EFECTELE CONTRACTULUI 3.1.

Notiune si reglementare Prin efectele contractului se

înteleg raporturile juridice civile nascute din acel contract, respectiv drepturile si obligatiile
aflate în continutul acestor raporturi. Codul civil cuprinde reglementari referitoare la efectele
contractului în art. 969 ± 985. 3.2. Interpretarea contractului Determinarea efectelor
contractului presupune stabilirea drepturilor si obligatiilor care sau nascut, modificat sau stins
prin acel contract. Pentru aceasta este necesar sa se dovedeasca contractul si sa se interpreteze
clauzele acestuia. A interpreta înseamna a determina întelesul exact al clauzelor unui contract,
prin cercetarea manifestarii de vointa a partilor în strânsa corelatie cu vointa lor interna.[1]
Principalele reguli de interpretare sunt cuprinse în art. 970, 977-985 din Codul civil, cu
precizarea ca unele dintre aceste reguli au caracter general, în sensul ca sunt avute în vedere la
interpretarea oricarui contract, în timp ce altele au caracter special, dar sunt interdependente si
trebuie sa fie aplicate concomitent. 3.2.1. Regulile generale de interpretare a contractului
Regulile generale[2] de interpretare a contractului sunt: y prioritatea vointei reale a partilor,
regula reglementata în art. 977 Cod civil conform caruia Äinterpretarea contractelor se face
dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor´;
contractul produce pe lânga efectele expres aratate si alte efecte, regula reglementata în art.
970 alin. 2 Cod civil, care dispune referitor la contracte ca Äobliga nu numai la ceea ce este
expres întrînsele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa
natura sa´, precum si în art. 981 Cod civil care prevede principiul conform caruia Äclauzele
obisnuite într-un contract se subînteleg desi nu sunt expres întrînsul´.

3.2.2. Regulile speciale de interpretare a contractului Regulile speciale de interpretare a

contractului[3] sunt urmatoarele: y clauzele îndoielnice se interpreteaza în sensul care reiese
din natura contractului (art. 979 Cod civil);
y

clauzele îndoielnice se interpreteaza în sensul în care ele pot produce un efect (art.978 Cod
civil); în cazul în care exista îndoiala clauzele contractului se interpreteaza dupa obiceiul
locului unde s-a încheiat contractul (art.980 Cod civil); regula in dubio pro reo, când este
îndoiala, conventia se interpreteaza în favoarea celui 15415o1424p care se obliga (art. 983
Cod civil); oricât de generali ar fi termenii contractului, acesta are ca obiect numai prestatiile
la care partile s-au obligat (art.984 Cod civil); atunci când în contract se da un exemplu pentru
aplicarea obligatiilor, nu se restrânge numarul si întinderea acestora la exemplul dat (art.985
Cod civil).

3.3. Principiile efectelor contractului si exceptiile de la aceste principii Principiile efectelor

contractului sunt reguli de drept civil care arata cum si fata de cine se produc aceste efecte.
Efectele contractului sunt guvernate de principiul obligativitatii, principiul relativitatii si
principiul opozabilitatii. 3.3.1. Principiul obligativitatii contractului Principiul obligativitatii
contractului este reglementat în art. 969 alin. 1 Cod civil, conform caruia Äconventiile legal
facute au putere de lege între partile contractante´. În doctrina s-a sustinut ca un contract nu
poate fi identificat cu o lege, fie numai pentru considerentul ca legea are o aplicatie generala,
în timp ce contractul obliga numai pe cei care l-au încheiat.[4] 3.3.1.1. Exceptiile de la
principiul obligativitatii contractului Exceptiile de la principiul obligativitatii contractului
trebuie sa fie prevazute expres de lege sau de contract. Ne vom gasi în prezenta unei exceptii
de la acest principiu în urmatoarele cazuri: Denuntarea unilaterala a contractului Între modul
de încheiere a contractului si modul de revocare a acestuia trebuie sa existe o simetrie, în
sensul ca daca încheierea contractului este rezultatul unui mutuus consensus, revocarea
contractului trebuie sa fie rezultatul unui mutuus dissensus.
Conform art. 969 alin. 2 Cod civil, revocarea conventiilor se poate realiza nu numai prin
consimtamântul mutual, dar si din cauze autorizate de lege. Între aceste cauze se înscrie si
denuntarea unilaterala a contractului care poate sa intervina în materia contractului de
închiriere fara termen (art. 1436 alin. 2 Cod civl), a contractului de mandat ( art. 1552 si 1556
Cod civil) sau a contractului de depozit (art.1616 Cod civil). Încetarea contractelor intuitu
personae Contractele intuitu personae sunt încheiate în considerarea calitatilor deosebite ale
unei parti, iar daca partea a decedat, contractul înceteaza de plin drept. Acest lucru se
întâmpla de exemplu în cazul contractului de mandat. Suspendarea fortei obligatorii a
contractului Daca una dintre parti nu îsi executa obligatia intervine suspendarea obligativitatii
contractului. De exemplu, în materia contractului de asigurare, daca partea obligata nu
plateste prima de asigurare. O suspendare temporara apare în situatia în care, pe parcursul
existentei unui contract cu executare succesiva, intervine un caz de forta majora care
împiedica executarea contractului. Prorogarea legala Un caz de modificare a fortei obligatorii
a contractului, independent de vointa partilor, îl reprezinta prelungirea legala a contractului
dincolo de termenul stabilit de parti. De exemplu, în materia contractului de închiriere, prin
lege s-a dispus ca durata contactelor de închiriere privind suprafetele locative cu destinatia de
locuinte, din proprietatea statului sau a unitatilor administrativ ± teritoriale, aflate în curs de
executare, care expira la data de 8 aprilie 2004, se prelungeste de drept pentru o perioada de 5
ani. [5] 3.3.2. Principiul relativitatii efectelor contractului Principiul relativitatii efectelor
contractului poate fi definit ca regula potrivit careia contractul produce efecte numai fata de
partile contractante, el neputând sa profite sau sa dauneze altor persoane. Acest principiu este
instituit prin art. 973 Cod civil, conform caruia Äconventiile n-au efect decât între partile
contractante´. 3.3.2.1. Exceptiile de la principiul relativitatii contractului Exceptiile de la
principiul relativitatii contractului sunt acele situatii juridice în care contractul poate sa
produca efecte si fata de alte persoane decât partile sau succesorii în drepturi ai partilor.[6]
Aceste exceptii sunt clasificate în exceptii aparente si exceptii reale sau veritabile. Exceptiile
aparente sunt promisiunea faptei altuia sau conventia de porte ± fort si actiunile directe, iar
exceptia reala este stipulatia pentru altul sau contractul în folosul unei terte persoane.
Promisiunea faptei altuia este un contract prin care debitorul se obliga fata de creditor sa
determine o terta persoana sa-si asume un angajament juridic în folosul creditorului din
contract.[7] Trasaturile caracteristice ale promisiunii pentru fapta altuia sunt urmatoarele: y
tertul nu este obligat prin contractul încheiat între promitent si creditorul promisiunii, iar
obligatia sa se va naste numai daca adera la contract sau încheie un nou contract; ceea ce se
promite este fapta personala a debitorului de a determina o terta persoana sa-si asume un
angajament juridic fata de creditor; debitorul nu este obligat sa garanteze fata de tert
executarea angajamentului de catre terta persoana.

Actiunile directe reprezinta posibilitati recunoscute de lege unor persoane straine de un

contract de a actiona împotriva uneia din partile contractante, invocând contractul la a carui
încheiere nu au participat. Codul civil reglementeaza doua cazuri de actiuni directe în materia
contractului de antrepriza[8] si a contractului de mandat[9] Stipulatia pentru altul ± numita si
contractul în folosul unei terte persoane ± este un contract prin care o parte, numitastipulant,
dispune ca cealalta parte, numita promitent, sa dea, sa faca sau sa nu daca ceva în folosul unei
terte persoane, numita tert beneficiar, care nu participa la încheierea contractului. Codul civil
face aplicatii ale stipulatiei pentru altul în materia donatiei cu sarcina în favoarea unui tert
(art.828 ± 830) si a rentei viagere (art.1642). În afara de reglementarile cuprinse în Codul
civil, aplicatii ale acestei exceptii se mai întâlnesc în cazul contractului de asigurare (art. 9 din
Legea nr. 136/1995) si a contractului de transport de bunuri[10]. Pentru ca stipulatia pentru
altul sa produca efecte juridice este obligatorie întrunirea conditiilor generale mentionate în
art. 948 Cod civil pentru valabilitatea contractelor (capacitatea de a contracta, consimtamântul
valabil al partii care se obliga, un obiect determinat si o cauza licita), la care se adauga doua
conditii speciale: 1. vointa de a stipula (animus stipulandi);
2. persoana tertului beneficiar trebuie sa fie determinata la momentul încheierii contractului
sau sa fie determinabila în raport cu momentul executarii acestuia. Stipulatia pentru altul
genereaza raporturi juridice între stipulant si promitent, precum si între promitent si tertul
beneficiar. Raporturile juridice dintre stipulant si promitent au în continutul lor dreptul
stipulantului de a pretinde promitentului sa-si execute obligatia asumata în folosul tertului
beneficiar. Raporturile juridice dintre promitent si tertul beneficiar pun în evidenta caracterul
de exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor contractului a stipulatiei pentru altul, în
sensul ca favoarea tertului se naste un drept, direct si nemijlocit, independent de manifestarea
de vointa a tertului. Dreptul tertului beneficiar se naste direct în puterea contractului dintre
stipulant si promitent, dar exercitiul dreptului depinde de vointa tertului. Tertul beneficiar
exercita acest drept printr-o actiune personala (proprio nomine), iar dreptul de a cere
executarea obligatiei îi apartine si stipulantului, dar în puterea contractului, însa acesta va cere
executarea obligatiei în favoarea tertului, nu în favoarea sa. Stipulatia pentru altul a fost
calificata ca o exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor contractului deoarece prin
intermediul acestei constructii juridice se creeaza drepturi în favoarea altor persoane decât
partile contractului. 3.3.3. Principiul opozabilitatii efectelor contractului Opozabilitatea
contractului reprezinta modul de a defini obligativitatea contractului în raport cu tertii. În
raport cu tertii un contract se impune ca o realitate juridica care nu poate fi ignorata.
3.3.3.1.Exceptia de la principiul opozabilitatii fata de terti a contractului Exceptia de la
principiul opozabilitatii fata de terti a contractului este situatia în care un tert va fi îndreptatit
sa ignore existenta unui contract, si, pe cale de consecinta, a drepturilor si obligatiilor nascute
din acel contract. O astfel de exceptie este simulatia. Definitia simulatiei
Analizând definitiile formulate în doctrina[11]putem defini simulatia ca fiind o operatiune
juridica în cadrul careia doua persoane încheie un contract public ± aparent, mincinos ± care
nu reflecta vointa lor reala, prin care se creeaza o alta situatie juridica decât cea creata printr-
un contract secret ± contraînscris ± care exprima vointa reala a partilor. Conditiile existentei
simulatiei În cazul simulatiei se încheie, între aceleasi parti, doua contracte, unul public si
unul secret. Pentru a ne gasi în prezenta simulatiei este necesar ca actul secret sa se încheie
anterior sau concomitent cu actul public. Formele simulatiei Simulatia se poate prezenta, în
functie de modul în care este conceput contractul public si de elementul în privinta caruia
opereaza, simulatia se poate prezenta în una din urmatoarele forme: y y y contractul fictiv;
contractul deghizat; contractul prin care se realizeaza o interpunere de persoane.

Simulatia prin încheierea unui contract fictiv presupune o disimulare totala a realitatii, în
sensul ca actul public este lipsit de orice continut juridic, fiind anihilat de prevederile
contraînscrisului. În acest caz partile convin, prin contractul secret, ca operatiunea juridica
consemnata în contractul public nu s-a realizat. De exemplu, vânzarea fictiva a unor bunuri
pentru a evita executarea silita pornita de creditor. Simulatia prin deghizarea contractului
public este de doua feluri: 1. deghizare totala, când prin contractul public se urmareste sa se
ascunda natura juridica a contractului secret. De exemplu, contractul public este un contract
de vânzare ± cumparare, iar contractul secret este un contract de donatie. 2. deghizare partiala,
daca prin contractul public sunt ignorate numai anumite elemente ale contractului secret, de
exemplu pretul din contractul de vânzare ± cumparare sau scadenta reala a obligatiei de plata
a pretului.
Simulatia prin interpunere de persoane intervine atunci când contractul public se încheie între
anumite persoane, iar în contractul secret se determina adevaratele persoane între care s-a
încheiat contractul. Aceasta forma de simulatie este întâlnita în materia donatiei prin
interpunere de persoane, pentru a se asigura anonimatul persoanei gratificate. Scopurile
urmarite de parti prin simulatie[12] Simulatia are un scop general si abstract, acela al
ascunderii de catre parti a cuprinsului ori a existentei acordului de vointa, fata de terti, precum
si un scop concret, care poate sa constea în: sustragerea unor bunuri de la urmarirea pornita de
creditori; evitarea raportului donatiilor si reductiunii liberalitatilor excesive; asigurarea
anonimatului unei persoane gratificate; evitarea aplicarii integrale a taxelor de timbru.

Efectele simulatiei Potrivit dispozitiilor art. 1175 Cod civil, actul secret care modifica un act
public nu poate avea putere decât între partile contractante si succesorii lor universali, un
asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane. În sistemul dreptului civil
român, simulatia nu este sanctionata cu nulitatea, sanctiunea specifica care intervine în cazul
simulatiei este, dupa caz, inopozabilitatea fata de terti a situatiei juridice create prin contractul
secret si înlaturarea simulatiei pe calea actiunii în simulatie. Efectele contractului în caz de
simulatie sunt guvernate de doua reguli: 1. contractul secret produce efecte numai între parti
si, în principiu, succesorii lor universali; 2. contractul secret nu produce efecte fata de tertii de
buna-credinta. Tertii au optiunea de a invoca în favoarea lor contractul public sau contractul
secret. Actiunea în simulatie Actiunea în declararea simulatiei este acea actiune civila prin
care se urmareste constatarea caracterului simulat al contractului public si existenta
contractului secret care modifica, total sau partial, contractul public.
Proba simulatiei se face dupa reguli diferite: între parti, proba se face conform regulilor de
drept comun referitoare la proba actului juridic; tertii pot proba simulatia prin orice mijloc de
proba, inclusiv martori sau prezumtii, deoarece fata de ei simulatia este un fapt juridic.

Admiterea actiunii în simulatie va duce la înlaturarea efectelor contractului public, iar

singurul contract care îsi va produce efectele juridice va fi contractul secret, daca este încheiat
cu respectarea conditiilor de fond si, eventual, forma cerute de lege pentru încheierea sa
valabila. Efectul principal al actiunii în declararea simulatiei este încetarea caracterului secret
al contraînscrisului. 3.4. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice

Din reciprocitatea si interdependenta obligatiilor, caracteristice pentru contractele

sinalagmatice, decurg urmatoarele efecte specifice: 1. obligatiile reciproce ale partilor trebuie
sa fie executate simultan. De la aceasta regula fac exceptie acele contracte care prin natura lor
sau datorita vointei partilor se executa altfel. Asa fiind, oricare parte contractanta are dreptul
sa refuze executarea obligatiei proprii, atâta timp cât cealalta parte, care pretinde executarea,
nu executa obligatiile ce-i revin din acelasi contract. Aceasta posibilitate poarta denumirea de
exceptie de neexecutare a contractului; 2. daca una din parti nu-si executa culpabil obligatiile,
cealalta parte are dreptul sa ceara în justitie rezolutiunea sau rezilierea contractului; 3. daca un
eveniment independent de vointa sa împiedica o parte contractanta sa-si execute obligatiile,
contractul înceteaza, cealalta parte fiind exonerata de obligatiile sale. Legat de aceasta se pune
problema suportarii riscurilor contractuale.[13]

3.4.1. Exceptia de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus)

Definitia
Exceptia de neexecutare a contractului este un mijloc de aparare aflat la dispozitia uneia
dintre partile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligatiei ce-i
incumba, fara ca partea care pretinde aceasta executare sa-si execute propriile obligatii. Prin
invocarea acestei exceptii, partea care o invoca obtine, fara interventia instantei judecatoresti,
o suspendare a executarii propriilor obligatii, pâna în momentul în care cealalta parte îsi va
executa obligatiile ce-i revin. De îndata ce aceste obligatii vor fi îndeplinite, efectul suspensiv
al exceptiei de neexecutare a contractului înceteaza.[14] Reglementare În codul nostru civil nu
exista un text general care sa reglementeze exceptia de neexecutare a contractului, dar ea este
consacrata în câteva cazuri, în materie de vânzare, de schimb si depozit remunerat.
³Vânzatorul nu este dator sa predea lucrul, daca cumparatorul nu plateste pretul si nu are dat
de vânzator un termen pentru plata´, dispune art. 1322 Cod civil. Tot astfel, cumparatorul are
si el dreptul de a opune exceptia de neexecutare. În cazul contractului de schimb, partea ce a
primit lucrul ce i s-a dat în schimb de catre cealalta parte, fara ca acesta sa fi fost proprietarul
lucrului respectiv, nu poate fi constrânsa sa predea lucrul pe care, la rândul sau, l-a promis, ci
numai sa întoarca pe cel primit (art. 1407 Cod civil). În materia contractului de depozit,
³depozitarul poate sa opreasca depozitul pâna la plata integrala cuvenita din cauza depozitului
´(art. 1619 Cod civil).[15] Temeiul juridic În doctrina, exceptia de neexecutare a contractului
este fundamanetata, de majoritatea autorilor, pe reciprocitatea si interdependenta obligatiilor
nascute din contractele sinalagmatice.[16], dar este sustinut si punctul de vedere potrivit
caruia fundamentul exceptiei de neexecutare este principiul bunei-credinte si echitatii, în baza
caruia nici una dintre parti nu ar putea solicita celeilalte parti executarea angajamentelor sale,
fara a oferi si ea ce datoreaza.[17] Conditiile invocarii exceptiei de neexecutare a contractului
Pentru invocarea exceptiei de neexecutare a contractului se cer întrunite urmatoarele conditii:
-obligatiile reciproce ale partilor sa-si aiba temeiul în acelasi contract. De exemplu,
cumparatorul nu poate refuza sa plateasca pretul pe motiv ca vânzatorul îi datoreaza o suma
de bani pe care i-a împrumutat-o; este necesar ca din partea celuilalt contractant sa existe o
neexecutare, chiar partiala, dar suficient de importanta;
-

neexecutarea sa nu se datoreze faptei însesi a celui ce invoca exceptia, fapta ce l-a împiedicat
pe celalalt sa-si execute obligatia; partile sa nu fi convenit un termen de executare a uneia
dintre obligatiile reciproce. Daca un astfel de termen a fost convenit, înseamna ca partile au
renuntat la simultaneitatea de executare a obligatiilor si deci nu mai exista temeiul pentru
invocarea exceptiei de neexecutare; pentru invocarea exceptiei de neexecutare nu se cere ca
debitorul sa fi fost pus în întârziere.

Invocarea exceptiei de neexecutare are loc direct între parti, fara a fi necesar sa se pronunte
instanta judecatoreasca. Este însa posibil ca partea careia i se opune aceasta exceptie sa
sesizeze instanta judecatoreasca ori de câte ori pretinde ca invocarea ei s-a facut în mod
abuziv.[18] Exceptia de neexecutare poate fi opusa nu numai celeilalte parti, ci tuturor
persoanelor ale caror pretentii se întemeiaza pe acel contract. Asadar, ea poate fi invocata si
fata de un creditor al celeilalte parti care solicita obligarea la executare pe calea actiunii
oblice. În schimb nu poate fi opusa acelor terti care invoca un drept propriu si absolut distinct
nascut din contractul respectiv. Efectul invocarii exceptiei de neexecutare a contractului
Efectul invocarii exceptiei de neexecutare a contractului consta în suspendarea obligatiei
asumate de partea care foloseste aceste mijloc de aparare, pâna la momentul la care cealalta
parte îsi va îndeplini obligatia a carei neexecutare a determinat invocarea exceptiei. 3.4.2.
Rezolutiunea si rezilierea contractului Definitia rezolutiunii

Prin rezolutiune se întelege desfiintarea, pe cale judiciara sau conventionala, a contractului

sinalagmatic cu executare uno ictu, în cazul în care nu se îndeplinesc, în mod culpabil,
obligatiile asumate prin conventie, desfiintare care produce efecte retroactive.[19] Cu alte
cuvinte, rezolutiunea contractului este o sanctiune a neexecutarii culpabile a unui contract
sinalagmatic cu executare imediata, constând în desfiintarea retroactiva a acestuia si
repunerea partilor în situatia avuta anterior încheierii contractului. Rezolutiunea contractului
si nulitatea
Desi ambele au ca efect desfiintarea retroactiva a contractului, între rezolutiune si nulitate
exista si importante deosebiri. Astfel, în timp ce cauzele nulitatii sunt întotdeauna
concomitente cu momentul încheierii contractului, cauza rezolutiunii este întotdeauna
posterioara încheierii contractului. Nulitatea se întemeiaza pe ideea ca un contract nu a fost
valabil încheiat, pe când rezolutiunea are ca premisa un contract perfect valabil încheiat, care
însa nu a fost executat din culpa uneia dintre parti.
Temeiul juridic al rezolutiunii contractului În doctrina, s-a afirmat ca rezolutiunea
contractului este o sanctiune civila, garantie a respectari contractului, de natura a contribui la
executarea întocmai si cu buna-credinta, a obligatiilor contractuale.[20] Majoritatea autorilor
considera însa ca temeiul juridic al rezolutiunii îl constituie reciprocitatea si interdependenta
obligatiilor din contractul sinalagmatic, împrejurarea ca fiecare dintre obligatiile reciproce
este cauza juridica a celeilalte.[21] Rezolutiunea judiciara Potrivit art. 1021 Cod civil,
rezolutiunea nu opereaza de drept. Partea îndreptatita trebuie sa se adreseze instantei
judecatoresti cu o actiune în rezolutiune. În aceste conditii, legea recunoaste instantei dreptul
de a verifica si aprecia cauzele rezolutiunii, putând, dupa caz, sa acorde un termen de gratie
partii actionate. Actiunea în rezolutiune poate fi introdusa de partea în privinta careia
angajamentul nu s-a realizat precum si de avânzii ei cauza.[22] Daca s-ar recunoaste o
asemenea actiune partii care nu-si executa obligatia, ar însemna sa i se acorde o prima de
încurajare, o cale nejustificata de a se desprinde din raportul contractual la care a convenit,
ceea ce ar constitui o înfrângere de neadmis a principiului obligativitatii contractelor.[23]
Conditiile exercitarii actiunii în rezolutiune Pentru admiterea actiunii având ca obiect
rezolutiunea unui contract se cer îndeplinite urmatoarele conditii: una dintre parti sa nu-si fi
executat obligatiile sale; neexecutarea sa fi fost imputabila partii care nu si-a îndeplinit
obligatia. Daca neexecutare s-a datorat unei cauze fortuite, independente de vointa
debitorului, nu se va pune problema rezolutiunii, ci aceea a riscului contractului; debitorul
obligatiei neexecutate sa fi fost pus în întârziere, în conditiile prevazute de lege. Punerea în
întârziere este foarte importanta, pentru a putea dovedi refuzul de executare a obligatiilor de
catre cealalta parte contractanta.[24]

Instanta judecatoreasca, constatând îndeplinirea acestor conditii, urmeaza sa se pronunte

asupra rezolutiunii contractului.
Rezolutiunea conventionala Clauzele contractuale exprese prin care partile prevad
rezolutiunea contractului pentru neexecutarea obligatiilor uneia din ele se numesc pacte
comisorii. Aceste clauze sau pacte comisorii exprese nu trebuie confundate cu conditia
rezolutorie expresa care constituie o modalitate a contractului. În cazul conditiei rezolutorii,
rezolutiunea depinde de un eveniment viitor si nesigur, strain de comportamentul debitorului
si nu are caracter sanctionator. Dimpotriva, în cazul pactului comisoriu, rezolutiunea se
datoreaza neexecutarii obligatiilor contractuale de catre debitor si se pune în valoare la
initiativa creditorului. Având în vedere consecintele lor asupra fiintei contractelor, pactele
comisorii sunt interpretate de practica judiciara restrictiv si cu mai mare severitate. Intentia
partilor de a stipula o asemenea clauza trebuie sa rezulte fara echivoc din cuprinsul actului
juridic.[25] Dupa modul în care sunt redactate, respectiv intensitatea cu care produc efectele
rezolutiunii, pactele comisorii sunt de patru tipuri: Pactul comisoriu de gradul I este clauza
contractuala prin care partile prevad ca, în a) cazul în care una dintre ele nu executa prestatiile
ce le datoreaza, contractul se desfiinteaza; b) Pactul comisoriu de gradul II este clauza prin
care partile convin ca în cazul în care o parte nu-si executa obligatiile, cealalta parte este în
drept sa considere contractul ca desfiintat. Instanta sesizata de partea care nu si-a executat
obligatia va putea totusi sa constate ca, desi obligatia nu a fost îndeplinita la termen totusi ea a
fost executata înainte de a fi avut loc declaratia de rezolutiune. Astfel, instanta nu poate
acorda un termen de gratie, dar va putea sa constate ca rezolutiunea nu a avut loc; c) Pactul
comisoriu de gradul III consta în clauza prin care se prevede ca, în cazul în care una dintre
parti nu îsi va executa obligatiile sale, contractul se considera rezolvit de plin drept. Aceasta
înseamna ca instanta de judecata nu este îndreptatita sa acorde termen de gratie si sa se
pronunte referitor la oportunitatea rezolutiunii contractului. d) Pactul comisoriu de gradul IV
este acea clauza contractuala prin care partile prevad ca, în cazul neexecutarii obligatiei,
contractul se considera desfiintat de drept, fara a mai fi necesara punerea în întârziere si fara
interventia instantei de judecata. O asemenea stipulatie are drept efect desfiintarea
neconditionata a contractului, de îndata ce a expirat termenul de executare, fara ca obligatia sa
fi fost adusa la îndeplinire. Instanta de judecata sesizata de una dintre parti nu va avea alta
posibilitate decât aceea de a constata faptul ca rezolutiunea contractului a operat de plin drept.
[26] În legatura cu toate pactele comisorii este necesar a fi facuta observatia generala ca
singurul în drept a aprecia daca este cazul sa se aplice rezolutiunea este creditorul care si-a
executat sau se declara gata sa-si execute obligatiile. Înscrierea în contract a unui pact
comisoriu
expres nu înlatura posibilitatea acestuia de a cere executarea silita a contractului si de a nu se
ajunge la rezolutiune. Debitorul care nu si-a executat obligatiile nu are dreptul de a pretinde
rezolutiunea contractului, chiar daca în cuprinsul acestuia a fost inserat un pact comisoriu
expres de tipul cel mai sever.[27] Efectele rezolutiunii contractului Rezolutiunea produce
efecte între partile contractului si fata de terti. Efectul principal consta în desfiintarea
contractului, atât pentru trecut (ex tunc), cât si pentru viitor (ex nunc). Între parti, rezolutiunea
contractului are ca efect repunerea lor în situatia anterioara, partile fiind tinute sa-si restituie
prestatiile efcetuate în temeiul contractului desfiintat. Atunci când creditorul a suferit si un
prejudiciu din cauza neexecutarii obligatiei de catre cealalta parte, el are dreptul sa ceara, pe
lânga rezolutiunea contractului, obligarea debitorului la plata de daune interese. Daunele
interese pot fi evaluate anticipat de partile contractante printr-o clauza penala. În caz contrar,
întinderea daunelor interese va fi stabilita de instanta de judecata, conform art. 1084 Cod civil.
Fata de terti, rezolutiunea contractului are ca efect desfiintarea tuturor drepturilor consfintite
în favoarea lor de catre dobânditorul bunului sau bunurilor ce au format obiectul contractului
rezolvit, conform principiului ³resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis´. Astfel, urmare a
caracterului retroactiv al rezolutiunii, dobânditorul nu putea transmite drepturi pe care nu le
avea ³nemo plus juris ad alium transfere potest, quam ipso habet´. Cu toate acestea, tertii
dobânditori vor putea opune dobândirea drepturilor lor prin posesie de buna credinta (art.
1909 Cod civil), în cazul bunurilor mobile si prin uzucapiune, în cazul bunurilor imobile.[28]
Rezilierea contractului Rezilierea contractului este sanctiunea care se aplica în cazul
neexecutarii culpabile a unui contract cu executare succesiva. Rezilierea are ca efect
desfiintarea contractului sinalagmatic, pentru cauza de neexecutare numai pentru viitor.
Prestatiile executate în trecut, fiind de regula ireversibile, ramân definitiv executate.
Contractul de închiriere, de exemplu, este un contract cu executie succesiva, în timp. Daca la
un moment dat una dintre parti nu-si mai executa obligatia, cealalta parte va putea cere
rezilierea contractului. Ca efect al rezilierii, efectele viitoare ale contractului înceteaza, fara
însa ca aceasta sa aiba vreo influenta asupra a tot ceea ce s-a executat pâna atunci.
În doctrina s-a afirmat ca, se poate spune ca rezolutiunea contractelor cu executare succesiva
se numeste reziliere. De aceea, cu exceptia faptului ca desfiinteaza contractul numai pentru
viitor, rezilierii i se aplica, sub toate celelalte aspecte, regimul juridic al rezolutiunii.[29]

3.4. 3 Riscul contractului Când în cadrul unui contract sinalagmatic, o parte nu vrea sa-si
execute obligatia sa, ori este, în orice alt mod, culpabila de aceasta neexecutare, este normal
ca si cealalta parte sa fie exonerata de executarea obligatiei sale corelative. Se poate întâmpla
însa ca dintr-o împrejurare independenta de vointa partilor, una dintre parti sa se afle în
imposibilitatea de a-si executa obligatia. Se pune atunci problema de a sti daca partea cealalta
mai este tinuta sa-si execute obligatia ce-i revine ori, cu alte cuvinte, cine va suporta riscul
contractului în cazul imposibilitatii fortuite de executare a obligatiei ce revine uneia dintre
parti.[30] Problema suportarii riscurilor contractuale a fost solutionata diferit în decursul
timpului. În dreptul roman, contractele sinalagmatice aveau la baza doua stipulatii
independente; de exemplu, la contractul de vânzare-cumparare, stipulatia prin care vânzatorul
se obliga sa vânda bunul cumparatorului si stipulatia prin care cumparatorul se obliga sa
plateasca pretul vânzatorului. De aceea si obligatiile izvorâte din cele doua stipulatii erau
independente una fata de alta. Ca urmare, pierderea fortuita a bunului înainte de predare,
libera pe vânzator, nu însa si pe cumparator, care trebuia sa plateasca pretul, adica sa suporte
riscul contractual; deci res perit emptori, care exprima aplicarea la vânzare-cumparare a
adagiului res perit creditori. În dreptul medieval, solutia injusta din dreptul roman, a fost
înlocuita, din considerente de echitate, cu solutia res perit domino. Aceasta solutie s-a
transmis, cu titlu de regula, si în dreptul civil modern, însa nu în exprimarea extracontractuala
de res perit domino, ci în exprimarea contractuala de res perit debitori.[31] Regula mentionata
înseamna ca debitorul obligatiei imposibil de executat nu va putea pretinde celeilalte parti sa-
si execute obligatia corelativa, dar nici cealalta parte nu va putea pretinde despagubiri pentru
neexecutare de la debitorul obligatiei imposibil de executat. Temeiul sau fundamentul regulii
res perit debitori consta în caracterul reciproc si interdependent al obligatilor ce revin partilor
contractante. În contractele sinalagmatice, obligatia fiecarui contractant este cauza executarii
obligatiei de catre celalalt contractant. Imposibilitatea fortuita de executare a obligatiei
debitorului lipseste de cauza obligatia creditorului. Cu alte cuvinte, neexecutarea obligatiei
uneia dintre parti lipseste de suport juridic obligatia celeilalte care, astfel, nu va mai trebui sa
fie executata.
Regula ca riscul contractului este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat nu este
formulata de Codul civil, dar acesta face unele aplicatii, ale regulii, în diferite materii. Astfel:
- în materie de închiriere, daca în timpul locatiunii lucrul închiriat piere în totalitate, prin caz
fortuit, contractul se considera de drept desfacut, ceea ce înseamna ca locatorul nu va avea
dreptul sa pretinda chiria de la chirias (art. 1423 Cod civil civil). Locatorul este debitorul unei
obligatii imposibil de executat si va suporta riscul contractului; - în materia contractului de
antrepriza, daca înainte de predare, lucrul confectionat de antreprenor piere fortuit,
antreprenorul nu va putea pretinde de la comitent plata pentru munca investita în
confectionarea lucrului Antreprenorul are, în acest caz, calitatea de debitor al unei obligatii
imposibil de executat si deci suporta riscul contractului.[32] În cazul în care obligatia devine
numai partial imposibil de executat, deci nu în întregime ca în situatiile precedente, doua
situatii sunt posibile: - fie solutia de a se reduce în mod corespunzator contraprestatia ce ar
urma sa se execute de cealalta parte, ceea ce înseamna ca debitorul obligatiei imposibil de
executat suporta riscul contractului în masura obligatiei neexecutate de el; - fie solutia
desfiintarii sau desfacerii în întregime a contractului, daca parte ce ar putea fi executata nu
asigura scopul pentru care contractul a fost încheiat. În aceasta situatie riscul contractului este
suportat integral de catre debitorul obligatiei imposibil de executat. Regula riscurilor
contractuale se întemeiaza pe vointa prezumata a partilor care s-au obligat fiecare numai în
consideratia executarii obligatiei corelative, motiv pentru care aceasta regula, care pune
riscurile în sarcina debitorului obligatiei a carei executare a devenit imposibila, nu are caracter
imperativ, asa încât partile pot conveni cu privire la sarcina riscurilor contractuale, de pilda,
pentru a o impune creditorului. Cazul fortuit, care determina aplicarea regulii riscului
contractual, produce efecte retroactiv, în sensul ca ambele obligatii se considera ca si cum nu
au existat niciodata.

Suportarea riscurilor în contractele sinalagmatice translative de proprietate Riscul contractului

capata o solutie specifica în cazul în care este vorba de un contract sinalagmatic translativ de
proprietate privind un bun cert. O asemenea problema se pune în situatia în care lucrul care a
facut obiectul contractului a pierit dintr-o cauza fortuita, înainte de a fi fort predat de catre
transmitator.
Regula consacrata în legislatie este aceea ca în cazul contractelor translative de proprietate,
riscul contractului îl suporta acea parte care avea calitatea de proprietar al lucrului la
momentul pieirii fortuite a acestuia (res perit domino). Cu privire la transmiterea proprietatii
unui lucru cert, art. 971 Cod civil dispune: ³În contractele ce au ca obiect translatia
proprietatii, sau a unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmit prin efectul
consimtamântului partilor, si lucrul ramâne în rizico-pericolul dobânditorului, chiar daca nu i
s-a facut traditiunea lucrului´. Codul civil face aplicatia practica a aceste reguli în materia
contractului de vânzarecumparare., conform dispozitiilor art. 1295 alin. 1 ³ vinderea este
perfecta între parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, în privinta
vânzatorului, îndata ce partile s-au învoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul înca nu
se va fi predat si pretul înca nu se va fi numarat´.[33] În cazul în care obiectul contractului
sunt bunuri de gen, transferul dreptului de proprietate opereaza numai odata cu predarea catre
cumparator, deoarece ca regula, numai în acest moment se realizeaza individualizarea
bunurilor. În consecinta, în cazul bunurilor de gen, daca pâna la predare intervine o
imposibilitate de executare, riscul contractului va fi suportat de debitorul obligatiei imposibil
de executat, adica de vânzator. Pieirea unor bunuri de gen nu înlatura obligatia vânzatorului
de a-si executa în natura obligatia. Chiar daca toate bunurile din patrimoniul vânzatorului de
genul celor vândute au pierit în mod fortuit, vânzatorul este obligat sa-si procure altele, de
acelasi fel, spre a-si executa obligatia (genera non pereunt). În caz de neexecutare vânzatorul
poate fi obligat la plata de despagubiri. Riscul contractului va fi suportat de catre vânzator si
atunci când, desi este vorba de un bun cert, înainte de pieirea lucrului, vânzatorul fusese pus
în întârziere întrucât nu îsi executase la termenul prevazut, obligatia de predare., în acest sens
fiind dispozitiile art. 1074 alin. 2 Cod civil care mentioneaza expres ca ³lucrul este în
rizicopericolul creditorului, afara daca debitorul este în întârziere; în acest caz rizico-pericolul
este al debitorului´. Debitorul pus în întârziere poate scapa de urmarile riscului numai daca
dovedeste ca lucrul ar fi pierit chiar daca ar fi fost predat cumparatorului la termen (art. 1156
alin. 2 Cod civil). În cazul în care, desi este vorba de bunuri certe, transferul proprietatii nu se
produce la încheierea contractului, ci ulterior, iar bunul piere înainte de a se fi operat
transferul proprietatii, riscul contractului va fi suportat de catre vânzator, atât ca aplicare a
principiului res perit domino, cât si pentru ca el este debitorul obligatiei imposibil de executat.
Astfel, de exemplu: - în cazul vânzarii lucrurilor viitoare, transferul proprietatii opereaza la
predare; - partile au convenit transmiterea proprietatii la o data ulterioara încheierii
contractului;
- în sistemul de carte funciara, transferul opereaza în momentul întabularii. Drept urmare, prin
înscriere în carte funciara dreptul de proprietate se transmite atât în raporturile dintre parti, cât
si fata de terti. Cu toate acestea riscurile trec asupra dobânditorului, chiar mai înainte de
întabularea dreptului de proprietate în favoarea dobânditorului, si anume din momentul în care
înstrainatorul si-a îndeplinit obligatia sa prin punerea în posesie a dobânditorului si predarea
înscrisurilor necesare pentru înscrierea dreptului transmis. O situatie deosebita apare în cazul
în care transferul proprietatii este afectat de o conditie. Astfel, urmeaza a se distinge dupa cum
este vorba de o conditie suspensiva sau de o conditie rezolutorie. În cazul în care vânzarea a
fost încheiata sub conditie suspensiva, transmiterea proprietatii lucrului individual determinat
este subordonata realizarii conditiei. Daca lucrul piere în mod fortuit pendente conditione,
legea dispune ca riscul îl va suporta vânzatorul, acesta nemaifiind în masura sa-si execute
obligatia la împlinirea conditiei., iar cumparatorul nu va fi obligat sa plateasca pretul, chiar
daca se împlineste conditia (art. 1018 Cod civil). Daca pendente conditione lucrul a pierit
numai în parte, cumparatorul este obligat sa-l primeasca în starea în care se gaseste, fara a
putea obtine vreo reducere a pretului (art. 1018 alin. 3 Cod civil). Daca vânzarea s-a facut sub
conditie rezolutorie, cumparatorul unui lucru individual determinat devine proprietar din
momentul încheierii contractului si se afla în aceeasi situatie în care se gaseste vânzatorul în
contractul încheiat sub conditie suspensiva. Daca lucrul piere mai înainte de realizarea
conditiei rezolutorii, riscul îl suporta cumparatorul, proprietar sub conditie rezolutorie, care va
trebui sa plateasca deci pretul, desi dreptul sau de proprietate este desfiintat cu efect retroactiv
din momentul încheierii contractului.[34] În concluzie se poate afirma ca ori de câte ori
transferul unui bun este afectat de o conditie, iar bunul piere pendente conditione, riscul
contractului va fi suportat de catre acea parte care are calitatea de proprietar sub conditie
rezolutorie.[35]

[1] Elena Cîrcei, În legatura cu interpretarea legii si a conventiilor civile, în ÄDreptul´ nr.
1/1993, pag. 44 - 47 [2] Constantin Statescu, Corneliu Bîrsan, Tratat de drept civil. Teoria
generala a obligatiilor, Ed. Academiei, Bucuresti,
1981, pag.71 -72

[3] Liviu Pop, op. cit., pag.65 [4] Tudor R. Popescu, Petre Anca, op. cit., pag.110 [5]
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 8/2004, privind prelungirea duratei unor contracte de
închiriere, publicata în
M.Of. nr.278/30.03.2004
[6] Ion Dogaru, Pompil Draghici, op. cit., pag 140 [7] Constantin Statescu, Corneliu Bîrsan,
op. cit., pag.66 [8] Conform art. 1488 Cod civil, lucratorii folositi de antreprenorul unei
cladiri au dreptul sa-l actioneze direct pe beneficiarul
cladirii pentru plata sumelor ce li se cuvin, în masura în care aceste sume nu au fost platite
antreprenorului.

[9] Potrivit dispozitiilor art. 1542 Cod civil, mandantul are o actiune directa împotriva
persoanei pe care mandatarul si-a
substituit-o în îndeplinirea mandatului.

[10] Aurel Pop, Tonel Ciobanu, Dreptul transporturilor, Universitatea Bucuresti, 1984, pag.
28 - 38 [11] George Plastara, Curs de drept civil, vol. IV, Obligatiuni, Ed. Cartea
Româneasca, Bucuresti, 1925, pag. 404; George N. Lutescu, Teoria generala a drepturilor
reale, Bucuresti, 1947, pag. 347; Francisc Deak, Curs de drept civil, Dreptul obligatiilor,
Partea I, Teoria generala a obligatiilor, Universitatea din Bucuresti, 1960, apg.153;Traian
Ionascu, Curs de drept civil. Teoria generala a contractelor si obligatiunilor, Facultatea de
drept, Bucuresti, f.a, pag.259; Aurel Pop, Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria generala a dreptului
civil, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de drept, 1980; Teofil Pop, Drept civil român.
Teoria generala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993, pag.176; Ioan Albu, Drept civil.
Contractul si raspunderea contractuala, Ed. Dacia, Cluj ± Napoca, 1994, pag.122, Paul C.
Vlahide, Repetitia principiilor de drept civil, vol. II, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1994,
pag.79; Ion Dogaru, Pompil Draghici, op. cit., pag.144, Florin Ciutacu, Cristian Jora, op. cit.,
pag.108, Flavius Baias, Simulatia, Studiu de doctrina si jurisprudenta, Ed. Rosetti, Bucuresti,
pag.46-50 [12] Ion Dogaru, Pompil Draghici, op. cit., pag.147 [13] Liviu Pop, op. cit.,pag. 72;
Constantin Statescu, Corneliu Bîrsan, op. cit., pag. 83. [14] Constantin Statescu, Corneliu
Bîrsan, op. cit., pag. 84. [15] Tudor R. Popescu, Petre Anca, op. cit., pag. 136. [16] Octavian
Ungureanu, Alexandru Bacaci, Corneliu Turianu, Calina Jugastru, Principii si institutii de
drept civil. Curs selectiv pentru licenta 2002- 2003, Ed. Rosetti, Bucuresti, pag. 197; Liviu
Pop, op. cit., pag. 73. [17] Dimitrie Gherasim, Buna - credinta în raporturile juridice civile,
Ed. Academiei, Bucuresti, 1981, pag. 82. [18] Constantin Statescu, Corneliu Bîrsan, op. cit.,
pag. 86. [19] Valeriu Stoica, ´Rezolutiunea si rezilierea contractelor civile´, Ed. All,
Bucuresti, 1997, pag. 15. [20] Liviu Pop, op. cit., pag. 77 [21] Ovidiu Ungureanu, Al. Bacaci,
Corneliu Turianu, Calina Jugastru, op. cit, p. 199; Constantin Statescu, Corneliu Bîrsan, op.
cit., pag. 87; Liviu Pop, op. cit., pag. 78. [22] Ion Dogaru, Pompil Draghici, op. cit. , pag.157.
[23] Constantin Statescu, Corneliu Bîrsan, op. cit. , pag. 87. [24] Ovidiu Ungureanu,
Alexandru Bacaci, Corneliu Turianu, Calina Jugastru, op. cit, p. 199; Liviu Pop, op. cit., p.
79. [25] Liviu Pop, op. cit., pag. 81; Constantin Statescu, C
[26] Ovidiu Ungureanu, Alexandru Bacaci, Corneliu Turianu, Calina Jugastru, op. cit., pag.
200; Tudor R. Popescu, Petre Anca, op. cit., pag. 140;Ion Dogaru, Pompil Draghici, op.
cit.,pag. 156; Liviu Pop, op. cit., pag. 82. [27] Constantin Statescu, Corneliu Bîrsan, op. cit.,
pag. 90. [28] Liviu Pop, op. cit., pag. 84; Constantin Statescu, Corneliu Bîrsan, op. cit. pag.
90. [29] Valeriu Stoica, op. cit., pag. 15; Ion P. Filipescu, op. cit., pag. 87; Liviu Pop, op. cit.,
pag. 84. [30] Tudor R. Popescu, Petre Anca, op. cit., pag. 130. [31] Ioan Albu, op. cit., pag.
138. [32] Ion P. Filipescu, op. cit., pag. 88; Constantin Statescu, Corneliu Bîrsan, op. cit., pag.
92. [33] Ion P. Filipescu, op. cit., pag. 88; Francisc Deak,´Curs de drept civil. Teoria generala
a obligatiilor´, Bucuresti, 1960, pag 163. [34] Tudor R. Popescu, Petre Anca, op. cit., pag.
134. [35] Constantin Statescu, Corneliu Bîrsan, op. cit., pag. 95.

Prezentarea general a efectelor contractului de asigurare Sec iunea 2 Efectele contractului de

asigurare pân la ivirea evenimentului asigurat 3 Sec iunea 3 Efectele contractului de asigurare
dup producerea evenimentului asigurat Sec iunea 4 Efectele contractului de asigurare dup
plata indemniza iei de asigurare. Ac iunea în regres Sec iunea 5 Efectele contractului de
asigurare fa de persoanele cuprinse în asigurare Sec iunea 6 Efectele contractului de asigurare
cu privire la mo tenitorii asiguratului Sec iunea 7 Efectele contractului de asigurare fa de ter ii
p gubi i Sec iunea 8 For a obligatorie a contractului de asigurare i impreviziunea contractual
Sec iunea 9 Suspendarea asigur rii