Neo-retorica

( din: “Iniţiere în semiotica generală” – Jean-Marie Klinkenbgerg )

Retorica clasică – scurtă privire istorică

Retorica s-a născut în lumea elenă a sec.V î.e.n. La început a fost o artă exclusiv judiciară.
Conflictele aveau să fie rezolvate de acum înainte în faţa unei instanţe recunoscute de către toată
lumea, nu numai de către persoanele implicate.

Retorica deci era o practică judiciară, un proces mediator între elementele conflictului; în curând,
alte două dimensiuni o vor completa: dimensiunea filosofică şi cea literară.

Obiectul acestei discipline este discursul.

Discursul şi imaginea trebuie să:

Intereseze – DOCERE

Seducă – DELECTARE

Convingă - MOVERE

Etapele discursului
Retorica clasică distingea 4 ( sau 5 etape ) în producerea unui discurs.

1. INVENTIO ( atenţie, cuvântul nu se traduce prin „invenţie”, el semnifică mai degrabă

descoperire, găsire )

- Stadiul căutării argumentelor sau probelor, adică: definiţii, căutarea antecedentului şi

secventului, a termenului opus etc

2. DISPOSITIO

- Ordonarea argumentelor unele faţă de celelalte, în funcţie de reguli diferite:

1
  reguli logice ( particularul înaintea generalului sau invers )

 reguli psihologice. Ex: când un elev se duce acasă cu notele, cum o să le arate
părinţilor? Va începe cu nota cea mai mică pt a termina cu cele mari, sau
invers?

 Reguli sociologice

3. ELOCUTIO

- Stadiul în care se găseşte forma argumentelor: ce cuvinte vor fi alese? Ce stil va fi

adoptat?

- Elocutio asumă studierea stilurilor şi a conotaţiilor, a figurilor de stil

- Constă în alegerea între mai mulţi semnificanţi posibili.

Ex: ca să semnalăm că interlocutorul nostru nu gândeşte prea repede, am putea

spune: „ Fie, mai explic o dată...”, dar şi: „Ai mintea astupată, sau ce?”. Evident că
efectul pragmatic al celor două formulări va fi diferit.

4. ACTIO

- Producerea concretă a discursului în faţa destinatarului său: vocea, gestica, fizionomia

vor contribui la eficacitatea mesajului oral

Teoriile clasice identificau şi o a cincea subdiviziune a retoricii, anterioară cronologic lui actio:

5. MEMORIA

- Memoria era fundamentală, tehnicile mnemotehnice s-au perfecţionat şi nu şi-au

pierdut legimitatea până la descoperirea tiparului

EXEMPLU: ETAPELE DISCURSULUI

2
Ca dovadă că aceste etape pot fi aplicate cu uşurinţă unor producţii contemporane, voi da drept
exemplu conceperea unei campanii publicitare, care constituie un discurs în sens retoric.

Campanie publicitară pt produse congelate

INVENTIO: ce argumente voi selecta pt promovarea produsului? Pot să insist asupra comodităţii
şi rapidităţii preparării, dar şi asupra gustului produsului.

DISPOSITIO: voi arăta sau voi numi întâi produsul şi îi voi prezenta calităţile după aceea? Sau
voi arăta mai întâi anumite efecte ale produsului – încântarea consumatorului, de exemplu –
pentru a numi abia apoi produsul responsabil de aceste efecte?

ELOCUTIO: ce cuvinte s-ar potrivi mai bine pt a da formă acestor argumente? Mă voi folosi de
un discurs tehnic, sau, dimpotrivă, mă voi folosi de termeni uzuali în menaj? Şi care vor fi
sunetele, imaginile care vor însoţi cuvintele?

ACTIO: în ce interval orar de audienţă s-ar putea înscrie cel mai bine secvenţa?

Genurile discursului
( valabile atât pentru retorica tradiţională, cât şi pentru neo-retorică )

Tip de Act social Criteriu de Tehnică Temporalitate

discurs pertinenţă discursivă

Judiciar Acuzare, apărare Verosimilul Entimema Trecut

Deliberativ Acţiune Utilitatea Exemplul Viitor

Epidictic Elogiu, critică Frumosul Amplificarea Prezent

1. DISCURSUL JUDICIAR

- Vizează actele de acuzare şi de apărare.

- Criteriul său este verosimilul. Exemple:

a) e verosimil că X a comis această crimă, a fost văzut în apropierea cadavrului, iar

sângele victimei a fost găsit pe pantalonii săi

3
 b) nu e verosimil să fi copiat la examen, pe motiv că nu am fost prezent

- Se raportează la acte din trecut, acuzarea şi apărarea nu ar avea sens decât în raport cu
fapte a căror existenţă trebuie stabilită

- Mencanismul principal al acestui tip de discurs este entimema ( termenul care

desemnează un silogism incomplet ), adică proba raţională este stabilită printr-un
raţionament de tip silogistic. Ex: cel care a comis actul y este cel care era interesat de
actul y; dar şi x are acest interes; deci x a comis y

 x a comis y

- Exemplu: rechizitoriul, pledoaria

2. DISCURSUL DELIBERATIV

- Îndeamnă la acţiune

- Criteriul său este utilitatea ( acţionăm în funcţie de un anumit interes )

- El se raportează la viitor şi are drept mecanism exemplul ( nu putem fi determinaţi să

acţionăm decât dacă ne reprezentăm manifestările particulare ale utilităţii )

- Exemplu: discursul politic

3. DISCURSUL EPIDICTIC

- Urmăreşte elogiul sau critica

- Criteriul său este frumosul

- El se raportează la prezent şi are drept mecanism principal amplificarea

- Exemplu: oraţia funebră

4
 Renaşterea retoricii

( începutul anilor `60 ai secolului XX )

Retorica nu a fost abandonată de-a lungul istoriei. În funcţie de epoci, a cunoscut statute
diferite. A oscilat constant între o concepţie socială şi o concepţie formalistă. A renăscut
spectaculos în secolul XX. Este focalizată pe mecanismele discursului social ( argumentarea prin
legătura cauzală, mijloc/scop etc ) şi îşi are geneza în filosofia dreptului şi spaţiul de manifestare
în propaganda politică, publicitate, controversa juridică.

Sub regimurile democratice retorica se manifestă ca artă a argumentaţiei.

Această nouă retorică poartă amprenta celor două orientări de mai sus ( socială şi
formalistă ), există deci două neo-retorici ( le-am putea numi retorica argumentării şi retorica
figurilor ). Opoziţia între aceste două neo-retorici poate fi considerată din trei puncte de vedere:
după obiectele de care se ocupă, după conceptele centrale şi după statutul lor epistemologic.
( vezi tabel de mai jos )

Asemănări:

- Ambele retorici sunt discipline care studiază discursul.

- Ca discipline pragmatice, ambele au ca principiu fundamental pe cel al cooperării

( P. Grice ) şi al raţionalităţii ( A. Kasher )

- Ambele au plasat în centrul preocupărilor lor tehnici de mediere

- Ambele se bazează pe existenţa varietăţilor semiotice şi îşi extrag eficacitatea din

corelaţiile existente între repartizarea acestor varietăţi şi diferite stratificări sociale

- Cele două neo-retorici se opun retoricii antice în acelaşi mod în care se opun ştiinţa şi
tehnica. Noile retorici analizează a posteriori faptele de limbă degajând reguli
fundamentale de generare.

5
 Tabelul deosebirilor
Prima retorică
Obiecte de care se ocupă - se ocupă cu studiul
mecanismelor discursului
social general şi eficacitatea sa
practică. Această retorică
intenţiona să ocupe locul lăsat
liber de logică, aceasta din
urmă formalizându-se atât de
pronunţat încât risca să piardă
orice contact cu realitatea
practică.
Domenii de aplicabilitate: în
special propaganda politică
sau comercială, controversa
juridică sau discuţia filosofică.
Concepte centrale scheme sau procese generale
ale argumentaţiei.
Statut epistemologic se ocupă de obiectele comune;
ia în calcul numai ce este
identic şi respinge în afara
câmpului de interes ceea ce
este excepţional.
6
A doua retorică
-s-a dezvoltat datorită
lingviştilor stimulaţi de
cercetarea structurilor
lingvistice specifice literaturii.
Această cercetare a dat naştere
unei discipline numită
„poetică”.
- s-a consacrat studiului lui
elocutio
figurile, mai ales figurile
semantice
se ocupă mai întâi de ceea ce
se manifestă ca excepţional;
respinge faptul banal
7