Exercitii propuse pentru anul I sem.

II

Grupa 4 (total 40 exercitii) – 18 stagiari EC

II. Audit statutar al situatiilor financiare (13 intrebari)

40. Durata de transformare a resurselor în folosinţe este un indicator care exprimă

funcţia de intermediere a unei bănci şi se determină ca raport între:
a) activele şi pasivele băncii;
b) durata medie a folosinţelor şi durata medie a resurselor;
c) activele bilanţiere şi cele în afara bilanţului.

Raspuns:

b) durata medie a folosinţelor şi durata medie a resurselor;

Functiile fundamentale ale bancilor comerciale sunt:

- functia de intermediere;
- functia de lichiditate;
- functia rationala, in care se inscrie ansamblul serviciilor prestate clientilor.
Functia de intermediere genereaza valoarea adaugata prin transformarea depozitelor in
credite sau, altfel spus a resurselor in folosinte.
Exercitarea functiei de intermediere, respectiv de transformare se desfasoara in cadrul a doua
coordonate: durata si scadenta. Scadenta isi gaseste semnificatia in data de rambursare a ultimei
rate a creditului iar durata exprima perioada medie de imobilizare a capitalului in cadrul unui
credit. Durata ia in considerare structura temporala a variatiilor fluxurilor de trezorerie, conditiile
de reasezare a dobanzilor si de modificare a duratelor termenelor de amortizare.
Optimizarea gestiunii resurselor si folosintelor, activelor si pasivelor patrimoniale ale bancii
are ca obiectiv:
a) constituirea de lichiditati care sa asigure restituirea sau transferul la cerere a
depozitelor;
b) folosirea eficienta a resurselor si monitorizarea riscurilor eventuale;
c) asigurarea, la nevoie, a suportului financiar din partea intermediarilor si a pietelor
financiare, pentru acoperirea solicitarilor de restituire a depozitelor, de acordare a
creditelor justificate, cerute de clienti si a platii arieratelor la imprumuturile proprii.
Cu ocazia analizei bilantului se gaseste relevanta aceastei optimizari. In prima faza apare
riscul de transformare temporala in bilant, cand media duratelor posturilor de activ, adica a
folosintelor, difera de cea a pasivelor patrimoniale, adica a resuselor.. In aceasta situatie banca
finanteaza o mare parte a creditelor pe termen mediu sau lung din resursele pe termen scurt. Din

1
punct de vedere matematic aceasta situatie poate fi calculata ca raport procentual al duratei de
transformare exprimate in zile astfel:

Durata medie a folosintelor X 100,

Durata medie a resuselor

in cadrul unei perioade determinate, de regula 1 an.

Cresterea duratei de transformare implica riscul potential al unui deficit de trezorerie in
cazul unei retrageri sau trasferuri masive de depozite, sau al necesitatii de acoperire a unor
cerinte urgente si neprevazute de credite, de catre clienti.
O durata medie a folosintelor (activelor) de doua ori mai indelungata decat cea a
resurselor (pasivelor) poate exprima o transformare cu risc scazut, cu conditia ca majoritatea
activelor sa fie alcatuita din lichiditati, sau din active cu valori relativ stabile si usor negociabile.

41. Marja netă a dobânzii la o bancă se calculează ca un raport între:

a) dobânzi încasate minus dobânzi plătite şi active totale minus active
nevalorificate;
b) dobânzi încasate minus dobânzi plătite şi venituri bancare;
c) dobânzi încasate minus dobânzi plătite şi totalul activelor bancare (bilanţiere şi
nebilanţiere).

Raspuns:

a) dobânzi încasate minus dobânzi plătite şi active totale minus active

nevalorificate;

Marja netă din dobânzi (rata veniturilor din dobânzi Rvd sau Rrd) este un indicator de
performanta si se calculeaza ca raport intre venitul net din dobânzi (diferenţa dintre dobânzi
încasate şi dobânzi plătite) şi activele valorificate, respectiv, activul bilantier minus suma
urmatoarelor elemente de activ:
 numerar;
 valoarea mijloacelor fixe si a obiectelor de inventar;
 soldul conturilor de debitori si al celor de decontare;
 alte active.

Rvd=( Di- Dp)/AVx100

Av = At - An
în care:
Rvd - rata veniturilor din dobânzi; sau Rrd
Dî - dobânzi încasate;
Dp - dobânzi plătite;
Av - active valorificate
At = active total

2
An = active nevalorificate

Activele valorificate, ca noţiune, reprezintă diferenţa dintre totalul activului bilanţier şi

suma următoarelor elemente de activ: casa, mijloace fixe, obiecte de inventar, decontări şi
debitori, alte active, care însumate formează activele nevalorificate. Conceptele active
valorificate şi active nevalorificate se referă la implicarea activului băncii în activitatea de
acordare a creditelor.
O valoare mare a acestui indicator, deci un venit net din dobânzi cât mai mare la
acelaşi nivel al activelor exprimă o activitate profitabilă (colectare şi redistribuire de capital),
deci un bun management al activelor şi pasivelor. De asemenea, o marjă netă din dobânzi
ridicată poate fi obţinută pe seama angajării în activităţi riscante.
Un nivel redus al marjei poate reflecta cheltuieli mari cu dobânzile (dependenţă de
pasive volatile, pe termen scurt), dar şi o atitudine mai prudentă a băncii, care conduce la
venituri din dobânzi mai mici.
Marja din dobânzi ridicată este caracteristică băncilor de detaliu (retail), care au o
largă reţea de sucursale, filiale, agenţii în teritoriu, ce îşi procură resursele la un preţ scăzut, în
timp ce băncile cu ridicata (banca centrală) au o marjă mai scăzută datorită unui cost al procurării
fondurilor mai ridicate.

42. Ce rol are raportul de audit asupra situaţiilor financiare ale unei bănci:
a) instrument de comunicare, instrument de identificare a responsabilităţilor şi
instrument de confirmare a încrederii în situaţiile financiare prezentate;
b) instrument de garantare a fidelităţii situaţiilor financiare în faţa publicului;
c) instrument de raportare prevăzut prin contractul de prestări de servicii.

Raspuns:

a) instrument de comunicare, instrument de identificare a responsabilităţilor şi

instrument de confirmare a încrederii în situaţiile financiare prezentate;

Prin continutul sau, raportul de audit financiar, iar dupa caz, completat si cu informatiile
indicate de CNVM pentru societatile de bursa poate dobandi un atribut aparte, acela de document
de fundamentare financiara pentru admiterea la cotare.
Scopul raportuluide audit asupra situatiilor financiare, conform Standardului de audit nr. 700
( I.S.A. 700 « The auditor’s Report on Financial Statements ») este de a prezenta clar, concis si
sintetic concluziile auditorului cu privire la situatiile financiare, respectarea principiilor si
normelor de reflectare contabila a tuturor operatiunilor patrimoniale si extrapatrimoniale
prezentate in bilant si in afara bilantului, in contul de profit si pierdere, in anexa la bilant.
Auditorul are obligatia de a exprima in mod clar si concis urmatoarele:
 daca bilantul si contul de profit si pierdere au fost elaborate in conformitate cu
Legea contabilitatii nr. 82/1991, Ordinul ministrului finantelor si guvernatorului
Bancii Nationale a Romaniei nr. 1418/344/1977 privind aprobarea Planului de
conturi pentru societatile bancare si normele metodologice de aplicare a acestuia

3
 corespunzator pct. 16 lit. A) din Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii
aprobat prin HG nr. 704/14.12.1993;
 daca bilantul exprima, dupa opinia sa, imaginea fidela a patrimoniului bancii la
sfarsitul exercitiului financiar, in contul de profit si pierdere prezinta imaginea
fidela a profitului sau a pierderilor bancii pentru exercitiul expirat;
 auditorul trebuie sa verifice daca evidenta contabila a fost in conformitate cu
prevederile legale, iar bilantul si contul de profit si pierdere corespund cu sumele
si dobanzile inscrise in conturile contabile;
 auditorul are drept de acces la toate informatiile financiare ale entitatii si este
indreptatit sa obtina astfel de informatii precum si explicatii din partea
managementului bancii atunci cand considera necesar;
 in cazul in care nu a putut obtine sau nu a avut acces la informatiile necesare
derularii misiunii de audit, el trebuie sa precizeze aceasta in raport. De asemenea ,
auditorul trebuie sa mentioneze in raport daca au fost respectate prevederile
standardelor internationale/nationale de audit cu precizarea motivelor care au
determinat eventualele abateri de la acestea.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 700 stabileşte procedurile şi principiile
fundamentale şi modalităţile lor de aplicare cu privire la forma şi conţinutul raportului
auditorului independent emis pe baza concluziilor rezultate din auditarea situaţiilor financiare ale
unei entităţi (misiunea de bază). Cele mai multe din prevederile acestui standard pot fi adaptate
la rapoartele emise şi în cazul unor misiuni de audit diferite de misiunea de bază.
Raportul de audit are un triplu rol:

 instrument de comiunicare cu utilizatorii situaţiilor financiare emise de entitatea auditată,

respectiv cu publicul, precum şi cu acţionarii pentru decizii economice;

 instrument de confirmare a încrederii publicului şi acţionarilor în situaţiilor financiare

prezentate de o entitate;

 instrument de identificare a responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea

entităţii auditate.

Răspunderea conducerii entităţii auditate se referă la întocmirea şi prezentarea situaţiilor

financiare.
Responsabilităţile auditorului sunt de trei naturi:

• responsabilitatea de bază; pentru opinia sa în legătură cu situaţiile financiare auditate;

• responsabilităţi secundare care au următoarele caracteristici: rezultă din texte de legi,
reglementări diverse sau norme ale organismului profesional; nu necesită tehnici şi
proceduri diferite de cele folosite pentru misiunea de audit de bază; nu presupune
exprimarea unei opinii distincte (opinia este implicită ca, de exemplu, răspunsul la
obligaţia legală de verificare dacă registrele contabile au fost ţinute corect şi la zi);
• responsabilităţi adiţionale care au următoarele caracteristicii: rezultă din texte de legi
şi alte reglementări, pot fi abordate tehnici şi proceduri care nu sunt obligatorii pentru
misiunea de bază; presupun exprimarea în mod explicit a unei opinii sau concluzii;
raportarea se poate face separat sau poate fi integrată în raportul de audit (în cuprins sau

4
 în anexe la acesta). De exemplu, conformitatea cu unele reglementări specifice (piaţa de
capital, bănci, asigurări etc.) sau raportul asupra controlului intern.

43. Ţinerea corectă şi la zi a registrelor contabile ale băncii; aceasta reprezintă

pentru auditor:
a) o responsabilitate de bază;
b) o responsabilitate secundară;
c) o responsabilitate adiţională.

Raspuns:

b) o responsabilitate secundară;

“ Raspundera pentru organizarea si tinerea contabilitatii... revine administratorului, ordonatorului

de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii patrimoniului” Regulamentul pentru
aplicarea Legii contabilitatii nr. 82/1992
Răspunderea conducerii entităţii auditate se referă la întocmirea şi prezentarea situaţiilor
financiare.
Responsabilităţile auditorului sunt de trei naturi:

• responsabilitatea de bază; pentru opinia sa în legătură cu situaţiile financiare auditate;

• responsabilităţi secundare care au următoarele caracteristici: rezultă din texte de
legi, reglementări diverse sau norme ale organismului profesional; nu necesită tehnici
şi proceduri diferite de cele folosite pentru misiunea de audit de bază; nu presupune
exprimarea unei opinii distincte (opinia este implicită ca, de exemplu, răspunsul la
obligaţia legală de verificare dacă registrele contabile au fost ţinute corect şi la zi);
• responsabilităţi adiţionale care au următoarele caracteristicii: rezultă din texte de legi
şi alte reglementări, pot fi abordate tehnici şi proceduri care nu sunt obligatorii pentru
misiunea de bază; presupun exprimarea în mod explicit a unei opinii sau concluzii;
raportarea se poate face separat sau poate fi integrată în raportul de audit (în cuprins sau
în anexe la acesta). De exemplu, conformitatea cu unele reglementări specifice (piaţa de
capital, bănci, asigurări etc.) sau raportul asupra controlului intern.

44. În cazul unei opinii fără rezerve, dar cu un paragraf de observaţii, acesta se
situează:
a) înaintea paragrafului de opinie;
b) după paragraful de opinie;
c) într-o notă anexă la raportul de audit.

5
Raspuns:

b) după paragraful de opinie;

În unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat, adăugând un paragraf de observaţii al

cărui obiectiv este de a lămuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale, expus de o
manieră detaliată în anexă. Adăugarea unui astfel de paragraf nu afectează opinia auditorului;
aceasta se situează de preferinţă după paragraful de opinie şi precizează, în general, că acesta nu
constituie o rezervă.
În unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat, adăugând un paragraf de observaţii al
cărui obiectiv este de a lămuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale, expus de o
manieră detaliată în anexă. Adăugarea unui astfel de paragraf nu afectează opinia auditorului;
aceasta se situează de preferinţă după paragraful de opinie şi precizează, în general, că acesta nu
constituie o rezervă.
Acest tip de opinie se formulează atunci când apar elemente care însă nu afectează opinia
auditorului; paragraful de observaţii se situează, de regulă, după paragraful de opinie.
Forma de prezentare a paragrafului de opinie în acest caz este următoarea:
“Fără să exprimăm o rezervă asupra situaţiil;or financiare, noi atragem atenţia asupra notei “X”
din anexă. Societatea face obiectul unui proces în care este acuzată de infracţiune în utilizarea
brevetelor şi în care i se pretinde vărsarea redevenţelor şi daunelor de interese; societatea a
angajat o contra-acţiune şi audierile preliminare, cât şi procedurile juridico-administrative ale
celor două acţiuni sunt în curs. Rezultatul final al acestei afaceri nu poate, în prezent, să fie
determinatşi, în consecinţă, nu au fost constituite provizioane pentru acoperirea cheltuielilor care
ar putea să rezulte”.

45. În cazul unei opinii, alta decât cea fără rezerve, motivele se situează:
a) înaintea paragrafului de opinie;
b) după paragraful de opinie;
c) numai în notele anexe la raportul de audit.

Raspuns

a) înaintea paragrafului de opinie;

De fiecare datã când auditorul emite un raport, altul decât un raport fãrã rezervã, el
trebuie sã includã în raportul sãu o descriere clarã a tuturor motivelor care justificã decizia sa si,
de fiecare datã când poate, sã cifreze (sã estimeze) incidenta posibilã asupra situatiilor financiare.
Aceste informatii trebuie sã fie date, de preferintã într-un paragraf distinct care sã preceadã pe
cel care cuprinde exprimarea opiniei sau imposibilitatea de a exprima o opinie si pot, de
asemenea, sã facã trimitere la o notã anexã mai aprofundatã.

6
 Rezervele se prezintă înaintea paragrafului de opinie. În astfel de cazuri, paragraful
opiniei se formulează astfel:
Exemplu de rezerve datorate limitării întinderii lucrărilor: “Noi nu am putut asista la
inventarul fizic din 31 decembrie 200…, căci noi am fost desemnaţi auditori ulterior acestei date.
Ţinând seama de natura documentelor contabile ale societăţii, noi am putut controla cantităţile
prin alte proceduri. După părerea noastră, cu excepţia incidenţei ajustărilor care ar fi putut fi
necesare, dacă noi am fi putut efectua controlul fizic al cantităţilor, situaţiilor financiare dau o
imagine fidelă poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200…, cât şi contului de
profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată şi sunt conforme cu prevederile legale
şi statutare”.
Exemplu de rezerve datorate dezacordului cu conducerea entităţii auditate:
“Astfel, cum este explicat în nota “X” anexată, nu s-au constatat amortismente în situaţiile
financiare. Această practică nu este, în opinia noastră, în acord cu Normele de amortizare a
capitalului imobilizat în active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear
şi al unei cote de …. pentru clădiri şi …. pentru utilaje, trebuie să se ridice la suma de …. pentru
exerciţiul încheiat la 31 decembrie 200… . În consecinţă, amortismentele cumulate trebuie să se
ridice la …. mil. lei, iar pierderile exerciţiului şi pierderile cumulate la …. mil. lei. După părerea
noastră, cu excepţia incidenţei asupra conturilor anuale, a faptelor menţionate în paragraful
precedent, conturile anuale dau o imagine fidelă poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31
decembrie 200…, cât şi contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată, şi
sunt conforme cu prevederile legale şi statutare.”

46. Câte opinii se pot înscrie în raportul de audit asupra situaţiilor financiare ale
unei bănci:
a) patru;
b) una;
c) depinde de numărul elementelor probante.

Raspuns:

b) una;

Potrivit Standardului de audit 700, auditorul dispune de trei posibilitati pentru a-si exprima
opinia cu privire la calitatea conturilor anuale, a modului in care in acestea se prezinta
patrimoniul, situatia financiara si rezultatele exercitiului, respectiv:
 opinie fara rezerve sau necalificata;
 opinie cu rezerve (calificata);
 imposibilitatea exprimarii opiniei;
 opinie contrara..
Raportul de audit trebuie sã prezinte clar opinia auditorului asupra faptului de a sti dacã
situatiile financiare dau o imagine lidelã pozitiei, situatiei financiare si rezultatelor obtinute (sau

7
prelinlã în mod sincer în toate aspectele lor semnificative) în acord cu referintele contabile si,
dacã e cazul, dacã ele sunt conforme prevederilor legale.

Termenii utilizati pentru exprimarea opiniei auditorului sunt , »dau () imagine fidelã" sau
"prezintã în mod sincerîn toate aspectele lor semnificative".

Aceste douã formulãri semnificã, între altele, cã auditorul nu ia în considerare decât

elementele semnificative privind situatiile financiare.

47. Prezentaţi cel puţin şapte caracteristici ale auditului statutar care-l deosebesc de
auditul contractual.

Raspuns

Auditul statutar este activitatea realizata de cenzori potrivit dispozitiilor legale, pe baza
mandatului acceptat si confirmat de AGA, are la baza Legea Societatilor Comerciale nr. 31/1990
si are ca scop:
- sa supravegheze gestiunea societatilor comerciale
- sa realizeze verificari si interventii cand situatia o impune
- sa verifice casa
- sa contribuie la desfasurarea inventarierii
- sa verifice bilantul contabil
Auditul contractual reprezinta relatia contractuala privind executarea lucrarilor specifice
de audit cu privire la atestarea informatiei contabile cuprinse in situatii financiare.
Caracteristici ale auditului statutar care-l deosebesc de cel contractual:
1.-numirea auditorului statutar se face de catre adunarea generala a actionarilor sau asociatiilor;
2.-orice auditor statutar e mandatat, de regula pentru o durata de 5-7 ani;
3.-auditorul statutar emite in toate cazurile un raport de audit care are un continut strict normat;
4.-auditorului statutar îi este specifica o anumita conduita deontologica precis stabilita prin codul
etic;
5.-misiunea de audit statutar are un caracter permanent;
6.-auditul statutar se efectueaza numai prin sondaj;
7.-auditorul statutar nu poate avea imixtiuni în gestiunea societatii-client.

48. Prin ce se deosebeşte o misiune de audit bazată pe proceduri convenite de o

misiune de audit statutar?

8
Raspuns:

Standardul International de Misiuni Conexe (ISRS) nI. 4400 stabileste procedurile si

principiile fundamentale precum si modalitãtile lor de aplicare cu privire la responsabilitãtile
auditorului în cadrul unei misiuni de examinare a informatiilor financiare pe bazã de proceduri
cuvenite.

Standardul nr. 920 defineste obiectivele, principiile de derulare, defineste termenii si

procedurile serviciilor de tipul angajamentului de efectuare a procedurilor agreate privind
informatiile financiare.
a. Intr-o misiune de proceduri convenite, auditorul nu exprima nici o asigurare.El întocmeste în
mod simplu un raport asupra faptelor constatate iar utilizatorii raportului sunt cei care trag
propriile concluzii din lucrarile auditorului.
b. Intr-o astfel de misiune, auditorul aplica proceduri de audit definite de comun acord cu clientul
si cu toti beneficiarii rezultatelor acestor lucrari.
c. Acest raport se adreseaza exclusiv partilor care au convenit procedurile de pus în lucru.

Semnificaţia auditului financiar: dacă este vorba de “audit financiar care conduce la
certificarea situaţiilor financiare”, fără nici o îndoială este vorba de o parte din auditul legal,
controlul legal sau auditul statutar.
Denumirea simplă de “audit financiar” poate fi folosită pentru a desemna numeroase alte misiuni
ca, de exemplu:

- auditul financiar al procedurilor informatizate de ţinere a contabilităţii;

- auditul financiar al operaţiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea
regulamentară a acestora în situaţiile financiare;
- auditul financiar al contabilizării cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea
legislaţiei sociale;
- auditul financiar asupra situaţiei fiscale;
- auditul financiar asupra conturilor de clienţi pentru a verifica dacă evaluarea creanţelor
îndoielnice s-a făcut de o manieră prudentă etc.
Altfel spus, orice analiză, orice control, orice verificare şi orice studiu asupra unei
secţiuni sau a unei părţi din contabilitate sau din situaţiile financiare ale unei entităţi poate fi
calificată ca “audit financiar”.

O misiune de audit financiar poate fi prealabilă unei misiuni de audit operaţional sau unei
misiuni de audit de gestiune.
Din cele prezentate rezultă că sintagma “audit financiar” este mult mai cuprinzătoare decât cea
de “audit statutar”. Reglementarea europeană (Directiva a VIII-a) şi reglementările naţionale se
referă numai la auditul statutar, adică auditul asupra situaţiilor financiare ale entităţii. Din acest
punct de vedere, considerăm că folosirea sintagmei “audit financiar” în legislaţia românească în
vigoare în locul celei de “audit statutar” folosită în legislaţia europeană este de natură a crea
confuzii.
Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent
şi independent asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în vederea exprimării unei opinii

9
motivate asupra imaginii fidele, clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare precum şi a
rezultatelor (performanţelor) obţinute de acesta.

Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează şi
certifică în totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi
operaţii specifice intreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale (legea contabilităţii,
legea societăţilor comerciale, legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din
partea proprietarilor intreprinderii (acţionari, asociaţi).

Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:

 profesionistul competent şi independent care poate fi o persoană fizică sau persoană

juridică;
 obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situaţiile financiare
ale entităţii, în totalitatea lor: bilanţ, cont de profit şi pierdere şi celelalte componente ale
situaţiilor financiare,, în funcţie de referenţialul contabil aplicabil;
 scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară şi
completă a poziţiei financiare (patrimoniului), a situaţiei financiare şi a rezultatelor
obţinute de entitatea auditată;
 criteriul de calitate în funcţie de care se face examinarea şi se exprimă opinia îl constituie
standardele (normele) de audit şi standardele (normele) contabile.

Orice definiţie a auditului statutar trebuie să ţină cont de nevoile şi aşteptările

utilizatorilor, în măsura în care acestea sunt rezonabile, precum şi de capacitatea auditorului
statutar de a răspunde la aceste nevoi şi aşteptări.

Publicul se aşteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale,

prin oferirea unei resigurări referitoare la:

- acurateţea declaraţiilor financiare;

- continuitatea exploatării şi solvabilitatea firmei;
- existenţa unor fraude;
- respectarea de către firmă a obligaţiilor sale legale;
- comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de mediu şi probleme
sociale.
Auditul financiar este acela de a da posibilitatea auditorului de a-si exprima opinia, daca
situatiile financiare sunt intocmite, sub toate aspectele semnificative, in conformitate cu un cadru
general identificat de raportare financiara. Pentru exprimarea acestei opinii, auditorul va folosi

10
formula “ofera o imagine fidela” sau “ prezinta in mod corect sub toate aspectele semnificative”,
aceste expresii fiind echivalente.

Prin audit statutar se intelege examinarea efectuata de un profesionist contabil competent

si independent asupra situatiilor financiare ale unei entitati in vederea exprimarii unei opinii
motivate asupra imaginii fidele, clare si complete a pozitiei si situatiei financiare precum si a
rezultatelor obtinute de aceasta.

49. Care sunt caracteristicile unei misiuni de compilare?

Raspuns:

Caracteristicile unei misiuni de compilare sunt:

- integritatea
- obiectivitatea
- competenta profesionala si atentia cuvenita
- confidentialitatea
- conduita profesionala
- standardele tehnice

Standardul International de Misiuni Conexe (ISRS) llf. 4410 stabileste procedurile si

principiile fundamentale precum si modalitãtile lor de aplicare în ce priveste responsabilitatea
contabilului în cadrul unei misiuni de compilare a situatiilor financiare
Standardul 120 ‘Servicii conexe” la punctul 3 a), b) si c), paragraful 4 prevede pentru
auditor a doua categorie de activitati , cea de servicii conexe. Structura serviciilor conexe pe
care auditorul le poate oferi utilizatorilor situatiilor financiare se desfasoara pe o paleta larga..
(ISA 120 IAPC).
Serviciile conexe cuprind:
 examinarea limitata a documentelor sub forma de “Revizuire”;
 folosirea unor proceduri de analiza convenite- corespunzator unui “Angajament de
folosire a unor proceduri agreate”;
 misiuni de compilare.

11
 Angajamentul de compilare a informatiilor financiare consta in sintetizarea informatiilor
financiare detaliate, cu scopul de a fi examinate pe baza unor proceduri diferite si prezentate sub
o forma rezumativa, usor de inteles de utilizatori.
Principiile generale de derulare a acestor misiuni, obiectivele si termenii de derulare,
procedurile folosite si modul de raportare sunt cuprinse in Standardul nr. 130.
Elementele specifice ale raportului unei misiuni de compilare se refera la :
 desfasurarea misiunii in conformitate cu Standardul nr. 930;
 identificarea informatiilor financiare cu precizarea ca observatiile si constatarile
rezulta din datele furnizate de conducere;
 o mentiune cu privire la responsabilitatea conducerii privind informatiile care au fost
prelucrate si compilate de autor;
 precizarea potrivit careia misiunea realizata nu reprezinta audit sau examen limitat si
ca, in consecinta, nu se da nici o asigurare cu privire la informatiile financiare;
 mentiuni care au ca obiect sesizarea diferentelor semnificative in raport cu
referentialul contabil uzitat.
“Obiectivul unei misiuni de compilare este pentru auditor acela de a-si folosi
competentele contabile si nu cele de audit, in scopul de a aduna, selecta, clasifica si sintetiza
informatiile financiare. “ISA 930 “ Misiuni de compilare a informatiilor financiare”

Intr-o misiune de compilare nu se exprima nici o asigurare în raport, cu toate ca

utilizatorii informatiilor beneficiaza de servicii contabile.
Procedurile aplicate în astfel de misiuni nu au drept scop sa permita furnizarea unei asigurari
asupra situatiilor financiare.

Raportul privind angajamentul de compilare trebuie sa contina urmatoarele:

a) Titlu;
b) Destinatar;
c) O declaratie ca angajamentul s-a efectuat in concordanta cu standardul international de
contabilitate aplicabil angajamentelor de compilare;

12
d) Atunci cand este relevanta, o declaratie conform careia contabilul nu este independent de
entitate;
e) Identificarea informatiilor financiare cu notificarea ca acestea se bazeaza pe informatiile
furnizate de conducere;
f) O declaratie conform careia conducerea este responsabila de informatiile financiare compilate
de contabil;
g) O declaratie ca nu a fost efectuat un audit si nici o revizuire, si ca, in consecinta, nu este
exprimata nici o asigurare asupra informatiilor financiare;
h) Atunci cand este necesar, un paragraf care sa atraga atentia asupra prezentarii abaterilor
semnificative de la cadrul general de raportare financiara identificat;
i) Data raportului
j) Adresa contabilului
k) Semnatura contabilului

50. Care este sfera de cuprindere a misiunilor de audit speciale?

Raspuns:
Standardul International de Audit (ISA) nr. 800 stabileste procedurile si principiile
fundamentale precum si modalitãtile lor de aplicare cu privire la misiunile de audit speciale.

Misiunile de audit speciale se pot referi la:

- situatii financiare, stabilite dupã un referential contabil diferit de standardele

internationale de raportare financiarã si de normele nationale;

-conturi sau elemente de bilant sau rubrici din situatiile financiare (care în continuare va
fi denumite "rubricã din situatiile financiare");

-respectarea clauzelor contractuale;

-situatii financiare condensate (rezumate);

Cu exceptia raportului asupra situatiilor financiare condensate, raportul auditorului

trebuie sã continã elementele de bazã ale raportului misiunii de audit, de bazã, si anume:

- titlul;

-destinatarul;

13
 -paragraful de prezentare si introducere din care nu va lipsi:

· identificarea informatiilor financiare auditate;

· amintirea responsabilitãtilor conducerii si ale auditorului.

-paragraful referitor la întinderea lucrãrilor (descriind natura auditului) din care nu vor
lipsi:

· referirea la Standardul International de Audit privind misiunile de audit speciale, sau la

normele nationale aplicabile;

· descrierea procedurilor puse în lucru de cãtre auditor;

-paragraful opiniei auditorului asupra informatiilor finanCIare;

-data raportului;

-adresa auditorului;

- semnãtura auditorului.

Toate angajamentele (misiunile) care pot fi realizate de un auditor se împart în:

- misiuni (angajamente) de audit si asigurare asupra situatiilor financiare ale unei entitãti
considerate misiuni de audit, de bazã, care sunt reglementate de Standardele Internationale de
Audit (ISA);

- misiuni (angajamente) de examen limitat (revizuire) asupra situatiilor financiare ale unei
entitãti, reglementate prin Standardele Internationale privind Angajamentele de Revizuire
(ISRE);

- mãsuri (angajamente) privind alte angajamente de asigurare reglementate prin Standardele

Internationale privind Angajamentele de Asigurare (ISAE);

- misiuni conexe de audit, reglementate prin Standardele Internationale de Misiuni Conexe

(ISRS).

Toate activitãtile si lucrãrile ocazionate de realizarea unei misiuni de audit de bazã asupra
situatiilor financiare ale unei entitãti pot fi gmpate în trei faze si 10 etape care, în succesiunea lor
logicã si practicã, asa cum se pot identifica în Standardele Internationale de Audit.

51. Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra respectării clauzelor

contractuale?

Raspuns:

14
 Misiunea se refera exclusiv la examinarea respectarii clauzelor care vizeaza aspecte
contabile si financiare.
Opinia auditorului poate face obiectul unui raport distinct sau va fi inclusa în raportul de audit,
de baza.
Raportul asupra conformitatii cu acordurile contractuale trebuie sa specifice daca, in
opinia auditorului, entitatea s-a conformat cu prevederile particulare ale acordului, cum ar fi:
- plata dobanzilor
- mentinerea indicatorilor financiari la nivel prestabilit
- restrictionarea platii dividendelor

52. Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra situaţiilor financiare

condensate?

Raspuns:
O întreprindere poate avea nevoie sã stabileascã situatii financiare care rezumã situatiile
sale financiare auditate, pentru a informa anumite grupuri de utilizatori, interesate de cunoasterea
doar a cifrelor cheie privind situatia financiarã si rezultatele acesteia.

Auditorul nu trebuie sa emita vreun raport asupra situatiilor financiare condensate decat
în cazul unde acesta a emis un raport de audit asupra situatiilor financiare în ansamblul lor.

Situatiile financiare condensate (sintetizate) contin mai putine detalii decat situatiile
financiare anuale auditate. Astfel de situatii trebuie sa indice natura sintetica a informatiilor sis a
previna cititorul ca, pentru a intelege mai bine pozitia financiara a unei entitati si rezultatele
operatiunilor sale, citirea se va face concomitant cu cele mai recente situatii financiare auditate
ale entitatii.

Raportul auditorului asupra situatiilor financiare condensate trebuie sa include

urmatoarele elemente de baza:
a) Titlu
b) Destinatar
c) Identificarea situatiilor financiare auditate din care deriva situatiile financiare sintetizate
d) O referire la data raportului de audit asupra situatiilor financiare prezentate pe larg si asupra
tipului de opinie exprimata in acel raport
e) O opinie in legatura cu concordanta informatiilor din situatiile financiare sintetizate cu
informatiile din situatiile financiare auditate din care acestea deriva
f) O declaratie sau o referire la nota care recomanda citirea situatiilor condensate impreuna cu
situatiile financiare prezentate pe larg si cu raportul de audit asupra lor
g) Data raportului
h) Adresa auditorului
i) Semnatura auditorului

15
III. Expertize contabile (5 intrebari)

16. Care este finalitatea expertizelor contabile?

RĂSPUNS:

Finalitatea expertizelor contabile este determinarea adevarului in spiritul legii.

Caracteristica esenţială a expertizelor contabile judiciare şi extrajudiciare este că acestea

au un scop definit în momentul solicitării şi acceptării lor de către experţi. Acest scop definit se
concretizează în obiectivele, respectiv întrebările la care trebuie să răspundă expertul contabil.

Scopul expertizelor contabile judiciare şi extrajudiciare mai este şi utilizarea acestora dar
numai în contextul în care au fost solicitate. Întrucât expertul contabil îşi exprimă fundamentat
răspunsul la fiecare obiectiv (întrebare) stabilit(ă), înaintea efectuării expertizei contabile, aceste
răspunsuri nu pot fi extrapolate (generalizate) nici în timp şi nici în spaţiu. Ele sunt specifice
expertizei respective.

O consecinţă a faptului că răspunsurile formulate de expertul contabil în expertizele

judiciare şi extrajudiciare nu constituie opinii ci doar lămuriri, consultanţe de specialitate,
expertizele contabile nu au ca finalitate (scop) publicitatea lor. Ele sunt cel mult transparente în
folosul celor care justifică un interes material şi/sau moral în consultarea şi utilizarea lor.

SURSA: Ghid pentru aplicarea Normei profesionale nr. 35/2001 Ed. CECCAR, B,
2003, pg. 20-21.

17. Care sunt principiile deontologice după care se ghidează expertul contabil în
efectuarea expertizelor contabile judiciare şi extrajudiciare?

RĂSPUNS:

Principiile deontologice fundamentale, cărora trebuie să li se supună profesionistul

contabil, inclusiv expertul contabil, sunt explicit definite în Codul etic national al

16
profesionalistilor contabili (aprobat prin Hotărârea nr. 50/2002 a Conferinţei Naţionale a
Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi- editia 2005).Ele sunt:

a. Integritate,- presupune ca profesionistul contabil trebuie sa fie drept si onest in

toate relatiile profesionale si de afaceri;
b. Obiectivitate – profesionistul contabil trebuie sa fie impartial sin u trebuie sa
permita prejudecatilor, confuziilor, conflictelor de interese sauinfluentelor
nedorite sa intervina in rationamentele profesionale sau de afaceri;
c. Competenţă profesională si prudenta: - formare profesionala continua
- actioneaza cu prudenta in conformitate cu
standardele tehnice si profesionale
aplicabile.
d. Confidentialitate - respecta confidentialitatea informatiilor obtinute in urma
raporturilor profesionale;
- nu utilizeaza in interes personal aceste informatii.
e. Comportament professional – respecta legile si normele relevante:
- evita orice actione care ar putea discredita
profesia.
f. Respectul fata de normele tehnice şi profesionale - indeplinirea sarcinilor
profesionale in conformitate cu normele tehnice si profesionale relevante si cele
emise de IFAC, IASB, CECCAR, CAFR.
Norma profesională CECCAR nr. 35 privind expertizele contabile, reţine şi
comentează explicit următoarele principii deontologice, după care expertul contabil trebuie să se
ghideze în efectuarea expertizelor contabile judiciare şi extrajudiciare:

3511 independenţa expertului contabil,

3512 competenţa expertului contabil,
3513 calitatea expertizelor contabile
3514 secretul profesional şi confidenţialitatea expertizelor contabile
3515 acceptarea expertizelor contabile
3516 responsabilitatea efectuării expertizelor contabile.
SURSA: Codul etic national al profesionalistilor contabili – editia 2005- pag. 17-18

17
Ghid pentru aplicarea Normei profesionale nr. 35/2001 Ed. CECCAR, B, 2003, pg. 21-
22.

18. Care sunt calităţile esenţiale ce conferă autoritate ştiinţifico-profesională

lucrărilor expertului contabil şi cum le dezvoltă?

RĂSPUNS:

Expertizele contabile judiciare şi extrajudiciare sunt lucrări cu caracter ştiinţific. Prin urmare,
calitatea lor este prezumată. Totuşi, argumentarea ştiinţifică are calitatea ei. Aprecierea
argumentării ştiinţifice a expertizelor contabile se realizează pe două paliere:

1. Palierul individual, concret al fiecărei expertize contabile în parte. Pe acest palier,

aprecierea calităţii expertizelor se face de către solicitant care, de regulă, judecă calitatea
expertizelor contabile în funcţie de utilitatea acestora în atingerea scopurilor pentru care
au fost solicitate.
2. Palierul de ansamblu al lucrărilor efectuate de profesionistul contabil. Pe acest palier
se organizează şi se derulează controlul de calitate în cadrul profesiei contabile axat pe
aprecierea modului de aplicare a normelor profesionale.
SURSA: Ghid pentru aplicarea Normei profesionale nr. 35/2001 Ed. CECCAR, B,
2003, pg. 32.

19. Care este modul de comunicare a concluziilor expertizelor contabile?

RĂSPUNS:

Modul de comunicare a conţinutului şi a concluziilor expertizelor contabile intră în zona

confidenţialităţii:

a. În cazul expertizelor contabile judiciare, atât experţii contabili, numiţi din oficiu, cât şi la
recomandarea părţilor sunt obligaţi să depună raportul de expertiză contabilă la organul
judiciar care a dispus expertiza contabilă, unde toţi cei interesaţi, inclusiv părţile
implicate în proces, pot să-l consulte. Expertul este dator să-şi depună lucrarea cu cel
puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată. Pe cale implicită rezultă că
expertiza contabilă trebuie depusă la instanţa de judecată care a dispus-o, respectiv la
dosarul cauzei. Prin această procedură se evită comunicarea (informarea) preferenţială a

18
 conţinutului şi concluziilor expertizelor contabile judiciare către unii utilizatori ai
acestora.
b. În cazul expertizelor contabile extrajudicare locul şi data depunerii lucrării trebuie să
rezulte din contractul încheiat între solicitant şi expert. Dacă locul depunerii expeetizei
extrajudiciare nu rezultă cu claritate din contract, acesta trebuie să fie registratura
generală de la sediul solicitantului.
Nerespectarea procedurilor de comunicare a conţinutului şi a concluziilor expertizelor
contabile constituie o încălcare a obligaţiilor expertului contabil privind secretul şi
confidenţialitatea în expertiza contabilă şi poate atrage răspunderea disciplinară, civilă şi/sau
penală a expeetului contabil, după caz.

In cazul expertizelor judiciare opinia expertului,concretizata in raportul de expertiza se

comunica tuturor partilor implicate, fiecare parte avand la dispozitie un exemplar:
reclamantul, paratul, expertul, tribunalul.

SURSA: Ghid pentru aplicarea Normei profesionale nr. 35/2001 Ed. CECCAR, B,
2003, pg. 44.

20. Cum se numesc experţii contabili în dosarele civile?

RĂSPUNS:

“ Instantele de drept civil, atunci cand considera necesar sa cunoasca parerea unor
experti contabili, pot numi, la cererea partilor sau din oficiu, unul sau trei experti
contabili prin Incheiere de sedinta” Norma 3521.2

Art. 202 din Codul de procedură civilă prevede că: Experţii se vor numi de către instanţă,
dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii lor. Încheierea de numire va statornici şi plata
experţilor. De regulă, părţile nu se învoiesc cu privire la numirea experţilor contabili. Atunci
instanţele civile procedează la numirea experţilor contabili recomandaţi. Indiferent dacă părţile
din procesele civile cad sau nu „la învoială” asupra numelui expertului, numirea acestuia se face
prin încheiere de şedinţă care trebuie să cuprindă cel puţin 4 paragrafe:

1. un paragraf din care să rezulte numele expertului numit din oficiu şi/sau la cererea
părţilor;

19
 2. un paragraf cu obiectivele (întrebările) la care expertul trebuie să răspundă;
3. un paragraf din care să rezulte termenul (data) la care trebuie depus raportul de expertiză
contabilă;
4. onorariul (plata) statornicit(ă) expertului, după ce, de regulă, instanţa a consultat părţile
asupra acestui aspect.
Dacă unul din paragrafele 2-4 lipseşte din Încheierea de şedinţă, expertul contabil este
îndreptăţit, iar profesionalismul său îl obligă, să ceară instanţei introducerea, în Încheierea de
şedinţă, a paragrafelor lipsă.

SURSA:

Codul de procedura civila art 201-214

Ghid pentru aplicarea Normei profesionale nr. 35/2001 Ed. CECCAR, B, 2003, pg. 55-
56.

20
IV. Evaluarea intreprinderii (5 intrebari)

27. Obiectivul diagnosticului functiei organizãrii, conducerii si gestionãrii

personalului are drept scop:
a) încadrarea întreprinderii (micã, mijlocie, mare);
b) analiza structurii umane si a capacitãtii sale de a contribui la realizarea
obiectivelor si functiilor întreprinderii;
c) stabilirea calitãtii conducerii si a salariatilor întreprinderii.

Raspuns:

b) analiza structurii umane si a capacitãtii sale de a contribui la realizarea

obiectivelor si functiilor întreprinderii;

In evaluarea unei intreprinderi resursele atribuite diagnosticului de evaluare sunt de

aproximativ 80% , de aici rezulta importanta primordiala a diagnosticului in cadrul evaluarii,
acesta permitand identificarea factorilor de risc si stabilirea ipotezelor de evaluare, anticiparea
viitorului intreprinderii.

Potrivit Prof. Univ. Dr. Marin Toma: “ Diagnosticul trebuie sa cuprinda toate laturile si
sectoarele activitatii si toate functiile intreprinderii scotand in evidenta oportunitatile, atuurile si
factorii de succes ai intreprinderii, pe de o parte, si amenintarile, slabiciunile intreprinderii, pe de
alta parte”

Obiectivul diagnosticului de organizare, management si resurse umane este analiza

structurii resurselor umane si capacitatea acestora de a contribui la realizarea obiectivelor
intreprinderii. Acesta se realizeaza prin aplicarea chestionarului de diagnostic si o descriere a
structurii personalului din intreprindere.

35. Goodwill-ul unei întreprinderi se gãseste înregistrat în bilantul întreprinderii la

închiderea exercitiului:
a) da;
b) nu;
c) da, ca fond comercial
Raspuns:
b) nu;

21
 GOODWILL este definit ca buna reputatie a unei companii, care poate fi calculata ca
parte a activului unei companii, in mod separat de valoarea activelor tangibile, si integrata in
valoarea de piata a acelei companii.

Goodwilul poate fi vazut ca atitudine favorabila a pietii fata de intreprindere, ca o

supravaloare fiind reprezentat in contabilitate de diferenta dintre pretul platit de catre un
cumparator al unei intreprinderi si activul net contabil al acelei intreprinderi. Goodwilul nu este
inregistrat in bilantul intreprinderii deoarece acesta reprezinta o valoare suplimentara, de natura
incorporala, sursa acestuia fiind elementele intangibile ale intreprinderii cum ar fi: buna
reputatie, brand-ul, superioritatea produselor, vadul comercial, potofoliul de clienti, bonitatea si
solvabilitatea in relatiile cu tertii, competenta tehnica,comerciala, manageriala.

Din punct de vedere patrimonial aceste elementele intangibile sunt considerate nonvalori
nefiind inregistrate in patrimoniu.

44. Care din urmãtoarele ajustãri aduse profitului din bilant, în vederea
determinãrii capacitãtii beneficiare a întreprinderii, este inexactã:
a) corectii legate de politica de amortizare a întreprinderii;
b) corectii legate de politica de salarizare a întreprinderii;
c) corectii legate de politica de comercializare a întreprinderii.

Raspuns:
c) corectii legate de politica de comercializare a întreprinderii.

Capacitatea beneficiara înseamnă aptitudinea unei întreprinderi de a genera un beneficiu

dat, in viitorul apropiat, in condiţii de motivare si de gestiune considerate normale, identice cu
cele din ultimii ani, daca nici-o schimbare semnificativa nu a avut loc = randamentul totalitarii
capitalurilor care finanţează întreprinderea.

Se porneste de la profitul din bilant caruia i se aduc corectii:

1. corectii pe orizontala intre exercitii care scot in evidenta modificarile din legislatie. Deci
trebuie sa facem comparabile bilanturile si sa le aducem la nivelul ultimului an.

2. Corectii pe verticala adica pentru fiecare exetcitiu in parte de la CA pana la profitul net sunt
ajustate, corectate, toate marjele intreprinderii pe baza constatarilor din diagnosticul de evaluare.:

-marja bruta;

-valoarea adaugata

22
-excedent brut/net din exploatare;

-profit net

A. prima categorie de corecţii se refera la corectarea profitului obţinut din diferenţe de curs
valutar;

B. a doua categorie de corecţii sunt legate de amortismente – se înlătura orice exces de

amortizare si se adăuga orice insuficienta de amortizare, referinţa constituind-o fie legea fiscala
fie standardele profesionale emise de experţii tehnici;

C. a treia categorie se refera la salarii si asimilate salariilor - insuficientele sau exagerările

trebuie adăugate sau eliminate, referinţa constituind-o standardele si studiile efectuate de experţi
in munca si protecţia sociala;

D. a patra categorie se refera la stocuri – se verifica daca sistemul de evaluare a fost constant pe
întreaga perioada, realitatea si jocul stocurilor de la început si sfârşit de perioada, anomaliile
trebuind reintegrate sau deduse din rezultatul contabil;

E. a cincia categorie se refera la profituri si pierderi excepţionale – se reţin numai acele profituri
care provin din operaţiuni obişnuite, cere se reproduc in mod sistematic in viitor

F. corecţii legate de sinergii

G. alte corecţii care pot rezulta din diagnostic

In concluzie, pe baza constatărilor din diagnostic, se poate creste sau se poate scădea valoarea
întreprinderii.

Este recomandat ca studiul rezultatelor trecute sa se efectueze pe o perioada de cel putin 3 ani
anteriori, avand ca obiectiv determinarea profitului intreprinderii care sa indeplineasca
urmatoarele conditii: sa fie real, stabil, cert si sa poate fi considerat reproductibil in viitor.

65. Soldul clientilor la 31 decembrie este de 15.375 mii lei, iar rulajul creditor
anual al acestora este de 186.150 mii lei. Care a fost durata în zile a încasãrii
clientilor?
a) 15 zile;
b) 45 de zile;
c) 30 de zile.
Raspuns:

23
c) 30 de zile.

Durata de încasare a clienţilor se calculează ca raport între clienţii neîncasaţi (ca medie)
şi cifra de afaceri şi se înmulţeşte cu 365, şi se exprimă în zile. Adică, în cât timp îşi încasează
firma clienţii.

Durata de incasare clienti = 15375/186150*365 = 30,14 zile

75. Valoarea patrimonialã a întreprinderii (ANC) este de 8.000 lei, capacitatea

beneficiarã este de 1.000 lei, rata neutrã (i) este de 11%, iar rata de actualizare a
superprofitului este 25%. Valoarea globalã a întreprinderii va fi de:
a) 8.600 lei;
b) 8.800 lei;
c) 8.480 lei.
Raspuns :

c) 8480

Vg = ANC + GW

GW =( CB-ANC x i)/t =(1.000-8.000 x 11%) / 25 % = 480

Vg = 8.000 + 480 = 8.480

Pragul de rentabilitate al intreprinderii = ANC X i = 880 lei

Renta de goodwill se determina astfel: CB-ANCxi = 120 lei

Actualizarea rentei de goodwill cu rata de actualizare:

| (c) = 25%|

120 x 25%= 480

Valoarea globala a intreprinderii (Vg)= 8480 lei

CB= capacitatea beneficiara a intreprinderii exprimata prin profitul net;

i = rata neutra de plasament a disponibilitatilor pe piata financiara;

ANC x i = pragul de rentabilitate al intreprinderii

CB – ANC x i = superprofitul, superbeneficiul renta de goodwill

24
VII. Studii de fezabilitate (6 intrebari)

5. Ce reprezintă durata de viaţă a unui proiect investiţional?

Raspuns:
Din perspectiva financiara, orice actiune de alocare, plasare a capitalului cu scopul obtinerii
unor castiguri reprezinta o investitie sau altfel spus: schimbarea unei sume prezente si certe
pe speranta obtinerii in viitor a unor venituri superioare dar probabile.

Din perspectiva contabila, investitia reprezinta o imobilizare, fiind asimilata cheltuielilor

efectuate in scopul obtinerii unor bunuri cu valoare mare si de folosinta indelungata.

Investitia reprezinta efortul depus in scopul obtinerii de efecte. Obiectivul acesteia este de a
obtine efecte cat mai mari cu efort cat mai mic, adica sa fie fezabila.

Durata de viata a unui proiect investitional este compusa din doua etape: durata de
implementare a proiectului investitional si ce a de exploatare a investitiei realizate.

Perioada implementarii proiectului investitional este caracterizata de efortul sustinut de

intreprindere, deci reprezinta valoarea totala a proiectului.

Perioada de exploatare cuprinde toate efectele generate de proiectul investitional, efecte

caracterizare prin fluxuri de incasari si plati. Diferenta dintre aceste fluxuri de incasari si plati are
ca rezultat un flux net al investitiei , adica cash-flow net. Un proiect investitional este fezabil
atunci cand efectele perioadei de exploatare sunt mai mari decat eforturile perioadei de
implementare.

Durata de exploatare a unei investitii poate fi stabilita prin doua metode:

 Metoda contabila: pe baza catalogului cu duratele normate de exploatare a

imobilizarilor = amortizare contabila
 Metoda utilizata in practica are la baza planul de afaceri, adica incasarile si
platile. Perioada de exploatare a unui proiect investitional este de regula 3-5 ani,
maxim 10, datorita faptului ca incasarile si platile trebuie estimate cat mai riguros.

8. Ce reprezintă cash-flow-ului net?

Raspuns:
Cash-flow-ul reprezinta diferenta intre incasarile curente si platile curente ale unei
companii. Cash-flow brut este constituit din profit net, amortizare si provizioane neexigibile.

25
 Cash-flow net cuprinde profitul net dupa scaderea impozitelor si a provizioanelor
neexigibile. Aceasta exprima limita maxima de autofinantare. Raportul dintre cash-flow si cifra
de afaceri este un indicator al rentabilitatii pe termen scurt a unei companii.

Acesta exprima limita maxima de autofinantare. Raportul dintre cash-flow si cifra de afaceri este
un indicator al rentabilitatii pe termen scurt a unei companii.

Cash-flow-ul net sau fluxul de numerar net al investitiei reprezinta diferenta dintre fluxurile de
incasari si fluxurile de plati efectuate pe perioada de exploatare a unui proiectinvestitional. Se
poate determina cash-flow net anual atunci cand sunt luate in calcul fluxurile de incasari si
fluxurile de plati anuale dar se poate calcula si cash-flow net pe perioade mai mici: luna,
trimestru, semestru.

12. Cât reprezintă suma actuală de 2.500 lei peste 5 ani, ştiind că rata de
actualizare este de 10%?

Raspuns:
Rata de actualizare este un coeficient care tine seama, in principal, de rata inflatiei si a
dobanzii prezente si viitoare, la care nu se mai adauga si alte influente.
Rata de actualizare este rata de rentabilitate utilizata pentru determinarea valorii actualizate, la o
anumita data, a unui varsamant unic sau a unei serii de vărsăminte de încasat sau de plătit
ulterior.
Rata de actualizare este un element al pieţei financiare introdus in calculul parametrilor
economici si al indicatorilor financiari.
Actualizarea si capitalizarea sunt 2 tehnici legate dar diferite; sunt legate prin factorul
timp.
Economia de piata are 3 piete diferite:
1. piata de bunuri si servicii;
2. piata financiara;
3. piata muncii.
In piaţa de bunuri si servicii o marfa sau un produs cu cat sta mai mult cu atât aduce pagube.
In piaţa financiara , banul cu cat sta mai mult cu atat aduce pagube. In aceasta piaţa banii sunt
neechivalenti si pentru a-i putea face comparabili trebuie sa folosim tehnicile de actualizare.
Actualizarea se realizează si se exprima prin 2 tehnici speciale , după cum este luat in
considerare factorul timp, astfel:
1. Daca factorul timp se ia in calcul din direcţia trecut – prezent - viitor , se aplica regula
capitalizării sau tehnica de capitalizare numita si de fructificare;
- suma cheltuita azi „X” are ca echivalent in viitor, peste „n” ani, o suma „y” daca suma X o
amplificam cu factorul de capitalizare (1+i)n .

26
2. daca factorul timp se ia in calcul din directia viitor –prezent - trecut se aplica tehnica de
actualizare numita si regula de actualizare
- suma „y” prevazuta a fi chetuita in viitor peste „n” ani are in prezent valoarea „x” daca suma y
o aplificam cu factorul de actualizare 1/(1+i)n
- suma Y prevăzuta a fi fluxul de trezorerie in viitor peste n ani are in prezent valoarea X daca pe
Y il amplificam cu factorul de actualizare

ra = 0,10
x = 2500 lei
n 5
y = (1 + ra) * x = ( 1 + 0,10) * 2500 = 4026,28 lei

16. Unul din indicatorii utilizaţi în evaluarea bazată pe actualizare a proiectelor

investiţionale este rata internă de rentabilitate. Care este modul de calcul şi
conţinutul indicatorului, ţinând cont de faptul că cash-flow-rile actualizate includ şi
valoarea reziduală?

Raspuns:
Este rata de actualizare a fluxurilor viitoare de trezorerie pentru care VAN este egala cu
zero.Altfel spus, rata interna de rentabilitate este acea rata de actualizare pentru care valoarea
actualizata a costurilor (iesirile de trezorerie) este egala cu valoarea actualizata a veniturilor
(intrari de trezorerie), iar profiturile viitoare actualizate sunt zero.Rata interna de rentabilitate
trebuie sa fie mai mare sau egala cu rata medie a dobanzii pe piata sau cu costul mediu ponderat
al capitalului, pentru a justifica investitia facuta. Numai in aceste conditii rata interna a
rentabilitatii permite compensarea costului finantarii.SUM [ CFt / ( 1 + a ) ] - I = 0.

RATA INTERNA DE RENTABILITATE : indicator utilizat in analizele efectuate asupra

eficientei proiectelor de investitii prin utilizarea tehnicii actualizarii. Exprima acel nivel al ratei
dobanzii care egalizeaza veniturile actualizate cu cheltuielile actualizate si care face ca valoarea
venituluinet actualizat sa fie egala cu zero. Acest indicator se utilizeaza in analiza eficientei
proiectelor de investitii. Rata interna de rentabilitate este pragul minim de rentabilitate a unui
proiect, sub nivelul caruia acesta nu este eficient.

Formula de calcul a ratei interne de rentabilitate este :

RIR= rmin+(rmin - rmax)* VANrmin______

VANrmin + VANrmax

27
unde : RIR=rata interna de rentabilitate ; rmin= rata minima de actualizare corespunzatoare
venitului net actualizat care are valoare pozitiva ; rmax= rata minima de actualizare
corespunzatoare venitului net actualizat care are valoare negativa ; VNA(+)=valoarea pozitiva a
venitului net actualizat care corespunde ratei minime de actualizare; VNA(-)= valoarea negativa
a venitului net actualizat care corespunde ratei maxime de actualizare ; |VNA(-) |= valoarea
negativa a venitului net actualizat care corespunde ratei maxime de actualizare luata in modul..
Se recomanda ca diferenta dintre rmin si rmax sa nu fie mai mare de 5. Criteriul de alegere a
proiectului il reprezinta valoarea acestuia care trebuie sa fie mai mare sau cel putin egala cu rata
medie a dobanzii pe piata. Cu cat rata interna de rentabilitate este mai mare cu atat investitia este
mai rentabila.

20. Un proiect investiţional, cu o valoare totală a investiţiei de 15.000 lei şi o rată

de actualizare de 19% prezintă următoarea structură a fluxurilor de numerar:
An Cost Costuri Total Total
investiţ de cost încasăr
ie exploata i
re

0 15,000 15,00
0

1 6,420 6,420 9,440

2 6,620 6,620 9,640

3 7,500 7,500 10,700

4 6,500 6,500 11,700

5 8,500 8,500 22,700

Tot 11,445 35,540 50,54 64,180

al 0

Calculaţi cash-flow-ul net actualizat anual aferent proiectului.

Raspuns:
Calculaţi cash-flow-ul net actualizat anual aferent proiectului.

CF net an 1 = 9440-6420 = 3020

CF net an 2 = 9640-6620 = 3020

CF net an 3 = 10700 – 7500 = 3200

28
CF net an 4 = 11700 – 6500 = 5200

CF net an 5 = 22700 – 8500 = 14200

CF net an 1 actualizat = = 2537,81

CF net an 2 actualizat = = 2132,61

CF net an 3 actualizat = = 1898,99

CF net an 4 actualizat = = 2593,12

CF net an 5 actualizat = = 5950,63

CF net actualizat = 15113

24. Potrivit legislaţiei autohtone, care sunt principalele părţi ale unui studiu de
fezabilitate, piese scrise?

Raspuns:
HOTĂRÂRE Nr. 28 din 9 ianuarie 2008
privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor
publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru
obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 48 din 22 ianuarie 2008

CONŢINUTUL-CADRU al studiului de fezabilitate

A. Piese scrise
Date generale:
Informaţii generale privind proiectul
Costurile estimative ale investiţiei
Analiza cost-beneficiu:
Sursele de finanţare a investiţiei
Sursele de finanţare a investiţiilor se constituie în conformitate cu legislaţia în vigoare şi

29
constau din fonduri proprii, credite bancare, fonduri de la bugetul de stat/bugetul local, credite
externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile şi alte surse legal
constituite.
Estimări privind forţa de muncă ocupată prin realizarea investiţiei
Principalii indicatori tehnico-economici ai investiţiei
Avize şi acorduri de principiu

Bibliografie

1. Cristea Horia si colab., Gestiunea financiară a societăţilor comerciale, Vol.II, Ed.

Mirton, Timişoara, 2001

2. Cristea Horia si colab., Caiete de studii şi evaluare. Gestiunea financiară a

societăţilor comerciale, Vol.II, Ed. Mirton, Timişoara, 2001

3. Cristea Horia, Talpoş Ioan, Cosma Dorin, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed.
Mirton, Timişoara, 1998

3. Băileşteanu Gheorghe, Diagnostic şi eficienţă în afaceri, Ed. Mirton, Timişoara,

1997

4. Băileşteanu Gheorghe, Studiu de fezabilitate a unei investiţii, Ed. Mirton,

Timişoara, 1992

5. Bişa Cristian, Elaborarea studiilor de fezabilitate si a planurilor de

afaceri, Ed. BMT, Bucureşti, 2005
6. Negrilă Adrian, Proiectele investiţionale. Fezabilitate şi eficienţă, Ed. Mirton,
Timişoara, 2003

7. Porojan Dumitru, Bişa Cristian, Planul de afaceri, Ed. Irecson, Bucureşti, 2007

8. Săndulescu Ion Marin, Planul de afaceri. Ghid practic, Editia a III-a, Ed.
C.H. Back, Bucureşti, 2007

30
VIII. Analiza-diagnostic a intreprinderii (6 intrebari)

5. Analizați poziția financiară a unei întreprinderi din sectorul desfacerii cu

amănuntul de produse alimentare:

Indicator 31.12.n
Imobilizări 40000
Stocuri 2000
Creante 500
Disponibilități 1000
Capitaluri proprii 30000
Datorii mai mari de un an 5000
Datorii de exploatare 8500
Datorii bancare pe termen foarte scurt 0

Raspuns:
Echilibrul financiar este premisa pentru derularea unei afaceri profitabile. În termeni
simpli şi pentru afaceri mici realizarea echilibrului financiar înseamnă Venituri=Cheltuieli. În
termini complecşi şi pentru afaceri mari şi foarte mari realizarea echilibrului financiar înseamnă
Nevoi=Resurse.

Aprecierea echilibrului financiar se poate realize cu ajutorul următorilor indicatori:

- fondul de rulment – apreciază echilibrul financiar pe termen mediu şi lung;

- necesarul de fond de rulment – apreciază echilibrul financiar pe termen scurt;

- trezoreria netă – apreciază echilibrul financiar global.

Existenţa şi menţinerea echilibrului financiar creează condiţii pentru derularea unei

activităţi profitabile şi pentru creşterea valorii întreprinderii prin reinvestirea profitului. Evoluţia
valorii patrimoniale a întreprinderii se poate aprecia cu un al patrulea indicator numit Situaţia
patrimonială netă.

Activul net contabil = Activ total – Datorii totale

Active imobilizate = Imobilizari corporale+ Imobilizari necorporale=40.000

Active curente = stocuri + creante + disponibilitati = 2.000+500+1.000=3.500

31
Total Active= 40.000+3.500=43.500

Datorii pe termen scurt = datorii de exploatare + datorii bancare pe termen f. scurt=

8.500+0=8.500

Datorii pe termen lung = 5.000

Capitaluri proprii (Activul net contabil)= 43.500-(8.500+5.000)=43.500-13.500=30.000

Total capitaluri proprii şi datorii = 30.000 + 13.500 = 43.500

Se observă o situaţie netă pozitivă, ca urmare a acoperirii datoriilor totale de activele totale,
ceea ce reflectă o creştere permanentă a activelor ca urmare a majorării resurselor proprii.

O parte a datoriilor pe termen scurt au fost utilizate pentru procurarea de imobilizări fixe. Pentru
a se menţine echilibrul financiar al firmei ar fi trebuit ca procurarea activelor imobilizate sa se
facă din capitalul permanent. Dacă aceasta diminuare a fondului de rulment se datorează creşterii
activelor imobilizate atunci situaţia financiară a întreprinderii pe termen lung se poate îmbunătăţi
datorită rezultatelor exploatării degajate de investiţii

PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

1. Indicatori de lichiditate:
Lichiditatea exprimă două principale aspecte economice şi anume:

- viteza cu care diferite elemente de activ pot fi trensformate în lichidităţi;

- măsura în care întreprinderea reuşeşte să achite la timp obligaţiile sale curente prin
transformarea activelor curente în lichidităţi.

a) Indicatorul lichiditatii curente:

Activecure nte 3500

= =0,41
Datoriicur ente 8500

Valoarea acestui indicator este nesatisfăcătoare, optimul fiind intre 1.2 -2, arătând o
capacitate scăzută a întreprinderii de a-şi plăti obligaţiile pe termen scurt din activele curente. El
variază in funcţie de politica de finanţare adoptată de companie şi în funcţie de tipul de activitate
desfăşurat. Uneori, o rată de lichiditate mai mare decât media poate indica o activitate mai slabă
a companiei respective.

32
 b) Indicatorul lichiditatii imediate (testul acid):

ActiveCure nte − Stocuri 3500 − 2000

= = 0,18
DatoriiCur ente 8500

Acest indicator arata modul în care compania va fi capabilă să-şi continue activitatea, fără
a beneficia de fluxuri monetare în viitor. Motivul pentru care stocurile au fost excluse din calcul
este acela de a focaliza atenţia doar asupra elementelor cu statut cert, care se află deja sub formă
de bani sau sunt în curs de a atinge acest stagiu.

Nivelul considerat satisfăcător pentru acest indicator este 0.6 – 1; in cazul nostru, nivelul
indicatorului este nesatisfăcător.

Prin indicatorul de lichiditate, atat cel current cat si cel imediat, arata de cate ori se
acopera datoriile curente din activele unei societati. Mai exact transformarea urgenta a activelor
in numerar.

2.Rata de solvabilitate = Capitaluri proprii *100 = 30000 *100 = 68.97%

Total Activ 43500

3. Indicatori de risc:

Indicatorul gradului de indatorare:

Capital Im prumutat DatoriiTL 5000

x100 = x100 = x100 = 16 ,67 %
Cap . proprii Cap Pr oprii 30000

Nivelul optim al acestui indicator trebuie sa fie sub 1, deci in cazul nostru avem o situatie
foarte favorabila.

Cap Im prumutat DatoriiTer menLung 5000

x100 = x100 = = 0,14
CapAngajat Cap Im prum + CAp . Pr oprii 5000 +30000

Îndatorarea reprezintă măsura în care fondurile folosite de o societate

comercială sunt asigurate de creditori şi nu de proprietari.

33
21. Să se calculeze marja comercială şi valoarea adăugată generate de societatea X
despre care se cunosc informațiile financiare din tabelul de mai jos şi să se
analizeze repartiția valorii adăugate pe destinații.
Indicator u.m.
Venituri din vânzarea mărfurilor 2000
Producția vândută 30000
Producția stocată 1000
Cheltuieli cu materii prime 10000
Costul mărfurilor vândute 1200
Cheltuieli salariale 7000
Cheltuieli cu amortizarea 3000
Cheltuieli cu chirii 1500
Cheltuieli cu dobânzi 1400
Impozit pe profit 1000

Raspuns:
Marja comerciala = veniturile din vanzari de marfuri (cont 707 - sunt evaluate la pret de
vanzare, exclusiv reducerile comerciale acordate ulterior facturarii) - si costul de achizitie aferent
marfurilor vandute (cont 607 - exclusiv reducerile comerciale primite ulterior facturarii).

Marja comerciala = 2000 – 1200 = 800 lei

Valoarea adaugata = Marja comerciala + Productia exercitiului - Consumatia exercitiului

provenind de la terti (din conturile 600-608, exclusiv 607, conturile 61 si 62)

Consumatia exercitiului provenind de la terti corespunde cu notiunea macroeconomica de

consum intermediar si include toate consumurile din exterior, oricare ar fi destinatia lor
functionala (interna):

- cheltuieli cu stocurile din cumparari (materii prime si materiale consumabile);

- cheltuieli cu combustibili, energie si apa;

- cheltuieli cu lucrari si servicii executate de terti (pentru intretinere si reparatii, redevente, locatii
de gestiune si chirii, prime de asigurare, cheltuieli cu studiile si cercetarile, cheltuieli cu
colaboratorii, reclama, publicitatea etc.);

- alte cheltuieli materiale

Consumatia exercitiului provenind de la terti = cheltuieli cu materii prime + cheltuieli cu chirii +

cheltuieli cu dobanzi = 10000 + 1500 +7000 = 18500 lei

34
Productia exercitiului = Productia vanduta (cont 70 - cont 707) +/- Productia stocata (cont 711) +
Venituri din productia de imobilizari (cont 72) = 30000 + 1000 =31000 lei

Valoarea adaugata = 800 + 31000 -18500 = 13300 lei

Valoarea adaugata reprezinta surplusul de bogatie adaugat prin valorificarea potentialului uman
si contributia sa la realizarea valorii adaugate.

Indicatorul masoara performanta economico-financiara a intreprinderii, indicele de crestere al

valorii adaugate trebuind sa-l depaseasca pe cel al productiei exercitiului si sa fie intr-o crestere
continua

Valoarea adaugata permite masurarea puterii economice a intreprinderii. Acest indicator

reprezinta o valoare adaugata bruta deoarece cheltuielile cu amortizarea nu sunt consumatii din
exterior si, deci, deprecierea capitalului economic (imobilizarilor) nu este luata in considerare,
rezultand o valoare adaugata bruta, care include si amortizarea. Diminuarea valorii adaugate
brute cu amortizarea imobilizarilor aferente exploatarii permite obtinerea valorii adaugate nete.

Valoarea adaugată este indicatorul care măsoara aportul specific al societăţii la realizarea
producţiei. Rata privind creşterea valorii adăugate permite evaluarea creşterii reale a societăţii.
Cu cat raportul valoarea adăugată /producţie arată cu cât societatea este mai mare cu atât firma
este integrată, adică îşi asigură un numar mare de faze de fabricaţie. Valoarea adaugată mai
reflectă gradul de utilizare a factorilor de producţie. Cu ajutorul VA putem analiza randamentul
muncii, care va fi mai mare cu cat gradul de înzestrare este mai mare, permite de asemenea în
condiţii de funcţionare identice realizarea anumitor clasificaţii sectoriale.

Indicatorul trebuie interpretat prudent şi corelat cu ceilalţi indicatori, deoarece creşterea

valorii adăugate poate fi rezultatul creşterii stocurilor de produse finite fabricate pe care piaţa nu
le va putea absorbi datorită preţurilor mari.

Principalii destinatari ai valorii adăugate sunt :

- salariaţii;
- impozitele şi taxele;
- asociaţii;
- investitorii.

37. pentru o întreprindere se cunosc următoarele informații financiare:

Indicator N ‐1 N
Imobilizări 500 550
Stocuri 500 470
Creanțe 100 200
Disponibilități 50 60

35
 TOTAL ACTIV 1150 1280
Capitaluri proprii 400 420
Datorii financiare 300 330
Furnizori 200 250
Datorii salariale şi fiscale 240 250
Credite de trezorerie 10 30

Indicator u.m.
Cifra de afaceri 2000
Cheltuieli materiale 600
Cheltuieli salariale 1000
Cheltuieli fiscale şi sociale 150
Cheltuieli cu amortizarea 100
Cheltuieli cu dobânda 50
Impozit pe profit 25

Să se calculeze fluxul de numerar de gestiune şi disponibil şi să se explice

destinațile acestuia din urmă.

Raspuns:

Profitul brut = CA-Cheltuieli = 2000-600-1000-150-100-50=100

Determinarea Fluxului Net de Trezorerie din activitatea de exploatare prin metoda indirecta:

Rezultatul inainte de impozit +100

+ Cheltuieli cu amortizarea +100

+Cheltuieli cu dobanzile + 50
-Variatia stocurilor +30
-Variatia creantelor din exploatare - 100
+Variatia datoriilor din exploatare + 50
+Variatia datoriilor salariale +10
- Impozit pe profit -25

= Flux Net de trezorerie din Exploatare = 215

Determinarea fluxului net de trezorerie din activitatea de finantare:

+Incasari din credite primite de la banci + 20+30 = 50

Flux Net de trezorerie din Activitatea de finantare = 50

Flux de Numerar Total = 215+50=265

36
 Informatiile cuprinse in fluxul de trezorerie al activitatii de finantare prezinta importanta in
special pentru actionarii si creditorii entitatii. Cunoscand marimea fluxurilor, acestia pot face
previziuni in ceea ce priveste rentabilitatea investitiei lor in entitate.

45. Din contul de profit şi pierderi al societății din exercițiul precedent se cunosc
următoarele informații:
Indicator u.m.
Cheltuieli de exploatare platibile 1200
Amortizare 200
Cheltuieli cu dobânzi 160
Impozit pe profit 14

Să se calculeze şi să se interpreteze ratele de solvabilitate şi cele de rentabilitate

pentru întreprindere.

Ratele de solvabilitate realizeaza o raportare a activelor realizabile la obligatiilor

exigibile in vederea evaluarii riscului de faliment. Ratele frecvent utilizate sunt:

a. Rata solvabilitatii generale (RSG ), care compara ansamblul lichiditatilor potentiale

asociate activelor circulante cu ansamblul obligatiilor scadente sub un an. Se calculeaza astfel:

RSG = (Activ circulant) / (Obligatii pe termen scurt)

RSG permite aprecierea gradului de acoperire a obligatiilor pe termen scurt de catre

activul circulant. O rata unitara arata o corespondenta deplina intre activele circulante si
sursele corespunzatoare. O valoare supraunitara a acestei rate indica existenta unor active mai
mari decat obligatiile pe termen scurt si, prin urmare, utilizarea unei parti din capitalul
permanent pentru finantarea exploatarii.

Rata solvabilitatii generale este echivalenta cu asa-zisa “rata a fondului de

rulment”( RFR) calculata ca raport intre capitalul permanent si activul imobilizat:

RFR = (Capitalul permanent) / (Activ imobilizat)

Aceasta rata este supraunitara cand la acoperirea activelor circulante a concurat, pe

langa obligatiile pe termen scurt, si capitalul permanent.

Rata solvabilitatii generale nu permite o judecata definitiva asupra solvabilitatii pe

termen scurt. Semnificatia sa are o marja sporita de aproximare, datorita numarului mare de
variabile ale solvabilitatii: natura sectorului de activitate, structura activelor circulante, rata de
rotatie a activelor si a stocurilor, intensitatea sezonalitatii activitatii.

37
b. Rata solvabilitatii partiale (RSP), care exclude stocurile din activele circulante, acestea
constituind elementul cel mai incert din punct de vedere al valorii si lichiditatii sale:

RSP = (Activ circulant – Stocuri) / (Obligatii pe termen scurt) sau:

RSP = (Creante + Plasamente + Disponibilitati) / (Obligatii pe termen scurt)

RSP exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile pe termen scurt din
creante si disponibilitati. Aceasta rata, de regula subunitara, trebuie analizata si interpretata cu
prudenta prin luarea in calcul a unor aspecte de detaliu privind structura creantelor ( numarul
de clienti, ponderea lor in totalul creantelor). In teoria economica sunt pareri potrivit carora o
rata cuprinsa intre 0,8 si 1 ar reprezenta o situatie optima in ce priveste solvabilitatea.

c. Rata solvabilitatii imediate (RSI), care pune in corespondenta elementele cele mai
lichide ale activului cu obligatiile pe termen scurt:

RSI = (Plasamente + Disponibilitati) / (Obligatii pe termen scurt)

In teoria economica se apreciaza ca: RSI > 0,3.

Interpretarea ratei trebuie sa mai implice si alte informatii privind conditiile de

desfasurare a activitatii. Desi, teoretic, o rata ridicata indica o lichiditate, respectiv o
solvabilitate ridicata, ea poate avea si alte semnificatii, ca de exemplu, o folosire mai putin
performanta a resurselor disponibile. De asemenea, o valoare ridicata a acestei rate, nu este o
garantie a solvabilitatii daca celelalte active au un grad redus de lichiditate. O valoare scazuta
a ratei de solvabilitate imediata poate fi perfect compatibila cu mentinerea echilibrului
financiar daca intreprinderea minimizeaza valoarea incasarilor sale, detinand in schimb valori
de plasament, creante, stocuri usor mobilizabile in concordanta cu exigibilitatea obligatiilor la
termen.

Majoritatea organismelor financiare din tarile cu economie de piata recurg si la alte

rate in vederea evaluarii riscului financiar. Una dintre acestea este rata autonomiei financiare
(RAF).

RAF = (Obligatii pe termen mediu si lung) / (Capital propriu)

Creditorii impun ca aceasta rata sa fie subunitara. De asemenea, aprecierea

solvabilitatii se recomanda compararea activului net contabil cu totalul pasivului. Anumite
organisme financiare pretind ca activul net contabil sa fie mai mare decat o treime din pasiv.

Activul net contabil > ¾ Pasiv.

Aprecierea solvabilitatii prin metoda ratelor este adesea putin semnificativa datorita
aprecierii generale a lichiditatii, respectiv solvabilitatii, fara luarea in analiza a gradului
(duratei) de realizare a activelor, respectiv pasivelor.

38
 Rata rentabilitatii economice, (Rre) reprezinta remunerarea bruta a capitalurilor
investite. Capitalul investit este alcatuit din capitalul propriu si imprumuturile pe termen scurt,
mediu si lung ale societatii.

Rentabilitatea economica trebuie sa fie la nivelul ratei minime de randament din

economie (rata medie a dobanzii) si al riscului pe care si l-au asumat furnizorii de capital. Daca
rentabilitatea economica este mai mare decat rata dobanzii la imprumuturi, atunci intreprinderea
poate beneficia de efectul de levier.

Rre =( Rezultatul brut al exercitiului / Capitaluri investite) * 100

Rentabilitatea economica trebuie sa indeplineasca doua conditii:

 Sa fie la nivelul ratei medii a dobanzii si al riscului economic si financiar asumat

de catre furnizorii de capital (actionari, creditori)

 Sa fie mai mare decat rata inflatiei pentru a putea pastra valoarea economica a
unitatii.

Rentabilitatea economica bruta Rreb reprezinta remunerarea bruta a capitalurilor investite. Ea

arata cat excedent brut de exploatare revine unei unitati de capital investit.

Rreb = (Excedentul brut de exploatare / capitaluri investite) * 100

Rentabilitatea economica neta Ren reprezinta remunerarea prin profitul brut al exploatarii a
capitalurilor investite. Ea arata cat profit brut revine unei unitati de capital investit.

Ren = (Rezultatul exploatarii / Capitaluri investite) *100

55. Analizați poziția financiară a unei întreprinderi din sectorul desfacerii cu

amănuntul de produse alimentare:
Indicator 31.12.n
Imobilizări 80000
Stocuri 20000
Creante 5000
Disponibilități 1000
Capitaluri proprii 50000
Datorii mai mari de un an 40000
Datorii de exploatare 14000
Datorii bancare pe termen foarte scurt 2000

Raspuns:

39
Active curente = stocuri + creante + disponibilitati = 20.000+5.000+1.000=26.000

Datorii pe termen lung = 40.000

Datorii pe ternem scurt = datorii de exploatare + datorii bancare pe termen f. scurt=

14.000+2.000=16.000

PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

1. Indicatori de lichiditate:
a) Indicatorul lichiditatii curente:

Activecure nte 26000

= =1,62
Datoriicur ente 16000

b) Indicatorul lichiditatii imediate (testul acid):

ActiveCure nte − Stocuri 26000 − 20000

= = 0,38
DatoriiCur ente 16000

Indicatorul lichidităţii curente (indicatorul capitalului circulant), respectiv indicatorul

lichidităţii imediate (indicatorul test acid) exprimă de câte ori se cuprind datoriile curente în
activele curente, respectiv în active curente mai puţin stocuri.

Un rezultat favorabil al Lc este cuprins între valorile (2 -2,5), iar lichiditatea imediată are o
valoare mai mica decât 1, ceea ce indică un dezechilibru.

2. Indicatori de risc:

Indicatorul gradului de indatorare:

Capital Im prumutat DatoriiTL 40000

x100 = x100 = x100 = 80 %
Cap . proprii Cap Pr oprii 50000

Cap Im prumutat DatoriiTer menLung 40000

x100 = x100 = = 0,44
CapAngajat Cap Im prum + CAp . Pr oprii 40000 +50000

Îndatorarea reprezintă măsura în care fondurile folosite de o societate comercială sunt

asigurate de creditori şi nu de proprietari.
Gradul de îndatorare al capitalului propriu exprimă de câte ori se cuprinde capitalul
împrumutat în capitalul propriu şi reflectă structura de finanţare a societăţii la închiderea
exerciţiului financiar.

40
 Pe lângă aceşti indicatori care se regăsesc în notele explicative ale Bilanţului, analistul
financia foloseşte şi alţi indicatori pentru a stabilii poziţia financiară a întreprinderii.

Situaţia netă (SN) = total active – datorii totale – venituri în avans = capitaluri proprii = 50.000

Situaţia netă pozitivă reflectă o gestiune economică sănătoasă.

O situaţie netă pozitivă evidenţiază dacă întreprinderea are independenţă financiară, adică
dacă din bunurile disponibile are posibilitatea să-şi onoreze obligaţiile faţă de terţi.

74. Să se calculeze rezultatele intermediare în manieră anglo‐saxonă pentru

întreprinderea care e caracterizată prin următoarele venituri şi cheltuieli:
Indicator u.m.
Venituri din vânzarea mărfurilor 3000
Subvenții de exploatare 1000
Producția vândută 25000
Producția stocată 2000
Cheltuieli cu materii prime 13000
Costul mărfurilor vândute 2200
Cheltuieli salariale 15000
Cheltuieli cu amortizarea 2000
Cheltuieli cu chirii 500
Venituri din dobânzi 100
Cheltuieli cu dobânzi 1400
Impozit pe profit 1500

Raspuns:

Soldul 1: Rezultat inainte de plata dobanzii, a impozitului pe profit si amortizarii (marja asupra
cheltuielilor variabile)
EBITDA (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization)-marjă
asupra cheltuielilor variabile

EBITDA=Cifra de afaceri – Chelt.variabile de exploatare

Cifra de afaceri = venit.din vanz.marfurilor+productia vanduta = 3.000+25.000=28.000
Chelt.var.de exploatare=chelt.cu mat.prime+costul marfurilor vandute+chelt.salariale=
=13.000+2.200+15.000=30.200
EBITDA = 28.000-30.200 = -2.200

Soldul 2: rezultat inaintea de plata dobanzii si a impozitului pe profit (EBIT)

EBIT (Earnings Before Interest and Taxes)

41
EBIT = EBITDA – Chelt.cu amortizarea = -2.200-2.000=-4.200

Soldul 3: Rezultatul brut: inainte de plata impozitului pe profit (EBT):

EBT (Earnings Before taxes)

EBT = EBIT – Chelt.cu dobanzile= - 4200 – 1.400 = - 5.600

42
X. Organizarea auditului si controlului intern al
intreprinderii (5 intrebari)

14. Receptia presupune:

a) Asigurarea ca se primesc numai materiale comandate;

b) Asigurarea ca se primesc numai materiale de calitatea specificata in ordinele

de achizitii;

c) Asigurarea ca toate materialele receptionate si transmise la alte departamente

sunt correct inregistrate;

d) Protejarea materialelor primate;

e) Asigurarea ca informatiile privitoare la facturile de cumparare, stoc si

dispozitiile de achizitie sunt consecvente;

f) Returnarea prompte a materialelor necorespunzatoare;

g) Documentarea completa si corecta a tuturor transferurilor catre deposit si de

la deposit;

h) Existenta cererilor de transfer in productie si onorarea acestora la timp;

i) Conditii de munca sigure si depozitarea corespunzatoare a materialelor

periculoase.

Identificati si enumerati riscurile posibile ce pot sa apara si definiti proceduri de

control intern care pot diminua aparitia riscurilor respective.

Raspuns:

• Riscurile
Evenimentele care pot afecta realizarea obiectivelor constituie riscuri care trebuie identificate.
Managementul are obligaţia de a identifica riscurile şi de a intreprinde acele acţiuni care plasează
si menţin riscurile în limite acceptabile. Trebuie menţinut un echilibru între nivelul acceptabil al
riscurilor şi costurile pe care le implică aceste acţiuni.
• Procedurile
Pentru realizarea obiectivelor trebuie sa se asigure un echilibru între sarcini, competenţă
(autoritate decizională conferită prin delegare) şi responsabilităţi (obligaţia de a realiza
obiectivele) şi să se definească proceduri.

43
Procedurile reprezintă paşii ce trebuie urmaţi (algoritmul) în realizarea sarcinilor,exercitarea
competenţelor şi angajarea responsabilităţilor.
In acest context, se afirmă, despre controlul intern, că:
- este integrat în sistemul de management al fiecărei componente structurale a entităţii publice;
- intră în grija personalului de la toate nivelurile;
- oferă o asigurare rezonabilă a atingerii obiectivelor, începand cu cele individuale şi terminănd
cu cele generale.
Activităţile prin care se realizează obiectivele (individuale, derivate şi generale) sunt
transpuse în sarcini (componenta elementară), atribuţiuni şi funcţiuni (componente agregate) şi
sunt atribuite, spre efectuare, componentelor structurale ale entităţii publice (posturi şi
compartimente). Această conduce la definirea unei structuri organizatorice adecvate îndeplinirii
obiectivelor. Controlul managerial nu poate opera în afara unui plan şi a unei structuri
organizatorice adecvate.
Unul dintre cele mai importante standarde ce compun Codul controlului intern, aprobat
prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 946/2005, este standardul referitor la
managementul riscurilor.
Conform standardului menţionat mai sus, fiecare entitate publică are obligaţia de a analiza
sistematic, cel puţin o dată pe an, riscurile legate de desfăşurarea activităţilor sale, să
elaboreze planuri corespunzătoare în direcţia limitării posibilelor consecinţe ale acestor
riscuri şi să numească responsabili pentru aplicarea planurilor respective.
Orice organizaţie se constituie pentru a realiza anumite scopuri în raport cu care se
orientează activităţile desfăşurate în cadrul acesteia. În afara unor scopuri, nu există organizaţie,
deoarece acestea constituie însăşi raţiunea ei de a fi.
Scopurile sunt cunoscute sub denumirea generica de obiective. În sectorul privat,
obiectivul principal al organizaţiei îl constituie fructificarea capitalului investit, pe când, în
sectorul public, accentul cade pe interesul general, adică producerea unui serviciu public sau
oferirea unui beneficiu pentru publicul larg.
Riscurile trebuie identificate la orice nivel unde se sesizeaza că există consecinţe
asupra atingerii obiectivelor şi pot fi luate măsuri specifice de soluţionare a problemelor,
ridicate de respectivele riscuri.
Riscurile nu pot fi identificate şi definite decât în raport cu obiectivele a caror realizare este
afectata de materializarea lor. Din această cauză existenţa unui sistem de obiective clar definite
în organizaţie constituie premisa esentiala pentru identificarea şi definirea
riscurilor.
Gestionarea riscurilor înseamnă identificarea şi evaluarea riscurilor, precum şi stabilirea
modului de a reacţiona în faţa riscurilor, adică de a pune în operă mijloace de control intern care
să le atenueze posibilitatea de apariţie sau consecinţele pe care le-ar produce în cazul în care s-ar
materializa.
Procedurile sunt acele instrumente/dispozitive de control intern prin care se controlează
riscurile generate de necunoaşterea proceselor şi regulilor ce trebuie respectate în desfăşurarea
activităţilor. A munci fără a formaliza modul în care fiecare trebuie să procedeze, înseamnă a
nu exista un control intern eficace, menit să ţină sub control riscurile şi să se obţină astfel o
asigurare rezonabilă că obiectivele vor fi atinse.
Pentru ca procedurile să devină instrumente/dispozitive de control intern eficace acestea trebuie:
să se refere la toate procesele şi activităţile importante; să fie scrise; să fie actualizate în
permanenţă; să fie aduse la cunoştinţa executanţilor; să fie simple şi pe înţelesul tuturor.

44
OBIECTIVE RISCURI PROCEDURI
a) Asigurarea ca se primesc A. Informatiile legate de 1.Transmiterea ordinelor de
numai materialele ordinele de cumparare nu achizitie,departamentului de
comandate sunt disponibile receptie,pentru a se putea compara
departamentului de din punct de vedere cantitativ si
receptie valoric materialele primite cu cele
comandate.
2.Reconcilierea facturilor primite cu
ordinele de achizitii.
b) Asigurarea ca se primesc A.Specificatiile cuprinse in 1.Inspectarea materialelor primite
numai materiale de calitatea ordinele de achizitie nu pentru a se constata ca indeplinesc
specificata in ordinele de sunt clare. cerintele de calitate.
achizitii 2.Monitorizarea permanenta a
eventualelor probleme de productie
aparute ca urmare a prelucrarii unor
materiale a caror calitate este sub
standard.
1.Existenta unor proceduri de testare
B.Riscul netestarii a materialelor primite.
materialelor primite cu
specificatiile ce se gasesc
in ordinele de achizitii
c) Asigurarea ca toate A. Risc de neintocmire a Proceduri de implementare a acestor
materialele receptionate si acestor documente. documente la cele 2 nivele.
transmise la alte
departamente sunt corect Proceduri de prenumerotare a cestor
inregistrate. B.Risc de pierdere a documente.
acestor documente
Proceduri de reconciliere periodica a
C. Risc de a exista celor 2 documente cu ordinele de
diferente intre evidentele achizitie si facturile primite.
receptionerului si cele ale
gestionarului.
Existenta unor persoane autorizate
D.Risc de supraincarcare pentru aceste nivele: receptioner,
cu responsabilitati a unui gestionar, etc.
singur angajat.
Risc de subevaluare,
supraevaluare a stocului
d) Protejarea materialelor A.Protejarea fizica 1.Asigurarea protectiei materialelor
primite inadecvata a bunurilor primite.
primite. 2.Luarea la cunostinta a conditiilor
de stocare pentru fiecare categorie de
materiale.
e) Asigurarea ca A.Risc de inregistrare 1.Reconcilierea periodica a facturii

45
informatiile privitoare la
facturile de cumparare,stoc
si dispozitiile de achizitie
sunt consecvente.
f) Returnarea prompta a
materialelor
necorespunzatoare
g) Documentarea completa
si corecta a tuturor
transferurilor catre depozit
si de la depozit.
h) Existenta cererilor de
transfer in productie si
onorarea acestora la timp
i)Conditii de munca sigure
si depozitarea
corespunzatoare a
materialelor periculoase.
18. Principala sursa de informare pentru management este contabilitatea.
Transformarea contabilitatii intr-o contabilitate orientata spre conducere trebuie sa
distorsionata a
informatiilor.
A.Verificarea inadecvata
sau neefectuata la timp a
materialelor primite
A.Risc de neinregistrare
sau inregistrare incorecta
sau incompleta.
B.Risc de pierdere a
documentatiei de transfer.
A.Inexistenta sau folosirea
inadecvata a procedurilor
de transfer in productie a
materialelor.
B.Risc de pierderi a
acestor cerei de transfer.
C.Existenta de materiale
transferate fara o astfel de
cerere.
A.Nerespectarea unor
astfel de conditii.
(accidente de munca, boli
profesionale)
de cumparare cu ordinele de achizitie
si stocul.
1.Mentinerea si controlul periodic
asupra procedurilor de testare a
materialelor primite.
1.Existenta documentatiilor de
transfer; toate materialele ce se
transfera sa fie insotite de o
asemenea documentatie;
2.Verificarea la primirea in depozit a
documentatiei cu materialele primite.
1.Prenumerotarea acestor
documente.
2.Investigarea numerelor lipsa.
3.Numararea periodica a materialelor
si compararea acestora cu necesarul
normal ce ar trebui sa existe in
depozit la un anumit moment dat.
1.Transferul materialelor in
productie doar pe baza unor cereri de
transfer aprobate.
1.Prenumerotarea acestor
documente.
1.Verificarea in cadrul
departamentului de productie ca
toate materialele receptionate sa fie
in conformitate cu cereile de
transfer.
1.Crearea si respectarea unor
proceduri de protectie a muncii in
conformitate cu legislatia in vigoare.
2.Existenta unor proceduri precise
legate de pastrarea materialelor
periculoase.
46
aduca in prim plan sustinerea deciziilor conducerii si nu documentatia activitatii
trecute. Identificati informatiile furnizate de contabilitate pentru echipa
manageriala. Studiu de caz: Societate de prestari servicii.
Utilizatorii informatiei contabile sunt impartiti in doua categorii: utilizatori interni si
utilizatori externi. Fiecare din acestia au interese diferite asupra entitatii si a rezultatelor
financiare.

Managerii considera contabilitatea ca pe un mijloc de comunicare si informare, ca un

instrument de gestiune si control. Daca nu sunt actionari importanti, doresc ca situatiile de
sinteza sa reflecte realitatea, dar, in acelasi timp, cauta sa prezinte un rezultat financiar
confortabil pentru aprecierea activitatii lor, urmarind totodata sa pastreze sursele de autofinantare
pentru impiedicarea distribuirii de dividende mari.

Actionarii si asociatii vor sa cunoasca situatia patrimoniului, marimea profitului si modul

lui de repartizare. O societate comerciala care nu distribuie suficiente dividende pierde treptat
increderea actionarilor in eficienta plasamentului facut si, ca urmare, acestia isi manifesta
nemultumirea fata de Consiliul de Administratie sau incearca sa se dezangajeze fata de societatea
respectiva. In acelasi timp, distribuirea de dividende determina o diminuare a surselor de
finantare necesare dezvoltarii.

Organele fiscale sunt preocupate sa cunoasca marimea impozitului pe profit si a celorlalte

impozite si taxe datorate de catre contribuabili. Societatile comerciale aplica solutii contabile in
conformitate cu constrangerile fiscale fara a renunta la “ ajustarea” rezultatelor finale. In ciuda
reglementarilor aparent riguroase, exista posibilitatea deformarii unor rezultate.

Bancherii incearca sa evalueze rentabilitatea intreprinderilor si sa aprecieze riscurile pe

care le ridica creditarea acestora.

Furnizorii vor sa stie daca solvabilitatea pe termen scurt a beneficiarilor le permite

continuarea livrarilor cu un risc minim. Producatorii de informatii contabile care doresc sa
contracteze credite bancare sau sa se aprovizioneze pe credit comercial sunt tentati sa prezinte o
situatie financiara sanatoasa, o lichiditate ridicata si rezultate din exploatare performante.

Organizatiile sindicale pentru sustinerea revendicarilor resimt nevoia unei mari autonomii
si independente in ceea ce priveste analiza informatiilor contabile. Conducatorii de unitati, pentru
contracararea actiunilor revendicative ale salariatilor si pentru justificarea masurilor de reducere
a personalului, incearca sa le prezinte o situatie cat mai nefavorabila.

Economistii din domeniul contabilitatii si expertii contabili nu trebuie sa se lase antrenati

in acest joc de interese, ei sunt chemati sa asigure o informare corecta, pe baza de documente
legal intocmite, a tuturor partenerilor vietii economice. Menirea lor este de a asigura prezentarea,
prin conturile anuale, a imaginii fidele, clare si complete.

47
 In literatura de specialitate contabilitatea de gestiune mai este denumita si contabilitate
manageriala, contabilitate interna, analitica sau contabilitatea exploatarii. Informatiile oferite de
contabilitatea de gestiune sunt destinate in exclusivitate celor ce asigura managementul firmei,
facilitand luarea deciziilor referitoare la utilizarea corespunzatoare a resurselor, in vederea
maximizarii profitului.

In orice entitate economica eficienta manageriala depinde de modalitatea de transmitere a

informatiilor interne cu privire la tranzactiile economice efectuate sau care urmeaza a se efectua.
Indiferent de activitatea desfasurata de entitatea economica (productie, comert, prestari servicii)
contabilitatea de gestiune este principala baza de informatii utilizata in cunoasterea la orice nivel
a eforturilor in corelatie cu efectele obtinute din derularea proceselor economice.
Toti managerii au nevoie de informatii exacte si oportune in activitatile lor de stabilire a
preturilor, planificare, exploatare si pentru luarea altor tipuri de decizii.
Nevoia de informare depinde si de marimea persoanei juridice la nivelul careia se obtin
informatiile. Companiile mari (nationale sau multinationale) au nevoie de o cantitate mai mare
de informatii precum si de sisteme contabile si de raportare mai complexe decat cele mici si
mijlocii care pot utiliza numai anumite informatii financiare privind activitatea de exploatare.
In primul rand managerii au nevoie de informatii interne pe baza carora sa efectueze un
control permanent asupra gestionarii patrimoniului. Informatiile furnizate de contabilitatea de
gestiune sunt utile si pentru realizarea activitatii altor domenii, cum ar fi: bugetarea, gestiunea
disponibilitatilor banesti, analiza vanzarilor pe produse, analiza investitiilor, analiza cheltuielilor
cu comercializarea produselor, luarea deciziilor privind activitatea de exploatare, referitoare la
structura vanzarilor, plasarea personalului, etc.
Managementul financiar are rolul de a face legatura intre management si contabilitate.
Managementul general stabileste obiectivele si strategiile generale ale unei companii, avand in
vedere toate componentele activitatii firmei, din punct de vedere comercial, managerial si
financiar. Managementul financiar are in vedere asigurarea stabilitatii financiare a afacerii,
monitorizarea eficientei utilizarii tuturor resurselor companiei si ajustarea "punctelor critice" care
genereaza pierderi, optimizarea costurilor si cash-flow-ului la dinamica afacerii.

Managerul, pe baza informatiilor financiar-contabile prelucrate corespunzator nevoilor

proprii, poate sa evalueze si sa administreze eficient resursele de care dispune firma (resurse
financiare, materiale si umane) in vederea realizarii obiectivelor si strategiilor stabilite pentru
dezvoltarea si consolidarea activitatii firmei.
Contabilitatea financiara este orientata catre persoanele din exteriorul firmei (actionari,
banci, etc), iar informatiile sunt furnizate sub forma unor rapoarte standardizate, cum ar fi:
Bilantul Contabil, Contul de Rezultate, Fluxul de Numerar.

Contabilitatea manageriala este orientata catre persoanele din interiorul firmei (manageri,
specialisti, etc.) iar rapoartele nu au o forma standardizata, ci sunt intocmite in functie de
cerintele utilizatorilor.
Principalele instrumente ale managementului financiar sunt :
- situatiile financiare-contabile prelucrate conform cerintelor interne de raportare manageriala :

48
contul de rezultate, bilantul financiar, fluxul de numerar .
- diagnosticul financiar pe baza de indicatori
- analiza veniturilor, costurilor si profitului
- determinarea pragului minim de rentabilitate
- analiza incasarilor si platilor ; codificarea clientilor si furnizorilor
- politicile interne ale firmei
- sistemul de bugete ale firmei si controlul bugetar
Managementul financiar ofera informatiile de baza pentru realizarea lucrarilor de analiza
economico-financiara si pentru elaborarea planurilor financiare pe termen lung si scurt.
Pentru cunoasterea starii de sanatate a firmei este necesar sa functioneze un sistem intern de
raportari manageriale, care sa semnaleze punctele tari si punctele slabe din activitatea companiei.
Managementul financiar este domeniul prin care se dezvolta un sistem de comunicare intre
specialistii din domeniul economico-financiar (economisti, contabili, analisti financiar etc) si
top-managerii nefinantisti.
Informatii utilizate de management in luarea deciziilor, provenite din contabilitate:

 Situatia stocurilor;
 Situatia platilor catre furnizori;
 Situatia cash-flow-ului;
 Tabloul de bord;
 Situatia platilor;
 Situatia angajarilor;
 Situatia clientilor.

Managerii – stabilesc obiective generale cum ar fi: cifra de afaceri, profitul net, nivelul minim al
disponibilitatilor banesti.
Analistii financiari – asista conducerea sa stabileasca obiectivele, analizeaza rezultatele obtinute
si anticipeaza performantele financiare pe termen lung si scurt
Economistii din dep. Contabilitate – inregistreaza toate documentele aferente veniturilor si
cheltuielilor si cele aferente investitiilor ;
Economistii din dep. Financiar – inregistreaza toate documentele aferente incasarilor si platilor

1.Managerul a stabilit ca obiectiv pentru anul 2009 : Cifra de Afaceri

= 800.000 lei si disponilibilitati banesti la sfarsitul perioadei in valoare de 100.000 lei.
2.Analistul financiar verifica realismul acestui obiectiv si coordoneaza fundamentarea bugetului
cifrei de afaceri tinand cont de estimarea vanzarilor pe categorii de produse, pe zone de
desfacere, pe categorii de clienti, pe retele de desfacere etc ; obiectivul este realist daca
estimarile privind CA grupe de produse = CA pe zone = CA pe clienti = CA pe zone geografice
= CA pe retele de desfacere = 100.000 euro ; deasemenea, va propune politicile de finantare
comerciala sau bancara astfel incat sa se realizeze si obiectivul privind disponibilitatile stabilite.
3.Economistii din dep. contabilitate vor organiza evidenta financiar-contabila astfel incat sa
poata oferi informatiile necesare pentru compararea rezultatelor obtinute cu estimarile elaborate
pe elemente componente.
Conturile contabile generale aferente cifrei de afaceri vor fi detaliate conform necesitatilor de
analiza si raportare cerute de contabilitatea manageriala / zona geografica / grupa de produse

49
4. Economistii din dep. Financiar vor urmari sa mentina echilibrul intre fluxul de incasari si cel
de plati astfel incat sa se atinga obiectivul stabilit.
Managerii sunt preocupati atat de contabilitatea generala cat si de contabilitatea de gestiune.
Economistii din dep. Financiar-contabil sunt interesati mai ales de contabilitatea generala, care
presupune intocmirea situatiilor financiare conform normelor legale.
Analistii financiari sunt preocupati mai ales de contabilitatea manageriala. .
Managementul financiar presupune identificarea acelor metode si instrumente care se
adapteaza cel mai bine conditiilor existente si obiectivelor stabililite pe termen lung si scurt.

22. Organizarea contabilitatii de gestiune. Studiu de caz: societate de comert.

Raspuns:
Contabilitatea de gestiune are drept scop cunoasterea costurilor, analiza si estimarea
evolutiilor, oferindu-ne informatii utile pentru diagnostic. Ea serveste administratorilor din
interiorul intreprinderii, care au misiunea de a decide transformarea resurselor care le-au fost
incredintate din exterior pentru administrare si de a realiza surplusul care asigura cresterea, fara
alte resurse din exterior. Pentru atingerea scopului, ei trebuie sa actioneze direct asupra
proceselor de transformare a resurselor in rezultat. Pentru a urmari etapele pe care resursele le
parcurg, contabilitatea de gestiune este cea care surprinde procesul de conversie a resurselor
consumate in rezultate, fiind detaliat acest proces pe centre de responsabilitate si pe produse.
Contabilitatea de gestiune sau interna, denumita si manageriala sau analitica cuprinde
ansamblul elementelor de identificare, masurare, stocare, analiza, prelucrare, interpretare si
comunicare a informatiilor utilizate de management pentru a previziona, planifica, evalua si
controla, in interiorul unui organism si pentru a garanta utilizarea corespunzatoare si
responsabila a resurselor sale.
Contabilitatea de gestiune ofera acele informatii care privesc gestiunea interna a
intreprinderii, criteriile dupa care aceasta isi calculeaza costurile si asigura masurarea
performantelor interne, la nivel de sector de activitate, functie sau produs.
Obiectivele contabilitatii de gestiune rezulta din insasi obiectul de cercetare si importanta
pe care o are in sistemul modern de conducere al unei intreprinderi.
Contabilitatea de gestiune are trei mari obiective :
 calcularea costurilor;
 stabilirea rezultatelor si a rentabilitatii produselor, lucrarilor si serviciilor executate;
 intocmirea bugetului de venituri si cheltuieli pe feluri de activitati, urmarirea si controlul
executarii acestora, in scopul cunoasterii rezultatelor si furnizarii datelor necesare
fundamentarii deciziilor privind gestiunea unitatii patrimoniale.
Realizarea acestor obiective presupune prelucrarea informatiilor privind cheltuielile si
veniturile luate din contabilitatea financiara, urmarite dupa natura lor economica, in
contabilitatea de gestiune, dupa criteriul destinatiei lor, respectiv pe functii ale intreprinderii, pe
sectoare de activitate si pe obiecte de calculatie, adica pe produse obtinute, lucrari executate si
servicii prestate.
In orice entitate economica eficienta manageriala depinde de modalitatea de transmitere a
informatiilor interne cu privire la tranzactiile economice efectuate sau care urmeaza a se efectua.
Indiferent de activitatea desfasurata de entitatea economica (productie, comert, prestari servicii)

50
contabilitatea de gestiune este principala baza de informatii utilizata in cunoasterea la orice nivel
a eforturilor in corelatie cu efectele obtinute din derularea proceselor economice.
Potrivit prevederilor Legii contabilitatii nr.82/1991, republicata, persoanele juridice
prevazute la art.1 alin.(1) din lege au obligatia sa conduca si sa organizeze contabilitatea de
gestiune adaptata la specificul activitatii.
Folosirea conturilor din clasa a 9-a a Planului de conturi general cuprins in
Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene,
aprobate prin OMFP 1752/2005, este optionala.

In conformitate cu prevederile pct.1 din Precizarile privind unele masuri referitoare la

organizarea si conducerea contabilitatii de gestiune aprobate prin Ordinul ministrului finantelor
publice nr. 1826/ 2003, contabilitatea de gestiune, in functie de specificul activitatii „va asigura
in principal, inregistrarea operatiilor privind colectarea si repartizarea cheltuielilor pe destinatii,
respectiv pe activitati, sectii, faze de fabricatie, centre de costuri, centre de profit, dupa caz,
precum si calculul costului de achizitie, de productie, de prelucrare al bunurilor intrate, obtinute,
lucrarilor executate, serviciilor prestate, productiei in curs de executie, imobilizarilor in curs etc.,
din unitatile de productie, comerciale, prestatoare de servicii, financiare si alte domenii de
activitate.”
Toti managerii au nevoie de informatii exacte si oportune in activitatile lor de stabilire a
preturilor, planificare, exploatare si pentru luarea altor tipuri de decizii.
Nevoia de informare depinde si de marimea persoanei juridice la nivelul careia se obtin
informatiile. Companiile mari (nationale sau multinationale) au nevoie de o cantitate mai mare
de informatii precum si de sisteme contabile si de raportare mai complexe decat cele mici si
mijlocii care pot utiliza numai anumite informatii financiare privind activitatea de exploatare.
La latitudinea fiecarei entitati economice este numai alegerea modului de organizare si
conducere al contabilitatii de gestiune, adaptat la specificul activitatii desfasurate si la
necesitatile proprii de informare nu si existenta acesteia, care este obligatorie.
Potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata,
raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii de gestiune adaptata la specificul
activitatii revine administratorului sau altei persoanei juridice, care are obligatia gestionarii
unitatii respective.
Cele mai utilizate si intalnite modele de organizare ale contabilitatii de gestiune sunt
corespunzatoare activitatiilor productive, dar de fapt orice manager din orice domeniu de
activitate, de la companie multinationala pana la o microintreprindere, se bazeaza zilnic pe
informatii furnizate de contabilitatea de gestiune.
Informatiile furnizate sunt in functie de natura obiectului de activitate desfasurat. Intr-un
sens destul de larg activitatile desfasurate de catre persoanele juridice pot fi incadrate in trei
categorii: productie, prestari servicii, comert.

Principalele caracteristici ale acestor activitati sunt:

1. Activitatea de productie
O unitate productiva obtine produse in urma desfasurarii proceselor de fabricatie.
Specificul activitatii de productie este ca, produsele finite destinate vanzarii sunt obtinute in
urma prelucrarii materiilor prime. Producatorul are nevoie in principal de informatii legate de
costul produselor pentru luarea deciziilor legate de activitatea de exploatare. Aceste informatii
permit managerilor sa identifice domeniile de productie cu probleme, sa exercite un control

51
asupra costurilor, sa fundamenteze deciziile de fixare a preturilor si sa stabileasca valoarea
stocurilor. Totusi managerii societatilor producatoare au nevoie si de informatii in vederea
realizarii eficiente a planificarii si programarii productiei, a managementului si dezvoltarii
liniilor de productie, a gestionarii disponibilitatilor banesti, a activitatii de investitii, a controlului
calitatii produselor, a satisfacerii clientilor, a distribuirii produselor, etc. Contabilitatea de
gestiune poate oferi informatii pertinente si necesare in scopul raportarii externe dar si pentru
stabilirea impozitelor aferente activitatii desfasurate.

2. Activitatea de prestari servicii

In cazul activitatii de prestari de servicii, prestatorul poate judeca serviciul oferit
clientelei ca un produs. Serviciul oferit de prestator trebuie sa fie de calitate, de altfel ca orice
produs, pentru a satisface cerintele clientilor. Serviciile oferite sunt foarte diferite si pot imbraca
diferite forme materiale sau nemateriale. Informatiile interne oferite au legatura cu natura
serviciului oferit de prestator cum ar fi, un hotel, o banca, o firma de consultanta si servicii
contabile, birouri profesionale etc., si au totodata rolul de a determina costurile serviciilor oferite
si preturile cerute clientilor. Este nevoie de o baza de informatii interne si in aceasta activitate
intrucat se doreste sa se cunoasca daca serviciile sunt utile si eficiente din punct de vedere al
costurilor lor.

3. Activitatea de comert
O unitate comerciala, cum ar fi un importator de produse (en gros), sau o unitate
specializata care vinde en detail, utilizeaza informatiile contabilitatii de gestiune pentru a
determina corespunzator costul bunurilor vandute, dar si pentru a dimensiona veniturile astfel
incat sa obtina o rata a profitului maxima.
Pentru un comerciat , marfa este produsul aferent activitatii sale.
Activitatii de comercializare ii sunt caracteristice anumite procese, cum sunt:
aprovizionarea, depozitarea, expunerea marfurilor, distribuirea/ vanzarea lor catre clienti. Pentru
a avea o activitate comerciala reantabila managerii unitatilor comerciale au nevoie de un sistem
informational actualizat care sa permita furnizarea de informatii legate de gestiuni de marfuri,
comenzi, vanzari si alte informatii care sa permita efectuarea de analize, controale, studii de
piata, calitatea produselor, planificarea afacerii, etc.
In primul rand managerii au nevoie de informatii interne pe baza carora sa efectueze un
control permanent asupra gestionarii marfurilor. Informatiile furnizate de contabilitatea de
gestiune sunt utile si pentru realizarea activitatii altor domenii, cum ar fi: bugetarea, gestiunea
disponibilitatilor banesti, analiza vanzarilor pe produse, analiza investitiilor, analiza cheltuielilor
cu comercializarea produselor, luarea deciziilor privind activitatea de exploatare, referitoare la
structura vanzarilor, plasarea personalului, etc.

Pentru calculul costului bunurilor vandute si al costurilor perioadei, cheltuielile inregistrate in

contabilitatea financiara dupa natura lor se grupeaza in contabilitatea de gestiune astfel:

a) cheltuieli directe;

b) cheltuieli indirecte;

c) cheltuieli de desfacere;

52
d) cheltuieli generale de administratie.

Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli care se identifica pe un anumit obiect de calculatie
(serviciu, lucrare, comanda, faza, activitate, functie, centru etc.) inca din momentul efectuarii lor
si ca atare se includ direct in costul obiectelor respective.

Cheltuielile directe cuprind: costul de achizitie al bunurilor vandute, costul de achizitie al

materialelor directe consumate, energia consumata in scopuri tehnologice, manopera directa
(salarii, asigurari si protectia sociala etc.), alte cheltuieli directe.

Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli care nu se pot identifica si atribui direct pe un anumit
obiect de calculatie. Ele privesc intreaga productie a unei sectii sau a unei persoane juridice in
ansamblul ei.

Pentru determinarea costurilor de productie si pentru inregistrarea acestora in contabilitate la

firma dumneavoastra, este necesara parcurgerea mai multor etape:

 stabilirea obiectelor de calculatie (tipuri de servicii, lucrari, proiecte etc) care ar

trebui codificate intr-un anumit mod (pentru exemplificare S1 si S2) si
cartografierea unitatii in centre de activitate cum ar fi: ateliere de executie
servicii, laboratoare, departament comercial, departament administrativ etc;
 decontarea cheltuielilor in cursul lunii, care consta in inregistrarea cheltuielilor
dupa natura, in contabilitatea financiara si colectarea acestora pe destinatii, in
contabilitatea de gestiune;
 calculatia costurilor, care se realizeaza la sfarsitul perioadei si consta in:
-repartizarea cheltuielilor indirecte asupra obiectelor de calculatie;

 evaluarea si inregistrarea serviciilor in curs de executie;

 determinarea costului de productie efectiv al serviciilor prestate;
 reflectarea in costurile perioadei a cheltuielilor neincorporabile (neincluse in
costul de productie)
 justificarea cheltuielilor (inchiderea tuturor conturilor)

1. Inregistrarea cheltuielilor activitatii de baza, respectiv a cheltuielilor directe, contul 921

"Cheltuielile activitatii de baza" poate fi dezvoltat in analitice corespunzatoare obiectelor de
calculatie .

921 = 901
"Cheltuielile activitatii de baza" "Decontari interne privind cheltuielile"

reflectandu-se in contabilitattea financiara prin inregistrarea (601=301)

2. Inregistrarea cheltuielilor activitatii auxiliare, cand este cazul :( nu e cazul)

922 = 901

53
"Cheltuielile activitatii auxiliare" "Decontari interne privind cheltuielile"

3. Inregistrarea cheltuielilor indirecte de productie, cat si a cheltuielilor de desfacere, daca este

cazul :

% = 901
"Decontari interne privind cheltuielile"
923
"Cheltuieli indirecte de productie"
924
"Cheltuieli generale de administratie"
925
"Cheltuieli de desfacere"
reflectandu-se in contabilitatea financiara prin inregistrarea celorlalte cheltuieli aferente
periodei.

4. Obtinerea produselor finite pe parcursul perioadei de gestiune, evaluate la costul prestabilit

(standard) :

931 = 902
"Costul productiei obtinute" "Decontari interne privind productia obtinuta

reflectandu-se in contabilitatea financiara prin inregistrarea: (345=711)

5. Repartizarea si decontarea cheltuielilor indirecte si a cheltuielilor de desfacere :

921 = %
"Cheltuielile activitatii de baza"
923
"Cheltuieli indirecte de productie"
924
"Cheltuieli generale de administratie"
925
"Cheltuieli de desfacere"

6. Decontarea consumurilor interne de semifabricate,daca au fost inregistrate anterior si a

productiei sau lucrarilor auxiliare (nu este cazul)

921 = 922
"Cheltuielile activitatii de baza" "Cheltuielile activitatii auxiliare"

7. Calcularea si decontarea costurilor efective aferente productiei in curs de executie existenta

la finele perioadei de gestiune (nu este cazul)

54
 933 = 921
"Costurile productiei in "Cheltuielile activitatii de baza"
in curs de executie"

8. Calcularea si decontarea costurilor efective aferente productiei finite obtinute :

902 = 921
"Decontari interne privind "Cheltuielile activitatii de baza"
productia obtinuta"

902 = 923
"Decontari interne privind "Cheltuielile indirecte de productie"
productia obtinuta"(utilitati spatii inchiriate)

902 = 924
"Decontari interne privind "Cheltuielile generale de administratie"
productia obtinuta"(amortizari constructii inchiriate)

9. Stabilirea si inregistrarea diferentelor dintre costul prestabilit si costul efectiv :

a) pentru diferente favorabile :

902 = 903
"Decontari interne privind "Decontari interne privind
productia obtinuta" diferentele de pret"

b) pentru diferente nefavorabile :

903 = 902
"Decontari interne privind "Decontari interne privind
diferentele de pret" productia obtinuta"

10. La sfarsitul lunii inchiderea conturilor se face astfel :

a) contul 931 "Costul productiei obtinute" :

901 = 931
"Decontari interne privind cheltuielile" "Costul productiei obtinute"

b) contul 933 "Costul productiei in curs de executie" :( nu e cazul)

902 = 933
"Decontari interne privind "Costul productiei in curs de
productia obtinuta executie"

c) contul 903 "Decontari interne privind diferentele de pret" :

- diferente favorabile :

55
 903 = 901
"Decontari interne privind "Decontari interne privind cheltuielile"
diferentele de pret"

- diferente nefavorabile :

901 = 903
"Decontari interne privind "Decontari interne privind
cheltuielile" diferentele de pret"

d) conturile 901 si 902 :

901 = 902
"Decontari interne privind "Decontari interne privind
cheltuielile" productia obtinuta"

26. Proceduri privind utilizarea documentelor financiar contabile reglementate de

OMFP 3512/2008.

Raspuns:
Societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele
naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice,
instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial, precum şi
persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri, subunităţile fără
personalitate juridică, cu sediul în străinătate sau în România, prevăzute în Legea contabilităţii
nr. 82/1991, republicată, consemnează operaţiunile economico-financiare, în momentul efectuării
lor, în documente justificative, pe baza cărora se fac înregistrări în contabilitate (jurnale, fişe şi
alte documente contabile, după caz).
Documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate dobândesc calitatea de
document justificativ în condiţiile în care furnizează toate informaţiile prevăzute de normele în
vigoare, şianume:
- denumirea documentului justificativ;
- denumirea/numele şi prenumele şi, după caz, sediul/adresa persoanei juridice/fizice care
întocmeşte documentul;
- numărul documentului şi data întocmirii acestuia;
- menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economico-financiare (când este
cazul);
- conţinutul operaţiunii economico-financiare şi, atunci când este necesar, temeiul legal al
efectuării acesteia;
- datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii economico-financiare efectuate, după caz;
- numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiunii
economico-financiare, ale persoanelor cu atribuţii de control financiar preventiv şi ale

56
persoanelor în drept să aprobe operaţiunile respective, după caz;
- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor efectuate.
De asemenea, în cuprinsul oricărui document emis de către o societate comercială trebuie
să se menţioneze şi elementele prevăzute de legislaţia din domeniu, respectiv:
- forma juridică,
- codul unic de înregistrare
- capitalul social.
Documentele justificative provenite din tranzacţii/operaţiuni de cumpărare a unor bunuri
de la persoane fizice, pe bază de borderouri de achiziţii, pot fi înregistrate în contabilitate numai
în cazul în care se face dovada intrării în gestiune a bunurilor respective.
Documentele care se referă la cheltuieli pentru prestări de servicii efectuate de persoane
fizice impuse pe bază de norme de venit, pentru a fi înregistrate în contabilitate, trebuie să aibă la
bază contracte sau convenţii civile, încheiate în acest scop şi documentul prin care se face
dovada plăţii, respectiv dispoziţia de plată/încasare.
Documentele contabile: jurnale, fişe etc., care servesc la prelucrarea, centralizarea şi
înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor consemnate în documentele justificative, întocmite
manual sau prin utilizarea sistemelor
informatice de prelucrare automată a datelor, trebuie să cuprindă elemente cu privire la: felul,
numărul şi data documentului justificativ; sumele corespunzătoare operaţiunilor efectuate;
conturile sintetice şi analitice debitoare şi creditoare; semnăturile pentru întocmire şi verificare,
după caz.
Documentelor în formă electronică, ce conţin date privind operaţiunile economice de
schimb sau vânzare de bunuri ori servicii între persoane care emit şi primesc facturi, bonuri
fiscale sau chitanţe în formă electronică, li se aplică regimul juridic prevăzut prin Legea nr.
260/2007 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice. Facturile şi
chitanţele în formă electronică, emise fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legea mai sus
menţionată, nu au calitatea de document justificativ, în înţelesul prevederilor Legii nr. 82/1991,
republicată.
În cadru societăţii se efectuează următoarele operaţiuni:
- preluarea documentelor justificative şi înregistrarea lor în ordine cronologică şi sistematică;
* inventarierea patrimoniului;

- întocmirea registrului jurnal;

- întocmirea registrului de casă
- întocmirea fişei contului;
- întocmirea statului de plată şi a cheltuielilor cu salariile;
- întocmirea declaraţiei lunara

- întocmirea fişelor de magazie;

- întocmirea fişelor de evidenţă a formularelor tipizate;
- întocmirea fişelor mijloacelor fixe;

57
 *întocmirea balanţei de verificare
* întocmirea bilanţului contabil, a contului de profit şi pierdere şi a raportului Consiliului de
admilistraţie.

Exemple de documente si modul de intocmire si arhivare a acestora:

NOTĂ DE RECEPŢIE ŞI CONSTATARE DE DIFERENŢE

(Cod 14-3-1A şi 14-3-1/aA)
1. a) Serveşte ca:
- document pentru recepţia bunurilor aprovizionate;
- document justificativ pentru încărcare în gestiune;
- act de probă în litigiile cu cărăuşii şi furnizorii, pentru diferenţele constatate la recepţie;
- document justificativ de înregistrare în contabilitate.
b) Se foloseşte ca document distinct de recepţie în cazul:
- bunurilor materiale cuprinse într-o factură sau aviz de însoţire a mărfii, care fac parte din
gestiuni diferite;
- bunurilor materiale primite spre prelucrare, în custodie sau în păstrare;
- bunurilor materiale procurate de la persoane fizice;
- bunurilor materiale care sosesc neînsoţite de documente de livrare;
- bunurilor materiale care prezintă diferenţe la recepţie;
- mărfurilor intrate în gestiunile la care evidenţa se ţine la preţ de vânzare cu amănuntul sau en
gros (cod 14-3-1/aA).
În alte cazuri decât cele menţionate la lit. b), recepţia şi încărcarea în gestiune, după caz, şi
înregistrarea în contabilitate se fac pe baza documentului de livrare care însoţeşte transportul
(factura, avizul de însoţire a mărfii etc.).
2. Se întocmeşte în două exemplare, la locul de depozitare sau în unitatea cu amănuntul, după
caz, pe măsura efectuării recepţiei. În situaţia în care la recepţie se constată diferenţe, Nota de
recepţie şi constatare de diferenţe se întocmeşte în trei exemplare de către comisia de recepţie
legal constituită.
În cazul în care bunurile materiale sosesc în tranşe, se întocmeşte câte un formular pentru
fiecare tranşă, care se anexează apoi la factură sau la avizul de însoţire a mărfii.
Datele de pe verso formularului se completează numai atunci când se constată diferenţe la
recepţie.
3. Circulă:
- la gestiune, pentru încărcarea în gestiune a bunurilor materiale recepţionate (toate
exemplarele);

58
 - la compartimentul financiar-contabil, pentru întocmirea formelor privind reglementarea
diferenţelor constatate (toate exemplarele), precum şi pentru înregistrarea în contabilitatea
sintetică şi analitică, ataşată la documentele de livrare (factura sau avizul de însoţire a mărfii);
- la unitatea furnizoare (exemplarul 2) şi la unitatea de transport (exemplarul 3), pentru
comunicarea lipsurilor stabilite.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:
a) pentru formularul cod 14-3-1A
- denumirea unităţii;
- denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;
- numărul facturii/avizului de însoţire al mărfii;
- numărul curent; denumirea bunurilor recepţionate; U/M; cantitatea conform documentelor
însoţitoare; cantitatea recepţionată, preţul unitar şi valoarea;
- numele, prenumele şi semnătura membrilor comisiei de recepţie; data primirii în gestiune şi
semnătura gestionarului;
b) pentru formularul cod 14-3-1/aA, pe lângă informaţiile de la lit a) (mai puţin preţul unitar şi
valoarea), sunt obligatorii şi informaţiile următoare:
- preţul de achiziţie al cantităţii recepţionate; adaosul comercial unitar şi total; preţul de
achiziţie unitar plus adaosul comercial; valoarea la preţ de vânzare, inclusiv TVA.

BON DE CONSUM (Cod 14-3-4A)

BON DE CONSUM (colectiv - Cod 14-3-4/aA)
1. Serveşte ca:
- document de eliberare din magazie pentru consumul materialelor;
- document justificativ de scădere din gestiune;
- document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în contabilitate.
2. Se întocmeşte în două exemplare, pe măsura lansării, respectiv eliberării materialelor din
magazie pentru consum, de compartimentul care efectuează lansarea, pe baza programului de
producţie şi a consumurilor normate, sau de alte compartimente ale unităţii, care solicită
materiale pentru a fi consumate.
Bonul de consum se poate întocmi într-un exemplar în condiţiile utilizării tehnicii de calcul.
Bonul de consum (colectiv), în principiu, se întocmeşte pe formulare separate pentru
materialele din cadrul aceluiaşi cont de materiale, loc de depozitare şi loc de consum.
În situaţia când materialul solicitat lipseşte din depozit, se procedează în felul următor:

59
 - în cazul bonului de consum se completează rubrica cu denumirea materialului înlocuitor,
după ce, în prealabil, pe verso formularului se obţin semnăturile persoanelor autorizate să aprobe
folosirea altor materiale decât cele prevăzute în consumurile normate;
- în cazul bonului de consum (colectiv) se taie cu o linie denumirea materialului înlocuit şi se
semnează de aprobare a înlocuirii, în dreptul rândului respectiv. După înscrierea denumirii
materialului înlocuitor se întocmeşte un bon de consum separat, aplicându-se un semn distinctiv
sau materialul înlocuitor se înscrie pe un rând liber în cadrul aceluiaşi bon de consum.
În bonul de consum, coloanele "Unitatea de măsură" şi "Cantitatea necesară" de pe rândul 2 se
completează în cazul când se solicită şi se eliberează din magazie materiale cu două unităţi de
măsură.
Dacă operaţiunile de predare-primire a materialelor nu pot fi suspendate în timpul inventarierii
magaziei de materiale, comisia de inventariere trebuie să înscrie pe documentul respectiv
menţiunea "predat în timpul inventarierii".
3. Circulă:
- la persoanele autorizate să semneze pentru acordarea vizei de necesitate (ambele exemplare);
- la persoanele autorizate să aprobe folosirea altor materiale, în cazul materialelor înlocuitoare;
- la magazia de materiale, pentru eliberarea cantităţilor prevăzute, semnându-se de predare de
către gestionar şi de primire de către delegatul care primeşte materialele (ambele exemplare);
- la compartimentul financiar-contabil, pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea
sintetică şi analitică (ambele exemplare).
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:
- denumirea unităţii;
- denumirea formularului;
- produs/lucrare (comanda); norma; bucăţi lansate;
- numărul documentului; data eliberării (ziua, luna, anul); numărul comenzii;
- denumirea materialului (inclusiv sortimentul, marca, profilul, dimensiunea); cantitatea
necesară; U/M; cantitatea eliberată; preţul unitar; valoarea;
- data şi semnătura gestionarului şi a primitorului.

FIŞĂ DE MAGAZIE
(cu două unităţi de măsură - Cod 14-3-8/a)
1. Serveşte ca:
- document de evidenţă la locul de depozitare a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor bunurilor, cu
una sau cu două unităţi de măsură, după caz;
- document de contabilitate analitică în cadrul metodei operativ-contabile (pe solduri);

60
 - sursă de informaţii pentru controlul operativ curent şi contabil al stocurilor de valori
materiale.
2. Se întocmeşte într-un exemplar, separat pentru fiecare fel de material şi se completează de
către:
- compartimentul financiar-contabil la deschiderea fişei (datele din antet) şi la verificarea
înregistrărilor (data şi semnătura de control). În coloana "Data şi semnătura de control" semnează
şi organul de control financiar cu ocazia verificării gestiunii;
- gestionar sau persoana desemnată, care completează coloanele privitoare la intrări, ieşiri şi
stoc.
Fişele de magazie se ţin la fiecare loc de depozitare a valorilor materiale, pe feluri de materiale
ordonate pe conturi, grupe, eventual subgrupe sau în ordine alfabetică.
Pentru valori materiale primite spre prelucrare de la terţi sau în custodie se întocmesc fişe
distincte care se ţin separat de cele ale valorilor materiale proprii.
În scopul ţinerii corecte a evidenţei la magazie, persoanele desemnate de la compartimentul
financiar-contabil verifică inopinat, cel puţin o dată pe lună, modul cum se fac înregistrările în
fişele de magazie.
Înregistrările în fişele de magazie se fac document cu document. Stocul se poate stabili după
fiecare operaţiune înregistrată şi obligatoriu zilnic.
3. Nu circulă, fiind document de înregistrare.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:
- denumirea formularului; numărul paginii;
- denumirea unităţii; magazia; materialul (produsul), sortimentul, calitatea, marca, profilul,
dimensiunea;
- U/M; preţul unitar;
- data (ziua, luna, anul), numărul şi felul documentului; intrări; ieşiri; stoc; data şi semnătura
de control.

CHITANŢĂ PENTRU OPERAŢIUNI ÎN VALUTĂ

(Cod 14-4-1/a)
1. Serveşte ca:
- document justificativ pentru încasările şi plăţile în valută efectuate în numerar;
- document justificativ de înregistrare în registrul de casă în valută şi în contabilitate.
2. Se întocmeşte la unităţile care efectuează operaţiuni în valută, în două exemplare, pentru
fiecare sumă în valută, de către casierul unităţii şi se semnează de acesta.
3. Circulă la depunător/plătitor, exemplarul 1, cu ştampila unităţii. Exemplarul 2 este folosit ca
document de verificare a operaţiunilor înregistrate în registrul de casă în valută.

61
 4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, după utilizarea completă a carnetului
(exemplarul 2).
5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:
- denumirea unităţii; codul de identificare fiscală; numărul de înregistrare la oficiul registrului
comerţului; sediul (localitatea, str., număr); judeţul;
- denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;
- numele şi prenumele persoanei care depune/încasează sume în valută şi ce reprezintă acestea;
- felul valutei; suma în valută (în cifre şi în litere); cursul de schimb valutar; c/val în lei;
- semnătura casierului pentru plata/încasarea sumei în valută.

DISPOZIŢIE DE PLATĂ/ÎNCASARE CĂTRE CASIERIE

(colectivă Cod 14-4-4/a)
1. Serveşte ca:
- dispoziţie pentru casierie, în vederea achitării în numerar a unor sume, potrivit dispoziţiilor
legale, inclusiv a avansurilor aprobate pentru cheltuieli de deplasare, precum şi a diferenţei de
încasat de către titularul de avans în cazul justificării unor sume mai mari decât avansul primit,
pentru procurare de materiale etc.;
- dispoziţie pentru casierie, în vederea încasării în numerar a unor sume care nu reprezintă
venituri din activitatea de exploatare, potrivit dispoziţiilor legale;
- document justificativ de înregistrare în registrul de casă şi în contabilitate, în cazul plăţilor în
numerar efectuate fără alt document justificativ.
2. Se întocmeşte într-un exemplar de compartimentul financiar contabil:
- în cazul utilizării ca dispoziţie de plată, când nu există alte documente prin care se dispune
plata (exemplu: stat de salarii sau lista de avans chenzinal etc.);
- în cazul utilizării ca dispoziţie de plată a avansurilor pentru cheltuielile de deplasare,
procurare de materiale etc.;
- în cazul utilizării ca dispoziţie de încasare, când nu există alte documente prin care se
dispune încasarea (avize de plată, somaţii de plată etc.).
Se semnează de întocmire la compartimentul financiar-contabil.
3. Circulă:
- la persoana autorizată să exercite controlul financiar preventiv, pentru viză în cazurile
prevăzute de lege;
- la persoanele autorizate să aprobe încasarea sau plata sumelor respective;
- la casierie, pentru efectuarea operaţiunii de încasare sau plată, după caz, şi se semnează de
casier; în cazul plăţilor se semnează şi de persoana care a primit suma;

62
 - la compartimentul financiar-contabil, anexă la registrul de casă, pentru efectuarea
înregistrărilor în contabilitate.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, anexă la registrul de casă.
5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:
- denumirea unităţii;
- denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;
- numele şi prenumele, precum şi funcţia (calitatea) persoanei care încasează/restituie suma;
- suma încasată/restituită (în cifre şi în litere); scopul încasării/plăţii;
- semnături: conducătorul unităţii, viza de control financiar preventiv, compartimentul
financiar-contabil;
- date suplimentare privind beneficiarul sumei: actul de identitate, suma primită, data şi
semnătura;
- casier; suma plătită/încasată; data şi semnătura.

30. Reguli de evaluare alternative a elementelor de bilant in conformitate cu

Reglementarile contabile in vigoare. Studiu de caz.

Raspuns:
Evaluarea elementelor patrimoniale prezintă o importanţă deosebită pentru reflectarea
reală în bilanţ a patrimoniului şi a rezultatului obţinut. Evaluarea reprezintă cuantificarea şi
măsurarea în expresie valorică a mijloacelor materiale, creanţelor, obligaţiilor, costurilor,
veniturilor, rezultatelor financiare şi a fiecărei operaţii economice folosind preţuri şi tarife.
Regulile de evaluare alternative ce pot fi aplicate sunt cele referitoare la reevaluarea
imobilizarilor corporale si cele referitoare la evaluarea la valoarea justa a instrumenteleor
financiare. Potrivit OMFP 3055 pct. 121-(1): “Entitatile pot proceda la reevaluarea imobilizarilor
corporale existente la sfarsitul exercitiului financiar, astfel incat acestea sa fie prezentate in
contabilitate la valoarea justa, cu reflectarea rezultatelor acestei reevaluari in situatiile financiare
intocmite pentru acel exercitiu.”

Aceasta reglementare nu se refera si la evaluarile efectuate cu ocazia reorganizarii unor

entitati, exceptie facand cazul in care data situatiilor financiare anuale este aceeasi cu cea a
situatiilor financiare care stau la baza reorganizarii.

63
 Pentru imobilizarile corporale complet amortizate dar care mai pot fi utilizate, cu ocazia
reevaluarii se va stabili o noua valoare si o noua durata de utilizare economica.

Conform pct 121- (4) din OMFP 3055, notele explicative trebuie sa contina informatiile
privitoare la reevaluarea imobilizarilor corporale, daca aceasta s-a efectuat, cum ar fi:

 elementele supuse reevaluarii;

 metoda utilizata in calculul valorii prezentate;

 elementul afectat in contul de profit si pierdere.

Reevaluarea imobilizarilor corporale se face la valoarea justa de la data bilantului,
determinata pe baza unor evaluari efectuate de specialisti in domeniu, evaluatori autorizati.
In urma reevaluarii, amortizarea calculata pentru imobilizarile corporale vizate se
inregistreaza in contabilitate incepand cu exercitiul financiar urmator celui pentru care s-a
efectuat reevaluarea. Aceasta poate fi tratata in contabilitate prin doua metode:

 metoda proportionala;

 metoda anularii amortizarii.

Metoda proportionala presupune recalcularea amortizarii proportional cu schimbarea valorii
contabile brute a activului ,valoarea contabila a activului, in urma reevaluarii fiind egala cu
valoarea sa reevaluata
Reflectarea in contabilitate a reevaluarii pe baza metodei proportionale:
212 = 105
105 = 281
Metoda anularii amortizarii presupune eliminarea amortizarii din valoarea contabila bruta a
activului si valoarea neta, determinata in urma corectarii cu ajustarile de valoare, este recalculata
la valoarea reevaluata a activului.
Metoda anularii amortizarii este utilizata deseori pentru reevaluarea cladirilor la valoarea lor de
piata.
Reflectarea in contabilitate a reevaluarii pe baza metodei anularii amortizarii:
281 = 212
212 = 105
% = 212
281

64
6583
105 = 1065
Si:
681 = 281
105 = 1065, cu partea provenita din reevaluare.
In varianta I surplusul este castigat si trecut la rezerve in momentul scoaterii din patrimoniu.
Varianta II: pe masura amortizarii- cu cota parte.
Elementele dintr-o grupa de imobilizari corporale se reevalueaza simultan pentru a se evita
reevaluarea selectiva.
Daca un activ imobilizat este reevaluat, intreaga grupa de active din care face parte trebuie
reevaluata. (exemplu: terenuri, cladiri, masini si echipamente).

Exemplu:
● inregistrarea achizitiei utilajului:
Valoarea de intrare a utilajului la data de 31 decembrie 2002 = 12.000 lei

% = 404 14.280
2131 „Furnizori imobilizari“ 12.000
„Echipamente tehnologice
(masini, utilaje si instalatii de lucru)“
4426 2.280
„TVA deductibila“

● inregistrarea amortizarii lunare:

Durata de amortizare = 10 ani Amortizarea lunara = 12.000 / 10 / 12 = 100 lei

6811 = 2813 100

„Cheltuieli de exploatare „Amortizarea instalatiilor,
privind amortizarea mijloacelor animalelor si plantatiilor“
de transport, imobilizarilor“

● eliminarea amortizarii cumulate pe perioada 01.01.2003 – 31.12.2009 din valoarea bruta

a activului:
Amortizarea cumulata: 100 lei x 7 ani x 12 luni = 8.400 lei

2813 = 2131 8.400

„Amortizarea instalatiilor, „Echipamente tehnologice
mijloacelor de animalelor transport, (masini, utilaje si instalatii de lucru)“
si plantatiilor“

65
● inregistrarea reevaluarii efectuate in data de 31.12.2009:
La data de 31 decembrie 2008 se efectueaza reevaluarea mijlocului fix, stabilindu-se o valoare
justa de 7.200 lei.
Valoarea contabila neta: 12.000 – 8.400 = 3.600 lei
Rezerva din reevaluare: 7.200 – 3.600 = 3.600 lei

2131 = 105 3.600

„Echipamente tehnologice “ „Rezerve din reevaluare
(masini, utilaje si instalatii de lucru)“

● inregistrarea amortizarii in luna ianuarie 2010 potrivit noii valori rezultate din
reevaluare:
Valoarea de amortizat recalculata = 7.200 lei / 3 ani / 12 luni = 200 lei

6811 = 2813 200

"Cheltuieli de exploatare „Amortizarea instalatiilor,
privind amortizarea animalelor si plantatiilor“
mijloacelor de transport, imobilizarilor“

● capitalizarea surplusului din reevaluare in luna ianuarie 2010:

Contabil, rezerva din reevaluare se inregistreaza pe masura folosirii utilajului in activitate
(amortizare) sau prin capitalizare in momentul cand activul este scos din evidenta.

Capitalizarea surplusului din reevaluare = valoarea amortizarii dupa reevaluare – valoarea

amortizarii inainte de reevaluare = 200 – 100 = 100 lei

105 = 1065 100

„Rezerve din reevaluare“ "Rezerve reprezentand
surplusul realizat din rezerve
din reevaluare“

● vanzarea utilajului in luna februarie 2010:

Valoarea de vanzare a utilajului = 6.000 lei

461 = % 7.140
„Debitori diversi“ 7583 6.000
„Venituri din vanzarea activelor
si alte operatii de capital“
4427 1.140
„TVA colectata“

● scoaterea din gestiune a utilajului:

Valoarea ramasa neamortizata = 7.200 – 200 = 7.000 lei

66
 % = 2131 7.200
2813 „Echipamente tehnologice
„Amortizarea instalatiilor, (masini, utilaje si
mijloacelor de transport, instalatii de lucru)“
animalelor si 200 plantatiilor“
6583 7.000
„Cheltuieli privind activele
cedate si alte operatii de capital“

● capitalizarea surplusului din reevaluare in momentul in care activul este scos din
evidenta:
Capitalizarea surplusului din reevaluare = 3.600 – 100 = 3.500 lei

105 = 1065 3.500

„Rezerve din reevaluare“ „Rezerve reprezentand surplusul
realizat din rezerve din reevaluare“

Concluzii
● Contul 105 „Rezerve din reevaluare“ se soldeaza deoarece utilajul a fost valorificat.

● Soldul contului 1065 „Rezerve reprezentand surplusul realizat din rezerve din reevaluare“ va fi
de 3.600 lei, suma ce reprezinta de fapt surplusul din reevaluare.

● Venitul obtinut din vanzarea mijlocului fix, respectiv suma de 6.000 lei, reprezinta un venit
impozabil la calculul profitului impozabil.

● Datorita faptului ca incepand cu 1 ianuarie 2007 a fost eliminata prevederea restrictiva

referitoare la valorificarea mijloacelor fixe prin unitati specializate, cheltuielile cu valoarea
ramasa neamortizata, respectiv suma de 7.000 lei, sunt deductibile la calculul profitului
impozabil.

● Rezerva din reevaluare evidentiata in contul 1065 „Rezerve reprezentand surplusul realizat din
rezerve din reevaluare“, in speta suma de 3.600 lei, in cazul in care nu se utilizeaza pentru
acoperirea pierderilor, distribuirea de dividende, mentinandu-se la nivelul unitatii, nu se
impoziteaza.

Ca si tratament contabil in ceea ce priveste reevaluarea imobilizarilor se pot distinge urmatoarele

situatii :

1. Cresterea valorii imobilizarilor in conditiile in care anterior nu a existat o descrestere

recunoscuta ca si cheltuiala pentru activele reevaluate:

Monografia contabila care se efectueaza in acest caz este :

% = 105
211
212

67
213
214

2. Cresterea valorii imobilizarilor in urma reevaluarii in conditiile in care insa anterior a existat o
descrestere a valorii:

Monografia contabila care se efectueaza in acest caz este :

% = 7813 “Venituri din ajustari pentru deprecierea imobilizarilor ”

211
212
213
214

3. Descresterea valorii imobilizarilor in urma reevaluarii in conditiile in care anterior nu a existat

o crestere:

Monografia contabila care se efectueaza in acest caz este :

6813 Cheltuieli de exploatare privind ajustarile pentru deprecierea imobilizarilor = %

211
212
213
214

4. Descresterea valorii imobilizarilor in urma reevaluarii in conditiile in care anterior a existat o

crestere:

Monografia contabila care se efectueaza in acest caz este :

105 = %

211
212
213
214

In notele explicative care fac parte din anexele de la bilant trebuie prezentate reevaluarile
efectuate, specificandu-se elementele care au fost supuse reevaluarii, metoda prin care s-au
calculat valorile precum si elemental care este afectat din contul de profit si pierdere.

Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare

127. - Prin derogare de la regulile generale de evaluare prevăzute de prezentele reglementări și

sub rezerva condițiilor prevăzute la pct. 140 la 142, entitățile pot evalua în situațiile financiare

68
anuale consolidate instrumentele financiare, inclusiv instrumentele financiare derivate, la
valoarea justă. .

Exemple de tipuri de instrumente derivate :

 contractele ferme de schimb la termen (forward),
 contractele swap de valute,
 contractele futures
 instrumentele condiționale (opțiunile cumpărate sau vândute).
Un instrument derivat necesită o investiție netă inițială a cărei valoare este mai
mică decât cea care ar fi necesară în cazul altor contracte de la care se așteaptă
să reacționeze identic la factorii pieței.
În cazul contractelor cu instrumente derivate, angajamentele de cumpărare sau
vânzare aferente acestora se înregistrează în conturi în afara bilanțului (cont
8039 “Alte valori în afara bilanțului”, analitic distinct), în momentul încheierii
contractelor.

136. - În general, valoarea justă inițială a instrumentelor derivate este zero, cu

excepția opțiunilor pentru care valoarea justă inițială este dată de valoarea
primei47 plătite sau încasate, caz în care contravaloarea acestora se
evidențiază în conturile bilanțiere corespunzătoare de creanțe, respectiv datorii.

• Operațiunile de schimb la vedere sunt operațiunile de cumpărare și de

vânzare a valutelor, cu decontarea în termenul stabilit în general prin
reglementări sau convenții ale pieței respective, de regulă maxim de
două zile lucrătoare de la data încheierii tranzacției, la cursul de schimb
stabilit între părți (curs SPOT).

• Operațiunile de schimb la termen (FORWARD) sunt considerate

operațiunile de cumpărare și de vânzare a valutelor, cu decontare după
termenul stabilit în general prin reglementări sau convenții ale pieței
respective, de regulă mai mult de două zile lucrătoare de la data
încheierii tranzacției, la cursul de schimb stabilit între părți (curs
FORWARD).

• Operațiunile SWAP sunt operațiuni de cumpărare și vânzare simultană a

unei sume în valută, cu decontarea la două date, de valori diferite (de
regulă SPOT și FORWARD) la cursurile de schimb stabilite (SPOT și
FORWARD) la data tranzacției.

141. - Evaluarea la valoarea justă se aplică numai datoriilor care sunt:

a) deținute ca parte a unui portofoliu de tranzacționare; sau

69
b) instrumente financiare derivate.
142. - Evaluarea la valoarea justă nu se aplică:
a) instrumentelor financiare nederivate deținute până la scadență;
b) împrumuturilor și creanțelor generate de entitate și nedeținute în scopul
tranzacționării; și
c) intereselor în filiale, întreprinderi asociate și asocieri în participație, instrumentelor de capital
emise de entitate, contractelor cu plata contingentă într-o combinare de întreprinderi, precum și
altor instrumente financiare cu astfel de caracteristici speciale și care, în concordanță cu ceea ce
este general acceptat, se contabilizează diferit față de alte instrumente financiare.
145. - (1) Rezerva de valoare justă se ajustează atunci când sumele înregistrate în aceasta nu mai
sunt necesare pentru aplicarea evaluării la valoarea justă.
(2) Rezerva de valoare justă va rămâne evidențiată în contabilitate atât timp cât sunt evidențiate
în bilanț instrumentele financiare cărora le este aferentă.
Dacă a fost aplicată evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare, notele explicative ale
situatiilor financiare trebuie sa prezinte:
a) ipotezele semnificative care stau la baza modelelor și tehnicilor de evaluare, dacă valorile
juste au fost determinate în conformitate cu pct. 143 alin. (1) lit. b);
b) pentru fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea justă, modificările de valoare
incluse direct în contul de profit și pierdere, precum și modificările incluse în rezerva de valoare
justă;
c) pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate, informații privind aria și natura
instrumentelor, inclusiv termenii și condițiile semnificative care pot afecta valoarea, momentul și
certitudinea fluxurilor viitoare de numerar; și
d) un tabel care să prezinte modificările rezervei de valoare justă în cursul exercițiului financiar.

70