Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
3Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Dumas, Alexandre - Vicontele de Bragelonne 4

Dumas, Alexandre - Vicontele de Bragelonne 4

Ratings: (0)|Views: 28|Likes:
Published by Doinita Sarbu

More info:

Published by: Doinita Sarbu on Nov 13, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/13/2013

pdf

text

original

 
Alexandre Dumas
Vicontele de Bragelonne
vol.4IRIVALI POLITICID'Artagnan îi făgăduise domnului Baisemeaux că va fi înapoi la sfârşitulmesei, şi se ţinu de cuvânt. Erau la vinurile uşoare şi la băuturile dulci,despre care mergea vestea că se aflau din belşug în pivniţa guvernatorului,când pintenii căpitanului de muşchetari răsunară pe coridor şi el însuşiapăru în pragul uşii.Athos şi Aramis se feriseră să-şi dea pe faţă gândurile în timpulconvorbirii. Astfel că nici unul din ei nu izbutise să ghicească ce era în capulceluilalt. Mâncaseră bine, discutaseră despre Bastilia, despre cea din urmăcălătorie la Fontainebleau, despre viitoarea serbare pe care domnulFouquet avea să o dea la Vaux. Se menţinuseră la generalităţi şi nici unul, în afară de Baisemeaux, nu atinsese chestiunile particulare.D'Artagnan căzu tocmai la mijlocul convorbirii, palid încă şi emoţionatdupă întrevederea sa cu regele. Baisemeaux se grăbi să-i ofere un scaun.D'Artagnan nu se codi să primească un pahar plin, şi-l goli dintr-o sorbitură.Athos şi Aramis observară amândoi că prietenul lor nu era în apele lui. Câtdespre Baisemeaux, el nu-l mai vedea decât pe căpitanul de muşchetari almaiestăţii sale, şi căuta cu tot dinadinsul să-i fie pe plac. A fi în preajmaregelui însemna, pentru domnul Baisemeaux, a avea toate îndreptăţirile.Aramis, cu toate că vedea bine această tulburare, nu-i putea ghici însăpricina. Singur Athos credea că înţelege ceva. Pentru el, întoarcerea luid'Artagnan, şi mai ales frământarea omului atât de liniştit de obicei, însemna: "I-am cerut regelui ceva şi regele m-a refuzat", şi socotea cănumai acesta putea fi adevărul. Athos zâmbi, se ridică de la masă şi-i făcuun semn lui d'Artagnan, ca spre a-i aminti că aveau altceva mai bun defăcut decât să stea şi să se ospăteze acolo. D'Artagnan pricepu îndemnulşi-i răspunse printr-un alt semn. Aramis şi Baisemeaux, urmărind acestdialog mut, priviră întrebător. Athos se simţi atunci dator să le dea lămuriri în legătură cu ceea ce se întâmpla.— Adevărul, prieteni – zise contele de La Fère cu un surâs – este că tu,Aramis, ai stat la masă cu un criminal de stat, iar dumneata, domnuleBaisemeaux, cu propriul dumitale prizonier.Baisemeaux scoase o exclamaţie de surprindere şi aproape de bucurie.Acest simpatic domn Baisemeaux era mândru de închisoarea lui. Lăsând lao parte chestiunea câştigului, cu cât avea mai mulţi deţinuţi, cu atât eramai fericit; şi cu cât aceşti deţinuţi erau mai de soi, cu atât se simţea maimăgulit.În ce-l priveşte pe Aramis, acesta, luând o înfăţişare potrivită cu împrejurarea, zise:— Oh, dragă Athos, iartă-mă, dar aproape că bănuiam ceea ce sepetrece. Vreo poznă de-a lui Raoul sau a domnişoarei de La Vallière, nu-iaşa?
 
— Vai! murmură Baisemeaux.— Iar tu – continuă Aramis – ca mare senior ce eşti, neţinând seama căpalatul nu mai e ticsit acum decât de curteni, te-ai dus la rege şi i-ai vorbitfără ocol.— Ai ghicit, prietene.— Astfel încât – bâigui Baisemeaux, speriat că avusese la masa lui peun om căzut în dizgraţia maiestăţii sale – astfel încât, domnule conte...?— Astfel încât, dragul meu guvernator – răspunse Athos – prietenulmeu d'Artagnan îţi va înmâna hârtia aceea pe care o zăresc la cingătoarealui şi care nu este altceva, desigur, decât ordinul pentru arestarea mea.Baisemeaux întinse mâna, cu supunerea lui obişnuită. D'Artagnanscoase, într-adevăr, două hârtii de la brâu, şi pe una i-o dăduguvernatorului. Baisemeaux desfăcu hârtia şi citi cu jumătate de glas,privind către Athos pe deasupra rândurilor şi întrerupându-se mereu încursul lecturii:— "Ordin de întemniţare în castelul meu de la Bastilia..." Foarte bine..."În castelul meu de la Bastilia... domnul conte de La Fère." Oh, domnule, epentru mine o dureroasă cinste de a vă ţine sub pază!— Vei avea un deţinut potolit, domnule – rosti Athos cu glasul lui blândşi melodios.— Dar un deţinut care nu va sta mai mult de o luna la dumneata,dragul meu guvernator – zise Aramis, în timp ce Baisemeaux, cu ordinul înmână, transcria în condica lui de înregistrări voinţa regală.— Ba nici măcar o zi sau, mai bine zis, nici măcar o noapte – adăugăd'Artagnan arătând al doilea ordin al regelui – căci acum, scumpe domnuleBaisemeaux, va trebui să transcrii acolo şi acest ordin de punerenumaidecât în libertate a contelui.— Ah – făcu Aramis – m-ai scăpat de-o mare grijă, d'Artagnan!Şi strânse într-un chip plin de înţeles mâna muşchetarului, o dată cuaceea a lui Athos.— Ei, cum – rosti cu uimire acesta din urmă – regele îmi redălibertatea?— Citeşte, dragă prietene – răspunse d'Artagnan.Athos luă ordinul şi-l citi.— E adevărat – zise el.— Şi-ţi pare rău? întrebă d'Artagnan.— Oh, nu, dimpotrivă. Eu nu-i vreau răul regelui, şi cel mai mare rău pecare cineva îl poate dori regilor este de a-i face să săvârşească onedreptate. Dar pesemne că ai avut de îndurat multe pentru asta, nu-i aşa?Hai, mărturiseşte, prietene.— Eu? Câtuşi de puţin! răspunse muşchetarul râzând. Regele face totce doresc eu.Aramis se uită la d'Artagnan şi văzu că acesta minţea. În schimb,Baisemeaux nu-şi mai lua ochii de la muşchetar, pătruns de o adâncăadmiraţie pentru acest om care-l făcea pe rege să zică aşa cum voia el.— Şi regele îl trimite pe Athos în surghiun? întrebă Aramis.— Nu, nu chiar aşa; regele nici n-a adus vorba despre aşa ceva –răspunse d'Artagnan. Dar părerea mea e că acum contele nu are altcevamai bun de
 
făcut, afară numai dacă nu ţine să-i mulţumească regelui...— Nu ţin, într-adevăr – zise Athos zâmbind.— Ei bine, eu cred că acum contele nu are altceva mai bun de făcut –reluă d'Artagnan – decât să se retragă la castelul său. De altfel, dragul meu
 
Athos, vorbeşte, cere; dacă una din reşedinţe îţi place mai mult decâtcealaltă, mă fac punte să ţi-o obţin pe aceea pe care o doreşti.— Nu, mulţumesc – zise Athos – nimic nu-mi poate face mai multăplăcere, dragă prietene, decât să mă reîntorc în singurătatea mea, la umbravajnicilor mei copaci, pe malul Loarei. Dacă Dumnezeu e cel mai maretămăduitor al rănilor sufletului, natura este cel mai desăvârşit leac. Aşa că,domnule – continuă Athos întorcându-se către Baisemeaux – iată-mă liber,nu-i aşa?— Da, domnule conte, aşa cred, aşa sper cel puţin – rosti guvernatorul întorcând pe o parte şi pe alta cele două bucăţi de hârtie – afară numaidacă domnul d'Artagnan nu are cumva un al treilea ordin.— Nu, scumpe domnule Baisemeaux, nu – zise muşchetarul – execută-lpe-al doilea şi să ne oprim aici.— Ah, domnule conte – reluă Baisemeaux adresându-se lui Athos – nicinu ştiţi ce pierdeţi! V-aş fi trecut la treizeci de livre, în rând cu generalii; cespun, la cincizeci, în rând cu prinţii, şi aţi fi mâncat în fiecare seară aşa cumaţi mâncat astă-seară.— Îngăduie-mi, domnule – răspunse Athos – să mă mulţumesc cupuţinul meu de-acasă. Apoi, întorcându-se către d'Artagnan, îi spuse: Sămergem, prietene.— Să mergem – răspunse d'Artagnan.— Îmi va fi dată bucuria – întrebă Athos – de a te avea ca tovarăş dedrum, prietene?— Numai până la poartă, dragul meu – răspunse d'Artagnan. Dupăaceea, îţi voi spune ceea ce i-am spus şi regelui: "Sunt de serviciu".— Dar tu, scumpul meu Aramis – zise Arhos cu un zâmbet – nu vrei sămă însoţeşti? La Fère e în drumul spre Vannes.— Eu, dragă prietene – răspunse prelatul – am o întâlnire astă-seară laParis, şi n-aş putea lipsi fără să-mi încurc anumite rosturi.— Atunci, iubite prietene – zise Athos – dă-mi voie să te îmbrăţişez şi săplec. Dragă domnule Baisemeaux, multe mulţumiri pentru bunăvoinţadumitale, şi mai ales pentru dovada pe care mi-ai arătat-o despre felul cumse trăieşte la Bastilia.Şi, după ce-l îmbrăţişă pe Aramis şi-i strânse mâna lui Baisemeaux,după ce primi urările de drum bun din partea amândurora, Athos se retrase împreună cu d'Artagnan.În timp ce deznodămintul scenei de la Palatul Regal se încheia laBastilia, să vedem ce se petrecea acasă la Athos şi la Bragelonne.Grimaud, după cum ştim, îl însoţise pe stăpânul său la Paris; după cumam arătat, fusese de faţă la plecarea de acasă a lui Athos; îl văzuse ped'Artagnan muşcându-şi mustaţa şi îl văzuse pe stăpânul lui urcându-se întrăsură; cercetase îndeaproape cele două fizionomii, şi le cunoştea bine peamândouă de prea multă vreme pentru a nu înţelege, dincolo de mascanepăsării lor, că se petreceau lucruri grave. Îndată după plecarea lui Athos, începu să se fră-mânte îndelung. Îşi aminti felul ciudat în care Athos îşiluase rămas bun, îşi aminti stânjeneala, greu de observat pentru alţii, darnu şi pentru el, a acestui stăpân ale cărui hotărâri erau atât de limpezi, acărui voinţă era atât de neşovăielnică. Ştia că Athos nu luase nimic în afarăde ceea ce avea pe el, şi, totuşi, îşi spunea că Athos nu plecase de-acasăpentru un ceas, nici chiar pentru o zi. În felul cum Athos rostise cuvântul derămas bun, despărţindu-se de Grimaud, se putea vedea că era vorba de oplecare pentru mai multă vreme. Toate acestea îi reveniră în minte o dată

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->