Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
P. 1
Alexandre Dumas - Contele de Monte-Cristo 2

Alexandre Dumas - Contele de Monte-Cristo 2

Ratings: (0)|Views: 7 |Likes:
Published by mmarianrdv

More info:

Published by: mmarianrdv on Nov 23, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/07/2011

pdf

text

original

 
Alexandre Dumas
CONTELE DE MONTE-CRISTO
volumul 2IÎNTÂLNIREAA doua zi, la deşteptare, primul cuvânt a lui Albert a fostpropunerea de a merge să facă o vizită contelui. Îi mai mulţumise înajun, dar înţelegea că un serviciu ca acela pe care i-l făcuse merita douămulţumiri.Franz, pe care o atracţie îmbinată cu spaima îl atrăgea spre contelede Monte-Cristo, nu vru să-l lase singur şi-l însoţi. Fură introduşi amândoi în salon. Peste cinci minute apăru contele.— Domnule conte, îi spuse Albert, înaintând spre el, îngăduiţi-mi săvă repet în dimineaţa asta ceea ce noaptea trecută am spus nedesluşit:că nu voi uita niciodată în ce împrejurare mi-aţi venit în ajutor şi că-mivoi aminti totdeauna că vă datorez viaţa sau aproape viaţa.— Dragul meu vecin, răspunse contele râzând, exageraţi obligaţiilefaţă de mine. Îmi datoraţi o mică economie de douăzeci de mii franci dinbugetul dumneavoastră de voiaj, atâta tot. Vedeţi bine că lucrul numerită să vorbim despre el. La rândul dumneavoastră, adăugă el, primiţitoate complimentele mele, căci aţi fost adorabil în ce priveşte liniştea şicurajul.— Ce vreţi, conte? spuse Albert. Mi-am închipuit că m-am luat la sfa-dă cu cineva, că a urmat un duel şi am vrut să-i fac pe bandiţi să înţe-leagă un lucru: că oamenii se bat pretutindeni, dar că numai francezii sebat râzând. Cu toate acestea, întrucât obligaţia mea faţă dedumneavoastră nu e mai puţin mare, vin să vă întreb dacă, prin mine,prin prietenii şi prin cunoştinţele mele, nu v-aş putea folosi la ceva.Părintele meu, contele de Morcerf, care e de origine spaniolă, are opoziţie înaltă în Franţa şi în Spania. Eu şi toţi oamenii care mă iubescstăm la dispoziţia dumneavoastră.— Vă mărturisesc, domnule de Morcerf, spuse contele, că aşteptamoferta dumneavoastră şi că o primesc cu dragă inimă. Îmi şi aruncasemplasa pentru a vă cere un mare serviciu.— Care?— Nu am fost niciodată la Paris, deci nu cunosc Parisul...— Serios? exclamă Albert. Aţi putut să trăiţi până astăzi fără avedea Parisul? De necrezut.— Cu toate acestea este aşa. Simt însă ca şi dumneavoastră că onecunoaştere mai îndelungată a capitalei lumii inteligente este cuneputinţă. Mai mult decât atât: aş fi făcut poate de multă vremecălătoria aceasta atât de necesară, dacă cunoşteam pe cineva care sămă poată introduce în lumea în care nu aveam nici o legătură.— O, un om ca dumneavoastră? exclamă Albert.— Sunteţi foarte bun, dar deoarece nu îmi recunosc alt merit decâtacela de a putea face concurenţă, ca milionar, domnului Aguado saudomnului Rotschild, şi pentru că nu merg la Paris ca să joc la bursă,această mică împrejurare m-a reţinut. Acum, oferta dumneavoastră măhotărăşte. Haide, vă angajaţi, scumpe domnule de Morcerf (contele însoţi cuvintele acestea cu un zâmbet ciudat), vă angajaţi, când voi veni
 
 în Franţa, să-mi deschideţi uşile acestei lumi unde voi fi tot aşa de străinca un chinez?— O, de minune şi cu dragă inimă, domnule conte! răspunse Albert,cu atât mai multă plăcere (dragă Franz, nu-ţi bate prea tare joc de mine)cu cât sunt rechemat la Paris printr-o scrisoare pe care am primit-o în di-mineaţa aceasta şi unde e vorba, în ce mă priveşte, de o alianţă cu ocasă foarte plăcută, care are cele mai bune relaţii în lumea pariziană.— Alianţă prin căsătorie? întrebă Franz râzând.— O, da! Aşadar, când vei reveni la Paris, mă vei găsi om aşezat şipoate părinte de familie. Îi va sta bine gravităţii mele naturale, nu-i aşa?În orice caz, conte, vă repet, eu şi ai mei suntem ai dumneavoastră cutrup şi suflet.— Accept, spuse contele, căci vă jur că nu-mi lipsea decât ocazia a-ceasta pentru a realiza proiecte pe care le rumeg de multă vreme.Franz nu se îndoi o clipă că proiectele acestea erau dintre cele înprivinţa cărora contele scăpase un cuvânt în peştera din Monte-Cristo, şi-l privi pe conte în timp ce vorbea, încercând să prindă pe fizionomia lui odestăinuire a proiectelor care îl îndrumau la Paris. Era însă greu să pă-trunzi în sufletul acestui om, mai cu seamă când el îl învăluia cu un zâm-bet.— Dar, conte, reluă Albert, încântat la gândul că va avea să prezinteun om ca Monte-Cristo, nu cumva acesta e unul din acele proiecte învânt, aşa cum se fac în călătorie, şi care, clădite pe nisip, sunt duse decea dintâi suflare a vântului?— Nu, pe onoarea mea, spuse contele. Vreau să merg la Paris, tre-buie.— Şi când?— Dar dumneavoastră când veţi fi acolo?— Eu? glăsui Albert, peste cincisprezece zile sau, cel mai târziu,peste trei săptămâni.— Ei bine, spuse contele, eu vă acord trei luni. Vedeţi că vă acordun termen larg.— Şi peste trei luni, exclamă Albert cu bucurie, veniţi să bateţi lauşa mea?— Vreţi o întâlnire la zi, la ceas? întrebă contele. Vă înştiinţez căsunt de o exactitate exasperantă.— La zi, la ceas, îmi convine de minune, spuse Albert.— Ei bine, fie. (Întinse mâna spre un calendar atârnat lângăoglindă.) Suntem astăzi, spuse el, în 21 februarie (scoase ceasul): e zece jumătate dimineaţa. Vreţi să mă aşteptaţi la 21 mai, orele zece şi jumătate dimineaţa?— De minune, spuse Albert, dejunul va fi gata.— Unde locuiţi?— În strada Helder numărul 27.— Staţi singur? Nu vă stingheresc?— Locuiesc în palatul părintelui meu, dar într-un pavilion din fundulcurţii, absolut separat.— Bine.Contele îşi luă carnetul şi scrise: „Strada Helder numărul 27, 21 mai,orele zece şi jumătate dimineaţa".— Şi acum, spuse contele băgând carnetul în buzunar, fiţi pe pace.Acul pendulului dumneavoastră nu va fi mai exact decât mine.— Vă voi revedea înainte de plecare? întrebă Albert.— Depinde când plecaţi.— Plec mâine, la cinci după-amiază.— În cazul acesta vă spun la revedere. Am treabă la Neapole şi nu
 
mă pot înapoia aici decât sâmbătă seara sau duminică dimineaţa. Plecaţişi dumneavoastră, domnule baron? îl întrebă contele pe Franz.— Da.— În Franţa?— Nu, la Veneţia. Eu mai rămân încă un an sau doi în Italia.— Aşadar nu ne vom vedea la Paris?— Mă tem că n-o să am onoarea aceasta.— Atunci, domnilor, călătorie bună, spuse contele celor doi prieteni, întinzând fiecăruia câte o mână.Franz atingea pentru prima oară mâna acestui om. Tresări, căci eaera îngheţată ca o mână de mort.— Încă o dată, spuse Albert. E stabilit, nu-i aşa? Strada Helder nu-mărul 27, la 21 mai, orele zece şi jumătate dimineaţa.— La 21 mai, orele zece şi jumătate dimineaţa, strada Heldernumărul 27, repetă contele. Tinerii îl salutară pe conte şi ieşiră.— Dar ce ai? îl întrebă Albert pe Franz când intrară la ei. Pari îngrijo-rat.— Da, spuse Franz, îţi mărturisesc. Contele e un om ciudat şi văd cunelinişte întâlnirea pe care ţi-a dat-o la Paris.— Întâlnirea... cu nelinişte? Ei, dar eşti nebun, dragă Franz! exclamăAlbert.— Ce vrei? spuse Franz. Nebun sau nu, asta e.— Ascultă, reluă Albert, mă bucur că am prilejul să-ţi spun aceasta.Mi-ai făcut întruna impresia că te-ai purtat rece cu contele pe care l-amgăsit totdeauna desăvârşit cu noi. Ai ceva împotriva lui?— Poate.— L-ai mai văzut undeva înainte de a-l întâlni aici?— Exact.— Unde?— Îmi făgăduieşti că n-o să spui un cuvânt despre cele ce-ţi voipovesti?— Îţi făgăduiesc.— Pe cuvânt de onoare?— Pe cuvânt de onoare.— Bine... Ascultă.Şi Franz îi istorisi lui Albert excursia pe insula Monte-Cristo, cum agăsit acolo un echipaj de contrabandişti şi, în mijlocul echipajului, doibandiţi corsicani. Zăbovi asupra tuturor împrejurărilor ospitalităţii feericepe care contele i-o dăruise în peştera din
O mie şi una de nopţi.
Îi povesticina, haşişul, statuile, realitatea şi visul şi cum, la trezire, nu mairămânea ca dovadă şi ca amintire a tuturor acestor întâmplări decâtmicul iaht, plutind la orizont, spre Porto-Vecchio. Trecu apoi la Roma, lanoaptea din Coliseu, la conversaţia pe care o auzise între el şi Vampa cuprivire la Peppino şi în cursul căreia contele făgăduise că va obţinegraţierea banditului, făgăduială pe care o respectase după cum cititoriinoştri şi-au putut da seama. Ajunse, în sfârşit, la întâmplarea dinnoaptea precedentă, la încurcătura în care se găsise văzând că îi lipseaupentru completarea sumei şase sau şapte sute de piaştri. În sfârşit, laideea de a se adresa contelui, idee care avusese un rezultat, în acelaşitimp pitoresc şi mulţumitor.Albert îl asculta pe Franz cu încordare.— Ei, îi spuse el după ce Franz sfârşi, unde vezi ceva suspect întoate astea? Contele e călător, contele are un vas al său pentru că ebogat. Du-te la Portsmouth sau la Southampton, vei vedea porturiletixite de iahturi care aparţin unor englezi bogaţi, înzestraţi cu aceeaşi

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->