Managementul Investitiilor

Managementul Investițiilor – Curs Universitar ID
Universitatea “Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu

Facultatea de Ştiinţe Economice şi
Gestiunea Afacerilor
Văduva Cecilia–Elena
Managementul Investiţiilor
– I.D. –
2010-2011
Târgu Jiu
CUPRINS
Introducere
MODUL 1
Unitatea 1 : Cadrul general de abordare a investiţiilor
U1.1 Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare
U1.2 Investiţiile: concept, structură, rol
U1.3 Cadrul legislativ referitor la investiţii
U1.4 Test de autoevaluare
U1.5 Rezumat
Bibliografie minimală
Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare şi înclinaţia spre investiţii
Unitatea 2: Funcţia investiţiei şi înclinaţia spre investiţii
U2.2 Funcţia investiţiei
U2.3 Factorii care determină înclinaţia spre investiţii
U2.5 Rezumat
Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare
Unitatea 3: Investiţiile şi dezvoltarea economico-socială
U3.2 Investiţiile şi relansarea economică
U3.3 Rolul investiţiilor în dezvoltarea economico-socială

U3.5 Rezumat
Unitatea 4: Investiţiile – factor al creşterii economice
U4.2 Necesitatea unei teorii a investiţiilor integrată în teoria creşterii economice
U4.3 Investiţiile – factor al creşterii economice
U4.5 Rezumat
MODUL 2
Unitatea 5: Investiţiile şi politica de investire
U5.2 Trăsături ale investiţiilor
U5.3 Politica de investire
U5.3.1 Investirea: decizia financiară strategică
U5.3.2 Politica de investire a statului în economie
U5.3.3 Obiective ale intervenţiei statului în economie
U5.3.4 Alegerea variantei optime a investiţiei
U5.5 Rezumat
Unitatea 6: Echivalarea ca natură a resurselor
U6.2 Echivalarea resurselor avansate
U6.3 Echivalarea resurselor ocupate
U6.4 Costul capitalurilor firmei
U6.5 Test autoevaluare
U6.6 Rezumat
Unitatea 7: Evaluarea investiţiilor
U7.2 Consideraţii generale
U7.3 Evaluarea investiţiilor în context structural
U7.5 Rezumat
Tema de control numărul 1
MODULUL 3
Unitatea 8: Tema neoclasică a investiţiilor pentru afaceri
U8.2 Stocul optim de capital
U8.3 Costul de utilizare a capitalului

U8.4 Funcţia de investiţii şi reglarea dinamică a stocului optim de capital
U8.6 Rezumat
Unitatea 9: Teoria 2 a investiţiilor
U9.2 Costurile de instalare a investiţiei
U9.3 Funcţia de investiţii şi q Tobin
U9.5 Rezumat
MODUL 4
Unitatea 10: Efectele asupra activităţii economice
U10.2 Efectele asupra activităţii economice
U10.3 Efectele asupra balanţei de plăţi
U10.5 Rezumat
Unitatea 11: Efectele investiţiei străine asupra ţării

U11.2 Efectele asupra activităţii economice
U11.3 Efectele asupra balanţei de plăţi
U11.5 Rezumat
Unitatea 12: Decizia de a investi
U12.2 Factorii determinanţi ai investiţiilor. Decizia de a investi
U12.3 Rolul investiţiilor şi deficitul bugetar
U12.5 Rezumat
Bibliografie
MODULUL 5
Unitatea 13: Teorii şi modele ale creşterii economice
U13.2 Definirea modelelor şi teoriilor creşterii economice
U13.3 Teoria şi modelul clasic al creşterii economice
U13.4 Keynes şi evoluţia investiţiilor
U13.6 Rezumat
Unitatea 14: Decizii în condiţii de risc şi incertitudine economică
U14.2 Decizii în condiţii de risc
U14.3 Decizii în condiţii de incertitudine
U14.5 Rezumat
Răspunsuri la aplicaţiile propuse
Bibliografie
Introducere
Managementul investiţiilor este esenţial în pregătirea profesională a

economiştilor fiind asociat deci cu dezvoltarea.
Dezvoltarea oricărei societăţi necesită şi investiţii corespunzătoare. La nivelul
economiei naţionale, dezvoltarea producţiei şi lărgirea suportului material al
activităţilor social-culturale sunt în dependenţă directă de fondurile de investiţii pe
care societatea îşi permite să le aloce într-o anumită perioadă.
Managementul investiţiilor este disciplină obligatorie în planurile de
învăţământ la Management, studii universitare de licenţă, având ca obiect de studiu
prezentarea materiilor şi conceptelor de bază privind metodele, tehnicile şi
procedeele concrete ale investigării şi fundamentării deciziilor investiţionale.
Acest volum se adresează cu precădere studenţilor de la forma de învăţământ
la distanţă la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul
Universităţii Constantin Brâncuşi din Tg-Jiu, dar poate să fie util oricărui student
indiferent de forma de învăţământ pe care o urmează.
Modul în care a fost gândit şi pus în practică face din acest volum un suport
metodologic pentru disciplina Managementul investiţiilor dar şi un instrument de
lucru necesar atât în înţelegerea şi instruirea acestei discipline prin prezentarea
concisă a noţiunilor urmată de exemple practice dar şi pentru consolidarea acestora
prin testele de autocontrol propuse.
Conţinutul lucrării a fost structurat pe cinci module divizate în 14 unităţi de
studiu care cuprind obiectivele învăţării, sinteze de noţiuni teoretice şi exemple
lustrative, rezumate concluzii şi teste de autoevaluare.
Parcurgând prezentul material ne dorim să dobândiţi capacităţii privind
explicarea şi interpretarea la un nivel elementar a concepţiilor, abordărilor, teoriilor,
modelelor şi metodelor. Managementul investiţiilor aplicate în economie sub forma
unor raţionamente argumentate, interpretarea contextuală la un nivel elementar a
rezultatelor obţinute în urma unui proces de analiză a fenomenelor economice
dezvoltând abilităţi de calcul a principalilor indicatori de eficienţă economică, de
analiză şi caracterizare a formelor economice pentru a rezolva probleme practice ale
domeniului de studiu .
Testele de autoevaluare care sunt incluse pe parcursul fiecărei unităţi de studiu
au rolul de a vă testa atingerea obiectivelor propuse.
Finalizarea studiului unui modul, de regulă se concretizează prin rezolvarea
unor teme de control care vor fi transmise de student tutorelui de disciplină, care le
va analiza, le va nota şi va face comentarii individualizate pentru a răspunde

studentului.
Temele de control sunt însoţite de instrucţiuni privind redactarea lucrării
privind lungimea răspunsurilor, resursele suplimentare, necesare elaborării lucrării,
criterii de evaluare şi notare a lucrării, astfel încât să atingeţi toţi parametrii necesari
obţinerii notei maxime.
Obiectivele cursului intitulat Managementul investiţiilor are ca obiectiv
principal formarea competenţelor şi conceperea, utilizarea modelelor structurale
utilizate în optimizarea repartizării investiţiilor, în scopul fundamentării ştiinţifice a
deciziilor manageriale.
Astfel la sfârşitul acestui curs veţi capabil să:
- să explicaţi şi să interpretaţi la un nivel european conceptul, structura, rolul
investiţiilor
- să analizaţi şi să caracterizaţi politica de investiţii
- să utilizaţi concepte, teorii, modele, metode elementare, specifice
managementului investiţiilor
- să previzionaţi investiţiile economice
- să determinaţi amplasarea obiectivelor de investiţii
- să interpretaţi decizia de investiţii
Timpul alocat:
• durata medie de studiu individual a conţinutului cursului 28 de ore
• durata activităţilor tutoriale 8 ore
• elaborarea formelor de control 20 de ore
• evaluarea, temele de control va avea o pondere de 30% din nota finală restul
reprezintă 60% nota la testul de verificare a cunoştinţelor de la examenul
programat şi 10% accesarea platformei e-learning
MODULUL 1
UNITATEA 1: CADRUL GENERAL DE ABORDARE A INVESTIŢIILOR
UNITATEA 2: FUNCŢIA INVESTIŢIEI ŞI ÎNCLINAŢIA SPRE INVESTIŢII
UNITATEA 3: INVESTIŢIILE ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICO-SOCIALĂ
UNITATEA 4: INVESTIŢIILE – FACTOR AL CREŞTERII ECONOMICE
UNITATEA 1: CADRUL GENERAL DE ABORDARE
A INVESTIŢIILOR
Durata medie de studiu individual -2 ore
Cuprins:
U1.2 Investiţiile: concept, structură, rol
U1.5 Rezumat
U1.1 Scopul si obiectivele unităţii de învăţare
Parcurgerea acestei unităţi de învăţare vă va uşura formarea de competenţe privind

identificarea şi analiza cadrului legislativ referitor la investiţii.
La terminarea studiului acestei unităţi de învăţare despre cadrul general de abordare a

investiţiilor veţi fi capabil:
• să determinaţi conceptul, structura şi rolul investiţiilor;
• să identificaţi corect cadrul legislativ referitor la investiţii;
• să obţineţi un scor de cel puţin 80% într-un interval de timp de maxim 115
minute la testul de la sfârşitul acestei unităţi.
U1.2 Investiţiile – concept, structură, rol
În sens restrâns, investiţia este o utilizare a venitului care se materializează

într-un avans de capital, în vederea obţinerii unui venit.
Într-o accepţiune mai largă, investiţia reprezintă orice decizie de cheltuire care
conduce la dobândirea unui activ, în vederea obţinerii ulterioare a unui flux de
lichidităţi, şi care are ca scop creşterea avuţiei proprietarilor întreprinderii.
Investiţia este un act fundamental, care provoacă o creştere în viitor a venitului
(de unde decurge şi o modificare a consu.m.ului şi a economiilor) şi, implicit,
condiţionează dimensiunea utilizării factorilor de producţie.
Volu.m.ul investiţiilor este variabil în timp şi are un puternic efect de antrenare.
Comportamentul oscilant al volu.m.ului investiţiilor pe o perioadă lungă este
determinat de faptul că cererea de investiţii este legată de noile descoperiri ştiinţifico-
tehnice, de noile produse, de extinderea zonelor de aprovizionare şi desfacere, de
utilizarea unor resurse noi, de creşterea populaţiei, a producţiei şi a venitului.
La aceşti factori se mai adaugă previziunile optimiste (sau pesimiste) privind

evoluţia în perspectivă a economiei, încrederea în fiscalitate, evoluţia cheltuielilor
publice, măsurile legislative.
Desfăşurarea normală a procesului de producţie presupune contribuţia mai

multor factori (capital fix, muncă, materii prime), iar în cadrul acestora un rol
deosebit îl ocupă capitalul fix. Crearea de noi utilaje, precu.m. şi aducerea la
parametri a celor existente la nivelul impus de progresul tehnic contemporan se
realizează numai prin investiţii. În acest context, investiţiile de capital reprezintă
totalitatea cheltuielilor prin care se creează sau se achiziţionează noi capitaluri
fixe, productive sau neproductive, se dezvoltă, se modernizează şi se reutilizează
cele existente.
Partea din venit cheltuită pentru formarea capitalului - factor de producţie, adică
pentru creşterea volu.m.ului capitalului fix şi a stocurilor materiale (materii prime,
producţie neterminată, produse finite) se numeşte investiţie netă. Aceasta se
concretizează în acu.m.ularea netă de capital. Dacă la investiţia netă adăugăm
amortizarea capitalului fix, se defineşte investiţia brută, care reprezintă formarea

brută de capital fix şi creşterea volu.m.ului stocurilor materiale. Prin investiţii brute
are loc atât acu.m.ularea de capital, înlocuirea capitalului fix consu.m.at, cât şi
creşterea volu.m.ului capitalului.
Orice investiţie (netă) presupune ca o parte din venit să fie îndreptată către
bunurile de producţie. După concepţia tradiţională, economia corespunde unei
tendinţe de neconsu.m.are. Conform concepţiei funcţionale, numai veniturile
neconsu.m.ate, destinate investiţiilor, joacă un rol economic. De aici, unii autori
susţin că ceea ce se economiseşte din venit, prin non-consu.m., nu este obligatoriu
întotdeauna să fie egal cu valoarea veniturilor investite. Veniturile economisite pot fi
utilizate ca investiţii, plasamente de capital sau pot fi tezaurizate; de asemenea, o
parte a veniturilor investite poate proveni nu din veniturile economisite, ci din
crearea de monedă care produce venituri ce nu sunt rezultate din activitatea
economică. Se face o delimitare netă între investiţii, plasamentele de capital şi
tezaurizare.
Capitalul investit lucrează, produce împreună cu ceilalţi factori de producţie
bunuri materiale şi servicii. Investiţiile, respective economiile în vederea
acu.m.ulării, sunt esenţiale pentru creşterea economică. Trebuie să se sublinieze
totuşi că economiile în sine nu contribuie la creşterea economică. Ele contribuie la
creşterea economică numai dacă sunt investite şi utilizate în mod productiv.
Plasamentele de capital definesc operaţiunile prin care deţinătorii de capital
întrebuinţează fondurile (economiile) în afara activităţii lor de bază, în scopul de a
obţine profituri cât mai ridicate. Capitalul plasat apare doar ca aducător de câştig.
Plasamentele de capital au o largă sferă de cuprindere: plasamente în hârtii de valoare
- obligaţiuni, acţiuni, rente; plasamente imobiliare - în terenuri, construcţii, lucrări de
infrastructură; achiziţionarea de bunuri mobile - metale preţioase, tablouri, mobilă şi
obiecte de artă, mărci poştale, care vizează sporirea simţitoare a capitalului când se
scontează creşterea în perspectivă a preţurilor bunurilor cu.m.părate.
Tezaurizarea, respectiv punerea deoparte şi păstrarea neproductivă a valorilor,
are drept rezultat scoaterea unor importante mijloace din circuitul monetar şi
economic.
După alţi autori, prin care şi J. M. Keynes, la nivel macroeconomic, investiţiile

sunt în mod necesar egale cu economiile. Economiile şi investiţiile, la nivelul unei
ţări, nu reprezintă decât faţete diferite ale aceluiaşi lucru. Orice individ poate
economisi o anumită su.m.ă de bani mai mare sau mai mică, în funcţie de venitul şi
comportamentul său economic. Nu orice individ însă poate fi un întreprinzător, nu
poate să-şi asu.m.e riscurile investitorului, nu are calităţile necesare. Dar ,,oamenii nu
îşi bagă economiile sub saltea’’. Ei îşi pun economiile la lucru. ,,Dacă nu-şi
cu.m.pără ei înşişi bunuri de capital cu venitul pe care îl economisesc, atunci
cu.m.pără active financiare de mai multe feluri (obligaţiuni, acţiuni, conturi de
economii) şi, în felul acesta, transferă economiile altcuiva care va achiziţiona bunuri
de capital’’. Prin urmare, volu.m.ul economiilor este rezultatul comportamentului
individual, în timp ce investiţiile reprezintă un rezultat al comportamentului colectiv
al întreprinzătorului individual.
Elementele definitorii ale conceptului de investiţii, sunt:

- conţinutul concret material al efortului investiţional, care consideră investiţia ca o
structură individualizată de resurse diferite ca natură şi volu.m. ce sunt angrenate în
realizarea unui proiect;
- factorul timp, care relevă faptul că orice proiect de investiţii are o perioadă de viaţă
proprie caracterizată prin etape şi momente bine definite şi pe parcursul căreia
parametrii economici ai proiectului au o evoluţie proprie descrisă, de regulă, în
tabloul de flux de numerar;
- noţiunea de eficienţă, conform căreia întreprinzătorul acceptă schimbarea unor

disponibilităţi prezente de resurse pentru o serie de efecte viitoare, care în su.m.ă
totală trebuie să fie superioare cheltuielilor iniţiale;
- noţiunea de risc, care decurge din însăşi eşalonarea pe perioade viitoare a efectelor
aşteptate; aceste efecte viitoare sunt încă speranţe şi nu certitudini.
Principalele criterii de clasificare a investiţiilor sunt:

a) După natura lor, investiţiile se grupează în:
- investiţii materiale, care au ca scop menţinerea sau creşterea potenţialului

productiv, fiind constituite din imobilizări corporale şi activul circulant;
- investiţii imateriale, care concură la realizarea imaginii întreprinderii şi care

sunt concretizate în domeniul cercetării, formării personalului, reclamă, publicitate şi
al programelor informatice;
- investiţii financiare, generate pe lângă urmărirea valorificării

disponibilităţilor întreprinderii şi de politica de creştere externă, de impunerea
intereselor proprii în gestiunea şi administrarea altor unităţi, regăsindu-se sub forma
participării la capitalul acestora;
- investiţii u.m.ane, care urmăresc formarea şi perfecţionarea personalului

(şcolarizare, calificare, perfecţionare etc.);
- investiţii sociale, care urmăresc îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viată a

salariaţilor.
b) După obiectivul investiţiilor vorbim despre:
- investiţii productive, care sunt destinate activităţii de exploatare;
- investiţii de participare şi plasament care pot urmări pe lângă plasarea

disponibilităţilor băneşti şi obţinerea de avantaje comerciale;
- investiţii strategice, care se fac pentru ameliorarea activităţii în domeniul

cercetării dezvoltării şi reducerea riscului determinat de progresul tehnic şi
concurenţă;
- investiţii obligatorii, care urmăresc respectarea unor dispoziţii legale sau a

unor angajamente luate faţă de angajaţii proprii şi care cel mai adesea sunt
concretizate în proiecte de protecţie a mediului şi a personalului.
c) După gradul de risc investiţiile se împart în:
- investiţii cu risc scăzut (investiţiile de menţinere) care presupun realizarea

aceluiaşi volu.m. de activitate cu acelaşi tip de utilaje sau cu utilaje noi performante,
fără a fi necesar un proces laborios de decizie;
- investiţii cu risc sporit (investiţiile de extindere) care urmăresc fie extinderea

pieţei întreprinderii fie a influenţei sale ceea ce implicit decizii strategice generate de
cheltuirea unor su.m.e importante de bani, pe perioade îndelungate.
d) după modul de finanţare investiţiile se grupează în:
- investiţii finanţate din surse proprii, care au la bază rezultatele obţinute de

întreprindere şi amortizarea şi se referă la:
- su.m.ele repartizate pentru perioada precedentă, dar neutilizate;
- amortizarea activelor imobilizate din perioada de realizare a investiţiilor;
- su.m.e repartizate din profitul net pentru dezvoltare.
- investiţii finanţate din surse străine, care presupun apelarea la sursele

disponibile în afara întreprinderii, identificate în:
- creşterea capitalului social prin emisiunea suplimentară de acţiuni;
- creditul obligatar;
- creditul bancar;
- finanţări din partea grupului
- alocaţii de la buget din fondurile speciale de investiţii;
În funcţie de relaţiile care se stabilesc între întreprindere şi sursa străină de

resurse pentru investiţii, investiţiile străine pot fi grupate în:
- investiţii străine directe (de portofoliu), când cel care finanţează primeşte
posibilitatea de a controla investiţia;
- investiţii străine de plasament financiar fără implicaţii în activitatea întreprinderii;
e) După scopul alocării su.m.elor pentru investiţii:
- investiţii directe, destinate realizării obiectivului de bază;
- investiţii colaterale, destinate asigurării cu materii prime, materiale

combustibil, energie la obiectivului de bază;
- investiţii conexe, destinate asigurării unei bune funcţionări a obiectivului de

bază;
f) După structura tehnologică a cheltuielilor, investiţiile se clasifică în;
- investiţii în mijloace fixe, care cuprind:
- cheltuieli cu echipamentele;
- cheltuieli de montaj-instalare;
- construcţii speciale, clădiri, amenajări;
- alte mijloace fixe.
- cheltuieli preliminare sau alte cheltuieli, care cuprind:
- costul bunurilor de proiectare;
- formare de personal de exploatare;
- licenţe;
- know-how;
- cheltuielile de constituire.
- fondul de rulment sau de capital de lucru pentru acoperirea necesarului de fond de

rulment rezultat din desfăşurarea activităţii în noile condiţii.
g) După politica generală a întreprinderii investiţiile se împart în:
- investiţii interne, care constau în alocarea resurselor pentru achiziţionarea de

active materiale şi nemateriale în vederea dezvoltării şi modernizării întreprinderii;
- investiţii externe, care constau în plasamente de capital în alte unităţi

economice în vederea obţinerii de venituri.
h) După modul de folosire a bunurilor de capital achiziţionate, investiţiile se împart

în:
- investiţii de înlocuire, destinate înlocuirii bunurilor de capital fix scoase din

funcţie, ca urmare a deprecierii lor. Sursa acestor cheltuieli o constituie amortizarea;
- investiţii pentru dezvoltare sau nete, destinate sporirii volu.m.ului capitalului

tehnic real, adică formării nete a capitalului, a căror sursă o formează venitul
economisit.
Su.m.a investiţiilor de înlocuire şi a investiţiilor nete, de dezvoltare, formează

investiţiile brute de capital, ce contribuie la formarea brută a capitalului tehnic.
Investiţia brută se compune din investiţii în bunuri de capital (durabile), cu

excepţia cheltuielilor pentru bunurile gospodăriilor populaţiei, care se includ în
consu.m. privat şi al bunurilor durabile, care se includ în producţia intermediară a
statului şi investiţii în stocuri, în modificarea stocurilor de materii prime,
semifabricate şi produse finite din producţie proprie, destinate vânzării.
Atunci când în economie su.m.a investiţiilor brute este mai mică decât volu.m.ul
investiţiilor de înlocuire are loc o reducere a capitalului tehnic real, adică un fenomen
de dezinvestiţie.
Investiţiile constituie principalele "motoare ale creşterii economice" deoarece
acestea sunt puternice creatoare de venituri şi locuri de muncă.
Rolul investiţiilor. Prin implicaţiile lor, investiţiile au un puternic efect de
antrenare în toate sectoarele economiei, asupra tuturor agenţilor economici. Prin
investiţii sporeşte şi se modernizează capitalul - factor de producţie. Investiţiile nete
constituie suportul material al creării de noi locuri de muncă şi sporirii înzestrării
tehnice a muncii, al promovării celor mai noi şi eficiente cuceriri ale ştiinţei şi
tehnicii moderne în producţie, al modernizării structurii şi diversificării producţiei, al
creşterii productivităţii factorilor de producţie şi al rentabilităţii, al competitivităţii, al
creşterii economice şi, pe această bază, a venitului şi consu.m.ului. Prin urmare,
creşterea consu.m.ului în viitor implică, în mod necesar, folosirea unei părţi din venit
pentru investiţii, pentru dezvoltare.
Prin investiţii de capital se asigură construirea de noi unităţii economice,

dezvoltarea, modernizarea şi reutilarea celor existente, precu.m. şi construirea,
lărgirea şi amenajarea obiectivelor cu caracter social-cultural şi de locuinţe.
Investiţiile de capital au un rol deosebit de important în asigurarea dezvoltării şi
restructurării economiei naţionale. Indiferent de natura ştiinţei fiecare agent
economic investitor urmăreşte cu prioritate:
- accentuarea procesului de modernizare a bazei tehnice în condiţiile restructurării
întregii producţii materiale;
- reducerea costurilor de producţie şi îndeosebi a cheltuielilor materiale. Problema

apare cu atât mai importantă cu cât reducerea costurilor de producţie se va face în
condiţiile ridicării nivelului calitativ al produselor, diversificării sortimentale şi
creşterii gradului de complexitate a acesteia;
- promovarea largă a progresului tehnic, prin aplicarea cât mai rapidă în producţie a
rezultatelor cercetării ştiinţifice şi tehnologice;
- gospodărirea judicioasă a materialelor de care dispune fiecare beneficiar de

investiţii, ridicarea gradului de valorificare a resurselor materiale etc. ;
- creşterea calitativă a întregii activităţi de comerţ exterior şi de cooperare economică

internaţională.
Exemplu
Investiţiile pot avea surse de acoperire:
a) autoritatea
b) profitul
c) economiile salariaţilor
d) creditul bancar
Raspuns : a, b, c, d
În vederea susţinerii creşterii economice şi pentru o mai bună integrare în

economia mondială, autorităţile de decizie au iniţiat şi legiferat acte normative
speciale pentru investiţiile strategice. În foarte multe activităţi sau zone geografice
infuzia de capital străin este varianta cea mai viabilă pentru producerea efectelor
pozitive de antrenare în economie şi crearea de noi locuri de muncă. Astfel prin legea
332 / 2001 legiuitorul a stabilit că participarea la investiţiile directe cu impact
semnificativ în economie se poate realiza numai cu capital lichid în lei sau în valută
liber convertibilă.
Existând decalaje consistente între zonele administrative ale ţării sub aspectul
dinamicii industriale, ocupării forţei de muncă, protecţiei mediului s-au elaborat
politici pentru dezvoltare regională care să adreseze în mod dedicat problemele
locale. Cadrul legal este asigurat în principal de Legea nr.151/1998 privind
dezvoltarea regională, care stabileşte obiectivele, cadrul instituţional, competenţele şi
instru.m.entele specifice pentru realizarea politicii de dezvoltare regională în
România.
Obiectivele generale ale politicii de dezvoltare regională se referă la diminuarea
dezechilibrelor regionale existente, stimularea dezvoltării echilibrate, revitalizarea
zonelor defavorizate, prevenirea producerii de noi dezechilibre, stimularea cooperării
interregionale interne şi internaţionale care contribuie la progresul economic şi
social.
Obiectivele strategice ale dezvoltării regionale în România vizează:
- promovarea mecanismelor economiei de piaţă în toate regiunile ţării, în vederea
îmbunătăţirii competitivităţii şi realizării unei creşteri economice permanente;
- promovarea unei dezvoltări spaţiale armonioase şi a reţelei de localităţi;
- creşterea capacităţilor regiunilor de a-şi susţine propriul proces de dezvoltare

crearea şanselor egale în ceea ce priveşte accesul la informare, cercetare-dezvoltare
tehnologică, educaţie şi formare continuă a populaţiei din zonele periferice;
- promovarea unor politici diferenţiate, conform unor particularităţi zonale reducerea

decalajelor de dezvoltare dintre judeţe, dintre mediul urban şi rural, dintre zone
centrale şi periferice;
- prevenirea apariţiei unor zone probleme.

Obiectivele generale şi strategice se realizează treptat şi etapizat. Măsurile,

programele şi proiectele regionale sunt finanţate din resurse interne, concentrate în
Fondul Naţional de Dezvoltare Regională şi resurse externe, reprezentate, în
principal, de sprijinul financiar acordat României de către UE în cadrul Programului
Naţional Phare. Un rol important în dezvoltarea regională îl are şi cooperarea
transfrontalieră. Obiectivul general al cooperării transfrontaliere este promovarea
dezvoltării economice şi sociale a regiunilor de graniţă prin identificarea şi
valorificarea oportunităţilor de cooperare.
Cadrul legislativ privitor la investiţii este completat de actele normative
referitoare la zonele defavorizate. Prin Ordonanţa 24 / 1998 se definesc aceste zone
în funcţie de structurile productive, de nivelul şomajului, de mijloacele de
comunicaţie şi de infrastructură.
Aplicaţie rezolvată:
Investiţia într-o economie este un factor pozitiv, de progres şi bunăstare dacă:
a) promovează progresul tehnic
b) creează noi locuri de muncă
c) măreşte productivitatea muncii
d) poluează mediul înconjurător
e) îmbunătăţeşte condiţiile de viaţă
Răspuns: a,b,c,e
Care dintre efectele de mai jos pot fi determinate direct de investiţii:
a) creearea de noi locuri de muncă
b) înlocuirea şi modernizarea echipamentelor de producţie
c) sporirea şi diversificarea ofertei de bunuri economice
d) promovarea celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii în producţie
e) modificarea puterii de cu.m.părare a banilor
f) modificarea utilităţii marginale a bunurilor economice

Răspuns: a, b, c, d
Aplicaţie propusă:
Care din aprecierile de mai jos sunt adevărate?
a) economiile sunt surplusul venitului peste consu.m.;
b) economiile sunt rezultatul comportamentului colectiv al întreprinzătorului

individual;
c) investiţiile sunt partea de venit pentru formarea activelor fixe şi creşterea

stocurilor;
d) investiţiile reprezintă rezultatul comportamentului colectiv al consu.m.atorului

individual;
e) investiţiile sunt rezultatul comportamentului colectiv al întreprinzătorului

individual.
Răspunsurile corecte la
Întrebări facultative:
1. Definiţi investiţia
2. Ce reprezintă investiţiile de capital?
3. Care sunt elementele definitorii ale conceptului de investiţii?
4. Care este rolul investiţiilor
5. Cu.m. este completat cadrul legislativ privitor la investiţii?
6. Cine formează investiţiile brute de capital?
7. Care este clasificarea investiţiilor după natura lor?
8. Arătaţi clasificare investiţiilor după obiect
9. Caracterizaţi clasificarea investiţiilor după gradul de risc
10. Precizaţi clasificarea investiţiilor după modelul de finanţare
11. Care este clasificarea investiţiilor după structura

Test de autoevaluare nr.1 – timp de lucru 15 min.; Punctaj 100p
1. În care din situaţiile de mai jos se realizează înviorarea investiţiilor într-o

economie:
a) Când creşte cererea de investiţii
b) Când rata dobânzii este mai mare decât rata rentabilităţii
c) Când există un număr suficient de mare de întreprinzători optimişti
d) Când creşte răspunderea statului în organizarea directă a investiţiilor
e) Când există o situaţie favorabilă în economia mondială
...........15 puncte
2. Care din relaţiile de mai jos pot fi adevărate:
a) venitul = consu.m.ul – economiile
b) venitul = consu.m.ul + investiţiile
c) economiile = venitul – consu.m.ul
d) investiţiile = economiile
e) venitul = consu.m.ul + economiile
f) investiţiile = venitul – economiile
...........10 puncte
3. Într-o economie naţională în care înclinaţia marginală spre consu.m. (c′) =0,8;
un spor al investiţiilor de 200 mld. u.m. va avea ca rezultat
a) 500 mld. u.m.
b) 160 mld. u.m.
c) 250 mld. u.m.
d) 1000 mld u.m.

...........10 puncte
4. Atunci când rata dobânzii este mai mare decât rata profitului
a) Este redusă
b) Este ridicată
c) Nu este influenţată
d) Relaţia dintre rata dobânzii şi a profitului nu influenţează incitaţia pentru

investiţii
...........15 puncte
5. Care dintre elementele de mai jos fac parte din investiţia brută?
a) Amortizarea folosită pentru înlocuirea activelor fixe
b) Investiţia netă pentru sporirea volu.m.ului de active fixe
c) Cheltuielile pentru cu.m.părarea de materii prime
d) Cheltuielile pentru plata salariilor
...........10 puncte
6. Un agent economic dispune de 5 echipamente de producţie cu care poate

produce anual 5000 de buc. dintr-un bun economic. La sfârşitul fiecărui an
scoate din funcţiune câte un echipament de producţie. Pe baza studiilor de
marketing, agentul economic estimează că cererea pe piaţă pentru bunul său
economic va fi în următorii 5 ani, potrivit datelor din tabelul de mai jos:
Anul Cererea Necesar de Investiţie Investiţie pt. Investiţie

anticipată (buc.) echipament neta înlocuire brută
0 1 2 3 4 5
1 5000
2 10000
3 15000
4 15000
5 20000
Să se determine investiţia netă şi investiţia brută din această perioadă.
...........15 puncte
7. Investiţia specifică exprimă:
a) Efectul investiţional ce trbuie făcut pentru obţinerea unui leu profit anual
b) Efortul investiţional făcut pentru obţinerea unei unităţi capacitate de producţie
c) Efortul investiţional pentru creşterea eficienţei economice a investiţiei cu un leu.
...........15 puncte
8. Care dintre cheltuielile de mai jos nu constituie o investiţie:
a) Achiziţionarea unei maşini de cusut de o societate comercială din industria

textilă
b) Cu.m.părarea unui motostivuitor de către o fabrică de hârtie
c) Cu.m.părarea unei cantităţi de hamei de către o fabrică de bere
...........10 puncte
U1.4 Rezumat
În sens restrâns, investiţia este o utilizare a venitului care se materializează într-

un avans de capital, în vederea obţinerii unui venit.
Într-o accepţiune mai largă, investiţia reprezintă orice decizie de cheltuire care
conduce la dobândirea unui activ, în vederea obţinerii ulterioare a unui flux de
lichidităţi, şi care are ca scop creşterea avuţiei proprietarilor întreprinderii.
Investiţia este un act fundamental, care provoacă o creştere în viitor a venitului
(de unde decurge şi o modificare a consu.m.ului şi a economiilor) şi, implicit,
condiţionează dimensiunea utilizării factorilor de producţie.
Rolul investiţiilor. Prin implicaţiile lor, investiţiile au un puternic efect de
antrenare în toate sectoarele economiei, asupra tuturor agenţilor economici. Prin
investiţii sporeşte şi se modernizează capitalul - factor de producţie. Investiţiile nete
constituie suportul material al creării de noi locuri de muncă şi sporirii înzestrării
tehnice a muncii, al promovării celor mai noi şi eficiente cuceriri ale ştiinţei şi
tehnicii moderne în producţie, al modernizării structurii şi diversificării producţiei, al
creşterii productivităţii factorilor de producţie şi al rentabilităţii, al competitivităţii, al
creşterii economice şi, pe această bază, a venitului şi consu.m.ului. Prin urmare,
creşterea consu.m.ului în viitor implică, în mod necesar, folosirea unei părţi din venit
pentru investiţii, pentru dezvoltare
În vederea susţinerii creşterii economice şi pentru o mai bună integrare în
economia mondială, autorităţile de decizie au iniţiat şi legiferat acte normative
speciale pentru investiţiile strategice. În foarte multe activităţi sau zone geografice
infuzia de capital străin este varianta cea mai viabilă pentru producerea efectelor
pozitive de antrenare în economie şi crearea de noi locuri de muncă.
Obiectivele generale ale politicii de dezvoltare regională se referă la diminuarea
dezechilibrelor regionale existente, stimularea dezvoltării echilibrate, revitalizarea
zonelor defavorizate, prevenirea producerii de noi dezechilibre, stimularea cooperării
interregionale interne şi internaţionale care contribuie la progresul economic şi
social.
Bibliografie minimală:
• Cărbunaru-Băcescu Angelica, Băcescu Marius-Macroeconomie

aplicată, Editura All,Bucureşti,2008
• Popa A.-Eficienţa investiţiilor –caiet de lucrări practice, Tipografia

Universităţii din Craiova,2008
• Lăcătuş M.,Lăcătuş G.-Teste de economie, Editura Univers,

Bucureşti,2007
• Românu I., Vasilescu I.-Managementul investiţiilor, Editura

Mărgăritar, Bucureşti,2008.
• Stoian M.- Gestiunea investiţiilor, ASE,Bucureşti, 2008
Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare:
1) a;
2) b,c,d,e;
3) d;
∆V=K*∆I K=
∆V= * ∆I= *200=1000
4) a;
5) a,b;
6) Necesarul de echipament de producţie va fi de:
Anul 1=5000/1000=5 buc.
Anul 2=10000/1000=10 buc.
Anul 3=15000/1000=15 buc
Anul 4=15000/1000=15 buc.
Anul 5= 20000/1000=20 buc.
Fiecare echipament de producţie permite obţinerea unei producţii anuale de

1000 buc. pentru că agentul economic dispune iniţial de 5 echipamente de
producţie cu care poate produce anual 5000 buc. din bunul anual.
7) b;
8) c;
Investiţia Investiţia pt. Investiţia
netă înlocuire brută
0 1 1
5 1 6
5 1 6
0 1 1
5 1 6
UNITATEA 2. FUNCŢIA INVESTIŢIEI ŞI ÎNCLINAŢIA
SPRE INVESTIŢII
Cuprins
U2.5 Rezumat
Parcurgerea acestei unităţi de învăţare vă va uşura formarea de competenţe

privind
• analiza funcţiei investiţiei;
• previzionarea factorilor care determină înclinaţia spre investiţii;

• măsurarea ratei rentabilităţii investiţiei suplimentare.
La terminarea studiului acestei unităţi veţi fi capabil
• să determinaţi modelul accelerator sau ipoteza ajustării graduale;
• să identificaţi cererea de investiţii;
• să obţineţi un scor de cel puţin 80% într-un interval de timp de

maximu.m. 15 minute la testul de la sfârşitul acestei unităţi.
Funcţia de investiţii exprimă relaţia dintre volu.m.ul investiţiilor şi factorii săi

determinanţi. Dacă investiţia reprezintă o adăugire la stocul de capital existent, firma
este interesată să ajungă la stocul optim de capital. Deci, investiţia reprezintă
cantitatea de capital cu care se cuvine a fi sporit stocul actual de capital pentru a
dispune de un stoc optim de capital. În consecinţă, factorii determinanţi ai stocului
optim de capital sunt, în mare măsură, comuni cu factorii de care depinde
volu.m.ul investiţiilor.
În primul rând, este vorba de productivitatea marginală aşteptată a capitalului. Cu

cât aceasta este mai ridicată, cu atât este mai profitabilă pentru firmă instalarea unui
nou capital. În al doilea rând, se are în vedere rata reală a dobânzii (ir).
Economiştii clasici privesc rata dobânzii drept principal factor determinant al

investiţiilor. Pentru a reliefa această abordare, să luăm în considerare analiza
microeconomică a unei firme care doreşte să adopte o decizie cu privire la efectuarea
unei anumite investiţii. Atunci când firma achiziţionează un utilaj sau un alt activ, este
de aşteptat ca venitul (beneficiul) adus de noua investiţie să depăşească costul
investiţiei.
Calcularea venitului scontat nu este o operaţiune simplă întrucât o investiţie
produce o perioadă mai lungă de timp, iar o su.m.ă primită în viitor are întotdeauna o
valoare mai mică decât aceeaşi su.m.ă primită în prezent.
Decizia de a investi se bazează pe o serie de calcule. O primă modalitate constă
în compararea venitului scontat cu costul investiţiei, ceea ce implică calcularea valorii
actuale a investiţiei şi compararea ei cu costul actual al investiţiei. Dacă valoarea
actuală a venitului este mai mare decât costul investiţiei, investiţia este profitabilă şi
poate fi realizată. Întrucât venitul realizat printr-o investiţie este un venit viitor, el
trebuie actualizat, adus în prezent ca mărime. Relaţia de calcul pentru valoarea
prezentă Vp a unui venit ce se obţine peste n ani, Vn este:
Vp= Vn / (1+i)n,
unde i este rata dobânzii. Pentru determinarea costului investiţiei se ţine seama şi de
perioada de dare în funcţiune a investiţiei. Dacă perioada este de câţiva ani, atunci
costurile se actualizează după aceeaşi regulă ca şi veniturile.
O a doua modalitate constă în a compara venitul net (profitul) estimat al unei

investiţii în raport cu costul investiţiei şi compararea acestuia cu rata dobânzii. Atunci
când rata rentabilităţii este mai mare sau egală cu rata dobânzii, investiţia se poate
realiza. De exemplu, la o investiţie de 200 milioane u.m. cu un profit net de 50
milioane u.m., o rată a dobânzii de 25% şi o rată a inflaţiei de 15%, rata venitului net
Rvn este:
Rvn= (50 : 200)*100=25%
iar rata reală a dobânzii i=25-15=10%. Întrucât rata venitului net este 25%, mai mare
decât rata reală a dobânzii care este de 10%, investiţia respectivă se justifică. Rezultă
că firmele care doresc să-şi maximizeze profitul vor investi în proiecte pentru care se
presupune că rata rentabilităţii investiţiei depăşeşte rata dobânzii. Rata rentabilităţii
investiţiei suplimentare denumită şi randamentul marginal al investiţiei manifestă
tendinţă de scădere pe măsură ce sunt întreprinse mai multe proiecte de investiţii din
următoarele motive:
• cele mai profitabile proiecte sunt, de obicei, primele realizate;

• creşterea preţului bunurilor de investiţii.
Reducerea ratei dobânzii poate face ca unele investiţii să devină profitabile astfel
încât investiţia agregată să crească, iar o creştere a ratei dobânzii poate să afecteze
profitabilitatea unor proiecte de investiţii. Investiţia totală este invers proporţională cu
rata dobânzii.
Aceasta reprezintă costul capitalului şi anume, costul suportat când resursele
necesare investiţiei sunt împru.m.utate sau costul de oportunitate, când utilizează o
parte din resurse pentru investiţii. Se realizează investiţii atunci când PMk excede
costul marginal al capitalului. Mai exact, investiţia este cu atât mai ridicată, cu cât
stocul curent de capital este inferior stocului optim de capital, deci, cu cât PMk este
mai mare decât 1+ir (rata nominală brută a dobânzii prin care se exprimă costul
capitalului) sau altfel spus, rata PMk / (1+r)>1. În raport cu elementele de mai sus şi
cu relaţiile dintre ele, funcţia de investiţii are următoarea formă:
I = I(PMk / 1+r) × ∆Y
În al treilea rând, se are în vedere că sporirea anticipată a producţiei trebuie să fie

însoţită de o creştere a investiţiei, relaţie pusă în evidenţă de modelul accelerator sau
ipoteza ajustării graduale.
Exemplu
1) Dacă investiţiile sporesc, venitul:
a) Creşte;
b) Scade;
c) Nu se modifică.
Răspuns a)
2) Funcţia de investiţii exprimă:
a) Relaţia dintre volu.m.ul investiţiilor şi factorii săi
b) Cantitatea de capital
c) Productivitatea marginală
Răspuns a)
Aplicaţie propusă
Să se fundamenteze durata de funcţionare eficientă a unui obiectiv de investiţii

cunoscând că venitul anual evoluează astfel:
anul I – 1000 mil. lei,
anul 2 – 990 mil. lei,

anul 10 - 910 mil. lei.
În acelaşi timp cheltuielile anuale de producţie sunt de 790 mil. lei. Ce valoare are
profitul total obţinut în perioada de funcţionare eficientă a obiectuvului?
Imboldul de a investi este rezultatul acţiunii conjugate a unui ansamblu de

factori. În esenţă, când individul se hotărăşte să investească, el dobândeşte dreptul la
un şir de venituri viitoare pe care contează să le obţină de pe urma vânzării
rezultatelor obţinute, după scăderea cheltuielilor curente ocazionate de obţinerea
producţiei respective.
Unul dintre factorii care determină imboldul de investiţii îl reprezintă cererea de
investiţii. Cererea de investiţii este în funcţie de eficienţa marginală a capitalului şi de
rata dobânzii. Mărimea efectivă a investiţiilor curente creşte până la acel punct până
nu mai există nici o categorie de bunuri de capital a căror eficienţă marginală
depăşeşte rata curentă a dobânzii. Este vorba de acel punct de pe curba cererii de
investiţii în care eficienţa marginală a capitalului este aproximativ egală cu rata de
piaţă a dobânzii.
Totodată, imboldul de a investi depinde de modul în care sunt asu.m.ate riscurile
ce le implică activitatea investiţională. Astfel, riscul întreprinzătorului, al celui ce ia
bani cu împru.m.ut, izvorăşte din propriile sale îndoieli cu privire la obţinerea
venitului viitor scontat. Acest tip de risc este susceptibil de a fi micşorat prin
egalizarea riscurilor şi printr-o mai mare precizie a previziunilor.
Există un al doilea tip de risc, al celui ce dă bani cu împru.m.ut. Acesta este

determinat de o nesiguranţă de ordin moral, legată de insolvabilitatea deliberată sau de
una voluntară, provocată de nerealizarea aşteptărilor.
În timp ce primul risc reprezintă, într-un anumit sens, un cost social real, cel de-
al doilea este un adaos net la costul investiţiilor care nu ar exista dacă debitorul şi
creditorul ar fi aceiaşi persoană. Riscul creditorului implică, parţial, o dublare a
mărimii riscului întreprinzătorului care trebuie să fie adăugat de două ori la rata pură a
dobânzii, pentru a se obţine minimul de necesar de randament viitor, care va
determina efectuarea investiţiilor.
Cu cât o afacere este mai riscantă, cu atât este nevoie de o diferenţă mai mare
între randamentul scontat de cel ce ia bani cu împru.m.ut şi cu rata dobânzii la care
consideră că merită să ia bani cu împru.m.ut. În acelaşi timp, din aceleaşi motive, este
nevoie de o diferenţă mai mare între dobânda percepută de creditor şi rata pură a
dobânzii, pentru a-l determina să acorde bani cu împru.m.ut.
Mai poate exista şi o a treia sursă de riscuri determinată de o posibilă modificare
nefavorabilă a valorii etalonului monetar, al cărui fapt este creşterea nesiguranţei
împru.m.utului bănesc. Un alt factor care determină imboldul de investiţii îl constituie
randamentul în perspectivă al unui bun de capital.
Starea de anticipare pe termen lung al randamentului viitor al bunului economic
este o stare psihologică, depinzând nu numai de calitatea prognozei care se face, ci şi
de autoâncrederea cu care aceasta se face.
Starea încrederii are o influenţă puternică asupra curbei eficienţei marginale a
capitalului. Astfel că, între curba eficienţei marginale a capitalului şi starea încrederii
se creează o interacţiune, cu efecte asupra volu.m.ului investiţiilor.
Dacă la început, investiţiile depindeau de existenţa unui număr suficient de
indivizi optimişti din fire şi cu înclinaţii constructive, în prezent, dar mai ales în
perspectivă, capătă o importanţă deosebită calculul cât mai precis al profitului.
În prezent, o dată cu separarea proprietăţii de conducerea întreprinderilor şi cu
dezvoltarea pieţelor financiare organizate, apare un factor nou care uneori facilitează
investiţiile, dar alteori accentuează în măsură însemnată instabilitatea sistemului.
Fluctuaţiile cotidiene ale profiturilor la investiţiile existente constituie un alt
factor care influenţează imboldul investiţiilor.
Răspunderea statului pentru organizarea directă a investiţiilor în sectorul
public reprezintă un alt factor. Manifestarea reală a acestei răspunderi antrenează un
consu.m. sporit de bunuri de investiţii, în timp ce lipsa acestei răspunderi sau
diminuarea ei pot avea efecte contrare.
Alături de aceşti factori, imboldul de investiţii depinde şi de starea generală a
economiei naţionale. Aceasta se poate concretiza în stabilitatea şi instabilitatea
factorilor economici şi social-politici. O economie aflată în declin economic are
nevoie, mai întâi, să oprească această tendinţă negativă, pentru ca apoi să înceapă
acţiunea factorilor care stimulează imboldul la investiţii. În strânsă legătură cu acest
ultim factor, imboldul de investiţii depinde şi de conjunctura economiei mondiale,
concretizată în variaţia fazelor de expansiune sau de criza, ascendente şi descendente
ale ciclurilor economice. Determinată de factori normali ai vieţii, dar şi de factorii

anormali, variaţia fazelor ciclului economic acţionează favorabil sau nefavorabil,
direct sau indirect, asupra celorlalţi factori interni, influenţează imboldul la investiţii,
cu consecinţe pozitive sau negative.
Toţi aceşti factori care influenţează imboldul la investiţii într-o economie cu piaţă
concurenţială acţionează în strânsă interdependenţă, cu buclele de conexiune inversă
pozitivă sau negativă.
Aplicaţie rezolvată
Pentru un obiectiv de investiţie se apreciază că valoarea producţiei va rămâne

constantă de 500 mld. lei pe toată durata de funcţionare a obiectivului de 17,2 ani, iar
cheltuielile de producţie evoluează dupa funcţia Să se
calculeze profitul final şi randamentul economic al investiţiilor cunoscând că termenul
de recuperare a investiţiei este de 5 ani.
Rezolvare
Evoluţia veniturilor şi a cheltuielilor este prezentată în figura:
0 5 17, timp
0 2
Evoluţia veniturilor şi cheltuielilor în unitatea de timp:

Profitul final este profitul obţinut după recuperarea investiţiei. Pentru aceasta este
necesar să determinăm profitul total, apoi profitul aferent duratei de recuperare a
investiţiei
Profitul aferent termenului de recuperare al investiţiei (care este egal cu valoarea

investiţiei) se calculează în mod analog
Profitul final va fi:
Randamentul economic este R= /1 leu investit
1) Dacă într-o economie se fac investiţii atunci:
a) consu.m.ul scade;
b) oferta de bunuri şi servicii scade;
c) se creează noi locuri de muncă.
2) Prin investiţii se:
a) acoperirea consu.m.ului de factori de producţie;
b) introducerea noilor tehnologii în producţie;
c) creşterea ratei dobânzii în economie.

1. Ce exprimă funcţia de investiţii?
2. Ce reprezintă investiţia?
3. Ce privesc economiştii clasici drept principal factor determinant al investiţiilor?
4. Pe ce se bazează decizia de a investi?
5. Arătaţi de ce se ţine seama pentru determinarea costului investiţiilor.
6. Ce poate face reducerea ratei dobânzii?
7. Caracterizaşi rata rentabilităţii investiţiei suplimentare.
8. Al cui rezultat este imboldul de a investi?
9. De cine depinde imboldul de investi?
10. Cu cine acţionează în strânsă interdependenţă factorii ce influenţează imboldul

la investiţii intr-o economie de piaţă concurenţială?
Test de autoevaluare nr.2 – timp de lucru 15 min.; Punctaj 100p
1. Pentru un obiectiv de investiţii din cadrul industriei alimentare venitul anual va

evolua liniar după o funcţie de forma , iar cheltuielile
anuale de producţie după funcţia . Să se determine profitul
total ce se va obţine pe durata de funcţionare eficientă a obiectivului. Care este
nivelul venitului şi al cheltuielilor la sfârşitul perioadei de funcţionare eficientă.
...10 puncte
2. Investiţiile pot spori atunci când creşte:
a. nivelul economiilor;
b. diferenţa dintre economii şi consum;
c. produsul dintre venit şi economii.
...5.puncte
3. Investiţiile pot spori atunci când creşte:

a. nivelul economiilor;
b. diferenţa dintre economii şi consum;
c. produsul dintre venit şi economii.
...10puncte
4. Agenţii economici sunt incitaţi să investească atunci când:
a. rata dobânzii este mai mare decât rata rentabilităţii;
b. sunt optimişti în legătură cu afacerea pe care o iniţiază;
c. riscurile întreprinzătorilor sunt mari;
...15puncte
5. Sursele investiţiilor sunt:
a. amortizările;
b. profitul;
c. creditele;
d. costurile;
e. randamentul factorilor de producţie
A=a+b+c; B=c+d+e; C=d+e; D=a+b+c+e.
...15puncte
6. Agenţii economici vor fi incitaţi să investească atunci când:
a. există cerere de investiţii;
b. rata dobânzii în economie este mai mică decât a profitului;
c. riscurile asumate sunt mari;
d. situaţia economiei este dificilă;
e. se înregistrează fluctuaţii mari ale profiturilor din activităţile curente
A=a+b; B=a+b+d; C=d+e; D=b+e+a+c.

...5puncte
7. Consecinţele investiţiilor sunt următoarele:
a. reducerea locurilor de muncă;
b. promovarea
c. înlocuirea şi modernizarea echipamentelor de producţie
d. scăderea calităţii bunurilor şi a serviciilor;
e. asigurarea unor condiţii de muncă mai bune
A=a+c+d; B=b+c+e; C=a+b+c+d; D=d+c
...10puncte
8. Investiţiile se fac:
a. numai din economii
b. numai din amortizări
c. atât din economii cât şi din amortizări
...15puncte
9. Investiţiile care se fac în alte ramuri sau sectoare de activitate sunt:
a. investiţii colaterale
b. investiţii conexe
c. investiţii de înlocuire
d. investiţii de dezvoltare
…15puncte
U2.4 Rezumat
Funcţia de investiţii exprimă relaţia dintre volumul investiţiilor şi factorii săi

este interesată să ajungă la stocul optim de capital. Deci, investiţia reprezintă cantitatea
de capital cu care se cuvine a fi sporit stocul actual de capital pentru a dispune de un
stoc optim de capital. În consecinţă, factorii determinanţi ai stocului optim de capital
sunt, în mare măsură, comuni cu factorii de care depinde volu.m.ul investiţiilor.
Reducerea ratei dobânzii poate face ca unele investiţii să devină profitabile astfel
încât investiţia agregată să crească, iar o creştere a ratei dobânzii poate să afecteze
profitabilitatea unor proiecte de investiţii. Investiţia totală este invers proporţională cu
rata dobânzii.
Aceasta reprezintă costul capitalului şi anume, costul suportat când resursele
necesare investiţiei sunt împru.m.utate sau costul de oportunitate, când utilizează o
parte din resurse pentru investiţii. Se realizează investiţii atunci când PMk excede
costul marginal al capitalului. Mai exact, investiţia este cu atât mai ridicată, cu cât
stocul curent de capital este inferior stocului optim de capital, deci, cu cât PMk este
mai mare decât 1+ir (rata nominală brută a dobânzii prin care se exprimă costul
capitalului) sau altfel spus, rata PMk / (1+r)>1. În raport cu elementele de mai sus şi
cu relaţiile dintre ele, funcţia de investiţii are următoarea formă:
I = I(PMk / 1+r) × ∆Y
Imboldul de a investi este rezultatul acţiunii conjugate a unui ansamblu de

factori. În esenţă, când individul se hotărăşte să investească, el dobândeşte dreptul la
un şir de venituri viitoare pe care contează să le obţină de pe urma vânzării
rezultatelor obţinute, după scăderea cheltuielilor curente ocazionate de obţinerea
producţiei respective.
Unul dintre factorii care determină imboldul de investiţii îl reprezintă cererea de
investiţii. Cererea de investiţii este în funcţie de eficienţa marginală a capitalului şi de
rata dobânzii. Mărimea efectivă a investiţiilor curente creşte până la acel punct până
nu mai există nici o categorie de bunuri de capital a căror eficienţă marginală
depăşeşte rata curentă a dobânzii. Este vorba de acel punct de pe curba cererii de
investiţii în care eficienţa marginală a capitalului este aproximativ egală cu rata de
piaţă a dobânzii.
Totodată, imboldul de a investi depinde de modul în care sunt asu.m.ate riscurile
ce le implică activitatea investiţională. Astfel, riscul întreprinzătorului, al celui ce ia
bani cu împru.m.ut, izvorăşte din propriile sale îndoieli cu privire la obţinerea
venitului viitor scontat. Acest tip de risc este susceptibil de a fi micşorat prin
egalizarea riscurilor şi printr-o mai mare precizie a previziunilor.
Fluctuaţiile cotidiene ale profiturilor la investiţiile existente constituie un alt

factor care influenţează imboldul investiţiilor.
Răspunderea statului pentru organizarea directă a investiţiilor în sectorul

public reprezintă un alt factor. Manifestarea reală a acestei răspunderi antrenează un
consu.m. sporit de bunuri de investiţii, în timp ce lipsa acestei răspunderi sau
diminuarea ei pot avea efecte contrare.
Alături de aceşti factori, imboldul de investiţii depinde şi de starea generală a

economiei naţionale. Aceasta se poate concretiza în stabilitatea şi instabilitatea
factorilor economici şi social-politici. O economie aflată în declin economic are
nevoie, mai întâi, să oprească această tendinţă negativă, pentru ca apoi să înceapă
acţiunea factorilor care stimulează imboldul la investiţii.
• Cărbunaru Băcescu A, Băcescu M, Macroeconomie aplicată,

Ed. All, Bucureşti, 2008.
• Vasilescu I, Botezatu M, Stoica M, Ţurlea C, Zugravu N,
Cicea C, Investiţii. Studiu de caz. Teste grilă, Ed. Economică,
Bucureşti 2008.
• Vasilescu I, Cicea C, Dobrea C, Eficienţa investiţiilor aplicată,
Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007
• Angelescu C, (coordonator) , Economie-aplicaţii, ed.
Economică, Bucureşti, 2008
1. Reprezentarea grafică a celor doua funcţii este următoare
53
35
0 31,2 an
Fig. Evoluţia veniturilor şi cheltuielilor în funcţie de timp
Durata de funcţionare eficientă se determină pein egalarea celor două funcţii =
539-2,55x=355+3,33x => x=31,29 ani
Ca urmare, după 31,29 ani veniturile sunt egale cu cheltuielile, 459 mil. lei. Profitul
obţinut pe această perioadă este reprezentat prin suprafaţa haşurată
2. a;
3. b;
4. a;
5. a;
6. b;
7. c;
8. b.
UNITATEA 3. INVESTIŢIILE ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ
Durata medie a studiului individual 2 ore.
Cuprins:
U.3.1. Scopul şi obiectivele unităţilor
U.3.2. Investiţiile şi relansarea economică
U.3.3. Rolul investiţiilor în dezvoltarea economico-socială
U.3.4. Test de autoevaluare
U.3.5. Rezumat
U.3.1. Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare
Parcurgerea acestei unităţi de învăţare vă va repera formarea de competenţe privind

identificarea investiţiilor.
La terminarea studiului acestei unităţii de învăţare despre investiţiile şi

dezvoltarea economico socială veţi fi capabil să:
- să stabiliţi investiţiile financiare;

- să identificaţi investiţiile de capital;
- să descrieţi rolul investiţiilor;
- să obţineţi un scor de cel puţin 80% într-un interval de timp de maximu.m.
115 minute la sfârşitul acestei unităţi.
U.3.2. Investiţiile şi relansarea economică
Noţiunea de investiţii are două sfere de cuprindere. Sfera lărgită este reprezentată de
investiţiile financiare, care constituie, în esenţă, orice plasament de capital cu scopul
de a obţine un anumit profit. Cu.m.părarea de acţiuni sau de alte titluri de valoare,
plasamente de seme băneşti la bănci, alocarea unor fonduri pentru iniţierea de afaceri -
în scopul de a obţine dividende, dobânzi şi respectiv profituri - înseamnă investiţii
financiare. Sfera restrânsă se referă la achiziţionarea de noi mijloace fixe şi se cheamă
investiţii de capital. Este de înţeles că prima sferă o cuprinde pe cea de a doua , dar,
uzual, investiţiile financiare se referă la plasamentele de capital exemplificative.
Investiţiile de capital au loc în economia reală precu.m. şi în domeniile social-culturale,
constituind suportul material al creşterii economice şi al dezvoltării activităţilor social-
culturale în orice ţară din lu.m.e.
Prin investiţii de capital trebuie să se înţeleagă nu numai construcţia de noi

obiective, ci şi modernizarea celor existente. În domeniul economiei reale, ţara noastră
nu are nevoie de noi obiective , ci mai cu seamă de modernizarea celor existente.
Politica de atragere a capitalului străin vizează tocmai modernizarea întreprinderilor
existente, care dispun de utilaje îmbătrânite ce nu pot face rata competiţiei economice
actuale şi cerinţelor de consu.m. ale populaţiei.
Aproape niciodată o nouă investiţie nu reproduce exact o investiţie anterioară. Invers
se poate spune că orice investiţie aduce ceva nou. Investiţiile sunt propagatoare de nou,
lor le este propriu caracterul novator, ele aduc întotdeauna schimbarea situaţiei
existente, apariţia altor elemente decât cele cunoscute anterior. Investiţiile angajează
întotdeauna viitorul, de unde decurge caracteristica asocierii unui însemnat factor de
risc la orice proces investiţional.
Investiţiile unui agent economic pot fi făcute în propria sa ţară sau în ţări străine.
Problema se poate pune şi astfel: investiţiile dintr-o ţară au surse interne şi surse
atrase. Putem spune că procesul investiţional are determinări endogene şi exogene.
Situaţiile rezultate din combinarea celor două provenienţe sunt ceea ce la noi în ţară se
numesc investiţii mixte. Separat, agenţii economici străini pot realiza la noi investiţii
proprii, fără participare românească. În ţara noastră se pot realiza trei tipuri de investiţii:
1) investiţii proprii, româneşti, să le spunem autohtone;
2) investiţii mixte, cu capital românesc şi străin;
3) investiţii străine, cu capital extern.
Corelaţia dintre investiţii şi creştere economică este de tipul legăturilor duble: pe de

o parte, investiţiile influenţează creşterea economică prin volu.m.ul lor, iar pe de altă
parte, creşterea economică este influenţată de calitatea investiţiilor realizate, aspect ce
se reflectă in eficienţa economică a investiţiilor. Precu.m. se ştie, principala menire a
sistemului bancar este de a aloca resursele disponibile ale societăţii în mod cât mai
eficient. În acest fel, capitalurile împru.m.utate aduc maximu.m. de profit celor care le
deţin. Evenimentele din ultimi ani din ţara noastră arată însă că banii depunătorilor nu
au fost gestionaţi cu toată grija şi responsabilitatea necesare, drept pentru care riscul a
crescut considerabil, pierderile băncilor au devenit foarte mari, în unele cazuri existând
chiar pericolul falimentului bancar. În acest domeniu, aspectele cele mai semnificative
ţin de administratorii bancari şi managementul investiţiilor în economia reală.
Investiţiile sunt un domeniu foarte sensibil al activităţii u.m.ane. Orientarea
fondurilor băneşti spre anumite obiective se face în funcţie de necesităţi, dar şi de
tendinţele existente pe plan mondial, de starea economiei, de dorinţele consu.m.atorului
chiar şi de modă, motive pentru care întotdeauna investiţiile trebuie tratate cu maximă
atenţie de către întreprinzător.
Investiţiile afectează în mod direct sau indirect creşterea economică. După cu.m.
ziua de mâine depinde de ziua de azi, tot aşa şi viitorul societăţii depinde investiţiile
prezente.
Exemplu:
În decursul unei perioade de timp, rata dobânzii are tendinţa să crească, iar rata
profitului se diminuează. Incitaţia spre investiţii de capital:
• a sporeşte;
• b se diminuează;
• c nu se modifică, dacă condiţiile economice, altele decât cele de mai sus,
rămân neschimbate.
Răspuns b.
U.3.2. Rolul investiţiilor în dezvoltarea economico-socială
Investiţiile reprezintă principala cale de creştere economică şi de realizare a unei

structuri moderne a ramurilor producţiei. Prin investiţii se asigură dezvoltarea
economică a ţării noastre.
Prin investiţii, s-a asigurat în primul rând, crearea şi perfecţionarea bazei tehnico-
materiale a tuturor ramurilor şi sectoarelor economiei naţionale. Manifestarea în această
direcţie a rolului investiţiilor s-a concretizat în cadrul unor procese convergente:
industrializarea ţării, dezvoltarea socială a judeţelor şi localităţilor ţării.
În al doilea rând prin intermediul investiţiilor nu se realizează doar latura cantitativă

a imobilizărilor corporale, ci se asigură creşterea calitativă a acestora prin
perfecţionarea şi modernizarea lor. Atât în cazul investiţiilor pentru obiective noi, cât şi
în cazul celor pentru dezvoltare, modernizare, se pune problema asigurării unui înalt
nivel calitativ al utilajelor, agregatelor şi echipamentelor.
În al treilea rând, prin volu.m.ul şi orientarea lor investiţiile au rolul de a asigura
valorificarea superioară a resurselor naturale şi de muncă. Se remarcă astfel
deziderentul valorificării superioare a resurselor naturale ale ţării, protecţia mediului şi
a resurselor naturale deficitare, greu regenerabile (minereuri, resurse forestiere
hidrocarburi, etc), creşterea gradului de prelucrare a produselor.
În al patrulea rând, investiţiile constituie o pârghie în asigurarea repartizării
teritoriale a forţelor de producţie. Manifestarea rolului investiţiilor pe această linie se
justifică şi mai mult dacă avem în vedere că ţara noastră a moştenit o distribuţie
teritorială neraţională a aparatului de producţie.
În al cincilea rând, se remarca rolul deosebit pe care investiţiile îl au în ceea ce
priveşte crearea de noi locuri de muncă şi asigurarea folosirii sporului populaţiei active
în raport cu cerinţele dinamice ale unora din ramurile şi subramurile economiei
naţionale. Se impune şi rolul pe care îl joacă investiţiile în cadrul diviziunii
internaţionale a muncii.
În vederea constituirii unui obiectiv de investiţii au fost elaborate patru variante de
proiect.
Datele documentaţiei tehnico-economice sunt prezentate în tabelul următor:
Nr. Datele documentaţiei U.M. Variante

crt. I II III IV
1. Valoarea investiţiei conform
devizului de lucrări Mil. lei 38 27 30 29
Valoarea producţiei anuale
2. - în costurile de producţie Mil.lei 58 42 42 42
- în preţul de vânzare Mil.lei 68 48 50 49
Se cere să se determine comparativ cele patru variante de proiect prin prisma

coeficienţilor eficienţi absolute şi relative a investiţiilor.
Rezolvare:
Coeficientul eficienţei absolute este dat de formula:

ej =
Coeficientul eficienţei relative este dat de formula:
Se determină coeficientul eficienţei absolute:
Varianta optimă este a III-a, prezintă un coeficient al eficienţei absolute maxim.

Pentru determinarea coeficientului eficienţei relative, mai întai fixăm pe şi
realizaţi în cadrul celei de-a doua variante de proiect = 27 mil.lei

laolalte se vor compara cu varianta 2
Coeficientul eficienţei relative

În funcţie de acest criteriu varianta optimă este a III-a . Ea are un plus de investiţii
dar are şi cel mai mare plus de profit comparativ cu cea mai ieftină variantă.
1. Investiţiile provenite din economie sunt:

a) investiţii brute;
b) investiţii nete;
c) investiţii de capital.
2. Investiţii din amortizări sunt:
a) investiţii brute;
b) investiţii noi;
c) investiţii de înlocuire.
Întrebări facultative.
1. Ce constituie investiţiile financiare?

2. Ce înseamnă investiţii financiare?
3. Ce înţelegem prin investiţii de capital?
4. Ce vizează politica de atragere a capitalului străin?
5. Ce este propice investiţiilor?
6. Care sunt tipurile de investiţii ce se pot realiza în ţara noastră?
7. Cu.m. afectează investiţiile creşterea economică?
8. Ce reprezintă investiţiile?
9. Cu.m. s-a aspirat prin investiţii crearea şi perfecţionarea bazei
tehnico-materiale?
10. Care este rolul investiţiilor în realizarea teritorială a forţelor de producţie?
1) Investiţiile pot fi:
a) investiţii nete
b) investiţii brute
c) investiţii de înlocuire
d) investiţii de finanţare
A=a+b+c; B=a+b+c+d; C=a+d; D=d+b
2) O su.m.ă economisită devine investiţie atunci când:
a) este folosită pentru procurarea unui autoturism necesar confortului

firmei
b) este folosită pentru procurarea unui autoturism necesar unei

societăţi comerciale
c) este folosită pentru procurarea unui autoturism destinat organizării

unei activităţi de taxi
3) La analiza financiară valoarea creditelor obţinute de agentul economic

se la capital
a) cheltuieli de
b) venituri totale
c) taxe şi impozite
4) Efectul economic al imobilizărilor exprimă:
a) pierderea de profit ca urmare a imobilizării resurselor investiţionale şi

refolosirea lor cu eficienţă
b) efortul total necesar pentru realizarea unui obiectiv de investiţie
c) pierderea totală a unui obiectiv de investiţii.
5) Ce relaţii este între noţiunile de actualizare şi capitalizare
a) este acelaşi lucru
b) nici una
c) relaţie inversă
d) opuse
6) Presupunem că într-o anumită ţară diferitele componente ale

investiţiilor în anul A şi C exprimate în preţurile anului B(deci A<B<C) se
prezintă ca în tabelul următor
Anul A [mld.] Anul C [mld.]

0 1 2
Sectorul privat 6.3 6.9
-vehicule, vapoare, avioane
-maşini şi instalaţii 13,2 26,7
-construcţii rezidenţiale 8,9 12,2
-alte construcţii, fabrici 9,7 18,6
Sectorul public 0,8 0,6
-vehicule, vapoare, avioane
-maşini şi instalaţii 5,1 3,5
-construcţii rezidenţiale 3,9 2,6
-alte construcţii, fabrici, etc. 6,9 3,8
Stocul de construcţii private (private şi publice) 1,8 4,4
neterminate
DeterminDeterminaţi investiţiile totale terminate în fiecare din cei doi ani
Calculaţi investiţia totală în fiecare din cei doi ani
7) Explicaţi următorii termeni:
a) investiţie netă
b) investiţie de înlocuire
8) Care din elementele de mai jos nu se includ în investiţiile brute?
a) construcţiile productive şi rezidenţiale
b) cheltuielile cu consu.m.ul de bunuri
c) adăugirile la adaosul firmei
d) cheltuielile cu maşini.
U3.4 Rezumat
Bibliografie minimală:
• Băcescu A. - Macroeconomie aplicată
• Băcescu M. - Teste, probleme şi rezolvări; Ed. ALL, Bucureşti 2006
• Lăcătuşu M.;Lăcătuşu G.P. – Teste, Ed. Univers 2006

• Vasilescu/coautorul - Eficienţa investiţiilor aplicate; Ed. Lu.m.ina

Lex, Bucureşti 2008
• Vasilescu I., Botezatu M./coordonatori - Investiţii; Ed. Economică,

Bucureşti 2008
1) a;
2) b,c;
3) b;
4) a;
5) c;
6) a. În anul A investiţiile terminate au fost

(6,3+13,2+8,9+9,7) + (0,8+5,1+3,9+6,9)=38,1+16,7=54,8 mld;
în anul C, investiţiile terminate au fost:
(6,9+26,7+12,2+18,6)+(0,6+3,5+2,6+3,8)=64,4+10,5=74,9 mld.;
b. Investiţiile totale au fost:
în anul A- 54,8+1,8=56,6 mld., în anul C- 74,9+4,4=79,3 mld.;
7) a. investiţia netă – constă într-o adăugire la intervalul deţinut şi la stocul de capital;

b. investiţia de înlocuire – constă în achiziţii de capital pentru a reduce ceea ce s-a
uzat în producerea output-lui în anul curent
UNITATEA 4. INVESTIŢIILE - FACTOR AL CREŞTERII

ECONOMICE.
Durata medie de studiu individual – 2 ore

Cuprins:
U.4.2. Necesitatea unei teorii a investiţiilor integrată în teoria creşterii
economice
U.4.3. Investiţiile-factor al creşterii economice

U.4.5. Rezu.m.at
Răspunsurile şi comentariile la testul de autoevaluare
Parcurgerea acestei unităţi de învăţare vă va uşura formarea de competenţe privind:

- analizarea argu.m.entelor privind teoria investiţiilor integrate în teoria creşterii
economice
- perfecţionarea conceptului de investiţii în sensul mai modern
- identificarea interesului agenţilor economici.
La terminarea studiului acestei unităţi veţi fi capabil:
- să determinaţi influenţa investiţiilor asupra dezvoltării economice;
- să identificaţi investiţiile ca factor exterior de creştere economică;
- să stabiliţi indicatori de analiză a eficienţei obiectivelor de investiţii pe o
perioadă îndelungată;
- să obţineţi un scor de cel puţin 80% într-un interval de timp de maximu.m. 115
U.4.2. Necesitatea unei teorii a investiţiilor integrată în teoria creşterii economice.
Investiţiile au un rol determinant în creşterea economică şi justifică necesitatea

dezvoltării unei "teorii a investiţiilor" integrată în teoria creşterii economice. În acest
sens pot fi invocate mai multe argu.m.ente.
În primul rând, sub aspectul teoriei investiţiilor. Admiţând părerea că investiţia
înseamnă un act decizional care antrenează cheltuirea unor resurse dar şi rezultate
economice obţinute pe seama unui act, se ajunge la concluzia unităţii de scop cu teoria
creşterii economice.
În al doilea rând, desfăşurarea procesului investiţional fiind legată de timp (perioada
premergătoare luării deciziei, perioada de realizare şi perioada de funcţionare) efectul
investiţiei este un multiplicator al resurselor cheltuite care se face simţit în dezvoltarea
economică pe o lungă perspectivă.
În al treilea rând, realizarea şi funcţionarea obiectivelor de investiţii nu poate fi
separată de problemele resurselor de muncă, ale progresului tehnic încorporat în
fondurile fixe create, ale schimburilor economice externe, care constituie preocupări ale
teoriei creşterii economice.
Din perspectiva acestor argu.m.ente se poate admite că teoria investiţiilor se înscrie
în teoria creşterii economice. Există însă alte motive care conduc la necesitatea
abordării separate a celor două teorii. De exemplu, faptul că teoria investiţiilor poate să
analizeze mai bine anumite aspecte specifice care ar complica teoria creşterii
economice, cu.m. sunt cele privind procesul transformării investiţiilor productive în
fonduri fixe, durata economică de funcţionare a fondurilor fixe, scoaterile din funcţiune
datorită uzurii fizice şi morale, amortizarea fondurilor fixe, activitatea referitoare la
exportul de investiţii etc.
Teoria investiţiilor prelungeşte teoria creşterii economice în spaţiul microeconomic
şi ţine seama de aspectele specifice ale obiectivelor de producţie, cunoscând ca fiecare
dintre acestea constituie o problemă aparte cel puţin sub aspectul localizării pe teritoriul
naţional şi amplasării în cadrul localităţilor, al surselor de materii prime, destinaţiei
producţiei, tehnologiei folosite.
În spaţiul macroeconomic, teoria investiţiilor se preocupă, în primul rând, de
formarea şi repartizarea primară a volu.m.elor de investiţii, ca rezultat al optimizării
corelaţiei dintre acu.m.ulare şi consu.m., apoi de realizare în timp şi de eficienţa
utilizării fondurilor fixe, ceea ce determină în ultima instanţă, ritmurile de creştere ale
venitului naţional.
La nivelul unităţilor de producţie, teoria investiţiilor poate să se concentreze asupra
aspectelor legate de durata de realizare a acestora, de perioada de înlocuire a utilajelor
şi a tehnologiei, de eficienţa economică în utilizarea forţei de muncă, a fondurilor fixe,
valorificarea materiilor prime.
Teoria investiţiilor va trebui să analizeze evoluţia conceptului de investiţii în sensul
său modern. Aceasta priveşte nu numai definirea activităţii de investiţii, al cărei scop
este să studieze, să aleagă, să conceapă şi să realizeze bunuri de investiţii, dar şi
prelungirea ei până la obţinerea rezultatelor economice.
În această direcţie este necesar să se acorde o poziţie aparte investiţiilor realizate în
străinătate în cadrul acţiunilor de cooperare. Sensul modern al conceptului de investiţii
se referă şi la faptul că cheltuielile de investiţii nu creează numai obiecte fizice
destinate creşterii producţiei materiale sau nivelului de trai. Se poate admite că şi
cheltuielile destinate cercetării ştiinţifice aplicative, precu.m. şi introducerii rezultatelor
acesteia în activitatea economică, sunt de natura investiţiilor. Există păreri că şi
cheltuielile pentru formarea personalului, pentru perfecţionarea pregătirii profesionale,
sau chiar cele pentru menţinerea sănătăţii sunt de natura investiţiilor.
Teoria investiţiilor va trebui să propună noi metode şi noi indicatori de analiză a
eficienţei obiectivelor de investiţii pe o perioadă îndelungată, ceea ce impune folosirea
unor tehnici de transfer în timp a valorilor de calcul prin intermediul unor coeficienţi de
actualizare.
În ţara noastră, interesul pe care îl prezintă perfecţionarea conceptului de creştere
economică şi conturarea unei teorii a investiţiilor este legat de următoarele aspecte:
a) creşterea importanţei deciziilor economice, cu deosebire a celor de investiţii, prin
mărirea mijloacelor materiale şi financiare angajate, prin implicaţiile lor asupra altor
sectoare ale economiei şi prin faptul că ele ne angajează pentru o lungă perioadă. Astfel
există riscul ca o decizie de investiţii care nu se înscrie într-o strategie economică şi nu
ia în considerare factorii generatori de schimbări pe plan intern sau internaţional, poate
ajunge după puţini ani într-o situaţie de neeficienţă, deşi analiza economică în
momentul luării deciziei avea concluzii favorabile. Din acest punct de vedere, este
necesar ca teoria investiţiilor să furnizeze elemente care să arate probabilitatea ca
investiţia să rămână eficientă o perioadă mai lungă de timp şi să permită ca în acest
interval să se aprecieze aportul ei la creşterea economică;
b) evoluţia tot mai rapidă a ştiinţei şi tehnologiilor care conduce în mod inerent la o
uzură morală accelerată a fondurilor fixe, face necesară o teorie a investiţiilor care să
aprecieze implicaţiile economice ale progresului tehnic asupra obiectivelor de producţie
ce se vor realiza într-o anumită perioadă;
c) amplificarea şi diversificarea schimburilor economice internaţionale precu.m. şi
posibilitatea de a folosi eficient posibilităţile de colaborare cu alte ţări;
d) perfecţionarea metodelor pentru corelarea deciziilor de investiţii cu obiectivele
majore ale creşterii economice şi pentru conturarea opţiunilor care să permită atingerea
acestor obiective cu cele mai mici cheltuieli de muncă.
Teoria creşterii economice urmăreşte să analizeze şi să pună în valoare relaţiile
principale dintre factorii de creştere care determină evoluţia economică pe o lungă
perioadă, teoria investiţiilor are ca drept scop în cadrul creşterii economice şi strâns
legat de aceasta, să stabilească relaţiile de bază care evidenţiază contribuţia volu.m.ului,
structurii şi eficienţei investiţiilor, asupra creşterii economice.
Exemplu:
Pe baza cunoştinţelor privind investiţiile, arătaţi:

a) Care sunt componentele investiţiilor brute;
b) De ce adăugirile la inventar sunt o componentă a investiţiilor nete?
c) Pot fi negative adăugirile la inventar?
Răspuns:
a) Investiţiile brute se compun din construcţiile anuale curente pentru afaceri şi

rezidenţiale achiziţii de maşini, echipamente şi unelte, modificări în nivelele
inventarului.
b) Stocurile de materiale pentru producţie şi semifabricatele şi produsele finite ca
inventar, au rolul de a facilita producţia şi desfacerea mărfurilor. Acest
inventar. Acest inventar deţinut are acelaşi scop cu achiziţiile de maşini,
echipamente şi scule ale firmelor, bunuri ce sunt necesare în producţia şi
desfacerea mărfurilor. Adăugirile la inventarul firmelor reprezintă investiţii
nete.
c) Când vânzările aşteptate nu se materializează, firmele menţin un număr de
bunuri de inventar, în materiale, produse finite şi semifabricate. Reducând
aceste nivele ale inventarului va rezulta valoarea negativă a adăugirilor la
inventar astfel că, modificarea investiţiei în inventar este negativă.
U.4.3. Investiţiile, factor al creşterii economice.
În sistemul economiei naţionale, investiţiile reprezintă un accelerator care are rolul

de a multiplica intrările de resurse materiale şi de muncă determinând astfel o creştere a
ieşirilor din sistem.
Astfel în sistemul factorilor care condiţionează dezvoltarea economică a unei ţări,

investiţiile ocupă un loc strategic. De aceea investiţiile constituie principalul mijloc prin
care se realizează creşterea economică.
Economia se confruntă tot mai mult cu implicaţiile tehnico-ştiinţifice, ale cărei

"produse" necesită pentru aplicarea lor în producţie importante fonduri de investiţii.
Mecanizarea, automatizarea, robotizarea şi cibernetizarea producţiei nu pot deveni
realităţi în afara cheltuirii de către societate a unor importante fonduri de investiţii.
Pentru ţările în curs de dezvoltare investiţiile trebuie considerate ca unicul factor
care poate asigura micşorarea decalajelor faţă de statele avansate economic ale lu.m.ii.
Numai prin folosirea adecvată a resurselor investiţionale se pot crea noi locuri de
muncă, se poate mări produsul naţional brut pe locuitor, poate creşte productivitatea
muncii şi, pe această bază, calitatea vieţii poporului. Nici decalajele interne ale unei
ţări, între ramuri, zone nu se poate elimina şi micşora fără punerea în valoare a
resurselor locale, naturale şi de muncă, crearea de noi obiective economice, toate
posibile numai prin alocarea de fonduri investiţionale.
Pe de altă parte, investiţiile reprezintă un factor principal al modernizării structurii
economiei naţionale, întrucât toate schimbările care se înfăptuiesc în structura
tehnologică şi tehnico-economică, posibilitatea economiei de a ţine pasul cu cerinţele
tehnico-ştiinţifice sunt condiţionate de investiţii. Investiţiile constituie şi un important
factor calitativ, intensiv al modernizării structurii economiei naţionale.
Investiţiile reprezintă în cea mai mare parte un factor extensiv de creştere
economică, ceea ce ne obligă a a-l considera într-o strânsă interdependenţă cu factorii
intensivi, cu cei care determină creşterea eficienţei economice a resurselor ocupate în
sistemul economiei naţionale. Este necesară creşterea venitului naţional atât pe cale
extensivă (noi investiţii), dar mai ales pe cale intensivă (creşterea productivităţii muncii,
reducerea cheltuielilor materiale etc.).
Influenţa investiţiilor asupra dezvoltării economice este condiţionată de structura
imobilizările corporale în care se materializează. Este vorba de ponderea pe care o deţin
elementele active ale mijloacelor fixe-maşini, utilaje şi instalaţii - prin intermediul

cărora se realizează procesul tehnologic; cu cât această pondere este mai ridicată în
total, cu atât, de regulă, este mai mare eficienţa economică a acestora.
Realizarea unei creşteri economice dinamice şi echilibrate depinde, în mare măsură,
de lărgirea bazei proprii de materii prime, atragerea în circuitul economic a noi resurse
naturale, prelucrarea superioară şi eficienţa tuturor resurselor naţionale.
Dezvoltarea şi diversificarea prestărilor de servicii, cercetări ştiinţifice, ocrotirea
sănătăţii, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, extinderea reţelei comerciale, precu.m. şi a
dotărilor social-culturale, în concordanţă cu exigentele crescânde ale populaţiei necesită
investiţii. Aceasta întrucât pentru toate activităţile enumerate trebuie în primul rând,
dezvoltată şi modernizată baza materială, fapt irealizabil, fără investiţii.
Creşterea economică în toate ţările a suscitat şi suscită numeroase opinii, precu.m. şi
modele privind aceiaşi creştere economică. Între factorii care influenţează nivelul
acestei creşteri se pot menţiona: potenţialul u.m.an, volu.m.ul şi calitatea capitalului fix
şi circulant, resursele naturale existente şi atrase în circuitul economic, progresul
tehnico-ştiinţific, nivelul de organizare a producţiei şi a muncii, eficienţa comerţului
exterior şi investiţiile alocate şi realizate.
Creşterea economică şi prosperitatea unei ţări depind în mod esenţial de expansiunea
capitalului investit, aşa cu.m. a dovedit-o dezvoltarea impetuoasă a S.U.A. Rata de
creştere a economiei S.U.A. s-a bazat pe faptul că investiţiile au reprezentat 21 % din
produsul naţional brut (PNB), cu vârfuri de 28% în perioade de prosperitate, în timp ce
în perioade de război sau de criză, ponderea investiţiilor s-a redus considerabil. Rolul
investiţiilor în condiţiile economiei de piaţă porneşte de la finalitatea investiţiilor, în
sensul că aceste investiţii înseamnă creşterea unui portofoliu de active cu cele două
componente:
- active fixe, care pot fi încorporate (clădiri, utilaje etc.), neâncorporate (brevete,
tehnologii, soft-uri) şi financiare (acţiuni, obligaţiuni, alte hârtii de valoare), deci cu
timp îndelungat de folosinţă;
- active circulante, care sunt necesare exploatării curente şi deci sunt supuse unei
rotaţii rapide, referindu-se la stocuri materiale şi creanţe asupra clienţilor, dar şi datorii
contactate pentru producţie.
Se pune problema înnoirii tehnice a tuturor ramurilor şi sectoarelor din economia
naţională, dar aceasta înnoire înseamnă eforturi financiare interne şi externe, care
trebuie susţinute pe seama producţiei interne actuale şi prin participarea unor investitori
străini. Reânoirea înseamnă orientarea investiţiilor spre activele fixe, care vor atrage şi
o anumită structură a activelor circulante.
În economia românească, prima problemă constă în restructurarea proprietăţii pentru
a se instituţionaliza cele trei tipuri de proprietăţi întâlnite în toate ţările: proprietatea
particulară, publică şi mixtă, concomitent având loc restructurarea economiei
româneşti, punând la bază o concepţie economică reală, raţională, democratică şi
u.m.anistă, conformă cu interesele naţionale, dar şi cu viaţa economică internaţională.
O importanţă deosebită se acordă rolului investiţiilor în strategia restructurării

capacităţilor de producţie. Aceasta, întrucât restructurarea capacităţilor de producţie la
nivel microeconomic nu se poate desfăşura în sfera procesului investiţional.
Se pot deosebi două tendinţe în activitatea de investiţii: a investi pentru a produce
mai bine şi a investi pentru a supravieţui. Trecerea la economia de piaţă este pentru
multe întreprinderi, în primul rând o problemă de supravieţuire. Supravieţuirea este
doar o modalitate de a amâna şi de a împiedica falimentul economic.
Practica reliefează modul important pe care îl au investiţiile în susţinerea unor
strategii active ale întreprinderilor, precu.m.: fabricarea de noi produse, cucerirea de noi
pieţe, specializarea accentuată, adaptarea rapidă la cerinţele clientului. Promovarea
acestor strategii dă şanse mult mai mari de reuşită faţă de acele întreprinderi care
urmăresc doar reducerea costurilor, producând mereu acelaşi produs.
Interesul agenţilor economici este acela de a se impune şi de a-şi consolida poziţia
pe piaţă, de a analiza componenţa ofensivă a strategiei investiţionale în vederea
restructurării capacităţilor de producţie şi permanenţei adaptării la mecanismul cererii şi
ofertei.
În concluzie, în toate ţările se urmăreşte promovarea unei politici investiţionale, iar
pentru România realizarea de investiţii eficiente este o problemă esenţială în procesul
de creştere economică.
Aplicaţie rezolvată.
O firmă are la dispoziţie mai multe proiecte de investiţii aşa cu.m. sunt date în
tabelul de mai jos şi trebuie să se aprecieze oportunitatea acesteia.
COSTUL RATA DE REVENIRE

AŞTEPTATĂ % PE AN
0 1 2
A 4000 6
B 6000 12
C 4000 2
D 5000 20
E 3000 10
F 10000 16
Presupunem că firma are suficiente fonduri proprii pentru a-şi permite să realizeze
oricare din aceste proiecte, fără să facă împru.m.uturi.
a) Care proiecte credeţi că le va accepta firma dacă rata dobânzii de piaţă
este în mod curent de 11% pe an?
b) Care proiecte/dacă există/ nu le va selecta dacă rata dobânzii de piaţă a

crescut cu 2%. De ce va fi luată această decizie?
c) Construiţi o curbă care să arate cât de mult a investit firma la diferite
valori ale ratei dobânzii de piaţă.
d) Cu.m. credeţi că va fi afectată această curbă de o creştere a încrederii
firmei în afaceri?
Rezolvare:
a) Proiectul D care are rata de revenire de 20%, proiectul F cu o rată de revenire

de 16% şi proiectul B cu o rată de revenire de 12% va fi acceptate de firmă
pentru că oferă o rată de revenire mai mare decât rata dobânzii de piaţă
(11%).
b) La o rată a dobânzii de piaţă de 11+2=13%, proiectul B nu va fi selectat.
Firma ar obţine un venit mai bun dacă ar păstra banii la bancă.
c) Putem construi o curbă prin ordonarea proiectelor în ordinea ratei de revenire
a venitului şi prin cu.m.ularea cererii de investiţii.
Proiectul Rata de revenire % pe Cererea cu.m.ulată de

an investiţii (mii u.m.)
0 1 2
D 20 5000
F 16 15000
B 12 21000
E 10 24000
A 6 28000
C 2 32000
Curba cererii de investiţii se reprezintă grafic în fig.1

Rata
dobânzii
2
16
1
2
0 10 20 30 40 cererea de
investiții
d. O creştere a încrederii firmei de afaceri va muta curba cererii de investiţii spre

dreapta. Firma va estima estimările sale cu privire la rata de revenire.
Aplicaţie propusă
Când consu.m.ul planificat este egal cu 40+0,9 lei şi investiţia planificată este de
50 u.m., nivelul de echilibru al venitului depinde de
a) 90 u.m.
b) 40 u.m.
c) 500 u.m.
d) 900 u.m.
Întrebări facultative
1. Ce justifică investiţiile în teoria creşterii economice?

2. Ce este efectul investiţiei?
3. Care sunt motivele ce conduc la necesitatea abordării separate a teoriei
investiţiilor şi teoria creşterii economice;
4. Ce urmăreşte teoria creşterii economice?
5. Ce reprezintă investiţiile în sistemul economiei naţionale?
6. Arătaţi ce condiţionează influenţa investiţiilor asupra dezvoltării
economice?
7. Arătaţi de ce depinde realizarea unei creşteri dinamice şi echilibrate?
8. Ce necesită investiţii?
9. Care sunt factorii ce influenţează nivelul creşterii economice?
10. Ce reprezintă pentru România realizarea de investiţii eficiente?

1. Industria
ca ramură a economiei naţionale participă la creşterea eficienţei
economice a investiţiilor prin:
a) calitatea peoiectelor elaborate;
b) calitatea lucrărilor realizate în special a celor mecanizate;
c) producţia de utilaje, de material de construcţii, de utilaje pentru

construcţii;
d) prin calibrarea probelor tehnologice.
...10puncte
2. În volumul de investiţii se include:
a) investiţiile directe, colaterale şi amortizările;
b) cheltuielile pentru reparaţii, pentru modernizări, pentru creşterea

stocului de mijloace circulante;
c) cheltuielile pentru achiziţionarea de utilaje, pentru montaj şi probe

tehnologice , cheltuielile pentru utilităţi;
...15puncte
3. Care sunt investiţiile cu risc scăzut?
a) investiţiile străine directe;
b) investiţiile străine de portofoliu;
c) investiţiile conexe;
d) investiţiile de menţinere şi de ameliorare.
...15puncte
4. Investiţia este:
a) o cheltuială numai pentru reparaţiile capital;
b) o cheltuială certă ireversibilă, pentru un viitor ce conţine elemente de

incertitudine;
c) unscop nedefinit, pentru început al managerului unei societăţi

comerciale;
d) o cheltuială pentru toate reparaţiile.
...15puncte
5. Un investitor dispune la 1.01.2009 de 250 mil. lei pe care îi poate folosi în una
din următoarele doua variante:
I. Acordă banii respective sub formă de împru.m.ut şi va obţine la

1.01.2010 o sumă egală cu 666 mil. lei
II. Realizează o investiţie în 2009 pe care o pune în funcţiune la 1.01.2010
Viitorul obiectiv economic va avea o durată de funcţionare de 8 ani, perioadă

pe care se va obţine un profit anual, egal în fiecare an, de 200 mil. lei.
Care este nivelul de eficienţă economică până la care este mai bună o variant
după care devine mai eficientă cealaltă variantă?
a. 15%; b. 25%; c. 35%.
...15puncte
6. Prin investişii nu se asigură
a) creşterea calificării salariilor;
b) creşterea calitativă a întrgii activităţi;
c) modernizarea bazei tehnice a unităţilor existente;
d) promovarea progrsului tehnic;
e) reducerea costurilor de producţie.
...10puncte
7. Orice proiect de investiţii trebuie analizat prin prisma:
a) investitorului şi industriei furnizoare de utilaje;
b) investitorului şi furnizorului de utilaje;
c) investitorului şi beneficiarului produselor realizate acesta;
d) investitorului şi economiei naţionale.
...10puncte
8. Calculul investiţiilor totale la nivel macroeconomic nu se stabileşte în funcţie

de:
a) investiţia specifică direct, natura consumurilor totale şi produsul final;
b) investiţia specifică totală şi produsul final;
c) investiţiile totale şi investiţiile colaterale;
d) investiţiile directe şi cele
...10puncte
U4.4 Rezumat
Investiţiile au un rol determinant în creşterea economică şi justifică necesitatea

dezvoltării unei "teorii a investiţiilor" integrată în teoria creşterii economice. În acest
sens pot fi invocate mai multe argumente.
În primul rând, sub aspectul teoriei investiţiilor. Admiţând părerea că investiţia
înseamnă un act decizional care antrenează cheltuirea unor resurse dar şi rezultate
economice obţinute pe seama unui act, se ajunge la concluzia unităţii de scop cu teoria
creşterii economice.
În al doilea rând, desfăşurarea procesului investiţional fiind legată de timp (perioada
premergătoare luării deciziei, perioada de realizare şi perioada de funcţionare) efectul
investiţiei este un multiplicator al resurselor cheltuite care se face simţit în dezvoltarea
economică pe o lungă perspectivă.
În al treilea rând, realizarea şi funcţionarea obiectivelor de investiţii nu poate fi
separată de problemele resurselor de muncă, ale progresului tehnic încorporat în
fondurile fixe create, ale schimburilor economice externe, care constituie preocupări ale
teoriei creşterii economice.
La nivelul unităţilor de producţie, teoria investiţiilor poate să se concentreze asupra
aspectelor legate de durata de realizare a acestora, de perioada de înlocuire a utilajelor
şi a tehnologiei, de eficienţa economică în utilizarea forţei de muncă, a fondurilor fixe,
valorificarea materiilor prime.
Teoria investiţiilor va trebui să analizeze evoluţia conceptului de investiţii în sensul
său modern. Aceasta priveşte nu numai definirea activităţii de investiţii, al cărei scop
este să studieze, să aleagă, să conceapă şi să realizeze bunuri de investiţii, dar şi
prelungirea ei până la obţinerea rezultatelor economice.
În sistemul economiei naţionale, investiţiile reprezintă un accelerator care are rolul
de a multiplica intrările de resurse materiale şi de muncă determinând astfel o creştere a
ieşirilor din sistem.
Astfel în sistemul factorilor care condiţionează dezvoltarea economică a unei ţări,
investiţiile ocupă un loc strategic. De aceea investiţiile constituie principalul mijloc prin
care se realizează creşterea economică.
Economia se confruntă tot mai mult cu implicaţiile tehnico-ştiinţifice, ale cărei
"produse" necesită pentru aplicarea lor în producţie importante fonduri de investiţii.
Mecanizarea, automatizarea, robotizarea şi cibernetizarea producţiei nu pot deveni
realităţi în afara cheltuirii de către societate a unor importante fonduri de investiţii.Se
pot deosebi două tendinţe în activitatea de investiţii: a investi pentru a produce mai bine
şi a investi pentru a supravieţui. Trecerea la economia de piaţă este pentru multe
întreprinderi, în primul rând o problemă de supravieţuire. Supravieţuirea este doar o
modalitate de a amâna şi de a împiedica falimentul economic.
Practica reliefează modul important pe care îl au investiţiile în susţinerea unor
strategii active ale întreprinderilor, precum: fabricarea de noi produse, cucerirea de noi
pieţe, specializarea accentuată, adaptarea rapidă la cerinţele clientului. Promovarea
acestor strategii dă şanse mult mai mari de reuşită faţă de acele întreprinderi care
urmăresc doar reducerea costurilor, producând mereu acelaşi produs.
Interesul agenţilor economici este acela de a se impune şi de a-şi consolida poziţia
pe piaţă, de a analiza componenţa ofensivă a strategiei investiţionale în vederea
restructurării capacităţilor de producţie şi permanenţei adaptării la mecanismul cererii şi
ofertei.
În concluzie, în toate ţările se urmăreşte promovarea unei politici investiţionale, iar
pentru România realizarea de investiţii eficiente este o problemă esenţială în procesul
de creştere economică.

Cicea C, Investiţii. Studiu de caz. Teste grilă, Ed.
Economică, Bucureşti 2008.
• Vasilescu I, Cicea C, Dobrea C, Eficienţa investiţiilor
aplicată, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007
• Cărbunaru Băcescu A, Băcescu M, Macroeconomie
aplicată, Ed. All, Bucureşti, 2008.
1) c;
2) c;
3) d;
4) b;
5) a. Se stabileşte coeficientul intern de eficienţă economică, coefficient care

asigură egalitatea dintre 666 mil. lei obţinuţi la 1.01.2010 şi 1600 mil. lei în 8 ani
începând cu 1.01.2010
6) a;
7) d;
8) c.
MODUL 2
UNITATEA 5: INVESTIŢIILE ŞI POLITICA DE INVESTIRE

Cuprins:
U5.3 Politica de investire
U5.3.1 Investirea: decizia financiară strategică
U5.3.3 Obiective ale intervenţiei statului în economie
U5.5 Rezu.m.at
Parcurgerea acestei unităţi de învăţare vă va uşura formarea de competenţe privind

identificarea, analiza trăsăturilor investiţiilor, previzionarea politicii de investire.
La terminarea studiului acestei unităţi de învăţare despre investiţii şi politica de
investire veţi fi capabili:
• să determinaţi ce reprezintă investirea
• să determinaţi fusurile financiare pozitive şi rentabilitatea proiectului de
investiţii
• să identificaţi ţelurile de intervenţie a statului în economie
• să obţineţi un scor de cel puţin 80% într-un interval de timp de maximum
15 minute la testul de la sfârşitul acestei unităţi.

Tranziţia societăţii româneşti şi înscrierea pe coordonatele economiei de piaţă,

implică noi abordări în raportul dintre teoria şi practica economică. Referindu-ne la
conceptul de investiţie, vom remarca manifestarea unor preocupări. Problemele
practice ale tranziţiei la economia de piaţă, impun sarcini noi teoriei economice. O
abordare a conceptului de investiţii, nu are o definiţie unitară. Problema prezintă
interes şi este de actualitate, grupuri de factori de decizie anonimi, care manevrează
pârghiile investiţiilor au constituit superelitele din toate societăţile industriale.
Problema este de actualitate şi pentru că potenţialul investiţional, se reflectă prin
volumul de resurse (financiare, materiale, umane) avansate, cât mai ales, prin
capacitatea factorului uman, de a le transpune în efecte scontate.
Investiţiile pot fi şi trebuie abordate, în strânsă legătură cu procesul dezvoltării,
al creşterii economice. Dezvoltarea depinde de capacitatea factorilor de decizie:
• de a formula opţiuni de investiţii, în acord cu obiectivele şi scopurile
stabilite;
• de a ameliora strategia şi politicile de dezvoltare, în ideea potenţării
efectelor investiţiilor;
• de a selecta proiectele de investiţii, care să permită valorificarea
raţională a tuturor resurselor materiale, financiare şi de muncă, pentru
atingerea obiectivelor stabilite.
Investiţiile înfăptuite jalonează limitele, parametrii factorilor de producţie
riguros pentru o perioadă mare de timp, generând efecte complexe, pe termen lung.
Investiţia apare ca o operaţiune de modificare şi de creştere a patrimoniului
iniţial: construcţii industriale şi civile, achiziţia, montajul şi instalarea unor
echipamente industriale, cumpărarea unor maşini, utilaje. Investiţia este alocarea
capitalurilor economisite, în activităţi lucrative, cu caracter profitabil, care să
majoreze valoarea capitalurilor, iniţial acordate.
În sens financiar, investiţia înseamnă schimbarea unei sume de bani certă, în

speranţa obţinerii unor venituri viitoare.
În sens contabil, investiţia reprezintă alocarea unei trezorerii disponibile pentru

procurarea unui activ fix, care va genera fluxuri financiare de venituri şi cheltuieli de
exploatare.
Investiţia, într-o altă formulare, reprezintă o decizie de a cheltui pentru

achiziţionarea de active fixe sau circulant, inclusiv în scopuri speculative, prin care să
se obţină un flux de lichidităţi şi o creştere a avuţiei, aparţinând unei persoane fizice
sau juridice.
Literatura engleză defineşte investiţiile, după trei criterii importante:

1. în plan contabil, investiţiile constituie o imobilizare în bunuri mobile
sau imobile, corporale sau necorporale, achiziţionate sau create, pentru o
entitate economică, durabilă:
• imobilizări legate de exploatare;
• imobilizări în afara exploatării;
2. în plan economic, investiţiile constituie sacrificiul de resurse

curente în speranţa obţinerii unor rezultate viitoare superioare:
• sub influenţa factorului timp;
• în condiţii de eficienţă economică;
• sub spectrul riscului.
3. în plan financiar, investiţiile reprezintă ansamblul de cheltuieli,

care va genera venituri, o perioadă îndelungată şi care permit rambursarea,
recuperarea cheltuielilor iniţiale.
Din punct de vedere al pieţei financiare, se vorbeşte de :

• investiţii pentru afaceri, cheltuieli pentru maşini, utilaje, dotări ale
societăţii comerciale (cotate la bursa de valori mobiliare);
• investiţii imobiliare care includ clădiri, locuinţe, terenuri (cotate la bursa
de valori imobiliare);
• investiţii în stocuri de valori mobiliare circulante (cotate la bursa de
mărfuri).
În economia de piaţă, investiţia constituie plasament de capital, în active diverse,
indiferent de durata şi scopul deţinerii lor, inclusiv în scop speculativ.
Aporturile cu ,,caracter inteligent’’ constituie întotdeauna ,,acumulări’’ care au

generat în timp, efectele fiind veritabile investiţii pentru omenire. Capitalul
intelectual al omenirii, se află înmagazinat în biblioteci, brevete, investiţii, care
constituie un capital exploatabil, înglobând capital uman şi formele stocate de idei,
informaţii, raţionamente. Se relevă caracterul de investiţie a activităţii intelectuale,
care ar include cheltuieli de cercetare-dezvoltare, cheltuieli de formare intelectual-
profesională, unele cheltuieli de marketing şi publicitate.
Conceptul de investiţie, implică sensuri şi accepţiuni variate. Datorită

complexităţii acestui concept, se impune o sinteză.
În sens larg, prin investiţie se înţelege plasarea unor sume de bani, în domeniul
economiei, social-cultural, administrativ, cu scopul de a asigura baza tehnico-
materială şi forţa de muncă necesară desfăşurării şi lărgirii activităţii acestora tot în
sens larg, semnalăm vehicularea şi a altor definiţii, al căror conţinut îl prezentăm în
continuare.
P. Masse prin investiţie desemnează toate actele de transformare a mijloacelor

financiare, în bunuri concrete şi rezultatele acestor acţiuni. În această concepţie,
noţiunea de investiţii se delimitează prin următoarele elemente:
a) subiect, persoana care investeşte;

b) obiect, construcţia, echipamentele, utilajele pentru care se iniţiază
investiţia;
c) cost, efort financiar, cost actual pentru realizarea obiectivului respectiv;
d) efecte, concretizate în rezultate, valori materiale, economice, financiare,
care urmează să fie obţinute în viitor.
Investiţia este considerată ca o cheltuială prezentă, realizată în vederea obţinerii
unor efecte viitoare, în condiţii de risc şi incertitudine.
H. Peumans dă conceptului de investiţii două sensuri:
• în sens larg, include în investiţie cheltuielile de mijloace financiare, pentru

achiziţionarea de bunuri concrete, durabile, echipamente de producţie,
inclusiv cheltuielile pentru materii prime, materiale, cheltuieli de producţie.
• în sens restrâns, din definiţie de mai sus, se elimină cheltuielile curente de
producţie.
În modelele de creştere economică ale Keynes, Harrod, Homar se pune semnul
egalităţii între investiţii şi economii, luând în considerare faptul real că, investiţiile au
ca resursă principală de realizare, economiile. Se ignoră semnificaţia lor diferită,
investiţiile sunt o cheltuială, economiile o resursă, un efect al procesului economic,
pe seama căruia, cheltuiala poate fi efectuată.
Tot în sens larg, pot fi reţinute şi alte definiţii. Astfel, investiţia reprezintă
renunţarea la sursele băneşti lichide, contra speranţelor unor resurse viitoare, etalate
în timp, o condiţie a progresului social, care se realizează prin renunţarea la
consumarea imediată în favoarea unui consum ulterior sau adaosul curent, la valoarea
echipamentului de producţie, care a rezultat din activitatea de producţie a perioadei
respective.
Într-o concepţie strâns legată de fapte, investiţiile sunt producţia de procese

suplimentare, pentru că, aşa cum remarcă N. Georgescu Roegen, o fabrică de textile,
de exemplu, este un produs al activităţii economice.
Într-un sens foarte larg, subliniază I. Românu a investi înseamnă a încorpora
într-un obiect sau acţiune, eforturi umane şi mijloace materiale, cu scopul de a obţine
un anumit rezultat.
Necesităţile de ordin metodologic şi practic cu privire la constituirea fondurilor,
geneza şi alocarea resurselor aferente investiţiilor, cât şi cu privire la organizarea şi
înfăptuirea activităţii de investiţii (procesul investiţional) impun conturarea mai
precisă, a conceptului de investiţii. În acest context, în sens restrâns, investiţiile
reprezintă totalitatea cheltuielilor prin care se creează sau se acţionează, noi mijloace
fixe, productive şi neproductive, se înlocuiesc mijloace fixe uzate, se perfecţionează
sau se modernizează, mijloacele fixe ori se fac plasamente financiare, cu scop
profitabil.
Abordarea conceptului de investiţie, cu sensul său restrâns, este frecventă în
planul teoriei, al practicii economice. În sens restrâns, investiţiile în economia unei
ţări, au o sferă de extindere marcată prin scop şi mijloace.
Scopul evidenţiază faptul că investiţiile presupun mutaţii ale unor elemente de
patrimoniu, de natura mijloacelor de muncă, mai ales a mijloacelor fixe. Contextul
tranziţiei la economia de piaţă, în România, implică analiza unor noi aspecte.
Se conturează următoarele argumente privind oportunitatea extinderii acestui
concept:
• prin înglobarea unor cheltuieli asimilate investiţiilor, având aceeaşi sursă de
finanţare, chiar dacă nu produc mutaţii cantitative în structura şi volumul
mijloacelor fixe;
• prin cerinţa înglobării în acest concept, a investiţiilor intelectuale
(nemateriale), care pot avea sau nu, aceeaşi sursă de finanţare, cu
investiţiile materiale (propriu-zise) întrunind următoarele condiţii: produc
modificări de comportament; contribuie la o acumulare de patrimoniu şi
conduc la creşterea capacităţii de producţie. Se au în vedere cheltuielile de
cercetare-dezvoltare, pentru informatizare, implantarea logisticii comerciale
a firmei, formarea profesională şi studii de diagnoză, prognoză şi
fezabilitate;
• prin luarea în considerare, a investiţiilor financiare. Apariţia investiţiilor
financiare, presupune modificări în activele necorporale ale firmei şi
generează efecte financiare, în bilanţul acestuia, prin dividendele, dobânzile
cuvenite. Este vorba de investiţiile de natura plasamentelor în acţiuni,

cumpărarea de obligaţiuni şi titluri de valoare.
Sfera de cuprindere a conceptului de investiţie, este marcată şi prin mijloacele de
realizare. Principalul mijloc de realizare a oricărei investiţii, îl constituie cheltuiala
unor sume băneşti. Investiţia are ca mijloc de înfăptuire realizarea unor lucrări,
efectuarea unor plasamente financiare, cu efecte de lungă durată sau efectuarea unor
cheltuieli de natura investiţională, prin sursa de finanţare ori prin efectele generate
asupra patrimoniului firmei.
Indiferent de sensul larg sau restrâns, al abordării conceptului de investiţie şi de
relativa diversitate a punctelor de vedere şi opiniilor formulate, pot fi desprinse
câteva trăsături comune care prezintă interes:
• orice investiţie presupune transpunerea în cheltuieli, a unor disponibilităţi
băneşti, indiferent dacă efortul înseamnă realizarea unor obiecte, bunuri
concrete, echipamente sau plasamente în acţiuni, titluri şi hârtii de valoare;
• orice investiţie presupune efort, dar în urma căreia se scontează efecte
diverse, multiplicatoare sub forma sporului de profit, a cărui realizare
rămâne incertă;
• orice investiţie implică ,,dezafectarea’’ temporară, dar certă a unor resurse
curente al căror cost urmează să fie suplinit de efectele nete viitoare.
Clasificarea conceptului de investiţie implică identificarea accepţiunilor pe care
le comportă: plasament, cheltuială, acţiune, lucrare, activitate, proces.
Accepţiunea de plasament de fonduri băneşti, dată investiţiilor, acoperă doar în
parte, sensul larg al conceptului de investiţie. Este indicată doar destinaţia unor
fonduri băneşti, dar nu se reflectă tehnica şi mijloacele de efectuare.
Scopul este conturat pe un plan general. În contextul tranziţiei la economia de
piaţă, se explicitează caracterul investiţional al plasamentelor financiare în acţiuni,
obligaţiuni, titluri de stat, dar acest fapt nu este suficient.
Investiţiile capătă accepţiunea de cheltuială sau totalitate a cheltuielilor, prin
care se creează, se achiziţionează noi mijloace fixe ori se înlocuiesc cele scoase din
uz.
Cu un sens mai general, a cheltui înseamnă a întrebuinţa banii, pentru a cumpăra
sau plăti ceva. Într-o altă formulare, cheltuielile sunt expresia valorică a consumului
de mijloace de producţie, de forţă de muncă sau mijloace băneşti, pentru satisfacerea
necesităţilor de consum productiv sau neproductiv. A consuma înseamnă a folosi
ceva, pentru satisfacerea trebuinţelor proprii sau pentru a obţine alte produse. Prin
acţiunea de a consuma elementul supus consumării, dispare, se transformă sau se
distruge.
Când ne referim la investiţii, apreciem că atributul de cheltuială trebuie înţeles

ca având semnificaţia transformării activelor băneşti, în active materiale. Activele
materiale puse în operă, rămân şi măresc patrimoniul întreprinzătorului sub forma
activelor fixe. Măresc patrimoniul unităţii sub aspectul valorilor de întrebuinţare,
introduse în economia întreprinderii, dar şi sub aspectul valorii nou create, adăugate
la munca vie.
Atributul de cheltuială pe care îl au investiţiile, tinde să capete o recunoaştere
mai largă, în contextul mecanismelor de piaţă. Constituirea resurselor băneşti
aferente şi tehnica de avansare, de cheltuire a lor, au loc prin intermediul unor
proceduri financiare. Creşte ponderea investiţiilor asimilate, nemateriale şi
financiare, care deşi generează în parte efecte investiţionale, nu comportă întru totul,
regimul amortizării pe care îl au mijloacele fixe.
Accepţiunea de cheltuială dată investiţiilor, trebuie completată cu aceea de
acţiune, activitate, proces de transformare a mijloacelor băneşti afectate acestui scop,
în mijloace de producţie. Caracterul de acţiune atribuit investiţiilor, este recunoscut
în literatura noastră economică. Se subliniază faptul că investiţiile reprezintă o
acţiune, care comportă un anumit risc remarcând că totodată, consumul de mijloace
materiale şi umane, este sigur, efectele prevăzute constituie doar o speranţă pe care
timpul o va confirma sau infirma.
Accepţiunea de activitate atribuită investiţiilor, are teme reflectând gradul şi
modul de implicare a diferiţilor factori de realizare a investiţiilor. Este posibilă
identificarea răspunderilor concrete asumate de investitori, organele de consultanţă şi
de proiectare, în materializarea opţiunilor de investiţii.
Accepţiunea de proces în domeniul investiţiilor, are ca referinţe preocupările lui
N. Georgescu-Roegen în abordarea entropică, procesuală a activităţii economice.
Profesorul Georgescu-Roegen sublinia că la rădăcina penuriei economice, se află nu
numai caracterul limitat al resurselor globului, dar şi irevocabila degradare entropică
a acestor resurse, proces pe care îl accelerează activităţile umane.
Conceptual, procesul reflectă mersul, desfăşurarea sau evoluţia unui fenomen
sau eveniment, transformarea succesivă în starea unui lucru sau şirul de operaţii ori
de fenomene, prin care se efectuează o lucrare. Procesul economic reflectă
desfăşurarea în timp şi spaţiu, a fenomenelor economice, transformările succesive,
cantitative şi calitative, intervenite în starea acestora.
În concepţia lui Georgescu-Roegen, proces reprezintă o noţiune derutantă,
pentru că, proces înseamnă schimbare. În aceeaşi accepţie, un proces implică o
întâmplare pentru a cărui reprezentare analitică trebuie să se ţină seama de scop,
delimitarea faţă de procese ca şi durata acestuia, de coordonatele în care se poate

înfăptui orice proces.
Conform teoriei lui N. Georgescu-Roegen, întrucât timpul se scurge într-o
singură direcţie, spre viitor, acest fapt reflectă evoluţia entropică a proceselor,
transformarea care impune redefinirea entropiei, ca măsură a gradului de dezordine,
într-un sistem, în raport cu un anumit scop.
Orice proces impune o reprezentare analitică, iar în acest scop, s-au impus în
economie, două modele: modelul cu fluxuri şi modelul cu stocuri. Deşi opuse, ele
coexistă cu mult timp înainte de apariţia modelelor matematice. Primul ia ca punct de
plecare, sistemul static input-output al lui Leontief şi spune că un proces este descris
în întregime de coordonatele fluxurilor (fluxul fiind un stoc distribuibil pe un interval
de timp), cel de-al doilea ia ca punct de plecare, reprezentarea cu stocuri, în care
observatorul inventariază stocurile la începutul şi sfârşitul intervalului, care
delimitează procesul. N. Georgescu-Roegen consideră incomplete ambele modalităţi
de reprezentare analitică a procesului economic, folosind pentru descrierea unui
proces modelul cu fluxuri şi fonduri.
Elementele fluxului cuprind: resursele, materiile prime ce se transformă în
produse finite; materialele auxiliare, ca input-uri în proces; produsele finite şi
deşeurile, ca output-uri ale procesului.
Elementele fondului cuprind, în accepţiunea la care ne referim, agenţii
procesului de producţie. Sunt interesante observaţiile pe care autorul le face în
legătură cu modelul de reprezentare analitică, a unui proces prin fluxuri şi fonduri:
• orice proces poate fi descompus în procese elementare, în raport cu graniţa
fixată de analist, între noile procese delimitate;
• folosirea eficientă a elementelor fondului unui proces, este posibilă în cazul
organizării proceselor elementare în sistem de fabrică;
• un element al fondului, intră în proces şi din el, fără să-şi modifice
eficienţa;
• elementele fluxului intră în proces, într-o structură bine stabilită, în funcţie
de scop, graniţele sau durata procesului şi ies din proces, într-o structură ce
exprimă devenirea lor în proces, ca urmare a acţiunii elementelor fondului
din proces, asupra intrărilor;
• împărţirea factorilor producţiei, în elemente de flux sau fond, este relativă,
depinzând de scopul sau finalitatea procesului, de durata acestuia, rolul lor
în proces;
• procesele economice sunt produse la fel ca mărfurile;
• orice proces economic nu este circular, ci unidirecţional şi entropic; nu

creează şi nu consumă materie sau energie, ci doar transformă entropia
joasă, în entropie înaltă;
• faţă de procesul entropic, din mediul înconjurător, caracterizat prin
automatism, procesul economic depinde de activitatea umană, este un
proces entropic sau selectiv, adevăratul său produs nu constă dintr-un flux
fizic, de deşeuri, ci din plăcerea de a trăi.
Activitatea de investiţii se desfăşoară organizat, având un scop prestabilit, prin
documentaţia tehnico-economică, înfăptuirea unui anumit obiectiv economic, social
sau de altă natură, are graniţe, delimitări riguroase. Se identifică pe plan
organizatoric, tehnologic, financiar şi informaţional.
Sub aspect organizatoric, delimitările operează indiferent de forma executării
lucrărilor. Tehnologiile de execuţie sunt variate, dar specifice scopului urmărit,
înfăptuirea obiectivului de investiţii pe un anumit plasament. Fondurile aferente
investiţiilor şi tehnica utilizării lor, sunt specifice.
Pe plan informaţional, delimitările constau în organizarea distinctă a fluxului de
culegere şi prelucrare a informaţiilor şi a contabilităţii.
Activitatea de investiţii implică durate variate, desfăşurându-se sub incidenţa
factorului timp.
Activitatea, în domeniul investiţiilor, constituie un proces de transformare
calitativă a resurselor materiale, financiare şi de muncă, prin realizarea de noi
capacităţi şi obiective, prin modernizarea, dezvoltarea, reconstrucţia şi reânoirea
mijloacelor fixe.
Cadrul legislativ impune abordarea procesuală, sistemică a activităţii de
investiţii.
Abordarea conceptului de investiţii, prin prisma accepţiunilor variate, este de
natură să-i confere caracter sistemic. Investiţiile sunt diferenţiat tratate, în raport cu
locul şi rolul unuia sau altuia dintre factorii implicaţi în înfăptuirea lor. Pentru
societate ele sunt un plasament de fonduri băneşti, pentru investitori o totalitate de
cheltuieli, pentru realizarea unor obiective, cel mai adesea cu regim de mijloace fixe.
Investiţiile, ca totalitate de cheltuieli reprezintă o anumită omogenitate. Privite
prin prisma naturii acestor cheltuieli, a modului în care se regăsesc în lucrări, într-o
sferă sau alta de activitate, a resurselor de finanţare, investiţiile pot fi clasificate
răspunzând unor necesităţi de ordin practic.
Exemplu
Care dintre afirmaţiile următoare nu este adevărată?

a) rezerva liberă permite deplasarea operaţiilor respective în lipsa acestuia
fără a influenţa drumul
b) investiţia este o economie la fondul de consum
c) la nivel macroeconomic investiţiile se impart în investiţii directe,
colaterale şi conexe
d) investiţia este suportul material al dezvoltării economice
Răspuns c
U 5.3 Politica de investire
U 5.3.1 Investirea deciziei financiare
Orice plasament de capital, pe termen lung sau pe termen scurt, cu scopul obţinerii
unui profit reprezintă o investire. Indiferent că fondurile se plasează în active
imobilizate sau în active circulante, investirea reprezintă o imobilizare de capital
importantă ca volum şi durabilă în timp, urmărind obţinerea unei rentabilităţi viitoare
optime. Prin urmare, decizia de investire conduce la o imobilizare de capital făcută în
prezent, în speranţa unei rentabilităţi viitoare şi care urmează să se realizeze pe mai
multe exerciţii financiare.
Decizia de investire este parte integrantă a politicii generale a întreprinderii.
Ea marchează nu numai o imobilizare de capital, dar şi o anumită activitate utilă
plasată într-un anumit segment al pieţei, angajarea unei anumite cantităţi de resurse
naturale, umane şi băneşti, iniţierea şi întreţinerea unor relaţii cu întreprinderi din
ramuri de activitate conexe, a căror cifră de afaceri este influenţată pozitiv.
Având în vedere costul, de regulă ridicat al investiţiilor, o problemă de prim ordin
care se ridică este găsirea şi alegerea surselor necesare pentru finanţare, precum şi
evaluarea rentabilităţii acestora, comparând costurile de finanţare cu rezultatele
financiare previzibile.
Procedura de alegere a investiţiei presupune însă, pe lângă evaluarea şi compararea
rentabilităţii proiectelor avute în vedere, în contextul strategiei generale a
întreprinderii, şi greutăţile în obţinerea surselor de finanţare. Dacă selecţia proiectelor
de investiţii se face în funcţie de criterii financiare, trebuie să se ţină cont, totodată, şi
de priorităţile dictate de politica întreprinderii în cadrul strategiei de dezvoltare a
acesteia. Evident că fiecare proiect se adoptă pe baza unui studiu comercial, tehnic şi
financiar care să justifice oportunitatea investiţiei.
Sub aspect financiar, investiţia provoacă o mare cheltuială iniţială, care trebuie să
fie urmată în perspectiva de intrări de fonduri, respectiv de fluxuri financiare de
recuperare prevăzute a avea loc eşalonat pe întreaga perioadă de viaţă economică a
obiectivului construit (de regulă, durata de viaţă economică sau durata normală de
funcţionare).
Dacă cheltuielile iniţiale pentru dobândirea activelor imobilizate şi fluxuri negative
sau de imobilizare, se cunosc din devizul general, fluxurile financiare viitoare,
denumite şi fluxuri pozitive sau de intrare şi care constau din amortizările şi
beneficiile anuale de realizat de pe urma exploatării obiectivului trebuie cuantificate.
După stabilirea fluxurilor financiare pozitive şi negative, urmează compararea lor în
vederea stabilirii oportunităţii executării investiţiei.
Stabilirea fluxurilor financiare pozitive este o operaţiune relative dificil de realizat
pentru două considerente: în primul rând, pentru că totdeauna există o anumită
incertitudine a previziunilor şi, în al doilea rând, pentru greutatea de a separa
contribuţia unui anumit activ imobilizat la fluxurile generale pozitive (beneficiul, în
mod deosebit) ale întreprinderii. La toate acestea se mai adaugă şi greutăţile
cuantificării incidenţei fiscale, respectiv contribuţia proiectului la profitul brut care
trebuie corectat cu impozitul pe profit.
O politică de investiţii se defineşte în funcţie de obiectivele angajate de o societate
care dispune, în acelaşi timp, de resursele necesare. Dar realizarea efectivă a
obiectivelor, formarea resurselor şi veniturilor generate de exploatarea obiectivului se
eşalonează pe mai multe perioade consecutive, motiv pentru care este necesară
determinarea valorii lor la un moment dat, adică acea valoare care este posibil de
atribuit activelor şi pasivelor imobilizate în procesul investiţional.
Abordarea contabilă are în vedere valoarea patrimonială (de piaţă) respectiv
contravaloarea monetară a cumpărării/vânzării unui activ la un moment dat şi care
poate fi valoarea de achiziţie, valoarea de lichidare sau valoarea de înlocuire. Spre
deosebire de aceasta, abordarea financiară are în vedere valoarea economică a unei
investiţii, dată de mărimea fluxurilor de încasări actualizate pe baza costului de
oportunitate, el însuşi determinat economic propriu proiectului de investire şi de
gradul de rentabilitate al altor oportunităţi oferite.
Orice decizie de investire sau de păstrare a unui obiectiv construit are loc în
condiţiile când valoarea economică este mai mare sau cel puţin egală cu valoarea de
piaţă a acestuia, după cum orice decizie de dezinvestire se va lua când valoarea
economică < valoarea de piaţă.
Rentabilitatea unui proiect de investiţii se stabileşte nu atât în funcţie de durata
normală de funcţionare a obiectivului, cât de durata sa de viaţă economică, adică de
perioada în care obiectivul generează o rentabilitate optimă.

Când durata normală de funcţionare este lungă, din considerente de prudenţă,
există practica de a determina fluxurile financiare de intrare (pozitive), pe o perioadă
mai scurtă - spre exemplu, pe 10 ani - urmând ca restul să fie considerat ca valoare
reziduală care, corectată cu incidenţa fiscală( taxă pe valoarea adăugată aferentă
vânzării către terţi a valorii reziduale) va majora fluxul de intrare în ultimul an al
duratei de viaţă economică a obiectivului.
Considerăm ca se dispune de 200 mil lei pe care vrea sa-i justifice investind în
titluri de stat a căror valoare nominală este de 10.000.000 lei cu scadenţa de 3 luni.
Dobânda bonificată este de 45% pe an. Rata lunară a inflaţiei se estimează undeva a
fi la 4.5% pe anul în curs.
Să se stabilească valoarea reală a veniturilor obţinute de investitor.
Rezolvare:
rata dobânzii rata inflaţiei rata reală a

dobânzilor
martie 45% 13,5% 27%
iunie 45% 27% 14%
septembrie 45% 40,5% 3,2%
decembrie 45% 54,5% -5,84%
Valoarea reală a dobânzii aferente
martie 675.000 lei

iunie 350.000 lei
septembrie 80.000 lei
În luna decembrie, lună aferentă scadenţei, celei de-a IV-a emisiuni de titluri de
stat, rata reală a dobânzii este negativă, rata inflaţiei devansează rata dobânzii. În
aceste condiţii, investitorul nu trebuie să-şi mai investească capitalul în a IV-a
emisiune de titluri de stat deoarece capitalul va fi supus fenomenului de eroziune =>
valoarea reală a veniturilor obţinute de investitor în condiţiile protejării capitalului de
fenomenul de eroziune va fi:
martie 20 titluri * 675000 = 13500000 lei
iunie 20 titluri * 350000 = 7000000 lei
septembrie 20 titluri * 180000 = 1600000 lei
Total = 22.100.000 lei
Investiţiile joacă un rol central, multiplicator în creşterea economică, influenţând

atât cererea, cât şi oferta pe piaţă. Practic, lucrurile se desfăşoară astfel:
întreprinderea beneficiară de investiţie se adresează, pentru realizarea proiectului,
furnizorilor de utilaje, antreprenorilor etc.
Dacă aceştia sunt din ţară, decizia de investiţie declanşează o serie de mişcări
pentru ţara şi economia investitorului: creşte cifra de afaceri a furnizorilor interni,
creşte fondul de salarii, beneficiile, impozitele către stat, creşte în ramurile conexe
cum ar fi în industria uşoară, alimentară etc. Rezultă că investirea într-un anumit
sector are un rol multiplicator asupra activităţii economice generate.
Dacă furnizorii sau antreprenorii sunt externi, creşterea cifrei de afaceri şi a
beneficiilor va influenţa pozitiv economia ţării exportatoare de bunuri şi servicii.
Balanţa comercială a ţării investitorului va fi solicitată, iar efectele pozitive în lanţ se
vor repercuta asupra economiei ţării exportatoare.
În consecinţă, statul este interesat să intervină pentru stimularea investitorilor
interni şi pentru a le crea condiţii favorabile de a rezista în lupta de concurenţă
internaţională. Practic, toate statele cu economie de piaţă dezvoltată se implică în
diverse forme, în economie.
Politica intervenţionistă a statelor în economie urmăreşte anumite obiective şi se
realizează prin diverse tehnici.
Exemplu:
Pentru un proiect de investiţii se cunoaşte investiţia specifică în funcţie de
capacitatea exprimată fizic q, costul unitar C, perioada de funcţionare D, perioada de
realizare şi randamentul economic R. Cu aceste date se poate calcula:
a) termenul de recuperare;
b) cheltuielile recalculate;
c) cheltuielile specifice
d) investiţia totală
e) profitul anual
Răspuns c)
U5.3.3 Obiective ale investiţiei statului în economie
Pentru alegerea punctelor de impact ale intervenţiei în economie, statul

utilizează două criterii: sectorial şi al finalităţii.
Criteriul sectorial are în vedere sectorul spre care se poate îndrepta ajutorul
statului: agricultură, industrie alimentară, aeronautică, siderurgie, informatică etc.
Alegerea sectorului se face în funcţie de mai mulţi factori: sectoare de viitor
căror piaţă are mari perspective, dar care necesită mari cheltuieli de cercetare, fapt
pentru care întreprinderile ezită să se angajeze; existenţa unor sectoare "grele", cum
ar fi siderurgia, care prezintă dificultăţi mari de finanţare; sectoare foarte expuse
concurenţei internaţionale care, dacă n-ar fi sprijinite, n-ar putea supravieţui; sau
unele sectoare cu finalităţi sociale, cum este construcţia de locuinţe, cărora este
necesar să li se imprime un ritm susţinut pentru a rezolva mai repede unele probleme
ale populaţiei etc.
Alegerea sectoarelor de intervenţie a statelor în economie se face respectând
două condiţii: statul ajută investirea şi nu exploatarea obiectivelor; intervenţia statelor
este temporară şi nu permanentă.
Criteriul finalităţii porneşte de la ideea că este mai uşor sau mai eficace ca statul
să acţioneze în sensul de a menţine potenţialul de producţie existent la un moment
dat, decât de a asista pasiv la dispariţia (falimentul) unor întreprinderi sau sectoare de
activitate, pentru ca apoi, din necesităţi naţionale, să sprijine recrearea acelui
potenţial. Este cazul unor domenii de activitate precum cercetarea fundamentală ,

lansarea de produse noi, automatica, noi fabricaţii, tehnologii. Mijloacele pe care le
poate utiliza statul pentru atingerea unor astfel de obiective sunt primele de export, de
producţie, exonerări fiscale, credite ieftine etc.
Asemenea ajutoare de la bugetul statului se mai folosesc pentru stimularea unor
acţiuni de luptă împotriva poluării şi protejarea mediului pentru cazuri de
restructurări în producţie, servicii etc.
Societatea comercială de prelucrare a lemnului şi industrializare a laptelui are la

dispoziţie doua variante de investiţii pentru realizarea liniei tehnologice de prelucrare
şi îmbuteliere a laptelui pasteurizat în cutii de 1L. Să se fundamenteze varianta
optimă de investiţie, în funcţie de termenul de recuperare al investiţiei cunoscând că
cele două variante se caracterizează prin următorii indicatori.
Nr. crt. Indicatori U.M Variante

I II
0 1 2 3 4
1 Investiţia totală (I,T) mld. lei 550 825
2 Capacitate de producţie (q) mii de cutii 25000 20000
3 Cheltuieli anuale de lei/cutie 28000 25000
producţie
4 Venituri anuale mld. lei 970 790
5 Durata de funcţionare D ani 10 10
În ultimul an de realizare se dau parţial în folosinţă capacităţi cu următorii indicatori

Varianta I Varianta II
Cheltuieli de producţie (mld. lei) 500 270
Venitul anual (mld. lei) 250 550
Până la atingerea parametrilor proiectaţi, în primii doi ani de funcţionare se obţin

următoarele rezultate:
Cheltuieli de producţie Varianta 1 Varianta 2

an I 790 590
an II 750 550
Valoarea anuală a producţiei (mld. lei) Varianta 1 Varianta 2

an I 790 710
an II 900 770
Termenul de recuperare al investiţiei se calculează cu ajutorul formulei:
profitul nerealizat în ultimii doi ani de funcţionare, profitul

suplimentar din capacităţile de producşie date parţial în folosinţă în
ultimii doi ani de realizare a investiţiei.
Profitul nerealizat în ultimii doi ani de funcţionare contribuie la mărirea
investiţiei totale , în timp ce profitul suplimentar obţinut din capacităţile parţiale date
în folosinţă diminuează investiţia totală.
Calculele pentru fiecare variantă sunt prezentate mai jos.
Varianta I
Varianta II
În urma comparaţiei celor doua valori se constată ca varianta optimă este varianta I,
corespunzătoare unui termen mai mic de recuperare.
O primă etapă pe linia de investire o constituie preselecţia proiectelor, astfel

încât ele să răspundă obiectivelor generale ale întreprinderii, să se încadreze în posi-
bilităţile maxime de finanţare, de recrutare a forţei de muncă în vederea exploatării
obiectivului.
Proiectele rămase în competiţie după preselecţie urmează a fi studiate sub
aspectele comercial, financiar, tehnic etc.
Studiul comercial sau de marketing este, fără îndoială, cel mai important,
întrucât însăşi rentabilitatea este funcţie de cifra de afaceri posibil de realizat. În
această ordine de idei este cazul să se decidă asupra cantităţii produselor sau
serviciilor ce se vor lansa pe piaţă cu noul proiect, cu luarea în consideraţie a
posibilităţilor apariţiei unor întreprinderi concurente, a condiţiilor interne sau externe
de producţie sau desfacere.
Studiul tehnico-economic rezolvă problemele constructive, soluţiile adoptate,
ordinea execuţiei, costul total şi pe elemente componente ale proiectului, costul
exploatării după darea în funcţiune.
Studiul fiscal porneşte de la faptul că investirile, cu consecinţele lor asupra
creşterii valorilor materiale, sunt obiectul impunerii fiscale, sub aspecte diverse:
profit, taxa pe valoarea adăugată etc. Studiul fiscal ţine seama de eventualele măsuri
fiscale de încurajare a investirilor, mai ales în perioada de şomaj sau recesiune; se
poate proceda la o inventariere a acestor reglementări fiscale de care poate beneficia

un investitor: subvenţii, exonerări parţiale, amortizări accelerate etc. Stimulentele
fiscale au, de regulă, durate limitate, astfel încât investitorul trebuie să fie atent
pentru a beneficia din plin sau să aştepte o perioadă favorabilă.
Studiul de personal comensurează nevoile ca număr şi categorii de personal
utilizate în faza de execuţie sau de exploatare, cheltuielile pentru formarea per-
sonalului.
În sfârşit, studiul financiar analizează posibilităţile de folosire a diverselor surse
de finanţare, posibilităţile de autofinanţare, posibilităţile de a obţine împru.m.uturi pe
termen lung şi mijlociu, posibilităţile de creştere a capitalului propriu, costul
capitalului.
Un obiectiv de investiţii cu capacitatea anuală de 600.000 t trebuie amplasat în

una din următoarele patru localităţi A,B,C,D. Fiecare din localităţile respective
prezintă un avantaj:
 în localitatea A se află baza de aprovizionare din materia primă ;
 în localitatea B se găseşte materia primă ;
 în localitatea C semifabricate ,
 în localitatea D se află beneficiarul produselor primite ale viitorului
obiectiv economic.
Distanţele de transport dintre cele doua localităţi sunt:
A – B = 140 km;
A – C = 120 km;
A – D = 30 km;
B – C = 270 km;
B – D = 240 km;
C – D = 210 km.
Consumul specific pentru fiecare materie primă este:
;
,8t;
Tariful de transport pe t/km este diferenţiat în funcţie de produsul ce se transportă:

pentru produsul finit 0,9 lei pentru -1,2 lei, pentru .
Care este amplasamentul optim dacă se urmăreşte minimalizarea cheltuielilor cu

transportul?
Rezolvare
În cadrul în care obiectivul poate fi amplasat într-una din localităţile care

furnizează materii prime sau folosite, produsele finite ale noului obiectiv iar tariful de
transport diferă, în funcţie de cantitatea transportată şi mijlocul de transport, atunci
cheltuielile totale de transport de la o localitate la alta pot fi calculate cu ajutorul
relaţiei:
i=1,2...m
cheltuielile totale de transport pentru produsele ce se transportă în

şi din localitatea i
cantitatea de transport pentru produsele ce se transportă în şi di

localitatea i
tariful de transport al produsului şi pe distanţa i-j
distanţa de transport dintre localităţile i şi j
Va fi acceptată aceea localitate pentru care nivelul cheltuielilor de transport şi

aprovizionare este minim.
Cheltuielile de transport pentru fiecare localitate vor fi:
Cele mai mici cheltuieli cu transportul produselor finite şi al materiilor prime

necesare desfăşurării procesului de producţie se fac pentru varianta de amplasare a
obiectivului în localitatea A. Se observă că A este situate într-o poziţie şi cum tarifele de
transport şi cantităţile de transportat diferă foarte puţin de la un produs la altul
cheltuielile au fost influenţate hotărâtor de distanţa pe care acestea se transportă.
Aplicaţie propusă
În vederea dezvoltării achitării sale comprimă X a analizat posibilitatea

introducerii pe piaţă a unui nou deferent. Pentru acestea, compania are loc la dispozitive
mai multe variante de capacitate de producţie care diferă atât prin mărimea acesteia cât şi
prin tehnologia folosită. Nivelul efortului cu investiţia şi producţia este prezentată în
tabelul următor
Nr. crt. Varianta de capacitate Investiţia specifică Costurile unitare

(în bunuri)
1 6300 190 155
2 6500 183,5 154,5
3 6700 180 153,9
4 6900 178 153,5
5 7100 176 153,3
6 7300 177 153,3
7 7500 177,5 153,35
Durata de funcţionare este D=10ani;
Să se stabilească varianta optimă de capacitate folosind criteriul minimalizării

cheltuielilor specifice recalculate.
Întrebări facultative
1. Care sunt elementele investiţiei în accepţiunea lui Masse?
2. Enunţaţi trăsăturile investiţiei.
3. Care sunt atributele investiţiei?
4. Arătaţi scopul activităţii de investiţii.

5. Care sunt criteriile intervenţiei statului în economie
6. Analizaţi modalităţile de intervenţie a statului în economie.
7. Ce rol au investiţiile?
8. Ce exprimă funcţia de investiţii?
9. Ce reprezintă decizia de investire.
10. Ce înseamnă investiţia în sens financiar.
Societate comercială X cu activitate în domeniul fabricaţiei de centrale

1)
termice urmează să solicite un credit extern pentru dezvoltarea capacităţii
productive datorită cerinţelor în creştere ale pieţei. Din documentaţiile
tehnico-economice se constată că producţia societăţii în ultimii 9 ani a avut o
evoluţie crescătoare cum este prezentată în tabelul de mai jos:
Anul 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Producţia 60 70 81 92 119 147 171 193 220
Să se stabilească necesarul de investiţie pentru creşterea capacităţii de
producţie a societăţii într-o perioadă următoare de 5 ani, ştiind că
productivitatea investiţiilor are o valoare de 1,5 ani.
…10pct
2) Dacă rata venitului net este mai mare decât rata reală a dobânzii, atunci:
a. stocul de capital al unei economii se majorează;
b. investiţiile nete sunt zero;
c. investiţiile brute sunt mai mici decât investiţiile de înlocuire.
…15pct
3) Optimul are un caracter temporal deoarece:

a. la un moment dat poate fi o anumită variantă optimă după care

aceasta să devină numai eficientă sau chiar ineficientă
b. optimul nu are caracter temporal, el poate fi absolut sau relativ
c. cuantifică toate eforturile şi efectele economice indiferent de

momentul la care se manifestă acestea.
…15pct
4) După legătura pe care o au cu obiectul investiţiile se clasifică în:
a. maşini, utilaje, instalaţii, inclusiv aparatele de măsură şi control
b. investiţii directe colaterale, conexe
c. lucrări de achiziţii şi de montaj a utilajelor.
…15pct
5) Randamentul economic al investiţiilor nu se poate calcula în funcţie de:
a. profitul final şi investiţia finală
b. profitul total şi investiţia totală
c. investiţiile anuale, profitul total şi durata de realizare a investiţiilor
…15pct
6) Pentru ramurile social-culturale se calculează eficienţa economică a

investiţiilor?
a. da, dar nu pot fi aplicate calculele de actualizare
b. nu, deoarece este prioritar criteriul social
c. da, dar cu dificultate datorită imposibilităţii cuantificării efectelor.
…10pct
7) Analiza economică a unui proiect de investiţii diferă de analiza financiară

prin?
a. nu există diferenţe între cele două analize
b. mărirea coeficientului de actualizare folosit

c. structura cheltuielilor şi a veniturilor
d. momentul la care se face actualizarea
…10pct
8) Eficienţa economică a investiţiilor are un caracter complex deoarece:
a. cuantifică rata inflaţiei şi rate de risc
b. se bazează pe multe calcule
c. foloseşte tehnica actualizării
d. se bazează pe un sistem de indicatori ce cuantifică mai multe criterii de

eficienţă economică
…10pct
U 5.5 Rezumat
Investiţiile pot fi şi trebuie abordate, în strânsă legătură cu procesul dezvoltării,

al creşterii economice. Dezvoltarea depinde de capacitatea factorilor de decizie:
• de a formula opţiuni de investiţii, în acord cu obiectivele şi scopurile stabilite;
• de a ameliora strategia şi politicile de dezvoltare, în ideea potenţării efectelor
investiţiilor;
• de a selecta proiectele de investiţii, care să permită valorificarea raţională a
tuturor resurselor materiale, financiare şi de muncă, pentru atingerea
obiectivelor stabilite.
Investiţiile înfăptuite jalonează limitele, parametrii factorilor de producţie
riguros pentru o perioadă mare de timp, generând efecte complexe, pe termen lung.
Investiţia apare ca o operaţiune de modificare şi de creştere a patrimoniului
iniţial: construcţii industriale şi civile, achiziţia, montajul şi instalarea unor
echipamente industriale, cumpărarea unor maşini, utilaje. Investiţia este alocarea
capitalurilor economisite, în activităţi lucrative, cu caracter profitabil, care să
majoreze valoarea capitalurilor, iniţial acordate.
În sens financiar, investiţia înseamnă schimbarea unei sume de bani certă, în

speranţa obţinerii unor venituri viitoare.
Orice plasament de capital, pe termen lung sau pe termen scurt, cu scopul obţinerii
unui profit reprezintă o investire. Indiferent că fondurile se plasează în active

imobilizate sau în active circulante, investirea reprezintă o imobilizare de capital
importantă ca volum şi durabilă în timp, urmărind obţinerea unei rentabilităţi viitoare
optime. Prin urmare, decizia de investire conduce la o imobilizare de capital făcută în
prezent, în speranţa unei rentabilităţi viitoare şi care urmează să se realizeze pe mai
multe exerciţii financiare.
Decizia de investire este parte integrantă a politicii generale a întreprinderii.
Investiţiile joacă un rol central, multiplicator în creşterea economică, influenţând

atât cererea, cât şi oferta pe piaţă. Practic, lucrurile se desfăşoară astfel:
întreprinderea beneficiară de investiţie se adresează, pentru realizarea proiectului,
furnizorilor de utilaje, antreprenorilor etc.
Dacă aceştia sunt din ţară, decizia de investiţie declanşează o serie de mişcări
pentru ţara şi economia investitorului: creşte cifra de afaceri a furnizorilor interni,
creşte fondul de salarii, beneficiile, impozitele către stat, creşte în ramurile conexe
cum ar fi în industria uşoară, alimentară etc. Rezultă că investirea într-un anumit
sector are un rol multiplicator asupra activităţii economice generate.

Cicea C, Investiţii. Studiu de caz. Teste grilă, Ed.
Economică, Bucureşti 2008.
• Vasilescu I, Cicea C, Dobrea C, Eficienţa investiţiilor
aplicată, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007
• Cărbunaru Băcescu A, Băcescu M, Macroeconomie
aplicată, Ed. All, Bucureşti, 2008.
Rezolvarea problemei este repartizată pe două părţi
Determinarea evoluţiei capacităţii de producţie pe intervalul supus analizei

1. Stabilirea variabilelor dependente şi independente ce se vor

estima. Se notează cu
t- timpul, variabilă independent
Ii-capacitatea de producţie varoabilă

dependent exprimată valoric
2. reprezentarea grafică a evoluţiei capacităţii de producţie, în

intervalul anterior de 9 ani este prezentată în fig. de mai jos:
180
160
140
120
100
80
60
40
20
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9
3. Stabilirea tendinţei centrale de evoluţie se face prin

analogia dintre reprezentarea grafică a evoluţiei capacităţii
de producţie şi curbele funcţiilor ce sunt utilizate în
calculele de prognoză. Evoluţia capacităţii de producţie
poate fi modelată după o parabolă a cărei ecuaţie are forma
general:
I = a + bt + c + 2
I-valorile calculate pentru producţie
t-timpul necesar
a,b,c-coeficienţii funcţiei
Determinarea coeficienţilor funcţiei ce aproximează evoluţia producţiei celor mai

mici pătrate care impune ca suma pătratelor diferenţelor dintre valorile calculate şi
valorile statistice.
S=
S -suma pătratelor diferenţelor
-valorile calculate de variaţie dependente
-valorile statistice de variabilă dependentă culese din documµentaţiile

economice ale societăţii
S= =µ
Pentru aflarea minimului unei funcţii trebuie determinată rădăcinile primei

derivate, valorile coeficienţilor a,b,c care verifică sistemul.
După efectuarea calculelor, sistemul obţinut va avea următoarea formă:
Determinarea formei particulare a sistemului tabelar al elementelor dintre

variabile ce apar în studiu de caz:
t y ty
1 1 1 1 60 60 60
2 4 8 16 70 140 280
3 9 27 81 81 243 729
4 16 64 256 92 368 1472
5 25 125 625 110 550 2750
6 36 216 1296 119 714 4284
7 49 343 2401 135 945 6615
8 64 512 4096 145 1160 9280
9 81 729 6561 165 1485 13365
Total 285 2025 15333 977 5665 38835
Forma particulară a sistemului de ecuaţii este:
Din rezolvarea sistemului de ecuaţii se determină valorile lui a,b,c:
a = 49,31
b = 98615
c = 0,3139
1. a
2. a
3. b
4. c
5. c
6. d
7. d
UNITATEA 6 : ECHIVALAREA CA NATURĂ

A RESURSELOR
Cuprins:
U 6.1 Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare
U 6.2 Echivalarea resurselor avansate
U 6.3 Echivalarea resurselor ocupate
U 6.4 Costul capitalurilor firmei
U 6.5 Test autoevaluare
U 6.6 Rezumat

privind:
• identificarea resurselor avansate;

• analiza resurselor ocupate
• calcularea costului capitalului.
• să determinaţi costul anual al investiţiilor financiare;

• să stabiliţi costul anual ......
• să identificaţi costul capitalului propriu;
• să urmăriţi costul surselor de finanţare;
U 6.2. Echivalarea resurselor avansate

Resursele avansate sunt considerate acele elemente de efort alocate pe diferite
destinaţii la un moment dat, dar privesc satisfacerea unor nevoi viitoare, vor genera
efecte în viitor faţă de momentul constituirii. Pentru delimitarea resurselor avansate
de cele ocupate, le vom considera avansate doar pe perioada de timp de la constituire
şi alocarea până în momentul când încep să producă efecte economice
În această categorie sunt incluse: cheltuielile pentru investiţiile materiale,

nemateriale pentru investiţii financiare, pierderea de efecte economice prin acţiunea
timpului pe perioada cât resurselor rămân avansate, costul economic generat de
înfiinţarea unei afaceri, pierderea de efecte economice în cazul unor dezvoltări,
restructurări de afaceri.
I Costul anual al investiţiilor materiale.
a) afacere nouă (faza studiului de fezabilitate)
I - investiţie materială totală

Dn – durata normală de recuperare a investiţiei
En – rata de eficienţă normală a investiţiei
b) afacere în derulare (investiţii de materializare, dezvoltare, restructurare)
It - investiţie în anul ,,t,,
II. Costul anual al investiţiilor nemateriale:
a) Costul anual al investiţiilor pentru cercetare-dezvoltare nefacturate

direct către client.
Aceste investiţii sunt amortizabile în cel mult 5 ani, o parte din ele se
recuperează prin costuri. Dacă amortizarea aferentă se scade din costurile
curente, relaţia de echivalare este următoarea:
I(C-D)t – investiţia pentru cercetare-dezvoltare în anul ,,t,,.

Dacă amortizarea nu se scade din costurile de producţie relaţia devine:
en - rata de eficienţă acceptabilă;

I(C-D)R – investiţia pentru cercetare dezvoltare neamortizată;

U – coeficient de uniformizare ţinând seama de amortizare în timp
a investiţiei
Einib (Icd) – efectul ................... investiţiei pentru cercetare –
dezvoltare.
I - investiţia de cercetare dezvoltare
Am - amortizarea anuală
Ts - durata de recuperare
b) costul anual al investiţiilor pentru formarea profesională:
Exemplu:
Importanţa unei resurse asupra soluţiei optime, folosind problema duală,

depinde de:
a. preţul în valută al resurselor
b. preţul de achiziţie al resurselor respective
c. nivelul de disponibilitate al resursei
Răspuns: c.
Aplicaţie propusă.
O societate comercială de construcţii montaj dispune de următoarele resurse:

6000 t oţel beton, 2000m3 masă lemnoasă, 20000 t ciment pentru realizarea unor
obiective de investiţii. Să se calculeze numărul de obiective ce se poate realiza din
cele trei tipuri propuse astfel încât societatea comercială să realizeze un profit
maxim.
Consumurile specifice ţi preţul pe obiectiv se prezintă în tabelul următor:
Resurse U. Consum Consum Consum

M. specific I specific II specific III
Oţel beton t 1 1,2 0,9
Lemn m3 0,6 0,4 0,5
Ciment t 6 5 4
Profit unitar lei 40000 42000 45000
După stabilirea numărului de obiective corespunzătoare fiecărui tip ce se va

realizată se facă evaluarea contribuţiei fiecărei resurse la profilul calculate cu ajutorul
modelului dual.
U 6.3 Echivalarea resurselor ocupate
Resursele ocupate sunt caracterizate într-o astfel de stare din punctual de

vedere al afacerii care, organizatorie şi funcţională având mai multe nivele structural,
individualizate, anumite resurse pe o perioadă nedeterminată. Acestea sunt
considerate ocupate din momentul când încep să producă efecte până în momentul
când îşi transmit valoarea asupra producţiei şi până la scoaterea din circuitul
economic.
Din această categorie fac parte:
• activele fixe
• fondul de rulment
• resursele umane
• mediul natural
Costul anual al fondurilor fixe fac costul de producţie dintr-un sistem de
referintă ce trebuie să se ţină seama de următoarele aspecte:
• activele fixe se regăsesc în costul producţiei prin amortizări
• cum recuperarea activelor fixe de către întreprindere se face treptat,
rezultă că partea neamortizată la un moment dat este resursă ocupată
Exemplu
În cadrul optimizării alocării resurselor cu ajutorul programării liniare, încadrarea

în disponibilul de resurse este data de:
a) sistemul de restricţii
b) minimalizarea eforturilor investiţionale
c) funcţia obiectivă
d) minimalizarea cheltuielilor investiţionale
U6.4 Costul capitalurilor firmei

Pentru evaluarea eficienţei unei afaceri este important este să se calculeze şi

costul capitalului.
Conceptul de cost al capitalului are un rol important în atragerea resurselor.
Acest cost al capitalului utilizat ca o rată de actualizare, depinde de un număr
mare de parametric: rata dobânzii datoriilor, politica de dividente, structura financiară
a afacerii, piaţa financiară.
• Costul capitalului propriu este rata de câstig cerută de aducătorii de capital fie
că sunt acţionari, fie că sunt creanţieri. Prima de risc reprezintă o majorare a
rentabilităţii cerute de acţionari care să compenseze riscul asumat de aceştia
când s-au hotărât să-şi plaseze banii în acţiuni
• Costul împrumutului pe termen lung şi mijlociu. Costul împrumutului se poate
defini ca rata acţionarială ce se determină prin egalizarea dintre sumele
primate cu împrumut, în contul rambursării periodice pentru plata remuneraţiei
aferente capitalului împrumutat.
Pentru un credit costul acţionarial este egal cu dobânda nominală.
Rata dobânzii nominale este cea care permite calcularea remuneraţiei
cuponului.
Creditele bancare nu presupun cheltuieli suplimentare ca în cazul cheltuielilor
obligatorii, costul acţionarial al acestora se aproprie foarte mult de rata nominală.
Să se determine durata de execuţie a acestui obiectiv de investiţie, astfel încât
să se obţină un cost total minim.
1. Care este regula generală de echivalare ca măsură a resurselor?

2. Precizaţi aspecte de care trebuie să se ţină seama pentru a putea însuma
activele fixe (resursă ocupată) cu costul de producţie.
3. Cum se determină costul total echivalent ca natură, anual?
4. Ce trebuie să se calculeze pentru evaluarea eficienţei unei afaceri?
5. Enumeraţi parametrii de care depinde costul capitalului utilizat ca o rată de
actualizare.
6. Ce este rata dobânzii fără risc?
7. Ce reprezintă forma de risc?
8. Cum se determină costul total al capitalului?
9. Arătaşi modul de calcul al costului anual al investiţiilor pentru formarea
profesională?
10. Cum sunt caracterizate resursele ocupate?
Test de autoevaluare
1. Un agent economic îşi acoperă consumul din:

a. venit
b. economii
c. investiţii
....10.pct
2. Consumul se determină în mod absolut ca:
a. diferenţă între economii şi investiţii
b. sumă de economii şi investiţii
c. diferenţă între venit şi economii
...15pct
3. Sporul de venit obţinut prin creşterea investiţiilor cu o unitate este:
a. înclinaţia marginală spre investiţii
b. incitaţia spre investiţii
c. multiplicatorul investiţiilor
...15.pct
4. Indicatorul cheltuieli specifice recalculate se calculează în funcţie de:
a. investiţia anuală, profitul anual şi cheltuielile anuale de producţie;
b. investiţia totală, cheltuielile totale de producţie şi veniturile anuale;
c. investiţia totală, cheltuielile totale de producţie, venitul anual şi
durata de funcţionare a mijlocului fix.
...15.pct.
5. Pentru un proiect de investiţii se cunoaşte: investiţia specifică în funcţie de
capacitatea exprimată fizic q, costul unitar c, perioada de funcţionare D,
perioada de realizare d, şi randamentul economic p. Cu aceste date se poate
calcula:
a. termenul de recuperare,
b. cheltuielile recalculate
c. cheltuielile specifice recalculate
d. investiţia totală
...15.pct.
6. În cadrul optimizării alocării resurselor încadrarea în disponibilul de resurse
este dată de:
a. sistemul de restricţii
b. minimizarea eforturilor investiţionale
c. funcţia obiectiv
d. maximizarea profitului
....10pct.
7. Calculul fondurilor de investiţii ce trebuie realizate pentru asigurarea
capitalului în funcţiune de determină pe baza:
a. capitalului fix în anul de referinţă, în anul de bază şi casările de
mijloace fixe în intervalul considerat
b. capitalului fix în anul de referinţă cheltuielile de producţie şi casările

de mijloace fixe din intervalul considerat
c. asările, cheltuielile de producţie şi termenul de recuperare a
investiţiei
...10.pct.
8. Efectul economic al imobilizării resurselor investiţionale exprimă:
a. efect nerealizat,
b. influenţa factorului timp,
c. imobilizarea specifică
d. mărimea dobânzii dacă sursa de finanţare este creditul
e. capacitatea de plată a investitorului
...10pct
U 6.6. Rezumat
Pentru un credit costul acţionarial este egal cu dobânda nominală.

Rata dobânzii nominale este cea care permite calcularea remuneraţiei
cuponului.
Creditele bancare nu presupun cheltuieli suplimentare ca în cazul cheltuielilor
obligatorii, costul acţionarial al acestora se aproprie foarte mult de rata nominală.
• Vasilescu I, Botezatu M, Stoica M, Ţurlea C, Zugravu N, Cicea C,

Investiţii Studiu de caz Teste grilă, Ed. Economică, Bucureşti
2008.
• Vasilescu I, Cicea C, Dobrea C, Eficienţa investiţiilor aplicată,
• Angelescu C, (coordonator) , Economie-aplicaţii, ed. Economică,
Bucureşti, 2008
• Cărbunaru Băcescu A, Băcescu M, macroeconomie aplicată, Ed.
All, Bucureşti, 2008.
Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare.
1-a, 2-c, 3-c, 4-c, 5-c, 6-a, 7-a, 8-a.
UNITATEA 7 EVALUAREA INVESTIŢIILOR.

Durata medie de studiu individual 2 ore
Cuprins:
U 7.1. Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare
U 7.2. Consideraţii generale
U 7.3. Evaluarea investiţiilor în context structural
U.7.4. Test de autocontrol
U 7.5. Rezumat
U 7.1. Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare.

privind identificarea, cuantificarea şi analiza particularităţilor investiţiilor în
context structural.
La terminarea studiului acestei unităţi de învăţare despre evaluarea investiţiilor

veţi fi capabil:
• Să descrieţi investiţiile materiale,

• Să identificaţi documentaţia tehnico economică;
• Să obţineţi un scor de cel puţin 80% într-un interval de timp de
maximum 15 minute la testul de la sfârşitul acestei unităţi.
U 7.2. Consideraţii generale.
Evaluarea investiţiilor se află în legătură cu conţinutul acestora, cu mijloacele şi

scopul realizării lor.
Evaluarea investiţiilor nu poate viza plasamentul de fonduri băneşti în ansamblu,

adaosul curent la valoarea echipamentului de producţie şi cu atât mai mult procesul
investiţional. Evaluarea are loc în formă bănească şi nu poate face abstracţie de
natura şi structura elementelor patrimoniale în care se reflectă resursele afectate

investiţiilor la un moment dat sau în cursul exerciţiului economico-financiar.
Mutaţiile socio-economice impun o nouă viziune cu privire la evaluarea

investiţiilor. Punctul de plecare ăl constituie lărgirea sferei de cuprindere a
conceptului de investiţie care înglobează structural şi simetric cele trei elemente:
investiţii materiale, nemateriale, financiare.
Investiţiile materiale se reflectă în imobilizări corporale dar şi alte acţiuni şi

cheltuieli asimilate investiţiilor.
Investiţiile nemateriale cuprind:
• cheltuieli de cercetare – dezvoltare eficiente în favoarea unor clienţi

potenţiali, amortizabile prin succesul comercial într-o perioadă de cel
mult 5 ani;
• cheltuieli pentru crearea, menţinerea, logistica relaţiei comerciale;
• cheltuieli pentru cumpărarea sau conceperea de programe informatice
• cheltuieli aferente formării profesionale
• cheltuieli pentru realizarea studiilor de perfecţionare a proceselor de
producţie.
Investiţiile financiare se reflectă în plasamentele băneşti, pe termen lung, în
economia altor agenţi economici. Investiţiile financiare constau în utilizarea unor
resurse băneşti pentru a obţine creanţe sau titluri de valoare, emise de alte societăţi
comerciale, instituţii financiare sau de către stat. Efectele acestor investiţii au valenţe
financiare sub forma dividendelor, participaţiile dobânzilor ce revin cota-parte
investitorilor care au subscris la constituirea lichidităţilor de capitaluri ale emitenţilor
de hârtie de valoare. Investiţiile financiare constituie prin excelenţă imobilizări
necorporale care nu comportă uzură şi amortizare în sens tradiţional.
Rata de valoarea lor nominală este posibilă valorizarea sau devalorizarea pe piaţa
financiară a hârtiilor şi titlurilor de valoare.
Evaluarea investiţiilor nu comportă o abordare unitară.
Exemplu:
O societate comercială realizează o cifră de afaceri de 1000 mld lei în condiţiile

unor cheltuieli fixe de 250 mld lei şi variabile de 500 mld lei. Care este pragul de
rentabilitate? Cu.m. se modifică acestea în condiţiile cifrei de afaceri cu 1000 mld lei.
Rezolvare:
Pr - profitul de rentabilitate
CF - cheltuielile fixe
Cv - cheltuielile variabile
V - venitul anual
Când cifra de afaceri creşte cu 1000 mld lei
Pragul de rentabilitate s-a micşorat. Acest lucru este normal, dacă unitatea a
înregistrat o cifră de afaceri mai mare se poate considera că ea a devenit mai rentabilă
şi în consecinţă are nevoie de o capacitate de producţie mai mică pentru a acoperi
cheltuielile totale.
U 7.3. Evaluarea investiţiilor în context structural
Evaluarea investiţiilor nu poate fura natura lor, fiind dependentă de resursele

care contribuie la alcătuirea bugetului investiţiei. Evaluarea investiţiei rămâne la
latitudinea investitorului dacă finanţarea proiectului are loc din resurse proprii.
În cazul apelării la credite evaluarea investiţiei revine investitorului dar banca

finanţatoare verifică evaluarea şi bonitatea investiţiei.
Remarcăm aspecte de ordin general cu implicaţii asupra evaluării investiţiilor:
1. în contextul actual opţiunea şi decizia de investiţii

aparţine investitorului care-ţi asumă crearea şi asigurarea
bugetului de finanţare.
2. evaluarea investiţiilor implică proceduri mai simple sau
mai complexe în raport cu natura acestora
3. evaluarea investiţiilor prezintă interes pentru investitor
pentru a evita sau supraevaluarea şi-n ideea alcătuirii şi
asigurării bugetului de finanţare a proiectelor de
investiţii.
4. evaluarea investiţiilor materiale se remarcă prin
implicaţiile modului şi resurselor de formare a bugetului
de finanţare a proiectelor.
Evaluarea investiţiilor materiale ce se finanţează din resursele proprii ale

investitorilor prezintă interes pentru aceştia. Investitorilor le aparţine opţiunea,
decizia de a investi dar ei îşi....
Aplicaţie rezolvată.
Presupunând că la un moment dat în economia naţională se dispune de un fond

de investiţii de 10 mld lei se pune problema repartizării acestuia între cele trei ramuri
luate în calcul astfel încât, în urma repartiţiei, să se obţină o producţie maximă,
producţie ce va fi destinată exportului. Mărimea consumurilor totale şi vectorul
investiţiilor specifice directe
Rezolvare:
1. Se calculează investiţiile specifice totale, pe cele trei ramuri.
Calculul investiţiei specifice totale se impune deoarece aceasta reflectă mai

bine efortul investiţional ce se face în fiecare ramură pentru a obţine un leu producţie.
2. Calculul producţiei ce s-ar realiza în fiecare ramură dacă investiţiile ar fi

repartizate în acest sens. Ştiind că S= rezultă că valoarea producţiei de
investiţii atestă şi consumul specific de investiţii la un leu producţie, respectiv:
Pentru cele trei ramuri avem:
Producţia maximă se va obţine în ramura c în condiţiile în care investiţia

specifică totală este de 1,7214 lei.
3. Stabilirea structurii investiţiei specifice totale a ramurii C. Investiţia

specifică totală a ramurii C de 1,7214 lei exprimă cheltuielile investiţionale ce
se face în toate ramurile pentru a obţine un leu producţie în ramura C. În acest
caz trebuie stabilită structura acestei investiţii specifice totale, pe cele trei
ramuri:
- pentru ramura A = 2 . 0,166=0,332
- pentru ramura B = 0,8 . 0,333=0,2664
- pentru ramura C = 1 . 1,123=1,123
4. calculul fondului de investiţii pentru cele trei ramuri. În funcţie de structura

investiţiei specifice totale şi producţia de realizat se calculează investiţiile cu
relaţia I=s x Q de unde
IA = 0,333 x 5,81 = 1,92892
IB = 0,2664 x 5,81 = 1,54
IC = 1,123 x 5,81 = 6,52453
Pentru a obţine o producţie de 5,81 mld lei în ramura C fiecare ramură trebuie
să-şi dezvolte capacităţile de producţie prin realizarea unor investiţii conexe astfel:
- ramura A – 1,93 mld lei

- ramura B – 1,55 mld lei
- ramura C – 6,52 mld lei
În trei ani consecutivi PIB, cheltuielile materiale necesare atingerii acestui

produs, valoarea capitalului fix au avut următoarele evoluţii:
Nr.crt. Indicatori Anul

1 PIB 3100 3500 3900
2 Cheltuieli materiale 1500 1700 1900
3 Valoarea capitalurilor 5100 5300 5500
Să se determine indicatorii de eficienţă economică a investiţiilor lor la nivelul

macroeconomic ştiind că investiţiile nete au reprezentat în medie 30% din venitul
material iar rata medie de amortizare a fost de 5%. Numărul de salariaţi în cei trei ani
au fost în anul I – 9300 mii, în anul 2 – 9700 mii şi în anul 3 – 9900 mii. Punerile în
funcţiune reprezintă 60% din investiţiile anului respectiv şi 40% din investiţiile
anului anterior.
Răspunsurile la pag..............
1. Arătaţi în ce legătură se află evaluarea investiţiilor?

2. În ce se reflectă investiţiile materiale?
3. Ce cuprind investiţiile nemateriale?
4. În ce constau investiţiile financiare?
5. De ce este dependentă evaluarea investiţiei?
6. Care sunt aspectele de ordin general nu implicaţii asupra evaluării investiţiilor.
7. Prin ce se remarcă evaluarea investiţiilor materiale?
8. Ce are la bază evaluarea investiţiei?
9. Care sunt coordonatele, în care se înscrie investiţiilor materiale realizate din

fonduri publice?
10. Cui se adaptează evaluarea investiţiilor nemateriale.
Test de autoevaluare
1. Resursele nu sunt folosite raţional atunci când:
a. Volumul trebuinţelor satisfăcute create mai rapid decât cantitatea de

resurse folosite.
b. Volumul trebuinţelor satisfăcute rămâne neschimbat dar se folosesc
resurse mai puţine.
c. Volumul trebuinţelor satisfăcute create mai încet decât cantitatea
resurselor utilizate.
2. Studiul de evaluare a unei întreprinderi serveşte la:
a. stabilirea preţului de vânzare-cumpărare a întreprinderii;
b. stabilirea unei plaje de valori în funcţie de care se stabileşte preţul

întreprinderii.
c. fundamentarea eficienţei economice a unui proiect de investiţii.
3. În cazul unei societăţi profilate pe comercializarea de bunuri economice

evaluarea se face în special în funcţie de:
a. metode patrimoniale;
b. metode bursiere;
c. metode pe bază de randamente.
4. Conceptul de investiţie directă se reflectă la:
a. cheltuieli destinate realizării propriu-zise a viitorului obiectiv

economic.
b. cheltuielile materializate în utilităţi;
c. cheltuieli de promovare a produselor realizate de noul obiectiv

economic
5. Investiţiile conexe sunt destinate creşterii capacităţilor de producţie în ramurile

furnizoare de:
a. materie primă, materiale, combustibili,
b. servicii financiare şi de consultanţă;
c. servicii de constituirea forţei de muncă.
6. Ce sunt investiţiile colaterale?
a. investiţii destinate asigurării cu materii prime şi materiale;
b. investiţii materializate în utilităţi;
c. investiţii materializate în reparaţii.
7. Termenul de recuperare a investiţiilor se calculează în funcţie de :
a. investiţia totală şi profitul firmei
b. investiţia anuală şi profitul anual
c. investiţia totală şi amortizarea anuală
d. investiţia totală, venitul anual şi costul anual de producţie
8. Pragul de rentabilitate al unui proiect depinde de:
a. modul de exprimare a capacităţii de producţie
b. raportul dintre cheltuielile fixe şi profitul acestuia
c. profitul întreprinderii şi structura cheltuielilor de producţie
d. nivelul capacităţii de producţie
U.7.5. Rezumat
Evaluarea investiţiilor nu poate fura natura lor, fiind dependentă de resursele

care contribuie la alcătuirea bugetului investiţiei. Evaluarea investiţiei rămâne la
latitudinea investitorului dacă finanţarea proiectului are loc din resurse proprii.

Investiţii Studiu de caz Teste grilă, Ed. Economică, Bucureşti 2008.
• Vasilescu I, Cicea C, Dobrea C, Eficienţa investiţiilor aplicată, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2007
Bucureşti, 2008
• Cărbunaru Băcescu A, Băcescu M, macroeconomie aplicată, Ed. All,
Bucureşti, 2008.
1-c, 2-b, 3-c, 4-a, 5-a, 6-b, 7-d, 8-c
Tema de control nr. 1
Comentaţi următorul text:
Cheltuielile pentru consum dintr-o perioadă oarecare trebuie să însumeze bunurile

vândute consumatorilor în decursul acelei perioade, ceea ce ridică în faţa noastră
problema ce se înţelege prin cumpărător-consumator. Orice definiţie rezonabilă a
liniei care separă pe cumpărători consumatori de cumpărători investitori, ne va servi
la fel de bine, cu condiţia să fie aplicată consecvent. Problemele care se pot ivi de
pildă aceea dacă achiziţionarea unui automobil trebuie privită ca o achiziţie de
consumator, iar achiziţionarea unei case, ca o achiziţie de investitor, au fost discutate
de mai multe ori, şi eu nu am nimic esenţial de adăugat. Criteriul trebuie să
corespundă evident, linia noastră de separaţie între consumator şi investitor. Astfel
când l-am definit pe A ca valoare a ceea ce un întreprinzător cumpără de la altul, noi
am rezolvat implicit problema. Rezultă că aceste cheltuieli pot fi consum, pot fi
definite fără ambiguitate ca ∑ (A-At), care ∑A reprezintă totalul vânzărilor efectuate
în cursul perioadei ∑At , totalul vânzărilor, întreprinzătorilor către alţi întreprinzători
(G.M. Kerpues- teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banului,
Bucureşti,Ed. Ştiinţifică, 1970, p.96).
Titluri de referate şi lucrări
1. Studiu de caz cu privire la evaluarea investiţiilor.

2. Rolul investiţiilor în economie
3. Factorii stimulatori şi factori care frânează investiţiile în România
explicând caracterul volatil al investiţiilor
 Vasilescu I, Botezatu M, Stoica M, Ţurlea C, Zugravu N, Cicea

C, Investiţii. Studiu de caz. Teste grilă, Ed. Economică, Bucureşti
2008.
 Vasilescu I, Cicea C, Dobrea C, Eficienţa investiţiilor aplicată,
 Angelescu C, (coordonator) , Economie-aplicaţii, ed. Economică,
Bucureşti, 2008
 Cărbunaru Băcescu A, Băcescu M, Macroeconomie aplicată, Ed.
All, Bucureşti, 2008.
MODULUL 3
UNITATEA 8. TEORIA NEOCLASICĂ A INVESTIŢIILOR
PENTRU AFACERI
Durata medie de studiu individual : 2 ore
Cuprins:
U 8.2. Stocul optim de capital
U 8.3. Costul de utilizare a capitalului
U 8.4 Funcţia de investiţii şi reglarea dinamică a stocului

optim de capital
U 8.5. Rezumat

privind identificarea, măsurarea, analiza investiţiilor pentru afaceri.
La terminarea studiului acestei unităţi de învăţare despre teoria neoclasică a

investiţiilor pentru afaceri veţi fi capabil:
• să previzionaţi costul de utilizare a capitalului

• să stabiliţi stocul optim de capital
• să obţineţi un scor de cel puţin 80% într-un interval de timp de
maximum 115 min la testul de la sfârşitul acestei unităţi.
U 8.2. Stocul optim de capital
Pentru orice firmă, ca şi pentru economia naţională în ansamblu, se pune

următoarea problemă: cât de mare trebuie să fie stocul său de capital.
Stocul dorit de capital este acel stoc de capital pe care firmele ar vrea să-l aibă
pe termen lung, făcând abstracţie de întârzierile pe care le întâmpină în ajustarea
capitalului folosit. Firmele nu pot ajusta instantaneu stocul existent de capital la
nivelul stocului dorit. Mărimea stocului dorit de capital se poate determina prin
luarea în considerare a costului utilizării capitalului şi a rezultatelor ce se aşteaptă.
Firmele urmăresc maximizarea profitului obţinut. Cât timp profitul nu este
maxim, firmele caută să-şi mărească stocul de capital. Dar cât de mare trebuie să fie
stocul de capital pentru a realiza un profit maxim? Răspunsul implică compararea
productivităţii marginale a capitalului şi a costului de utilizare a acestuia (costul
marginal al capitalului).
Productivitatea marginală a capitalului (PMk) reprezintă creşterea de producţie
(venituri) înregistrată de către firme, obţinută prin folosirea în plus a unei unităţi de
capital.
Costul de utilizare al capitalului, adică costul marginal al capitalului (Ck),
reprezintă creşterea costului producţiei, ca urmare a folosirii unei unităţi suplimentare
de capital.
Productivitatea marginală a capitalului se poate determina relativ uşor prin
măsurarea sporului de producţie obţinut în perioada în care a fost suplimentat
capitalul utilizat. În acest scop, se calculează producţia obţinută.
În condiţiile unor tehnologii date, cantitatea de producţie care se poate fabrica
este descrisă de funcţia (de producţie):
Y = F(K)
Determinarea costului marginal al capitalului este o problemă mai complicată,

dar rezolvarea sa este absolut necesară, întrucât firmele işi suplimentează capitalul
(investesc) până în momentul în care venitul aşteptat este egal cu costul utilizării
capitalului (costul capitalului). Pentru determinarea costului utilizării capitalului (Ck)
se are în vedere că firma finanţează achiziţionarea stocului de capital prin

împru.m.ut, pentru care plăteşte dobânda ir. Pentru a obţine serviciile unei unităţi
suplimentare de capital, firma trebuie să plătească costul ir al dobânzii. În acest fel,
mărimea de bază a costului utilizării capitalului este dată de rata dobânzii, chiar dacă
firma finanţează investiţiile din profituri realizate în perioade anterioare.
Funcţia de producţie este reprezentată în graficul a) din figura 1. Pe măsură ce

se adaugă capital suplimentar, productivitatea marginală a capitalului scade. Fiecare
unitate adiţională de capital este mai puţin productivă decât precedenta, graficul b)
din figura 2, arată acest lucru.
a)
Q
Q
b)
K K*
K PMk
Fig. 1. ,,Stocul optim de capital’’
(1+ir)
0 K* K**
K
Fig. 2. ,,Stocul optim de capital’’
Firma dispune de un stoc de capital (K) în momentul în care funcţiei sale de

producţie este cea mai arcuită faţă de dreapta OR, care reprezintă, costul de utilizare
al capitalului K(1 +ir), unde (1 +ir) este rata dobânzii nominale. În acest punct,
productivitatea marginală a capitalului este egală cu costul marginal al capitalului
(PMk =1 +ir). Investiţia este diferenţa între stocul dorit de capital K' şi stocul de
capital acumulat K până la momentul respectiv.
Costul de utilizare a capitalului este reprezentat de (1 +ir), care apare în graficul

b) sub forma unei drepte orizontale. Profitul întreprinderii este dat de diferenţa între
producţie şi cost şi este măsurat prin distanţa verticală între curba ce reprezintă
funcţia de producţie şi dreapta OR, care reprezintă costul capitalului.
Firma urmăreşte maximizarea profitului şi trebuie să aleagă stocul optim de

capital (K'), adică acel stoc pentru care distanţa dintre cele două curbe este cea mai
ridicată. Stocul optim de capital corespunde punctului unde panta curbei funcţiei de
producţie - panta dată de tangenta la aceasta este egală cu panta dreptei OR, care
reprezintă costul capitalului. În acel punct, productivitatea marginală a capitalului
este egală cu costul de utilizare al capitalului, numit şi costul de oportunitate al
investiţiei:
PMk=Ck
Într-o viziune mai largă, stocul optim de capital (K*) este dependent de mărimea
aşteptată a venitului Ye, de costul marginal al capitalului utilizat Ck şi de salariul real
plătit forţei de muncă W. Deci, stocul optim de capital este o funcţie de tipul:
K* = f(Ye, Ck, W)
În determinarea stocului optim de capital K* se obişnuieşte a se considera

constant salariul real. Când venitul aşteptat nu este o mărime constantă, stocul optim
de capital este o funcţie de productivitate marginală a capitalului (venitul dorit) şi
costul marginal al capitalului.
K* = f(PMk, Ck)
Cu cât costul de utilizare al capitalului va fi mai mic, cu atât mai mare va fi

stocul optim de capital şi cu cât mai mare va fi productivitatea marginală a
capitalului, cu atât mai mare va fi stocul de capital.
Creşterea stocului de capital este, însă, determinată mai ales de costul marginal
al capitalului, în raport cu costul marginal al muncii. Firmele utilizează cu atât mai
mult capital cu cât costul marginal al capitalului este mai mic, deoarece - la un cost
mai redus al capitalului - îşi pot permite să utilizeze capitalul şi să înlocuiască munca,
care are un cost mai ridicat, chiar dacă productivitatea marginală a capitalului este
mai mică. Dacă costul marginal al capitalului este ridicat, firmele vor utiliza capital
doar în măsura în care productivitatea lor marginală este mai ridicată.
Cererea de capital poate fi reprezentată ca o curbă a productivităţii marginale a

capitalului sau ca o curbă a raportului cost - beneficiu marginal, pentru capitalul
respectiv (BMk).
Deoarece capitalul şi munca nu sunt perfect substituibile în realizarea unui nivel
constant al venitului, adăugarea continuă de capital face să scadă raportul cost -
beneficiu marginal. Pe măsură ce firma combină mai mult capital cu relativ mai
puţină muncă, pentru a obţine o cantitate dată de producţie, productivitatea marginală
a capitalului scade.
În determinarea stocului (dorit) de capital trebuie specificată care este perioada

de timp relevantă. Stocul dorit este stocul pe care firma îl consideră a fi optim pentru
a obţine, în viitor, un anumit venit. Cererea de capital pe termen lung, a firmei, care
depinde de nivelul normal (permanent) al producţiei, este relativ independentă de
nivelul curent al venitului şi depinde de aşteptările cu privire la nivelele viitoare ale
venitului. Producţia curentă afectează cererea de capital în măsura în care ea
afectează aşteptările asupra veniturilor viitoare.
Stocul optim de capital este corelat şi cu tehnologia aplicată. Progresul tehnic
generează avantaje sporite la acelaşi stoc de capital folosit: măreşte productivitatea
marginală a capitalului sau, dacă costul de utilizare al capitalului scade, firmele nu
vor face noi investiţii până ce venitul marginal al capitalului nu egalează noul cost
marginal.
Exemplu:
Când rata vânzărilor de inventar este de 0,25
a. o creştere de 25% în vânzările aşteptate are ca rezultat creşterea cu 100% a

inventarului;
b. o creştere cu 25% u.m. în vânzările aşteptate are ca rezultat o creştere cu

100 u.m. inventarului
c. o creştere cu 100% în vânzările aşteptate are ca rezultat o creştere cu 25%
a inventarului;
d. o creştere cu 100 u.m. în vânzările aşteptate are ca rezultat o creştere cu 25
u.m. a inventarului.
Răspuns: d
U 8.3. Costul de utilizare a capitalului
În general, costul utilizării capitalului poate fi apreciat prin rata dobânzii plătite,
dacă fondurile investite au fost împrumutate, sau prin dobânda care nu a fost încasată
(costul de oportunitate), dacă investiţia s-a finanţat din fonduri proprii, care nu au
mai putut fi valorificate pe piaţa monetară.
Costul utilizării capitalului are un caracter complex şi elementele sale
constitutive au componente specifice. Principalele elemente ale acestuia sunt
următoarele:
a) deprecierea datorită uzurii, defectării şi "demodării", care se manifestă
pe măsura folosirii capitalului. De aceea, pentru a-l menţine în stare de
funcţionare, trebuie făcute o serie de cheltuieli de întreţinere şi reparaţii;
b) rata reală a dobânzii, pe care firma trebuie să o plătească pentru

fondurile împrumutate, sau costul de oportunitate pentru profitul utilizat pentru
investiţie.
În raport cu aceste componente, costul utilizării capitalului este:

Ck = d + i
Unde d este rata deprecierii (uzurii) capitalului, iar i este rata dobânzii. Rata
deprecierii capitalului d exprimă câţi lei sunt necesari a fi cheltuiţi, într-o anumită
perioadă, la fiecare leu stoc (existent) de capital, pentru a-l menţine în funcţiune în
stare corespunzătoare, adică pentru a înlătura uzura acestuia.
Rata dobânzii i este rata nominală existentă în momentul preluării

împrumutului şi investirii capitalului. Pentru măsurarea costului utilizării capitalului,
se are în vedere rata reală a dobânzii ir, şi nu rata nominală (i). Aceste rate coincid
doar în situaţia în care rata inflaţiei (ri) este egală cu zero. Rata reală a dobânzii este:
ir = i – ri
iar costul utilizării capitalului va fi:
Ck = d + (i – ri) = d + ir
Mărimea ratei dobânzii are o importanţă deosebită. Cu cât rata dobânzii este
mai mare, cu atât mai mică este valoarea actuală a curgerii de venit pe care capitalul
o va produce în viitor.
Costul fondurilor împrumutate este mai mare decât rata dobânzii. Cu cât o
firmă împrumută o sumă mai mare, cu atât mai ridicat este raportul dintre datoriile
sale şi profitul net şi cu atât mai mare este şansa de a nu fi capabilă să-şi acopere
plata dobânzii necesare şi să fie forţată să dea faliment. Firma care se împrumută, nu
numai că trebuie să plătească dobânda, dar acceptă şi riscuri.
Firma poate răspunde la creşterea posibilităţilor de risc prin restructurarea

bilanţului. Ea va emite mai multe acţiuni, pentru a preveni creşterea raportului între
capitalul împrumutat şi drepturile sale asupra stocului. În acest caz, costul de utilizare
al capitalului său va fi o combinaţie între rata dobânzii, plătită pentru împrumuturi, şi
veniturile aferente sporului de acţiuni emise.
c) costul utilizării capitalului mai este afectat de impozitele pe venitul firmelor,
care vor creşte, o dată cu creşterea stocului de capital şi care măresc costul utilizării
capitalului. De asemenea, se au în vedere scutirile de taxe pentru fondurile investite.
Acestea pot fi folosite de firme la finanţarea unei părţi din stocul de capital,
contribuind la micşorarea costului utilizării capitalului.
Problema fundamentării deciziilor investiţionale, trebuie analizată separat, în

cazul investiţiilor autofinanţate şi în cazul investiţiilor pe bază de împrumuturi.
a) cazul investiţiilor autofinanţate:
Orice agent economic, care dispune de fonduri proprii îşi pune problema:
investesc bani în fonduri fixe productive sau plasez bani pe piaţa capitalului,
cumpărând hârtii de valoare.
Pentru ca cele două posibilităţi de investire a banilor, investitorul trebuie să
cunoască suma pe care să o plasezi ori pentru a dispune de o sumă egală cu venitul
adus de investiţie.
Să presupunem că, intenţionăm să investim într-un echipament de producţie, cu
o durată normală de funcţionare de un an, şi cu o valoare reziduală netă. Venitul net
(diferenţa dintre valoarea vânzărilor bunurilor ce le-a produs cu acest echipament şi
costurile sale de exploatare) a acestei investiţii ar fi de 50 mil. lei (v1-50). Dacă rata
dobânzii (i) pe piaţa capitalului, este de 40%, ceea ce ne indică randamentul plasării
capitalului, în hârtii de valoare, se pune problema ce sumă k0 trebuie să fie plasată

astăzi, ca să obţinem la sfârşitul anului 50 mil. lei.
La sfârşitul anului, suma plasată k0 cu dobânda i, se aduce dobânzii de I × k0

ceea ce va face ca valoarea capitalului să devină în final, k0 + ik0 sau k0(1+i). Pentru
că această valoare să fie echivalentă cu venitul net (v1) dorit prin investiţie.
Este necesar ca:

K0 (1+i) =v1
Sau
v
K0= ( +1i )
K0: valoarea actualizată a lui v1 dacă i = 40%
V1= 50 mil.
Valoarea actualizată VA va fi:

50
VA = k0 = (1 + 0.40 ) = 3,57 mil. lei
Pentru a dispune de 50 mil. lei, la sfârşitul anului, este necesar să fie plasaţi la
începutul anului pe piaţa capitalului 35,7 mil. lei, în condiţiile unei rate a câştigului,
pe această piaţă de 40%.
Dacă rata dobânzii va avea alte valori decât 40%, atunci valoarea actualizată nu
va mai fi 35,7 mil. lei, ci va avea valori aşa cum rezultă din tab. 1.
Tabelul 1
Nr. crt. Rata dobânzii Valoarea actualizată

1 20 41,66
2 30 38,46
3 40 35,71
4 50 33,33
5 60 31,25
Din tabel se observă că valoarea actualizată a fluxului de venituri, variază în funcţie

de nivelul dobânzii, ceea ce poate fi redat în fig.1 ,, Variaţia fluxului de venituri în
funcţie de nivelul dobânzii″ .
45
V A < k0
V A < c0
20% 30% 40% 50% 60%
Fig. 1. ,,Variaţia fluxului de venituri în funcţie de nivelul dobânzii″ .
Presupunând că investiţia se face la un cost c0 = 35,71 mil. lei, investitorul va

trebui să compare valoarea actualizată a venitului net cu costul investiţiei, decizia de
investire luându-se astfel:
Va investi în utilajul respectiv, dacă rata dobânzii va fi mai mică de 40%,

deoarece, valoarea actualizată a fluxului de venituri, va fi superioară costului
investiţiei;
Va plasa capitalul pe piaţa capitalului, dacă rata dobânzii este superioară lui
40%, pentru că valoarea actualizată a fluxului de venituri, datorită utilajului vizat, va
fi inferioară costului investiţiei. Agentul economic va investi numai dacă valoarea
actualizată a venitului, va fi superioară costului său, adică:
V1
VA = K 0 = > C0
(1 + i )
Valoarea actualizată se poate calcula pentru fluxuri succesive de venituri nete.

Dacă investiţia se va face pentru doi ani, atunci la sfârşitul celui de al doilea an,
valoarea actualizată va fi:
V2
K0 =
(1 + i ) 2
Generalizând raţionamentul pentru o investiţie pe n ani, valoarea fluxului va fi:

Vn
K0 =
(1 + i ) n
Înseamnă că pentru toate fluxurile de venituri nete V1,V2,…,Vi,…,Vn

valoarea actualizată va fi:
V1 V2 Vn
VA = K 0 = + + ... +
(1 + i ) (1 + i ) 2
(1 + i ) n
Regula de decizie investiţională va fi identică cu cea din exemplul precedent, în

sensul că investiţia va fi acceptată dacă:
V A = K 0 > C0
Să presupunem că un utilaj se procură cu 100 mil. lei, c 0 −100 , iar veniturile nete
estimate a le aduce în cei 3 ani de funcţionare normaţi sunt:
V1= 60 mil.
V2= 50 mil.
V3= 40 mil.
În situaţia în care agentul economic ar putea plasa capitalul său cu o rată a

dobânzii de 35%, valoarea actualizată a fluxului de venituri va fi:
60 50 40 60 50 40
Vs =V0 = + + = + + = 88 ,17
(1 + 0,35 ) (1 + 0,35 ) 2
(1 + 0,35 ) 3
1,35 1,82 2,46
Investiţia nu va fi acceptată deoarece valoarea actualizată a venitului este mai

mică decât costul investiţiei.
Dacă rata dobânzii este de 20%, valoarea actualizată a veniturilor va fi de 108,3
mil. lei, valoarea aproximativ egală, cu costul investiţiei ceea ce îl va determina pe
agentul economic să fie aproape, indiferent dacă îşi va investi capitalul sau îl va plasa
pe piaţa financiară.
Dacă rata dobânzii scade la 10%, valoarea actualizată a veniturilor va fi de

12601 mil., cifră superioară costului investiţiei, ceea ce îl va determina pe agentul
economic să facă investiţia în utilajul investit.
b. Cazul investiţiilor finanţate prin împrumut:
În cazul când suma ce trebuie să fie împrumutată, agentul economic va trebui să

restituie la sfârşitul primului an, o sumă egală cu C0 (1+i).
Acest agent economic va efectua investiţia numai dacă suma de rambursare, este
mai mică decât venitul net V1 , adus de utilajul respectiv:
C0(1+i)<V1
Prin împărţirea termenilor inegalităţii la (1+i), vom obţine:

c 0 (1 + i ) V1
<
(1 + i ) (1 + i )
sau:
V1
= V A = K 0 = c0
(1 + i )
Rezultatul de la regula valorii actualizate nu s-a modificat, chiar dacă agentul

economic a trebuit să împrumute fondurile necesare investiţiei.
Pentru a-şi extinde activitatea din România, compania X are nevoie de un capital
de 1000mld lei. Această sumă o va împrumuta de la o bancă cu o dobândă de 20%
anual. Firma îşi propune să restituie creditul în 5 ani .
Care este suma anuală care trebuie plătită (rata creditului şi dobândă).
Rezolvare:
Se va folosi factorul de recuperare anual.
Acest factor permite calcularea părţilor constante anuale necesare pentru

achitarea împrumutului cu o anumită rată a dozânzii, pe o anumită perioadă de timp.
Folosind această formulă se obţine:
S=1000mld lei = 1000mld lei x 0,334 mld lei
Cunoscând profitul anual de 500mld lei în varianta I şi 550 mld lei în varianta II,
să se determine care este valoarea maximă a unei investiţii?
Se cunosc durata de funcţionare D=15 ani şi coeficientul de eficienţă economică
a=15%. Ce se întâmplă în situaţia în care coeficientul de eficienţă creşte la 30%?
U 8.4 Funcţia de investiţii şi reglarea dinamică a stocului optim de capital
Funcţia de investiţii exprimă relaţia dintre volumul investiţiilor şi factorii săi

este interesată să ajungă la stocul optim de capital. Deci, investiţia reprezintă
cantitatea de capital cu care se cuvine a fi sporit stocul actual de capital pentru a
dispune de un stoc optim de capital. În consecinţă, factorii determinanţi ai stocului
optim de capital sunt, în mare măsură, comuni cu factorii de care depinde volumul
investiţiilor.
În primul rând, este vorba de productivitatea marginală aşteptată a capitalului.

Cu cât aceasta este mai ridicată, cu atât este mai profitabilă pentru firmă instalarea
unui nou capital. În al doilea rând, se are în vedere rata reală a dobânzii. Aceasta
reprezintă costul capitalului, şi anume costul suportat, când resursele necesare
investiţiei sunt împrumutate, sau costul de oportunitate, când utilizează o parte din
resursele pentru investiţii. Se realizează investiţii atunci când PMk excede costul
marginal al capitalului. Mai exact, investiţia este cu atât mai ridicată, cu cât stocul
curent de capital este inferior stocului optim de capital şi, deci, cu cât PMk este mai
mare decât i + ir (rata nominală, brută a dobânzii prin care se exprimă costul
capitalului) sau, altfel spus, relaţia PMk / (1 +r) > 1. În al treilea rând, se are în vedere
că sporirea anticipată a producţiei trebuie să fie însoţită de o creştere a investiţiei,
relaţie pusă în evidenţă de principiul accelerării.
Teoria investiţiilor conţine aspecte ale unui comportament dinamic, adică acel
comportament care depinde de valorile economice ce se manifestă în perioadele
viitoare. Sunt două surse de comportament dinamic. Prima este legată de aşteptări.
Stocul dorit de capital depinde de producţia estimată pentru perioada viitoare. Firma
îşi formează estimările sale asupra producţiei permanente ca o medie a nivelelor
anterioare şi se înregistrează întârzieri în ajustarea nivelului producţiei permanente la
nivelul actual al producţiei. La rândul lor, investiţiile se ajustează cu întârzieri la
modificările intervenite în nivelul producţiei. Cea de-a doua sursă îşi are originea în
întârzierile în ajustare. Întârzierile în ajustarea producţiei determină şi un răspuns
întârziat al investiţiilor la modificările în variabilele care afectează stocul dorit de
capital.
În esenţă, teoria acceleratorului flexibil al investiţiilor relevă legătura ce există

între investiţia netă şi venitul aşteptat. Această legătură este considerată ca fiind
similară cu aceea dintre stocul dorit de capital şi costul utilizării capitalului, însă cu
introducerea unei structuri întârziate a adăugirilor de capital.
Modificarea stocului dorit de capital nu se realizează în întregime şi într-o

singură perioadă, ci de regulă, se distribuie în timp.
Distribuirea în timp a adăugirilor de capital este determinată de constrângerile de
capacitate din industria bunurilor de capital, incertitudinii firmelor în ceea ce priveşte
creşterea venitului aşteptat, creşterii constrângerilor financiare şi aşteptărilor cu
privire la politica fiscală şi monetară, după cum urmează:
a) adăugirile de capital nu sunt instantanee, ele implică comenzi către industria
bunurilor de capital, care le onorează într-o perioadă ce poate depăşi un an;
b) creşterea capitalului poate fi diferenţiată în timp ca urmare a incertitudinii
cu privire la vânzările aşteptate - nu orice firmă doreşte să-şi extindă activitatea până
nu este sigură că nivelul crescut al venitului este justificat;
c) pot sa apară constrângeri financiare - firmele nu dispun de resurse financiare
nelimitate şi disponibilitatea de fonduri acţionează ca o constrângere a lărgirii
capitalului;
d) accelerarea sau încetinirea adăugirilor de capital de către firme pot fi
influenţate de aşteptările în politica monetară, adică funcţie de costul curent şi cel
aşteptat al fondurilor, precum şi de aşteptările în politica fiscală, adică de taxele pe
creditele de investiţii şi de accelerarea deprecierii capitalului.
Teoria acceleratorului flexibil al investiţiilor ţine cont de faptul că stocul dorit
de capital este afectat de costul utilizării capitalului şi că adăugirile la stocul dorit de
capital se produc în timp.
Cu alte cuvinte, teoria acceleratorului flexibil ia în consideraţie efectul
modificărilor în venitul aşteptat şi în costul utilizării stocului de capital.
Dacă venitul Y este reprezentat de PIB, se poate trage concluzia că investiţiile
sunt proporţionale cu schimbările în PIB. Atunci când economia se află în faza de
avânt, investiţiile sunt pozitive, iar în faza de recesiune, investiţiile sunt negative. În
practică, investiţiile nete nu pot fi negative, iar valoarea negativă sugerează prezenţa
unor fluctuaţii însemnate în nivelul investiţiilor. Modelul acceleratorului furnizează o
explicaţie a fluctuaţiilor mai ample ale investiţiilor decât ale cheltuielilor de consum.
Mai există, însă, alte două explicaţii ale fluctuaţiilor investiţiilor. În primul rând,
estimările nu au o bază sigură. Decizia de investiţie este afectată de posibilitatea de
estimare pe o perioadă lungă de timp a veniturilor ce urmează a fi obţinute. Dacă
estimările nu sunt fundamentate corespunzător, ele s-ar putea modifica uşor şi, în
consecinţă, şi investiţiile determinate de aceste estimări.

O altă explicaţie a fluctuaţiilor investiţiilor este reprezentată de flexibilitatea
alegerii momentului demarării investiţiei. Decizia de a investi poate fi amânată, dacă
proiectul necesită un timp îndelungat pentru a intra în funcţiune. Alegerea
momentului depinde de gradul de folosire eficientă a capitalului existent, de faza
ciclului economic, de perspectivele conjuncturii economice.
Oricare din aceşti doi factori, separaţi sau împreună, pot explica fluctuaţiile
ample în cheltuielile pentru investiţiile economice. Ele ar putea să explice succesul
teoriei acceleratorului investiţiilor, pentru că dacă firmele aşteaptă o conjunctură
pentru economie, investiţiile lor sunt strâns legate de modificările PIB.
Volumul investiţiilor este variabil în timp şi are efect de antrenare.
Comportamentul oscilant al volumului investiţiilor, pe o perioadă lungă, este
determinat de faptul că cererea de investiţii este legată de noile descoperiri tehnico-
ştiinţifice, de utilizarea unor resurse noi, de creşterea populaţiei, a producţiei şi a
venitului. La aceşti factori, se mai adaugă previziunile optimiste sau pesimiste,
privind evoluţia în perspectivă a economiei, încrederea în fiscalitate, măsurile
legislative.
Multitudinea de factori inerţi, sistemul economic sau din afara acestuia, fac ca
într-o economie liberă de piaţă, să nu poată garanta ca volumul investiţiilor prevăzut,
să fie suficient pentru a realiza utilizarea deplină. În raport cu cererea globală,
investiţia poate fi excesivă într-o anumită perioadă ceea ce se concretizează în
capacitate de producţie excedentară, pierderi, şomaj, alte privaţiuni.
În economiile de piaţă moderne, prin măsuri bugetare şi monetare adecvate, puse
în practică de puterea publică, este posibilă atenuarea fluctuaţiilor şi îndeplinirea unui
important rol stabilizator al economiei. Aceste măsuri nu pot să elimine în totalitate,
fluctuaţiile conjuncturale şi nici nu se urmăreşte aceasta.
Obiectivul lor este de a nu atenua amplitudinea oscilaţiilor, care afectează
preţurile.
Investiţiile sunt cheltuieli destinate stocului de capital. Stocul de capital se
depreciază. Deprecierea înseamnă o reducere a stocului de capital, prin deteriorarea
în timp, prin uzură. Adăugirile totale la stocul de capital, cele pentru refacerea
capitalului uzat şi cele pentru creşterea stocului, sunt investiţiile brute. Cheltuielile
destinate creşterii nete a stocului de capital, reprezintă investiţiile nete.
Dacă investiţia netă se realizează pe seama utilizării unei părţi din venit,
investiţia brută implică o sursă suplimentară - amortizarea capitalului fix.
Stocul de capital poate fi stoc de capital fix şi stoc de capital uman. Stocul de
capital fizic, este alcătuit din maşini, utilaje, instalaţii, clădiri productive, alte
mijloace necesare producerii bunurilor şi serviciilor, toate constituind stocul de

capital productiv, din stocul de imobile şi din stocurile materiale. Investiţiile pot fi
identificate ca investiţii în capital productiv, investiţii imobile şi investiţii în stocuri.
Investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-sociale a ţării.
Prin ele se asigură sporirea capitalului fix, creşterea randamentului tehnic şi
economic al celor existente, dar şi crearea de noi locuri de muncă. Investiţiile
reprezintă elementul decisiv al creşterii economice, al promovării factorilor intensivi,
calitativi şi de eficienţă.
Investiţiile au un pronunţat caracter novator, deoarece prin ele, se creează
condiţiile materiale necesare promovării progresului tehnic şi a rezultatelor activităţii
de cercetare ştiinţifică, în toate domeniile de activitate, iar prin aceasta se asigură
perfecţionarea mijloacelor de producţie, tehnologiilor, formelor de organizare a
producţiei şi înnoirea produselor. Promovarea progresului tehnic prin investiţii,
trebuie privită din trei puncte de vedere: tehnic, economic, social.
Din punct de vedere tehnic, investiţiile alocate conduc la perfecţionarea bazei
tehnice a unităţilor, sub aspect economic investiţiile contribuie la creşterea volumului
de produse pentru satisfacerea necesarului intern şi pentru export, iar sub aspect
social, prin investiţii se asigură creşterea nivelului de trai, uşurarea muncii depuse,
creşterea eficienţei sociale. Toate acestea sunt posibile ca urmare a faptului că, prin
investiţii se asigură mecanizarea, automatizarea, robotizarea proceselor de producţie,
modernizarea utilajelor existente, crearea de noi mijloace de muncă mai
perfecţionate, elaborarea unor tehnologii moderne, crearea şi folosirea de noi
materiale mai ieftine şi uşoare.
În dezvoltarea economiei naţionale, investiţiile au un rol hotărâtor în asigurarea
modernizării întregii activităţi economice, ca o condiţie indispensabilă de adaptare a
sistemelor tehnice şi economice, la o economie de piaţă.
Prin investiţii se poate asigura dotarea locurilor de muncă cu utilaje performante,
perfecţionarea proceselor tehnologice, se asigură creşterea gradului de utilizare a
resurselor materiale şi de muncă ale societăţii, având un rol important în dezvoltarea
economico-socială a ţării.
Cererea de investiţii depinde de eficienţa marginală a capitalului şi de nivelul
ratei dobânzii. Dimensiunile investiţiilor curente cresc, până în acel punct în care,
eficienţa marginală a capitalului nu mai depăşeşte rata curentă a dobânzii la nici o
categorie de bunuri capital, adică eficienţa marginală a capitalului Wmk este
aproximativ egală cu rata de piaţă a dobânzii d.
Wmk ~ d
Wmk : eficienţa marginală a capitalului;

d : rata de piaţă a dobânzii
După expresia lui Fisher, mărimea investiţiilor în orice domeniu, este dată de
raportul dintre rata venitului şi rata dobânzii.
t
r pm > d, când apare imboldul spre investiţii
Desfăşurarea normală a activităţii economice, impune ca firmele să aibă în

permanenţă, un stoc de materii prime, semifabricate şi un stoc de produse finite.
Investiţia brută reprezintă fluxul de producţie, care merge la constituirea

capitalului. Adjectivul brut sugerează că acesta implică o subdiviziune. Putem
constata că fluxul de producţie ce merge la capital, serveşte la realizarea a două
obiective. O parte a acestui flux, este folosită pentru a înlocui capitalul care a fost
epuizat, în procesul de producţie, aşa cum indivizii participanţi la producţie, trebuie
să-şi refacă forţele printr-un flux de bunuri de consum, tot aşa elementele materiale
ce contribuie la producţie, trebuie să fie întreţinute şi reânoite, dacă vrem ca
aporturilor de producţie, să nu scadă. Această parte a investiţiei brute, al cărui obiect
este de a menţine intact stocul de capital, al societăţii, se numeşte investiţie de
înlocuire.
Fluxul total al producţiei, este insuficient pentru a menţine stocul de capital
existent, diminuarea capitalului dezinvestiţie.
Investiţia brută nu este folosită integral, în scopul înlocuirii. Dacă producţia
totală consacrată capitalului, este suficientă pentru a compensa uzura, dar şi pentru a
creşte stocul de capital, spunem că s-a făcut o investiţie netă sau o formare netă de
capital.
Exemplu:
Cum poate fi prezentată funcţia investiţiei în stocuri?
Rezolvare:
Investiţia în stocuri poate fi prezentată ca o funcţie stabilă a vânzărilor aşteptate,
când alte variabile, în afară de aceasta, nu se modifică. În această situaţie, teoria
acceleratorului rapid poate fi utilizată pentru a modela modificarea în timp a
investiţiei în stocuri, adică:
∆Im = n∙∆R
∆Im – modificarea în investiţiile în stocuri
n – ritmul vânzărilor de inventar
∆R – modificarea în vânzările adoptate.
Acest model are limite deoarece variabila n este considerată constantă.
N este probabil să scadă când există o incertitudine în creşterea vânzărilor
viitoare, când există o creştere în costurile de păstrare a inventarului, şi când există o
creştere în siguranţă şi ritmul aprovizionării cu materii prime.
1. Definiţi stocul de capital
2. Ce reprezintă productivitatea marginală a capitalului?
3. Cum poate fi reprezentată cererea de capital?
4. Care sunt elementele acestei utilizări capitalului?
5. Arătaţi de ce ţine cont teoria acceleratorului flexibil al
investiţiilor.
6. Care sunt explicaţiile fluctuaţiilor investiţiilor?
7. Arătaţi rolul investiţiilor în economia naţională.
8. Precizaţi efectul volumului investiţiilor.
9. De cine depinde cererea de investiţii.
10. Ce reprezintă investiţia brută?
Test de autoevaluare: Timp de lucru 15 min. Punctaj: 100 p
1. O scădere a costului utilizării capitalului va determina în procesele de

producţie:
a. o utilizare mai intensă a capitalului şi o scădere a raportului capital –
output;
b. o utilizare mai intensă a capitalului şi o creştere în raportul capitalului
– output
c. o utilizare mai puţin intensivă a capitalului şi scăderea raportului
capital – output;
d. o utilizare mai puţin intensivă a capitalului şi o creştere a raportului
capital – output?
2. O rămânere în urmă a distribuirii investiţiei nete poate determina:
a. o scădere a raportului capital output
b. o creştere în raportul capital – output
c. limitarea, pe termen scurt a capacităţii productive a bunurilor de
capital industriale
d. o scădere în nivelul aşteptat al output-ului
3. Costul utilizării capitalului este:
a. rata reală a dobânzii
b. rata nominală a dobânzii
c. rata reală a dobânzii plus rata deprecierii
d. rata nominală a dobânzii plus rata deprecierii
4. Care din următoarele politici economice nu se va putea micşora costul
utilizării capitalului?
a. o creştere economică de 5% în oferta nominală de bani, care
determină o creştere de 5% în rata aşteptată a inflaţiei.
b. Introducerea unei taxe pe creditul de investiţii
c. O creştere a ritmului la care firmele îşi permit să-şi deprecieze

maşinile pentru taxa propusă.
d. O reducere în rata taxelor pe veniturile corporaţiilor
5. Presupunem că rata deprecierii unei maşini este de 10% iar costul capitalului
financiar este de 13%.
a. determinaţi costul utilizării capitalului
b. costul utilizării capitalului este acelaşi pentru fiecare firmă
6. Explicaţi cum o măsură de politică fiscală, cum ar fi o taxă pe creditul de
investiţii sau accelerarea ritmului deprecierii în scopul reducerii taxelor,
influenţează costul utilizării capitalului.
U 8.6. Rezumat
Deoarece capitalul şi munca nu sunt perfect substituibile în realizarea unui

nivel constant al venitului, adăugarea continuă de capital face să scadă raportul cost -
beneficiu marginal. Pe măsură ce firma combină mai mult capital cu relativ mai
puţină muncă, pentru a obţine o cantitate dată de producţie, productivitatea marginală
a capitalului scade.
În determinarea stocului (dorit) de capital trebuie specificată care este perioada

de timp relevantă. Stocul dorit este stocul pe care firma îl consideră a fi optim pentru
a obţine, în viitor, un anumit venit. Cererea de capital pe termen lung, a firmei, care
depinde de nivelul normal (permanent) al producţiei, este relativ independentă de
nivelul curent al venitului şi depinde de aşteptările cu privire la nivelele viitoare ale
venitului. Producţia curentă afectează cererea de capital în măsura în care ea
afectează aşteptările asupra veniturilor viitoare.
Stocul optim de capital este corelat şi cu tehnologia aplicată. Progresul tehnic
generează avantaje sporite la acelaşi stoc de capital folosit: măreşte productivitatea
marginală a capitalului sau, dacă costul de utilizare al capitalului scade, firmele nu
vor face noi investiţii până ce venitul marginal al capitalului nu egalează noul cost
marginal.
1. Vasilescu I, Botezatu M, Stoica M, Ţurlea C, Zugravu N,

Bucureşti 2008.
2. Vasilescu I, Cicea C, Dobrea C, Eficienţa investiţiilor aplicată,
3. Angelescu C, (coordonator) , Economie-aplicaţii, ed.
4. Cărbunaru Băcescu A, Băcescu M, Macroeconomie aplicată,

UNITATEA 9. TEORIA Q A INVESTIŢIILOR
U 9.2. Costurile de instalare a investiţiei
U 9.3. Funcţia de investiţii şi q Tobin
U 9.4. Test de autoevaluare
U 9.5. Rezu.m.at
Răspunsurile şi comentariile la testul de autoevaluare

privind
• analiza particularităţilor costurilor de instalare

• identificarea valorii de piaţă a firmei
• previzionarea funcţiei de investiţii
La terminarea studiului acestei unităţi veţi fi capabil
• să stabiliţi durata de utilizare a unei investiţii

• să determinaţi legătura între rata investiţiilor, q Tobin, scopul de PIB şi rata
reală a dobânzii
U 9.2. Costurile de instalare a investiţiei
În practica activităţii economice, firmele nu pot atinge într-o perioadă foarte

scurtă stocul optim de capital, pentru că la costurile de utilizare (costul capitalului),
analizate anterior, se adaugă diverse costuri de instalare. De fapt, orice adăugire sau
introducere de echipamente noi tinde să perturbe metodele de producţie existente.
Mai mult, noile instalaţii pot necesita o formare corespunzătoare a lucrătorilor. În
sfârşit, timpul care trebuie consacrat pentru realizarea investiţiei, până la punerea în
funcţiune, este limitat şi, deci, costisitor.
Costurile de instalare prezintă două particularităţi importante.
În primul rând, ele sunt proporţionale cu investiţiile, în sensul că avansurile mari
la stocul de capital costă relativ mai mult decât cele mai mici.
În al doilea rând, costurile de instalare sunt temporare: o dată echipamentul
instalat, firma nu mai suportă decât rata dobânzii, adică costul de oportunitate al
resurselor împrumutate.
Luarea în considerare a costurilor de instalare, alături de costurile de utilizare
(costul capitalului), face să apară modificări în dimensiunea stocului optim de capital.
Întreprinzătorul care doreşte să-şi sporească stocul existent de capital cumpără costul
marginal al investiţiei cu productivitatea marginală a acesteia. În valoare actualizată,
costul marginal al investiţiei este suma costului de oportunitate şi a costului marginal
de instalare. Aceasta din urmă creşte cu rata investiţiilor, reprezentată de raportul (I /
K) între noile investiţii şi stocul existent de capital. Dacă Φ (I / K) este costul
marginal de instalare, nivelul investiţiei I**, care maximizează profitul, egalează
costul marginal şi valoarea actualizată a productivităţii marginale a capitalului:
1 + Φ (I** / K) = PMk / I + ir
În figura 2, curba CTi descrie costul total al investiţiei, inclusiv costurile de

instalare. În absenţa stocului iniţial de capital, curba CTi se abate tot mai mult de
curba R, care descrie costul de utilizare a capitalului (costul capitalului). Costurile de
instalare crescătoare explică de ce costul investiţiei se abate din ce în ce mai mult de
dreapta R, care reprezintă numai costul capitalului.
Mărimea profitului este reprezentată întotdeauna de distanţa verticală între curba

funcţiei de producţie şi curba costului total al investiţiei. Firma îşi maximizează
profitul în cazul în care stocul de capital K** corespunde punctului în care distanţa
dintre curba funcţiei de producţie şi curba costului total al investiţiei este cea mai
mare. Sub efectul costurilor de instalare, noul stoc optim de capital K** este inferior
lui K*, care ar fi ales în absenţa costurilor de instalare.
R
Q
CTi
Y=f(K)
Fig. 2. Investiţia cu costurile de instalare
Teoria q Tobin a investiţiilor
În ultimii ani, frecvent se formulează concluzia după care nivelul investiţiilor

trebuie explicat prin valoarea de piaţă a firmelor şi prin costurile de reproducţie ale
acestora.
În figura următoare, pe axa orizontală este măsurată investiţia, exprimată în
procente rata de capitalul existent (I / K). Acest raport este denumit rata investiţiilor.
Dacă toate variabilele din fig.3 se împart cu (l+ir), se ajunge la valoarea actualizată a
acestor indicatori.
Costul şi
randamentul Costul marginal al
marginal A investiţiei
B Costul marginal al
capitalului
** *
1 1
    Rata
K  K 
Randamentul
investiţiei
l marginal al noii
Fig. 3 q Tobin investiţii
În acest caz, în absenţa costurilor de instalare, Φ (I / K) = 0, costul marginal al

capitalului este egal cu 1, pentru că trebuie să se renunţe, în prezent, la o unitate de
venit pentru consum, pentru a efectua o investiţie de o unitate necesară formării
capitalului care produce în viitor. Costul fiecărei unităţi adiţionale de investiţie este
egal cu costul capitalului, adică 1, şi se prezintă pe diagramă sub forma unei drepte
orizontale, paralelă cu abscisa. Introducerea costurilor de instalare face ca costul
marginal al investiţiei să fie superior costului marginal al capitalului. Acesta este
reprezentat de funcţia:
şi creşte o dată cu rata investiţiei. Curba reprezentând costul marginal al investiţiei se

ridică deasupra dreptei costului marginal al capitalului.
Firma acţionează în maniera optimă dacă investeşte până în punctul în care

costul marginal al investiţiei este egal cu randamentul marginal al noii investiţii. În
figura profitul este maxim în punctul A, unde valoarea actualizată a randamentului
marginal al investiţiilor este egală cu costul marginal al acesteia. Randamentul
marginal al investiţiei este, în mod necesar, superior costului capitalului, căci firma
trebuie să-şi acopere costurile de instalare. În consecinţă, rata optimă a investiţiei cu
costuri de instalare (I / K)** este inferioară ratei optime a investiţiilor fără costuri de
instalare (I / K)*.
Corespunzător punctului A din fig.3, este q Tobin, care desemnează raportul
dintre valoarea actualizată a randamentului noii investiţii (productivitatea marginală a
capitalului) şi costul marginal al capitalului.
Atât timp cât q Tobin este superior unităţii, firma are interes să investească: în
valoare actualizată, randamentul aşteptat este egal cu q pentru un cost egal cu
unitatea. Atunci când q = 1, stocul de capital a atins un nivel pentru care o investiţie
suplimentară nu mai este rentabilă întrucât PMk = (1 + ir), ceea ca înseamnă că stocul
de capital este la nivelul său optim K*.
Punctul B corespunde cazului în care nu există (sau se neglijează) costul de

instalare şi rata optimă a investiţiilor (I / K)* aduce, instantaneu, stocul de capital la
nivelul său optim. În consecinţă, q = 1 şi nu mai există interes de investiţii.
Dacă q < 1, există interes de a reveni la stocul existent de capital, al cărui
valoare este egală cu q. În acest caz, cel mai bun lucru de făcut în practică este de a
suspenda investiţia brută şi de a scoate, progresiv, din uz componente ale stocului de
capital (investiţie netă negativă şi egală cu amortismentul).
Modificarea productivităţii marginale şi costul utilizării capitalului, nu sunt
singuri factori determinanţi ai investiţiilor. Existenţa unor costuri de instalare,
creşterea preţului capitalului, în raport cu preţul forţei de muncă şi creşterea dobânzii
afectează veniturile. Îmbinarea acestor elemente, formează conţinutul teoriei q a
investiţiilor, elaborată de James Tobin.
În practica activităţii economice, firmele nu pot atinge într-o perioadă foarte
scurta, stocul optim de capital, la costurile de utilizare se adaugă diverse costuri de
instalare.
Orice adăugire sau introducere de echipamente noi, tinde să perturbe metodele
de producţie existente. Noile instalaţii pot necesita o formare a lucrătorilor. Timpul
care trebuie consacrat pentru realizarea investiţiei, până la punerea în funcţiune este
limitat şi costisitor.
Toate aceste costuri de instalare, relevă faptul că este preferabil pentru firme, să
eşaloneze riguros în timp, punerea în funcţiune a echipamentului care asigură stocul
optim de capital.
Costurile de instalare, prezintă două particularităţi:

• În primul rând, ele sunt proporţionale cu investiţiile, avansurile mari la stocul
de capital costă relativ mai mult, decât cele mai mici.
• În al doilea rând, costurile de instalare sunt temporare: o dată cu echipamentul
instalat, firma nu mai suportă decât rata dobânzii, costul de oportunitate al
resurselor împrumutate.
Luarea în considerare a costurilor de instalare, alături de costul de utilizare
(costul echipamentului) face să apară modificări în dimensiunea stocului optim de
capital. Întreprinzătorul care doreşte să-şi sporească stocul existent de capital k,
compară costul marginal al investiţiei, cu productivitatea marginală a acestuia.
În valoarea actualizată, costul marginal al investiţiei, este suma costului de
oportunitate şi a costului marginal de instalare. Costul marginal de instalare creşte cu
rata investiţiilor, reprezentată de raportul ( 1/ k )între noile investiţii şi stocul existent
de capital. Dacă γ ( 1/k) este costul marginal de instalare, nivelul investiţiei I ∗ ∗ ,
care maximizează profitul, egalează costul marginal şi valoarea actualizată a

productivităţii marginale a capitalului.
Randamentul marginal al investiţiei este superior costului capitalului, pentru că
firma trebuie să-şi acopere costurile de instalare.
Rata optimă a investiţiei cu costurile de instalare (I/k) ∗∗ este inferioară ratei
optime a investiţiilor, fără costurile de instalare (I/k) ∗ .
Corespunzător punctului A din fig. 3, este ,, q Tobin ″ care desemnează
raportul dintre valoarea actualizată a randamentului noii investiţii ( productivitatea
marginală a capitalului ) şi costul marginal al capitalului:
Apare pe ordonată, deoarece costul marginal al capitalului este constant şi egal

cu unitatea, atât timp cât q Tobin, este superior unităţii, firma are interes să
investească în valoarea actualizată, randamentul aşteptat este egal cu q pentru un cost
egal cu unitatea.
Atunci când q=1, stocul de capital a atins un nivel pentru care o investiţie
suplimentară nu mai este rentabilă, pentru că PM k =( 1+i r ), înseamnă că stocul de
capital este la nivelul său optim K ∗ .
Punctul B corespunde cazului în care nu există (sau se neglijează) costul de
instalare şi rata optimă a investiţiilor (I/k) ∗ aduce instantaneu, stocul de capital la
nivelul său optim, q=1, nu mai există interes de investiţii.
Dacă q<1, există interes de a reveni la stocul existent de capital, al cărui valoare
este egală cu q. În acest caz, este de a suspenda investiţia brută şi de a scoate
progresiv, din uz, componente ale stocului de capital (investiţie netă negativă şi egală
cu amortismentul).
q Tobin nu poate fi observat direct, pentru că exprimă natura anticipativă a
investiţiilor şi corespunde aproximativ cursurilor bursiere. Piaţa stabileşte valoarea
pentru stocul existente în cadrul firmei. Dacă această valoare este mai mare decât
investiţiile necesare dezvoltării unei firme asemănătoare, se poate obţine profit,
făcând investiţiile necesare.
Dacă costă mai puţin să cumperi stocul existent al unei firme, decât să investeşti,
pentru a construi o nouă firmă, atunci cei care doresc să-şi asume drepturile asupra
capitalului fizic, vor cumpăra stocul firmelor existente şi nu vor face investiţii în
firme noi.
Teoria q a investiţiilor, explică nivelul investiţiilor, prin raportul între valoarea
de piaţă a firmelor, şi cheltuielile de reproducţie a acestor firme:
**
1 
 
K 
Teoria coeficientului q Tobin, este o teorie dinamică a investiţiilor, ce explică

investiţia netă, legând valoarea de piaţă a titlurilor financiare a firmelor, de costul de
înlocuire. Firmele fac adăugiri la stocul lor de capital, când valoarea de piaţă a
hârtiilor de valoare deţinute, depăşesc costul de înlocuire a valorii reale ( q>1),
deoarece sporul de venit datorat capitalului adăugat, depăşeşte aceste adăugiri.
Valoarea de piaţă a firmei (valoarea de piaţă a valorilor financiare ale firmei)
este valoarea capitalizată a câştigurilor generate de valori reale.
Unde:
VP: valoare de piaţă a firmei
E : câştigurile generate de valorile reale
k r : rata capitalizării câştigurilor, exprimată prin luarea în
considerare a ratei reale a unui nivel de risc
n : număr de acţiuni
Dacă E este constantă, atunci VP este în raport invers cu k f . O scădere, în rata
reală a dobânzii, reduce costul utilizării capitalului şi creşte valoarea de piaţă a
titlurilor financiare ale firmelor, ca urmare a diminuării valorii lui k r iar coeficientul
q Tobin se majorează. Firma poate achiziţiona capital suplimentar.
Valoarea de piaţă ia forma cursului bursier şi dacă q Tobin caracterizează
valoarea firmei, înseamnă că acţionarul nu ar trebui să accepte să vândă acţiunea la
un curs sub q, iar cumpărătorii să fie pregătiţi să plătească suma echivalentă cu q
Tobin, care la limită, reprezintă ceea ce i-ar costa crearea unei întreprinderi
echivalente. În fond, q Tobin este raportul dintre capitalizarea bursieră a firmei şi
fondurile proprii ale acesteia, evaluate la costul de înlocuire. Bursa stabileşte cursul
acţiunilor, estimând valoarea stocului de capital deja instalat.
Dacă se raportează cursul acţiunilor, la costul echipamentelor noi, se obţine o
valoare aproximativă lui q Tobin. Cursurile acţiunilor şi costurile echipamentelor
sunt observabile în mod empiric. La fel ca şi q Tobin, cursurile acţiunilor sunt
anticipative şi esenţialul operaţiunilor la bursă, constă în a încerca să se prevadă
rentabilitatea viitoare a firmelor. Viitorul se valorizează, stabilind un preţ pentru
fluxul veniturilor viitoare, generat de deţinerea de acţiuni.
Potrivit teoriei lui Tobin, q este un determinant esenţial în luarea deciziei
investire şi fluctuează în jurul unităţii. În cazul în care este subunitar, (q<1) bursa
subevaluează întreprinderile şi cumpărătorii sunt interesaţi să achiziţioneze acţiuni,
când cursul este mai mic sau egal cu q.
În acest caz, vânzătorul solicită pentru acţiune, un preţ cel puţin egal cu q, acesta
este costul marginal al investiţiei. Orice preţ inferior lui q, împiedică acoperirea
costului investiţiei şi îl determină să-şi menţină proprietatea asupra firmei.
Pe măsură ce q devine supraunitar, q>1, costul preluării controlului firmelor
respective va creşte, cel al emisiunii de acţiuni noi se va diminua, fiind mai
avantajoasă sporirea capitalului propriu, decât recurgerea la îndatorire.
În cazul q>1, firma este supraevaluată, deţinătorii de titluri se aşteaptă la o
diminuare a cursurilor şi vor vinde acţiunile, iar investitorii vor investii mai ales în
active fixe, productive, decât în firmele existente, supraevaluate şi mai scumpe.
Aceste ajustări vor permite reechilibrarea pieţei acţiunilor, prin diminuarea
cererii excedentare şi sporirea concomitentă a ofertei , q tinzând spre unitate. Q
Tobin este preţul este preţul de echilibru al pieţei(cursul) la care vânzătorul şi
cumpărătorul, sunt gata să schimbe o acţiune.
Durata de utilizare a unei investiţii, variază în funcţie de natura elementelor
fizice ale capitalului realizat şi de starea pieţei. În raport cu acestea, se stabileşte
orizontul de timp pentru care se evaluează rentabilitatea investiţiilor preconizate.
Primul factor determinant al investiţiei, este valoarea randamentului viitor
aşteptat. Intervine apoi rata dobânzii, la care fluxurile viitoare de venit, sunt
actualizate şi costurile iniţiale de instalare. Toate aceste elemente sunt luate în calcul
de q Tobin.
Elementele care intervin în decizia de realizare a unei investiţii, sunt sintetizate
în funcţie de investiţii care leagă rata investiţiei de q:
I / k= I ( q )
Astfel exprimată, funcţia de investiţii este extrem de simplificată, deşi nu se
poate contesta relaţia dintre elementele implicate. Ea trebuie să fie completată cu alte
elemente. Nu toate investiţiile sunt finanţate prin emisiunea de acţiuni. Întreprinderile
de dimensiuni mici, care nu emit acţiuni, sunt multe. Este mai avantajos să se
realizeze autofinanţarea investiţiilor, folosind o parte din profitul care nu este
distribuit sau să se apeleze la creditul bancar.
Dacă se au în vedere aceste posibilităţi de finanţare a investiţiilor, atunci costul
capitalului este bine măsurat prin rata reală a dobânzii este semnificativ împrumutul
sau costul de oportunitate al reinvestirii profiturilor nedistribuite.
Nu trebuie omis principiul accelerării, care reflectă impactul creşterii PIB asupra
investiţiei.
Funcţia de investiţii, pentru toate aceste motive, care integrează elementele de
mai sus, ia forma:
I / k=I ( q )
Rata investiţiilor creşte o dată cu q Tobin şi cu sporul de PIB şi descreşte atunci
când rata reală a dobânzii se majorează.
U.9.3 Funcţia de investiţii şi q Tobin

Durata de utilizare a unei investiţii variază în funcţie de natura elementelor

Rezultă că primul factor determinant al investiţiei este valoarea randamentului viitor
aşteptat. Intervine apoi rata dobânzii la care fluxurile viitoare de venit sunt
actualizate, precum şi costurile iniţiale de instalare. Toate aceste elemente sunt luate
în calcul de către q Tobin.
Elementele care în decizia de realizare a unei investiţii sunt sintetizate în funcţia

de investiţii, care leagă rata investiţiei de q:
I / K = I( q)
Funcţia de investiţii exprimată astfel este extrem de simplificată. Ea trebuie să

fie completată cu alte elemente. De reţinut este că nu toate investiţiile sunt finanţate
prin emisiunea de acţiuni. De multe ori este mai avantajos să se realizeze
autofinanţarea investiţiilor, utilizând o parte din profitul care nu este distribuit, sau să
se apeleze la creditul bancar. Având în vedere aceste posibilităţi de finanţare a
investiţiilor, costul capitalului este bine măsurat prin rata reală a dobânzii, care
semnifică costul împrumutului sau costul de oportunitate al reinvestirii profiturilor
nedistribuite. Nu trebuie omis principiul accelerării, care reflectă impactul creşterii
PIB, asupra investiţiei. Pentru toate aceste motive, funcţia de investiţii, care
integrează elementele de mai sus, ia forma:
I / K = I( q)
Rata investiţiilor creşte o dată cu q Tobin şi cu sporul de PIB, şi descreşte atunci
când rata reală a dobânzii se majorează.
Presupunem că o firmă deţine 1000 de acţiuni şi că valoarea de piaţă este de

40000u.m. pe acţiune. Determinaţi coeficientul q al lui Tobin în condiţiile:
a. când costul de înlocuire a valorilor reale ale firmei este de 40000 u.m.
b. când valoarea de piaţă a unei acţiuni creşte la 50000 u.m. ca urmare a
majorării ratei reale a dobânzii
c. ce adăugiri la stocul de capital poate face această firmă?
Rezolvare
a. Valoarea de piaţă a celor 1000 acţiuni este:
1000(40)=40000 u.m.
b.Dacă rata reală a dobânzii creşte lucru ce determină creşterea valorii de

piaţă de la 40 u.m. pe acţiune la 50 u.m. pe acţiune, atunci valoarea de piaţă
a tuturor acţiunilor este:
1000(50) =50000u.m.,
Iar coeficientul Tobin va creşte la 1,25.
c. firma va putea achiziţiona un capital adiţional în valoare de (50–40)1000

= 10000u.m., finanţând achiziţionarea la valoarea de piaţă de 50 u.m. a unui
număr de acţiuni.
Se observă că o creştere de 25% în valoare reală (de la 40000 la 50000
u.m.) este finanţată numai o creştere de 20% (de la 50000 la 60000 u.m.) în
drepturi (acţiuni).
1. Care sunt particularităţile costurilor de instalare?
2. Precizaţi legătura între costul de instalare,costul marginal al investiţiei şi costul

marginal al capitalului?
3. Ce desemnează q Tobin?
4. Ce explică teoria q a investiţiilor ?
5. Ce este valoarea de piaţă a firmei?
6. Arătaţi în funcţie de ce variază durata de utilizare a unei investiţii?
7. Ce reflectă principiul accelerării?
8. Arătaţi legătura între rata investiţiilor şi q Tobin, sporul de PIB ,rata reală a
dobânzii
9. Precizaţi elementele ce determină orizontul de timp pentru care se evaluează

rentabilitatea investiţiilor preconizate
10.Prin ce este măsurat costul capitalului

U.9.4 Test de autoevaluare
Test de autoevaluare nr.9 Timp de lucru:15 min Punctaj : 100pct
1)Eficienţa economică constituie principalul factor calitativ al creşterii economice

deoarece:
a) asigură creşterea productivităţii muncii;
b) asigură sporirea absolută a efectelor cu acelaşi volum de eforturi;
c) duce la reducerea cheltuielilor de producţie;
d) favorizează creşterea rentabilităţii întreprinderii.
...10pct
2)Termenul de recuperare a investiţiilor se calculează în funcţie de:
a) investiţia totală şi profitul final;
b) investiţia anuală şi profitul anual;
c) investiţia totală şi profitul total;
d) investiţia totală,venitul anual şi costul anual de producţie;
e) investiţia totală şi amortizarea anuală .
...10pct
3) Ce sunt investiţiile brute?
a) investiţiile ce provin din PNN
b) investiţiile finanţate din amortizări
c) investiţiile alocate pentru reparaţii capitale
d) investiţiile alocate pentru înlocuirea activelor fixe uzate
e) investiţiile nete plus amortizarea
...15pct
4) Pragul de rentabilitate exprimă:

a) producţia maximă ce poate fi realizată pe un utilaj sau pe o capacitate

de producţie
b) rentabilitatea minimă a viitorului obiectiv
c) cheltuielile la un leu producţie
d) nivelul minim de folosire a capacitaţilor de producţie
e) venitul la un leu capital fix
...10pct
5) Orice strategie investiţională trebuie să răspundă la întrebările
a) ce urmează să se facă şi cu ce se va face
b) care sunt modalităţile de realizare şi ce este prioritar
c) ce este realizabil şi ce este prioritar
d) ce este prioritar şi cum se va face evaluarea proiectului
e) ce este realizabil şi care sunt modalităţile de realizare
...15pct
6) Teoria coeficientului q a investiţiilor elaborate de Tobin indică faptul că firmele

fac adăugiri la stocul de capital atunci când:
a) valoarea de înlocuire a valorilor lor reale depăşeşte valoarea de piaţă

a valorilor lor financiare;
b) valoarea de piaţă a valorilor lor financiare depăşeşte valoarea de

înlocuire a valorilor lor reale ;
c) valoarea de piaţă a valorilor lor reale depăşeşte valoarea de

înregistrare a valorilor lor financiare;
d) valoarea de piaţă a valorilor lor financiare depăşeşte valoarea de

înregistrare a valorilor lor reale;
...15pct
7) Care este esenţa teoriei dinamice a investiţiilor în afaceri a lui Tobin?
...15pct
8) Presupunem că o firmă este finanţată având un câştig de 2,50 u.m. pe acţiune iar
rata capitalizării k este 20%. Firma deţine 10000 acţiuni iar costul de înlocuire al
valorilor sale reale este de 125000 u.m.
a) Determinaţi valoarea de piaţă a firmei şi coeficientul q a lui Tobin
b) Determinaţi valoarea de piaţă a firmelor şi coeficientul q , când rata

capitalizării k scade la 18% datorită scăderii ratei dobânzii
c) Ce se întâmplă cu relaţia dintre costul utilizării capitalului şi raportul

cost - beneficiu marginal din capital?
d) De ce o micşorare a ratei reale a dobânzii determină creşterea

stocului dorit de capital?
...10pct
U 9.5 Rezumat
Durata de utilizare a unei investiţii variază în funcţie de natura elementelor

Rezultă că primul factor determinant al investiţiei este valoarea randamentului viitor
aşteptat. Intervine apoi rata dobânzii la care fluxurile viitoare de venit sunt
actualizate, precum şi costurile iniţiale de instalare.
Funcţia de investiţii trebuie să fie completată cu alte elemente.

De reţinut este că nu toate investiţiile sunt finanţate prin emisiunea
de acţiuni. De multe ori este mai avantajos să se realizeze
autofinanţarea investiţiilor, utilizând o parte din profitul care nu
este distribuit, sau să se apeleze la creditul bancar.


Bucureşti, 2008
Bucureşti, 2008.
1)b;
2)d;
3)e;
4)d;
5)a;
6)b.
7) Tobin introduce o teorie dinamică a investiţiilor în afaceri care leagă investiţia

netă de coeficientul q ce reprezintă raportul
Tobin consideră că firmele adaugă la stocurile lor de capital atunci când q>1
că ele îşi sporesc rentabilitatea când valoarea de piaţă a valorilor financiare
depăşeşte costul de înlocuire a valorilor reale adică costul utilizării capitalului este
mai mic decât raportul cost-beneficiu pentru capitalul adăugat.
8) a)Valoarea de piaţă a firmei este egală cu câştigul pe acţiune împărţită la rata

capitalizării multiplicat cu numărul de acţiuni ,astfel:
Coeficientul q a lui Tobin este:
b) Valoarea de piaţă a firmei când k=18% este:
Deci MV creşte în acest caz de la 125000 u.m. la 13888,89 u.m.
Coeficientul lui Tobin este:
c) Costul utilizării capitalului este sub raportul cost-beneficiu marginal din capital,
presupunând că costul utilizării capitalului a fost iniţial egal cu raportul cost-
beneficiu marginal din capital.
d) Costul real al achiziţionării valorilor reale ale firmelor depăşeşte venitul din
valorile reale; este deci o creştere în stocul dorit de capital.
Tema de control nr.2
1. Care este semnificaţia teoriei neoclasice a investiţiilor pentru afaceri?
2. Ce reprezintă productivitatea marginală a capitalului ?

3. Prin ce poate fi apreciat costul utilizării capitalului ?
4. Care sunt elementele costului utilizării capitalului ?
5. Explicaţi decizia investiţională în cazul investiţiilor autofinanţate?
6. Explicaţi decizia investiţională în cazul investiţiilor finanţate prin împrumut?
7. Ce exprimă funcţia de investiţii ?
8. Ce reprezintă investiţia brută ?
9. Ce explică teoria q Tobin ?
10.Care este formula de calcul a valorii de piaţă a firmei ?
Comentaţi următorul text:
Dacă se raportează cursul acţiunilor la costul echipamentelor noi, se obţine o valoare

aproximativă a lui q Tobin. Cursurile acţiunilor şi costurile echipamentelor sunt
observabile empiric. La fel ca şi q Tobin,cursurile acţiunilor sunt anticipative şi
esenţialul operaţiunilor la bursă constă în a încerca să se prevadă rentablitatea
viitoare a firmelor. Viitorul se valorizează stabilind un preţ pentru fluxul veniturilor
viitoare generat de deţinerea de acţiuni.

Bucureşti, 2008
Bucureşti, 2008.
MODULUL 4
UNITATEA 10. EFECTELE INVESTIŢIEI STRĂINE ASUPRA ŢĂRII

GAZDĂ
Cuprins:
U 10.2. Efectele asupra activităţii economice
U 10.3. Efectele asupra balanţei de plăţi
U 10.4. Test de autoevaluare
U 10.5. Rezumat
Parcurgerea acestei unităţi de învăţare vă va uşura formarea de competenţe privind:
- analiza ofertelor ţării de primire şi a celor care se exercită asupra ţării de

origine ;
- previzionare efectelor asupra activităţii economice;
- măsurarea aportului direct de economisire străină.
La terminarea studiului acestei unităţi veţi fi capabili:
- să descrieţi efectele asupra activităţii economice;
- să identificaţi efectele asupra activităţii economice;
- să determinaţi efectele pozitive;
- să calculaţi efectele negative;

- să obţineţi un scor d cel puţin 80% într-un interval de timp de maxim 15

U 10.2. Efectele asupra activităţii economice
Exemplu
Randamentul economic al investiţiei este un indicator care se calculează:
a) ca invers al coeficientului de eficienţă economică;
b) prin diferenţa dintre venituri şi cheltuieli;
c) ca raport între profit şi costul de producţie;
d) ca raport între investiţie şi profitul anual;
e) ca raport între profitul obţinut după recuperarea investiţiei şi

volumul capitalului investit.
Răspuns: e
Aplicaţie propusă
Scurtarea duratei de realizare a unui obiectiv de investiţii duce la obţinerea

unui profit suplimentar deoarece:
a) se prelungeşte durata de funcţionarea a obiectivului;
b) se modifică importanţa sumelor ca urmare a influenţei factorului timp;
c) nu duce la obţinerea unui profit suplimentar;
d) cresc veniturile anuale.
U 10.3. Efectele asupra balanţei de plaţi
Să se analizeze situaţia imobilizărilor corporale la unitatea textilă „X”

cunoscând următoarele date prezentate în tabelul de mai jos:
Nr. Crt. Datele statistice şi contabile Valori

0 1 2
1 Valoarea terenului(mil.lei) 100
2 Valoarea iniţială a mijloacelor fixe 2500
3 Valoarea iniţială a mijloacelor şi utilajelor 1400
4 Suma amortizărilor totale cumulate pentru mijloacele fixe 1600
5 Suma cheltuielilor cu reparaţiile capitale 400
6 Gradul mediu de uzură fizică pentru maşini-utilaje(%) 40
7 Gradul mediu de uzură fizică pentru celelalte mijloace
fixe(%) 60
8 Durata normală de exploatare pe total 10
9 Durata consumată în funcţie pe total 5
10 Valoarea aceloraşi tipuri de maşini şi utilaje modernizate 1100
11 Creşterea randamentului unor utilaje modernizate faţă de
cele existente(%) 20
Rezolvare:
Pe baza datelor din tabel se realizează o analiză diagnostic:
a) Valoarea totală a imobilizărilor corporale la unitatea textilă „X” este dată de

însumarea valorii terenului şi a mijloacelor fixe grupate pe cele 8 categorii:
V=100+2500=2600 mil.lei
Structura mijloacelor fixe este următoarea:
- maşini şi utilaje în valoare de 1400 mil. lei cu o pondere în total mijloace fixe de
56% (1400/2500)
- restul mijloacelor fixe, 1100 mil. lei, o pondere de 44% (1100/2500)
b) Determinarea gradului de uzură fizică pentru totalitatea mijloacelor fixe se face

prin următoarele metode:
1) Metoda bazată pe datele evidenţei contabile raportează suma amortizărilor

( din care s-au dedus reparaţiile capitale) la valoarea iniţială a mijloacelor fixe.
Mijloacele fixe sunt uzate fizic 48%.
2) Metoda bazată pe expertiza tehnică are în vedere cele două mari grupe de
mijloace fixe şi gradul de uzură fizică:
- maşini şi utilaje, cu o pondere în total mijloace fixe de 56%(1400/2500) şi cu

un grad de uzură fizică de 40%
- restul mijloacelor fixe, 44% cu un grad mediu de uzură fizică de 60%
Gradul de uzură fizică este mai corect apreciat dacă se are în vedere fiecare
mijloc fix în parte, cu diversele sale componente.
3) Metoda bazată pe duratele de serviciu sau de funcţionare normale compară

durata efectivă de funcţionare cu durata normală :
Rezultă un grad de uzură fizică de 50%.
4) Metoda duratelor de serviciu rămase are în vedere diferenţa dintre durata

normală şi cea efectivă de exploatare:
Rezultă acelaşi grad de uzură fizică.
c) Determinarea gradului de uzură morală se face pentru cele două categorii de

uzură morală:
- uzura morală de gradul I care consideră că apar maşini,utilaje de acelaşi tip dar
ieftine;
- uzura morală de gradul II, care se determină prin compararea performanţelor

utilajelor noi cu cele vechi.
În cazul unităţii textilă „X”, mijloacele fixe sunt afectate de uzura morală astfel:
- uzura morală de gradul I este de 21,4% şi se stabileşte pe baza informaţiilor

cu privire la apariţia unor utilaje ieftine care costă doar 1100 mil. lei faţă de
1400 mil. lei şi deci
- uzura morală de gradul II este de 20% şi se stabileşte pe baza informaţiilor

cu privire la faptul că au apărut utilaje cu un randament de 120% faţă de
cele din dotarea unităţii
Unitatea are un grad de uzură care permite realizarea unor investiţii de reamenajare
dar această decizie trebuie luată şi pe baza unor calcule privind diagnosticul
economic şi financiar.
Aplicaţie propusă
Să se analizeze eficienţa utilizării mijloacelor fixe la un agent economic cu activitate

de producţie, în perioada curentă, pe baza datelor din tabelul următor:
Nr. Datele problemei U.M. Varianta

Crt I II
1 Producţia globală în anul curent mil.lei 22000 22000
Producţia globală în anul de bază mil.lei 20000 20000
2 Producţia netă în anul curent mil.lei 12000 12000
Producţia netă în anul de bază mil.lei 10000 10000
3 Profitul în anul curent mil.lei 3000 4000
Profitul în anul de bază mil.lei 2500 2500
4 Valoarea mijloacelor fixe anul curent mil.lei 17000 17200
Valoarea mijloacelor fixe anul de bază mil.lei 16700 16700
5 Valoarea mijloacelor fixe productive
anul curent mil.lei 13600 14600
6 Nr. de personal în anul curent pers. 540 550
Nr. de personal în anul de bază pers. 540 550
7 Amortizările anuale în perioada curentă

mil.lei 799 808.4
1. Arătaţi cum poate fi investiţia străină în producţie?
2. De ce investiţia în diverse ramuri industriale apare mai problematică?
3. Ce permite o parte a investiţiei directe finanţată prin împrumuturi de pe pieţele

externe?
4. Ce tinde să facă investiţia străină în ceea ce priveşte ocuparea şi remunerarea

factorilor de producţie?
5. Cum sunt efectele negative?
6. Cum se modifică fluxurile de mărfuri care tranzitează frontiera?
7. Cum se recuperează fondurile investite?
8. Care sunt efectele pozitive?
9. Ce puteţi spune despre balanţa de plăţi a ţării de origine?
10.De ce depind efectele investiţiei directe asupra balanţei de plăţi a ţării de

origine?
Test de autoevaluare nr. 10 Timp de lucru:15 min Punctaj:100 puncte
1) Balanţa investiţiilor,indicator calculat la nivelul economiei naţionale,exprimă

relaţia ce trebuie să existe între investiţiile neterminate la începutul şi sfârşitul
unei perioade (N1,N2),investiţiile realizate în acea perioadă(It) ,punerile în
funcţiune de mijloace fixe (P.F) şi cheltuielile care nu asigură creşterea valorii
capitalului fix(M).
Care este relaţia de calcul pentru balanţa investiţiilor?
a) N1 + It = P.F.+M+N2
b) N1–N2+ P.F.= It +M
c) It+N1–P.F. = N2+M
d) It–N1+N2 = P.F. +M
...15puncte
2) La nivelul economiei naţionale,pentru evaluarea eficienţei economice a

investiţiilor se folosesc o serie de indicatori de volum:It-investiţia totală;In-investiţia
netă; Ib-investiţia brută; A-fondul de amortizare; Cs-capitalul străin atras pentru
realizarea de investiţii. Ce relaţie există între aceşti indicatori de volum?
a) It−Cs=In+A=Ib
b) It = In+A+Cs=Ib+Cs
c) Ib=It+A=In+Cs
d) Ib+Cs =It +In +A
e) Ib+Cs= It+In−A
...15puncte
3)Instrumentul de bază folosit pentru măsurarea şi analiza eficienţei economice în

cadrul evaluării proiectelor de investiţii este dat de:
a) indicatorii de eficienţă economică;
b) devizul general,devizul pe categorii de lucrări şi devizul pe obiective;
c) modelele de optimizare a alocării resurselor investiţionale;
d) modelele de optimizare a capacităţii de producţie;
...10puncte
4)În cadrul proiectelor de investiţie se consideră ca fiind aflate:
a) veniturile pe întreaga perioadă de funcţionare a viitorului obiectiv

economic;
b) cheltuielile de producţie cu efortul investiţional;
c) capacitatea de producţie exprimată fizic cu cea exprimată în lei;

d) cheltuielile materiale cu efortul total pentru producţie;
e) capacitatea anuală de producţie exprimată în lei, cu veniturile anuale;
...10puncte
5)Pentru acelaşi proiect de investiţii venitul net actualizat diferă în următoarele

condiţii:
a) dacă se schimbă costurile de producţie ;
b) dacă se reduc veniturile anuale;
c) numai dacă proiectul este sensibil la modificarea simulată;
d) dacă se fac simulări de modificare a structurii costurilor de producţie;
e) dacă se modifică coeficientul de actualizare;
...10puncte
6)Pentru o evaluare cât mai exactă a eficienţei economice a unui proiect de investiţii
se iau în calcul nu numai efectele imediate directe ci şi cele propagate, obţinute în
urma reinvestirii profitului iniţial. În acest sens se va urmări:
a) maximizarea efectului direct;
b) maximizarea eficienţei economice la activitatea unde va fi folosit profitul

iniţial;
c) maximizarea vitezei de rotaţie a capitalului reinvestit;
d) maximizarea factorului de fructificare;
e) maximizarea capitalului capitalizat;
...15puncte
7)Prin creşterea eficienţei economice a relaţiilor comerciale ale unei întreprinderi

înţelegem:
a) reducerea volumului importului;
b) creşterea volumului exportului;
c) îmbunătăţirea indicatorilor de eficienţă economică;

d) creşterea volumului încasărilor valutare;
e) reducerea ponderii materialelor de import ce se regăsesc în producţia ce

face obiectul exportului.
...10puncte
8)La stabilirea capacităţii optime de producţie nu se are în vedere criteriul:
a) realizarea unui nivel cât mai înalt al productivităţii muncii;
b) minimizarea cheltuielilor de transport ale materiilor prime şi ale

produselor finite;
c) reducerea costului unitar de producţie;
d) reducerea numărului de salariaţi concomitent cu sporirea producţiei

fizice;
e) reducerea efortului investiţional.
...15puncte

Bucureşti, 2008
Bucureşti, 2008.
1)a; 2)b ; 3)d ; 4)e ; 5)e ; 6) e; 7)c ; 8)d.
UNITATEA 11. EFECTELE INVESTIŢIEI STRĂINE ASUPRA ŢĂRII DE

ORIGINE
Durata medie de studiu individual - 2 ore
Cuprins:
U 11.2 Efectele asupra activităţii economice
U 11.3 Efectele asupra balanţei de plăţi
U 11.4 Test de autoevaluare
U 11.5 Rezumat
Răspunsuri şi comentarii la testul de autocontrol

privind identificarea,măsurarea şi analiza efectelor asupra activităţii economice şi a
balanţei de plăţi.
La terminarea studiului acestei unităţi de învăţare despre efectele investiţiei

străine asupra ţării de origine veţi fi capabili:
- să stabiliţi rolul investiţiei străine în sectorul primar
- să identificaţi corect investiţia în diverse ramuri industriale
- să obţineţi un scor de cel puţin 80% într-un interval de timp de maximum

15 minute la testul de la sfârşitul acestei unităţi
U 11.2.Efectele asupra activităţii economice
Aplicaţie
Pentru fiecare proiect de investiţii studiu de fezabilitate ,se efectuează o analiză

economică şi una financiară. Rezultatele analizei financiare faţă de cea economică,
în general, sunt:
a) nu se pot compara;
b) mai bune;
c) egale;
d) mai puţin bune;
e) mai bune decât veniturile se exprimă în unităţi valorice.
Răspuns corect:d
U 11.3. Efectele asupra balanţei de plăţi
Presupunem că stocul de capital iniţial este de 1000 u.m.;output-ul este de 500 u.m.
iar raportul capital-output v=2
a) Determinaţi stocul dorit de capital când nu există nici o modificare în output-ul

aşteptat dar v creşte la 2,1 datorită unei creşteri în costul utilizării capitalului.
b) Determinaţi stocul dorit de capital când nu există nici o modificare în costul

utilizării capitalului iar output-ul aşteptat creşte la 10%
c) Determinaţi investiţia netă pentru perioade succesive pentru situaţia a şi b

când In = λ(k*-k-1) şi λ=0,50
Recalculaţi investiţia netă pentru situaţia când λ=0,60.
Rezolvare
a) Stocul dorit de capital este un multiplu al output-ului aşteptat ,adică
Cu output-ul rămânând la valoarea Y=500 şi raportul capital-output crescând la

v=2,1 stocul dorit de capital va fi
k va creşte de la 1000 la 1050 u.m.
b) O creştere de 10% în output-ul aşteptat iar v rămânând la valoarea 2, va face

ca stocul dorit de capital să fie:
k va creşte de la 1000 la 1100 u.m.
c) Când stocul dorit de capital creşte cu 50 u.m. în partea (a), investiţia netă în
patru perioade succesive va fi:
In=�(k*-k-1)
In1=0,5(1050-1000)= 25 u.m.
In2=12,50 u.m.
In3=6,25 u.m.
In4=3,125 u.m.
Când �=0,5 şi stocul dorit de capital, creşte cu 100 u.m. în situaţia (b),
investiţia netă în patru perioade succesive va fi:
In1=0,5(1100-1000)=50 u.m.
In2=25 u.m.
In3=12,5 u.m.
In4=6,25 u.m.
d) Când stocul dorit de capital creşte cu 50 u.m. în partea (a) dar �=0,6
investiţia netă în timpul a patru perioade succesive va fi:
In1= 0,6(1050-1000)=30 u.m.
In2=12 u.m.
In3=4,8 u.m.
Când stocul dorit de capital creşte cu 100 u.m. în partea (b) şi �=0,60 investiţia
netă va fi:
In1= 0,6(1100-1000)=60 u.m.
In2=24 u.m.
In3=9,60 u.m.
In4=3,84 u.m.
Aplicaţie propusă
La nivelul macroeconomic utilizând balanţa legăturilor dintre ramuri,investiţiile

conexe se determină în funcţie de :
a) investiţia specifică şi matricea consumurilor directe;
b) investiţiile totale şi investiţiile directe;
c) nu se pot calcula la nivel macroeconomic;
d) nu există investiţii conexe la nivel macroeconomic;
e) investiţiile totale şi nivelul cheltuielilor anuale.
1) Ce tinde investiţia străină în ceea ce priveşte ocuparea şi remunerarea

factorilor de producţie?
2) Cum apare investiţia în diverse ramuri industriale?
3) Cum poate fi benefică investiţia străină în sectorul primar?
4) Ce permite finanţarea prin împrumuturi de pe pieţele externe a unei părţi a

investiţiei directe?
5) Cum pare îngrijorarea privind efectele potenţiale ale investiţiei străine directe
asupra balanţei de plăţi a ţărilor de origine?
6) Care este argumentul luat în considerare de ţara de origine?
7) Când sunt recuperate fondurile investite?
8) Cum se modifică fluxurile de mărfuri care tranzitează frontiera?
9) De cine depind efectele investiţiei directe asupra balanţei de plăţi a ţării de

origine?
10)Ce înseamnă dacă ţara nu poate suporta o investiţie în străinătate?

Test de autoevaluare nr. 11 Timp de lucru:15 minute Punctaj:100 puncte
1) Efectul economic al imobilizărilor exprimă:
a) pierderea de profit ca urmare a imobilizărilor resurselor investiţionale
şi nefolosirii lor cu eficienţa e ;
b) câştigul obţinut ca urmare a imobilizării banilor într-un obiectiv

economic care va funcţiona cu eficienţa e ;
c) efectul total generat de un obiectiv de investiţii care funcţionează cu

eficienţa e ;
d) efortul total necesar pentru realizarea unui obiectiv de investiţii.
...10puncte
2) Termenul de recuperare în cazul modernizării exprimă:
a) perioada de timp în care investiţia se recuperează din profitul total;
b) perioada de timp în care investiţia se recuperează în profitul anual;
c) perioada de timp în care investiţia se recuperează din sporuri de

profit total;
d) perioada de utilizare eficientă a unui utilaj modernizat;
e) perioada de timp în care investiţia se recuperează din sporul de profit

anual.
...15puncte
3) În calculul indicatorilor dinamici conform metodologiei băncii,actualizarea

se face la momentul:
a) luării deciziei de investiţii ;
b) începerii lucrărilor de investiţii;
c) punerii în funcţiune;
d) scoaterii din funcţiune;

e) la orice moment.
...15puncte
4) Importanţa unei sume de bani este dată de :
a) eficienţa economică şi de momentul în care îi obţin ;
b) eficienţa economică şi de efectele sociale generate;
c) calitatea şi cantitatea produselor sau serviciilor realizate;
d) eficienţa economică şi mărimea sumei.
...15puncte
5) Aportul valutar anual al investiţiei exprimă:
a) câte unităţi valutare se obţin în urma realizării unei investiţii de un

leu;
b) aportul valutar anual corespunzător întregului volum de investiţii;
c) ponderea importului, exprimat în valută, în volumul total al

investiţiilor;
d) producţia fizică ce se exportă la un milion lei investiţi;
e) importul specific pentru investiţii.
...15puncte
6) În cazul optimizării eşalonării operaţiilor necesare realizării unui obiectiv

economic, se calculează şi rezervele libere ale operaţiilor. La ce folosesc
acestea?
a) pentru stabilirea drumului critic ;
b) pentru optimizarea alocării resurselor;
c) pentru stabilirea operaţiilor care nu se află pe drumul critic;
d) pentru determinarea rezervei totale;
e) pentru aflarea rezervei intermediare.
...10puncte
7) Ce este caracteristic creditelor de cash – flow ?
a) sunt garantate pe baza studiului de fezabilitate;
b) nu implică riscuri pentru investiţie;
c) nu implică riscuri pentru bancă;
d) nu se pot realiza pierderi;
e) sunt garantate material.
...10puncte
8) Aportul valutar, ca indicator specific obiectivelor cu activitate de comerţ

exterior, exprimă:
a) indicatorul,nu se calculează decât la întreprinderile de comerţ

exterior;
b) eficienţa economică;
c) încasările valutare;
d) valoarea producţiei exportate;
e) producţia ce se exportă pentru a se obţine o unitate valutară.
...10puncte

Bucureşti, 2008
Bucureşti, 2008.
1) a ; 2) e; 3)b; 4)a; 5) a; 6) b; 7)a; 8) c.

UNITATEA 11. DECIZIA DE A INVESTI
Durata medie de studiu individual - 2 ore
Cuprins:
U 12.2. Factorii determinanţi ai investiţiilor. Decizia de a

investi
U12.3. Rata investiţiilor şi deficitul bugetar
U12.4. Test de autoevaluare
U12.5. Rezumat
U12.1. Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

privind:
- identificarea grupării factorilor ce influenţează investiţiile;
- previzionarea conjuncturii economiei mondiale ce poate favoriza sau frâna

înclinarea şi efectuarea de investiţii;
- calcularea valorii prezente a unui venit.
La terminarea studiului acestei unităţi veţi fi capabili:
- să determinaţi costul investiţiei;
- să stabiliţi că decizia de a investi aparţine producătorului;

- să deosebiţi investiţia de plasamentele de capital;
- să identificaţi opţiunile strategiei de dezvoltare pe termen mediu;

U12.2. Factorii determinanţi ai investiţiei. Decizia de a investi
Se consideră un anumit număr de utilaje echivalente în ce priveşte utilizarea

lor dar a căror frecvenţă de înlocuire şi al căror cost diferă.
Preţul de achiziţie şi costurile anuale de exploatare sunt date în tabelul de mai

jos:
Utilajul A+C1 C2 C3 C4 C5
U1 38.5 2.2 - - -
U2 46.2 1.65 3.85 - -
U3 57.2 1.43 4.07 5.5 -
U4 77 1.1 3.08 4.4 7.7
Să se determine varianta optimă de achiziţie având drept criteriu costul pe an.
Rezolvare:
A- preţul de achiziţie a utilajului
Ci- cheltuielile de întreţinere şi reparaţii
Se utilizează următoarea relaţie:

Din aceste calcule rezultă că cea mai avantajoasă este soluţia �U3 care
corespunde înlocuirii unui utilaj la fiecare 4 ani (se observă din datele problemei).
Aplicaţie propusă
Un agent economic îşi propune să achiziţioneze un utilaj în vederea creşterii

capacităţii de producţie existentă. Utilajul existent,similar din punct de vedere al
folosirii cu cel ce trebuie achiziţionat este înregistrat, prezintă următoarele date
preluate din evidenţa societăţii :
- preţul de achiziţie notat cu A0 este de 31600000 lei;
- randamentul iniţial Q0=195120 buc.;
- cheltuielile cu întreţinerea şi reparaţiile curente în primul ciclu de reparaţie

K0=2500000 lei;
- ritmul scăderii medii a randamentului ca urmare a uzurii fizice r0=10%;
- cheltuielile cu reparaţiile capitale în primul ciclu K0I=6870000 lei;
- ritmul mediu al scăderii randamentului ca urmare a uzurii morale de gradul

II, r2=12%;
- ritmul mediu al scăderii preţului de achiziţie ca urmare a uzurii morale de

gradul I, r1=5%;
- ritmul mediu al sporului cheltuielilor cu reparaţiile capitale, r3=15%;

- coeficientul de eficienţă economică, e=0,05%.
Cunoscând preţul de achiziţie al noului utilaj care este de 40000000 lei şi

coeficientul cheltuielilor specifice de 0,980 lei după cinci cicluri,să se determine dacă
achiziţionarea acestui utilaj este eficientă.
U 12.3. Rata investiţională şi deficitul bugetar
Exemplu
În cazul optimizării eşalonării operaţiilor necesare realizării unui obiectiv economic

se calculează şi rezervele libere ale operaţiilor. La ce utilizează acestea:
a) pentru stabilirea drumului critic;
b) pentru optimizarea alocării resurselor;
c) pentru stabilirea operaţiilor care nu se află pe drumul critic;
d) pentru determinarea rezervei totale;
e) rezerva liberă nu se utilizează;
Răspuns: b
Aplicaţie propusă
Rezerva intermediară afectează rezervele de timp ale activităţilor:
a) următoare;
b) precedente;
c) următoare şi precedente;
d) nu afectează nici o activitate;
e) ale tuturor activităţilor de pe drumul critic.
1) Care sunt factorii ce influenţează investiţiile ?

2) Cui aparţine decizia de a investi?
3) În ce constă deosebirea dintre investiţie şi plasamentele de capital?
4) Arătaţi rolul analizei comparative în decizia de a investi?
5) Precizaţi ce legătură există între costul investiţiei şi valoare?
6) De ce venitul realizat de o investiţie trebuie actualizat?
7) Ce trebuie luat în calcul în vederea determinării costului investiţiei?
8) Când se consideră că investiţia poate fi realizată?
9) Ce formează pe termen mediu strategia de dezvoltare?
10) Explicaţi decizia investiţională în cazul investiţiilor finanţate prin

împrumut?
Test de autoevaluare nr 12 Timp de lucru:15 min Punctaj:100puncte
1) În studiile de fezabilitate creditul, în momentul primirii, este considerat venit

la:
a) numai la întreprinderile cu capital privat;
b) analiza economică;
c) analiza financiară;
d) în nici una deoarece el este o cheltuială;
e) la banca finanţatoare.
...10puncte
2) Cuantificarea eficienţei economice se bazează pe:
a) calculul indicatorilor de structură;
b) calculul indicatorilor specifici;
c) calculul unui singur indicator sintetic;

d) calculul unui sistem de indicatori;
e) calculul indicatorilor cu caracter general.
...15puncte
3) La nivel macroeconomic, folosind BLR, investiţiile conexe se calculează în

funcţie de:
a) investiţia specifică şi matricea consumurilor directe;
b) investiţia specifică şi matricea consumurilor totale;
c) investiţiile totale şi investiţiile directe;
d) nu se pot calcula la nivel macroeconomic;
e) nu există investiţii conexe la nivel macroeconomic.
...15puncte
4) Investiţiile reprezintă:
a) o resursă naturală;
b) o resursă avansată;
c) o resursă ocupată;
d) o resursă consumată.
...15puncte
5) Ce se înţelege prin capacitate optimă de producţie?
a) capacitatea pentru care producţia este maximă;
b) capacitatea pentru care se realizează un profit maxim;
c) capacitatea pentru care cheltuielile specifice recalculate sunt

minime;
d) capacitatea pentru care cheltuielile de producţie sunt minime.
...15puncte
6) Care dintre următoarele afirmaţii nu este adevărată?

a) rezerva liberă permite deplasarea operaţiilor respective în limita

acesteia fără a influenţa drumul critic;
b) investiţia este suportul material al dezvoltării economice;
c) investiţiile la nivel macroeconomic se împart în investiţii

directe,colaterale şi conexe;
d) nu există nici o corelaţie între termenul de recuperare a unei

investiţii şi coeficientul de eficienţă economică a acesteia.
...10puncte
7) Care dintre indicatorii specifici obiectivelor cu activitate de comerţ exterior nu

sunt indicatori de eficienţă economică?
a) importul specific pentru producţie şi aportul valutar specific;
b) importul anual pentru producţie şi aportul valutar anual;
c) cursul de revenire brut şi importul specific pentru investiţii;
d) importul global specific şi aportul valutar anual al investiţiilor.
...10puncte
8) Care dintre factorii prezentaţi mai jos nu poate fi considerat cantitativ în

sistemul de afaceri?
a) numărul de utilaje direct productive;
b) cantitatea de materii prime;
c) productivitatea muncii;
d) numărul de muncitori direct productivi;
e) cantitatea de utilităţi consumată.
...10puncte


Bucureşti, 2008
Bucureşti, 2008.
1)c; 2)d; 3)c; 4)b; 5)c; 6)c; 7)b; 8)c.
I.Comentaţi următorul text:
„Multă vreme a contat drept o dogmă că progresul economic al unui stat să fie
evaluat în primul rând după volumul comerţului său exterior. Era de altfel foarte
natural să se atribuie acest rol şi această importanţă comerţului atâta vreme cât
comerţul unui popor era considerat în sine ca un izvor de bogăţie. Problema dacă
trebuie să se acorde o mai mare importanţă comerţului unui popor sau producţiei sale
se reduce în realitate la această chestiune: care este scopul şi care este mijlocul?
Scopul pentru viaţa economică a popoarelor este satisfacerea nevoilor oamenilor.
Acest scop poate fi atins prin producţia şi repartiţia bunurilor. Dacă producţia internă
a unei ţări ajunge să satisfacă aceste necesităţi, atunci comerţul internaţional nu are
nici o importanţă. Producţia este totdeauna mai importantă decât comerţul
internaţional fiindcă constituie condiţia indispensabilă pentru satisfacerea
necesităţilor omeneşti. Comerţul internaţional vine abia în a doua linie ,deoarece el
nu este „indispensabil de sine”. (Mihai Manoilev - Forţele naţionale productive şi
comerţul internaţional)
II.Determinaţi răspunsul corect
1) Durata de recuperare a cheltuielilor valutare pentru investiţii se calculează cu

ajutorul relaţiei:
a)
b)
c)
d)
Răspuns corect: c,d
2) Cunoscându-se datele din tabelul de mai jos, să se precizeze care este durata de
execuţie a obiectivelor de investiţii:
Simbolul activităţii Condiţionări Durata (zile)

A - 6
B - 10
C B 6
D A, C 8
E B 5
F B 4
G D 6
H E 9
I F 7
J G, H, J 10
a) 42 zile;
b) 38 zile;
c) 50 zile;
d) 45 zile;
e) 40 zile.
Răspuns corect: a
3) În cazul unei societăţi comerciale profilată pe comercializarea de bunuri

economice, evaluarea se face în special în funcţie de:
a) metode patrimoniale;
b) metode bursiere;
c) metode bazate pe randament;
d) nici una dintre metode nu se foloseşte;
e) metode patrimoniale şi metode bursiere.
Răspuns corect: c
4) Prin prognoză se înţelege procesul de anticipare a desfăşurării fenomenelor şi

proceselor economice în viitor pe baza analizei ştiinţifice axată pe:
a) experienţe anterioare;
b) posibilităţi viitoare de dezvoltare;
c) cerinţe actuale ale pieţei;
d) evoluţia preţurilor la materiile prime.
Răspuns corect: a
5) Care este durata minimă de funcţionare a unui obiectiv economic pentru care:
a) eşalonarea investiţiei este I1=200 mil. lei; I2=100 mil. lei.
b) profitul anual egal pe durata de funcţionare 168
c) randamentul economic actualizat al investiţiei, 4 lei profit obţinut după

recuperarea investiţiei la un leu investit
d) coeficientul de actualizare a=15%
1. 68 ani;
2. mai mare de 30 ani;
3. 16,6 ani ;
4. 13,4 ani ;
e) e) nu se poate calcula.
Răspuns corect: b
6) În cazul punerii parţiale în funcţiune a capacităţii de producţie se realizează un

profit suplimentar. Pentru calculul termenului de recuperare a investiţiei acesta :
a) se adaugă la profitul anual;
b) se adaugă la investiţii;
c) nu se ia în calcul ;
d) se scade din profitul total;
e) se scoate din investiţia totală.
Răspuns corect: e
7) Ce înţelegeţi prin capacitatea optimă de producţie?
a) acea capacitate pentru care producţia este maximă;
b) acea capacitate pentru care se realizează un profit maxim;
c) acea capacitate pentru care cheltuielile de producţie sunt minime;
d) acea capacitate pentru care cheltuielile investiţionale sunt minime;
e) acea capacitate pentru care cheltuielile specifice recalculate sunt

minime.
Răspuns corect: e
8) În principiu, pregătirea unei decizii de investiţie sau conceperea unui proiect

presupune mai multe secvenţe şi documentaţii. Care dintre precizările prezentate
mai jos nu se înscrie în activităţile de pregătire a deciziei de investiţie?
a) căutarea de noi oportunităţi profitabile de investiţii;
b) elaborarea de studii de fezabilitate;
c) elaborarea de studii tehnico-economice detaliate de fezabilitate;
d) întocmirea de studii funcţionale ,de suport;
e) dimensionarea numărului de locuri de muncă,în sensul maximizării

acestora în condiţiile date de volumul de investiţii .
Răspuns corect: e
9) Stabilirea amplasamentului optim impune analiza unui complex de factori şi

criterii care influenţează eficienţa viitorului obiectiv economic. Care din
următoarele direcţii de acţiune nu influenţează amplasamentul optim?
a) apropierea viitorului obiectiv de bazele de materii prime, materiale

combustibil,etc.
b) atragerea în circuitul economic a resurselor locale ,utilizarea raţională a

forţei de muncă fructificând surplusul de forţă de muncă existent în zonă;
c) existenţa în zonă a unor tradiţii referitoare la realizarea produselor

respective;
d) dimensionarea capacităţilor de producţie în funcţie de mărimea

terenului, forma de proprietate şi efortul financiar făcut pentru
achiziţionarea lui;
e) existenţa unor platforme industriale care ar permite folosirea în comun a

unor utilităţi cum ar fi surse şi reţele de alimentare cu apă,surse şi reţele de
energie termică şi electrică, reţele de evacuare a apelor , drumuri
uzinale,şosele etc.
Răspuns corect:d
10) Schema de desfăşurare a vieţii economice a unui obiectiv de investiţii

cuprinde următoarele părţi:
A. Scoaterea din funcţiune a obiectivului;
B. Realizarea lucrărilor de investiţii;
C. Punerea în funcţiune a investiţiei şi recepţia lucrărilor de către

beneficiar;
D. Atingerea parametrilor proiectaţi;
E. Aprobarea documentaţiilor tehnice-economice şi deschiderea finanţării

lucrărilor de investiţii;
F. Adoptarea deciziei de a investi;
G. Apariţia necesităţii unei noi investiţii;
H. Fundamentarea necesităţii unei noi investiţii;
I. Elaborarea documentaţiilor tehnice-economice;
J. Funcţionarea noului obiectiv în regim normal.

Care este succesiunea logică a acestor activităţi?
a) A,B,C,D,E,F,G,H,I,J.
b) G,F,H,E,J,I,A,C,B,D.
c) A,C,B,D,G,H,J,F,I,E.
d) G,H,F,I,E,B,C,D,J,A.
e) A,H,G,F,I,E,C,B,D,J.
Răspuns corect: d
MODULUL 5
UNITATEA 13. TEORII ŞI MODELE ALE CREŞTERII ECONOMICE
Cuprins:
U13.1. Scopul şi obiectivele unităţii
U13.2. Definirea modelelor şi teoriilor creşterii economice
U13.3. Teoria şi modelul clasic al creşterii economice
U13.4. Keynes şi evoluţia investiţiilor
U13.5. Test de autoevaluare
U13.6. Rezumat
U13.1 . Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare
Parcurgerea acestei unităţi de învăţare vă va facilita formarea de competenţe

privind identificarea, previzionarea şi analiza teoriilor şi modelelor creşterii
economice.
La terminarea studiului acestei unităţi de învăţare despre teorii şi modele ale

creşterii economice veţi fi capabili:
- să definiţi modelele şi teoriile creşterii economice;
- să identificaţi teoria şi modelul clasic al creşterii economice;

U 13.2. Definirea modelelor şi teoriilor creşterii economice
Aplicaţie
Care dintre modelele următoare se folosesc la determinarea momentului optim

de înlocuire a unui utilaj :
a) modelul lui Leontieff;
b) modelul lui Clark;
c) modelul lui Kaufmann;
d) modelul lui Harrod;
e) modelul lui Solow.
Răspuns corect: c
U13.3 Teoria şi modelul clasic al creşterii economice
Societatea comercială „X” cu activitatea în domeniul producţiei de

echipamente electrice ,a înregistrat în ultimii ani de funcţionare o serie de evoluţii
crescătoare ale indicatorilor tehnico-economici reflectate în tabelul de mai jos:
Anul Producţia (mil. euro) Nr. persoane(mii pers.) Capitalul fix (mil. euro)
1 1,050 1,080 1,070
2 1,120 1,110 1,080
3 1,125 1,115 1,150
4 1,130 1,120 1,220
5 1,140 1,125 1,270
6 1,145 1,130 1,320
7 1,160 1,135 1,390
8 1,170 1,140 1,410
Tabel. Evoluţia indicatorilor societăţii „X”
a) Să se determine sporul de capital fix necesar în următorii 5 ani de

funcţionare, pentru atingerea unei producţii de 6 mil. euro cunoscându-se
ritmul mediu anual de creştere a productivităţii muncii de 15 %.
b) Să se determine influenţa modificării numărului de persoane şi influenţa

modificării capitalului fix asupra producţiei şi necesarul de capital fix ce
poate asigura substituirea unui salariat.
Rezolvarea problemei pentru determinarea sporului de capital fix necesar în

perioada viitoare presupune parcurgerea următoarelor etape:
1) Analiza datelor statistice din evidenţele agentului economic
Din datele prezentate în tabel observăm evoluţiile statistice a trei indicatori

tehnico-economici: producţia realizată, numărul de salariaţi,capitalul pe o
perioadă de 8 ani. Acestea vor fi luate în considerare la determinarea parametrilor
funcţiei Cobb -Douglas.
Dintre factorii utilizaţi în cadrul procesului de producţie, un rol hotărâtor îl are

munca şi capitalul în funcţiune, de aceea Cobb şi Douglas au elaborat un model
matematic care va exprima legătura între rezultatul economic obţinut (valoarea
producţiei) şi principalii factori de producţie (munca şi capitalul).
Această funcţie de producţie se exprimă astfel:
Q-producţia exprimată sub formă bănească
g-factorul de proporţionalitate
L-munca utilizată, factorul muncă
K-capitalul în funcţiune(volumul capitalului fix)
�- coeficientul de elasticitate al producţiei faţă de munca utilizată
µ- coeficientul de elasticitate al producţiei faţă de capitalul în funcţiune

Din relaţia prezentată, producţia este influenţată de cei doi factori (munca şi
capitalul) priviţi din punct de vedere cantitativ, exprimaţi prin L şi K dar şi
calitativ prin intermediul coeficienţilor de elasticitate � şi µ şi de alţi factori
necuantificaţi în funcţie de producţie, redaţi prin intermediul coeficientului „g”
care exprimă tocmai influenţa altor factori decât cei luaţi în calcul şi prin care se
asigură punerea de acord a valorilor statistice pentru producţie cu cele calculate
prin funcţia de producţie stabilită.
2) Calculul coeficienţilor g, �, µ ce apar în funcţia de producţie Cobb-Douglas
Acest calcul se realizează prin utilizarea metodei ”celor mai mici pătrate” care
presupune, în acest caz, că suma pătratelor diferenţelor dintre valorile statistice şi
cele calculate să fie minimă.
Pentru determinarea diferenţelor se liniarizează funcţia
prin logaritmare
Minimul diferenţelor se stabileşte prin calculul derivatelor în raport cu g, �, µ,

apoi acestea s-au anulat rezultând sistemul:
În acest sistem „n” reprezintă numărul de ani luaţi în calcul iar pentru toate
sumele limitele sunt de la 1 la n.
Sistemul de ecuaţii va avea următoarea formă:

Din rezolvarea sistemului se obţine:
g = 1.134
� = 0.718
µ = 0.4066
iar funcţia de producţie care aproximează evoluţia producţiei faţă de capitalul în

funcţiune şi numărul de salariaţi este:
Rezultatele obţinute confirmă faptul că în perioada analizată, capitalul fix a

contribuit cu numai 36,10% [0.406/(0.718+0.4066)] la realizarea producţiei iar
munca, cu 63,87%.
Situaţia respectivă reflectă faptul că dezvoltarea societăţii „X” s-a produs pe

seama factorului de producţie muncă respectiv număr de salariaţi, iar disponibilul de
capital fix contribuie într-o măsură mai mică.
Se consideră că în perspectiva următorilor cinci ani se vor menţine aceeaşi

coeficienţi de elasticitate pentru muncă şi capitalul fix şi că progresul tehnic se va
manifesta numai sub forma încorporată în cei doi factori de producţie. Rata anuală de
creştere a productivităţii este de 15 %. Cu ajutorul ratei de creştere se poate stabili
producţia ce urmează a fi realizată şi apoi necesarul de capital fix pentru fabricarea
acestei producţii. Se calculează productivitatea muncii din ultimul an de funcţionare
al societăţii:
În funcţie de ritmul mediu anual de creştere a productivităţii muncii(rw) şi

productivitatea muncii din anul 8, se calculează nivelul peste cinci ani, anul 13.
În funcţie de producţia ce urmează a fi realizată în anul 13, de 6 milioane de

euro şi productivitatea muncii calculată , se determină numărul de salariaţi :
Pe faza de poducţie :
şi a valorilor determinate expresia funcţiei de producţie este :
Din această expresie se determina volumul capitalului fix în anul 13, după
următoarea formulă :
Creşterea producţiei cu 4,8 milioane euro impune sporirea capitalului fix cu

7,73
milioane euro, la nivelul următorilor 5 ani. Această valoare mare a sporului de capital
fix necesar pentru atingerea volumului de producţie cerut se datorează contribuţiei
unice pe care o are factorul de producţiei capital la obţinerea rezultatelor de
producţie.
b) Rezultatele obţinute pentru funcţia de producţie au reflectat faptul că factorul de

producţie muncă contribuie cu 63,87% la realizarea producţiei iar factorul capital
contribuie cu numai 36,13%.
Pentru a evidenţia creşterea producţiei corespunzătoare modificării fiecăruia
dintre factorii se calculează randamentul diferenţial al acestora :
Înlocuind în aceste relaţii datele cunoscute, referitoare la producţie, capitalul

fix, numărul de salariaţi şi coeficienţii de elasticitate ai acestora se obţine contribuţia
fiecărui factor la obţinerea producţiei :
Calculele s-au efectuat pentru ultimul, au luat în analiză şi arată că sporirea

numărului de salariaţi cu o persoană asigură creşterea producţiei cu 736,89 euro iar
modificarea capitalului fix cu un euro, duce la modificarea producţiei cu 0,33 euro.
Se remarcă influenţa scăzută pe care o are capitalul fix asupra producţiei fapt datorat
nivelului tehnic şi tehnologic scăzut al echipamentelor de producţie deţinute de
societatea comercială analizată.
Randamentul mediu al fiecărui factor se calculează cu următoarele formule :
Pentru anul 8 de funcţionare randamentele medii au următoarele valori :

Aceste rezultate ne arată o folosire ineficientă a factorilor de producţie : munca

şi capitalul fix. Producţia anuală obţinută de un salariat este 1026,31 euro iar
producţia pe un euro capital fix este de numai 0,8297 euro ceea ce reflectă un nivel
tehnologic scăzut al utilajelor din societatea comercială analizată.
Factorii de producţie muncă şi capitalul fix se pot substitui între anumite
limite.
Pentru a calcula necesarul de capital fix care poate asigura înlocuirea unui salariat se
calculează rata marginală de substituire cu formula :
Pentru a putea substitui o persoană angajată, prin scăderea numărului total de

angajaţi ai societăţii în condiţiile menţinerii aceluiaşi nivel de producţie este necesară
o creştere a capitalului fix cu 2182,52 euro.
Concluzia desprinsă cuprinde aspectul nivelului tehnic scăzut al
echipamentelor de fabricaţie utilizate în procesul de producţie şi o contribuţie
substanţială a factorului muncă la realizarea unui anumit nivel de producţie.
U13.4 Kerpues şi evoluţia investiţiilor
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Exemplu :
La baza determinării investiţiilor conexe se află :
a) Modelul lui Leontieff;
b) Modelul lui Sollar;
c) Modelul lui Kerpues;

d) Modelul lui Clark;
e) Modelul lui Domar;
Răspunsul corect : a)
Aplicaţie propusă :
Într-o economie naţională în care înclinaţia marginală spre consum c’=0,8’, un

spor al investiţiilor de 200 mld u.m. va avea ca rezultat un spor al venitului naţional
de:
a) 500 mld u.m.
b) 160 mld u.m.
c) 250 mld u.m.
d) 1000 mld u.m.
Întrebări facultative :
1. Care este definiţia modelului creşterii economice ?

2. Prezentaţi caracteristicile modelelor creşterii economice ?
3. Care sunt criteriile după care se face clasificarea modelelor de creştere
economică ?
4. Cum evoluat teoria dezvoltării economice ?
5. Enunţaţi teoria clasică a echilibrului economic ?
6. Care sunt agregatele teoriei lui Kerpues ?
7. Caracterizaţi principalelor ecuaţii care constituie modelul lui Kerpues ?
8. Ce loc ocupă funcţia consumului în teoria lui Kerpues ?
9. Care este pozitia variabilei ‘investiţie’ în modelul lui Kerpues ?
10. Definiţi eficienţa marginală a capitalului după Kerpues.
Test de autoevaluare nr. 13 Timp de lucru : 15 minute Punctaj : 100 pct
1. Raportul efect/efort ce cuantifică eficienţa economică trebuie să fie supraunitar atunci

când:
a) efectul se exprimă prin indicator brut
b) efectul se exprimă prin indicator brut
c) efectul se exprimă prin indicator net
d) efectul se exprimă prin indicator net
e) întotdeauna raportul trebuie să fie supraunitar
… 10 pct
2. Determinarea capacităţii optime de producţie conform metodei minimalizării

coeficienţilor specifici recalculată presupune ajustarea acestora după o funcţie:
a) Exponenţială
b) Parabolică
c) Cable Douglas
d) Logaritmică
e) Antilogaritmică
…15 pct
3. Eficienţa economică nu înseamnă:
a) A se obţine un efect oarecare cu un minim de efort
b) A se obţine un efect maxim cu un effort oarecare
c) A se obţine un efect maxim cu un minim de efort
d) A se minimiza efortul pe unitatea de efect
e) A se minimiza efectul pe unitatea de efort
…10 pct
4. În cazul ajustării productivităţii muncii, funcţia de ajustare care prezintă cele mai
mici abateri este:
a) Funcţia exponenţială
b) Funcţia parabolă pătratică
c) Funcţia parabolă cubică
d) Funcţia Cable Douglas
e) Nu se poate preciza
…15 pct
5. Modelul de creştere economică al lui Domar are următoarea expresie:
În această relaţie � (productivitatea investiţiilor) exprimă:
a) Creşterea producţiei în anul t+1 faţă de anul t ce revine la 1 leu investit în

anul t
b) Creşterea producţiei în anul t+1 faţă de anul t ce revine la 1 leu investit în

anul t+1
c) Creşterea producţiei în anul t faţă de anul t+1 ce revine la 1 leu investit în

anul t+1
d) Creşterea producţiei în anul t+1 faţă de anul t ce revine la 1 leu investit în

anul t–1
…15 pct
6. Prognoza investiţiilor pe un orizont de timp 0–t se bazează pe:
a) Mijloacele fixe din anul t, mijloacele fixe din anul 0 şi casările pe

intervalul 0–t
b) Funcţia de producţie Cobb Douglas
c) Prognoza wm
…10 pct
7. Eficienţa economică se cuantifică prin:
a) Structura producţiei
b) Structura investiţiilor
c) Eforturile consummate pentru realizarea unei acţiuni economice
d) Efectele obţinute din realizarea unei acţiuni economice
e) Raportul dintre efectele obţinute şi eforturile antrenate în obţinerea

efectelor respective
…15 pct
8. Eficienţa economică şi rentabilitatea se află în următorul raport:
a) Este acelaşi lucru
b) Se află într-un raport opus
c) Eficienţa economic include rentabilitatea
d) Rentabilitatea include eficienţa economică
….. 10 pct
U13.6 Rezumat
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
+
5. Cărbunaru Băcescu A, Băcescu M, Macroeconomie aplicată,

6. Vasilescu I, Botezatu M, Stoica M, Ţurlea C, Zugravu N,
Bucureşti 2008.
7. Vasilescu I, Cicea C, Dobrea C, Eficienţa investiţiilor aplicată,
8. Angelescu C, (coordonator) , Economie-aplicaţii, ed.

1. a)
2. b)
3. c)
4. e)
5. a)
6. b)
7. e)
8. c)
UNITATEA 14. DECIZII ÎN CONDIŢII DE RISC ŞI
INCERTITUDINE
Durata medie a studiului individual 2 ore.
Cuprins:
U14.2. Decizii în condiţii de risc
U14.3. Decizii în condiţii de incertitudine
U.3.5. Rezumat
Răspunsuri la aplicaţiile propuse


privind:
• Identificarea speranţei matematice cu ajutorul căreia se realizează

abordarea deciziilor în condiţii de risc
• Previzionarea profitului
• Măsurarea eficienţei marginale a riscului
• Să exprimaţi randamentul cu ajutorul profitabilităţii investiţiei
• Să stabiliţi proiectul care să conducă la cel mai mare dintre câştigurile

minime
• Să calculaţi preţul riscului pentru fiecare proiect
• Să obţineţi un scor de cel puţin 80% într-un interval de timp de 15 minute

la testul de la sfârşitul acestei unităţi
U14.2. Decizii în condiţii de risc
A fi raţional economic nu înseamnă eliminarea riscului ci adaptarea la risc.

Trebuie să se treacă de la o abordare a economiei în care se caută certitudinea şi
înlăturarea riscurilor la acceptarea incertitudinii şi la asumarea riscurilor ca o sfidare
a incertitudinii şi ca o filozofie pentru stimularea progresului. Situaţia în lumea
contemporană este caracterizată prin complexitate, incertitudine şi schimbare rapidă.
Riscul depinde nu numai de factorii generali ci şi de structura costurilor,

comportamentul lor faţă de volumul de activitate.
În majoritatea costurilor, abordarea deciziilor în condiţii de risc se face cu

ajutorul speranţei asumate rezultând că se acceptă cunoaşterea probabilităţii de
apariţie a stării naturii.
Proiectele acceptate sunt acelea care au speranţa matematică maximă.
Criteriul randament-risc
Atât din punct de vedere teoretic cât şi practic relaţia dintre randament şi risc
este vizibilă , proiectele cu randamente mari implică riscuri mari şi invers.
Randamentul poate fi exprimat într-o formă mai simplă cu ajutorul profitului sau într-
o formă mai complexă prin rata profitabilităţii investiţiei.
Exprimarea randamentului cu ajutorul profitului
Decizia se poate lua cu ajutorul indicatorului preţului riscului în sensul că va fi

acceptat proiectul care implică pentru un anumit randament un risc mai mic în
comparaţie cu alte proiecte.
O decizie corectă nu poate fi luată decât dacă proiectele sunt abordate din
perspectiva scenariilor. În majoritatea cazurilor se vor găsi unul din următoarele
scenarii:
• optimist
• cel mai probabil
• pesimist.
Fiecărui scenariu şi uneori fiecărui proiect i se ataşează o probabilitate de

apariţie cu condiţia ca suma probabilităţilor pe cele trei scenarii să fie egală cu zero.
Pentru exemplificare presupunem că există două variante de proiect de investiţii
numite în continuare “proiectul tip A” şi “proiectul tip B” pentru care cunoaştem:
Profit estimat (mld. lei)
Scenariul
Anii Optimist Cel mai probabil Pesimist
Tip A Tip B Tip A Tip B Tip A Tip B
1 10 10 8 9 5 4
2 12 15 10 10 6 4
3 12 16 10 12 6 6
4 12 16 10 12 6 6
5 12 16 10 12 6 6
6 12 16 10 12 6 6
7 12 16 10 12 6 6
Probabilitatea de apariţie
Scenariul optimist Scenariul cel mai probabil Scenariul pesimist

Tip A 30% 50% 20%

Tip B 20% 50% 30%
Dacă luăm în considerare un coeficient de actualizare e=0.15 profitul actualizat

pe cele două tipuri de proiecte şi în cele trei scenarii este următorul:
Profitul actualizat (mld. lei)
Anii 1 2 3 4 5 6 7 Total
e=0,15 0,869 0,756 0,657 0,571 0,497 0,432 0,375
Tip A
Sop 8,69 9,07 7,88 6,85 5,96 5,18 4,50 48,13
Scp 6,95 7,56 6,57 5,71 4,97 4,32 3,75 39,83
Sp 4,34 4,53 3,94 3,42 2,59 2,25 2,405 23,475
Tip B
Sop 8,69 11,34 10,51 9,13 7,95 6,91 6,00 60,53
Scp 7,82 7,56 7,88 6,85 5,96 5,18 4,50 45,75
Sp 3,47 3,02 3,94 3,42 2,98 2,59 2,25 21,67
unde Sop - scenariul optimist
Scp - scenariul cel mai probabil
Sp - scenariul pessimist
Profitul actualizat probabil (mld. lei)
Scenariul Scenariul cel Scenariul Total

optimist mai probabil pesimist
Tip A
Profit actualizat 48,13 39,83 24,05
Probabilitate 30% 50% 20%
Profit actualizat
probabil tip A 14,43 19,91 4,81 39,15
Tip B
Profit actualizat 60,53 45,75 21,67
Probabilitate 20% 50% 30%
Profit actualizat
probabil tip B 12,10 22,87 6,50 41,47
Dacă criteriul de decizie l-ar constitui profitul actualizat probabil pe durata de

viaţă a proiectului ar rezulta că proiectul tip B cu 41,47 mld. lei este mai bun decât
proiectul tip A cu 39,15 mld. lei.
Fundamentarea corectă a deciziei de investire trebuie să se facă ţinând seama

atât de profitul obţinut cât şi de riscul proiectelor.
Se acceptă ipoteza că riscul poate fi măsurat cu ajutorul abaterii medii pătratice.
Scenariul Scenariul cel Scenariul Total

optimist mai probabil pesimist
Tip A
Profit actualizat probabil 14,43 19,91 4,81
Media 13,05
P–M 1,38 6,86 -8,24
(P–M)2*p* 0,57 23,52 13,57 37,66
σA (riscul) 6,13
Tip B
Profit actualizat probabil 12,10 22,87 6,50
Media 13,82
P–M -1,72 9,05 -7,32
(P–M)2*p* 0,59 40,95 16,07 57,61
σB (riscul) 7,59
Unde p* reprezintă probabilitatea de apariţie a scenariului.
Observăm că deşi proiectul Tip B are un profit actualizat probabil mai mare decât Tip
A, el are un risc mai mare (7,59 > 6,13).
Pentru a lua decizia , calculăm preţul riscului pentru fiecare proiect în parte
Preţul riscului pentru proiectul
Preţul riscului pentru proiectul

Observăm că după acest criteriu proiectul Tip A este mai bun decât proiectul Tip
B (ca unitate de risc A generează un efect de 6,38 faţă de 5,46 cât generează o unitate
de risc B).
Se poate folosi ca şi criteriu de decizie eficienţa marginală a riscului.
Dacă eficienţa marginală >1 proiectul Tip B se preferă proiectului Tip A.
Dacă eficienţa marginală <1 proiectul Tip A se preferă proiectului Tip B.
Dacă profitul actualizat al proiectului Tip B > profitul actualizat probabil proiectului
Tip A şi σB<σA atunci proiectul Tip B se preferă proiectului Tip A.
Exprimarea randamentului cu ajutorul profitabilităţii investiţiei:
Dacă considerăm o investiţie de 200 mld. lei pentru ambele proiecte,

profitabilitatea investiţiei este de :
proiectul Tip B
proiectul Tip A
Rezultă aceeaşi decizie.
Dacă luăm în considerare şi atitudinea faţă de risc ,ecuaţia eficienţei sperate este:
σ-atitudinea faţă de risc
r-profitabilitatea investiţiei
σ=+1-preferinţa pentru risc
σ=0-indiferenţa faţă de risc
σ=–1-aversiunea faţă de risc
σ Proiect tip A Proiect tip B

–1 EA=19.5+6.13=25.63 EB=20.7+7.59=28.29
0 EA=19.5 EB=20.7
+1 EA=19.5–6.13=13.37 EB=20.7–7.59=13.11
Riscul reprezintă evenimentul viitor şi incert, posibilitatea de pierdere sau

slăbiciunii, un pericol, cu o anumită probabilitate de apariţie în timp.
În domeniul investiţiilor riscul poate fi definit ca orice situaţie în care nu se cunosc

cu certitudine caracteristicile unui eveniment viitor dar în care se cunosc cel puţin
numărul de alternative posibile ale valorilor respective şi posibilitatea de apariţie a
fiecăreia dintre ele.
Prevenirea sau evitarea unor riscuri ale investiţiei sunt dependente de capacităţile de
autofinanţare,costul resurselor,costul capitalurilor permanente,variaţia valorii în timp
a banilor(valoarea actuală netă) şi alţi factori.
Riscul în investiţii comportă cauze şi manifestări specifice în funcţie de natura

şi scopul investiţiilor.
Metodele subiective de analiză a riscului în investiţii includ: metoda

informală, metoda raportului VAN-Dra, metoda ratei de randament prag, etc.
1) Metoda informală sau intuitivă de sesizare şi identificare a riscului în

investiţii are caracter empiric.
Această metodă presupune compararea proiectelor concurente prin prisma

valorii actuale nete - VAN şi alegerea proiectului care generează VAN mai
ridicată considerându-l mai puţin riscant.
2) Metoda raportului dintre valoarea actuală şi durata de recuperare

actualizată(VAN-Dra) are ca bază de referinţă faptul că un proiect de
investiţii devine prioritar în luarea deciziei dacă generează un flux de
venituri actualizate mai mare într-un orizont de timp mai redus.
Metoda are capacitate informaţională limitată, se ignoră evoluţia posibilă,

variabilă a fluxului de venituri după expirarea duratei de recuperare. Pentru
analiza riscului unor proiecte a căror durată de viaţă este redusă, metoda se
poate dovedi oportună.
3) Metoda bazată pe flexibilitate constă în adaptarea unor proiecte care să

comporte flexibilitate tehnică şi flexibilitate financiară.
Flexibilitatea financiară a proiectelor de investiţii, implică evitarea riscurilor

prin adaptarea proiectelor care implică transformarea rapidă a unui activ în
lichidităţi cu cost cât mai redus. Se dă prioritate investiţiilor financiare în
detrimentul investiţiilor corporale.
Flexibilitatea tehnică presupune realizarea proiectelor de investiţii în tranşe

pentru ca investitorul să poată opera modificările ce se impun pe parcursul
executării investiţiei.
4) Metoda utilizării criteriului duratei de recuperare se caracterizează prin

faptul că susţine oportunitatea proiectului recuperat din venit în cel mai scurt
timp.
5) Metoda echivalentului cert denumit şi metoda majorării şi diminuării

arbitrare sau subiective, constă în subevaluarea veniturilor sau
supraevaluarea cheltuielilor convertirea acestora cu ajutorul unui coeficient
variind între 0 şi 1.
Acest coeficient este cu atât mai redus, cu cât riscul asociat la venitul viitor
este mai ridicat.
α – echivalent cert
– fluxul de lichidităţi cerute de investitor ca fiind certe
– fluxul de lichidităţi aşteptate
h – momentul respectiv
Unde - rata de randament a activelor financiare fără risc
6) Metoda ajustării ratei de actualizare cu o primă de risc, constă în luarea

în considerare a unei rate de actualizare impuse de riscul asociat proiectului.
Pr – prima de risc
Ck – costul capitalului
rfr – rata dobânzii aferentă titlurilor financiare fără risc

Metoda are aplicabilitate în evaluarea riscului asociat proiectelor de investiţii

cu valoare redusă, facilitând luarea unor decizii corecte.
7) Metoda ratei de randament prag este similară metodei ratei de

actualizare ajustate.
Rata de randament ajustată cu prima de risc pentru un anumit proiect,

îndeplineşte funcţia de prag pentru admiterea sau respingerea altor proiecte.
Metodele obiective de analiză a riscului proiectelor de investiţii, se

caracterizează prin faptul că încearcă să cuantifice obiectiv variabilitatea
randamentelor proiectelor de investiţii.
Decizia de investiţii aparţine investitorului. Reflectarea deciziei de investiţii în

plan practic nu constituie un moment final în procesul decizional ci un
moment calitativ. Verificarea acestui moment calitativ are loc o dată cu
traducerea în fapt a deciziei.
Aplicaţie:
Indicatorii dinamici calculaţi la mai multe momente au aceleaşi valori dacă:
a) nu sunt egali;
b) variantele au aceeaşi durată de funcţionare pentru utilaje;
c) dacă atât eforturile cât şi efectele sunt exprimate în unităţi valorice;
d) dacă eforturile sunt exprimate în lei şi efectele în unităţi fizice;
e) nu diferă veniturile şi cheltuielile între variante
Răspuns corect:c
Aplicaţie propusă
Varianta optimă este varianta pentru care:
a) cheltuielile de producţie sunt minime;
b) cheltuielile investiţionale sunt minime;

c) profitul anual este cel mai mare;
d) profitul total este cel mai mare;
e) eficienţa este maximă.
U14.3. Decizii în condiţii de incertitudine
Spre deosebire de situaţia de risc când se cunoaşte probabilitatea de apariţie a

fenomenului, in starea de incertitudine acesta nu se cunoaşte existând numai
informaţii vagi despre stările viitoare.
În aceste situaţii de decizie, alegerea proiectului optim se face după mai multe
criterii şi prin folosirea metodei gradelor de apartenenţă la soluţia optimă.
Criteriul maxim (pesimist) al lui Wald se alege proiectul care să conducă la cel mai
mare dintre câştigurile minime.
Poptim = max.,min(Pij)
Criteriul Hurwres(optimist) se alege proiectul cu eficienţă maximă.
Poptim = [ a*max qij + (1–a)* min qij ]
Criteriul Savage(al regretului minim) are la bază o analiză a efectelor unei decizii
eronate în raport cu o decizie bună.
Poptim= max.,min{max[Pij]– Pij }
Se mai utilizează şi criteriul verosimilităţii maxime, criteriul Bayes, criteriul Bayes -

Laplace, Criteriul Joynes, criteriul Buissu.
Incertitudinea semnifică cunoaşterea aproximativă a evenimentelor posibile dar nu şi

a posibilităţilor de apariţie.
Să se determine VNA şi RIR pentru un proiect de investiţii al societăţii
comerciale „X” S.A.
Valoarea investiţiei se estimează la 525 mii lei.

Firma va beneficia de un credit cu dobândă de 18%.
Evoluţia principalilor indicatori este următoarea:
Mil.lei
Specificaţie Anii
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Val. investiţii 75 300 150 - - - - - - - - - -
Chelt de prod. - - - 150 155 165 165 165 165 165 165 165 165
Val. prod. - - - 270 310 420 420 420 420 420 420 420 420
Pentru că firma apelează la un credit cu dobânda de 18% rata de actualizare ce

se va folosi la calcule va fi superioară ratei dobânzii şi anume de 0,20. Pentru a =
20% se va determina VNA.
Mil. lei
Anul Cheltuieli Cheltuieli Încasări Flux de Active Flux de

cu invest. de prod. numerar numerar
1 75 - - -75 0,833 -62,47
2 300 - - -300 0,694 208,2
3 150 - - -150 0,578 -86,4
4 - 150 270 120 0,482 57,87
5 - 155 310 165 0,401 62,15
6-13 - 165 420 255 1,54 392,7
Total 525 VNA=155.32
Se observă că VNA s-a calculat folosind formula:
d- durata de execuţie;
D- durata de funcţionare;
Vh- venituri anuale;
Chh- cheltuieli de producţie anuală;

Ih- investiţia anuală.
Pentru ca un proiect de investiţii să fie acceptat, este necesar ca VNA > 0.
Pentru ca un proiect să fie acceptat trebuie să calculăm şi indicele de profitabilitate.
I-investiţia totală actualizată
Trebuie să determinăm rata internă de rentabilitate.Vom folosi formula:
–rata minimă de actualizare;
– rata maximă de actualizare;
– venit net actualizat pozitiv;
venit net actualizat negativ.
Pentru determinarea RIR s-a calculat VNA pozitiv urmând ca în continuare să se

calculeze VNA negativ.Pentru determinarea VNA negativ trebuie crescută rata de
actualizare.Vom lua o rată de 25%. Vom obţine următoarele rezultate:
Anul Flux de Flux de acţiuni Flux de numerar

numerar A = 25% actualizat
1 -75 0,8 -69
2 -300 0,64 -192
3 -150 0,512 -76,8
4 120 0,409 49,08
5 155 0,327 50,68
6-13 255 1,091 278,2

Total VNA=59,17
Având în vedere că VNA este tot pozitiv se va lua o altă rată de actualizare a=30%.
Pentru a= 30% vom avea următoarele valori:
Anul Cash flow Factor de actualizare Cash flow

A = 30% actualizat
1 -75 0,8 -69
2 -300 0,64 -192
3 -150 0,512 -76,8
4 120 0,409 49,08
5 155 0,327 50,68
6-13 255 1,091 278,2
Total VNA=59,17
VNA=–18,59 < 0 ,ca urmare se poate calcula RIR:
Pentru fundamentarea deciziei optime de achiziţie a unui utilaj, pe baza metodei

minimizării sumei de recuperat anual se cunosc următoarele date referitoare la cele
două utilaje:
Tipul Valoarea de Cheltuieli anuale cu Durata de Coeficient

utilajului achizitie intretinerea si repararea Functionare de
(mii lei) (mii lei) (ani) actualizare
A 48500 380 15 0.06
B 54650 310 30 0.06
Cărui utilaj revin cheltuielile anuale de recuperat cele mai mici şi care sunt acestea?
a) A-6479 mii lei;
b) B-6479 mii lei;
c) A-5370 mii lei;
d) B-5370 mii lei;
e) B-11180 mii lei.
Răspunsurile corecte la pagina….
1) Ce înseamnă a fi raţional economic?
2) De cine depinde riscul?
3) Cum poate fi luată o decizie corectă?
4) De ce trebuie să se ţină seama pentru a realiza o fundamentare corectă

a deciziei de investire?
5) Cum poate fi măsurat riscul?
6) Cum se exprimă randamentul cu ajutorul profitabilităţii investiţiei?
7) Ce reprezintă riscul?
8) Cum poate fi definit riscul în domeniul investiţiilor?
9) Ce implică flexibilitatea financiară a proiectelor de investiţii?
10) Cui aparţine decizia de a investi?
Test de autoevaluare nr. 14 Timp de lucru:15 minute Punctaj:100pct
1) Care dintre metodele următoare nu sunt proprii optimizării amplasării

obiectivelor:
a) metoda corelaţiei dintre cheltuielile de transport ale materiilor prime şi

cele ale produselor finite;
b) metoda arborelui decizional;
c) metoda minimizării cheltuielilor de transport;
d) metoda minimizării cheltuielilor de exploatare anuale.
…10puncte
2) În cazul determinării capacităţii optime de producţie folosind teoria

arborelui decizional, probabilităţile p de verificare a producţiei sunt date de :
a) studiile de piaţă şi contractile încheiate de firmă cu clienţii;
b) rata de actualizare şi rata inflaţiei;
c) calitatea şi cantitatea producţiei.
…15puncte
3) În cazul unei societăţi comerciale profilate pe comercializarea de bunuri

economice evaluarea se face în special în funcţie de:
a) metode patrimoniale;
b) metode bursiere;
c) metode bazate pe randament;
d) nici una dintre metode nu se foloseşte:
…15puncte
4) Studiul de evaluare a unei întreprinderi serveşte la:
a) stabilirea preţului de vânzare - cumpărare a întreprinderii;
b) stabilirea unei plaje de valori în funcţie de care se stabileşte preţul;
c) fundamentarea eficienţei economice a unui proiect de investiţii;
d) stabilirea valorii întreprinderii:
…15puncte
5) În cazul în care, pentru un proiect de investiţii RIRE<e şi RIRF< e

atunci:
a) proiectul este acceptat;
b) proiectul nu este acceptat;
c) proiectul este acceptat în condiţiile în care creează noi locuri de muncă;
d) toate afirmaţiile sunt false;
e) nu se poate trage nici o concluzie:
...15puncte
6) Determinarea capacităţii optime de producţie în cazul modernizării, se

bazează pe:
a) minimizarea cheltuielilor specifice recalculate;
b) determinarea necesarului de investiţii;
c) teoria arborelui decizional;
d) studiile de piaţă:
…10puncte
7) Alocarea resurselor conform programării secvenţiale are la bază:
a) principiul maximizarii profitului;
b) principiul minimizării cheltuielilor de producţie;
c) principiul optimizării;
d) principiul minimizării regretelor;
e) niciunul dintre aceste principii nu stă la baza programării secvenţiale.
…10puncte
8) Soluţia optimă în cadrul unei probleme de repartizare a unui fond de

investiţii prin programarea liniară este dată de:
a) sistemul de restricţii;
b) funcţia obiectiv;
c) minimizarea efortului investiţional;
d) maximizarea profitului;
e) minimizarea efortului valutar.
…10puncte
1. Românu I., Vasilescu I.-Managementul investiţiilor, Editura Mărgăritar,

Bucureşti, 2008.
2. Stoian M.- Gestiunea investiţiilor, ASE, Bucureşti, 2008
3. Vasilescu I., Românu I., Cicea C.-Investiţii, Editura Economică,

Bucureşti, 2008
4. Văduva C.-Managementul investiţiilor, Editura Academică Brâncuşi,

Tg-Jiu, 2009
5. Vasilescu I., Botezatu M.- Investiţii, Studii de caz, Teste grilă, Editura
Economică, Bucureşti, 2009.
1)b; 2) a; 3)c; 4)b; 5)b; 6) c; 7)a; 8)b.
Răspundeţi corect la următoarele întrebări:
1) În accepţiunea managementului investiţional, ce înţelegeţi prin profit

final?
a) profitul obţinut după recuperarea investiţiei;
b) profitul obţinut după restituirea creditului;
c) profitul obţinut după ce s-a scăzut impozitul pe profit;
d) profitul obţinut după ce s-a scăzut amortizarea.
Răspuns corect : a
2) În analiza financiară a unui studiu de fezabilitate pentru o investiţie,

dobânzile la creditele interne şi impozitul pe profit intră la:
a) cheltuieli;
b) profit;
c) venituri;
d)
e) nu se iau în calcul.
Răspuns corect: a
3) Nivelul producţiei într-o ţară este de 50 u.m., iar taxele pe venituri

reprezintă 20% din VN, în timp ce transferurile băneşti fără echivalent sunt de
80 u.m. Funcţia economiilor este E=-100+0,4VD. Dacă investiţiile vor fi de
90 u.m., cheltuielile guvernamentale de 100 u.m., iar importurile de 150 u.m.,
care este valoarea exporturilor care va asigura echilibrul macroeconomic?
a) 92;
b) 50;
c) 72.
Răspuns corect:c
Rezolvare:
4) Sunt adevărate următoarele propoziţii? Răspundeţi cu Da sau Nu
a) Indicatorii cei mai importamţi sunt cei microeconomici deoarece la

nivelul unităţilor economice se iniţiază activităţi eficiente.
Răspuns : Nu
b) Activităţile agenţilor economici străini care achiziţionează pe teritoriul

unei ţări nu se iau în calculul rezultatelor finale obţinute în economia
respectivă.
Răspuns : Nu
c) Dacă guvernul decide majorarea fiscalitaţii atunci consumul creşte.
Răspuns : Nu
d) Oamenii sunt înclinaţi să-şi menţină standardele de viaţă.
Răspuns : Da
e) Atunci când cresc veniturile, creşte şi consumul, dar mai mult.
Răspuns :Nu
f) Bugetele de familie evidenţiază faptul că în decursul timpului s-au redus

cheltuielile pentru alimente.
Răspuns :Nu
g) Motivele care îi determină pe oameni să economisească sunt de natură

subiectivă.
Răspuns :Da
h) Economiile nete şi investiţiile sunt două mărimi egale.
Răspuns :Da
i) Agenţii economici vor fi stimulaţi să investească atunci când rata

dobânzii în economie va fi mai mică decât rata profitului.
Răspuns :Da
j) Investiţiile reprezintă un factor hotărâtor de creştere economic.
Răspuns :Da
5) Comentaţi următorul text:
„ Termenul de teorie economică bazată pe ofertă a fost inventat în anii

70 pentru a descrie un set de analize şi recomandări de politică având ca
obiectiv accelerarea creşterii economice şi ocuparea forţei de muncă
prin ameliorarea stimulentelor pentru producători. Principala
recomandare a acelora care au început să se autointituleze economişti
partizani ai ofertei, s-a referit la un climat mai favorabil de impozitare şi
de reglementare pentru afaceri.Pe economiştii partizani ai ofertei îi vom
găsi, pe măsură ce utilizăm acest termen, la ambele capete ale spectrului
politic. Unii vor susţine că, deoarece pieţele nu funcţionează adecvat,
guvernul trebuie să aibă un rol mai activ în controlul preţurilor şi
veniturilor dacă vrea să avem vreo şansă în a controla atât inflaţia cât şi
recesiunea. Alţii vor fi de părerea aproape inversă că pieţele
funcţionează atât de bine încât determină ca managementul cererii
agregate să nu fie capabil de a afecta producţia şi ocuparea forţei de
muncă ,astfel că singura cale pentru un guvern de a stimula expansiunea
economică este de a imbunătăţi perspectivele de profit ale firmelor de
afaceri.(Paul Heyne, Modul economic de gândire, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1991)
6) Modelele de programare liniară se folosesc în domeniul investiţiilor

pentru:
a) calculul pragului de rentabilitate;
b) optimizarea alocării resurselor investiţionale ale unei societăţi

comerciale;
c) maximizarea veniturilor unei societăţi comerciale existente;
d) minimizarea cheltuielilor materiale;
e) calculul ratei interne de rentabilitate.
Răspuns:b
7) Fundamentarea coeficientului de actualizare se face şi în funcţie de :
a) venitul net actualizat;
b) rata marginală de substituire a capitalului;
c) rata inflaţiei;
d) profitul realizat;
e) forma de proprietate.
Răspuns: c
8) În cazul în care RIRE>RIRF:
a) nu se poate trage nici o concluzie;
b) se constată o rămânere în urmă a eficienţei la nivel macroeconomic faţă

de nivelul microeconomic;
c) proiectul nu poate fi acceptat;
d) toate afirmaţiile sunt false;
e) se constată o rămânere în urmă a eficienţei la nivel microeconomic faţă

de nivelul macroeconomic;
Răspuns:e
9) Care din măsurile prezentate mai jos nu reprezintă o cale de creştere a

eficienţei economice a investiţiilor:
a) îmbunătăţirea structurii producţiei la viitorul obiectiv economic;
b) recuperarea mai rapidă a sumelor investite şi obţinerea mai devreme a

rezultatelor propuse prin documentaţiile de investiţii;
c) realizarea la noile obiective sau la cele modernizate a unor niveluri

superioare faţă de obiectivele vechi în ceea ce priveşte productivitatea
muncii,indicele de valorificare a materiilor prime;
d) respectarea termenelor de punere în funcţiune a obiectivelor economice

care să ducă la diminuarea imobilizărilor de fonduri, recuperarea rapidă a
sumelor investite;
e) folosirea unui coeficient de actualizare care surprinde cât mai fidel rata
inflaţiei, rata dobânzii, rata de risc pentru obiectivele economice similare şi
eficienţa medie pe ramură sau la obiectivele similare.
Răspuns : e
10) Randamentul economic al investiţiei este un indicator care se

calculează:
a) prin diferenţa dintre venituri şi cheltuieli;
b) ca raport între profit şi costul de producţie;
c) ca raport între investiţie şi profitul anual;
d) ca raport între profitul obţinut după recuperarea investiţiei şi volumul

capitalului investit;
e) ca invers al coeficientului de eficienţă economică.
Răspuns:d
Bibliografie
1. Românu I., Vasilescu I.-Managementul investiţiilor, Editura

Mărgăritar, Bucureşti, 2008.
2. Stoian M.- Gestiunea investiţiilor, ASE, Bucureşti, 2008
3. Vasilescu I., Românu I., Cicea C.-Investiţii, Editura Economică,

Bucureşti, 2008

Tg-Jiu, 2009
5. Vasilescu I., Botezatu M.- Investiţii, Studii de caz, Teste grilă, Editura
Economică, Bucureşti, 2009.
6. Băileşteanu Gh.-Diagnostic, risc şi eficienţă în afaceri,Editura Mirton,

Timişoara,2000
7. Listecan L.-Economia, eficienţa şi finanţarea investiţiilor,Editura

Economică,Bucureşti,2009
8. Cărbunaru-Băcescu Angelica, Băcescu Marius-Macroeconomie

aplicată, Editura All,Bucureşti,2008
9. Popa A.-Eficienţa investiţiilor –caiet de lucrări practice, Tipografia

Universităţii din Craiova,2008
10. Lăcătuş M.,Lăcătuş G.-Teste de economie, Editura Univers,

Bucureşti,2007
11. Românu I., Vasilescu I.-Managementul investiţiilor, Editura

Mărgăritar, Bucureşti,2008.
12. Stoian M.- Gestiunea investiţiilor, ASE,Bucureşti, 2008
13. Vasilescu I., Românu I., Cicea C.-Investiţii,Editura Economică,

Bucureşti,2008

Tg-Jiu,2009
15. Vasilescu I.,Botezatu M.- Investiţii,Studii de caz, Teste grilă,Editura

Economică,Bucureşti,2009.

Managementul Investitiilor

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Managementul Investitiilor

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Managementul Investițiilor – Curs Universitar ID

Universitatea “Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu

Unitatea 1 : Cadrul general de abordare a investiţiilor

U1.1 Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

U1.2 Investiţiile: concept, structură, rol

U1.3 Cadrul legislativ referitor la investiţii

U1.4 Test de autoevaluare

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare şi înclinaţia spre investiţii

Unitatea 2: Funcţia investiţiei şi înclinaţia spre investiţii

U2.1 Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

U2.2 Funcţia investiţiei

U2.3 Factorii care determină înclinaţia spre investiţii

U2.4 Test de autoevaluare

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare

Unitatea 3: Investiţiile şi dezvoltarea economico-socială

U3.1 Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

U3.2 Investiţiile şi relansarea economică

U3.3 Rolul investiţiilor în dezvoltarea economico-socială

U3.4 Test de autoevaluare

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare

Unitatea 4: Investiţiile – factor al creşterii economice

U4.1 Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

U4.2 Necesitatea unei teorii a investiţiilor integrată în teoria creşterii economice

U4.3 Investiţiile – factor al creşterii economice

U4.4 Test de autoevaluare

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare

Unitatea 5: Investiţiile şi politica de investire

U5.1 Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

U5.2 Trăsături ale investiţiilor

U5.3 Politica de investire

U5.3.1 Investirea: decizia financiară strategică

U5.3.2 Politica de investire a statului în economie

U5.3.3 Obiective ale intervenţiei statului în economie

U5.3.4 Alegerea variantei optime a investiţiei

U5.4 Test de autoevaluare

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare

Unitatea 6: Echivalarea ca natură a resurselor

U6.1 Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

U6.2 Echivalarea resurselor avansate

U6.3 Echivalarea resurselor ocupate

U6.4 Costul capitalurilor firmei

U6.5 Test autoevaluare

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare

Unitatea 7: Evaluarea investiţiilor

U7.1 Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

U7.2 Consideraţii generale

U7.3 Evaluarea investiţiilor în context structural

U7.4 Test de autoevaluare

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare

Tema de control numărul 1

Unitatea 8: Tema neoclasică a investiţiilor pentru afaceri

U8.1 Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

U8.2 Stocul optim de capital

U8.3 Costul de utilizare a capitalului

U8.4 Funcţia de investiţii şi reglarea dinamică a stocului optim de capital

U8.5 Test de autoevaluare

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare

Unitatea 9: Teoria 2 a investiţiilor

U9.1 Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

U9.2 Costurile de instalare a investiţiei

U9.3 Funcţia de investiţii şi q Tobin

U9.4 Test de autoevaluare

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare