Femeile

Femeile celor mai buni prieteni. Prietenele celor mai bune femei. Femeile-cele-mai-bune-
prietene.

Femeile care se gândesc la futut la fel de mult ca si noi, dar au decenta sa nu vorbeasca
la fel de des si de urât despre asta.

Femeile care ne trimit cadouri, care ne-asteapta cu luminile stinse în masina parcata la
coltul strazii, care ne platesc consumatia, care ne întretin, ne savureaza si apoi ne roaga
sa le uitam.

Femeile care seamana cu actrita noastra preferata. Femeile urâte care stiu cum sa faca
un barbat sa se simta dorit. Femeile care întorc capul dupa alte femei, care pun mâna pe
fundul barbatilor, care intra singure în sex-shop-uri si care l-ar face sa roseasca si pe
Bebe Mihaescu.

Femeile care nu vor copii. Femeile despre care credem ca vor întodeauna mai mult,
pentru ca nu se multumesc niciodata cu mai putin. Femeile pentru care încetam sa
existam la începutul unui orgasm si care nu uita niciodata de noi înainte de a-si aprinde
tigara. Cele de tipetele carora ne rusinam, cele a caror pricepere ne face sa ne
cutremuram de placere, cele în fata carora închidem ochii si gemem. Femeile-fântâna,
gheisele, stricatele, nesatulele.

Cele care nu închid ochii când le saruti.

Femeile care îmbatrânesc departe de ochii nostri. Femeile pe care le vedem din An în
Pasti, carora le ducem dorul, fara sa vrem, de fapt, sa le vedem mai des. Femeile mature,
oricât ar fi de tinere. Cele înca frumoase, oricât ar fi trecut de mult… Femeile de
ridurile carora ne temem mai mult decât de îmbatrânirea noastra.

Femeile care raspund imediat la sms. Cele care ne bârfesc cu prietenele si apoi îsi
bârfesc prietenele cu noi. Cele care au tot timpul chef de lipsa noastra de chef.

Partidele imposibile, fanteziile abandonate precoce, îndraznelile meschine si flasce,

parfumurile ale caror nume sunt uitate mai înainte de-a întreba cum se numesc.

Femeile care miros a asternut, care ne pun mâna între picioare, care fac pipi cu usa de
la baie deschisa, care ne dezbraca în lift si ne-o trag în holul blocului.

Femeile care sforaie.

Femeile carora nu le dam numele, cele care ne fac sa zâmbim engimatic, femeile care au
trecut prin viata noastra ca rapidul de Constanta prin halta Bucuresti Triaj.

Femeile de care nu ne îndragostim. Adevaratele femei. Femeile bune rau. Bunaciunile

care nu sunt niciodata bune de iubit.
Celor care ne-au explorat trupul în toate profunzimile sale, nu le îngaduim niciodata sa-
si atârne vreo amintire în cuierul inimii noastre. Povestile noastre de dragoste nu sunt
pentru ele. Slabiciunile noastre nu le privesc. Sms-urile dulcege, trandafirasii comestibili
si lacrimile discrete în coltul ochelarilor de soare – toate astea le pastram pentru altele.
Lor le mai oferim din când în când chilotei în forma de inimioara.

Cu ele nu trebuie sa fim tandri, nici atenti, nici macar sensibili. Pentru ca toate lucrurile
astea pe ele le plictisesc. Chiar asa ne-au spus – ca le plictisesc îngrozitor.

Asa ca ne luam tandretea si o bagam la loc în buzunar, o punem bine pentru cele care
vor sti s-o aprecieze: femeile dupa care plângem la al treilea pahar, cele dupa care
alergam în pas de pudel printre masinile oprite la semafor, femeile care ne fac din vorbe
si care rareori ne mai fac si altceva. Iubitele noastre, dragele noastre, nebunaticele
noastre fixatii. Zânele, nimfele, printesele. Imaculatele fecioare.

Ele ne conving sa n-o mai ardem aiurea, de dragul lor ne transformam din distrusii de
azi în supravietuitorii zilei de mâine, ai lor sunt copiii pe care ne trezim peste noapte ca
vrem sa-i concepem. Ele sunt fericitele pe care ne dorim sa le iubim non-stop si pe care
nu reusim sa le multumim decât cu intermitente. Ele ne rascolesc noptile, trecutul si
corespondenta. Femeile tesute în atelierele ascunse ale mintilor noastre, proiectiile
fantasmatice ale mamelor, traumelor si ale copilariilor noastre.

Pe femeile adevarate nu le iubim niciodata, pe ele le amusinam, le cucerim, le posedam,

le despicam, le dezvrajim, le privim lung si le lasam în urma. N-avem nici o îndoiala ca
se vor aduna din bucati si se vor face la loc, pentru ca sunt facute din carne, nu din
lumina. Ele sunt cele care ne fac sa ne simtim barbati, iar pentru chestia asta copilul din
noi nu le va ierta niciodata.

Dar femeile adevarate stiu sa ne iubeasca pe furis, fara sa ne faca sa ne simtim prost din
cauza asta. De dragul nostru, ele se stapânesc si nu devin niciodata zâne sau printese. De
dragul nostru, ele ramân mereu iubitele prietenilor nostri si prietenele iubitelor noastre.

Pentru ca stiu sa ne iubeasca mai bine care oricare altele, pentru ca între noi si ele va
ramâne întotdeauna ceva nespus, pentru ca nu vor purta niciodata copiii nostri, pentru
ca nu ne vor întreba niciodata nimic din ceea ce nu am vrea sa fim întrebati, pentru ca
nu ne vor strânge niciodata sosetele, pentru ca ne vor ierta josniciile mai înainte chiar ca
noi sa le fi gândit, ele ar merita macar omagiul de a ni le aduce aminte asa cum au fost.

Dar în urma trecerii lor prin viata noastra, schijele ascutite ale amintirilor se cizeleaza
asemenea scoicilor spalate de mare, iar povestile crâncene despre pofta, dorinta si
asternut se transforma ireversibil în fragmentele spalacite ale unor povesti de dragoste
pe care nu le-am trait cu adevarat niciodata. În sufletele noastre, femeilor adevarate nu
le este îngaduita nici macar memoria.