Suntem…

Suntem un popor admirabil...

Ziua UNIRII
Acum 92 de ani, la 1 decembrie
1918, Adunarea Naţională a tuturor
românilor din Transilvania, Banat,
De două sute de ani unul dintre râurile noastre interne, Prutul, Crişana şi Maramureş, adunaţi prin
desparte familii şi destine. Avem nevoie de acte ca să-l trecem. De reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-
fiecare dată când dorinţa ne-a fost să trecem apa lui ca să regăsim
Iulia, a hotărât unirea acelor români
ceea ce a fost dintotdeauna şi este al nostru, în faţă ne-a ieşit un
şi a tuturor teritoriilor locuite de
grănicer.
dânşii cu România.
În prealabil, şi Basarabia, pe 27
martie, şi Bucovina, pe 28 noiembrie,
reveniseră la Patria-Mamă. Cazul
Basarabiei a fost văzut de presa
vremii ca un exemplu de eliberare de
sub stăpânirea imperiilor şi o primă
etapă pentru realizarea României
Mari. 1 decembrie 1918 a fost ziua
întruchipării idealului unei Românii
Mari şi Libere. În iunie 1940 Româ-
nia a fost cotropită de armatele sovi-
etice, fiindu-i luate Basarabia şi
nordul Bucovinei.
La 92 de ani de atunci, toţi
Un grănicer solid, în uniformă, Prutului ca să-l întrebăm ce face patrioţii de pe teritoriul Republicii
un adevărat şi vajnic paznic al acolo. De cine anume înţelege să Moldova sunt invitaţi să vină la
hotarelor “noastre”, vrute a fi ne “apere”. Înainte, până prin Chişinău pe 1 decembrie, la ora 16.00
întinse peste apele mâloase ale 1991, situaţia mai avea o oarecare în faţa hotelului Chişinău (lângă
Prutului pe vecie. Pe chipiul său logică. Grănicerul de pe acele
hotelul Naţional) pentru a da start
s-au perindat, rând pe rând, stema timpuri era blond, cu ochi albaştri
sărbătorii special dedicate acestei
imperială rusă, stema “proletară” şi nu ne vorbea limba. El ar fi
zile.
a Uniunii Sovietice şi, în sfârşit, ridicat fără îndoială din umeri
stema statului pretins “indepen- auzindu-ne păsul. Sau ar fi pus
dent şi suveran” Republica mâna pe armă, ca să tragă în noi.
Moldova. El a “apărat” linia Pru- Până la urmă, ce-i păsa lui, mili-
tului de semiluna otomană, apoi tar venit din adâncurile câmpiei
de acvila regală românească, pen- ruse, de reprezentanţii unui oare-
tru ca ulterior să se erijeze, prin care popor de la periferia imperi-
minciună şi teroare, în apărător al ului. El nu simţea faţă de aceştia
unor oameni de ei înşişi. nici compasiune, nici nu era în
stare să înţeleagă. El nu simţea
Grănicerul şi-a făcut (îşi face) da- nici dragoste, dar nici ură, ci o
toria în tihnă şi nederanjat de ni- sinceră indiferenţă. În schimb îşi
meni. Noi nu l-am tras niciodată cunoştea datoria.
de mânecă, nu l-am vizitat
niciodată la postul lui de pe malul (continuare în pag. 2)
 Pentru Adevăr
Ne-am pomenit într-o situaţie
grotescă, alogică şi degradantă
atunci când grănicerul vechi a ple-
cat înapoi în câmpia rusă, iar postul
său a fost ocupat de către un băiat
timid, brunet cu ochi căprui, origi-
nar de prin satele Ungheniului sau
Nisporeniului. Victima a ocupat
locul torţionarului, şi s-a transfor-
mat, încetul cu încetul, într-un nou
torţionar. Mai de-al nostru. Noul
grănicer vorbeşte româneşte, el este
unul dintre noi, şi totuşi, continuă
să îndeplinească funcţia predece-
sorului său, ocupantul sovietic. El,
românul din Ungheni, Leova, sau
Cahul îşi aduce în fiecare zi
contribuţia la divizarea propriei
sale naţiuni. Nu e vina lui. Aşa i-au
spus superiorii. Militar fiind, îşi
face datoria fără să crâcnească. Iar
dacă foamea îl face pe vreun semen
de-al său să treacă Prutul înot, ca să
facă un ban lucrând pe malul drept,
el ridică mitraliera şi ocheşte.
Suntem un popor admirabil.
Sărbătorim Crăciunul şi cu ruşii, şi
cu românii, pentru că avem ocazia
să ne veselim de două ori. Şi ne
mândrim cu asta. Întocmim de zor
“Proiecte Moldoveneşti” în care
facem mare caz de caracterul nos-
Problema mea
Problema mea este că sunt
o problemă. Pentru că respir, pentru
că gândesc, pentru că merg pe
stradă purtând chipiul „Basarabia –
pământ românesc”. Recent, m-am
convins că încă cel puţin 20.000 de
tineri nu vor să fie consideraţi pro-
bleme. Dar parcă nici otomanii nu
şi-au dorit problema orientală…
Mă iertaţi, am uitat să mă
prezint: sunt basarabean, român,
moldovean şi, de fapt, pe jumătate
ucrainean. Da, sunt naţionalist. Cei
care nu privesc mai departe de stre-
şina casei şi spun: „Ia mai lăsaţi-mă
2
tru “unic în Europa”, multietnic,
“ospitalier”. Ne place că suntem
aşa. Un tip scund, brunet şi bărbos
îi şopteşte la ureche moldoveanului
– “Transformă ocupaţia în mod de
viaţă, rămâi ocupat pe vecie! Nici
prin cap să nu-ţi treacă să te
eliberezi! Iubeşte-i pe cei care te
apasă!”
Chiar după decenii de îndobitocire,
câteva sute de mii dintre noi au
ieşit, totuşi, în centrul Chişinăului
şi au obţinut restaurarea a câteva
din adevărurile pe care sovieticii
vruseră să le şteargă cu buretele.
Cineva spunea că “basarabenii sunt
oamenii care ştiu să producă sur-
prize”. Am găsit totuşi, energie, să
ne ridicăm de fiecare dată când ne-
au doborât. Am găsit în noi puterea
să rezistăm.
Suntem un popor admirabil.
De fiecare dată când credem că…
gata, am încurcat-o rău de tot, ne-
au pus laţul la gât şi nu mai avem
cale de scăpare, se găseşte ceva…
sau cineva… un concurs fericit de
împrejurări care ne scoate parţial
din încurcătură şi ne oferă şansa să
ne mai zbatem ca peştele pe uscat
câţiva ani (decenii) până la
cu naţiunea, ajunge că-mi bat capul
de familie” ar trebui să ştie că trăim
în mileniul III, când naţiunile, şi nu
triburile, determină evoluţia ome-
nirii. Totodată, nu suntem nişte ma-
şini biologice, iar ideologia homo
sovieticus ţine de domeniul trecu-
tului; nemaivorbind că cea mai in-
fluentă instituţie din lume se
intitulează „Organizaţia Naţiunilor
Unite”, şi nu „Organizaţia Statelor
Unite”.
Îmi iubesc neamul româ-
nesc, limba pe care o vorbesc şi tre-
cutul pe care îl cinstesc. Spre
următoarea criză. Interesant că
“progresele” astea “majore” pe
care le facem şi de care ne mân-
drim atât de mult nu reprezintă, de
fapt, decât nişte victorii efemere
într-un lung lanţ de înfrângeri. Isto-
riografia noastră, nu se ştie din ce
motiv, vorbeşte foarte puţin sau
deloc despre înfrângerile pe care le-
am suferit. “Marile victorii” de care
unii sunt atât de mândri n-au fost
decât nişte etape parcurse în atin-
gerea unui obiectiv. Atâta timp cât
două-trei bătălii câştigate (alfabet,
limbă de stat, drapel, stemă) nu-ţi
asigură şi victoria în război, dege-
aba te bucuri.
Degeaba ne bucurăm, deci, că
avem azi alfabet latin şi tricolor
dacă obiectivul logic şi realizabil la
începutul anilor 1990 – refacerea
integrităţii teritoriale a ţării noastre,
România, prin reunirea teritoriilor
de la est de Prut cu cele de la vest
de acest râu – a fost ratat.
Iar noi, astăzi, am ajuns cumva să
“nu mai vrem” reunirea? Sau…
nici nu contează?
Suntem un popor admirabil.
Suntem.
deosebire de un ultranaţionalist, nu
voi distruge niciodată bustul lui A.
Puşkin din Chişinău, dar nici nu voi
fi acel „patriot” indiferent de tergi-
versarea amplasării bustului lui L.
Rebreanu.
De-a lungul scurtei vieţi,
am observat cum alţii se dădeau
mai patrioţi decât mine. O doamnă
vorbitoare de limba rusă, cu origini
din Bielorusia, m-a apostrofat că
Moldova este şi patria ei. Şi-atunci
care este patria mea? N-am mai în-
trebat-o la care Moldovă se referea:
la cea istorică sau la asta isterică?

Am încercat să o înţeleg,
pentru că „e bine să înveţe un popor
de la altul, însă nu e bine să înveţe
un popor pe altul” (Gr. Vieru). În
rusă, patrie înseamnă родина, adică
„ţara unde te-ai născut”, în timp ce
în română patrie echivalează cu
„ţara părinţilor, adică România
Mare” (Vl. Beşleagă). Probabil
dacă doamna respectivă s-ar fi năs-
cut în Zimbabwe aceea ar fi fost pa-
tria ei. Nu ştiu dacă acelaşi lucru se
poate spune despre un român ade-
vărat.
O altă persoană, comple-
tând un formular în
prezenţa mea, s-a apu-
cat să scrie la rubrica
limba maternă: „rusa”
şi „româna”. Am
rămas nedumerit: dacă
nu poţi avea două
mame, cum poţi să ai
două limbi materne?..
S-a spus că
suntem „o insulă latină
într-un ocean slav”
(sau „o enigmă şi un
miracol istoric” – G.I.
Brătianu). În aces caz,
basarabenii au fost şi sunt expuşi
mareelor. Dar cât poate să ne tot ia
pe sus fluxul acelei Mări Roşii,
care se zice că a secat?
Până una-alta, locuitorii
acestei fâşii de pământ (indiferent
de etnie), încearcă să ducă nu un
mod de trai, ci unul de supravie-
ţuire (mulţi nu-şi pot asigura măcar
coşul minim de consum). Şi cum n-
ai drege-o, suntem cu toţii comple-
xaţi, simţindu-ne periferici:
românii se uită la Bucureşti, ruşii –
la Moscova. Dar nu toţi ruşii sunt
roşii. Bineînţeles, unii dintre ace-
ştia se întreabă cine are nevoie de
ei, acolo, în România? Şi grav e că
nu se explică la nivel înalt că Ro-
mânia nu e doar acolo, ci şi aici.
România e oriunde sunt români, şi
nu de azi, şi nu de ieri.
De ce, într-o Europă unită,
românii trebuie să fie separaţi?.. Bi-
neînţeles, astăzi „nu toţi românii
vorbesc la fel, chiar dacă toţi vor-
besc româneşte” (L. Boia), dar prin
asta nu descoperim America şi nici
nu impresionăm Europa. Nu sun-
tem singulari, cu toate că suntem
singurii care au rămas în urmă
(nemţii au depăşit această che-
stiune, austriecii optând, în cunoş-
tinţă de cauză, pentru
independenţă). Acuzaţiile gen:
„agresivitatea”, „imixtiunea”, ba
chiar „imperialismul” României
(care, apropo, niciodată nu a avut o
asemenea organizare statală – de
imperiu, ceea ce nu poate fi spus şi
Pentru Adevăr
despre Rusia) dovedesc fără echi-
voc faptul că cineva are probleme
la „mansardă”. Altfel cum se ex-
plică întregul tam-tam creat şi cu
ocazia împlinirii a 650 de ani de
la... moartea căţelei lui Dragoş?!
Orice om normal înţelege că se
apelează la o diversiune, ce vrea să
compenseze existenţa mediocră,
plină de lipsuri a majorităţii popu-
laţiei.
Acum e la modă retorica
europeană. Ei, şi cum poţi să intri
în Europa, ocolind România? Nu în
zadar această renaştere naţională
are o conotaţie libe-
rală, pentru că UE în-
seamnă (şi) libera
circulaţie a oamenilor,
a capitalului şi a măr-
furilor. Iar în ceeea ce
priveşte aberanta blo-
care a frontierei de pe
Prut, există un dicton
(tot) liberal: „unde
graniţele nu sunt tra-
versate de mărfuri,
trec soldaţii”.
„Săracă ţară
bogată” (M. Emi-
nescu) şi dezbinată, aş adăuga. Cu
toate că mulţi nu-şi doresc unirea,
având frica provincialului, a margi-
nalizatului: „mai bine fruntaş la sat,
decât codaş la oraş”, se pare că în
sfârşit a apărut o nouă generaţie de
„golani”. Şi dacă nu se ajunge la
Vlădică, măcar să se ajungă la
opincă: suntem români şi punctum!
Ion Mischevca
3
 Pentru Adevăr
FĂRĂ STUDENŢI ÎN ROMÂNIA!
Pe 28 noiembrie 2010 au loc în Republica Moldova
alegeri parlamentare anticipate. Partidul Comuniştilor
se pregăteşte cu orice mijloace de preluare a puterii,
ba chiar are pregătit câteva măsuri pe care le va intro-
duce imediat cum revin iar în funcţii. Potrivit unui plan
secret de operaţiuni, numit "чемодан", elaborat de fos-
tul director al SIS, Artur Reşetnicov şi semnat de
Vladimir Voronin, elevii şi studenţii care au mers la
VENIŢI LA VOT PE 28!
Studenţii basarabeni din România au început o
campanie de chemare a oamenilor la vot, făcând
un apel şi prin ziarul nostru, în acest sens:
Doina Rusu, studentă la Facultatea de economie
şi administrarea afacerilor - Iaşi, originară din
satul Mihuleni, raionul Şoldăneşti:
Eu vreau să-mi văd părinţii şi dupa 28 noiembrie
2010! Eu vreau să-mi aniversez cei 21 de ani alături
de fraţiorul mic!
Bunicule, vrei să mă vezi fericită? Ieşi la vot, pe raionul Căuşeni:
28!!!
Veaceslav Racu, student la Inginerie industrială
- Bucureşti, originar din satul Neculaieuca, raionul
Orhei:
Dragi părinţi, bunici, fraţi şi surori care încă aţi mine la vot! Pentru că-mi doresc o ţară mai bună,
rămas în mica şi zbuciumata Republica Moldova,
vă rog să mă mai ajutaţi încă o dată, aşa cum aţi
făcut-o şi până acum: mergeţi vă rog la vot, nalism-Cluj, originară dinUngheni:
contează foarte mult pentru mine, ajutaţi-mă să-mi
fac un viitor mai bun.
Revista Pentru Adevăr - contacte:
e-mail: ptadevar@yahoo.com
blog: ptadevar.wordpress.com
tel.(R. Moldova) 060123676
tel. (România)+40754305010
4
studii anul acesta în România vor fi ultima generaţie
cărora li se va permite acest lucru. De asemenea, cei
care învaţă în prezent în România vor fi impuşi să-şi
părăsească actualele locuri de învăţământ pentru locuri
similare în Republica Moldova. Celor care vor refuza
li se va interzice să iasă din ţară, reţinându-li-se
paşaportul.
Nicolae Ţîbrigan, student la Facultatea de Soci-
ologie – Bucureşti, originar din satul Varvareuca,
raionul Floreşti:
Cu ocazia celor mai importante alegeri din 1991
încoace, când forţele pro-ruse, în frunte cu
comuniştii care ne-au înrobit în 1940, s-au reac-
tivizat şi nu ne slăbesc nici acum din îmbrăţişarea
lor aducătoare de rele, NU TREBUIE SĂ STAŢI
ACASĂ! La 28 noiembrie se va hotărî soarta
noastră. Tată, unchiule, familie: Vino să votezi,
votează împotriva comuniştilor!
Alina Sclifos, studentă la Facultatea de
Administraţie Publică – Bucureşti, originară din
Chişinău:
Dragii mei bunici, nu mă lăsaţi în voia sorţii
ajutaţi-mă să-mi creez viitorul Luati-va pas-
apoartele atent invelite in vreo basma si mergeti cu
mine la Vot. Votul nostru. Contează.
Oxana Greadcenco, studentă la Facultatea de
Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, sat Fădârleni,
Dragii mei bunei, vă aduceţi aminte de dumini-
cile frumoase petrecute împreună? Atunci eram mic,
voi mă îndrumaţi duminica dimineaţa să merg la
biserică şi mă luaţi cu voi. Acum am crescut, du-
minica dimineaţa, pe 28 noiembrie, eu vă iau cu
mai liberă, mai pentru tineri!
Ana Cojocaru, studentă la Facultatea de Jur-
Bunico, dacă mergi la vot îmi asiguri un loc de
muncă acasă, aproape de tine. În sfârşit vom putea
fi mai des la tine în vizită!
Căutăm distribuitori ai revistei în toate raioanele Re-
publicii Moldova.
ATENŢIE! Această revistă e realizată într-un număr
mic de exemplare. Vă rugăm citiţi şi daţi mai departe.