POVESTEA LUI HARAP ALB

de Ion Creangã

În realizarea poveºtilor sale, Ion Creangã porneºte de la modele populare, cara

cterizînd teme de circulaþie universalã cu o vechime uneori miticã. În creaþia lui sînt ºi
motive care apar în spaþii culturale foarte depãrtate: motivul cãlãtoriei, al încercãrii p
rii, al animalelor recunoscãtoare ºi al tovarãºilor devotaþi, motivul apei vii ºi al apei m
arte etc. Existenþa acestor teme ºi motive la Creangã a fost determinatã de faptul cã izvo
rul principal al poveºtilor sale este folclorul romãnesc, unde ele circulã aºa cum circu
lã în poveºtile tuturor popoarelor. Ion Creangã valorificã ºi alte elemente, care conferã
eºtilor un caracter specific, popular-romnânesc.
Povestea lui Harap-Alb are în linii mari urmãtorul subiect: Verde-Împãrat îi cere
fratelui sãu sã-i trimitã pe cel mai vrednic dintre nepoþi ca sã-l lase urmaº dupã ce n-o
i fi: craiul, tatãl bãuþilor, îi supune unei probe a curajului , la care nu rezistã decît m
zinul. Acesta, povãtuit de Sfînta Duminicã, pe care o milostivise, îi alege un cal nãzdrãva
, care în aparenþã este o mîrtoagã, ºi pleacã la drum nu înainte de a asculta sfaturile tat
În ciuda poveþelor este pãcãlit de Spîn, care-l face rob. Ajunºi la casa lui Verde-Împãra
pînul se dã drept nepotul moºtenitor ºi din orgoliu nemãsurat îl supune pe adevãratul nepot
or încercãri deosebite, poruncindu-i, pe rînd, sã aducã sãlãþile din grãdina ursului, pie
mate din grãdina cerbului ºi pe fata împãratului Roº. Ajutat de felurite personaje, povãþui
e cal, însoþit de niºte simpatici monstri; Harap-Alb se descurcã de minune în toate împreju
ile. în final impostorul este demascat ºi pedepsit ºi, eroul este rãsplãtit primind binec
uvîntarea împãratului Verde, împãrãþia ºi pe fiica împãratului Roº.
Dupã cum se vede, Povestea lui Harap-Alb apare ca un mic roman de aven
turi, realizat însã în cel mai autentic spirit popular, respectînd adicã tematica, compoziþ
a epicã, eroii, ajutoarele lor, precum ºi mijloacele de exprimare specifice prozei p
opulare. Conceputã ca un lung ºir de peripeþii ºi încercãri la care e supus un tînãr pentru
ovedi vrednicia, curajul, puterea ºi înþelepciunea, povestea cuprinde în sine o idee mor
alã fundamentalã: aceea cã binele ºi adevãrul triumfã în ciuda tuturor piedicelor, cã merit
mului sînt rãsplãtite.
Formula de descriere a poveºtii, precum ºi motivele tipice unui basm pop
ular- motivul împãratului fãrã urmaº (avea numai fete); motivul neascultãrii sfaturilor dat
de tatã; motivul probelor depãºite etc.
Creangã improvizeazã pe marginea schemei universale a basmului o imagine
a vieþii þãrãneºti de altãdatã, cu tipurile ei morale, cu tradiþiile ºi obiceiurile ei , î
erile de comportament ºi cu limbajul ei specific.
Respectînd schema tradiþionalã, Creangã devine original prin abundenta deta
liilor specifice, prin insistenþa asupra aspectului particular, prin nuanþarea miºcãrilo
r, a gesturilor, a vieþii sufleteºti. În felul acesta personajele ºi acþiunile lor capãtã i
vidualitate, devin de neconfundat.
Arta povestirii la Creangã nu este dominatã numai de acþiune; ochiul lui
surprinde particularitãþile cadrului în care aceasta se desfãºoarã, iar auzul prinde cu ex
ctitate schimbul de cuvinte dintre oameni. Detaliile dau poveºtii contur realist.
Prin ele lumea fabuloasã se umanizeazã, coboarã într-un plan de existenþã care poate fi lo
alizat geografic ºi istoric. Personajele, de la Harap-Alb, la simpaticii monºtri car
e-l însoþesc acþioneazã þãrãneºte ºi vorbesc moldoveneºte.
Diferenþele dintre basmul popular ºi basmul lui Creangã ies in evidenþã urmãrind
patru aspecte: calitatea naraþiunii, particularitãþile fantasticului, funcþia dialogului
ºi limbajul.
Naraþiunea la Creangã are un ritm mai rapid, el individualizeazã acþiunile
ºi personajele, eliminã explicaþiile inutile , descrierile sau analizele. Cît priveºte fa
ntasticul, acesta la Creangã este umanizat ºi în cadrul lui scriitorul construieºte tipu
ri diferenþiate fizic ºi moral, tipuri a cãror viaþã se desfãºoarã conform unor deprinderi
ceiuri specifice familiei þãrãneºti. Culoarea localã este astfel mai puternic sugeratã.
La Creangã dialogul contribuie la caracterizare, la individualizare,
iar în ceea ce priveºte limbajul Creangã e mai precis ºi mai expresiv.
O altã sursã de umor o constituie numele personajelor. Creangã descrie întîi
: apucãturile acestora ºi abia le spune numele.
 Oralitatea se realizeazã prin folosirea de interjecþii : hei! hei! na,
na, na !; expresii tipice: ce mai la deal la vale ; repetarea pronumelui personal t
u: Nici tu sat, nici tu tîrg, nici tu nimica .