Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
20Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Danion Vasile, Cartea Nuntii

Danion Vasile, Cartea Nuntii

Ratings: (0)|Views: 324|Likes:
Published by dragomirna

More info:

Published by: dragomirna on Aug 01, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/14/2012

pdf

text

original

 
CARTEA NUNŢII – CUM SĂ-MI ÎNTEMEIEZ O FAMILIE
 Prefaţă la ediţia a treia:
O carte care rupe tăcerea…
 Pr. Lect. Univ. Drd. Constantin Necula Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“, Sibiu
La citirea acestei cărţi m-a ajutat
 glasul 
real al autorului, ascultat la o conferinţă provocată deA.S.C.O.R. la Sibiu. Şi cealaltă carte
 seducătoare
şi iritantă deopotrivă, „Jurnalul convertirii“, care-l
ascundea
pe Danion Vasile în Pavel Crainic. Adică autorul viu, fără coperţi. Cu ochi vii şi aprindereverbală la fiecare gând ce-i ascuţea durerea. Pentru
 şi
cartea aceasta, a
 Nunţii
, are înmagazinată în sineteribil de multă durere.Voit ne-academică, dezinvoltă într-atât încât aproape inhibă pe „prea duhovnicesc“, cartea este, înfond, un pretext la dialog. Dialog la modul în care în pastoralitatea ei cotidiană – răstignită în grăbiri –  biserica, respectiv preotul, parohul, nu mai are mijloacele reale de a o mai face. În faţa coloşilor de cimentcenuşiu şi anost, în faţa ghetto-ului despiritualizat, în găşti de cartier, pastoralitatea imediată şi-a pierdutdin aplomb, negăsind la vreme cheile „convingerii credincioase“.Ce este interesant e că Danion Vasile scrie cum vorbeşte. Atent, pedant, intransigent cu exagerările,dar cald, viu, aproape patristic. Acel soi de cuvânt cu putere multă care se cere crescut de culturateologică şi ne-teologică actuală atunci când, din banca şi de la catedra universitară se adaugăstrăzii acest teribil locaş de vestire a Evangheliei. Tema, fragilă şi aproape transparentă, îl face pe autor săse transforme într-un soi de tăietor în piatră. Când cu forţa excepţională a ciocanului, când cu tandreţeadăltiţei care ostoieşte contururile.De altfel, aceasta este una din marile calităţi ale autorului: că, în discreţie şi acrivie, vorbeşte cudragoste despre lucruri
ocolite
, ascunse-n masa de preocupări care
 par 
serioase a demersurilor teologicegreoaie şi, pe alocuri, depăşite. Niciodată n-am mai avut senzaţia unei astfel de reaşezări în pagină ateologiei morale în ceea ce priveşte familia şi cei care o alcătuiesc – mai ales tinerii, băieţi şi fete, dornicide a pune întrebări care par fără răspuns – ca în această „cântare a cântărilor“, transpusă oarecum, iertată-mi fie imaginea, pe ritm de muzică modernă (n-am avut curaj să zic
hip-hop
, dar cam asta e).Desigur că autorul nu face abstracţie de catedra didactică, atunci când este necesar ca tonul, uşor moralist, să-şi schimbe rezonanţa. Este cazul finalurilor de reflecţie care, cu un semiton mai jos sau maisus ar fi distonat faţă de restul construcţiei cărturăreşti. Pentru că am văzut tineri citind cartea aceasta întren, pe autobuz sau, o dată cu ivirea primăverii, pe bancă, în aer liber, mă gândesc că urmărita de altfeldecentrare de pe amvon (cu toate ale lui) pe spaţiul cotidian colectiv nu poate face decât bine Bisericii.Cartea lui Danion Vasile mai are într-însa o
 scurt-circuitare
. Rupe tăcerea. Pe câteva subiecte tabu,necomentate în predică – unele pe bună dreptate – dar care nu înseamnă că nu există. Şi existenţa lor cererăspuns. Desigur, celor care au curaj să pună întrebările cu şi de dragul celor care n-au curaj să le pună.Cum, alt risc major asumat de tânărul autor, este faptul că el nu expune, ci
 se expune
. Fie prin mărturieindirectă – cu păreri personale asupra unor lucruri extrem de
 fine
– fie chiar prin mărturia personală – estecazul epilogului (cel puţin). Se vor auzi suficiente glasuri care-l vor judeca
exact 
pentru transparenţaaceasta aproape mortală într-o lume a opacităţii nervoase. Sentimentalul Danion Vasile crede că se mai poate schimba ceva din marasmul în care ne şade vestirea.Mic ghid pentru sănătatea trupească şi sufletească a familiei,
Cartea nunţii
te pune măcar pegânduri…5
 
6
 
Povestea vulturilor aurii
Se spune că, departe, există un loc foarte frumos, în care trăiesc vulturii aurii. Nu toate penele lor auaceastă culoare nobilă, ci numai o aripă; la masculi, cea dreaptă, iar la femele, cea stângă. An de an, pemăsură ce puii cresc, părinţii pleacă în ultima lor călătorie: zboară zile îndelungate până ajung la MunteleLiniştii. Acolo unde au murit şi părinţii lor.Şi se mai spune că într-un an, oprindu-se să se odihnească peste noapte, ultima călătorie a devenitcât se poate de tristă: vulturii au fost prinşi, printr-o meşteşugită cursă, de către nişte oameni care credeaucă se vor îmbogăţi vânzând penele care străluceau ca soarele. Au tăiat păsărilor preafrumoasele aripi şi le-au agăţat la brâu, ca pe nişte scalpuri. „Ei, acum să se târască pe jos, ca nişte şerpi, până mor. De ce auvrut să moară în Muntele Liniştii?“ – a întrebat unul dintre ei, care nu se gândea niciodată la moarte.De durere şi de amărăciune, vulturii mai slabi au murit imediat. Însă cei tari se încăpăţânau săzboare cu o singură aripă. Fâlfâiau din ea, cu răbdare, având o voinţă nepământeană; dar tot nu puteauzbura. Se gândeau cu tristeţe: „Ce vor zice puii noştri, care vor veni la anul să moară lângă trupurilenoastre, când vor vedea că nu am ajuns la Muntele Liniştii?“Sprijinindu-se unul de altul, şi gândindu-se la urmaşii rămaşi acasă, doi vulturi au simţit cumsuferinţa începe să li se aline. Şi stând aşa, aşteptând parcă să le crească aripi, ei au simţit că durerea se preschimba în putere.Da, da, chiar aşa: stând lipiţi unul de celălalt, durerea li se preschimba în putere. Au încercat săzboare astfel; la început fâlfâiau din aripi încet, plini de sfială, şi apoi din ce în ce mai puternic. Pe măsurăce se ridicau, de jos se vedea un singur trup, cu două aripi. Se vedea o singură cruce.Luându-se după ei, s-au ridicat şi alte cruci; s-au ridicat spre Muntele Liniştii...Am scris povestea de mai sus gândindu-mă la iubita mea soţie, Claudia. Povestea vulturilor aurii eîntr-un fel rezumatul concepţiei mele despre nuntă. Cred că cei care se căsătoresc pentru ca prin dragostealor să se sprijine unul pe celălalt pe calea mântuirii au înţeles rostul familiei. Când iubeşti pe cineva, îidoreşti bucurie fără sfârşit. Când iubeşti pe cineva, vrei să îl stropeşti cu apa dragostei tale. Când iubeşti,vrei ca pe chipul celuilalt să se vadă cât mai multă bucurie. Nu cred că poţi iubi pe cineva fără să te gândeşti la veşnicie. Necredincioşii au o dragoste foartetensionată, foarte crispată: ei cred că după moarte se termină totul.Credincioşii ştiu că dragostea adevărată nu poate fi nimicită de timp. Ştiu că înţelepciunea se vasfârşi, dar dragostea nu se va stinge. De aceea învaţă să îi iubească pe ceilalţi cu o dragoste curată, cu odragoste care nu piere.Dragostea dintre soţii care ajung în Împărăţia Cerurilor nu se stinge. E adevărat că acolo nu vor maiavea dorinţa de a-şi manifesta dragostea în acelaşi mod în care au făcut-o pe pământ (mă refer ladragostea trupească al cărei rod sunt copiii). Dar totuşi asta nu înseamnă că legăturile sufleteşti dispar, căsoţul nu îşi mai recunoaşte soţia, că fiul nu îşi mai cunoaşte mama. Nu încerc să dezvolt această idee,fiind conştient de riscul de a susţine vreo greşeală. Deci, fără a încerca să dau lămuriri în ceea ce priveştemodul în care dragostea dintre soţi poate birui timpul, voi încerca să pun pe hârtie câteva gânduri desprecare cred că i-ar putea ajuta pe tinerii care vor să îşi întemeieze o familie.Spun doar atât: că din cât am încercat să cunosc învăţătura creştină despre această problemă, în niciun loc nu se pomeneşte faptul că vreodată în rai soţul nu îşi recunoaşte soţia sau că fiul nu îşi recunoaştemama. Ci dragostea dintre ei nu numai că rămâne aceeaşi, ci chiar sporeşte.Dar poate nu e potrivit să încep prin a spune că atunci când iubeşti pe cineva îi doreşti mântuirea, şifaci tot ce îţi stă în putinţă pentru a-l ajuta să meargă pe acest drum. Unora li se va părea ciudat că aşastau lucrurile. De aceea voi fi mai practic, spunând că tot cel ce vrea să aibă parte de împlinire în familietrebuie să caute să trăiască sub binecuvântarea lui Dumnezeu.Afirm cu toată convingerea că cei care cred că îşi pot făuri o bucurie lumească prin propriile puterinu ştiu ce pierd. Se pot găsi o sumedenie de moduri de înţelegere a nunţii. Dar una singură împlineşte: ceaîn care cunoşti dragostea binecuvântată de Dumnezeu. Restul sunt artificii multicolore.Atunci când înţelegi ce aşteaptă Dumnezeu de la o familie, înţelegi şi că nu te poţi căsători cu7

Activity (20)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Dan liked this
mysilence liked this
niela_ela liked this
Irina Cristian liked this
claudiaianchis9 liked this
amnicu liked this
KrypteX liked this
RugaOrtodoxa liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->