Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
301Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Arthur Schopenhauer - Lumea ca vointa si reprezentare vol 1

Arthur Schopenhauer - Lumea ca vointa si reprezentare vol 1

Ratings:

4.0

(6)
|Views: 13,830 |Likes:
Published by ciprian6200

More info:

Published by: ciprian6200 on Aug 02, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/13/2013

pdf

text

original

 
Copertele reprezintă trei reproduceri după Giuseppe Arcimboldo.I.S.B.N.: 973-572-012-4ARTHUR SCHOPENHAUER 
LUMEA CA VOINŢĂ ŞI REPREZENTARE
Traducere de
 Emilia DolcuViorel DumilraşcuGheorghe Puiu
Proslogion şi cronologie de
 Anton Adămuţ 
VOLUMUL I
PROSLOGION
Textul este reprodus după:
Arthur Schopenhauer
 LE MONDE COMME VOLONTE ECOMMEREPRESENTATION,
Paris, Librairie Felix Alean, şicoroborata cu
Arthur Schopenhauer
 Die Welt ah Wille unVorştellungl 
îngrijită de Arthur Hiibscher, ed a 3-a, Editura Brockaus,Wiesbaden, 1972.Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin Editurii Moldova - Iaşi-6600 Nu vedem în această pre-cuvântare un model tipic de studiuintroductiv. Nu vedem nici caracteristicile a ceea ce numim postfaţă.Este, poate, mai aproape de adevăr, o încercare de a ispiti filosofia cuavatarurile ei cu tot. Filosofia cea mare, aşa cum este filosofia luiSchopenhauer şi destinul ei trist. E o permanenîmpotrivire înSchopenhauer, un refuz sistematic, o negaţie constantă care devine, înfinal, afirmaţie. Atât cât poate fi de mult o negaţie afirmată! E însărostul filosofiei de a ieşi din paradox cultivându-1: Aşa cum faceMichel Guerin în lucrarea
 Nietzsche. Socrate heroîque
(Grasset,1975). Mai toată tradia vede în neadevărul lui Nietzsche untotalitarism nihilist. Dar nu spune oare filosoful, în
 Dincolo de bine şide rău,
că Neadevărul nu este falsul şi că Neadevărul este o condiţie avieţii? Nu spune el că este vinovat Descartes, cu toată egologia lui, dea certifica adevăruri dintr-un domeniu (existenţa, eul) cu adevăruri dinalt domeniu (gândirea)? Ne-am obişnuit să citim prea repede, îndiagonală, să catalogăm şi să clasificăm ceea ce nu poate fi nicicatalogat, nici clasificat. Judecăm după mizera noastră măsură şiînvinovăţim filosofii care au singura vină de a exista. Ne războim cu
 
categoriile noastre de împrumut şi facem procese de intenţienevinovaţilor. Se pleacă de la o vorbă a lui Nietzsche care spune căodată cu Socrate începe declinul filosofiei greceşti. Vina lui Socrateeste aceea de a fi fost fiul unui sculptor. Şi din acest motiv să fie Nietzsche un anti-Socrate? Ba! Nietzsche e un Socrate eroic, undincolo de. Socrate, aşa cum este Schopenhauer un dincolo de Kant.Pentru Platon idealul cunoaşterii este simplul şi adevărul, este
Unul.
 Nietzsche repudiază prejudecata adevărului ca
Unu
şi îi substituie perspectiva voinţei de putere, o perspectivă dionysiacă. O face şiHenri Joly în
 Le renversement Platonicien
(Vrin, Paris, 1974)
# '
 Lumea ca voinţă şi reprezentare
atunci când denunţă „postulatul anistoric al sensului" care revine la aafirma separarea autorului şi a epocii de text. Separarea se face prinraportarea la context a sensului în
general,
la sensul istoric şi semanticfaţă cu apariţia textului în sine. In realitate e vorba de a nu cedafacilităţilor „eternului prezent" şi de a recădea „hors du sens". E vorba,la rigoare, de actul hermeneutului şi de riscul imens cuprins în actulhenneneutic. Un risc care posedă puterea de a în-fiinţa şi, la fel de bine, de a des-fiinţa. Căci, până la urmă, hermeneutul e groparultextului pe care vrea să-1 salveze. Justiţia nu e în acest caz nici măcar morală pentru că sunt zone ale conştiinţei în care justiţia e superlativă prin absenţă. Problema e aceea a unei „orientări filosofice" (MarcelConchc.
Orientation philosophique.
Ed. de Megare, 1974). Adică dacăeste filosofia o cercetare a sensului, şi dacă îşi propune de la începutun scop sau un parcurs (concluzie), atunci ne interesează şi cum acest parcurs este orientat.
\M.
Conche stabileşte, tentând soluţia, o diferenţăîntre
orientarea-în
şi
orientarea-spre
şi face să depindă diferenţa de oalta: de diferenţa dintre cunoaştere şi gândire. E vorba, de fapt, de odeterminare a obiectului filosofiei. Filosofia gândeşte, zice autorul,dar de cunoscut nu poate cunoaşte. Obiectul filosofiei devine astfel„gândibilul", ceea ce poate fi gândit („le pensable"), nu ceea ce poatefi cunoscut. Orientarea filosofiei va fi deci
orientare-spre.
Schopenhauer, se va vedea, e un maestru al artei combinatorii.Vauvenargues, mai mult ironic decât dezamăgit, ne spune că noiapreciem prea puţin filosofii pentru că ei nu ne vorbesc îndeajuns de
 
lucruri pe care le cunoaştem. Şi de două mii de ani lumea se străduiesă-1 dezmintă. Suntem mereu alături şi deranjaţi de nerecunoaştereaunei proprietăţi uzurpate. Nu wem (sau nu ştim) să înţelegem căPlaton dezvăluie natura gândului şi Aristotel pe aceea a gânditului, căIsus relevă divinul dinlăuntrul gânditorului, iar Descartes face dingânditor începutul filosofiei (T. Maiorescu,
Scrieri din tinereţe,
Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 107). La fel Kant cu transcendentalul,Hegel care comandă cotiiei -şi povestească epopeea şiSchopenhauer, Bergson şi Husserl care fac din intuiţie o însoţitoare aegoului.Ştim, de la Sfântul Augustin, că nu l-am căuta pe Dumnezeu dacă nuam şti că l-am găsi. Şi nu ne mulţumim cu aceasta de parcă ar fi puţinlucru. încercăm să ne salvăm, aşa cum ne învaţă Augustin: Doamne,dă-ne ce ne ceri şi cere-ne ceea ce ne dai. Şi noi, nechemaţii, filosofamîn marginea spuselor. Erezie! Aşa cum e acuzat, pe drept sau nu,Luther, vinovat de a fi exagerat pe acelaşi Augustin care seconfesează: iubeşte pe Dumnezeu şi fa Ce vrei. Da, dar când iubeşti pe
 Arthur Scfiopenhauer 
Dumnezeu nu mai faci ce vrei, ci ceea ce trebuie. De aici pleacăLuther şi protestantismul căruia, patern, îi dă naştere: păcătuieşteoricât de mult, dar crede şi mai mult. Iată limite, „peratologii", de lacare pleacă şi la care ajunge Schopenhauer. Cu Tertulian
(credo quiaabsurdum),
cu Anselm
(credo ut intelligam),
cu Luther 
(intelliga ut credam),
cu Descartes şi silogismul lui egologic şi divin, cu Spinoza şideterminarea negativă
(negatio est non esse).
De unde toate acestea?De la un sceptic optimist care se străduie să ne înveţe că suntem niştereamintiţi uitaţi (Socrate) şi de la un sclav stoic care ne spune, într-un
Manual 
 pe care nici măcar nu 1-a scris singur, că suntem doar închipuiri şi nicidecum ceea ce vrem să părem (Epictet). Plasaţi întreextreme, suferim şi limita şi nelimita lor. Şi ne bucurăm că faptul areun nume -
apeiron,
 pe care, savant, îl etimologizăm. Ne jucăm cucuvintele uitând că ele sunt noi, şi le căutăm dedesubturi care să ne justifice. Frizăm aşa, neştiuţi în infinitul care ne înspăimântă, infinitulceluilalt pe care-1 căutăm disperaţi în propriul eu. Ce mai poaterămâne decât un senin şi cinic pesimism! Unul pe care să-1 suferimdacă nu suntem în stare să ni-1 asumăm. Să batem la uşa tragicului şisă ne sfârşim odată cu neamul labdacizilor şi al atrizilor. Aşa devineliberul arbitru destin. Restul e Sartre, e
 L'imaginaire,
e degra'dare a

Activity (301)

You've already reviewed this. Edit your review.
flopalan liked this
Susan Viktoria liked this
J.W.. liked this
J.W.. liked this
J.W.. liked this
J.W.. liked this
J.W.. liked this
J.W.. liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->