Sfinţi in lume: Puritanii în adevărata lor lumină

de Leland Ryken

Cartea de faţă îşi propune să îi pună în lumina reflectoarelor pe puritani în

adevărata lor trăire şi umblare în această lume. Autorul foloseşte numeroase surse

pentru a apăra puritanii de imaginea deformată creată despre ei de-a lungul secolelor.

El abordează subiecte tematice din viaţa puritanilor cum sunt: munca, căsătoria şi viaţa

sexuală, banii şi familia. De asemenea tratează predicarea puritană, concepţia lor despre

biserică şi închinare, despre Biblie, educaţie şi activitate socială. Nu ascunde nici părţile

negative ale lor şi ceea ce se poate învăţa din acestea.

Ei au trăit în secolele XV- XVII şi au făcut parte din Reforma Protestantă din

Anglia. Datele care marchează începuturile puritanismului sunt: 1526-Traducerea în

limba engleză a Noului Testament de către William Tyndale, 1558- Concesia

elisabetană, 1569-1570 Thomas Cartweight predă un curs la Universitatea din

Cambridge inspirat din primele două capitole din Faptele Apostolilor, în care

argumentează în favoarea unui creştinism simplificat şi a unei forme de conducere

prezbiteriană (pag.9).

Puritanii aveau o concepţie echilibrată despre viaţă, ei fiind printre promotorii

idei unei vieţi sfinte în totalitatea ei. Au fost cei care au încercat să dărâme bariera

dintre sacru şi profan în viaţa de zi cu zi.

Pentru puritani munca era sfântă şi un mod în care îl puteau glorifica pe

Dumnezeu nu numai o modalitate prin care puteau să facă bani sau sa aibă un anumit

statut social. Ei nu negau munca în virtutea abilităţilor spirituale ci credeau cu tăria că

1
Dumnezeu este cel care le-a dat fiecăruia în parte o abilitate prin care să îl servească pe

„Marele Guvernator al lumii”(p.26) Cotton Mather afirma:

„un creştin trebuie să îşi profeseze meseria într-o atitudine de mulţumire. Un creştin nu ar trebui
să fie dispus cu preq mare uşurinţă să renunţe la chemarea sa…Nu sunt puţini cei care, din pizmă şi
nemulţumire, se descotorosesc de profesie.”(pag.29)

Succesul era binecuvântarea lui Dumnezeu, nu ceva dobândit. Munceau din

greu, fiind moderaţi pe de altă parte, dar ştiau că dacă au succes este meritul lui

Dumnezeu şi nu datorită trudei lor.

Căsătoria şi relaţia sexuală erau la un rang înalt pentru ei. Trăind în contextul

romano-catolic influenţat de părinţii bisericeşti care erau unanim împotriva căsătoriei,

puritanii au apărat cu scumpătate această valoare lăsată de Dumnezeu încă de la

întemeierea lumii. Au afirmat necesitatea şi curăţirea sexului, au stabilit idealul

dragostei romantice în căsătorie şi au ridicat din nou statutul soţiei. Thomas Taylor

scria :

„Toate persoanele căsătorite trebuie înainte de toate să se iubească, să se respecte şi să nutrească

sentimente de bunăvoinţă reciprocă; nu îţi întemeia dragostea pe frumuseţe, bogăţie, zestre, tinereţe sau
alte asemenea temelii instabile, ci ancorează-te în primul rând în Dumnezeu şi în harul Lui căci acesta te
va susţine.” (p.49)

„Banii sunt un bun social nu o proprietate privată” era filozofia adoptată de

majoritatea puritanilor. Puritanii au avut trei secrete pentru o viaţă cumpătată:

mulţumirea, abilitatea de a-şi stabili limite cheltuielilor şi înţelegerea bogăţiei şi a

posesiunilor în lumina viitorului. Au avut bogăţii materiale datorită cumpătării lor în ce

priveşte chivernisirea banilor dar au ştiut să împartă cu cei care erau în nevoie.

Biserica în miniatură-familia era o construcţie solidă în gândirea puritanilor cât şi

în practica lor. Robert Cleaver spunea:

„ O gospodărie este asemeni unei comunităţi statale în miniatură, prin a cărei bune cârmuiri
gloria lui Dumnezeu poate propăşi, comunitate compusă din câteva familii care se bucură de această
binefacere, şi toţi cei adăpostiţi de acea familie pot beneficia de tihnă şi de cele necesare traiului.”(p.75)

2
 În familia puritană ierarhia era bine rânduită: tatăl/soţul era capul familiei

responsabil, soţia/mama îi era subordonată având sfere ei de influenţă, iar copii erau

supuşi disciplinei ambilor părinţi care îi educau şi se îngrijeau de ei.

Comunitatea evanghelică de astăzi are mult de învăţat de la predicatorii puritani.

Aceştia erau oameni educaţi care nu urcau la amvon fără o vastă pregătire. Lungimea

unei predici era în medie de o oră. Un predicator puritan având 5 predici pe săptămână.

Erau oameni ai cărţii şi aveau notiţe atunci când urcau la amvon:

„Nu din cauza sărăciei abilităţilor noastre trebuie să facem uz de notiţe, ci din consideraţie faţă de

propria muncă şi spre folosul ascultătorilor noştri. Pentru noi este mai uşor să ţinem trei predici fără

notiţe decât una cu notiţe.” Cotton Mather (p.95)

Ei împleteau în predică raţionalul cu emoţiile, mintea cu afecţiunile. Aveau

simplitate în predicare şi o bună organizare. Predicau expozitiv şi cu dorinţa de a pune

doctrina în viaţa practică, trăită atât a lor cât şi a celor mai novici enoriaşi care îi

ascultau. Scriptura era baza pentru predicatori:

„Pentru puritani, predica nu doar că atârna de Scriptură; ea exista în mod literal înlăuntrul

Cuvântului lui Dumnezeu; nu textul locuieşte în predică, ci predica locuieşte în text…Pe scurt, ascultarea

unei predici te aduce în Scriptură.”p. 97

Thomas Fuller l-a omagiat pe William Perkins despre care spunea că : „ predicile
lui nu erau într-atât de simple încât învăţătorii pioşi să nu le admire, nici nu erau într-atât de sofisticate

încât cei simpli să nu le înţeleagă.”(p.103)

Biserica, pentru puritani, nu însemna lăcaşul de cult ci comunitatea

credincioşilor, a celor ce cred în Hristos. Ei au fost cei care au simplificat slujba de

închinare şi au încurajat participarea congregaţiei în închinare. Slujba de închinare

puritană se desfăşura în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, cu o dorinţă de a menţine

creativitatea şi prospeţimea în închinare. Puneau accent pe ziua de duminică ca şi zi de

odihnă pentru refacerea capacităţilor de muncă cât şi pentru contemplarea naturii, a

creaţiei lui Dumnezeu. Ei nu au format niciodată o denominaţie distinctă ci au pus

bazele pentru pluralismul denominaţional.

3
 Puritanii erau oameni ai cărţii. Ei au pus un accent deosebit pe Scriptură ca şi

centru al închinării lor. Pentru ei Biblia era:

„ lumina pe cărarea noastră, cheia pentru Împărăţia cerului, mângâierea noastră în suferinţă,

scutul nostru şi sabia cu care ne războim cu Satan, şcoala întregii înţelepciuni, oglinda în care privim

chipul lui Dumnezeu, mărturia bunăvionţei Sale, singura hrană şi bucatele sufletului nostru.” (p.147)

Aceste cuvinte au prefaţat Biblia de la Geneva. Biblia era o carte vie care putea

schimba trăirea şi destinul unei persoane.

Accentul mare pus de puritani pe educaţie emană din tot ceea ce ei făceau. Au

fost cei care au fondat Universitatea Harvard şi au avut contribuţii enorme la alte

universităti de prestigiu precum Cambridge. Adepţia ai educaţiei aveau o părere înaltă

despre ea la orice nivel al ei de la gimnaziu până la universitate. În planul lor de

învăţământ Biblia îşi avea rolul central dar împreună cu aceasta ei studiau si artele,

matimatica şi ştinţele umaniste. „Cuvântul lui Dumnezeu şi rânduiala religioasă ne

învaţă nu să distrugem, ci să dezvoltăm toate facultăţile pe care le avem în noi…înspre

gloria lui Dumnezeu care ni le-a dat.” spunea Samuel Ruthrford (p.162)

Ca oameni care trăiau în societate puritanii erau axaţi pe ajutorarea semenilor lor

în măsura în care prin aceasta îi aduceau glorie lui Dumnezeu. Nu încurajau

trândăveala dar aveau o dorinţă fierbinte de ai ajuta pe năpăstuiţii sorţii, pe acei oameni

nevoiaşi care erau şomeri sau săraci şi nu puteau munci. Făceau acte de caritate nu în

vederea mântuirii ci pentru că erau mântuiţii practicau binele în folosul comunităţii.

Aduceau recunoştinţă lui Dumnezeu pentru mântuire prin implicarea în societate. Au

încurajat spiritul de egalitate al tuturor oamenilor şi au denunţat păcatele publice şi

personale.

„Perorau îndelung şi foarte erudit…Tărăgăneala lor este jalnică”(p.179) era

părerea lui Robert Baillie. Puritanii au avut defectele lor printre care cele ale

dezbaterilor prelungi, ale lipsei de respect pentru cei care nu practicau religia în felul în

care ei o practicau, au avut prea multe reguli şi cuvinte, precum şi „pioşenie

moralizatoare şi şovinism masculin. Ceea ce se poate învăţa din greşelile lor sunt:
4
vegherea împotriva înmulţirii regulilor care sunt adăugate principiilor morale

fundamentale, practicarea artei conciziei în vorbire, păzirea de abuz în moralizarea

excesivă cât şi păzirea de ideea de superioritate masculină.

Puritanii credeau în întreaga viaţă dedicată lui Dumnezeu în toate aspectele ei.

Au trăit o viaţă echilibrată şi au lăsat în urmă o moştenire colosală în ce priveşte viaţa

creştină cât şi lucrări de referinţă precum opera lui John Bunyan „ Călătoriile

pelerinului.” Oameni ai Scripturii şi axaţi pe educaţie, puritanii, după şase secole încă

mai vorbesc şi astăzi minţilor şi inimilor evanghelicilor contemporani, arătând înspre

simplitatea vieţii învăţată de la Hristos.