SEMIOTICA

C1
Obiectul Semioticii

Spre deosebire de alte stiinte al caror inceput se pierde in negura timpului, semiotica
este o disciplina relativ noua, aparuta la inceputul secolului XX, prin contributia a doi
cercetatori si anume: Ferdinand de Saussure si Charles Sanders Pierce.
Ferdinand de Saussure, in lucrarea sa intitulata “Curs de lingvistica generala”
vorbeste despre necesitatea dezvoltarii unei discipline pe care o numeste “semiologie” si
care are ca obiect studiul semnelor si al sistemelor de semne.
Dintre sistemele de semne, cel mai important este limbajul. Saussure considera
semnul drept o entitate psihica, asa incat considera ca semiologia este o ramura a
psihologiei.
Charles Sanders Pierce este unul dintre cei mai importanti ganditori americani. El
teoretizeaza necesitatea unei stiinte care sa studieze semnele sub toate aspectele lor, stiinta
pe care o numeste “semiotica”. Spre deosebire de Saussure, care foloseste metodele
psihologiei pentru a investiga semnele, Pierce apeleaza la metodele logicii si analiza
logica.
Desi cei doi autori utilizeaza termeni diferiti, constatam ca ei au in vedere aceeasi
disciplina sau stiinta care are drept obiect studiul semnelor. Nu exista niciun temei pentru a
distinge intre semiologie si semiotica, ci avem de-a face doar cu doua denumiri ale
aceleasi stiinte. In timp s-a impus termenul de semiotica, probabil datorita preponderentei
literaturii de limba engleza in acest domeniu. Astfel, prin semiotica intelegem disciplina
stiintifica al carei obiect de studiu il reprezinta semnele si sistemele de semne.
Semiotica isi propune sa elucideze latura semnului, sa puna in evidenta
componentele sale, sa construiasca un model al semnului si sa cerceteze modul in care
semnele sunt utilizate cu diferite scopuri. De asemenea, semiotica cerceteaza structura
sistemelor de semne, relatiilor acestor sisteme cu lumea si relatiile lor cu utilizatorii
semnelor. De aceea semiotica se divide in 3 ramuri:
1. Sintaxa – cerceteaza relatiile dintre semne, respective structura sistemelor de
semne;
2. Semantica – are in vedere raportul dintre sistemele de semne si lume, si
anume conditiile in care putem folosi sisteme de semne pentru a ne raporta la
lumea inconjuratoare.
3. Pragmatica – cerceteaza raporturile dintre semne sau sisteme de semne si
utilizatorii lor; pune in evidenta modul in care parametrii semnelor depinde de
cei ce le utilizeaza, conform principiului tolerantei din care deriva principiile
libertatii de exprimare si libertatii de interpretare.

C2
1
 Teorii asupra semnului

Prin semn intelegem o expresie care are semnificatie sau o expresie a carei inteles
consta in semnificatia sa. Invers, orice expresie care are semnificatie este semn. Prin
urmare, pentru a determina expresiile care sunt semne trebuie sa stabilim care sunt
expresiile care au semnificatie.
Cu privire la natura semnului exista numeroase teorii. Acestea se deosebesc intre ele
dupa factorii sau parametrii prin intermediul carora analizeaza semnele. Teoriile asupra
semnului descompun semnul in diferite componente intre care stabilesc relatii specifice
dand nastere unor modele ale semnului.
Putem clasifica teoriile asupra semnului dupa specificul parametrilor prin care
analizeaza semnul. Dupa cum acesti parametrii sunt obiectivi sau subiectivi deosebim
urmatorale tipuri de teorii asupra semnului:
a) Teorii care analizeaza semnul prin parametrii obiectivi;
O asemenea teorie a fost dezvoltata in cadrul orientarii numita behaviorism.
Behaviorismul reprezinta o orientare in stiintele comportamentului care
considera ca putem reduce orice comportament la factori observabili sau
obiectivi. Pentru behavioristi orice comportament poate fi explicat prin schema
stimul  raspuns, respectiv comportamentul consta in raspunsurile pe care
oamenii le dau sub influenta unor stimuli.
Deoarece comunicarea este o forma a comportamentului, behavioristii au
reprezentat si elementele prezente in actul de comunicare cu ajutorul schemei
stimul  raspuns.
Unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai behaviorismului, Leonard
Bloomfield a dezvoltat o teorie a semnului reducand semnul la o secventa de
stimuli si raspunsuri intermediara fata de un stimul initial si un raspuns final.
SrsR
(semn)
Principala obiectie care se poate aduce behaviorismului este ca intre stimul si
raspuns nu exista o legatura univoca, adica unuia si aceluiasi stimul ii pot
corespunde raspunsuri diferite. De aici rezulta ca schema stimul – raspuns nu
este suficienta pentru aexplica modul in care se comporta oamenii.
Trebuie sa presupunem ca raspunsul este determinat nu numai de factorii
obiectivi cum sunt stimulii ci si de factori subiectivi si de anume de starile
mentale sau de subiectivitatea oamenilor.
b) Teorii care analizeaza semnul prin parametrii subiectivi;
Cel mai important reprezentant al acestui punct de vedere este ferdinand de
Saussure. Pentru Saussure semnul este de natura psihica, fiind alcatuit dintr-un
semnificat (care este un concept) si un semnificant (care este o imagine
acustica/auditiva asociata conceptului).

Semnificant 2

Semnificat
 ARBORE

Semn Semn
Daca semnul ar consta numai in parametrii subiectivi ar fi imposibil sa explicam
de ce semnele pot fi folosite in comunicare. Datorita faptului ca nu avem acces la
starile mentale sau subiective ale celorlalti nu am putea sti care este intelesul sau
semnificatia atribuita de interlocutorul nostru unui anumit semn. Fiecare ar folosi
semnele cu o semnificatie proprie imposibil de inteles pentru ceilalti.
Constatam ca semnul nu poate fi redus la parametrii obiectivi deoarece nu am putea
explica formele de comportament in care sunt prezente semnele si nu poate fi redus la
parametrii subiectivi deoarece nu putem explica de ce 2 sau mai multi utilizatori ai
aceluiasi semn ii atribuie acelasi inteles.
De aici rezulta ca singura analiza adecvata a semnului trebuie sa contina atat
parametrii subiectivi cat si parametrii obiectivi:
c) Teoriile mixte asupra semnului;
Cea mai importanta este teoria lui Charles Sander Pierce care analizeaza semnul
prin trei parametrii: representament (expresie a semnului), obiect (semnificatie),
si interpretant (parametrul subiectiv).
O alta teorie de acelasi tip a fost dezvoltata de Ogden si Richards care analizeaza
semnul in: symbol (expresie), referent (gand) si referinta (obiect).
Elemente ale semnificatiei: este alcatuit dintr-o anumita expresie, are o anumita
semnificatie = obiect si are si un sens.

Triunghiul Ogden – Richards

Simbolul Expresie

Referentul Referinta Semnificatie

Sens

C3
Expresiile
3
 Semnele ca expresii cu semnificatie alcatuiesc un sistem. Sistemul ale carui
elemente sunt semne se numeste limbaj. Datorita faptului ca niciun sistem nu se reduce la
elementele sale inseamna ca limbajul nu este alcatuit numai din semne. El trebui sa contina
pe langa semne si alte categorii de expresii. Rolul acestora este de a reprezenta structura
limbajului, adica ele determina relatiile dintre semne.
Datorita faptului ca limbajul este alcatuit si din alte expresii decat semnele, rezulta
ca exista expresii cu inteles care nu sunt semne, adica intelesul nu se reduce la
semnificatie. Totodata pentru a pune in evidenta expresiile care sunt semne trebuie sa
analizam limbajul pentru a vedea prin ce fel de expresii este alcatuit adica pentru a include
expresiile in diferite categorii si apoi sa cercetam care categorie de expresii indeplineste
conditiile pentru a fi semne.
Limbajul insa in intregul sau nu poate fi analizat deoarece este un sistem nelimitat si
totodata un sistem in plina evolutie si schimbare. De aceea singurul mijloc pe care il avem
la dispozitie este sa analizam subsisteme ale limbajului care fie sunt fiinte, fie au o anumita
regularitate care poate fi pusa in evidenta. Aceste subsisteme se numesc propozitii.
Cu privire la analiza propozitiilor exista mai multe metode de analiza care se impart
in 2 mari categorii:
1. Metode de analiza lingvistica a limbajului
2. Metode de analiza logica a limbajului
Analiza limbajului a scos in evidenta faptul ca intre expresii care alcatuiesc o
propozitie exista 2 tipuri de relatii:
 Relatiile sintagmatice au loc intre expresiile din aceeasi propozitie. Doua sau
mai multe expresii alcatuiesc o propozitie daca intre ele au loc anumite relatii
sintagmatice.
 Relatiile paradigmatice au loc intre expresii din propozitii diferite.
rel. sintag.
P1 e1 – e2  ........ en Eminescu  este  poet.
rel. para
P2 e1  e2  ........ en Rebreanu  este  poet.

categ. sintactica categ. sint. rel. sint.

1. Analiza lingvistica a limbajului
1.1 Analiza traditionala a limbajului considera ca unitatea de inteles este
cuvantul. Cuvintele pot fi clasificate in mai multe categorii in functie de
relatiile sintagmatice si paradigmatice dintre ele. Din punctul de vedere al
relatiilor sintagmatice analiza traditionala deosebeste partile de propozitie:
subiectul, predicatul, complementul, atributul. Din punctul de vedere al
relatiilor paradigmatice analiza traditionala deosebeste partile de vorbire:
substantivul, pronumele, adjectivul, verbul, adverbul, numeralul.
Analizei traditionale i s-a adus reprosul ca distinge categoriile sintactice cu
ajutorul unor criterii care nu apartin strict sintaxei. De exemplu, pentru a
deosebi intre substantiv si verb ar trebui sa deosebim intre obiect si actiune.
4
 Dar acestea nu apartin strict limbajului. De aceea orientarea numita
descriptivismul american a propus o alta metoda de analiza.
1.2 Analiza in constituenti imediati. Acest tip de analiza adopta metoda
segmentarii potrivit careia orice expresie cu inteles poate fi segmentata in alte
2 expresii cu inteles pana la un nivel minim al expresiilor cu inteles care se
numesc moneme sau morfeme. Acestea pot fi expresii mai mici decat
cuvintele adica se renunta la principiul analizei traditionale ca unitatea de
inteles este cuvantul.
In acest fel analiza constituenti imediati pune in evidenta numai relatiile
sintagmatice omitandu-le pe cele paradigmatice. Ca urmare, analiza
constituenti imediati nu distinge intre diferite categorii sintactice, ci singurul
avantaj fata de analiza traditionala este ca merge mai in adancime.
P: „Tata a citit scrisoarea”
analiza trad.: Tata  a citit

 scrisoarea
Subiect  predicat

 complement
analiza in
const. imed.: Tata a citit scrisoarea S

tata a citit scrisoarea GN GV

tat a a citit scrisoarea N A V GN

acit t scrisoare a N A

1.3 Analiza gramaticii generative

S  propozitia
GN N + A
S GN + GV nume articol
grup grup GV V + GN
nominal verbal verb grup nominal
Grupul nominal are functia de a determina referinta propozitiei pe cand
grupul verbal arata ce presupune propozitia cu privire la lucrurile la care se refera.
2. Analiza logica a limbajului
Analiza lingvistica a limbajului nu reuseste sa circumscrie categoria semnelor
deoarece foloseste criteriul referintei si nu criteriul semnificatiei. Desi referinta
consta in obiecte totusi nu se confunda cu semnificatia deoarece semnificatia este
unica si constanta in timp ce referinta poate fi multipla si variabila. De aici
rezulta ca nu toate expresiile care asigura referinta de propozitii pot fi considerate
semne.

5
 Analiza logica distinge intre propozitii compuse si propozitii elementare astfel
incat propozitiile compuse sunt alcatuite din una sau mai multe propozitii
elementare si unul sau mai multi operatori propozitionali. La randul lor
propozitiile elementare sunt alcatuite din una sau mai multe expresii care au
semnificatie si care sunt denumite nume si un operator numit predicat. Predicatul
trebuie sa contina o expresie numita termen si un operator specific.
P  propozitii  compuse
 elementare
e1(op. e2  nume
propoz.)  termeni
nume F (pred.)  operatori

E termen

C4
Semnificatia

Cu privire la natura semnificatiei si la modul in care semnificatia este determinata,

exista numeroase puncte de vedere, care au generate diferite teorii ale semnificatiei. Ele
pot fi clasificate mai intai dupa modul in care este determinata semnificatia: dupa acest
criteriu deosebim teoriile care considera ca semnificatia este determinata de factorii
lingvistici si teoriile care sustin ca semnificatia este determinata de factorii extralingvistici.
Potrivit teoriilor din prima categorie semnificatia unei expresii este determinata de
semnificatia altor expresii. Aceste teorii se impart la randul lor in 2 clase dupa cum
considera ca semnificatia unei expresii este determinata de expresiile care o contin. In al
doilea caz teoriile se numesc holiste.
Dupa natura semnificatiei teoriile se impart in:
1. Teoria denotativa care sustine ca semnificatia consta intr-un obiect;
2. Teorii conceptualiste care sustin ca semnificatia consta intr-un concept. In
aceasta categorie se inscrie teoria lui Saussure;
3. Teorii contextualiste. Acestea considera ca semnificatia poate sa fie atat un
obiect cat si un concept in functie de context;
4. Teoria sintetica a semnificatiei sustine ca semnificatia reprezinta unitatea intre
obiect si concept;
Teoriile extralinvistice privind determinarea semnificatiei se impart si ele in 2
categorii dupa cum sustin ca semnificatia este determinata de factori individuali sau de
facori sociali:
a) Teorii care sustin ca semnificatia partii determina semnificatia intregului (teorii
denotative, conceptualiste, contextualiste, sintetica);
b) Teorii care sustin ca semnificatia intregului determina semnificatia partilor
(holiste);
6
 Teoriile extralingvistice:
1. Factori individuali
2. Factori sociali
Conditiile ce trebuie indeplinite de semnificatie:
1. Semnificatia trebuie sa fie obiectiva semnificatia trebuie sa fie un obiect.
Daca semnificatia nu ar fi obiectiva atunci fiecare utilizator al unui semn ar
atribui acestui o alta semnificatie. In acest fel nu am putea explica de ce semnele
pot fi folosite in comunicare dobandind acelasi inteles atat pentru emitent cat si
pentru receptor.
2. Semnificatia trebuie sa fie unica. Daca un semn ar avea mai multe semnificatii
atunci nu am putea sa stabilim care este semnificatia atribuita semnului intr-o
anumita imprejurare. In acest fel nu putem explica de ce semnele au un inteles
bine determinat.
3. Semnificatia trebuie sa fie constanta in timp. Daca un semn si-ar schimba
semnificatia de la un moment la altul nu am putea explica de ce emitentul si
receptorul inteleg acelasi lucru intr-un semn caci semnul ar putea avea alta
semnificatie din momentul emiterii sale pana in momentul receptarii sale.
Expresiile care respecta aceste conditii sunt numele semne deoarece numele sunt
expresii care fixeaza obiecte, astfel incat un obiect este fixat de un nume indiferent ce se
intampla cu el.
Prin nume intelegem orice expresie care vizeaza un singur obiect in orice
imprejurare. Obiectul fixat de un nume se numeste denotatul numelui respectiv. Denotatul
satisface toate conditiile semnificatiei, de aceea numele are semnificatie prin urmare este
semn. De aici rezulta ca intelesul unui nume consta in obiectul denotat de acel nume.
De asemenea denotatul este un parametru constant al unui nume adica nu se
schimba in timp. Datorita faptului ca numele sunt semne ele trebuie sa aiba pe langa
semnificatie si un sens.
Sensul unui nume consta in proprietatile pe care le are obiectul denotat de numele
respectiv la un moment dat.
Romania  tara europeana
 republica
 tara la Marea Neagra
 tara marginita de Dunare, etc.
Sensul numelor este un parametru dinamic care se schimba in timp. Acest parametru
evolueaza in mod natural, nu poate fi controlat de utilizatorii numelui:
a) sensul contextual care se schimba in timp (proprietati ale denotatului);
b) sensul complet care este o componenta care nu se schimba. El se obtine din sel
contextual la care se adauga o constanta temporala (stare a denotatului);

Romania este regat. 1947 – componenta adevarata

2009 – componenta falsa
Romania este regat in 1947. 1947 – componenta adevarata
2009 – componenta adevarata
1. sensul real
7
 2. sensul atribuit (cunoasterea, ce stim despre el).
Numele sunt folosite cu sensul atribuit care poate diferi de cel real. In acest fel apar
erorile cand atribuim unui nume un sens diferit de cel real.

C5
Sensul

Sensul este parametrul mental / subiectiv al unui semn. Deoarece numele au rolul de a
fixa obiecte, ele nu pot fixa sensuri, astfel incat sensul numelor se modifica in timp. De
aceea, limbajul trebuie sa contina expresii diferite de nume, care au rolul de a fixa sensuri.
Vom numi aceste expresii termeni.
Prin termen se intelege orice expresie care are functia de a fixa un sens. De aceea,
sensul este paramentrul intentional al termenilor si totodata, termenii au ca inteles sensul
lor.
Exemple de termeni: - rosu, verde, albastru fixeaza anumite
- triunghi, cerc, patrat caracteristici, culoare,
- inalt, scund, la stanga, la dreapta proprietati nu obiecte
- merge, arunca
- frate, tata
La un moment dat, diferite obiecte satisfac sensul fixat printr-un termen Aceste obiecte
alcatuiesc clasa termenului. Prin urmare, pe langa sens, un termen se caracterizeaza si prin
clasa sa. Clasa unui termen se schimba in timp, de aceea e un parametru dinamic.
Exemplu: “republica” - 2009 Romania
-1947 Romania
Termenii pot fi clasificati dupa mai multe criterii:
a. Dupa dimensinea sensului:
 concreti: au un sens bogat, alcatuit din numeroase proprietati (ex: om)
 abstracti: al carui sens contine o singura proprietate.
Dintr-un termen concret se poate obtine un termen abstract corespunzator, considerand
sensul sau drept o unitate. (ex. roseata, umanitate)
b. Dupa dimensiunea clasei:
 nuli: nu exista nici un element (ex. cerc, patrat)
 singulari: au un singur element (ex. presedinte al Romaniei)
 generali: clasa lor este alcatuita dintr-un numar mai mare de termeni (ex.
presedinte de stat)
Datorita faptului ca, clasa termenilor se schimba in timp, unul si acelasi termen poate fi
nul/ singular/ general.
Exemplu: „astronaut” 1940 – nul
Japonia – singular
2009 –general

8
 c. Dupa nivelul de aplicare al sensului: sensul unui termen se poate aplica fie pana la
nivelul obiectelor individuale, fie pana la ivelul parti ale acestora.
 termeni individuali care se aplica numai pana la nivelul obiectelor individuale
(pisica)
 termeni colectivi care se aplica si unor parti ale obiectelor lor (padure)
 termeni de masa se aplica pana la nivelul moleculelor obiectelor (apa, zahar -
substante)
d. Dupa tipul sensului:
 termeni de proprietati (rosu, triunghi)
 termeni de relatii (frate, mai mare)
 termeni de actiune (alegere, miscare)
Intre termeni pot exista diferite relatii. Pot exista doua categorii de relatii dupa cum
privesc clasa termenilor:
a. Relatii cu privire la sens:
 Sinonimia: 2 termeni sunt sinonimi daca au acelasi sens; deoarece sensul
determina clasa termenilor, termenii sinonimi au si aceeasi clasa, deci sunt
identici (ex celibatar = necasatorit)
 Subordonarea: un termen e subordonat altuia, daca sensul sau apartine
celuilalt termen (ex. animal – subordonat - pisica)
b. Relatii cu privire la clasa:
 Coextensiunea: doi termeni sunt coextensivi daca au aceeasi clasa
Ex: presedinte al Romaniei in 1988
presedinte de onoare al PSD din 2009
 Subordinarea: atunci cand clasa unui termen este continuta de cel de-al doilea
termen (ex. pisica – subordinata- animal)
Asupra termenilor actioneaza diferiti operatori care dau nastere la mai multe operatii cu
termeni. In urma operatiilor cu termeni, obtinem fie alti termeni caracterizati prin alti
parametrii, fie alte categorii de expresii.
Cu mijlocele limbajelor putem modifica numai sensul termenilor, deoarece numai
sensul e intentional; cu privire la clasa unui termen, putem numai presupune modificari ale
ei. In acest fel, operatiile asupra termenilor sunt de doua categorii:
 Operatii reale: in urma acestora, sensul termenilor se schimba si se obtin alti
termeni. Dintre operatiile reale cele mai importante sunt:
 negatia: prin intermediul ei se obtine negativul unui termen (ex. triunghi-
nontriunghi)
 compunerea: prin compunerea conjuncta a doi tremeni se obtine un termen al
carui sens este reuniunea sensurilor termenilor compusi si a carui clasa e
intersectia claselor termenilor compusi (ex. alb - om= om alb)
 Compunerea sumativa: sensul compusului este intersectia sensurilor
componentilor si clasa compusului este reuniunea claselor componentilor (ex.
animalele si plantele sunt vietuitoare)

9
  Operatiile virtuale: nu schimba propriu-zis parametrii termenilor, ci doar presupun
modificari ale lor. De aceea, in urma unor asemenea operatii, rezulta alte tipuri de
expresii, diferite de termeni.
Operatiile virtuale pot actiona asupra sensului
termenilor
Exista expresii:
 predicate: prin intermediul lui nu mai presupunem ca sensul unui tremen este
adaugat sensului unei alte expresii care poate fi un nume/ termen.(ex. om alb -
omul este alb predicat)
 cuantificatori: rolul lor este de a presupune despre clasa unui termen, fie ca
ramane neschimbata, fie ca se reduce la o parte a sa.
Cuantificatorii pot fi:
 universali - afirmativi (clasa unui termen nu se schimba): toti, oricare
- negativi: nici unul
 particulari - nedeterminati (presupun despre clasa unui termen ca se reduce
la o parte nedeterminata a sa): unii, o parte
- determinati (restrangerea clasei unui termen la o parte
determinate a sa): o patrime, zero, unul
Datorita faptului ca termenii au o clasa determinata la un moment dat, putem construi
cu ajutorul lor expresii care fixeaza atat un sens, cat si o clasa. Asemenea expresii sunt
obtinute adaugand unui termen, o constanta temporala si se numesc descriptii (termen+
constanta temporala)
Rolul descriptiilor este important deoarece ne permit sa ne referim la anumite obiecte
fara a le denumi.

Exemplu: Traian Basescu a fost primarul capitalei descriptii

Presedintele Romaniei din 2009 a fost primarul capitalei
Numele denotat
sens
Termenii sens
clasa
Descriptiile sens
clasa
Extensiuni = denotat, clasa
Intensiuni = sens
NUME TERMENI DESCRIPTII
Intensiune naturala intentionala intentionale
dinamica constanta constante
Extensiune intentionala naturala intentionale
constanta dinamica constante

Numele - camera de lut vederi dintr-un film axata pe un singur personaj, dar decorul e
schimbat.
Termeni - camera de supraveghere
10
 Descriptiile - fotografii (fixeaza personajele si decorul)

C6
Propozitiile

Functia lingvistica a propozitiilor este de a face presupuneri cu privire la parametrii

semiotici ai unei expresii, numita subiectul propozitiei prin intermediul unei alte expresii
care constituie predicatul propozitiei.
Exemplu: Romania este republica (denotatul numelui Romania are prioritate pt
republica)
Printr-o propozitie presupunem despre unul sau mai multe obiecte ca are proprietati.
Obiectele care au anumite proprietati repezinta fapte, asa incat printr-o propozitie
presupunem ca are loc un fapt. Alte propozitii contin presupuneri cu privire la parametrii
semiotici ai termenilor.
Exemplu: Toti romanii sunt harnici. (elementele clasei romani au proprietatea harniciei)
Rolul propozitiilor sau intelesul lor este de a presupune ca anumite fapte au loc.
Aceasta presupunere este realizata prin intermediul a doua tipuri de expresii prin care
poate fi analizata propozitia:
 Subiectul (grupul nominal) prin care determinam clasa de obiecte (referinta)
despre care este vorba in propozitie;
 Predicatul (grupul verbelor) care arata ce propietati sunt atribuite subiectelor
la care se refera propozitia si care indeplineste a doua functie de predictive.
Dupa dimensiunea referintei, propozitiile se clasifica astfel:
1. Propozitii cu referinta determinate - referinta acestor propozitii este alcatuita dintr-o
singura clasa de obiecte
 Propozitii cu referinta vida (fara referinta). Referinta vida se obtine utilizand
ca subiect termini nuli. (Ex. Fat- frumos are un armasar alb)
 Propozitii singulare - au referinta alcatuita dintr-un singur obiect. (Ex.
Presedintele romaniei in 2009 este un bun politician)
 Propozitii universale - referinta este asigurata printr-un termen cuantificat
universal
2. Propozitii cu referinta nedeterminata. Referinta este alcatuita din mai multe obiecte.
Acest tip de referinta este obtinut prin termini cuantifivcati particular. (Ex. Unii romani
sunt harnici) Datorita caracteristicilor propozitiilor si faptelor le putem atribui diferite
valori. Faptul presupus de o propozitie poate sa aiba loc sau nu. Daca faptul presupus de
propozitie are loc, spunem despre acea propozitie ca este adevarata, iar daca faptul
presupus nu are loc, propozitia este falsa.
In functie de valorile lor de adevar, propozitiile intra in diferite relatii. Aceste relatii
pot fi reduse la doua:
a. Contradictia – doua propozitii sunt in relatie de contradictie daca nu pot fi nici
adevarate nici false impreuna;
11
 b. Consecinta – o propozitie este consecinta altei propozitii daca ia valoarea
adevarat atunci cand cea din urma ia valoarea de adevar. (Ex. Romania este in
Europa, Timis este in Romania. Timisoara este in europa.)
Cu ajutorul relatiei de consecinta, pot fi puse in evidenta si alte valori care
caracterizeaza propozitiile si faptele. Valorile morale se aplica faptelor presupuse de
propozitii. Un fapt este bun atunci cand are consecinte bune. In acest fel, pentru ca valorile
etice sa poata fi definite trebuie selectate anumite fapte considerate bune in mod
conventional. Ele alcatuiesc un cod etic. Cu ajutorul valorilor etice si de adevar, putem
determina un interlocutor sau membrii unui public sa acepte sau sa respinga o propozitie.
Propozitiile adevarate sau propozitiile prin care presupunem fapte bune trebuie
acceptate, in vreme ce propozitiile false sau care presupun fapte rele trebuie respinse. In
acest fel pentru a determina pe cine sa acepte o propozitie trebuie sa ii aratam ca acea
propozitie este adevarata, sau este un fapt bun. Pentru a arata ca o propozitie este
adevarata, sustinem ca este consecinta unei propozitii adevarate. (Ex. Pamantul este rotund
deoarece linia orizontului etse curba)
Daca dorim sa determinam un interlocutor sa accepte o propozitie, pentru ca
presupunem un fapt bun, infatisam o consecinta a acestei propozitii care la randul ei
prezinta un fapt bun. (Ex. Daca bei cafea, atunci activitatea creierului se imbunatateste.
Daca bei cafea, atuni vei avea insomnia.)

C7
Exprimarea

Prin exprimare se intelege utilizarea expresiilor pentru a surprinde sau a analiza un

anumit inteles. Exprimarea este actul prin care emitentul formuleaza un anumit mesaj si il
inzestreaza cu un inteles.
Intelesul unei expresii consta in functia sau in rolul pe care il joca expresia intr-un
anumit context, astfel intelesul este scopul uitilizarii unei expresii. Emitentul foloseste o
expresie pentru a pune in evidenta un anumit inteles, de aceea intelesul este scopul
exprimarii. Intelesul este intotdeauna intentionat.
Emitentul poate utiliza o expresie pentru a surprinde orice inteles doreste si reciproc, un
anumit inteles poate fi pus in evidenta prin orice expresie. In aceasta consta principiul
libertatii exprimarii. Datorita acestui principiu, expresiile pot dobandi intelesuri diverse.
De aceea, trebuie sa punem in evidenta un fenomen semantic important - polisemia.
Prin polisemie intelegem capacitatea unei expresii de a avea mai multe intelesuri, cat si
posibilitatea ca acelasi inteles sa fie surprins prin mai multe expresii. In acest fel pot
aparea dificultati privind comunicarea in intermediul unei comunitati, deoarece datorita
libertatii de exprimare diversi membrii ai comunitatii pot folosi expresiile cu intelesuri
diferite.
Pentru a depasi aceasta dificultate, comunitatiile semantice au apelat la codificare. Prin
codificarea unei expresii i se asocieaza in mod conventional, unul sau mai multe intelesuri,
12
 care sunt recunoscute si invatate de catre membrii comunitatii. In urma acestei asocieri,
apar codurile semantice care iau forma dictionarului.
Prin intermediul dictionarului se stabilesc intelesurile conventionale ale expresiilor,
care pot fi unul sau mai multe. O expresie poate fi folosita si cu intelesuri care nu sunt
cuprinse in dictionar.
Polisemia poate imbraca doua forme:
 omonimia reprezinta utilizarea aceleiasi expresii pentru a surprinde intelesuri
diferite. Ex: barca pe lac - pantofi de lac.
 sinonimia reprezinta utilizarea mai multor expresii pentru a surprinde acelasi
inteles. In cazul numelor, sinonimia apare cand acelasi obiect are nume
diferite, iar in cazul termenilor cand acelasi sens este circumscris prin termini
diferiti.
Intelesul unei expresii are doua componente:
 unul explicit - exprima intelesul explicit;
 unul implicit - ramane neexplicat, dar poate fi pus in evidenta prin
interpretare. Acesta poate fi subinteles - reprezinta o parte neexprimata a
intelesului, necesara pentru a sustine valoarea de adevar a unei propozitii.
In cadrul exprimarii, intelesul nu poate fi niciodata epuizat, intotdeauna ramane un
subinteles. Emitentul merge cu exprimarea pana la nivelul la care considera ca destinatarul
este in masura sa puna in evidenta subintelesul expresiei. Pentru aceasta, el presupune ca
destinatarul are anumite cunostiinte..
Conotatia reprezinta atitudinea pozitiva sau negativa pe care au dobandit-o exprestiile
intr-o anumita comunitate semantica. Ea poate fi folosita pentru a influenta imagnea
publica a unui personaj, organizatie sau produs. Daca unei persoane ii sunt associate
expresiile care au conotatie pozitiva, atunci imaginea pubilca a celei personae se
imbunatateste.
Exprimarea se desfasoara in doua etape:
1. Intelesul este fixat sau circumscris, surprins cu ajutorul unor expresii;
2. Intelesul este analizat, dezvoltat sau atribuit cu ajutorul altor categorii de expresii.

C8
Circumscrierea sau fixarea intelesului. Se deosebesc urmatoarele tipuri de intelesuri:
- obiect: numele, descriptii definite
- sens: termeni, descriptii
- fapt: propozitii
Ex: Traian Basescu este un bun politician.
Presedintele Romaniei din 2008 este un bun politician.
Sensurile sunt atat de numeroase incat limbajul nu are la dispozitie mijloace pentru a
circumscrie orice sens. De aceea se poate demonstra ca exista sensuri care nu pot fi
exprimate oricat de mult am imbogati limbajul. Pentru a ne apropia de sensurile
inexprimabile, limbajul ne pune la dispozitie o serie de mijloace – figurile semantice.
Cele mai importante figuri semantici:
 Comparatia cu ajutorul careia putem surprinde forme sau nuante ale unui sens
fixate printr-un termen. Termenii obisnuiti de cele mai multe ori nu reusesc sa
13
 surprinda un sens unic ci o gama intreaga de sensuri. Cu ajutorul comparatiei
putem surprinde elemente ale acestei game de sensuri. (verde: ca smaraldul;
ca iarba)
 Metafora cu ajutorul careia surprindem sensuri care se aseamana sub un
aspect sau altul cu sensul unui termen oarecare.(ac de brad – sens metaforic;
frunza bradului – sens conventional). Metaforele se clasifica dupa tipul de
asemanare care sta la baza constructiei lor:
a) Metafore coloristice: bucle de aur
b) Metafore sonore: urletul vantului
c) Metafora dupa forma: ac de brad
d) Metafore dupa desfasurarea unui eveniment
 Metonimia cu ajutorul careia surprindem sensul pe baza asemanarii intre
obiectele care satisfac sensul respectiv sau pe baza unei anumite relatii intre
aceste obiecte. (clasa de elevi) Cele mai utilizate metonimii sunt acelea in
care partea este folosita pentru a exprima intregul sau cu ajutorul intregului
exprimam partea – sinecdota
Ex: cap (zece capete de vite)
Un sat are 200 de fumuri (case)
Panza pe mare (corabie)
Alte mijloace pentru a fixa sensurile sunt jocurile de cuvinte care folosesc asemanari
sonore a etimologiei cuvintelor. (Plai cu boi – Playboy)
Faptele pot fi surprinse cu ajutorul propozitiilor. In acest fel, propozitiile pot indeplini
o dubla functie. In anumite contexte cu ajutorul unei propozitii presupunem ca un fapt are
loc sau nu si in acest caz propozitia respectiva este A sau F, dar in alte contexte cu ajutorul
propozitiei fixam un fapt, cand propozitiile nu au valoare de A.
Ex: Traian a fumat in incinta universitatii
Decanul crede ca Traian a fumat in incinta universitatii.

C9
Atribuirea sau analiza sensurilor expresiilor

Putem atribui sau analiza sensurile cu ajutorul propozitiilor. Printr-o propozitie,

atribuim un sens subiectului propozitiei si anume, sensul fixat prin termenul care apare in
predicatul propozitiei.
Ex: Everest este cel mai inalt munte.
Sensurile atribuite reprezinta de fapt cunostiinte. De aceea cu ajutorul propozitiilor
putem sa transmitem cunostinte. Totodata in masura in care acceptam o propozitie ca
adevarata, inseamna ca acceptam si cunostiinta pe care o contine.
In unele situatii, expresiile folosite pentru a surprinde un anumit inteles pot sa fie
numai partial exprimate sau pot fi modificate astfel incat sa fie intelese doar de anumiti
destinatari. In aceste cazuri avem de-a face cu doua forme aparte de exprimare:

14
  Exprimarea eliptica. In cazul expresiilor eliptice se foloseste doar o parte a unei
expresii pentru a surprinde intelesul expresiei in intregime. Astfel o componenta a
intelesului ramane neexplicitata adica sub forma de subinteles. Exprimarea eliptica
intervine acolo unde emitentul si destinatarul au anumite cunostiinte comune sau
convietuiesc impreuna, avand obiceiuri asemanatoare. In multe situatii ajunge un
simplu gest pentru ca doi oameni sa se poata intelege si sa-si transmita intelesuri
complexe.
 Forma codificata. Exprimarea de acest tip este folosita cand emitentul si destinatarul
doresc sa impiedice alti receptori sa inteleaga mesajul. In cazul comunicarii
codificate, mesajul original este inlocuit cu un alt mesaj, care are un alt inteles pe
baza unor reguli si conventii care alcatuiesc un cod.
Codurile pot fi:
 coduri de substitutie cand anumite parti ale mesajului original sunt inlocuite
cu alte expresii in asa fel incat rezulta un alt mesaj, cu un alt inteles decat
mesajul initial. Numai destinatarul cunoaste codul cel dupa care s-a facut
substitutia asa incat numai el poate sa refaca mesajul original.
 Coduri de permutare si combinate. Elementele mesajului original sunt
schimbate intre ele dupa o anumita regula cunoscuta doar de destinatar, in asa
fel incat numai el poate reface mesajul initial.
Pe langa mijloacele de exprimare pe care le ofera limbajul putem utiliza si mijloace de
exprimare nonlingvistice, cu ajutorul carora, in unele situatii pot fi exprimate intelesuri
complexe pe care nu le-am putea atinge cu ajutorul limbajului.
Exprimarea nonlingvistica
A. Exprimarea nonverbala
Prin exprimarea nonverbala intelegem punerea in evidenta a unor intelesuri fara a folosi
cuvinte fie orale, fie scrise, ci numai prin gesturi sau miscari ale corpului.
Cercetarile privind comunicarea nonverbala sau privind asa numitul limbaj al trupului
au fost impulsionate de formularea regulii lui Mehrabian. In urma unor experimente,
Mehrabian a tras concluzia ca doar 7% din intelegerea unui mesaj se datoreaza
componentelor sale verbale, in timp ce 55% se datoreaza componentei nonverbale.
Celelalte procente sunt atribuite modulatiilor vocii.
Acestei reguri i s-au adus mai multe obiectii. Pe de o parte experimentul de la care a
pornit Mehrabian are un anumit specific, asa incat rezultatele sale nu pot fi generalizate.
In acest experiment s-au folosit mesaje care aveau o importanta componenta afectiva,
fiind indoielnic ca regula amintita se aplica mesajelor care necesita o intelegere rationala.
Pot fi aduse si contraexemple la aceasta regula. De pilda putem intelege mesajele
transmise prin radio, desi nu avem acces la componenta lor nonverbala. In plus, conceptul
de comunicare nonverbala utilizata in acest caz este prea larg, incluzand situatii de
comportament nonverbal care nu pot fi asimilate comunicarii.
Gesturile neintentionate sau reactiile fiziologice nu pot fi considerate acte de
comunicare. De exemplu, o persoana care are un tic nervos nu intentioneaza sa transmita
nimic prin intermediul lui. Daca cineva sa inroseste atunci cand minte avem de-a face cu o
reactive involuntarasi nu cu un act de comunicare.

15
 Prin urmare, comportamentul nonverbal care insoteste transmiterea unui mesaj nu poate
fi asimilat in totalitatea comunicarii nonverbale. In acest fel, comportamentul nonverbal nu
poate fi intotdeauna interpretat. Totusi un asemenea comportament poate fi explicat cand
pe baza lui putem face presupuneri asupra starii subiective a emitentului. De aceea studiul
comportamentului nonverbal este deosebit de important, avand un rol aparte in
comunicarea interpersonala sau in adoptarea strategiilor de negociere.
B. Exprimarea simbolistica
Aceasta apeleaza la reprezentarile grafice bi sau tridimensionale, numite simboluri.
Cu ajutorul lor putem surprinde intelesuri complexe care ar fi dificil de redat prin
intermediul limbajului.
Simbolurile pot fi folosite pentru a exprima adeziunea la un grup, la o organizatie sau
fata de anumite valori. Pe de alta parte simbolurile pot fi folosite pentru a identifica si
diferentia. De pilda in evul mediu, cavalerii imbracati in armuri putea fi identificati dupa
blazon.
Simbolurile sunt de regula alcatuite din alte simboluri aranjate intr-o anumita
configuratie. De aceea, simbolurile au o structura sau sintaxa a lor. Cand interpretam un
simbol, trebuie sa tinem seama atat de intelesurile simbolurilor care il compun cat si de
modul in care acestea sunt relationate intre ele.
C. Exprimarea imagistica
In cazul acesteia sunt surprinse intelesuri complexe cu ajutorul imaginilor statice
sau in miscare. Imaginile sunt utilizate in mai multe cazuri pentru a completa sau
dezvolta intelesul unui text. De aceea materialele de RP contin de regula o sinteza
intre un text si diferite tipuri de imagini.
Probabil datorita faptului ca se adreseaza vazului, imaginile au un impact deosebit in
formarea atitudinilor a unor persoane sau organizatii. De aceea, ele sunt mult folosite in
campaniile electorale sau in cele de promovare. Unul dintre mijloacele importante de a
transmite mesaje in campania electoral este afisul electoral, unde pe langa un text care
imbraca forma unui slogan sau a unei devize apare o imagine cu un rol esential.

C10
Interpretarea

Interpretarea reprezinta operatia inversa fata de exprimare. In urma exprimarii,

emitentul transmite un anumit inteles prin intermediul unui mesaj. Interpretarea este
operatia prin care receptorul atribuie mesajului un inteles. Astfel in vreme ce exprimarea
este operatia efectuata de emitent, interpretarea este proprie receptorului.
Receptorul nu interactioneaza direct cu emitentul, ci doar cu mesajul. De aceea,
interpretarea este determinata de caracteristicile mesajului, de parametrii semiotici ai
acestuia si nu de caracteristicile emitentului. Asa se explica de ce in multe situatii intelesul
atribuit prin interpretare unui mesaj difera de intelesul transmis de catre emitent. Din
aceeasi cauza, atunci cand interpretam un mesaj nu este nevoie sa apelam la emitent pentru
a-i stabili sensul.

16
 Datorita faptului ca mesajele pot fi interpretate independent de autorul lor, inseamna ca
orice eveniment sau orice fapt, indiferent daca are un autor sau nu, poate fi interpretat. In
acest fel, prin interpretare, faptele dovedesc un anumit inteles sau un anumit sens. Asa se
explica de ce putem interpreta visele sau urmele de zat de cafea sau liniile din palma.
Toate aceste nu au un anumit autor, nu sunt un mesaj transmis de cineva. Prin interpretare
unui fapt i se asociaza un alt fapt. De exemplu faptului ca o pisica neagra ne trece calea ii
putem asocia faptul ca ulterior ni se va intampla ceva rau.
In acest fel unuia dintre fapte i se ofera o valoare de adevar in cazul in care celalalt fapt
are loc. Deci prin intermediul interpretarii, faptele dobandesc valoare de adevar.
A interpreta un fapt inseamna a pune in evidenta conditiile in care acest fapt este
adevarat. Deoarece un fapt nu poate fi propria sa conditie de adevar, rezulta ca un fapt nu
poate fi interpretat decat prin fapte independente fata de el. De aceea interpretarea este
limitata. Faptele care depind unele de altele nu sunt interpretate unele prin altele, ci sunt
explicate. De aceea interpretarea trebuie diferentiata de explicare. De exemplu, simptomul
nu este interpretat prin boala ci este explicat prin intermediul bolii. Prezenta fumului in
departare nu are intelesuri ca acolo exista un foc, ci are explicatia ca in locul respectiv
exista un foc.
In consecinta limbajul nu are o functie magica. Putem rosti o propozitie de cate ori
dorim, intelesul ei nu se va produce.
De cele mai multe ori suntem pusi in situatia de a interpreta propozitii complexe adica
texte. Prin text se intelege un sistem de propozitii, a carui structura consta in relatii logice
intre propozitii. A interpreta un text inseamna a-i stabili conditiile de adevar, a raspunde la
intrebarea in ce conditii rextul este adevarat. In interpretarea unui text trebuie parcursi
urmatorii pasi:
1. analiza sintactica a textului, prin care sunt puse in evidenta propozitiile care
alcatuiesc textul;
2. analiza logica a textului, cand se determina relatiile logice dintre propozitii si se
stabilesc valorile de adevar ale propozitiilor care alcatuiesc textul.
3. analiza semiotica a expresiilor care alcatuiesc propozitiile. Daca o propozitie este
adevarata cand expresiile care o compun au intelsul lor conventional, atunci acelor
expresii le este atribuit prin interpretare intelesul conventional. In acest caz,
interpretarea este literala. Daca propozitia nu este adevarata cand expresiile care o
compun au intelesul conventional, se admite ca intelesul acestor expresii este afectat
de figuri semantice, cum sunt metafora sau metonimia si sunt interpretate prin
inteles conversational.Avem de-a face cu o interpretare alegorica.
4. o distinctie importanta care trebuie facuta in interpretarea textelor este intre
propozitiile care au referinta si propozitiile care nu au referinta. Propozitiile care au
referinta se numesc propozitii de fictiune si sunt intodeauna adevarate. De aceea in
cazul unor asemenea propozitii orice interpretare este corecta. In acest fel o
propozitie de fictiune nu ne spune nimic despre lumea reala, cel mult ne pot spune
ceva despre autorul textului. Si propozitii care au referinta sunt adevarate in conditii
determinate. In cazul lor, exista o singura interpretare corecta. De aceea asemenea
propozitii ne arata ce se petrece in realitate daca le interpretam correct.

17
 Semiotica nu are la dispozitie mijloace pentru a stabili daca o propozitie este de fictiune
sau nu. Distinctia intre aceste propozitii poate fi facuta doar prin investigatii exterioare
semioticii.

Subiecte teoretice:
1. Definirea semioticii
2. Modele ale semnului
3. Analiza sintactica lingvistica
4. Analiza sintactica logica
5. Teorii privind semnificatia
6. Numele
18
 7. Termenii
8. Descriptiile
9. Compozitiile
10. Polisemia
11. Figurile semantice
12. Exprimarea eliptica si codificarea
13. Exprimarea prin mijloace nonlingvistice
14. Interpretare si explicare
15. Interpretarea textelor

Bibliografie:
Aurel Odobeanu – Semn si interpretare
Umberto Eco – Tratat general de semiotica
Umberto Eco – Limitele interpretarii
Sebeok – Semnele. O introducere in semiotica
Chandler – Semiotica pentru incepatori (se gaseste pe net)

Aplicatii:
1. Clasificati expresiile din urmatoarea propozitie si aratati rolul pe care il joaca in
propozitie.
2. Care dintre termenii din urmatorul text sunt utilizati cu inteles conversational.
(termeni care nu pot fi interpretati prin inteles conventional)
3. Identificati figurile semantice din urmatorul text si aratati rolul lor semiotic.
4. Asociati unui produs 5 termeni care au o conotatie pozitiva si termeni care au o
conotatie negativa. (sa-l faca atragator intr-un text publicitar sau invers)
5. Asociati unui nume 3 descriptii care sa caracterizeze denotatul numelui.(obiectul
denumit de nume)
6. Construiti un simbol care sa reprezinte o anumita formatiune politica.
7. Descrieti un produs utilizand comparatii sau metafore.
8. Un partid paticipa la alegeri cu urmatorul program. Surprindeti continutul
programului printr-un slogan potrivit/ adecvat.
9. Interpretati urmatorul eveniment.
10. Fie un produs cu urmatoarele caracteristici. Imaginati un termen prin care sa
surprindeti aceste caracteristici.
11. Interpretati un anumit text.

19