You are on page 1of 4

Suntem…

Suntem un popor admirabil...


Ziua UNIRII
Acum 92 de ani, la 1 decembrie
1918, Adunarea Naţională a tuturor
românilor din Transilvania, Banat,
De două sute de ani unul dintre râurile noastre interne, Prutul, Crişana şi Maramureş, adunaţi prin
desparte familii şi destine. Avem nevoie de acte ca să-l trecem. De reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-
fiecare dată când dorinţa ne-a fost să trecem apa lui ca să regăsim
Iulia, a hotărât unirea acelor români
ceea ce a fost dintotdeauna şi este al nostru, în faţă ne-a ieşit un
şi a tuturor teritoriilor locuite de
grănicer.
dânşii cu România.
În prealabil, şi Basarabia, pe 27
martie, şi Bucovina, pe 28 noiembrie,
reveniseră la Patria-Mamă. Cazul
Basarabiei a fost văzut de presa
vremii ca un exemplu de eliberare de
sub stăpânirea imperiilor şi o primă
etapă pentru realizarea României
Mari. 1 decembrie 1918 a fost ziua
întruchipării idealului unei Românii
Mari şi Libere. În iunie 1940 Româ-
nia a fost cotropită de armatele sovi-
etice, fiindu-i luate Basarabia şi
nordul Bucovinei.
La 92 de ani de atunci, toţi
Un grănicer solid, în uniformă, Prutului ca să-l întrebăm ce face patrioţii de pe teritoriul Republicii
un adevărat şi vajnic paznic al acolo. De cine anume înţelege să Moldova sunt invitaţi să vină la
hotarelor “noastre”, vrute a fi ne “apere”. Înainte, până prin Chişinău pe 1 decembrie, la ora 16.00
întinse peste apele mâloase ale 1991, situaţia mai avea o oarecare în faţa hotelului Chişinău (lângă
Prutului pe vecie. Pe chipiul său logică. Grănicerul de pe acele
hotelul Naţional) pentru a da start
s-au perindat, rând pe rând, stema timpuri era blond, cu ochi albaştri
sărbătorii special dedicate acestei
imperială rusă, stema “proletară” şi nu ne vorbea limba. El ar fi
zile.
a Uniunii Sovietice şi, în sfârşit, ridicat fără îndoială din umeri
stema statului pretins “indepen- auzindu-ne păsul. Sau ar fi pus
dent şi suveran” Republica mâna pe armă, ca să tragă în noi.
Moldova. El a “apărat” linia Pru- Până la urmă, ce-i păsa lui, mili-
tului de semiluna otomană, apoi tar venit din adâncurile câmpiei
de acvila regală românească, pen- ruse, de reprezentanţii unui oare-
tru ca ulterior să se erijeze, prin care popor de la periferia imperi-
minciună şi teroare, în apărător al ului. El nu simţea faţă de aceştia
unor oameni de ei înşişi. nici compasiune, nici nu era în
stare să înţeleagă. El nu simţea
Grănicerul şi-a făcut (îşi face) da- nici dragoste, dar nici ură, ci o
toria în tihnă şi nederanjat de ni- sinceră indiferenţă. În schimb îşi
meni. Noi nu l-am tras niciodată cunoştea datoria.
de mânecă, nu l-am vizitat
niciodată la postul lui de pe malul (continuare în pag. 2)
Pentru Adevăr
Ne-am pomenit într-o situaţie tru “unic în Europa”, multietnic, următoarea criză. Interesant că
grotescă, alogică şi degradantă “ospitalier”. Ne place că suntem “progresele” astea “majore” pe
atunci când grănicerul vechi a ple- aşa. Un tip scund, brunet şi bărbos care le facem şi de care ne mân-
cat înapoi în câmpia rusă, iar postul îi şopteşte la ureche moldoveanului drim atât de mult nu reprezintă, de
său a fost ocupat de către un băiat – “Transformă ocupaţia în mod de fapt, decât nişte victorii efemere
timid, brunet cu ochi căprui, origi- viaţă, rămâi ocupat pe vecie! Nici într-un lung lanţ de înfrângeri. Isto-
nar de prin satele Ungheniului sau prin cap să nu-ţi treacă să te riografia noastră, nu se ştie din ce
Nisporeniului. Victima a ocupat eliberezi! Iubeşte-i pe cei care te motiv, vorbeşte foarte puţin sau
locul torţionarului, şi s-a transfor- apasă!” deloc despre înfrângerile pe care le-
mat, încetul cu încetul, într-un nou am suferit. “Marile victorii” de care
torţionar. Mai de-al nostru. Noul Chiar după decenii de îndobitocire, unii sunt atât de mândri n-au fost
grănicer vorbeşte româneşte, el este câteva sute de mii dintre noi au decât nişte etape parcurse în atin-
unul dintre noi, şi totuşi, continuă ieşit, totuşi, în centrul Chişinăului gerea unui obiectiv. Atâta timp cât
să îndeplinească funcţia predece- şi au obţinut restaurarea a câteva două-trei bătălii câştigate (alfabet,
sorului său, ocupantul sovietic. El, din adevărurile pe care sovieticii limbă de stat, drapel, stemă) nu-ţi
românul din Ungheni, Leova, sau vruseră să le şteargă cu buretele. asigură şi victoria în război, dege-
Cahul îşi aduce în fiecare zi Cineva spunea că “basarabenii sunt aba te bucuri.
contribuţia la divizarea propriei oamenii care ştiu să producă sur-
sale naţiuni. Nu e vina lui. Aşa i-au prize”. Am găsit totuşi, energie, să Degeaba ne bucurăm, deci, că
spus superiorii. Militar fiind, îşi ne ridicăm de fiecare dată când ne- avem azi alfabet latin şi tricolor
face datoria fără să crâcnească. Iar au doborât. Am găsit în noi puterea dacă obiectivul logic şi realizabil la
dacă foamea îl face pe vreun semen să rezistăm. începutul anilor 1990 – refacerea
de-al său să treacă Prutul înot, ca să integrităţii teritoriale a ţării noastre,
Suntem un popor admirabil. România, prin reunirea teritoriilor
facă un ban lucrând pe malul drept,
el ridică mitraliera şi ocheşte. de la est de Prut cu cele de la vest
De fiecare dată când credem că…
de acest râu – a fost ratat.
gata, am încurcat-o rău de tot, ne-
Suntem un popor admirabil.
au pus laţul la gât şi nu mai avem Iar noi, astăzi, am ajuns cumva să
Sărbătorim Crăciunul şi cu ruşii, şi cale de scăpare, se găseşte ceva… “nu mai vrem” reunirea? Sau…
cu românii, pentru că avem ocazia sau cineva… un concurs fericit de nici nu contează?
să ne veselim de două ori. Şi ne împrejurări care ne scoate parţial
mândrim cu asta. Întocmim de zor din încurcătură şi ne oferă şansa să Suntem un popor admirabil.
“Proiecte Moldoveneşti” în care ne mai zbatem ca peştele pe uscat
câţiva ani (decenii) până la Suntem.
facem mare caz de caracterul nos-

Problema mea
Problema mea este că sunt cu naţiunea, ajunge că-mi bat capul deosebire de un ultranaţionalist, nu
o problemă. Pentru că respir, pentru de familie” ar trebui să ştie că trăim voi distruge niciodată bustul lui A.
că gândesc, pentru că merg pe în mileniul III, când naţiunile, şi nu Puşkin din Chişinău, dar nici nu voi
stradă purtând chipiul „Basarabia – triburile, determină evoluţia ome- fi acel „patriot” indiferent de tergi-
pământ românesc”. Recent, m-am nirii. Totodată, nu suntem nişte ma- versarea amplasării bustului lui L.
convins că încă cel puţin 20.000 de şini biologice, iar ideologia homo Rebreanu.
tineri nu vor să fie consideraţi pro- sovieticus ţine de domeniul trecu- De-a lungul scurtei vieţi,
bleme. Dar parcă nici otomanii nu tului; nemaivorbind că cea mai in- am observat cum alţii se dădeau
şi-au dorit problema orientală… fluentă instituţie din lume se mai patrioţi decât mine. O doamnă
Mă iertaţi, am uitat să mă intitulează „Organizaţia Naţiunilor vorbitoare de limba rusă, cu origini
prezint: sunt basarabean, român, Unite”, şi nu „Organizaţia Statelor din Bielorusia, m-a apostrofat că
moldovean şi, de fapt, pe jumătate Unite”. Moldova este şi patria ei. Şi-atunci
ucrainean. Da, sunt naţionalist. Cei Îmi iubesc neamul româ- care este patria mea? N-am mai în-
care nu privesc mai departe de stre- nesc, limba pe care o vorbesc şi tre- trebat-o la care Moldovă se referea:
şina casei şi spun: „Ia mai lăsaţi-mă cutul pe care îl cinstesc. Spre la cea istorică sau la asta isterică?
2
Pentru Adevăr
Am încercat să o înţeleg, românii se uită la Bucureşti, ruşii – despre Rusia) dovedesc fără echi-
pentru că „e bine să înveţe un popor la Moscova. Dar nu toţi ruşii sunt voc faptul că cineva are probleme
de la altul, însă nu e bine să înveţe roşii. Bineînţeles, unii dintre ace- la „mansardă”. Altfel cum se ex-
un popor pe altul” (Gr. Vieru). În ştia se întreabă cine are nevoie de plică întregul tam-tam creat şi cu
rusă, patrie înseamnă родина, adică ei, acolo, în România? Şi grav e că ocazia împlinirii a 650 de ani de
„ţara unde te-ai născut”, în timp ce nu se explică la nivel înalt că Ro- la... moartea căţelei lui Dragoş?!
în română patrie echivalează cu mânia nu e doar acolo, ci şi aici. Orice om normal înţelege că se
„ţara părinţilor, adică România România e oriunde sunt români, şi apelează la o diversiune, ce vrea să
Mare” (Vl. Beşleagă). Probabil nu de azi, şi nu de ieri. compenseze existenţa mediocră,
dacă doamna respectivă s-ar fi năs- De ce, într-o Europă unită, plină de lipsuri a majorităţii popu-
cut în Zimbabwe aceea ar fi fost pa- românii trebuie să fie separaţi?.. Bi- laţiei.
tria ei. Nu ştiu dacă acelaşi lucru se neînţeles, astăzi „nu toţi românii Acum e la modă retorica
poate spune despre un român ade- vorbesc la fel, chiar dacă toţi vor- europeană. Ei, şi cum poţi să intri
vărat. besc româneşte” (L. Boia), dar prin în Europa, ocolind România? Nu în
O altă persoană, comple- asta nu descoperim America şi nici zadar această renaştere naţională
tând un formular în are o conotaţie libe-
prezenţa mea, s-a apu- rală, pentru că UE în-
cat să scrie la rubrica seamnă (şi) libera
limba maternă: „rusa” circulaţie a oamenilor,
şi „româna”. Am a capitalului şi a măr-
rămas nedumerit: dacă furilor. Iar în ceeea ce
nu poţi avea două priveşte aberanta blo-
mame, cum poţi să ai care a frontierei de pe
două limbi materne?.. Prut, există un dicton
S-a spus că (tot) liberal: „unde
suntem „o insulă latină graniţele nu sunt tra-
într-un ocean slav” versate de mărfuri,
(sau „o enigmă şi un trec soldaţii”.
miracol istoric” – G.I. „Săracă ţară
Brătianu). În aces caz, bogată” (M. Emi-
basarabenii au fost şi sunt expuşi nu impresionăm Europa. Nu sun- nescu) şi dezbinată, aş adăuga. Cu
mareelor. Dar cât poate să ne tot ia tem singulari, cu toate că suntem toate că mulţi nu-şi doresc unirea,
pe sus fluxul acelei Mări Roşii, singurii care au rămas în urmă având frica provincialului, a margi-
care se zice că a secat? (nemţii au depăşit această che- nalizatului: „mai bine fruntaş la sat,
Până una-alta, locuitorii stiune, austriecii optând, în cunoş- decât codaş la oraş”, se pare că în
acestei fâşii de pământ (indiferent tinţă de cauză, pentru sfârşit a apărut o nouă generaţie de
de etnie), încearcă să ducă nu un independenţă). Acuzaţiile gen: „golani”. Şi dacă nu se ajunge la
mod de trai, ci unul de supravie- „agresivitatea”, „imixtiunea”, ba Vlădică, măcar să se ajungă la
ţuire (mulţi nu-şi pot asigura măcar chiar „imperialismul” României opincă: suntem români şi punctum!
coşul minim de consum). Şi cum n- (care, apropo, niciodată nu a avut o
ai drege-o, suntem cu toţii comple- asemenea organizare statală – de Ion Mischevca
xaţi, simţindu-ne periferici: imperiu, ceea ce nu poate fi spus şi

3
Pentru Adevăr
FĂRĂ STUDENŢI ÎN ROMÂNIA!
Pe 28 noiembrie 2010 au loc în Republica Moldova studii anul acesta în România vor fi ultima generaţie
alegeri parlamentare anticipate. Partidul Comuniştilor cărora li se va permite acest lucru. De asemenea, cei
se pregăteşte cu orice mijloace de preluare a puterii, care învaţă în prezent în România vor fi impuşi să-şi
ba chiar are pregătit câteva măsuri pe care le va intro- părăsească actualele locuri de învăţământ pentru locuri
duce imediat cum revin iar în funcţii. Potrivit unui plan similare în Republica Moldova. Celor care vor refuza
secret de operaţiuni, numit "чемодан", elaborat de fos- li se va interzice să iasă din ţară, reţinându-li-se
tul director al SIS, Artur Reşetnicov şi semnat de paşaportul.
Vladimir Voronin, elevii şi studenţii care au mers la

VENIŢI LA VOT PE 28!


Studenţii basarabeni din România au început o Nicolae Ţîbrigan, student la Facultatea de Soci-
campanie de chemare a oamenilor la vot, făcând ologie – Bucureşti, originar din satul Varvareuca,
un apel şi prin ziarul nostru, în acest sens: raionul Floreşti:
Cu ocazia celor mai importante alegeri din 1991
încoace, când forţele pro-ruse, în frunte cu
comuniştii care ne-au înrobit în 1940, s-au reac-
tivizat şi nu ne slăbesc nici acum din îmbrăţişarea
lor aducătoare de rele, NU TREBUIE SĂ STAŢI
ACASĂ! La 28 noiembrie se va hotărî soarta
noastră. Tată, unchiule, familie: Vino să votezi,
votează împotriva comuniştilor!

Alina Sclifos, studentă la Facultatea de


Administraţie Publică – Bucureşti, originară din
Chişinău:
Dragii mei bunici, nu mă lăsaţi în voia sorţii
Doina Rusu, studentă la Facultatea de economie ajutaţi-mă să-mi creez viitorul Luati-va pas-
şi administrarea afacerilor - Iaşi, originară din apoartele atent invelite in vreo basma si mergeti cu
satul Mihuleni, raionul Şoldăneşti: mine la Vot. Votul nostru. Contează.
Eu vreau să-mi văd părinţii şi dupa 28 noiembrie
2010! Eu vreau să-mi aniversez cei 21 de ani alături Oxana Greadcenco, studentă la Facultatea de
de fraţiorul mic! Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, sat Fădârleni,
Bunicule, vrei să mă vezi fericită? Ieşi la vot, pe raionul Căuşeni:
28!!! Dragii mei bunei, vă aduceţi aminte de dumini-
cile frumoase petrecute împreună? Atunci eram mic,
Veaceslav Racu, student la Inginerie industrială voi mă îndrumaţi duminica dimineaţa să merg la
- Bucureşti, originar din satul Neculaieuca, raionul biserică şi mă luaţi cu voi. Acum am crescut, du-
Orhei: minica dimineaţa, pe 28 noiembrie, eu vă iau cu
Dragi părinţi, bunici, fraţi şi surori care încă aţi mine la vot! Pentru că-mi doresc o ţară mai bună,
rămas în mica şi zbuciumata Republica Moldova, mai liberă, mai pentru tineri!
vă rog să mă mai ajutaţi încă o dată, aşa cum aţi Ana Cojocaru, studentă la Facultatea de Jur-
făcut-o şi până acum: mergeţi vă rog la vot, nalism-Cluj, originară dinUngheni:
contează foarte mult pentru mine, ajutaţi-mă să-mi Bunico, dacă mergi la vot îmi asiguri un loc de
fac un viitor mai bun. muncă acasă, aproape de tine. În sfârşit vom putea
fi mai des la tine în vizită!
Revista Pentru Adevăr - contacte: Căutăm distribuitori ai revistei în toate raioanele Re-
e-mail: ptadevar@yahoo.com publicii Moldova.
blog: ptadevar.wordpress.com ATENŢIE! Această revistă e realizată într-un număr
tel.(R. Moldova) 060123676 mic de exemplare. Vă rugăm citiţi şi daţi mai departe.
tel. (România)+40754305010
4

You might also like