Proceduri Speciale Curs

NOTE CURS
PROCEDURI SPECIALE CIVILE SI

ADMINISTRATIVE
Lector univ.drd.CZIKA DANIELA
Cap. I. SCURTE CONSIDERATII GENERALE PRIVIND

PROCESUL CIVIL
I.1. Notiunea dreptului procesual civil si legatura acestuia cu dreptul

material civil
Înfaptuirea justitiei în cauzele civile se realizeaza în conformitate cu

procedura stabilita de lege, pe baza unui ansamblu de norme juridice ce
reglementeaza aceasta procedura.
Ramura distincta a sistemului de drept, dreptul procesual civil
reprezinta ansamblul normelor juridice care reglementeaza activitatea de
judecata a instantelor judecatoresti privitoare la drepturi civile ori la interese
legitime care se pot realiza numai pe calea justitiei, precum si modul de
executare silita a hotarârilor judecatoresti sau a altor titluri executorii.
1
I.2. Definirea procesului civil. Fazele si etapele pe care acesta le parcurge
Persoana ale carei drepturi subiective civile sunt contestate sau

încalcate se poate adresa instantei competente pentru a restabili aceasta
situatie. Sesizarea instantei se face prin cererea de chemare în judecata.
Prin proces în sens etimologic se întelege mers, evolutie,
desfasurarea unui fenomen, eveniment.
DEFINITIE :
Procesul civil este activitatea desfasurata de catre instanta, parti,
organe de executare si alte persoane sau organe care participa la înfaptuirea
de catre instantele judecatoresti a justitiei în pricinile civile, în vederea
realizarii sau stabilirii drepturilor si intereselor civile deduse judecatii si
executarii silite a hotarârilor judecatoresti sau a altor titluri executorii,
conform procedurii prevazute de lege.
Procesul civil parcurge doua faze:
- 1.Faza judecatii care se desfasoara mai întâi în fata instantei de
fond si se finalizeaza cu deliberarea si pronuntarea hotarârii. Ea
este declansata prin cererea de chemare în judecata care investeste
instanta competenta. La rândul sau ,aceasta faza cuprinde mai
multe etape:
Prima etapa (etapa scrisa), consta în încunostiintarea reciproca a
partilor despre pretentiile, apararile si probele ce urmeaza a fi
administrate în vederea dovedirii lor.
Cea de a doua etapa este etapa dezbaterilor în sedinta de
judecata, etapa complexa ce se desfasoara, de regula, la mai
multe termene de judecata, dând posibilitatea partilor sa-si
2
sustina în mod real si contradictoriu pretentiile si apararile, sa
administreze probe si sa puna concluzii asupra fondului cauzei .
Dezbaterea este contradictorie si este condusa si controlata de
judecator cu respectarea unor principii fundamentale (principiul
contradictorialitatii, principiul dreptului de aparare, principiul
rolului activ al judecatorului, principiul disponibilitatii, principiul
publicitatii si principiul oralitatii). Dupa închiderea dezbaterilor,
urmeaza etapa deliberarii si pronuntarii hotarârii.
Prin epuizarea acestor etape se finalizeaza judecata în prima
instanta, dar partea nemultumita poate declansa etapa cailor de
atac. Poate exista si o etapa a cailor extraordinare de atac, care
vizeaza, în conditiile legii, hotarâri definitive sau irevocabile.
- 2.Faza executarii silite care include activitatea instantei de
executare si a executorilor judecatoresti care-si îndeplinesc
atributiile procesuale sub controlul instantei.
Nu este obligatoriu ca procesul civil sa parcurga toate aceste etape,
în consecinta se impun urmatoarele precizari:
- faza executarii silite intervine în cazul hotarârilor susceptibile de
a fi puse în executare cu ajutorul fortei de constrângere a statului,
în masura în care debitorul nu-si executa de buna voie
obligatia.(de ex.o hotarâre judecatoreasca pronuntata într-o
actiune în constatare nu este susceptibila de executare silita ).De
asemenea ,daca debitorul îsi va executa de buna voie obligatia
consemnata în titlu executoriu faza executarii va lipsi;
- în ipoteza în care creditorul pune în executare un alt titlu
executoriu decât o hotarâre judecatoreasca, va exista numai faza
3
executarii;(de ex.este cazul executarii silite a unui contract de
credit bancar).
- este posibil ca procesul sa se termine fara o judecata propriu-zisa
atunci când reclamantul îsi retrage actiunea ,renunta la dreptul
sau, tranzactioneaza ori lasa pricina în nelucrare, ori daca partea
interesata nu exercita caile de atac împotriva hotarârii pe care o
considera legala si temeinica.
Dispozitiile codului de procedura civila care reglementeaza desfasurarea
procesului civil respecta normele impuse de CEDO în aceasta materie .
Astfel ,în conformitate cu art.6 pct.1 din Conventia Europeana a
Drepturilor Omului: “Orice persoana are dreptul sa-i fie examinata cauza
sa în mod echitabil, de catre un tribunal independent si impartial, stabilit
prin lege, care va decide asupra drepturilor si obligatiilor sale civile sau
asupra temeiniciei oricarei acuzatii în materie penala împotriva ei.
Hotarârea trebuie sa fie pronuntata în public, dar accesul în sala de sedinta
poate fi interzis persoanelor sau publicului în timpul întregului sau a unei
parti din proces, în interesul moralitatii, ordinii publice sau al securitatii
nationale într-o societate democratica, când interesele minorilor sau
protectia vietii private a partilor la proces o cer sau în masura considerata
strict necesara de catre tribunal, când datorita unor împrejurari speciale
publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei”.
De asemenea , Constitutia consacra ,în art.21, accesul liber la justitie
– “orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a
libertatilor si intereselor sale legitime” – “nici o lege nu poate îngradi acest
drept”.
4
I.3. Principiile fundamentale ale dreptului procesual civil
DEFINITIE.
Principiile organizarii si functionarii justitiei pot fi definite ca fiind
acele reguli cu caracter general pe baza carora sunt structurate si îsi exercita
atributiile prevazute de lege sistemul de institutii care compun puterea
judecatoreasca, raporturile dintre aceste institutii precum si relatiile pe care le
stabilesc cu celelalte autoritati ale statului, cu organizatiile private si cu
cetatenii.
Dreptul procesul civil, ca ramura a sistemului de drept român este
constituit pe baza unor principii specifice, denumite principii fundamentale ale
dreptului procesual civil.
1. Principiul legalitatii
Acest principiu este un principiu cadru, înauntrul careia trebuie sa se
regaseasca toate celelalte principii.
Principiul legalitatii semnifica faptul ca desfasurarea întregii activitati
procesuale, toate actele participantilor la procesul civil, deliberarea si
hotarârea pronuntata, trebuie sa aiba loc si sa se realizeze numai în
conformitate cu prevederile legii. A se vedea Art. 124 din Constitutie .
2. Principiul aflarii adevarului
Acest principiu presupune existenta unei concordante depline între
realitatea împrejurarilor în care s-a produs faptul prejudiciabil si concluziile la
care a ajuns instanta, exprimate în hotarârea data cu privire la aceste
împrejurari. A se vedea în acest sens art.129 alin.5 C.proc.civ.
3. Principiul dreptului la aparare
Potrivit prevederilor art.24 din Constitutie dreptul la aparare este
garantat, în tot cursul procesului partile având dreptul sa fie asistate de un
5
avocat ales sau numit din oficiu. În acelasi sens, art.13 din Legea 304/2004
privind organizarea judiciara dispune ca:” Dreptul la aparare este garantat. În
tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie reprezentate sau, dupa caz,
asistate de un aparator, ales sau numit din oficiu, potrivit legii”.
4. Principiul publicitatii
Publicitatea sedintei de judecata este consacrata în art.121 din Codul de
procedura civila: “sedintele vor fi publice afara de cazurile când legea
dispune altfel”.
De la acest principiu exista o exceptie: “instanta poate sa dispuna ca
dezbaterile sa se faca în sedinta secreta, daca dezbaterea publica ar vatama
ordinea sau moralitatea publica sau pe parti. În acest caz, partile vor putea fi
însotite, în afara de aparatorii lor, de cel mult doua persoane desemnate de
ele”. Hotarârea se pronunta întotdeauna în sedinta publica, sub sanctiunea
nulitatii.
5. Principiul oralitatii
În temeiul acestui principiu presedintele completului are obligatia, sub
sanctiunea nulitatii hotarârii, de a da cuvântul partilor pentru a-si sustine oral
pretentiile, a discuta regularitatea actelor de procedura, a propune probe si a
formula concluzii. Codul de procedura civila consacra principiul oralitatii
dezbaterilor în art.127: “pricinile se dezbat verbal, daca legea nu dispune
altfel”.
6. Principiul rolului activ al judecatorului
Principiul rolului activ al judecatorului, consacrat de art. 129 – 130 C.
proc. civ., obliga instanta ca mai întâi de toate sa dea actiunii calificarea
juridica exacta si în functie de aceasta sa verifice conditiile de admisibilitate a
cererii si sa se pronunte apoi în concret asupra tuturor capetelor de cerere.
7. Principiul disponibilitatii
6
Procesul civil este caracterizat de disponibilitate în sens material si în
sens procesual. Principiul disponibilitatii cuprinde urmatoarele drepturi :
- dreptul persoanei interesate de a porni sau nu procesul civil.
- dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecata sau
ale apararii.
- dreptul de a renunta la judecata sau la dreptul subiectiv, dreptul
de achiesare si dreptul de a stinge litigiul printr-o tranzactie.
- dreptul de a ataca sau nu prin caile de atac legale, hotarârea
judecatoreasca, si de a starui sau nu în calea de atac exercitata.
- dreptul de a cere executarea hotarârilor judecatoresti.
8.Principiul contradictorialitatii
Principiul contradictorialitatii se întâlneste în raporturile dintre parti
si în raporturile dintre parti si instanta manifestându-se în toate fazele si
etapele procesului civil, exceptie facând etapele deliberarii si pronuntarii
hotarârii.
Contradictorialitea în procesul civil îngaduie partilor sa participe
activ la prezentarea, argumentarea si dovedirea dreptului lor, în cursul
desfasurarii judecatii, având dreptul de a discuta si combate sustinerile facute
de fiecare din ele,precum si de a-si expune punctul de vedere asupra
initiativelor instantei în scopul stabilirii adevarului si al pronuntarii unei
hotarâri legale si temeinice.
Nerespectarea acestui principiu deosebit de important deoarece
asigura si dreptul la aparare si aflarea adevarului, este sanctionat cu nulitatea
hotarârii
9.Principiul nemijlocirii
Acest principiu consta în obligatia instantei de a cerceta direct si
nemijlocit toate elementele care servesc la lamurirea împrejurarilor cauzei.
7
Conform legislatiei actuale, administrarea dovezilor se face de catre
completul de judecata în întregul sau, fie la sediul instantei, fie la locul unde
se gaseste proba ce urmeaza a fi administrata.
8. Principiul continuitatii
Principiul continuitatii presupune ca judecarea pricinii sa se faca de la
început si pâna la sfârsit de acelasi complet de judecata, într-o singura sedinta,
care sa se încheie prin deliberarea judecatorilor si pronuntarea hotarârii.
În legislatia noastra acest principiu are o aplicativitate limitata la faptul
ca hotarârea trebuie sa fie pronuntata de aceiasi judecatori în fata carora s-au
pus concluziile în fond. Nerespectarea acestui principiu atrage casarea
hotarârii potrivit art.304 pct.2 C.proc.civ.
CAP.II. ACTIUNEA CIVILA
II 1. Notiune. Natura juridica si corelatia dintre dreptul subiectiv civil,

actiunea civila si dreptul la actiune
Actiunea civila poate fi definita ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale

prin care, în cadrul procesului civil, se asigura protectia dreptului subiectiv
civil, prin recunoasterea sau realizarea lui, în cazul în care este încalcat sau
contestat.
II.2. Partile actiunii civile
8
Actiunea civila fiind legata de dreptul subiectiv, nu poate fi conceputa
fara existenta cel putin a unei persoane care sa fie interesata în protectia
dreptului subiectiv nesocotit sau încalcat.
În momentul în care actiunea civila este exercitata este nevoie de cel
putin doua persoane, una care pretinde (reclamantul) si una care se opune
(pârâtul).
Partile au denumiri specifice în raport cu diferitele faze ale procesului
civil.
II.3. Obiectul actiunii civile
Obiectul actiunii civile este ceea ce se cere prin actiunea respectiva,
concretizându-se în raport cu mijlocul procesual folosit.
II.4. Cauza actiunii civile
Prin cauza actiunii civile se întelege scopul catre care se îndreapta
vointa celui care reclama sau se apara, scopul care exprima si caracterizeaza
vointa sa în justitie, scop explicat cu împrejurarile si motivele speciale care au
determinat partea sa actioneze.
II.5Conditiile cerute pentru exercitiul actiunii civile

Conditiile cerute pentru exercitiul actiunii civile respectiv pentru punerea în
miscare a tuturor formelor procedurale ce intra în continutul actiunii civile
(cererea de chemare în judecata,caile de atac etc.) sunt urmatoarele:
-afirmarea unui drept subiectiv civil ce se cere protejat;
-interesul urmarit prin punerea în miscare a actiunii;
-capacitatea procesuala;
-calitatea procesuala.
9
A. Dreptul
Pornind de la corelatia dintre actiunea civila si dreptul subiectiv civil
,pentru punerea în miscare a actiunii civile se cere în primul rând existenta
unui drept subiectiv ce se cere protejat,ori a unui interes legitim care nu se
poate realiza decât pe calea justitiei.
B. Interesul
Interesul reprezinta folosul practic pe care o parte îl urmareste punând
în miscare procedura judiciara pentru valorificarea dreptului subiectiv civil ce
se cere protejat.
C. Capacitatea procesuala si sanctiunea lipsei capacitatii
procesuale
Capacitatea procesuala este aptitudinea generala a persoanelor de a dobândi si
de a exercita drepturi si de a-si asuma obligatii, în plan procesual pentru a
valorifica în justitie dreptul sau interesul în legatura cu care s-a nascut litigiul.
Capacitatea procesuala de folosinta
Capacitatea procesuala de folosinta reprezinta acea parte a capacitatii
procesuale care consta în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si
obligatii procesual civile.
Capacitatea procesuala de exercitiu
Prin capacitate procesuala de exercitiu se întelege acea parte a
capacitatii procesuale care consta în aptitudinea unei persoane care are
folosinta unui drept, de a exercita acest drept în justitie .
D. Calitatea procesuala. Definitie. Justificare. Sanctiunea lipsei

calitatii procesuale.
Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati între persoana

reclamantului si persoana care este titulara dreptului în raportul juridic dedus
10
judecatii (calitate procesuala activa ) si între persoana pârâtului si cel obligat
în acelasi raport juridic (calitate procesuala pasiva ).Lipsa acestei identitati
este sanctionata prin respingerea actiunii ca fiind formulata de o persoana
fara calitate .
CAP.III. PARTICIPANTII LA PROCESUL CIVIL
III.1.Instanta de judecata si rolul acesteia în procesul civil

Justitia este unica, impartiala si egala pentru toate persoanele, competenta
judiciara si procedura de judecata fiind stabilite de lege.
În România functioneaza o singura instanta suprema, denumita Înalta Curte
de Casatie si Justitie, cu personalitate juridica si cu sediul în capitala tarii.
Înalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a
legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale (art.
16 alin. 1 si 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciara).
Curtile de apel sunt instante cu personalitate juridica, în

circumscriptia carora functioneaza mai multe tribunale si tribunale
specializate.
Tribunalele sunt instante cu personalitate juridica, organizate la

nivelul fiecarui judet si în municipiul Bucuresti, având în circumscriptie
toate judecatoriile din judet sau, dupa caz, din municipiul Bucuresti.
Tribunalele specializate sunt instante fara personalitate juridica, care

functioneaza la nivelul fiecarui judet si al municipiului Bucuresti si au, de
regula sediul în municipiul resedinta de judet. Tribunalele specializate sunt
11
tribunale: pentru minori si familie; de munca si asigurari sociale;
comerciale; administrative-fiscale. (art.35 din Legea 304/2004).
Datele la care vor începe sa functioneze tribunalele specializate vor fi

stabilite, în mod esalonat, prin ordin al ministrului justitiei, rolul acestora
fiind îndeplinit pâna la aceasta data de sectii sau complete specializate la
nivelul tribunalelor de drept comun (art.130 din Legea 304/2004).
Judecatoriile sunt instante fara personalitate juridica, organizate în

judete si în sectoarele municipiului Bucuresti.
III.2. Compunerea si constituirea instantei de judecata
A. Completele de judecata
Potrivit art. 17 alin.1 din Legea 92/1992, modificata prin Legea

142/1997: “cauzele date, potrivit legii, în competenta de prima instanta a
judecatoriilor, tribunalelor si curtilor de apel se judeca de un singur
judecator.” Cauzele privind conflictele de munca se judeca în prima
instanta, cu celeritate, de catre complete formate din doi judecatori, asistati
de doi magistrati consultanti (art.17 alin.1 din Legea 92/1992 modificat si
completat prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.20/20.02.2002).
Apelurile se judeca în complet format din 2 judecatori. Recursurile se

judeca în complet format din 3 judecatori.
În cazul completului format din 2 judecatori, daca acestia nu ajung la

un acord asupra hotarârii ce urmeaza a se pronunta, procesul se judeca din
nou în complet de divergenta, în conditiile legii.
12
Completul de divergenta se constituie prin includerea în completul de
judecata a presedintelui sau a vicepresedintele instantei ori a judecatorului-
inspector sau a presedintelui de sectie ori a unui alt judecator desemnat de
presedintele instantei .
CAP.IV. PARTILE ÎN PROCESUL CIVIL
Rolul partilor în proces este esential, deoarece înfaptuirea justitiei

graviteaza în jurul lor, astfel încât daca procesul este necesar partilor si
partile sunt necesare procesului, fara parti si fara instanta neputând exista
proces.
IV.I.Conditiile ce se cer a fi îndeplinite pentru a fi parte în proces
Conditiile pe care o persoana trebuie sa le îndeplineasca pentru a fi
parte în proces constituie în acelasi timp conditii pentru exercitiul dreptului
la actiune.
Indiferent de forma procesuala si indiferent daca este vorba de un
litigiu între doua parti sau de o coparticipare procesuala trebuie îndeplinite
cumulativ urmatoarele conditii:
- dreptul;
- interesul;
- capacitatea procesuala;
- calitatea procesuala.
IV.II. Drepturile si îndatoririle procesuale ale partilor. Abuzul de

drept procesual
13
Legea procesuala acorda o serie de drepturi partilor pentru a garanta
exercitiul liber al actiunii civile. De asemenea, legea impune anumite
îndatoriri partilor sub sanctiunile prevazute de lege.
A. Drepturile procesuale ale partilor
- dreptul fiecarei parti de a adresa cereri instantei;
- dreptul de a participa la judecata pricinii si deci dreptul la citare;
- dreptul de aparare care implica dreptul de a raspunde celeilalte
parti, dreptul de a administra probe, dreptul de a cunoaste piesele
dosarului, dreptul de a fi asistat de avocat, dreptul de a recurge la
interpret, etc.;
- dreptul de a participa personal la proces sau prin mandatar;
- dreptul de a recuza pe judecator, procuror, grefier, magistrat –
asistent si experti;
- dreptul de a ataca hotarârea si încheierile instantei;
- dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecata in cazul
câstigarii procesului;
- dreptul de a dispune de soarta procesului prin renuntarea la
judecata sau la dreptul subiectiv, prin recunoasterea pretentiilor
reclamantului, prin achiesarea la hotarârea pronuntata sau prin
încheierea unei tranzactii.
B.Principalele îndatoriri ale partilor

- îndeplinirea actelor de procedura în conditiile, ordinea si
termenele prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii, perimarii,
decaderii, etc.;
- exercitarea drepturilor procesuale cu buna-credinta si potrivit
scopului în vederea caruia au fost recunoscute de lege. Cel ce
14
deturneaza dreptul procesual de la scopul pentru care a fost
recunoscut si îl exercita cu rea-credinta savârseste un abuz de
drept procesual.
C. Abuzul de drept procesual

Art.723 C.proc.civ. prevede ca: “Drepturile procedurale trebuie
exercitate cu buna-credinta si potrivit scopului în vederea caruia au fost
recunoscute de lege. Partea care foloseste aceste drepturi în chip abuziv
raspunde pentru pagubele pricinuite”.
Abuzul de drept procesual presupune un element subiectiv constând în
exercitarea cu rea-credinta a dreptului procedural si un element obiectiv
constând în deturnarea dreptului de la scopul social-economic pentru care a
fost recunoscut, de la finalitatea sa legala.
CAP.V. ACTELE DE PROCEDURA.

V. I. Actele de procedura .Notiune
Actul de procedura reprezinta orice manifestare de vointa facuta în cursul si în
cadrul procesului civil, de catre instanta de judecata, parti sau alti participanti la
activitatea judiciara, în vederea producerii unor efecte juridice determinate.
V .II. Clasificare
La baza clasificarii actelor de procedura exista mai multe criterii,
diversitatea acestora fiind determinata de numarul mare al acestor acte care
alcatuiesc structura procesului civil.
1. Dupa subiectii procesuali de la care emana distingem între:
15
- actele partilor (cererea de chemare în judecata, întâmpinarea, cererea
reconventionala etc.);
- actele procedurale ale instantei (încheierile, hotarârea judecatoreasca etc.);
- actele altor participanti la proces (depozitia de martor, întocmirea raportului
de expertiza etc.);
- actele organelor auxiliare justitiei (actele de executare ale organelor de
executare, dovezi de comunicare a actelor de procedura etc.).
2. Dupa cadrul de întocmire actele de procedura se împart în:
- acte judiciare, care se îndeplinesc în fata instantei (depozitia martorului,
interogatoriul partii etc.);
- acte extrajudiciare, îndeplinite în cadrul procesului civil, dar în afara instantei
(expertiza, administrarea probelor prin comisie rogatorie etc.);
3. Dupa forma de manifestare de vointa a subiectului de la care emana, actele de
procedura se clasifica în:
- acte scrise (cererea de chemare în judecata, întâmpinarea etc.);
- acte verbale sau orale (depozitia de martor, raspunsul la interogatoriu etc.).
4. Dupa continut, distingem între:
- acte de procedura care contin o manifestare de vointa (încheierea, cererea de
chemare în judecata etc.);
- acte de procedura care constata o operatie procesuala (citatia, etc.).
5. Dupa faza în cadrul careia se îndeplinesc, pot fi :
- acte de procedura specifice judecatii în prima instanta (cererea de chemare
în judecata etc.);
- acte de procedura specifice judecatii în fata instantei de control judiciar
(raportul asupra recursului etc.);
- acte de procedura specifice fazei de executare silita.
V.III.Cererea de chemare în judecata
16
• Elementele pe care trebuie sa le cuprinda în mod obligatoriu cererea de chemare în
judecata sunt prevazute în art.112C.proc.civ:
• Prin obiect al cererii de chemare în judecata, în sensul art.112pct.3C.proc.civ. se
întelege pretentia concreta a reclamantului, adica ceea ce se cere prin actul de
investire al instantei.
• Aratarea motivelor de fapt si de drept în cuprinsul cererii de chemare în judecata
contribuie la determinarea cadrului în care se va desfasura întreaga activitate de
solutionare a litigiului. Mentionarea motivelor prezinta importanta, atât pentru
instanta, care va fi în masura sa cunoasca cauzele care au generat litigiul între
parti, cat si pentru pârât, întrucât în raport de cele invocate de reclamant îsi va
pregati apararea.
• În art.112 alin.2-6C.proc.civ sunt prevazute regulile ce trebuie respectate de
reclamant în legatura cu propunerea dovezilor pe care se întemeiaza cererea de
chemare în judecata.
• Semnatura reprezinta un element esential al cererii de chemare în judecata, lipsa
acesteia atragând sanctiunea nulitatii, în temeiul art.133 alin.1C. proc.civ. În
privinta semnaturii alin.2 al art.133 C.proc.civ. prevede ca lipsa acesteia se
poate totusi împlini în tot cursul judecatii.
Introducerea cererii de chemare în judecata

Cererea de chemare în judecata se depune la instanta competenta, la cerere
anexându-se atâtea copii câti pârâti sunt. Daca mai multi pârâti au un reprezentant
comun sau daca pârâtul are mai multe calitati juridice se va comunica o singura
copie de pe cererea de chemare în judecata si de pe înscrisurile depuse.
Procedura ce se desfasoara în momentul primirii cererii este diferita dupa cum
aceasta este trimisa prin posta sau este prezentata de reclamant.
17
V.IV..Întâmpinarea
Întâmpinarea este actul de procedura prin care pârâtul raspunde la
cererea de chemare în judecata a reclamantului, prin care-si formuleaza în
scris, înainte de dezbaterea orala, apararile sale, si prezinta probele pe care
se sprijina în sustinerea acestora. A se vedea art.115 C.proc.civ.
V.V.Cererea reconventionala
În procesul civil, pârâtul poate renunta la pozitia procesuala defensiva, de
aparare, fata de pretentiile formulate de reclamant si sa adopte o pozitie ofensiva,
ridicând pretentii proprii împotriva reclamantului. Aceasta posibilitate este oferita
de lege pârâtului de art. 119 C.proc.civ., aratându-se ca daca pârâtul are pretentii în
legatura cu cererea reclamantului, el poate sa faca cerere reconventionala. Cererea
reconventionala este mijlocul procedural prin care pârâtul formuleaza pretentii
proprii fata de reclamant sau actul procedural prin intermediul caruia pârâtul
urmareste valorificare unui drept propriu fata de reclamant .
V.VI. Citarea partilor si comunicarea actelor de procedura

Citarea este un act procedural prin care se aduce la cunostinta partilor si altor
participanti la procesul civil data si locul desfasurarii judecatii. Prin citarea partilor
se asigura respectarea a doua principii fundamentale ale procedurii civile, respectiv
contradictorialitatea si dreptul la aparare.
Citatia trebuie sa cuprinda potrivit art. 88 alin 1 C.proc.civ. :
- numarul si data emiterii, precum si numarul dosarului;
- aratarea anului,lunii, zilei si orei de înfatisare;
- aratarea instantei si sediul ei;
- numele, domiciliul si calitatea celui citat;
- numele si domiciliul partii potrivnice si felul pricinii;
18
- alte mentiuni prevazute de lege;
- parafa sefului instantei si semnatura grefierului.
-
CAP.VI.ETAPA DEZBATERILOR
VI.I. Sedinta de judecata
Dezbaterea cauzei în sedinta publica reprezinta cea de a doua etapa a
procesului civil.
În aceasta etapa a procesului civil, un rol important revine revine
completului de judecata, prezidat, de regula de judecatorul desemnat, dupa
caz, de presedintele instantei sau al sectiei. Sedinta de judecata este condusa
de presedinte care exercita politia sedintei, putând lua masurile necesare
pentru pastrarea ordinii si bunei-cuviinte.
VI.II.Principalele momente în desfasurarea judecatii
Deschiderea sedintei de judecata se face de presedintele completului
de judecata. Pricinile se judeca în ordinea stabilita pe lista afisata, având
prioritate cele urgente, ramase în divergenta (atr.125alin.2C.proc.civ.) si
cele amânate din lipsa de timp (art.157C.proc.civ.).
• Înainte de începerea dezbaterilor, partile pot solicita amânarea
pricinilor care nu pot fi judecate, daca aceste cereri nu provoaca dezbateri
(art.126C.proc.civ.).
• Înainte de a se intra în dezbateri, instanta are obligatia de a încerca
stingerea conflictului de drepturi prin împacarea partilor.
• Un moment procesual important îl constituie sustinerea cauzei de
catre parti, scop în care instanta va da mai întâi cuvântul reclamantului, apoi
pârâtului.
• În desfasurarea acestei etape a procesului civil, un moment esential îl
constituie prima zi de înfatisare. Prima zi de înfatisare este termenul la care
19
partile legal citate, pot pune concluzii (art.134C.proc.civ.). A pune concluzii
în sensul art.134, nu înseamna a pune efectiv concluzii, ci a avea
posibilitatea sa se puna concluzii, ceea ce înseamna ca aceasta cerinta este
îndeplinita chiar în lipsa partii legal citata. Din punct de vedere
procedural, prima zi de înfatisare prezinta importanta deosebita, deoarece
pâna în acest moment se pot exercita anumite drepturi procedurale si pot
interveni modificari în structura actiunii civile. Astfel, din punct de vedere
probatoriu, pâna la aceasta data partile pot pronune probe, daca nu au
propus prin cererea de chemare în judecata sau prin întâmpinare, sub
sanctiunea decaderii. Pâna la prima zi de înfatisare pot fi admise cereri de
modificare a actiunii, ulterior acestui termen admiterea cererii este
conditionata de consimtamântul pârâtului. De asemenea, în anumite situatii,
cadrul procesual poate fi largit numai pâna la acest termen.
• Când instanta apreciaza ca au fost lamurite toate aspectele de fapt si
de drept ale cauzei declara închiderea dezbaterilor, urmând a se retrage
pentru deliberare.
CAP.VII.PROBELE
VII.I.Notiune si clasificare. Subiectul, obiectul si sarcina probei

Prin proba se întelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui
act sau fapt juridic si, prin aceasta, a dreptului subiectiv civil si a obligatiei
civile.
20
Probele sunt administrate în procesul civil pentru a ajuta pe judecator
sa-si formeze convingerea în legatura cu faptele cercetate. Rezulta ca
subiectul probei este judecatorul.
Obiectul probei este format din actele ori faptele juridice care sunt
izvoare ale raporturilor juridice concrete, actele ori faptele juridice care au
dat nastere la dreptul subiectiv civil si obligatia corelativa.
Sarcina probei este reglementata în art.1169C.civ.:”Cel ce face o

propunere înaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca”.
VII.II.Proba prin înscrisuri. Înscrisurile autentice. Înscrisurile sub

semnatura privata. Administrarea probei prin înscrisuri
Prin înscris se întelege, de asemenea, orice declaratie despre un act

juridic sau un fapt juridic stricto sensu, facuta prin scriere de mâna,
dactilografiere, litografiere, imprimare pe hârtie sau pe orice material.
A. Înscrisurile autentice
Definitia înscrisului autentic este prevazuta în art.1171C.civ.::”Actul
autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un
functionar public, care are dreptul de a functiona în locul unde actul s-a
facut”. Uneori forma autentica este ceruta ad validitatem, însa de cele mai
multe ori partile recurg la ea pentru avantajele pe care le prezinta:
21
B. Administrarea probei prin înscrisuri
Partile vor alatura la cererea de chemare în judecata si întâmpinare
copii certificate de pe înscrisurile folosite ca mijloace de proba, sau le vor
depune la prima zi de înfatisare.
Partile sunt datoare sa aiba asupra lor în sedinta originalul înscrisului
sau sa-l depuna mai înainte în pastrarea grefei, sub sanctiunea de a nu se tine
seama de înscris (art.139alin.1C.proc.civ.). Depunerea originalului în
pastrarea grefei da posibilitatea partii adverse sa consulte înscrisul.
VII.III.Proba prin declaratia de martori. Persoane care pot fi ascultate
ca martori. Administrarea probei cu martori. Aprecierea probei cu
martori.
Martorii sunt persoane straine de interesele în conflict, care relateaza în

fata instantei de judecata fapte sau împrejurari referitoare la pricina ce se
judeca, fapte ce ar putea servi la solutionarea ei. Mijlocul de proba este
depozitia martorului, în care se materializeaza cunostintele acestuia despre
faptele trecute pe care le-a receptionat si memorat .
Regulile si exceptiile, referitoare la probarea actelor juridice prin
declaratiile martorilor sunt prevazute în art.1191-1198C.civ.
Persoane care pot fi ascultate ca martori
De regula, orice persoana poate fi ascultata ca martor, exceptiile fiind
prevazute expres de lege în art.189C.proc.civ.
Administrarea probei cu martori
Martorii se propun de parti prin cererea de chemare în judecata si prin
întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfatisare. Daca proba se solicita
în cursul judecatii, în conditiile art.138pct.2 si 4 C.proc.civ., lista martorilor se
va depune, sub sanctiunea decaderii, în termen de 5 zile de la încuviintare
22
(art.186 alin.2C.proc.civ.).
Înainte de a fi ascultat, martorul depune juramântul. Fiecare martor va
fi ascultat separat, cei neascultati neputând fi de fata.
VII.IV.Marturisirea
Notiunea si caracterele juridice ale marturisirii. Clasificare. Administrarea
probei marturisirii. Interogatoriul.
Marturisirea este recunoasterea de catre o persoana a unui fapt pe care
adversarul sau îsi întemeiaza pretentiile si care este de natura sa produca
efecte probatorii împotriva celui ce a facut-o. Marturisirea nu se confunda cu
marturia întrucât ea provine de la una din partile litigante si nu de la un
martor, persoana ce nu este implicata direct în proces.
În prezent marturisirea are aceeasi valoare probanta ca si celelalte
mijloace de proba.
VII.V.Prezumtiile. Notiune. Clasificare.
Prezumtiiile sunt consecintele ce legea sau magistratul le trage dintr-un
fapt cunoscut la unul necunoscut (art.1199 C.proc.civ.).
VII.VI. Expertiza.
Sediul materiei. Admisibilitatea si administrarea expertizei. Forta
probanta.
Expertiza reprezinta un mijloc de dovada la care instanta sau partile pot
recurge atunci când pentru lamurirea unor împrejurari de fapt sunt necesare
cunostinte de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.
Expertiza este reglementata în art. 201 – 214 C.proc.civ.
VII.VII:Cercetarea la fata locului
Cercetarea la fata locului este considerata o proba judiciara directa si
reprezinta mijlocul prin care instanta ia cunostinta în mod direct de starea
23
unor lucruri, de situatia unui imobil sau despre alte împrejurari de fapt ce
pot avea importanta pentru solutionarea litigiului.
Cercetarea la fata locului, se solicita de partea interesata sau se
dispune din oficiu de instanta prin încheiere.
CAP.VIII.ETAPA DELIBERARII
Deliberarea si pronuntarea hotarârii

Dupa închiderea dezbaterilor urmeaza etapa deliberarii si pronuntarii
hotarârii. Deliberarea reprezinta operatia în cadrul careia judecatorii
stabilesc solutia ce urmeaza sa fie pronuntata cu privire la litigiul dintre
parti.
Deliberarea se realizeaza, în secret, fie în sedinta, fie în camera de
consiliu. Dupa deliberare, daca completul este format din mai multi
judecatori, presedintele completului aduna parerile judecatorilor, începând
cu cel mai nou în functie, el pronuntându-se cel din urma
(art.256C.proc.civ.).
Daca majoritatea legala nu se poate întruni, pricina se judeca din nou
în complet de divergenta, în aceeasi zi sau în cel mult 5 zile
(art.257alin.1C.proc.civ).Dupa încheierea deliberarii, se va întocmi de
îndata dispozitivul hotarârii care se semneaza, sub sanctiunea nulitatii, de
catre judecatori si în care se va arata, când este cazul, opinia separata a
judecatorilor ramasi în minoritate.
Dispozitivul se pronunta, în numele legii, de presedinte în sedinta
publica, chiar în lipsa partilor (art.258alin.1 si 2 C.proc.civ.). Dupa
pronuntarea minutei, urmeaza redactarea hotarârii, cu respectarea
exigentelor prevazute în art.261C.proc.civ.
24
Hotarârea se redacteaza în doua exemplare originale si se comunica
partilor în copie în cazul în care de la comunicare începe sa curga termenul
de exercitare a apelului sau recursului.
Hotarârea judecatoreasca
Hotarârea judecatoreasca reprezinta actul final si de dispozitie al
instantei prin care se solutioneaza, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre
parti.
Dupa obiectul lor, hotarârile judecatoresti se clasifica în sentinte,
decizii si încheieri. Sentintele sunt hotarârile prin care instantele rezolva
fondul cauzei în prima instanta sau prin care prima instanta se dezinvesteste
în temeiul unei exceptii procesuale. Deciziile sunt hotarârile prin care se
solutioneaza apelul, recursul, precum si recursul în interesul legii. Toate
celelalte hotarâri date de instanta în cursul judecatii se numesc încheieri
(art.255 C.proc.civ.).
PROCEDURI CIVILE SPECIALE
Exista o serie de actiuni care se solutioneaza dupa o procedura

speciala reglementata de lege ,derogatorie de la dreptul comun în
materie.Aceste reguli speciale pot privi partile din proces ,ca de exemplu în
cazul actiunii de divort unde reclamant si pârât pot fi doar cei care au
calitatea de soti ,pot privi procedura de solutionare a cererii ,care necesita
reguli speciale ,sau pot privi hotarârea instantei de judecata .
25
CAP.I.Ordonanta presedintiala.
REGLEMENTARE.
Art. 581,582 cpc.
Instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice,

pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea
unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru
inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
I.I.Consideratii generale
Termenul de ordonanta presedintiala poate avea mai multe

acceptiuni1:
- "ansamblul de norme dupa care se conduc partile si instanta în solutionarea
unei pricini urgente"2. Sub acest aspect ,ea este o procedura speciala
reglementata de lege în scopul luarii unor masuri vremelnice în cazuri
urgente. Acesta este si sensul pe care âl vom folosi .
- alteori ea desemneaza actul final si de dispozitie prin care instanta
statueaza asupra cererii promovate de partea interesata3,având semnificatia
unui act procedural .
- termenul de ordonanta presedintiala mai este folosit si pentru a desemna
actul de învestire al instantei în acele cazuri în care reclamantul solicita o
1
I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 508.
2
C. Crisu, Ordonanta presedintiala, Editura Academiei, Bucuresti, 1976, pag. 9.
3
A se vedea, în acest sens: V. G. Cadere, Tratat de procedura civila, Ed. A II-a,
Bucuresti, 1935, pag. 331-332, D. Buia, Curs de drept procesual civil, vol. II,
Procedurile speciale. Universitatea din Cluj-Napoca, 1985, pag. 16.
26
interventie urgenta a justitiei.
I.II. Conditiile de admisibilitate ale ordonantei presedintiale
Pentru a putea fi admisibila ,cererea de ordonanta presedintiala
trebuie sa îndeplineasca atât conditiile generale cerute de lege pentru
promovarea oricarei actiuni în justitie, cât si unele conditii particulare.
Conditiile generale necesare pentru admiterea cererii de ordonanta

presedintiala
a) partile .Una dintre parti este persoana care pretinde ca i s-a încalcat un
drept subiectiv si alta este cea care se opune acestor pretentii.
Cele doua parti constituie elementul subiectiv al actiunii, iar fara ele
activitatea judiciara nici nu poate fi întretinuta4.
b) obiectul. Obiectul cererii de ordonanta presedentiala îl reprezinta

pretentia solicitata în justitie, adica la ceea ce se pretinde de reclamant prin
cererea de chemare în judecata, de ex .plata unei sume de bani, predarea
unui bun mobil sau imobil5.
c) cauza
Cauza actiunii o reprezinta temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al
dreptului pe care una din parti îl valorifica împotriva celeilalte parti (de ex.
titlul de proprietate, contractul. )
4
5
I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 110-111.
27
Caracteristicile proprii ale ordonantei presedintiale
Ordonanta presedintiala are si trasaturi proprii.
Stabilind ca "instanta va putea sa ordone masuri vremelnice în
cazuri grabnice..." art. 581 fixeaza doua din conditiile de admisibilitate ale
ordonantei: urgenta si caracterul vremelnic al masurii care se cere a se lua pe
aceasta cale. Din aceasta ultima conditie, decurge si o a treia cerinta si
anume ca prin masura luata sa nu se prejudece fondul6.
a)urgenta
Potrivit art. 581 exista urgenta atunci când masura solicitata este necesara
"pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin întârziere, pentru
prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si
pentru înlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari". S-a decis
în acest sens ca este admisibila ordonanta pentru a face sa înceteze
împiedicarea folosintei unor dependinte nu numai când tulburarea se
realizeaza prin încuierea sau punerea unor stavile materiale, ci si atunci când
zadarnicirea accesului se face prin amenintari (bataie) a caror traducere în
fapt, în trecut, este de natura sa creeze temeri serioase în persoana celui
amenintat7. Admiterea ordonantei nu este limitata numai la pagubele de
ordin material, deoarece elementul urgentei poate, în principiu, sa subziste si
în cazul în care pagubirea dreptului sau exercitarii lui ar fi de ordin moral8.
Pentru a se permite trecerea lucratorilor prin curtea vecina spre a
6
Vezi si I. Stoenescu, Ordonanta presedintiala, Legalitatea Populara nr. 12/1956, pag.
1415; Trib. Supr., col. civ., dec. nr.38/1957, Culegere de Decizii 1957, pag. 308. V. M.
Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, pag. 491- 494; I.
Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Caile de atac si Procedurile speciale,
pag. 116; V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1972, pag. 367-370.
7
T. j. Brasov, dec. civ. nr. 1193/1975, Revista Româna de Drept nr. 9/1976, pag. 64.
8
Curtea de Casatie I, dec.nr.287/1943, în I. Stoenescu, D. Paduraru, G.V. Protopopescu,
Accelerarea judecatilor, Ed. „Tiparul Românesc", Bucuresti, 1947, pag. 338. nr. 14..
28
repara calcanul cladirii se poate recurge la calea ordonantei, daca prin
aceasta se înlatura o paguba iminenta altfel9.
Instanta este obligata sa arate împrejurarile din care a tras concluzia
ca este îndeplinita aceasta cerinta (exemplu: încredintarea copilului minor
într-o actiune privind desfacerea casatoriei, stabilirea contributiei parintilor
la cresterea si îngrijirea copilului minor pâna la pronuntarea unei hotarâri
definitive într-o actiune de divort, reintegrarea în spatiu a sotului alungat10
etc.)11. Uneori, sarcina instantei este simplificata, deoarece chiar legea
apreciaza existenta urgentei, de exemplu, în cazul suspendarii executiei
vremelnice (art. 280 alin. final C. proc. civ.), în cazul luarii, în timpul
procesului de divort, a unor masuri vremelnice referitoare la încredintarea
copiilor minori, la obligatia de întretinere, la alocatia pentru copii si la
folosirea locuintei (art. 6132 C. proc. civ.).12
Pe de o parte exista urgenta ori de câte ori pastrarea unui drept sau
prevenirea unei pagube iminente nu s-ar putea realiza în mod adecvat pe
calea unei actiuni de drept comun13.
Este necesar ca urgenta sa persiste pe tot parcursul judecatii si ea
trebuie sa rezulte din fapte concrete, instanta fiind obligata sa arate
9
Trib. pop. rai. Piatra Neamt, sent.nr.3522/1956. Legalitatea Populara nr.9/1957. pag.
1138.
10
Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 450/1981, pag. 243; T. mun. Bucuresti, sec. IV civ., dec. nr.
1329/1991, Culegere de practica judiciara chila pe anul 1991, pag. 178.
11
Pentru situatii din practica din care rezulta urgenta, a se vedea: Trib. Supr. col. civ.,
dec. nr. 461/1957, Legalitatea Populara nr. 10/1957, pag. 126; dec. nr. 1744/1957,
Culegere de Decizii 1957, pag. 311; Curtea de Casatie III, dec. nr. 1295/1929, în Jur. gen.
1930, pag. 275; T. Capitalei, col. III civ., dec. nr. 2474/1967 (nepublicata).
12
G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994,
pag. 819.
13
I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Caile de atac si Procedurile
speciale, pag. 116; Gr. Porumb, în Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol.
II, pag. 368; D. Buia, Curs de drept procesual civil, voi. II, Procedurile speciale.
Universitatea din Cluj-Napoca, 1985, pag. 19; C. Crisu, Ordonanta presedintiala, Editura
Academiei, Bucuresti, 1976, pag. 31.
29
împrejurarile din care a tras concluzia ca este îndeplinita aceasta cerinta14.
Asa fiind, urgenta trebuie sa persiste si în instanta de recurs, pentru a lua o
masura vremelnica pe aceasta cale15 .
Urgenta, ca o conditie a ordonantei presedintiale, nu trebuie
confundata cu celeritatea16. Într-adevar, celeritatea este o caracteristica a
unor cauze de a fi solutionate mai rapid în raport cu alte categorii de litigii.
La o atare caracteristica se refera legea în unele situatii particulare. Astfel,
de pilda, potrivit art. 320 alin. 1 C. proc. civ. "contestatia în anulare se
judeca de urgenta si cu precadere". De asemenea, potrivit art. 674 alin. 3 C.
proc. civ. "cererile posesorii se judeca de urgenta si cu precadere".
b. caracterul vremelnic
Pe calea ordonantei presedintiale nu pot fi luate masuri definitive
(cum ar fi, de exemplu, darâmarea unei constructii)17 sau care sa rezolve
fondul litigiului dintre parti, ci numai masuri provizorii care sa preîntâmpine
pierderea unui drept sau o paguba iminenta si ireparabila (de exemplu:
sistarea constructiei care ar pune în pericol structura de rezistenta a
imobilului învecinat).
Ordonanta presedintiala este o institutie procesuala pusa la dispozitia
14
C. Crisu, Ordonanta presedintiala, Editura Academiei, Bucuresti, 1976, pag. 32-40;
Cas. I, dec.nr. 407/1943 si Curtea de Casatie III, dec.nr.674/1934, în I. Stoenescu, D.
Paduraru, G.V. Protopopescu, Accelerarea judecatilor, Ed. „Tiparul Românesc",
Bucuresti, 1947, pag. 337-338, nr.12 si pag. 359, nr.91.
15
Trib. Ilfov, sec. II ca, sent. nr.250/1934, în I. Stoenescu, D. Paduraru, G.V.
Protopopescu, Accelerarea judecatilor, Ed. „Tiparul Românesc", Bucuresti, 1947, pag.
360, nr. 98.
16
Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. II, pag. 368; C.
Crisu, op. cit, pag. 36; I. Deleanu, Tratat de procedura civila, Editura Servo-Sat, 2.000,
vol. III, pag. 28; I. Les, Procedurile speciale reglementate în Codul de procedura
civila, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989, pag. 25.
17
Trib. Supr. sec. civ., dec. nr. 461/1957, Culegere de Decizii 1957, pag. 55; dec. nr.
111/1955, Culegere de Decizii 1955, vol. I, pag. 138.
30
partilor doar pentru a se lua unele masuri provizorii, adica în termenii legii a
unor "masuri vremelnice", iar nu definitive18. Ratiunea ordonantei este chiar
aceea de a se permite luarea unei masuri rapide si cu caracter temporar.
Astfel masurile ordonante de instanta, pe aceasta cale procedurala, au o
limita în timp, fiind destinate, în principiu, sa dureze pâna când se va
solutiona fondul cauzei, chiar daca hotarârea pronuntata nu cuprinde vreo
mentiune în acest sens19. Asa fiind, caracterul vremelnic20 al masurii luate
prin ordonanta decurge din însasi natura masurii luate, fie din cuprinsul
hotarârii, în care se poate arata expres ca ea îsi produce efectele numai un
anumit timp (exemplu: pâna la luarea masurilor de consolidare a constructiei
învecinate, pâna la pronuntarea unei hotarâri definitive în actiunea de divort
etc).
c. neprejudecarea fondului
Neprejudecarea fondului cauzei reprezinta o conditie specifica de
admisibilitate a ordonantei presedintiale al carui continut complex ridica
multiple probleme.
Aceasta conditie este determinata de însusi caracterul vremelnic,
provizoriu, al masurilor ce pot fi ordonate de instanta în conditiile art. 581 C.
proc. civ. De aceea, atunci când solutioneaza o cerere de ordonanta
presedintiala judecatorul nu are de cercetat fondul litigiului dintre parti.,ci
doar “sa pipaie fondul”21.
18
19
V. M. Ciobanu, în Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, pag. 494.
20
Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 111/1955, Culegere de Decizii, 1952-1954, pag. 80.
21
Cas. I, dec.nr.532/1945 si dec.nr. 142/1942, în I. Stoenescu, D. Paduraru, G.V.
Protopopescu, Accelerarea judecatilor, Ed. „Tiparul Românesc", Bucuresti, 1947, pag.
335, nr.2, pag. 341-342, nr.24; Trib. Supr., col. civ., dec.nr.444/1966, Justitia Noua
n1tS/1966, pag. 166; Trib. reg. Iasi, dec. civ. nr. 1687/1961. Justitia Noua nr.10/1962,
pag. 138.
31
I.III. Procedura de solutionare a cererilor de ordonanta presedintiala
Sesizarea instantei
Instanta competenta sa solutioneze cererile de ordonanta presedintiala

sunt cele competente sa judece cauzele si cu privire la judecata în fond.
Rezulta ca, din punct de vedere al competentei teritoriale, cererea de
ordonanta presedintiala se introduce, de regula, la instanta de la domiciliul
pârâtului ori al reclamantului, daca domiciliul pârâtului nu este cunoscut sau
se afla în strainatate. Daca ordonanta se solicita în legatura cu un imobil,
competenta este instanta de la locul situarii bunului imobil.
Sesizarea instantei competente se realizeaza prin formularea unei cereri de
catre persoana interesata. În lipsa unor dispozitii derogatorii de la dreptul
comun privitoare la continutul cererii urmeaza sa se aplice normele dreptului
comun22.
Dreptul de a sesiza instanta cu o cerere de ordonanta presedintiala
revine partii interesate în pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin
întârziere, în prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara sau în
înlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executarii silite23.
Particularitati privind judecarea cererii
Judecata cererii se face dupa regulile din Cartea II-a a Codului de
procedura civila cu privire la procedura contencioasa, întrucât se
caracterizeaza printr-un conflict de interese, cu unele derogari24:
a) În primul rând trebuie tinut seama în luarea masurilor procesuale de
22
23
24
Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 515; V.
M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National, Bucuresti,
1996, pag. 496.
32
necesitatea pastrarii dreptului care s-ar pagubi prin întârziere sau prevenirii
unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara.
b)În al doilea rând , judecata cererii se poate face cu sau fara citarea
partilor25. Regula este a citarii partilor26, lipsa citarii fiind expresia urgentei,
si nu a încalcarii unor drepturi procesuale ale partilor; în cazul citarii,
termenul de 5 zile poate fi redus de instanta. Instanta va aprecia asupra
necesitatii citarii partilor în functie de natura cauzei si de împrejurarile care
reclama interventia justitiei27.
Exceptia de la regula citarii partilor este o solutie fireasca, deoarece urgenta
poate impune ca masura sa fie luata în aceeasi zi. Într-o asemenea situatie
însa, instanta, pentru a respecta principiul egalitatii, va lua masura pe baza
cererii, fara concluziile reclamantului28.
Solutionarea cererii de ordonanta presedintiala fara citarea partilor
trebuie sa reprezinte o masura exceptionala si ea urmeaza sa fie motivata de
instanta. Exigentele principiului contradictorialitatii impun ca orice cereri
care se adreseaza instantelor judecatoresti sa fie solutionate cu citarea
partilor. Or, aceasta regula trebuie sa fie aplicata pe cât posibil si în materia
ordonantei presedintiale. Uneori însa fapta prejudiciabila are un caracter atât
de grav încât se impune solutionarea ei cât mai grabnic. De aceea, este
25
Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 5/1975, Culegere de Decizii 1975, pag. 20; T. mun.
Bucuresti, sec. III civ., dec. nr. 243/1991, Culegere de practica judiciara civila, 1991, pag.
178; T. mun. Bucuresti, sec. a IV-a civ, dec. nr. 734/1992, Culegere de practica judiciara
civila, 1992, pag. 247.
26
I. Stoenescu, S. Zilberstein, Tratat de procedura civila, vol. II, Universitatea Bucuresti,
1981, pag. 118. Autorii precizeaza ca instanta nu este autorizata sa judece fara citarea
partilor decât atunci când o urgenta deosebita justifica îndepartarea de la regula de drept
comun.
27
28
Trib. jud. Maramures. dec. civ. nr.143/1992. Dreptul nr. 10-11/1993, pag. 120; C. A.
Brasov. dec. civ. nr. 483/R/1995, în Culegere..., 1996, pag. 54, nr.77; C A. Ploiesti. dec.
civ. nr. 17/1996, în Culegere..., noiembrie 1996, pag. 165-166. nr.57.
33
posibil sa se stabileasca un termen de judecata chiar în ziua depunerii
cererii29.
c) În al treilsea rând ,instanta nu este obligata sa comunice pârâtului copie de

pe cererea de chemare în judecata, chiar daca judecata se face cu citarea
partilor30, însa în acest din urma caz judecata poate avea loc numai daca
procedura de citare este legal îndeplinita31.
d) În al patrulea rând ,în ceec ce priveste probele, legea nu prevede derogari
de la regulile de drept comun privind admisibilitatea, administrarea si
aprecierea probelor .
Nu vor fi încuviintate probe care ar tergiversa judecata (cum ar fi o
audiere de martori prin comisie rogatorie, o verificare de scripte etc32.),
având în vedere urgenta solutiei ce trebuie pronuntata si ca solutia este
vremelnica; aceasta nu scuteste pe reclamant de sarcina probei, dar instanta
va solicita acele probe care nu întârzie judecata.
Sarcina probei incumba celui ce face o afirmatie în fata instantei de
judecata, prin urmare reclamantului, deoarece în mod firesc, reclamantul
este cel care invoca în sprijinul pretentiilor sale o anumita stare de fapt..
Dincolo de aceste consideratii valabile în orice proces, nu se poate

face abstractie în totalitate de caracterul special al unei atare proceduri. Asa
29
30
Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 1744/1957, Culegere de Decizii 1957, pag. 311-313 si dec.
nr. 423/1966, în I. Mihuta, Repertoriu pe anii 1952-1969, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1970,
pag. 888.
31
pag. 821.
32
I. Stoenescu, S. Zilberstein. Drept procesual civil. Caile de atac si Procedurile
speciale, pag. 119; V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol.
II, pag. 496.
34
fiind, ne apare firesc ca instanta sa manifeste o atentie sporita pentru a nu
administra probe de natura a epuiza însusi fondul litigiului33.
Vor fi administrate ,asadar , probe care pot fi administrate cu
usurinta, fara a întârzia judecata, probe necesare pentru a cunoaste aparenta
dreptului. Se poate încuviinta chiar cercetare la fata locului, însa aceasta se
poate efectua si fara citarea partilor34.
e) În al cincilea rând ,hotarârea prin care instanta solutioneaza cererea poarta
denumirea de ordonanta presedintiala si este executorie de drept. Instanta
poate hotarî ca executarea sa se faca fara somatie ori fara trecerea unui
termen (art. 581 alin. ultim C. proc. civ);
Necesitatea luarii unor masuri provizorii în cazuri grabnice justifica si
caracterul executoriu al ordonantelor. Un atare efect este recunoscut
ordonantei din chiar momentul pronuntarii ei. Semnificative sunt în acest
sens dispozitiile art. 581 alin. 4 C. proc. civ. text care declara ordonanta
"vremelnica si executorie". Textul mentionat trebuie coroborat si cu
dispozitiile art. 278 pct. 8 C. proc. civ., împrejurare ce conduce astfel la
concluzia ca ordonanta este executorie de drept. Prin urmare, ordonanta
poate fi executata fara sa fie necesara investirea ei cu formula executorie35.
f) În al saselea rând ,ordonanta presedintiala nu are putere de lucru judecat

cu privire la fondul pricinii, deoarece prin ordonanta sunt dispuse masuri
33
I. Stoenescu, S. Zilberstein. Drept procesual civil. Caile de atac si Procedurile
speciale, pag. 119; V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1972, pag. 371 -372.
34
pag. 821.
35
35
vremelnice care se bazeaza numai pe aparenta dreptului36 si nu este
solutionat fondul litigiului37. Având caracter vremelnic, ordonanta poate fi
modificata printr-o alta ordonanta presedintiala38, daca împrejurarile care au
determinat pronuntarea primei ordonante s-au modificat. Daca situatia de
fapt a ramas neschimbata, nu este admisibila o noua cerere de ordonanta,
prin care se solicita luarea acelorasi masuri sau încetarea ori modificarea
ei39.
g) În al saptelea rând ,prima zi de înfatisare reprezinta un moment procesual
important si în cadrul procedurii de solutionare a cererii de ordonanta
presedintiala, deoarece pâna în acest moment procesual reclamantul are
posibilitatea de a transforma cererea de ordonanta presedintiala într-o
actiune de drept comun.
Prima zi de înfatisare are deci o mare importanta în faza de
desfasurare a procedurii orale a procesului civil, dar ea nu trebuie con-
fundata cu primul termen de judecata40.
Este prima zi de înfatisare termenul la care sunt îndeplinite cele doua
36
Cas. I, dec.nr.435/1945 si Cas. III. dec.nr.2035/1934, în I. Stoenescu, D. Paduraru,
G.V. Protopopescu, Accelerarea judecatilor, Ed. „Tiparul Românesc", Bucuresti, 1947,
pag. 335, nr.4 si pag. 357, nr.80. Trib. Supr., col.civ., dec.nr.837/1967, Revista Româna
de Drept nr.9/1967, pag. 169.
37
I. Stoenescu, S. Zilberstein, Tratat de procedura civila, vol. II, Universitatea Bucuresti,
1981, pag. 121-122; V.M. Ciobanu, Drept procesual civil, vol. II, Universitatea Bucuresti,
1988, pag. 224.
38
Daca exista doua ordonante contradictorii, nu se poate folosi calea revizuirii, ci partea
interesata are deschisa posibilitatea de a introduce o noua cerere de ordonanta sau sa
solicite rezolvarea litigiului în fond - Trib. Supr., sec. civ., dec.nr.699/1970, Culegere de
Decizii 1970, pag. 249.
39
Cas. I, dec. nr. 1066/1941. Codul 1944, pag. 16, nr.20: Trib. Jud. Timis, dec. civ.
nr.380/1979, Revista Româna de Dreptnr.2/1980, pag. 58. Fata de solutia din text, ni se
pare discutabila decizia prin care s-a statuat ca nu este necesar sa se ia în discutie toate
aspectele deduse în a doua ordonanta, fiind suficient cuprinsul cererii de chemare în
judecata si existenta triplei identitati de elemente - parti, obiect si cauza (Trib. mun. Buc.
sec. III civ., dec.nr.2/1990, în Culegere..., pag. 135. nr. 179)
40
Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 240.
36
conditii, chiar daca taxele de timbru s-au achitat dupa acest termen41. În
schimb, termenul la care partile nu au putut pune concluzii deoarece cauza s-
a amânat pentru lipsa de aparare42 sau pentru ca cererea de chemare în
judecata nu a fost comunicata pârâtului43 ori pentru ca, fata de obiectul
cererii, completul de judecata nu era legal constituit44 nu poate fi socotit
prima zi de înfatisare45.
I.IV.Caile de atac împotriva ordonantei presedintiale
Împotriva ordonantei presedintiale se poate exercita calea
extraordinara de atac a recursului. Codul de procedura civila, în art. 582,
contine unele norme derogatorii de la dreptul comun în materia cailor de
atac. Derogarile la care ne referim sunt importante46:
a) prima derogare se refera la durata termenului de recurs care, spre
deosebire de dreptul comun, are o durata mai scurta, respectiv de 5 zile.
b) a doua derogare vizeaza momentul din care începe sa curga termenul de
recurs. Potrivit art. 582 alin. 1 C. proc. civ. termenul de recurs curge „... de
la pronuntare, daca s-a dat cu citarea partilor, si de la comunicare
(ordonantei, s.n.), daca s-a dat fara citarea lor”. Momentul de la care începe
sa curga termenul de recurs este reprezentat de pronuntarea sau
41
Trib. Supr., completul de jud., dec. nr.27/1970, în Îndreptar interdisciplinar, pag. 324.
42
A se vedea, Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 1027/1972, Revista Româna de Drept nr.
1/1973, pag. 164.
43
A se vedea, Trib. jud. Hunedoara, dec. nr. 889/1979, Revista Româna de Drept nr.
5/1980, pag. 59.
44
A se vedea, Trib. jud. Cluj, dec. civ. nr. 61/1979, Revista Româna de Drept nr. 7/1979,
pag. 53.
45
A se vedea Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1027/1972, Revista Româna de Drept nr.
1/1973, pag. 164; Trib. jud. Hunedoara, dec.civ.nr. 829/1979, Revista Româna de Drept
nr. 5/1980, pag. 59; Trib. jud. Cluj, dec.civ.nr. 61/1979, Revista Româna de Drept nr.
7/1979, pag. 53.
46
37
comunicarea47 hotarârii si este determinat de modul de solutionare a
ordonantei: cu sau fara citarea partilor. Asadar, curgerea termenului de
recurs nu este determinata în nici un mod, în acest caz, de prezenta partilor
în instanta48.
Împotriva executarii ordonantei presedintiale se poate face
contestatie (art. 582 alin. (4) C. proc. civ.) Desi textul are în vedere numai
contestatia la executare, în literatura juridica de specialitate s-a admis ca
partile pot exercita si contestatia în anulare, daca sunt îndeplinite cerintele
legale49. În mod neîndoielnic, calea extraordinara a contestatiei în anulare
poate fi exercitata si împotriva ordonantei presedintiale, câta vreme
ordonanta presedintiala are toate atributele unei veritabile hotarâri
judecatoresti50.
47
T. Ilfov, încheierea nr. 3833/1948, Justitia Noua nr. 5-6/1948, pag. 613-614.
48
49
I. Stoenescu, S. Zilbersein, Tratat de Drept procesual civil, vol. II, Universitatea
Bucuresti, 1981, pag. 120.
50
I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Caile de atac si Procedurile speciale,
pag. 120.
38
CAP.II.Refacerea înscrisurilor si hotarârilor disparute
Procedura refacerii înscrisurilor si a hotarârilor judecatoresti disparute
II.I.REGLEMENTARE.
Art. 583
Dosarele sau inscrisurile priv it oare la o pricina in curs de

judecata, disparut e in or ice chip, se pot reface de însasi inst ant a
invest it a cu j udecarea pricinii. Î n acest scop , inst ant a va fixa t erm en,
chiar din oficiu, cit and part ile, m art orii si expert ii; va cere copii de pe
inscrisurile ce i- au fost t rim ise de aut orit at i si de care part ile s- au
folosit sau de pe inscr isurile depuse de par t i, dispunand t ot odat a sa se
scoat a din regist rele inst ant ei t oat e dat ele privit oar e la inscrisurile ce
se refac. Copiile legalizat e de pe inscrisurile dispar ut e ce se afla in
st apanirea part ilor, ori alt or persoane sau aut orit at ilor pot folosi la
refacerea dosarului. I ncheierea de refacer e nu se va put ea at aca decat
o dat a cu fondul. I nscrisurile ast fel refacut e t in locul originalelor , pana
la gasirea acest ora .
II.II.Precizari generale
Procedura refacerii înscrisurilor si a hotarârilor judecatoresti

disparute este reglementata în art. 583-585 C. proc. civ. Aceasta procedura
îsi gaseste aplicare doar în acele situatii de exceptie în care se constata
disparitia unor acte din dosarul cauzei sau chiar disparitia hotarârii
39
pronuntate ori chiar a întregului dosar51.
Sunt supuse refacerii, potrivit acestei proceduri, acele componente ale unui
dosar care sunt necesare pentru a se putea finaliza judecata sau pentru a trece
la executarea silita a hotarârii disparute, precum înscrisurile probatorii,
încheierile si hotarârile judecatoresti52.
Activitatea de refacere a înscrisurilor sau hotarârilor disparute se
realizeaza fie la solicitarea partii interesate fie, din initiativa instantei53.
S-a apreciat, pe buna dreptate, ca procedura reglementata în art. 583-
585 C. proc. civ. este aplicabila chiar si atunci când, din cauza unor fapte de
distrugere, dosarul nu mai subzista54. De asemenea, nu prezinta relevanta
caracterul faptelor care au determinat disparitia actelor sau a dosarului. Prin
urmare, procedura în discutie este aplicabila indiferent daca este vorba de
fapte comise din neglijenta, de sustrageri sau de împrejurari independente de
vointa partilor sau a altor persoane55.
II.III.Conditiile aplicarii acestei proceduri
Având în vedere dispozitiile art. 583-585 trebuie facute urmatoarele

distinctii56:
- daca dosarul sau înscrisurile disparute privesc o pricina în curs de judecata,
51
52
pag. 830.
53
54
A se vedea P. Perju, Refacerea înscrisurilor si hotarârilor judecatoresti disparute, în
Revista Româna de Drept nr. 10/1968, pag. 82.
55
56
V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National,
Bucuresti, 1998, pag. 504 – 505; Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed.
All Beck, 2002, pag. 558.
40
refacerea este de competenta instantei învestita cu judecarea pricinii.
Aceasta va fixa termen, chiar din oficiu si va dispune citarea partilor - si
daca este cazul a martorilor si expertilor - , va cere copii de pe înscrisurile
trimise de autoritati si de care partile s-au folosit sau de pe înscrisurile
depuse de parti, dispunând totodata sa se scoata din registrele instantei toate
datele privitoare la înscrisurile ce se refac. La refacerea dosarului pot fi
folosite si copiile legalizate de pe înscrisurile disparute ce se afla la parti,
alte persoane sau autoritati. Încheierea de refacere poate fi atacata numai o
data cu fondul. înscrisurile care au fost refacute tin locul originalelor, pâna la
gasirea acestora (art. 583);
- daca dosarul sau înscrisurile disparute privesc o cauza în care s-a pronuntat
o hotarâre de prima instanta si se afla în apel. hotarârea se va reface dupa al
doilea exemplar original, pastrat la mapa de hotarâri, iar daca si acesta a
disparut, pot fi folosite copiile legalizate de pe hotarârile aflate la parti sau la
alte persoane, scop în care instanta poate dispune din oficiu, sa se faca
publicatii într-un ziar mai raspândit, cu invitarea celor care detin astfel de
copii sa le depuna la grefa instantei, care a ordonat publicatia. Daca
hotarârea nu se poate reface în acest mod, ori daca partile tagaduiesc
existenta sau cuprinsul înscrisurilor pe care s-a întemeiat hotarârea, instanta
de apel va trece la refacerea lor potrivit regulilor stabilite de art. 583. In
cazul în care nici pe aceasta cale dosarul nu se poate reface, instanta de apel
judeca din nou cauza în fond (art. 584);
- daca dosarul sau înscrisurile disparute priveau o cauza în care se

pronuntase o hotarâre devenita irevocabila, acea hotarâre se va reface de
instanta de fond, dupa procedura prevazuta de art. 583 si 584 (art. 585)
- în cazul actelor notariale, competent este biroul notarului public care a
41
întocmit actul, daca a mai ramas un exemplar original sau instanta de
judecata, daca partile nu cad de acord ca refacerea sa se realizeze de biroul
notarial (art. 54 alin. 2 din Legea nr. 36/1995). Daca actul disparut a fost
întocmit de alt organ cu activitate notariala, reconstituirea sau refacerea se
va face de judecatoria în competenta careia îsi are sediul institutia sau se afla
domiciliul sau sediul uneia dintre parti.
Cu privire la notiunea de “înscris”, care face obiectul acestei proceduri sunt

importante urmatoarele precizari:
--legea vizeaza, în primul rând, înscrisurile probatorii, dar numai acele
înscrisuri care au fost folosite în cadrul procesului civil. Aceasta solutie
poate fi dedusa din chiar formularea art. 583 alin. 1 C. proc. civ., text ce are
în vedere "înscrisurile privitoare la o pricina în curs de judecata". Drept
urmare, procedura de reconstituire nu este admisibila în privinta înscrisurilor
probatorii extrajudiciare57.
- pot forma obiect al reconstituirii si cererile partilor, încheierile de sedinta si
orice acte întocmite de parti sau instanta în cursul judecatii58.
Legea permite si folosirea altor mijloace de proba în scopul reconstituirii.
Astfel, în cazul refacerii unor înscrisuri instanta va solicita copii dupa
înscrisurile ce i-au fost trimise de diferite autoritati si de care partile s-au
folosit ori de pe înscrisurile depuse de parti. De asemenea, instanta va
dispune sa se scoata din registrele instantei toate datele privitoare la
57
A se vedea P. Perju, Refacerea înscrisurilor si hotarârilor judecatoresti disparute, în
Revista Româna de Drept nr. 10/1968, pag. 82; I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept
procesual civil. Caile de atac si Procedurile speciale, pag. 161-162; I. Les, Proceduri
civile speciale, pag. 97.
58
I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil, Caile de atac si Procedurile
speciale, pag. 162; I. Les, Procedurile civile speciale, pag. 97.
42
înscrisurile ce urmeaza sa fie refacute59.
Daca dosarul disparut sau înscrisul priveste o cauza în care s-a
pronuntat o hotarâre de prima instanta si se afla la instanta de apel, hotarârea
va fi refacuta dupa al doilea exemplar original, pastrat la mapa de hotarâri a
instantei de fond, iar daca si acesta a disparut, pot fi folosite copii legalizate
de pe hotarârile aflate la parti sau la alte persoane. În acest scop, instanta
poate dispune, din oficiu, sa se faca publicatii într-un ziar mai raspândit, cu
invitatia ca cei care detin astfel de copii sa le depuna la grefa instantei care a
ordonat publicatia60.
În cazul în care hotarârile nu se pot reface în acest fel se va trece la
refacerea ei de catre instanta de apel, care va judeca pricina în fond. Pentru
judecata din nou a cauzei, partile sunt obligate sa faca dovada ca între ele a
existat litigiul ce face obiectul rejudecarii si ca acesta a fost solutionat prin
hotarâre judecatoreasca. Dovada se va face cu orice înscris sau extras din
registrele ori din evidentele instantei judecatoresti sau ale altor autoritati61.
Potrivit art. 585 alin. 2 C. proc. civ., daca hotarârea disparuta este
gasita, în cursul judecatii, cererea va fi respinsa. Cel de-al treilea alineat, al
aceluiasi text, reglementeaza ipoteza în care hotarârea disparuta a fost gasita
ulterior judecatii. Pentru aceasta ipoteza, legea consacra solutia anularii
hotarârii refacute de catre instanta care a pronuntat-o. Este un caz special de
anulare a unei hotarâri judecatoresti, întrucât instanta care a refacut hotarârea
procedeaza pur si simplu la anularea ei, fara nici o verificare privitoare la
59
60
61
43
temeinicia sau legalitatea ei62.
CAP.III.Procedura ofertei reale

III.I. Reglementare legala
Art. 586
Cand debitorul va voi sa plateasca aceea ce e dator si creditorul nu va

voi sa primeasca plata, debitorul e in drept a face oferta reala si a consemna
ce e dator.
Art. 587
Spre acest sfarsit el va face creditorului, prin mijlocirea unui executor

judecatoresc de langa instanta domiciliului acestuia sau a domiciliului ales, o
somatie, ca sa primeasca valoarea datorata. In acea somatie se va arata ziua,
ora si locul, cand si unde suma sau obiectul oferit are sa-i fie predat.
Art. 588
Daca creditorul nu voieste sa se prezinte sau sa primeasca suma sau

obiectul oferit, executorul judecatoresc va incheia proces-verbal si va arata
daca creditorul a iscalit ori n-a putut sau n-a voit sa iscaleasca. Debitorul, in
acest caz, va putea, spre a se libera, sa consemneze suma sau bunul oferit la
62
44
Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. sau, dupa caz, la o unitate
specializata, iar recipisa se va depune la executorul judecatoresc de pe langa
instanta domiciliului creditorului.
Art. 589
Cererea ce s-ar putea face inaintea judecatoriei, sau pentru ca sa se

intareasca, sau pentru ca sa se anuleze aceste oferte si consemnatii, se va
face prin osebita petitie, dupa regulile stabilite pentru cererea principala.
Art. 590
Se vor aplica celelalte randuieli ale Codului civil, privitoare la ofertele

de plata si la consemnatii, cuprinse in Art. 1114 - 1121 inclusiv, afara de
alin. 8 din Art. 1115 si alin. 3 si 4 din Art. 1116.
III.II.Definitie
Procedura ofertei reale consta în posibilitatea conferita de lege debitorului de

buna credinta, care doreste sa se libereze de obligatia ce o are fata de
creditor, printr-o plata valabil facuta, în cazurile în care creditorul refuza sa
primeasca plata63 determinat fiind de a percepe în continuare plata
dobânzilor, de a pastra lucrul primit în gaj ori de a invoca ,ulterior ,culpa
debitorului în neexecutarea obligatiei ,si de a cere desfiintarea conventiei .
III.III:Conditiile cerute de lege în procedura ofertei reale ofertei reale
63
45
Conditiile de fond si efectele ofertei reale sunt prevazute în Codul civil64.
Procedura ofertei reale este prevazuta însa în Codul de procedura civila.
Conditiile valabilitatii ofertei reale sunt aratate la art. 1115 C. civ. si
acestea sunt65:
a. oferta sa fie facuta creditorului ce are capacitatea de a primi sau
reprezentantului acestuia;
b. oferta sa fie facuta de o persoana capabila de a plati;
c. oferta sa fie facuta pentru întreaga suma ce a ajuns la scadenta,
inclusiv dobânzile aferente si pentru toate celelalte cheltuieli. Astfel , pentru
valabilitatea ofertei reale facuta de un debitor creditorului sau, se cere ca
oferta sa cuprinda atât capitalul datorat, cât si dobânzile exigibile sau o suma
oarecare pentru sumele nelichidate, nefiind o lichidare prealabila
judecatoreasca pentru consemnarea dobânzilor. Prin urmare, daca prin oferta
se prevede numai pretul fara dobânzile lui, oferta este nula66;
d. termenul de plata sa fie împlinit, daca acesta a fost stipulat în
favoarea creditorului;
e. daca s-a contractat sub o anumita conditie, se cere ca aceasta sa se fi
împlinit;
f. oferta sa fie facuta la locul stipulat de parti. Daca locul de plata nu
s-a determinat printr-o conventie speciala, oferta trebuie facuta creditorului
în persoana sau la domiciliul ales pentru executarea contractului;
64
A se vedea pentru amanunte L. Pop, Teoria generala a obligatiilor, Editura Lumina
Lex, Bucuresti, 1998, pag. 481-482; D. Alexandresco, Explicatiune teoretica si practica
a dreptului civil român în comparatiune cu legile vechi si cu principalele legislatiuni
straine, Tipografia Nationala, Iasi, 1900, tom. VI, pag. 548-588.
65
66
A se vedea în acest sens, Cas. I, 18 noiembrie 1911, Em. Dan, Codul de procedura
civila adnotat, Bucuresti, Ed. Librariei Socec, 1921, pag. 928, nr. 5.
46
g. oferta sa fie facuta prin organul competent pentru asemenea acte
(executorul judecatoresc).
Potrivit art. 1114 si 1115 C. civ., numai ofertele reale valabil facute si
urmate de consemnatiune tin loc de plata si libereaza pe debitor, iar nu si o
simpla notificare, fara a se indica nici ziua, nici ora când suma oferita are a fi
predata, ceea ce dovedeste ca oferta este neserioasa, deoarece se
face imposibila constatarea refuzului din partea unui executor judecatoresc
si, prin urmare, aceasta simpla invitatie nu poate tine loc de plata si nu
libereaza pe debitor67.De asemenea ,oferta trebuie sa fie reala ,nefiind
suficient a fi facuta verbal ,iar daca creditorul refuza sa o primeasca acest
refuz trebuie consemnat .
III.IV.Procedura ofertei de plata si efectele ei
Debitorul urmeaza sa fie considerat liberat de datorie pe data
ramânerii definitive a hotarârii de validare a platii si consemnatiunii. Atât
timp cât instanta nu a validat, prin hotarâre, plata oferita de debitor, acesta
îsi va putea retrage suma depusa (art. 1118-1119 C. civ.). într-o asemenea
situatie obligatia debitorului fata de creditor se mentine68.
Procedura începe printr-o somatie care va indica ziua ,locul ora când
va fi predata suma ,somatie ce va fi comunicata de catre executorul
judecatoresc creditorului .
Se pot ivi mai multe situatii, în functie de care procedura va continua
sau va înceta69:
a) Daca creditorul se prezinta la locul determinat si primeste suma datorata,
67
C. Bucuresti I, 30 aprilie 1909, Em. Dan, Codul de procedura civila adnotat, Bucuresti,
Ed. Librariei Socec, 1921, nr. 2.
68
69
47
procedura ofertei reale se finalizeaza prin proces-verbal încheiat de
executorul judecatoresc, debitorul fiind liberat de datorie;
b)Daca creditorul nu se prezinta la termenul si locul stabilit ,se încheie
proces verbal ,iar suma datorata se va depune la CEC ,iar recipisa de
depunere la executorul judecatoresc .
c)Daca creditorul se prezinta la termenul si locul stabilit,dar refuza sa
primeasca plata, va fi depusa la CEC suma datorata iar recipisa de depunere
la executorul judecatoresc. Ultimele doua împrejurari vor fi
consemnate de executorul judecatoresc în procesul-verbal, iar pentru a se
libera de datorie, debitorul trebuie sa consemneze suma la CEC pe numele
creditorului, pentru ca acesta sa poata sa-si ridice suma, si va depune
recipisa la biroul executorului judecatoresc.
Dupa consemnarea sumei ,debitorul se va adresa instantei pentru
validarea platii,moment de la care nu mai poate retrage suma depusa .
Cheltuielile ofertei reale si ale consemnatiunii, daca sunt facute în conditii
de legalitate, vor fi suportate de creditor, acesta aflându-se în culpa
procesuala70.
Procedura ofertei reale se aplica în mod corespunzator si în situatia în
care obligatia debitorului se refera la predarea unui bun cert determinat (art.
1121 C. civ. si art. 588 C. proc. civ.)., iar creditorul nu se prezinta sa-l ridice
.71. Daca bunul datorat este un corp cert care trebuie predat in locul unde se
gaseste si creditorul nu s-a prezentat sa-l ridice dupa ce a fost somat, iar
debitorul are nevoie de locul unde este pus, acesta din urma poate cere
instantei sa încuviinteze depunerea bunului în alta parte (art. 1121 C. civ.).
70
71
A se vedea în acest sens, I. Stoenescu, S. Zilberstein, Tratat de procedura civila, vol. II,
Universitatea Bucuresti, 1981, pag. 164.
48
CAP. IV. Masurile asiguratorii
Masurile asiguratorii
IV.I. NOTIUNI INTRODUCTIVE
Ocrotirea drepturilor subiective se realizeaza prin intermediul

procedurii de judecata, executarii silite si prin diverse masuri asiguratorii si
preventive, care toate la un loc constituie actiunea civila72.De altfel ,
actiunea, într-un înteles larg, cuprinde toate mijloacele procedurale puse la
dispozitia titularului dreptului subiectiv pentru realizarea acestuia, pe calea
justitiei. Actiunea include astfel, si cererea pentru luarea masurilor
asiguratorii, adica posibilitatea pe care legea o ofera reclamantului de a
solicita instantei sa ordone masuri de indisponibilizare si conservare, de
natura sa împiedice pe pârât ca, în timpul procesului, fie sa distruga sau sa
înstraineze bunul care formeaza obiectul litigiului, fie, când se cere o suma
de bani, sa-si diminueze activul patrimonial. Procedând astfel, creditorul, în
momentul executarii silite a hotarârii, va avea posibilitatea realizarii efective
a dreptului sau73.
Alaturi de poprirea asiguratorie, legea mai reglementeaza doua
masuri asiguratorii, anume sechestrul asigurator (art. 591-595 si art. 597-
601 C. proc. civ.) si sechestrul judiciar (art. 596 C. proc. civ.). În practica,
uneori, se face o confuzie între aceste doua masuri asiguratorii, probabil
datorita faptului ca textul care reglementeaza sechestrul judiciar este
72
A se vedea si E.Herovanu, Teoria executiunei silite, Ed.Librariei Cioflec. Bucuresti,
1942, pag. 95.
73
I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima
instanta. Hotarârea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag.
256.
49
intercalat printre articolele ce reglementeaza sechestrul asigurator. Este însa
necesar sa se faca o distinctie neta, deoarece difera atât conditiile în care pot
fi solicitate aceste masuri, cât si procedura de încuviintare a lor74.
Art. 591
Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a carui creanta este

constatata prin act scris si este exigibila, poate solicita infiintarea unui
sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale debitorului, daca
dovedeste ca a intentat actiune. El poate fi obligat la plata unei cautiuni in
cuantumul fixat de catre instanta. Acelasi drept il are si creditorul a carui
creanta nu este constatata in scris, daca dovedeste ca a intentat actiune si
depune, o data cu cererea de sechestru, o cautiune de jumatate din valoarea
reclamata.
Instanta poate incuviinta sechestrul asigurator chiar daca creanta nu

este exigibila, in cazurile in care debitorul a micsorat prin fapta sa asigurarile
date creditorului sau nu a dat asigurarile promise ori atunci cand este pericol
ca debitorul sa se sustraga de la urmarire sau sa-si ascunda ori sa-si
risipeasca averea. In aceste cazuri, creditorul trebuie sa dovedeasca
indeplinirea celorlalte conditii prevazute de alin. 1 si sa depuna o cautiune al
carei cuantum va fi fixat de catre instanta.
Art. 592
Cererea de sechestru asigurator se adreseaza instantei care judeca

procesul. Instanta va decide de urgenta, in camera de consiliu, fara citarea
74
pag. 838.
50
partilor, prin incheiere executorie, fixand totodata, daca este cazul,
cuantumul cautiunii si termenul inauntrul caruia urmeaza sa fie depusa
aceasta. Incheierea este supusa numai recursului, in termen de 5 zile de la
comunicare. Recursul se judeca de urgenta si cu precadere, cu citarea in
termen scurt a partilor. Dispozitiile Art. 581 alin. 3 privitoare la pronuntarea
si redactarea hotararii se aplica atat la solutionarea cererii, cat si la judecarea
recursului.
Nedepunerea cautiunii in termenul fixat de instanta atrage desfiintarea

de drept a sechestrului. Aceasta se constata prin incheiere irevocabila, data
fara citarea partilor.
Art. 593
Masura sechestrului asigurator se aduce la indeplinire de catre

executorul judecatoresc, potrivit regulilor privitoare la executarea silita, care
se aplica in mod corespunzator. In cazul bunurilor mobile, executorul va
aplica sechestrul asupra bunurilor urmaribile numai in masura necesara
realizarii creantei.
Sechestrul asigurator pus asupra unui imobil se va inscrie de indata in

cartea funciara. Inscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, dupa
inscriere, vor dobandi vreun drept asupra imobilului respectiv. Impotriva
modului de aducere la indeplinire a masurii sechestrului cel interesat va
putea face contestatie.
Art. 594
51
Daca debitorul va da, in toate cazurile, garantie indestulatoare,
instanta va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurator. Cererea
se solutioneaza in camera de consiliu, de urgenta si cu citarea in termen scurt
a partilor, prin incheiere supusa numai recursului in termen de 5 zile de la
pronuntare. Recursul se judeca de urgenta si cu precadere. Dispozitiile Art.
592 alin. 3 se aplica in mod corespunzator.
Art. 595
In cazul in care cererea principala, in temeiul careia a fost incuviintata

masura asiguratorie, a fost anulata, respinsa sau perimata prin hotarare
irevocabila, ori daca cel care a facut-o a renuntat la judecarea acesteia,
debitorul poate cere ridicarea masurii de catre instanta care a incuviintat-o.
Asupra cererii instanta se pronunta prin incheiere irevocabila, data fara
citarea partilor. Dispozitiile Art. 593 se aplica in mod corespunzator.
Art. 596 Valorificarea bunurilor sechestrate nu se va putea face decat dupa

ce creditorul a obtinut titlul executoriu.
52
IV.II. Sechestrul judiciar
REGLEMENTARE LEGALA.
Institutia sechestrului judiciar este reglementata de dispozitiile art.598-
601cpc.
DEFINITIE
Sechestrul judiciar consta în indisponibilizarea bunului si numirea de
catre instanta a unei persoane careia i se încredinteaza, pe timpul cât dureaza
judecata procesului, bunul în litigiu, spre pastrare si conservare
(administrare)75. Sechestrul se aplica asupra bunului în legatura cu care se
desfasoara judecata76, dupa ce a fost dovedita necesitatea instituirii
sechestrului77.
Dispozitiile legale aplicabile sunt cuprinse în prezent în art. 598 C.
proc. civ. Potrivit alin. l, ori de câte ori exista un proces asupra proprietatii
sau posesiei unui lucru miscator sau nemiscator, sau asupra administratiei ori
folosintei unui lucru comun - de exemplu - într-o actiune în revendicare,
posesorie, sau de iesire din indiviziune78 - instanta de judecata, la cererea
partii interesate, poate lua masura sechestrarii bunului litigios pîna la
rezolvarea definitiva a procesului. Masura fiind destul de grava, va trebui sa
se învedereze instantei necesitatea acesteia, fie în sensul ca partea care
detine bunul îl deterioreaza sau exista primejdia ca îi va înstraina, fie - în
75
I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala, editia a II-a,
Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1983, pag. 257.
76
A se vedea, Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 2108/1971, Culegere de Decizii 1971, pag.
199-200; Trib. Cluj, dec. civ. nr. 341/1973 cu nota de Gh. I. Petrescu, în Revista
Româna de Drept nr. 2/1974, pag. 129-132; Trib. jud. Timis, dec. civ. nr. 960/1976,
77
A se vedea, Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1453/1970, Revista Româna de Drept nr.
10/1971, pag. 171.
78
Faptul ca instanta nu a instituit sechestru judiciar asupra tuturor bunurilor in litigiu, nu
afecteaza cu nimic valabilitatea lui. A se vedea, in acest sens, Trib. Supr., Sect. civ., dec.
nr. 2108 din 30 noiembrie 1971, Culegere de Decizii pe anul 1971, pag. 199-200.
53
cazul bunului comun - ca acel care-l foloseste, priveaza pe ceilalti
coproprietari de fructele sau veniturile la care au dreptul79. Instanta va putea,
la cererea celui interesat si dupa citarea partilor, sa încuviinteze sechestrul
bunului sau al lucrului comun, a carui proprietate, posesie, administratie sau
folosinta se discuta, putând sa oblige pe reclamant sa dea o cautiune ce va fi
fixata de catre instanta.
Bunuri asupra carora se poate institui sechestrul
Dupa cum precizeaza art. 598 alin. 1, în cazul în care procesul poarta
asupra proprietatii sau posesiunii unui bun miscator sau nemiscator, precum
si în cazul în care este în litigiu numai administratia sau folosinta unui bun
comun ,se poate formula cerere de instituire a unui sechestru judiciar .
Cererea se rezolva cu citarea partilor interesate, printr-o hotarâre80
susceptibila de recurs.
Sechestrul se aplica asupra bunului în legatura cu care se desfasoara
judecata81, dupa ce a fost dovedita necesitatea instituirii sechestrului82.
79
Cu privire la dovedirea necesitatii masurii ce se solicita, a se vedea Trib. reg. Iasi, dec.
nr. 1927/1957, Legalitatea Populara nr. 6/1958, pag. 111, precum si Trib. Supr., Sect. I
civ., dec. nr. 703 din 17 aprilie 1975, în I. Mi huta, Repertoriu II, pag. 373,. Faptul ca
bunul a fost evaluat nu este de natura sa faca inutila aplicarea sechestrului care se dispune
tocmai în scopul de a se conserva bunul in natura, în starea în care se gaseste, iar nu în
scopul preconstituirii unei probe in favoarea coproprietarilor. A se vedea Trib. Supr.,
Sect. civ., dec. nr. 842 din 13 mai 1975, I. Mihuta, Repertoriu de practica judiciara
civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii 1969-1975, Ed.
Stiintifica, Bucuresti, 1976, pag. 373. Asupra procedurii de urmat în cazul procesului de
divort, pentru asigurarea ca bunurile comune nu vor fi înstrainate, a se vedea Trib. pop.
Piatra Neamt, sent. civ. nr. 4706/1955, Legalitatea Populara nr. 6/1956, pag. 724,
precum si jud. Constanta, sent. civ. nr. 769 din 9 aprilie 1969, cu nota critica de N.
Toacse si O. Tudora Revista Româna de Drept nr. 9/1969, pag. 140-142.
80
Hotarîrea data asupra cererii de sechestru judiciar are un caracter provizoriu, instanta
putând reveni oricând asupra ei, daca s-au schimbat împrejurarile.
81
199-200; Trib. Cluj, dec. civ. nr. 341/1973 cu nota de Gh. I. Petrescu, Revista Româna
de Drept nr. 2/1974, pag. 129-132; Trib. Jud. Timis, dec. civ. nr. 960/1976, Revista
Româna de Drept nr. 12/1976, pag. 61.
54
Masura sechestrului judiciar se poate lua si numai asupra unora din
bunurile care fac obiectul litigiului83.
Simpla existenta a unui proces cu privire la un bun nu este ,prin ea
însasi suficienta pentru luarea acestei masuri ,ci este necesar a se dovedi ca
exista pericol de disparitie ,degradare ,însttrainare sau risipire a bunurilor
,sau chiar o proasta administrare a averii succesorale .
SCOPUL INSTITUIRII SECHESTRULUI JUDICIAR
Scopul instituirii sechestrului judiciar este de a organiza pastrarea,
paza si administrarea bunurilor în litigiu, prin însarcinarea unei persoane
determinate, care se numeste de asemenea sechestru judiciar84. Aplicarea
sechestrului nu echivaleaza cu nefolosirea bunului, ci doar îl va împiedica pe
detinator sa îl înstraineze85.
Din punct de vedere procedural , partea contra careia se face o cerere
de sechestru judiciar nu poate sa se opuna la admiterea ei prin oferirea unei
cautiuni. Dreptul acesta este acordat de lege numai în materie de sechestru
asigurator86.
Însa , aplicarea sechestrului judiciar87 nu se va putea face înainte de
declansarea actiunii principale.
Pe de alta parte , lipsa de cautiune nu atrage nulitatea sechestrului
82
10/1971, pag. 171.
83
Tribunalul Suprem, sectia civila, dec. nr. 2108/1971, în Culegere de Decizii 1991,
pag. 199-200.
84
E. Herovanu, Teoria executiunei silite, Ed. Librariei Cioflec. Bucuresti, 1942, pag. 125.
85
Trib. Mun. Bucuresti, sectia a IV-a civila, dec. nr. 942/1990, în Culegere de practica
judiciara civila a Tribunalului Bucuresti, 1990, pag. 142, nr. 193.
86
Curtea de Casatie II, 18 mai 1895, în Dan Emil, Codul de procedura civila adnotat,
Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914, pag. 958, nr. 42 si în G. Boroi, D.
Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1996, pag. 845.
87
A se vedea si Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, publicata în
Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, cu modificarile
ulterioare.
55
judiciar, judecatorii fondului fiind suverani sa ordone un asemenea sechestru
cu sau fara cautiune88.
Potrivit prevederilor art. 598 C. proc. civ., ori de câte ori exista un
proces asupra proprietatii sau altui drept real principal, asupra posesiunii
unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosintei sau administrarii unui bun
proprietate comuna89, instanta competenta pentru judecarea cererii
principale, la solicitarea partii interesate, poate sa dispuna sechestrarea
bunului litigios pâna la solutionarea pricinii. Deducem ca instituirea
sechestrului judiciar este lasata la aprecierea instantei, deci simpla existenta
a unui proces în legatura cu un bun nu justifica prin ea însasi luarea masurii,
ci trebuie sa se dovedeasca necesitatea luarii acesteia90. Aceasta necesitate
poate rezulta din pericolul de disparitie, degradare, înstrainare ori risipire a
bunurilor, proasta administrare a averii succesorale etc . Judecatorul nu
poate refuza luarea masurii daca sunt motive ce o justifica, iar daca o
respinge trebuie sa-si justifice prin hotarâre solutia91. Asa fiind, pentru
încuviintarea masurii cel ce o solicita trebuie sa invoce motive serioase ca
exista intentie de a deteriora bunul, intentia de a-l înstraina etc.92
CEREREA DE INSTITUIRE A SECHESTRULUI JUDICIAR
Cererea privind sechestrul judiciar poate fi facuta de reclamantul din
actiunea principala, dar si de alta persoana interesata, de intervenientul
88
Curtea de Casatie, I, 24 iunie, în Dan Emil, Codul de procedura civila adnotat, Ed. a
II-a, Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914, pag. 958, nr. 41.
89
199-200.
90
Tribunalul Suprem, sectia civila, dec. nr. 1453/1970, în Revista Româna de Drept nr.
10/1971, pag. 171; în acelasi sens, G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila
comentat si adnotat, Ed. All, 1996, pag. 840.
91
V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National,
92
A se vedea, Trib. mun. Bucuresti, sec. a IV-a civ., dec. nr. 1402/1990, Culegere de
practica judiciara civila pe anul 1990, pag. 142, nr. 191 si 192.
56
principal ori în actiunile de partaj chiar de pârât93.
Solutionarea cererii, care are un caracter contencios, se face cu citarea
partilor, potrivit procedurii prevazute de art. 598 C. proc. civ.94,
constituindu-se un dosar distinct de cel care priveste fondul. Cererea se
rezolva de instanta de fond sesizata cu cererea principala, fie ca aceasta se
afla pe rolul sau, fie ca este într-o cale de atac95. Cererea nu poate fi deci
facuta în fata instantei de apel sau de recurs96. Instanta se pronunta printr-o
hotarâre, supusa cailor de atac în conditiile dreptului comun97 si poate
încuviinta o executie vremelnica în temeiul art. 279 C. proc. civ.98.
Hotarârea are putere de lucru judecat relativa astfel încât daca o prima cerere
a fost respinsa ea poate fi reiterata sau instanta poate reveni asupra masurii
daca s-au schimbat împrejurarile ce au determinat luarea ei .
Însa ,aplicarea sechestrului judiciar nu echivaleaza cu nefolosirea
bunului, detinatorului fiindu-i interzis sa-l înstraineze ,nu sa-l si foloseasca .
În cazul în care partile nu se înteleg cu privire la persoana ce urmeaza a fi
93
pag. 840.
94
Masura sechestrului judiciar nu se poate lua pe calea ordonantei presedintiale - vezi E.
Herovanu, Teoria executiunei silite, Ed.Librariei Cioflec. Bucuresti, 1942, pag. 122-125
(cu unele nuante); Trib. Tutova, 8 dec. 1909, în Em. Dan, Codul de procedura civila
adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914, pag. 960, nr. 60; N. Toacse,
O. Tudora, nota la sent.civ.nr. 769/1968 a Jud.Constanta, Revista Româna de Drept nr.
9/1969, pag. 142; nr. 219/1994, Dreptul nr. 12/1994, pag.75.
95
Solutia privind competenta este prevazuta în mod expres în art. 14 alin. l din Legea
nr. 603/1943 privind simplificarea procedurii împartelilor judiciare. Acelasi text
stabileste ca judecata se face de urgenta si cu precadere, iar întâmpinarea nu este
obligatorie (alin. 2 si 3).
96
Cas. l, 10 sept. 1876, în Em. Dan, Codul de procedura civila adnotat, Ed. a II-a,
Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914, pag. 960, nr. 57.
97
în practica, se pronunta, chiar de catre aceeasi instanta, uneori încheiere, iar alteori
sentinta (vezi Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1206/1971 si nr. 2108/1971, Culegere de
Decizii 1971, pag. 198-200, în care se face referiri la solutiile Tribunalului muncipiului
Bucuresti).
98
E. Herovanu, Teoria executiunei silite, Ed.Librariei Cioflec. Bucuresti, 1942, pag. 130.
57
numita sechestru judiciar, terta persoana numita de judecator trebuie sa nu
fie interesata în cauza99.
Hotarârea instantei are putere de lucru judecat relativa, asupra ei
putându-se reveni, daca s-au schimbat împrejurarile ce au fost avute în
vedere la încuviintarea masurii ori atunci când o prima cerere a fost
respinsa100.
Atributiile administratorului sechestru

Cu privire la bun, administratorul-sechestru va putea101:
-efectua acte de conservare si administrare;
-sa stea în judecata în numele partilor ce se afla în litigiu, cu încuviintarea
prealabila a instantei care l-a numit (deducem ca el nu poate sta în judecata
decât numai printr-o autorizatie speciala data de instanta102);
-va încasa orice venituri si sume de bani datorate;
-poate plati datorii cu caracter curent si cele constatate prin titlul executoriu,
urmând sa dea periodic socoteala de conturile gestiunii.
Daca administrator-sechestru a fost numita o alta persoana decât

detinatorul, instanta va fixa, pentru activitatea depusa, o suma drept
remuneratie, stabilind totodata, si modalitatile de plata.
La momentul ramânerii definitive a hotarârii, ia sfârsit si sechestrul,
99
Trib. Suprem, sectia civ., dec. nr. 1206/1971, în Culegere de Decizii 1971, pag. 198;
dec. nr. 1602/1972, în Revista Româna de Drept nr. 4/1973, pag. 175.
100
A se vedea, Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 703/1975, Repertoriu II, pag. 372-373,
nr. 120.
101
Florea Magureanu, Drept procesual civil, ed. a V-a, Editura All Beck, Bucuresti,
2002, pag. 230.
102
Curtea de Casatie II, 13 noiembrie 1996, în Dan Emil, Codul de procedura civila
adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914, pag. 957, nr. 27.
58
bunul fiind predat partii care a câstigat procesul103. Sechestrul judiciar poate
lua sfârsit si în cursul procesului, prin demisia sau înlocuirea persoanei
careia i s-a încredintat bunul ori prin desfiintarea masurii de catre instanta104.
Sechestrul judiciar ia sfârsit, de regula, o data cu ramânerea definitiva a

hotarârii date asupra fondului, bunul conservat fiind predat partii care a
câstigat procesul (art. 1634 coroborat cu art. 1627 C.civ.). Masura poate
însa lua sfârsit si în cursul procesului prin demisia sau înlocuirea persoanei
careia i s-a încredintat bunul105.
103
Trib. Ilfov, 5 nov. 1907, Dan Emil, Codul de procedura civila adnotat, Ed. a II-a,
Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914, pag. 957, nr. 30.
104
105
Cererea de înlocuire se rezolva dupa regulile aplicabile la instituirea sechestrului -
Cas. II, dec.nr. 1055/1936, Codul 1944, pag. 250, nr. 9.
59
IV.III. Sechestrul asigurator .
Reglementare legala
Reglementata de art. 591-595 si 597-601 C. proc. civ. masura

sechestrului asigurator consta în indisponibilizarea unei cantitati de bunuri
mobile ale pârâtului debitor - ce se afla la el sau la un tert -, care urmeaza a
fi vândute silit pentru realizarea creantei reclamantului, daca în momentul în
care acesta a obtinut o hotarâre definitiva, debitorul nu-si executa de buna
voie obligatia. Deci în acest caz obiect al masurii îl constituie numai bunuri
mobile, ce nu formeaza obiect al litigiului, deoarece acesta consta în plata
unei sume de bani106.
Deosebiri fata de sechestrul judiciar
1)O prima deosebire dintre sechestrul judiciar si cel asigurator consta în
aceea ca primul poarta asupra unui bun determinat care formeaza obiectul
litigiului dintre parti, în timp ce sechestrul asigurator indisponibilizeazâ în
patrimoniul debitorului (pârâtului) bunuri ce nu formeaza obiect al litigiului,
dar care urmeaza sa fie vândute prin executare silita pentru a satisface
creanta creditorului, în momentul obtinerii titlului executor107.
2)O alta deosebire consta în aceea ca pot fi sechestrate bunuri mobile -
lucrurile si fructele stabileste art. 591 alin. l - care se afla în casa, mosie sau
pamântul închiriat ori arendat sau cele care au fost transportate în alt loc fara
consimtamântul proprietarului, conform art. 1730 C. civ. Potrivit art. 592,
106
107
60
pentru plata chiriei sau arenzii ce datoreaza chiriasul ori arendasul principal,
vor putea fi sechestrate si lucrurile subchiriasilor si subarendasilor care se
vor afla în locurile ocupate de dânsii si fructele pamântului ce li s-a
subarendat108.
Procedura de solutionare
Cererea de sechestru asigurator se introduce la instanta domiciliului
debitorului (art. 595 C. proc. civ.), dar daca cererea principala se
solutioneaza de alta instanta, la aceasta se va adresa si cererea de instituire a
sechestrului .
.Potrivit art. 591 alin. l, înfiintarea sechestrului asigurator poate fi
ceruta de creditorul a carui creanta este constatata printr-un act scris109 si
este ajunsa la termen110 deodata cu chemarea în judecata pentru plata
108
A se vedea si Cas. I, 12 mai 1884, în Dan Emil, Codul de procedura civila adnotat,
Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914 pag. 948, nr. 1 (sub art. 611, în
prezent art. 592).
109
S-a decis ca prin "act scris", se întelege numai actul constatator al creantei, din textul
caruia sa rezulte, fara interventia unor alte împrejurari straine, elementele raportului
juridic încheiat între parti, în special existenta datoriei si obligatia debitorului de a plati o
anumita suma de bani - Cas. II, dec.nr. 297/1937, Codul 1944 pag. 247, nr. 4; Trib.
Roman, 20 oct. 1899 si 11 dec. 1919, în Dan Emil, Codul de procedura civila adnotat, Ed.
a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914 pag. 949, nr. 15 si pag. 951 nr. 25. S-a
apreciat ca cerinta este îndeplinita chiar daca actul sub semnatura privata este numai
semnat de debitor si nu poarta mentiunea "bun si aprobat", deoarece forta probanta a
actului nu se judeca în cadrul cererii de sechestru asigurator - Cas. II, 14 decembrie 1912,
în Dan Emil, Codul de procedura civila adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co,
Bucuresti, 1914, pag. 951, nr. 25. Unele instante (C. Galati II, 5 oct. 1904, în Em. Dan,
op.cit, pag. 949, nr. 12) au decis ca o sentinta judecatoreasca, desi supusa apelului,
echivaleaza cel putin cât un act scris si cel interesat poate cere înfiintarea masurii, în timp
ce alte instante au decis în sens contrar (C. Buc. III, 22 martie 1901, în Dan Emil, Codul
de procedura civila adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914 pag. 949,
nr. 13); vezi si E. Herovanu, Teoria executiunei silite, Ed.Librariei Cioflec. Bucuresti,
1942, pag. 164.
110
Nu este deci suficient sa se fi introdus o cerere în privinta fondului, ci trebuie ca si
creanta constatata prin act scris sa fie exigibila - C. Iasi, 25 ianuarie 1907, în Dan Emil,
Codul de procedura civila adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914 pag.
949, nr. 11.
61
creantei sale111.
Asupra conditiei exigibilitatii creantei sunt necesare urmatoarele
precizari :
Datoriile sunt exigibile, când ele au ajuns la scadenta, putându-se cere
executarea lor de îndata112. În cazul obligatiilor pure si simple, datoriile sunt
exigibile de la data nasterii raportului juridic. Obligatiile afectate de un
termen suspensiv devin exigibile la împlinirea termenului113.
Termenul, astfel cum este definit în literatura de specialitate, constituie
evenimentul viitor si sigur ce se va produce, care afecteaza, fie executarea,
fie stingerea unei obligatii.Daca termenul nu a fost împlinit, creanta nu
îndeplineste conditia de a fi exigibila114.
Daca creanta nu este exigibila, va trebui sa dovedeasca ca debitorul a
micsorat prin fapta sa asigurarile ce le-a dat sau nu a dat asigurarile promise,
ori exista pericol ca debitorul sa-si risipeasca averea. Si în acest caz se va
depune o cautiune, valoarea ei urmând a fi stabilita de instanta.
Creditorul poate fi obligat de instanta la depunerea unei cautiuni (in
conditiile prevazute de art. 591 C. proc. civ.). Daca creditorul nu are act
scris, poate solicita luarea sechestrului, dar este obligat sa depuna o cautiune
111
Aceasta nu înseamna desigur ca cererea de sechestru asigurator nu poate fi formulata
si dupa sesizarea instantei cu cererea asupra fondului. Pe de alta parte, s-a decis ca regula
din art. 594 (fost 613), potrivit careia sechestrul se poate cere odata cu intentarea actiunii,
se aplica cu atât mai mult când creditorul are un titlu definitiv, pe care însa nu-1 poate
executa din cauza ca partajul nu este definitiv - C. Buc. III, 27 oct. 1901, în Dan Emil,
Codul de procedura civila adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914 pag.
949, nr. 6.
112
Romul Petru Vonica, Dreptul contractelor comerciale, Holding Reporter 1999, pag.
589
113
Stanciu Carpenaru, Drept comercial român, Editura All-Beck, 1998, pag. 549.
114
Sentinta civila nr. 415/COM din 29.01.2002 a Tribunalului Constanta – Sectia
comerciala, în Marin Voicu, Procedura somatiei de plata, în Revista de Drept
Comercial nr. 6/2003, pag. 180-181.
62
cu cuantum fixat de instanta115. De asemenea el poate solicita luarea masurii
si daca creanta nu a ajuns la scadenta, dar numai atunci când debitorul a
micsorat prin fapta sa asigurarile ce a dat sau nu a dat asigurarile promise ori
când e pericol ca debitorul sa fuga sau sa-si ascunda ori sa-si risipeasca
averea, si numai cu depunerea unei cautiuni ce va fi fixata de catre instanta
(art. 591 alin. 3).
În lipsa unei prevederi legale exprese, cererea pentru încuviintarea
sechestrului asigurator se rezolva pe cale necontencioasa, citarea partilor
putând fi dispusa de instanta când aceasta are nevoie de unele lamuriri116.
Asupra cererii de aplicare a sechestrului asigurator, instanta se va
pronunta printr-o încheiere care este supusa recursului în 5 zile de la
comunicare. Recursul se judeca de urgenta si cu precadere cu citarea în
termen scurt a partilor.
.Daca cererea este admisa,masura este adusa la îndeplinire de catre

executorul judecatoresc,iar organele de executare se deplaseaza la domiciliul
pârâtului (debitorului) sau la locul unde se afla bunurile, le inventariaza si le
declara sechestrate printr-un proces-verbal de sechestrare117.
115
S-a decis ca nu poate fi completata cautiunea de 1/3 ulterior, nici în apel, deoarece
creditorul este obligat sa o depuna odata cu cererea - Cas.l, dec. nr. 180bis/1922, Codul
1944, pag. 247, nr. 3; C.Buc. III, 29 martie 1919, în Dan Emil, Codul de procedura civila
adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914 pag. 951; nr. 27; a se vedea si
E. Herovanu, Teoria executiunei silite, Ed. Librariei Cioflec, Bucuresti, 1942, pag. 164-
165.
116
T. S., s. civ., dec. nr. 1703 din 12 octombrie 1971, I. Mihuta, Repertoriu de practica
judiciara civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii 1969-
1975, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1976, pag. 973, nr. 119
117
Potrivit art. 600 C.proc.civ. instanta va putea, la nevoie si în cazurile urgente, sa dea
autoritatii locale ordin scris ca, chiar înainte de deplasarea executorului judecatoresc, sa
opreasca debitorul sa scoata sau sa ascunda vreun lucru din cele a caror sechestru se cere.
Pe de alta parte, este de retinut ca aplicarea sechestrului nu reprezinta o dare în plata si
63
Sechestrul se aplica pe o cantitate de bunuri suficienta, dupa aprecierea
executorului, pentru realizarea creantei. Aceste bunuri pot fi lasate în
custodie debitorului sau unei terte persoane, sau poate fi un sechestru cu
ridicata sau cu aplicare de sigilii118.
Bunurile urmaribile vor fi indisponibilizate în masura necesara
asigurarii realizarii creantei fara ca aceasta masura sa consfinteasca un
abuz119. Bunurile sechestrate vor fi lasate în custodia debitorului sau a unei
terte persoane (sechestrul simplu), dar sechestrul poate fi si cu ridicata sau
cu sigilii120.
Masura sechestrului asiguratoe are character temporar pâna la
ramânerea definitiva a hotarârii pronuntate în procesul principal .
Daca debitorul îsi executa de buna voie obligatia ,sechestrul va fi
desfiintat .
Riscul pieirii fortuite a bunumui în materia sechestrului asigurator
Exista posibilitatea ca bunul pus sub sechestru asigurator sa piara. Se

pune întrebarea cine suporta riscul pieirii fortuite a acestuia? Raspunsul are
consecinte importante: daca riscul este suportat de debitor (cel caruia i se
deci riscul pieirii bunurilor ramâne asupra proprietarului, astfel încât debitorul nu se
poate considera eliberat de obligatia la care este tinut prin hotarârea judecatoreasca - Trib.
Supr., sec. civ.. dec. nr. 1476/1974, Revista Româna de Drept nr. 1/1975, pag. 64; a se
vedea si M. Ionescu, Efectele sechestrului în cazul concursului de creditori, Revista
Româna de Drept nr. 5/1967, pag. 109-114.
118
C.S.J., sec. com., dec. nr. 246/1995, Dreptul nr. 2/1996, pag. 117.
119
E. Herovanu, Teoria executiunei silite, Ed.Librariei Cioflec. Bucuresti, 1942, pag.
165-166.
120
A se vedea si C.S.J., sec.com, dec.nr. 246/1995, Dreptul nr. 2/1996, pag. 117.
64
sechestreaza bunul) înseamna ca va putea fi pus, de catre creditor, sechestru
pe un alt bun, pentru aceeasi valoare. Daca riscul este suportat de catre
creditor (cel care a cerut sechestrul) înseamna ca debitorul poate fi
considerat ca si-a achitat datoria si deci creditorul nu mai poate emite nicio
pretentie – nici la executare nici la instituirea sechestrului judiciar asupra
altui bun.
La baza acestei solutii sta principiul din dreptul civil potrivit caruia un
bun nu piere decât pe seama adevaratului proprietar, afara de exceptiile
prevazute de lege.121
Ca atare ,sunt în sarcina proprietarului nu numai riscurile materiale,

care au drept urmare pierderea integrala a lucrului, dar si degradarea sau
pierderea partiala, precum si evenimentele care au o influenta juridica asupra
bunului, de pilda declararea inalienabilitatii bunului, punerea unor noi
impozite, în interval, exproprierea pentru cauza de utilitate publica122.
În astfel de conditii ,aplicarea sechestrului asigurator nu reprezinta o
dare în plata si, deci, riscul pieirii bunurilor ramâne asupra proprietarului –
care este debitorul - astfel încât debitorul nu se poate considera eliberat de
obligatia la care este tinut prin hotarâre judecatoreasca123.
121
Raul Petrescu, Principalele contracte de drept comercial, Editura Oscar Print,
Bucuresti, 1999, pag.27
122
I.L.Georgescu, Drept comercial român. Teoria generala a obligatiilor comerciale.
Probele. Contractul de vânzare-cumparare comerciala, lucrare revazuta, completata
si adusa la zi de I.Bacanu, Editura Lumina Lex, 1994, pag. 189.
123
Tribunalul Suprem, sectia civila, dec. civ. nr. 1476/1974, în Revista Româna de
Drept nr. 1/1975, pag. 64.
65
IV.IV. POPRIREA ASIGURATORIE
Reglementare.Notiune.
Reglementata de art. 597 coroborat cu art. 592-595 C. proc. civ.,

poprirea consta în indisponibilizarea sumelor de bani sau efectelor (titluri de
valoare)124, pe care debitorul le are de primit de la un tert debitor al sau,
pentru ca ulterior, dupa obtinerea titlului executoriu, creditorul sa-si
îndestuleze creanta din aceste sume/efecte. Desi textele nu vorbesc de doua
feluri de popriri, doctrina si jurisprudenta disting constant între poprirea
asiguratorie si poprirea executorie (definitiva, propriu-zisa)125.
Prin înfiintarea unei popriri asiguratorii ,se nasc trei raporturi
juridice126:
-între creditorul popritor si debitorul poprit;
-între debitorul poprit si tertul poprit;
-dupa obtinerea titlului executoriu, între creditorul popritor si tertul poprit.
Caractere juridice
124
A se vedea pe larg, cu privire la obiectul popririi, S.Zilberstein, V.M.Ciobanu,
I.Bacanu, Drept procesual civil – Executarea silita, pag. 74-87.
125
A se vedea, de exemplu D. Negulescu, Teoria popririi, editia V, Bucuresti, 1927, pag.
21-30; D.Sudit, Poprirea, Ed. Cartea Româneasca, Bucuresti, 1936, pag. 1-4. I.
Stoenescu, A. Hilsenrad, S. Zilberstein, Tratat teoretic si practic de procedura a executarii
silite, Ed. Academiei, Bucuresti, 1966, pag. 278; T. Pop, Valorificarea creantelor prin
poprire, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1972, pag. 19; Gr. Porumb, Codul de procedura civila
comentat si adnotat, vol. II, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1962, pag. 261-262.
126
V.M. Ciobanu, Drept procesual civil, Vol. I, T.U.B. 1986, pag. 244.
66
Poprirea asiguratorie are caracter conservatoriu. Pe acest caracter se
întemeiaza dispozitia din art. 597 C. proc. civ., care permite creditorului, ce
nu are titlu executoriu, ca odata cu introducerea actiunii, ori ulterior, sa ceara
înfiintarea unei popriri127.
Prin sume datorate de tertul poprit, debitorului poprit, trebuie sa se
înteleaga nu numai sumele stabilite în momentul înfiintarii popririi, dar si
cele care vor deveni exigibile si în viitor, precum si cele ce se vor naste dupa
înfiintarea popririi, dar din raportul juridic existent, la acea data, între tertul
poprit si debitorul poprit.
Subiectele popririi sunt cele care deja au fost mentionate128:
-creditorul popritor, cel care solicita luarea acestei masuri asiguratorii;
-debitorul poprit, cel obligat fata de creditorul popritor;
-tertul poprit, care este datornic (debitor) al debitorului poprit.
Procedura
Competenta sa solutioneze cererea de înfiintare a popririi este
judecatoria de la domiciliul tertului poprit sau de la domiciliul debitorului .
Poprirea este înfiintata de instanta, fara citarea partilor, printr-o ordonanta
de poprire ce se comunica direct tertului poprit.Prin aceasta ordonanta se da
ordin tertului poprit sa nu plateasca sum ape care o datoreaza creditorului
sau .Din acest moment, tertul poprit nu mai poate face plati catre debitor sau
catre o alta persoana, din sumele datorate debitorului.
Tertul poprit raspunde pentru orice plati facute, împotriva ordonantei de
127
128
67
poprire data de instanta.
Efectele popririi
Principalul efect al popririi este efectul de indisponibilizare a sumelor
datorate de tert , indiferent de cuantumul creantei pentru care s-a înfiintat
poprirea129. Acest efect total al popririi, care ar putea parea exorbitant, se
explica prin necesitatea ca creditorul popritor sa se puna la adapostul unui
concurs cu alti creditori si în special cu creditorii privilegiati sau cu cauze de
preferinta, care ar putea interveni cu cereri de poprire pâna în momentul
ramânerii definitive a hotarârii de validare. Debitorul poprit va putea înlatura
efectul total al popririi, consemnând, cu afectatiune speciala, la dispozitia
creditorului popritor, suma datorata. In felul acesta tertul va putea sa-i
plateasca debitorului suma datorata130.
129
Bineînteles ca, în cazurile in care poprirea, se înfiinteaza asupra retributiei pe care
debitorul poprit o are de primit de la tertul poprit, indisponibilizarea opereaza în limitele
si conditiile prevazute de art. 409 c. proc. civ. Nu este vorba, astfel cum s-a sustinut (V.
Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972,
pag. 129), despre o aplicare a art. 409 c. proc. civ., prin analogie, ci de o aplicare direta,
caci masurile asiguratorii se aduc la îndeplinire, în vederea unei ulterioare executari silite.
130
261-262.
68
CAP. V.Procedura divortului
1. Consideratii generale asupra divortului
Reglementare
Sediul materiei îl constituie dispozitiile art. 37-43, 86-96 si 107 C.

fam. si art. 607-619 C. proc. civ.
Prin modificarile aduse art. 38 C. fam. prin Legea nr. 59/1993,
instantele judecatoresti pot desface casatoria prin divort atunci când131:
a. )continuarea ei nu mai este posibila deoarece raporturile dintre soti
sunt grav vatamate, astfel ca nu mai este posibila continuarea ei (divortul
sanctiune).
b.) starea sanatatii unuia dintre soti face imposibila continuarea
casatoriei; în aceasta situatie, cererea de divort poate fi introdusa chiar si de
sotul bolnav (divortul remediu);
c.) sotii sunt de acord cu desfacerea casatoriei, daca sunt îndeplinite
conditiile cerute de lege.(divortul prin acordul sotilor).
Prin modificarile aduse Codului de procedura civila prin Legea nr.
59/1993, s-au adus procedurii divortului numeroase simplificari, fiind
introdus si divortul prin consimtamântul sotilor132. Asa dupa cum pentru
încheierea casatoriei este necesar consimtamântul liber al sotilor, tot astfel
vointa acestora trebuie sa fie luata în considerare, atunci când ea se
131
132
A se vedea: I.P. Filipescu, Modificari aduse Codului familiei prin Legea nr. 59/1993;
V.D. Zlatescu, I. Moroianu, Propuneri „de lege ferenda" privind reglementarea relatiilor
de familie într-un stat de drept, Dreptul nr. 9-12/1990, pag. 80-81.
69
manifesta în sensul desfacerii casatoriei133.
Divortul este supus unei proceduri speciale, iar admiterea lui produce
efecte multiple, care vizeaza întregul complex de relatii personale si
patrimoniale ce s-au stabilit între soti, între ei si copii, precum si cu terte
persoane134.
Actuala reglementare pastreaza, asa cum s-a remarcat si în
doctrina135, distinctia dintre încetarea casatoriei, care intervine în cazul
decesului unuia dintre soti, declararii judecatoresti a mortii unuia dintre soti,
si desfacerea casatoriei prin divort.
Într-adevar, potrivit art. 37 alin. 1 din Codul familiei: "Casatoria înceteaza
prin moartea unuia dintre soti sau prin declararea judecatoreasca a mortii
unuia dintre soti". Dupa aceasta statuare, cel de-al doilea alineat al textului
mentionat este neechivoc în sensul precizat: "Casatoria se poate desface prin
divort".
Oricare dintre soti are dreptul sa ceara desfacerea casatoriei a carei
continuare, datorita unor motive temeinice care au vatamat grav si
iremediabil raporturile dintre soti, a devenit cu neputinta pentru el136.
A nu admite acest drept sotilor înseamna a reveni la sistemul indisolubilitatii
casatoriei.
133
Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag.560.
134
Pentru detalii privind procedura divortului, a se vedea Ilie Stoenescu, Gratian Porumb,
Drept procesual civil, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1966, pag. 360-369.
135
I. P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All, Bucuresti 1998, pag. 220.
136
N. Deaconu, O propunere „de lege ferenda" privind reglementarea divortului, în
Dreptul nr. 9-12/1990, pag. 86 si urm.
70
2.Distinctie între divort si anularea casatoriei
Casatoria poate fi, în anumite cazuri, anulata. În cazul casatoriei nule,

actiunea în desfacerea casatoriei este lipsita de obiect (de exemplu în cazul
bigamiei)137.
Între divort si nulitatea casatoriei exista numeroase deosebiri138:
♦ În timp ce nulitatea sau anularea casatoriei se poate dispune numai pentru

cauze anterioare încheierii ei si opereaza retroactiv, exceptând situatia
copiilor, care îsi pastreaza statutul de copii din casatorie, divortul poate fi
pronuntat numai pentru cauze ulterioare si produce efecte numai pentru
viitor.
♦ Între nulitatea si desfacerea casatoriei prin divort nu exista nicio legatura.
Ca urmare, nu poate fi respinsa ca fara obiect o actiune prin care se cere
anularea unei casatorii, pe motiv ca la acea data casatoria era desfacuta prin
divort, întrucât altele sunt temeiurile si consecintele anularii casatoriei, decât
cele ale desfacerii ei prin divort139.
♦ Când constata nulitatea casatoriei, instanta trebuie sa dispuna caruia
dintre soti urmeaza sa fie încredintati copiii, ascultând în aceasta privinta pe
parinti, autoritatea tutelara si pe copii, daca acestia au împlinit vârsta de 10
ani. În acelasi timp, instanta va stabili si contributia parintilor la cheltuielile
137
Tribunalul Judetean Hunedoara, dec. civ. nr. 427 din 18 mai 1982, Revista Româna de
Drept nr. 4/1982, pag. 71.
138
139
Tribunalul Suprem, sec. civ., dec. nr. 2028/1975, în Revista Româna de Drept nr.
6/1976, pag. 49; C. S. J., sec. civ., dec. nr. 1602/1992 în C. S. J. 1990, 1992.
71
de crestere, de educare, învatatura si pregatire profesionala, aplicându-se
prin asemanare dispozitiile referitoare la divort140.
3.Distinctia fata de încetarea casatoriei pentru cauza de moarte
Potrivit art. 37 alin. (1) C. fam., casatoria înceteaza prin moartea

unuia dintre soti sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre ei.
În cazul mortii fizic constate, casatoria înceteaza la data prevazuta în
certificatul de deces ca fiind data mortii.
În cazul declararii judecatoresti a mortii, casatoria înceteaza de la data
stabilita în hotarâre ca fiind data mortii. Si într-un caz si în celalalt, efectele
încetarii casatoriei se produc la data mortii.
Daca dupa declararea judecatoreasca a mortii unei persoane
casatorite, aceasta revine, se anuleaza hotarârea declarativa de moarte, cu
urmatoarele distinctii141:
♦ Daca sotul persoanei fosta declarata moarta nu s-a recasatorit, anularea
înlatura cu efect retroactiv si încetarea casatoriei rezultate din hotarârea
declarativa de moarte, deci sotii continua a fi casatoriti.
♦ Daca însa sotul persoanei declarata moarta s-a recasatorit si, dupa
aceasta, hotarârea declarativa de moarte este anulata, potrivit art. 22 C.
fam.(34), casatoria cea noua ramâne valabila, prima casatorie fiind
considerata ca a încetat pe data încheierii noii casatorii.
♦ În ceea ce priveste efectele încetarii casatoriei încetarea, ca si desfacerea,
140
A se vedea în acest sens: C.S.J., sec. civ., dec. nr. 58/1993, în Buletinul Jurisprudentei
1993, pag. 92.
141
72
pune capat casatoriei. In comparatie cu desfacerea, încetarea are efecte
specifice, limitate, în privinta numelui sotului supravietuitor si dreptul sau la
succesiunea sotului decedat ori declarat mort, la încetarea de drept a
comunitatii matrimoniale de bunuri si la exercitarea ocrotirii parintesti142.
4.Divortul si despartirea în fapt a sotilor

Despartirea în fapt a sotilor nu produce ,din apunct de vedere juridic
,nici un efect .
Cu privire la despartirea în fapt a sotilor, va putea sa duca la desfacerea
casatoriei numai daca instanta îsi va forma convingerea, pe baza de probe, ca
este definitiva, ca sustragerea de la obligatia de convietuire, îndelungata si
nejustificata, îi este imputabila sotului pârât, si ca, în mod vadit, continuarea
casatoriei nu mai este cu putinta143.
5. Legitimarea procesuala activa în cadrul procedurii divortului
Procedura divortului are un caracter particular chiar si în raport cu

alte proceduri speciale, împrejurare determinata, în mod neîndoielnic, de
necesitatea ocrotirii deosebite a unor valori sociale importante, cum sunt cele
privitoare la familie. Astfel, se explica în unele tari nu numai existenta unor
reguli derogatorii de la dreptul comun, ci chiar si a unor instante de
familie144.
Actiunea de divort are un caracter strict personal si nimeni nu o poate
142
143
144
73
exercita în locul sotului reclamant, iar ca pârât nu poate fi chemat decât
celalalt sot. Creditorii sai nu ar putea recurge, în aceasta privinta, la actiunea
oblica reglementata de art. 974 C. civ145 (acea actiune civila prin care
creditorul chirografar exercita în numele debitorului, subrogându-se lui,
drepturile si actiunile patrimoniale pe care acesta o neglijeaza sau o
refuza146).
Nici mostenitorii sotului nu au dreptul de a introduce sau de a
continua actiunea pornita de autorul lor. Introducerea unei asemenea actiuni
- ca si continuarea ei - ar fi lipsita de obiect, caci art. 37 alin. 1 din Codul
familiei declara desfacuta casatoria prin moartea unuia dintre soti147.
Procurorul nu are nici el legitimare procesuala activa în ceea ce
priveste dreptul de a exercita o actiune de divort în locul titularului. De altfel
reamintim ca în materie civila atributiile procurorului sunt mult mai limitate
si acesta reprezinta, în toate manifestarile sale, o figura exceptionala148.
El poate interveni într-un proces de divort numai când interesul
minorilor ar reclama o atare participare149.
În materie civila procurorul are îndatorirea ca, în tot cursul
desfasurarii dezbaterilor, sa aiba un rol activ, în vederea aflarii adevarului si
respectarii dispozitiilor legii, în care scop va formula cereri si concluzii, care
trebuie sa fie motivate. Prin argumentarea temeinica si forta de convingere a
concluziilor sale, procurorul îsi aduce contributia la opera de înfaptuire a
justitiei si primeste adeziunea celor care participa la judecarea cauzelor.
145
V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National,
146
M. N. Costin (coord.), Dictionar de Drept procesual civil, Editura Stiintifica i
Enciclopedica, 1983, pag. 44.
147
148
A se vedea I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002,
pag. 91 si bibliografia acolo citata.
149
74
Procurorul are dreptul sa ceara instantei redeschiderea procesului când
judecata s-a suspendat în lipsa partilor, potrivit art. 245 pct. 1150.
În concluzie, în procesul de divort legitimarea procesuala este recunoscuta

de lege numai sotilor. În doctrina s-a ridicat totusi problema de a cunoaste
daca sotul alienat sau debil mintal poate sau nu introduce o actiune de divort.
S-a apreciat, pe buna dreptate, ca sotul neinterzis poate introduce o actiune
de divort în momentele sale de luciditate151.
6.Sesizarea instantei. Instanta competenta
Conform art. 607 C. proc. civ., cererea de divort este de competenta

judecatoriei în circumscriptia caruia se afla cel din urma domiciliu comun al
sotilor, cu conditia ca la data introducerii cererii cel putin unul dintre soti sa
mai locuiasca în acea circumscriptie152.
În privinta competentei, dispozitii derogatorii întâlnim asadar numai
în materia competentei teritoriale153. S-a decis ca aceasta este instanta
competenta si în cazul în care sotii, plecati definitiv din România, au
150
a se vedea Plenul Trib. Supr., dec de îndrumare nr. 12/1960, în S. Zilberstein si V.M.
Ciobanu, Îndreptar, pag. 103.
151
I. P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All, Bucuresti 1998, pag. 233.
152
Tribunalul Suprem, sec. civ., dec. nr. 567/1968, Revista Româna de Drept nr. 8/1969,
pag. 181; dec. nr. 552/1980, Revista Româna de Drept nr. 11/1980, pag. 62-63 si dec. nr.
1568/1989, Dreptul nr. 5/1990, pag. 68, T. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 550/1979,
Revista Româna de Drept nr. 11/1979, pag. 64-69.
153
Trib. Supr., col. civ., dec m.905/1963, Culegere de Decizii 1963, pag.232.
75
amândoi domiciliul (resedinta) în strainatate. Din cea de-a doua propozitie a
art. 607, mai rezulta o conditie importanta, anume cel putin unul dintre soti
sa mai locuiasca în raza teritoriala a instantei ultimului domiciliu comun154,
fara a fi necesar ca el sa locuiasca la ultimul domiciliu comun. Împrejurarea
ca dupa introducerea cererii de divort pârâtul si-a schimbat domiciliul în alta
localitate, care nu se gaseste în raza instantei ultimului domiciliu comun, nu
este de natura sa atraga necompetenta instantei legal sesizate155.
De asemenea, în determinarea competentei prezinta importanta
domiciliul efectiv al sotilor într-o anumita localitate, chiar daca nu s-au
efectuat cuvenitele modificari în evidentele tinute de organele de politie156.
Daca sotii nu au avut un domiciliu comun sau daca, la data
introducerii actiunii, nici unul din soti nu mai locuieste în circumscriptia
judecatoriei ultimului domiciliu comun, îsi gasesc aplicare - potrivit art. 607
C. proc. civ. - dispozitiile dreptului comun si deci cererea va fi adresata
judecatoriei de la domiciliu sau resedinta sotului pârât157.
154
pag. 849.
155
Trib. Supr., sec. civ. dec. nr. 567/1969, Revista Româna de Drept nr.8/1969, pag. 184,
dec .nr.552/1980, Revista Româna de Drept nr. 11/1980, pag.62-63 si dec. nr. 1568/1989,
Dreptul nr.5/1990, pag.68, Trib. Jud. Hunedoara, dec. civ. nr.550/1979, Revista Româna
de Drept nr. 11/1979, pag.64-65.; (instanta a decis ca, chiar daca în perioada vacantei de
vara, reclamanta a locuit cu pârâtul si fetita acestora la resedinta pârâtului, nu constituie o
schimbare de domiciliu care sa determine o alta competenta de judecata).
156
Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 905/1963, Culegere de Decizii 1963 pag.232 si dec.
nr.873/1965. în I. Mihuta, Al. Lesviodax, Repertoriu de practica judiciara civila a
Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii 1952-1969, Ed. Stiintifica,
Bucuresti, 1970, pag. 732. nr.51; Trib. Jud. Suceava, dec. civ. nr. 242/1985, Revista
Româna de Drept nr. 8/1985, pag. 66; Trib. mun. Buc. sec. IV civ., dec. nr. 1730/1990, în
Culegere..., pag. 116, nr. 143; a se vedea si G. Giurgiu (I), S.Beligradeanu (II), Revista
Româna de Drept nr.6/1982, pag.51-57.
157
Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 1637/1956, Culegere de Decizii 1956, vol. II, pag.231 si
sec. civ., dec. nr. 990/1969, în I. Mihuta, Repertoriu de practica judiciara civila a
Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii 1969-1975, Ed.
Stiintifica, Bucuresti, 1976, pag. 35, nr.80 si dec. nr. 2178/1974; Culegere de Decizii
76
Daca pârâtul nu are domiciliul în tara158 sau domiciliul sau nu este
cunoscut si nu are resedinta cunoscuta, cererea se va introduce la instanta în
circumscriptia careia domiciliaza reclamantul159. În alta opinie, în cazul în
care un sot este disparut, celalalt sot poate introduce cerere de divort, citarea
pârâtului facându-se prin publicitate160.
Ca atare , în materia divortului, competenta teritoriala este
exclusiva161. Fiind vorba de norme de competenta speciale, ele sunt de
stricta interpretare, neputând fi aplicate prin analogie în alte cazuri, precum
anularea casatoriei, partajarea bunurilor comune ale sotilor în timpul
casatoriei sau dupa desfacerea casatoriei etc162.
În cazul în care, o data cu actiunea privind desfacerea casatoriei, se
solicita si împartirea bunurilor comune, competenta apartine instantei care
judeca actiunea de divort, chiar daca în masa bunurilor de împartit se gasesc
bunuri imobile care se afla situate în raza de competenta a altei instante,
solutie care raspunde cerintelor privind buna administrare a justitiei (art. 17
C. proc. civ.)163.
1974, pag. 258; C. S. J., s. civ., dec. nr. 229/1996, în Buletinul Jurisprudentei.
Culegere de decizii pe anul 1996, pag. 93.
158
I. P. Filipescu, Legea aplicabila casatoriei si divortului potrivit dreptului international
privat român, Dreptul nr. 10-11/1994, pag. 48-49.
159
Tribunalul Suprem col. civ., dec nr. 238/1961, în T.R. Popescu, Dreptul familiei.
Tratat, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1965, vol. I, pag. 259.
160
I. P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All, Bucuresti 1998, pag. 239. Pâna
la modificarea procedurii divortului prin Legea nr.59/1993. si în acest caz divortul se
judeca dupa o procedura simplificata. S-a mentinut numai o reducere a taxei de timbru.
161
Tribunalul Suprem, col. civ., dec. nr. 1309/1959, pag. 274; dec. nr. 238/1961,
Culegere de Decizii 1961, pag. 316, dec. nr. 905/1963, Culegere de Decizii 1963, pag.
232 si Tribunalul Suprem, sec. civ., dec. nr. 2106/1972, Culegere de Decizii 1972, pag.
271 V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National,
162
pag. 849-850.
163
77
Determinarea competentei în procesele de divort ridica uneori
problema întinderii atributiilor instantei sesizate si asupra cererilor accesorii.
Practica arata ca în actiunea de divort, de regula, se solicita chiar prin
cererea de chemare în judecata sau prin cererea reconventionala si
solutionarea unor cereri accesorii cum ar fi164:
-încredintarea spre crestere si educare a copiilor minori si stabilirea contri-
butiei fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, învatatura si
pregatire profesionala a acestora (art. 42 C. fam.);
-cererea sotului care a purtat în timpul casatoriei numele celuilalt sot sa
poarte acest nume si dupa divort, cu încuviintarea celuilalt sot (art. 27 C.
fam.). Daca sotii nu se învoiesc, iar sotul ce a luat la casatorie numele
celuilalt sot doreste sa-l pastreze, instanta îi poate încuviinta acest drept, însa
numai daca exista motive temeinice (art. 40 C. fam.). Daca sotii se înteleg în
sensul ca sotul care, prin casatorie, si-a schimbat numele, sa-l pastreze si
dupa desfacerea casatoriei, cererea de a se lua act de conventia partilor nu
poate fi respinsa de instanta165. Dupa ce instanta a luat act de învoiala sotilor,
sotul reclamant nu mai poate reveni în caile de atac, fara motiv temeinic, cu
privire la consimtamântul dat166. Sotul care a formulat cererea poate reveni
în caile de atac asupra cererii sale si sa renunte la cerere167. În lipsa de
învoiala sau cerere, fiecare dintre soti va purta numele avut înainte de
casatorie (art. 40 alin. (3) C. fam.);
-instanta de divort poate, daca sotii nu s-au învoit cu privire la bunurile co-
mune, sa se pronunte si cu privire la acest aspect, la cererea oricaruia dintre
164
Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag.564-565.
165
C.S.J., sec. civ., dec. nr. 609/1993, Dreptul nr. 12/1993, pag. 87.
166
T. jud. Hunedoara, dec. civ., nr. 885/1985, Revista Româna de Drept nr. 6/1986, pag.
70.
167
T. mun. Bucuresti, sec. a III-a civ, dec. nr. 795/1989, Dreptul nr. 7/1990, pag. 62.
78
soti, urmând regulile partajului judiciar, chiar daca în masa bunurilor de
împartit se afla, asa cum am mai aratat, bunuri imobile care se gasesc în raza
de competenta a altei instante168;
-la solicitarea sotului interesat, instanta va solutiona si cererea privind pensia
de întretinere, în conditiile art. 41 C. fam.;
-instanta poate hotarî, la cererea partilor, si asupra beneficiului contractului
de locatiune.
Nicio ratiune nu înlatura aplicarea, în principiu, si în aceasta materie a

regulii accesorium sequitur principale. Asa fiind, cererile accesorii privitoare
la încredintarea copiilor minori, plata alocatiei de stat, plata pensiei de
întretinere, atribuirea locuintei si la încuviintarea purtarii numelui dobândit
prin casatorie sunt de competenta instantei sesizate cu actiunea de divort.
Mentionam ca pentru aceasta solutie avem si un text expres, respectiv art.
611 C. proc. civ., care precizeaza ca cererea de pensie alimentara se face la
judecatoria învestita cu cererea de divort, chiar daca între timp s-au ivit
schimbari cu privire la domiciliul partilor169.
7.Cererea de divort
Cererea de divort trebuie sa cuprinda toate elementele prevazute de

art. 112 C. proc. civ., precum si cele prevazute la art. 612 C. proc. civ.
Numele, obiectul si semnatura sunt prevazute de art. 133 alin. l C.
proc. civ., sub sanctiunea nulitatii si de aceea ele sunt numite esentiale. În
168
pag. 62, dec. nr. 415/1982, Culegere de Decizii 1982, pag. 181.
169
79
ce priveste nulitatea pentru lipsa semnaturii, ea poate înlaturata în tot cursul
judecatii170. Daca pârâtul invoca lipsa de semnatura, reclamantul va trebui sa
semneze cel mai târziu la prima zi de înfatisare urmatoare, iar când este
prezent în instanta, în chiar sedinta în care a fost invocata nulitatea (art. 133
alin. 2).
Si în acest caz prima zi de înfatisare are o mare importanta în faza de
Faptul ca celelalte elemente ale cererii de chemare în judecata nu
sunt prevazute expres sub sanctiunea nulitatii nu trebuie sa duca la concluzia
ca în lipsa acestora nu poate interveni nulitatea. Semnificatia nulitatilor
170
Daca reclamantul a decedat, lipsa semnaturii poate fi suplinita prin semnarea cererii de
catre mostenitori - Trib. reg. Craiova, col. III civ., dec. nr.4122/1958 cu nota Al. Velescu,
Legalitatea Popularanr.4/1959, pag. 95-99.
171
172
Trib. Supr., completul de jud., dec. nr. 27/1970, în Îndreptar interdisciplinar, pag. 324.
173
A se vedea, Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 1027/1972, Revista Româna de Drept
nr. 1/1973, pag. 164.
174
5/1980, pag. 59.
175
pag. 53.
176
7/1979, pag. 53.
80
exprese este numai aceea ca în cazul lor vatamarea se prezuma, pe când în
cazul nulitatilor virtuale trebuie dovedit ca partea a suferit o vatamare si
aceasta nu poate fi înlaturata decât prin anularea actului. Deci, nulitatea
pentru lipsa elementelor referitoare la domiciliu, calitatea celui ce a introdus.
cererea, motivarea în fapt si în drept, va interveni numai daca se dovedesc
cele doua conditii prevazute de art. 105 alin. 2 C. proc. civ.
Este de remarcat ca dispozitiile art. 112 C. proc. civ. constituie dreptul
comun în materia cererii de chemare în judecata177. Dincolo de acestea, în
procedura divortului exista anumite particularitati:
♦ cererea de divort trebuie sa cuprinda si unele elemente specifice acestei
institutii, respectiv sa indice numele copiilor minori rezultati din casatorie
sau care se bucura de situatia legala a copiilor nascuti din casatorie (art. 612
alin. 1 C. proc. civ.). Daca nu exista copii minori, se va face mentiune despre
aceasta împrejurare.
♦ reclamantul trebuie sa alature la cererea de divort câte un extras dupa
certificatul de casatorie si atunci când este cazul câte un extras dupa
certificatele de nastere ale copiilor minori (art. 612 alin. 3 C. proc. civ.).
Instanta de judecata competenta nu poate da curs cererilor de divort care nu
întrunesc conditiile mentionate anterior178.
♦ prin cererea de divort reclamantul poate formula si unele capete accesorii
actiunii principale, cum sunt cele privitoare la încredintarea copiilor minori,
plata pensiei de întretinere, plata alocatiei de stat, împartirea bunurilor
comune, atribuirea spatiului locativ si la încuviintarea purtarii numelui avut
în timpul casatoriei.
177
178
81
♦ cererea de divort, împreuna cu înscrisurile doveditoare, se va prezenta
personal de catre reclamant presedintelui judecatoriei (art. 612 alin. 4 C.
proc. civ.).
Spre deosebire de dreptul comun, unde cererea de chemare în
judecata poate fi trimisa prin posta sau depusa de un mandatar, în materia
divortului, cererea trebuie depusa personal de catre reclamant. Este o solutie
care rezulta fara dubiu din art. 613 C. proc. civ., care prevede ca presedintele
instantei, primind cererea de divort, va da reclamantului sfaturi de împacare.
Legiuitorul a simtit nevoia sa stabileasca acest lucru, deoarece, asa cum am
mai aratat, în orice societate problema casatoriei, deci a familiei si copiilor,
depaseste sfera intereselor private. Din pacate, numarul mare de cereri de
divort, ca si programul încarcat al instantelor, inclusiv a presedintilor, fac ca
aceasta atributie sa se îndeplineasca, de cele mai multe ori, formal. În
perspectiva, daca numarul divorturilor creste în continuare, va fi nevoie sa se
reintroduca o procedura de conciliere obligatorie, dar efectiva, în fata altor
organisme sau persoane179.
8.Citarea partilor. Particularitati
Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual este acela

al contradictorialitatii, care consta în posibilitatea partilor de a discuta în
contradictoriu toate elementele cauzei. În temeiul acestui principiu, partile
pot sa formuleze cereri, sa propuna si sa administreze probe si sa formuleze
concluzii cu privire la toate problemele de fapt si de drept de care depinde
179
82
corecta solutionare a litigiului. Acest principiu îsi gaseste reflectarea în
prevederile art. 114^1 alin. 1 C. proc. civ., care impun instantei obligatia de
a cita partile, în sedinta, la termenul de judecata pe care îl fixeaza180.
Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecatorul nu poate hotarî asupra unei
cereri decât dupa citarea sau înfatisarea partilor, afara numai daca legea nu
dispune altfel. Iar art. 107 C. proc. civ. obliga instanta sa amâne judecarea
pricinii ori de câte ori constata ca partea care lipseste nu a fost citata cu
respectarea cerintelor prevazute de lege sub pedeapsa nulitatii. Amânarea
poate fi ceruta la termenul respectiv si de procuror, precum si de partea
prezenta în instanta, care nu are interesul sa obtina o hotarâre susceptibila de
desfiintare181.
În materia speciala a divortului, presedintele instantei competente va
trebui sa manifeste o deosebita grija pentru modul de realizare a procedurii
de citare182.
Chiar daca citarea nu s-a facut prin publicitate, dar procedura de
chemare s-a îndeplinit prin afisare, daca pârâtul nu se prezinta la primul
termen de judecata, art. 616^1 obliga instanta sa ceara dovezi sau sa dispuna
cercetari pentru a verifica daca pârâtul îsi are domiciliul la locul indicat în
cerere si, daca constata ca nu mai domiciliaza acolo, va dispune citarea lui la
domiciliul sau, precum si, daca este cazul, la locul sau de munca183. Practica
180
Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 644/13.04.1978, I. Mihuta, Repertoriu de practica
1980, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1982, pag. 291, nr. 74.
181
Dupa pronuntarea hotarârii, nulitatea datorata necitarii, poate fi invocata numai de
catre partea care are interes, respectiv cea care nu a fost citata - Cas. I., dec. nr.
1502/1938, Codul 1944, pag. 28, nr.10; Trib. Supr., sec. civ., dec. nr.52/1975, Culegere
de Decizii 1975, pag. 228; Trib. mun. Buc, sec. IV civ., dec. nr. 725/I990, în Culegere...,
pag. 123, nr.156.
182
183
Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 246/1985, Revista Româna de Drept nr.12/1985. pag.65;
83
demonstreaza ca este nevoie de o verificare atenta a procedurilor de
comunicare si atunci când acestea mentioneaza ca citatia a fost primita de un
membru de familie si totusi pârâtul nu se prezinta, deoarece nu de putine ori
citatia este primita de sotul reclamant ori de rude ale acestuia si nu se
înmâneaza pârâtului, iar procesul se desfasoara pâna la obtinerea hotarârii cu
procedura completa, fara ca pârâtul sa stie ca s-a introdus cerere de divort184.
O verificare atenta evita casarea ulterioara a hotarârii.
O atare rigoare se impune tocmai în considerarea interesului social
pe care-l implica orice actiune de divort. În acest sens art. 616^1 C. proc.
civ. impune instantei de judecata obligatia, în cazul în care procedura de
chemare a sotului pârât a fost îndeplinita prin afisare, iar acesta nu s-a
prezentat la primul termen de judecata, de a solicita dovezi sau de a dispune
cercetari pentru a verifica daca pârâtul îsi are domiciliul la locul indicat în
cerere si, daca constata ca nu domiciliaza acolo, va dispune citarea lui la
domiciliul sau, precum si, daca este cazul, la locul sau de munca185.
În situatia în care reclamantul învedereaza ca, desi a facut toate
eforturile, nu a putut afla domiciliul sotului pârât, presedintele va dispune
citarea acestuia prin publicitate, în conditiile art. 95 C. proc. civ. O declaratie
facuta cu rea-credinta atrage casarea hotarârii sau retractarea ei pe calea
contestatiei în anulare186. Procedura de citare prin publicitate se realizeaza în
concordanta cu dispozitiile art. 95 C. proc. civ.187.
C.S.J., sec. civ.. dec. nr. 223/1994, Dreptul nr.12/1994, pag.60-61.

184
Vezi, de exemplu, Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 982/1958, Culegere de Decizii 1958,
pag. 254.
185
A se vedea cu privire la o atare exigenta C. S. J., s. civ., dec. nr. 22311994, în
Buletinul Jurisprudentei. Culegere de decizii pe anul 1994, pag. 90.
186
Trib. Supr, col. civ., dec. nr. 884/1954, în Culegere de Decizii 1952-1954, vol. I,
pag.325; Trib. reg. Brasov, sec.civ.nr.2340/1955, J.N.nr.3/1957, pag.485.
187
A se vedea cu privire la o atare exigenta C. S. J., s. civ., dec. nr. 22311994, în
Buletinul Jurisprudentei. Culegere de decizii pe anul 1994, pag. 90.
84
9.Cererea reconventionala
În procesul civil – asadar inclusiv în cazul procedurii divortului -

pârâtul nu adopta întotdeauna o pozitie defensiva, de aparare, ci poate avea
si o atitudine agresiva, ridicând pretentii proprii împotriva reclamantului.
Legea reglementeaza aceasta posibilitate prin art. 119 alin. 1 C. proc. civ.,
aratându-se ca daca pârâtul are pretentii în legatura cu cererea sau cu
mijloacele de aparare ale reclamantului, el poate sa faca cerere
reconventionala188. În lipsa acestei cereri, instanta nu poate obliga pe
reclamant la efectuarea prestatiilor ce le are fata de pârât189, chiar daca ele
exista si au fost dovedite190.
În materia particulara a divortului, legea procesuala îi permite
pârâtului sa solicite si el desfacerea casatoriei pe cale de cerere
reconventionala. Potrivit art. 608 alin. 1 C. proc. civ. cererea
reconventionala poate fi formulata de pârât "cel mai târziu pâna la prima zi
de înfatisare, în sedinta publica, pentru faptele petrecute înainte de aceasta
data". Pentru faptele petrecute ulterior, dispune acelasi text, pârâtul va putea
formula cerere reconventionala "pâna la începerea dezbaterilor asupra
188
Pentru critica acestui text vezi O.Ungureanu, Propunere "de lege ferenda" referitoare
la reglementarea cererii reconventionale, Revista Româna de Drept nr.11/1983, pag. 20-
22; I. Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. I, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1995,
pag.184. Vezi pentru o tratare mai ampla la institutiei, O. Ungureanu, Actele de
procedura in procesul civil, Casa de editura si presa „Sansa" S.R.L., Bucuresti 1994, pag.
86-104.
189
Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 471/1956, Legalitatea Populara nr. 6/1956, pag. 741.
190
2/1980, pag. 56, si dec. nr. 1136/1950, Justitia Noua nr. 9-10/1950, pag. 1007.
85
fondului, în cererea reclamantului"191.
Cererea reconventionala nu este, în principiu, obligatorie deoarece

instanta judecatoreasca poate pronunta desfacerea casatoriei prin divort,
chiar daca sotul pârât nu a facut cerere reconventionala, cu conditia însa, ca
din administrarea dovezilor sa reiasa vina ambilor soti (art. 617 alin. l C.
proc. civ.)192. S-a decis ca într-o asemenea ipoteza, se poate pronunta
divortul din vina ambilor soti numai daca instanta constata si în sarcina
reclamantului o culpa atât de grava încât ea singura ar fi putut duce la
desfacerea casatoriei, în eventualitatea ca pârâtul ar fi facut cerere
reconventionala193. În lipsa însa a cererii reconventionale, nu se va putea
pronunta desfacerea casatoriei, ci se va respinge cererea reclamantului daca
motivele invocate de el sunt neîntemeiate, chiar daca din dezbateri ar rezulta
vina exclusiva a sotului reclamant pentru destramarea raporturilor de
familie194. Într-o asemenea ipoteza sotul pârât va putea cere el desfacerea
casatoriei, dar în conditiile stabilite de art. 610 C. proc. civ., deci pentru
motive ulterioare.
Potrivit art. 120 C. proc. civ., cererea reconventionala se judeca o
data cu cererea principala, dar daca numai aceasta din urma este în stare de a
191
192
Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 2052/1955, Culegere de Decizii1955, vol. I, pag.218.
193
Plen. Trib. Supr., dec. de îndr. nr. 10/1969, modificata prin dec. de îndr. nr. 10/1974,
în Îndreptar interdisciplinar, pag.357-358
194
Curtea Brasov, dec.civ.nr.42/1950, cu nota I.Stoenescu, Justitia Noua nr.5/1951,
pag.537; Trib. Supr., col. civ., dec. nr.374/1956, Culegere de Decizii 1956. vol. I,
pag.388 si dec. nr. l54/1958,Culegere de Decizii 1958, pag. 218;Trib. Supr., sec. civ.,
dec. nr. 1928/1983, Revista Româna de Drept nr. 7/1864, pag.60; Plen. Trib. Supr., dec.
de îndr. nr. 10/1969 modif. prin dec. de îndr. nr. 10/1974; Trib. mun. Buc, sec. III civ.,
dec. nr. 1181/1990, în Culegere..., pag.17, nr.2: C. A. Galati, dec. civ. nr.570/R/1994,
Sinteza 1994, pag.73, nr.3; C.A.Constanta, dec.civ.nr.517/1994, în Culegere..., pag.159,
nr. l.
86
fi judecata, va dispune disjungerea si deci cererea reconventionala va fi
judecata separat195. Disjungerea poate fi dispusa când între cererea
reconventionala si actiunea principala nu exista o legatura inseparabila si
totodata solutionarea cererii reconventionale nu necesita urgenta196.
10.Ordonanta presedintiala în materia divortului.
Potrivit art. 613^2 C. proc. civ. instanta poate sa ia pe tot timpul

procesului, prin ordonanta presedintiala, masuri vremelnice cu privire la
încredintarea copiilor minori, la obligatia de întretinere, la alocatia pentru
copii si la folosirea locuintei. În principiu, este admisibila ordonanta
presedintiala si pentru a se obtine restituirea bunurilor personale
indispensabile ale unuia dintre soti, detinute de celalalt sot, reintegrarea în
domiciliul comun a sotului alungat, evacuarea vremelnica din locuinta
comuna a sotului care, prin acte de violenta, pune în pericol sanatatea sau
chiar viata celuilalt197. În toate situatiile, masurile luate sunt valabile numai
pâna la solutionarea procesului de fond privind desfacerea casatoriei, când
prin hotarârea ce se va pronunta se vor dispune masuri si cu privire la aceste
aspecte198.
Masurile mentionate pot fi luate numai în timpul procesului de
195
Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 159/1977, Culegere de Decizii 1972, pag. 176-177.
196
Trib. Supr., sect. dec. nr. 159 din 25 ianuarie 1977, Culegere de Decizii pe anul 1977,
pag. 176-177.
197
pag. 851.
198
Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag.564 si
566.
87
divort si chiar înainte de sesizarea instantei de divort, cu conditia dovedirii
urgentei199.
Instanta este obligata sa arate împrejurarile din care a tras concluzia

ca este îndeplinita aceasta cerinta (exemplu: încredintarea copilului minor
într-o actiune privind desfacerea casatoriei, stabilirea contributiei parintilor
la cresterea si îngrijirea copilului minor pâna la pronuntarea unei hotarâri
definitive într-o actiune de divort, reintegrarea în spatiu a sotului alungat200
etc.)201. Uneori, sarcina instantei este simplificata, deoarece chiar legea
apreciaza existenta urgentei, de exemplu, în cazul suspendarii executiei
vremelnice (art. 280 alin. final C. proc. civ.), în cazul luarii, în timpul
procesului de divort, a unor masuri vremelnice referitoare la încredintarea
copiilor minori, la obligatia de întretinere, la alocatia pentru copii si la
folosirea locuintei (art. 613^2 C. proc. civ.).202
Pe de o parte exista urgenta ori de câte ori pastrarea unui drept sau
prevenirea unei pagube iminente nu s-ar putea realiza în mod adecvat pe
calea unei actiuni de drept comun203.
199
200
Tribunalul Suprem, sec. civ., dec. nr. 450/1981, pag. 243; T. mun. Bucuresti, sec. IV
civ., dec. nr. 1329/1991, Culegere de practica judiciara chila pe anul 1991, pag. 178.
201
Pentru situatii din practica din care rezulta urgenta, a se vedea: Tribunalul Suprem col.
civ., dec. nr. 461/1957, Legalitatea Populara nr. 10/1957, pag. 126; dec. nr. 1744/1957,
Culegere de Decizii 1957, pag. 311; Cas. III, dec. nr. 1295/1929, în Jur. gen. 1930, pag.
275; T. Capitalei, col. III civ., dec. nr. 2474/1967 (nepublicata).
202
pag. 819.
203
I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Caile de atac si Procedurile
speciale, pag. 116; Gr. Porumb, în Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol.
II, pag. 368; D. Buia, Curs de drept procesual civil, vol. II, Procedurile speciale.
Universitatea din Cluj-Napoca, 1985, pag. 19; C. Crisu, Ordonanta presedintiala,
Editura Academiei, Bucuresti, 1976, pag. 31.
88
11.Reprezentarea partilor
Prin reprezentarea judiciara întelegem situatia în care o persoana, nu-

mita reprezentant, îndeplineste actele procesuale într-un proces si participa la
raporturile procesuale, în numele si pentru o alta persoana, numita
reprezentat, care este titularul dreptului litigios. Dupa cum vedem,
reprezentarea judiciara - uneori facultativa, alteori obligatorie, în procesul
civil - nu este o institutie pur procesuala, ci este aplicarea în dreptul
procesual, a normelor de drept civil material, din materia reprezentarii,
mandatului si capacitatii persoanelor204.
În cadrul procedurii divortului partile pot fi reprezentate printr-un
mandatar în situatii de exceptie, respectiv când unul dintre soti executa o
pedeapsa privativa de libertate, este împiedicat de o boala grava sa se
înfatiseze în instanta, este pus sub interdictie sau are resedinta în strainatate.
Un corectiv se impune totusi în privinta sotului pus sub interdictie. Într-
adevar, cel pus sub interdictie, fiind lipsit de capacitate, nu poate fi
reprezentat în procesul de divort decât de ocrotitorii sai legali, iar nu de un
mandatar205.
Dincolo de aceste situatii de exceptie, obligatia înfatisarii personale
a sotilor este stabilita de legea procesuala numai pentru instantele de fond (la
judecata în prima instanta si la judecata în apel). In fata instantelor de recurs
sau la judecata unei contestatii în anulare, sotii au posibilitatea sa-si exercite
204
313.
205
V. Economu, în Casatoria în dreptul R. P. R., Editura Academiei, Bucuresti, 1964,
pag. 460.
89
drepturile procesuale în mod personal sau prin mandatar206.
Legea sanctioneaza în mod expres neînfatisarea reclamantului la
termenul de judecata în prima instanta, prin art. 616 C. proc. civ. Daca la
termenul de judecata în prima instanta se înfatiseaza numai pârâtul, iar
reclamantul lipseste nejustificat, cererea sa va fi respinsa ca nesustinuta (art.
616 C. proc. civ.). Este singurul caz, în sistemul nostru procesual civil, în
care este posibila respingerea cererii de chemare în judecata ca nesustinuta,
constituind, totodata, o derogare de la regula de drept comun potrivit careia
se poate judeca pricina în lipsa uneia sau chiar a ambelor parti. Respingerea
cererii ca nesustinuta se bazeaza, pe o prezumtie de renuntare a
reclamantului la judecata, astfel încât pârâtul nu se poate opune acestei
solutii, cerând judecarea în lipsa. Însa, eventuala cerere reconventionala a
pârâtului va fi judecata, atitudinea reclamantului neputând fi prezumata ca
împacare a partilor207.
Ne aflam în prezenta unei sanctiuni procedurale speciale, bazata pe
ideea de culpa procesuala, dedusa din neînfatisarea reclamantului la
termenele de judecata208. Sanctiunea opereaza numai în conditiile clar
determinate de art. 61 C. proc. civ., respectiv doar daca lipsa reclamantului
este nejustificata si doar daca pârâtul se înfatiseaza la judecata. În cazul
lipsei ambelor parti procesul civil se suspenda în baza dispozitiilor art. 242
C. proc. civ.
206
207
pag. 852.
208
I. Les, Proceduri civile speciale, pag. 116.
90
12.Particularitati privind faza judecatii
În fata instantelor de fond, partile se vor înfatisa în persoana, afara

numai daca unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate, este
împiedicat de o boala grava, este pus sub interdictie sau are resedinta în
strainatate (art. 614 C. proc. civ.). Cu exceptia acestor patru situatii, în care
partile se pot înfatisa prin mandatar, ele sunt obligate sa se înfatiseze
personal, însa aceasta nu exclude dreptul de aparare prin avocat. Dar, în lipsa
partii avocatul nu poate sa o reprezinte, spre exemplu, daca pârâtul nu se
prezinta la termenul când are loc judecata pe fond, avocatul sau nu poate
pune concluzii209.
Obligatia înfatisarii personale a sotilor este stabilita de legea
procesuala numai pentru instantele de fond (la judecata în prima instanta si
la judecata în apel), în fata instantelor de recurs sau la judecata unei
contestatii în anulare, sotii au posibilitatea sa-si exercite drepturile
procesuale în mod personal sau prin mandatar210.
În vederea respectarii dreptului de aparare si pentru a preveni
posibilitatile de eludare a dispozitiilor care asigura prezenta pârâtului în
instanta, potrivit art. 616 C. proc. civ., daca procedura de chemare a sotului
pârât a fost îndeplinita prin afisare, iar acesta nu s-a prezentat la primul
termen de judecata, instanta va cere dovezi sau va dispune cercetari pentru a
verifica daca pârâtul îsi are domiciliul la locul indicat în cerere si, atunci
când constata ca pârâtul nu domiciliaza la locul respectiv, va dispune citarea
209
pag. 851.
210
91
lui la domiciliul sau, iar când este cazul, la locul sau de munca211.
Important este de retinut ca aceasta obligativitate a înfatisarii
personale a partilor vizeaza nu numai prima instanta, ci si instanta de apel,
deoarece art. 614 care o stabileste se refera la instantele de fond, deci cele
doua care exista în sistemul nostru procesual. Aceasta derogare se explica
prin aceea ca o eventuala împacare a sotilor nu s-ar putea media de catre
instanta daca ei nu ar fi prezenti personal si ar sta în proces prin
mandatari212.
În materia divortului, exista si alte dispozitii derogatorii fata de
dreptul comun213:
-în ceea ce priveste proba cu martori, rudele si afinii partilor, cu exceptia
descendentilor, pot fi martori (art. 190 C. proc. civ.). Derogarea fata de
regula instituita pentru dreptul comun se explica prin acea ca rudele si afinii
sunt în masura sa cunoasca cel mai bine adevaratele raporturi dintre soti,
parti în proces;
-interogatoriul nu este admis pentru dovedirea motivelor de divort (art. 612
alin. (1) C. proc. civ.). Interogatoriul va fi admisibil însa cu privire la
solutionarea cererilor accesorii sau incidentale;
-pentru solutionarea cererii privind încredintarea copiilor minori, vor fi
ascultati: parintii, autoritatea tutelara214 si minorul daca a împlinit vârsta de
10 ani (art. 42 alin. (1) C. fam.).
Deci , o pozitie aparte are, în procesele de divort, autoritatea tutelara.

211
212
213
214
M. Enache, Pozitia procesuala a autoritatii tutelare în cauzele în care participa
pentru a fi ascultate, Revista Româna de Drept nr. 4/1985, pag. 30-32.
92
Codul de procedura civila nu consacra în mod expres obligativitatea
participarii autoritatii tutelare în asemenea litigii. În schimb, art. 42 alin. 1
din Codul familiei precizeaza ca în vederea încredintarii copiilor minori
instanta "va asculta parintii si autoritatea tutelara". Asadar, încredintarea
copiilor minori reprezinta o problema careia instanta de judecata trebuie sa-i
acorde o atentie cu totul deosebita. De aceea, legea impune ca în asemenea
litigii sa fie ascultata si autoritatea tutelara215.
Legea nu impune însa în mod expres prezenta autoritatii tutelare în
instanta. De aceea prezenta efectiva a reprezentantului autoritatii tutelare la
dezbateri nu este obligatorie216. Ceea ce este necesar, potrivit legii, este
citarea autoritatii tutelare si comunicarea de catre aceasta a concluziilor sale.
Autoritatea tutelara poate sa comunice concluziile sale si printr-o adresa,
informând instanta cu privire la traiul sotilor si la modul de îngrijire a
copiilor; în acelasi timp, autoritatea tutelara va formula propuneri cu privire
la masurile ce le considera necesare în interesul minorilor217.
Ascultarea minorului în vederea încredintarii lui unuia dintre soti se
face în camera de consiliu (art. 144 C. proc. civ). Instanta, în functie de
împrejurarile cauzei, poate proceda la ascultarea copilului minor fara ca
partile sau alte persoane sa fie de fata. Ascultarea minorului în vederea
încredintarii sale - si nu ca martor în procesul de divort al parintilor sai, cum,
din pacate, se spune uneori -. se face, potrivit art. 1441 C. proc. civ., în
camera de consiliu. Daca apreciaza necesar, fata de împrejurarile cauzei,
instanta poate proceda la ascultarea copilului minor fara ca partile sau alte
215
216
A se vedea în acest sens Trib. Suprem. Plen. dec. de îndrumare nr. 19/1962, în S.
Zilberstein, V. Ciobanu, în Îndreptar inter disciplinar de practica judiciara, pag. 306.
217
A se vedea în acest sens Trib. Suprem. Plen. dec. de îndrumare nr. 19/1962, în S.
Zilberstein, V. Ciobanu, în Îndreptar inter disciplinar de practica judiciara, pag. 306.
93
persoane sa fie de fata218.
O pozitie speciala dobândeste în procesul de divort si minorul care a
împlinit vârsta de 10 ani. În aceasta privinta, art. 42 alin. 1 C. proc. civ.
instituie obligatia ascultarii minorului care a împlinit vârsta de 10 ani. Astfel,
cum rezulta, fara echivoc, din acelasi text, ascultarea minorului se face în
scopul solutionarii capatului de cerere privitor la încredintarea acestuia.
Pozitia procesuala a minorilor este diferita, în mod evident, fata de cea a
partilor, dar si fata de pozitia autoritatii tutelare, întrucât el este ascultat în
propria-i cauza219. Dispozitiile legale privitoare la ascultarea minorului în
procesul de divort au un caracter imperativ, împrejurare ce rezulta si din
formularea art. 42 alin. 1 C. fam. Prin urmare, nerespectarea acestor
dispozitii atrage dupa sine casarea hotarârii pronuntate220.
Tot cu privire la particularitatile judecarii cererii de divort, este de
semnalat ca, deosebit de obligativitatea înfatisarii personale a partilor, pentru
judecarea în prima instanta a procesului de divort, se cere prezenta
obligatorie a reclamantului. Daca la termenul de judecata în prima instanta
se înfatiseaza numai pârâtul, iar reclamantul lipseste nejustificat, cererea sa
va fi respinsa ca nesustinuta (art. 616 C. proc. civ.). Este singurul caz, în
sistemul nostru procesual civil, în care este posibila respingerea cererii de
chemare în judecata ca nesustinuta, constituind, totodata, o derogare de la
218
Daca minorul împlineste 10 ani în cursul judecatii apelului sau recursului, ascultarea
se va face în fata acelei instante, însa numai daca s-a atacat solutia cu privire la
încredintare - vezi pentru discutii I. Dogaru si A. Ungureanu. note la dec.civ.nr.590/1967
a Trib. reg. Bacau, Revista Româna de Drept nr.8/I968. pag. 128; D. Rizeanu. În legatura
cu ascultarea minorului în cazurile prevazute de Codul familiei, Revista Româna de
Drept nr.5/1969, pag. 118-122.
219
D. Rizeanu, În legatura cu ascultarea minorului în cazurile prevazute de codul
familiei, Revista Româna de Drept nr. 5/1969, pag. 118.
220
D. Rizeanu, În legatura cu ascultarea minorului în cazurile prevazute de codul
familiei, Revista Româna de Drept nr. 5/1969, pag. 119.1. pag. Filipescu, Tratat de
dreptul familiei, pag. 237.
94
regula de drept comun potrivit careia se poate judeca pricina în lipsa uneia
sau chiar a ambelor parti. Respingerea cererii ca nesustinuta se bazeaza, pe o
prezumtie de renuntare a reclamantului la judecata, astfel încât pârâtul nu se
poate opune acestei solutii, cerând judecarea în lipsa. Însa eventuala cerere
reconventionala a pârâtului va fi judecata, atitudinea reclamantului neputând
fi prezumata ca împacare a partilor221.
Procedura divortului cunoaste si unele particularitati în materia

probatiunii judiciare. Derogarile de la dreptul comun vizeaza doua situatii
distincte: existenta unor mijloace de dovada admise în dreptul comun, dar
interzise în procesele de divort si, dimpotriva, admisibilitatea în procesul de
divort a unor probe interzise în dreptul comun222.
a) O prima situatie se refera la imposibilitatea interogatoriului pentru

dovedirea motivelor de divort. Aceasta solutie a fost înscrisa în Cod la art.
612 pentru a nu permite sotiilor sa desfaca casatoria prin consimtamânt
mutual. În prezent, când un astfel de divort este posibil, mentinerea
interdictiei avea scopul de a nu se ajunge la desfacerea casatoriei prin
consimtamânt mutual în alte conditii decât cele prevazute de art. 38 C. fam.
Chemarea la interogator a unuia din soti este însa posibila în legatura
cu cererile accesorii, care se pot solutiona în cadrul procesului de divort223.
Art. 190 C. proc. civ. permite audierea ca martori a rudelor si afinilor
221
pag. 852.
222
223
S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, Supliment, pag.20. Chiar daca si într-un proces de
divort, pârâtul declara spontan ca este de acord cu desfacerea casatoriei, instanta nu este
îndreptatita sa nu mai administreze celelalte probe, precum martorii propusi - C. A.
Brasov, dec.civ.nr.693/1994, în Culegere.... pag.32, nr. 1.
95
pâna la gradul III inclusiv, în afara de descendenti224.
b) A doua situatie, la care ne referim în acest context, vizeaza admiterea

unor mijloace de dovada neîngaduite, în principiu, în dreptul comun. Astfel,
în dreptul comun legea nu îngaduie audierea ca martori a rudelor si afinilor
pâna la gradul trei inclusiv. În procesele de divort, dimpotriva, rudele si
afinii pot fi audiati ca martori, cu exceptia descendentilor (art. 190 C. proc.
civ.). Excluderea descendentilor din categoria martorilor se întemeiaza pe
obligatia de respect pe care o au acestia fata de parinti. Prin urmare,
descendentii, fie ei chiar majori, nu pot fi audiati în procesele de divort.
Pentru solutionarea cererilor accesorii privind numele pe care sotii îl

vor purta dupa divort, pensia de întretinere si atribuirea locuintei, instanta va
putea dispune, atunci când considera necesar, administrarea probelor
prevazute de lege (art. 613^1 alin. final C. proc. civ.). Redactarea textului nu
este clara. Probabil, a vrut sa se spuna ca în cazul în care sotii au stabilit prin
cererea de divort si modalitatile în care au convenit sa fie solutionate cererile
accesorii divortului, instanta va lua act de acestea. În caz contrar, pentru
rezolvarea cererilor accesorii, instanta va dispune administrarea probelor225.
224
pag. 853.
225
pag. 853.
96
13. Hotarârea judecatoreasca în materia divortului
Hotarârea asupra cererii de divort
În ceec ce priveste solutiile pe care le poate pronunta instanta în caz

de admitere a cererii, acestea sunt desfacerea casatoriei din vina exclusiva a
sotului pârât sau din vina ambilor soti. În art. 617 alin. l se precizeaza ca
aceasta ultima solutie se poate pronunta, chiar daca numai unul din ei a facut
cerere, daca din dovezile care s-au administrat reiese vina amândurora226.
Rezulta deci, ca sub aceasta conditie, solutia desfacerii casatoriei din vina
ambilor soti se poate pronunta si atunci când pârâtul a formulat cerere
reconventionala227.
Desfacerea casatoriei din vina ambilor soti este posibila si atunci când
numai una dintre parti a formulat actiune de divort. Solutia este prevazuta în
mod expres de art. 617 alin. 1 C. proc. civ. Pronuntarea divortului din vina
ambilor soti se poate face doar daca culpa concurenta a sotului reclamant
este grava si bine stabilita si numai daca poate conduce singura la desfacerea
casatoriei228.În sfârsit, divortul se poate pronunta numai din vina sotului
reclamant daca pârâtul a introdus cerere reconventionala, iar din dezbateri a
rezultat culpa exclusiva a sotului reclamant, astfel ca cererea principala a
226
Plenul Tribunalul Suprem, dec. de îndrumare nr. 3/1955, Culegere de Decizii 1955,
vol. I, pag. 11; Tribunalul Suprem sec. civ., dec. nr. 154/1958, Culegere de Decizii 1958,
pag. 218.
227
228
Trib. Suprem, Plen. dec. de îndrumare nr. 10/1969, modificata prin decizia de
îndrumare nr. 10/1974, în S. Zilberstein, V. Ciobanu, Îndreptar inter disciplinar de
practica judiciara, pag. 358.
97
fost respinsa, iar cererea reconventionala a fost admisa229.
Pronuntarea divortului numai din vina unuia dintre soti sau a ambilor
soti are consecinte în ceea ce priveste beneficiul contractului de închiriere,
dreptul de întretinere, cheltuielile de judecata etc230.
Hotarârea asupra cererilor accesorii
Cererile accesorii si incidentele vor fi solutionate de instanta investita

cu rezolvarea cererii principale, chiar daca din punct de vedere al valorii
obiectului lor, nu ar fi de competenta acelei instante231.
La fel ca în cadrul procedurii comune, în cadrul procesului de divort,
se pot solutiona si o serie de cereri accesorii precum232:
-încredintarea spre crestere si educare a copiilor minori si stabilirea pensiei

de întretinere în favoarea minorilor (art. 42 C. fam.). Asupra acestui capat de
cerere instanta de fond se va pronunta chiar si din oficiu. Prin hotarârea de
divort se desfiinteaza în mod implicit masurile luate anterior cu privire la
încredintarea copiilor233;
229
I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 538; V.M.
Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed. National, Bucuresti,
1996, pag. II 528-529.
230
pag. 853.
231
T. Mandrea, Probleme privind competenta de prima instanta a tribunalelor in raport de
valoarea obiectului cererii, Revista Româna de Drept nr. 2/1971, pag. 81-85.
232
pag. 854.
233
98
-se va lua act de învoiala partilor cu privire la purtarea numelui dupa
desfacerea casatoriei sau, în lipsa unei asemenea învoieli, va hotarî instanta
(art. 40 C. fam.). Numai instanta de divort si numai o data cu pronuntarea
divortului poate, la cerere, sa îndreptateasca pe sotul care a purtat în timpul
casatoriei numele celuilalt sot sa poarte acest nume si dupa desfacerea
casatoriei. O cerere principala ulterioara, având acest obiect, ar urma sa fie
respinsa ca inadmisibila;
-partajarea bunurilor comune ale sotilor (art. 36 C. fam.);
-la cererea partii interesate, instanta va acorda pensie de întretinere pentru
sotul aflat în stare de nevoie (art. 41 si art. 86 C. fam.);
-atribuirea locuintei comune unuia dintre soti.
De asemenea, la cerere, instanta se va pronunta si cu privire la modul

de lichidare a cheltuielilor de judecata, sens în care va aplica principiile
dreptului comun în materie. Mentionam însa ca dispozitiile art. 275 C. proc.
civ, care-1 exonereaza de plata cheltuielilor de judecata pe pârâtul care la
prima zi de înfatisare recunoaste pretentiile reclamantului, nu-si gasesc
aplicare în procesele de divort, întrucât declaratia pârâtului ca este de acord
cu actiunea nu poate justifica prin ea însasi solutia de admitere a actiunii de
divort234.
Daca rezolvarea unora din aceste cereri accesorii ar duce la
întârzierea prea mare a solutionarii cererii principale, instanta va putea
dispune disjungerea.
234
A se vedea în acest sens Trib. Suprem, Plen. dec. de îndrumare nr. 2/1966, în S.
Zilberstein, V. Ciobanu, Îndreptar interdisciplinar de practica judiciara, pag. 320-321.
99
Potrivit art. 38 alin. 4 C. fam, la solutionarea cererilor accesorii,
referitoare la încredintarea copiilor minori, obligatia de întretinere si
folosirea locuintei, instanta va tine seama si de interesele minorilor235.
Pentru solutionarea cererilor accesorii privind numele pe care sotii îl
vor purta dupa divort, pensia de întretinere si atribuirea locuintei, instanta va
putea dispune, atunci când considera necesar, administrarea probelor
prevazute de lege (art. 613^1 alin. final C. proc. civ.). Redactarea textului nu
este clara. Probabil, a vrut sa se spuna ca în cazul în care sotii au stabilit prin
cererea de divort si modalitatile în care au convenit sa fie solutionate cererile
accesorii divortului, instanta va lua act de acestea. În caz contrar, pentru
rezolvarea cererilor accesorii, instanta va dispune administrarea probelor236.
14.Deliberarea si pronuntarea hotarârii
În cazul procesului de divort, deliberarea si pronuntarea hotarârii se

fac, în general, dupa regulile din dreptul comun237.
În cazurile prevazute de art. 38 alin. 2 C. fam., instanta va dispune
desfacerea casatoriei fara a pronunta divortul din vina unuia sau ambilor soti
(art. 617 alin. ultim C. proc. civ.).
235
236
pag. 853.
237
A se vedea V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed.
National, Bucuresti, 1996, pag. 143-148; G. Tocilescu, Curs de procedura civila, Partea a
III-a, Iasi, 1889, pag. 260-292; 5-20; I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil,
Teoria generala, E.D.P. Bucuresti 1983, pag. 509 si urm.; V. Negru, D. Radu, Drept
procesual civil, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972, pag. 286 si urm.
100
15.Cai de atac
Codul de procedura contine un numar redus de norme particulare cu

privire la exercitarea cailor de atac. În materia cailor ordinare de atac
derogarile vizeaza doar durata termenului de apel si recurs. Astfel, potrivit
art. 619 alin. 1 C. proc. civ: "Termenul de apel, precum si cel de recurs este
de 30 de zile si curge de la comunicarea hotarârii".
Termenul de apel si de recurs are aceeasi durata, chiar si în situatia în
care calea ordinara de atac este îndreptata împotriva modului de rezolvare a
unor cereri accesorii, cum sunt cele privitoare la împartirea bunurilor
comune, la atribuirea locuintei, etc.238. A admite o alta solutie, înseamna a
accepta ca una si aceeasi hotarâre sa fie supusa mai multor termene de apel
sau, dupa caz, de recurs, în raport de partea din hotarâre ce se ataca, desi
hotarârea judecatoreasca are un caracter unitar239.
Apelul sau recursul reclamantului împotriva hotarârii prin care s-a
respins cererea de divort, va fi respins ca nesustinut, daca la judecata se
prezinta numai pârâtul.
Codul de procedura civila se refera, în mod expres, si la calea

extraordinara de atac a revizuirii, cale extraordinara de atac de retractare
prin intermediul careia se poate obtine desfiintarea unei hotarâri
judecatoresti definitive si reînnoirea judecatii în cazurile expres determinate
238
I. P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, pag. 241; V. M. Ciobanu, în Tratat
teoretic si practic de procedura civila, vol. II, pag. 530; I. Les, Proceduri civile
speciale, pag. 128.
239
C.S.J., sec. civ., dec. nr. 450/1991, conform Florea Magureanu, Drept procesual civil,
Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 469.
101
de lege240.
Este important de retinut ca hotarârea atacata prin intermediul
revizuirii nu este criticata în raport de materialul dosarului existent la data
pronuntarii acelei hotarâri, ci numai pe baza unor împrejurari noi,
necunoscute de instanta la data pronuntarii. Deci, în cadrul revizuirii, nu se
pune problema realizarii unui control judiciar, ci a unei noi judecati, pe
temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecatii finalizata cu
pronuntarea hotarârii a carei revizuire se solicita241.
Potrivit art. 619 alin. final: "Hotarârea data în materie de divort nu
este supusa revizuirii". Având în vedere chiar modul de redactare a textului
reprodus anterior doctrina a considerat ca legea interzice revizuirea numai în
ceea ce priveste acea parte a hotarârii care vizeaza divortul propriu-zis242.
Revizuirea este inadmisibila indiferent de solutia data in fond:
admitere, respingere pe fond sau respingere ca nesustinuta243. În schimb se
considera ca revizuirea este admisibila ori de câte ori ea se refera la unele
efecte patrimoniale ale divortului, cum sunt cele privitoare la atribuirea
locuintei, partajul bunurilor comune etc244.
Se observa însa ca hotarârea de divort poate fi atacata prin contestatie în
anulare, desi consecintele pe care legiuitorul a dorit sa le evite interzicând
revizuirea sunt aceleasi. S-a propus ca într-o reglementare viitoare sa se
240
Gh. I. Chivulescu, Revizuirea in dreptul procesual al R.P.R., Ed. Stiintifica, Bucuresti,
1961, pag. 207-297; Fl. Magureanu, Drept procesual civil român, vol. II, Ed. Lumina
Lex, Bucuresti, 1998, pag. 120-136; I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed.
Lumina Lex, 2002, pag. 454.
241
pag. 560.
242
A se vedea I. T. Rotam, Admisibilitatea cererii de revizuire în materia divortului,
Revista româna de Drept nr. 6/1983, pag. 29-32.
243
pag. 159.
244
102
prevada ca nici una din caile extraordinare de atac nu poate fi exercitata
împotriva hotarârii de divort, în cazul în care cel putin unul dintre fostii soti
s-a recasatorit dupa ramânerea definitiva a hotarârii245.
16. Divortul prin consimtamânt mutual
Desfacerea casatoriei prin acordul partilor prezinta avantaje de loc

neglijabile pentru ambii soti:
-ei nu trebuie sa invoce motive de divort;
-rudele nu sunt puse în situatia de a depune marturie; procedura este mai
simpla si mai putin costisitoare;
-unele chestiuni privitoare la efectele divortului pot fi convenite chiar de soti
etc.246.
Având în vedere caracterul de interes social al casatoriei legea a admis
divortul prin consimtamânt mutual, dar numai în conditii restrictive. Este
ceea ce rezulta neîndoielnic si din dispozitiile art. 38 alin. 2 C. fam247.
În temeiul art. 38 alin. (2) C. fam., divortul se poate pronunta pe baza
acordului sotilor daca sunt îndeplinite doua conditii, si anume:
a) pâna la data introducerii cererii de divort a trecut cel putin un an de la

încheierea casatoriei. Sotii însa, pot sa-si dea acordul si înainte de trecerea
acestui interval de timp, dar îl pot folosi doar dupa trecerea perioadei.
Termenul de un an este un termen pe care legiuitorul l-a considerat necesar
pentru a se evita divorturile intempestive, datorate încheierii unor casatorii
245
pag. 855.
246
247
103
formale, oferindu-le în acelasi timp sotilor posibilitatea de a reflecta asupra
necesitatii desfacerii casatoriei248. Termenul se calculeaza, prin asemanare,
pe zile întregi, fara ca ziua de încheiere a casatoriei sa intre in calcul. Ziua de
împlinire însa va fi inclusa în calcul, termenul fiind considerat realizat dupa
trecerea acelei zile.
La calcularea termenului nu se tine seama de ziua complementara a anilor
bisecti, dar zilele de sarbatori legale intra în calculul termenului.
Sanctionarea nerespectarii termenului de un an consta în respingerea actiunii
de divort prin acordul sotilor249.
b) nu exista copii minori rezultati din casatorie
A doua conditie a divortului prin consimtamânt mutual este una negativa:

din casatorie sa nu fi rezultat copii minori. Si aceasta conditie impune câteva
precizari. Cerinta impusa de lege are în vedere doar inexistenta unor copii
minori la data introducerii cererii de divort. Prin urmare, în cazul unor copii
majori divortul prin consimtamânt mutual poate fi solicitat fara asemenea
restrictii. Interpretarea este rationala caci interdictia este, în mod natural,
prevazuta de lege ca o masura de protectie a copiilor minori. De asemenea,
textul îsi gaseste aplicare numai atunci când copii minori sunt rezultati din
casatoria sotilor care cer divortul, iar nu dintr-o casatorie anterioara250.
În cazul în care presedintele constata existenta consimtamântului, va fixa
termen în sedinta publica, dupa un interval de doua luni. Desi legea nu
denumeste acest interval ca termen de gândire, rolul lui nu poate fi altul
248
249
250
I. P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, pag. 223.
104
decât acela de a mai da sotilor posibilitatea sa reflecteze la desfacerea
casatoriei. La termenul de judecata, instanta va. verifica daca sotii staruie în
desfacerea casatoriei pe baza acordului lor si, în caz afirmativ, va trece la
judecarea cererii, fara a administra probei cu privire la motivele de divort.
Codul de procedura civila nu contine dispozitii procedurale privitoare la
posibilitatea transformarii unei cereri de divort bazate pe consimtamântul
sotilor într-o cerere de divort pentru motive temeinice sau invers. O atare
convertire este, în principiu posibila, dar numai cu respectarea conditiilor
specifice fiecarei proceduri251.
Desfacerea casatoriei se va dispune fara a se pronunta divortul din vina
unuia sau a ambilor soti si. desigur, nu va fi motivata în ce priveste acest
capat de cerere (art. 613^1 alin. 2 si art. 617 alin. 3). In ceea ce priveste
divortul, hotarârea care se pronunta este definitiva si irevocabila (art. 619
alin. 4), astfel ca nu poate fi atacata nici pe calea apelului si nici a recursului.
Teoretic ar putea fi exercitata contestatia în anulare, daca ar fi îndeplinite
cerintele prevazute de lege pentru aceasta cale de atac252.
În cazul în care cererea de divort se bazeaza pe acordul ambilor soti,
hotarârea care se pronunta este "definitiva si irevocabila" în ceea ce priveste
divortul. Asadar, vor putea fi atacate cu apel, iar apoi cu recurs, numai
solutiile referitoare la capetele accesorii divortului253.
251
A se vedea pentru unele amanunte C. Butiuc, Divort, Formularea actiunii initial pe
procedura dreptului comun si ulterior pe art. 613 Cod procedura civila (acordul partilor).
Consecinte pe plan procesual civil. Cale de atac, Dreptul, nr.10-11/1995, pag. 132 si
urm.
252
253
pag. 855.
105
17. Efectele pronuntarii hotarârii de divort
Casatoria este desfacuta din ziua în care hotarârea prin care s-a
pronuntat divortul a ramas irevocabila (art. 39 alin. 1 C. fam.). Prin urmare,
hotarârea de divort îsi produce efectele sale firesti numai din momentul
ramânerii ei irevocabile. Textul citat se refera la efectele divortului propriu
zis, atât fata de parti, cât si fata de terti254.
Fata de terti, efectele patrimoniale ale casatoriei înceteaza de la data
când s-a facut mentiunea despre hotarârea de divort pe marginea actului de
casatorie sau de la data când ei au cunoscut divortul pe alta cale. Efectuarea
mentiunii respective pe marginea actului de casatorie se face pe baza
comunicarii din oficiu a hotarârii irevocabile, de catre instanta de divort255.
CAP. VI.Procedura împartelii judiciare
Partajul judiciar
1.Sediul juridic si natura juridica a partajului judiciar
Conceptul de împarteala desemneaza în limbajul obisnuit distribuirea

unor bunuri între mai multe persoane. În doctrina juridica împarteala este
254
255
pag. 855.
106
definita ca operatia juridica care are ca scop curmarea starii de indiviziune si
înlocuirea dreptului indiviz al fiecarui proprietar cu un drept exclusiv asupra
unuia sau mai multor bunuri concrete256. Mentionam ca atât în doctrina257,
cât si în jurisprudenta, conceptele de împarteala, partaj, precum si sintagma
sistarea starii de indiviziune sunt folosite ca sinonime.
Prin modificarile aduse Codului de procedura civila prin OUG
138/2000 au fost abrogate dispozitiile Decretului-lege nr. 603/1943 pentru
simplificarea procedurii împartelilor judiciare, ale Legii XL din 1881
privitoare la executarea silita imobiliara, cu modificarile ulterioare, alte
dispozitii contrare referitoare la partaj. Asa încât, judecarea oricarei cereri de
împarteala privind bunurile asupra carora partile au un drept de proprietate
comuna, se face cu procedura prevazuta de Codul de procedura civila, în
afara cazurilor în care legea stabileste o alta procedura258.
Codul civil contine câteva texte privitoare la starea de indiviziune si
la împarteala. Aceste texte alcatuiesc art. 728-799 ale Codului civil. Ele
vizeaza împarteala succesorala, dar sunt aplicabile si în cazul în care
indiviziunea sau coproprietatea este determinata de alte cauze. Textele
mentionate formeaza Capitolul VI, intitulat "Despre împartire si despre
raporturi" din primul Titlu al cartii a treia a Codului civil. Astfel, cum
rezulta din titlul capitolului mentionat, Codul civil se refera în aceste texte
nu doar la împarteala propriu-zisa, ci si la: raportul datoriilor, efectele
împartelii, garantia dintre copartasi, cauzele de ineficacitate ale împartelii si
la împarteala de ascendent. O atare reglementare este însa fireasca caci
realizarea efectiva a împartelii implica si clarificarea unor aspecte conexe,
256
C. Statescu, Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creatie
intelectuala. Succesiunile, pag. 234.
257
258
107
cum sunt cele privitoare la raportul donatiilor si datoriilor. Asemenea
probleme se ivesc îndeosebi în cazul indiviziunii succesorale. Textele
prevazute în Codul civil si-au pastrat în parte actualitatea, dar în prezent
materia pe care o cercetam este reglementata în principal în Codul de
procedura civila, în Capitolul VIII, art. 673^1-673^14259.
Partajul judiciar se realizeaza dupa normele stabilite, indiferent daca

este vorba de indiviziunea propriu-zisa, ce are ca obiect o universalitate de
bunuri, de proprietate comuna pe cote-parti, care are ca obiect un bun
individual, determinat sau de proprietate comuna în devalmasie, care are ca
obiect bunurile comune ale sotilor.
Cu privire la natura juridica, se apreciaza uneori ca partajul judiciar
este o actiune personala260 reala, deoarece împarteala vizeaza însusi dreptul
de proprietate261, sau mixta.
2.Competenta instantelor
Competenta de atributiune în materie de partaj este cea prevazuta de

regulile dreptului comun. Si în aceasta materie urmeaza sa se tina seama de
criteriul valoric, spre a se determina astfel daca actiunea de partaj intra în
atributiile unei judecatorii sau a unui tribunal262.
259
260
G. Tocilescu, Curs de procedura civila, Partea a II-a, lasi, 1889, pag. pag. 45-47.
261
Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 415/1982, Culegere de Decizii 1982, pag. 181-182.
262
A se vedea în acest sens si V. M. Ciobanu, în Tratat teoretic si practic de procedura
civila, vol. II, pag. 546. În jurisprudenta se considera ca în cazul împartelii succesorale
competenta revine în toate cazurile judecatoriilor, în temeiul dispozitiilor derogatorii de
la dreptul comun ale art. 657 C. civ., text care are la baza natura actiunilor si cererilor, iar
nu valoarea obiectului lor. A se vedea în acest sens C. S. J. s. civ., dec. nr. 145 din 19
ianuarie 2000, în Buletinul Jurisprudentei - Culegere de Decizii 2000, pag. 156; C. S. J.,
108
Daca prin aceeasi actiune s-a cerut desfacerea casatoriei si, odata cu
aceasta, si împartirea bunurilor comune, competenta sa solutioneze capatul
de cerere referitor la împartirea bunurilor este instanta sesizata cu judecarea
actiunii principale (art. 17 C. proc. civ.). Competenta apartine tribunalului si
în situatia în care actiunea principala are ca obiect anularea casatoriei,
întrucât în aceste cazuri, competenta materiala apartine tribunalului263.
De asemenea, competenta teritoriala urmeaza, în principiu, aceleasi

reguli ale dreptului comun. Totusi unele precizari se impun. Astfel:
a) daca partajul are ca obiect bunuri succesorale competenta revine, în baza
dispozitiilor art. 14 C. proc. civ., instantei corespunzatoare ultimului
domiciliu al defunctului264.
Si în aceasta ipoteza intereseaza situatia de fapt concreta, iar nu domiciliul

înscris în actul de identitate, daca defunctul locuia efectiv în alta parte265. S-a
decis spre exemplu ca ultimul domiciliu al defunctului este acela unde acesta
îsi avea statornica, fiind indiferenta împrejurarea ca, din cauza de boala, traia
despartit în fapt de sotia sa266.
Ratiunea principala a competentei teritoriale exceptionale, statornicite în art.
14 C. proc. civ., consta în faptul ca toate operatiile legate de procedura
s. civ., dec. nr. 264 din 26 ianuarie 2000, în Buletinul Jurisprudentei - Culegere de
Decizii 2000, pag. 178; C. S. J., s. civ., dec. nr. 1753 din 23 mai 2000, în Buletinul
Jurisprudentei - Culegere de Decizii 2000, pag. 179-180.
263
264
A se vedea pentru amanunte I. Les, Principii si institutii de drept procesual civil,
vol. I, pag. 320-323.
265
Trib jud. Suceava, dec. civ. nr. 128/1970 cu nota Gh. Parausanu, Revista Româna de
Drept nr.4/1971, pag.69-102.
266
T. j. Suceava, dec. civ. nr. 128/10.02.1970, Revista Româna de Drept nr. 4/1971,
pag. 99.
109
succesorala se îndeplinesc în circumscriptia teritoriala a ultimului domiciliu
al defunctului. În aceasta circumscriptie este situat si locul deschiderii
succesiunii, cel mai adesea aici se afla si principalele bunuri ale defunctului,
iar competenta de realizare a procedurii succesorale notariale apartine
biroului notarial din circumscriptia teritoriala corespunzatoare ultimului
domiciliu al defunctului. Prin urmare si în cazul aparitiei unui litigiu
succesoral aici se vor putea administra cu mai multa usurinta probatoriile
necesare. Norma de competenta înscrisa în art. 14 C. proc. civ. are marele
merit de a concentra la o singura instanta toate actiunile privitoare la o
mostenire267.
Prevederea privitoare la instanta de la ultimul domiciliu al defunctului îsi
gaseste aplicarea chiar daca în masa bunurilor de împartit se gasesc si bunuri
imobile situate în circumscriptia teritoriala a altor instante decât cea de la
ultimul domiciliu al defunctului268.
b) în cazul împartirii bunurilor comune dobândite în timpul casatoriei solutia

difera dupa cum partajul se solicita pentru motive temeinice, în conditiile art.
36 din Codul familiei, sau în cadrul procesului de divort. În prima ipoteza,
competenta teritoriala se determina dupa regulile dreptului comun, respectiv
competenta revine instantei de la domiciliul pârâtului daca masa partajabila
este alcatuita numai din bunuri mobile269 si instantei de la locul situarii
267
A se vedea I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala.
Judecata la prima instanta. Hotarârea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica,
268
Bucuresti, 1997, pag. 173-174; Fl. Magureanu, Drept procesual civil român, vol. I, Ed.
Lumina Lex, Bucuresti, 1997, pag. 192-195.
269
În practica s-a decis ca în aceste cazuri, competenta se stabileste potrivit art. 607 C.
proc. civ. A se vedea în acest sens: Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 1439/1976, Revista
Româna de Drept nr. 2/1977, pag. 64. V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura
110
imobilului, în cazul în care masa partajabila include si bunuri imobile270.
Aceeasi este solutia si în cazul exercitarii actiunii de partaj dupa desfacerea
casatoriei prin divort271. În cazul în care partajul este solicitat pe cale
accesorie, în cadrul actiunii de desfacere a casatoriei, competenta de
solutionare apartine instantei care este competenta sa se pronunte cu privire
la desfacerea casatoriei (art. 17 C. proc. civ.)272.
Aceeasi instanta este competenta sa solutioneze cererea accesorie de
împartire a bunurilor comune chiar si atunci când în masa bunurilor de
împartit s-ar afla si un imobil situat în circumscriptia altei instante, prin
derogare de la regulile de competenta prevazute în art. 13 C. proc. civ.273.
În cazul unui partaj cu privire la care instanta competenta ar urma sa
se determine potrivit art. 13 C. proc. civ., este posibil ca printre bunurile
partajabile sa se afle doua sau mai multe imobile situate în circumscriptiile
mai multor instante. Desi nu exista nici un text de lege expres pentru aceasta
situatie, apreciem ca este necesar sa se recunoasca posibilitatea rezolvarii
cererii de partaj de o singura instanta, fiind exagerat a se pretinde ca
partajarea bunurilor se va face în mai multe etape, în fata unor instante
diferite. În acest sens, s-ar putea apela la prevederile art. 13 alin. 2 C. proc.
civ., care, este adevarat, au în vedere ipoteza in care imobilul este situat în
circumscriptiile mai multor instante. Deci, competenta ar apartine instantei
de la domiciliul pârâtului, daca acesta se afla în vreuna din circumscriptiile
instantelor în raza carora se gasesc imobilele respective, iar, în caz contrar,
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972, pag. 389.

270
Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 1651/1977 Culegere de Decizii 1977, pag. 105; dec.
nr. 1608/1979, Culegere de Decizii 1979, pag. 213.
271
Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 701/1979, Culegere de Decizii 1979, pag. 242.
272
Fl. Magureanu, Drept procesual civil român, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997,
pag. 192.
273
Trib. Suprem sec. civ., dec. nr. 1439/1976, Repertoriu I975-1980, pag. 277; dec. nr.
1651/1977, Revista Româna de Drept nr. 4/1978, pag. 62.
111
oricarei din instantele în circumscriptiile carora se afla bunurile imobile, la
alegerea reclamantului274.
c) în cazul bunurilor dobândite prin coachizitie, sau în alte cazuri, indiferent

de modul de dobândire - competenta se stabileste în raport de împrejurarea,
daca printre bunurile supuse împartelii se afla sau nu bunuri imobile (art. 5
sau 13 C. proc. civ.).
3.Calitatea procesuala
Dreptul la promovarea si exercitarea actiunii în împarteala apartine

oricarei persoane fizice sau juridice care se afla în stare de indiviziune,
coproprietate sau devalmasie275. În materie de indiviziune oricare dintre
copartasi are posibilitatea de a promova actiunea de partaj. Aceasta
constituie una din particularitatile importante ale actiunii de împarteala276.
În materie succesorala – unul din domeniile în care se aplica
procedura împartelii judiciare - art.728 C. civ., dupa ce stabileste ca nimeni
nu poate fi obligat a ramâne în indiviziune, prevede ca un coerede poate
oricând cere împarteala succesiunii.
Prevederea art. 728 C. civil isi gaseste aplicarea când indiviziunea
rezulta din succesiune, dar este valabila si în celelalte situatii, respectiv: în
cazul comunitatii de bunuri a sotilor la introducerea actiunii de divort sau în
274
pag. 870.
275
A se vedea pentru amanunte Gh. Comanita, Dreptul de a cere partajul si titularii sai,
în Dreptul, ni. 12/2000, pag.67-72.
276
112
cazul coproprietatii ce provine din alte cauze277, situatii în care legitimarea
procesuala activa revine oricaruia dintre coindivizari
Procesul de partaj se caracterizeaza prin aceea ca da nastere la o

judecata dubla (judicium duplex), pârâtul fiind si el considerat ca reclamant,
deoarece poate obtine "condamnarea" reclamantului initial, chiar fara sa fi
facut o cerere în contra lui. Practic, fiecare parte este în acelasi timp si
reclamant si pârât278. Aceasta particularitate are efect si pe planul
cheltuielilor de judecata, care, în principiu, vor fi compensate279.
Partajul voluntar sau cel judiciar nu produce efecte daca are loc fara
participarea unuia dintre coproprietari, în caz contrar, ar însemna sa se
valideze o împarteala în cadrul careia s-a dispus de drepturile altuia280.
Nulitatea poate fi invocata numai prin intermediul cailor de atac, nu a
actiunii în anulare, si, în orice caz, instanta nu poate respinge cererea de
partaj a mostenitorului omis, caruia nu-i este opozabila si care nu poate
exercita nici caile de atac281. Daca coindivizarul a figurat în proces, însa nu a
fost mentionat în minuta si în dispozitivul hotarârii, el poate exercita caile de
atac împotriva hotarârii282.
În cazul indiviziunii succesorale este chiar necesar ca actiunea de
împarteala sa fie exercitata împotriva tuturor celorlalti mostenitori. Cu alte
cuvinte, în cadrul procedurii împartelilor judiciare trebuie sa participe toti
277
Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 547-
548.
278
G. Tocilescu, Curs de procedura civila, Partea a II-a, Iasi, 1889, pag. 46-47
279
Trib. mun. Buc, sec. III civ., dec. nr. 440/1990, în Culegere... pag. 130, nr. 169.
280
Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 673/1982, Culegere de Decizii 1982, pag. 36.
281
Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 673/1982, Revista Româna de Drept nr. 3/1983, pag.
66; dec. nr. 2508/1988, Revista Româna de Drept nr. 8/1989, pag. 71.
282
pag. Perju, Dreptul nr. 4/1993, pag. 61.
113
coindivizarii, caci altminteri partajul este nul. Solutia contrara ar conduce,
astfel cum s-a subliniat si în jurisprudenta noastra283, la validarea unei
împarteli în cadrul careia s-a dispus de drepturile altuia, ceea ce desigur nu
poate fi admis. De aceea, se poate afirma ca actiunea în împarteala are un
caracter indivizibil. În cazul în care un comostenitor nu a fost chemat în
judecata pentru partajarea bunurilor succesorale si detine bunuri succesorale,
va invoca inopozabilitatea hotarârii ce se executa în contra lui, pe calea
contestatiei la executare; el poate introduce si o cerere de partaj, chemând în
judecata pe toti ceilalti comostenitori, iar daca acestia s-ar prevala de
hotarârea pronuntata fara participarea lui, le va opune exceptia de nulitate
rezultata din art. 797 C. civ284.
În actiunea de partaj, fiecare parte este în acelasi timp reclamant si pârât,
procesul dând nastere la o judecata dubla, în care pârâtul poate obtine si el
condamnarea reclamantului initial285, cu consecinte în ceea ce priveste
exercitarea cailor de atac286 si suportarea împreuna a cheltuielilor de judecata
care vor fi suportate în mod egal de coindivizari287.
Alti participanti la procedura împartelilor judiciare sunt288:
283
284
pag. 869.
285
G. Tocilescu, Curs de procedura civila, Partea a II-a, lasi, 1889, pag.46-47.
286
În practica s-a decis ca pârâtul din cererea de partaj nu poate ataca cu apel sau cu
recurs hotarârea prin care s-a respins cererea, deoarece nu are interes. A se vedea în acest
sens: V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National,
Bucuresti, 1997, pag. 549, nota nr. 246; T. Jud. Arges, dec. civ. 954/1979, Revista
Româna de Drept 5/1980 pag. 60.
287
Fl. Magureanu, Drept procesual civil român, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998,
pag. 53.
288
Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002.
114
a) creditorii - în afara de copartasi si succesorii lor în drepturi, partajul
poate fi solicitat si de creditorii personali ai copartasilor289 sau de creditorii
succesiunii290. Creditorul poate intenta actiunea de partaj al unei averi
succesorale, daca debitorul sau, îndreptatit a o face, ramâne în inactiune291.
b) tertii - care nu au fost parti în proces, chiar daca erau interesati în cauza,
pot interveni în actiunea de partaj fie din proprie initiativa, fie la solicitarea
unuia dintre copartasi, în conditiile determinate de art. 49-66 C. proc. civ..
c) procurorul - în scopul apararii unor interese generale, s-a admis ca

partajul poate fi solicitat si de catre procuror, iar mai recent practica a admis
ca procurorul poate sa exercite si apelul. În cazurile în care va fi sesizat
printr-un memoriu, de cel care nu are calitate procesuala activa292.
În practica s-a admis, de asemenea, ca întrucât dreptul de proprietate nu se
pierde prin neuz, iar cererea de iesire din indiviziune este imprescriptibila,
nu are relevanta sub aspectul admisibilitatii actiunii formulate de reclamant,
faptul ca acesta s-a adresat organelor de jurisdictie dupa un timp îndelungat
de la data încheierii actului de partaj care i-a prejudiciat drepturile, chiar
daca a avut cunostinta de acest caz293.
289
C. Turianu, V. Stoica, Partajul bunurilor care formeaza obiect de executare silita sau
asupra carora au fost luate masuri asiguratorii, Revista Româna de Drept nr. 3/1985, pag.
22-29.
290
D. Chirica, Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1996, pag. 294-337.
291
C Suprema, dec. nr. 914/17.08.1949, Justitia Noua nr. 9/1949, pag. 1032.
292
Trib. Suprem, sec. civ. dec. nr. 923/1971, Repertoriu 1969-1975, pag. 389.
293
Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 1163/1970, Repertoriu 1969-1975, pag. 218.
115
4.Obiectul actiunii de partaj
Pot forma obiect al cererii de partaj toate bunurile mobile si imobile

cu privire la care partile se afla în stare de indiviziune sau devalmasie. O
atare asertiune este valabila si în privinta drepturilor de creanta. Componenta
masei partajabile si întinderea acesteia difera uneori în functie de izvorul
starii de indiviziune, coproprietate sau codevalmasie294. Dar partajul judiciar
se realizeaza dupa normele stabilite, indiferent daca este vorba de
indiviziunea propriu-zisa, ce are ca obiect o universalitate de bunuri, de
proprietate comuna pe cote-parti, care are ca obiect un bun individual,
determinat sau de proprietate comuna în devalmasie, care are ca obiect
bunurile comune ale sotilor295.
În categoria bunurilor ce nu pot forma obiect al partajului trebuie incluse296:
♦ toate partile dintr-o cladire aflata în proprietate, care sunt destinate
folosirii în comun de catre toti proprietarii din acea cladire. Este cazul
terenului pe care este construita cladirea, curtea, fundatia, structura de
rezistenta, acoperisul, terasele, cosurile de fum, scarile, holurile, pivnitele,
subsolurile, casa scarii, tubulatura de gunoi, rezervoarele de apa,
ascensoarele, etc.
♦ locurile de mormânt. Teza inadmisibilitatii partajarii locurilor de
mormânt a fost sustinuta de doctrina297 si urmata deopotriva de
294
295
Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002.
296
297
T. Punga, Regimul juridic al locurilor de înhumare si al lucrarilor funerare, Revista
Româna de Drept nr. 7/1983, pag. 35.
116
jurisprudenta298.
♦ un alt caz de indiviziune fortata este reglementat expres de art. 590-
609 C. civ., texte care se refera la situatia zidului, gardului si santului
comun.
5.Particularitati privind continutul cererii de partaj
În afara elementelor ce trebuie sa le cuprinda, în general, orice

cerere de chemare în judecata (art. 112 C. proc. civ.), în actiunea de partaj,
cererea trebuie sa evidentieze299, persoanele între care urmeaza a avea loc
împarteala titlul pe baza caruia se cere împarteala, toate bunurile supuse
împartelii, evaluarea lor, locul unde acestea se afla, precum si persoanele
care le detin sau le administreaza.
Când indiviziunea rezulta din succesiune, cererea va cuprinde:
numele defunctului, averea ramasa de la acesta, inclusiv bunurile supuse
raportului si reductiunii, numele si calitatea celor îndreptatiti la succesiune si
cota-parte cuvenita fiecaruia, precum si datoriile si creantele mostenitorilor
fata de defunct300. Asa cum a aratat practica judiciara, în cazul în care
indiviziunea rezulta din mostenire, este normal ca, cererea de împarteala sa
cuprinda întreaga avere ramasa de la defunct, inclusiv bunurile supuse
raportului, deoarece în acest proces între comostenitori se lichideaza, fiind
conexe, toate pretentiile reciproce dintre ei cu privire la averea
298
299
300
E. Safta-Romano, Examen teoretic al practicii judiciare referitoare la contractul de
donatie, Revista Româna de Drept nr. 6/1989, pag. 53.
117
succesorala301.
Cu prilejul judecarii unei actiuni de iesire din indiviziune, pornita de
o parte reclamanta înaintea instantei judecatoresti, pârâtul din aceeasi
actiune poate cere si oral instantei sa oblige pe reclamant sa aduca la masa
de împartit anumite bunuri care sunt în posesiunea sa, dar fac parte din acea
masa302.
În cazul partajului bunurilor comune ale sotilor, reclamantul va
indica si cota de participare la dobândirea lor, iar în cazul împartirii
bunurilor comune în timpul casatoriei, se vor arata si motivele temeinice
care justifica partajul.
Judecata cererilor accesorii privind aducerea la masa de împartit a bunurilor
ramase de la defunct, a fructelor acestora, a datoriilor si sarcinilor
succesiunii, se va face împreuna cu solutionarea cererii de partaj, nefiind
posibila disjungerea303. În cazul în care unele bunuri au fost omise, este
admisibil un partaj suplimentar304, ori prin apel305.
Potrivit art. 729 C. civ., împotriva cererii de iesire din indiviziune, se pot
opune doua exceptii306: a unui partaj voluntar si prescriptia achizitiva, daca
posesia întruneste conditiile prevazute de art. 728-729 C. civ.307
301
Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 2549/29.12.1955, Culegere de Decizii 1955, vol. I,
pag. 189; dec. nr. 172/27.01.1956, Culegere de Decizii 1956, vol. I, pag. 355.
302
T. reg. Bucuresti, s. III civ., dec. nr. 356/27.11.1952, Justitia Noua nr. 1/1953, pag.
129.
303
C.S.J., sec. civ., dec. nr. 1997/1991, Culegere de Decizii; 1990-1992, pag. 151.
304
71.
305
pag. Perju, Dreptul nr. 6/1996, pag. 79.
306
177.
307
Bucuresti, 1997, pag. 554; Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 108/1969, Revista Româna de
Drept nr. 5/1969, pag. 177.
118
6.Masuri asiguratorii
O data cu partajul sau dupa introducerea cererii de partaj se poate

solicita si luarea masurii asiguratorii a sechestrului judiciar, daca se
dovedeste ca masura este utila pentru parti si este menita sa înlesneasca
efectuarea actelor de conservare sau administrare asupra bunurilor
respective, însa, simpla existenta a procesului de partaj nu justifica prin ea
însasi înfiintarea sechestrului judiciar308.
Sechestrul judiciar consta în indisponibilizarea bunului si numirea de catre
instanta a unei persoane careia i se încredinteaza, pe timpul cât dureaza
judecata procesului, bunul în litigiu, spre pastrare si conservare
(administrare)309. Sechestrul se aplica asupra bunului în legatura cu care se
desfasoara judecata310, dupa ce a fost dovedita necesitatea instituirii
sechestrului311.
Scopul instituirii sechestrului judiciar este de a organiza pastrarea,
paza si administrarea bunurilor în litigiu, prin însarcinarea unei persoane
determinate, care se numeste de asemenea sechestru judiciar312. Aplicarea
sechestrului nu echivaleaza cu nefolosirea bunului, ci doar îl va împiedica pe
308
pag. 871.
309
310
199-200; Trib. Cluj, dec. civ. nr. 341/1973 cu nota de Gh. I. Petrescu, în Revista
Româna de Drept nr. 2/1974, pag. 129-132; Trib. jud. Timis, dec. civ. nr. 960/1976,
311
10/1971, pag. 171.
312
E. Herovanu, Teoria executiunei silite, Ed. Librariei Cioflec. Bucuresti, 1942, pag.
125.
119
detinator sa îl înstraineze313.
Din punct de vedere procedural aratam ca partea contra careia se face
o cerere de sechestru judiciar nu poate sa opuna la admiterea ei prin oferirea
unei cautiuni. Dreptul acesta este acordat de lege numai în materie de
sechestru asigurator314.
Subliniem ca aplicarea sechestrului judiciar315 nu se va putea face înainte de
declansarea actiunii principale.
Cererea privind masurile provizorii este judecata de urgenta si cu
precadere. Poate fi numit sechestru una din persoanele interesate la partaj.
La prima zi de înfatisare, daca partile sunt prezente, instanta le va cere
declaratii cu privire la fiecare dintre bunurile supuse împartelii si va lua act,
când este cazul, de recunoasterile si acordul lor cu privire la existenta
bunurilor, locul unde se afla si valoarea acestora.
313
Trib. Mun. Bucuresti, sectia a IV-a civila, dec. nr. 942/1990, în Culegere de practica
judiciara civila a Tribunalului Bucuresti, 1990, pag. 142, nr. 193.
314
Curtea de Casatie II, 18 mai 1895, în Dan Emil, Codul de procedura civila adnotat,
Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914, pag. 958, nr. 42 si în G. Boroi, D.
Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1996, pag. 845.
315
A se vedea si Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, publicata în
Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, cu modificarile
ulterioare.
316
317
120
Cererea de partaj poate fi introdusa oricând, prevederea de la art. 728 C. civ.,

care consacra caracterul imprescriptibil, gasindu-si aplicarea în orice fel de
indiviziune, indiferent de izvorul ei. S-a decis, de asemenea, ca si cererea
pentru împartirea fructelor produse de un bun indivizibil este
imprescriptibila.
7.Procedura de solutionare
O prima obligatie a judecatorului este aceea ca la prima zi de

înfatisare, daca partile sunt prezente, sa le ceara declaratii cu privire la
fiecare dintre bunurile supuse împartelii si sa ia act, daca este cazul, de
recunoasterile si acordul lor cu privire la existenta bunurilor, locul unde se
afla si valoarea acestora (art. 673^3 C. proc. civ.). În acest fel, chiar din faza
318
nr. 1/1973, pag. 164.
319
5/1980, pag. 59.
320
pag. 53.
321
7/1979, pag. 53.
121
initiala a procesului, se pot lua unele masuri pentru o mai buna pregatire a
judecatii322.
În situatia în care, cu ocazia solutionarii cererii de partaj, instanta
constata ca unul dintre comostenitori este disparut, are îndatorirea sa
sesizeze autoritatea tutelara pentru numirea unui curator si apoi sa continue
procesul în contradictoriu cu curatorul numit, atribuind celui disparut partea
din mostenire ce i se cuvine, nedivizata însa între mostenitorii prezumtivi ai
acestuia. Divizarea partii cuvenite celui disparut ar urma sa se efectueze
numai dupa ce s-ar constata, printr-un act de stare civila sau prin hotarâre
322
323
324
325
nr. 1/1973, pag. 164.
326
5/1980, pag. 59.
327
pag. 53.
328
7/1979, pag. 53.
122
judecatoreasca, moartea celui disparut, la cererea celor interesati329.
Daca în proces sunt prezentati toti coindivizarii, instanta nu poate sa
procedeze la iesirea din indiviziune numai fata de unul dintre ei, iar pe
ceilalti sa-i lase mai departe în indiviziune330.
În cazul comunitatii de bunuri, daca s-a dispus confiscarea averii
unuia dintre soti, statul se substituie în drepturile sotului condamnat, iar
partajul poate fi cerut atât de organele statului331, cât si de sotul nevinovat332.
Pronuntarea încheierii prevazute de art. 673^6 alin. 1 C. proc. civ. este
indispensabila "numai daca pentru formarea loturilor sunt necesare operatii
de masuratoare, evaluare si altele asemenea, pentru care instanta nu are date
suficiente". Practic, pronuntarea încheierii are ca finalitate întocmirea
loturilor333.
8.Regimul încheierii prevazute de art. 673^6 din Codul de procedura

civila
Legea statorniceste si regimul juridic al încheierii mentionate sub

aspectul posibilitatilor de exercitare a cailor de atac, în acest sens fiind
relevant art. 673^8 C. proc. civ.
În legatura cu dispozitiile legale citate se impun mai multe
329
330
T. Jud. Satu Mare, dec. civ. nr. 592/1980, Revista Româna de Drept nr. 5/1981, pag.
65.
331
În aceste cazuri, statul participa în actiunea de partaj prin Ministerul Finantelor, daca
legea nu dispune altfel (de exemplu, comisiile locale sau judetene stabilite prin Legea nr.
69/1991 privind administratia publica locala). A se vedea si: C.S..J., sec. civ., dec. nr.
1967/1993 în Buletinul Jurisprudentei. Culegere de decizii pe anul 1993. Ed. „Continent"
Bucuresti 1994, pag. 132-134.
332
C.S.J., sec. civ., dec. nr. 1967/1993, Dreptul nr. 8/1994, pag. 83.
333
123
precizari334:
a) textul confirma importanta si caracterul interlocutoriu al încheierii la care
ne referim. Reamintim în acest sens ca încheierile interlocutorii lasa sa se
întrevada rezultatul procesului, prejudecând deci fondul sau rezolvând un
aspect al procesului (legând instanta, care nu va mai putea reveni asupra
ei335), astfel cum este cazul atunci când instanta respinge exceptia de
necompetenta sau de prescriptie. În legatura cu cererea de încuviintare a unei
probe, instanta da o simpla încheiere preparatorie336, când încuviintarea
probei s-a facut fara nici o opunere. Daca însa partea potrivnica s-a opus,
invocând inadmisibilitatea probei, instanta se va pronunta printr-o încheiere
interlocutorie. Sunt si cazuri in care o încheiere interlocutorie este mai ampla
ca volum si mai importanta prin problemele solutionate decât însasi
hotarârea ce se va da în cauza, cum este încheierea de admitere în principiu
în materie de împarteala, unde de obicei hotarârea nu face decât aplicarea
masurilor luate prin încheierea ce a precedat-o337.
b) instanta poate pronunta, în baza art. 673^7 C. proc. civ., o noua încheiere
atât în cazul omisiunii de a include anumite bunuri în masa de împartit, cât si
în cazul în care se constata ca exista si alti coproprietari.
334
335
pag. 211.
336
A se vedea, în acest sens, Trib. Supr., Sect. civ., dec. nr. 1524 din 4 septembrie 1975.
Culegere de Decizii pe anul 1975, pag. 230-231 si dec. nr. 1374 din 11 august 1971, I.
Mihuta, Repertoriu de practica judiciara civila a Tribunalului Suprem si a altor
instante judecatoresti pe anii 1969-1975, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1976, pag. 384.
337
480.
124
Pronuntarea unei noi încheieri este supusa însa conditiilor expres
determinate de textul citat:
a) prima cerinta vizeaza termenul în care poate fi pronuntata încheierea:
dupa pronuntarea încheierii prevazute de art. 673^6 alin. 1 C. proc. civ. si
mai înainte de pronuntarea hotarârii de împarteala338.
b) a doua cerinta vizeaza constatarea ca exista si alti coproprietari sau ca au
fost omise unele bunuri care trebuiau supuse împartelii. Existenta acestor
împrejurari constituie nu numai cerinta esentiala a pronuntari unei noi
încheieri, ci chiar ratiunea ei339.
9.Regimul expertizei si modul de efectuare a împartelii de catre instanta
În acest domeniu trebuie sa aratam ca, atunci când expertiza a fost

dispusa de instanta, deosebit de importante sunt si operatiile privitoare la
evaluarea bunurilor care formeaza obiectul împartelii. Expertul trebuie sa se
deplaseze pe teren si sa citeze partile, dând posibilitatea sa faca obiectii si sa
dea indicatii cu privire la formarea loturilor supuse împartelii340.
Dar legea nu determina, în concret, criteriile de evaluare a bunurilor
ce formeaza obiectul partajului341.
În toate cazurile, se impun unele precizari342:
-Valoarea ce se ia în considerare este aceea de la data partajului, valoarea de
circulatie si nu cea existenta la nasterea starii de indiviziune343; aceasta
338
339
340
T. reg. Bucuresti, col. III civ., dec. nr. 1909/04.04.1956, nr.9/1956, pag. 1145.
341
342
343
C. S. J., s. civ., dec. nr. 1715/1992, în C. Crisu, N. Crisu Magraon, S. Crisu,
Repertoriu de doctrina si jurisprudenta româna I, 1989-1994, pct. 16, pag. 620-621
125
solutie se impune spre a se asigura egalitatea în drepturi a partilor si
echitatea partajului344. De aceea, consideram ca si în lumina actualei
legislatii procesuale, formarea loturilor se va face tinându-se seama si de
dispozitiile art. 741 C. civ., text care nu poate fi considerat abrogat prin
intrarea în vigoare a Ordonantei de Urgenta nr. 138/2000345.
-în cazul locuintelor construite cu sprijinul statului, valoarea de circulatie ur-

meaza sa fie stabilita avându-se în vedere pretul apartamentelor similare,
fixate prin actul normativ în vigoare de la data împartelii. Se va tine seama
de sporul de valoare rezultat din îmbunatatirile aduse de parti346.
-evaluarea imobilelor construite în regie proprie se face la valoarea de

circulatie a acestora, avându-se în vedere anumite criterii ca: materialele
folosite la constructie, finisajele, vechimea, starea actuala, localitatea unde
este situata, pretul practicat în acea localitate pentru imobile similare347;
-evaluarea bunurilor mobile se face, de asemenea, în raport cu valoarea de

circulatie, de preturile cu amanuntul, scazându-se uzura în timp a bunului348.
Raportul expertului va arata modul în care a facut evaluarea, va indica
daca bunurile evaluate pot fi împartite comod în natura si în ce fel, va forma
loturile conformându-se dispozitiilor art.741 C. civ.. În cazul în care
344
C.S.J., s. civ., dec. nr. 1930/1993, în Buletinul Jurisprudentei. Culegere de decizii pe
anul 1993, pag.88.
345
346
Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 1543/1984, Culegere de Decizii 1984, pag. 40.
347
Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 417/1982, I. Mihuta, Repertoriu de practica
1985, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1986, pag. 134.
348
C.A. Timisoara, dec. civ. nr. 844/1995, în Revista Dreptul nr. 4/1995, pag. 88; C.A.
Constanta, dec. civ. nr. 93/1994, Culegere..., pag. 118.
126
împarteala urmeaza sa fie intabulata în cartea funciara, expertiza trebuie
însotita de o schita prin care sa se determine întinderea fiecarui numar
topografic nou349. În legatura cu evaluarea bunurilor, în practica judiciara se
subliniaza în mod constant ca, daca nu exista un acord al partilor cu privire
la valoarea bunurilor supuse partajului, judecatorii sunt datori sa explice
partilor consecintele ce decurg din neluarea în calcul a valorii de circulatie a
bunurilor si sa administreze, la cerere, toate probele necesare stabilirii
acestei valori350. Luarea în considerare a valorii bunurilor din momentul
partajului face ca diminuarea valorii prin uzura fizica sau morala, ca si
sporul de valoare dobândit de bunuri - în masura în care nu sunt rezultatul
interventiei unuia din copartasi - sa se impute asupra drepturilor tuturor, ori,
dupa caz, sa profite tuturor, asigurându-se astfel deplina egalitate a acestora.
În situatia în care uzura sau sporul de valoare sunt determinate de activitatea
unuia din copartasi, diminuarea valorica a bunurilor sau sporul de valoare
influenteaza numai drepturile acelui copartas351. Daca, partile stabilesc ele
valoarea ori daca pârâtul nu doreste sa conteste valoarea stabilita la un
moment dat prin expertiza, hotarârea va tine seama de valoarea astfel
stabilita352.
Judecatorul este tinut de dispozitiile art. 741 C. civ., conform carora,
la formarea si compunerea loturilor trebuie sa se dea în fiecare lot, pe cât se
poate, aceeasi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creante de
aceeasi natura si valoare. Asadar, între loturi trebuie sa existe o egalitate în
349
Trib. reg. Cluj. dec. civ. nr.3904/1955, Legalitatea Populara nr. 11/1956, pag.1379.
350
Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 933/1982, Revista Româna de Drept nr.7/1983, pag.59 si
dec. nr. 1376/1984, Revista Româna de Drept nr. 6/1985, pag.67.
351
Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1474/1987, Revista Româna de Drept nr.4/1988, pag.67;
vezi si C.S.J., sec. civ., dec. nr. 1930/1993, pag. 88.
352
C.S.J.. completul de jud., dec. nr. 14/1994, Dreptul nr. 12/1994, pag.71 si sec. civ.,
dec. nr. 1715/1992, Dreptul nr.10-11/1993, pag.121.
127
natura, precum si o egalitate în valoare353.
În aceasta operatiune, judecatorul este tinut si de dispozitiile art.741 C. civ.,
potrivit carora la formarea si compunerea loturilor trebuie sa se dea în
fiecare lot, pe cât se poate, aceeasi cantitate de mobile, de imobile, de
drepturi sau de creante de aceeasi natura si valoare. Deci, legea cere, în
principiu, ca între loturi sa se realizeze o egalitate în natura (bunuri mobile si
imobile, drepturi si creante în fiecare lot)354 si o egalitate în valoare
(echivalentul banesc al tuturor bunurilor cuprinse în lot). Numarul loturilor
trebuie sa fie egal cu numarul copartasilor. iar judecatorul trebuie sa tina
seama de cota-parte stabilita pentru fiecare dintre ei355.
În reglementarea actuala, data de prevederile Codului de procedura
civila, daca partile nu se învoiesc pentru realizarea unui partaj voluntar,
instanta va stabili bunurile supuse împartelii, calitatea de coproprietar, cota-
parte ce se cuvine fiecaruia si creantele nascute din starea de proprietate
comuna pe care coproprietarii le au unii fata de altii.
Instanta va tine cont la formarea si atribuirea loturilor si de: acordul partilor,
marimea cotei-parti ce se cuvine fiecaruia din masa bunurilor de împartit,
natura bunurilor, domiciliul si ocupatia partilor, faptul ca unii dintre
coproprietari, înainte de a se cere imobilului, vânzarea la licitatie publica
353
pag. 873.
354
S-a decis ca în cazul în care exista un testament cu prevederi exprese prin care
dispunatorul a aratat cum anume si cui dintre beneficiarii respectivi urmeaza sa i se
atribuie bunurile, acest principiu nu-si gaseste aplicare - Trib. Supr., sec. civ., dec. nr.
511/1973, Culegere de Decizii 1973, pag. 191.
355
Nu este deci posibil ca tuturor pârâtilor sa li se atribuie un lot în indiviziune - E.
Orbonas, nota la sent.civ.nr.285/1956 a Trib. pop. Deva, Justitia Noua nr.7/1956,
pag.1202. În cazul în care împartirea succesorala se face pe tulpini, loturile se formeaza
dupa numarul tulpinilor (art.745 C. civ.).
128
constituind o solutie extrema356.
Daca nu exista un acord al partilor cu privire la valoarea bunurilor supuse
partajului, acestea se evalueaza la valoarea lor de circulatie357, indiferent ca
este vorba de locuinte358, terenuri359 sau bunuri mobile360. Daca în apel s-a
efectuat o noua expertiza, instanta, în lipsa de acord contrar, va tine seama
de noua valoare361. În cazul în care este vorba de un partaj în care figureaza
si statul, iar Legea administratiei publice locale este aplicabila, expertiza de
evaluare trebuie însusita de catre consiliul local362.
Modalitatea principala de partajare este însa, astfel cum s-a statuat si
de catre jurisprudenta363, atribuirea concreta a loturilor copartasilor, caci
numai astfel se poate tine seama de interesele lor. Caracterul precumpanitor
al partajului în natura poate fi desprins cu usurinta din dispozitiile art.
673^10 C. proc. civ.
Daca atribuirea bunului este solicitata de mai multi coproprietari instanta va
tine seama de criteriile prevazute de art. 673^9 C. proc. civ.
356
Trib. Suprem, Plen. dec. de îndrumare nr. 4/1967, pag. 25.
357
358
A se vedea A. Cristian. F. Baias, Consideratii referitoare la preturile actuale ale
locuintelor, Dreptul nr. 1/1993, pag.47-53; C.S.J., sec. civ., dec. nr. 600/1992, Dreptul nr.
10/1992, pag.90 si dec. nr.2465/1992, Culegere de Decizii 1990-1992, pag. 155: C. A.
Constanta, dec. civ. nr. 288/1994, în Culegere..., pag.121, nr.9.5; C. A. Timisoara, dec.
civ. nr. 62/1993, în Revista... nr. 1/1995, pag. 61, nr.5.
359
C.S.J.. sec. civ., dec. nr. 600/1992. Dreptul nr.10/1992, pag. 90-91. dec. nr. 498/1992.
Dreptul nr.2/1993, pag.75 si dec. nr. 1288/1992, Dreptul nr.7/1993. pag.84-95.
360
C A. Constanta, dec. civ. nr.83/1994 si 93/1994, în Culegere, pag. 118, nr.9.2. În
numeroase cazuri din practica, expertii evalueaza bunurile mobile pe baza descrierii sau
sustinerii partilor, iar apoi concluziile sunt folosite pentru pronuntarea hotarâri. Procedeul
este gresit, mai ales în acele situatii în care nu exista probe concludente prin care sa se ti
stabilit ca acele bunuri au existat, deoarece se ajunge, sub acoperirea expertizei, sa se
stabileasca drepturi numai pe baza afirmatiilor partilor.
361
C.A. Brasov, dec. civ. nr.730/R/1994, în Culegere... 1995, pag. 16. nr.21.
362
C.A. Timisoara, dec. civ. nr.254/1995, în Revista...nr.4/1995, pag.78, nr.7.
363
C. S. J., s. civ., dec. nr. 588/1992, în Probleme de drept din deciziile Curtii Supreme
de Justitie 1990-1992, pag. 154.
129
Atribuirea bunului unui copartas intervine în situatia în care împartirea
lui în natura nu este posibila364, fie datorita unei imposibilitati fizice, când
bunul nu este comod partajabil, fie datorita unei imposibilitati economice,
deoarece s-ar ajunge la îmbunatatirea peste masura a bunului365.
Daca la partajarea unei constructii, copartasii cer împarteala în natura,
instanta este datoare sa formeze loturile în asa mod încât fiecare locuinta
atribuita sa fie apta de a fi locuita366. O atare partajare poate fi efectuata
chiar daca pentru amenajarea locuintei sunt necesare unele lucrari
necostisitoare si daca s-a obtinut autorizarea necesara. Daca însa unitatile noi
care s-ar realiza nu sunt apte de locuit ori daca partajul ar implica modificari
în structura functionala, arhitectonica si de rezistenta a casei, care ar fi
costisitoare sau daca nu s-a obtinut autorizatia administrativa pentru
modificari, imobilul trebuie considerat ca nu este partajabil în natura367.
În practica s-a stabilit ca aceasta modalitate trebuie folosita chiar si

în cazul în care se împarte o singura locuinta, daca este posibil, în caz
364
Problema se pune îndeosebi în cazul constructiilor, dar în aceiasi termeni se rezolva si
daca indiviziunea priveste un singur bun mobil care nu poate fi partajat (de ex.,
autoturism sau un animal viu): vezi si V. Stoica, C. Turianu, Autovehicolul în cadrul
comunitatii de bunuri a sotilor, Revista Româna de Drept nr.4/1989, pag.55.
365
Trib. Supr., sec. civ.. dec. nr. 418/1989, Dreptul nr. 1-2/1990, pag. 134. Daca toti
copartajantii convin pentru o lotizare a constructiilor, corespunzator intereselor lor si fara
a vatama interesele generale ale societatii, instanta nu este îndreptatita sa refuze partajul
în acest mod, pe motiv ca s-ar îmbucatati peste masura imobilul - Trib. Supr.. sec. civ.,
dec. nr. 494/1985, Revista Româna de Drept nr.1/1986, pag.69.
366
Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1450/1989, Revista Româna de Drept nr.4/1989, pag. 69.
367
Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1758/1981. Revista Româna de Drept nr.8/1982, pag.58.
dec. nr. 494/1985, Revista Româna de Drept nr. 1/1986, pag. 68, si dec. nr. 223/1979,
Revista Româna de Drept nr. 6/1979, pag. 46; I. Mihuta, Probleme de drept din practica
pe anul 1976 a Tribunalului Suprem în materie civila, Revista Româna de Drept nr.
6/1977, pag. 38.
130
contrar va fi repartizata celui îndreptatit368. În vederea atribuirii bunului
imobil partajabil unuia dintre coindivizari, în cazul în care acestia nu se
înteleg, instanta va avea în vedere criteriile mentionate369.
Atribuirea bunului unui copartas intervine asadar în cazul în care
împartirea lui în natura nu este posibila, fie datorita unei imposibilitati fizice,
când bunul nu este partajabil sau nu este comod partajabil, fie datorita unei
imposibilitati economice, când s-ar ajunge la o "îmbunatatire peste masura"
a bunului (art. 741 alin. 2 C. civ.). Modalitatea partajului prin atribuire se
întâlneste în cazul în care indiviziunea poarta asupra unui singur bun, ce nu
poate fi împartit în natura, întrucât daca ar fi mai multe bunuri, iar ceilalti
copartasi prin partea lor în bunuri, suntem în prezenta unui partaj în natura.
În practica judiciara din ultimii ani se decide ca daca bunul nu se poate
împarti ce în natura, nu este necesar ca el sa fie vândut, împartindu-se apoi
pretul realizat, ci instanta poate atribui bunul unui copartas, ceilalti urmând
sa primeasca partea lor în bani. Precizam însa ca instanta trebuie sa
procedeze cu multa atentie la alegerea acestei variante, în special la
stabilirea copartasului caruia urmeaza sa-i fie atribuit bunul respectiv, atunci
bunul are o valoare destul de mare, deoarece este posibil ca bunul atribuit fie
apoi urmarit silit de ceilalti copartasi, în vederea realizarii creantele rezultate
ca efect al hotarârii de partaj370.
Daca nici unul dintre copartasi, în mod justificat, nu doreste sa
primeasca bunurile în natura, instanta nu poate hotarî atribuirea371 ori desi
368
Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 475/1978, Culegere de Decizii, 1978, pag. 24; C.A.
Galati, dec. civ. nr. 1020/R/1994, Sinteza 1994, nr. 15; C.A. Timisoara, dec. civ. nr.
924/1995, Revista Dreptul nr. 5/1996, pag. 88.
369
370
pag. 875.
371
131
bunul a fost atribuit provizoriu si nu s-au depus în termenul stabilit sumele
cuvenite celorlalti coproprietari, instanta, prin încheiere, va dispune vânzarea
la licitatie. Vânzarea bunurilor reprezinta modalitatea extrema de lichidare a
indiviziunii, la care se recurge numai în masura în care partajul nu se poate
realiza prin celelalte doua modalitati372, fie pentru ca ele nu pot fi împartite
în natura sau atribuite unui copartas373, fie pentru ca toti copartasii solicita sa
se recurga la aceasta modalitate374.
Deci, daca partile solicita împartirea constructiilor în natura si se
opun la vânzarea prin licitatie publica, instanta nu poate dispune sistarea
indiviziunii prin aceasta modalitate375. În practica s-a decis ca, în cazul unui
imobil aflat în zona de sistematizare expus demolarii modalitatea cea mai
indicata de lichidare a indiviziunii este aceea de scoatere a imobilului la
vânzare prin licitatie, deoarece astfel se realizeaza egalitatea între copartasi.
atât pentru situatia în care imobilul se va expropria într-un viitor apropiat,
cât si în cazul în care se va produce mai târziu. Aceasta desigur, în masura în
care împarteala nu se amâna pâna la data exproprierii sau daca nici un
copartas nu accepta sa i se atribuie imobilul lui. la valoarea de circulatie376.
Daca în masa de împartit exista bunuri partajabile în natura si bunuri
ce urmeaza a fi scoase la vânzare, instanta va pronunta o singura hotarâre,
372
Trib. Supr.. sec. civ., dec. nr. 224/1980, Revista Româna de Drept nr.7/1980. pag.52 si
dec. nr. 819/1982. Revista Româna de Drept nr.5/l983,p.76 si dec. nr. 469/1988, Revista
Româna de Drept nr.l/1989,p.64; C.S.J.. sec. civ., dec. nr. 49/1990, Dreptul nr.9-12/1990,
pag. 240.
373
C.S.J., sec. civ., dec. nr. 49/1990, Dreptul nr. 9-12/1990, pag. 240; Trib. Suprem, dec.
nr. 224/1980, Revista Româna de Drept nr. 7/1980, pag. 52.
374
în cazul partajului succesoral, art.736 alin. 1 C. civ., permite vânzarea bunurilor
mobile daca majoritatea copartasilor o apreciaza necesara pentru plata datoriilor
succesiunii.
375
Trib. Supr.. sec. civ., dec. nr. 475/1981, Revista Româna de Drept nr. 11/1981, pag.45.
376
Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 803/1980. Revista Româna de Drept nr.2/1981. pag.65 si
dec. nr.999/1982, Revista Româna de Drept nr.7/1983, pag.58.
132
dupa ce se finalizeaza si vânzarea377.
10.Hotarârea de partaj
Hotarârea de partaj este actul final prin care se desavârseste aceasta

procedura speciala378, si deoarece este supusa conditiilor de fond si de
forma, ca si cailor de atac din dreptul comun, nu vom face decât unele
precizari în privinta efectelor si a punerii ei în executare379.
a) Dispozitiile de la art. 786 C. civ., au aplicare generala si, ca urmare, partajul

are efect declarativ380, chiar daca indiviziunea a izvorât din alta cauza decât
mostenirea.
Regula caracterului declarativ al partajului, desi este prevazuta de art. 786 C.
civ. În materia împartelilor succesorale, este aplicabila oricarei sistari a starii
de indiviziune, de coproprietate ori devalmasie381 Prevederile art. 786 C. civ.
duc la concluzia ca partajul nu este translativ de proprietate, caci bunurile sunt
dobândite direct de erezi de la defunct, care le transmite drepturile cu efect
retroactiv, din chiar ziua deschiderii mostenirii, iar nu "ex nunc", din ziua
377
Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 1837/1956, Justitia Noua nr. 1/1958, pag. 100.
378
Tocmai de aceea hotarârea trebuie sa puna capat indiviziunii si nu sa se margineasca
sa arate doar care sunt drepturile partilor din proces - Trib. Supr., col. civ., dec. nr.
171/1956.Culegere de Decizii 1956,vol. I, pag.319.
379
380
A se vedea pentru amanunte: M. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Editura All,
1998, pag. 253-255; M. Eliescu, Curs de succesiuni, pag. 518-538; C. Statescu, Drept
civil. Contractul de transport. Drepturile de creatie intelectuala. Succesiuni, pag. 254-256;
Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, pag. 567-569; D. Chirica, Drept civil. Succesiuni,
pag. 328-330; V. M. Ciuca, Procedura partajului succesoral, pag. 167-169; M. Costin,
Principiul efectului declarativ al partajului în lumina practicii judiciare, Revista Româna
de Drept nr. 5/1972, pag. 110.
381
Trib. Suprem, Plen. dec. de îndrumare nr. 3/1968, în Culegere de Decizii 1968, pag.
11.
133
desavârsirii partajului.
Consecintele juridice ale efectului declarativ al partajului382:
-actele de înstrainare sau de grevare efectuate de unul dintre copartasi cu
privire la bunul comun vor fi sau nu eficace, dupa cum bunul respectiv a
revenit sau nu înstrainatorului383;
-actul de partaj, având un caracter declarativ nu este supus transcrierii în
registrele de publicitate imobiliara pentru a fi opozabil tertilor;
-hotarârea de partaj nu poate constitui just titlu pentru invocarea uzucapiunii
de 10 ani pâna la 20 de ani384, al carui punct de plecare trebuie sa se
gaseasca într-un act translativ de proprietate.
-copartasii nu se bucura de actiunea rezolutorie daca unii dintre ei nu
executa împarteala, întrucât nu pot fi considerati ca si-au încalcat drepturile,
nefiind succesori în drepturi unul fata de celalalt.
b) În ceea ce priveste retroactivitatea hotarârii de partaj, au fost formulate

opinii diferite. Astfel, într-o opinie se considera ca, în cazul sotilor, efectul
de împartire retroactiveaza pâna la data încetarii sau desfacerii casatoriei,
moment pâna la care regimul juridic al bunurilor a fost acela al devalmasiei
si numai de la aceasta data, pe cote-parti, iar într-o alta opinie, ca dreptul de
proprietate comuna al sotilor asupra bunurilor nu se naste la încetarea sau
desfacerea casatoriei, ci în momentul dobândirii bunurilor, adica în timpul
casatoriei, si ca urmare, hotarârea de partaj are efect retroactiv pâna în acest
382
Bucuresti, 1997, pag. 571 -573.
383
A se vedea C.S.J., s. civ., dec. nr. 2603/1993, în Buletinul Jurisprudentei. Culegere de
decizii pe anul 1993, pag. 39.
384
A se vedea în acest sens: Trib. Suprem, complet de judecatori, dec. nr. 70/1979,
Revista Româna de Drept nr. 3/1980, pag. 66-67.
134
moment385.
c) În principiu, hotarârea de partaj, ca si orice alta hotarâre judecatoreasca,

constituie titlu executoriu. Hotarârea de partaj ramasa definitiva constituie
titlu executoriu si este susceptibila de executare, indiferent daca în actiune s-
a cerut sau nu predarea efectiva a bunurilor si chiar daca instanta nu a dispus
predarea386.
Solutia este importanta din punct de vedere practic, caci astfel cum s-a
remarcat si în jurisprudenta într-o asemenea împrejurare nu este necesara
promovarea unei actiuni în revendicare de catre unul dintre copartasi
împotriva acelui copartas care detine bunul si refuza sa-l predea387. Daca
însa bunul este detinut de un tert, calea actiunii în revendicare este necesara,
întrucât hotarârea de partaj nu este opozabila acestuia388.
Hotarârea de partaj prin care se dispune predarea bunurilor, instituie o
obligatie simpla, chiar daca în dispozitiv se indica si valoarea fiecarui bun,
astfel ca nu se poate face executarea prin echivalent389.
Actiunea de partaj nu se limiteaza numai la a constata calitatea de
385
386
Plenul Trib. Suprem, dec. de îndrumare nr. 3/1968, în Îndreptar interdisciplinar de
practica judiciara, pag. 378.
387
Trib. Suprem, Plen. dec. de îndrumare nr. 33/1968, în I. Mihuta, Al. Lesviodax,
Repertoriu de practica judiciara civila a Tribunalului Suprem si a altor instante
judecatoresti pe anii 1952-1969, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1970, nr. 1397, pag. 453-454.
388
A se vedea M. Ionescu, Executarea hotarârilor de partaj, în Revista Româna de Drept
nr. 4/1969, pag. 126-127.
389
pag. Perju, Dreptul nr.4/1993. pag.53-54. Vezi în sens contrar Trib. Jud. Sibiu, dec.
civ., nr. 1079/1992 cu nota aprobativa B. Diamant, V. Luncean si notele critice G.D.
Ilies, A. Ilies (II) si V. Patulea (III), Dreptul nr.5-6/1994, pag. 161-167. În sensul solutiei
potrivit careia în situatia în care pârâta a înstrainat bunurile mobile ce se gasesc la ea si pe
care a fost obligata sa le predea, oferind reclamantei doar contravaloarea lor de la data
pronuntarii sentintei de partaj, aceasta, în caz de refuz, poate refuza o actiune în
despagubiri, fara a i se putea opune puterea lucrului judecat, vezi Trib. jud. Cluj. dec. civ.
nr.392/1992 cu nota explicativa D. Chirica, Dreptul nr.8/1993, pag.58-66.
135
copartas a partilor, la stabilirea masei bunurilor de împartit, a cotelor ce se
cuvin copartasilor din dreptul de proprietate si loturile atribuite; de îndata ce
actiunea de partaj a fost solutionata, partile sunt îndreptatite, în virtutea
dreptului lor de proprietate excesiva, stabilit prin hotarârea judecatoreasca,
sa pretinda si predarea efectiva a bunurilor. Solutionarea altor probleme
decât proprietatea, cum ar fi identitatea bunului sau realitatea detinerii sale
de catre copartas, se poate realiza pe calea contestatiei la executare390.
Executarea cu privire la predarea bunurilor împartite poate fi solicitata
de partea interesata înauntrul termenului general de prescriptie391. Dreptul de
proprietate poate fi însa dovedit în continuare cu hotarârea de partaj care nu-
si pierde puterea de lucru judecat cu privire la masa partajabila, la calitatea
de copartasi a partilor si la cotele ce li se cuvin392 sau atribuirea bunurilor393.
Daca însa partile declara în mod expres ca nu solicita predarea

bunurilor, atunci hotarârea de partaj nu este susceptibila de executare silita394
(cu exceptia eventualelor sulte) si pentru ca partea interesata sa intre în
posesia bunurilor atribuite si a caror predare i-a fost refuzata de ceilalti
390
391
Întabularea dreptului de proprietate recunoscut printr-o astfel de hotarâre se poate face
si dupa trecerea termenului de 3 ani prevazut de art.6 din Decretul nr. 167/1958, textul
nefiind aplicabil deoarece intabularea hotarârii de partaj nu reprezinta un act de executare
a acesteia, ci doar o formalitate proprie unei masuri de publicitate - Jud. Medias, sent.
civ., nr. 19/1971 cu nota critica C. Abuseanu si nota aprobativa B. Diamant, Revista
Româna de Drept nr.3/1972, pag. 133: în sens contrar a se vedea si C.A. Timisoara, dec.
civ. nr. 1000/1994, în Revista...nr.2/1995, pag.54, nr. 6.
392
Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 103/1984, în Culegere de Decizii 1984, pag. 128.
393
Trib. Supr.. sec. civ., dec. nr. 103/1984, Revista Româna de Drept nr. 11/1984. pag.69
si dec. nr. 2223/1985, Revista Româna de Drept nr.9/1986. pag.65-66 si dec. nr.
175/1989. Dreptul nr.l-2/1990, pag.133-134.
394
Daca însa unii copartasi au fost obligati, printr-o asemenea hotarâre, sa plateasca sulte,
în privinta acestora poate fi pusa în executare în termenul de 3 ani.
136
copartasi, este necesara introducerea unei cereri în revendicare395. Si o atare
hotarâre îsi pastreaza puterea de lucru judecat, putându-se opune prescriptia
dreptului de a cere executarea silita numai cu privire la obligatia de a plati
sulte396.
11.Cheltuielile de judecata
Cheltuielile de judecata vor fi suportate împreuna de parti, în functie

de cota ce li se cuvine având în vedere ca partile au calitate dubla397. În
privinta cheltuielilor de judecata trebuie facute totusi câteva precizari: daca
un copartas formuleaza cereri care s-au dovedit a fi nefondate si au prilejuit
cheltuieli deosebite (de ex. s-a contestat compunerea masei si reclamantul a
completat taxa de timbru sau pârâtul a introdus cerere reconventionala),
acestea vor fi suportate exclusiv de acea parte398.
395
pag. 877. Plen. Trib. Supr., dec. de îndr.nr.3/1968, pct.2, în îndreptar interdisciplinar,
pag.379-380.
396
Trib. Suprem, Plen. dec. de îndrumare nr. 3/1968, în Culegere de Decizii 1968, pag.
14.
397
Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 1085/1972, I. Mihuta, Repertoriu de practica
1975, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1976, pag. 378.
398
Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1085/1972, dec. nr. 2234/1972, în I. Mihuta, Repertoriu
de practica judiciara civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti
pe anii 1969-1975, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1976, pag. 378 si dec. nr. 1410/1976.
Culegere de Decizii 1976, pag. 242.
137
CAP. VII
PROCEDURA ACTIUNILOR POSESORII
1.Consideratii generale asupra actiunilor posesorii
Vorbind despre clasificarea actiunilor civile în functie de natura dreptului ce

se valorifica prin actiune, am aratat ca actiunile reale imobiliare se împart în
actiuni petitorii si actiuni posesorii, dupa cum urmaresc apararea dreptului
de proprietate unui imobil sau a altui drept real imobiliar, respectiv posesia
unui imobil, deci o situatie juridica de fapt399.
Definitie:
Actiunea posesorie reprezinta mijlocul procedural prin intermediul caruia
posesorul - iar în unele cazuri si detentorul precar - poate solicita instantei de
judecata sa-l oblige pe pârât sa înceteze orice act de tulburare ori sa-i
restituie bunul de care a fost deposedat în mod ilicit400.
Scopul cererilor posesorii este de a apara posesia bunurilor imobile, ca o
situatie de fapt, dar de care legea leaga anumite consecinte juridice.
Reclamantul, tulburat în posesia sa, poate obtine pe calea unei judecati
rapide obligarea pârâtului de a înceta de îndata orice act de tulburare, fara a
interesa daca el este si titularul dreptului de proprietate. Interesul protejarii
posesiei consta, în primul rând, în aparenta dreptului. Aparând pe posesor, în
399
A se vedea pentru o cercetare monografica referitoare la posesie, D. Gherasim, Teoria
generala a posesiei în dreptul civil român, Ed. Academiei, Bucuresti, 1986.
400
A se vedea pentru definirea actiunilor posesorii: C. Statescu, Drept civil. Persoana
fizica. Persoana juridica. Drepturile reale, pag. 795; D. Lupulescu, Drept civil. Drepturile
reale principale, pag. 189; Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat,
vol. II, pag. 454; D. Gherasim, Teoria generala a posesiei în dreptul civil român, Editura
Academiei, Bucuresti, 1989, pag. 137-138; V. M. Ciobanu, în Tratat teoretic si practic de
procedura civila, vol. II, pag. 533.
138
majoritatea cazurilor, cererea posesorie apara însusi proprietarul sau titularul
unul alt drept real, care însa nu va mai fi obligat sa faca proba anevoioasa a
dreptului de proprietate, ci numai dovada ca poseda bunul în conditiile
cerute de lege pentru exercitarea cererilor posesorii. În al doilea rând,
persoana care pretinde un drept asupra unui bun nu trebuie sa recurga
singura la tulburarea sau deposedarea celui care îl poseda, nimanui nu-i este
îngaduit sa-si faca singur dreptate401.
Actiunile posesorii îsi au justificare datorita interesului de a mentine o stare
de fapt existenta si de a reprima orice acte de tulburare a posesiunii ori de
deposedare. Ceea ce este specific actiunii posesorii, si trebuie subliniat si în
acest context, este tocmai împrejurarea ca prin intermediul ei se apara însusi
dreptul asupra lucrului402 .
În acelasi timp, nu se poate face abstractie de faptul ca adeseori posesia
corespunde însusi dreptului de proprietate asupra lucrului. Prin urmare, o
data cu protectia posesiei, ca stare de fapt, se realizeaza indirect si apararea
dreptului de proprietate. Exista însa si cazuri în care posesia asupra unui
lucru este despartita de dreptul real asupra bunului. Apararea posesiei ca
stare de fapt se impune si de data aceasta, caci neglijenta titularului face sa
se creeze o aparenta de drept în favoarea unei alte persoane403.
Avantajele ocrotirii posesiunii prin intermediul unor actiuni derogatorii de la

dreptul comun sunt multiple. Astfel, în cazul actiunilor posesorii nu se mai
401
pag. 888.
402
C. Statescu, Drept civil. Persoana fizica. Persoana juridica. Drepturile reale, pag. 796.
A se vedea de asemenea: M. N. Costin, Marile institutii ale dreptului civil, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, vol. I, 1982, pag. 401; D. Gherasim, Teoria generala a posesiei în dreptul
civil român, Editura Academiei, Bucuresti, 1989, pag. 138-139
403
C. Statescu, Drept civil. Persoana fizica. Persoana juridica. Drepturile reale, pag. 775-
776.
139
pune problema unei veritabile "probatio diabolica", caci ceea ce trebuie
dovedit este simplul fapt al posesiei, iar nu titlul de proprietate. Pe de alta
parte, actiunile posesorii se solutioneaza de urgenta si cu precadere fata de
alte cauze.
Datorita avantajelor pe care le prezinta, calea actiunii posesorii este adeseori
preferata chiar si de titularul dreptului de proprietate404.
Actiunea posesorie constituie asadar cea mai rapida cale de aparare,
conservare si de redobândire a posesiei, în cazul în care aceasta a fost
pierduta, fara a interesa daca reclamantul este sau nu titularul dreptului de
proprietate. Este suficienta dovada ca poseda bunul în conditiile cerute de
lege pentru exercitarea cererilor posesorii405.
Actualele dispozitii ale art. 674-676 C. proc. civ. contin însa o reglementare
sumara a actiunilor posesorii. Textele mentionate enunta doar conditiile
actiunilor posesorii si determina unele reguli de procedura în materie.
Indicând conditiile actiunilor posesorii art. 674 C. proc. civ. face trimitere,
astfel cum este firesc, la dispozitiile art. 1846-1847. Aceste din urma texte
definesc posesia si determina conditiile necesare pentru a putea prescrie.
2.Obiectul actiunii posesorii
Actiunile posesorii sunt destinate sa ocroteasca posesiunea bunurilor imobile

si a drepturilor reale imobiliare susceptibile de a fi dobândite prin prescriptie
achizitiva. Solutia poate fi desprinsa si din dispozitia cuprinsa în art. 674 pct.
404
405
V. Busila, Actiunile reale in dreptul roman si evolutia lor în dreptul civil modern, lasi,
1907, pag. 81 si urm.; V. Georgescu, Actiunile posesorii, Legalitatea Populara nr. 7/1956,
pag. 771.
140
3 C. proc. civ., text care se refera la cerintele necesare pentru uzucapiune406.
Actiunile posesorii apara nu dreptul de proprietate sau un alt drept real, ci o
stare de fapt, posesia, fara sa intereseze deci cui apartine dreptul real. Chiar
daca de cele mai multe ori posesia corespunde unei stari de drept si ca astfel
se apara însusi dreptul de proprietate sau alt drept real, actiunile posesorii îsi
pastreaza identitatea si justificarea reglementarii lor tocmai datorita
împrejurarii ca asigura apararea mai lesnicioasa, eficienta si rapida a posesiei
ca simpla stare de fapt. Pe de alta parte, aparând posesia ca simpla stare de
fapt, se descurajeaza cei care, într-o ordine juridica stabilita, încearca sa-si
faca dreptate singuri407.
Actiunile posesorii au un scop limitat, întrucât prin ele se apara simplul fapt
al posesiei, fara a se pune în discutie existenta dreptului408. Interesul
protejarii posesiei consta, în primul rând, în aparenta dreptului. Aparând pe
posesor, în majoritatea cazurilor, cererea posesorie apara însusi proprietarul
sau titularul unul alt drept real, care însa nu va mai fi obligat sa faca proba
anevoioasa a dreptului de proprietate, ci numai dovada ca poseda bunul în
conditiile cerute de lege pentru exercitarea cererilor posesorii. În al doilea
rând, persoana care pretinde un drept asupra unui bun nu trebuie sa recurga
singura la tulburarea sau deposedarea celui care îl poseda, nimanui nu-i este
îngaduit sa-si faca singur dreptate409.
406
Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. II, pag. 454.
407
C. Statescu, Drept civil. Persoana fizica. Persoana juridica. Drepturile reale, E.D.P.,
Bucuresti, 1970, pag.796; Vezi totusi pentru controverse cu privire la fundamentul
posesiei E. Herovanu. Principiile, pag.263-277; S. Banu (I), E. Chele (II), În legatura cu
fundamentul ocrotirii posesorii, Revista Româna de Drept nr. 2/I972, pag.81-90.
408
A se vedea în acest sens: Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 524/1954, vol. 3, pag. 316;
dec. nr. 400/1955, Culegere de Decizii 1955, vol. I, pag. 44; dec. nr. 439/1057, Culegere
de Decizii 1957, pag. 313.
409
pag. 888.
141
Semnalam ca în ce priveste bunurile mobile, art. 1909 alin. 1 C. civ. dispune
ca acestea "se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de vreo
scurgere de timp". Prin urmare, ocrotirea posesorie, în conditiile art. 674-676
C. proc. civ, nu se poate extinde si asupra bunurilor mobile, caci în acest caz
simplul fapt al posesiei de buna-credinta valoreaza titlu de proprietate ("en
fait de meubles, possession vaut titre"). Protectia juridica a bunurilor mobile
se poate realiza însa pe cale petitorie. De data aceasta calea posesorie apare
ca inutila, întrucât posesia se confunda practic cu proprietatea 410.
Prin intermediul actiunilor posesorii poate fi aparat, în principiu, orice drept
real imobiliar, cum este dreptul de proprietate, uzul, uzufructul, abitatia si
servitutea.
Legat oarecum de aceasta este de aratat ca actiunea posesorie este calificata
ca o actiune reala imobiliara. La fel însa si actiunea petitorie. Si totusi ele au
particularitati care le deosebesc. Actiunea posesorie, chiar daca apara uneori
indirect un drept real imobiliar (proprietatea, uzul, uzufructul, abitatia,
servitutea - cu precizarile ce vom face), nu are calificarea de actiune reala
pentru ca pe calea ei s-ar valorifica un drept real, din moment ce nu se pune
în cadrul procesului în discutie dreptul real, ci pentru ca ea poate fi introdusa
împotriva oricarei persoane care, prin faptele sale, tulbura exercitarea
pasnica la posesiei sau 1-a deposedat pe posesor de bunul sau. În schimb,
actiunea petitorie este reala pentru ca prin intermediul ei se urmareste
protectia unui drept real imobiliar411.
Legea acorda ocrotire, pe calea actiunilor posesorii, si servitutilor continue si
aparente (art. 675 C. proc. civ.). Aceasta protectie nu se acorda însa
410
411
142
servitutilor discontinue si neaparente, întrucât ele nu sunt susceptibile de
posesie; ele reprezinta mai degraba simple acte de îngaduinta din partea
proprietarului fondului, iar nu manifestarea incontestabila a unei posesii
publice si continue din partea titularului acelei servituti412.
3.Formele actiunilor posesorii
Codul de procedura civila impune conditii diferite de exercitare a actiunilor

posesorii, dupa cum tulburarea sau deposedarea s-a facut ori nu prin
violenta. În acest sens art. 674 alin. 2 C. proc. civ. precizeaza ca daca
tulburarea sau deposedarea s-a facut prin violenta reclamantul este scutit de
a face dovada ceruta la punctele 2 si 3 ale aceluiasi text.
Datorita acestui fapt s-a apreciat ca în dreptul nostru trebuie sa fie
recunoscute doua categorii de actiuni posesorii: o actiune posesorie în
complângere si o actiune posesorie în reintegrare413:
a) Cererea în complângere este aceea prin care reclamantul solicita

înlaturarea unei tulburari obisnuite a posesiei pasnice, prin încalcarea ei de
catre pârât, precum mutarea unui gard, intrarea vitelor pârâtului pe terenul
reclamantului etc.
b) Prin cererea în reintegrare, reclamantul solicita restabilirea situatiei

anterioare în cazul în care a intervenit o deposedare sau tulburare cu
violenta, de exemplu, reclamantul a fost evacuat cu forta din imobil, prin
412
N. Petrovici, I. Niculescu, nota la dec. civ. nr. 1616/1967 a Trib. reg. Oltenia, în
413
pag. 888.
143
violenta sau amenintari.
Distinctia dintre cele doua actiuni posesorii este deja traditionala si ea îsi
pastreaza actualitatea.
Este adevarat însa ca legislatia noastra nu face referire expresa la cele doua
categorii de actiuni posesorii, dar nici nu este sarcina legiuitorului de a se
ocupa de conceptualizari doctrinare, de simple speculatii teoretice ori de
clasificari didactice. Determinarea însa a unor conditii distincte pentru
exercitarea actiunilor posesorii constituie un temei suficient pentru
mentionata clasificare.
4.Conditiile de exercitare a actiunilor posesorii
Potrivit art. 674 alin. 1 C. proc. civ: "Cererile privitoare la posesiune vor fi
admise numai daca:
1. nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare;
2. reclamantul dovedeste ca, înainte de aceasta data, el a posedat cel putin un
an;
3. posesiunea lui întruneste conditiile cerute de art. 1846-1847 din Codul
civil".
Conditiile enuntate mai sus sunt însa necesare numai în cazul actiunii în
complângere. Actiunea în reintegrare este admisibila daca reclamantul face
dovada primei conditii: introducerea cererii înauntrul termenului de un an414.
414
144
1. Prima conditie prevazuta de art. 674 pct. 1 C. proc. civ. – sa nu fi trecut
un an de la tulburare sau deposedare - ne apare mai întâi ca o cerinta de
ordin procedural privitoare la exercitiul actiunii. Aceasta deoarece termenul
de un an, prevazut de lege, este un termen de prescriptie. În schimb, cerintele
prevazute de art. 674 pct. 2 si 3 C. proc. civ. sunt considerate ca si cerinte de
fond415.
Problema ocrotirii posesorii nu se pune decât din momentul în care a

intervenit un act de tulburare sau de deposedare. Art. 674 alin. 1 C. proc. civ.
se refera în mod expres la conceptele anterior mentionate, fara a le preciza
însa continutul. De aceea, unele precizari doctrinare se impun.
Tulburarea, la care se refera în primul rând art. 674 pct. 1 C. proc. civ.,
consta în acte sau fapte prin care se contesta posesia si poate fi de fapt sau de
drept. Tulburarea de fapt exista, de exemplu, atunci când pârâtul executa
lucrari pe terenul aflat în posesia altuia ori îngradeste un asemenea teren sau
muta gardul dintre doua proprietati. Dimpotriva, tulburarea de drept rezulta
din acte juridice, care neaga sau contrazic dreptul celui ce poseda, cum ar fi
notificarea de catre pârât de a-i plati lui chiria si nu celui cu care a încheiat
contractul sau cererea facut de pârât catre autoritatile publice de a-i acorda
autorizatie de constructie pe terenul aflat în posesia reclamantului416.
Faptele materiale ca nu sunt facute în scopul de a se împotrivi faptului
posesiei, cum ar fi, taierea unor copaci, culegerea unor fructe, distrugerea
unei parti dintr-o cladire etc., nu dau nastere la o cerere posesorie, ci la una
în despagubiri. Tulburarea poate fi si de drept, în cazul in care rezulta dintr-
415
V. Georgescu, Actiunile posesorii, Legalitatea Populara nr. 7/1956, pag.786-787.
416
145
un act juridic ce încalca posesia sau folosinta pasnica a titularului (spre
exemplu notificarea facuta locatarului sau arendasului de catre o persoana
car pretinzând ca este proprietar al imobilului, cere ca plata chiriei sau
arendei sa-i fie facuta ei, iar nu celui cu care s-a încheiat contractul; punerea
în posesie a unui tert, prin intermediul executorului judecatoresc, în baza
unui înscris autentic de vânzare-cumparare investit cu formula executorie
sau a unui titlu executoriu, cu nesocotirea dreptului chiriasului etc). Si
tulburarea drept presupune intentia de a aduce atingere posesiei titularului417.
Tulburarea si deposedarea se concretizeaza într-un fapt material sau într-un
act juridic facut cu intentia de a se împotrivi posesiei unei persoane. Din
punct de vedere etimologic exista totusi o deosebire esentiala între tulburare
si deposedare.
Deposedarea, la care de asemenea se refera art. 674 pct. 1, este mai energica,
deoarece conduce chiar la pierderea completa a posesiei. De exemplu, în
lipsa proprietarului, cineva se instaleaza în locuinta acestuia, pretinzându-se
în drept de a o stapâni ca proprietar sau pârâtul care culege de pe câmp
recolta posesorului, comportându-se ca posesor al terenului. În concret,
delimitarea la care ne referim are semnificatii sub aspectul posibilitatilor de
exercitare a actiunilor posesorii. Într-adevar, art. 674 alin. 1 C. proc. civ.
deschide calea actiunii posesorii în complângere atât în cazul tulburarii, cât
si al deposedarii. De asemenea, actiunea în reintegrare poate fi exercitata atât
în caz de tulburare, cât si de deposedare. În acest din urma caz, art. 674 alin.
2 C. proc. civ. impune doar conditia ca tulburarea sau deposedarea sa fie
facuta cu violenta.
Simplele acte de tulburare nu sunt suficiente pentru a da nastere la o actiune
417
pag. 889.
146
posesorie. Mai este necesar, astfel cum se remarca si în doctrina, ca
tulburarea sa fie facuta cu intentia de a se împotrivi faptului posesiei418.
Deci, legea pretinde ca posesorul sa nu stea inactiv un timp prea îndelungat,
deoarece altfel protectia posesorie va trece asupra tulburatorului. Se
apreciaza419 ca legiuitorul a considerat o posesiune care se lasa tulburata
pentru o perioada mai mare de un an ca prea vicioasa pentru a mai merita
apararea independenta de dovada dreptului. Data la care a intervenit
tulburarea se socoteste în functie de împrejurarile în care s-a produs actul
sau faptul de natura a tulbura posesia420.
În cazul în care cererea se introduce dupa expirarea termenului de un an, ea
va fi respinsa ca inadmisibila, întrucât este vorba despre o conditie speciala
de exercitiu a dreptului la actiune în aceasta materie. În situatia faptelor
continuate de tulburare a posesiei, termenul socoteste de la data primului act
de tulburare (începutul tulburarii posesie iar nu de la data ultimului act de
tulburare (concluzia se impune avându-se vedere si celelalte doua conditii de
exercitiu ale cererilor în complângere)421.
2. reclamantul dovedeste ca, înainte de aceasta data, el a posedat cel

putin un an;
418
Gr. Porumb, în Codul de proceduri civila comentat si adnotat, vol. II, pag. 456; V.
Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972,
pag. 380; E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare, vol. I, pag. 283; V. Georgescu,
Actiunile posesorii, Legalitatea Populara nr. 7/1956, pag. 788; G. Giurca, Elementul
subiectiv în solutionarea actiunilor posesorii, Revista Româna de Drept nr. 6/1968, pag.
98.
419
M. B. Cantacuzino, Elementele Dreptului civil, Dan Emil, Codul de procedura civila
adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914 pag. Cartea Româneasca,
420
421
G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994.
147
În sistemul legislatiei noastre, posesiunea de un an apare ca o conditie
esentiala a ocrotirii acesteia pe calea actiunilor posesorii, caci numai o
posesie bine caracterizata trebuie sa se bucure de o atare protectie; în caz
contrar ocrotirea posesorie nu se justifica.
Termenul de un an se calculeaza din ziua tulburarii sau deposedarii în urma,
adica în sens invers calcularii termenului de prescriptie. În toate cazurile
reclamantul va trebui sa produca dovezi pertinente spre a stabili durata
posesiei. Cel mai adesea, în aceasta materie se recurge la proba testimoniala,
întrucât este vorba de stabilirea unor fapte materiale.
În conditiile în care, potrivit art. 674 C. proc. civ., cererile privitoare la
posesie vor fi admise daca nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare,
iar reclamantul dovedeste ca, înainte de aceasta data, a posedat cel putin un
an, în conditiile cerute de art. 1846 si 1847 C. civ., s-a aratat în practica
judiciara ca daca deposedarea sau tulburarea s-a facut prin violenta, cel ce
formuleaza actiunea în justitie trebuie sa dovedeasca numai prima dintre
conditiile mentionate. De aceea, în speta, instantele trebuie sa ceara partilor
sa faca probe, fiind necesar sa se verifice daca si pâna când au detinut
reclamatii terenul, în ce conditii au exercitat posesia (existenta unei
conventii între proprietar si posesor determinând precaritatea posesiei),
precum si limitele suprafetei asupra careia s-a întins posesia acestora422.
Dovada posesiei nu trebuie facuta pentru întreg intervalul ei, adica zi de zi,
fiind suficient sa se dovedeasca originea posesiei si câteva fapte
caracteristice din care sa poata trage concluzia continuitatii posesiei423.
422
C.S.J., s. civ., dec. nr. 2010/30 oct. 1992, în G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura
civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994, pag. 893.
423
E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare, Institutul de arte grafice „Lupta",
Bucuresti, 1932, vol. I, pag. 282; D. Lupulescu, Dreptul de proprietate personala, pag.
238.
148
Împotriva prezumtiei de continuitate, pârâtul poate face dovada contrara424.
În cazul în care reclamantul nu a posedat un an întreg, poate sa uneasca
posesia sa cu posesia autorului sau, în temeiul art. 1860 C. civ.425. În aceste
cazuri, trebuie ca posesia sa se refere la acelasi imobil, cele doua posesii sa
fie una în continuarea celeilalte (fiind inadmisibila întreruperea), cel ce
invoca posesia sa fie continuator al primului posesor (transmitatorul posesiei
sa fi fost si el un simplu posesor), pe baza unui raport juridic426. În practica
s-a stabilit ca raportul juridic trebuie sa aiba uneori caracterul unui act
translativ de proprietate, în caz contrar urmând sa înceapa o posesie noua427.
Conditia posesiei anuale este ceruta de lege numai în cazul actiunii posesorii
în complângere, nu si în cel al actiunii în reintegrare. Aceasta nu înseamna
însa ca în cazul reintegrarii nu se cere ca posesorul sa fi fost în posesie o
anumita perioada de timp, oricât de scurta ar fi ea428.
3. posesiunea lui întruneste conditiile cerute de art. 1846-1847 din Codul

civil
Admiterea actiunii posesorii este conditionata de existenta unei posesii "ad
424
A se vedea în acest sens si D. Andrei, R. Popescu, Examen teoretic al practicii
Tribunalului Suprem referitor la uzucapiune, în Revista Româna de Drept nr. 11/1984,
pag. 46-49.
425
A se vedea pentru amanunte privind jonctiunea posesiilor, C. Statescu, G. Bârsan,
Drept civil. Teoria generala a drepturilor reale, Universitatea Bucuresti, 1980, pag. 299-
300.
426
Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 2100/1979, Culegere de Decizii, 1979, pag. 40, 41,
dec. nr. 1515/1979, Revista Româna de Drept nr. 1/1980, pag. 65; C. Statescu, G. Bârsan,
Drept civil. Teoria generala a drepturilor reale, Universitatea Bucuresti, 1980, pag. 299-
300.
427
A se vedea în acest sens: Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 1582/1982, Culegere de
Decizii 1982; dec. nr. 1267/1982, Culegere de Decizii 1982, pag. 18, dec. nr. 63/1984,
pag. 68-69.
428
149
uzucapionem ", adica cum se exprima art. 1847 C. civ, continue,
neîntrerupte, netulburate, publice si sub nume de proprietar. Aceste calitati
ale posesiei sunt cerute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate
pe calea prescriptiei achizitive; ele sunt necesare însa si pentru producerea
celorlalte efecte juridice ale posesiei. Astfel este necesar ca:
-posesia sa fie exercitata în nume propriu (art. 1846 C. civ.);
-posesia sa fie continua, adica sa fie exercitata în mod regulat, fara
intermitente anormale (art. 1847 si art. 1848 si art. 1850 C. civ.);
Viciul acestei conditii îl constituie discontinuitatea, care, potrivit art. 1848
C. civ., exista atunci când posesia se exercita în mod neregulat, cu
„intermitente anormale", fiind însa si bunuri a caror folosinta se exercita cu
intermitenta, cum ar fi o plantatie de pomi fructiferi, vite de vie etc. În aceste
cazuri, posesia este continua daca sunt savârsite acte de folosinta, potrivit
naturii acelui bun.
Continuitatea se prezuma pâna la proba contrara, iar viciul discontinuitatii
este absolut (art. 1862 C. civ) si vremelnic (art. 1856 C. civ.), întrucât poate
fi invocat de oricine are interes si înceteaza dupa ce posesorul îsi reia posesia
continua. Cel ce invoca acest viciu al posesiei trebuie sa-l dovedeasca429. În
plus, împrejurarea ca posesia este continua sau discontinua este lasata la
aprecierea instantei, care se va orienta functie de natura si destinatia bunului
respectiv.
-posesia sa fie neîntrerupta, adica posesorul sa nu fi fost lipsit de folosinta

sau exercitiul dreptului prin fapta unui tert (art. 1847, art. 1849-1850, art.
1863-1873 C. civ.);
-posesia sa fie netulburata (pasnica), deci sa nu fie întemeiata sau pastrata
429
C. Crisu, Actiuni civile în justitie, pag. 313
150
prin acte de violenta fata de adversar sau din partea acestuia (art. 1847 si art.
1851 C. civ.);
Ultima cerinta nu mai este necesara atunci când reclamantul este titularul
unui dezmembramânt al dreptului de proprietate sau un detentor. Apoi,
întreruperea posesiei nu trebuie confundata cu discontinuitatea acesteia,
deoarece prima este o consecinta a faptelor unei terte persoane, iar cea de-
doua se datoreaza intermitentelor pe care însusi posesorul le produce.
Si aceasta conditie poate fi dovedita prin orice mijloc de proba. În ceea

priveste caracterul neîntrerupt si cel continuu, art. 1850 C. civ. creeaza
prezumtie în favoarea posesorului actual, în sensul ca daca el probeaza ca
posedat la un moment anterior, este presupus ca a posedat în tot timpul
intermediar, fiind însa admisibila proba contrara.
5.Reguli procedurale privind solutionarea actiunilor posesorii
Codul de procedura civila nu cuprinde dispozitii derogatorii de la dreptul

comun cu privire la competenta de solutionare a actiunilor posesorii, în
aceste conditii, recursul la regulile dreptului comun este singura solutie. Prin
urmare, în temeiul dispozitiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ. competenta
materiala de solutionare a actiunilor posesorii revine judecatoriilor430. Din
punct de vedere al competentei teritoriale, actiunile posesorii fiind actiuni
reale imobiliare, competenta apartine instantei în raza careia se afla situat
bunul imobil. Normele de competenta în aceasta materie sunt imperative.
Încalcarea lor atrage necompetenta absoluta a instantei, putând fi invocata de
430
151
oricare dintre parti, de procuror sau de instanta din oficiu431.
Cu privire la cererea de chemare în judecata nu exista prevederi speciale,
astfel ca se aplica regulile de drept comun. Odata cu capatul principal se pot
pretinde si despagubiri pentru prejudiciul cauzat prin tulburare sau
deposedare, asupra lor urmând sa se pronunte, în temeiul art. 17 C. proc.
civ., instanta competenta sa solutioneze actiunea posesorie432. Aceasta
Reclamantul mai trebuie sa manifeste o grija particulara spre a-si motiva
cererea în drept pe dispozitiile art. 674 C. proc. civ. spre a înlatura orice
posibil echivoc cu privire la natura petitorie sau posesorie a cererii. Aceasta
deoarece daca din modul de redactare a cererii ar rezulta ca reclamantul a
înteles sa puna în discutie dreptul de proprietate actiunea sa va fi considerata
ca una petitorie. De asemenea, va trebui acordata o atentie sporita
identificarii cât mai precise a imobilului (prin vecinatati, suprafata si prin
datele topografice necesare)433.
Calitate procesuala activa în actiunile posesorii are cel care poseda sau
detine în temeiul unui contract bunul imobil si care a fost tulburat în posesia
sau detentia acelui bun434. Posesor poate fi însusi proprietarul bunului
respectiv, sau chiar împotriva pretinsului proprietar435.
În cazul proprietatii pe cote-parti sau al indiviziunii, actiunea posesorie poate
fi folosita în raporturile dintre copartasi, numai de cel care stapâneste bunul
431
432
Trib. Supr. sec. civ., dec. nr. 1477/1976, Culegere de Decizii 1976, pag. 232-234. Nu a
fost considerata admisibila formularea în cadrul actiunii posesorii a pretentiei obligarii
pârâtului de a ridica constructia facuta pe terenul reclamantului prin tulburarea posesiei,
considerându-se ca o asemenea cerere implica discutarea dreptului de proprietate - Trib.
Supr., col. civ., dec. nr. 524/1954, Culegere de Decizii 1952-1954.
433
434
Fl. Magureanu, Drept procesual civil român, vol. III, Ed. Lumina Lex, Bucuresti,
1998, pag. 41.
435
176; dec. nr. 239/1985, pag. 26.
152
imobil separat si exclusiv, public si pasnic, nu si atunci când posesia este
exercitata de catre atât pentru sine, cât si pentru ceilalti436. Fata de terti,
posesorie trebuie folosita de catre toti coproprietarii, deoarece altfel ar
însemna sa i se recunoasca numai celui care exercita actiunea o posesie
exclusiva asupra bunului, ceea ce desigur ar nesocoti drepturile celorlalti437.
Daca este vorba de coposesiune, care poate exista si în cazul altor drepturi
reale, fiecare coposesor poate folosi actiunea posesorie pentru a-si apara
coposesia, în conditiile art. 674 C.proc. civ.438, instanta fiind obligata într-o
asemenea situatie sa stabileasca limitele coposesiei, astfel încât nici unul din
coposesori sa nu fie stânjenit în exercitiul posesiei sale439.
Potrivit prevederilor art. 676 C. proc. civ., cererea posesorie poate fi
introdusa si de cel care detine bunul imobil în temeiul unui contract încheiat
cu posesorul (proprietarul), cum ar fi locatarul, arendasul etc, cu conditia ca
tulburarea sa nu fie cauzata de însasi posesor, caz în care cel prejudiciat are
la îndemâna actiunile de drept comun, rezultate din contract, reclamantul
putând sa se plânga numai împotriva tertilor. Detentorul precar trebuie sa
dovedeasca titlul în baza caruia detine bunul440.
436
Cas. I, dec.nr. 984/1937. Codul 1944, pag. 313, nr. 12; Trib. Supr., col. civ., dec. nr.
1591/1957, Culegere de Decizii 1957, pag. 314; Trib. reg. Brasov, dec. civ. nr. 44/1958
cu nota aprobativa L. Anghel, Legalitatea Populara nr. 9/1959, p.92; Trib. Jud. Bistrita-
Nasaud, dec. civ. nr,559/1970, Revista Româna de drept nr. 7/1972, pag. 151.
437
Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1327/1971, în I. Mihuta, Repertoriu de practica
1975, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1976, nr. 97; Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr.
866/1978, Revista Româna de Drept nr. 12/1978, pag. 57.
438
D. Gherasim, Consideratii despre coposesiune, Revista Româna de Drept nr. 7/1984,
pag. 9.
439
Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1526/1984, Revista Româna de Drept nr. 6/1985, pag.
69.
440
C.S.J., sec. civ., dec. nr. 1592/1991 (nepublicata), conform Florea Magureanu, Drept
procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 539.
153
Sub aspectul regimului probelor sunt de facut câteva precizari.
Pe de o parte art. 674 C. proc. civ. reglementeaza procedura, derogatorie de
la dreptul comun, pentru cererile privitoare la posesiune, cu scopul de a
ocroti o stare de fapt prin care se manifesta drepturile reale. În cadrul acestei
proceduri, reclamantul nu are obligatia de a face dovada, anevoioasa de cele
mai multe ori, a dreptului de proprietate sau a altui drept real al sau. De aici
rezulta ca, în cadrul acestei proceduri, nu se poate solutiona o cerere care
necesita dovada dreptului de proprietate, cum ar fi cererea pentru ridicarea
unei constructii efectuate pe terenul altuia441.
În cadrul actiunilor posesorii trebuie sa se tina seama si de unele

particularitati ce sunt determinate de natura actiunilor posesorii si de faptul
ca ele se solutioneaza de urgenta si cu precadere fata de alte cauze. De
asemenea, va trebui sa se tina seama de faptul ca în cadrul actiunilor
posesorii reclamantul nu urmareste stabilirea dreptului de proprietate, ci
numai respectarea posesiei sale. Asa fiind:
♦ cea mai frecventa proba este cea testimoniala. O atare dovada poarta cel
mai adesea asupra existentei actelor de tulburare sau deposedare si a datei la
care acestea s-au produs. Daca însa reclamantul invoca o tulburare de drept
proba se va face, în mod frecvent, prin prezentarea actului care este de
natura sa conteste posesiunea acestuia. Pârâtul are si el posibilitatea de a
combate, prin probe testimoniale, sustinerile reclamantului.
♦ Înscrisurile pot fi folosite, adeseori, pentru a proba calitatile posesiei si
pentru a justifica dreptul reclamantului de a uni posesiunea sa cu posesiunea
antecesorului. În cadrul actiunilor posesorii instanta trebuie sa recurga însa
441
Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 400/25.03.1955, Culegere de Decizii 1955, vol. l, pag.
44
154
la o cercetare sumara a înscrisurilor prezentate de parti, spre a nu ajunge la o
veritabila cercetare a fondului dreptului, caci într-un asemenea cadru
procesual nu se poate cerceta decât aparenta dreptului. Suntem aici în fata
unei situatii asemanatoare cu aceea privitoare la cercetarea aparentei
dreptului în cadrul procedurii ordonantelor presedintiale.
♦ O proba frecvent folosita în practica si adeseori concludenta pentru
solutionarea litigiului este cercetarea la fata locului. La fata locului pot fi
audiati si martorii, daca instanta gaseste ca acest lucru este util. Cercetarea la
fata locului este deosebit de utila mai ales pentru identificarea imobilului si a
portiunii din acesta asupra careia s-au exercitat actele de tulburare sau de
deposedare.
Legitimare procesuala pasiva are autorul tulburarii sau deposedarii ori
succesorii acestuia, indiferent daca sunt universali, cu titlu universal sau cu
titlu particular. În jurisprudenta mai veche442 s-a precizat ca daca tulburarea
angajeaza si raspunderea celui ce a dat ordinul de a o savârsi, aceasta nu
înseamna ca exonereaza de raspundere pe autorul de fapt al tulburarii,
întrucât legea nu distinge daca autorul faptului a lucrat în numele sau sau din
ordinul altor persoane. În sfârsit, sa retinem ca actiunea posesorie se poate
exercita si împotriva proprietarului, daca sunt îndeplinite conditiile
prevazute de art. 674 C. proc. civ.443.
În cadrul actiunilor posesorii poate fi formulata cerere
reconventionala, admisibilitatea acesteia fiind conditionata de legatura
obiectului acesteia cu pretentiile reclamantului (daca îndeplineste conditiile
prevazute la art. 674-675 C. proc. civ). Ca urmare, nu va fi admisa cererea
442
Cas. I. dec. nr. 390/1940, Codul 1944, pag. 313, nr. 14.
443
155
reconventionala daca prin aceasta se urmareste valorificarea dreptului de
proprietate.
6.Hotarârea pronuntata în actiunile posesorii

Asupra actiunii posesorii instanta se pronunta printr-o sentinta. Hotarârea
pronuntata trebuie sa cuprinda elementele prevazute de art. 261 C. proc. civ.
Solutiile pronuntate de instanta pot fi de admitere sau de respingere a
actiunii444:
♦ Hotarârea de admitere a actiunii posesorii produce efecte juridice
multiple. Principalul efect pe care-l determina hotarârea pronuntata în
posesoriu vizeaza însa repunerea partilor în situatia anterioara. Daca
reclamantul a solicitat si despagubiri, iar acestea sunt întemeiate, instanta va
dispune obligarea pârâtului la suportarea lor. Solutia de admitere a actiunii
face ca posesiunea reclamantului sa-si mentina toate calitatile necesare
pentru dobândirea dreptului de proprietate prin intermediul prescriptiei
achizitive.
♦ Daca conditiile art. 674 C. proc. civ. nu sunt întrunite instanta va
dispune respingerea actiunii. O atare hotarâre determina mentinerea starii de
fapt din momentul învestirii instantei de fond. De data aceasta, posesia
reclamantului se considera întrerupta si nu poate conduce la dobândirea
dreptului de proprietate prin uzucapiune. Reclamantul care a pierdut
procesul va putea promova ulterior o actiune în revendicare.
Hotarârile pronuntate în cererile posesorii sunt susceptibile de a dobândi

putere de lucru judecat numai fata de o alta cerere posesorie si numai daca
444
156
împrejurarile de fapt avute în vedere la darea solutiei au ramas neschimbate.
Ele nu au însa putere de lucru judecat în petitoriu, astfel încât cel care a
pierdut în cererea posesorie poate sa introduca o cerere în revendicarea
dreptului de proprietate cu privire la bunul imobil respectiv. Însa, hotarârea
prin care s-a stabilit, într-o cerere petitorie, dreptul de proprietate are putere
de lucru judecat în problema posesiei, deci cel care a pierdut într-o cerere în
revendicare nu poate sa solicite, printr-o cerere posesorie, ocrotirea posesiei
asupra bunului respectiv445.
Cap.VIII. Procedurile necontencioase
Procedura necontencioasa cuprinde normele care reglementeaza

activitatea instantelor judecatoresti si a altor organe prin care se rezolva
cereri ce nu urmaresc stabilirea unui drept potrivnic fata de o alta persoana.
Spre deosebire de procedura contencioasa, procedura necontencioasa se
caracterizeaza prin lipsa unui litigiu, prin inexistenta unui conflict de
interese. Tocmai de aceea, ea mai este denumita si procedura gratioasa sau
voluntara. De asemenea, nesolutionându-se un litigiu, înseamna ca actul de
procedura pe care-1 va pronunta instanta nu se bucura, în principiu, de
puterea lucrului judecat. Acest act de procedura este, de regula, constitutiv
de drepturi, instanta fiind chemata sa se pronunte asupra unei situatii juridice
noi, luând masuri pentru viitor446.
Un exemplu de procedura necontencioasa este aceea prin care se
acorda personalitate juridica asociatiilor si fundatiilor; de aceea, baroul de
445
pag. 891.
446
G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994.,
pag. 603.
157
avocati poate exercita, în calitate de persoana interesata, calea de atac a
apelului, împotriva înfiintarii unei fundatii care ar permite membrilor ei sa
dea consultatii juridice447.
Alte exemple sunt448:
-eliberarea unor recipise sau acte aflate în depozitul instantei;
-eliberarea unor sume depuse cu titlu de cautiune;
-în materie de executare silita (de exemplu, cererea de distribuire a
sumelor realizate din vânzarea bunurilor mobile si imobile ale
debitorului, din poprire, din urmarirea veniturilor unui imobil; cererea de
fixare a termenului de vânzare la licitatie a imobilului urmarit, cererea
unui creditor pentru întocmirea tabloului de ordine al creditorilor etc.);
-numirea unui curator special de catre instanta judecatoreasca, în cazurile
prevazute de art. 44 C. proc. civ. (daca incapabilul nu are reprezentant
legal si exista urgenta, în caz de conflict de interese între
reprezentat si reprezentant, când a fost chemata în judecata o persoana
juridica si aceasta nu are reprezentant) si de art. 87 pct. 10 C. proc. civ.
(pâna la intervenirea în proces a mostenitorilor, interesele mostenirii pot
fi reprezentate de un curator special numit de instanta);
-înscrierea societatilor agricole în registrul anume destinat, tinut de
judecatorie;
-investirea cu formula executorie a cambiilor si a cecurilor (art. 61 alin. 3
din Legea nr. 58/1934 si art. 53 alin. 3 din Legea nr. 59/1934,
modificate etc.
Procedura necontencioasa este si aceea prin care se acorda personalitate
447
C.S.J., sectia civila, decizia nr. 3375/1999, în B.J., Baza de date.
448
pag. 604-605.
158
juridica asociatiilor si fundatiilor. De aceea, baroul de avocati poate exercita,
în calitate de persoana interesata, calea de atac a apelului împotriva
înfiintarii unei fundatii care ar permite membrilor ei sa dea consultatii
juridice, ca fiind contrara prevederilor Legii nr. 51/1995deorganizare si
functionare a avocaturii (C.S.J., sectia civila, decizia nr. 3375/1999, în B.J.,
Baza de date)
Spre deosebire de procedura con-tencioasa, procedura necontencioasa
se caracterizeaza prin lipsa unui litigiu, prin neexistenta unui conflict de
interese. De aceea, o atare procedura se mai numeste si gratioasa sau
voluntara. Ea permite ca apelul sa poate fi facut de orice persoana interesata,
chiar daca nu a fost citata la judecarea cererii (C.S.J., s. civ., dec. nr. 3375
din 15 octombrie 1999, în B.j. CD. 1999, p. 154);
Cererea va cuprinde numele si domiciliul celui care o face si ale
persoanelor pe care acesta cere sa fie chemate inaintea instantei, precum si
aratarea pe scurt a obiectului, motivarea cererii si semnatura.
Ea va fi insotita de inscrisurile pe care se sprijina.
Instanta isi verifica competenta din oficiu, putand cere partii lamuririle
necesare.
Daca instanta se declara necompetenta va trimite dosarul instantei in drept
sa hotarasca.
Întrucât textul nu face nicio distinctie, el vizeaza si competenta
teritoriala, solutie logica, având în vedere ca neexitând parti cu interese
contrarii, nu ar avea cine sa invoce necompetenta teritoriala în acele cazuri
în care, potrivit dreptului comun, ar avea caracter relativ. Verificarea
159
competentei se face în temeiul pieselor de la dosar, instanta putând cere
partii lamuririle necesare449.
În cazul în care se ridica pretentii cu privire la cereea formulata procedura va
dobândi un caracter contencios .
Spre exemplu, daca o persoana solicita eliberarea unei sume de bani
consemnate, iar un alt creditor ridica pretentii asupra aceleiasi sume, cererea
dobândeste caracter contencios, astfel încât instanta o va respinge450.
Pentru a determina caracterul contencios sau necontencios al cererii de
înfiintare a unui sechestru asigurator, nu este esential sa se stabileasca daca
cererea a fost sau nu formulata în cadrul unui proces (pentru a-i conferi si ei
caracterul contencios, pe baza regulii ca secundarul are aceeasi natura
juridica cu principalul), ci daca printr-o atare cerere se urmareste sau nu
stabilirea unui drept potrivnic "fata de o alta persoana", iar instanta de
judecata, solutionând-o, are sau nu a se pronunta în sensul stabilirii unui
astfel de drept. Or, nici printr-o r\p instituire a unei masuri asiguratorii si
nici prin încheierea prin care
instanta de judecata rezolva aceasta cerere nu se urmareste si, respectiv, nu
se. stabileste vreun drept potrivnic celeilalte parti din proces. Deci, este
vorba de o procedura necontencioasa ce se realizeaza m cadrul unui proces
în curs (care se desfasoara în conditiile unei proceduri contencioase)451.
Incheierea prin care se incuviinteaza cererea este executorie. Ea este supusa
recursului.
449
pag. 604.
450
pag. 604.
451
T. j. Sibiu, dec. civ. nr. 467/06.09.1990, cu note de B. Diamant, V. Luncean (I) si V.
Patulea (II), Dreptul nr. 12/1991, p. 87-93.
160
Termenul de recurs va curge de la pronuntare, pentru cei care au fost de
fata, si de la comunicare, pentru cei care au lipsit.
Recursul poate fi facut de orice persoana interesata, chiar daca nu a fost
citata la dezlegarea cererii.
Executarea incheierii poate fi suspendata de instanta de recurs cu sau fara
cautiune.
Recursul se judeca in camera de consiliu.
1
2. Decizii ale Curtii Constitutionale
Prin Încheierea din 18 iunie 2001, pronuntata în Dosarul nr. 1.316/2000,

Tribunalul Constanta - Sectia comerciala a sesizat Curtea Constitutionala cu
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 61 din Legea nr. 58/1934
asupra cambiei si biletului la ordin, cu modificarile ulterioare, si ale art. 333-
336 din Codul de procedura civila, exceptie ridicata de Societatea
Comerciala "C & C CONSACO" - S.R.L. din Constanta.
În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca
dispozitiile art. 333 alin. 1 din Codul de procedura civila sunt
neconstitutionale deoarece "se lasa la latitudinea reclamantului citarea sau
nu a celorlalte parti interesate", iar prin prevederile art. 61 din Legea nr.
58/1934 "se permite instantei de judecata sa solutioneze, fara citarea partilor,
cererea de investire cu formula executorie a cambiei si biletului la ordin,
incalcandu-se astfel dreptul la aparare al debitorului, care este lipsit de
posibilitatea de a invoca eventuale ilegalitati".
Totodata autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate contravin
si prevederilor art. 11 alin. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului,
161
precum si ale art. 14 pct. 3 lit. d) din Pactul international cu privire la
drepturile civile si politice.
Tribunalul Constanta - Sectia comerciala, exprimandu-si opinia cu privire
la exceptia de neconstitutionalitate, apreciaza ca dispozitiile legale criticate
nu incalca dreptul la aparare garantat de Legea fundamentala.
Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
încheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciaza ca prevederile art. 61 din
Legea nr. 58/1934 si ale art. 333-336 din Codul de procedura civila nu
contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 24. Se arata în acest sens ca art.
336 din Codul de procedura civila prevede dreptul persoanei interesate, chiar
daca nu a fost citata, de a ataca încheierea instantei prin care s-au investit cu
formula executorie cambia si biletul la ordin. De asemenea, se mai arata ca
sistemul procedural al executarii cambiale pune la dispozitie debitorului
somat calea de atac a opozitiei, prevazuta de art. 62 din Legea nr. 58/1934,
pentru a-si exercita dreptul la aparare.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
(…)
Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile
art. 24 din Constitutie, conform carora:
"(1) Dreptul la aparare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat,
ales sau numit din oficiu."
162
În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se invoca, totodata, si
încalcarea urmatoarelor texte din reglementarile internationale:
- art. 11 alin. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, potrivit
caruia "Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are
dreptul sa fie presupusa nevinovata pana când vinovatia sa va fi stabilita în
mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate
garantiile necesare apararii sale."
- art. 14 pct. 3 lit. d) din Pactul international cu privire la drepturile civile
si politice, conform caruia "Orice persoana acuzata de comiterea unei
infractiuni penale are dreptul, în conditii de deplina egalitate, la cel putin
urmatoarele garantii:[...]
d) sa fie prezenta la proces si sa se apere ea însasi sau sa aiba asistenta
unui aparator ales de ea; daca nu are aparator, sa fie informata despre dreptul
de a-l avea si, ori de câte ori interesul justitiei o cere, sa i se atribuie un
aparator din oficiu, fara plata, daca ea nu are mijloace pentru a-l remunera"
[...].
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta
este neîntemeiata. (…)
Critica de neconstitutionalitate a textelor legale mentionate în raport cu
dispozitiile art. 24 din Legea fundamentala este cu atât mai nefondata, cu cat
în aceasta materie sunt prevazute, tocmai ca un reflex al dreptului la aparare,
anumite cai de atac.
Astfel, (…) art. 336 alin. 2 si 4 din Codul de procedura civila prevede ca
încheierea de încuviintare a unei cereri necontencioase este supusa apelului,
care poate fi exercitat de orice persoana interesata, chiar daca nu a fost citata
la dezlegarea cererii.
163
Totodata Curtea constata ca invocarea, în motivarea exceptiei de
neconstitutionalitate, a dispozitiilor art. 11 alin. 1 din Declaratia Universala a
Drepturilor Omului si ale art. 14 pct. 3 lit. d) din Pactul international cu
privire la drepturile civile si politice este nerelevanta, deoarece aceste
dispozitii reglementeaza drepturi specifice procesului penal.
Incheierile nu au puterea lucrului judecat
1. Elementele lucrului judecat sunt acelea care structureaza institutia juridica

la care ne referim si care-i determina efectele. Aceste elemente rezulta din
art. 1201 C.civ., text care se refera la tripla identitate de parti (eadem
conditio personarum), obiect (eadem res) si cauza (eadem causa)452.
Puterea de lucru judecat - "res iudicatapro veritate habetur", este
reglementata în art. 1201 C. civ., ca o prezumtie legala absoluta irefragabila
si în art. 166 C. proc. civ., ca o exceptie de fond, peremptorie si absoluta453.
Pentru a exista putere de lucru judecat, trebuie sa existe tripla identitate: de
parti, de obiect si de cauza.
Fata de prevederile articolului pe care îl adnoptam, nu dezvoltam aceste
aspecte dincolo de aceasta prezentare generala, dezvoltare pe care de altfel
am facut-o la articolele privind judecata în prima instanta din „Doctrine
LEGIS”.
2. Încheierile de trimitere în posesie nu constituie un titlu opozabil cu putere

de lucru judecat, deoarece aceste încheieri sunt date în cadrul procedurii
452
453
G. G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All,
1994., pag. oi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994,
pag. 234.
164
necontencioase si, ca atare, sunt lipsite de puterea lucrului judecat454.
Procedura prevazuta in articolele de mai sus se intregeste cu dispozitiile

de procedura contencioasa, in masura in care nu sunt potrivnice naturii
necontencioase a cererii.
Materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedura
speciala raman supuse dispozitiilor speciale, care se vor intregi cu cele
prevazute in cuprinsul cartii de fata.
Procedura necontencioasa se aplica si in cazurile in care legea da in
caderea presedintelui instantei luarea unor masuri cu caracter necontencios.
In aceste cazuri, presedintele este tinut sa pronunte incheierea in termen
de cel mult 3 zile de la primirea cererii.
Recursul impotriva incheierii date de presedintele judecatoriei se judeca
de tribunal, iar recursul impotriva incheierii date de presedintele tribunalului
sau curtii de apel se judeca de un complet al instantei respective.
. În materie necontencioasa, exista si unele proceduri care contin o serie de
norme derogatorii de la dispozitiile cu caracter general înscrise în art. 331-
337 C. proc. civ.. Dintre acestea mentionam455:
- încuviintarea sechestrului asigurator (art. 591-595; 597-601 C. proc. civ.);
- îndreptarea hotarârilor (art. 281 C. proc. civ.);
- încuviintarea adoptiei;
- înregistrarea partidelor politice;
- încuviintarea de catre judecatorul delegat a efectuarii unor înregistrari în
454
T. S., s. civ., dec. nr. 252/09.02.1956, C. D. 1956, vol. 2, pag. 280.
455
pag. 605-606.
165
registrul comertului (Legea nr. 26/1990) etc.
CAP.IX. PROCEDURA ARBITRAJULUI
1.CONSIDERATII GENERALE
ASUPRA
CONVENTIEI DE ARBITRAJ
1. Notiune, forme
În literatura de specialitate conventia de arbitraj a fost definita ca

reprezentând “întelegerea partilor de solutiona un litigiu de comert
international prin intermediul arbitrajului ocazional ori permanent”1 sau “
acordul partilor contractului de comert international de a supune litigiul ivit
între ele în legatura cu executarea acelui contract arbitrajului”2.
166
Conventia de arbitraj se poate prezenta sub cele doua forme3:
- compromisul sau conventia de compromis;
- clauza compromisorie sau clauza de arbitraj;
Compromisul este acordul prin care partile supun litigiul existent
între elespre solutionarea unui arbitraj.
Compromisul trebuie sa îndeplineasca anumite conditii.
Sa se refere la un litigiu actual si determinat, mentionat ca atare în actul
de compromis.
În cazul în care partile au în vedere un litigiu, care înca nu s-a
declansat, acordul lor privind arbitrarea acestui litigiu ne este compromis, ci
o clauza compromisorie.
Situatia este diferita daca fara a fi un litigiu deja nascut, exista faptul
litigios, , adica acela care este susceptibil de a da nastere, ulterior, la un
litigiu4; partile pot încheia un compromise valabil.
Existenta unui litigiu este de esenta contractului de compromis.
Inexistenta litigiului semnifica lipsa de obiect a compromisului ;i
este sanctionata cu nulitatea actului de compromis, precum si a sentintei care
ar fi data în aceste conditii.
Arbitrii pot statua numai asupra cererii ce au fost sesizati. Daca ei
se pronunta cu privire la un litigiu inexistent, înseamna ca statueaza ultra
petita, cu toate consecintele aferente unei asemenea statuari.5
Acordul partilor trebuie sa fie exprimat de asa natura încât sa
rezulte ca arbitrii sunt învestiti cu putere de a judeca, fiindca altfel acordul
partilor ar putea exprima un alt contract ( tranzactie, expertiza ), dar nu un
compromis, conventie de arbitraj.
În cuprinsul compromisului partile trebuie sa desemneze
arbitrul
167
( eventual arbitrii ) ce urmeaza sa statuieze asupra contenciosului lor.
Desemnarea arbitrilor trebuie facuta prin aratarea numelui lor sau
în orice alt mod de natura sa denote certitudinea în privinta identitatii
persoanei desemnate ( cum ar fi de exemplu, desemnarea ca arbitru a
presedintelui Curtii de arbitraj) ; în acest caz se întelege ca va fi arbitru
persoana care va avea aceasta calitate la momentul când trebuie sa aiba loc
arbitrajul.
Nedesemnarea arbitrilor prin actul de compromis antreneaza
nulitatea actului respectiv; partile au însa posibilitatea sa înlature acest viciu
si sa acopere nulitatea actului, desemnând ulterior arbitrul sau arbitrii.
Actul de compromis trebuie sa contina precizarile necesare cu
privire la organizarea arbitrajului asupra caruia partile au convenit, precum
si procedura de arbitrare.
De asemenea partile fixeaza si termenul înauntrul caruia urmeaza
sa aiba loc arbitrajul. Acest termen este supus – în ceea ce priveste modul de
calcul – regulilor dreptului comun. El poate fi însa prorogat, expres sau tacit,
prin acordul de vointa al partilor.6
Termenul poate fi suspendat în prezenta unor împrejurari, cum ar
fi de pilda, desfasurarea unei proceduri penale fondata pe acelasi element de
fapt cu privire la care este chemat sa se pronunte arbitrajul, precum si în
cazul în care exista o chestiune prejudiciabila.
În continutul actului de compromis poate fi inserata o clauza
prin care arbitrii pot statua în echitate sau “ex aeguo et bono”. Expirarea
termenului fixat de partii pentru înfaptuirea arbitrajului nu înrautateste
situatia de drept a acestora existenta în momentul împlinirii termenului.
168
Astfel, daca în actul de compromis s-a consemnat o recunoastere
sau o marturisire a unei parti, acestea ramân câstigate cauzei, putând fi
invocate ulterior de catre cealalta parte împotriva celui care la facut.
În ipoteza în care actul de compromis este nul, ramân valabile
toate acele prevederi ale lui ce sunt independente de cauza ce a provocat
nulitatea si care poate fi, spre exemplu, omisiunea de desemnare a arbitrilor.
Compromisul fiind un acord de vointa produce efectele unui
contract, cum sunt bunaoara cele privind opozabilitatea între parti fata de
terti. Tot astfel actul de compromis poate fi atacat prin actiunea în simulatie
sau prin actiunea pauliana, când sunt îndeplinite conditiile cerute pentru
promovarea acestor sanctiuni.
456
Compromisul se analizeaza si ca act judiciar,7deoarece el produce

efecte specifice unor asemenea acte precum: întreruperea prescriptiei
actiunii cu referire la care el s-a perfectat, suspendarea perimarii unei
proceduri declansate între aceleasi parti, pentru aceiasi cauza, împiedicarea
partilor de a supune litigiul respectiv unei alte judecati.
Proba actului de compromis se face prin orice mijloace de dovada
fiind vorba de un act pur consensual.
Inexistenta compromisului poate fi invocata în diferite forme. De
regula, ea se constata prin inserarea protestului partii interesate în procesul-
verbal sau în cuprinsul încheierii date de arbitri.
Participarea partilor la procedura de arbitraj sau achiesarea lor la
sentinta arbitrala – facuta expres sau tacit ( în acest din urma caz, prin
6
Constituie prorogare tacita, de pilda, prezentarea partilor în fata arbitrilor dupa expirarea termenului
prestabilit.
169
executarea voluntara a sentintei) – acopera lipsa actului de compromis
redactat în scris.
Clauza compromisorie este acordul prin care partile supun
solutionarii unui arbitraj litigiul ce ar putea interveni între ele în legatura cu
un contract.
Clauza compromisorie este un acord anterior oricarui contencios
între partile contractante; asadar litigiul trebuie sa, fie viitor si eventul.8 Prin
aceasta clauza compromisorie se deosebeste de compromis, care priveste
litigii deja existente între parti.
Clauza compromisorie se înscrie ca o stipulatie în cuprinsul unui
contact comercial.9 Este posibil însa ca partile sa o adauge contractului
respectiv chiar ulteror perfectarii lui, ele având libertatea sa-l completeze cu
orice clauze doresc.
Adaugarea sa ulterioara trebuie facuta însa pâna la ivirea litigiului,
deoarece dupa acest moment orice clauza ar interveni cu privire la aceasta ar
constitui un compromis în masura în care ar îndeplini conditiile
compromisului, adica înscrisul constatator al conventiei respective ar
contine, si expunerea litigiului (obiect al arbitrarii), precum si indicarea
numelui arbitrilor.
Atunci când din clauza compromisorie lipseste precizarea
referitoare la desemnarea arbitrilor, actului respectiv nu i se va poate
recunoaste nici valoarea de compromis si nici valoarea de clauza
compromisorie.10
Indiferent daca clauza compromisorie este inserata în contractul
principal ca o stipula tie distincta acestuia sau este constatata printr-un
înscris separat – întocmit concomitent cu contractul sau la o data ulterioara,
dar înaintea ivirii litigiului între parti – ea trebuie sa nu lase nici o urma de
170
îndoiala cu privire la vointa partenerilor contractuali de a supune eventuale
litigii ce ar putea sa apara între ele în legatura cu executarea obligatiilor
asumate prin contractul principal unui anumit arbitraj.
Strânsa legatura dintre contractul principal si clauza
compromisorie confera acesteia din urma caracter accesoriu fata de acel
contract. Clauza compromisorie este întotdeauna legata de existenta
contractului principal în care rezida de altfel ratiunea ei de a fi.
Ea exista pentru ca exista contractul principal si se realizeaza ca o
consecinta a existentei acestuia din urma. Durata în timp a acestei clauze
coincide cu durata în timp a contractului, iar atunci când textul ei vizeaza si
consecintele desfiintari contractului, actiunea sa în timp se prelungeste pâna
la lichidarea acelor consecinte.
Pe de alta parte, cedarea contractului implica si cedarea cauzei
compromisorii, ,în acelasi mod si cu respectarea acelorasi conditii de forma;
exceptie fac doar cazurile în care clauza compromisorie se analizeaza ca
fiind un contract “ intuitu personae”.
Aceasta clauza nu este totusi un veritabil contract accesoriu,
pentru ca pastreaza o semnificativa autonomie fata de contractul principal.
Premisa acestei autonomii se regaseste în însusi obiectul clauzei,
concretizând în crearea conditiilor necesare pentru ca eventualele litigii
referitoare la contractul principal sa fie supuse unei jurisdictii si unei
proceduri deosebite.
Autonomia clauzei compromisorii este suficient de concludenta
pentru a da o relativa independenta11 cestei clauze fata de contractul de care
se leaga.
Autonomia clauzei compromisorii implica mai multe consecinte.
Astfel motivele de nulitate ale actului principal nu se rasfrâng asupra clauzei
171
compromisorii.12 Prin exceptie, unele motive de nulitate sunt comune
ambelor operatiunii, cum ar fi cele ale viciilor de consimtamânt sau ale lipsei
de capacitate.
Nulitatea contractului principal nu îi împiedica pe arbitri sa decida
asupra propriilor lor competente. Tot astfel, rezolutiunea sau rezilierea
contractului nu afecteaza clauza compromisorie.
Valabilitatea clauzei compromisorii nu este influentata nici de
interventia ordinii publice, care ar înlatura unele stipulatii ale contractului
principal.
Legea care guverneaza conventia de arbitraj poate fi distinsa de
legea aplicabila contractului principal. Pe planul raporturilor litigioase dintre
parti, procedura arbitrara si fondul cauzei vor fi supuse unor legi diferite.
Prin clauza compromisorie, care intervine mai înainte de orice
litigiu, partile îsi asuma obligatia de a închei un compromis în momentul în
care s-ar naste un atare litigiu.14
Clauza compromisorie reprezinta forma obisnuita a conventiei
de arbitraj. Întrucât produce efectele unei conventii de arbitraj, eficacitatea
clauzei compromisorii nu este conditionata de încheierea unui copromis.15
2. Natura juridica a conventiei de arbitraj

Natura contractuala a conventiei de arbitraj rezulta din
manifestarea de vointa a partilor. În ambele forme ale conventie, partile se
obliga sa supuna litigiul lor unui arbitraj, sa desemneze arbitrii si sa execute
de buna voie hotarârea arbitrala.
Natura procedurala a conventiei de arbitraj este configurata de
finalitatea urmarita. Prin conventia de arbitraj nu se determina drepturile si
172
obligatiile reciproce ale partilor, ci se reglementeaza modalitatea în care ele
vor fi stabilite de organul arbitral.
Solutiile preconizate nu pot fi însa absolutizate. Prin prisma
componentelor sale, conventia de arbitraj are o natura dubla. Consecintele de
ordin procedural ale conventiei de arbitraj sunt generate de o structura
contractuala.
Conventia de arbitraj este considerata ca un contract de comert
exterior. Tot conventia de arbitraj este si un act de dispozitie, întrucât partile
renunta la garantiile oferite de jurisdictia de stat si se obliga sa respecte
hotarârea pronuntata de instanta arbitrala.17
3.CONDITIILE DE VALIDITATE
ALE
1. Conditiile de forma
Pentru validitatea conventiei de arbitraj, legea româna cere ca

aceasta sa fie redactata în forma scrisa.1
Cerinta formei scrise nu implica însa existenta unui înscris
unic. Conventia de arbitraj poate rezulta potrivit art.2 alin.3 din
Regulamentul Comisiei de arbitraj de la Bucuresti si din savârsirea unor acte
procedurale cum sunt introducerea de catre reclamant a unei cereri de
arbitrare si comunicarea pârâtului prin care accepta solutionarea litigiului de
catre organul arbitral.
Forma scrisa a conventiei de arbitraj este prevazuta si de
Conventia Europeana de Arbitraj International de la Geneva din 1961.
173
Conform art.I, par.2 lit.a, conventia de arbitraj poate sa prezinte forma unui
înscris sub semnatura privata.
De asemenea, si folosirea unor modalitati echivalente, clauza
compromisorie sau compromisul putând fi continute într-un schimb de
scrisori, telegrame sau de comunicari prin telex. În acelasi sens dispune
art.II, par.2 al Conventiei pentru recunoasterea si executarea sentintelor
arbitrare straine de la New York din 1958: “ Prin conventie scrisa se întelege
o clauza compromisorie inserata într-un contract sau un compromis semnate
între parti sau cuprinse într-un schimb de scrisori sau telegrame”.
În cazul în care partile sunt toate straine si convin ca diferendul
lor sa fie solutionat de Comisia de arbitraj de la Bucuresti, conventia de
arbitraj trebuie încheiata în forma scrisa. Daca partile recurg însa la un
arbitraj ad-hoc din tara noastra, conditiile de forma exterioara vor fi
determinate de legea locului unde s-a încheiat conventia de arbitraj.
De altfel, Conventia de la Geneva din 1961 precizeaza în art.I,
par.2, lit.a, ca în raporturile dintre tari, ale caror legi nu impun forma scrisa
pentru conventia de arbitraj, acordul partilor se poate încheia în formele
permise de aceste legi.
Modul de redactare al conventiei de arbitraj poate fi diferit dupa
cum partile au supus litigiul unui arbitraj ad-hoc sau unui arbitraj
institutionalizat.2
În cazul unui arbitraj ad-hoc, partile trebuie sa stabileasca
modalitatile de nominalizare a arbitrilor, sa determine locul arbitrajului si sa
fixeze regulile de procedura pe carele vor urma arbitrii ( art.IV, par.1, lit.b
din Conventia de la Geneva din 1961).
174
Partile au însa posibilitatea sa opteze si pentru un regulament
facultativ de arbitraj, de exemplu, Regulamentul UNCITRAL adoptat de
Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 15 decembrie 1976.
În împrejurarea unui arbitraj institutionalizat, partile se vor referi
la regulamentul institutiei desemnate ( art. IV, par.1, lit.a, din Conventia de
la Geneva din 1961). În absenta altei prevederi, trimiterea se poate limita
numai la indicare institutiei permanente de arbitraj.
2. Conditiile de fond
Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii:

consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. ). Dintre acestea
numai capacitatea si obiectul prezinta unele derogari de la regimul de drept
comun.
Capacitatea partilor de a încheia o conventie de arbitraj se
determina an functie de legea lor nationala.
În unele legislatii, persoanele juridice de drept public nu pot
subscrie la o conventie de arbitraj.3 Între partile contractante, interdictia a
fost însa îndepartata de Conventia de la Geneva din 1961.
Potrivit art.II, par.1, persoanele juridice de drept public, au
facultatea de a încheia în mod valabil conventii de arbitraj. Interdictia
dreptului de a încheia conventii arbitrale este de ordine interna si nu de
ordine publica internationala.4
Conventia de arbitraj fiind un act de dispozitie, art.340 C. proc.
civ. Stabileste ca persoanele care au capacitate deplina de exercitiu al
drepturilor pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile
175
patrimoniale dintre ele, în afara de acelea care privesc drepturi asupra carora
legea nu permite a se face tranzactie.
În cazul în care conventia de arbitraj se încheie de catre un
împuternicit se cere ca mandatul sa fie special. Potrivit art.1537C. civ.,
facultatea de a face o tranzactie cuprinde si dreptul de a consimti o conventie
de arbitraj.
Obiectul conventiei de arbitraj consta în obligatia partilor de a
supune solutionarea litigiului cu privire, la relatiile lor contractuale unei
proceduri arbitrale.
Pentru a constitui obiectul unei conventii de arbitraj, litigiul dintre
parti trebui sa fie arbitrabil. Prin arbitrabilitate se întelege ca litigiul este
susceptibil de solutionare pe calea arbitrajului.
În dreptul nostru, obiectul conventiei de arbitraj poate fi format din

orice litigiu de comert international. Cu caracter derogatoriu, art.341
C.proc.civ. stabileste ca drepturile cu privire la care nu se poate face
tranzactie, nu poate forma obiectul unei conventii arbitrale. De exemplu, în
materia falimentului, unde competenta este exclusiva a instantei de
judecata.5
4.EFECTELE CONVENTIEI DE ARBITRAJ
Conventia de arbitraj produce efecte de natura contractuala si de

natura procedurala.1
1. Efectele de natura contractuala ale conventiei de arbitraj
176
Conventia de arbitraj, fiind un acord de vointa are putere de lege
între partile contractante (art.969 C.civ.: ”Conventiile legal facute au putere
de lege între partile contractante”.).
Prin încheierea conventiei de arbitraj, partile îsi asuma unele
obligatii specifice. Ele se angajeaza sa supuna diferendul lor unui anumit
arbitraj, sa aleaga arbitrii si sa execute de buna voie sentinta pronuntata.2
Efectele conventiei arbitrale se produc numai între partile în
cauza
(art. 973 C.civ. ). Datorita relativitatii efectelor sale, conventia de arbitraj
este inopozabila tertelor pesoane
Practica Comisiei de arbitraj de la Bucuresti este constanta în
aceasta privinta. În conformitate cu principiul relativitatii conventiei
arbitrale, inter5ventia tertilor în interes propriu în litigiul arbitral este
conditionata de consimtamântul partilor. Tot astfel, admisibilitatea chemarii
în garantie va depinde de acordul tertei persoane.
Arbitral constituie o jurisdictie speciala, alte persoane decât cele
care au convenit nu pot fi introduse în cauza împotriva vointei lor.
Conventia de arbitraj produce efecte si fata de succesorii partilor. În
aceasta categorie se includ succesorii universali sau cu titlu universal,
succesori cu titlu particular si creditori chirografari ai parilor.3
177
2. Efectele de natura procedurala ale conventiei de arbitraj
Sub aspectul finalitatii îndeplinite, conventia de arbitraj este un act

procedural care da nastere unui efect principal si negativ, precum si unui
efect complementar si pozitiv.4
2.1. Efectul principal si negativ
Rezida în excluderea competentelor instantelor judecatoresti de

drept comun de a rezolva litigiul respectiv. În domeniul arbitrajului
international, întrunirea Comisiei de arbitraj de a solutiona un diferend
exclude, pentru acel litigiu, potrivit art.4 alin.2 din Regulament, competenta
instantelor de drept comun.
În cadrul arbitrajului ad-hoc, înlaturarea competentei judiciare
rezulta indirect din art.341 C.proc.civ., care admite aceasta forma de
jurisdictie.
Excluderea interventiei instantelor judecatoresti comporta si unele
precizari. Prin încheierea unei conventii de arbitraj, necompetenta judiciara
va fi absoluta sau relativa. În prima situatie, exceptia de arbitraj poate fi
invocata în orice faza a procedurii, de oricare dintre partile litigante si din
oficiu de catre instanta. În cea de doua situatie, exceptia de arbitraj poate fi
invocata numai de partea interesata înainte de începerea dezbaterilor asupra
fondului litigiului, in limine litis. Partile pot însa renunta la invocarea
conventiei de arbitraj.
În principiu, necompetenta instantelor judecatoresti generata de o
conventie de arbitraj este relativa întrucât rezulta din acordul partilor
exprimat în compromis sau în clauza compromisorie. Art.3434 alin.2
178
C.proc.civ. dispune ca daca una dintre parti invoca exceptia de arbitraj,
instanta de judecata îsi verifica competenta si retine litigiu spre
solutionare daca:
a) pârâtul si-a formulat apararile în fond fara nici o rezerva întemeiata pe
conventia de arbitraj;
b) conventia arbitrala este lovita de nulitate ori de inoperanta;
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile
pârâtului în arbitraj;
În celelalte cazuri, instanta de judecata, la cererea uneia dintre
parti, se va declara necompetenta daca va constata ca exista conventie
arbitrala. În acelasi sens sunt dispozitiile art.180 din Legea nr.105 din 1992.
Conventia de la New York din1958 precizeaza în art.II, par.3, ca
tribunalul unui stat contractant, sesizat cu un litigiu privind o problema
asupra careia partile au încheiat o conventie în sensul prezentului articol, va
îndruma partile la arbitraj, la cererea uneia dintre ele, daca nu constata ca
zisa conventie este caduca, inoperanta sau nesusceptibila de a fi aplicata.
La rândul ei, Conventia de la Geneva din 1961 prevede în art.VI,
par.1, ca exceptia întemeiata pe existenta unei conventii de arbitraj si
prezentata în fata unei instante judecatoresti sesizate de catre una din parti la
conventia de arbitraj, trebuie sa fie ridicate de pârât, sub pedeapsa decaderii,
înainte sau în momentul prezentarii apararilor sale asupra fondului, dupa
cum legea instantei sesizate considera exceptia de necompetenta o chestiune
de procedura sau de fond.
Limitele incompetentelor instantelor judecatoresti sunt
configurate de momentul în care se invoca exceptia de arbitraj în cadrul unei
actiuni judiciare.
179
În primul caz, instanta judecatoreasca poate examina exceptia de
arbitraj înainte de sesizarea arbitrajului, ante litem. Daca va constata
validitatea conventiei, instanta judecatoreasca admite exceptia si confirma
competenta arbitrajului. În masura în care conventia partilor este caduca,
inoperanta sau inaplicabila, instanta judecatoreasca va respinge exceptia de
arbitraj. Competenta arbitrajului fiind înlaturata, litigiul retinut de instanta
judecatoreasca spre a fi solutionat în fond.
În al doilea caz, instanta judecatoreasca poate solutiona exceptia
de arbitraj, dupa sesizare arbitrajului, “pendente lite”. În scopul evitarii
conflictelor de competenta, art.IV, par.3 al Conventiei de la Geneva din
1961 dispune ca instantele judecatoresti vor suspenda, afara de cazul când
exista motive grave, judecata asupra competentei arbitrilor pâna la
pronuntarea sentintei arbitrale. Suspendarea poate fi pronuntata numai la
cererea partilor interesate.
În al treilea caz, instanta de judecata poate sa se pronunte asupra
exceptiei de arbitraj dupa pronuntarea hotarârii arbitrale, “ post litem”.
Litigiul fiind solutionat n fond, incompetenta instantei judecatoresti
înceteaza. Instanta judecatoreasca va interveni când este sesizata cu o cale de
atac împotriva hotarârii arbitrale, în masura admisibilitatii sale, sau pentru a
asigura executare sentintei arbitrale.
În legatura cu admisibilitatea exceptiei de arbitraj, Conventia de la
Geneva din 1961 cuprinde o norma restrictiva care permite mentinerea
hotarârii arbitrale. Potrivit art.V, par.2, exceptiile de incompetenta care nu au
fost ridicate, în termenele fixate, în fata arbitrilor, nu pot fi invocate nici în
cursul unei proceduri judiciare ulterioare.
180
Solutia Conventiei se refera la facultatea partilor în virtutea legii
determinate de norma conflictuala a instantei judecatoresti sesizate cu
rezolvarea fondului.
Cu toate acestea, judecatorul va putea controla decizia prin care
arbitrul a constatat tardivitatea exceptiei. Datorita incompetentei arbitrilor,
litigiul va fi solutionat de instanta judecatoreasca.
2.2 Efectul complementar si pozitiv
Se materializeaza în dreptul arbitrilor de a decide asupra propriei

lor competente.5 În conformitate cu natura juridica a arbitrajului, validitatea
conventiei arbitrale se apreciaza dupa legea contractului, iar regimul
procedural al exceptiei de arbitraj, dupa legea fondului.
În cadrul arbitrajului institutional, Comisia de arbitraj de la
Bucuresti îsi verifica propria competenta de a solutiona un litigiu si hotaraste
în aceasta privinta ( art.4, alin.1 din Regulament).
Verificarea prealabila se exercita, potrivit caracterului regulilor
de competenta, la cererea partilor sau din oficiu. În situatia în care conventia
de arbitraj este nula, Comisia de arbitraj se desesizeaza în favoarea
instantelor de drept comun.
În domeniul arbitrajului ad-hoc localizat în România, Codul de
procedura civila nu se ocupa de aceasta problema. În absenta unei
reglementari, asigurarea desfasurarii normale a arbitrajului justifica
recunoasterea posibilitatii arbitrilor ocazionali de a se pronunta asupra
propriilor lor competente.
181
Dispozitiile Conventiei de la Geneva din 1961 referitoare la
stabilirea competentei, se aplica ambele forme ale arbitrajului. Conform
art.V, par.3 arbitrul, a carui competenta este constatata nu trebuie sa se
desesizeze de proces; el are dreptul de a hotarî asupra propriei sale
competente si asupra existentei si valabilitatii conventii de arbitraj sau a
contractului din care conventia face parte. Acest drept al arbitrului este însa
admis sub rezerva controlului judiciar ulterior prevazut prin legea fondului.
Tot Conventia de la Geneva din 1961 împarte exceptiile de
incompetenta în doua grupe diferite. Astfel prevederile par.1 si 2 ale art.V
disting între exceptiile care atrag o incompetenta totala si exceptiile care
determina o incompetenta partiala.
Exceptiile întemeiate pe inexistenta, nulitatea sau caducitatea
conventiei de arbitraj pot fi invocate în cursul procedurii arbitrale cel mai
târziu în momentul prezentarii apararilor de fond. Exceptiile întemeiate pe
întinderea împuternicirilor arbitrilor pot fi invocate îndata ce se ridica, în
procedura arbitrala, problema care ar depasi puterile conferite prin conventia
de arbitraj.
Exceptiile care nu au fost ridicate în termenele stabilite atrag
decaderea partii din dreptul de a le mai invoca în cursul procedurii arbitrale
precum si ulterior, într-o procedura judiciara.
Aplicarea decaderii prezinta însa o dubla limitare. În primul rând,
arbitrul va declara exceptia admisibila, daca întârzierea partilor în ridicarea
ei se datoreste unei cauze pe care o considera întemeiata (art.V, par.1). În al
doilea rând, exceptiile de ordine publica, spre deosebire de cele lasate l
facultatea partilor în virtutea legii aplicabile, pot fi invocate oricând de catre
parti si chiar din oficiu.
182
5.LEGEA APLICABILA
Conventia de arbitraj este guvernata de legea stabilita prin acordul

partilor, “lex voluntatis”. Potrivit principiului lex voluntatis, conditiile de
validitate si efectele conventie de arbitraj sun supuse legii desemnate de
catre parti.1
În majoritatea sistemelor de drept, partile beneficiaza de o larga
libertate de alegere în privinta legii aplicabila conventiei arbitrale.
Extinderea principiului libertatii contractuale în materie conventiei de
arbitraj este recunoscut si în dreptul român. Legea nr. 105/1992 consacra
aceasta libertate.2
Principiul libertatii de a alege se gaseste si în unele conventii
internationale. Astfel Conventia pentru recunoasterea si executarea
sentintelor arbitrale straine, adoptata l New York, la 10 ianuarie 1958, cere
prin rt.v, par.1, lit.a, ca valabilitatea conventiei de arbitraj sa fie apreciata în
virtutea legii careia partile au subordonat-o, sau în lipsa unor indicatii în
acest sens, în virtutea legii tarii în care sentinta a fost data. Desi textul
mentionat consacra pe lânga legea autonomiei si o solutie de rezerva, el nu
lasa nici o urma de îndoiala ca cea dintâi solutie este prioritara.
Conventia Europeana de Arbitraj Comercial International de la
Geneva din 1961, referindu-se la faza initiala a litigiului, precum si la
clauzele de anulare a conventiei arbitrale, pretinde ca existenta si
183
valabilitatea unei conventii de arbitraj se apreciaza conform legii careia au
supus-o partile.
Art.VI, par.23, lit.a si b dispune ca atunci când tribunalele vor trebui
sa se pronunte asupra existentei sau valabilitatii unei conventii de arbitraj
vor hotarî “conform legii careia partile au supus conventia de arbitraj” (lit.a),
iar ”în lipsa unei indicatii în aceasta privinta, conform legii tarii unde
sentinta trebuie sa fie pronuntat” (lit.b).
Se reconfirma în termeni expliciti, solutia consacrata prin
Conventia Internationala pentru recunoasterea si executarea sentintelor
arbitrale straine adoptate la New York din 1958.
Art.IX, par.1, lit.a din aceeasi conventie internationala
reconfirma solutia legii autonomiei statuând ca anularea în unul din statele
contractante a unei sentinte arbitrale nu pot constitui motiv de refuz de
recunoastere sau de executare a acelei sentinte într-un alt stat contractant
decât daca respectiva anulare a fost pronuntata în statul în care, sau dupa
legea caruia, sentinta a fost data si numai pentru motive determinate, prin
care lipsa de valabilitate a conventiei de arbitraj “ potrivit legii careia partile
au supus-o sau în lipsa indicatiilor în aceasta privinta, potrivit legii tarii unde
sentinta a fost pronuntata”.
Din textele mentionate se desprinde doar constatarea ca dreptul
uniform consacra explicit ca solutie pentru determinarea legii aplicabile
conventiei de arbitraj legea stabilita prin acordul partilor, “lex voluntatis”.
În absenta unei alegeri a partilor, legea aplicabila conventiei de
arbitraj se determina cu ajutorul normelor conflictuale.3
În cazul în care partile au indicat “lex contractus”, se ia în
considerare legatura dintre conventia de arbitraj si contractul extern. În
184
virtutea unei prezumtii relative, legea care guverneaza contractul principal
va fi aplicabila si conventiei de arbitraj.
Aceasta conexiune nu se justifica însa când extinderea legii
contractului ar contraveni vointei partilor sau legii contractuale dedusa prin
intermediul unor criterii subsecvente care nu pot fi aplicate si conventiei de
arbitraj.4
Daca partile nu au optat pentru legea contractului, componenta
jurisdictionala a conventiei de arbitraj implica utilizarea ca punct de legatura
a locului organului arbitral.
În contextul solutionari locul arbitrajului coincide cu locul
executarii conventiei de arbitraj. Legea locului unde se solutioneaza litigiul
va fi aplicabila în subsidiar si conventiei de arbitraj.5
În cadrul reglementarilor internationale, Conventia de la New York
din 1958 prevede ca, în lipsa unor indicatii a partilor, conventia de arbitraj
va fi supusa legii tarii în care a fost data sentinta (art. V, par. 1, lit.a).
De asemenea , Conventia de la Geneva din 1961 stabileste
competenta subsidiara a legii tarii unde trebuie sa fie pronuntata sentinta
(art.VI, par.2, lit.b si art.IX, par.1, lit.a).
Daca tara unde se va pronunta sentinta nu poate fi prevazuta în
momentul în care se discuta exceptia de arbitraj, instanta judecatoreasca
sesizata va aplica legea competenta conform normelor sale conflictuale (art.
IV, par.2, lit.c).
În concluzie, de principiu, conventia de arbitraj este supusa
incidentei legii desemnate de partii ( lex voluntatis ), solutie ce da expresie
pe de o parte egalitatii judiciare a acestora, iar pe de alta parte caracterului
contractual al arbitrajului. Legea autonomiei se impune deci pe terenul
formarii contractului. Dar în stadii ulterioare ale procedurii arbitrale si mai
185
cu seama pe terenul executarii sentintelor arbitrale, în conditiile în care
aceasta lege datorita omisiunii sau pasivitatii partilor nu se poate aplica,
dobândesc vocatie de a interveni alte norme conflictuale.
CONCLUZII
Arbitrajul se organizeaza si se desfasoara în conformitate cu

conventia arbitrala care exprima vointa partilor contractului de comert
international de a supune litigiul ivit între ele în legatura cu executarea
acelui contract arbitrajului.
Conventia de arbitraj se poate prezenta sub doua forme: clauza
compromisorie sau clauza de arbitraj si compromisul sau conventia de
compromis.
Clauza compromisorie reprezinta acordul partilor exprimat printr-o
stipulatie inserata în cuprinsul contractului principal sau într-un înscris
separat, de a supune litigiile lor ce s-ar putea ivi în legatura cu executarea
sau mai curând cu neexecutarea contractului respectiv, unui anumit arbitraj.
Compromisul este conventia prin care partile stabilesc ca litigiul
ivit între ele sa nu fie supus jurisdictiei ordinare, ci unui arbitraj, specificând
si conditiile în care va statua arbitrajul astfel desemnat.
Asadar, daca clauza compromisorie este un acord anterior oricarui
contencios între partile contractante, compromisul priveste însa litigii deja
existente între parti.
186
Natura juridica conventiei arbitrale este definita de prezenta unor
implicatii procedurale grefate pe o certa structura contractuala.
Ca orice conventie, conventia arbitrala trebuie sa îndeplineasca
conditiile esentiale de validitate: capacitate, consimtamântul valabil al
partilor, obiect si cauza precum si conditiile de forma.
Conventia arbitrala trebuie sa se concretizeze într-un înscris nu
neaparat autentic. Poate avea si forma unui înscris sub semnatura privata.
Mai mult cerinta formei scrise nu implica în mod necesar existenta unui
înscris unic. Poate rezulta si din savârsirea unor acte procedurale sau dintr-
un schimb de scrisori, telegrame sau comunicari prin telex.
Continutul conventiei de arbitraj este în general diferita în
functie de felul arbitrajului – ad-hoc sau institutionalizat – avut în vedere de
parti. Astfel atunci când partile opteaza pentru un arbitraj institutionalizat ele
trimit, utilizând o formula de tipul “orice litigii care se vor naste în legatura
cu acest contract vor fi solutionate în mod definitiv conform Regulamentului
…” O atare formula pe cât de simpla, pe atât de cuprinzatoare, comporta
inconveniente si riscuri pentru neutralizarea carora este necesara luarea de
catre parti a numitor masuri de precautie.
Partile pot exprima optiunea solutionarii litigiilor respectiv de
catre un tribunal arbitral format din trei arbitri si desemnarea a câte unui
arbitru de fiecare partener contractual si de comun acord asupra
supraarbitrului.
Se creeaza astfel premisa ca sentinta arbitrala sa poata fi
pronuntata cu majoritate de doi la unu în cazul în care nu va putea fi dat în
unanimitate.
Se poate stabili un termen limita pentru desemnarea de catre
fiecare din parti a arbitrului sau, urmând ca în cazul depasirii celui termen
187
facultatea de a putea desemna pe membri completului de arbitri sa revina
instantei de arbitraj.
Partile pot decide ca solutionarea litigiului sa fie facuta de un
arbitru unic desemnat de ele de comun acord sau de un complet de judecata
alcatuit în functie de complexitatea pricinii din trei sau cinci membri
Puterile arbitrilor pot fi limitate de catre parti la o simpla
încercare de conciliere prealabila. Ele pot conferi arbitrilor facultatea de a
realiza un arbitraj de echitate definind parametri acestui mod de arbitrare.
Totodata partile pot reglementa posibilitatea extinderii puterilor arbitrilor în
raport cu gradul de complexitate al problemelor pe care le implica
executarea contractului,. Precum si posibilitatea adoptarii procedurii la
imperativele solutionarii corecte a litigiului.
Se poate institui posibilitatea de a recurge la o expertiza tehnica
prealabila, se poate stabili locul unde urmeaza sa se tina arbitrajul, limba în
care urmeaza sa se desfasoare procedura în fata arbitrajului si se poate
determina legea aplicabila contractului.
Partile îsi pot asuma angajamentul formal de a duce la îndeplinire
sentinta pronuntata de arbitru. Un asemenea angajament este necesar sa fie
asumat chiar atunci când litigiul fiind încredintat spre solutionare unei
institutii de arbitraj permanent, obligatia privind executarea sentintei
arbitrale de catre împricinati este înscrisa explicit în regulamentul acelei
institutii.
Conventia de arbitraj produce efecte de natura contractuala dar si
procedurala.
Fiind un acord de vointa, produce efecte privind opozabilitatea
între partii si succesorii acestora în drepturi, inopozabilitatea fata de terti.
188
Sub aspectul finalitatii îndeplinite, conventia de arbitraj este un act
procedural care da nastere unui efect principal si negativ – sustrage anumite
litigii de sub competenta jurisdictiei statale – si un efect complementar si
pozitiv – confera arbitrilor competenta de a statua asupra litigiilor respective.
Conventia de arbitraj este guvernata de legea stabilita prin acordul
partilor, “ lex voluntatis “. În absenta alegeri a partilor, legea aplicabila
conventiei de arbitraj se determina în conformitate cu normele conflictuale!
6.CONVENTIA DE ARBITRAJ INTERNATOPNAL
INTRODUCERE
Conceptul de arbitraj comercial international este susceptibil de mai

multe acceptiuni:
-intr-o prima acceptiune, acest concept desemneaza mijlocul

corespunzator de a reglementa rapid si echitabil litigiile internationale care
pot sa rezulte din tranzactiile comerciale in domeniul schimburilor de bunuri
si de servicii si din contractele de cooperare industriala.
-intr-o alta acceptiune, conceptul la care ne referim poate fi definit ca

metoda de solutionare a litigiilor nascute din relatiile comerciale
internationale.
-in fine, arbitrajul comercial international se analizeaza ca jurisdictie

speciala si derogatorie de la dreptul comun procesual, menita sa asigure
189
rezolvarea litigiilor izvorate din raporturile comerciale internationale si
totodata sa faciliteze participarea statului la diviziunea mondiala a muncii.
Doctrina juridica a formulat si alte definitii conceptului in discutie

dintre care cea mai corecta pare a fi aceea ce da acestui concept semnificatia
de institutie juridica pentru solutionarea litigiilor internationale, de catre
persoanele investite cu aceasta sarcina, chiar de catre partile contractante
aflate in litigiu.
Denumirea de arbitraj international a primit consacrare prin conventii

internationale, ca si in practica de comert international si in doctrina juridica
de specialitate. Este suficient sa amintim in acest sens ca aceasta denumire
apare chiar in titlul Conventiei europene asupra arbitrajului comercial
international din 21 aprilie 1961 (semnata la Geneva). Pe de alta parte
Conventia pentru recunoasterea sentintelor arbitrale straine, semnata la 10
iunie 1958 la New York a fost precedata de o conferinta a Natiunilor Unite
asupra arbitrajului comercial international. Denumirea de arbitraj comercial
international este consacrata si in documentele Comisiei Natiunilor Unite
pentru Dreptul comertului international.
Legislatia Romaniei contine mai multe dispozitii normative aplicabile

in materia arbitrajului. Unele dintre acestea sunt cuprinse in Cartea a IV-a
din Codul de procedura civila, modificat prin Legea nr. 59 din 26 iulie
1993.Ele se completeaza cu normele legale din Decretul-lege nr. 139 din 12
mai 1990 privind camerele de comert si industrie, precum si cu Normele
cuprinse in Regulamentul si Normele de procedura ale Curtii de Arbitraj
190
Comercial International din Bucuresti (C.A.B), care functioneaza ca
institutie de arbitraj permanent pe langa Camera de Comert si Industrie a
Romaniei. De asemenea, prezinta o oarecare importanta in acest domeniu si
reglementarile adoptate in 1993, ale comisiilor de arbitraj de pe langa
camerele de comert si industrie din capitalele de judet.
Dreptul comun in materia arbitrajului comercial inrenational il

formeaza normele ce reglementeaza arbitrajul comercial intern.
Reglementarile legale ce vizeaza nemijlocit arbitrajul comercial
international-destul de putine la numar-se analizeaza ca dispozitii normative
cu caracter special.Fizionomia juridica a arbitrajului comercial international
din Romania poate fi corect conturata numai prin coroborarea normelor
speciale care il vizeaza cu acelea care formeaza dreptul comun in domeniul
arbitrajului.
Pentru raporturile de comert international prezinta interes deosebit si

Legea nr.105 din 1 octombrie 1992 cu privire la reglementarea raporturilor
de drept international privat.Unele din dispozitiile acestei legi au anumite
contingente (fie ele chiar indirecte)cu activitatea arbitrajului.
Exista de asemenea cateva conventii internationale la care Romania

este parte si prin care se stabilesc norme de drept uniform in materia
arbitrajului comercial international.Aceste norme primesc incidente si in ce
priveste activitatea arbitrajului comercial international din Romania.Dintre
ele mentionam ca fiind mai importante:Conventia europeana asupra
arbitrajului comercial international adoptata la 21 aprilie 1961 la
Geneva;Conventia de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoasterea si
executarea sentintelor arbitrale straine; Conventia de la Washington din 18
191
martie 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state
si persoane ale altor state.
In conceptia legiutorului roman, potrivit art. 369 C.proc.civ.”…un

litigiu arbitral care se desfasoara in Romania este socotit international daca
s-a nascut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.”
In armonie cu aceasta prevedere art.3 pct.2 din Regulile de procedura

ale Comisiilor de arbitraj teritoriale statueaza ca litigiul este international
cand decurge dintr-un contract de comert exterior.
Pentru inceput definim conventia de arbitraj ca fiind “acordul de

vointa al partilor in legatura cu solutionarea diferendului dintre ele pe cale
arbitrala”(A.Rizeanu-Contestatia la executare in materie civila in lumina
practicii judiciare,pag. 9)
Conventia arbitrala poate imbraca doua forme:” fie o clauza

compromisorie inscrisa intr-un contract, fie un compromis”-art.1 (2) lit.a din
Conventia de la Geneva din 1961.
De asemenea,potrivit art.343 al.2 C.proc.civ.,conventia arbitrala se

poate incheia”fie sub forma unei clauze compromisorii, inscrisa in contractul
principal,fie sub forma unei intelegeri de sine statatoare, denumita
compromis”.
Atat clauza compromisorie cat si compromisul trebuie sa indice

numele arbitrilor sau modalitatea de numire a acestora. Legea nu impune
aratarea obiectului litigiului si in cazul clauzei compromisorii, intrucat prin
192
definitie acesta este subinteles, litigiul referindu-se tocmai la neintelegerea
partilor cu privire la contractul in care este inserata aceasta clauza.
De asemenea, potrivit art. 4(1) b din Conventia de la Geneva din 1961

partile care decid sa supuna litigiul unui arbitraj ocazional trebuie,pe langa
desemnarea arbitrilor(sau precizarea modului de a-I nominaliza) si sa
determine locul(sediul) unde acestia se vor intruni pentru dezbateri si sa
fixeze regulile de procedura aplicabile.
In cazul optiunii in favoarea unui arbitraj institutionalizat, cerintele

mentionate sunt indeplinite prin simpla referire la regulamentul centrului
respectiv.
Adoptarea unui regulament model, care sa suplineasca precizarile pe

care partile sunt obligate sa le prevada, este posibila si daca partile supun
litigiul spre solutionare unui arbitraj ad-hoc.
Conventia arbitrala nu isi produce efectele decat intre cei care au

incheiat-o, neputand fi opusa tertilor, chiar daca si acestia sunt parti in
contractul principal.
In cazul raporturilor de solidaritate sau indivizibilitate, ori a

coparticiparii procesuale pasive, in care cel putin o parte nu este legata de
conventia arbitrala, se apreciaza ca reclamantul nu poate sa ii actioneze pe
toti paratii inaintea instantei judecatoresti, ci este tinut sa respecte conventia
arbitrala referitor la cei care au semnat-o, deci paratul interesat poate solicita
instantei judecatoresti ca, in privinta lui, sa se declare necompetenta.
193
De asemenea, sunt tinuti sa respecte conventia arbitrala succesorii
celui care a incheiat-o, precum si creditorii acestuia ce introduc cererea in
baza art.974 C. civ.
Pentru ca in cadrul procedurii arbitrale sa fie atrasi si tertii, sub forma

interventiei voluntare sau fortate, este necesar ca tertul sa fi fost si el parte in
conventia arbitrala, ori ca, ulterior declansarii litigiului arbitral, partile
initiale si tertul sa incheie un compromis in acest sens.
Inchierea unei conventii arbitrale exclude competenta instantelor

judecatoresti, pentru litigiul care face obiectul ei.
Tribunalul arbitral isi verifica propria competenta de a solutiona

litigiul, hotarand in aceasta privinta printr-o incheiere care poate fi atacata
numai o data cu hotararea arbitrala pe fond, prin actiunea(cererea) in
anulare.
In situatia in care, desi s-a incheiat o conventie arbitrala, una dintre

parti sesizeaza instanta judecatoreasca, aceasta urmeaza sa isi verifice
competenta. Instanta va retine spre solutionare pricina in urmatoarele cazuri:
• paratul si-a formulat apararile in fond, fara nici o rezerva intemeiata

pe conventia arbitrala
• conventia arbitrala este lovita de nulitate sau este inoperanta
• tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile
paratului
In celelalte cazuri, instanta judecatoreasca, la cererea uneia dintre
194
parti, contatand ca exista conventie arbitrala, se va declara necompetenta.
23718hgy44ufn4i
Eventualul conflict de competenta dintre o instanta judecatoreasca si

tribunalul arbitral va fi solutionat de catre instanta judecatoreasca ierarhic
superioara instantei aflata in conflict( art.343 C. proc. Civ.)
Intinderea conventiei de arbitraj.
Conventia de arbitraj vizeaza nu numai modalitatea de solutionare, pe

cale arbitrala a litigiului dintre parti, ci si alte elemente cum sunt cele
privitoare la: constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea si
inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, normele de procedura pe
care tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in judecarea litigiului, inclusiv
procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea intre parti a
cheltuielilor arbitrale, continutul si forma hotararii arbitrale.
Modul de redactare si deci implicit continutul conventiei de arbitraj

este in general diferit in functie de felul arbitrajului- ad-hoc sau
institutionalizat- avut in vedere de parti.
Astfel, atunci cand partile opteaza pentru un arbitraj institutionalizat

ele trimit, in cuprinsul clauzei compromisorii, la Regulamentul acelei
institutii, utilizand o formula de tipul “orice litigii care se vor naste in
legatura cu acest contract vor fi solutionate definitiv conform
Regulamentului Curtii de Arbitraj Comercial International din Bucuresti”.
195
Dar, o atare formula pe cat de simpla, pe atat de cuprinzatoare, comporta
inconveniente si riscuri pentru neutralizarea carora este necesara precizarea
de catre parti a anumitor elemente, cum sunt:
1. Exprimarea de catre parti a optiunii pentru solutionarea litigiilor

respective de un tribunal arbitral format din trei arbitrii si desemnarea
a cate unui arbitru de fiecare partener contractual si de comun acord a
supraarbitrului. Se creaza astfel premisa ca sentinta arbitrala sa poata
fi pronuntata cu majoritate de doi la unu in cazul in care nu va putea fi
data in unanimitate. Pentru cazul cand fiecare din cei trei arbitrii ar
exprima o opinie divergenta cu a celorlalti, partile ar trebui sa confere
supraarbitrului puterea de a da opiniei sale valoarea de solutie a
litigiului respectiv.
2. Fixarea unui termen limita pentru desemnarea arbitrilor. In cazul
depasirii acestui termen facultatea de a desemna pe membrii
completului de arbitrii nenominalizati inauntrul termenului prestabilit
sa revina institutiei de arbitraj.
3. Determinarea structurii instantei arbitrale competente. In acest sens
partile pot decide ca solutionarea litigiului sa fie facuta de un arbitru
unic desemnat de ele de comun acord sau de un complet de arbitrii
alcatuit, in functie de complexitatea pricinii din trei sau cinci membrii;
in acest din urma caz fiecare parte va desemna cate doi arbitrii, care la
randul lor, de comun acord vor desemna un supraarbitru, iar daca intre
ei exista diferente cu privire la persoana supraarbitrului vor decide tot
partile prin consens.
4. Precizarea puterilor arbitrilor. Partile pot limita aceste puteri la o
simpla incercare de conciliere prealabila. Ele pot conferi arbitrilor
196
facultatea de a realiza un arbitraj de echitate (ex aequo et bono)
definind parametrii acestui mod de arbitrare. Totodata partile pot
reglementa posibilitatea extinderii puterilor arbitrilor in raport cu
gradul de complexitate a problemelor pe care le implica executarea
contractului, precum si posibilitatea adaptarii procedurii la
imperativele solutionarii corecte a litigiului. De asemenea ele(partile)
pot conferii arbitrilor puterea de a colmata lacunele contractului sau
de a-l completa numai cu privire la o anumita chestiune, precum si de
a statua in drept asupra executarii si interpretarii contractului. In fine,
arbitrilor li se pot da puteri de a adapta contractul, chiar in absenta
unei clauze de hardship, la noile imprejurari survenite pe parcursul
executarii sale.
5. Instituirea posibilitatii de a se recurge la o expertiza tehnica
prealabila. Oastfel de expertiza prezinta mare utilitate pentru
rezolvarea contestatiilor tehnice, si pentru supravegherea si verificarea
unor lucrari ce formeaza obiectul contractelor de cooperare economica
internationala, sau a contractelor de lucrari publice.
6. Stabilirea locului unde urmeaza sa se tina arbitrajul. Locul arbitrajului
prezinta importanta pentru validitatea procedurii in sine, dreptul
procesual al forului putand influenta recunoasterii si executarii
sentintei arbitrale. Este important ca partile sa verifice daca intre tarile
ai caror resortisanti sunt, exista sau nu acorduri in ce priveste
recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine. In lipsa unor
asemenea acorduri este oportun ca locul arbitrajului sa fie fixat in tara
paratului sau intr-o tara unde acesta poseda bunuri susceptibile de
urmarire.
197
7. Determinarea legii aplicabile contractului. Dreptul aplicabil, in baza
caruia se va solutiona litigiul, prezinta o importanta deosebita pentru
rezolvarea litigiului dintre parti. Alegerea acestui drept constituie o
facultate a partilor, dar acestea sunt libere sa confere arbitrilor puterea
de a determina legea aplicabila. Oatare libertate a primit consacrare
legala atat prin prevederile art. 7 din Conventia Europeana asupra
Arbitrajului Comercial International(Geneva 1961), cat si prin
dispozitiile art. 3 alin. 3 din Regulamentul Curtii de Arbitraj a
Camerei de Comert International din Paris. In aceasta ultima ipoteza
riscurile asumate de parti sunt majore, deoarece o alegere neinspirata
a legii aplicabile ar putea genera serioase dificultati in ceea ce priveste
executarea contractului. Este motivul pentru care partile trebuie sa
priveasca circumspect solutia abilitarii arbitrilor pentru alegerea
dreptului aplicabil si sa recurga la aceasta solutie numai cand au o
incredere deosebita in acestia.
8. Determinarea limbii in care urmeaza sa se desfasoare procedura in
fata arbitrajului. In lipsa unui acord, procedura de arbitraj se va
desfasura in limba in care a fost redactat contractul. Este insa
preferabil ca limba procedurii de arbitrare sa fie aceea in care este
scris dreptul aplicabil spre a se evita dificultati suplimentare de
intelegere si interpretare a acestuia.
9. Angajamentul formal al partilor de a duce la indeplinire sentinta
pronuntata de arbitru. Un astfel de angajament este necesar sa fie
asumat chiar atuncu cand litigiul fiind incredintat spre solutionare
unei institutii de arbitraj permanent, obligatia privind executarea
sentintei arbitrale de catre impricinati este inscrisa explicit in
regulamentul acelei institutii.Partile au dreptul sa fixeze un termen in
198
care arbitrii urmeaza sa finalizeze procedura si sa pronunte sentinta.
Este important ca ele sa prevada si posibilitatea prelungirii acestui
termen, ori sa confere aceasta facultate unui tert, unei personalitati sau
unei institutii.De asemenea, la latitudinea partilor ramane si stabilirea
unui termen de finalizare a procedurii si de pronuntare a
sentintei,precum si posibilitatea prelungirii acestui termen.
10. Procedura arbitrala.Libertatea partilor de a alege procedura arbitrala e
mai mare in cazul arbitrajului ad-hoc,avand o singura limita-ordinea
publica.In cazul arbitrajului institutionalizat el desfasurandu-se intr-un
cadru prestabilit,partile accepta competenta institutiei respective si
procedura stabilita de acea instanta prin regulamentele ei de
functionare.
Conventia de la Geneva din 1916 recomanda partilor sa prevada in

conventialor de arbitraj cel putin locul unde urmeaza sa se tina arbitrajul,
precum si modul de arbitrare(ad-hoc sau institutionalizat).Astfel,se consacra
principiul libertatii partilor,fie:
a. de a supune litigiul unei instante permanente de

arbitraj.astfel,regulamentul acestei institutii guverneaza procedura de
arbitraj.
b. de a supune litigiul unui arbitraj ad-ho.Partile au dreptul de a desemna
arbitrii, de a fixa locul arbitrajului si regulile de procedura.Acestea
sunt cazurile cand partile care s-au decis asupra unui arbitraj
institutionalizat sau cand nu s-au putut pune de acord nici macar
asupra modului de arbitraj,daca s-au decis asupra unui ad-hoc dar nu
au stabilit numele arbitrilor sau modul lor de numire,nu au fixat locul
199
arbitrajului.Toate acestea fac necesara interventia unei autoritati
exterioare.
Mai mult,in sistemul arbitrajului prevazut de Codul de procedura civila

partile pot stabili si “orice alte norme privind buna desfasurare a
arbitrajului”.
Astfel, singura limita in stabilirea activitatii arbitrajului si a regulilor de

urmat este aceea a “respectarii ordinii publice sau a bunelor
moravuri,precum si a dispozitiilor imperative ale legii”(art.341,alineatul
1,Codul de procedura civila).
Daca partile nu convin asupra celor enumerate mai sus,tribunalul arbitral va

reglementa procedura de urmat,cum considera mai potrivit.Cand nici acesta
nu determina asemenea norme se aplica dispozitiile Codului de procedura
civila din domeniul arbitrajului privat(art.343,alineatul4,Codul de procedura
civila).
Clauza compromisorie
Una dintre cele mai importante clauze de arbitraj este clauza
compromisorie .Prin aceasta clauza se exprima vointa comuna a partilor ca

un eventual litigiu ce s-ar ivi intre ele cu referire la diferite aspecte ale
raportului juridic obligational convenit sa fie solutionat pe calea
arbitrajului.Ele inlatura astfel jurisdictia de drept comun normal,competenta
pentru un asemenea litigiu.
200
Clauza compromisorie,desi este cuprinsa in contractul principal are un
obiect distinct,se refera doar la modalitatea de solutionarea a unui litigiu
viitor.Astfel,validitatea clauzei compromsorie se analizeaza distinct de cea a
contractului in care a fost inserata (art.343-2,alineatul 2,Codul de procedura
civila).
Cateva dintre functiile indeplinite de clauza compromisorie sunt:
a. produce efecte obligatorii pentru parti – sunt obligate sa respecte

sentinta data de organul de jurisdictie desemnat
b. inlatura competenta instantelor judecatoresti ordinare in problema
solutionarii litigiului
c. confera arbitrilor puterea de a solutiona litigiul dintre parti
d. permite organizarea unei proceduri care sa conduca in conditii de
eficienta optima la pronuntarea unei sentinte susceptibile de executare
fortata
Clauza compromisorie are caracter de act preparatoriu, dar se poate ca

in cuprinsul sau sa fie mentionat si numele arbitrilor.
De obicei ea se insereaza in cuprinsul contractului. Ea poate fi

adaugata si ulterior, insa doar pana la ivirea litigiului. Datorita caracterului
preparator al clauzei, partile nu se pot adresa arbitrajului in mod direct. Intr-
un asemenea scop este necesar un nou acord intre ele – compromisul.
Cu prilejul perfectarii actului de compromis partile sunt libere sa

modifice expres sau implicit continutul clauzei compromisorii convenita
inaintea ivirii contenciosului intre ele. Ele pot sa renunte la ea printr-o
conventie ulterioara intre ele.
201
Fiind inclusa in contractul principal, clauza compromisorie se
infatiseaza cel putin din punct de vedere formal ca o stipulatie contractuala.
In realitate, ea este un veritabil contract distinct si are obiect distinct si o
fizionomie proprie. Prin acest contract partile isi asuma reciproc obligatia ca
in eventualitatea ivirii unui contencios intre ele cu privire la contractul
principal sa incheie un compromis cu privire la acest litigiu.
Compromisul este o conventie prin care partile stabilesc ca litigiul ivit

intre ele sa nu fie supus jurisdictiei ordinare, ci unui arbitraj, specificand si
conditiile in care va statua arbitrajul astfel desemnat.
In doctrina juridica s-a pus problema daca clauza compromisorie nu ar

trebui considerata a fi o obligatie de a face avand ca obiect perfectarea
compromisului.
In cazul unui raspuns afirmativ s-ar impune concluzia ca atunci cand

una dintre parti refuza sa incheie compromisul sau sa-si desemneze arbitrul,
cealalta parte va putea cere organului de jurisdictie condamnarea
partenerului recalcitrant la plata de daune-interese. Dar, acordarea de daune-
interese e posibila doar cand obligatia respectiva are ca obiect un fapt
personal al debitorului. Aceasta conditie nu e indeplinita in cazul obligatiei
inscrisa in clauza compromisorie. Ratiunea de a fi a clauzei compromisorii
rezida in asumarea de catre parti a obligatiei de a renunta la jurisdictia de
drept comun pentru a se supune jurisdictiei arbitrale, iar aceasta optiune
ramane fara efect pe plan practic daca nu este urmata de perfectarea unui
compromis.
202
Atunci cand una dintre parti refuza sa incheie actul de compromis-
ceea ce echivaleaza cu un refuz de executare a prestatiei asumate prin
conventia de arbitraj si nu-si desemneaza arbitrul, se procedeaza la numirea
acestuia din oficiu. Se are in vedere ipoteza cand partile se adreseaza pentru
solutionarea litigiilor dintre ele unor institutii sau centre de arbitraj
permanent al caror regulament de organizare si functionare prevede o atare
posibilitate, iar prin clauza compromisorie dispozitiile respectivului
regulament sunt incluse in contract.
Ipoteza presupune ca partile sa dea urmatoarea formulare clauzei

compromisorii:”orice litigii nascute din acest contract vor fi solutionate pe
cale de arbitraj de catre Curtea de Arbitraj… , in conformitate cu
regulamentul acesteia.”
Indiferent daca clauza compromisorie este inserata in contractul

principal ca o stipulatie distincta a acestuia sau este constata printrun inscris
separat(inainte de aparitia litigiului) ea trebuie redactata astfel incat sa nu
lase nici o indoiala cu privire la vointa partenerilor contractuali de a supune
eventualele litigii ce s-ar ivi intre ele in legatura cu executarea obligatiilor
asumate prin contractul principal unui anumit arbitraj.
Atunci cand testul contractului principal este imprimat(partile contracteaza

pe baza de conditii generale ori pe baza de contract tip), iar in cuprinsul sau
este inscrisa o clauza atributiva de competenta in favoarea unei anumite
instante si partile ignora acea clauza completand imprimatulcu o clauza
compromisorie manuscrisa avand un continut manuscris avand un continut
diferit,primeaza clauza manuscrisa.
203
Existenta si continutul clauzei compromisorii pot fi probate prin orice
mijloace de dovada, daca legea aplicabila conform normelor conflictuale de
drept international privat nu dispune altfel.
Conform alineatului final al articolului 2 din Regulile de procedura ale Curtii

de Arbitraj Comercial International Bucuresti”convenatia partilor privind
supunerea spre arbitrare a litigiului poate rezulta si din savarsirea unor acte
procedurale,cum sunt introducerea de catre reclamant a unei cereri de
arbitrare si acceptare a paratului ca aceasta cerere sa fie solutionata de
Curtea de arbitraj”.
Pentru valabilitatea conventiei de arbitraj legea romana cere ca aceasta sa fie

redactata in forma scrisa;nu se recunoaste valabilitatea conventiei de arbitraj
incheiata verbal.
Clauza compromisorie este intotdeauna legata de existenta contractului

principal in care rezida ratiunea ei de a fi.Durata in timp a clauzei
compromisorii coincide cu durata in timp a contractului.Atunci cand textul
clauzei vizeaza si consecintele desfiintarii contractului,actiunea sa in timp se
prelungeste pana la lichidarea acestei consecinte.Cedarea contractului
implica si cedarea clauzei compromisorii-exceptie fac doar cazurile in care
compromisorie se analizeaza ca fiind un contract”intuitu personae”.
Aceasta clauza nu este totusi un veritabil contract accesoriu, ci ea pastreza o

semnificativa autonomie fata de contractul principal.
Autonomia clauzei compromisorii se concretizeaza in urmatoarele aspecte:
204
a. invaliditatea contractului principal nu antreneaza invaliditatea clauzei
compromisorii;in cazul in care contractul principal este lovit de
nulitate,arbitrii sesizati isi pastreaza competenta de a statua si de a se
pronunta asupra propriei lor competente
b. rezolutionarea,ca si rezilierea contractului principal nu pot produce
nici un impact asupra clauzei compromisorii
c. legea aplicabila conventiei de arbitraj poate fi diferita de legea
aplicabila contractului principal:legea contractului principal(lex
contractus) guverneaza si fondul cauzei,deci pretentiile partilor(lex
cause);legea incidenta asupra conventiei de arbitraj guverneaza de
regula numai procedura arbitrala.
Clauza compromisorie nu este strict necesara in contractele de comert
international si stipularea ei nu este obligatorie.Prezenta aceastei clauze

constituie temeinice. Tribunalul arbitral poate, de asemenea, sa amâne
solutionarea litigiului, citând partile, daca apreciaza ca este necesara
prezenta lor la dezbatere ori administrarea unor probe.
CAP X.PROCEDURI ADMINISTRATIVE SPECIALE
PROCEDURA APROBARII TACITE
1.Reglementare
Procedura aprobarii tacite este reglementata de dispozitiile

Ordonantei de Urgenta nr.27/2003 si de Legea nr.486/2003 pentru aprobarea
acestei ordonante .
Aceasta procedura reprezinta o alternativa de emitere sau reînnoire a
autorizatiilor de catre autoritatiile administratiei publice pentru a se putea
205
înlatura deficientele din activitatea administrativa ,pentru a se impulsiona
dezvoltarea economica pentru a se putea combate coruptia ,pentru
promovarea calitatii serviciilor publice .
2.Conditii de aplicare
Aceasta procedura se aplica pentru emiterea autorizatiilor ,pentru

reînnoirea autorizatiilor ,si pentru reautorizare ca urmare a expirarii
termenumui de suspendare a autorizatiilor .Ea se aplica pentru toate
autorizatiile emise de autoritatile administratiei publice.
Prin autorizatie se întelege acel act administrative emis de autoritatile
administratiei publice prin care se permite solicitantului desfasurarea unei
anumite activitati ,prestarea unui serviciu ,exercitarea unei profesii .
Aceasta procedura consta în aceea ca autorizatia este considerata
acordata daca autoritatea nu raspunde solicitantului în termenul prevazut de
lege pentru emiterea acelei autorizatii .
3.Procedura de solutionare
În vederea emiterii autorizatiiloe ,autoritatile au obligatia de a pune la

dispozitie formularele cererii ,lista documentelor necesare eliberarii
autorizatiei ,informatii pentru întocmirea documentelor .
Daca ,autoritatea publica nu raspunde solicitantului în termenul
prevazut de lege pentru emiterea ei ,autorizatia se considera acordata sau
reînnoita ,iar în situatia în care nu este prevazut un termen în care sa se
solutioneze cererea ,ea va fi rezolvata în termenul de 30 de zule de la
depunerea cererii .
În cazul constatarii unor deficiente la documentasia prezentata
,solicitantul va fi notificat ,cu 10 zile înaintea expirarii termenului pentru
emiterea autorizatiei ,cu mentionarea modalitatii de remediere a deficientei
constatate .
Daca a expirat termenul prevazut de lege pentru emiterea autorizatiei
iar solicitantul nu a primit nicio comunicare scrisa ,el poate desfasura
activitatea ,presta serviciul ,sau exercita profesia pentru care a solicitat
autorizatia .
În cazul în care solicitantul nu primeste documentul official prin care
sa I se permita desfasurarea activitatii el se poate adresa instantei de judecata
,fiind competenta instanta de contencios administrative .
Cererea este scutita de texa de timbru si va fi solutionata în termen de
30 de zile .
206
În cazul admiterii cererii ,instanta va oblige autoritatea administrativa
sa elibereze documentul official prin care se permite solicitantului sa
desfasoare activitatea sau sa presteze serviciul solicitat .Aceasta hotarâre se
redacteaza în 10 zile de la pronuntare si este irevocabila .
Daca nici în aceasta situatie autoritatea nu îndeplineste obligatia
,conducatorul acesteia poate fi obligat la plata unei amenzi judiciare de 20%
din salariul minim net pe economie pentru fiecare zi de întârziere .
În cazul în care ,dupa obtinerea documentului oficial ,se constata
neîndeplinirea unor conditii importante pentru eliberarea autorizatiei
,titularul va fi notificat în vederea remedierii deficientelor constatate ,iar în
cazul în care nu sunt îndeplinite conditii ce aduc o grava atingere interesului
public ,documentul oficial va fi anulat .
Raspunsul negativ al autoritatii administratiei publice competente în

termenul prevazut de lege pentru emiterea autorizatiei nu echivaleaza cu
aprobatrea tacita .
207

Proceduri Speciale Curs

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Proceduri Speciale Curs

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

NOTE CURS

PROCEDURI SPECIALE CIVILE SI

Lector univ.drd.CZIKA DANIELA

Cap. I. SCURTE CONSIDERATII GENERALE PRIVIND

I.1. Notiunea dreptului procesual civil si legatura acestuia cu dreptul

Înfaptuirea justitiei în cauzele civile se realizeaza în conformitate cu

Persoana ale carei drepturi subiective civile sunt contestate sau

CAP.II. ACTIUNEA CIVILA

II 1. Notiune. Natura juridica si corelatia dintre dreptul subiectiv civil,

Actiunea civila poate fi definita ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale

II.5Conditiile cerute pentru exercitiul actiunii civile

D. Calitatea procesuala. Definitie. Justificare. Sanctiunea lipsei

Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati între persoana

CAP.III. PARTICIPANTII LA PROCESUL CIVIL

III.1.Instanta de judecata si rolul acesteia în procesul civil

Curtile de apel sunt instante cu personalitate juridica, în

Tribunalele sunt instante cu personalitate juridica, organizate la

Tribunalele specializate sunt instante fara personalitate juridica, care

Datele la care vor începe sa functioneze tribunalele specializate vor fi

Judecatoriile sunt instante fara personalitate juridica, organizate în

III.2. Compunerea si constituirea instantei de judecata

Potrivit art. 17 alin.1 din Legea 92/1992, modificata prin Legea

Apelurile se judeca în complet format din 2 judecatori. Recursurile se

În cazul completului format din 2 judecatori, daca acestia nu ajung la

CAP.IV. PARTILE ÎN PROCESUL CIVIL

Rolul partilor în proces este esential, deoarece înfaptuirea justitiei

IV.II. Drepturile si îndatoririle procesuale ale partilor. Abuzul de

B.Principalele îndatoriri ale partilor

C. Abuzul de drept procesual

CAP.V. ACTELE DE PROCEDURA.

Introducerea cererii de chemare în judecata

V.VI. Citarea partilor si comunicarea actelor de procedura

VII.I.Notiune si clasificare. Subiectul, obiectul si sarcina probei

Sarcina probei este reglementata în art.1169C.civ.:”Cel ce face o

VII.II.Proba prin înscrisuri. Înscrisurile autentice. Înscrisurile sub

Prin înscris se întelege, de asemenea, orice declaratie despre un act

Martorii sunt persoane straine de interesele în conflict, care relateaza în

Deliberarea si pronuntarea hotarârii

PROCEDURI CIVILE SPECIALE

Exista o serie de actiuni care se solutioneaza dupa o procedura

Art. 581,582 cpc.

Instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice,

Termenul de ordonanta presedintiala poate avea mai multe

Conditiile generale necesare pentru admiterea cererii de ordonanta

b) obiectul. Obiectul cererii de ordonanta presedentiala îl reprezinta

Instanta competenta sa solutioneze cererile de ordonanta presedintiala

c) În al treilsea rând ,instanta nu este obligata sa comunice pârâtului copie de

Dincolo de aceste consideratii valabile în orice proces, nu se poate

f) În al saselea rând ,ordonanta presedintiala nu are putere de lucru judecat

Procedura refacerii înscrisurilor si a hotarârilor judecatoresti disparute

Dosarele sau inscrisurile priv it oare la o pricina in curs de

Procedura refacerii înscrisurilor si a hotarârilor judecatoresti

II.III.Conditiile aplicarii acestei proceduri

Având în vedere dispozitiile art. 583-585 trebuie facute urmatoarele

- daca dosarul sau înscrisurile disparute priveau o cauza în care se

Cu privire la notiunea de “înscris”, care face obiectul acestei proceduri sunt

CAP.III.Procedura ofertei reale

Cand debitorul va voi sa plateasca aceea ce e dator si creditorul nu va

Spre acest sfarsit el va face creditorului, prin mijlocirea unui executor

Daca creditorul nu voieste sa se prezinte sau sa primeasca suma sau

Cererea ce s-ar putea face inaintea judecatoriei, sau pentru ca sa se

Se vor aplica celelalte randuieli ale Codului civil, privitoare la ofertele

Procedura ofertei reale consta în posibilitatea conferita de lege debitorului de

III.III:Conditiile cerute de lege în procedura ofertei reale ofertei reale