Professional Documents
Culture Documents
Vocabularul
1. Vocabularul / lexicul limbii române
> reprezintă totalitatea cuvintelor care au existat şi care există în limba română (cca 120 000);
b) masa vocabularului.
• Vocabularul fundamental
Cuprinde cca 1500 de cuvinte având următoarele caracteristici: sunt cele mai importante,
înţelese de toţi vorbitorii unei limbi;
Au vechime şi durabilitate;
Exemple:
•părţi ale corpului omenesc •grade de rudenie •animale, păsări, insecte cunoscute • flori,
arbori, fructe •alimente, băuturi de strictă necesitate •fenomene ale naturii • însuşiri •culori
•diviziuni ale timpului (părţi ale zilei, zilele săptămânii, lunile anului, anotimpurile ş.a.) •
corpuri cereşti.
Cuprinde:
1
2. Cuvântul
> se caracterizează prin formă (sunete/litere) şi prin sens (are unul sau mai multe sensuri).
• Felul cuvintelor:
simple —> au structură unitară (an, aur, barcă, mare, scrie, azi, vai!, ori, prin ş.a.);
compuse —> alcătuite din două sau mai multe elemente componente (bunăvoinţă, a
binecuvânta, binevoitor, fiecare, douăzeci, după-amiază, de la, ca să, tic-tac! ş.a.).
• Sensul/semnificaţia cuvântului
I. Sensul propriu
Caracteristici:
a) sensul propriu de bază: sensul cuvântului în sine care apare în orice context s-ar afla
{picior, parte a corpului omenesc);
b) sensul propriu secundar, sensul rezultat dintr-o asemănare; depinde strict de context
(piciorul podului: stâlp care susţine podul).
Caracteristici:
Folosit cu valoare expresivă, în scopul formării unei imagini poetice. Exemplu: „Pe-un
picior de plai." (Balada Mioriţă)
3. Câmpul lexical
2
Este alcătuit din cuvinte care aparţin aceleiaşi părţi de vorbire (numai substantive, numai
verbe, numai adjective etc);
Exemplu: domeniul: grade de rudenie: mamă, tată, tătic, soră, frate, bunică, bunic,
străbunică, mătuşă, tanti, văr, verişoară ş.a.
• Derivarea
Exemplu: bun - străbun - bunătate sau de la rădăcina cuvântului de bază - partea comună a
tuturor cuvintelor derivate obţinute Exemplu: şcolar, preşcolar:
• prefixe - sunete sau grupuri de sunete adăugate înaintea rădăcinii, pentru a forma un cuvânt
nou. Exemple:
3
7• Compunerea
Este formarea de cuvinte noi prin unirea (contopirea), alăturarea sau abrevierea unor
termeni diferiţi. Termenii cuvântului compus îşi pierd sensul pe care îl au când sunt
independenţi. Exemple: binevoitor, bloc-tum, de la, untdelemn, floarea- soarelui,
macrocosmos, francofonie, plafar, ONU, TAROM ş.a.
Exemple:
Atenţie! Nu se pune punct după: abrevierile din matematică, fizică, chimie (m, Km, Ag, W, O
ş.a.); punctele cardinale (N, SV ş.a.).
Elemente de compunere care se aşază înaintea rădăcinii pentru a forma cuvinte noi;
4
• Sufixoidele (falsele sufixe)
Elemente de compunere care se aşază după rădăcină sau după un prefixoid, pentru a forma
un cuvânt nou;
Procedeu de formare a cuvintelor prin trecerea de la o parte de vorbire la altă parte de vorbire.
Exemple:
5
k) verbe la participiu —> prepoziţii: • E premiat datorită muncii. • A reuşit mulţumită
sprijinului acordat.
Exemple: frumos (adj.), (un)frumos (s.), (cântă) frumos (adv.), frumuşel, frumuseţe,
înfrumuseţa, preafrumos, Tărgu-Frumos.
6. Sinonimele
Exemple: substantive (soartă = destin), pronume (el = dânsul), numerale (primul = întâiul),
adjective (uman = omenesc); adverbe (astfel = aşa), prepoziţii (ca = precum), conjuncţii
(fiindcă = deoarece; ori = sau); interjecţii (of! = vai!).
Sinonimia se poate stabili între: un cuvânt şi o expresie; două expresii (a fugit = a luat-o la
sănătoasa; e foc şi pară = îi tună şi îi fulgeră).
• felul sinonimelor:
6
În funcţie de numărul de sensuri suprapuse:
• Seria sinonimică
7. Antonimele
Sunt cuvinte cu forme diferite şi cu sensuri opuse. Exemple: substantive (zi-noapte, curaj-
frică, hărnicie-lene), verbe (a intra-a ieşi, a plânge-a râde, a urca-a coborî), adjective (bun-
rău, altruist-egoist); adverbe (aici-acolo; sus-jos, înainte-înapoi).
Se pot forma antonime prin derivate cu prefixele: ne-, in-, des-, dez-, i-. Exemple: atent-
neatent, credincios-necredincios; uman-inuman, just-injust; a acoperi-a descoperi, a prinde-
a desprinde; a robi-a dezrobi; raţional-iraţional, responsabil -iresponsabil.
8. Omonimele
• Tipuri de omonime
Exemple: leu (animal) - lei; leu (unitate monetară) - lei; lac (apă stătătoare) — lacuri; lac
(substanţă lucioasă) - lacuri;
7
Exemple: corn cornuri; corn - coarne; colţ - colţi; colţ - colţuri;
c) omonime lexico-gramaticale
Exemple: cer (subst.) - cer (verb); car (subst.) - car (verb. pers. I - sg.).
9. Cuvinte polisemantice
> Sensurile unui cuvânt polisemantic sunt mai mult sau mai puţin apropiate, deosebindu-se
astfel de sensurile omonimelor, care nu au nicio legătură între ele.
10. Paronimele
>se deosebesc prin unul-două sunete sau prin poziţionarea diferită a unui sunet;
11. Pleonasmul
12. Neologismele
>Sunt cuvinte noi, împrumutate din alte limbi sau create în interiorul limbii prin derivare sau
compunere, având obligatoriu un component neologic;
8
Exemple: autor, buldozer, celest, dinam, alice, inerent, lexicolog, locaţie, muzeu, (a) nara,
omniprezent, politolog, retardat, silenţios, televizor, umor, vast, xenofobie.
13. Arhaismele
• Tipuri de arhaisme:
lexicale (cuvinte vechi): armaş, ban, clucer, feudă, para, pârcălab, pre, spătar ş.a.;
morfologice (forme morfologice vechi): greşale {greşeli), (drumul) Vienii, Adormirea Maicei
Domnului; ţărei ş.a.;
14. Regionalismele
• Tipuri de regionalisme:
15. Argoul
9
Termenii argotici au o existenţă scurtă;
Exemple: mititica, părnaie (închisoare), şmenar, diriga, proful, şase!, şpagă ş.a.
16. Jargonul
Este limbajul unor persoane culte, care vor să se distingă printr-o exprimare care produce
impresie prin introducerea în enunţuri a unor cuvinte din alte limbi.
Exemple: „Iartă-mă ma şer!"; ,,E OK!"; Am spus adevărul, parol!; Ciao Maria!; Mersi,
dragă!; Bonsoar!
II. FONETICA
1. Sunetul
>Este cea mai mică unitate sonoră a limbii, produsă de vibraţiile aerului expirat prin
articulaţie; sunetele se aud.
2. Vocala
>Este sunetul care se poate pronunţa singur; S poate forma silabă; sunt şapte vocale: a, ă, e, i,
o, u, î (â).
3.Consoana
>Este sunetul care nu se poate pronunţa singur. Se pronunţă numai însoţit de un alt sunet.
Exemple: b (bâ, be), d (dâ, de),/(fâ, fe, ef), g (gâ) ş.a. Nu poate forma silabă, decât cu ajutorul
unei vocale. Exemple: na-re, soa-re.
4. Semivocala
5.Diftongul
10
>Este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi o semivocală, care se pronunţă în aceeaşi
silabă;
• Felul diftongilor:
6.Triftongul
>Este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi două semivocale, pronunţate/scrise în aceeaşi
silabă.
7. Hiatul
Atenţie! A nu se confunda vocalele în hiat cu diftongul, numai pentru că literele cafe transcriu
vocalele sunt alăturate! în caz de nesiguranţă, se desparte cuvântul în silabe şi se observă
trecerea vocalelor în silabe diferite.
e - e (a-le-e, i-de-e);
o - o (al-co-ol, co-op-ta);
u - e (du-el, du-et);
8. Silaba
>Este alcătuită dintr-o vocală sau un grup de sunete care cuprinde obligatoriu o vocală şi care
se pronunţă printr-o singură deschidere a gurii (un singur efort expirator). Exemple: A-u-rel,
pă-lă-ri-e, vi-oa-ră ş.a.
11
• Cuvintele pot fi:
a) monosilabice - formate dintr-o singură silabă; Exemple: an, ac, bec, car, steag ş.a.;
b) plurisilabice/polisilabice - formate din mai multe silabe; Exemple: bo-boc, că-ru-ţă, dă-
ru-i-re ş.a.
• Grupurile de litere ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi notează fiecare o consoană, deci
respectă regula 1. Exemple: a-ce, ro-chi-e, u-re-che, ve-cin ş.a.
2) Două consoane între două vocale, la despărţirea în silabe, trec: prima la silaba dinainte şi a
doua la silaba următoare.
Exemple: ca-blu, a-cru, co-dru, a-flu, e-gre-tă, pe-hli-van, a-proa-pe, a-pri-li-e, a-tlas, co-
vrig ş.a.
3) Trei sau mai multe consoane între două vocale, la despărţirea în silabe, trec: prima la silaba
dinainte şi celelalte la silaba următoare. Exemple: as-tru, al-bas-tru, cas-tron, con-struc-tor
ş.a.
• La grupurile de consoane: Ipt, mpt, ncş, net, ndv, ret, erf, stm, despărţirea în silabe se face
după a doua consoană din grup.
10. Accentul
>în limba română, accentul este mobil. Exemple: ân, a-na-nâs, no-uă-spre-ze-ce, ve-ve-ri-ţă,
vic-to-ri-e.
III. Morfologia
Morfologia studiază: cuvântul ca unitate gramaticală (aparţinând părţilor de vorbire);
modificările formale ale cuvintelor, în funcţie de categoriile gramaticale: gen, număr, caz,
determinare (prin articulare), grad de comparaţie, persoană, diateză, mod, timp.
1. Substantivul
-este partea de vorbire flexibilă care denumeşte obiecte (fiinţe, lucruri, fenomene, însuşiri,
acţiuni, stări sufleteşti ş.a.);
• Felul substantivului:
• Numărul substantivului
Este o categorie gramaticală care exprimă ideea de cantitate (unul - mai multe).
• Desinenţa este sunetul sau grupul de sunete de la sfârşitul substantivului, prin care se indică
numărul acestuia. Exemple: elev - elevi; basma - basmale; cuier - cuiere ş.a.
13
• Substantivele colective au formă de singular şi sens de plural. Exemple: stol, ceată, grupă,
echipă ş.a.
- unele substantive colective se pot forma prin derivare cu sufixele: -inie, -iş, -et, -işte, -arie
(şcolărime, aluniş, brădet, porumbişte, rufărie, pepenărie).
- alimente: miere, unt, untdelemn ş.a.; materii: aur, argint, fier ş.a.;
- alimente - icre;
- bande; - cornuri.
Genul substantivului
Categorie gramaticală care marchează prin desinenţe ideea de animate (sex bărbătesc şi
femeiesc) şi de inanimate;
Cazurile substantivului
sunt cinci cazuri: nominativ (N), acuzativ (A),dativ (D), genitiv (G), vocativ (V);
14
Cuvinte cu rol de instrumente gramaticale care determină sau însoţesc substantivul în
declinare
• Articolul
• arată că obiectul denumit de • arată că obiectul denumit de substantiv este mai puţin
substantiv este cunoscut: cunoscut:
fem. pl -a fata masc. Pl. nişte nişte băieţi (fraţi) nişte fete
nişte blocuri (nume)
fem. pl -le fetele, fem.
neutru numele
neutru
3) Articolul posesiv-genitival
Ajută la:
Exemple: (caiet) al elevului; (carte) a elevei; (elevi) ai şcolii; (rochii) ale fetelor.
15
4) Articolul demonstrativ-adjectival
Ajută la:
Exemple: mărul cel roşu; mărului celui roşu; merelor celor roşii.
• Prepoziţiile
simple: cu, de, din, după, în, între, la, până, pe ş.a.
contra, deasupra, împotriva, împrejurul, înaintea, înapoia, de-a lungul, din pricina, în faţa, în
vederea ş.a.
Exemple: contra curentului, împotriva minciunii, înaintea clasei, în faţa soarelui ş.a.
16
A •complement direct •L-am întâlnit pe prietenul meu.
•nume predicativ
-de loc
•Dinu citeşte o carte de aventuri.
-de timp
•Dan a plecat în parc.
-de mod
•Meciul începe peste o oră.
-de cauză
•Ana citeşte cu plăcere.
-de scop
•El tremură de frică.
-de loc
•De ce nu stai locului?
-de cauză
•Am luat notă bună datorită sărguinţei.
•nume predicativ:
•Scorul a fost contrar previziunilor.
17
•complement circumstanţial •Ei vâslesc contra curentului.
- de scop
Explicaţie:
primul -i- (fiii) face parte din rădăcina cuvântului; al doilea -i- (fiii) este desinenţa care
marchează pluralul; al treilea -i (fiii) este articolul hotărât.
în acelaşi mod se explică scrierea substantivelor. copil —> copii —> copiii', geamgiu —>
geamgii —> geamgiii ş.a.
poezie —> pl. poezii —» pl. articulat cu art. hotărât poeziile; exerciţiu -» pl. exerciţii —» pl.
articulat cu art. hotărât exerciţiile;
poeziile —» primul -i—> face parte din rădăcină; -» al doilea -i- —» desinenţa pluralului; —>
-le —> articolul hotărât.
Exemplu: Cartea este a colegului, „ai ţării umeri dalbi. " (V. Alecsandri)
Explicaţia virgulei:
Exemplu:
în propoziţia: - Vino, Ioane, mai repede!, virgula este cerută de substantivul „Ioane" în cazul
vocativ.
18
Substantivizarea unor părţi de vorbire
Prin schimbarea valorii gramaticale a unor părţi de vorbire, se pot obţine substantive.
1) Substantive provenite din adjective (prin articulare sau în vocative, folosindu-se fără
termen regent).
Exemple: Frumoasa aceea este sora mea; Leneşul mai mult aleargă; Un întreprinzător nu
rămâne fără ocupaţie; Aceasta este fapta celui curajos; Frumoaso, unde te duci?
2) Substantive provenite din pronume (prin articulare cu articol hotărât sau nehotărât).
Exemple: Azi am luat un zece; Zecele de ieri a fost la fizică; Lipeşte unul din cei cinci.
participii articulate (Cât costă un tuns?; Tunsul costă... Cel tuns este fratele meu).
5) Substantive provenite din adverbe (prin articulare). Exemple: binele, răul (făcut); Mai
există şi un mâine!
băgare de seamă, aducere aminte, nebăgare de seamă, părere de bine, ţinere de minte,
tăiatul (tăierea) frunzelor la câini.
2. Pronumele
19
Este partea de vorbire flexibilă care ţine locul unui substantiv; are următoarele categorii
gramaticale: gen, număr, persoană, caz
.Exemple: tu, dumneata, îşi, se, fiecare, acesta, al meu, cine, oricine, însumi ş.a.
Pronumele personal
Indică diferitele persoane care participă la actul comunicării.
persoana (pers. I, care vorbeşte; pers. a Il-a, cu care se vorbeşte; pers. a IlI-a, despre care se
vorbeşte);
cazul:
• are forme accentuate la toate cazurile şi neaccentuate numai la cazurile: acuzativ şi dativ;
• la persoana a IlI-a, există sinonime ale pronumelor personale el, ea, ei, ele: dânsul, dânsa,
dânşii, dănsele.
•complement circumstanţial:
20
-de timp •Am sosit după voi, la cinci minute.
•complement circumstanţial:
Exprimă respectul faţă de anumite persoane; are forme numai la persoanele a Il-a şi a IlI-a;
are forme diferenţiate de gen, numai la persoana a IlI-a numărul singular.
- în limbajul solemn se utilizează formule reverenţioase, exprimând cel mai înalt respect.
Tata mi-a povestit despre cartea de la dumneavoastră, mi- - pronume personal, formă
neaccentuată, persoana I, nr. singular, cazul dativ, funcţia sintactică de complement indirect.
21
(de la) dumneavoastră - pronume personal de politeţe, persoana a Il-a, nr. singular, cazul
acuzativ, precedat de prepoziţia compusă de la, funcţia sintactică de atribut pronominal
prepoziţional.
Pronumele reflexiv
Exprimă identitatea dintre subiectul asupra căruia se exercită (direct sau indirect) acţiunea
verbului şi subiectul verbului. Exemplu: El îşi spală dinţii.
numai la cazurile acuzativ şi dativ, la persoana a IlI-a; > nu se deosebesc după număr şi gen.
•Pentru persoanele I şi a Il-a singular şi plural, foloseşte formele neaccentuate ale pronumelui
personal în acuzativ şi dativ.
•Funcţiile sintactice
s- -pronume reflexiv, persoana a IlI-a, nr. singular, cazul acuzativ, funcţia sintactică de
complement direct.
-şi - pronume reflexiv, persoana a IlI-a, nr. singular, cazul dativ, funcţia sintactică de atribut
pronominal.
persoana I:
22
un posesor - un obiect posedat: al meu, a mea;
mai mulţi posesori - mai multe obiecte posedate: ai noştri, ale noastre.
persoana a Il-a: al tău, a ta; ai tăi, ale tale; al vostru, a voastră; ai voştri, ale voastre.
persoana a IlI-a: al său, a sa, ai săi, ale sale, al lor, a lor, ai lor, ale lor.
Exemple în propoziţii:
e) complement circumstanţial:
23
c) nume predicativ • El este împotriva alor săi.
d) complement circumstanţial:
Fratele meu este harnic. El este asemenea alor noştri. iii -u - adjectiv pronominal posesiv, un
singur posesor şi un singur obiect posedat, se acordă în gen, număr şi caz cu
substantivul,.fratele" (masculin, singular, nominativ), funcţie sintactică de atribut adjectival,
fi / stmenea) alor noştri - pronume posesiv, mai mulţi posesori şi mai multe obiecte posedate,
nr. plural, genul masculin, cazul dativ cerut de prepoziţia asemenea care îl însoţeşte, precedat
de art. genitival alor, funcţia sintactică de nume predicativ.
24
•nume predicativ •Bunica a rămas aceeaşi.
•complement circumstanţial:
•complement circumstanţial:
25
pronume demonstrativ de diferenţiere, de depărtare; genul masculin, nr. plural, cazul acuzativ
precedat de prepoziţia simplă pentru; funcţia sintactică de nume predicativ.
•complement circumstanţial:
26
•complement circumstanţial de mod •Dan munceşte potrivit programului.
•complement circumstanţial:
-de loc •La poartă sunt doi meri' şi înaintea fiecăruia este
câte o bancă.2
-de timp
•Elena a ajuns la şcoală înaintea tuturor.
27
A •complement direct •Nu am pregătit nimic pentru serbare.
28
•complement indirect •La cine ai fost în vizită?
-de loc
-timp
-mod
Ce faci? Care cheie se potriveşte? ce - pronume interogativ, cazul acuzativ; funcţia sintactică
de
complement direct. care - adjectiv pronominal interogativ, genul feminin, numărul singular,
cazul nominativ, se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul „cheie"; funcţia sintactică de
atribut adjectival.
• Când determină un substantiv nearticulat înaintea căruia este plasat şi se acordă în gen,
număr şi caz cu acesta, pronumele relativ (care, ce, cât) devine adjectiv pronominal relativ.
Exemple:
29
Cazul Funcţia sintactică Exemple de propoziţii
care - adjectiv pronominal relativ, se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul „cheie"
(feminin, singular, nominativ), funcţia sintactică de atribut adjectival.
30
I N-A însumi însămi înşine însene
3. Numeralul
Este partea de vorbire flexibilă care exprimă un număr sau ordinea obiectelor prin numărare.
• Felul numeralelor:
31
•simplu: neprecedat sau precedat de articolul demonstrativ (întâi, al treilea, cea de-a treia);
•compus: neprecedat sau precedat de articolul demonstrativ (al treisprezecelea, cea de-a
unsprezecea);
Se construieşte cu: al, a, ai, ale (articole genitivale) + numeralul cardinal + particula -lea.
c)numeralul colectiv.
•Exprimă însoţirea, indicând numărul de obiecte din care este formată o colectivitate.
Atenţie! Numeralele cardinale, ordinale şi colective pot avea valoare substantivală şi valoare
adjectivală.
trei - numeral cardinal cu valoare substantivală, cazul nominativ, funcţia sintactică de subiect.
trei - numeral cardinal cu valoare adjectivală, se acordă în gen, număr şi caz, cu substantivul
„elevi" (masculin, plural, nominativ), funcţia sintactică de atribut adjectival. S Amândurora
le-am împărtăşit ideile mele. amândurora - numeral colectiv cu valoare substantivală, cazul
dativ, funcţia sintactică de complement indirect.
32
•determină un verb, un adjectiv sau un adverb;
Exemplu: Adrian a fost premiat de cinci ori. / inci ori - numeral adverbial, funcţia sintactică
de complement circumstanţial de mod.
Exemple: câte unul (una), câte doi (două), câte zece, unul câte unul, doi câte doi ş.a.
doi câte doi - numeral distributiv cu valoare adverbială, funcţia sintactică de complement
circumstanţial de mod.
g) numeralul multiplicativ:
•are structura unui derivat parasintetic cu formă asemănătoare unui participiu: îndoit —>
prefix în-, sufix -it.
4. Adjectivul
33
Este partea de vorbire flexibilă care exprimă însuşirea unui obiect.
•Felul adjectivelor:
•provenite din: verb la participiu (măr înfrunzit); verb la gerunziu (frunză tremurândă) -
gerunziu acordat; adverbe (asemenea copii); pronume (această fată, clasa noastră).
forme noi: bleumarin, roz, oliv ş.a. Aceeaşi terminaţie la m. şi f., sg. şi pl.
•gradul comparativ:
•gradul superlativ:
•relativ:
34
•absolut:
Exemple:
•însuşirile exprimate nu permit comparaţia: antic, complet, fundamental, imens, infinit, mort,
principal, sfârşit/ terminat ş.a.
•forme de comparaţie şi superlative moştenite din limba latină: anterior, extrem, inferior,
maxim, minim, posterior, superior, suprem ş.a.
determinat.
•prin derivare:
•prin compunere:
35
binevoitor, binemeritat, răufăcător ş.a.
Exemple:
•din adverbe: (efort) evident; (sentiment) firesc; (om) rău; (timp) probabil ş.a.
Locuţiunea adjectivală
5. Verbul
Este partea de vorbire flexibilă care arată acţiunea, starea sau existenţa.
• Verbele sunt:
a) predicative: când pot forma singure predicate, fiind la moduri personale: învăţ, să învăţ,
aş învăţa, învaţă!
36
• verbele copulative: care formează predicate nominale, cu nume predicative (pare cuminte,
este bun);
• verbele auxiliare-: care ajută la formarea unor moduri şi timpuri (am citit, voi fi, aş
cumpăra);
Verbele auxiliare:
Verbele copulative:
!!!!! a ajunge, a ieşi, a însemna, a se face, a părea, a rămâne (sunt verbe predicative, care
pot deveni copulative).
Conjugările verbului
Diateza
37
Indică raportul dintre acţiune, subiectul gramatica şi obiectul care suportă acţiunea.
Exemple:
Diateza:
pasivă: —> verbul a fi + participiul verbului conjugat: Tema este scrisă de elev.
reflexivă: —> pron. reflexiv în D sau Ac + verb la mod personal :El se gândeşte la problemă.
Exemplu: îmi închipui - verb predicativ, conjugarea a IV-a. diateza reflexivă cu pronumele
reflexiv în cazul dativ, modul indicativ, timpul prezent, persoana I, numărul singular, funcţia
sintactică de predicat verbal.
Modul
Este categoria gramaticală prin care se arată cum consideră vorbitorul acţiunea exprimată de
verb.
INDICATIV: Verbul exprimă o acţiune sigură (care se realizează): Dan pleacă în excursie.
Noi am cântat în cor. Tu vei expedia o scrisoare.
PREZUMTIVUL: Verbul redă un proces asupra căruia vorbitorul nu are o opinie clară:
38
INFINITIV: Verbul exprimă numele acţiunii: A citi este o mare desfătare. El poate cânta la
pian.
PARTICIPIU: Verbul exprimă o acţiune terminată, suferită de o fiinţă sau de un lucru:
Am văzut un căţel lovit de o bicicletă. Scrisoarea primită azi m-a bucurat.
SUPIN: Verbul exprimă: numele acţiunii, scopul unei alte acţiuni sau destinaţia unui obiect:
E uşor de criticat. Am venit la cules struguri. Am o maşină de scris.
Atenţie la ortografia unor verbe! creez (recreez, agreez), creezi, creează, creăm creaţi;
•Perfectul compus: Exprimă o acţiune trecută, terminată în momentul vorbirii; este alcătuit
din: formele specifice ale verbului auxiliar a fi: am, ai, a, aţi, au + participiul verbului de
conjugat.
•Perfectul simplu: Exprimă o acţiune trecută şi terminată în trecut (în limba literară); în limba
vorbită: (în regiunea Olteniei) exprimă o acţiune terminată de curând. Exemple: învăţai,
văzuşi, trecu, dormirăm, hotărărăţi, citiră.
•Mai mult ca perfectul: Exprimă o acţiune trecută, terminată înaintea altei acţiuni trecute.
•Viitorul: Are forme specifice pentru limba scrisă (cenzurată şi pentru limba vorbită.
Exemple: (pentru limba scrisă, cenzurată): voi învăţa, vo vedea, va cere, vom citi, veţi hotărî,
vor cânta;
•Viitorul anterior: Exprimă o acţiune viitoare, terminată înaintea altei acţiuni viitoare;
39
este alcătuit din: verbul auxiliar a fi la viitor + participiul verbului de conjugat.
Exemple: voi fi învăţat, vei fi văzut, va fi trecut, vom fi avut, veţi fi venit, vor fi coborât.
•Modul imperativ: Are numai persoana a Il-a; are forme afirmative şi negative.
•Persoanele verbului:
persoana a IlI-a - (despre care se vorbeşte în mesaj): (el, ea) crede, (ei, ele) cred.
•Numărul verbului:
40
complement direct (Nu pot aştepta.);
• însoţite de pronume reflexive care îndeplinesc, separat de verb, funcţie sintactică. Sunt:
Se verifică prin acceptarea pronumelui reflexiv, formă accentuată. Exemple: El şi-a rupt
haina (sa). El se laudă (pe sine).
• Alte exemple de verbe active pronominale, unde pronumele reflexive se analizează separat
de verbul lângă care se află:
Ea şi-a spălat ferestrele. Ele se înţeleg prin gesturi. El şi-a stricat stiloul. Aş vrea să-mi iau
un trening.
Exemplu: ,,să(-mi) iau" - verb predicativ, activ pronominal posesiv conjugarea I, diateza
activă, modul conjunctiv, timpul prezent, persoana I, numărul singular, funcţia sintactică de
predicat verbal.
•Verbele personale: A căror acţiune este făcută de o persoană; au toate cele trei persoane.
41
a) când exprimă fenomene ale naturii (a brumat, tună, plouă);
b) când referirea la o persoană se face prin complement indirect (îi tună şi îi fulgeră, îi arde
de...);
diateza pasivă (i-a fost scris să...; i-a fost dat să...
Ionel era întrebat cel mai des la lecţie, era întrebat - verb predicativ, conjugarea I, diateza
pasivă, modul indicativ, timpul imperfect, persoana a IlI-i singular, funcţia sintactică de
predicat verbal.
•Locuţiunea verbală: Este un grup unitar şi stabil de cuvinte sinonim cu un verb; poate fi
determinată de complemente, ca şi verbul; elementele care o compun aparţin unor clase
morfologice diferite; cel puţin unul din termenii care o compun este verb; multe au sensuri
figurate.
Exemple: a-şi aduce aminte (a-şi aminti); a da de veste (a vesti, a înştiinţa); a lua loc (a sta; a
şedea); a-l duce capul (a judeca; a gândi); a se da jos (a coborî); a se face bine (a se vindeca);
a se da de-a rostogolul (a se rostogoli); a o lua la fugă (a alerga) ş.a.
„a dat de veste" - locuţiune verbală alcătuită din verb (a dat), j conjugarea I, diateza activă,
modul indicativ, timpul perfect i compus, persoana I, numărul singular + prepoziţia „de"
+substantivul „veste" genul feminin, singular, nearticulat; funcţia sintactică de predicat
verbal.
6.Adverbul
Este partea de vorbire care exprimă o caracteristică a unei stări sau a unei însuşiri; determină
un verb sau o locuţiune verbală.
42
•Felul adverbului:
•după semnificaţie:
adverbe de loc: casă, acolo, aici, dincolo, dincoace, aproape, departe, afară, înăuntru ş.a.
adverbe de timp: azi, mâine, acum, atunci, ieri, ziua, noaptea, toamna, primăvara, joia,
vinerea ş.a.
adverbe de mod: aşa, astfel, altfel, clar, greu, uşor, vitejeşte, franţuzeşte, socialmente ş.a.
•Adverbe propriu-zise:
prin derivare cu sufixe: -eşte (frăţeşte, voiniceşte)-, -iş/âş (cruciş, pieziş, târâş); -mente
(realmente).
43
•comparativ:
•superlativ
relativ
•de inferioritate (cel mai puţin aproape, cel mai puţin bine);
absolut
exemple: Am fost/unde m-a trimis.Am plecat când am hotărât. A fost cum m-am aşteptat.
Exemple:
•de loc: (de) jur-împrejur, de unde până unde, din loc în loc, de o parte şi de alta, peste tot, la
dreapta ş.a.
•de timp: din zi în zi, când şi când, zi cu zi, de-a pururi, astă- vară, mâine-seară, după-
amiază ş.a.
•de mod: din nou, fără îndoială, pe din două, de asemene de voie de nevoie, de-a binelea, de
aceea, pentru aceea, p tăcute, pe încercate, dintr-odată, de zor ş.a.
44
Sunt urmate de conjuncţii subordonatoare (că, să); îndeplinesc funcţia sintactică de predicat
verbal.
Exemple: fireşte (că...); desigur (că...); sigur/cu siguranţă (că...); imposibil (să...), negreşit
(că...); de bună seamă (că...) ş.a.
■ complement circumstanţial de timp: Mâine vom pleca în excursie. Voi merge la tenis după-
amiază.
■ complement circumstanţial de mod: Cuvântul lui atârnă greu. II durea capul de-a binelea.
■ atribut adverbial: Casa de aici este a bunicilor mei. Excursia de astă-vară a fost de vis.
45
7. Prepoziţia
Este partea de vorbire neflexibilă care leagă complementul de verbul, adjectivul sau adverbul
determinat şi atributul de substantivul ori de substitutul acestuia.
• Felul propoziţiilor:
a)după formă:
simple: către, cu, de, din, după, fără, în, la, lângă, pe, pentru, peste, spre, sub ş.a.
prepoziţii care cer cazul acuzativ: cu, din, de, la, pe, despre, dinspre ş.a. (cele mai multe
prepoziţii)
prepoziţii care cer cazul genitiv: asupra, contra şi prepoziţii provenite din adverbe articulate:
înaintea, înapoia, deasupra, dedesubtul, înăuntrul, împrejurul ş.a.
•dativ numai când se află înaintea unui pronume personal, formă neaccentuată.
•dativ: asemenea, aidoma, contrar, conform, potrivit (provenite din adverbe); datorită,
mulţumită (provenite din participii); graţie (provenită din substantiv).
Exemple:
a) Locuţiuni prepoziţionale care cer cazul genitiv: în faţa, în jurul, în mijlocul, în spatele, de-
a lungul, în preajma, în apropierea, din pricina, din cauza ş.a.
Atenţie! Ca şi prepoziţiile, cer dativul în construcţia dativului posesiv (în juru-mi, în preajma-
ţi); cer acuzativul înaintea adjectivului pronominal posesiv (în jurul său, în preajma sa).
b)Locuţiuni prepoziţionale care cer cazul acuzativ: conform cu, în afară de, faţă de, în loc de,
împreună cu ş.a.
46
Atenţie! Prepoziţiile se analizează împreună cu partea secundară de propoziţie analizată. Nu
separat!
8. Conjuncţia
Este partea de vorbire neflexibilă care leagă:
a) în propoziţie: două părţi de propoziţie de acelaşi fel (subiecte, nume predicative, atribute,
complemente).
Exemple:
Exemple:
•Felul conjuncţiilor:
•după formă:
simple (şi, dar, iar, ci, că, să, dacă, deşi etc.);
a)conjuncţii coordonatoare, care leagă părţi de propoziţie sau propoziţii de acelaşi fel.
Acestea sunt:
copulative: şi, nici, iar (cu sensul de şi: Eu scriu iar/şi el citeşte/.);
b)conjuncţii subordonatoare, care leagă propoziţiile secundare de regente: că, să, dacă,
deşi, fiindcă, încăt ş.a.
47
•Locuţiunea conjuncţională: este un grup unitar de cuvinte cu valoare de conjuncţie:
a) coordonatoare:
b) subordonatoare: cu toate că, de vreme ce, fără să, măcar că, pentru ca, pentru ca să ş.a.
Am vrut1/ să-l ajut,2/ dar mi-a respins propunerea.7 dar - conjuncţie simplă, coordonatoare
adversativă.
9. Interjecţia
Este o parte de vorbire neflexibilă; se foloseşte exclamativ; exprimă: senzaţii, stări sufleteşti,
îndemnuri; reproduce sunete din natură (onomatopee).
•Felul interjecţiilor:
simple: a, ah, au, ei, hm, miau, tii, uf, vai, zău ş.a.
•Interjecţiile de adresare
• prin care:
- se atrage atenţia receptorului asupra unei situaţii (ia..., iată, hei, uite).
•Punctuaţia interjecţiei
•După interjecţie se pot folosi virgula sau punctul, în funcţie de intensitatea senzaţiei sau a
zgomotului.
Exemple: miorlau! tranc! beh! tic-tac! zdrang! chiţ-chiţ! ham-ham! groh-groh! cirip!
49