PSIHOLOGIA SOCIALA

1 Obiectul si problematica psihologiei sociale

Psihologia sociala este o stiinta de granita intre psihologia generala si sociologie

avand ca obiect propriu de cercetare fenomene si fapte psihosociale, adica fenomene
spiritual-psihologice individuale, de grup, colective care iau nastere din comunicarea si
interactiunea dintre oameni si se manifesta in convingeri, motivatii, atitudini, mentalitati,
traditii, stari de spirit etc. P.S. se ocupa cu studiul particularitatilor psihice ale oamenilor,
ca fiinte social-culturale, ale conduitelor lor in cadrul grupurilor sociale si cu studiul
particularitatilor psihologiei de grup, colective si de masa asa cum se manifesta ele in
trairi si comportamente comune.
Primele lucrari de psihologie sociala apar in 1908: social Psychology- scrisa de
americanul A.Ross si Introduction in Social Psychology scrisa de englezul McDougall.
Inainte de acestia , in Franta, Gabriel Tarde publica in 1898 “Studii de psihologie
sociala”. Tarde (preocupat de legile imitatiei) si Gustave le Bon (preocupat de psihologia
multimilor) sunt considerati fondatorii PS. Cartea lui Ross vine dinspre sociologie si
trateaza probleme ca: sugestibilitatea, imitatia, moda, datina, spiritul de grup et. Cea a lui
McDougall vine dinspre psihologie si incearca sa explice faptul social si pelatiile
interpersonale recurgamd la notiunea de instinct. Dupa acest autyor, natura umana se
compune din instincte primare si tendinte derivate din ele: instinctul fricii, instinctul
combativ, al curiozitatii, cel sexual, cel patern etc. Deci, initial, stiinta s-a nascut la
intersectia dintre psihologie si sociologie. Primele studii experimentale referitoare la
influenta grupului asupra performantei individuale apar abia pe la 1930 si e datoreaza lui
Allport, Gates, Travis etc. In tara noastra , in 1966 M Ralea si T Herseni publica
“Introducere in psihologia sociala” in care infatiseaza pe larg doua orientari: una cultivata
de sociologi (sociopsihologie) alta de catre psihologi (psihosociologie).
Principalele probleme abordate de psihologia sociala sunt:
- studierea comportamentului individual in context social, adica investigarea
fenomenelor psihice si a trasaturilor de personalitate in textura relatiilor sociale
ale omului.
- Relatiile interpersonale si grupul mic, adica familia, grupul de studii, colectivul de
munca, grupul de prieteni, etc
- Fenomenele social-psihologice in grupurile mari: psihologia popoarelor sau
etnopsihologia, multimi, informarea colectiva si opinia publica, difuziunea
zvonurilor etc. Reprezentarile colective sunt imagini asupra realitatii cotidiene
care intrunesc consensul unui grup. Ele au fost propuse ca obiect de studiu pt. P.S.
de catre E.Durkheim. Alte subiecte de psihologie sociala propuse de diferiti autori
sunt: perceptia copilului de catre societate, reprezentarea sociala asipra sanatatii si
bolii, ideea de spatiu, reprezentari despre cultura in diferite medii et.
Lucian Blaga, analist si filozof al culturii, ne infatiseaza fenomene de psihologie
colectiva ale asezarii rurale de odinioara si incearca sa creioneze constiinta latenta despre
sine a satului de odinioara.
 2. Relatiile psihologiei sociale cu alte discipline umaniste

P.S. nu este o ramura a psihologiei generale sau a sociologiei ci este o stiinta de

sine statatoare, cu teorii, legi si metode proprii. Particularitatea distinctiva a P.S. fata de
psihologia generala este ca ea este integral o stiinta ociala care nu se mai preocupa de
procesele psihice general-umane, de specie, cu de manifestarea lor concreta in cadrul
unor colectivitati umane bine determinate. P.S. lasa complet afara psihofizica sau
psihofiziologia dar se intereseaza in detaliu de procesele interactiunii si
comportamentelor de grup pe care, in mod traditiona, psihologia generala le ignora. P.S.
se fundamenteaza pe cea generala prin aceea ca aplica principiile psihologiei generale la
circumstante sociale diferite Intre P.S si P.G exista raporturi de reciprocitate. P.S. ataca
prejudecata care reduce psihologicul la individual si socialul la colectiv.
Specificul P.S. fata de sociologie consta in faptul ca ea studiaza nu socialul ca
intreg ci o latura a vietii sociale si anume manifestarile de constiinta social si individuala
in contexte sociale concret-istorice. P.S. si sociologia se intrepatrund, mai ales la nivelul
sociologiilor de ramura, dar in acelasi timp sunt deosebite, sociologia ocupandu-se de
realitatea sociala obiectiva in toata complexitatea ei iar P.S. de latura subiectiva a acestei
realitati. In tre sociologie si psihologia sociala cooperarea nu se naste prin subordonarea
uneia fata de cealalta.. Fiind o stiinta de contact, aflata la granitele dintre P.G, sociologie,
etnologie, antropologie sociala si culturala, istorie, pedagogie, etc, P.S. desfiinteaza, de
fapt, granitele rigide dintre stiintele socio-umane, fiind elementul lor cel mai dinamic.

3. Teoria in P.S: conceptul de teorie,

caracterizare generala, functiile teoriei, clasificare si exemple

Teoria psihosociala reprezinta un cuantum de propozitii ordonate, de idei si

paporturi coerent exprimate privind o arie a realitatii obiective sau a constiintei umane.
Ea permite, in domeniul P.S., organizarea datelor disparate intr-o imagine coerenta
asupra comportamentului social al indivizilor, asigurand astfel o mai buna intelegere a
acestuia. Intr-o etapa prestiintifica a dezvoltarii sale, teoriile din P.S. s-au centrat asupra
relevarii cauzei, a determinantului existent exclusiv in individ ori colectivitate care ar
genera comportamentele sociale si relatiile persoanelor. Asa au fost teoria
instinctualista a lui McDougall care cauta sa explice asocierea indivizilor intr-o
colectivitate pe baza instinctului lor gregar.; teoria biologista a lui A.L.Kroeber care
incerca sa deduca insusirile psihosociale ale indivizilor din particularitatile structurii lor
biologice; teoria psihicului colectiv , diferit de cel al indivizilor, care ar actiona asupra
lor printr-un fel de contagiune mentala (G.le Bon).
Functiile teoriilor psihosociale:
a) de elaborare a P.S. ca stiinta;
b) de delimitare a domeniului ei de fapte in cadrul totalitatii fenomenelor de
interactiune umana;
c) de subliniere a legaturilor cu celelalte stiinte comportamentale;
d) de organizare si sistematizare a datelor intr-o viziune coerenta;
e) de constructie a explicatiilor necesare, cu evidentierea legaturilor interioare intre
fenomenele psihosociale studiate;
f) de formulare intr-un limbaj stiintific a corespunzator a informatiilor in asa fel
incat ele sa poate fi intelese si de altii;
g) de previziune a comportamentelor sociale ale indivizilor;
h) de stimulare a investigatiei stiintifice si inaintare in cercetare;
i) de dirijare a practicii sociale intr-o serie de probleme studiate, mai precis de
stapanire si dirijare a fenomenelor psihosociale date in mod constient.
Este greu de conceput o teorie unitara si de mare anvergura in cadrul P.S. din cauza
complexitatii fenomenelor studiate, de aceea optiunea unor psihologi sociali este
pentru teorii de nivel mijlociu ( middle range theory- Robert Merton). De exemplu,
teoria cu privire la “frustratie-agresivitate” centrata pe frustrare, agresivitate, inhibitie
si reactie; teoria asupra prejudecatii indivizilor impotriva altor grupuri etnice.
Teoriile partiale se refera la procese si aspecte mai limitate ale interactiunii
indivizilor. Exemple:
- teoria echilibrului homeostatic (F.Heider)
- teoria disonantei cognitive (L.Festinger)
- teoria comunicarii in grupul restrans( A.Bavelas)
- teoria status-rolurilor (R.Merton)
Clasificarea teoriilor generale in P.S.
a)behaviorismul
b)teoriile simbolice
c)teoriile cognitive
d)fenomenologice
e)psihanalitice
f)sistemic-structuraliste
g)dialectica
h)sociometria

4. Metodologia cercetarii in P.S.:conceptul de metoda,

tipuri de metode, relatia dintre teorie si metoda in P.S.

Metodologia este ansamblul metodelor si tehnicilor aplicate in realizarea si

finalizarea cercetarilor psiho-sociale.
Metoda este un ansamblu de demersuri initiate de un cercetator pentru a
descoperi si verifica unele cunostinte sau de un practician pentru a rezolva o
problema concreta pe baza cunostintelor existente. Elementele metodologiei de
cercetare nu sunt universal constituite ci difera intre ele in functie de conceptia
teoretica luata ca referinta. Fiecare teorie a tins sa-si formuleze propria metodologie.
Metodele obiective sunt apropiate de lele ale stiintelor naturii: operationaliste,
empiriste, structuraliste, functionale, sistemice.
Metodele interpretative sunt cele dezvoltate in cadrul interactionismului simbolic,
fenomenologiei si etnometodologiei.
Metodele psihologiei sociale sunt urmatoarele:
- studiul izvoarelor documentare;
 - observatia psihosociala; este una dintre cele mai utilizate si consta in perceperea
sistematica a atitudinilor, comportamentelor si interactiunilor indivizilor in
momentul manifestarii lor, conform unui plan dinainte elaborat si cu ajutorul unor
tehnici speciale de inregistrare.
- experimentul psihosocial; frecvent folosita, consta in masurarea actiunii
variabilelor independente asupra celor dependente in conditiile in care actiunea
altor factori este tinuta sub control.
- metodele de ancheta; interviul si chestionarul.
- metodele sociometrice; masurarea fenomenelor sociale prin intermediul
metodelor statistice.
- metoda aprecierii obiective a personalitatii;
La aceste metode fundamentale se pot adauga o serie de tehnici ajutatoare
imprumutate de la psihologie, cum ar fi: scalarea atitudinilor, testele de
personalitate, experienta clinica, studiul biografic, analiza de continut.

5. Behaviorismul: prezentarea principiilor generale si exemplificari

B. este un curent al psihologiei stiintifice bazat pe abordarea comportamentala a

activitatilor psihologice si pe principiul economiei explicative maximale, care limiteaza
recursul la entitati variabile intermediare intre intrare sau stimul si iesire sau raspuns.
B. s-a nascut in Statele Unite pe la inceputul sec. XX. Actul de nastere al B. este
considerat articolul: “Psihologia asa cum o vede un behaviorist” a lui J.Watson. Watson
considera ca trebuie sa se tina seama doar de comportamente si de stimulii care le
determina aparitia.El sustine ca metoda de baza a PS trebuie sa fie observatia externa. B.
a cunoscut o mare dezvoltare in SUA pana spre anii 1950.
Behaviorismul metodologic s-a preocupat sa construiasca psihologia doar pe baza
faptelor ce pot fi observate de toata lumea, excluzand experientele subiective private ale
individului. Behaviorismul teoretic afirma ca trebuie sa se tina cont doar de faptele
observabile si de relatiile lor directe. Se elimina, deci, preocuparile pentru conditiile
emotionale si se considera emotiile umane ca si comportamente. B.F.Skinner este cel mai
cunoscut behaviorist (“analiza comportamentului”).
Dar toti behavioristii au folosit, intr-un grad mai mic sau mai mare, notiuni care
nu sunt imediat observabile: variabile intermediare sau concepte ipotetice.

6. Teoriile simbolice: prezentare generala si exemplificari

Interactionismul simbolic este o orientare initiata la Universitatea din Chicago de

catre W.I.Thomas, R.E.Park si G.H.Mead. Se porneste de la ideea ca orice activitate
umana este sociala intrucat se realizeaza intr-o situatie. Individul “defineste situatia”
printr-un proces de alegere a unei variante din mai multe posibile. Deci, “o situatie
sociala este reala prin consecintele definirii ei ca fiind reala” (teorema lui Thomas).
G.H.Mead acorda atentie dezvoltarii sinelui individual in societate. Experienta din
grup este interiorizata si totodata construita. Grupul ofera posibilitatea
comunicarii sinelui cu el insusi si cu ceilalti prin vehicularea de simboluri
 semnificative. Toate simbolurile la un loc constituie ‘sistemul de simboluri
universal semnificative”. Simbolurile mediaza intelegerea si comunicarea dintre
indivizi in cadrul interactiunilor reciproce.
Interactiunea apare ca un ansamblu de strategii prin care sinele si altul se
acomodeaza reciproc si realizeaza o baza comuna de simboluri.Actiunea sociala
rezulta din schimburile de simboluri in cadrul interactiunilor, luand forma
obiceiurilor, ritualurilor, regulilor etc.

7. Teoriile cognitive: prezentare si exemplificari

Cognitivismul este un curent de gandire care pune accentul pe fenomenele

cognitiei. In perioada anterioara aparitiei acestei teorii, mai multe curente distincte au
putut fi calificate drepr “cognitiviste”. De ex, in psihologia animala, in domeniul teoriilor
invatarii (Tolman, Brunswik) ,pentru a oferi o explicatie in domeniul comportamentului
dobandit la soareci si alte animale, autorii au dezvoltat o teoroe “stimul-stimul”; aceasta
spune ca animalele stabilesc legaturi intre stimulii lumii exterioare.. Acesti autori au fost
influentati de teoriile gestaltiste. Teoriile cognitiviste se opun celor behavioriste sare pun
invatarea pe seama reactiei stimul-raspuns.
Alti cognitivisti (Lewin, Asch, Festinger) afirma ca trebuie sa tinem seama de
comportamentele sociale nu numai pornind de la evenimentele la care sunt supusi
indivizii ci si de la modul in care acestia le interpreteaza. Cognitivismul recent
inglobeaza, pe langa tendintele cognitive anterioare si teoria informatiei.

8. Teoriile fenomenologice

F. este cercetarea descriptiva a trairilor psihologice (acte, stari, credinte) asa cum
pot sa apara ele in constiinta celui care le traieste. Termenul este de origine filozofica,
fondatorul ei fiind E.Huserl. Sub influenta fenomenologiei lui Huseerl ia nastere teoria
gestaltista, care constituie o psihologie a formei, a intregului. Psihofenomenologia
studiaza descriptiv experienta subiectiva traita efectiv. Psihologia de inspiratie
fenomenologica s-a dezvoltati in domeniul psihiatriei in Germania (Binswanger), in
cercetarea etologica in Olanda si Belgia si in stiintele educatiei in SUA si Canada.

9. Psihanaliza

Teoriile psihanalitice se ocupa de studiul omului in totalitatea sa, in profunzime

si in ceea ce are el mai specific uman. Curentul psihanalist a fost foncat de medicul
vienez S.Freud. Termenul de psihanaliza are mai multe acceptiuni: a) metoda de
explorare a psihicului uman; b) de mijloc terapeutic de tratare a diferitelor nevroze; c)
ansamblu de desfasurare a proceselor inconstiente; d)conceptie explicativa a intregii
activitati umane. Activitatea psihica este conceputa de S.Freud in forma unui “aparat
psihic” care functioneaza dupa trei principii: un principiu dinamic (in care libidoul are un
loc central, de forta suprema), un principiu economic (de incarcare-descarcare a energiei,
de rezistenta si represiune) si un principiu topic, dupa care psihicul se stratifica in EGO
(constient dobandit), ID (inconstient) si SUPER_EGO (supraeu).Alti reprezentanti ai
psihanalizei sunt: A.Adler, C.G.Jung, Karen Horney, E.Fromm. In conceptia lui Fromm
orientarea centrala a individului este data de relatiile sale cu obiectele lumii externe
(asimilare) si cu semenii sai(socializare). In functie de aceste doua coordonate se
stabilesc 4 tipuri de personalitate umana: tipul receptiv (care primeste totul din jurul sau
si tinde inspre supunere si dependenta; cauta sa fie agreati si protejati, se misca inspre
semeni); tipul exploatativ (se caracterizeaza prin miscare impotriva semenilor), tipul
izolat (care, in relatiile cu semenii este rigid si neincrezator, se misca in directie opusa
semenilor) si tipul conformist (care se acomodeaza la orice situatie).

10. Teoriile sistemic-structuraliste

Se caracterizeaza prin faptul ca evidentiaza relatiile interne dintre partile

componente care formeaza un ansamblu (sistem). Reprezentanti: Kohler, Wertheimer,
Koffka, Lacan, Levi-Strauss , J.Piaget,etc. Structuralismul formuleaza principiul
“intregului organizat”, al configuratiei stabile si profunde si al raporturilor de
interconditionare si interdependenta. Aceste teorii se opun celor care exagerau rolul
elementelor, el partilor in intelegerea unui ansamblu. In aceste teorii, obiectul supus
cercetarii este conceput ca o totalitate de elemente intre care exista relatii de
interdependenta. Se vorbeste despre sistemul psihic, sistemul social, sistemul familial,
etc. Orice modificare produsa intr-o componenta a sistemului antreneaza modificari si in
celelalte componente.

11. Sociometria

Este o conceptie teoretica si un sistem metodologic creat si impus de L.J.Moreno

in anii ’30, odata cu aparitia lucrarii:”Who shall survive?”. Sociometria este masurarea
fenomenelor sociale prin intermediul metodelor statistice. Ea muta accentul de pe
macrosocial pe microsocial, spre grupurile mici si problematica lor. La baza teoriei stau
conceptele de spontaneitate (inteleasa ca reactie la situatii inedite, ca initiativa) si
creativitate elaborate de Moreno. Din interactiunea lor apar modele culturale; de
exemplu, spontaneitatea sta la baza relatiilor de atractie-respingere-indiferenta. Moreno
spune ca realitatea sociala este rezultatul interactiunii intre doua paliere distincte ale
socialului: societatea externa sau macrostructura (totalitatea structurilor sociale
institututionalizate si oficiale: stat, biserica, scoala, armata) si “matricea sociometrica”
sau microstructura(relatii preferential-afective, atractie-respingere-indiferenta). Acest din
urma palier este evidentiat prin analiza sociometrica (prin intermediul testului
sociometric).

12. Dialectica

Este o teorie generala asupra existentei si dinamicii obiectelor si fenomenelor.

In filozofia antica D. a fost elaborata ca metoda de a ajunge la adevar prin dialog si
interogatie, pornind de la opinii (Aristotel). Hegel a dezvoltat dialectica ata ca metoda de
dezvoltare a cunoasterii cat si ca teorie ontologica generala. In esenta ea spune ca: a)
obiectele si fenomenele nu sunt izolate ci in conexiune, esentiale fiind relatiile dintre ele.
b) obiectele si fenomenele nu sunt statice ci in permanenta schimbare, transformare.c)
evolutia este caracterizata prin trecerea in etape succesive de la inferior la superior. d)
ideea de contradictie este pusa la baza intelegerii dinamicii sistemelor. Obiectele si
fenomenele sunt compuse din laturi, aspecte contrare aflate intr-o stare de tensiune care
merge pana la conflict. Contradictia este o stare normala a lumii. Alta abordare dialectica
este “hiperempirismul dialectic” a lui Georges Gurvitch.