Caracterizare generala a epocii elenistice

Termenul elenistic a fost folosit mai intai pentru a desemna limba greaca, pentru ca
in secolul al XIX-lea termenul sa desemneze perioada istorica cuprinsa intre domiile lui
Alexandru cel Mare (mijlocul secolului al IV-lea i.e.n.) si Augustus (inceputul secolului I
e.n.). Aceasta perioada a secolelor III-I i.e.n. incepe sa fie vazuta ca o treapta de
dezvoltare in lumea greaca.
Perioda elenistica este marcata de venirea pe tron a lui Alexandru Macedon, in 336
i. Hr. Educat in spirit clasic, de catre maestrul sau, Aristotel, Alexandru Macedon va
deveni simbolul unei noi ere: elenismul.
Elenismul se traduce prin crearea sau dezvoltarea de centre urbane organizate dupa
modelul grec. Fara indoiala, viata politica ramane activa, chiar si pe plan extern: au loc,
in epoca elenistica, razboaie intre cetati, aliante, tratate etc. Regatul elenistic ramane inca
o suprastructura al carei angrenaj are tendinta de a se reduce la minimum si de a se
sprijini, cat mai mult posibil pe institutiile deja existente in cetati. Cetatea nu mai este
decat mica patrie; ea nu mai reprezinta categoria fundamentala, norma suprema a gandirii
si a culturii.
Mai mult ca oricand, omul grec se concepe pe sine ca centru si ,,masura a tuturor
lucrurilor". Pentru omul elenistic existenta umana nu are alt scop decat sa atinga forma
cea mai bogata si mai desavarsita a personalitatii.
Toate aceste aspecte duc la crearea de individualitati puternice, dar slabesc unitatea
comunitatii.
Accentul pus pe cultura era puternic; se considera ca prin cultura se ajunge la
nemurire. Viata culturala aparea ca un reflex pe acest pamant, un preludiu al vietii fericite
a sufletelor favorizate de eternitate.
Totusi, datorita disparitiei orasului–stat, incepand cu secolul al III-lea i. Hr., Grecia
se resimte. Scolile nu mai sunt subventionate de stat, iar aristocratia nu-si mai permite sa
asigure fonduri pentru intretinerea lor. Cele cateva fundatii care apar nu sunt nici ele
suficiente pentru a mentine sistemul educational la standardele impuse de perioada
clasica.
 In fapt, intreg mediul privat este in deriva.
Din aceleasi ratiuni economice, incetul cu incetul, educatia tinerilor greci tinde sa se
rezume la invatamantul elementar. Se invatau in ordine literele, cuvintele, recitarea,
socotitul, insa intr-un mod sumar, lapidar. Se foloseau tablite si fasii de papirus si mai
tarziu Codex-ul (mai multe caiete legate, confectionate din papirus).
Academia lui Platon si LiceuI lui Aristotel au continuat sa existe, desi ele se
mentineau mai mult datorita renumelui intemeietorilor lor, precum si pentru ca aceste
scoli dispuneau de o baza materiala: localuri, biblioteci si fonduri.
Activau insa in orase maestri numerosi si mai bine cotati care atrageau un numar
mai mare de tineri studiosi. Primul dintre aceste centre este Atena, care va ramane pana la
sfarsitul Antichitatii un focar activ al intelectualitatii; chiar si cand va ajunge sa-si piarda
cu totul independenta si importanta politica, ea nu va fi niciodata un oras de provincie ca
celelalte, ci va ramane glorioasa Atena, mama artelor, a stiintelor si a literelor. Astfel,
Atena continua sa fie considerata centrul cugetarii filozofice; chiar in perioada romana,
orice filozof considera ca o datorie sa viziteze Atena si sa-i asculte pe inteleptii atenieni.
Alaturi de ea, Alexandria completa tabloul centrelor interesate mereu de cultura.
Traditiile epocii clasice au continuat si in perioada elenistica, dar nu cu aceeasi
intensitate.
In Alexandria ca nou centru cultural in peisajul elen trebuie amintita prezenta
Mouseionului, la Alexandria, care inca din secolul al III-lea i. Hr. s-a manifestat ca un
centru de cercetare si nu ca un edificiu pentru invatamantul superior. Savantii si eruditii,
desi nu erau obligati sa tina cursuri, in realitate s-au transformat in cadre didactice,
pledand pentru educatie si transformand Mouseionul intr-un adevarat centru pedagogic
(la origini, in epoca ptolemeica, acest tip de activitate a Mouseion-ului nu era inca prea
bine afirmat; trebuie sa fi fost vorba de un invatamant esoteric de tip inca pronuntat
arhaic, de o formatie personala pe care maestrul consimtea s-o ofere unui mic grup de
discipoli, de spirite de elita alese cu grija).
Se poate constata absenta invatamantului tehnic, a scolilor superioare care sa
formeze tehnicieni in mai multe domenii.
Medicina greaca este cea care realizeaza mari progrese si joaca un rol foarte activ in
viata elenistica; alaturi de medicii particulari, cetatile si regatele intretineau un corp de
medici publici, constituind un veritabil serviciu de sanatate oficial. Era necesar sa se
asigure formarea unui mare numar de specialisti; de fapt, constatam existenta a
numeroase scoli de medicina nu numai la Alexandria, ci in aproape intreaga lume. Legat
de invatamantul medical nu poate fi uitat Corpus-ul scrierilor atribuite lui Hippokrates,
Biblia medicinii antice.
Retorica era disciplina–rege, necesara in toate ramurile de activitate.
Filozofia elenistica nu este doar un tip determinat de formatie intelectuala, ci si un
ideal de viata, pretinzand sa informeze omul in intregime; a deveni filozof inseamna a
adopta un mod de viata nou, mai exigent din punct de vedere moral, implicand
ascetismul, care se traduce vizibil in comportament, alimentatie si imbracaminte:
recunosti filozoful dupa mantia sa scurta . Se invata in Liceul lui Aristotel, in mod
particular, cu anumiti maestri sau de la predicatorii, de la filozofii ratacitori.
Se comentau operele Maestrilor – Platon, Aristotel, Zenon, Epicur, sau se ascultau
prelegerile profesorului.
Intotdeauna a existat o rivalitate intre retori si filozofi, iar aceasta s-a accentuat din
generatie in generatie. Chiar daca era greu de acceptat, triumful retoricii era complet, isi
pusese amprenta atat de adanc asupra culturii elenistice in ansamblul ei, incat filozofii i-
au simtit suprematia. Fie ca au admis-o constient, fie ca nu, filozofii elenistici au fost si
retori.
Impunatoare pentru aceste vremuri a fost gandirea materialista a lui Epicur (341 –
270).
Conform conceptiilor acestuia, nu exista nici un fel de forte in afara lumii materiale
si nici deasupra ei. Din nimic nu se naste nimic si nimic nu dispare. Prin urmare, materia
este eterna.
Intocmai ca si Democrit (460 – 370 i. Hr.), Epicur sustine ca lumea materiala este
alcatuita din atomi si vid. El a impartit filozofia in trei parti: canonica (teoria cunoasterii
si criteriul adevarului), fizica si etica.
Mai departe, “filozofia stoica este tipica pentru perioada de decadere a societatii
antice grecesti, nu numai prin faptul ca a pus pe primul plan problema perfectiunii
individului si s-a indepartat treptat de la marile probleme ale filozofiei din perioada
clasica, ci si prin felul in care a rezolvat problema pusa. In timp ce filozofia clasica - a
carei baza stiintifica extrem de modesta fusese simtitor largita doar de Aristotel -, a fost
in stare sa dea o serie de sisteme filozofice armonioase, care au stimulat gandirea
filozofica din mileniile urmatoare, stoicii, care aveau la dispozitie bogata mostenire a
trecutului si importantele realizari ale stiintelor naturii din vremea lor, au ajuns in cele din
urma la fideism, la credinta in zei, in oracole si in vise”.
Una dintre manifestarile decaderii filozofiei antice a fost si scepticismul.
In goana lor dupa popularitate, stoicii s-au adaptat din ce in ce mai mult
superstitiilor religioase ale maselor si din aceasta cauza filozofia lor si-a schimbat esenta.
In a doua jumatate a secolului al II-lea i. Hr., pare sa se fi produs in intreaga lume
greaca o renastere generala a studiilor. Scolile au prosperat in intreg bazinul Marii Egee
si mai ales pe coasta Asiei Mici. Organizarea vietii culturale a societatii a luat un oarecare
avant, fapt care era cu neputinta inainte in micile polis-uri izolate.
Jocurile si serbarile grecesti, gimnaziile, scolile, precum si teatrul grecesc se bucura
de o larga raspandire in tarile din Orient si devin un factor important nu numai de
elenizare a Orientului, ci si de orientalizare a Occidentului.
Literatura greaca din perioada elenistica a servit ca punct de plecare si pentru
formarea literaturii romane. Literatura elenistica a putut sa dea si a dat, intr-adevar, noi
opere poetice, chiar genuri intregi.
Arta epocii elenistice isi pastreaza caracteristicile, aparand din cand in cand
schimbari si innoiri. Arta elenistica este mai luxoasa, mai variata, mai ambitioasa si mai
impunatoare decat arta clasica; ea va deveni in secolul al II-lea aproape ,,baroca”.
Numeroase temple nu contenesc a se ridica, ca si in trecut, fie in orasele nou intemeiate,
fie in orasele vechi, pe locul edificiilor anterioare, distruse.
Grecii cunosteau destul de vag existenta Romei percepand-o ca pe un oras grec
fondat in timpurile eroice de catre un anumit supravietuitor al epopeii troiene. Ei au reusit
sa-i cunoasca mai bine pe romani prin intermediul comertului; existau numeroase pacturi
comerciale intre Grecia Mare si Roma.
In Orient, unde regimul cetatii semana in multe privinte cu organizarea Romei,
viata oraselor s-a desfasurat in cadre traditionale. Alexandria, Antiohia, Milet, Efes au
continuat sa exercite in Egipt si in Asia o influenta bazata pe prosperitatea lor materiala si
pe intensa activitate intelectuala, chiar daca multe dintre orasele elene erau coplesite de
datorii catre romani. Abia in timpul lui August s-a echilibrat situatia financiara a acestora.
Tot in aceasta perioada armata incepe sa se modernizeze si sa avanseze spre o
tactica si strategie mai eficiente. De aceea, armata elenistica poate fi vazuta in prezent ca
prima armata bine organizata din antichitate si din punct de vedere al competitiei si
echipamentului din acele timpuri. Multitudinea de natiuni care intrau in cadrul armatei
elenistice, conferea totodata mai multe tehnici de bataie.
Regii elenistici si pe urma cei romani au recurs la forte considerabile. In medie, o
armata elenistica nu depasea 85 000 de ostasi, in care intrau infanteristii, mercenarii,
cavalerii de toate originile, si un singur element oriental, si anume, contingentele de
elefanti.
Pentru infruntarea dintre Antioh al III-lea si Ptolemeu al IV-lea care a avut loc la
Raphia in anul 217 i. e. n., Lagidiu, in afara de 73 de elefanti a pus la bataie 70 000 de
infanteristi si 5000 de cavaleri. Noi stim ca o parte dintre ei erau 3000 de liberieni si 20
000 de egipteni. Acesti oameni au fost recrutati in Grecia anului precedent. Antioh
dispunea de 62 000 de infanteristi, 6000 de cavaleri si 102 elefanti. Aceste trupe sunt de
origini diferite: 10 000 de ostasi arabi erau comandati de un arab. Doar 5000 de
mercenari sunt de origine greaca si 2500 sunt cretani.1
Razboiul elenistic folosea numai un personal ierarhizat dupa competenta si bine
remunerat. Regele elenistic cauta oamenii care au servit in armata lui Alexandru si mai
tarziu pe aceia care aveau o lunga experienta de lupta.2
Mare parte a populatiei din Grecia continentala si cea insulara se temea de un
razboi, deoarece razboiul elenistic aducea numai pagube inregistrate in special oraselor.
Finalul putea fi cel mai tragic pentru locuitorii orasului; ei puteau fi luati prizonieri, iar
cetatea lor arsa pana la temelii. Mercenarii elenistici au dat unei tari sarace precum
Grecia o sansa de a-si ridica nivelul de viata.3
Odata cu ridicarea nivelului de viata, solda mercenarilor si a soldatilor, in ordinea
nobletii, in secolul al III-lea, salariul era de o drahma pe zi pentru un infanterist, la 2-3
drahme pentru un cavaler, cu o indemnizatie de noapte de trei obole.4
1
Poyibius, Istorii, V, pag. 63-79.
2
Ibidem, pag. 64.
3
Preaux Ci, Le monde hellenistique, vil. II, Paris, 1978, pag. 306.
4
Ibidem, pag. 307.
 Problemele apareau atunci cand durata campaniei se prelungea mult peste
asteptarile conducatorului. Armata in aceste conditii devine greu de mentinut sub
ascultare datorita neplatii soldelor, care uneori puteau ajunge la 50 de taleri, solda pe trei
luni, si 10 000 de masuri de grane.5
Rechizitionarea si locuirea soldatilor se faceau prin taxe sau impozite percepute
de la agricultori sau de la aliati. Un alt exemplu de percepere a banilor este cel roman.
Acestia percepeau taxe de la regele invins iar aceasta permitea pregatirea de noi victorii.
In speta, aceste victorii erau castigate cu multitudinea de mercenari care uneori luptau
impotriva propriei comunitati. Mercenarii proveneau din majoritatea zonelor de cucerire
macedoneana, infaptuita de Alexandru cel Mare precum: Balcani, Phirigia, Egiptul,
Persia si alte locuri, precum si indieni insotiti de elefanti.
Pentru mine acesti oameni care vin din indepartatele regiuni ale Orientului pentru
a sluji in armata regala, cei care construiesc cadrele superioare au cu totul un alt destin.
Printre ofiterii care au fost alesi mai intai de catre Alexandru apoi de catre diadohi si apoi
de catre regii si guvernatorii locurilor si regiunilor au fost alesi satrapi greci ai
seleucizilor. Acesti noi functionari au adus la curtea regilor si pe treptele superioare ale
administratiei numeroase obiceiuri ale polisurilor grecesti: legislatia vamala, organizarea
aprovizionarii cu hrana, urbanizarea, cultura literara traditionala cu baza homerica,
obiceiurile si limba in diplomatie fara a tine cont de cultul regal.
Sunt exact acele domenii unde domneste de-a lungul intregii lumi elenistice o
continuitate de forme care sunt poate principalele elemente de unitate. Un element aparte
in ierarhia cadrelor superioare il constituie Egiptul secolului al II-lea, strategii nomelor nu
au decat functie juridica si in afara celor care comanda supravegherea drumurilor
orientale.6
Un ofiter competent este solicitat de nenumarate ori pe un camp de bataie cum ar
fi in cazul lui Theodosius etolianul in al patrulea razboi sirian, relateaza Polybiu in cartea
a V-a. Marina de razboi joaca si ea un rol foarte important in lumea elenistica a secolelor
III-I. Ea merege paralel cu tarmul pentru a ajuta trupele de uscat in eventualele atacuri din
partea barbarilor. Acest fapt se observa in lucrarea lui Chamoux “Civilizatia elenistica”.

5
Ibidem, pag. 307.
6
Ibidem, pag. 318.
 “Marina de razboi ere puternica in Rhodos unde inaltul personal al marinei de
razboi are puterea traditiei politica si tehnica. Amiralui Rhodos-ului alaturi de alti inalti
demnitari au fost inmormantati la Lidos unde s-au gasit epitafurile lor. Aceasta
descoperire constituie o noblete a misiunilor politice din partea dinastiei Ptolomeilor.”7
Tehnicile de lupta sunt diverse, infanteria constituind grosul armatei elenistice, iar
cavaleria doar a zecea parte din efectiv. Acest element de forta al infanteriei il constituie
falanga. “Omul cu armele sale ocupa un spatiu de trei picioare si lungimea sulitelor in
mod original formate din 16 coturi, mai exact astazi din 14… cdeea ce lasa 10 coturi
inaintea fiecarui hoplit, de vreme ce incearca sa tina sulita cu ambele maini.”8
Aceasta forta era uneori sustinuta de cavalerie, iar grupurile de mercenari erau
plasate inainte. Ansamblul de falanga cuprindea 16 randuri in profunzime. Primele cinci
atacau cu sulita orizontal, iar combatantii de la randurile 6-16 nu au un atac activ si
personal, ei isi ridica sulitele deasupra umerilor celor care ii preced pentru a-I proteja de
inamic. Dezavantajul era – inegalabila in atacurile frontale, falanga era incapabila de a se
intoarce pentru a face o manevra de invaluire – iar in zonele accidentate nu putea fi
eficienta. In majoritatea bataliilor esenta luptei era de a patrunde in mijlocul acesteia
pentru ca sa opreasca cu orice pret continuand apoi o urmarire a inamicului in deruta.
Aceasta parere este sustinuta de Polybiu iar ulterior si de Preaux.
Pe langa aceste exemplificari o metoda de lupta era si asediul cetatilor greu
accesibile din zonele muntoase precum cele din Siria si Grecia de Nord.
Daca majoritatea bataliilor antice armatele se intalneau fata in fata, lupta de la
Isos apare ca o ciudatenie: “Alexandru, in timp ce inainta spre sud afla deodata ca Darius
printr-o manevra inversa, de alminteri nepregatita, traversase si el muntii ocupand Isosul
in spatele lui Alexandru.”9 Aceasta batalie s-a dat cu fronturile rasturnate, Alexandru
aflanduse in nord, conducand un atac de cavalerie, prin flancul drept, armata Marelui
Rege fiind surprinsa de acest atac condus de insusi Alexandru. Iata de ce aceasta
confruntare ni se pare ciudata de vreme ce Alexandru, ca un bun strateg intoarce
confruntarea in favoarea sa.

7
Ibidem, pag. 319.
8
Polybiu, Istorii, Cartea XVIII, pag. 29-32.
9
Chamoux, Fr. Civilizatia elenistica, vol. I, cap. I, pag. 35.
 Dupa aceasta batalie, armata elenistica continua sa aibe numeroase succese, ca sa
se loveasca, un secol mai tarziu, de o armata care a imprumutat numeroase tactici de
lupta din spatiul Eledei, aceasta fiind armata romana. In aceasta perioada incepe
dezvoltarea teritoriala a Romei in defavoarea lumii elenistice, defavoare care se va
concretiza mai tarziu prin acapararea lumii elenistice de catre cea latina. Chiar daca
civilizatia elenistica nu a fost latinizata, ea reuseste sa supravietuiasca prin cultura sa
materiala si spirituala.
Concluzionand, putem afirma ca elenismul a supravietuit multa vreme propriei
lumi, prin valorile pe care le-a promovat, inovand viata economica, politica si sociala a
Greciei.86 “Grecii au descoperit nu numai filozofia si istoria, ci si stiintele pozitive. In
visurile lor, ei au presimtit viitoarele cuceriri ale tehnicii… Dar, mai ales, ei au creat
instrumentul prin excelenta al stapanirii naturii de catre om: matematicile… civilizatia
noastra actuala a luat nastere in Grecia.”

Bibliografie:
1. Polybiu, Istorii, Bucuresti, 1966-1995
2. Chamoux, Fr., Civilizatia elenistica, Bucuresti, 1985.
3. Preaux, Ci., Le monde hellenistique, Paris, 1978.
4. Drîmba, Ovidiu, Istoria culturii si civilizatiei, vol. 3, Editura Vestala si
Saeculum I.O., Bucuresti 2001.