Jocul ielelor

de Camil Petrescu

(dramă de idei concepută în 1916, refăcută până în 1946 de opt ori, jucată post-
mortem, în 1965)

1. Prezentarea subiectului
ACTUL I

Tabloul 1-Acţiunea se petrece la redacţia ziarului Dreptatea socială, în biroul directorului,

Gelu Ruscanu. Din ziar lipsesc şefii şi sunt doar lucrătorii mărunţi care se confruntă cu lipsa
materialului de tipărit.
Fiecare redactor e plecat să caute materiale pentru ziar. Apare un bărbat de 60 ani,foarte grav
(Responsabilul) care vine să-i anunţe că va fi revoluţie, pe data de 18 mai 1914 şi le aduce un
plic cu o proclamaţie către muncitori şi o sumă de bani pentru tipărire. Apoi apare şi un agent
care-l tot urmăreşte pe acest om şi care le spune povestea stranie a lui Kiriac (cel care vede
revoluţia peste tot,în data de 18).
Se discută despre acea scrisoare pe care promite să o publice Gelu şi de un caz interesant
petrecut în Franţa (Calmette/Caillaux); ziaristul publică scrisorile de amor ale d-nei Caillaux
( Penciulescu nu e de acord cu acest lucru).
Aflăm veşti de la Paris:d-na Caillaux ,soţia Ministrului de Justitie, l-a ucis pe directorul ziarului
(Calmette) la el în birou, cu un pistol rezultând parcă anticiparea evenimentelor de la redacţia
Dreptăţii sociale. Când apare Gelu( are aprox. 27 de ani, e frumos, impune respect deoarece ii
priveşte întotdeauna în ochi pe interlocutorii săi), se vorbeşte din nou despre cazul Saru-Sineşti,
acesta este hotărât să-l demaşte pe ministru, deşi colegii îi sugerează faptul ca nu va fi uşor.

Tabloul 2-Acţiunea se mută în cabinet la Sineşti, care este descris: 46 ani,înalt,lat în

umeri,fumează. Întreg tabloul este sub forma didascaliilor, care surprind imaginea gânditoare a
lui Sineşti.

Tabloul 3-Apare la redacţie Elena Boruga, soţia lui Petre Boruga.,închis de 7 ani,care
vine să se plângă lui Gelu şi lui Praida; aceştia îi cer să meargă la închisoare deşi ea are o
legătură cu alt bărbat şi să se prefacă, pentru sănătatea lui Petre, că totul e normal. Ea ar vrea să
divorţeze. Ei o roagă să lase măcar copilul să meargă cu ei să-l viziteze. Între timp,soseşte la
redacţie fostul ministru(conservator), Nacianu (50 de ani,arătos,cu barbă tunsă scurt). Aflăm că l-
a cunoscut pe tatăl lui Gelu şi chiar pe Gelu (când era copil).Gelu mărturiseşte că avea numai
şase ani când tatăl lui a murit într-un accindent de vânătoare. Şi fostul ministru îl atenţionează în
legătură cu avertismentele (de 8 zile) că se va publica o scrisoare. Nacianu îi cere să-i dea lui
documentele,pentru a putea face o interpelare în parlament spre a-I da jos pe cel acuzat din
guvern. Nu-l crede pe Gelu că ar avea un asemenea document. După ce pleacă Nacianu, Gelu îi
arată scrisoarea lui Praida: e semnată de Maria Sineşti şi îi e adresată lui,o e scrisoare de
dragoste în care Maria i se destăinuie, povestind că soţul ei a schimbat testamentul unei mătuşi (e
de fapt o prietenă veche de familie) de-a ei, Manitti, (averea ar fi trebuit dată în scopuri caritabile
şi o parte ar fi revenit Mariei) l-a rupt pe cel real şi a pus altul în loc, luând şi bună parte din
aurul şi bijuteriile lăsate ca moştenire, femeia fiind asfixiată cu perna. Îngreţoşată de faptele

1
soţului,Maria vede în Gelu “un stâlp de lumină” , el o iubeşte şi ar fi vrut să se căsătorească, dar
ea a rămas cu soţul din cauza copiilor.

2
 Tabloul 4- Gelu şi Praida merg în vizită la închisoare, la Petre Boruga, cu copilul. Petre e
supărat că n-a venit şi nevasta lui. Îl mint că e bolnavă, îi duc pachet dar acesta constata nereguli
în pachet (i-a trimis tutun, deşi nu fumează, cărţi , dar nu şi ochelari, pachetul de fapt nu e din
partea soţiei, ci a lor, fără însă ca acesta să ştie). Petre povesteşte de condiţiile grele din
închisoare (frig, mucegai, mizerie) care acum nu-l mai deranjează pentru că deja simte că-i
putrezesc oasele de viu.Tovarăşii îi promit că încearcă să-l scoată de acolo cât mai curând.

Tabloul 5- Se revine la cadrul în care apare Saru-Sineşti, care fumează gânditor. De data
aceasta vorbeşte,întrebând-o pe servitoare ce face soţia sa. Aceasta îi comunică faptul că d-na nu
vrea să-i vorbească, stă, citeşte şi se plimbă prin cameră.

ACTUL II

Tabloul 6- Maria Sineşti citeşte pe ascuns gazetele. O vizitează verişoara ei, Roxana , o
invită în oraş. E îngrijorată de ceea ce se întâmplă cu ea, a venit la cererea ministrului, soţul
Mariei. Servitoarea o anunţă că a telefonat mătuşa lui Gelu pentru a-i spune că nici ea nu l-a găsit
acasă. Acceptă să-i vorbească sotului ei. Aflăm că au doi copii, ea are doar 27 ani,el a luat-o de
la pension,dar se pare că nu s-au iubit niciodată ( ea nu l-a iubit, pentru că el e obsedat de fiinţa
ei). Ea îi cere să plece, să lase politica, dar el nu înţelege de ce. Saru-Sineşti îi promite că vor
pleca peste două săptămâni, după ce se rezolvă problemele. Ea nu e mulţumită,vrea să scape de
tot, îi mărturiseşte că e necăjită de ceea ce scriu ziarele. Îi cere din nou să renunţe,el e aproape
gata sa cedeze ,cuprins de pasiune pentru ea, dar brusc îşi dă seama că s-ar fi putut ca cineva să-i
ceară să facă acest lucru. Ştie că Gelu i-a fost amant în trecut, ea nu-l crede, îi cere dovezi, îi
povesteşte o întâmplare de la Paris, când el s-a întors pe neaşteptate şi ea l-a ascuns în baie pe
Gelu. Îl urăşte pentru răbdarea lui, pentru tenacitatea de care dă dovadă, îl consideră un monstru.
Ea e distrusă pentru că el nu ştie de ce vrea cu orice preţ să-l facă să renunţe la politică. Sineşti
nu o înţelege, devine indiferent la ceea ce scriu ziarele.

3
 Tabloul 7: Acţiunea se mută din nou la redacţie, muncitorii discută că nu pot termina
numărul de a doua zi pentru că directorul trebuie să aducă scrisoarea. Îl aşteaptă şi mătuşa lui,
Irena, cea care l-a crescut. Apare Gelu,e gata să dea scrisoarea, dar o vede pe mătuşa sa şi se
blochează. Aceasta are să-i spună ceva: îl întreabă ce are cu Sineşti,îi atrage atenţia asupra
mirosului neplăcut din redacţia ziarului, fără să ştie în ce condiţii mizere, inumane se realizează
un editorial. Îi reproşează că nu vrea decât să calomnieze, să facă scandal, îi dă o scrisoare în
care i-a povestit lucruri secrete până atunci: Sineşti l-a ajutat cu bani pe tatăl său care avea
patima jocurilor de cărţi, care a delapidat o sumă de bani cerându-i ulterior secretarului său,
Sineşti, să-l ajute. Gelu simte cum întreg universul său se prăbuşeşte. Apar oamenii care vin cu
bătrânul Dumitrache, rănit la picior pentru că i-a căzut un plumb (povestea lui e tristă: nora
bolnava de oftică, doi nepoţi bolnavi şi ei, copil mort, nepot mort, el e singurul care poate munci
deşi nu mai e tânăr). Gelu le ţine partea muncitorilor compătimindu-i pentru salariile mizere şi
pentru munca grea pe care o fac. Irena vrea să-l ajute pe moş Dumitrache, pentru că e membră în
mai multe asociaţii caritabile, dar alt muncitor nu e de acord (idee socialistă, deoarece oamenii
doresc nu să fie ajutaţi din milă, ci să le fie recunoscută valoarea şi munca şi să fie plătiţi pentru
ceea ce fac). În ciuda celor aflate, Gelu vrea să publice scrisoarea. Irena e tulburată, îi
reproşează că nu e frumos gestul lui de a publica o scrisoare confidenţială. Îi mai cere răgaz de o
zi până la publicare; el e de acord.

Tabloul 8- Se pregăteşte tipărirea ziarului, se anunţă vizita Primului Procuror, toţi se

miră, vine să intervină pentru un “mare” poet, Ion Zaprea, acuzat de fraudă în ziarul lui Gelu.
Acesta refuză mergând pe ideea de dreptate, indiferent pentru cine. Ceilalţi sunt miraţi. E
anunţată o altă vizită importantă: Maria Sineşti. Gelu e mirat, încurcat, tulburat. Ea ar vrea să fie
singură cu el, dar Gelu acceptă să fie şi Praida la discuţii. Maria e speriată,încearcă să-l
tutuiască, el i se adresează formal, cu d-voastra, e rece, refuză să se gândească la fericirea ei, la
relaţia lor; el o îndeamnă să scoată pistolul şi să-l omoare (vezi povestea din Paris şi asemănarea)
ea scoate revolverul şi-l trânteşte pe masa. El se apropie de ea şi o întreabă daca a vrut să-l ucidă.
Sunt mult mai apropiaţi; îi povesteşte că i-a luat copiii şi i-a dus la o mătuşă. Îl întreabă daca a
iubit-o, îi povesteşte că a încercat să-l seducă pe Sineşti,acum îi e scârbă de ea însăşi,nu-şi dă
seama de ce a venit la el,la Gelu. I-a adus o cutie cu maţişori de ulm pe care i-a păstrat în urma
unei plimbări împreună. Îi aduce aminte de clipele minunate ale acelei plimbări. El e distant,o
întreabă în permanenţă ce vrea în timp ce ea e într-o stare de reverie-amintire, acea stare care de
altfel îi este caracteristică. Intră Praida, apoi Vasilui care îi anunţă despre incidentul din acelaşi
imobil: sinuciderea în masă a unei întregi familii. Praida îi spune lui Gelu că a văzut şi Maria
Jocul ielelor ,e şi ea însetată după absolut.

Tabloul 9 –Medicul si primul-procuror vin să vada morţii, se discută despre tragedia

acestei familii: au murit bunicul, tata, mama, trei copii, au fost bolnavi de oftică (TBC) ,bunica
de cancer, o fetiţă a scăpat. De afară se văd imagini cu reclama la opera “Văduva veselă” ca şi
cum ar putea fi ceva vesel în această lume.

ACTUL III

Tabloul 10-În biroul lui Gelu, Penciulescu şi Vasiliu citesc ziarul şi discută despre crima
din Paris. Apare Kiriac încântat de un articol pe care l-a citit în ziarul lor în care se zice că
războiul e ceva depăşit. Kiriac şi-a schimbat părerea: nu mai crede în revoluţia de pe data de 18.

4
 Apare la redacţie Saru-Sineşti, care încearcă să minimalizeze sistemul, spunând că a
venit la insistenţele şefului său de cabinet. Gelu îi spune de scrisoare, Saru-Sineşti rămâne mirat
şi se preface că nu crede că Maria l-a înşelat (deşi ştia acest lucru încă din epoca aceea), iar când
îi spune de bătrâna Manitti, Sineşti o numeşte pe soţia lui “mitomană erotică”, ce minte pentru
a-şi aţâţa amanţii. Gelu îl înfruntă direct, spunându-i că o crede pe Maria. Sineşti îi răspunde că
nu va lovi doar în el, ci şi în Maria care va fi considerată o mamă denaturată. Sineşti îl întreabă
dacă soţia lui e vinovată şi dacă a consimţit la acest sacrificiu. Gelu îi răspunde negativ. Gelu
critică mentalitatea capitalista pe care Sineşti o apără,spunând că legile cele adevărate sunt nu
cele făcute de oameni,ci cele din conştiinţa fiecăruia. Sineşti face apel la numele tatălui lui Gelu
(din scrisoarea pe care o citeşte Gelu aflăm că tatăl lui îi ceruse lui Sineşti să-i dea celui trimis o
sumă de bani din depozitul “Societăţii forestiere”), apoi îi mărturiseşte lui Sineşti că Maria i-a
trimis lui scrisoarea. Acesta îi răspunde că ştia toată povestea lor şi îl întreabă de ce a păstrat-o;
potrivit răspunsului, el s-a considerat complice şi a ştiut din prima clipă că trebuie făcută
dreptate:”În constiinta mea era din prima clipă ceva care se desprinsese de mine şi mai putea fi
schimbat”. D-ta n-ai cum să mă înţelegi”. Sineşti îi spune că recunoaşte şi în el ca şi în tatăl său,
aceeaşi “nebunie a absolutului” si începe să-i laude tatăl ( inteligent,dar această mare inteligenţă
îl paraliza, îl făcea să creadă că totul este mărunt şi ridicol). Gelu rămâne uimit, i se pare ciudat
ca tocmai Sineşti să vorbească aşa despre tatăl lui . Sineşti îi dă scrisoarea, spunându-i să facă ce
vrea cu ea, (pentru el era o onoare s-o păstreze, nu pentru a şantaja, ci pentru că acel om a avut
încredere în el, astfel simţindu-se onorat). Apoi Sinesti îi povesteşte de sinucidere: -cu revolverul
trimis de iubita lui, Nora Ionescu, frumoasă pe atunci, dar mediocră şi plată ca mentalitate,
superficială. A încercat să o vadă, dar n-a reuşit. I-a scris că daca nu reuşeşte să o vadă se va
sinucide. Pe la ora 8, în batjocură, ea i-a trimis un bileţel şi revolverul, drept cadou de despărţire.
Saru a fost acolo, dar n-a avut curaj să-i ia revolverul .A doua zi l-a găsit în agonie. Deşi e
surprins de ceea ce aude,Gelu spune că soarta tatălui său nu are nicio legătură cu judecata lui. În
finalul întrevederii, ca un fapt divers, Saru povesteşte de Petre Boruga pe care l-a trimis la spital
şi,dacă e nevoie va fi şi graţiat.
Dupa plecarea lui Sineşti, Praida îl numeşte “canalie infernală”.Tulburat,Gelu îi telefonează
mătuşii sale pentru a-i confirma sinuciderea tatălui său şi îi reproşează că l-a lăsat să-şi facă o
imagine falsă despre el. Vrând să transcrie scrisoarea pentru a fi dată la tipar, Paida îi spune că
publicarea ei nu mai depinde de el,ci de Comitetul de partid având în vedere că s-a pus în
discuţie eliberarea lui Petre Boruga.

Tabloul 11- Gelu merge la Nora, la teatrul din parc ,într-o cămăruţă modestă (Nora joacă
rol de servitoare). În faţa lui Gelu ,îşi aduce aminte de timpurile trecute (înainte cu 20 de ani).Îi
povesteşte de diferiţi bărbaţi, foşti amanţi, pe care îi confundă, apoi şi de avocatul Ruscanu.

Tabloul 12- Gelu îi povesteşte lui Praida că a aflat mai multe despre tatăl lui: avea un loc
favorit, în grădina de vară de la Capşa. Praida, spirit realist, îi vorbeşte despre eliberarea lui
Boruga, despre interesele partidului, care primează în faţa intereselor proprii. Gelu e de acord să
facă ceea ce i se cere şi arde scrisoarea în faţa lui Praida. Îi marturiseşte că nu e supărat din cauză
că a trebuit să renunţe pentru a-l elibera pe Petre Boruga, ci pentru că e fiul tatălui său:”Câtă
luciditate atâta existenţă şi deci atâta dramă.” Deja se observă că e alt om,nu-l mai interesează
nimic. Praida ar vrea ca Gelu să scrie un articol în care să ocolească scrisoarea, dar Gelu nu mai
poate să scrie, nu mai vrea să fie nici director de ziar; apare Penciulescu şi le povesteşte că cei

5
din familia Lipovici sunt transportaţi la morgă, vorbind despre fiecare dintre membrii acestei
familii.
Gelu vorbeşte despre dreptate, adevăr,fapte bune, rele. Praida vede că nu e ceva în ordine
şi încearcă să-l scoată afară din “hora ielelor” : ”Nu te aventura în apele tulburi ale întrebărilor
fără răspuns”, încearcă să-l încurajeze ca pe un camarad, dar Gelu îi mărturiseşte că nu poate
ieşi din acest joc. Penciulescu observă şi el:”Nu mai e nimic de făcut, s-a destrămat hora
ielelor. E omul care a văzut idei.”
Apare Maria Sineşti, care mulţumită de întorsătura lucrurilor, îi spune ca nu s-a îndoit
niciodată de el. Ştia că n-o să publice scrisoarea, nu-i mai pasă de ceea ce zice soţul ei. Gelu îi
reproşează că l-a înşelat. Ea zice că nu. De-abia acum află Maria de ce a părăsit-o aparent fără
motiv în trecut : întors de la Paris, obsedat de figura ei îi cere să se întâlnească în casa unui unchi
de-al ei, intrând pe neaşteptate o surprinde în bibliotecă alături de un bărbat, Găian, care-i săruta
mâinile iar ea râdea. El nu a suportat râsul ei alături de alt bărbat şi o părăseşte. El îi zice că a
iubit-o obsedant, vroia să fie numai a lui. Ei nu-i vine să creadă că acel gest banal a fost motivul
despărţirii. Gelu îi spune că nu se mai pot repara greşelile trecutului;chiar şi la jurămintele ei de
iubire el rămâne rece (greşeala s-ar putea repeta). În timp ce ei vorbesc, într-un colţ (în mintea lui
Gelu) apare imaginea tatălui, în ultimele clipe de viaţă. Vorbesc despre sinucidere, pe care Maria
o consideră o laşitate (“trebuie să ai curaj sa duci totul până la capăt”). Gelu este de părere că se
sinucid doar cei curajoşi, (Se aud focuri de armă,în colt, Grigore Ruscanu cade între fotoliu şi
canapea).
Gelu se îndreaptă spre fereastră şi priveşte luceafărul. Ea vine lângă el, dar e neliniştită
pentru că luceafărul e prea mare şi aduce nenorociri (aşa spune lumea). Între timp apare Nora,
foarte fardată ,cu o rochie prea colorată care o face sa pară grotescă. E foarte încurcată că nu l-a
găsit singur pe Gelu şi după un scurt schimb de replici cu cei doi pleacă. Maria rămâne şi
vorbesc în continuare despre tatăl lui (despre patima jocurilor de cărţi, despre care Gelu zice că e
o “formă foarte perfidă a descompunerii”). Maria încearcă să-l scoată din această stare, î l sărută.
El se simte obosit; ea îi propune să plece împreună, e hotărâtă să lase totul, să meargă într-o ţară
străină pentru a recupera tot ce au pierdut. Cât timp au vorbit, el scoate revolverul fără ca ea să-l
vadă şi o trimite pe ea să-şi continue viaţa pentru că, spune el: “Eu sunt prins în gura unui
cleşte de oţel care mă smulge. Nu doresc să mai revin şi nici nu pot reveni.” Apoi apasă hotărât
pe trăgaci şi se prăbuşeşte cu aceleaşi gesturi ca şi tatăl său,ca şi cum ar fi murit de două ori.
Penciulescu, Praida şi Maria rămân împietriţi, Maria se întreabă “de ce. . .?” iar Praida
îi spune că “L-a pierdut orgoliul lui nemăsurat…”
Finalul operei surprinde acelaşi gest, al tatălui, repetat de fiu, un gest de eliberare, de
refugiu din acestă lume atât de socială.

2. Geneza operei

Dar eu,
Eu am văzut idei
Atent şi răbdător,
Deci le pândesc stăruitor
Cum aşteptam pe când eram copil
Privind prin crăpătura gardului,

6
 Ograda şi ruina caselor pustii
Să văd cum se ivesc stafii...

Eu sunt dintre acei

Cu ochii halucinaţi şi mistuiţi lăuntric
Cu sufletul mărit
Căci am văzut idei.
Ideea

Drama, care a purtat iniţial numele Jocul ideilor, jocul ielelor, prima creaţie dramaturgică
a autorului, are ca punct de pornire o experienţă de viaţă a lui Camil Petrescu, aşa cum afirmă în
Adendda, revenind într-o seară de mai 1916 de la o bătaie de flori de la şosea (faimoase în acea
vreme ), vede cum fete tinere şi femei aruncau rămăşiţele coşurilor, garoafe, bujori, care erau
călcate şi amestecate cu ziare în care se citeau titluri despre gigantica măcinare de la Verdun.”
Înţelegeam atunci că lumea asta nu e cea mai bună cu putinţă. În sâmbăta aceea s-a desprins în
mine însumi autorul dramatic şi într-o săptămână, lucrând însetat zi şi noapte, am scris prima
versiune din Jocul ielelor care trebuia să fie imperativul violent al Dreptăţii sociale. Am păstrat
mereu în titlu şi în intenţie apropierea jocul ielelor-jocul ideilor.”

3. Tema şi motivele

Tema este reprezentată de dorinţa de a atinge absolutul într-o lume materială, în care nu
există extreme, ci doar calea de mijloc. De altfel personajele se împart în două lumi:
REALIA( Saru-Sineşti, Praida, Irena, fam. Lipovici) şi UTOPIA( Gelu, Grigore Ruscanu, Petre
Boruga, Maria Sineşti-într-o anumită măsură). Motivele sunt: scrisoarea, care sublinează
importanţa cuvântului scris, ce poate fi folosit în diferite scopuri, motivul dreptăţii absolute şi
al dreptăţii sociale, care stabilec limitele dintre cele două lumi, motivul actului sinucigaş,
privit nu din perspectivă religioasă, ca fiind inacceptabil, ci dimpotrivă, ca fiind singura cale de
eliberare din această lume , motivul ielelor, alias ideile, care provoacă drama individului.

4. Analiza dramei

Dramele camilpetresciene deplasează conflictul dramatic din exterior în interior, în

conştiinţa personajelor de unde se emit sentinţe morale şi de conduită. Jocul ielelor este opera
esenţială a dramaturgului, poate cea mai dragă autorului, care în drama de idei şi în personajul
Gelu Ruscanu s-a proiectat pe sine însuşi. Ideea centrală a dramei apare şi în ars poetica, Ideea,
din 1923. Teatrul de idei a fost inaugurat de Henrik Ibsen, care în operele sale a înlocuit acţiunea
propriu-zisă, centrată în exterior cu acel conflict de factură interioară. Camil Petrescu preia
această caracteristică, nu numai în teatru, ci în întreaga creaţie literară. Drama absolută e acea
dramă care propune căi de acces înspre adevărurile noosice( de cunoaştere şi valorizare în
existenţă) ale fiinţei umane. Doar că ceea ce are valoare pentru unii, nu e înţeles de alţii, de aici
rezultă întreaga dramă a personajelor camilpetresciene, care încearcă să-şi menţină cu fermitate
sistemul de gândire iar când în lumea aceasta plină de defecte nu se poate, se prăbuşeşte şi lumea
interioară astfel încât nu le rămân prea multe alternative.

7
 Ideile sunt văzute şi de Gelu, iar afirmaţia lui Penciulescu e justă: „ Cine a văzut ideile
devine neom, ce vrei?....trece flăcăul prin pădure, aude o muzică nepământescă şi vede în
luminiş, în lumina lunii, ielele goale şi despletite jucând hora. Rămâne înmărmurit, pironit
pământului, cu ochii la ele. Ele dispar, şi el rămâne neom. Ori cu faţa strâmbă, ori cu piciorul
paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate coborî pe
pământ. Aşa sunt ielele...pedepsesc...nu le place să fie văzute goale de muritori.”. cine a văzut
ielele e mutilat, nu mai poate reveni pe pământ, rămâne cu nostalgia absolutului, a idealului( e
utopică mentalitatea sa, dar nu poate renunţa la ea). Suferinţa lui Gelu e alimentată în mai multe
planuri: sentimental ( relaţia din trecut cu Maria, ruptura fără explicaţii din partea lui, sistemul
său de gândire, care pare dur, poate chiar inacceptabil pentru unii), etic ( existenţa acelei scrisori
în care e acuzat Sineşti şi implicaţiile pe care le are asupra lui Gelu, faptul că şi el se consideră
părtaş la crimă atât timp cât nu destâinuie ceea ce ştie), politic ( implicaţiile în rândul socialilor,
deşi el e un aristocrat, a renunţat la poziţia sa; multiplele evenimente care sunt prezentate de-a
lungul operei, care stabilesc existenţa celor două extreme sociale).
Drama conţine trei nivele de receptare, fiind o dramă socială, gnoseologică( a
cunoaşterii), analitică. Este o dramă socială deoarece surprinde ipostaze ale vieţii cotidiene, cu
aspectele mizere, legate de clasa socială cea mai nenorocită: muncitorimea. Munca în tipografie,
cu acei oameni care muncesc în condiţii inferioare sclavilor din antichitate, care au o viaţă de
câine, care sunt fericiţi dacă ajung la vârsta de 50 de ani, care nu au avut trei zile consecutive de
concediu în întreaga existenţă ( semnificativ e dialogul la care ia parte Irena), cazul lui Petre
Boruga, sinuciderea în masă a familiei Lipovici, în opoziţie cu existenţa unor oameni fără
scrupule ca Sineşti sau Nora. „ Fericită această Europă, din mai 1914, care poate petrece când
sunt cu putinţă asemenea drame!”, constată cu tristeţe Gelu, în momentul descoperirii trupurilor
celor morţi din familia Lipovici. Aici -şi nu numai- drama socială se intersectează cu cea
gnoseologică, deoarece lumea NU vrea să cunoască atrocităţile celor din jur. Fapte diverse, aşa
sunt cunoscute aceste mostre sociale deosebite care vizează aspecte mizere ale oamenilor şi care
marchează destinul celor din jur atât timp cât aceştia văd cu ochii de melc( aşa cum afirmă Gelu),
ceea ce îi interesează. În concepţia lui Gelu raţiunea şi imaginaţia sunt complementare.gândirea
sa este una de tip kantian, este un halucinat al ideilor pure, al absolutului: „ Noi urmărim legea
pură şi ideea de dreptate însăşi. Dreptatea asta nu are privilegiaţi....” „ dreptatea este deasupra
noastră şi e una pentru toată lumea şi toate timpurile. De altfel, daţi-mi voie să vă atrag luarea
aminte asupra faptului că termenul dreptate nici nu are plural...nu se poate spune dreptăţi.
Curios este că nedreptate are plural: nedreptăţile pe care le suferă muncitorimea de pildă...”
Analitică, această dramă oferă sistemul de gândire în opoziţie al celor două lumi: Realia
şi Utopia. Interferenţa celor două lumi din teatrul camilpetrescian, Realia şi Utopia, face posibilă
existenţa unor antinomii ( contradicţie între două idei care se exclud dar care pot fi demonstrate
ca viabile fiecare în parte), care ţin de modul de percepţie asupra lumii: justiţia absolută şi cea
socială. Care dintre cele două e funcţională? Cine are dreptate? Gelu sau Praida? Cine primează:
interesul individual sau colectiv? Pentru Gelu nu există o lume în care pot fi nuanţe, în care totul
e relativ. Nu există jumătăţi de măsură. Dreptatea ori e pentru toţi, ori pentru niciunul.

5. Demonstraţia dramei- schemă

Apartenenţa la gen:- existenţa prezentării personajelor

- existenţa actelor, tablourilor, sceneleor

8
 - a didascaliilor( care la C. Petrescu sunt extrem de importante deoarece
oferă detalii despre personaje, în primul rând
- a replicilor
- utilizare predilectă a dialogului şi monologului

Apartenenţa la specie:
- prin prezentarea conflictului interior şi exterior
- ipostaze în care apare Gelu, drama de idei a personajului
- reprezentarea celor două lumi
- problematica existenţială
- oralitatea întâlnită la nivel sintactic prin enunţuri interogative,
exclamative, a elipsei, folosirea vocativului şi imperativului

6. Caracterizarea personajelor: temă pentru acasă- la alegere unul dintre

personaje