Terapia Maritală

Problemele maritale

Introducere
Prin terapia maritală noi încercăm să modificăm direcţia problematicelor familiale de la

un sens adversiv spre un sens pozitiv.Soţii vor trebui a se comporta de manieră pozitivă nu

numai pentru a evita o pedeapsă,o frustrare dar şi pentru a determina sentimente de plăcere

reciprocă (fiecare va trebui să dea şi să ofere în acelaşi timp).

Terapeutul va trebui să evalueze atribuţiile celor doi soţi,atât pentru fiecare în parte cât

şi pentru partenerul său (înţelegând prin aceasta o modificare a opiniilor soţilor despre cauzele

şi motivele comportamentului unuia faţă de celălalt).

Stabilind cauzele,care se evidenţiază,ale comportamentului,terapeutul trebuie să

imagineze o cale prin care fiecare soţ influenţează atât comportamentul său cât şi al

partenerului.Dacă acest lucru este bine exprimat,terapeutul poate decide spre ce anumea trebuie

să-şi focalizeze intervenţiile,pentru a ajuta să producă schimbarea şi restructurarea atribuţiilor

partenerilor,să-şi modifice prncipiile de gândire care au guvernat relaţia dintre ei şi care i-a dus

spre eşec.

Capitolul reprezintă o manieră de a vedea aplicarea terapiei marital-cognitiv-

behavioriste,într-o aplicare de scurtă durată,pentru problemele maritale şi într-un serviciu

ambulatoriu.

PREZENTAREA PROBLEMELOR
Cuplurile sau indivizii caută terapia maritală din variate motive: dispute, probleme sau

seturi de probleme pe care ei nu şi le pot rezolva,nefericire legată de viaţa sexuală, sau pur şi

simplu sensaţia unei vagi insatisfacţii,cu motive nespecifice privind relaţia dintre soţi (mulţi

considerând terapia ca o ultimă încercare înainte de separare).

Tot probleme maritale pot face pe soţ sau soţie să ceară doar o terapie individuală (în

cazul când celălalt soţ refuză a-l însoţi la terapie sau când nu realizează că problemele maritale

sunt determinate de dificultăţile pe care nu şi le pot rezolva singuri).

Problemele maritale pot fi implicate şi în cazul în care individul face terapie pentru

depresie sau anxietate sau pentru diferite probleme somatice.În aceste cazuri se va stabili dacă

terapia maritală este indicată sau posibilă.

CAUZELE TULBURĂRILOR RELAŢIILOR MARITALE(ÎN VIZIUNE BEHAVIORISTĂ)

Cuplurile care se află în dificultate au puţine relaţii plăcute,puţine

recompense,în schimb relaţiile lor se caracterizează prin inervare,blamare,
pedeapsă.Comportamentul în astfel de cupluri este negativ,cu reciprocitate(unul se
comportă negativ,celălalt răspunde la fel,creindu-se astfel o scară de escaladare a
relaţiilor în sens negativ).
Acest lucru este favorizat de faptul,că în astfel de situaţii un soţ(soţie) este mereu în

aşteptare de a fi criticat pentru că nu şi-a îndeplinit o anumită sarcină în casă.Dacă celălalt soţ

întreabă despre sarcină,chiar cu un ton neutru,celălalt aşteptând criticismul începe prin a-l

critica pe celălalt fie că a făcut ceva sau nu.Atunci,cercul vicios se închide,celălalt se va simţi

criticat şi deci îndreptăţit de a ataca din nou şi ciclul se poate repeta de nenumărate ori(un

adevărat lanţ sau cerc vicios).În acest fel,componentele dialogului se desfăşoară sub imperiul

unei permanente aşteptări negative ale celor doi soţi,cu o reciprocitate a comportamentelor

negative (escaladarea criticismului).

Cuplurile în criză sunt deosebit de reactive:evenimente pozitive sau negative au o influenţă

puternică asupra felului în care soţii simt sau evaluează relaţiile lor în timpul dat.

1
 Cuplurile în care nu există „criza”,sunt puţin influenţate de variaţiile de la un moment la

altul (partenerul,în acest caz nu se aşteaptă la critică din partea celuilalt şi din acest caz nu se va

mai produce un comportament ostil din partea sa),caz în care răspunsurile sunt directe,într-o

manieră neostilă,evitându-se astfel lanţul de răspunsuri reciproce negative(aşa cum arătam mai

sus).

Marea reactivitate a cuplurilor în criză măresc mai mult cantitatea de neînţelegiri şi de

proastă comunicare.Deşi soţii sunt mereu predispuşi a se considera atacaţi,ei de fapt încetează a

se mai asculta cu atenţie şi mai degrabă sunt gata a contraataca (percepând sau aşteptând să fie

criticaţi).

Relaţiile de criză sunt în realitate o inabilitate a cuplului de a-şi rezolva o situaţie

conflictuală (lucru care va duce la un şir de lupte nesfârşite şi de conflicte care vor pigmenta

istoria relaţiilor dintre ei).O astfel de lungă istorie de conflicte nerezolvate contribuie la acea

„aşteptare negativă” privind viitoarele relaţii,care vor fi intuite că vor fi doar negative,chiar

dacă unele dintre ele sunt puţin probabil să apară.  

Eroziunea reîntăririi.Atunci când soţii sunt lipsiţi de satisfacţii(care altădată erau
prezente în relaţiile lor,acest lucru va duce la o eroziune a reîntăririi pozitive,un comportament

plăcut nu-şi va păstra acest caracter pentru eternitate.Soţii pot eşua în aprecierea efortului făcut

de unul faţă de celălalt,sau partenerul are nevoi pentru care celălalt soţ nu este pregătit pentru a

putea ajuta.Acest lucru se poate datora şi faptului că cei doi soţi au încetat a mai face lucruri

plăcute,prin care obţinea sentimente calde din partea partenerului.Mai mult,toţi aceşti factori se

pot intrica între ei,formând paternuri distructive,cum ar fi:neglijenţa,criticismul,cearta,

aşteptarea negativă,credinţe deformate privin pe partener sau privind felul de relaţii dintre ei.

EVALUAREA-Stabilirea ţintelor problemelor

Terapia maritală începe cu 2-3 şedinţe de stabilire,în afara situaţiei că există o criză

acută.Scopul acestor şedinţe,de stabilire,este să hotărască dacă acest cuplu este apt de o terapie

maritală şi de a înţelege mai bine situaţia cuplului.

În acest stadiu se strâng informaţii,motiv pentru care se atrage atenţia cuplului că în

acest stadiu nu se pot aştepta la o ameliorare,terapia putând începe numai după ce terapeutul va

aduna suficiente date despre soţi şi despre problemele lor.Abia apoi se va lua o decizie şi se va

informa cuplul privind cursul terapiei şi dacă în mod real terapia maritală este indicată.

Stabilirea acestor şedinţe preliminare,în această manieră,aduce un beneficiu

important.Mai întâi ne ajută să reducem aşteptările nerealiste privind puterea terapiei în ceea ce

priveşte obţinerea de schimbări imediate şi mari.Pe de altă parte,dacă se obţin rezultate pozitive

mai devreme,cuplul poate lucra mai mult şi poate obţine rezultate şi mai bune.

I.Prima şedinţă
Prima şedinţă se va focaliza asupra importanţei relaţiilor ca şi a ariei acestor

probleme,pentru a permite terapeutului să înceapă a cunoaşte pe ambii parteneri şi relaţiile

dintre ei.

Pentru a da tonul terapiei şi a obţine cele mai bune informaţii există două arii generale

importante asupra cărora să ne focalizăm atenţia în prima şedinţă.

1.Inventarierea ariei problemelor care desbină cuplurile

După scurte răspunsuri date la întrebările cuplului,terapeutul se va focaliza

direct pe problemele cuplului (ex.:”care credeţi că sunt problemele voastre?)
Fiecare soţ va trebui să exprime complet şi cu siguranţă că va fi ascultat,fără a fi

întrerupt.Când un soţ întrerupe în mod repetat pe celălalt,acest lucru este semnificativ şi trebuie

notat,dar în acelaşi timp el trebuie stopat imediat (soţul impacientat va fi rugat gentil să accepte

până celălalt termină ce are de spus,şi i se va explica faptul că prin aceasta partenerul lui are

şansa de a-i explica complet poziţia lui.

2
 Întărirea blândă a respectului conversaţiei nu este vitală numai pentru succesul

şedinţei,dar deja acest lucru dovedeşte cuplului limitele obiective ale comportamentului,atunci

când ei nu se află în cadrul terapiei.

Este de asemenea importantă orice informaţie în legătură cu lungimea timpului de când

cuplul percepe problemele,ce paşi au făcut pentru a evita dificultăţile lor (sau ce alt tip de

terapie au mai făcut şi cu ce rezultate).Dacă au încercat un anumit tip de terapie şi au eşuat

deja,terapeutul nu va mai face aceleaşi intervenţii pentru a doua oară (nu numai din cauza

ineficienţei dar şi a uzării credibilităţii terapeutului).

Orice plângere,din partea unui partener de mariaj este necesar a fi comportamental

specificată (cuplurile o fac greu şi terapeutul trebuie să ajute să-şi clarifice formularea,ex.:”el

niciodată nu-mi dă atenţie”-este o formulare vagă,iar terapeutul trebuie să întrebe,”ce înţelegi

prin a fi atent cu tine?,ce exemple ai putea da de comportare a soţului care ar putea fi catalogat

ca fiind atent cu tine ?”.

În contextul prezentării problemelor,este important a întreba care dintre parteneri a avut

primul ideia de a propune terapia,cum simte fiecare soţ situaţia de a fi obiectul terapiei şi ce

scopuri şi rezultate crede fiecare că va obţine din această terapie.Dacă ambii sunt de acord cu

participarea,ei sunt apţi,iar terapeutul poate începe terapia,aşteptând o participare activă din

partea cuplului.Dacă unul dintre soţi este reluctant,aşteptările lor faţă de terapie şi dorinţa de

participare deplină trebuie stabilită şi numai apoi se trece la “masa rotundă” (a 3-a şedinţă),când

vine şi momentul privind luarea deciziei de oportunitate a terapiei.

2.Istoricul relaţiilor maritale

Terapeutul începe prin a face apel la parteneri de a se întoarce înapoi, privind

relaţiile lor de la început,cum v-aţi cunoscut,ce v-a atras unul faţă de altul,chiar puţin
despre nuntă şi alte lucruri de acest fel.Vor fi multe oportunităţi de a cuprinde aria
problemelor,pentru a putea ca terapeutul să se concentreze asupra relaţiilor
cuplului,dealungul istoriei lor.Nu se va discuta la început aria problemelor, acest lucru
fiind amânat pentru altădată.
După stabilirea parametrilor discuţiei,terapeutul trebuie să ajute partenerii să-şi
tranşeze istoricul relaţiilor lor,începând de la cum s-au întâlnit,perioada când îşi
făceau curte,ce i-a atras pe unul faţă de altul,diferite lucruri drăguţe trăite împreună şi
în ce mod au luat hotărârea de a se căsători..
În timp cuplul se va focaliza pe larg asupra aspectelor negative ale mariajului lor.Dar

aceasta este adesea reliefată cu speranţă şi adesea pe baza ei terapeutul redirecţionează atenţia

cuplului spre aspecte mai pozitive ale fiecărui partener şi a celor mai pozitive faze din istoria

relaţiilor lor.

Prima şedinţă este de asemenea locul în care trebuie să se răspundă la toate

problemele cuplului,legate de terapia maritală şi de a evalua aşteptările terapeutului de la ei.De

exemplu pentru a maximaliza valoarea terapiei terapeutul trebuie să ceară ca acest cuplu să

locuiască împreună în timpul programului psihoterapeutic şi ca niciunul dintre soţi să nu aibă

relaţii extraconjugale. Raţiunea este ca ei să se devoteze complet pentru terapie şi relaţiile

dintre ei,pentru a simţi cât de satisfăcătoare poate fi relaţia lor şi că numai în acest fel terapia va

fi cu folos maxim pentru ei.

Chestionarele sunt adesea de mare folos în procesul de stabilire,unele dintre ele putând

stabili repede aria de conflict şi aducând terapeutului informaţii normative privind problemele

cuplului,în comparaţie cu alte cupluri care cer terapie maritală.Soţii sunt doar solicitaţi să

completeze chestionarul şi apoi să-l înapoieze,chiar prin poştă,înaintea primei şedinţe,ajutând

astfel terapeutul să-şi direcţioneze eficient întrebările în cadrul terapiei.

3
 Pot fi folosite:scala diadică a lui Spanier,1976 care măsoară satisfacţiile

maritale,chestionarul ariilor schimbării a lui Weiss,1973,inventarul satisfacţiilor maritale

Sydney 1981,inventarul de stări morbide Weiss 1980.

Sedinţa II
Interviurile individuale cu soţii

Această şedinţă poate urma imediat după prima(de obicei ţine 30-45 minute pentru

fiecare soţ)Scopul este o mai mare înţelegere a soţilor,ca persoane individuale şi pe această bază

să se poată realiza un tablou al relaţiilor.Se pun întrebări care au fost periculos de pus în prima

şedinţă,când partenerii erau împreună(cum ar fi dacă îţi iubeşte soţul,îi place de el,ce ar trebui

schimbat pentru a avea un mariaj ideal).

Şedinţa individuală este folosită,de asemenea pentru a explora orice suspiciune sau grijă

pe care terapeutul o are privind contraindicaţii ale terapiei(ex. relaţii extraconjugale,divorţ

iminent).Deşi cuplul decide asupra divorţului ei trebuie conştientizaţi că trebuie făcut orice

pentru împăcare.

Interviurile individuale pot fi utilizate pentru a explora alte arii ca.

ü Psihopatologia individuală a partenerilor

ü Dificultăţile sexuale

ü Abuzul sexual şi fizic din perioada copilăriei

ü Istoricul şi caracteristicile mai semnificative din trecut a relaţiilor lor

ü Informaţii relevante legate de familia de origine(relaţiile maritale ale

părinţilor,subiectul conflictelor şi experienţele emoţionale în familia de origine)

În final,fiecare este întrebat dacă ceea ce s-a discutat individual este secret pentru

celălalt partener.Din raţiuni practice şi morale se va respecta secretul,deşi terapeutul va

încuraja partenerii să fie cât mai deschişi unul cu altul.

Stabilirea utilităţii terapiei maritale

Terapia maritală nu este indicată atunci când unul dintre soţi nu renunţă la relaţiile

extraconjugale,sau când unul dintre soţi este decis iremediabil să divorţeze.

Abuzul fizic poate fi o contraindicaţie pentru terapia maritală,mai ales când

bătăuşul are probleme cu alcoolul sau drogurile.

Terapia maritală presupune discuţii despre subiecte volatile şi un partener cu un prost

control al furiei care poate abuza fizic de soţ chiar şi în cursul terapiei (la fel cum ar face-o cei

care sunt în abstinenţă de alcool sau drog).

Subiectele ambigui se vor expune deschis la Masa Rotundă,înaintea

începerii tratamentului (de tipul că dacă vrea terapie trebuie imediat să
oprească alcoolul)
Acestea şi alte contraindicaţii relative ale terapiei maritale se vor discuta în şedinţa

ulterioară privind caracteristicile clientului care eşuiază la terapie,aşa cum rezultă din cele de

 Există 5 caracteristici ale cuplurilor care conduc la rezultate sărace ale terapiei 
mai jos.

maritale:
1.Indivizi cu severe probleme emoţionale şi comportamentale

(depresie,schizo.,debilitate mentală,alte probleme individuale ale psihopatologiei, partener

care abuzează fizic,consumă alcool,chiar dacă ascunde acest lucru).

2.Terapia se bazează pe presupunerea pe presupunerea că soţii se pot recompensa

reciproc.De aceea,atunci când căsătoria s-a făcut din interes,când între soţi există puţină

pasiune,când s-au căsătorit după o cunoaştere reciprocă insuficientă,prognosticul

terapiei este foarte prost.

3.Cuplul se prezintă având aşteptări diferite faţă de terapie.Intenţia terapiei este legată

de prezumţia că cei doi vor să rămână împreună şi terapia are puţine şanse atunci când cei doi

sunt reci,despărţiţi deja,când unul a părăsit sau intenţionează să părăsească relaţia.

4
 4.Soţii trebuie să fie compatibili şi să se simtă atraşi unul de altul deşi recunosc că

au apărut probleme (ex.dacă să aibă sau nu copii,dar dacă unul nu vrea,problema este

insolvabilă).

5.Unele cupluri nu sunt dispuse să accepte premizele pe care se bazează terapia maritală

behavioristă.Ei nu vor să colaboreze,să accepte responsabilitatea problemelor,soluţiile de

compromis,chiar dacă terapeutul face cele mai mari eforturi.

Şedinţa III
Şedinţa mesei rotunde

Discuţia la masa rotundă urmează acestor interviuri iniţiale.Terapeutul prezintă o

formulare a forţei şi slăbiciunilor cuplului,problemele principale ale cuplului,propune planul

de tratament şi orice îngrijorare privind abilitatea cuplului de amodifica relaţiile dintre ei în

cadrul terapiei.

Terapeutul are sarcina de a angrena cuplul în conversaţie cu subiectul privind relaţiile

dintre parteneri şi după cursul propus de terapia maritală,accentuându-se asupra

responsabilităţii mutuale care trebuie să fie prezentă de acum înainte.

Planul propus trebuie să includă ordinea şi aria problemelor.Se vor aduna şi estima

numărul de şedinţe pentru aceste arii.Dacă cuplul şi terapeutul sunt de acord să lucreze

împreună,terapeutul va expune rolul şi responsabilitatea cuplului în cadrul terapiei şi procesul

schimbării:ambii trebuie să facă efort pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile,iar în cadrul şedinţelor

(la care trebuie să participe şi să ajungă la timp la ele) să fie participativi şi să continue sub

indicaţia terapeutului partea de terapie programată pentru acasă.

Topicul principal al mesei rotunde este introducerea unui set de comportament-

colaborativ.Pentru a contracara tendinţa de blamare,atât de frecvent prezentă în cadrul

cuplurilor în criză,succesul terapeutic presupune ca cei doi parteneri să înceapă a accepta

responsabilitatea mutuală,compromisul şi de a lucra împreună.

STRUCTURA TRATAMENTULUI
Structura fiecărei şedinţe
Şedinţele sunt de preferat a avea o durată de 90 minute,iniţial ele fiind
programate săptămânal.Fiecare şedinţă are în principiu,următoarele componente:
1.Stabilirea agendei pentru şedinţa în curs (5 minute);

2.Evaluarea progresului terapiei curente (10 minute);

3.Repartizarea sarcinilor (15 minute);

4.Introducerea de noi scopuri şi îndemânări (45 minute);

5.Reparteizarea sarcinilor ce trebuesc completate înainte de următoarea şedinţă (15

minute);

1.Stabilirea agendei este un proces scurt dar esenţial pentru succesul

şedinţei.Terapeutul poate spune ceva de genul:”mi-am planificat pentru şedinţa de astăzi să

cercetez cum v-aţi simţit cu ceea ce a-ţi făcut în cadrul terapiei,cum s-au desfăşurat lucrurile

acasă.Am sperat că vom învăţa o serie de îndemânări pentru rezolvarea problemelor voastre

majore,avându-mă pe mine în spate (pe scaunul din spatele şoferului”).

În final,bineînţeles,vom stabili câteva lucruri pe care le ve-ţi face săptămâna

următoare,luând în considerare ceea ce voi credeţi că trebuie lucrat la acest punct în care

suntem cu terapia.A fost ceva semnificativ care s-a întâmplat în cursul ultimei săptămâni şi

pe care l-aţi recomanda să-l folosim în această agendă? Cum apreciaţi acest lucru?

2.Evaluarea progresului.Se pot utiliza câteva tehnici şi trebuie inclus în câteva forme

în fiecare şedinţă.Se cere partenerilor să noteze zilnic satisfacţia sau insatisfacţia în relaţia cu

partenerul,sau a relaţiilor lor în cadrul a 12 arii,numite şi arii de satisfacţie maritală:

5
 Aria satisfacţilor maritale
Cum simte fiecare soţ astăzi pe partenerul lui în următoarele arii ale mariajului
(se va nota cu note 1-10,adică de la nefericire totală,la complet fericit)

SATISFACŢIILE MARITALE NOTA

Consideraţia

Afecţiunea responsabilităţile casnice

Hrănirea copiilor

Activităţi sociale(ca cuplu sau cu alţi oameni)

Banii

Comunicarea

Sexul

Activităţile curenre (sau academice)

Propria independenţă

Aprecierea generală

A.pentru mariaj

B.pentru tine însăţi

Această scală este completată în cursul terapiei.Cuplul va trebui să răspundă în această

şedinţă cum reflectă graficul săptămânii anterioară şi cum este reflectat prin impresia

generală.Ori ce discrepanţă între impresiile lor generale şi graficul fiecăruia va trebui

explorat.

Altă utilizare a graficului este aceea de a nota ce arie din cadrul relaţiilor creşte în

satisfacţie.Dacă aria lucrată în cadrul terapiei nu se îmbunătăţeşte, terapeutul şi cuplul trebuie

să exploreze de ce se întâmplă acest lucru (de exemplu dacă se lucrează în aria

comunicării,trebuie îmbunătăţită rata în această arie,dacă nu trebuie găsită cauza şi priceperea

necesară).

Un important drum de a monitoriza progresul constă în a lua “temperatura

afectivă”,lucru care se poate face din timp în timp în cursul terapiei.Este o oportunitate pentru

terapeut să fie mai puţin stucturat şi să exploreze simplu cu cuplul cum resimt ei efectele

terapiei şi pe partener ca rezultat al terapiei.Acest lucru se poate face cu întrebări ca:”cum vă

simţiţi în cadrul terapiei?” sau “cum te-ai simţit fiind căsătorit cu (partenerul),s-a schimbat

ceva ca rezultat al terapiei?”.

-Trecerea în revistă a eveimentelor din cadrul terapiei

Altă metodă de evaluare a progresului terapeutic este trecerera în revistă a

evenimentelor terapiei.O poate face terapeutul dar este preferabil ca partenerii să-şi

reamintească ce s-a întâmplat şi dece terapia a fost focalizată pe aceste arii.

Terapeutul poate răspunde la întrebări generale ca:ce am lucrat noi aceste câteva

săptămâni şi cum s-a reflectat în scopurile voastre pentru terapie.În acest fel terapeutul ajută

cuplul să-şi conceptualizeze terapia şi relaţiile lor ca proces ce evoluiază şi se schimbă în

timp.Aceasta contrastează cu credinţa care există în cadrul cuplurilor în criză şi care cred că

relaţiile lor sunt statice şi că nu se mai poate face nimic.Graţie progresului şi evoluţiei spre

ţelul propus,acestea reprezintă pentru cuplu o încurajare,motiv pentru care vor deveni mai

receptivi şi mai decis pentru a lucra în acest domeniu.

3.Dosarul programului (repartizarea sarcinilor)

Este faza de trecere în revistă a sarcinilor avute pentru săptămâna anterioară.Este

important ca terapeutul să convină cu cuplul asupra ceea ce se va face între şedinţe,nu se

poate aştepta totul de la cele 90 de minute ale şedinţe.De aceea agenda şedinţei va cuprinde şi

sarcinile până la şedinţa următoare.

6
 Focalizarea acestei treceri în revistă se va referi mai ales asupra a ceea ce a mers mai

bine.Succesul trebuie recompensat şi o atenţie particulară se va da asupra a ceea ce cuplul a

găsit ca fiind folositor în cadrul acestei repartizări de sarcini.Dacă această repartizare merge

prost,este important a se vedea dece:oare nu s-a alocat destul timp,au mai existat certuri,este

vorba deo repartizare necorespunzătoare (prea dificilă şi poate cu prea multe sarcini),nu au

fost înţelese sarcinile date? Dacă logica dificultăţilor nu este vizibilă se va imagina o cale de

investigare sau se pune cuplul să încerce chiar în acea şedinţă să îndeplinească sarcinile în

care au eşuat.Acest lucru permite terapeutului de a obţine informaţii adiţionale care să ajute

unei viitoare programări,prin aceasta cuplul să aibă mai multe şanse de succes.dacă cuplul nu

şi-a dat consimţământul este mai preferabil a te opri sau de a amâna şedinţa decât să încerci o

forţare şi să prezinţi noi metode sau noi îndemânări.Dacă cuplul nici măcar nu a exersat,ei

trebuie lăsaţi a se folosi de vechile obişnuinţe,forţarea unor achiziţii noi putând duce la eşec.

Bineînţeles,se va folosi suficient timp la cuplurile care fac eforturi între şedinţe,de a se

autoajuta,de a găsi căi pentru o viitoare programare a sarcinilor.

4.Noi îndatoriri,introducerea a noi metode

Acesta este de fapt scopul fiecărei şedinţe.Noile problematici se introduc în cadrul a noi

metode pe care le asimilează în continuare în cadrul terapiei, accentuând asupra progresului

logic al îndemânărilor şi problemelor (ex .îndemânarea de bună comunicare trebuie să fie

atinsă înaintea lansării de sarcini pentru problemele de rezolvat).

Tehnicile specifice sau îndemânările ce trebuesc introduse trebuesc discutate în

următoarele secţiuni ale capitolului.

5.Repartizarea de sarcini pentru perioada dinaintea viitoarei şedinţe

Vom controla cu grijă dacă ambii parteneri sunt siguri de sarcinile care le revin şi ne

vom asigura că raţiunea lor a fost înţeleasă.Terapeutul poate întreba: ”aş vrea să fiu sigur că

veţi face partea de muncă ce vă revine pentru acasă în această săptămână şi aş vrea să văd

dacă unul dintre voi poate spune încă odată ceea ce aţi înţeles din ceea ce am convenit?”.

În stadiile de la începutul terapiei,terapeutul desemnează sarcini specifice dar ulterior va

da mai multă responsabilitate cuplului pentru planificarea sarcinilor. Cuplul poate fi

întrebat:”Ce simţiţi voi că ar fi necesar a lucra săptămâna care urmează,ce sarcini credeţi că

aţi putea încerca?”.

O cale de facilitare a succesului este aceia de a anticipa dificultăţile cuplului pentru a

evita eşecul.De exemplu,terapeutul întreabă:”Ce ai putut preveni prin completarea acestor

sarcini? Orice problemă anticipată(oboseala,lipsa de timp) trebuie evidenţiată în cadrul

discuţiilor.Poate este necesar un ajutor în a stabili orarul cuplului şi chiar o blocare specifică a

timpului în cursul acelei zile.

CARACTERISTICILE TERAPIEI ŞI MODUL DE ABORDARE

1.Structura şedinţei

Terapeutul trebuie să-şi structureze timpul în cursul şedinţei,pentru a-şi putea îndeplini

agenda şi a-şi manipula materialul pentru a menţine pe perioada terapiei eficienţa şi progresul.

Timpul şedinţei va fi activ structurat de către terapeut..El ia în consideraţie timpul şi

materialul dar controlează şi desfăşurarea şedinţei,întrerupând comportamentele

disruptive.Pentru a promova ideia colaborării (cum s-a subliniat la masa rotundă) şi pentru a

antrena şi pe soţul mai pasiv şi care mereu tace,pentru a întrerupe paternurile

negative,terapeutul trebuie să intervină rapid. Aceasta se face prin domolirea partenerului care

se exprimă mereu,întrebându-l dacă nu ar putea face la fel şi atunci când este vorba de

propriul comportament sau pur şi simplu îl întrerupem şi se va iniţia o discuţie care să

contraatace acest ciclu distructiv.

Dar în toate cazurile terapeutul trebuie să rămână o persoană suportivă şi în acelaşi timp

fermă,pentru a putea opri pe soţul care produce distorsiuni..Odată cu întreruperea,terapeutul

7
poate proceda astfel:”Opreşte-te,eu trebuie să te întrerup aici.Aş vrea să ştiu dacă tu îţi dai

seama de ce am făcut acest lucru”.

Fiecare soţ sau cuplu poate folosi o serie de fenomene cum ar fi:evitarea, denegarea

pentru a evita problemele şi comportamentele cu dificultăţi mai importante.

2.Instigarea

Folosind cu grijă un amestec de direcţionare,suport,fermitate şi linguşire terapeutul va

sprijini abilitatea cuplului pentru a-şi schimba comportamentul şi în afara timpului afectat

terapiei.Acest lucru presupune să se poată induce o stare de bunăvoinţă între şedinţe,pentru a

face cuplul mai colaborativ în cadrul şedinţelor şi în timpul dintre ele,cu creşterea

responsabilităţii,pentru ca ei să înveţe a fi binevoitori cu ei însăşi.La sfârşitul terapiei cuplul

trebuie să devină propriul său terapeut.

3.Învăţarea

Terapia cognitiv-behavioristă are adesea şi caracter educaţional ,sarcina terapeutului

fiind de a învăţa şi uneori de a modela noi obişnuinţe.

Terapeutul va expune noi tehnici,noi reguli,principii,făcându-i pe soţi să-şi propună

reguli şi raţiuni..De exemplu:

Sue:Stan,când la miezul nopţii ţi-ai făcut un sandwich,ai lăsat multe firimituri pe care

apoi eu a trebuit să le curăţ,ceea ce m-a enervat.

Terapeutul:Îmi place cât de direct pui problema.Îmi dau seama exact ce s-a întâmplat

acolo,dar ar fi mai bine să spui ceea ce apreciezi la Stan şi apoi ceea ce este rău în

comportamentul lui.

Sue:Dacă ar fi atent la problemele mele nu aş mai da atenţie la aceste lucruri.Ar fi

trebuit să încep cu:Stan apreciez că ţi-ai făcut singur sandwichul şi nu mi-ai cerut mie aceasta

la acea oră.

4.Crearea de aşteptări pozitive

Este important pentru terapeut să fie pozitiv şi entuziast în legătură cu programul

cuplului şi cu prognosticul terapiei dar în acelaşi timp el trebuie să fie şi realist.Dacă

comportamentul cuplului se îmbunătăţeşte semnificativ este important ca terapeutul să atragă

atenţia asupra unor piedici,eşecuri,partenerii să nu se mai desintereseze,fenomene care pot

scădea şi credibilitatea terapeutului.

5.Acumularea de învăţăminte emoţionale

Este esenţial a încuraja răspunsul emoţional al unui partener faţă de celălalt. Pentru

emoţii trebuie multă atenţie,ele fiind un suport considerabil,un element de confort şi

înţelegere pentru natura sensitivă a terapiei maritale,acest lucru ajutând la evitarea

dificultăţilor şi uneori descurajând efortul ca şi umanizarea potenţialului.

Există un număr de căi prin care se pot explora sentimentele soţilor în cadrul structurii

terapiei.Prima ar fi discuţia de rutină asupra sentimentelor,lucru care se poate face chiar de la

început,dar mai ales când începe să apară progresul.Dacă un soţ răspunde într-o manieră

amiabilă,terapeutul va explora sentimentele subliniate.

6.Balansul alianţei

Adesea în cursul terapiei este necesar să apară chiar o alianţă între soţi.Nu orice

comentariu sau întrebare a unui soţ trebuie compensată imediat cu atenţie acordată imediat

celuilalt soţ.Totuşi aceastăî balanţă trebuie manipulată.Acest lucru devine problematic atunci

când un soţ devine agresiv sau manipulativ. Fiecare terapeut caută aceste aspecte vulnerabile

ale fiecărui partener cu care poate deveni empatic.Uneori aceasta poate duce la reapariţia

comportamentului ostil,terapeutica focalizândiu-se spre un comportament pozitiv.

Ţinând balanţa nu înseamnă că terapeutul trebuie să găsească schimbări arbitrare la un

soţ pentru a balansa modificările sale la celălalt soţ.Exemplu:dacă ambii sunt în serviciu şi

soţia răspunde de îngrijirea copiilor şi de menaj şi ambii sunt de acord că nu este

echitabil,majoritatea schimbărilor va fi cerută pentru soţ.Soţia în acest caz va aduce la

8
cunoştinţă sau va recompensa soţul pentru efortul făcut şi nu va trebui să facă ea schimbări în

alte domenii drept compensare.

INTERVENŢIA TERAPEUTICĂ
Generalităţi

Intervenţia care urmează,ca module de intervenţie,pentru a fi utilizate.În timp ce

fiecare nouă intervenţii este aplicată după 
tehnicile sunt introduse într-o locaţie logică,

succesul celei dinainte iar terapeutul trebuie să integreze intervenţiile variate în cursul

terapiei,pentru ca folosul lor să fie maxim.

Terapia poate începe cu reînoirea unor sentimente sau lucruri drăguţe din trecut,în

încercarea de a avea suport pentru dificultăţile curente şi de a aduce o bază pentru

intervenţiile ulterioare.

Focalizarea pe îmbunătăţirea comunicării este prima,ea stând la baza procesului de

învăţare a rezolvării problemei,în manieră sistematică,aceasta nefiind încărcată

emoţional.Poate urma apoi aspectele sexuale sau afective ale mariajului.Spre sfârşitul

terapiei se va accentua pentru prevenirea recăderilor şi generalizarea îmbunătăţirilor.Acest

lucru depinde şi de ceea ce se va întâmpla în cursul terapiei.Cuplurile pot căpăta îndemânări

în anumite domenii ale terapiei, motiv pentru care terpeutul va consuma mult timp în cadrul

acestor arii pentru a putea stabili obişnuinţele şi îndemânările.Unele cupluri au pretenţia ca

terapia să se adreseze unor probleme specifice (ex.îngrijirea copilului).Se pot alege şi

probleme specifice dar integrarea acestor tehnici într-un tot unitar al cuplului este o provocare

căreia terapeutul trebuie să-i facă faţă.

SCHIMBAREA COMPORTAMENTULUI
Acest lucru implică pe ambii parteneri,ambii participând la determinarea de satisfacţii

maritale.Termenul de „schimbarea comportamentului” indică esenţa acestei tehnici:o

schimbare de comporament care să fie percepută plăcut de către ambii parteneri.Tipic aceste

activităţi sunt cinstite,simple,cu puţin efort comportamental,care poate fi inclus în repertoriul

zilnic al soţilor.

Schimbarea comportamentului duce la schimbări pozitive pe termen scurt,încă de la

începutul terapiei şi au efect imediat în viaţa cuplului şi în afara terapiei şi pe această bază

asigură ulterior succesul în alte probleme majore.

Schimbarea comportamentului este utilizată în stadiile de început ale terapiei,din cauză

că sentimentele calde adesea încurajează noul sens al colaborării dintre soţi.Mai

mult,îmbunătăţirea iniţială accentuiază şi credibilitatea terapeutului.

Schimbarea comportamentului contraatacă şi tendinţele soţilor,contraatacă şi tendinţele

lor de a se focaliza unul pe altul în privinţa comportamentului negativ,care alimentează

credinţa lipsei de speranţă şi tendinţa de blamare reciprocă.

Deşi majoritatea lucrurilor se petrec,practic,între şedinţe succesul depinde de înţelegerea

de către cuplu a locului ocupat de aceste exerciţii din cadru şedinţei de terapie şi înţelegerea

sarcinilor de către ambii parteneri.

Raţiunea pentru schimbarea comportamentului,ca în toate intervenţiile din cadrul

terapiei maritale se discută cu cuplul.Aceste raţiuni includ:

1.Stabilirea unui control asupra aspectelor pozitive ale mariajului(mai degrabă decât să

abandonezi sau să aştepţi ca partenerul să se schimbe).

2.Învăţarea fiecărui comportament specific,ceea ce face deoseirea dintre o zi bună şi una

rea,aceasta conducând la sentimente pozitive în cadrul relaţiilor dintre soţi (inversul celor

negative).

3.Convingerea că un mariaj mai bun cere un efort zilnic.

Terapeutul induce schimbarea comportamentului,amintind cuplului că trebuie să

colaboreze şi că ambii trebuie să se focalizeze ca şi cum ar agrea o discuţie în jurul mesei

rotunde.

9
 Fiecare soţ este întrebat „ce ai putea face tu pentru înbunătăţirea şi satisfacţia soţului

tău,în cadrul relaţiei pe care o aveţi ?”

Fiecare soţ este ajutat să-şi stabilească comportamentul specific care poate avea efect

pozitiv asupra felului în care se simte celălalt soţ.Iniţial fiecare dintre soţi trebuie să facă acest

lucru fără un imput din partea celuilalt partener. Terapeutul trebuie să încurajeze pe fiecare să

se concentreze asupra paşilor mărunţi,pe care îi face cu efort mic şi care pot creşte cantitatea

de satisfacţii.Dacă soţii par rigizi,există unele replici pe care terapeutul le poate folosi:

1.Reaminteşte soţilor una dintre problemele discutate la „masa rotundă” şi întreabă,”noi

discutăm problema cum să fiţi mai afectuoşi în problema relaţiilor voastre.Focalizarea asupra

voastră începe prin a vă gândi ce lucruri mici trebuie să faceţi pentru ca relaţia voastră să se

îmbunătăţească un pic”.

2.Le cere celor doi să-şi reamintească de comportamentul pe care îl aveau atunci când

îşi făceau curte,sau reaminteşte alte satisfacţii din trecut,pe care acum trebuesc reluate.

3.Se va cere să-şi imagineze faptul că dacă unicul lor scop în viaţă ar fi să placă

partenerului,ce ar trebui să facă?

Dacă unul sau ambii au dificultăţi particulare de a face o listă de comportamente

pozitive,terapeutul poate aduce un chestionar (ex.Spouse observation

checkist,Patterson,1976).

Fiecare soţ trebuie să facă o listă cât mai lungă cu aspecte specifice privind ce ar trebui

să facă pentru a plăcea partenerului,incluzând aici detalii specifice a situaţiilor ca şi timpul

fiecărui comportament plăcut.

Un cuplu a început terapia cu plângerea soţiei privind faptul că soţul lucrează prea

mult,lipseşte mult de acasă,motiv pentru care nu o ajută la treburile casnice şi îi dă şi puţină

atenţie.În timp ce soţul se plângea de el însăşi,următoarea listă de comportamente trebuie

încurajată pentru a îmbunătăţi satisfacţia soţiei sale:

1. Să duc la pat cafeaua soţiei;

2. Să vin acasă cu un trandafir;

3. Să-i ofer o ieşire la un film;

4. Să duc lucrurile la spălătorie;

5. Să strâng ziarele vechi;

6. Să spăl şi aspir maşina ei;

7. Să o întreb când este ziua ei;

8. Să o scarpin pe spate înainte de a adormi;

9. Să mă scuz că sunt prea ocupat cu munca mea;

Când o listă adecvată a fost făcută (şi a fost şi revăzută de către terapeut), cuplul va

decide când începe să facă unele lucruri de pe listă,cu scopul de a face plăcere unul

altuia.Adiţional,soţii sunt instruiţi de a da atenţie faţă de eforturile făcute de celălalt şi încearcă

prin comportamentul său să recompenseze pe celălalt partener.Dar nu numai ceea ce este pe

listă se va urmări,terapeutul îi va ajuta să abordeze şi alte atribuţii reciproce,pentru ca ei să se

comporte pozitiv.

Din cauză că un comportament schimbat este uneori văzut ca ceva făcut mecanic,este

bine a sublinia soţilor că ei pot alege ce comportamente să utilizeze (nu neapărat cele stabilite

dar cu condiţia ca ele să fie resimţite pozitiv).Fiecare partener va fi încurajat a face lucruri cu

scopul de a place celuilalt.

Unii soţi vin la terapie crezând că au făcut totul şi că deja au acordat mult timp

celuilalt,dar este posibil ca ceea ce au făcut să nu fie de prima importanţă,aşa cum crede

ei(soţul poate fi uneori ignorant asupra aceea ce place partenerului,aşa că efortul lui este prost

ghidat).

10
 Terapeutul trebuie să atragă atenţia că ambii parteneri s-au angajat să colaboreze într-un

nou efort,pentru a face ca relaţia lor să funcţioneze şi că sarcina curentă este de a face ceva

drăguţ.

În această problemă accentul se pune ca fiecare să recunoască efortul celuilalt şi în acest

fel să se creieze un feed-back.

Schimbarea comportamentului,ca temă pentru acasă,este una dintre primele oportunităţi

pentru terapeut de a stabili dacă vor sau dacă sunt capabili partenerii de a colabora în cadrul

terapiei.

O şedinţă de stabilire poate începe cu întrebări ca:”Ce ai stabilit să faci pentru a place

propriului tău partener?”.Se va îndrepta accentul discuţiei spre aspectele pozitive a ceea ce a

mers bine,ce recompensă au obţinut soţii pentru noile comportamente încercate,chiar dacă nu

toate au fost bune;se va întreba pe cel ce trebuie:”ce a fost important pentru tine,în legătură cu

noul comportament?”,sau dacă soţii au învăţat care dintre comportamente este mai important

pentru soţul primitor şi cum a fost recepţionat de către celălalt;dacă celălalt trebuie să continue

(pentru a aspira apoi la un fesd-back).

Se va discuta ce a mers rău şi dece.Dacă cuplul nu şi-a făcut temele pentru

acasă,terapeutul exporează cauza (vezi ce este scris la instigare) şi constată problema.

Dacă ceea ce a făcut nu a găsit credibilitate la partener,este posibil ca acel

comportament pozitiv să fi fost ignorat (intenţionat sau nu),diminuat sau chiar refuzat.În acest

caz este posibil ca atribuţile unui soţ faţă de celălalt să trebuiască a fi explorate din

nou,eventual reformulate (vezi mai jos intenţia cognitivă).Este esenţial pentru terapeut să ajute

partenerii pentru a găsi o cale pentru ca fiecare să recompenseze efortul celuilalt.

INTERVENŢIILE COGNITIVE
În cadrul crizei relaţiilor dintre soţi,răspunsurile emoţionale ale partenerilor depind de

ceea ce gândesc fiecare despre comportamentul celuilalt şi de semnificaţia pe care o dau acelui

comportament mai degrabă decât calitatea comportamentului propriuzis.

A eticheta sau reinterpreta comportamentul partenerului constituie o intervenţie

terapeutică importantă care se va folosi în oricare fază a terapiei.Pentru că terapeutul este atent

la orice gând distorsionat sau disfuncţional pentru a interveni.Această intervenţie cognitivă

devine o parte integrantă a terapiei maritale.

Ca şi în cazul altor proceduri terapeutice este bine a aduce pacienţii la raţiune,pentru a

putea reflecta asupra comportamentului său.Acest lucru depinde de circumstanţe şi alte

probleme particulare.Raţiunea este simplă,căci chiar în cazul unor păreri negative despre

comportamentul partenerului,chiar parţial adevărate, există şi aspecte pozitive care trebuesc

evidenţiate,pentru ca soţul să privească situaţia în mod mai diferit.De exemplu o soţie acuză

soţul că atunci când vine de la serviciu se joacă mult cu copii,aducând aceasta ca argument

pentru lipsa de comunicare în familie,de aici apărând multiple interpretări.Dar aici,cu

atenţie,fără a încuraja soţia să ridiculizeze sau să denigreze soţul,terapeutul întreabă

simplu:”dar ce poţi spune despre comportamentul soţului tău în alte împrejurări,situaţie în care

tu nu eşti aşa de pornită negativ?”

După explorarea câtorva alternative cu terapeutul,soţia spune “apreciez că după ce a

muncit mult,soţul mai găseşte timp de a se mai juca şi cu copiii,ceea ce cred că îl poate

relaxa”.Găsind explicaţia justă şi rezonabilă soţia se simte mult mai apropiată de soţ şi vede

altfel comportamentul lui în această lumină.

Frecvent soţii pot avea păreri negative sau atribuţii neplăcute unul faţă de altul.În aceste

cazuri,terapeutul va face celor 2 parteneri un proces explorativ, punând de exemplu GAN

legate de răspunsurile care rănesc şi care la rândul lor contribue la accentuarea atitudinilor

negative faţă de partener ş.a.m.d.

Pentru a continua exemplu de mai sus,după explorarea logică a atitudinii soţilor,soţul

spune că nu-i pasă că soţia sa crede despre el că este leneş şi că el ar fi încetat de a mai avea

11
ambiţii.Terapeutul subliniază cum fiecare afirmaţie a unei persoane afectează sentimentele lor

despre comportamentul celuilalt partener, motiv de a se ridica unul contra celuilalt.Ambii

parteneri trebuie să încerce a-şi schimba comportamentul şi să caute mai ales explicaţiile

pozitive pentru aceste comportamente.Nu totdeauna comportamentul negativ al unui soţ este

nevinovat şi aici terapeutul trebuie să clarifice intenţia lui şi impactul asupra celuilalt,terapeutul

încurajând mai ales comunicarea mai facilă(vezi mai jos),încercând să câştige perspectiva

primului partener despre el şi comportamentul lui.Cu celălalt partener terapeutul trebuie să

exploreze impactul comportamentului la două nivele:

1.Identificând gândurile pe care soţul le are când este confruntat cu un comportament

ambiguu de către celălalt partener (ex.un soţ vine acasă de la muncă şi nu-şi sărută nevasta,ea

crezând că prin acest gest el exprimă de fapt că nu o mai vrea).

2.Identificând presupunerile exprimate care au apărut pe baza unor idei distorsionate

ca:ce însemnătate au ideile,sau ea gândind că “lui nu-i mai pasă de mine”.

După explorarea ideilor ambilor parteneri şi a semnificaţiei lor,terapeutul trebuie să

ajute cuplul să adune probe pentru a concluziona dacă atitudinile sau ideile negative sunt cu

adevărat distorsionate sau se bazează pe realitate (vezi cap.6,pentru discuţia despre testaree

GAN).

Dacă ideile apar distorsionate ele se explorează..terapeutul cere soţului să monitorizeze

(în scris) ideile negative ale lui sau ei despre partener,dând un răspuns raţional pentru fiecare

(vezi fig.6.4 ca exemplu).Dacă este real şi apare schimbarea sau un compromis din partea unui

partener,facem apel la maniera de rezolvare a problemelor sau de intervenire în caz de

criză(vezi mai jos),

EXERCIŢIUL COMUNICĂRII
Nu numai deficitul de comunicare a problemelor cuplului dar şi deficienţele de

expresivitate şi de receptare a comunicării pot duce la plângeri tipice:lipsa de

înţelegere,insuficienţa atenţiei unuia faţă de altul,proasta ascultare,escaladarea conflictelor şi

dificultăţile rezolvării problemelor care apar.

Îndemânările exprimării presupune faptul că cel care vorbeşte îşi identifică ideile lui şi

ale ei,ca şi sentimentele şi dorinţele sale etc,când acesta se exprimă la persoana întâia în

manieră specifică şi clară (ex.”când tu nu ajuţi la culcarea copiilor eu mă simt frustrată”,sau “

Mă face fericit atunci când eu ajung acasă şi tu mă întrebi cum mi-a mers azi”.

Îndemânarea receptivă include şi perceperea comunicării nonverbale (contactul

privirii,gesturile),accentuând sau parafrazând sau folosindu-se de alte gesturi făcute de un bun

ascultător,care înţelege mesajul.

Această îndemânare de a comunica este o construcţie-bloc în tehnica rezolvării

problemelor din următoarea secţiune a lucrării.

O cale de introducere în antrenamentul comunicării ar fi să spui:

“Aţi spus la începutul terapiei că una dintre problemele mariajului vostru constă dintr-o

proastă comunicare.Am câteva sugestii specifice pentru această problemă.Mai buna

comunicare vă va ajuta să fiţi mai apropiaţi şi mai intimi,să înţelegeţi mai bine simţămintele

unuia faţă de celălalt,dorinţele,plăcerile şi neplăcerile,ce trebuie să discuţi,chiar şi atunci când

subiectul este neplăcut”.

Începutul discuţiei se face acceptând 2 roluri distincte:vorbitor şi ascultător.Terapeutul

va fi primul participant activ la acest exerciţiu şi va modela rolul jucat la fiecare tip de

învăţare,dar treptat el se va retrage.Există un număr de exerciţii pe care le arătăm mai

jos,privind învăţarea şi practicarea îndemânării de comunicare.Terapeutul trebuie să abordeze

aceste exerciţii pentru a aduce ceea ce este necesar,începând cu obişnuinţa cea mai elementară

şi mişcându-se spre forme mai complicate,cu atât mai repede cu cât cuplul le

asimilează.Terapeutul va trebui să modeleze comportamentele negative în cadrul acestor

exerciţii.El va trebui să exagereze rolul de ajutor în cadrul procesului şi cu oarecare umor.

12
 Exerciţii
1.Terapeutul modelează,ascultarea negativă nonverbală(ex.se uită mereu în altă parte,se

mişcă nerăbdător în scaun etc),în timp ce soţii discută probleme neimportante (ex.cum au

petrecut ziua).Întrebând soţii cum se simt (nervoşi, trişti,frustraţi,şocaţi) în cursul exerciţiului şi

întrebându-i cum se simt atunci când ei vorbesc şi nu sunt băgaţi în seamă.Se va cere fiecărui

soţ să fie colaborativ şi să dea exemplu de lucruri pe care le-au făcut pentru a exemplifica

această ascultare negativă nonverbală.Acest exerciţiu adesea descoperă multe GAN

disfuncţionale care pot fi amendate.

2.Terapeutul va observa pe soţi când practică comportamentul nonverbal pozitiv privind

în faţă,cu contact vizual,chiar când celălalt soţ abordează problematici neutrale.Sunt întrebaţi

cum percep şi cum se simt.

3.Terapeutul modelează felul negativ verbal de recepţionare (întrerupând, dând sentinţe

definitive,plângându-se în acelaşi timp etc),într-un sens exagerat şi umoristic.L-i se cere să-şi

amintească o situaţie în care ei s-au comportat astfel..

4.Învăţarea partenerilor să parafrazeze:să asculte ce intenţionează partenerul, să

accentuieze sau să retracteze afirmaţiile partenerului în maniera de a întreba (ex.eu cred…..sau

se pare că tu ai zis…..,evidenţiind prin aceasta ascultarea fiecărei afirmaţii verbale (“este totul

bine” sau “am putut să înţeleg”) sau nonverbal (ridicând din sprâncene).

Terapeutul trebuie să modeleze parafrazând,dar de obicei el îi pune să spună ceea ce

cred că ar spune celălalt.Soţii trebuie,de asemenea,să înveţe a se opri din vorbit atunci când o

fac prea mult,sau parafrazând(ex.aşteaptă o secundă să văd dacă am ajuns aşa departe”).

5.În continuare cuplul va fi gata să se parafrazeze unul pe celălalt.Fiecare soţ,la rândul

său,va alege subiecte pozitive:exerciţii de modificare a comportamentului pe care el sau ea le

agreează,o amintire plăcută trăită împreună, sau ceva pozitiv faţă de partener.

6.Următorul exemplu presupune recunoaşterea şi exprimarea emoţiilor construite pe

baza exerciţiului 5.Este bine a aduce o listă cu “cuvinte despre sentimente”(tabel 10.2) pentru

ca acest cuplu să testeze cum un număr de anumite cuvinte care exprimă emoţii sunt atacate şi

încep să le exprime cu un limbaj mai precis.

Având un cuplu care se parafrazează unul pe altul despre sentimente pozitive despre

partener iar cel ce ascultă se concentrează pentru a înţelege impactul emoţional(ex.”m-am

bucurat că m-ai invitat în oraş,sau că m-ai întrebat ce mai fac,acest lucru m-a făcut mai

apropiată şi mai caldă faţă de tine”).

Adesea soţii vor exprima gândurile lor despre un eveniment,chiar dacă au sentimente

statice (“Cred că pare un lucru bun de făcut sau sunt satisfăcut pentru că sunt de acord cu ceea

ce faci”).

În astfel de situaţii terapeutul are nevoie să exprime diferenţa dintre gânduri şi

sentimente în legătură cu evenimentele,poate un model de „feeling statement” sau/şi insuflă

partenerului pentru sentimentele lui sau ale ei.

Stabilind ceea ce trebuie făcut acasă,în cursul antrenamentului de comunicare,aceasta

presupune în general ca fiecare soţ să se comute fie în rol de vorbitor fie de

ascultător,practicând exerciţii specifice (corespunzătoare stadiului în care au progresat),pentru

10-15 minute,câteva nopţi pe săptămână.În acest fel fiecare dintre soţi are oportunitatea să

practice exerciţiile de exprimare şi ascultare,la orice nivel de îndemânare,de câteva ori pe

săptămână.poate fi util şi un casetofon,pentru a exersa,pentru ca soţii sau terapeutul să poată

revedea exerciţiul.

Tabel 10.2:Exemple de cuvinte “sentiment” care ajută partenerii să lege

comportamentul soţului lor cu emoţiile pe care le simt.

Pozitive negative

Calm desamăgit

13
 Cald frustrat

Fericit singur

Încântat trădat

Apropiat soţului ruşinat

Mulţumit plictisit

Singur neliniştit

Bucuros nervos

Înclinat spre obosit

Excitat singur

Încrezător depresiv

Responsabil rebel

Satisfăcut vinovat

Relaxat tensionat

Sexy în încurcătură

Iubitor distant

Mândru fără putere

Energic nefericit

Afectuos gol interior

Atent nervos

Iubăreţ vulnerabil

Plăcut nesigur

Important pt. partener jignit

Confuz

PROBLEM SOLVING(rezolvarea de probleme)

Rezolvarea problemelor este importantă mai ales în cupluri maritale(vezi şi

cap.12).Îndemânarea de a rezolva problemele aduce cuplului cadrul în care el poate deveni

propriul său terapeut în multe probleme care pot apare.

Antrenamentul pentru rezolvarea problemelor are două faze discrete: problema

definirii şi problema soluţionării.Aceste faze ajută cuplul să evite presupusele schimbări

înainte ca problema să fie definită şi îi ajută să continue redefinirea ei,atunci când soluţia

originală a fost găsită.

În faza rezolvării problemei un soţ începe prin a comenta pozitiv un anumit lucru în

legătură cu partenerul său,şi care are legătură cu problema discutată.Acest lucru este urmat de

o descriere specifică a problemei,apoi prin răspunsul emoţional al lui sau al ei.

În spirit de colaborare un soţ stabileşte cum celălalt contribuie la problemă şi care este

rolul lui sau al ei în problemă.

Prin această atitudine rezultatul este crucial pentru că:

1.Reduce partea acuzatoare a problemei şi ajută celuilalt soţ să se simtă mai puţin

atacat,încurajând acest soţ să asculte şi să se angajeze în rezolvarea problemei.

2.Este vorba de o abordare colaborativă,nici unul ne fiind în totalitate responsabil de

problemă sau de soluţie.

Explicând acestor cupluri raţiunea,de obicei se facilitează colaborarea lor cu acest fel de

comportare.

Partenerul este încurajat să rezume afirmaţia celuilalt şi să arate bunăvoinţa de a lucra cu

partenerul pentru rezolvarea problemei care a fost identificată. Primul soţ,atunci,parafrazează

această afirmaţie,de asemenea.

Definirea problemei se poate desfăşura ca mai jos:

Ea:Apreciez efortul de a veni acasă la timp şi că astfel îţi pasă de mine,dar când tu spui

că ai tras din greu şi nu mă întrebi şi pe mine,eu mă simt ignorată, jignită.

14
 El:Te-am înţeles ce vrei să spui.

Ea:Cred că şi eu am contribuit la asta,căci ţi-am atras atenţia ce important este să-mi dai

şi mie atenţie.

El:Se pare că îţi recunoşti şi tu puţină vină.Acum cred că ai o problemă şi trebuie să

încercăm s-o rezolvăm.

Ea:Ai zis că vrei s-o rezolvăm împreună?

El:Da.

Primul pas în rezolvarea problemei este efectuarea unui brainstorm care va putea genera

liste de potenţiale soluţii.Orice soluţie este acceptabilă şi un soţ nu va critica propriile lui

soluţii.Soluţiile vor continua a fi sugerate până când ambii au epuizat toate posibilităţile şi ele

trebuesc scrise pe hârtie.

Terapeutul poate interveni cu sugestii în cadrul discuţiei,poate include şi câteva glume

pentru a disolva tensiunea momentului.

O listă a problemelor ar putea fi:

1. El poate alerga 15 min.după serviciu pentru a se decărca;

2. El vine,sărută soţia şi ambii spun cum le-a mers;

3. Dacă el vrea să se descarce ea este întrebată dacă vrea să asculte,ea îi dă o

limită de timp,iar dacă nu el cheamă un prieten la telefon;

4. Ea îl poate opri şi începe a vorbi despre ea;

5. El contractează un consilier de job pentru a vorbi de opţiunile carierei lui;

6. El nu va vorbi nimic despre serviciu ei;

7. Ea cere să se plângă şi ea jumătate din timp;

8. Ea va asculta soţul când vorbeşte despre serviciu iar el o va asculta pe ea;

9. El părăseşte acel serviciu;

10. El vorbeşte cu şeful să-i facă munca mai tolerabilă;

După ce cuplul a făcut brainstorm-ul se face o listă cu soluţiile potenţiale,fiecare doluţie

fiind evaluată prin 4 criterii:

1. absurdă?

2. va ajuta la rezolvarea problemei?

3. care este partea proastă a problemei?

4. care este consensul penru problemă?

Ultima înţelegere este o combinaţie între soluţia care ajută mai mult şi care are cele mai

mici consecinţe negative.Agrementul de schimbare cuprinde cine va face,ce va face,unde şi

cum,în termeni specifici.Pentru cei din dialogul de mai sus problema poate fi:

1.Vorbeşte cu bosul să-i facă munca mai tolerabilă.Dacă acesta nu va vrea se va căuta

un consilier profesional,explorându-se şi opţiunea pentru un nou job. Când vine de la serviciu

este afectuos cu soţia (o îmbrăţişează şi se sărută) şi fiecare spune ceea ce simte atunci când îşi

revede partenerul.Apoi 5 minute vorbesc pe rând despre ziua lor.Dacă unul vrea mai mult timp

celălalt acceptă.Se poate pune şi o limită de timp sau pot să refuze acest lucru.Atunci soţul

oprit poate chema un prieten cu care să poată să-şi discute problema zilei.

Principiul este ca fiecare să facă ceva cu asentimentul celuilalt.Terapeutul poate juca şi

rolul de avocat al diavolului şi întreabă ceva ce pare neplauzibil.

Un progres în chestiunea rezolvării de probleme este să începi cu probleme mai

minore,care presupun mai ales aspecte practice (cine găteşte,când),apoi se introduc probleme

mai importante sau care presupun probleme emoţionale.

Afectivitatea şi îmbogăţirea ei printr-o bună viaţă sexuală

Adesea familia se plânge de disfuncţii ale vieţii sexuale specifice.Pentru aceste

cupluri,terapia trebuie să vizeze şi rezolvarea acestor disfuncţii (vezi cap.11).

15
 Pentru cuplurile fără difuncţii sexuale specifice este important şi corespunzător a

accentua afectivitatea şi îmbogăţirea relaţiilor (relaţiile sexuale cresc intimitatea şi

afectivitatea).

Din cauză că subiectul este sensibil,terapeutul trebuie să se adapteze acestei sensibilităţi

atunci când cuplul are tendinţa de a evita acest subiect.Raţiunea de a lucra în această arie a

afectivităţii,intimităţii şi îmbogăţirii sexuale este recompensată de scăderea numărului de

conflicte.

Există un număr de exerciţii pe care cuplul le poate încerca,depinzând de stabilitatea

nevoilor lor,de puterea şi slăbiciunea lor(vezi cap.11).

Exerciţiile folosite includ:

1.Alegerea amintirilor din cadrul experienţei pozitive;

2.Ghidarea exerciţiilor fantasmelor legate de afecţiunea ideală şi situaţiile sexuale;

3.Exerciţii de comunicare pentru a face feedback-ul,când primeşti afecţiune şi în cursul

relaţiilor sexuale;

4.Sensaţii genitale şi nongenitale;

5.Rezolvarea problemelor privind iniţiativa şi refuzul activităţii sexuale;

6.Brainstormingul trebuie să găsească şi alte căi pentru îmbogăţirea sexualităţii,poate

incluzând noi comportamente sexuale;

REDUCEREA CONFLICTELOR (troubles-shooting)

Uneori cuplurile vin la şedinţă nervoase şi frustrate,partenerii sunt incapabili de a

aborda noi sarcini şi nu pot continua şedinţa (din cauză că au avut un conflict nerezolvat în

această săptămână).

Reducerea conflictelor este o tehnică care învaţă cuplul cu desescaladarea

conflictelor.Scopul este atât cognitiv cât şi comportamental:să ajute cuplul a înţelege ideile şi

sentimentele din cursul unei dispute şi să-i facă conştienţi de opţiunea comportamentală de a

soluţiona escaladarea disputei şi de a se ocupa cu rezolvarea conflctului.Doi paşi presupune

troubles-shooting:

1.Reconstrucţia argumentelor (se face în cadrul şedinţei) şi presupune o explorare a

intenţiei şi impactului fiecărui pas în cadrul disputei şi clarificarea sentimentelor,ideilor şi

stabilirii fiecărui soţ la fiecare pas.Terapeutul trebuie să fie cu grijă pentru a da ambilor soţi

oportunitatea de a-şi prezenta perspectivele şi argumentele,ideile şi sentimentele din timpul

conflictului şi argumentele,ideile şi sentimentele din timpul conflictului şi ideile şi

sentimentele în cursul reconstrucţiei.

2.Explorarea opţiunii cognitive sau comportamentale a fiecărui soţ.La fiecare nou

pas se pot reduce intensitatea sentimentelor negative şi să se desescaladeze conflictul.Acest

lucru se poate realiza simplu,întrebând:”Ce fel diferit de a gândi ai avut cu partenerul tău în

acest timp?” sau “Ce semnificaţie are acest lucru?”la fiecare pas,terapeutul trebuie să întrebe

(uneori soţii să scrie aceste întrebări) “Ce ai vrut să faci diferit în acel moment de a ieşit

prost?”.

Terapeutul ţine cont în ce măsură un soţ poate influenţa comportamentul celuilalt prin a

face ceva diferit.Această abordare ajută pe fiecare soţ să devină responsabil pentru schimbarea

lui sau al ei,descrescând blamarea celuilalt şi ambii găsind căile de reducere ale situaţiei

conflictuale.
IDENTIFICAREA ŞI MODIFICAREA PATERNURILOR NEGATIVE ALE INTERACŢIUNII
În cursul troubles shooting este posibilă identificarea unor teme particulare de conflict şi

de paternuri particulare de escaladare a conflictului.Este util a crede în dansul acestor disfuncţii

relaţionale,unde ambii parteneri ştiu “paşii” şi lucrează împreună pentru desescaladarea

conflictului.S-au identificat câteva teme comune, în care cuplurile au adesea dificultăţi:

1.În paternul cerere/retragere un soţ tipic cere tot mai multă atenţie sau afecţiune de la
partener care iniţial a fost mai retras.Acest lucru îl face în continuare mai retras.

16
 2.În relaţie/contra patern orientat spre muncă (ori afiliere/independenţă) un soţ pune
relaţiile pe primul plan,în timp ce celălalt este mai preocupat de carieră sau alte interese

vocaţionale.

3.Cu complexul emoţie/relaţie există un partener cu o escaladare emoţională (de obicei

soţia) care este confruntată cu unul raţional,normativ,logic (de obicei soţul).

Identificarea simplă a subiectului conflictului poate fi de ajutor pentru unele cupluri.În

aceste cazuri doar examinând procesul conflictual este suficient pentru ambii să elimine

paternul distructiv.

Totuşi,în cursul unei dispute nu este uşor de a angaja o atitudine colaborativă în efortul

de rezolvare a problemei şi conflictului,adesea escaladează repede şi cuplul nu mai poate

încerca rezolvarea problemei.

Cea mai practică intervenţie este de a ajuta cuplul să identifice subiectul escaladării

conflictului lor şi semnele timpurii a „dansului”lor.

Semnele precoce ale escaladării conflictului pot include isbucniri emoţionale, subiectul

acuzaţiilor verbale,invocarea unor probleme sensibile.terapeutul are sarcina de a conştientiza

pe fiecare soţ cât mai precoce,privitor la conflict.Ex.,un soţ poate identifica aceste semne

deoarece:”am început să transpir şi să mă simt în tensiune şi,aceasta este un semn că tensiunile

ar putea exploda”.Când fiecare sau ambii parteneri identifică aceşti indicatori s-a stabilit deja

paternul conflictual. În această situaţie lucrurile apar din trecut (“avem nevoie de pauză şi

trebuie să fac o plimbare pentru a putea vorbi despre aceasta constructiv”).

Aceste paternuri interacţionale pot avea un mare impact asupra relaţiilor iar pentru

multe probleme minore pot fi manipulate de aceleaşi teme.Ex.,”El nu trebuie să mă întrebe de

ziua mea sau cum mă simt” şi “Nu vreau să ieşim împreună”,toate sunt plângeri care exprimă

dorinţa soţiei pentru mai multă apropiere şi dorinţa soţului pentru mai multă

independenţă.Dacă problema se identifică repede cuplul o rezolvă.

Ajutarea generalizării câştigului terapeutic de-a-lungul terapiei

Succesul terapiei depinde de cât de bine sunt aplicate îndemânările învăţate în şedinţă în

mediul real de acasă.De aceia,ceea ce se întâmpă între şedinţe este crucial pentru succesul

terapiei,cuplul prin aceste abilităţi ducând la creşterea succesului terapiei,chiar şi după

terminarea sa,motiv pentru care trebuie crescută responsabilitatea cuplului pentru exerciţiile

lor.De aceia terapeutul trebuie să lege fiecare exerciţiu,regulile,rolul de un principiu,numai aşa

cuplul fiind ajutat pentru situaţiile de viitor.

După ce s-a lucrat pe o problemă,terapeutul trebuie în mod regulat să întrebe:”În ce alte

arii puteţi aplica aceste soluţii?”/sau “În ce timp această înţelegere funcţionează”,ajutând

cuplul să generalizeze pentru propria lor înţelegere specifică.Această discuţie poate fi reluată

ulterior şi acasă,când cuplul va utiliza tehnica învăţată pentru o nouă situaţie.

Este important ca partenerii să înţeleagă raţiunea utilizării fiecărei îndrumări, ca

aceasta,de ex.,dacă un soţ începe rezolvarea problemei el este înţeles de către partener a fi “mai

receptiv ca mine în prelucrarea acestei probleme”,decât să zică “Din cauză că terapeutul ne-a

spus asta”.

Există un număr de alte tehnici care pot fi utilizate de către terapeut pentru a îmbogăţi

generalizarea:ex.lungind timpul dintre şedinţe.Cu 2 săptămâni între şedinţe cuplul are mai mult

timp pentru practică.Mai degrabă decât să se confrunte cu noi dificultăţi în manieră negativă

cuplul să încerce a identifica situaţii şi probleme care pot duce la noi dificultăţi care apar

înaintea terminării (vezi mai jos preventiv relapse).

O altă formă de terminare temporară a terapiei în locul lungirii distanţelor dintre şedinţe

(de 6-12 luni).

Terapeutul va forţa cuplul să devină propriul lui terapeut,făcând şedinţe

regulate,similare cu cele făcute la medic,săptămânal sau la 2-4 săptămâni.

17
 Partenerii trebuie să discute cum vor acţiona pentru îmbunătăţirea relaţiilor lor,să se

angajeze în rezolvarea problemelor şi au timp să-şi spună ceea ce cred despre mariajul

lor.Acest lucru trebuie făcut chiar dacă problemele sunt puţine sau aparent nu există.

PREVENIREA RECĂDERILOR
O cale care previne recăderile include două componente de bază:

1.Anticiparea şi intervenţia pentru a preveni situaţiile sau comportamentele care măresc

riscul recăderilor;

2.Stabileşte strategiile pentru a ajuta pacienţii pentru a acoperi micile reuşite în vederea

prevenirii unei complete recăderi;

În faza terminală,foarte mult se lucrează privind anticiparea şi corectarea anumitor

scăpări.Se va orienta atenţia cuplului spre evenimenetele viitoare,faţă de activităţile viitoare

care pot fi stresante sau pot precipita dificultăţile din trecut (de ex.problema dacă să aibă sau nu

un copil,cum se vor angaja în rolul parental,ce vor face cu serviciul,cu timpul liber etc).

Anticipând greutăţile ei vor deveni abili de a-şi rezolva problemele,îşi vor stabili

anumite strategii.

După cum s-a notat,criza cuplului este o situaţie reactivă,afectivă,legată de situaţii

imediate,gata să reacţioneze la dificultăţi minore.

Al 2-lea aspect pentru a preveni recăderile este minimalizarea impactului micilor

alunecări în cadrul relaţiilor,poate identificând şi minimalizând reactivitatea soţilor.Poate

include muncă cognitivă (vezi 355-cognitiv intervention).Terapeutul trebuie împreună cu

cuplul să vadă dacă este vorba de o recădere în vechile paternuri negative.

REZULTATUL PROCESULUI CERCETĂRII CONTROLULUI

Multe studii au examinat efectul versiunilor timpurii ale terapiei maritale care iniţial se

limita la modificarea comportamentului,comunicare şi intervenţii în procesul rezolvării

problemelor.Eficienţa este în comunicare,creşterea satisfacţiilor maritale.Un procent de 50%

după terapie au înbunătăţiri evidente iar 1/3 din cazuri par a nu mai fi în criză.

18