1
Cazul 1: x = 0 < y. Deoarece → 0, există n0 ∈ astfel încât < y şi
n n0
1
alegem r = .
n0
1
Cazul 2: 0 < x < y. Fie a = ( y − x ) > 0 şi fie r1 ∈ cu proprietatea
2
0 < r1 < a .
⎛⎡ x ⎤ ⎞
Dacă notăm cu r = r1 ⎜ ⎢ ⎥ + 1 ⎟ , atunci r ∈ şi avem
⎜ r ⎟
⎝ ⎣ 1⎦ ⎠
⎛x ⎞ 1 1
r ≤ r1 ⎜ + 1 ⎟ = x + r1 < x + ( y − x ) = ( x + y ) < y .
⎝ r1 ⎠ 2 2
x
Pe de altă parte r > r1 ⋅ = x . Aşadar, r ∈ şi x < r < y.
r1
Cazul 3: x < 0 < y. Alegem r = 0.
Cazul 4: x < y < 0. Atunci ∃ r ∈ astfel încât –x > r > –y. Alegem
r = –r .
Demonstraţie
Elementele mulţimii + pot fi puse sub forma următorului tablou:
1. Şiruri şi serii de numere reale 13
1 2 3 4
…
1 1 1 1
1 2 3 4
…
2 2 2 2
1 2 3 4
…
3 3 3 3
1 2 3 4
…
4 4 4 4
…………………………………………
Demonstraţie
Presupunem prin absurd că mulţimea [0, 1] este numărabilă, deci că
I = [ 0,1] = { x1 , x2 ,K , xn ,......} .
Împărţim intervalul I în trei intervale închise egale. Există cel puţin un
subinterval (dintre acestea) care nu-l conţine pe x1 . Notăm cu I1 acest interval.
Împărţim acum intervalul I1 în trei părţi egale. Există cel puţin un interval I 2 care
nu-l conţine pe x2 . Procedând în continuare în acest mod obţinem un şir de
intervale închise
I1 ⊃ I 2 ⊃ …⊃ I n ⊃ … cu proprietatea că xn ∉ I n .
1
Pe de altă parte observăm că lungimea intervalului I n este .
3n
Dacă notăm cu an , respectiv bn , extremităţile intervalului I n , obţinem două
şiruri de numere raţionale {an } , {bn } care îndeplinesc condiţiile din axioma lui
∞
Cantor. Rezultă că există y ∈ ϒ astfel încât y ∈ I I n ⊂ I .
n =1
14 ANALIZĂ MATEMATICĂ
Demonstraţie
Mulţimea numerelor raţionale care aparţine intervalului ( a, b ) este
numărabilă, în timp ce mulţimea ( a, b ) este nenumărabilă. Dacă ( a, b ) ar fi
numărabilă atunci [ a , b ] = ( a , b ) ∪ {a , b} ar fi numărabilă, ceea ce este absurd.
Rezultă că există z ∈ ( a , b ) \ .
Din Propoziţia 1.1.1 şi 1.1.3 rezultă că între două numere reale se află o
infinitate de numere raţionale şi o infinitate de numere iraţionale.
Demonstraţie
Din Propoziţia 1.1 rezultă că pentru orice n ∈ Ν există an ∈ şi bn ∈
astfel încât
1 1
xn − < an < xn ≤ yn < bn < yn + . (1.1)
2n 2n
Observăm că şirul {an } poate fi ales crescător, iar şirul {bn } poate fi ales
descrescător. Într-adevăr, fie a1 , a2 ∈ astfel încât
1 1
x1 − < a1 < x1 şi x2 − < a2 < x2 .
2 22
1. Şiruri şi serii de numere reale 15
Demonstraţie
Vom demonstra existenţa marginii superioare. Dacă mulţimea A e finită,
{ }
adică A = a1 , a2 ,K , a p , atunci evident sup A = max a1 , a2 ,K , a p .{ }
Fie A majorată şi infinită şi fie a, b ∈ astfel încât b este majorant pentru A,
iar a nu este majorant pentru A. Fie c mijlocul intervalului [a, b].
Dacă c este majorant pentru A, notăm cu [ a1 , b1 ] intervalul [ a, c ] , iar dacă c
nu este majorant pentru A notăm cu [ a1 , b1 ] intervalul [ c, b ] . Fie c2 mijlocul
intervalului [ a1, b1 ] . Procedând ca mai înainte, notăm cu [ a2 , b2 ] intervalul
16 ANALIZĂ MATEMATICĂ
[ a1, c2 ]
dacă c2 este majorant pentru A, respectiv intervalul [ c2 , b1 ] , dacă c2 nu
este majorant pentru A şi aşa mai departe.
Se obţin astfel două şiruri de numere raţionale {an } , {bn } cu următoarele
proprietăţi:
1) a1 ≤ a2 ≤ K ≤ an ≤ K ≤ bn ≤ K ≤ b2 ≤ b1
b−a
2) lim ( bn − an ) = lim =0
n→∞ n → ∞ 2n
( )
În continuare avem bn0 < x + an0 − M ≤ x , ceea ce contrazice faptul că
bn0 este majorant pentru A. Arătăm acum că M este cel mai mic majorant al
mulţimii A. Să presupunem prin absurd că există M' < M, M' majorant pentru A. Fie
n1 ∈ * astfel încât bn1 − an1 < M − M ′ . Mai departe avem:
( )
an1 > M ′ + bn1 − M ≥ M ′
de unde rezultă cã an1 este majorant pentru A. Am ajuns astfel la o contradicţie. În
concluzie, M este cel mai mic majorant al mulţimii A, deci marginea superioară a
mulţimii A. Demonstraţia existenţei marginii inferioare este analogă.
Definiţia 1.2.1. Fie {an } un şir de numere reale şi k1 < k2 < K < kn < K un
şir strict crescător de numere naturale. Şirul akn { } se numeşte subşir al şirului
{an } .În particular şirul iniţial {an } poate fi privit ca un subşir al său (cazul
kn = n ).
Dacă şirul {an } este convergent şi are limita l, atunci orice subşir al său este
convergent şi are limita l. (Afirmaţia rezultă imediat din Observaţia n ≤ kn ).
Lema 1.2.1. (Cesàro). Orice şir mărginit de numere reale conţine un subşir
convergent.
Demonstraţie
Fie { xn } un şir de numere reale mărginit. Atunci există a, b∈ astfel încât
a < xn < b , ∀ n ∈ Ν. Fie c mijlocul intervalului [a, b]. Cel puţin unul din
intervalele [a, c], [c, b] conţine o infinitate de termeni ai şirului { xn } .
Presupunem că [a, c] are această proprietate. Atunci notăm a1 = a şi b1 = c .
Fie c1 mijlocul intervalului [ a1 , b1 ] . Cel puţin unul din intervalele [ a1 , c1 ] , [ c1 , b1 ]
conţine o infinitate de termeni ai şirului { xn } . Să presupunem că [ c1 , b1 ] are
această proprietate. Atunci notăm a2 = c1 , b2 = b1 şi aşa mai departe. Se obţin astfel
două şiruri de numere raţionale {an } , {bn } cu proprietăţile:
1) a1 ≤ a2 ≤ K ≤ an ≤ K ≤ bn ≤ K ≤ b2 ≤ b1
b−a
2) lim ( bn − an ) = lim =0.
n →∞ n→∞ 2 n
3) ∀ n ∈ Ν, intervalul [ an , bn ] conţine o infinitate de termeni ai şirului { xn } .
Din axioma lui Cantor rezultă că există x ∈ ϒ astfel încât an ≤ x ≤ bn ,
∀ n ∈ Ν.
Alegem k1 ∈ * astfel încât xk1 ∈ [ a1, b1 ] . Deoarece [ a2 , b2 ] conţine o
infinitate de termeni ai şirului { xn } , există k2 ∈ * , k2 > k1 astfel încât
xk2 ∈ [ a2 , b2 ] .
Procedând în continuare în mod asemănător rezultă că există un şir strict
crescător de numere naturale
18 ANALIZĂ MATEMATICĂ
Deoarece xkn − x ≤ bn − an =
b−a
2n
{ } converge la x.
rezultă că xkn
Demonstraţie
Fie { xn } un şir fundamental. Pentru ε = 1 există n1 ∈ * astfel încât
xn + p − xn < 1 , ∀ n ≥ n1 , ∀ p ∈ * .
Pentru n = n1 rezultă
*
xn1+ p − xn1 < 1 , ∀ p ∈ , deci
Demonstraţie
Necesitatea. Fie { xn } un şir convergent, având limita l ∈ ϒ. Pentru ∀ ε > 0,
ε ε
∃ nε ∈ * astfel încât xn − l < , ∀ n ≥ nε . Dacă m ≥ nε , atunci xm − l < şi
2 2
ε ε
mai departe xm − xn = ( xm − l ) + ( l − xn ) ≤ xm − l + xn − l < + = ε . Aşadar,
2 2
∀ n, m ≥ nε avem xm − xn < ε, deci { xn } este fundamental.
Suficienţa. Fie { xn } un şir fundamental. Pentru ∀ ε > 0, ∃ nε′ ∈ * astfel
încât ∀ n, m ≥ nε′ avem:
1. Şiruri şi serii de numere reale 19
ε
xn − xm < (1.3)
2
Pe de altă parte, din Lema 1.2.2. rezultă că şirul { xn } este mărginit, iar din
Lema 1.2.1, că admite un subşir xkn convergent. Fie l = lim xkn şi fie nε′′ ∈ *
n→∞
astfel încât:
ε
, ∀ n ≥ nε′′ .
xkn − l < (1.4)
2
Dacă nε = max ( nε′ , nε′′ ) şi n ≥ nε , atunci din (1.3) şi (1.4) rezultă:
ε ε
xn − l = xn − xkn + xkn − l ≤ xn − xkn + xkn − l < + = ε .
2 2
Aşadar, xn − l < ε pentru orice n ≥ nε , deci { xn } este convergent şi are limita l.
Criteriul general de convergenţă al lui Cauchy stabileşte că pentru şirurile de
numere reale noţiunile de şir convergent şi şir fundamental sunt echivalente. Prin
urmare, este suficient să verificăm pentru un şir că este fundamental (deci o
condiţie mai slabă) ca să tragem concluzia că este convergent.
1
xn − xm < , ∀ n, m ≥ nk . (1.5)
2k
În particular avem:
1
xn − xnk < , n ≥ nk . (1.6)
2k
1
Pentru ε = există nk +1 ∈ * astfel încât
k +1
2
1
xn − xm < , ∀ n, m ≥ nk +1 . (1.7)
k +1
2
Dacă alegem nk +1 > max ( nk , nk +1 ) , atunci
1
nk +1 > nk şi xnk +1 − xnk < .
2k
Prin urmare dacă { xn } este fundamental, există un subşir al său xnk { } cu proprietatea:
1 1
xnk − < xnk +1 < xnk + , ∀ k ∈ Ν. (1.8)
k
2 2k
1 1
Dacă notăm cu ak = xnk − şi bk = xnk + atunci şirurile {ak } şi
k −1 k −1
2 2
{bk } satisfac condiţiile Propoziţiei 1.1.4. Într-adevăr, ţinând seama de (1.8) avem:
1 1 1 1 1
ak +1 − ak = xnk +1 − xnk − + >− − + =0
k k −1 k k k −1
2 2 2 2 2
1 1 1 1 1
bk +1 − bk = xnk +1 − xnk + + < + − =0
k k −1 k k k −1
2 2 2 2 2
1
bk − ak = → 0 pentru k → ∞.
k −2
2
Prin urmare, există x ∈ ϒ astfel încât
1 1
xnk − = ak ≤ x ≤ bk = xnk + , ∀ k ∈ Ν. (1.9)
k −1 k −1
2 2
Din (1.8) şi (1.9) rezultă
3
xnk +1 − x < , ∀ k ∈ Ν. (1.10)
2k
Aşadar, subşirul xnk { } este convergent şi are limita x. Fie ε > 0 şi nε′ ∈ *
astfel încât
ε
xnk − x < , ∀ k ≥ nε′ . (1.11)
2
Fie nε′′ ∈ * astfel încât
1. Şiruri şi serii de numere reale 21
ε
xm − xn < , ∀ m, n ≥ nε′′ (1.12)
2
Dacă notăm cu nε = max ( nε′ , nε′′ ) , atunci din (11) şi (12), pentru n ≥ nε avem:
ε ε
xn − x ≤ xn − xnk + xnk − x < + =ε,
2 2
de unde rezultă că { xn } converge la x.
Demonstraţie
Fie { xn } un şir monoton crescător şi mărginit. Deoarece mulţimea
{ xn ; n ∈ } este majorată, din Teorema 1.1.1. rezultă că există M = sup { xn ; n ∈ }.
Din Observaţia 1.1.2. rezultă că xn ≤ M , ∀ n ∈ Ν şi ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ astfel încât
M − ε < xnε . Deoarece şirul { xn } este monoton crescător, rezultă xn ≥ xnε ,
∀ n ≥ nε .
Prin urmare, pentru orice n ≥ nε avem:
M − ε < xn ≤ M ≤ M + ε , adică xn − M < ε , (1.13)
de unde rezultă că { xn } este convergent şi are limita M.
Cel mai cunoscut exemplu de aplicaţie a Teoremei 1.2.2. este şirul
n
⎛ 1⎞
an = ⎜1 + ⎟ . Se ştie din liceu că acest şir este monoton crescător şi mărginit
⎝ n⎠
n
⎛ 1⎞
( 2 ≤ an < 3 , ∀ n ∈ Ν). Limita sa se notează cu e. Deci e = lim ⎜1 + ⎟ . Despre
n→∞ ⎝ n⎠
numărul e se poate arăta că este iraţional şi valoarea sa este aproximativ egală cu
e ≈ 2,71828.
În continuare prezentăm o altă aplicaţie interesantă a Teoremei 1.1.1.
1 ⎛ 1⎞ n +1
Pe de altă parte, deoarece > ln ⎜1 + ⎟ = ln , vom avea:
n ⎝ n⎠ n
1 1 1 2 3 n +1
an = 1 + + + K + − ln n > ln + ln + K + ln − ln n =
2 3 n 1 2 n
2 3 4 n +1
= ln ⋅ ⋅ K − ln n = ln ( n + 1) − ln n > 0 ⇒ an > 0 , ∀ n ≥ 1.
1 2 3 n
Rezultă că şirul {an } este convergent. Limita sa se notează cu C şi se numeşte
constanta lui Euler şi este aproximativ egală cu 0,5772156.
⎛ 1 1 1 ⎞
Dacă notăm cu ε n = ⎜1 + + + K + − ln n ⎟ − C , atunci {ε n } este un şir
⎝ 2 3 n ⎠
de numere pozitive, descrescător, cu lim ε n = 0 . Rezultă următoarea identitate:
n→∞
1 1 1
1+ + + K + = ln n + C + ε n , (1.15)
2 3 n
care se dovedeşte utilă în aplicaţii şi va fi folosită mai departe.
Demonstraţie
Fie { xn } un şir monoton crescător de numere reale. Dacă { xn } este mărginit
superior, atunci { xn } este convergent, deci are limită finită. (Teorema 1.2.2.)
Dacă { xn } nu este mărginit superior, atunci pentru ∀ ε ∈ ϒ, ∃ xnε > ε . Cum { xn }
este crescător vom avea xn > ε , ∀ n ≥ nε , deci lim xn = +∞ . Dacă { xn } este
n→∞
descrescător se procedează în mod analog.
Fie acum { xn } un şir de numere reale oarecare. Dacă { xn } este mărginit,
atunci din Lema Cesàro rezultă că există un subşir {xnk } convergent. Să
presupunem că { xn } nu este mărginit (de exemplu nu este mărginit superior). Vom
arăta în acest caz că există un subşir care are limita +∞. Într-adevăr, există o
infinitate de termeni ai şirului mai mari ca 1. Fie xk1 > 1 . De asemenea, există o
infinitate de termeni ai şirului mai mari ca 2. Atunci putem alege k2 > k1 astfel
încât xk2 > 2 . Construim astfel prin inducţie un şir strict crescător de numere
naturale {kn } cu proprietatea xkn > n . Rezultă lim xkn = ∞.
n→∞
Observaţia 1.3.1. Dacă un şir are limită, atunci acest şir are un singur punct
limită care coincide cu limita sa.
Exemple
n
1) Şirul xn = ( −1) are două puncte limită –1 şi 1.
n
2) Şirul xn = n( ) are două puncte limită 0 şi ∞.
−1
4) Şirul xn =
( −1)n are un singur punct limită 0.
n
Teorema 1.3.1. Pentru orice şir de numere reale { xn } există un cel mai mic
punct limită (finit sau nu) şi un cel mai mare punct limită (finit sau nu).
Demonstraţie
24 ANALIZĂ MATEMATICĂ
Definiţia 1.3.3. Cel mai mic punct limită al unui şir se numeşte limita
inferioară a şirului şi se notează cu lim inf xn sau lim xn . Cel mai mare punct
n→∞ n→∞
limită al şirului se numeşte limita superioară a şirului şi se notează cu lim sup xn
n→∞
sau lim xn .
n→∞
Observaţia 1.3.2. Din Teorema 1.3.1 rezultă că orice şir de numere reale are
limită superioară şi limită inferioară (deşi poate să nu aibă limită). Fie
L = lim sup xn şi l = lim inf xn . Limita superioară L, când este finită, este
n→∞ n→∞
caracterizată de proprietăţile:
a) Pentru orice a < L există o infinitate de termeni ai şirului mai mari ca a.
b) Pentru orice b > L există un număr finit de termeni ai şirului mai mari
ca b.
1. Şiruri şi serii de numere reale 25
n n
Exemplu. Fie şirul xn =
( −1)
+
1 + ( −1)
. Observăm că
n 2
⎧ 1 (
⎪⎪ − n daca n este impar
xn = ⎨
⎪ 1 + 1 daca( n este par.
⎪⎩ n
Aşadar, şirul conţine două subşiruri convergente care au limitele 0, respectiv 1.
Rezultă că l = 0 şi L = 1.
⎧ 1⎫
Subşirul ⎨− ⎬ este crescător, deci –1 este cel mai mic termen al său, iar
⎩ n⎭
⎧1 ⎫
subşirul ⎨ + 1⎬ este descrescător, deci cel mai mare termen al său este 2. Rezultă
⎩n ⎭
m = –1, M = 2.
Aşadar, avem: m = –1 < l = 0 < L = 1 < M = 2.
Demonstraţie
26 ANALIZĂ MATEMATICĂ
Necesitatea. Dacă şirul are limită, atunci şirul are un singur punct limită,
care coincide cu limita sa. Rezultă L = l = lim xn .
n→∞
Suficienţa. Să presupunem că L = l = a ∈ . Din Observaţia 1.3.2. rezultă
∀ ε > 0, în intervalul ( a − ε, a + ε ) se află o infinitate de termeni ai şirului, iar în
afara acestui interval, se află un număr finit de termeni ai şirului. Rezultă
a = lim xn . Dacă L = l = a = +∞ atunci lim xn = +∞ , iar dacă L = l = a = −∞
n→∞ n→∞
atunci lim xn = −∞ .
n→∞
Fie {un } un şir de numere reale. Asociem acestui şir următorul şir:
s1 = u1
s2 = u1 + u2
KKKKKKKKK
sn = u1 + u2 + K + un
KKKKKKKKK
Definiţia 1.4.1. Perechea ({un } ,{sn }) se numeşte serie definită de şirul {un }
şi se notează cu
∞
∑ un sau u1 + u2 + K + un + K (1.16)
n =1
Elementele şirului {un } se numesc termenii seriei, iar şirul {sn } se numeşte
şirul sumelor parţiale. Seria (1.16) se numeşte convergentă dacă şirul sumelor
parţiale {sn } este convergent; limita s = lim sn se numeşte suma seriei şi se
n→∞
obişnuieşte să se scrie:
∞
s = ∑ un (1.17)
n=1
Dacă şirul sumelor parţiale {sn } este divergent (nu are limită sau are limită
infinită) spunem că seria (1.17) este divergentă.
Exemple
1. Seria geometrică
a + aq + aq 2 + K + aq n + K
1. Şiruri şi serii de numere reale 27
1 − qn
Suma parţială sn = a + aq + aq 2 + K + aq n−1 = a pentru q ≠ 1.
1− q
a
Dacă q < 1 , atunci lim q n = 0 şi deci există lim sn = . Prin urmare,
n→∞ n→∞ 1− q
a
dacă q < 1 seria geometrică este convergentă şi suma sa este s = .
1− q
Dacă q = 1, atunci sn = n ⋅ a şi lim sn = ±∞ .
n→∞
(
⎧ a daca n este impar
Dacă q = –1, atunci sn = ⎨ (
⎩0 daca n este par.
Şirul {sn } nu are limită în acest caz.
Dacă q < –1, atunci şirul q n { } nu are limită şi deci şirul {sn } nu are
limită.
În concluzie, pentru q ≥ 1 seria geometrică este divergentă.
2. Seria armonică
1 1 1
1+ + +K+ +K
2 3 n
1 1 1
Suma parţială sn = 1 + + + K + = ln n + C + ε n unde lim εn = 0 (vezi
2 3 n n→∞
subcap. 1.2, formula (1.15)). Rezultă lim sn = +∞ , deci seria armonică este divergentă.
n→∞
∞
Propoziţia 1.4.1. Dacă seria ∑ un este convergentă, atunci lim un = 0 .
n→∞
n =1
Demonstraţie
Fie s = lim sn . Deoarece un = sn − sn −1 , rezultă lim un = s − s = 0 .
n→∞ n→∞
Afirmaţia reciprocă nu este în general adevărată. Există serii divergente cu
proprietatea lim un = 0 (de exemplu seria armonică).
n→∞
Din Propoziţia 1.4.1 rezultă următoarea observaţie utilă în aplicaţii:
28 ANALIZĂ MATEMATICĂ
∞
Observaţia 1.4.1. Dacă lim un ≠ 0, atunci seria
n→∞
∑ un este divergentă.
n =1
Demonstraţie
∞
Seria ∑ un este convergentă dacă şi numai dacă şirul sumelor parţiale {sn }
n =1
este convergent. Din Teorema 1.2.1 rezultă că {sn } este convergent dacă şi numai
dacă {sn } este fundamental, deci dacă ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ * astfel încât
sn + p − sn = un +1 + un + 2 + K un + p < ε , ∀ n ≥ nε şi ∀ p ∈ * .
Seriile cu termeni pozitivi sunt seriile în care toţi termenii sunt strict pozitivi
( un > 0 , ∀ n ∈ Ν). Locul special pe care îl ocupă aceste serii printre seriile
numerice este pus în evidenţă de următoarea teoremă:
1. Şiruri şi serii de numere reale 29
Demonstraţie
Din Observaţia 1.4.2 rezultă că, suprimând eventual primii k – 1 termeni din
cele două serii, putem presupune că un ≤ vn , ∀ n ∈ * . Dacă notăm cu sn =
= u1 + u2 + K + un şi cu σ n = v1 + v2 + K + vn , atunci din (1.18) rezultă sn ≤ σ n ,
∀ n∈ * .
∞
Dacă ∑ vn este convergentă, atunci {σn } este mărginit deci şi {sn } va fi
n =1
∞
mărginit. Din Teorema 1.5.1 rezultă că ∑ un este convergentă.
n =1
∞
b) Dacă ∑ un este divergentă, atunci lim sn = ∞ şi deci lim σn = ∞.
n→∞ n→∞
n =1
∞
Rezultă că seria ∑ vn este divergentă.
n =1
un ≤ c ⋅ vn , ∀ n ≥ k , (1.18')
unde c este un număr constant strict pozitiv.
∞ ∞
Într-adevăr, natura seriilor ∑ vn şi ∑ ( c ⋅ vn ) este evident aceeaşi.
n =1 n =1
Demonstraţie
Fie k ∈ * cu proprietatea n < 2k .
Deoarece {un } este un şir descrescător de numere pozitive avem:
sn = u1 + K + un ≤ u 1 + K + u k = u1 + ( u2 + u3 ) + K + u k −1 + K + u k
2 −1 2 2 −1
≤ ( )
≤ u1 + 2u2 + K + 2k −1 u = u1 + σ
2k −1 2k −1
∞
(cu σ n notăm şirul sumelor parţiale al seriei ∑ 2n ⋅ u2n ).
n =1
∞
Dacă seria ∑ 2 n ⋅ u2n este convergentă şi are suma σ, rezultă sn < u1 + σ ,
n =1
∞
∀ n ∈ * şi deci seria ∑ un este convergentă.
n =1
∞
Dacă seria ∑ 2 n ⋅ u2n diverge, rezultă lim σ
k→∞ 2
k = ∞ şi deci lim sn = ∞ .
n→∞
n =1
∞
Aşadar, seria ∑ un este divergentă.
n =1
Exemple
1. Seria armonică generalizată
∞
1
Considerăm seria ∑
, α > 0, numită seria armonică generalizată.
nα n =1
Deoarece α > 0, termenii seriei descresc şi se poate aplica Teorema 1.5.3.
∞ ∞
∑2 (
1 n 1−α )
Rezultă că seria ∑ α
are aceeaşi natură cu seria , care este o serie
n =1 n n =1
geometrică, cu raţia q = 21−α .
∞
Dacă α ≤ 1 , atunci q ≥ 1 şi ∑ qn diverge.
n =1
∞
Dacă α > 1, atunci q < 1 şi ∑ qn converge.
n =1
În particular, pentru α = 1 obţinem o nouă demonstraţie a faptului că seria
∞
1
armonică ∑ este divergentă.
n =1 n
∞
1
2. Seria ∑ , unde a > 1 este convergentă pentru α > 1 şi
α
n = 2 n ( log a n )
divergentă pentru 0 ≤ α ≤ 1.
Într-adevăr, din Teorema 1.5.3 rezultă că această serie are aceeaşi natură cu
seria
∞ ∞ ∞
2n 1 1 1
∑ n = ∑ = ∑ .
( )
α α α α
n = 2 2 log 2n n = 2 ( n ⋅ log a 2 ) ( log a 2 ) n= 2 n
a
Aşadar, seria dată are aceeaşi natură cu seria armonică generalizată.
∞ ∞
Atunci: a) Dacă seria ∑ vn converge, rezultă că şi seria ∑ un converge.
n =1 n =1
∞ ∞
b) Dacă seria ∑ un diverge, rezultă că şi seria ∑ vn diverge.
n =1 n =1
Demonstraţie
Din Observaţia 1.4.2 rezultă că putem presupune că inegalitatea (1.19) are
loc pentru orice n ∈ * .
u u
Aşadar avem n+1 ≤ n , ∀ n ∈ * şi mai departe
vn+1 vn
un un−1 u u u
≤ ≤ K ≤ 2 ≤ 1 , de unde rezultă un ≤ 1 ⋅ vn , ∀ n ∈ Ν.
vn vn−1 v2 v1 v1
Afirmaţiile din enunţ rezultă acum din Teorema 1.5.2 (Observaţia 1.5.1).
Demonstraţie
Fie a, b ∈ ϒ astfel încât
u u
0 < a < lim n ≤ lim n < b .
vn vn
Din Observaţia 1.3.2 rezultă că numai un număr finit de termeni ai şirului
⎧ un ⎫ *
⎨ ⎬ sunt mai mici ca a sau mai mari ca b. Prin urmare există k ∈ astfel încât
v
⎩ n⎭
u
a < n < b , pentru orice n ≥ k . (1.21)
vn
Cum vn > 0 , mai departe avem:
avn < un < bvn .
Afirmaţia rezultă acum din Teorema 1.5.2.
1. Şiruri şi serii de numere reale 33
∞ ∞
Corolar. Fie ∑ un şi ∑ vn două serii cu termeni pozitivi cu proprietatea
n =1 n =1
u
că există lim n şi
n→∞ vn
u
0 < lim n < +∞ . (1.22)
n→∞ vn
Atunci cele două serii au aceeaşi natură.
Demonstraţie
Afirmaţia rezultă din Teorema 1.5.5 şi Propoziţia 1.3.2.
∞ 1 1
1
Exemplu. Să se afle natura seriei ∑ n
. Fie un =
n
şi vn =
n
.
n=2 n⋅ n n n
u ∞
1
Deoarece lim n n = 1 rezultă lim n = 1 . Cum seria ∑ este divergentă,
n→∞ n→1 vn n=2 n
∞
1
rezultă că şi seria ∑ este divergentă.
n
n =1 n ⋅ n
Demonstraţie
34 ANALIZĂ MATEMATICĂ
∞
Din (1.23) rezultă un ≤ α n , ∀ n ≥ k . Deoarece seria ∑ αn este convergentă,
n=1
fiind o serie geometrică cu raţia q = α < 1 , din Teorema 1.5.2 rezultă că seria
∞
∑ un este convergentă.
n =1
Din (1.24) rezultă un ≥ 1 pentru o infinitate de termeni şi deci că şirul {un }
∞
nu converge la 0. Din Observaţia 1.4.1 rezultă că seria ∑ un este divergentă.
n =1
∞
Corolarul 1. Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi şi fie L = lim n un . Dacă
n =1
L < 1 seria este convergentă, iar dacă L > 1 seria este divergentă.
Demonstraţie
a) Fie L < α < 1. Din definiţia limitei superioare rezultă că există un număr
finit de termeni ai şirului n un mai mari ca α. Aşadar există k ∈ * astfel încât
n
un ≤ α , ∀ n ≥ k . Afirmaţia rezultă acum din Teorema 1.5.6.
∞
Corolarul 2. Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi cu proprietatea că există
n =1
n
l = lim un . Dacă l < 1 seria este convergentă, iar dacă l > 1 seria este
n→∞
divergentă.
Demonstraţie
Afirmaţia rezultă din Corolarul 1 şi Propoziţia 1.3.2.
Exemple
∞
n ⎤n
1. Să se afle natura seriei ∑ ⎢⎣⎡ 2 + ( −1) n
⎥⎦ ⋅ a , a > 0. Dacă notăm cu
n =1
n ⎤n n
un = ⎡⎢ 2 + ( −1) ⎥ ⋅ a n , atunci lim n un = lim ⎡⎢ 2 + ( −1) ⎤⎥ ⋅ a = 3a . Prin urmare,
n
⎣ ⎦ ⎣ ⎦
1. Şiruri şi serii de numere reale 35
1 1
din Corolarul 2 rezultă că dacă a < seria este convergentă, iar dacă a > seria
3 3
este divergentă.
1 ⎧1 (
Dacă a = atunci un = ⎪ daca n este impar
3 n
⎨3
⎪1 (
⎩ daca n este par.
Demonstraţie
Suprimând eventual un număr finit de termeni ai seriei, putem presupune că
inegalitatea (1.25) are loc pentru orice n ∈ * . Aşadar, avem:
un +1 ≤ α ⋅ un , ∀ n ≥ 1 (1.25')
Dând succesiv lui n valorile 1, 2, 3, … din (1.25') rezultă
un ≤ αn −1u1 , ∀ n ∈ * .
36 ANALIZĂ MATEMATICĂ
∞
Deoarece seria ∑ αn −1u1 este convergentă, fiind o serie geometrică cu raţia
n =1
∞
q = α < 1 , din Teorema 1.5.2 rezultă că seria ∑ un este convergentă.
n =1
Din (1.26) rezultă 0 < un ≤ un +1 , ∀ n ≥ k . Aşadar, în acest caz, şirul {un }
este crescător (începând de la un anumit rang) şi deci termenul său general nu
∞
converge la 0. Din Observaţia 1.4.1 rezultă că seria ∑ un este divergentă.
n =1
∞
Corolarul 1. O serie cu termeni pozitivi ∑ un este convergentă dacă
n =1
u u
lim n +1 < 1 şi divergentă dacă lim n +1 > 1 .
un un
Demonstraţie
u
Fie L = lim n +1 < 1 şi L < α < 1. Din definiţia limitei superioare rezultă că
un
⎧u ⎫
numai un număr finit de termeni ai şirului ⎨ n +1 ⎬ sunt mai mari ca α. Aşadar, există
⎩ un ⎭
∞
u
k ∈ * astfel încât n +1 ≤ α < 1 , ∀ n ≥ k . Din Teorema 1.5.7 rezultă că seria ∑ un
un n =1
este convergentă.
u
Fie l = lim n +1 > 1 . Din definiţia limitei inferioare rezultă că numai un număr
un
⎧u ⎫
finit de termeni ai şirului ⎨ n +1 ⎬ sunt mai mici ca 1. Aşadar, există k ∈ * astfel
⎩ un ⎭
∞
u
încât n +1 ≥ 1 , ∀ n ≥ k . Din Teorema 1.5.7 rezultă că seria ∑ un este divergentă.
un n =1
∞
Corolarul 2. Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi cu proprietatea că există
n =1
un +1
l = lim . Dacă l < 1 seria este convergentă, iar dacă l > 1 seria este divergentă.
n →∞ un
Demonstraţie
1. Şiruri şi serii de numere reale 37
∞
an un +1
Exemplu. Să se afle natura seriei ∑ n ! , a > 0. Deoarece nlim
→∞ u
=
n =1 n
a
= lim = 0 < 1 , rezultă că seria este convergentă, ∀ a > 0.
n →∞ n + 1
Demonstraţie
a) Suprimând eventual un număr finit de termeni ai seriei, putem presupune
că inegalitatea (1.27) are loc pentru orice n ∈ * , aşadar avem
nun − nun +1 ≥ α un +1 , ∀ n ≥ 1 (1.27')
Dând lui n succesiv valoarea 1,2,3,… în (1.27') rezultă:
u1 − u2 ≥ αu2
2u2 − 2u3 ≥ αu3
3u3 − 3u4 ≥ αu4
KKKKKKKK
nun − nun +1 ≥ αun+1
Notând cu sn = u1 + u2 + K + un şi adunând inegalităţile de mai sus obţinem:
sn ≥ α ( sn − u1 + un +1 ) > α ( sn − u1 )
αu1
şi mai departe sn ≤ , ∀ n∈ *.
α −1
38 ANALIZĂ MATEMATICĂ
Aşadar, şirul sumelor parţiale este mărginit. Din Teorema 1.5.1 rezultă că
∞
seria ∑ un este convergentă.
n =1
b) Din inegalitatea (1.28) rezultă
1
u
nun ≤ ( n + 1) un +1 şi mai departe n + 1 ≤ n +1 , ∀ n ≥ k .
1 un
n
∞ ∞
1
Deoarece seria ∑n este divergentă, din Teorema 1.5.4 rezultă că seria ∑ un
n =1 n =1
este divergentă.
∞
Corolarul 1. Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi.
n =1
⎛ u ⎞ ∞
a) Dacă l = lim n ⎜ n − 1 ⎟ > 1 , seria ∑ un este convergentă.
⎝ un +1 ⎠ n =1
⎛ u ⎞ ∞
b) Dacă L = lim n ⎜ n − 1 ⎟ < 1 , seria ∑ un divergentă.
⎝ un +1 ⎠ n =1
Demonstraţie
a) Fie l > α > 1. Din definiţia limitei inferioare rezultă că există k ∈ * astfel
⎛ u ⎞
încât: n ⎜ n − 1 ⎟ ≥ α , ∀ n ≥ k . Afirmaţia rezultă acum din Teorema 1.5.8.
⎝ un +1 ⎠
b) Fie L < 1. Din definiţia limitei superioare rezultă că există k ∈ * astfel
⎛ u ⎞
încât: n ⎜ n − 1 ⎟ ≤ 1 , ∀ n ≥ k . Afirmaţia rezultă din Teorema 1.5.8.
⎝ un +1 ⎠
∞
Corolarul 2. Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi cu proprietatea că există
n =1
⎛ u ⎞ ∞ ∞
lim n ⎜ n − 1 ⎟ . Dacă l > 1 seria ∑ un converge, iar dacă l < 1 seria ∑ un
n →∞ ⎝ un +1 ⎠ n =1 n =1
diverge.
Demonstraţie
Afirmaţia rezultă din Corolarul 1 şi Propoziţia 1.3.2.
∞ 1 ⋅ 3 ⋅ 5KK ( 2n − 1) 1
∑ 2 ⋅ 4 ⋅ 6 KK ( 2 n )
⋅
2 n + 1
.
n =1
Dacă notăm cu un termenul general al seriei, atunci
⎛ u ⎞ ⎡ ( 2n + 2 )( 2n + 3) ⎤ 6n 2 + 5n 3
lim n ⎜ n − 1 ⎟ = lim n ⎢ − 1⎥ = lim = >1.
n →∞ ⎝ un +1 ⎠ n →∞ ⎢⎣ ( 2n + 1)2 ⎥⎦ n →∞ ( 2n + 1)2 2
Din Corolarul 2 rezultă că seria este convergentă.
Demonstraţie
1
a) Din (1.29) rezultă ln ≥ α ln n = ln n α . Deoarece funcţia f = ln este
un
1 1
crescătoare, rezultă ≥ n α şi mai departe un ≤ α , ∀ n ≥ k .
un n
∞
1
Cum seria ∑ α este convergentă pentru α > 1, din Teorema 1.5.2 rezultă
n =1 n
∞
că şi seria ∑ un este convergentă.
n =1
40 ANALIZĂ MATEMATICĂ
1 ∞
1
b) Din (1.30) rezultă un ≥ , ∀ n ≥ k . Cum seria ∑ este divergentă, din
n n =1 n
∞
Teorema 1.5.2 rezultă că seria ∑ un este divergentă.
n =1
∞
Corolarul 1. Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi.
n =1
1
ln ∞
un
a) Dacă lim
ln n
> 1 , seria ∑ un converge.
n =1
1
ln ∞
un
b) Dacă lim
ln n
< 1 , seria ∑ un diverge.
n =1
Demonstraţia rezultă din Teorema 1.5.9 şi este asemănătoare cu demonstraţia
de la Corolarul 1, Teorema 1.5.8.
∞
Corolarul 2. Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi pentru care există
n =1
1
ln
un
l = lim . Dacă l > 1 seria este convergentă, iar dacă l < 1 seria este divergentă.
n →∞ ln n
Demonstraţia rezultă din Corolarul 1 şi Propoziţia 1.3.2.
∞
Exemplu: Să se afle natura seriei ∑ nln a , a > 0.
n =1
ln a
Dacă notăm cu un = n , atunci
1
ln
un
l = lim = − ln a .
n →∞ ln n
1
Dacă a < rezultă l > 1, deci seria este convergentă.
e
1
Dacă a > seria este divergentă.
e
∞ ∞
1 1
Dacă a = atunci ∑ un coincide cu seria armonică ∑ şi deci este
e n=1 n =1 n
divergentă.
1. Şiruri şi serii de numere reale 41
Vom considera acum serii de numere reale, în care termenii pot avea orice
semn. Cazul interesant este acela al seriilor care au o infinitate de termeni pozitivi
şi o infinitate de termeni negativi (O serie care are numai un număr finit de termeni
de acelaşi semn poate fi asimilată cu o serie cu termeni pozitivi).
Pentru astfel de serii avem deja un criteriu de convergenţă şi anume, criteriul
general de convergenţă al lui Cauchy (Teorema 1.4.1).
În continuare vom prezenta un criteriu care ne dă o condiţie suficientă pentru
convergenţa unei serii cu termeni oarecare.
Demonstraţie
Demonstraţia se bazează pe Teorema 1.4.1 (criteriul general de convergenţă
al lui Cauchy).
Prin ipoteză, există M > 0, astfel încât
sn < M, ∀ n ∈ * .
Observăm că, deoarece şirul {an } este descrescător, avem
*
ak − ak +1 = ak − ak +1 , ∀ k ∈ .
∞
Dacă notăm cu cu {σn } şirul numerelor parţiale ale seriei ∑ an vn , atunci:
n =1
σn + p − σn = an +1vn +1 + an + 2vn + 2 + K + an + p vn + p =
(
= an +1 ( sn +1 − sn ) + an + 2 ( sn + 2 − sn +1 ) + K + an + p sn + p − sn + p −1 =)
= − an +1sn + ( an +1 − an + 2 ) sn +1 + K + ( an + p −1 − an + p ) sn + p −1 + an + p sn + p ≤
≤ an +1 sn + ( an +1 − an + 2 ) sn +1 + K + ( an + p −1 − an + p ) sn + p −1 + an + p sn + p ≤
≤ M ( an +1 + an +1 − an + 2 + K + an + p −1 − an + p + an + p ) = 2 M an +1 .
σn + p − σn ≤ 2 M an +1 . (1.31)
ε
Deoarece lim an = 0 , pentru ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ * astfel încât an < ,
n →∞ 2M
∀ n ≥ nε .
Dacă în inegalitatea (1) considerăm n ≥ nε obţinem
ε
σn + p − σn ≤ 2 M = ε , ∀ p∈ *.
2M
∞
Din Teorema 1.4.1 rezultă că seria ∑ an vn este convergentă.
n =1
Demonstraţie
Demonstraţia rezultă imediat din Teorema 1.6.1 dacă vom condidera an = un
n −1
şi vn = ( −1) .
n (
⎧ 1 daca n este impar
Într-adevăr an 0 şi sn = ∑ k ⎨0 daca( n este par .
v =
k =1 ⎩
Calculul exact al sumei unei serii convergente este posibil numai în cazuri
foarte particulare (de exemplu pentru seria geometrică). În general, acest lucru nu
este posibil şi de aceea se aproximează suma s a seriei, cu suma parţială sn .
Eroarea absolută care se face este rn = s − sn .
1. Cazul seriilor cu termeni pozitivi
∞
Dacă seria ∑ un este cu termeni pozitivi, atunci un > 0 şi valoarea
n =1
aproximativă sn va fi mai mică decât valoarea exactă s.
a) Să presupunem că există m ∈ * şi 0 < α(m) < 1 astfel încât
un +1
≤ α( m) , ∀ n ≥ m . (1.32)
un
Atunci avem
α( m )
rm ≤ um . (1.33)
1 − α( m )
∞
1
Exemplu: Să se calculeze cu trei zecimale exacte suma seriei ∑ n!n .
n =1
un +1 n 1 1 1
Deoarece = 2
< ≤ pentru n ≥ m , putem lua α(m) =
un ( n + 1) n + 1 m + 1 m +1
α( m ) 1
şi vom pune condiţia ca um = 2
< 10−3 , de unde rezultă m ≥ 5 . Vom
1 − α( m ) m!m
aproxima deci suma seriei cu
1 1 1 1
s5 = 1 + + + + ≈ 1,3176 .
2!2 3!3 4!4 5!5
*
b) Presupunem că există m ∈ şi 0 < α(m) < 1 astfel încât
n
un ≤ α ( m ) < 1 , ∀ n ≥ m . (1.34)
Atunci avem
αm +1 ( m)
rm ≤ . (1.35)
1 − α( m)
Într-adevăr, din (1.34) rezultă
αm +1(m)
rm = um +1 + um + 2 + K ≤ αm +1(m) + αm + 2 (m) + K = .
1 − α(m)
∞
1
Exemplu. Să se calculeze cu două zecimale exacte suma seriei ∑ nn .
n =1
1 1 1
Deoarece n un = ≤ pentru n ≥ m , putem lua α = α(m) = şi punem
n m m
condiţia
αm +1 1
= m < 10−2 ,
1 − α m ( m − 1)
de unde rezultă m ≥ 4 . Vom aproxima deci suma seriei cu
1 1 1
s4 = 1 + 2 + 3 + 4 ≈ 1,290 .
2 3 4
∞
Definiţia 1.8.1. O serie cu termeni oarecare ∑ un se numeşte absolut
n =1
∞
convergentă, dacă seria ∑ un este convergentă.
n =1
Demonstraţie
46 ANALIZĂ MATEMATICĂ
∞ ∞
Fie ∑ un o serie absolut convergentă. Deoarece seria ∑ un este
n =1 n =1
convergentă, din criteriul general de convergenţă al lui Cauchy rezultă că ∀ ε > 0,
∃ nε ∈ * astfel încât
un +1 + un + 2 + K + un + p < ε , ∀ n ≥ nε , ∀ p ∈ * .
Pe de altă parte avem
un +1 + un + 2 + K + un + p ≤ un +1 + un + 2 + K + un + p < ε ,
pentru ∀ n ≥ nε şi ∀ p ∈ * .
∞
Rezultă că seria ∑ un este convergentă în virtutea aceluiaşi criteriu.
n =1
∞
n −1 1
Exemplu. Seria armonică alternată ∑ ( −1) n
este convergentă, dar nu
n =1
∞ ∞
1
este absolut convergentă, deoarece seria ∑ un = ∑n este divergentă.
n =1 n =1
⎛ 1 1⎞ ⎛1 1 1⎞ ⎛ 1 1 1 ⎞
⎜1 − − ⎟ + ⎜ − − ⎟ + K + ⎜ − − ⎟ + ..... (1.37)
⎝ 2 4⎠ ⎝3 6 8⎠ ⎝ 2 n − 1 4n − 2 4 n ⎠
(obţinută din seria armonică alternată prin schimbarea ordinii termenilor). Dacă
notăm {σn } şirul sumelor parţiale ale acestei serii, rezultă:
n
⎛ 1 1 1 ⎞ n ⎛ 1 1 ⎞
σ3n = ∑ ⎜⎝ 2k − 1 4k − 2 4k ⎟⎠ = ∑ ⎜⎝ 4k − 2 − 4k ⎟⎠ =
− −
k =1 k =1
1 ⎛ 1 1 ⎞ 1
= ∑ ⎜ − ⎟ = s2n .
2 ⎝ 2k − 1 2k ⎠ 2
1
Aşadar avem: σ3n = s2n . Evident, avem şi relaţiile:
2
1 1
σ3n −1 = s2 n +
2 4n
1
σ3n − 2 = σ3n −1 + .
4n − 2
1
Deoarece lim sn = ln 2 rezultă că ∃ lim σn = ln 2 . Prin urmare seria (1.37),
n →∞ n →∞ 2
obţinută din seria (1.36) printr-o schimbare a ordinii termenilor este convergentă şi
1
are suma ln 2 .
2
Am arătat astfel că schimbând ordinea termenilor într-o serie semiconvergentă
suma sa se schimbă. Prezentăm în continuare, fără demonstraţie, următorul rezultat
datorat lui B. Riemann.
Demonstraţie
∞
Considerăm seria absolut convergentă ∑ un şi notăm cu s suma sa.
n =1
48 ANALIZĂ MATEMATICĂ
∞
Notăm cu σ suma seriei ∑ un .
n =1
Etapa I. Vom arăta că într-o serie absolut convergentă seriile formate cu
termenii pozitivi, respectiv negativi sunt convergente şi că suma seriei este egală cu
diferenţa sumelor acestor serii.
∞
Fie {sn } şirul numerelor parţiale ale seriei ∑ un şi fie {σn } şirul sumelor
n =1
∞
parţiale ale seriei ∑ un . Dacă notăm cu an suma termenilor pozitivi din sn şi cu −bn
n =1
suma termenilor negativi din sn rezultă: sn = an − bn , σ n = an + bn şi mai departe
1 1
an = ( σn + sn ) , bn = ( σn − sn ) .
2 2
Aşadar, avem:
1 1
a = lim an = ( σ + s ) ; b = lim bn = ( σ + s ) şi s = a − b .
n→∞ 2 n→∞ 2
Etapa II. Vom arăta că o serie cu termeni pozitivi convergentă este
necondiţionat convergentă.
∞
Presupunem deci că un > 0 , ∀ n ∈ * . Fie seria ∑ u%n obţinută din seria
n =1
∞
∑ un prin schimbarea ordinii termenilor. Evident u%n = ukn , kn ∈ * . Deoarece
n =1
∞
s%n = u%1 + u%2 + K + u%n < s rezultă că seria ∑ u%n este convergentă şi suma sa s% ≤ s .
n =1
∞
Pe de altă parte, putem presupune că seria iniţială ∑ un este obţinută din
n =1
∞
seria ∑ u%n prin schimbarea ordinii termenilor, de unde rezultă s ≤ s% , deci s = s% .
n =1
∞
Etapa III. Vom arăta că orice serie ∑ un absolut convergentă este
n =1
necondiţionat convergentă. Dacă notăm cu {un′ } termenii negativi şi cu {un′′ }
termenii negativi, atunci din prima parte a demonstraţiei rezultă:
∞ ∞
a = ∑ un′ , b = ∑ un′′ şi s = a − b .
n =1 n =1
1. Şiruri şi serii de numere reale 49
∞
Orice schimbare a ordinii termenilor în seria ∑ un revine la schimbarea
n =1
∞ ∞
ordinii termenilor în seriile ∑ un′ , respectiv ∑ un′′ . Cum sumele acestor serii nu
n =1 n =1
se schimbă dacă se schimbă ordinea termenilor (aşa cum s-a demonstrat în etapa II)
rezultă că s% = a − b = s , şi cu aceasta teorema este demonstrată.
∞ ∞
Teorema 1.9.1. Dacă seriile ∑ un şi ∑ vn sunt convergente şi au sumele
n =1 n =1
∞
U, respectiv V atunci ∀ α, β ∈ ϒ seria ∑ ( αun + βvn ) este convergentă şi are
n =1
suma egală cu αU + βV .
Demonstraţie
Afirmaţia rezultă imediat din următoarea egalitate:
n n n
∑ ( αuk + βvk ) = α ∑ uk + β ∑ vk .
k =1 k =1 k =1
∞ ∞
Prin produsul a două serii ∑ un şi ∑ vn se înţelege orice serie de forma
n =1 n =1
∞
∑ wn unde wn = uk vl , k , l ∈ * . Există deci o infinitate de pozibilităţi pentru a
n =1
înmulţi două serii. Dintre acestea, două tipuri de serie produs sunt mai des utilizate
şi anume:
u1v1 + ( u1v2 + u2v1 ) + K + ( u1vn + u2 vn−1 + K + un v1 ) + K (1.38)
u1v1 + ( u1v2 + u2 v2 + u2 v1 ) + K + ( u1vn + u2 vn + K
(1.39)
K + un vn + un vn −1 + K + un v1 ) + K
Produsul a două serii convergente nu este în general o serie convergentă.
50 ANALIZĂ MATEMATICĂ
∞ ∞
Teorema 1.9.2. Dacă seriile ∑ un şi ∑ vn sunt absolut convergente şi au
n =1 n =1
sumele U, respectiv V, atunci orice serie produs este absolut convergentă şi are
suma egală cu UV.
Demonstraţie
∞
Fie ∑ uik v jk o serie produs oarecare. Deoarece
k =1
ui1 v j1 + ui2 v j2 + K + uin v jn ≤ ( u1 + K + um )( v1 + K + vm )
∞ ∞
unde m = max { i1 ,K, in ; j1 ,K , jn } şi seriile ∑ un , ∑ vn sunt convergente,
n =1 n =1
∞
rezultă că seria ∑ uik v jk este absolut convergentă şi deci convergentă.
k =1
Deoarece seriile absolut convergente sunt necondiţionat convergente, rezultă
∞
că suma seriei ∑ uik v jk este egală cu suma seriei produs de tipul (1.39).
k =1
Se observă însă imediat că suma parţială pn a seriei produs de tipul (1.39)
este egală cu:
pn = ( u1 + u2 + K + un )( v1 + v2 + K + vn ) .
Rezultă că suma oricărei serii produs va fi egală cu lim pn =UV şi cu
aceasta teorema este demonstrată.
2. Şiruri şi serii de funcţii reale
y
f+ε
fn
f−ε
O x
{
unde ρ n = sup f n ( x ) − f ( x ) , x ∈ E . }
Într-adevăr, afirmaţia rezultă imediat dacă observăm că inegalitatea
f n ( x ) − f ( x ) < ε , ∀ n ≥ nε şi ∀ x ∈ E
este echivalentă cu inegalitatea
{ }
sup f n ( x ) − f ( x ) ; x ∈ E < ε , ∀ n ≥ nε .
Observaţia 2.1.2. Este evident faptul că dacă un şir de funcţii este uniform
convergent pe o mulţime E, el este simplu convergent pe orice submulţime A ⊂ E.
Afirmaţia reciprocă nu este în general adevărată.
Într-adevăr, să considerăm din nou şirul de funcţii f n ( x ) = x n , x ∈ [0, 1] şi
funcţia
(
⎧0 daca x ∈ [0,1)
f ( x) = ⎨ (
⎩1 daca x = 1.
s
Am văzut că f n ⎯⎯⎯
→f .
[0,1]
Pe de altă parte se observă cu uşurinţă că
{ }
ρ n = sup f n ( x ) − f ( x ) ; x ∈ [ 0,1] = 1 , ∀ n ∈ * .
Demonstraţie
u
Necesitatea. Dacă f n ⎯⎯→ f , atunci ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ astfel încât
E
ε
f n ( x) − f ( x) < , ∀ n ≥ nε , ∀ x ∈ E. Dacă p ∈ * , atunci cu atât mai mult rezultă:
2
ε
f n+ p ( x ) − f ( x ) < , ∀ n > nε şi ∀ x ∈ E.
2
În continuare avem:
ε ε
f n+ p ( x ) − f n ( x) ≤ f n+ p ( x) − f ( x ) + f ( x ) − f n ( x ) < + = ε
2 2
pentru orice n ≥ nε , ∀ p ∈ * şi ∀ x ∈ E.
Suficienţa. Din ipoteză rezultă că ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ * astfel încât
f n+ p ( x ) − f n ( x ) < ε , ∀ n ≥ nε , ∀ p ∈ * şi ∀ x ∈ E, (2.2)
Din (2.2) rezultă că pentru orice x ∈ E fixat, şirul de numere reale { f n ( x )}
este fundamental şi deci convergent, în virtutea criteriului general de convergenţă
al lui Cauchy. Dacă notăm cu f ( x ) = lim f n ( x ) şi trecem la limită după p în
n→∞
inegalitatea (2.2) obţinem:
u
f ( x ) − f n ( x ) < ε , ∀ n ≥ nε şi ∀ x ∈ E, deci f n ⎯⎯→ f .
E
Următoarea propoziţie stabileşte o condiţie suficientă ca un şir de funcţii să
conveargă uniform.
Demonstraţie
Din (3) rezultă ρn = sup{ f n ( x ) − f ( x ) ; x ∈ E} ≤ an , ∀ n ≥ n0 .
54 ANALIZĂ MATEMATICĂ
u
Cum an → 0 rezultă ρ n → 0 , deci f n ⎯⎯→ f în virtutea Observaţiei 2.1.1.
E
2n + sin nx
Exemplu. Fie f n ( x ) = , x ∈ ϒ şi fie f ( x ) = 2 , x ∈ ϒ. Observăm
n
că ∀ x ∈ ϒ avem:
sin nx 1
fn ( x) − f ( x) = ≤ →0.
n n
u
Rezultă f n ⎯⎯→ f.
E
În continuare, vom examina în ce condiţii o anumită proprietate comună
(continuitate, derivabilitate etc.) a termenilor unui şir de funcţii se transmite şi
limitei acestui şir. Observăm că, de regulă, convergenţa simplă este insuficientă
pentru realizarea acestui transfer.
Într-adevăr, reluând exemplul 1, constatăm că deşi funcţiile f n sunt
continue pe [0, 1], limita şirului nu este continuă în punctul x = 1.
u
Teorema 2.1.2. Dacă şirul de funcţii f n ⎯⎯→ f şi f n este continuă pe E
E
pentru orice n ∈ * , atunci f este continuă pe E.
Demonstraţie
Fie a ∈ E oarecare fixat. Pentru ∀ x ∈ E şi ∀ n ∈ * avem:
f ( x ) − f (a ) ≤ f ( x) − fn ( x ) + fn ( x) − fn (a ) + fn (a ) − f (a ) (2.4)
u ε
Deoarece f n ⎯⎯→ f , ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ * astfel încât f n ( t ) − f ( t ) < ,
E 3
∀ n ≥ nε , ∀ t ∈ E. Pe de altă parte, deoarece f n este continuă în x = a rezultă că
ε
∀ ε > 0, ∃ δε > 0 , astfel încât fn ( x) − fn (a ) < , ∀ x ∈ E cu proprietatea
3
x − a < δε .
Dacă în inegalitatea (2.4) presupunem n ≥ nε şi x − a < δ ε , rezultă
ε ε ε
f ( x) − f (a ) < + + = ε , deci f este continuă în x = a.
3 3 3
Demonstraţie
Din Teorema 2.1.2 rezultă că f este continuă pe [ a , b] , deci că f este
integrabilă pe [ a , b] . În continuare avem:
b b b
∫a f n ( x )dx − ∫ f ( x )dx =
a ∫a ⎡⎣ f n ( x ) − f ( x ) ⎤⎦ dx ≤
b b
≤∫ f n ( x ) − f ( x ) dx ≤ ρ n ∫ dx = ( b − a ) ρ n .
a a
Cum ρn → 0 , rezultă că
b b
lim∫
n →∞ a
f n ( x )dx = ∫ f ( x )dx .
a
(2.5)
⎛ ⎞′
lim f n′ ( x ) = f ′( x ) = ⎜ lim f n ⎟ ( x ) .
n →∞ ⎝ n →∞ ⎠
Demonstraţie
Pentru orice x ∈ E, ∀ n şi p ∈ * avem
f n + p ( x ) − f n ( x ) = f n + p ( x ) − f n + p ( x0 ) + f n + p ( x0 ) − f n ( x0 ) + f n ( x0 ) − f n ( x ) =
( fn + p − fn ) ( x ) − ( fn + p − f n ) ( x0 ) + f n + p ( x0 ) − fn ( x0 ) .
Din Teorema Lagrange rezultă că ∃ c între x0 şi x astfel încât:
( ) ( ) ( )
f n + p − f n ( x ) − f n + p − f n ( x0 ) = f n′ + p − f n′ ( c ) ( x − x0 ) .
Prin urmare avem:
56 ANALIZĂ MATEMATICĂ
f n + p ( x ) − f n ( x ) ≤ f n′ + p ( c ) − f n′ ( c ) x − x0 + f n + p ( x0 ) − f n ( x0 ) . (2.6)
Deoarece { f n′ } este uniform convergent pe [ a , b] rezultă că ∀ ε > 0, ∃
nε′ ∈ * astfel încât
ε
f n′ + p (t ) − f n′ (t ) < , ∀ n ≥ nε′ , ∀ t ∈ [ a , b] .
2 (b − a )
{ }
Pe de altă parte f n ( x0 ) este convergent, deci ∃ nε′′ ∈ * astfel încât
ε
f n + p ( x0 ) − f n ( x0 ) < , ∀ n ≥ nε′′ şi ∀ p ∈ * .
2
Fie nε = max ( nε′ , nε′′ ) .
Dacă în inegalitatea (2.6) considerăm n ≥ nε şi p ∈ * rezultă
ε ε
f n+ p ( x) − f n ( x) < ( b − a ) + = ε , ∀ x ∈ ( a, b ) .
2 (b − a ) 2
Din Teorema 2.1.1 rezultă că şirul { f n } este uniform convergent pe ( a, b ) .
Fie f = lim f n şi g = lim f n′ . Rămâne să arătăm că f este derivabilă în orice
n →∞ n→∞
punct x ∈ [ a , b] şi f ′( x ) = g ( x ) . Pentru aceasta să observăm că ∀ n, p ∈ * şi
∀ h ∈ ϒ astfel încât x + h ∈ ( a, b ) avem
fn + p ( x + h ) − fn + p ( x)
− g ( x) =
( ) (
fn + p − fn ( x + h ) − fn + p − fn ( x)
+
)
h h
⎡ f ( x + h ) − fn ( x) ⎤
+⎢ n − f n′ ( x ) ⎥ + [ f n′ ( x ) − g ( x )] .
⎣ h ⎦
Aplicând din nou Teorema Lagrange rezultă că ∃ c1 între x şi x + h astfel
încât
( fn + p − fn ) ( x + h ) − ( f n + p − f n ) ( x ) = ( f n′+ p − f n′ ) ( c1 ) h .
Aşadar, ∀ x ∈ E şi ∀ n, p ∈ * avem:
fn + p ( x + h ) − fn + p ( x)
− g ( x ) ≤ f n′ + p ( c1 ) − f n′ ( c1 ) +
h
(2.7)
f ( x + h ) − fn ( x)
+ n − f n′ ( x ) + f n′ ( x ) − g ( x ) .
h
u
Deoarece f n′+ p ⎯⎯⎯→ g , rezultă că ∀ ε > 0, ∃ n%ε ∈ * astfel încât
( a,b )
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 57
ε
f n′ + p ( c1 ) − f n′ ( c1 ) + f n′ ( x ) − g ( x ) < , ∀ n ≥ n%ε şi ∀ p ∈ * .
2
Pe de altă parte, deoarece
f ( x + h ) − fn ( x)
lim n = f n′ ( x ) ,
h →0 h
rezultă că ∃ δε > 0 astfel încât
fn ( x + h ) − fn ( x) ε
− f n′ ( x ) < , ∀ x ∈ E, ∀ h ∈ ϒ cu x + h ∈ E şi h < δε .
h 2
Dacă în inegalitatea (2.7) presupunem n ≥ n%ε , p ∈ * şi h < δε , rezultă:
fn + p ( x + h ) − fn + p ( x) ε ε
− g ( x) < + = ε . (2.8)
h 2 2
Trecând la limită după p în inegalitatea (2.8) obţinem:
f ( x + h ) − f ( x)
− g ( x ) < ε , ∀ x ∈ E, ∀ h ∈ ϒ cu x + h ∈ E şi h < δε ,
h
de unde rezultă că
f ( x + h ) − f ( x)
∃ lim = g ( x)
h →0 h
şi cu aceasta teorema este demonstrată.
∞
s= ∑ un = u1 + K + un + K
n =1
Teorema 2.1.5. (Cauchy). Condiţia necesară şi suficientă ca seria de funcţii
∞
∑ un să fie uniform convergentă pe mulţimea E este ca pentru ∀ ε > 0 să ∃
n =1
nε ∈ * astfel încât
un +1( x ) + K + un + p ( x ) < ε , ∀ n ≥ nε , p ∈ * şi ∀ x ∈ E.
Demonstraţie
∞
∑ un este uniform convergentă pe E dacă şi numai dacă {sn } este
n =1
uniform convergentă pe E, deci dacă şi numai dacă ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ * astfel încât
sn + p ( x ) − sn ( x ) = un +1( x ) + K + un + p ( x ) < ε ,
∀ n ≥ nε , ∀ p ∈ * şi ∀ x ∈ E (Vezi Teorema 2.1.1).
Deoarece
1 1 1 u
0< < , ∀ x > 0 şi →0, rezultă an ⎯⎯⎯→ 0 .
n+x n n ( 0, ∞)
Pe de altă parte este evident că {an ( x )} este descrescător pentru orice x
∞
fixat. Seria ∑ vn este o serie numerică în acest caz şi are şirul sumelor parţiale
n =1
∞
( −1)n
mărginit ( sn ≤ 1, ∀ n ) . Din Teorema 2.1.6 rezultă că seria ∑ este uniform
n =1 n + x
convergentă pe ( 0,∞ ) .
Există şi următoarea variantă a criteriului Abel-Dirichlet de convergenţă
uniformă pentru serii.
Demonstraţie
Dacă notăm cu σk = vn +1 + K + vn + k , atunci avem:
an +1vn +1 + K + an + p vn + p = an +1σ1 + an + 2 ( σ2 − σ1 ) + K + an + p σ p − σ p −1 = ( )
( )
= ( an +1 − an + 2 ) σ1 + ( an + 2 − an + 3 ) σ2 + K + an + p −1 − an + p σ p −1 + an + p σ p =
p −1
= ∑ ( an + k − an + k +1 ) σk + an + pσ p .
k =1
Prin ipoteză ∃ M > 0 astfel încât ak ( x) ≤ M , ∀ x ∈ E şi ∀ k ∈ * .
∞
Deoarece ∑ vn este uniform convergentă pe E, din Teorema 2.1.5 rezultă
n =1
că ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ * astfel încât σk ( x) < ε , pentru ∀ n ≥ nε şi ∀ k natural. Fie
n ≥ nε şi p ∈ * oarecare. Atunci
n
an+1 ( x)vn+1 ( x) + K + an+ p ( x)vn+ p ( x) ≤ ∑ [ an+k ( x) − an+k +1 ( x)] σk +
k =1
60 ANALIZĂ MATEMATICĂ
n
+ an + p ( x)σ p ( x) < ε ∑ [ an+ k ( x) − an+ k +1 ( x) ] + ε an+ p ( x) =
k =1
= ε ⎣⎡ an +1 ( x ) − an + p ( x ) ⎦⎤ + ε an + p ( x ) ≤ 3εM , ∀ x ∈ E.
∞
Aplicând din nou Teorema 2.1.5 rezultă că seria ∑ anvn este uniform convergentă
n =1
pe E.
Demonstraţie
∞
Deoarece seria ∑ cn este convergentă, rezultă că ∀ ε > 0 ∃ nε′ ∈ * astfel
n=1
încât cn +1 + K + cn+ p < ε , ∀ n ≥ nε′ şi ∀ p ∈ * . Fie nε = max ( n0 , nε′ ) , n ≥ nε şi
p ∈ * . Atunci avem
un +1 ( x ) + K + un + p ( x ) ≤ un +1 ( x ) + K + un + p ( x ) ≤ cn+1 + K + cn+ p < ε ,
∀ x ∈ E. Afirmaţia rezultă acum din Teorema 2.1.3.
∞
sin nx
Exemplul 3. Seria ∑ 2
este uniform convergentă pe ϒ deoarece
n =1 x + n2
avem:
sin nx 1 1
≤ ≤ , ∀ x ∈ ϒ, ∀ n ∈ *
2 2 2 2 2
x +n x +n n
∞
1
iar seria ∑ 2
este convergentă.
n=1 n
Pentru un număr finit de funcţii sunt cunoscute proprietăţile: a) dacă funcţiile
sunt continue, atunci şi suma lor este continuă; b) integrala sumei este suma
integralelor; c) derivata sumei este suma derivatelor. Teoremele care urmează
stabilesc în ce condiţii aceste proprietăţi se păstrează pentru o infinitate de funcţii.
Demonstraţiile lor decurg din rezultatele corespunzătoare pentru şirurile de
funcţii (Teoremele 2.1.2; 2.1.3; 2.1.4) şi Definiţia 2.1.3.
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 61
∞
Teorema 2.1.8. Dacă seria ∑ un este uniform convergentă pe E, având suma
n =1
s şi dacă funcţiile un sunt continue pe E, atunci şi funcţia s este continuă pe E.
∞
Teorema 2.1.9. Dacă seria ∑ un este uniform convergentă pe intervalul
n =1
[a, b], având suma s şi dacă funcţiile un sunt continue pe E, atunci
∞ b b b⎡ ∞ b ⎤
∑ ∫a n u ( x )d x = ∫a s ( x )d x = ∫a ⎢⎢ ∑ ∫a un ( x) ⎥⎥ d x .
n =1 ⎣ n=1 ⎦
Teorema 2.1.9 stabileşte că seriile uniform convergente pot fi integrate termen
cu termen.
∞
Teorema 2.1.10. Dacă seria ∑ un este convergentă cel puţin într-un punct
n =1
x0 ∈ ( a, b ) şi dacă funcţiile un sunt derivabile pe ( a, b ) , astfel încât seria
∞
derivatelor ∑ un′ este uniform convergentă pe ( a, b ) , având suma t, atunci
n =1
∞
seria ∑ un este uniform convergentă pe ( a, b ) , suma sa s este derivabilă şi
n =1
s ′( x) = t ( x ) , ∀ x ∈ ( a, b ) .
Teorema 2.1.10 stabileşte condiţii suficiente ca o serie de funcţii să se poată
deriva termen cu termen. Relaţia s ′( x) = t ( x ) se poate scrie mai sugestiv astfel:
⎛ ∞ ⎞′ ∞
⎜⎜ ∑ un ( x) ⎟⎟ = ∑ un′ ( x) .
⎝ n=1 ⎠ n=1
∞
sin nx
Exemplu: Funcţia f ( x) = ∑ , x ∈ ϒ este derivabilă pe ϒ.
n =1 n3
∞
sin nx
Într-adevăr, seria de funcţii ∑ este uniform convergentă pe ϒ,
n =1 n3
sin nx 1
deoarece ≤ (Teorema 2.1.7).
3
n n3
62 ANALIZĂ MATEMATICĂ
∞ ∞
cos nx
Seria derivatelor ∑ un′ ( x) = ∑ 2
este de asemenea uniform convergentă
n =1 n =1 n
cos nx 1
pe ϒ, deoarece ≤ . Din Teorema 2.1.10 rezultă că f este derivabilă pe ϒ
2
n n2
∞
cos nx
şi f ′( x) = ∑ .
n =1 n2
Formula Taylor este una din formulele de bază din analiza matematică, care
are numeroase aplicaţii, legate în principal de aproximarea funcţiilor cu ajutorul
polinoamelor.
Demonstraţie
Notăm cu Tn polinomul Taylor de rodinul n, care se defineşte astfel:
f ′(a ) f (n) (a)
Tn ( x) = f (a) + ( x − a) +K + ( x − a )n , ∀ x ∈ I. (2.11)
1! n!
Cu Rn notăm diferenţa:
Rn ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) , ∀ x ∈ I. (2.12)
Din (2.12) rezultă
f ( x ) = Tn ( x ) + Rn ( x ) , (2.13)
adică exact formula (2.9).
Prin urmare rămâne să arătăm că restul Rn are forma dată în (2.10).
Fie x ∈ I oarecare fixat, x > a şi fie
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 63
Rn ( x)
Q( x) = . (2.14)
( x − a) p
Cu această notaţie formula (2.13) devine
f ′(a ) f ( n) (a)
f ( x) = f (a) + ( x − a ) + K + ( x − a )n + ( x − a ) p Q( x) . (2.15)
1! n!
Pentru a determina funcţia Q considerăm următoarea funcţie auxiliară
f ′(t ) f ( n) (t )
ϕ(t ) = f (t ) + ( )
x − t + K + ( x − t )n + ( x − t ) p Q( x) . (2.16)
1! n!
Observăm că funcţia ϕ este continuă pe [ a, x ] , derivabilă pe ( a, x ) şi
ϕ(a ) = ϕ( x) = f ( x) . Din Teorema Rolle rezultă că ∃ ξ ∈ ( a, x ) , astfel încât
ϕ′ ( ξ ) = 0. (2.17)
Derivând (2.16) obţinem:
f ′′(t ) f ′(t ) f ( n+1) (t ) n f ( n) (t ) n −1
ϕ′(t ) = f ′(t ) + ( )
x − t − + K + ( )
x − t − n( x − t) −
1! 1! n! n!
f(
n +1)
p −1 (t )
− p(x − t) Q( x) = ( x − t )n − p ( x − t ) p −1 Q( x) .
n!
Ţinând seama de (2.17) rezultă:
Q( x) =
( x − ξ )n f ( n+1) ( ξ ) . (2.18)
( x − ξ ) p −1 n! p
În sfârşit, din (2.14) şi (2.18) obţinem:
⎛ x−a⎞
p
( x − ξ )n+1 f ( n+1) ξ
Rn ( x ) = ⎜ ⎟ ( )
⎝ x−ξ⎠ n! p
şi cu aceasta teorema este demonstrată.
deci
Rn ( x) = 0 ⎡⎢( x − a ) ⎤⎥ .
n
(2.24)
⎣ ⎦
Ultima egalitate se numeşte restul formulei Taylor în forma lui Peano.
În continuare vom scrie formula Mac Laurin pentru câteva funcţii uzuale:
1. Pentru funcţia f ( x ) = e x , x ∈ ϒ, avem
f ( n ) ( x ) = e x şi f ( n ) (0) = 1 ∀ n ∈ Ν, deci
x x2 xn
ex = 1 + +
1! 2!
+K+
n!
+ o xn . ( )
2. Pentru funcţia f ( x) = sin x , x ∈ ϒ, avem:
⎛ π⎞
f ( n) ( x) = sin ⎜ x + n ⎟ , deci
⎝ 2⎠
(
⎧ 0 daca n = 2k
π ⎪
f ( n) (0) = sin n = ⎨ n −1
2 ⎪( −1) 2 daca( n = 4k + 1 sau 4k + 3.
⎩
Aşadar avem:
2n +1
x x3 x5
sin x = − +
1! 3! 5!
− K + ( −1)
n x
( 2n + 1)!
+ o x 2n +1 . ( )
3. Pentru funcţia f ( x) = cos x , x ∈ ϒ avem
(
⎛ π⎞ π ⎧⎪ 0 daca n = 2k + 1
( n)
f ( x) = cos ⎜ x + n ⎟ şi f ( n) (0) = cos n = ⎨ k (
⎝ 2⎠ 2 ⎪⎩( −1) daca n = 4k .
Formula Mac Laurin este în acest caz:
x2 x4 2n
cos x = 1 − −
2! 4!
− K + ( −1)
n x
( 2n ) !
+ o x 2n . ( )
4. Pentru funcţia f ( x ) = ln (1 + x ) , x ∈ ( −1, ∞ ) ,
f ( n ) ( x ) = ( −1)
n −1 ( n − 1)! , f (0) = 0 , f ( n ) (0) = ( −1)
n −1
( n − 1)!
(1 + x )n
Formula Mac Laurin va fi:
66 ANALIZĂ MATEMATICĂ
x2 x3 x4 n
ln (1 + x ) = x −
2
+
4
−
4
+ K + ( −1)
n −1 x
n
+ o xn . ( )
α
5. Pentru funcţia f ( x ) = (1 + x ) avem:
α− n
f ( n ) ( x ) = α ( α − 1)K ( α − n + 1)(1 + x ) şi
f ( n ) (0) = α ( α − 1)K( α − n + 1) .
Formula Mac Laurin este
α ( α − 1) 2 α ( α − 1)K ( α − n + 1) n
α
(1 + x )α = 1 + x +
1! 2!
x +K+
n!
x + o xn . ( )
În cazul particular când α = n ∈ * , Rn ( x ) = 0 (pentru că f ( ) ( x ) = 0 ) şi
n +1
formula Mac Laurin coincide în acest caz cu formula binomului lui Newton.
n n ( n − 1) 2 n ( n − 1)K1 n
(1 + x )n = 1 + x + x +K+ x =
1! 2! n!
= 1 + Cn1 x + Cn2 x 2 + K + Cnn x n .
Formula Taylor (Mac Laurin) este utilă în calculul unor limite de funcţii.
x2
−
e 2 − cos x
Exemplu. Să se calculeze lim 3
. Aplicând formulele stabilite
x →∞ x sin x
anterior obţinem:
x2 x2 x4 x2 x4
lim
e
−
2 − cos x
= lim
1−
2
+
8
+ o x4 − 1 + ( )
−
2 24
+ o x4
=
( )
x →∞ x 3 sin x x →∞ x 3 sin x
⎛1 1 ⎞ 4
⎜ − ⎟x +o x
8 24 ⎠
4 1 1
− ( )
+ α( x ) 1 1 1
= lim ⎝ = lim 8 24 = − = .
x →∞ x4 + o x4 x →∞
( )
1 + α( x ) 8 24 12
(unde α( x ) =
o x4( ) → 0 când x → 0).
x4
În continuare vom prezenta două aplicaţii interesante ale formulei Taylor în
studiul funcţiilor reale.
Fie I ⊂ ϒ un interval deschis, a ∈ I şi f : I → . Se ştie că o condiţie
necesară ca punctul x = a să fie punct de extrem pentru f este ca f ′( a ) = 0 (în
ipoteza că f este derivabilă în x = a).
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 67
Dacă n este par, atunci x = a este punct de extrem pentru f şi anume, de maxim
dacă f ( n ) (a ) < 0 , respectiv de minim dacă f ( n ) (a ) > 0 .
Dacă n este impar x = a nu este punct de extrem.
Demonstraţie
Din formula Taylor cu restul lui Lagrange rezultă
f ( x ) = f (a ) +
( x − a )n f (n) ( ξ) , ∀ x ∈ I ,
n!
unde ξ se află între a şi x.
Să presupunem n par şi f ( n ) (a ) < 0 . Deoarece f ( n) este o funcţie continuă
în x = a, rezultă că există un interval deschis J astfel încât a ∈ J ⊂ I şi
f ( n ) (t ) < 0 , ∀ t ∈ J , x ∈ J avem:
f ( x ) − f (a ) =
( x − a )n f (n) ( ξ) ≤ 0 ,
n!
de unde rezultă că
f ( x) ≤ f (a ) ∀ x ∈ J ,
deci x = a este punct de maxim local pentru f. Analog se arată că dacă f ( n ) (a ) > 0 ,
atunci x = a este punct de minim local pentru f.
Dacă n este impar, atunci diferenţa f ( x ) − f ( a ) nu păstrează semn constant
pe nici o vecinătate a punctului x = a, deci x = a nu este punct de extrem local
pentru f.
Demonstraţie
Observăm că polinomul Taylor de ordinul n ataşat funcţiei f în punctul x = a
este exact suma parţială de ordinul n a seriei Taylor ataşat lui f în x = a. Dacă
notăm cu s suma seriei (2.26) atunci
s ( x) = lim Tn ( x) , ∀ x ∈ A. (2.27)
n→∞
Pe de altă parte, din formula Taylor avem:
f ( x ) = Tn ( x ) + Rn ( x ) , ∀ x ∈ I. (2.28)
Faptul că f se dezvoltă în serie Taylor pe mulţimea B ⊂ A I I revine la a spune că
f ( x) = s( x) , ∀ x ∈ B. Din (2.27) şi (2.28) rezultă că f ( x) = s( x) , ∀ x ∈ B dacă şi
numai dacă lim Rn ( x) = 0 , ∀ x ∈ B.
n→∞
Demonstraţie
Pentru orice x ∈ B fixat, avem:
n +1 n +1
x−a x−a
f ( ) (ξ) ≤ M
n +1
Rn ( x) = = un . (2.29)
( n + 1)! ( n + 1)!
Observăm că lim un = 0 , deoarece un este termenul general al unei serii cu
n→∞
termeni pozitivi convergente, aşa cum rezultă imediat din criteriul raportului
⎛ un +1 x−a ⎞
⎜ lim = lim = 0 < 1⎟ .
⎝ n→∞ un n→∞ n + 2 ⎠
Aşadar, lim Rn ( x) = 0 , ∀ x ∈ B şi afirmaţia din Corolar rezultă acum din
n→∞
Teorema 2.3.1.
Exemple
1. Funcţia f ( x) = e x , x ∈ ϒ se dezvoltă în serie Taylor pe ϒ în jurul oricărui
punct. Într-adevăr, pentru orice r > 0, avem:
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 71
f ( n ) ( x) = e x ≤ e r = M , ∀ x ∈ [ − r , r ] .
Rn ( x ) =
( −1)n x n+1 ≤
1
, ∀ x ∈ [ 0,1] . (2.30)
( n + 1)(1 + θx )n+1 n +1
⎛ un +1 α − n −1 ⎞
⎜ lim = lim x = x < 1⎟ .
⎝ n→∞ un n→∞ n + 1 ⎠
Aşadar avem
lim un = 0 . (2.35)
n→∞
Pe de altă parte, dacă x < 1 avem 0 < 1 − θ < 1 + θx de unde rezultă
n
⎛ 1− θ ⎞
0<⎜ ⎟ <1. (2.36)
⎝ 1 + θx ⎠
În sfârşit, observăm că pentru –1 < x < 1 avem
1 − x ≤ 1 − θ x ≤ 1 + θx ≤ 1 + θ x ≤ 1 + x ,
de unde rezultă
⎧ 1 + θx α−1 ≤ 1 + x α−1 daca( α > 1
⎪ ( )
⎨ (2.37)
⎪ 1 + θx α−1 ≤ (1 − x )α−1 daca( α < 1
⎩
Trecând la modul în (10) obţinem:
n
⎛ 1− θ ⎞ α−1 α−1
Rn ( x) = un ⎜ ⎟ (1 + θ x ) < un (1 + θ x ) .
⎝ 1 + θx ⎠
Din (2.35) şi (2.37) rezultă lim Rn ( x) = 0 , ∀ x ∈ ( −1,1) şi cu aceasta demonstraţia
n→∞
este terminată.
1
În particular, pentru α = −
obţinem
2
1 1 1⋅ 3 2 n 1 ⋅ 3 ⋅ 5K( 2n − 1) n
=1− x + x K + ( −1) x + K ∀ x ∈ ( −1,1) .
1+ x 2 2⋅4 2 ⋅ 4 ⋅ 6K( 2n )
Demonstraţie
∞
Deoarece seria ∑ an x0n
n =0
este convergentă, rezultă că şirul {an x0n } este
convergent şi are limita 0. Cum orice şir convergent este mărginit, rezultă că
∃ M > 0 astfel încât an x0n < M , ∀ n ∈ * . Pe de altă parte avem
n n
n x x
an x = an x0n ⋅ <M = vn . (239)
x0 x0
∞
Dacă x < x0 , atunci seria ∑ vn este o serie geometrică convergentă (deoarece
n =1
∞
x
raţia q = < 1 ). Din criteriul I de comparaţie rezultă că seria ∑ an x0n este
x0 n =0
convergentă şi cu aceasta lema este demonstrată.
( )
intervalul deschis − x0 , x0 ⊂ A .
Teorema 2.4.1. (Teorema I a lui Abel). Pentru orice serie de puteri există
un număr 0 ≤ ρ ≤ ∞ , cu proprietăţile:
1) Seria este absolut convergentă pentru orice x ∈ ϒ, x < ρ.
2) Seria este divergentă pentru orice x ∈ ϒ, x > ρ.
3) Seria este absolut uniform convergentă pe intervalul [ −r , r ] , ∀ 0 < r < R.
Numărul ρ se numeşte raza de convergenţă, iar intervalul ( −ρ, ρ ) intervalul
de convergenţă.
Demonstraţie
Dacă mulţimea de convergenţă A se reduce la {0}, atunci ρ = 0 şi teorema
este demonstrată.
Presupunem A ≠ {0}.
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 75
∞
Teorema 2.4.2. (Cauchy-Hadamard). Fie ∑ an xn o serie de puteri, ρ raza
n =1
sa de convergenţă şi ω = lim sup n an . Atunci:
1
1) ρ = dacă 0 < ω < ∞.
ω
2) ρ = 0 dacă ω = +∞.
3) ρ = ∞ dacă ω = 0.
Demonstraţie
∞
Aplicând criteriul rădăcinii (Teorema 1.5.6, Corolarul 1) seriei ∑ an xn
n =0
obţinem
L = limsup n an x n = ω x .
1) Fie 0 < ω < ∞.
1 ∞
Dacă x < , atunci L < 1, deci seria ∑ an x n este convergentă.
ω n =0
76 ANALIZĂ MATEMATICĂ
1 1
Fie x > . Evident există x > y > . Dacă presupunem prin absurd că
ω ω
∞
seria ∑ an xn este convergentă în punctul x, atunci din Lema 4.1 rezultă că ea este
n =1
an
Observaţia 2.4.3. ρ = lim dacă această limită există. Într-adevăr,
n →∞ an +1
an an +1 1 1
dacă ∃ lim , atunci există lim (cu convenţiile = ∞ şi = 0 ). Dar
n →∞ an +1 n →∞ an 0 ∞
a
se ştie că dacă ∃ lim n+1 = l , atunci ∃ lim n an = l .
n→∞ a
n
Exemple
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 77
∞
n −1 xn
1. Seria ∑ ( −1) n
are raza de convergenţă ρ = 1. Într-adevăr, conform
n =1
Observaţiei 2.4.3 avem:
an n +1
ρ = lim = lim =1.
n →∞ an +1 n→∞ n
Din Teorema 2.4.1 rezultă că seria este absolut convergentă pe intervalul ( −1,1) şi
divergentă pe mulţimea ( −∞, −1) U (1, ∞ ) .
∞
n −1 1
Pentru x = 1 seria devine ∑ ( −1) n
care este convergentă, conform
n =1
∞
⎛ 1⎞
criteriului Leibniz pentru serii alternate. Pentru x = –1, seria devine ∑ ⎜⎝ − n ⎟⎠ =
n =1
∞
1
= ( −1) ∑ care este divergentă. Rezultă că mulţimea de convergenţă este
n =1 n
A = ( −1,1] .
∞
2. Seria ∑ n! x n are raza de convergenţă ρ = 0. Într-adevăr,
n =0
an 1
ρ = lim = lim = 0.
an +1 n→∞ n + 1
Mulţimea sa de convergenţă este A = {0}.
∞ n
x
3. Seria ∑ are raza de convergenţă ρ = +∞. Avem
n =0 n !
an
ρ = lim = lim ( n + 1) = +∞ .
n→∞ an +1 n→∞
Mulţimea de convergenţă este A = ϒ.
∞ 3n
x 3
4. Seria ∑ are raza de convergenţă ρ = 2 . Într-adevăr,
n
n =0 2
(
⎧⎪0 daca n ≠ 3k
an = ⎨ − n (
⎪⎩2 daca n = 3k .
78 ANALIZĂ MATEMATICĂ
⎪⎧ 1 ⎪⎫ 1 1 3
= lim sup n an = max ⎨0, = . Din Teorema 2.4.2 rezultă ρ = = 2 .
3 ⎬ 3 ω
⎩⎪ 2 ⎭⎪ 2
Teorema 2.4.3. Suma unei serii de puteri este o funcţie continuă pe intervalul
de convergenţă al seriei.
Demonstraţie
Fie x ∈ (–ρ, ρ) oarecare fixat. Evident, există r astfel încât x < r < ρ .
Deoarece seria este uniform convergentă pe intervalul [ −r , r ] (Teorema 2.4.1
punctul 3) rezultă că suma sa s este continuă pe [ −r , r ] , deci şi în punctul x. (Am
aplicat aici Teorema 2.1.8).
∞
Teorema 2.4.4. O serie de puteri ∑ an xn poate fi integrată termen cu
n =0
termen pe intervalul de convergenţă al seriei. Seria de puteri care rezultă are
aceiaşi rază de convergenţă cu seria iniţială.
Demonstraţie
∞
Fie s ( x) = ∑ an x n , ∀ x ∈ ( −ρ, ρ ) .
n =0
∞
Fie x < ρ şi r astfel încât x < r < ρ . Deoarece seria s ( x) = ∑ an x n este
n =0
uniform convergentă pe [ −r , r ] din Teorema 2.1.9 rezultă
x ∞ x n ∞ a
∫0 s (t )d t = ∑ an ∫
0
t dt = ∑ n +n 1 x n+1 .
n =0 n =0
Pe de altă parte avem:
a lim n an
lim n n = = lim n an ,
n→∞ n + 1 lim n n + 1
Demonstraţie
Seria derivatelor este:
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 79
a1 + 2a2 x + K + nan x n −1 + K
n
lim n nan = lim n an ⋅ lim n = lim n an ,
n→∞
rezultă că seria derivatelor are aceiaşi rază de convergenţă ca seria iniţială.
Fie r ∈ (–ρ, ρ) oarecare şi x < r < ρ . Deoarece seria derivatelor este
uniform convergentă pe [ −r , r ] , din Teorema 2.1.10
∞
s′( x) = ∑ nan x n −1 = a1 + 2a2 x + K + nan x n−1 + K
n =1
unde
∞
s ( x) = ∑ an xn = a0 + a1x + K + an xn + K
n =0
∞
Teorema 2.4.6. (Teorema a II-a lui Abel). Fie seria de puteri ∑ an xn ,
n =0
având raza de convergenţă ρ < ∞ şi suma s. Dacă seria este convergentă în
punctul x = ρ, atunci suma sa s este continuă pe intervalul ( −ρ, ρ] .
Demonstraţie
Din Teorema 2.4.3 rezultă continuitatea lui s pe ( −ρ, ρ ) . Rămâne să dovedim
continuitatea în x = ρ. Observăm că:
n
( ) ⎛ x⎞
an x n = an ρn ⋅ ⎜ ⎟ .
⎝ρ⎠
n
⎛x⎞
Şirul de funcţii ⎜ ⎟ este uniform mărginit pe intervalul [0,ρ] şi
⎝ρ⎠
∞
descrescător pentru orice x fixat. Cum seria ∑ an ρn este convergentă, din criteriul
n =1
Abel-Dirichlet de convergenţă uniformă în varianta a II-a (Teorema 2.1.6') rezultă
∞
că seria ∑ an xn este uniform convergentă pe [ 0,ρ] . Din Teorema 2.1.8 rezultă că
n =0
funcţia s (suma seriei) este continuă pe [ 0,ρ] , deci şi în punctul x = ρ.
80 ANALIZĂ MATEMATICĂ
∞
n −1 x 2n−1
Exemplu. Să se afle mulţimea de convergenţă şi suma seriei ∑ ( −1) 2n − 1
.
n =1
n −1
Avem an =
( −1) , de unde rezultă ρ = lim
an
= 1 . Pentru x = 1, seria devine
2n − 1 n→∞ an +1
∞
n −1 1
∑ ( −1) 2n − 1
şi este convergentă (criteriul Leibniz). Pentru x = –1, seria
n =1
∞
1
devine ∑ 2n − 1 şi este divergentă.
n =1
Mulţimea de convergenţă este deci A = ( −1,1] . Fie
x3 x5 x 7
s ( x) = x − + − + K ∀ x ∈ A.
3 5 7
Din Teorema 2.4.5 rezultă
s ′( x ) = 1 − x 2 + x 4 − x 6 + K ∀ x ∈ ( −1,1) .
Seria din dreapta este o serie geometrică, cu raţia q = − x 2 . Rezultă
1
, ∀ x ∈ ( −1,1) .
s ′( x) =
1 + x2
Integrând ultima relaţie obţinem:
s ( x) = arctg x + C , ∀ x ∈ ( −1,1) .
Deoarece s(0) = 0 rezultă C = 0, deci
∞ 2 n −1
n −1 x
arctg x = ∑ ( −1) , ∀ x ∈ ( −1,1) .
n =1 2n − 1
Pe de altă parte, deoarece ρ = 1 ∈ A, din Teorema a II-a a lui Abel rezultă:
π
s (1) = lim s ( x) = lim arctg x = arctg1 = .
x 1 x 1 4
Aşadar avem
∞
n −1 x 2n −1
arctg x = ∑ ( −1) , ∀ x ∈ ( −1,1) .
n =1 2n − 1
În particular, pentru x = 1 obţinem:
π 1 1 1
=1− + − +K
4 3 5 7