1.

Febra: creşterea temperaturii corpului (dereglarea termoreglării normale)

Omul este homeoterm (are temperatură constantă faţă de temperatura ambiantă).
Homeotermia este asigurată de hipotalamus:
- la căldură: pierderea căldurii prin vasodilataţii şi transpiraţie
- vasoconstricţia şi poducţia, creşterea căldurii prin frisoane
- citokine pirogene (interlenkine 1,6,8, Tumori necrosis factor alpha TNF α )
- este reacţie de apărare a organismului

Metode de măsurare a temperaturii

- rectală (la domiciliu)
- cutanată, axilară (10 min.) se adaugă 0,5 ºC pentru a obţine temperatura centrală
- orală
- auriculară
Normal: 36,5 - 36,8 ºC dimineaţa şi 37,5 ºC seara. Poate creşte la ovulaţie, în a
doua jumătate a ciclului menstrual, după progestatină, efort fizic.

Curbe termice
- febricităţi 37,8 ºC
- bacteriene: pic febril
- intermitentă: paludism
- în platou (fără diferenţe între dimineaţă şi seară)
- ondulantă
- scalariformă
- recurentă
Nu este sinonimă cu boala infecţioasă; poate apare în boli inflamatorii (poliartrită,
lupus), cancer, homeopatii, medicamentoasă, alergii.

Temperatura corporala mai mare de 37°C, masurata in gura sau de 37,7°C masurata in
rect, ce prezinta debut recent, acut, fulminant. Febra este provocata de proteinele zise
pirogene eliberate in organism atunci cand globulele albe lupta impotriva microbilor
responsabili de o infectie. Aceasta crestere a temperaturii actioneaza impotriva
multiplicarii anumitor microbi. O febra mai poate fi prezenta in absenta unei infectii
(infarct de miocard, tumora a sistemului limfatic).

Testele de rutina includ: hemoleucograma, VSH, biochimia, sumarul de urina, radiografia

toracica, VDRL, intradermoreactia la tuberculina. Se recomanda efectuarea de
hemoculturi seriate la toti pacientii. De obicei se pot doza aglutininele la cald.
Titrul ASLO este util pentru excluderea febrei reumatice. Anticorpii antinucleari, testele
ARN si ADN sunt utile pentru diagnosticarea lupusului si a altor afectiuni inrudite.
Uneori este necesara determinarea titrului de anticorpi anti HIV.
Pasul urmator este efectuarea de culturi din orice supuratie sau fluid suspect: sumarul de
urina si urocultura, exudate faringiene si nazale, frotiu si cultura din sputa, etc. Se pot lua
apoi in considerare investigatii serologice: anticorpi heterofili la adolescenti, aglutinine la
cald, teste serologice virale de faza acuta sau convalescenta (anticorpi IgM si IgG anti
virusul respectiv).
Mai departe se pot face teste dermatologice. Ex: intradermoractia la histoplasmina,
coccidoidina, blastomicina, brucellina, testul dermatologic pentru Trichinella. In
suspiciunea de sarcoidoza se poate face testul Kveim (se injecteaza subcutanat o parte din
splina unui bolnav cunoscut cu sarcoizoza, testul este pozitiv daca la 4-6 saptamani apar
granuloame subcutanate).
Pasul urmator este efectuarea de radiografii in zonele afectate. Ex: radiografia dentara
poate evidentia un abces. Radiografia oaselor lungi poate detecta metastazele osoase ale
unei tumori maligne.
Pasul urmator este radiografia cu substanta de contrast a diferitelor sisteme. Ex: urografia
poate detecta cancerul renal; colecistograma poate detecta calculii biliari; tranzitul baritat
poate evidentia pancreatita cronica sau diverticulita; angiografia poate detecta periarterita
nodoasa, aortita sau arterita cu celule gigante.
Pasul urmator este efectuarea unei tomografii abdominale sau pelvine. Daca rezultatul
este negatic se poate lua in considerare tomografia toracica si mediastinala.
Ecocardiografia detecteaza vegetatiile valvulare si mixomul atrial.
Mai departe se poate face biopsia diferitelor organe. Ex: biopia unui nodul limfatic poate
pune diagnosticul de limfom sau sarcoidoza; biopsia musculara poate diagnostica
periarterita nodoasa, polimiozita sau trichineloza.
Mai departe se poate face schintigrafia osoasa cu gallium pentru detectarea metastazelor,
osteomielitei sau abceselor localizate.
Daca toate aceste investigatii sunt negative, laparotomia exploratorie ar putea fi necesara.
Un test de fibrina poate indica febra Mediteraneana; dozarea urinara a ethiocolanolonei
poate indica o febra recurenta; dozarea porfobilinogenului urinar poate diagnostica
porfiria.
Cea mai inteleapta metoda de a conduce investigatiile este cu ajutorul unui specialist in
boli infectioase sau cu un specialist pe organul/sistemul cel mai probabil suspectat de
infectie.