Professional Documents
Culture Documents
Hepatita D este o infectie acuta sau cronica a ficatului cauzata de un virus de tip RNA,
ce poate aparea fie simultan cu infectia cu virus hepatic B (coinfectie), fie ulterior
acesteia (suprainfectie), fiind o forma mai agresiva decat celelalte forme de hepatita. Ca
si hepatita B, virusul hepatic D poate cauza atat forma acuta a bolii, cat si una cronica.
Ce este specific acestui virus hepatic delta este incapacitatea acestuia de a cauza o
infectie singur, probabil datorita faptului ca este o mica si incompleta particula virala.
Pentru a se dezvolta, virusul hepatic D are nevoie de acoperirea si protectia virusului
hepatic B. Se considera hepatita cronica cu virus D atunci cand acesta persista mai mult
de 6 luni dupa infectare in sange.
Situatia este mai dramatica in cazul suprainfectiilor (virusul hepatic D apare dupa ce
virusul hepatic B a afectat deja organismul). In acest caz, intre 50-70% dintre persoanele
infectate dezvolta hepatita fulminanta, in care VHD se reproduce usor, fiind in prezenta
unui mediu favorabil format dintr-un numar ridicat de virusi hepatici B. Aproape toate
suprainfectiile cauzeaza hepatita cronica.
Virusul hepatic D (de asemenea numit virusul delta) a fost descoperit in 1978 de catre
gastroenterologul italian Mario Rizzetto si de catre expertul in virologie moleculara
John Gerin de la Universitatea Georgetown din SUA. Gastroenterologul a constat ca o
parte din pacientii infectati cu virusul hepatic B prezentau o alta forma de agent infectios
in ficatul lor. Cand ambii virusi erau prezenti, infectia acuta era mai agresiva. De
asemenea, pacientii cu ambele infectii dezvoltau mai frecvent hepatita cronica decat cei
infectati doar cu virusul hepatic B.
Hepatita D – simptome
Coinfectie Suprainfectie
Faza preicterica (3-7zile) Faza icterica
Hepatita D - transmitere
Virusul hepatic D este transmis in acelasi mod ca si VHB – adica prin contactul cu sange
infectat, prin sex neprotejat (fara prezervativ) si foarte frecvent de la mama la copilul
nou-nascut.
Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita D:
Hepatita D – tratament
In cazul infectiei acute cu virusul hepatic D, tratamentul este similar celorlalte forme de
infectii hepatice virale: odihna, dieta echilibrata si evitarea alcoolului.
In cazul tratarii hepatitei cronice cu virus D, lucrurile sunt mai complicate. Desi pana
acum au fost incercate tratamente cu alfa-interferon, lamivudina, agenti
imunosupresivi, nici unul nu s-a dovedit eficient in tratarea infectiei cronice cu virusul
hepatic D.
Transplantul hepatic este o optiune in cazul unui ficat distrus in mare parte sau
nefunctional. Dar chiar daca procedura are succes, exista o mare sansa ca afectiunea sa
reapara, caz in care, ciroza poate aparea si evolua mult mai rapid.
Hepatita D – prevenire
Cea mai buna metoda de a preveni infectarea cu virusul hepatic D este vaccinarea
impotriva virusului hepatic B, intrucat VHD nu se poate dezvolta decat in prezenta VHB.
Prin urmare, vaccinul care este disponibil inca din 1982, preintampina infectarea cu ambii
virusi. Din nefericire, pentru persoanele deja infectate cu virusul hepatic B, nu exista
vaccin care sa impiedice suprainfectarea cu virusul hepatic D.
Introducere :
Hepatita D sau infectia hepatica cu virusul delta este determinata de un virus defectiv
numit agentul delta. Acesta poate determina infectia doar la persoanele care au hepatita B
activa sau sunt purtatori ai virusului hepatitic B.
Virusul D este un virus ARN, de dimensiuni mici care necesita virusul hepatitic B pentru
a supravietui. Infectia poate afecta toti purtatorii de VHB fiind mai frecventa la cei care
folosesc droguri intravenoase, la personalul sanitar, la hemofilici si transfuzati. Are o
prevalenta mare in sudul Europei, Balcani si Orientul Mijlociu. Incidenta este in scadere
datorita vaccinarii contra VHB.
Patogenie :
HVD este un proces inflamator acut si cronic al ficatului. Se cunosc trei genotipuri:
genotipul 1 are o distributie larga in toata lumea, genotipul 2 a fost descoperit in Taiwan,
Japonia si Asia nordica iar genotipul 3 este gasit in America de Sud.
Virusul delta nu poate determina singur infectia hepatica deoarece este defectiv-adica
este o particula virala mica si incompleta. Pentru a se dezvolta are nevoie sa fie acoperit
de anvelopa virusului hepatitic B si sa fie protejat de acesta.
Hepatita D are o incubatie de 3-7 sapatamini. In suprainfectie virusul se replica mai rapid
iar perioada de incubatie este de doar 3 saptamini.
Hepatita fulminanta este conditia clinica in care virusul D tinde sa se reproduca excesiv
fiind intr-un mediu favorabil cu un numar mare de virusuri hepatitice B. Aceste cazuri
ramin frecvent purtatori cronici ai virusului, aproape toate suprainfectiile avind ca stadiu
urmator hepatita cronica.
Cronicizarea este presupusa atunci cind virusul ramine in singe peste 6 luni.
Cauze:
Hepatita D
Este o infectie cauzata de virusul hepatitic D (VHD), ce determina inflamarea ficatului.
Pentru a declansa boala este nevoie de prezenta virusului hepatitic B (VHB).
Infectia cu VHD la un purtator cronic de VHB poate genera evolutii fulminante, bolnavul
evoluand rapid spre hepatita cronica severa, spre ciroza hepatica, putandu-se inregistra
decesul chiar si la 6 luni de la debutul bolii.
VHD se gaseste in sange si in alte fluide organice. El se transmite de regula prin injectii
cu ace si seringi contaminate, dar si prin contact sexual neprotejat, si de la mama la copil
la nastere.
Semne si simptome :
greata
scaderea apetitului
oboseala accentuata
dureri articulare
febra
ficat marit si dureros la palpare
icter (coloratia galbena a pielii si corneei)
Diagnostic :
Preventie :
Vaccinare se face obisnuit, in 3 doze la nastere, 1 luna si 6 luni. Locul de injectie este
intramuscular in deltoid la adult si copil, sau in regiunea antero-laterala a coapsei la nou-
nascut si sugar. Procentul de persoane vaccinate care dezvolta anticorpi antiVHB variaza
intre 80-100% in cazul adultului sanatos si 95-100% in cazul sugarului sanatos.
Tratament
Daca ficatul este afectat grav si nu isi mai indeplineste functiile, este necesar un
transplant de ficat. Chiar daca procedura are succes, hepatita D reapare, iar ciroza
hepatica se instaleaza mai rapid decat inainte.
Hepatita cronica este un proces inflamator cronic al ficatului, cauzat de o hepatita prost
tratata, consum excesiv de alcool si alte cauze. Se manifesta prin oboseala, greturi, dureri
de ficat, cefalee, insomnie, icter, agitatie, pierderi de sange pe nas sau gingii.
Hepatita virala de tip C se transmite atunci cand sangele unei persoane infectate cu acest
virus vine in contact cu o alta persoana. Acest lucru este posibil in urmatoarele cazuri: la
primirea transfuziei si a organelor, tatuarea corpului, vaccinarea cu echipament
nesterilizat. Chiar si folosirea in comun a periutei de dinti, a aparatului de barbierit, a
pensetei si a trusei de manichiura poate conduce la infectarea cu virusul hepatiei C. Este
putin probabil ca acest virus sa fie transmis pe cale sexuala. Daca mama a fost infectata
cu virusul hepatitei C in timpul sarcinii exista riscul ca bebelusul sa fie infectat la nastere.
Riscul infectarii copilui este mult mai ridicat atunci cand mama infectata cu hepatita C
are si SIDA. Hepatita C nu se transmite prin folosirea in comun a veselei, a piscinelor si a
toaletelor. Acest tip de hepatita este cronica (perioada de incubatie este cuprinsa intre 10-
15 ani) si acuta (simptomele apar dupa 8-12 saptamani de la infectare). Unele simptome
precum greata, oboseala, pierderea apetitului, culoarea inchisa a uriniei, ingalbenirea
pielii si dureri in zona ficatului, sunt similare cu ale celorlalte forme de hepatita. Pe langa
aceste simptome mai apare si depresia, o durere continua a incheieturilor si a muschilor.
In acest caz reinfectia este posibila si chiar contaminarea cu alti virusi de tip A sau B.
Infectiile mixte conduc la imbolnavirea rapida a ficatului.
Arginina : 0-0-1
Liver Aid : 0-0-1
Culevit : 0-0-1
Noni : 1-0-1
Zen Thonic : 2-2-2
*Pure Yucca :1-1-1
Full Spectrum: 1-1-0
Bee Power Royal Jelly : 1-1-0
Oregano Oil : 1-1-1 cate 4 picaturi (aprox. 0,17 ml) dizolvate intr-o cantitate mica de apa
*BioHarmonex : 2 sedinte / zi
Amino 2000 : 0-0-1
Exista cateva lucruri care pot imbunatati starea sanatatii dvs. si va pot ajuta sa invingeti
hepatita C:
- mentinerea unei diete sanatoase, fara produse care incarca ficatul, cum este ciocolata
- reducerea drastica a folosirii alcoolui si a tutunului
- odihna foarte multa
- practicarea exercitiilor fizice cu regularitate (mersul pe jos sau inotul)
- preventiv se recomanda sa mancati multa sfecla rosie si sfecla de zahar; aceste plante
contin betanina care favorizeaza intre altele functia de dezintoxicare si de degresare, a
colinei
-este indicat graul incoltit, 100 g trecut prin masina de tocat, amestecat cu 25 g miere si
25 ml ulei de masline pentru hepatici .
-cura de afine este un bun tonic hepatic, se consuma zilnic 300-500 g fructe proaspete sau
100 g fructe uscate; -sulfina stimuleaza regenerarea celulelor hepatice - se face infuzie
din o lingura de flori la o ceasca de apa, se beau 1-2 cesti/zi;
-se recomanda a se consuma 1-2 cani pe zi de ceai de sunatoare, 10g la 250 ml de apa;
-gutuile se consuma la micul dejun, chiar sub forma de salate, cu mere, morcov si miere.
Pentru hepatita cronica:
-cartoful (foarte sanatos) se mananca crud sau sub forma de suc, cate un pahar de 4
ori/zi;
-coacazele albe si rosii sunt un bun descongestionant hepatic, consumate sub forma de
suc simplu sau diluat cu apa;
Hepatitele virale reprezintă probabil cel mai comun tip de infectie virală din lume.
Cercetările asupra etiologiei acestor boli au dat rezultate remarcabile în ultimii 25 ani.
Astfel, sunt identificate si bine caracterizate o serie de virusuri hepatotrope: virusurile
hepatitelor A, B, C, D, si E. În ultimii doi ani au mai fost descrise două virusuri cu
tropism hepatic la om: virusurile hepatitei F si G.
Virusul hepatitei A(HAV) a fost descoperit în anul 1972. Este un picornavirus (apartine
genului Enterovirus) si se prezintă sub forma unei particule sferice de 27 nm care contine
ARN. Viremia este de foarte scurtă durată si, de aceea, determinarea HAV în sânge este
lipsită de importantă.
Hepatita virală A este în general o boală usoară, fără modificări extrahepatice, anicterică
în 90 la sută din cazuri si asimptomatică. Are o perioadă de incubatie de 15-45 de zile si
survine în mod acut. Calea de transmitere este fecal-orală (parenterală doar exceptional):
prin contact direct sau prin alimente si apă. După o scurtă perioadă de incubatie, virusul
este excretat în fecale, fazele preicterică si icterică apărând la aproximativ două
săptămâni. Încă de la debutul acestor faze apar de regulă si IgM anti-HAV si cresc
transaminazele. Nivele crescute ale IgM anti-HAV sunt prezente doar în faza acută si
dispar în aproximativ 10 săptămâni. Din acest moment apar IgG anti-HAV care conferă
protectie. %n practică se dozează doar IgG. Din punct de vedere evolutiv este notabilă
absenta portajului cronic. Mortalitatea este de 0.1-0.2 la sută (forme fulminante).
Receptivitatea la boală este generală. Profilaxia se realizează prin izolarea bolnavilor si
controlul contactilor, educatie sanitară, protectia apei si alimentelor, controlul igienico-
sanitar. Există si profilaxia specifică, în cazuri individuale, cu gamaglobulină.
Virusul hepatitei B (HBV)
ayw1 -- q
ayw2 -- x
ayw3 -- f
ayw4 -- t
ayr -- j
adw2 -- n
adw4 -- g
adr
adwy
adyr
Cea mai eficientă modalitate de prevenire este vaccinarea activă, actualmente cu antigen
HBs recombinat. Se urmăreste protejarea în masă fată de infectia HBV, în special a
copiilor si grupelor expuse la risc crescut de contaminare. Prin acest vaccin, de regulă se
conferă o imunitate de circa 5 ani.
Virusul hepatitei virale C (HCV) este denumit si virusul hepatitei non A-B, like-B sau
virusul posttransfuzional. Apartine familiei Flaviviridae si se prezintă sub forma unei
particule cu diametrul de 50-60 nm care contine o anvelopă lipidică cu proteine
transmembranare si ARN monocatenar.
Majoritatea subiectilor infectati cu HCV prezintă modificări clinice minime si doar câtiva
necesită spitalizare. Perioada de incubatie este de 3-150 zile (cel mai frecvent fiind de 8
săptămâni). Mai mult de 60% din cazurile infectate prezintă nivele usor crescute ale
transaminazelor pe o perioadă mai mare de un an, iar biopsia hepatică arată în majoritatea
cazurilor caracteristici de afectare hepatică, iar în 10 % din cazuri ciroză. O variatie
marcată într-o perioadă scurtă de timp a nivelului transaminazelor este o trăsătură a
hepatitei C. Debutul formei acute este nespecific si la 25% din cazuri este urmat de icter.
Boala nu poate fi diferentiată de hepatita B doar prin examen clinic.
Seroconversia este tardivă, prezenta anticorpilor fiind caracteristică mai ales perioadei de
convalescentă si hepatitei cronice. Doar în 55% din cazuri anticorpii apar în prima lună.
15% din cazurile de hepatită C sunt seronegative. De asemenea, există reactii fals
pozitive obtinute prin utilizarea truselor ELISA anti-HCV. Cea mai sigură metodă de
diagnostic este determinarea ARN viral din plasmă prin PCR (polymerase chain
reaction) la subiectii pozitivi în urma unui test ELISA. In prezent sângele donatorilor este
testat prin ELISA pentru HBV, HCV si HIV.
Virusul hepatitei D(HDV) a fost descoperit în 1976 si se mai numeste si agentul delta.
Este un virus hepatotropic defectiv, întrucât replicarea si infectivitatea sa se realizează
doar în prezenta HBV de care depinde sinteza anvelopei externe. Calea de transmitere
este cea parenterală.
Infectia cu HDV este acută sau cronică. Există două forme de infectie acută: -coinfectia
cu HBV; Ea se poate asocia cu cazuri de hepatită fulminantă. Este sugerată doar de
serologie (aparitia anticorpilor anti-HDV).
- suprainfectia cu HDV a unor cazuri de hepatită B cronică; în 80-90% din cazuri se trece
la cronicizarea infectiei, cu persistenta HDV în ficat. Clasic, se descrie situatia unui
purtător cronic de HBV, cu nivele normale ale transaminazelor. Apoi are loc cresterea
persistentă a acestor enzime cu aparitia anticorpilor anti-HDV care persistă la un titru
ridicat o perioadă lungă de timp. Infectia cronică are un prognostic prost pentru bolnav.
70-80% din aceste forme evoluează spre ciroză (15% în mai putin de doi ani). In
practică, serologia determină doar IgM anti-HDV. Evolutia favorabilă este dată de
scăderea rapidă a titrului de anticorpi. De asemenea, se mai pot determina (mai greu si nu
curent) antigenul HDV si ARN viral, utile în cazurile de cronicizare.
Hepatita F(hepatita non-A-E) a fost raportată recent ca si apărând în cazuri izolate din
Europa de Vest, S.U.A. si India. HVF a fost izolat din fecalele subiectilor infectati, unde
apare sub formă de particule cu dimensiuni de 27-37 nm care contin o moleculă de ADN
dublucatenar de aproximativ 20 kb. Acest virus diferă substantial de HAV si HEV,
ambele alcătuite din câte o moleculă de ARN monocatenar de 7.5 kb. Nu există teste
serologice pentru diagnosticul hepatitei F, dar el poate fi pus în urma examinării prin
microscopie electronică a scaunului pacientilor. Sunt suspecte de a prezenta infectia acele
cazuri de hepatită a căror etiologie nu poate fi determinată în urma testării pentru celelalte
virusuri.
Acest virus a fost descoperit în acest an si mai este frecvent denumit virusul GB
(initialele numelui unui chirurg cu hepatită acută al cărui a servit de fapt la primele
experimente, în 1967, care au permis descoperirea după mult timp a HGV). HGV
apartine familiei Flaviviridae si are un genom reprezentat de o moleculă de ARN
monocatenar de aproximativ 9.5 kb.
Datele epidemiologice evidentiază:
calea de transmitere este parenterală;
frecvent se asociază cu infectia cu HCV;
prevalenta în rândul donatorilor sănătosi este superioară celei a HCV;
marea majoritate a purtătorilor sunt asimptomatici;
este frecvent întâlnit printre toxicomani, cei care au primit transfuzii (hemofilici,
bolnavi din serviciile de hemodializă cronică);
rar, poate determina hepatită fulminantă;
Diagnosticul infectiei este deocamdată, doar molecular, prin evidentierea ARN viral în
urma PCR. Se încearcă si obtinerea de truse de diagnostic imunoenzimatic.
Boala hepatica: Acest termen se aplica mai multor boli si disfunctii care afecteaza
ficatul, facandu-l sa functioneze neadecvat sau sa inceteze de a functiona.
Ciroza: Ciroza hepatica este caracterizata prin cicatrizarea permanenta a ficatului cauzata
de inflamatia hepatica cronica. Ciroza este de asemenea cauza principala a cancerului
hepatic primar.
Fibroza: Fibroza apare atunci cand celulele hepatice sanatoase sunt afectate de virusul
hepatitei B fiind inlocuite usor pana la moderat de tesut conjunctiv cicatricial, denumit
tesut fibros. Ficatul este capabil inca sa-si indeplineasca toate functiile normale, iar
pacientii pot prezenta putine simptome sau chiar deloc.
Ficat: Ficatul este cel mai mare organ si totodata unul dintre cele mai importante organe
din corp. Ficatul depoziteaza grasimi, zaharuri, vitamine si alte substante nutritive
necesare corpului nostru. De asemena, ficatul ajuta corpul sa elimine toxinele si infectiile.
Fluide corporale: Fluide care pot fi transmise de la o persoana la alta prin intermediul
contactului sexual, sau prin folosirea in comun a acelor de seringa sau a obiectelor
personale. Fluidele corporale includ sperma, secretiile vaginale si saliva.
Hepatita acuta B: 90% dintre persoanele infectate cu virusul hepatitei B prezinta infectii
acute. Majoritatea se vindeca spontan fara probleme de sanatate legate de aceasta infectie
pe termen lung.1
Hepatita B: Hepatita B este cauzata de virusul hepatitei B, fiind una dintre cele mai
raspandite infectii din lume. Bola se transmite de la o persoana infectata la una sanatoasa
prin intermediul sangelui si al fluidelor corporale.
Hepatita G: Se cunosc foarte putine lucruri despre virusul hepatitei G, inclusiv daca este
sau nu cauza bolii. El se poate transmite prin transfuzii cu sange contaminat.
Incarcatura virala: incarcatura virala este data de cantitatea de virus prezenta in sange.
O cantitate mai mica de virus reprezinta un risc mai mic de imbolnavire grava a ficatului.
Sistemul imunitar: Sistemul imunitar este prezent peste tot in corp, in celule si organe.
Sistemul imunitar este sistemul de aparare al organismului, prin care lupta impotriva
infectiilor.
Toxine: Acestea sunt substante otravitoare produse de organism. Toxinele pot cauza boli.
Vaccinul pentru hepatita B: Exista vaccinuri pentru prevenirea hepatitei B. Ele nu sunt
intotdeauna disponibile in toate tarile lumii. Vaccinul nu poate proteja persoanele deja
infectate cu virusul hepatitei B.
Virus:Un virus este un agent patogen de dimensiuni prea mici pentru a putea fi observat
cu ochiul liber. El se replica sau se multiplica in interiorul celulelor corpului. Aceasta
multiplicare cauzeaza boli.