Obişnuim să ne gândim că totul este gratis sau dacă trebuie
să facem un efort, acesta este minim. Însă pentru fiecare moment irosit, pentru fiecare decizie iresponsabilă trebuie să suportăm consecinţele. Iar aceasta nu este o problemă de etică personală ci o chestiune morală. Ori de câte ori ne arătăm ignoranţi faţă de oamenii de ştiinţe, faţă de cei ce scriu despre rolul nostru în viaţa planetei, faţă de cei ce trag un semnal de alarmă că ne îndreptăm pe un drum greşit, ne este asumată o vină morală. Ignoranţa nu este o opţiune, este un păcat. Poate ne gândim că suntem prea mici, fără importanţă în ce priveşte aceste chestiuni mondiale cum ar fi: încălzirea globală, defrişările, pescuitul excesiv, poluarea chimică, însă cuvântul nostru poate schimba impresia unui om apoi a unui altuia...şi tot aşa, într-un lanţ interminabil de influenţă. Iar aceasta poate face o diferenţă. Ne-am gândit că oamenii mari trebuie să facă schimbările astea. Şi uite că neimplicarea noastră a creat locuri libere în rândul celor care pot lua decizii ce au fost ocupate de oameni...oameni mici ce au devenit mari dar care continuă să gândească contextual, în funcţie de necesităţi. Principiile morale au devenit pradă unui subiectivism ieftin, fondat pe o democraţie de paiaţă. Ne infatuăm spunând răspicat că avem dreptul la opinie însă de atâtea ori această opinie se evaporă când se nasc contraargumentele. Opinia trebuie formată, educată şi apoi enunţată. Aceasta este un argument solid, înrădăcinat în particularitatea fiinţei noastre. Însă, exact cum ne-am permis să manipulăm genetic tot felul de lucruri, uite că am metamorfozat şi opinia într-o chestie de gust. Iar „de gustibus non disputandum”. Ne-am imaginat un coş de gunoi virtual pe care să îl putem umple cu toate lucrurile stânjenitoare, persoane antipatice sau probleme nerezolvate, şi apoi i-am dat viaţă. Ziua de naştere a acestei creaturi – indiferenţa – e sărbătorită din ce în ce mai des, aproape zilnic. Oare până când mai trebuie să îndurăm mofturile ei?