Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Dumas, Alexandre - Vicontele de Bragelonne 3

Dumas, Alexandre - Vicontele de Bragelonne 3

Ratings: (0)|Views: 17 |Likes:
Published by Doinita Sarbu

More info:

Published by: Doinita Sarbu on Nov 13, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/24/2014

pdf

text

original

 
Alexandre Dumas
Vicontele de Bragelonne
vol.3IPSIHOLOGIE REGALĂRegele intră în apartamentele sale cu un pas grăbit. Se prea poate căLudovic al XlV-lea mergea atât de repede ca să nu se clatine. Ai fi zis călăsa în urma lui vălul unui doliu misterios. Voioşia aceea pe care toatălumea o observase în mişcările lui la venirea sa în salonul DOAMNEI, şi decare toţi se bucuraseră, nimeni n-o adâncise poate în adevăratul ei sens;dar acum, această plecare atât de furtunoasă, acest chip atât de răvăşit,fiecare le înţelese, sau cel puţin crezu că le înţelege fără mare greutate.Cutezanţele DOAMNEI, glumele ei puţin cam aspre pentru o fire uşor de întărâtat, şi mai ales pentru o fire de rege, asemuirea, prea directă, fără îndoială, a acestui rege cu un om de rând – iată motivele pe care adunareale dădea plecării atât de pripite şi atât de neaşteptate a lui Ludovic alXlV-lea.DOAMNA, mai pătrunzătoare ca alţii, nu văzu nici ea totuşi altceva înpurtarea monarhului. Şi se simţea mulţumită că lovise întrucâtva în amorulpropriu al aceluia care, uitând atât de repede înţelegerea încheiată, păreacă luase hotărârea să dispreţuiască, fără a se sinchisi de nimic, cele mainobile şi mai ilustre cuceriri. Nu era tocmai lipsit de însemnătate pentruDOAMNA, în situaţia în care se găseau lucrurile, de a-l face pe rege săpriceapă că era totuşi o deosebire între a iubi pe plan înalt şi a umbla dupăun amor oarecare, ca un cadet de provincie. Prin iubirile acestea mari,care-şi făceau simţite regalitatea şi atotputernicia, păstrându-şi într-oanumită măsură eticheta şi mândria, un rege nu numai că nu se cobora cunimic, dar îşi câştiga chiar liniştea, apărarea, misterul şi respectul tuturor.Amorurile vulgare, dimpotrivă, îi aduceau, chiar şi din partea celor maiumili supuşi, clevetiri şi zâmbete de sarcasm; pierdea atunci din măreţialui, socotită ca neputând da greş şi neputând fi ştirbită. Coborât în sferamăruntelor mizerii omeneşti, el se lovea acolo de biete furtuni lipsite deglorie. Într-un cuvânt, a face din regele-zeu un simplu muritor, atingându-l în inimă, sau chiar numai în obraz, ca pe cel din urmă dintre supuşii lui, însemna să aduci o lovitură îngrozitoare orgoliului ce stăpânea acest sângeclocotitor: Ludovic putea fi captivat mai degrabă prin amor propriu, decâtprin iubire. DOAMNA îşi ticluise bine răzbunarea; şi, după cum am văzut, seşi răzbunase.Să nu se creadă totuşi că DOAMNA era pradă pasiunilor oarbe aleeroinelor din evul mediu şi că privea lucrurile sub aspectul lor sumbru;DOAMNA, dimpotrivă, tânără, graţioasă, spirituală, cochetă, îndrăgostitămai mult din fantezie, din imaginaţie sau ambiţie, decât dintr-o pornire ainimii, DOAMNA, dimpotrivă, inaugura acea epocă de plăceri uşoare şitrecătoare ce se întinde pe parcursul celor o sută douăzeci de ani câţi senumără între jumătatea veacului al XVII-lea şi cele trei pătrimi ale veaculuial XVIII-lea.
 
DOAMNA vedea, prin urmare, sau, mai bine zis, credea că vedelucrurile sub adevărata lor înfăţişare; ea ştia că regele, augustul ei cumnat,fusese cel dintâi care râsese de sărmana La Vallière şi că, după obiceiul lui,nu era de presupus că s-ar putea îndrăgosti vreodată de persoana de careavusese prilejul să râdă, fie chiar şi numai o singură clipă. Şi apoi nu eraaici şi amorul propriu, acest demon şoptitor care joacă un rol atât de mare în comedia dramatică ce se numeşte viaţa unei femei? Amorul propriucare-i striga cu glas tare, în şoaptă, cu jumătate de voce, pe toate tonurileposibile, că nu se putea în nici un chip ca ea, prinţesă, tânără, frumoasă,bogată, să fie pusă alături de biata La Vallière, tot atât de tânără ca şidânsa, e adevărat, dar nu atât de frumoasă şi, pe deasupra, cu desăvârşiresăracă. Iar această părere a DOAMNEI nu trebuie să mire pe nimeni: se ştiedoar că firile cele mai puternice sunt acelea care se măgulesc cel mai mult în comparaţiile pe care le fac între ele şi alţii, între alţii şi ele.Vom fi poate întrebaţi ce urmărea DOAMNA prin acest atac atât desavant întocmit? Pentru ce atâtea forţe risipite, dacă nu era serios vorbasă-l smulgă pe rege de lângă o inimă nouă în care el voia să se instaleze?Avea oare nevoie DOAMNA să-i dea o asemenea importanţă domnişoareide La Vallière, câtă vreme nu se temea de ea? Nu, DOAMNA nu se temeade La Vallière, în lumina vederilor unui istoric care cunoaşte faptele şi ştiecum se înlănţuiesc ele în viitor sau cum s-au înlănţuit în trecut; DOAMNA nuera nici proroc, nici sibilă; ea nu putea să citească mai mult decât oricarealtul în această teribilă şi fatală carte a viitorului, care închide în paginile eicele mai tainice evenimentele cele mai serioase. Nu, DOAMNA voia pur şisimplu să-l pedepsească pe rege pentru că-i ascunsese înclinarea lui cătreo altă femeie; voia să-i dovedească în chip limpede că, dacă el foloseaacest soi de arme ofensive, atunci ea, femeie de spirit şi de viţă, găsea fărădoar şi poate în arsenalul imaginaţiei sale armele defensive în stare să ţinăpiept chiar atacurilor unui rege. Şi, pe urmă, mai voia să-i arate că, în acestgen de războaie, regii nu mai sunt regi sau, în tot cazul, că regii, luptândpentru propria lor piele, ca nişte oameni de rând, pot să-şi vadă coroanelecăzând la cea dintâi lovitură primită; că, în sfârşit, dacă la început,bizuindu-se pe frumuseţea lui, sperase să fie adorat de toate femeile de lacurtea sa, asta era o pretenţie pur omenească, îndrăzneaţă, jignitoarepentru unele femei situate mai sus decât altele, şi că lecţia, dată la timpacestui cap regal prea înalt şi prea mândru, nu va fi decât folositoare.Iată, desigur, care erau gândurile DOAMNEI cu privire la rege. Ceea cese întâmplase mai înainte rămânea în afara lor.Aşadar, am văzut că ea acţionase asupra spiritului domnişoarelor salede onoare şi pregătise în toate amănuntele comedia care tocmai se jucase.Regele fu de-a dreptul uluit. De când scăpase de sub tutela domnuluide Mazarin, era pentru întâia oară când se vedea iarăşi tratat ca un simpluom. O astfel de severitate, din partea supuşilor săi, i-ar fi dat prilejul să se împotrivească. În luptă, puterile cresc. Dar să se ia la harţă cu nişte femei,să fie încolţit de nişte biete provinciale venite de la Blois anume pentruasta, era culmea dezonoarei pentru un rege tânăr, plin de vanitatea pe carei-o stârneau deopotrivă şi însuşirile sale personale şi puterea regală.Nu era nici o măsură de luat, nici mustrări, nici surghiun, nici a o facepe supăratul. A face pe supăratul ar fi însemnat să mărturisească singur căa fost atins, ca Hamlet, de o spadă cu vârful fără apărătoare – armaridicolului. Să te prefaci supărat pe femei, ce umilire! Mai ales când acestefemei au la-ndemână râsul pentru a se răzbuna! O, dacă, în loc să lase totul
 
pe seama femeilor, un curtean oarecare s-ar fi amestecat în aceastăintrigă, cu câtă plăcere s-ar fi slujit Ludovic al XIV-lea de prilej pentru a-larunca în Bastilia!Dar şi aici mânia regelui se oprea în loc, învinsă de puterea judecăţii.Să ai o armată, închisoare, o putere aproape divină, şi să pui aceastăatotputernicie în slujba unei mărunte dorinţe de răzbunare, iată cevanedemn nu numai de un rege, dar chiar de un om. Trebuia deci să-şimistuie în tăcere, pur şi simplu, ocara şi să-şi pună pe faţă masca blândeţiişi a bunăvoinţei. Trebuia să o trateze pe DOAMNA ca pe o prietenă. Ca pe oprietenă!... Şi de ce nu? Căci DOAMNA sau pusese la cale cele ce s-au întâmplat, sau întâmplările îi dăduseră apă la moară. Dacă ea era aceeacare pusese la cale totul, o făcuse cu multă îndrăzneală, dar, la urmaurmei, oare nu ăsta era rolul ei firesc? Cine se dusese s-o caute, în cele maidulci momente al lunii sale de miere, pentru a-i şopti la ureche cuvinte dedragoste? Cine cutezase să înfrunte riscurile adulterului, mai mult chiar, aleincestului? Cine, retras în dosul omnipotenţei sale regale, îi spusese acesteitinere femei: "Nu te teme de nimic, iubeşte-l pe regele Franţei, el e maipresus de toţi, şi un gest al braţului său înarmat cu sceptru te va apăra împotriva tuturor, chiar împotriva remuşcărilor tale"? Deci tânăra Prinţesăse supusese acestui cuvânt regesc, cedase la acest glas ispititor, iar acum,după ce făcuse sacrificiul moral al onoarei sale, se vedea plătită pentruacest sacrificiu printr-o necredinţă cu atât mai umilitoare, cu cât avea dreptpricină o femeie cu mult mai prejos decât aceea care la început se crezusea fi iubită. Aşa încât, dacă DOAMNA ar fi fost instigatoarea acesteirăzbunări, DOAMNA ar fi avut dreptate. Dacă, dimpotrivă, ea n-avea nici unamestec în această întâmplare, ce motiv avea regele să se supere pe ea? Trebuia oare, sau, mai degrabă, putea ea să stăvilească limbuţia câtorvaguri provinciale? Trebuia oare, printr-un exces de zel rău înţeles, să înăbuşe, cu riscul de a o învenina, obrăznicia celor trei fetişcane? Toate aceste gânduri erau tot atâtea înţepături în însuşi orgoliulregelui; dar, după ce-şi reaminti cu de-amănuntul cele petrecute, Ludovicse miră, stând şi chibzuind, adică după ce-şi legase rănile, că simte altedureri surde, necunoscute şi de nesuportat. Şi, ceea ce nu îndrăznea să-şimărturisească nici lui însuşi, era că aceste mâhniri apăsătoare porneauchiar din inima sa.Şi, într-adevăr, se cuvine ca povestitorul s-o mărturisească în faţacititorului, aşa cum regele şi-o mărturisea lui însuşi: îşi lăsase inima să-i fieademenită de acea declaraţie copilărească a domnişoarei de La Vallière;crezuse într-o dragoste curată, într-o dragoste adresată bărbatului din el, într-o dragoste străină de orice interes; şi sufletul său, mai tânăr şi mai naivdecât ar fi crezut, sărise în întâmpinarea celuilalt suflet ce se îndrepta spreel cu toate năzuinţele sale.Lucrul cel mai puţin obişnuit în istoria atât de complexă a dragosteieste dubla tresărire a iubirii în două inimi dintr-o dată: nici simultaneitate,nici egalitate; unul din îndrăgostiţi începe să iubească aproape întotdeauna înaintea celuilalt, după cum unul sfârşeşte să iubească, aproape întotdeauna, mai târziu decât celălalt. Astfel încât curentul electric sestabileşte în funcţie de intensitatea primei pasiuni care se aprinde. Cu câtdomnişoara de La Vallière se arătase mai îndrăgostită, cu atât regele sesimţea mai atras spre ea. Şi tocmai asta era ceea ce îl uimea pe rege. Căciera limpede pentru el că nici un curent de simpatie nu putuse să-i străbatăinima, deoarece mărturisirea aceea a fetei nu era dragoste, deoarece

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->